Turismul LITORAL

OMT încadrează turismul litoral, în funcție de obiectivul specific al călătoriei, în categoria “loisir, recreere
și vacanțe (odihnă) “. Drept definiție, reprezintă tipul de turism care se desfășoară în spațiul aflat în
imediata apropiere a unei suprafețe de apă, dar și pe oglinda acesteia. Aici sunt incluse dezvoltarea
turismului ( stațiuni, hoteluri, restaurante, catering, etc.), dar și infrastructura care suportă această
expansiune (activități de comerț, drumuri spre plajă amenajate special, facilități legate de pescuit etc.).
În aceeași ordine de idei, ecoturismul și sporturile acvatice au un rol important (scufundări, înot, bird-
watching).

Turismul litoral se leagă, în principal, de apele stătătoare (mări și oceane), date fiind dimensiunile mari
ale acestora. Apa, prin compoziția ei chimică (salinitatea), contrastul termic cu aerul, prezența
aerosolilor reultați din spargerea valurilor, este resursa fundamentală fără de care turismul de litoral nu
se poate manifesta.

Litoralul a constituit din cele mai vechi timpuri spațiu de locuire propice. Prezența apei ca element
fundamental al vieții, climatul favorabil și posibilitățile de deplasare au făcut ca de la an la an această
suprafață să fie din ce în ce mai căutată: marile metropole ale lumii (San Francisco, Los Angeles, São
Paulo ocupă astăzi suprafețe întinse. În SUA, zona de coastă este considerată ca deținând doar o cincime
din teritoriu, dar jumătate din populație locuiește aici. Anual se construiesc circa 820.000 de locuințe
noi.

Datorită numărului mare de locuitori concentrat în aceste areale nu putem vorbi despre o exclusivitate a
industriei turismului. Aici au loc frecvent o serie de alte activități precum cele portuare, de extracție de
petrol, de pescuit, comerciale. Primatul asupra litoralului se dispută în principal cu activitățile portuare,
deoarece acestea necesită suprafețe mai mari de desășurare care nu pot fi relocate sub nicio formă. Este
vorba despre cheiuri, bazine pentru nave, instalații de dirijare a traficului, spații de depozitare, etc.
Dintre porturile care operează concomitent cu plajele turistice amintim: Le Hâvre în Franța, Los Angeles
în SUA și Constanța în România. Astfel, o primă caracteristică a turismului litoral este operarea sa
concomitent cu alte activități economice.

O a doua caracteristică se leagă de suportul fizic al activității și anume fragilitatea mediului înconjurător.
Deși în general întregul ecosistem al Terrei prezintă această caracteristică, în cazul litoralului ea este mai
evidentă în special în ultimii ani, datorită antropizării puternice (spre deosebire de spațiul montan, de
exemplu).

Tot o consecință a condițiilor naturale este și împletirea activității de turism litoral cu cea de turism
balnear. O activitate care cunoaște din ce în ce mai multe aplicații este talasoterapia, adică tratamentul
cu apa de mare. Cu vremea, sensul termenului a devenit mult mai larg, pentru că apei de mare i s-a
adăugat și climatul marin. Talasoterapia are în primul rând un rol profilactic, urmărindu-se călirea
organismului și îmbunătățirea mijloacelor sale de autoapărare. Pe lângă acest gen de profilaxie primară,
la mare se mai poate practica și o profilaxie secundară, cu rol de consolidare a rezultatelor obținute prin
alte metode și de stopare a evoluției unor boli. Prezența unor factori de cură a determinat construirea
unor spații adecvate tratamentelor și prevenirii diferitelor afecțiuni. De ex., în țara noastră, Institutul
Urban Proiect precizează în capitolul de amenajare a teritoriului României- secțiunea turism, că, din cele
11 stațiuni de pe litoral, sunt destinate odihnei și tratamentului balnear și de recuperare.

Combinarea acestor forme de turism poate crea probleme sub aspectul nr. de călători, în special în
zonele în care sezonul pentru cura heliomarină este limitat la 2-3 luni. Riscul aglomerării plajelor și a
stațiunilor cu toate consecințele negative pe care le generează este o problemă de mare actualitate.
Adoptarea unor soluții care să elimine aceste diferențe se constituie ca un obiectiv în încercarea de
atenuare a unei trăsături a turismului litoral și anume sezonalitatea. Aceasta rezultă din dependența
strictă de condițiile climatice. La munte, condițiile atmosferice limitează buna desfășurare a activităților
într-o măsură mai redusă (un muzeu se poate vizita și la o temperatură negativă), în schimb, o baie în
mare și o porție de soare nu pot fi efectuate decât în condiții stricte de temperatură, umiditate sau
strălucire a soarelui. Cu puține excepții la nivel mondial, toate zonele de coastă se confruntă cu
sezonalitatea, deci și cu riscurile unei supraaglomerări în perioadele de vârf. O alternativă, cel puțin
pentru stațiunile cu funcție mixtă ( și balneară) ar fi încercarea de reorientare a fluxurilor turistice în
perioadele de extrasezon.

