De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Sari la navigareSari la căutare

Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau
inexistentă.
Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a
afirmațiilor pe care le conține.

Munții Măcinului

Vârful Ghiunaltu 442 m.

Altitudine Vârful Greci 467 m.

Localizare Județul Tulcea, România

Aparține de Munții Dobrogei

Coordonate 45°10′22″N 28°18′22″E

Localizare pe hartă

Munții Măcin (România)

Modifică date / text 
 Munții Măcin sau Măcinului sunt o grupă muntoasă din Podișul Dobrogei. Cel mai
înalt pisc este Vârful Greci, având 467 m.

Cuprins

 1Așezare și geografie
 2Spațiul ecologic al zonei Dobrogei de Nord
 3Clima
 4Apele
 5Solurile
 6Populația și așezările
 7Structura geologică și evoluția paleogeografică
 8Vegetația și fauna
o 8.1Vegetația
o 8.2Fauna
o 8.3Flora
o 8.4Fauna
 9Turism
o 9.1Obiective turistice cu valoare istorico-culturală
 9.1.1Obiective economice de interes turistic
o 9.2Obiective turistice naturale
 9.2.1Rezervații naturale
 9.2.1.1Pădurea Valea Fagilor de la Luncavița (154 ha)
 9.2.1.2Dealul Bujoarele de la Turcoaia (207 m, 8 ha)
 9.2.1.3Rezervația mixtă Capul Doloșman de la Jurilovca (56 m, 125 ha)
 9.2.1.4Parcul Național Munții Măcinului
 9.2.2Potențial turistic
 10Vezi și
 11Legături externe

Așezare și geografie[modificare | modificare sursă]

Acești munți reprezintă martorul rezidual cel mai evident al orogenezei hercinice de la sfârșitul
Paleozoicului cu aspect de inselberg (munte insulă). Ei ocupă colțul de nord-vest, ridicându-se
deasupra Ostrovului Brăilei cu peste 300-400 m și se prelungesc sub forma unei culmi înguste
deluroase (numită Pintenul Bugeacului) până în apropiere de Galați. Spre sud-est sunt separați de
Podișul Babadagului prin Pasul Iaila sau Carapelit. La vest sunt flancați de Ostrovul Brăilei, spre
care cad în trepte, iar la sud-est ei depășesc valea largă a Taiței și ajung până în valea Lozovei,
înglobând astfel două mici culmi: Coșlugea și Boclugea. Această delimitare morfologică corespunde
și cu linia de încălecare tectonică (falia inversă) Luncavița-Consul, care-i separă de Dealurile
Niculițel. Un alt punct de separație între aceste unități este Pasul Teilor, care se află între bazinele
Taiței și Luncaviței.
Având în ansamblu forma unui triunghi ascuțit, Munții Măcinului au cea mai mare lățime între
localitatea Turcoaia și valea Lozovei, unde ating 24 km. Ei se desfășoară pe direcția NV-SE sub
forma unor culmi paralele, din ce în ce mai numeroase și mai fragmentate în parte de S-SV, având o
culme principală, începând în pântenul Bugeacului și până în Dealul Carpelit.
Munții Măcin și podișurile Babadag-Casimcea în cadrul reliefului României

Prelucrare 3D Vârful Țuțuiatu

Acest lanț muntos principal culminează ca înălțime în vârful Țuțuiatul (467 m). În prelungirea

acestuia spre nord vest se află vârful Pietrosul Mare (426 m) și culmea Pietrosu, după care înălțimile
scad treptat, ajungând la 100-170 m în apropiere de localitatea Văcăreni, iar în pintenul Bugeacului,
la 95 m. Spre sud-est de vârful Țuțuiatu, culmea principală a Munților Măcin se continuă printr-o
serie de culmi deluroase, cum sunt Dealul Costiag (428 m), Dealul Negoiu cu vârful Piatra Mare
(380 m), Dealul lui David (354 m), Dealul Crapcea (344 m), Dealul Carapcea și Dealul Carpelit
(350 m).
Formațiunile, geologice predominante aici sunt granitele gnaisice, șisturile, grauwackele și
conglomeratele (formatiunea de Carpelit), granitele și dioritele din partea cea mai înaltă (în care se
află vârful Țuțuiatu), cuarțitele, filitele etc.
Urmează spre vest prima culme secundară numită Culmea Cheii, cu vârful Pricopan (370 m) și
masivul Maegina (285 m), ce se îndreaptă convergent prin Dealul Carapacea tot spre Dealul
Carpelit.
Culmea Pricopanului sau Cheii (cu numeroase vârfuri ascuțite) și masivul Megina închid
depresiunea longitudinală Greci, drenată de două văi, largi, - Dumbravei și Plopilor, ce se
prelungește spre nord-est, cu partea superioară a depresiunii Cernei. Această culme secundară este
constituită din granite gnaisice, micașisturi, cuarțite și amfibolite, intens dezagregate. Spre nord-vest,
culmea Pricopanului se prelungește prin Dealul Sărărica, dar cu înălțimi mai mici.
Tot spre vest, urmează a doua culme secundară, paralelă cu cele precedente, formată din mai multe
masive mamelonare, cu caracter insular, înecate în loess și așezate în culise, în care se deosebesc
dealurile Orliga (117 m), Carcaliu (95 m), Piatra Rîioasă (112 m), Priopcea (409 m) și Mircea Vodă
(206 m). Acestea sunt constituite din cuarțite, care predomină în masivul Priopcea, din micașituri,
filite etc. și dezvoltate în plină zonă stepică, joasă.
Ultimele înălțimi, care se prezintă sub formă de masive cu totul izolate, sunt Iacobdeal, cu vârful
Victoria (341 m) și Piatra Roșie (ambele constituite din granite), apoi Dealurile Bujoarele (38 0m), în
care apar gresii, șisturi și calcare de vârstă devoniană.
Pe latura estică a Munților Măcin, până la valea Lozovei, apar numai două culmi paralele, prima
formată din Dealul Coșlugea (336 m) și a doua din dealurile Pîrlita și Boclugea (393 m), constituite,
de asemenea, din cuarțite, filite, granite de vârstă proterozoică. În nord-estul Munților Măcin se află
Depresiunea Taiței superioare, cu caracter longitudinal (Nifon-Balabancea-Horia), care, prin Pasul
Teilor, se prelungește în depresinea Luncaviței.
În cuprinsul depresiunii Taiței superioare apar întinse glacișuri deluvio-proluviale, cu terenuri bune
pentru culturi și pășuni. În general, Munții Măcinului se prezintă din punct de vedere tectonic sub
forma unui mare anticlinoriu, din care eroziunea, foarte accentuată și îndelungată, a scos la
suprafață granitele din corpurile locolitice de adâncime. În timpul transgresiunii triasice ei formau o
insulă. Liniile structurale generale, în special sistemul de falii inverse cu direcții NV-SE ale Munților
Măcin se relflectă în relieful acestuia nu numai prin orientarea culminor muntos-deluroase, ci și prin
orientarea culmilor munots-deluroase, ci și prin direcția văilor principale, cum sunt Luncavița, Taița,
Lozova etc. Acești munți, cu înălțime redusă și aspect de dealuri (așa cum arată cele mai multe
denumiri din cuprinsul lor), se impun în peisajul geografic general prin numeroase vârfuri ascuțite și
versanți abrupți, plini de grohotișuri (în special sectoarele granitice)