1

Solutia distributista

de Ovidiu Hurduzeu

Criza economica globala a pus in evidenta atat precaritatea

actualei ordine economice cat si nevoia restructurarii sale
fundamentale. Dintre ruinele “vechii ordini”, incepand cu nivelul
comunitatii locale si pana la cel transnational, incet dar sigur se
impune un nou model economic. Cunoscut sub diferite nume,
„capitalism popular“, „capitalism cu conştiinţă“ (termeni utilizaţi de
liderul conservatorilor britanici, David Cameron, la întrunirea de la
Davos din ianuarie 2009), „distributism“ sau „economie civilă“ (termen
folosit de papa Benedict al XVI-lea în ultima sa enciclică, de la
începutul lunii iulie 2009: „Caritas in veritate – Iubirea în adevăr„), noul
model economic se dovedeste a fi o democratie economica, de
care va depinde cea politica. Personalitati marcante ale lumii
intelectuale occidentale, precum profesorul de economie Stefano
Zamagni, principalul consultant economic al Papei Benedict al XVI-lea,
David Ellerman, matematician si economist de frunte, fost consilier al
lui Joseph Stiglitz la Banca Mondiala, Phillip Blond, consilier al sefului
Partidului Conservator din Marea Britanie si multi altii au atras atentia
asupra intrarii in practica a unui nou model economic, care se situeaza
dincolo de neoliberalism/neoconservatorism si practicile socialist-
keynesiene. Ceea ce caracterizeaza noul model este larga sa
aplicabilitate “pe teren”. In SUA, noul model economic a inceput sa
prinda radacini la nivel local – unde este vazut ca un mijloc de
dezvoltare a zonelor devastate de criza, fiind sustinut de numeroase
personalitati publice marcante – de exemplu, primarul orasului
Cleveland, Frank Jackson sau Sherrod Brown, senator american de
Ohio. In SUA distributismul este considerat si un model eficient de
rezolvare a somajului prin creearea intreprinderilor de tip cooperatist,
 2

cu lucratori-proprietari, un model adoptat de curand de catre United

Steelworkers, un mare sindicat american cu peste 1.2 milioane
membri.

Noua economie nu s-a nascut peste noapte. Nu este un model de

laborator impus prin mijloace non-economice (politicianism, subventii
de stat, dirijism etatist) Economiile distributiste ale “capitalismului cu
constiinta” s-au dezvoltat cu succes “de jos in sus”, fiind putin sau
chiar deloc afectate de crizele capitalismului financiar si monopolist.
Distributismul functioneaza în Ţara Bascilor, unde este pus la lucru în
cadrul cooperativelor Mondragón cu cei 80.000 de lucrători-proprietari
şi 50 de ani de activitate infloritoare; funcţionează pe scară largă în
regiunile italiene Emilia-Romagna, Toscana, Triveneto –
Confederazione Cooperative Italiane are o cifră de afaceri de 40 de
miliarde de euro anual iar băncile ei, uniuni de credit, reprezintă 10%
din industria financiară italiană; în SUA, distributismul este aplicat prin
planurile de distribuire a acţiunilor către salariaţi (Employee Stock
Ownership Plan) şi sistemul de ferme şi magazine de tip „co-op“.
Recent, în Marea Britanie, Phillip Blond, ideologul Partidului
Conservator, a propus un model distributist de reformare a sectorului
public, radical diferit de falitele soluţii socialiste şi neoliberale. Acest
model prevede descentralizarea administraţiei de stat prin mutarea
puterii de decizie de la centru (guvern) la comunităţile şi organizaţiile
locale; crearea de „firme civile“, în care atât lucrătorii „din prima linie“
cât şi beneficiarii (cetăţenii) sunt coproprietari reali în organizaţiile
prestatoare de servicii publice. Scrie Phillip Blond: „Nefiind guvernată
nici de stat, nici de piaţa privată, această nouă asociaţie civilă ar
localiza responsabilitatea, ar direcţiona structurile intermediare şi ar
promova valorile etice. Ar face-o prin răspândirea «luarii în
proprietate» a serviciilor finanţate de la buget, revoluţionând astfel
serviciile publice în avantajul tuturor“.
 3

Noile economii – “economii” caci nu este vorba de un model unic,

cu valabilitate universala, ci de practici economice adaptate realitatilor
locale – propun o regandire a preceptelor fundamentale atat ale
modelului neoliberal/neoconservator cat si a celui socialist-keynesian.
Ele valideaza practici si strategii de creare a bunastarii materiale si
sociale adaptate realitatilor secolului XXI (de exemplu, practici de tip
partenerial) si actori economici opusi lui homo oeconomicus si homo
intelopus.