În ultimii ani, un concept care a început să câștige teren este cel de dezvoltare durabilă. Aceasta vizează
o creștere economică care conștientizează că resursele sunt limitate și protejează comunitățile umane
din punct de vedere cultural. Susținătorii acestui concept au argumente atât de puternice încât astăzi nu
se mai poate vorbi de turism decât în relație directă cu dezvoltarea durabilă. Astfel, și turismul de litoral,
poate mai mult decât alte forme ar trebui să se supună condițiilor de durabilitate. Pe scurt, este vorba
de protejarea ecosistemelor de coastă concomitent cu creșterea economică. Problemele care apar în
implementarea acestor practici țin de:
Aplicarea cât mai rapidă a programelor vizând dezvoltarea controlatǎ a litoralului sub semnul
durabilității este dovada unei responsabilități și a unei gândiri de viitor,mai ales în ceea ce privește
moștenirea pentru generațiile viitoare.

În trecutul îndepărtat, marea constituia un spațiu straniu și uneori ostil pentru locuitorii de atunci ai
Terrei. Cu toate acestea, Euripide afirma că apa de mare “vindecă bolile oamenilor”. Expresia s-a păstrat
și în Evul Mediu, până la jumătatea secolului al XVIII-lea,când stațiunile termale din Europa se
transformă. Din centre de curǎ ele devin locuri de distractie si plǎcere. Englezii reinventează ,,Băile” şi
descoperă stațiunile climaterice. Avântul economiei engleze se resimte puternic și în Franța în secolul al
XIX-lea. Treptat, în bazinul Mării Mediterane apar resedinte de vacanță construite fără a exista un model
clar de amenajare. Despre o dezvoltare reală a staţiunilor şi implicit despre un turism de litoral putem
vorbi cu adevărat abia după Al Doilea Război Mondial. Un fapt care trebuie menționat este extinderea
rapidă a acestei forme de turism, atât din punct de vedere spațial cât şi din punct de vedere
consumatorilor. Astfel, de-a lungul a cinci decade, el a pătruns chiar şi în ţări africane un nivel de
dezvoltare scăzut (Ghana) şi a devenit principalul motor al activității în micile state insulare din regiunea
Caraibe (Antigua, Grenada). Pe de altă parte, turismul era initial apanajul celor cu venituri mari, de la an
la an acest lucru s-a modificat astfel încât în prezent o mare parte a populaţiei are acces la servicii
turistice (inclusiv la cele de pe litoral).

Mergând pe scara evolutivă a turismului de litoral, un specialist francez (Le Roux) nota în 1969:
"vacanţele se concentrează în regiunile de coastă", ceea ce ce înseamnă cu alte cuvinte că turismul
modern s-a născut pe litoral. Atracția puternică a mării a determinat ca o mare parte a concediilor să fie
plănuite tot mai mult în acest areal. Concomitent au loc ample programe de organizare a stațiunilor
pentru diferite tipuri de turişti: astfel putem vorbi de o reorientare a ofertei turistice şi de o încercare de
atragere a consumatorilor aparținând diferitelor categorii de venituri. Celebru în acest sens este cazul
Languedoc-Roussillon de pe litoralul de sud al Franței. Aici, cu sprijinul permanent al statului, s-a realizat
o suită de amenajari care au urmărit să includă o varietate de servicii si programe pentru toate tipurile
de consumatori.

In ultimii ani, turismul a suferit anumite modificări sub influenta unui complex de factori care
afectează atât latura ofertei cât şi a cererii. Veniturile mari de care dispune o anumită categorie a
populatiei au determinat prestatorii să creeze aşa numitele ,,oferte de lux", ceea ce inseamnă că,
achitând sume considerabile, turiştii pot beneficia de plaje private (exclusive), de personal calificat care
le stă la dispozitie în permanență, de excursii şi alte activități doar pentru ei. La polul opus, sectorul
public dar şi cel privat interesat sunt în căutarea de alternative cât mai bune de atragere a turiştilor cu
venituri mai mici, dar mult mai numeroşi. Epoca turismului de masă (specifică litoralului) nu pare să fi
apus nici pe departe. Este doar o altă etapă, caracterizată de o creştere a nevoilor şi exigenţelor
turiştilor.

Literatura de specialitate a consacrat trei faze în evoluţia amenajărilor de litoral": faza de

pionierat (timp de două secole având ca punct terminal 1930), faza de urbanizare a litoralului (1930-
1960) si faza amenajărilor de litoral de mare amploare. In condițiile actuale trebuie să începem să
vorbim de o altă fază - a patra - şi anume aceea a amenajărilor durabile de litoral. Această etapă este
susținută de state prin legi care vizează amenajarea spatiului fragil de coastă în conformitate cu cerintele
mediului, strict legate de resursele naturale degradabile dar şi de capacitățile de primire. Atenția asupra
posibilelor probleme legate de eroziunea plajelor sau poluarea apelor a fost atrasă de ceva vreme, acum
este rândul ca toate țările lumii să-şi unească eforturile, să coopereze în vederea rezolvării lor.
Dezvoltarea globală nu poate fi oprita,dar contează modul în care se realizează și mai ales implicațiile
(negative) pe termen mediu si lung.

