Sunteți pe pagina 1din 1

Piemonturile

Piemont reprezintă un tip structural și petrografic de relief de acumulare aflat la poalele unui lanț


muntos, la contactul acestuia cu o câmpie sau cu o depresiune.
Se formează prin acumularea - în anumite condiții - a depunerilor aduse de apele curgătoare la
schimbarea de pantă. Sunt așadar necesare:
 existența unui climat semiumed cu două anotimpuri - climat în care apele nu pot transporta
toate aluviunile până la mare. Aceasta favorizează depunerea acestora la marginea munților. Se
formează astfel structuri plane, uneori înclinate, numite în zonele italiei piemonturi.
 existența unei perioade de formare a de abrupturi montane tectonice - când se înalță și reînalță
munții.

Terasele
Terasele sunt foste lunci, practic au structură de luncă, adică:
 Sector bazal cu constituit cu materiale grosiere bolovănișuri, pietrișuri
 Parte superioară cu depozite mai fine (depinde de zona unde este localizată terasa)
Terasele provin din foste lunci ca urmare a procesului de adâncire prin eroziunea râurilor, dar și prin
eroziune laterală.
Procesele care determină eroziunea în adâncime:
1. Oscilațiile climatice cuaternare (în cuaternar au existat oscilații climatice: în pleistocen mai ales)
= în perioadele de răcire a climei adâncirea văii/eroziunea laterală lipseau
= în perioadele interglaciare hghețarii începeau să se topească și apa se scurgea pe fostele văi
fluviatile (reîncepeau eroziunea în adâncime și laterală)
2. Oscilațiile eustatice din Câmpia Română (Lacul Getic), Câmpia de V(Lacul Panonic), Marea
Neagră = variații ale nivelului apei
=pozitive (crește apa, au loc procese de eroziune laterală)
=negative (scade nivelul apei, râurile își creau un nou profil de echilibru, adică se adânceau și
tăiau noi terase)
3. Procesele neotectonice din Cuaternar ce au afectat anumite sectoare: s-au înalțat mai mult
anumite sectoare montane. Creau potențial eroziv văilor fluviale, adică se adânceau

S-ar putea să vă placă și

  • Villa Til Salg
    Villa Til Salg
    Document5 pagini
    Villa Til Salg
    Rona Andreea
    Încă nu există evaluări
  • Villa Til Salg
    Villa Til Salg
    Document6 pagini
    Villa Til Salg
    Rona Andreea
    Încă nu există evaluări
  • Villa Til Salg
    Villa Til Salg
    Document6 pagini
    Villa Til Salg
    Rona Andreea
    Încă nu există evaluări
  • KKKK
    KKKK
    Document6 pagini
    KKKK
    Rona Andreea
    Încă nu există evaluări
  • Scribd
    Scribd
    Document9 pagini
    Scribd
    Rona Andreea
    Încă nu există evaluări
  • Tezaurul de La Pietroasa
    Tezaurul de La Pietroasa
    Document1 pagină
    Tezaurul de La Pietroasa
    Denisia Ungureanu
    Încă nu există evaluări
  • Tezaurul
    Tezaurul
    Document4 pagini
    Tezaurul
    Rona Andreea
    Încă nu există evaluări
  • Villa Til Salg
    Villa Til Salg
    Document2 pagini
    Villa Til Salg
    Rona Andreea
    Încă nu există evaluări
  • Scribd
    Scribd
    Document5 pagini
    Scribd
    Rona Andreea
    Încă nu există evaluări
  • Scribd
    Scribd
    Document6 pagini
    Scribd
    Rona Andreea
    Încă nu există evaluări
  • Scribd
    Scribd
    Document2 pagini
    Scribd
    Rona Andreea
    Încă nu există evaluări
  • Turismul Adjectival Se Referă La Numeroasele Forme de
    Turismul Adjectival Se Referă La Numeroasele Forme de
    Document7 pagini
    Turismul Adjectival Se Referă La Numeroasele Forme de
    Rona Andreea
    Încă nu există evaluări
  • Scribd
    Scribd
    Document4 pagini
    Scribd
    Rona Andreea
    Încă nu există evaluări
  • Sds
    Sds
    Document7 pagini
    Sds
    Rona Andreea
    Încă nu există evaluări
  • Continuare
    Continuare
    Document7 pagini
    Continuare
    Rona Andreea
    Încă nu există evaluări
  • Local Iz Aregvra
    Local Iz Aregvra
    Document3 pagini
    Local Iz Aregvra
    Rona Andreea
    Încă nu există evaluări
  • HKHJKJ
    HKHJKJ
    Document5 pagini
    HKHJKJ
    Rona Andreea
    Încă nu există evaluări
  • Localizare
    Localizare
    Document2 pagini
    Localizare
    Rona Andreea
    Încă nu există evaluări
  • RTF
    RTF
    Document3 pagini
    RTF
    Rona Andreea
    Încă nu există evaluări
  • RTF
    RTF
    Document3 pagini
    RTF
    Rona Andreea
    Încă nu există evaluări
  • HKHLLLLJ
    HKHLLLLJ
    Document3 pagini
    HKHLLLLJ
    Rona Andreea
    Încă nu există evaluări
  • Turismul Adjectival Se Referă La Numeroasele Forme de
    Turismul Adjectival Se Referă La Numeroasele Forme de
    Document7 pagini
    Turismul Adjectival Se Referă La Numeroasele Forme de
    Rona Andreea
    Încă nu există evaluări
  • Local Iz Are
    Local Iz Are
    Document3 pagini
    Local Iz Are
    Rona Andreea
    Încă nu există evaluări
  • Local Iz Aregeg
    Local Iz Aregeg
    Document4 pagini
    Local Iz Aregeg
    Rona Andreea
    Încă nu există evaluări
  • Turismul Adjectival Se Referă La Numeroasele Forme de
    Turismul Adjectival Se Referă La Numeroasele Forme de
    Document4 pagini
    Turismul Adjectival Se Referă La Numeroasele Forme de
    Rona Andreea
    Încă nu există evaluări
  • MM
    MM
    Document10 pagini
    MM
    Rona Andreea
    Încă nu există evaluări
  • BJKBJKJ
    BJKBJKJ
    Document12 pagini
    BJKBJKJ
    Rona Andreea
    Încă nu există evaluări
  • Calitatea Locuirii
    Calitatea Locuirii
    Document2 pagini
    Calitatea Locuirii
    Rona Andreea
    Încă nu există evaluări
  • Turismul Este Călătoria Realizată În Scopul Recreării, Odihnei Sau Pentru
    Turismul Este Călătoria Realizată În Scopul Recreării, Odihnei Sau Pentru
    Document5 pagini
    Turismul Este Călătoria Realizată În Scopul Recreării, Odihnei Sau Pentru
    Rona Andreea
    Încă nu există evaluări