COMBATEREA TRAFICULUI DE DROGURI

SINTETICE, COCAINǍ, CANNABIS, HASIS SI

DERIVATI.

1. Consideraţii generale
Traficul şi consumul ilicit de droguri sînt fenomene complexe ce se
manifestă printr-o diversitate de modalităţi, cu implicaţii profunde în plan
economic, social, demografic, axiologic şi nu în ultimul rând psihologic, care
sfidează valorile umane şi încetinesc progresul social.
În plan european reţelele traficului de droguri sunt tot mai active în
reorientarea consumului de la heroină către amfetamină. Motivaţia acestei
situaţii este dată de faptul că producătorii heroinei, spre deosebire de cei de
droguri sintetice, sunt condiţionaţi în primul rând de cantitatea de opium care le
parvine în special din zona Afganistanului, iar datorită situaţiei politico-militare
şi a măsurilor din acea zonă - exp. existenţa trupelor de poliţie internaţională,
cointeresarea şi stimularea materială şi financiară a foştilor cultivatori de către
actualul guvern afgan de a abandona aceste preocupări - sursele de aprovizionare
au devenit nesigure şi inconstante.
Această nouă ipostază de inducere a toxicomanilor către consumul de
amfetamină este susţinută de faptul că, aşa cum subliniază specialiştii,
fenomenul se dezvoltã cu pregnanţă în mediul tinerilor cu preocupări legate de
noile curente muzicale (rave, house etc) şi de manifestările adiacente specifice
(concerte, parade, festivaluri, carnavaluri).
Dacă la început piaţa vestică era alimentată cu amfetamină produsă în
special în laboratoarele olandeze, în prezent traficanţii se orientează spre cea
produsă în Polonia şi de curând din Turcia, care este mult mai ieftină.
Traseul terestru folosit de reţelele de traficanţi pentru introducerea şi
transportul amfetaminei turceşti spre Occident rămâne Ruta Balcanică, cu cele
două ramuri ale sale: Turcia-Bulgaria-România, respectiv Turcia-Bulgaria-ţările
din spaţiul ex-iugoslav.
Potrivit datelor deţinute până în prezent, referitor la apariţia traficului
de amfetamine provenind din Turcia, putem concluziona că în această ţară
reţelele de traficanţi dispun de mijloacele tehnice şi de specialişti pentru
producerea drogurilor de sinteză, iar pe de altă parte, cererea unor astfel de
narcotice este în creştere.

1
 Situaţia în România
Dintr-o ţară exclusiv de tranzit în ani anteriori, România a devenit în
prezent şi teritoriu de depozitare şi chiar producţie existând, de asemenea,
elemente care indică faptul că în rândul toxicomanilor încep să apară în mod
constant persoane care folosesc amfetamină.
Dacă la sfârşitul anilor 90 amfetamina era introdusă în ţară din
Ungaria, ulterior a intrat în forţă pe piaţa autohtonă amfetamina produsă şi
traficată de filiera turcă, transportată pe Ruta Balcanică.
Cel mai îngrijorător este însă faptul că, prin aceeaşi filieră, cu
concursul unor cetăţeni români, s-au pus bazele unor locaţii de producţie
clandestină şi de depozitare pe teritoriul ţării noastre, în vederea acoperirii pieţii
(în principal cea occidentală) cu ritmicitate şi la costuri/riscuri mult reduse.
Spre deosebire de traficul cu heroină, unde transportul se face cel mai
adesea prin vehicule cu volum mare, coroborând atât datele referitoare la situaţia
din ţara noastră cât şi cele privind Bulgaria, se constată că reţelele de trafic cu
amfetamină utilizează cu predilecţie mijloacele de transport ale unor firme de
turism. Acest aspect arată că, deocamdată, pe de o parte, cererea de amfetamină
este semnificativ mai redusă comparativ cu heroina şi nu necesită momentan
atragerea în transportul drogurilor a mijloacelor de mare capacitate, iar pe de
altă parte, datorită preţului de desfacere, traficul cu amfetamină deşi mai redus,
aduce venituri echivalente.
În ţara noastră, consumatorii sunt încă profilaţi în mare măsură pe
utilizarea drogurilor din categoria opiaceelor (în special heroină), care sunt mult
mai accesibile ca preţ (în general între 200.000-250.000 lei/doză) în comparaţie
cu amfetamina, al cărei preţ este de regulă în jur de 10 euro/comprimat şi a cărei
efect diferă în funcţie de compoziţia derivatelor chimice.
Există însă date care arată tendinţa traficanţilor de amfetamină de a
induce şi «specializa» un anumit segment de piaţă pe consumul drogurilor de
sinteză, acest fapt urmând să devină mai pregnant în măsura creşterii
disponibilităţilor materiale ale toxicomanilor.