Desi regiunile de coastă sunt destinatia favorită a touroperatorilor europeni (63%),se remarcă o
stagnare a cererii pentru turismul de litoral. Chiar și aşa, potrivit OMT,o treime din circulatia turistică
mondială se îndreaptă spre tările riverane Marii Mediterane.Ascensiunea regiunii Asia-Pacific este
datorată tot turismului de litoral.

Din punct de vedere al ofertantilor există doua mari categorii de probleme:pe de o

parte,statiunile trebuie să-și adapteze infrastructura pentru protejarea plajelor, a drumurilor de acces, a
cadrului natural în general, iar pe de altă parte trebuie să faci față unei cereri din ce în ce mai
schimbătoare şi mai informate. Prin urmare, rolul touroperatorilor și al agenților de turism în general va
fi din ce în ce mai important, lor revenindu-le sarcina de a face cât mai,,tangibile” produse turistice
aflate la mii și mii de kilometri depǎrtare. De asemenea, într-o lume dominată tot mai mult de
telecomunicații şi implicit de Internet, este absolut necesar ca fiecare statiune sau localizare turistică să
se regăsească în baza de date.

În ceea ce priveste motivele pentru practicarea turismului de litoral, putem aprecia că de la an la

an acestea sunt mai numeroase și uneori din ce în ce mai sofisticate. Dacă în trecut se mergea pe litoral
pentru factorii naturali de cură, pentru odihnă și recreere, astăzi putem vorbi de cluburi pentru
practicarea de sporturi nautice, de extinderea naturismului, de cercetări științifice sau pur şi simplu de
modă. Referitor la ultimul aspect putem exemplifica cu plecările turiștilor români, ruși sau polonezi în
Turcia sau Grecia, tări care au reusit în scurt timp să preia fluxuri considerabile de turişti est-europeni.

O privire de ansamblu asupra turismului de litoral ne conduce la identificarea anumitor

tendinte:

1) Fragmentarea vacanțelor - apare tot mai frecvent ca urmare a mai multor factori:

a)stresul de la locul de muncă ce determină pauze mai frecvente; despre stres a început să se vorbească
tot mai des în special în țarile dezvoltate.Paradoxal,acolo unde omul isi poate satisface mai usor anumite
categorii de nevoi, apar mai mult probleme de ordin psihic. Societatea modernă, tehnologia însasi
generează prototipuri umane aparent adaptabile la orice situatii. În profunzime însă problemele sunt
extrem de complicate și deseori foarte greu de rezolvat. Tendinta de a acumula un venit cât mai mare
determina populatia så lucreze mult peste rezistenta fizico-psihicǎ a organismului. Aceasta realitate care
nu poate fi evitatǎ uneori trebuie sǎ se compenseze cu perioade de intrerupere a muncii, perioade în
care turismul poate constitui un mijloc bun pentru refacerea organismului.

b) dezvoltarea transporturilor și a infrastructurii corespunzătoare care permite ajungerea la destinatie

intr-un timp relativ scurt;o caracteristica a tuturor formelor de transport în ultimii ani este rapiditatea.
Fie ca vorbim de automobil,de tren, avion sau chiar vapor, toate au cunoscut o reducere a timpilor de
ajungere la destinatie.

c) aparitia cǎlátoriilor de tip “incentive travel" sau acordarea de premii sub forma unor week-enduri pe
litoral. Asa numitele voiaje stimulent acordate drept răsplată salariaților de către companii tind să ia
amploare. Deşi nu au încă o piață a lor bine definită, se creează o serie de relații între prestatori si
firmele cumpărătoare. Locaţiile sunt deseori pe litoral deoarece el constituie o motivație de călătorie
pentru o mare parte a turiştilor.

2) Turiştii sunt din ce in ce mai informați cu privire la locul pe care îl vizitează. Un rol important
revine aici agențiilor de turism dar şi Internetului. Un studiu efectuat la Marea Barieră de Corali a
dovedit că turiştii erau mult mai informați decât se presupunea. Ipoteza conform căreia turiştii sunt
interesați doar de distractie, agrement, relaxare nu mai este de mult viabilă. Opţiunea ghizilor pentru o
prezentare superficială a obiectivelor poate fi și ea o eroare considerabilă. O altă supoziție este aceea că
turiştii străini ştiu mai putine despre locurile vizitate decât cei proveniţi din fluxurile interne. Fals!
Interesul, dorinta de cunoaştere nu au graniţe.

3) Consumatorii sunt din ce în ce mai pretentioşi faţă de calitatea plajelor și față de dotările din
statiuni. În acest sens, curăţenia şi salubritatea plajelor constituie o preocupare din ce in ce mai
frecventă pentru turişti. În Franţa, de exemplu, ele sunt apreciate anual printr-o campanie care vizează
calitatea apelor. Pe lângă această operaţiune a statului există şi acţiuni private cum ar fi Steagul Albastru
al Europei şi Steagul Negru, prima căpătând deja un statut global.

