Sunteți pe pagina 1din 5

Raportul infractor - victima

Victimologia este o parte foarte importanta a criminologiei care studiază personalitatea


victimei, relatiile acesteia cu infractorul, particularităţile comportamentului persoanei în situaţia
incriminată făptuitorului. Un rol extrem de important îi este dat victimei in geneza infracţiunii,
relaţiilor cu infractorul.

Pentru activitatea practică de combatere a criminalitaţii o importanţa deosebită o are analiza


şi cunoaşterea relaţiilor dintre infractor şi victima până la infracţiune, din momentul incidentului,
precum şi după comiterea faptei penale.

Aparitia multor situatii victimogene, evoluţia lor in timp, diversele “întorsături” ale comportării
infractorilor si persoanelor vătămate, frecvent sunt determinate de conţinutul raporturilor dintre
criminal şi victimă. În acest context, psihologul rus Bueva L.P. sublinia că raportul este una
dintre formele necesare ale interconexiunilor generale ale tuturor obiectelor, fenomenelor,
proceselor naturii, precum şi în societate şi raţiune. În cadrul acestor raporturi, în primul rînd,
fiecare individ aparte este purtătorul relaţiilor sociale tipice în totalitatea lor (economice, social-
politice, juridice, morale, estetice etc.) numai în acea măsură, în care acestea sunt asimilate de
individ, iar aceasta determină, la rîndul său, corelaţiile necesare dintre trăsăturile sociale tipice
ale omului, valorile sociale, individualitatea lui, precum şi nivelul de dezvoltare al relaţiilor date.

În al doilea rînd, esenţa umană se formează la fiecare individ în felul său pe parcursul întregii
vieţi. Acest proces depinde de circumstanţele sociale, de educaţie şi instruire şi nu în ultimul rînd
de activitatea şi alegerea personală. În al treilea rînd, analizînd totalitatea raporturilor sociale în
care se manifestă esenţa umană, trebuie a lua în consideraţie aspectul lor obiectivşi cel subiectiv.

Deci relaţiile reciproce dintre potenţialul victimizator şi posibila victimă, care generează
infracţiunea, sunt nişte legături specifice şi apar în baza multiplelor raporturi sociale. Aceste
legături pot fi de serviciu şi de vecinătate, de rudenie şi familiale. Ele iau naştere în baza
concubinajului, convieţuirii conjugale, cunoştinţelor întîmplătoare etc. În procesul acestor
legături între oameni se formează relaţii de afacere şi colegiale; de prietenie şi dragoste; de
duşmănie, tensionate şi neutrale. Toate se bazează pe anumite procese psihice ale indivizilor:
simpatie şi antipatie, impuls emoţional şi pasivitate, fric s i indiferenţă etc. Trebuie de
menţionat însă că conţinutul, caracterul sau intensitatea relaţiilor dintre subiecţi nu duc inevitabil
la un conflict care generează infracţiunea. Numai calităţile subiective individuale ale
infractorului şi victimei, reflectate în relaţiile lor, pot duce într-o anumită situaţie concretă de
viaţă la comiterea infracţiunii, deoarece orice situaţie de conflict îl obligă pe subiect să
primească o anumită decizieşi să-şi aleagă varianta comportării.

Prin urmare, menţionăm că în victimologia criminală aspectul obiectiv al relaţiilor sociale îl


reprezintă situaţia în care oamenii sunt uniţi în mod obiectiv de locul, timpul, situaţia concretă.
Asemenea relaţii obiective apar între oameni la serviciu, la locul de trai, între pasagerii unui
mijloc de transport public etc. În astfel de condiţii, raportul obiectiv dintre diferite persoane
necunoscute poate să-i transforme în victime comune, reale sau potenţiale, iar în altele, să
determine comportamentul lor, reacţia şi acţiunile comune.

Lev Frank susţine că raportul „infractor - victimă”, din punct de vedere al victimologiei,
trebuie examinat nu numai ca relaţie, dar şi ca un oarecare eveniment perceput într-un anumit
spaţiu şi timp, conţinutul principal al căruia îl constituie comportamentul victimei, interacţiunea
ei cu infractorul pînă la comiterea, în momentulşi, uneori, după săvîrşirea infracţiunii. Factorul
«victimă» în aceste împrejurări poate fi concomitent victimogen şi criminogen. Prin urmare, este
important a analiza raportul “infractor - victimă” în contextul situaţiei concrete de viaţă. În acest
scop poate fi utilizat termenul “relaţie - situaţie”.
Relaţiile dintre infractor şi victimă îl determină uneori pe criminal să aleagă metoda de
comitere a infracţiunii, precum şi să-şi selecteze victima. Raporturile reciproce existente
determină şi caracterul reacţiei faţă de comportamentul participanţilor unei sau altei situaţii.
Astfel, relaţiile familiale foarte frecvent determină o reacţie pasivă a persoanei vătămate faţă de
comportamentul infracţional care-i pricinuieşte o daună. În alte cazuri însă anume contactul
permanent (stabil) dintre persoana vătămată ş i infractor poate duce la o aşa desfăşurare a
evenimentelor, cînd victima iniţială ia măsuri “preventive” faţă de cauzarea prejudiciului,
transformîndu-se ea singură în criminal. Un exemplu de acest fel este situatia sotiei maltratate si
lovite de catre sot, intr-un episod in care sotia se teme de bataia cu care este amenintata isi ucide
sotul. Astfel victima maltratarii se transforma in cel care comite crima, iar asta pe baza relatiei pe
care o avea cu victima omorului, a prezis respectivul comportament si a actionat pe baza
corespunzator.

