Aparatele funcţionale sunt aparate mobile care prin caracteristicele elementelor

componente şi prin sistemul de asamblare în cavitatea bucală ,care au capacitatea de a

modifica activitatea musculară, transformând-o într-o forţă ortodontică cu efect
terapeutic asupra anomaliilor dento-maxilare.

CLASIFICAREA APARATELOR ORTODONTICE FUNCŢIONALE

Aparatura funcţională, cu impact primordial asupra scheletului facial şi cu acţiune de

modelarte a aparatului dento-maxilar spre forma sa normală.

a) după sediul (spaţiul) pe care îl ocupă:

- în spaţiul enoral (în interiorul cavităţii orale, spaţiu delimitat de arcadele dentare);

- în vestibulul bucal;

- mixte (unele elemente sunt plasate în spaţiul enoral, altele în vestibul).

b) după modul de racordare la arcadele dentare:

- mobile (se menţin strict prin contracţie musculară);

- mobilizabile (posedă şi unele elemente de ancorare);

- fixe (cimentate în cavitatea bucală).

c) după gradul de deplasare al mandibulei:

- aparate miodinamice (produc o deplasare moderată a mandibulei, stimulând

activitatea musculară);

- miotonice (se bazează pe elasticitatea muşchilor şi fascililor, producând o deplasare

importantă a mandibulei).

d) după grupul muscular utilizat:

- aparate care utilizează muşchii ridicători ai mandibulei;

- aparate care utilizează grupul muscular extern;

- aparate care utilizează grupul muscular intern.

e) după modul de acţiune asupra grupelor musculare şi efectele asupra structurilor
morfologice:

- aparate active;

- aparate de inhibiţie;

- aparate cu efecte combinate.

f) după interesarea uneia sau ambelor arcade:

- aparate monomaxilare; - aparate bimaxilare.

g) după complexitatea acţiunii terapeutice:

- aparate funcţionale simple (se adresează reeducărilor funcţionale sau decondiţionării

obiceiurilor vicioase);

- aparate funcţionale complexe (rezolvă multiple obiective terapeutice în anomaliile deja

constituite).

h) după raportul dintre componenta acrilică şi metalică:

- aparate funcţionale pline (componenta acrilică este majoritară; aceasta dă o anumită

rigiditate aparatelor ortodontice). Din aceste considerente aparatele funcţionale pline de
genul monoblocului activatorului se mai numesc şi aparate rigide

- aparate funcţionale scheletizate (masa acrilică se reduce mult, fiind înlocuită de

elemente din sârmă, care dau elasticitate construcţiei ortodontice).

APARATE FUNCȚIONALE CLASICE:

1. MONOBLOCUL ANDRESEN

Monoblocul este un dispozitiv ortodontic funcţional, denumirea provenind de la faptul

că sunt unite mai multe aparate într-un singur tot unitar. Deşi nu este cel mai vechi
aparat mobil funcţional, este considerat prototipul aparatelor funcţionale pentru că
mecanismul său de acţiune oferă date esenţiale utile pentru înţelegerea tuturor

celorlalte aparate.
Elementele componente ale aparatului sunt:

- placa maxilară

- placa mandibulară

- masa interocluzală

Placa maxilară acoperă bolta palatină şi faţa orală a arcadei, are 2-3 mm grosime şi este
răscroită pe linia mediană mai mult decât o placă obişnuită. Această răscroire se poate
întinde până la nivelul intersecţiei liniei mediane cu diametrul premolar. Are
următoarele elemente: - arc palatinal tip Coffin confecţionat din sârmă de oţel elastică
de 1,2 mm; - arc vestibular din sârmă de 0,7-0,8 mm fixat prin cele 2 extremităţi
retentive în baza plăcii superioare. Acesta încalecă arcada dentară prin nişa dintre canin
şi premolarul prim. Prezintă două bucle de activare cvadrangulare sau rotunjite (în liră)
în vestibulul superior şi are curbura principală în contact cu faţa vestibulară a incisivilor.