4) Datorită diversificării ofertelor de sporturi nautice are loc o mutație considerabilă şi o formare
de fluxuri in acest sens. O activitate aparte este cea a submarinelor care din 1985 până în 1996 au
transportat în adâncuri circa 2 milioane de pasageri, realizând încasări de 147 milioane dolari. In ultimii
ani au apărut submarine cu podea transparentă care permit o vizualizare mai bună a vieţii subacvatice.
Alte ea activități sunt: iahtingul, plonjările subacvatice, surfing, plimbările cu diferite obiecte de
agrement (hidrobiciclete, sky-jet, banană). Acestea solicită echipamente adecvate cum ar fi: porturi de
agrement, cluburi nautice, spații pentru organizarea de concursuri.

5) Reacția cererii la propunerile ofertantilor este pozitivă. În principiu acest lucru se reflectă la
inițiativele publice sau private care vizează prelungirea sezonului estival prin oferirea unor pachete
motivante mai ales dpdv al prețului. Programele urmăresc atenuarea sezonalitati prin diminuarea
fluxurilor în zonele de vârf, accesul la această formă de turism şi al categoriilor cu venituri mai mici.Din
punct de vedere al rentabilităţii, câștigurile pentru prestatori sunt mai modeste dar a pasibile a fi
considerabile prin atingerea unui număr mare de turişti. Din punct de vedere al mediului, initiativele nu
pot să fie decât apreciate, deoarece se reduce presiunea din timpul sezonului de vârf, atât la nivel de
cadru natural cât şi la nivel social.

1.2. Principalele resurse şi destinaţii turistice ale turismului de litoral

Patrimoniul mondial este compus dintr-o serie de atracții naturale şi antropice. Atunci cand
vorbim de turismul de litoral, principala resursă pe care se bazează intreaga activitate este apa.
Procentual, doar 0,5% din apa mărilor considerată ca aparținând coastei. Din timpuri străvechi, oamenii
s-au luptat pentru teritorii, fie că erau ele uscat sau apă. Orice cucerire contribuia la sporirea avuţiei şi la
întărirea poziției respectivului stat. Odată cu definitivarea și trasarca granițelor statelor, s-au "impărțit"
si apele Oceanului Planetar. Totuşi există și astăzi anumite resursă inestimabila pentru locuitorii
respectivului teritoriu. Calitatea lor trebuie menținută la un nivel suficient de ridicat, nivel care să
asigure desfăşurarea în condiții bune a activităţilor pe litoral (cu alte cuvine este nevoie de „ape
sănătoase"). Numai aşa ele pot genera venituri care să contribuie la bunul mers societăţii (beneficii
economice dar şi sociale).

Alături de apă, ca element al hidrografiei, există o serie de elemente morfo-climatice care isi
aduc contributia la valoarea turistică a zonelor de litoral. Din punct de vedere morfologic, suprafata de
pământ aflată la contactul cu apa, denumită generic ţărm, poate avea diverse structuri facilitând sau
restricționând accesul la practicarea turismului. Astfel, țărmurile joase sunt preferate celor înalte, fiind
mult mai accesibile şi uşor de amenajat. Dintre tipuri de țărmuri joase amintim: cu cordoane litorale
(specifice regiunilor cu mare aport fluviatil de aluviuni şi unde adâncimea apei este mică pe suprafete
foarte mari), cu lagune (la nord de capul Midia), cu delte, cu estuare (vestul Franței), cu limane (nord-
vestul Mării Negre) etc. Nu mai puţin numeroase sunt ţărmurile înalte: cu rias (asocieri de estuare
înguste, cu faleze înalte, cu plaje mici, uneori şi săgeți litorale în unele intrânduri), cu fiorduri, vulcanice,
carstice etc.. Turismul de litoral, văzut în primul rând ca turism cald, de soare şi relaxare "cooperează"
cel mai bine cu țărmurile joase, cu nisip, unde se pot face mult mai uşor amenajări de diferite tipuri (de
la spații de cazare, până la amplasamente pentru agrement cum ar fi de exemplu terenurile de volei-
beach). Alături de ţărm, o mare căutare o au peninsulele, insulele, deltele, golfurile sau estuarele care,
prin unicitatea lor, atrag din ce în ce mai mulți turişti. O categorie aparte de relief este cel subacvatic;
amintim aici atolii din Oceanele Pacific (Fiji, Samoa, Noua Caledonie) sau Indian (Seychelles, Maldive) dar
şi barierele de corali cea mai importantă fiind Marea Barieră de Corali din nord-estul Australiei.

Caracteristicile climatice ale unui teritoriu favorizează desfăşurarea unei activități turistice in
general. Pentru turismul de litoral, clima apare ca un element de referință de care trebuie să se țină
cont. Astfel, pentru activități nautice (inclusiv cufundări), temperatura aerului şi a apei la malul mării
trebuie să fie de peste 20°C. Pe de altă parte, temperaturile excesive pot crea o senzatie de disconfort.
Durata de strălucire a soarelui trebuie asociată cu existenta norilor: există zone unde soarele străluceşte
mai mult, ca timp însă efectul său este redus de prezenta formaţiunilor noroase. Băile de soare se
recomandă a se face în intervalele orare de este siguranţă precizate de persoane competente medici,
specialişti în activitatea solară). Prezenta excesivă a razelor ultraviolete este determinată de diminuarea
stratului de ozon, care a devenit o problemă globală a omenirii fără soluție definitivă pentru moment.
Riscurile imbolnăvirilor datorită razelor ultraviolete au crescut de la an la an şi de aceea este necesară
folosirea unor produse de protectie şi a respectării sfaturilor specialiştilor.