Deci, reieşind din cele sus-menţionate, putem vorbi de cazul particular al raportului
„infractor - victimă”, care îl constituie fenomenele în care, de fapt, rolul victimeişi cel al
infractorului se schimbă reciproc sau se suprapun. Astfel, în literatura de specialitate, pentru
desemnarea fenomenului dat, sunt utilizate două noţiuni: „inversiunea vinovăţiei” (Frank L. V.)şi
„inversiunea rolurilor” (Rivman D.V.). Cercetătorul Lev Frank a propus spre utilizare termenul
„inversiunea vinovăţiei” în cazul schimbului rolurilor dintre victimă ş i infractor, cînd are loc
cauzarea reciprocă a daunei (din latinescul inwersio înseamnă schimbare, transformare).
Totodată, dauna cauzată ambelor părţi antrenate în conflict poate fi aceeaşi după volumul şi
caracterul său sau poate avea un caracter diferit.

Criminalul şi victima sa produc o influenţă reciprocă unul asupra altuia. Formele şi gradul
impactului reciproc sunt diverse şi se realizează nu numai în momentul incidentului, dar şi în
situaţia preinfracţională. Cîteodată, anume relaţiile reciproce anormale, care s-au format în
etapele iniţiale (îndepărtate) ale situaţiei preinfracţionale, generează actul agresiunii criminale
chiar şi în cazurile unei comportări impecabile a victimei, nemijlocit, înainte de săvîrşirea
infracţiunii sau în momentul incidentului.

Situaţiile victimogene în care comportamentul persoanei vătămate, relaţiile reciproce


dintre infractorşi victimă contribuie la săvîrşirea infracţiunii pot avea o durată de timp foarte
diferită. Unele situaţii pot fi create doar cu cîteva minute sau chiar secunde pînă la comiterea
infracţiunii, altele pot să se prelungească pînă la cîţiva ani, transformîndu-se dinamic în baza
tensionării treptate a relaţiilor reciproce dintre subiecţi. O importanţă victimologică deosebită are
nu atît durata dezvoltării situaţiei în timp, cît caracterulşi evoluţia raporturilor reciproce dintre
viitorul criminalşi posibila victimă în situaţiile preinfracţionale. Prin prisma acestor caracteristici
putem evidenţia următoarele tipuri de situaţii victimogene: situaţiile relativ îndelungate,
dezvoltarea cărora decurge în baza tensionării treptate a relaţiilor reciproce dintre subiecţi;
situaţiile tărăgănate, care se bazează pe nişte relaţii ostile ce se agravează periodic; situaţiile ce
apar cu cîteva minute sau chiar secunde înainte de comiterea infracţiunii, în baza acutizării
imprevizibile a legăturilor dintre subiecţi, care se caracterizau anterior pozitiv ori aveau un
caracter neutral etc.

Aşadar, infractorulşi victima lui influenţează unul asupra altuia. Formeleşi gradul acestor
impacte reciproce sunt diverseşi se realizează, după cum s-a menţionat, atît în momentul
incidentului, cîtşi în situaţia preinfracţională. În funcţie de gradul acestei interacţiuni,
mecanismul eişi alţi factori, în literatura de specialitate se deosebesc trei categorii de relaţii între
infractorşi victima lui: întîmplătoare, nedeterminateşi predeterminate.

Raporturile întîmplătoare apar indiferent de voinţa sau iniţiativa unuia dintre participanţii
dramei criminale. În cadrul acestor relaţii, comportamentul victimei are un rol absolut neutral în
geneza infracţiunii, iar în acţiunile victimizatorului lipseşte intenţia directă de obţinere a
rezultatului ilegal. Această categorie de relaţii frecvent stă la baza infracţiunilor săvîrşite din
imprudenţă. Subiecţii acestor relaţii pot fi atît persoanele necunoscute, cîtşi rudele, prietenii,
cunoscuţii etc.

