Elev KURTI ANCA FLORINA CLS: XI H

Cel de-al Doilea Război Mondial

Al Doilea Război Mondial a fost un război global care a durat din 1939 până în
1945, deși unele conflicte asociate lui au început și mai devreme. El a implicat marea
majoritate a țărilor lumii—inclusiv toate marile puteri—care au format două alianțe
militare opuse: Aliații și Axa. A fost cel mai întins război din istorie, și a implicat
direct mai mult de 100 de milioane de oameni din peste 30 de țări. Cei mai
importanți participanți și-au dedicat întreaga capabilitate economică, industrială și
științifică efortului de război, într-o stare de „război total”, ștergând distincția între
resursele civile și cele militare. Marcat de moartea masivă a civililor, inclusiv
de Holocaust (în care au fost uciși aproximativ 11 milioane de oameni) și
de bombardamentele strategice ale centrelor industriale și demografice (în care au
murit aproximativ un milion de oameni, și în cadrul cărora s-au
distins bombardamentele atomice de la Hiroshima și Nagasaki), el a dus la între 50 și
85 de milioane de decese, mai mult decât orice alt conflict(d) din istoria omenirii.
Imperiul Japonez avea ca obiectiv dominația asupra Asiei și Pacificului și era
deja în război cu Republica China în 1937, dar în general se consideră că războiul
mondial a început pe 1 septembrie 1939 cu invazia Poloniei de către Germania
Nazistă și, ulterior, cu declarațiile de război ale Germaniei, Franței și Regatului Unit.
De la sfârșitul anului 1939 până la începutul anului 1941, într-o serie de campanii
și tratate, Germania a cucerit sau controlat o mare parte din Europa continentală, și a
format Axa Roma-Berlin-Tokyo împreună cu Italia și Japonia. Conform Pactului
Molotov–Ribbentrop din 23 august 1939, Germania și Uniunea Sovietică au divizat
anexat teritoriile vecinilor lor europeni, Polonia, Finlanda, România și Statele Baltice.
Războiul a continuat în primul rând între puterile europene ale Axei și coaliția între
Regatul Unit și Commonwealth-ul Britanic, cu campanii inclusiv în Africa de
Nord(d) și Africa de Est, cu bătălia aeriană a Marii Britanii, campania de
bombardamente Blitz, campania din Balcani precum și cu îndelungata bătălie a
Atlanticului. În iunie 1941, puterile europene ale Axei au lansat o invazie a Uniunii
Sovietice, deschizând cel mai mare teatru de război din istorie, care a angajat cea mai
mare parte a forțelor militare ale Axei într-un război de uzură. În decembrie 1941,
Japonia a atacat Statele Unite ale Americii și coloniile europene(d) din Oceanul Pacific,
și a cucerit rapid o mare parte a Pacificului de Vest.
Înaintarea Axei s-a oprit în 1942, când Japonia a pierdut critica bătălie de la
Midway, în apropiere de Hawaii, iar Germania a fost învinsă în Africa de Nord și apoi,
în mod decisiv, la Stalingrad, în Uniunea Sovietică. În 1943, după o serie de înfrângeri
germane pe Frontul de Est, invaziile aliate a Siciliei și a Italiei care au condus la
capitularea Italiei, și victorile aliate în Pacific, Axa a pierdut inițiativa și s-a angajat
într-o retragere strategică pe toate fronturile. În 1944, Aliații au invadat Franța
ocupată de Germania, în timp ce Uniunea Sovietică și-a recăpătat toate pierderile
teritoriale și a invadat Germania și aliații săi. În 1944 și 1945, japonezii au suferit
pierderi majore în Asia continentală în China Central-Sudică(d), și Birmania(d), în timp
ce Aliații au schilodit Marina Japoneză și au capturat insule-cheie din Pacificul de
Vest.
Războiul din Europa s-a încheiat cu o invazie a Germaniei de către Aliații
Occidentali și Uniunea Sovietică, care a culminat cu capturarea Berlinului de către
trupele sovietice și ulterior capitularea necondiționată a Germaniei la 8 mai 1945.
După Declarația de la Potsdam dată de către Aliați la 26 iulie 1945 și după refuzul
Japoniei de a capitula în conformitate cu termenii acesteia, Statele Unite ale
Americii au detonat bombe atomice deasupra orașelor
japoneze Hiroshima și Nagasaki, la 6 și, respectiv, 9 august. Cum o invazie de
arhipelagului Japonez(d) era iminentă, și erau posibile și alte bombardamente
atomice, iar Uniunea Sovietică a declarat război Japoniei(d) și a invadat
Manciuria, Japonia a capitulat și ea la 15 august 1945. Astfel s-a încheiat războiul în
Asia, cimentând o victorie totală a Aliaților.
Al Doilea Război Mondial a modificat alinierea politică și structura socială a
lumii. S-a înființat Organizația Națiunilor Unite (ONU) pentru a promova cooperarea
internațională și a preveni conflictele viitoare. Marile puteri victorioase—Statele
Unite, Uniunea Sovietică, China, Regatul Unit și Franța—au devenit membri
permanenți(d) ai Consiliului de Securitate al ONU. Uniunea Sovietică și Statele Unite
au devenit superputeri rivale, pregătind scena pentru Războiul Rece, care a durat
următorii 46 de ani. Între timp, influența unor mari puteri europene s-a diminuat, în
timp ce a început decolonizarea Asiei(d) și Africii. Cele mai multe țări ale căror
industrii au fost afectate s-au reorientat spre redresarea economică(d). Integrarea
politică, mai ales în Europa, a apărut ca efort de a pune capăt dușmăniilor dinainte de
război și de a crea o identitate comună.