Un alt factor care diferențiază diferitele zone de litoral este nebulozitatea condiții atmosferică,
responsabilă deseori de starea psihică a oamenilor. În bazinul MăriiMediterane, acest fenomen este
mult mai rar fată de țărmurile Marii Britanii, de exemplu. Precipitaţiile sub formă de ploaie în cantităţi
mari şi de durată pot determina o reorientare a fluxurilor (în luna iulie 2003 - considerata lună de vârf in
România pe litoral - s-au înregistrat mai multe precipitații decât în iunie acelaşi an). Vântul (miscarca
maselor de aer) poate avea şi el efecte pozitive sau negative: in primul caz este vorba despre brizele
litorale dinspre mare în timpul zilei şi dinspre uscat în timpul noptii - utilizate pentru surfing şi yahting -
iar in al doilea caz de intensităţi sporite ale vântului care dau naştere la uragane ce provoacă pagube
materiale importante și uneori şi pierderi de victi omeneşti.

In ultimii ani, a apărut o problemă legată de calitatea aerului în zonele de coastă: pe măsură ce
aria de urbanizare s-a extins, industriile şi alte activități adiacente au mărit producțiile s-au înregistrat
valori alarmante la oxidul de azot şi dioxidul de sulf. O primă categorie de măsuri a fost luată prin
permiterea circulației auto doar până la o anumită distanţă de coastă sau restrictionarea totală in
anumite zone (vezi cazul mai multor staţiuni de pe Coasta de Azur din Franta). Pe de altă parte
consumatorii industriali au fost somaţi să reducă poluarea și să introducă dispozitive ecologice specifice
(coşuri speciale de evacuare a gazelor).

Pentru turismul de litoral sunt propice patru tipuri climaterice, după cum urmează:

1. climatul subecuatorial, influenţat de vânturi de tip alizee şi climat subtropical insular. Se întâlneşte în
emisfera sudică în insulele Mauritius și Tahiti şi in emisfera nordică în insulele Antile şi Hawaii;

2. climatul cu două sesoane ploioase (1-4 luni) şi două secetoase de la latitudinile tropicale, favorabil în
sezonul uscat, exceptând perioadele extrem de insorite. Ca localizare amintim în emisfera sudică Darwin
(Australia) iar în emisfera nordică Bangkok (Thailanda);

3. climatul subtropical, ideal pentru turismul de litoral, care are doar câteva luni pentru cura heliomarină
şi anume: mai - octombrie pentru emisfera nordică şi noiembrie - aprilie pentru cea sudică. Se întâlnesc
două tipuri de climat:

a) tip mediteranean cu localizări cum ar fi Cape Town şi Perth (în Australia-emisfera sudică) sau
țărmul egiptean, cel din nord-vestul Africii sau Palma de Mallorca (emisfera nordică);

b) tip temperat cald cu veri umede în emisfera sudică la Buenos Aires (Argentina) sau Durban
(Africa de Sud) iar în nord la New Orleans (SUA);

4. climatul temperat-continental cu sezonul principal estival în lunile iulie şi august, întâlnit în special în
ţările riverane Mării Negre.

În legătură cu elementele cadrului natural pentru regiunile de coastă există trei tipuri principale
de probleme: sub aspect morfologic - eroziunea, sub aspect hidrologic - poluarea apelor şi sub aspect
climateric - uraganele. Fără a intra în detalii amintim aceste aspecte prin prisma faptului că ele pot
degrada substantial anumite zone cu consecinţe directe şi asupra activităţii turistice. Eroziunea zonelor
de coastă are loc în principal datorită defrişărilor masive (unele chiar în scop turistic). Lemnul pentru foc
sau construirea unor spații artificiale au fost considerate la un moment dat mai importante decât
problema degradării solului. Chiar şi recifurile de corali au de suferit în urma defrişărilor necontrolate,
toate putând degenera in probleme complexe de habitat.
 Poluarea apelor are loc în principal datorită deversării conştiente a deşeurilor şi apelor reziduale
de către marii consumatori industriali şi nu numai. Surprinzător, doar 12% din cantitatea de petrol
vărsată în mare provine în urma accidentelor! Peste 650 de milioane de litri de petrol se scurg în medie
numai în bazinul Mării Mediterane". Impactul asupra florei şi faunei acvatice este devastator. Specii de
animale şi plante sunt în pericol de distrugere totală. Odată cu dispariţia lor, se creează dezechilibre ale
ecosistentelor. De asemenea, turiştii care practică scufundările sau bird-watchingul vor trebui să se
multumească cu mai putine privelişti.

Uraganele sunt vânturi de mare intensitate care se produc în general in zonele tropicale. Ele
afectează intregul ecosistem so pot produce pagube insemnate atât la nivel economic, cât și social
(160.000 de oameni au fost lăsați fără case în august 1992 de uraganul Andrew). Pe de altă parte, putem
vorbi de un impact asupra florei şi faunei care trebuie să facă față curentilor foarte puternici.