Persoane implicate
Referitor la categoriile de persoane traficanţi de droguri ori
consumatori acestea sunt:
a) turişti, oameni de afaceri sau cetăţeni străini veniţi în România
pentru afaceri, la studiu sau emigranţi (în procent ridicat turci);
b)cetăţeni români emigranţi, reveniţi ca turişti sau repatriaţi, care au
deprins acest obicei în ţările în care au locuit;
c) elevi, studenţi, persoane din mediile artistice, cetăţeni români,
(îndeosebi de sex feminin), căsătoriţi cu cetăţeni străini sau care au intrat în
legături de afaceri cu aceştia;
d) elemente infractoare din România care au avut contact cu drogurile
în urma unor deplasări efectuate în străinătate în scopul comiterii de fapte
antisociale.

2
 Tendinţe
- numãrul consumatorilor şi, implicit al dealerilor, va fi în continuã
creştere;
- implicarea cetãţenilor români în activitãţi de acest gen, va cunoaşte o
curbã ascendentã, determinatã atât de necesitatea procurãrii drogurilor pentru
consum propriu cât şi de obţinerea unor câştiguri rapide;
- veniturile deosebite obţinute îi vor determina pe traficanţi sau dealeri
sã se implice activ în activitãţi de spãlare a banilor;
- creşterea cantităţilor de amfetamine intrate în ţarã şi rãmase pentru
consum intern, fenomenul putându-se extinde în principal în aglomeraţiile
urbane;
- prezenţa pe teritoriul ţãrii noastre a unor segmente ale unor
organizaţii criminale internaţionale cu preocupãri în domeniul traficului ilicit de
precursori care încearcã sã atragã diverşi cetãţeni români la aceste activitãţi
profitãnd de starea lor materialã precarã;
- pericolul apariţiei, în continuare,, de noi laboratoare clandestine de
droguri în cele mai diverse locuri, posibilitãţile acestora de disimulare fiind
nelimitate;
În contextul amplificării fenomenului de trafic de droguri şi extinderii
tuturor formelor sale de manifestare atât în plan regional cât şi european, este
necesar ca toate statele, în special cele din zona Balcanică, prin structurile de
prevenire şi combatere specifice, incluzând aici atât forţele de poliţie propriu-
zise cât şi cele din domeniul vamal şi controlului frontierelor, să-şi evalueze şi
coordoneze capacitatea de răspuns în această sferă de activitate.

La nivel national, perioada actuală se caracterizează prin continuarea

eforturilor instituţiilor cu responsabilităţi în domeniu, în vederea însuşirii
conceptelor internaţionale de luptă împotriva drogurilor, mai ales a celor
promovate de Uniunea Europeană, în conformitate cu realităţile naţionale.
Principalele obiective urmărite au fost:
- alinierea României la practicile Uniunii Europene privind
problematica drogurilor (reducerea cererii şi ofertei de droguri);
- creşterea gradului de implicare a României în efortul mondial de
luptă împotriva fenomenului drogurilor.
Direcţiile principale avute în vedere la nivel naţional au fost:
- reducerea ofertei de droguri
- reducerea cererii de droguri
- realizarea unei coordonări naţionale unitare şi îmbunătăţirea
cadrului legislativ
- creşterea numărului de cadre specializate.
Au fost dezvoltate legăturile cu autorităţile direct implicate în
combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri în special din Statele
Membre şi cele partenere ale Uniunii Europene dar şi din alte state cu
experienţă, urmărindu-se îndeosebi:

3
 - realizarea unui schimb de experienţă în domeniul reducerii
traficului şi consumului ilicit de droguri;
- îmbunătăţirea suportului teoretic necesar desfăşurării activităţilor
specifice din domeniul luptei antidrog pe baza celor mai bune
practici din ţările europene;
- creşterea gradului de conştientizare a factorilor de decizie, la
diverse nivele, cu privire la extinderea fenomenului drogurilor în
România;
- realizarea de acţiuni în vederea minimizării efectului nociv al
fenomenului drogurilor.