Placa mandibulară are o adâncime de 5-10 mm şi o grosime de 2-3 mm şi prezintă în

componentă :

-planul înclinat reprezentat de partea sa anterioară mai îngroşată, înclinarea este de jos
în sus şi dinapoi-înainte; - aripioarele (prelungirile) paralinguale, care reprezintă
continuarea bazei dincolo de coletul dentar până în fundurile de sac paralinguale.

Masa interocluzală în zona laterală se întinde până la nivelul vârfului cuspizilor

vestibulari ai arcadei superioare, iar în zona frontală îmbracă uşor muchiile incizale
superioare şi inferioare.

2. ACTIVATORUL CU ŞURUB MEDIAN

Terapia funcţională ia amploare în anul 1927, când ANDRESEN şi HAUPL au

perfecţionat monoblocul , considerând că acest tip de aparat poate provoca restructurări
dento-maxilare prin activarea musculaturii, motiv pentru care l-au şi numit activator. In
opinia lor “aparatul ar juca rolul unui mediator între musculatură şi os”

Este foarte asemanator cu monoblocul, dar în loc de arc Coffin prezinta şurub median.
Acest şurub este prezent la nivelul trecerii de la arcada superioară la cea inferioară.
3. KIBERNATORUL SCHMUTH

Sesizat de dificultăţile întâmpinate în purtarea activatoarelor pline, Schmuth şi-a propus

realizarea unui aparat mai suplu, care să poată fi purtat ziua şi noaptea, deci un aparat cu
caracteristicile activatoarelor, dar a cărui eficienţă creşte prin mărirea duratei de purtare
în raport cu cea de repaus. Denumirea are darul să sublinieze natura lui de aparat ce
acţionează exclusiv prin intermediul funcţiilor, dirijând autoreglarea aparatului dento-
maxilar cu ajutorul musculaturii sale. Pentru a realiza un aparat comod, a redus
substanţial din masa acrilică. Ca aspect, kibernatorul este un „activator deschis” şi se
apropie de bionatorul Balters faţă de care prezintă unele deosebiri importante

 arcul vestibular are buclele ca la activator (nu prelungite lateral ca la Balters);  este
secţionat median, putând avea şurub;  arcul palatinal, tip Coffin, este suplu,
confecţionat din sârmă de 1,1– 1,2 mm grosime (nu o bară rigidă ca la Balters).

Aparatul este confecţionat în relaţii de ocluzie corectată după criteriile activatoarelor.

Adăugarea diferitelor elemente de acţiune trebuie să fie în concordanţă cu acest
principiu al autoreglării.

4. PROPULSORUL MÜHLEMAN

Acest aparat poate fi considerat ca o formă mai simplificată de activator. Este un aparat
bimaxilar, a cărui parte inferioară este situată în interiorul arcadei mandibulare, iar
partea superioară este dispusă în afara arcadei maxilare şi în vestibul. Poate fi prevăzut
şi cu un şurub cu acţiune transversală.

Aparatul se adresează în special anomaliilor din clasa II/1 Angle, urmărind reeducarea
respiraţiei, poziţionarea anterioară a mandibulei şi lărgirea arcadelor dentare. Astăzi este
foarte puţin folosit. Rechembach şi Hoffmann, aplicând în 1950- 1951 metoda la 1700
de copii n-au obţinut rezultate decât într-o proporţie de 15 %.