Turismul MONTAN

Muntele este astăzi una din principalele destinatii de vacanta, dar el reprezinta hiar mai mult
decât atât: muntele este un simbol al spiritualităţii multor popoare, fiind in măsură să satisfacă nevoi
socio-culturale complexe.

Odată cu dezvoltarea turismului din ultimele decenii şi transformarea lui intr-o mişcare de masă,
muntele s-a impus mai mult în atentia investitorilor si promotorilor acestei forme de turism, tocmai
datorită numeroaselor conditii pe care le ofera pentru desfăşurarea unei activitati economice cu
rezultate benefice. Efectele dezvoltarii turismului montan in plan economic şi social, deşi uneori greu de
cuantificat, sunt apreciate ca fiind foarte importante. Se estimează astfel că arealele turistice din Munţii
Alpi, Anzi, Stâncoşi şi Himalaya asigură, prin activitatea de turism, peste 90% din veniturile regionale. De
asemenea, in numeroase zone montane, turismul constituie una din principalele ocupații ale locuitorilor,
multe comunitati depinzând de activitatea turistica (ca, de exemplu, in Alpi sau Himalaya).

Turismul montan atrage numeroase fluxuri turistice internaționale, mai ales in Europa, America
de Nord, Asia, dar și în celelalte zone ale lumii, care dispun de atractii turistice valoroase şi o bună
accesibilitate față de bazinele cererii.

Anul 2002 a fost nu numai Anul Internațional al Ecoturismului, ci și Anul Internațional al

Muntelui. Această asociere este extraordinară: turismul joacă un rol deosebit in dezvoltarea durabilă a
zonelor montane în secolul nostru, iar ecoturismul este forma de turism cu cea mai mare perspectivă de
dezvoltare în aceste regiuni, fiind tot mai mult susţinută de comunități, investitori, agenţi economici,
turişti.

2.1. Aspecte ale cererii şi motivatiei in turismul montan. Tendinţe actuale

 Cererea pentru turismul montan a cunoscut, pe plan mondial, o evoluție ascendentă, dar şi
importante schimbări în ceea ce priveşte motivația deplasării, influenta a numeroşi factori - de ordin
economic, socio-demografic, psihologic, po etc.

Rădăcinile turismului montan se situează în câteva locuri particulare. Şi când spunem acest
lucru, ne gândim atât la localizarea spațială a ofertei, cât şi la baziiul cererii. Difuziunea turismului
montan în plan social şi extinderea amenajarării masivelor montane sunt practic cele două fenomene
principale şi interdependentem care constituie esenţa evoluției turismului montan.

Cererea în turismul montan a evoluat sub influenţa unor factori dive comuni şi turismului în
general sau specifici. Veniturile au avut, fără îndoiali puternică influenţă asupra cererii în turismul
montan, practicarea sporturilor de iarnă fiind considerată o formă scumpă de petrecere a vacanţei.
Bazinele cererii montane au originea în principalele oraşe ale Europei sfârşitului de secol al XIX-lea, unde
concentra populatia cu cele mai mari venituri. Chiar şi în zilele noastre, cea mai mare parte a cererii
pentru turismul montan se concentrează în aglomerările urbane Europei industrializate şi în regiunile
limitrofe Alpilor (Franta, Germania, Italia, Austria, Marea Britanie). In ultimele decenii însă au apărut şi
alte bazine ale cererii turistice montane, în ţări care au cunoscut un veritabil avânt economic (Canada,
S.U.A, Australia, Japonia, Spania etc.).

Creşterea nivelului de trai în timp, cu ritmuri mai inalte în ţările dezvoltat a făcut posibilă
participarea la activităţile turistice montane a tot mai multor persoane. Acest fenomen, corelat cu
reducerea relativă a tarifelor turistice, a condus la asa numita socializare a turismului sau la
transformarea acestuia într-un fenomen de masă.

Dezvoltarea ofertei turistice montane a conditionat, de asemenea, creşterea cererii. Aceasta s-a
realizat practic pe două căi: prin extindere în jurul siturilor iniţiale şi prin amenajarea unui număr mare
de alte staţiuni montane, după modele similare. Primele amenajari turistice montane se situează în
munții Alpi, Franţa şi Elvtieni numărându-se printre primele țări promotoare ale acestei forme de turism.
Astfel modelul montan elvețian, creat la sfårşitul secolului al XVIII-lea, a incitat descoperirea şi
valorificarea turistică a multor masive care ofereau peisaje similare. Acestea sunt astăzi printre cele mai
frecventate din lume: Alpii Dolomiti, Pirineii centrali, Tatra, munții Bavariei, Stâncoşi şi Sierra Nevada
(America de Nord). Preluări ale modelelor francez şi elvețian se întâlnesc şi în Japonia (muntele Fuji)
Slovenia, Spania, Finlanda, Bulgaria, România şi altele.

Dezvoltarea ofertei pentru practicarea sporturilor de iarnă a fost deosebit de impetuoasă. In

Franţa, de exemplu, numărul centrelor amenajate pentru sporturi de iarnă a crescut de la 154 în anul
1936, la 225 în 1956 şi la peste 400 astăzi, în același timp, există peste 800 de centre in America de Nord,
200 în Japonia, 400 în Norvegia.