2.Scurtă prezentare a drogurilor

Cocaina

Origine – istoric

Descoperirile arheologice atestă folosirea arbustului de coca cu 3000

ani î.d.Ch. Mestecarea frunzelor de coca era răspândită printre civilizaţiile
precolumbiene. De mai multe secole , indienii din Anzi mestecau frunzele de
coca amestecate cu cenuşă sau praf de cretă în scopul combaterii foamei şi
oboselii şi beau decocturi sau infuzii pe bază de frunze de coca.
În 1859 chimistul vienez Albert Niemann a extras şi izolat cocaina din
frunzele de coca. Aceasta a fost folosită în secolul trecut pentru tratarea mai
multor boli, iar începând cu 1884 în special ca anestezic local. În prezent,
folosirea în scopuri terapeutice este foarte limitată.
Arbustul de coca se răspândeşte prin seminţe. După un an, plantele
tinere se repichează, mai ales în regiunile situate la altitudini cuprinse între 500
şi 1800 metri şi cu temperaturi constante între 18º şi 25º C, care le permit
dezvoltarea în cele mai bune condiţii. Arbustul de coca sau Erithroxylon coca
este un arbust cu frunze persistente, ce creşte până la 1-1,5 metri înalţime.
Frunzele lui sunt recoltate, în funcţie de zonă, de mai multe ori pe an.

Zonele de cultivare

Acest arbust creşte, în principal, pe platourile înalte ale Anzilor din

America de Sud ce aparţin Perului şi Boliviei şi, într-o măsură mai redusă, în
nord-vestul Braziliei, în Columbia şi Ecuador. Se estimează că în această zonă
există între 400.000 şi 500.000 ha cultivate cu arbuşti de coca.

Producerea cocainei

Termenul de cocaină este utilizat pentru a desemna produsul final al

procesului de obţinere a cocainei bază sau a clorhidratului de cocaină.
La nivelul marelui trafic, cocaina poate fi condiţionată în numeroase
forme, în funcţie de multiplele mijloace de disimulare ce sunt utilizate de
traficanţi.

4
 Pentru vânzarea en-detail cocaina este uneori tăiată (amestecată cu alte
substanţe), pentru a atinge o puritate de 10-30% şi este condiţionată în mici
pacheţele din hârtie sau aluminiu ori în paie termosudate.
Cel mai adesea, cocaina este inhalată sau prizată (procedeu cunoscut
sub denumirea de sniffing ). În anumite medii, prizarea de cocaină se face
respectând un anumit ritual (cel al liniei sau al şinei): cocaina este depusă pe o
suprafaţă şlefuită, cum ar fi o oglindă, de unde este aspirată pe nas cu ajutorul
unui pai sau port-ţigaret.
Cocaina clorhidrat poate fi injectată sub formă de soluţie ca atare sau
în amestec cu opiacee (heroină sau morfinice), caz în care avem de-a face cu aşa-
numitul speed-ball.
Ea poate fi consumată şi sub formă de free basing . Această metodă
constă în amestecarea cocainei cu un solvent sau alcool, încălzirea amestecului
şi inhalarea vaporilor ce se degajă. Această metodă de consum este mai
periculoasă, întrucât există riscul de explozie.
Să menţionăm, în cele din urmă, că pasta de cocaină sau pasta este
fumată în ţările producătoare în amestec cu marihuana. Amestecul este cunoscut
sub denumirea de basuco, iar efectele acestuia sunt deosebit de nefaste.