Care ar fi avantajele aplicarii distributismului in Romania?

Distributismul ar lumina caile spre instaurarea in Romania a unui stat
al micilor proprietari. Acest ideal este convergent cu distributismul
şi respectă supoziţia economiei neoclasice a „numarului vast de firme“
– pe o piaţă cu adevărat liberă trebuie să acţioneze un număr suficient
de mare de unităţi economice aşa încât nici una să nu aibă puterea de
a impune preţurile. Precondiţia „numărului vast de firme“ impune însă
ca proprietatea productivă să fie larg raspândită în societate. Or, în
România se constată o concentrare îngrijorătoare a proprietăţii în
câteva mâini. Am ajuns în situaţia în care foarte mulți dintre
concetăţenii noştri nu posedă experienţa proprietăţii productive. Pur şi
simplu, trăiesc în condiţii de „sclavagism“ salarial – nu ştiu ce implică
statutul de proprietar întrucât nu l-au cunoscut niciodată în chip de
realitate directă. Această situaţie explică dorinţa multora de a rămâne
simbriaşi „la stat“ şi în marile corporaţii mai degrabă decât să
pornească o afacere pe cont propriu.

Urmând cu obedienţă unele modele teoretice din import

(neoliberalismul, de pildă, dar nu este singurul), încurajând sau
închizând ochii la practicile mafiote din economia reală, statul român
nu a avut nici un interes să dezvolte o democraţie economică, un
sistem bazat pe piaţa liberă, care să-i încurajeze pe cât mai mulţi
cetăţeni să deţină o proprietate productivă (mijloace de producţie).
 4

Toate guvernele care s-au perindat la cârma României au încurajat, pe

de-o parte, concentrarea de capital şi formarea de pieţe monopoliste,
iar pe de altă parte, au promovat sau recurs la mijloace non-economice
majore de tip socialist-keynesian – „pomeni electorale“, subvenţii,
credit pentru consum (camătă) – pentru a remedia (dar nu au reuşit)
gravele dezechilibre economice şi nedreptăţile sociale tot mai mari. În
ultimii douăzeci de ani am asistat la spolierea României şi la înrobirea
economică a populaţiei prin complicitatea dintre globalism
(capitalismul financiar şi oligarhic) şi statul birocratic-managerial.
Practic, monopolul public al statului comunist s-a transformat în
oligopol privat.

Aplicate cu consecventa in Romania, practicile distributiste ar

creea o economie care ar raspunde provocarilor secolului al XXI-lea.
Pentru atingerea acestui obiectiv este nevoie de remoralizarea pietelor
– care nu poate exista fara o reprofesionalizare a fortei de munca, mai
ales a paturii manageriale – relocalizarea economiei si recapitalizarea
nevoiasilor. Pentru prima data in ultimii douazeci de ani se propune
un model economic care sa nu favorizeze nici “mogulul”, nici marea
corporatie, nici “statul dadaca”, ci pe cetateanul de rand: taranul
gospodar, micul intreprinzator, profesionistul din toate domeniile.
Distributismul ofera sugestii si solutii pentru reformarea domeniilor
majore ale economiei nationale. (Am amintit mai sus modelul
distributist de reformare a administratiei de stat, care se afla in atentia
conducerii Partidului Conservator britanic.) De asemeni, modelul
distributist ofera numeroase sugestii de reformare a agriculturii
româneşti. Baza agriculturii trebuie să fie mica fermă de familie,
nicidecum „agro-business“-ul sau agricultura de tip industrial. Una
dintre cheile dezvoltării României se găseşte în parteneriatele oraş-sat
care includ “reprofesionalizarea satului romanesc” prin „importul“ în
zonele rurale de aptitudini tehnice şi capacităti industriale şi „exportul“
 5

înapoi, către zonele urbane, de produse prelucrate. Este nevoie de o

dezurbanizare a forţei de muncă prin crearea la sate a unui sistem de
subcontractare cu un număr mare de ateliere mici; acest sistem ar
întoarce fluxul migraţionist spre sate, ar stopa declinul regiunilor rurale
din România şi ar micşora congestia urbană. Parteneriatele sat-oraş ar
crea o industrie rurală, adaptată nevoilor locale, care nu ar distruge
identitatea tradiţională a satului românesc.