Pe 8 mai 1945, Germania nazistă a capitulat. Astfel s-a terminat în Europa cel
de-al Doilea Război Mondial. Aniversarea are loc într-un moment în care este nevoie
de această amintire mai mult ca oricând.
În după-amiaza zilei de 30 aprilie 1945, Adolf Hitler mai vede doar o singură soluție.
Armata Roșie a Uniunii Sovietice ia cu asalt centrul Berlinului. Hitler nu vrea să cadă
viu în mâinile ei și se sustrage asumării răspunderii pentru efectele megalomaniei
sale criminale. În "buncărul Führer-ului", în incinta cancelariei Reich-ului, la 12
metri sub pământ, dictatorul nazist și proaspăta sa soție Eva Braun se sinucid. Ultimii
apropiați le ard cadavrele și înmormântează rămășițele la ieșirea din buncăr.

Schimbări brutale ale lumii

Dar capitularea oficială a "Reich-ului de 1000 de ani", așa cum l-a numit
Hitler, are loc abia pe 8 mai. Conducerea Wehrmachtului semnează în acea zi
capitularea necondiționată a Germaniei. În Europa se sfârșește astfel cel de-al Doilea
Război Mondial, început cu invadarea Poloniei de către Germania la 1 septembrie
1939. În Asia, a doua conflagrație mondială va mai dura câteva luni – până la
capitularea Japoniei, la 2 septembrie 1945. În cel de-al Doilea Război Mondial au
murit, conform estimărilor, 60 de milioane de oameni. Fața lumii a fost deformată în
mod brutal.
Multe orașe germane sunt doar niște ruine. Germania este responsabilă nu
doar pentru declanșarea conflagrației, ci și pentru comiterea unui genocid rasist, care
a avut loc în lagărele sale de concentrare și exterminare. Cum se simte populația
germană: înfrântă sau eliberată de coșmarul nazist? "Imediat după 8 mai nu m-am
gândit deloc dacă am fost eliberați sau învinși", declara politicianul social-democrat
Egon Bahr, între timp decedat, într-o înregistrare care se poate asculta la Casa
Istoriei (Haus der Geschichte) din Bonn.  "Sigur că am fost învinși, cum altfel, dar am
fost și eliberați. Ambele sunt valabile. Dar nu mai conta deloc. Eram încă în viață.
Acesta era cel mai important lucru!"

Lupta pentru supraviețuire de după război

Probabil, cei mai mulți supraviețuitori gândeau ca Egon Bahr. Dar numeroase
persoane sunt traumatizate: bărbații de participarea la lupte, 800.000 până la două
milioane de femei de abuzurile sexuale suferite, mai ales din partea soldaților
sovietici. Cifrele exacte nu mai pot fi aflate azi.
Aproape 14 milioane de oameni din ținuturile estice ale defunctului „Reich“ au
fugit sau au fost strămutați. Ei au trebuit integrați în Germania distrusă de război.
O experiență pe care cei care mai trăiesc și azi au folosit-o pentru a înțelege mai bine
situația din prezent a refugiaților.
Germanii s-au aflat în fața așa-numitei "ore zero" – lupta pentru supraviețuire
în perioada imediat după război. Energia rămasă a fost investită în reconstrucție. Un
efort aproape imposibil fără ajutorul femeilor, așa-numitele femei ale ruinelor
(Trümmerfrauen), devenite legendare. Germanii au de îndepărtat și ruinele
trecutului. Uitarea, alungarea autoînvinovățirii pentru război. Contează doar
prezentul. Pentru mai mult decât clipa de față nu există destulă voință, forță, distanță.

Fundamentul Războiului Rece

Mai presus de toate, întrebarea înfricoșătoare: cum se vor purta cu ei puterile

aliate câștigătoare? La conferințele de la Teheran și Yalta, SUA, Marea Britanie și
Uniunea Sovietică au negociat soarta Germaniei învinse. Au căzut de acord la
conferința finală din iulie 1945 de la Potsdam, lângă Berlin.
 Cele trei puteri au oferit fostului dușman de moarte șansa de a reveni în rândul
comunității internaționale – în pofida tuturor celor petrecute. S-a renunțat la
propuneri inițiale de genul transformării germanilor într-un popor de țărani.
Dar ei trebuie să plătească. Germania trebuie să achite despăgubiri de război și
este împărțită în zone de ocupație. Din aceste zone rezultă ulterior Germania de Vest,
organizată federal, respectiv Republica Democrată Germană (RDG) în est, stat
socialist dependent de URSS.
Simultan, conferința de la Potsdam marchează începutul jocurilor de putere
dintre țările occidentale și Uniunea Sovietică. În doar câțiva ani, se ajunge la așa-
numitul Război Rece. În acest context, SUA demarează la 3 aprilie 1948 Planul
Marshall: un program uriaș de ajutorare economică pentru Europa de Vest, inclusiv
pentru Germania de Vest.