Efectele cocainei

a) Efectele căutate (dorite sau urmărite prin consum)

Cocaina este un excitant care înlătură simptomele oboselii. În general,
puţin după ingerarea prizei, ea antrenează o stare de euforie, de încredere în sine
şi mulţumire, ce dă iluzia unei capacităţi mărite a funcţiilor intelectuale.

b) Efectele nefaste (nedorite)

Pe termen scurt, folosirea repetată a cocainei antrenează rapid o stare
de agitaţie şi instabilitate. Se mai remarcă tulburări de judecată şi de
comportament. Cocaina provoacă tahicardie, hipertensiune, hipertermie
(creşterea temperaturii corpului), midriază (dilatarea pupilelor) şi transpiraţii.
Dependenţa psihică este puternică şi se instalează rapid. Multă vreme,
cocaina a fost considerată drept drogul mediilor socio-profesionale favorizate
(artişti, intelectuali, actori, ziarişti). Astăzi, tendinţa pare a fi de democratizare
a folosinţei cocainei, aceasta putând fi regăsită în stradă, atrăgând un număr tot
mai mare de consumatori.

Amfetaminele

Amfetaminele există sub o multitudine de forme şi combinaţii, cele mai

cunoscute fiind: amfetamina, metamfetamina şi dexamfetamina.

Origine şi istoric

În anul 1910 au fost descoperite aminele sintetice, denumite

amfetamine. Acestea au fost utilizate pentru prima oară în scopuri medicale, în
jurul anilor '30, pentru vindecarea narcolepsiei (nevoia necontrolată de a dormi).
În timpul celui de-al doilea război mondial, utilizarea acestor produse
s-a răspândit dramatic printre militari şi muncitori, în special în Japonia şi
Germania. Începând cu 1950, folosirea şi comercializarea amfetaminelor a
început să fie reglementată juridic şi multe au fost retrase de pe piaţă.

5
 A rămas totuşi folosirea acestora ca droguri de abuz, datorită
circuitelor ilicite de fabricaţie si distribuţie, deturnărilor operate din circuitele
licite către cele ilicite sau prin producere în condiţii total ilegale.

Aspectul şi prezentarea amfetaminelor

Considerate stupefiante, amfetaminele sunt condiţionate sub formă de

comprimate, capsule, pulbere albă sau bej şi chiar sub formă lichidă (soluţie
introdusă în capsule), indiferent dacă fabricarea lor este ilicită sau nu.
Amfetaminele disponibile pe piaţa ilicită sunt:
 Ortenal (amfetamină);
 Ortedrina (amfetamină);
 Benzedrina (amfetamină);
 Tonedron (metamfetamină);
 Methedrina (metamfetamină);
 Maxiton (dexamfetamină).

Efectele amfetaminelor

a) Efectele căutate
Consumatorii de amfetamine urmăresc prelungirea senzaţiilor euforice,
creşterea capacităţilor fizice şi psihice, o mai mare încredere în sine, o excitaţie
intelectuală, o hiperactivitate motrică şi sexuală şi, în cele din urmă, o anorexie
(pierdere de apetit). În cazul injectării intravenoase, consumatorul resimte un
flash violent, cu senzaţia de încălzire a capului.

b) Efectele nedorite

Pe termen scurt, se constată o accelerare a ritmului cardiac,

hipertensiune arterială, bronhodilataţie. Se observă o midriază (dilatare a
pupilelor). Faza de exaltare este urmată de o stare depresivă teribilă, ce incită la
reluarea consumului.
Pe termen lung, apar tulburări psihice (depresiunea nervoasă, psihoza
paranoică, pierderea controlului emoţional, somnolenţa) şi fizice (probleme
nutritive, ulceraţii, pneumonie).
Consumatorii de amfetamine au uneori impulsuri agresive faţă de sine
sau faţă de alţii. Amfetaminele generează o dependenţă fizică şi o toleranţă
puternică ce pot provoca moartea prin supradoză.

Anorexigenele

Se numesc anorexigene substanţele medicamentoase cu o structură

chimică asemănătoare amfetaminelor, care reduc sau elimină senzaţia de foame,
de unde şi denumirea de taie foamea. Câteva anorexigene: Clobenzorex,
Fenproporex, Benzfetamina, Amfepramona, Prolintan, Dinintel, Inapetyl,
Tenuate Dospan, Promotil.