In ciuda avantajelor lui evidente, distributismul este uneori

acuzat pe nedrept de cusururi si naravuri pe care nu le are. Acestea
apartin fie “capitalismului monopolist”, fie “socialismului” dar sunt
atribuite “prin contaminare” distributismului. Daca cetatenii romani ar
avea de ales intre distributism pe de-o parte, modelele
neoliberal/neoconservator si socialist, pe de alta parte, ei nu ar fi pusi
in situatia sa de a opta pentru un sistem ipotetic infloritor
(distributismul) si de a neglija alte sisteme in mod real infloritoare. De
fapt, este vorba de a alege intre distributism, care are sanse reale sa
reuseasca in Romania, si modele care deja au esuat atat in tara
noastra cat si in lumea intreaga. Nu este distributismul cel care vrea
“sa amageasca lumea”. Distributismul doar sugereaza modul in care
s-ar pune din nou lucrurile pe roate dupa ce doua afaceri falimentare
(neoliberalismul si socialismul) chiar au dat faliment. Niciodata in
istorie socialismul, comunismul, sistemul managerial-corporatist sau
alte modele economice nu au fost nevoite sa salveze o economie
falimentata de distributism – un astfel de faliment nu a avut niciodata
loc. Istoria cunoaste insa NUMEROASE exemple in care au fost
adoptate practici distributiste pentru a salva economiile nationale
distruse de modele falimentare. De la cameralismul suedez - construit
pe baza autonomiei financiar administrative a taranilor-cetateni, care a
stat la baza “modelului suedez”, distrus de “social-democratia”
doctrinara a lui Alva si Gunmar Myrdal si a lui Olaf Palme - la
 6

agrarianismul lui Thomas Jefferson, la NEP-ul lui Lenin - care a permis

inflorirea temporara a “comunelor” taranesti, zdrobite ulterior pentru
ca devenisera principalele obstacole in calea sovietizarii - la miscarea
cooperatista din Europa de Est interbelica, la perioada “mandatarilor”
in Romania socialista a anilor 60, aplicarea practicilor distributiste a
coincis intotdeauna cu o perioada de efervescenta economica, de
revenire a firescului in discursul public, de reapropriere cetateneasca a
limbajului de optimism si de libertate”1 Aceasta efervescenta
economica s-a datorat restaurarii micii proprietati si a reafirmarii
libertatii si autonomiei reale a persoanei.

Distributismul nu poate fi nici “socialist”, nici “globalist

corporatist” intrucat atat socialismul cat si globalismul financiar si
corporatist, “stanga” si “dreapta” de astazi sunt construite pe aceeasi
“platforma”. In politica, avem de-a face cu birocratii care
centralizeaza tot mai mult puterea in vreme ce manifesta o
indiferenta cvasitotala fata de soarta cetatenilor. De pilda, statului
roman concentreaza din ce in ce mai mult puterea iar simultan
exerseaza din ce in ce mai putina autoritate intrucat concentrarea
puterii, favorizarea cartelurilor si coruptia generalizata insotita de
indiferenta fata de cetatean, conduce la o criza de legitimitate si la
lipsa increderii cetateanului in clasa politica si politicieni. Rezultatul
final este lipsa de reprezentativitate a clasei politice. Politicianul
de astazi nu mai este nici “alesul poporului”, nici un “om de stat” . Nu
mai reprezinta pe cetateanul de rand, este un simplu slujbas al unui
stat nereprezentativ. Din moment ce politicianul nu mai reprezinta
intersele obstii, ci interesele personale sau a unui lobby privat, el nu
mai poate “prezenta” o viziune si un proiect care sa starneasca
interesul “cetatii”. Fara un mesaj clar si la obiect, dar dornic de a starni

1
Mircea Platon, Distributismul si statul reprezentativ in Economia
libertatii. Renasterea Romaniei profunde , p. 179
 7

interesul, politicianul nu se mai adreseaza unui cetatean responsabil ci

unui consumator pasiv de politica. Acest consumator nu va
reactiona la continutul mesajului (care, de fapt, nu exista) ci la
campanile de marketing politic. Politica devine astfel o varianta a
consumului de produse si servicii; consumatorul va alege produsul care
i se va parea cel mai “comod”, cel mai “user-friendly” .