 Acestea sunt amenajate în contexte naturale foarte variate si de calitati extrem de diferite,
astfel încât pot fi satisfacute nevoile multor segmente de turişti.
 Practicarea sporturilor de iarnă a fost sustinută însă şi de progresul tehnic manifestat prin
îmbunătăţirea permanentă, prin cresterea performantelor instalațiilor de transport pe cablu, dar și de
dezvoltarea ramurilor industriale producătoare de material sportiv.

Accesibilitatea este un factor deosebit în dezvoltarea turismului montan; de aceea,

infrastructura a jucat şi joacă un rol hotărâtor. Din totdeauna, descoperirea şi valorificarea siturilor
montane au depins de accesibilitatea lor, aceasta a limitat atât alegerea de către turişti a destinatiilor
montane cât şi posibilitatea amenajării turistice. Dezvoltarea infrastructurii a influentat direct costul şi
durata transportului, doi factori decisivi in alegerea destinației de vacanță. Chiar și astăzi masivele
montane mai apropiate de bazinele cererii sunt avantajate de accesibilitate.

Începand cu mijlocul secolului al XIX-lea, îmbunătăţirea considerabilă a accesului in zona

montana in tot mai multe regiuni din lume, datorită progresului infrastructurii de transport, a permis o
extensie a turismului montan, prin exploatarea sistematică a principalelor lanturi montane: Alpi (din sec.
al XVIII-lea), Kilimandjaro 1889), Anzii Cordilieri (cuceriti incă din vremea incaşilor), Stâncoşi, Himalaya
jumătatea sec. XX) etc. Văile străbătute de căile ferate incepând cu sfârşitul secolului XIX-lea au
beneficiat mai mult decât altele de fuxuri turistice; de exemplu, in chamonix, numărul turistilor a crescut
de la 50 000 in 1901 la 170 000 odată cu racordarea căii ferate la reţeaua națională franceză.

Mult timp, reteaua autobuzelor poştale elveţiene şi austriece a jucat un rol important in
drenarea şi orientarea fluxurilor turistice. Astăzi, apropierea de un aeroport şi posibilitatea liniilor
internaționale sunt factori esențiali ai dezvoltării: de exemplu, creşterea circulaţiei turistice în masivul
Kilimandjaro (Tanzania) se datorează construirii aeroportului din imediata apropiere, iar atractivitatea
staţiunii Aspen (Colorado) este rezultatul şi al organizării unor zboruri directe din câteva mari orașe
americane.

Crearea şi intensificarea rețelelor rutiere în zonele montane mai ales din Occident au permis o
difuzare mult mai "fina" a circulației turistice; în munţii Europei, existenta a numeroase şosele alpine şi a
drumurilor forestiere a uşurat accesul către foarte multe situri. Dar putem spune că intreaga retea de
şosele, inclusiv din zonele mai joase, a avut un rol important, permițând scurtarea duratei de transport
către destinațiile montane populatiilor marilor oraşe de càmpie. In Franța, implementarea unei
infrastructuri de transport foarte performante intre Paris şi sud-estul țării (autostrăzi, T.G.V.) a facilitat
accesul în Alpii de Nord pentru locuitorii Parisului şi ai zonei de nord-vest, întărind totodată importanta
statiunilor alpine franceze in ansamblul stațiunilor de iarnă.