Aceste produse se prezintă sub formă de comprimate sau capsule,

condiţionate în ambalajul lor original. Ele sunt derivaţi ai amfetaminei şi
generează aceleaşi efecte.
6
 Substanţele analoage

Produse şi vândute pe piaţa clandestină, aceste substanţe sunt derivate

ale amfetaminelor. Ele se prezintă sub formă de pulbere, comprimate, capsule
sau sub formă lichidă. Putem cita câteva dintre substanţele analoage clasificate
ca psihotrope:
- MDA (metilendioxy-amfetamina), denumită şi “pastila dragostei” ,
care a fost sintetizată în 1910. Se prezintă în general, sub formă de
pudră albă, bej sau brună, condiţionată uneori în capsule divers
colorate, ori ca lichid ambrat.
- MMDA (metil-metilen-dioxy-amfetamina), sintetizată în 1962 şi
care produce efecte stimulente şi halucinogene. Se prezintă sub
forma unei pulberi albe sau colorate, condiţionată uneori în capsule.
- MDMA (metilen-dioxy-metamfetamina) denumită şi “Ecstasy”.
Sintetizată începând cu 1914, a început să fie folosită de toxicomani
din 1975-1980, mai întâi în S.U.A., apoi în Canada şi mai recent în
Europa. Sub formă de pudră, gel sau comprimate, MDMA este un
drog “la modă”, ce generează un trafic organizat în ţările de
consum.

Cannabis-ul (Cannabis Sativa L)

Origine şi istoric

Cannabis-ul este denumirea generică pentru produsele vegetale obţinute

din cânepa de cultură, cunoscută din antichitate. Originară din Asia Centrală,
cultivarea cânepii s-a extins în timp şi spaţiu, timp de mai multe milenii, datorită
cuceririlor mişcărilor migratoare, răspândindu-se în toate zonele tropicale sau
temperate.
Astăzi cannabis-ul este produsul stupefiant cel mai utilizat în lume.
Marijuana, Dagga, Kif, Bang, Ganja, Zamal, Guejdi, Charas, Haşiş, Shitt nu sunt
altceva decât câteva dintre cele peste 350 de denumiri cunoscute.

Planta

Cânepa este o plantă dicotiledonată apetală, dioică, din ordinul

Urticacee, familia Cannabinaceelor, descrisă în anul 1758 de Linné, sub numele
de Cannabis Sativa . Este o plantă erbacee anuală, a cărei înalţime variază de la 1
la 5 metri; florile masculine sunt alungite şi se usucă rapid după polenizare, cele
feminine fiind în general mai ramificate şi mai dese.
Frunza se află la capătul unui lung peţiol, fiind compusă dintr-un număr
impar de foliole fin dantelate, inegale, dispuse în evantai. Partea superioară a
frunzei este acoperită cu peri secretori din care provine răşina în care se găsesc
principiile active: cannabinoizii. La baza tijei frunzele sunt opuse, pe când în
partea superioară ele sunt dispuse în alternanţă.
În timp ce cultivarea în scopuri industriale este în general bine
controlată, culturile ilicite, al căror scop nu îl constituie obţinerea de fibre,
rămân mult mai dificil de supravegheat. Cânepa este o plantă robustă, ce
proliferează în terenuri diverse, atingând uneori un nivel deosebit de dezvoltare.
Cânepa posedă o excepţională capacitate de adaptare, însoţită de
variaţii în aspectul general al plantei, de modificări ale compoziţiei chimice a
7
acesteia şi, prin urmare, a activităţii farmacologice şi a efectului halucinogen.
Este vorba, aşadar, de o plantă mutantă.
Principalele ţări exportatoare de cânepă indiană destinată consumului
ca drog sunt Thailanda, Afganistan, Pakistan, Nepal, Liban, Maroc, unele ţări ale
Africii Sub-Sahariene, Columbia, Jamaica, Mexic şi altele. Trebuie să
menţionăm că o producţie ilicită foarte importantă de cannabis se obţine şi în
statele de pe coasta de vest a S.U.A., producţie ce alimentează parţial piaţa
americană.
Originalitatea cânepii constă în prezenţa cannabinoizilor, dintre care
cei mai importanţi sunt:
 Delta-9 tetrahidrocannabinolul (sau Delta-9-THC) este compusul cu
acţiune psihotropă din cânepă;
 Cannabidiolul (CBD) nu are efecte psihodisleptice, dar potenţează
efectele Delta-9-THC. El este cel mai prezent în componenţa cânepii de
fibră;
În funcţie de proporţia dintre aceşti doi principali cannabinoizi, se pot
distinge trei tipuri chimice de cannabis: drog, drog intermediar şi fibră.
 tip drog – cu un important conţinut de Delta-9-THC (peste 1%) şi
absenţa cannabidiolului. Este cel pe care îl întâlnim în ţările cu climat
cald (Mexic, Adriatica Ecuatorială, Pakistan) şi produce multă răşină;
 tip intermediar – cu un conţinut puternic de Delta-9-THC (între 0,5-
1%) şi prezenţa cannabidiolului (Maroc, Liban sau alte ţări din bazinul
mediteranean);
 tip fibră – cu un conţinut scăzut de Delta-9-THC (între 0,1-0,5%) şi
conţinut ridicat de cannabidiol. Se cultivă în scopuri industriale în
zonele cu climat temperat (Franţa, fosta U.R.S.S.).