De la dictatură la democrație

"În perioada 1945-1949, pentru Germania au fost importante în special două

lucruri. Mai întâi, germanii au trebuit să accepte înfrângerea, ceea ce a fost foarte
greu pentru mulți dintre ei. În al doilea rând, germanii au trebuit să se pregătească
pentru un nou mod de viață ca națiune și ca entitate politică", explică publicistul și
istoricul Florian Huber, în dialog cu DW.
El face referire la spălarea creierelor practicată ani la rând de propaganda
nazistă și este convins "că experiențele generate de Războiul Rece au permis mai ales
germanilor din vest să accepte mai ușor apartenența lor la lumea occidentală". Aceste
experiențe le-au facilitat de asemenea "acceptarea noii orânduiri democratice, așa
cum există ea până în ziua de azi.”
Politica externă a RFG s-a axat pe reparațiile postconflictuale și pe cooperare.
O schimbare de curs radicală a avut loc și în plan militar: Bundeswehr a fost
construită ca armată de apărare. Misiuni ale acesteia în afara țării sunt aprobate de
Parlament abia începând din 1990 și doar după lungi dezbateri și în condiții stricte.
De cele mai multe ori, misiunile au la început doar un aspect de sprijin logistic.
RFG, la fel ca și ulterior Germania reunificată, se angajează pentru unitate
europeană. Parte a rațiunii de stat germane devin asumarea răspunderii istorice
pentru Holocaust și asigurarea securității statului Israel. Germania militează pentru
valori fundamentale precum libertatea, democrația, drepturile omului.
 Părțile întunecate ale noii mândrii naționale

Pe plan intern, politic și social, Germania iese cu greu din umbra istoriei sale
național-socialiste. Asumarea și clarificarea trecutului nazist încep abia din anii 60.
La decenii bune după a doua conflagrație mondială, mulți germani nu se pot simți
încă mândri de țara lor. Lucrurile încep să se schimbe odată cu reunificarea pașnică
din 1990. Pas cu pas, germanii se identifică tot mai mult cu națiunea lor. De la
Campionatul Mondial de Fotbal din 2006, germanii arborează nestingheriți drapelul
țării lor și cântă încrezători imnul național.
Dar cunoștințele generale despre cel de-al Doilea Război Mondial și despre
trecutul nazist al țării încep să fie tot mai reduse, mai ales în rândul tinerilor, după
cum arată sondajele de opinie. În plus, fantomele trecutului nu au dispărut cu totul.
Dimpotrivă: crește numărul atacurilor și activităților extremiste de dreapta. Mulți
politicieni germani acuză membrii noii formațiuni populiste de dreapta Alternativa
pentru Germania (AfD) că ar fi "agitatorii spirituali" ai acestui fenomen.

AfD respinge aceste acuzații, dar continuă să provoace prin afirmațiile și acțiunile
sale. De exemplu, fostul președinte și actual lider onorific al partidului, Alexander
Gauland, care a rostit în 2018 fraza îndelung citată: "Hitler și naziștii sunt doar un
găinaț în istoria de peste 1000 de ani de succes a germanilor".

Lupta pentru cultura amintirii sau șeful AfD din landul Turingia, Björn Höcke.
El a calificat în ianuarie 2017 monumentul Holocaustului din Berlin drept
"monument al rușinii" și a vorbit despre o "politică proastă de clarificare a istoriei".
Afirmațiile acestea nu au făcut prea mult rău partidului. De mai mulți ani, acesta
înregistrează tot mai multe succese electorale – în ciuda faptului că testează mereu
limitele permise (sau poate tocmai de aceea). "Trebuie să acceptăm că AfD reprezintă
azi o parte semnificativă a societății germane", crede istoricul Florian Huber.
AfD este un partid care nu va dispărea prea repede. "Vom fi cu siguranță
martorii unei lupte dure între cei care vor ca lecțiile trecutului să fie menținute vii și
cei care doresc să se tragă odată linie sub capitolul nazist al istoriei germane."
Cancelara Angela Merkel este conștientă, desigur, de acest conflict din societatea
germană. Pe 6 decembrie 2019, ea a luat poziție fermă în favoarea culturii amintirii.
Într-un loc marcat mai mult ca oricare altul de crimele naziste: la Auschwitz, fostul
lagăr german de exterminare din Polonia. A fost prima vizită a doamnei Merkel la
Auschwitz. Ea a spus acolo: "Nu avem voie să uităm vreodată. Nu se va trage
niciodată linie și nici nu vom relativiza vreodată răul acelei perioade." Majoritatea
cetățenilor sunt de acord cu șefa guvernului: sondajele arată că germanii cred pe mai
departe că țara lor trebuie să își asume răspunderea morală pentru istoria sa.