5. ACTIVATOARELE FENESTRATE ANTERIOR

Principalele critici aduse monoblocului şi activatorului (aşa-numitele „activatoare

pline”) pornesc de la faptul că sunt voluminoase, incomode la purtat, reduc mult spaţiul
pentru limbă, care este împinsă înapoi, deşi conduita terapeutică a multor cazuri ar cere
o poziţionare anterioară a ei. Au apărut astfel preocupări pentru reducerea volumului
aparatelor şi pentru modificarea spaţiului limbii

a) Activatorul Klammt. Klammt a desfiinţat partea anterioară a plăcii superioare

atât la monobloc, cât şi la activator, construind aparate funcţionale (denumite tot
activatoare) rigide, semielastice sau foarte elastice. Regiunea incisivilor şi a
osului alveolar adiacent rămâne liberă pentru acţiunile limbii. Uneori
desfiinţează şi partea anterioară a plăcii inferioar
Şurubul sau arcul Coffin este aşezat la placa superioară. Arcul Coffin poate fi
aşezat cu curbura (bucla) anterior sau posterior în funcţie de necesităţile de
dirijare a limbii (se prefigurează, într-un anumit sens, apariţia bionatorului lui
Balters). Aparatul fiind redus de volum şi deci mai comod, autorul îl recomandă
pentru a fi purtat pe timpul zilei.
Tipul standard constă din:  două porţiuni acrilice laterale;  un arc palatinal; 
un arc vestibular superior şi inferior
În ultima vreme se observă mărirea interesului pentru utilizarea de aparate de tip
Klammt, justificat şi de comoditatea mai mare la purtare şi de rezultatele
obţinute. Impedimentul, pentru răspândirea lor, îl constituie dificultatea
confecţionării (se pot folosi şi elemente prefabricate). Aparatul este indicat
pentru expansiune în anomaliile de clasa I şi II/1 Angle obţinându-se rezultate
favorabile în timp scurt
b) Activatorul Van Thiel .Activatorul Van Thiel este, de asemenea, fenestrat
anterior. El are şurubul plasat la placa inferioară şi aparatul în ansamblu
seamănă mai mult cu o placă inferioară prelungită cu pelote palatinale. Uneori,
aparatul are şi elemente de ancorare, devenind, în aceste condiţii, un aparat cu
caracter mixt (mecanic şi funcţional).

APARATE FUNCŢIONALE MODERNE

Evoluţia continuă a conceptelor ortodontice se manifestă şi în perfecţionarea designului
aparatelor funcţionale. In primul rând s-a încercat reducerea din ce în ce mai mare a
masei acrilice, care a dus la apariţia unor aparate aproape integral scheletizate. In al
doilea rând au fost adăugate elemente, în vederea diversificării acţiunii terapeutice, cum
ar fi tubuşoarele sau cârligele pentru forţe extraorale.
Activatorul Wunderer
Anomaliile din clasa III Angle sau progeniile autorilor germani beneficiază de mijloace
terapeutice multiple, printre care se numără şi activatorul lui Wunderer. Principiul de
acţiune al acestui aparat constă în conducerea orizontală spre distal a mandibulei, prin
secţionarea lui transversală la nivelul planului de ocluzie, fiind indicat în toate formele
de progenie. Activarea şurubului cu acţiune sagitală care uneşte cele două plăci, la
interval de 14 zile, face ca dinţii superiori să primească un impuls mezial, iar cei
inferiori unul distal. Aparatul se caracterizează prin faptul că se menţin suprafeţe
triturante acrilice corespunzătoare molarilor şi premolarilor superiori şi inferiori, ca şi o
margine care acoperă uşor feţele vestibulare ale incisivilor inferiori. La nivelul
incisivilor superiori, care trebuie vestibularizaţi, această margine este suprimată
Dispozitivul se compune din următoarele elemente:  bucată de sârmă de viplă de 1,2
mm grosime, îndoită în U, în aşa fel încât să îmbrăţişeze şurubul. Extremităţile sârmei
se îndoaie în unghi drept fiind incluse in masa acrilică a părţii inferioare.  capă de viplă
perforată pe ambele feţe şi aplatizată în aşa fel încât să îmbrace jumătate de şurub (cea
distală). Capa se plasează peste sârmă.  şurub, a cărui jumătate mezială e inclusă în
masa acrilică a plăcii superioare; cealaltă jumătate este fixată în dispozitiv cu acrilat
autopolimerizabil. Excesul va ieşi prin orificiile practicate în capă.  pinten - Pentru a
asigura stabilitatea transversală a aparatului, ţinând cont că fixând şurubul Fischer
clasic, în masa acrilică a plăcii superioare şi inferioare, cu timpul poate să apară un joc
lateral al plăcilor, Grivu şi colaboratorii au făcut unele modificări. Au aplicat pe
versantul lingual al plăcii superioare, în partea posterioară, bilateral, câte un „pinten”, în
formă de V, de-a lungul căruia alunecă placa inferioară în plan sagital.