Produşii obţinuţi din Cannabis

a) Iarba de cannabis

Este vorba de inflorescenţa şi uneori frunzele recoltate, uscate şi

tocate. Iarba de cannabis are aspectul tutunului sau ceaiului, deseori cu seminţe.
Conţinutul în Delta-9-THC al ierbii de cannabis variază în funcţie de provenienţa
(între 1 şi 4% la iarba de provenienţă africană şi până la 8% pentru “Gold”-ul
columbian). Iarba de cannabis se fumează fie ca atare ( trabuc), fie amestecată cu
tutun (amestec) sub formă de ţigarete, în pipe sau shilom. Poate fi utilizată şi ca
decoct, fiind băută fie ca atare, fie în amestec cu alcool, însă acest procedeu este
puţin răspândit şi se utilizează mai ales în India şi Antile.

b) Răşina de cannabis (denumită curent haşiş)

Este vorba de răşina secretată de plantă, colectată prin răzuirea sau

strivirea cannabisului. Această răşină este apoi prelucrată prin adăugarea
substanţelor liante diverse (clei, ceară etc.), comprimată sub formă de pâini
(turte), ce emană un miros caracteristic şi a căror culoare variază în funcţie de
provenienţa şi lianţii folosiţi:
 kaki-verzuie pentru Maroc, cu un conţinut în Delta-9-THC cuprins între
8 şi 12%;
 maro-pământie, roşiatică pentru Liban, cu un conţinut în Delta-9-THC
cuprins între 12 şi 18%;

8
  neagră pentru Pakistan, Afganistan sau Nepal, cu un conţinut de Delta-
9-THC cuprins între 25 şi 28%.

Răşina se fumează şi ea în amestec cu tutun, sub formă de joint (ţigară)

sau ca atare, în pipe mici, special destinate acestui scop.
Prin ingerarea cannabisului, aşa cum ar fi cazul în care acesta este băut,
efectul este mai mic decât în cazul în care aceeaşi cantitate ar fi fumată,
deoarece cota de principiu activ ce trece în sânge este de 4-6 ori mai mică.

c) Uleiul de cannabis (sau esenţa de cannabis)

Concentraţia în Delta-9-THC a acestui preparat poate merge până la

70%. Uleiul de cannabis este obţinut prin distilarea la reflux a cannabisului
tocat.
Uleiul de cannabis se prezintă sub forma unei substanţe vâscoase de
culoare neagră, foarte densă, cu nuanţe verzui. Acest produs nu este solubil în
apă. Uleiul este în general fumat, după ce a fost dispus pe o ţigară în care s-au
practicat găuri cu un ac şi care a fost reînvelită într-o altă foaie de hârtie, pentru
a asigura etanşeitatea şi “tirajul”. Uleiul poate fi şi ingerat.