Raporturile nedeterminate sunt acele relaţii dintre infractorşi victimă care se formează la
iniţiativa victimizatorului, rolul persoanei vătămate fiind pasiv în geneza crimei. Aceste raporturi
apar în procesul selectării victimei de către infractorşi au o durată relativ scurtă. Selectarea
victimei de către infractor în cadrul relaţiilor nedeterminate este, de regulă, determinată de
anumiţi factorişi premise. Factorii care favorizează selectarea de către infractori a anumitor
subiecţi în calitate de victime pot fi: calităţile individuale ale personalităţii victimei, statutul
social şi comportamentul acesteia. Selectarea victimei este determinată s i de anumite premise
ale relaţiilor reciproce dintre victimizator şi persoana vătămată. Premisele victimogene sunt
circumstanţele care înlesnesc realizarea intenţiei criminale a infractorului, adică condiţiile care
reduc împotrivirea victimei potenţiale, limitează perceperea critică de către persoana vătămată a
situaţiei create, slăbesc precauţia ei etc. O premisă importantă a apariţiei situaţiilor bazate pe
relaţiile nedeterminate dintre infractor şi victimă este starea de ebrietate a persoanei vătămate,
care uşurează realizarea intenţiei criminale a victimizatorului. Alcoolul reduce vigilenţaşi
opunerea victimei potenţiale, slăbeşte perceperea critică a situaţieişi controlul asupra comportării
proprii, declanşează impulsiunile iraţionale care îl determină pe individ la comportări
provocătoare. Cercetările victimologice realizate în Republica Moldova au constatat că
majoritatea victimelor infracţiunilor de vătămare intenţionată gravă a integrităţii corporale sau
sănătăţii (51,8 la sută) erau în stare de ebrietate, iar 30,6 la sută din întregul lot studiat, au
consumat băuturi spirtoase împreună cu viitorul infractor. Starea de beţie este caracteristică atît
bărbaţilor (53,3%) cît şi femeilor-victime (47,4%). Bărbaţii mai frecvent decît femeile au
consumat alcool împreună cu victimizatorul. Astfel fiecare al treilea bărbat şi fiecare a patra
femeie victimizată a consumat băuturi spirtoase împreună cu infractorul.

Dacă în cadrul raporturilor nedeterminate, potenţialul infractor în funcţie de orientările sale


antisociale, de regulă îşi alege cea mai potrivită victimă în viziunea lui, atunci în cadrul relaţiilor
predeterminate, personalitateaşi comportamentul victimei determină, în mare parte, săvîrşirea
infracţiunii. Criminalul n-are o astfel de necesitate, reacţia lui agresivă fiind orientată împotriva
unui individ concret. În situaţia cu relaţii reciproce predeterminate, deseori victima este stabilită
cu mult înaintea comiterii actului criminal. Aşa se întîmplă în cazurile în care pretextul
infracţiunii este cearta, duşmănia, gelozia, dragostea etc. Relaţiile reciproce predeterminate se
caracterizează printr- o desfăşurare relativ îndelungată din momentul apariţiei intenţiei
infracţiunii pînă la realizarea ei. Ele apar, de obicei, în baza unor raporturi stabile dintre
potenţialul infractorşi viitoarea victimă: familiale, de rudenie, amoroase etc.

Investigaţiile victimologice realizate demonstrează că majoritatea infracţiunilor grave


contra persoanei se săvîrşesc în cadrul unor relaţii predeterminate între infractorşi victimă. De
exemplu, aproape 80 la sută din victimele omorurilor săvîrşite cu intenţie, care au fost studiate se
cunoşteau foarte bine cu infractorii, 16 la sută din persoanele vătămate s-au cunoscut
întîmplătorşi doar 5 la sută erau persoane necunoscute. În numărul total de victime domină
persoanele care se aflau în relaţii familiale sau de rudenie cu infractorul, constituind circa 40 la
sută. Analiza victimelor vătămărilor intenţionate grave indică că 36 la sută din persoanele
vătămate constituie soţiile/soţii, 11 la sută - rudele, 13 la sută - prietenii, 8 la sută - vecinii, 9 la
sută - colegii, 3 la sută - cunoscuţiişi doar 20 la sută - necunoscuţii. Conform datelor investigaţiei
violurilor în Republica Moldova, efectuată de autor, 5 la sută din victime au fost violate de tată, 3
la sută – de rudele apropiate, 5 la sută – de prieteni, 12 la sută – de vecini, 15 la sută – de
cunoscuţi, 34 la sută – de persoane puţin cunoscuteşi 26 la sută – de necunoscuţi .

Aşadar, raportul „infractor - victimă” poate deveni din instrument al cunoaşterii mijloc de
prognozare a criminalităţii prin structurarea comportamentului atît a victimelor potenţiale, cît şi a
infractorului, fapt ce ar permite prevenirea şi combaterea infracţiunilor.