Activatorul Hoffmann
Este indicat tot în anomaliile din clasa III Angle, fiind de fapt un activator Wunderer
modificat. Modificarea constă în faptul că aparatul este prevăzut cu două şuruburi
laterale cu acţiune sagitală, ceea ce-i conferă stabilitate în plan transversal.

Activatorul Karwetzky
Constă dintr-o placă maxilară şi una mandibulară, unite de fiecare parte printrun arc în
U dispus în zona primilor molari permanenţi. Plăcile se extind pe feţele ocluzale ale
dinţilor.

Bionatorul Balters
Este un activator fenestrat, la care placa sup. s-a redus la 2 pelote acrilice laterale ce se
întind de la faţa dist.a M1 până la faţa mezială a Pm1.

Aceste pelote sunt unite cu un arc trans -palatinal similar arcului Coffin

Arcul se întinde de la Pm1 până la feţele dist. ale M1 şi este la o dist. de 1 mm de

mucoasa palatină

Palatul este liber de la caninuldin stângapână la cel din dreapta, limbapăstrând contactul
direct cu mucoasa bolţiipalatineşi suprafaţa palatalăa frontalilor superiori

Al doilea arc -vestibular prelungit distal de canini cu 2 bucle, cu rol în îndepărtarea

obrajilor.

La mandibulă: placă linguală care se întinde de la suprafaţa dist.a M1 dr-stg.şi coboară

cu 2-4 mm mai jos de coletul dinţilor.

Reglatorul funcţional Frankel

În funcţie de anomalia dento-maxilară, Frankel a conceput 4 tipuri de aparate :

•Aparatul Frankel tip I pt compresia de maxilar cu protruzie şi ocluzie distalizată

(anomalii cl. II/1 Angle)

•Ap. Frankel tip II pt. ocluzia adâncă acoperită ( cl. II/2 )

•Aparatul Frankel tip III sau aparatul inversat. indicat pt. anomaliile din grupa
progeniilor ( clasa III)

Aparatul Frankel tip IV indicat în ocluziile deschise, fiind prevăzut cu un scut lingual.

Dintre aparatelef uncționale mobile celmai frecventutilizatesteaparatultipTwin-Block

Aparatul funcțional Twin-Block

oferăo corectare rapidăa anomaliei la majoritatea pacienților, cooperarea pacienților este
rezonabilă, este mai puțin costisitor decât aparatul Herbst, eventualele modificări la
nivelul aparatului sunt mai ușor de efectuat.

Dintre cele fixe aparatul tip Herbst

Aparatul tip Herbst

este o variantăfixa,dar care implicăutilizarea unui laborator specializat, și deasemenea

implicăcosturi ridicate iar în cazul distrugerii sau fracturării aparatului
necesităîndepartarea aparatului din cavitatea oralăși trimiterea la laborator
Bibliografie :

1. MARIANA PĂCURAR , Aparatură ortodontică funcțională, de la clsic la

modern, Târgu Maureș ,2007.
2. Camelia Szuhanek ,Eleonora Schiller, Adelina Grigore ,Adelina Popa, Ghid de
Ortodontie, Editura Victor Babeș, Timisoara,2019.