Efectele cannabisului

a) Efecte căutate

Consumatorul de cannabis caută efectele agreabile ale produsului,

efecte ce pot fi comparate cu cele ale beţiei alcoolice (beţie cannabică). Aceasta
poate fi scindată în 4 faze:
 excitaţie şi euforie;
 confuzie mentală;
 beatitudine;
 coborâre, depresiune, eventual somn.
Efectele se manifestă prin pierderea capacităţii de coordonare, impresia
de creştere a acuit ăţii vizuale şi percepţiilor senzoriale, o tendinţă de ilaritate şi
o mare sociabilitate.

b) Efecte nefaste

În cazul consumării unei mari cantităţi, cannabisul poate genera

halucinaţii, angoase sau stări de panică. Studiile au demonstrat anumite efecte
nocive pentru organism, în cazul folosirii obişnuite şi repetate, printre cele mai
importante fiind:
 alterarea anumitor celule;
 perturbarea memoriei şi capacităţii de estimare a timpului şi
distanţelor;
 tahicardie, probleme cardio-vasculare;
 alterarea funcţiilor reproductive;
 afecţiuni oculare;
 afecţiuni bronho-pulmonare;
 diminuarea rezistenţei imunitare.
De altfel, consumul de cannabis de către adolescenţi prezintă un triplu
pericol:

9
- apariţia sindromului amotivaţional. Adolescentul este detaşat de realitate, dă
dovadă de pasivitate şi demotivare.
- pericol sociologic. Pentru a-şi procura cannabisul adolescentul intră în
contact cu mediul revânzătorilor, care îl poate determina să încerce şi alte
droguri;
- necazuri cu poliţia şi justiţia. Consumul de cannabis şi frecventarea unui
anumit mediu îl poate conduce pe adolescent spre poliţie. Se poate produce în
acest fel o proastă dirijare psihologică, iar tânărul se poate considera ca fiind
un delicvent, acţionând ca atare.
Dacă au fost totuşi înregistrate foarte rare cazuri de toleranţă în rândul
marilor drogaţi, ( la care, în caz de oprire bruscă a consumului se instalează
insomnia, instabilitatea, pierderea de apetit, ameţelile şi tremurăturile), nu se
poate vorbi totuşi de dependenţă fizică faţă de cannabis ci doar de o
incontestabilă dependenţă psihică.

3.Aspecte ale traficului internaţional de droguri în Estul Europei -

locul şi poziţia României

Traficul de narcotice în Europa Centrală şi de Est are aspecte comune,

care afectează toate ţările din regiune: statutul de rută de tranzit spre ţările
Occidentului; dovezi clare ale dezvoltării unei reţele latino-americane; creşterea
cantităţii şi diversificarea substanţelor narcotice produse local precum şi
integrarea reţelelor pe orizontală şi verticală şi conlucrarea strânsă cu alte
activităţi din sfera crimei organizate.

În ultima perioadă, drogurile sintetice de tipul amfetaminelor par a

cuceri segmente importante ale pieţei de narcotrafic, fapt dovedit de capturile
făcute dar şi de cazuistica aflată în lucru, potrivit căreia acest tip de drog nu
numai că intră în România în special prin frontiera de vest ori de nord-est dar
sunt şi tranzitate din România (de exemplu, spre Australia).
Modalităţile de penetrare a drogurilor în România sunt diverse, de la
disimularea acestora pe corp, în bagaje de mână, în autoturisme personale sau
TIR-uri şi până la introducerea lor în containere – ca atare ori în amestec cu alte
produse. Un rol important în transportul substanţelor stupefiante îl joacă şi
firmele turistice care transportă persoane din şi înspre România, în ideea în care
traficanţii apelează la curieri ce nu cunosc, în cele mai multe din cazuri, ce
anume transportă sau atrag, în schimbul unor sume de bani, cetăţeni cu o situaţie
materială precară ce se oferă să transporte drogurile încredinţate - cu toate
riscurile ce decurg din respectiva activitate. Sistemul este practicat şi ulterior, în
redistribuirea lor spre alte destinaţii, acţiunile de ascundere şi pregătire făcându-
se prin intermediul diverselor societăţi comerciale, în principal “firme fantomă
“.
În final, dar nu lipsită de importanţă, este legătura stabilită între
românii care au părăsit legal sau ilegal teritoriul naţional înainte de anii 90, care
au intrat în reţele de narcotrafic în străinătate şi s-au întors în ţară, stabilind
legături cu elementele criminale locale şi punând bazele acestui gen de activităţi
ilegale şi aici. Cazuistica rezolvată sau aflată în lucru relevă din ce în ce mai
pregnant existenţa, pe teritoriul mai multor judeţe, a unor adevărate enclave
constituite din astfel de persoane, care adesea sub adăpostul dublei cetăţenii şi a
unor mari sume de bani rulate în afaceri ilegale sau cu caracter aparent licit îşi