In tările in care reteaua este mai puțin densă, activităţile turistice au fost grefate
pe o reţea preexistentă. Astfel, în S.U.A. şi Australia, rutele trasate dincolo de
amenajările hidroelectrice au fixat o bună parte din echipamentele turistice.
Şi totuşi, aşa cum am menționat şi mai sus, apropierea de bazinele cererea
favorizează masivele montane. Cu tot progresul înregistrat de infrastructura de
transport, "proximitatea" determină o intensificare a fluxurilor turistice, din cel putin două
motive: participarea la turismul montan şi a categoriilor de populație mai putin
favorizate, deci mai puțin mobile şi mai dependente de o bună accesibilitate; creşterea
ponderii sejururilor de scurtă durată în ansamblul călătoriilor, tendință actuală a cererii
turistice in general, ca şi a celei montane.
In Europa Occidentală, în S.U.A. și în Japonia, mobilitatea crescândă a
indivizilor, dată de generalizarea folosirii autovehiculelor personale şi de concediile la
sfârşit de săptămână, a creat posibilitatea unor sejururi scurte în zona montană. In afara
unei minorități capabile să plătească mult pe transport, pentru deplasări pe distanțe mai
mari, această practică a crescut rolul accesibilităţii în selectia amenajarea siturilor
montane. Astfel, în Japonia, majoritatea stațiunilor se situează in provincia Nagano, la
egală distanţă de Tokyo și Osaka; în Canada, cele mai frecventate stațiuni sunt cele din
regiunea Quebec, într-o relativă proximitate față de marile aglomerări urbane etc.
Factorii de natură socio-demografică joacă şi ei un rol esențial în evolutia cererii
turistice montane. Creşterea demografică a contribuit și ea la sporirea numărului de
turişti în zona montană; este adevărat însă că aceasta s-a petrecut mai ales în ţările
dezvoltate sau în cele în curs de dezvoltare, în care s-a înregistrat şi o creştere a
nivelului de trai. Astfel, din rațiuni economice şi socio-demografio si principalele areale
emiţătoare de fluxuri turistice înspre zona montană sunt marile aglomerări urbane din
ţările bogate.
In ceea ce priveşte structura demografică, există importante diferenţieri an
ratei plecărilor în vacante la munte. In primul rând, trebuie spus că cererea in turismul
montan provine în cea mai mare parte din mediul urban. In al doilea rând, chiar daca
se vorbeşte despre o difuziune socială a turismului montan in clasele sociale medii
acest fenomen nu a atins toate segmentele populaţiei în aceeaşi măsură. De exemplu
practicarea sporturilor de iarnă este peste tot în lume un loisir al tinerilor; diversi
anchete realizate în ţările occidentale arată că rata practicării schiului alpin descres
odată cu vârsta: 27,7% pentru cei între 21-30 de ani, 15% pentru 31-40 de ani, 4,25
pentru 51-60 de ani în Franţa şi respectiv 41%, 22,7% şi 7,5% în Canada (Quebec)
Acelaşi fenomen se regăseşte şi în practicarea schiului de fond.
Pe de altă parte, contemplarea peisajelor şi descoperirea naturii rămân modelli
culturale ale categoriilor sociale superioare; numeroase anchete desfăşurate în diferii
parcuri naționale franceze subliniază o puternică reprezentare a intelectualilor
profesioniştilor: în Parcul National Ecrins, de exemplu, în 1991, in totalul vizitatorilor s-
au inregistrat: o pondere de 52,0% a tehnicienilor şi liber-profesioniştilor (fata de 26.6%
rata medie a plecărilor in vacantă pentru această categorie, in Franta), O pondere de
17.6% a profesorilor (respectiv 6,1% medie in Franta) si ponderi mult mai reduse ale
altor categorii angajati, muncitori, agricultori, meşteşugari). Şi alte aprecieri susţin că
peste 50% din clientela staţiunilor montane este data de intelectuali.
Nivelul general de instruire influentează şi alegerea destinaţiilor de vacanta;
exigentele tot mai ridicate în ceea ce priveşte calitatea prestațiilor, manifestate de
categoriile sociale superioare provin din transferarea obiceiurilor urbane de consum pe
durata vacantelor.
Un factor important care actionează, mai ales asupra directionării fluxurilor
turistice este dat de apropierea culturală și istorică. In Europa, clientela germană se
şi de concediile indreaptă mai ales spre regiunile cu cultură germanică (Elveția
germanică, Austria, zona montană. Italia de nord - Haut Adige). In afara Europei,
francezii preferă sejururile în vechile
entru deplasări lor colonii - Maroc, Algeria.
ţii in selectia Evoluția unor factori de natură psihologică – cum ar fi moda, nevoile - a
ilor se situează determinat schimbări importante în mărimea şi structura cererii turistice
montane.
Canada, cele mPutem spune că moda a influentat puternic "propagarea" obiceiului de a
petrece
roximitate față vacanta la munte sau de a schia, in rândul populației oraşelor bogate, la
sfârşitul
secolului al XIX-lea. Ulterior, alegerea destinației montane sau practicarea anumitor
sential in evolu/activităţi in zona montană au fost influentate de modă.
i ea la sporin
Activitatea turistică a fost marcată şi de evoluțiile socio-culturale, sub aspectul
s-a petrecut micreşterii in intensitate şi în frecvență a nevoilor umane superioare,
considerate de către
-a inregistrat și A. Maslow în vârful piramidei nevoilor. Operatorii din turismul montan au
fost nevoiţi
sio-demografiasă ţină cont de emotivitatea crescândă a clienților, venind în
intampinarea lor cu o
ană sunt mari varietate de forme de agrement, cu servicii tot mai diversificate care să
satisfacă nu
doar nevoile de bază ci și pe cele de autorealizare, automulţumire spirituală şi
diferenţieri a recunoaştere a unui anumit statut social, dobândit ca urmare a consumului
turistic în
rcrea in turism zona montană (alpinismul, schiul alpin, escalada, sporturile extreme pot
conferi
rând, chiar da individului un inalt statut social).
Din ce în ce mai mult, turiştii caută o anumită utilitate a actului turistic pentru
e sociale med
3. De exemplorganism şi pentru spirit. De aceea, importanta imaginii şi capacitatea
consumatorului
nerilor; divende a-şi imagina un loc care sa-i satisfacă nevoile joacă un rol deosebit in
alegerea
alpin descreş destinațiilor.
O altă formă de influenţare a cererii de către variabilele psihologice este
0 de ani, 4,2
da (Quebec) sugerată de un alt aspect: chiar dacă bazinele cererii se situează în
oraşele mari ale
tãrilor bogate, la niveluri de dezvoltare egale, ponderile plecărilor înspre zonele
&mân model montane variază sensibil: ele sunt cu atât mai mari cu cât regiunile
emiţătoare dispun
ate în diferi de masive montane percepute ca fiind atrăgătoare în propriul teritoriu
(Europa alpină,
electualilo Japonia, vestul Americii de Nord, Noua Zeelandă) şi cu cât culturile naționale
acordă