10
desfăşoară activitatea infracţională de trafic de droguri în complicitate cu
conaţionali aflaţi în străinătate sau cu cetăţeni străini.
Având în vedere situaţia de fapt în ceea ce priveşte traficul
internaţional de droguri (relevat pe de o parte de exacerbarea consumului intern
dar şi de informaţiile primite de la partenerii noştri externi referitoare la
cantităţi de droguri care au tranzitat ţara sau care au fost capturate la graniţele
statelor limitrofe României) obiectivul principal al strategiei de combatere a
narcotraficului trebuie să fie dezvoltarea, pe cât posibil, a unei societăţi liberă
de traficul şi consumul ilicit de droguri. În acest sens, o atenţie deosebită trebuie
acordată posibilităţii apariţiei unor noi rute ale drogurilor, pe lângă variantele
clasice ale Rutei Balcanice, în special venind dinspre spaţiul ex-iugoslav sau
dinspre Ucraina şi Republica Moldova.
De asemenea, va trebui să avem în vedere aspectele legate de
criminalitatea conexă traficului şi consumului ilicit de droguri, care va cunoaşte
în mod sigur o ascensiune. Faptul este argumentat atât prin numărul în creştere
al consumatorilor şi al dependenţilor care vor recurge la orice mijloace ilegale
pentru a-şi procura dozele, cât şi prin tendinţa tot mai accentuată de monopol
asupra pieţei drogurilor exercitată de comunităţile de ţigani, preponderent
cunoscute ca desfăşurând activităţi ilicite.

5.Concluzii

Factorii sociali ai apariţiei şi dezvoltării criminalităţii legate de droguri

La apariţia şi dezvoltarea fenomenului drogurilor în România după
1989, au concurat mai mulţi factori, dintre care îi putem menţiona pe următorii
ca fiind cei mai importanţi:
- deschiderea graniţelor ţării şi redarea libertăţii românilor de a se deplasa în
orice parte a lumii şi crearea posibilităţii oricărui cetăţean străin de a veni în
România cu diverse scopuri;
- reducerea posibilităţilor de efectuare a unor controale riguroase asupra
persoanelor, bagajelor şi mărfurilor care intră şi ies, în şi din România,
datorită numărului şi respectiv volumului mare al acestora, precum şi a lipsei
unui echipament tehnic de control;
- situaţia conflictuală existentă în “regiune”, care a deviat Ruta Balcanica a
drogurilor prin România;
Societatea umană se află în faţa unei considerabile perfecţionări şi a
unei organizări din ce în ce mai subtile a criminalităţii, care, în unele privinţe,
ţine pasul cu modernizarea societăţii legitime.
Structurile crimei organizate dovedesc o mare capacitate de adaptare
faţă de schimbările de situaţii şi condiţii, optând foarte rapid spre acel teritoriu
al economiei care le oferă câştigurile cele mai mari şi posibilităţile concrete de a
penetra instituţiile sociale şi ale ordinii juridice, urmărind obţinerea profitului şi
puterii . În acest context, traficul internaţional de droguri reprezintă o serioasă
ameninţare, ţinând cont şi de combinaţia profund ilegală de crimă organizată,
trafic de droguri şi terorism, calificată de analişti în domeniu drept crima
strategică, cu o întindere şi un conţinut ce ameninţă o largă paletă de interese
ale unui stat.

Un analist în domeniu, dr. Douglas Menarchik, a atras atenţia asupra

următorului fapt: “ Crima strategică distruge contactul social dintre cetăţeni şi
11
stat şi duce în final la pierderea încrederii cetăţenilor în guvern. Dacă oamenii
ajung să creadă că statul nu poate sau nu va putea asigura securitatea faţă de
crima strategică, atunci fundamentele democraţiei de piaţă sunt subminate.
Iată de ce strategiile naţionale de securitate trebuie să abordeze crima
strategică alocând resurse pentru programele naţionale, regionale şi
internaţionale de prevenire, declarare, distrugere şi răspuns faţă de această
ameninţare incipientă ”.

Seful serviciului
Comisar-şef de poliţie
Ion Grigore

12