Lipsa de reprezentativitate politica are corespondent in lipsa de

reprezentativitate economica. “Sistemul economic actual, sustinut
de “noua stanga”, globalismul financiar si corporatist nu mai reprezinta
decat “noua clasa oligarhica posesoare de active si cunoscatoare a
modului de a intoarce lucrurile in avantajul ei” (Phillip Blond);
“sistemul” nu mai produce bogatie reala, doar surogate de bogatie:
stock, bonds, futures, active de hartie (titluri de proprietate, actiuni
etc); “capitalul” nu mai reprezinta capitalul real, fizic, capabil sa
serveasca societatea producand bunurile si serviciile necesare. Cine
sunt proprietarii intreprinderilor? Niste actionari indepartati. Reprezinta
ei interesele firmelor pe care le poseda si a lucratorilor? Nu. Pe
actionari, acesti “proprietari absenti” nu-i intereseaza ce bunuri si
servicii produce firma la care au actiuni, ii intereseaza doar daca
actiunile cresc sau scad. Controlul efectiv asupra firmei este exercitat
de-o clasa manageriala care nu-si asuma responsabilitatile, fiind
lipsita de loialitate atat fata de firma cat si fata de angajati. De aici
lipsa sa de “reprezentativitate”, deciziile confuze, apelul permanent la
consultanti externi si outsourcing. Angajatii la randul lor, nu au nici un
fel de loialitate fata de firma la care muncesc. Se simt niste sclavi
nefericiti. Este suficient sa accesam site-ul “desprefirme.com” ca sa
ne facem o idee despre modul in care este tratat romanul de catre
capitalismul corporatist transnational: “Angajatii Auchan sunt sclavi pe
plantatie. Feriti-va de aceasta firma!”; la intrebarea, de pe acelasi site:
“Care sunt beneficiile materiale de care beneficiati ca angajat Metro,
 8

un “anonim” raspunde: “Avantaje??? Fire de par alb, nopti nedormite,

jignire, terorizare permenenta psihica, timp liber zero, pauze de masa
zero, ore suplimentare la greu…”(“Ziua”, miercuri, 15 iulie 2009)

Distributismul repune in drepturile ei atat reprezentativitatea

economica cat si pe cea politica. Una nu poate exista fara cealalta. La
intrebarea - ce fel de stat va fi statul distributist? - raspunsul este
foarte simplu. Va fi un stat democratic reprezentativ si participativ.

Intr-o ordine distributista, supermarket-urile cu lucratori-sclavi

gen Auchan si Metro vor intra in concurenta cu magazinele
romanesti de tip distributist. In aceste magazine, lucratorii vor fi si
proprietari. Mai mult. Membrii consumatorii ai acestor magazine vor
avea posibilitatea sa fie reprezentati in consiliul director – de exemplu,
consiliul director va avea un numar egal de consumatori si lucratori-
proprietari iar pozitia de presedinte va fi detinuta intotdeauna
de un consumator. Astfel de magazine nu vor plati dividente dar le
vor oferi romanilor preturi mici, produse naturale, obtinute din surse
locale, si distribuite prin retele de furnizori ce functioneaza pe
aceleasi principii democratice. Ele vor oferi membrilor ei cursuri de
educatie a consumatorului, seminarii, dezbateri asupra nutritiei si
produselor alimentare etc. Exemplul cel mai graitor ni-l ofera cele
2.441 de asociatii de lucratori/consumatori Eroski din cadrul
Cooperativelor Mondragon din Tara Bascilor.

Aceeasi reprezentativitate va fi introdusa in sectorul

administratiei publice. Angajatii nu vor mai fi deprofesionalizati si
demotivati intrucat statul distributist le va permite lucratorilor din
sectorul public sa se autogestioneze oferindu-le “putere de asociere
civila”. Aceste “companii civile” (de exemplu o policlinica de cartier)
vor fi date in copropietate cetatenilor care le folosesc serviciile. Un
astfel de model de proprietate combinata (lucratori + beneficiari) este
 9

esential pentru asigurarea unor servicii prompte si de inalta calitate si

va stimula implicarea si responsabilizarea publicului. Modelul
functioneaza deja in Marea Britanie si este sustinut de consilierii
economici ai Partidului Conservator.

O ordine economica si politica participativa necesita un program

solid de recapitalizare al celor care sunt angajaţi în dezvoltarea de
firme private, de familie sau cooperatiste. Iata ce propune unul dintre
economistul distributist Alin Voicu, consultant la firma “Ernst&Young”
din SUA. 2

“În speţă, asta înseamnă facilitarea obţinerii de capital

fizic/productiv mai ales de către familii sau cooperaţii prin programe de
întrajutorare de genul techshop-urilor (ilustrat de Ovidiu Hurduzeu, în
articolul „A treia forţă“ şi noua revoluţie industrială, aici) sau de
microfinanţare pe plan local.

S-a arătat că sursa, „naţionalitatea“ capitalului contează – uneori

chiar foarte mult (Sorin Pâslaru, 20 de ani de capitalism - Dan
Adamescu, patronul magazinului Unirea: Nu ne putem permite să
rămânem o colonie europeană. E momentul să gândim româneşte în
business, în „Ziarul Financiar“, 12 iulie 2009 – vezi aici). O condiţie
necesară pentru recapitalizare este încurajarea investiţiilor de capital
locale, de exemplu, prin facilitarea dezvoltării firmelor cooperatiste de
finanţare în care cei care împrumută sunt totodată membri, proprietari
şi beneficiari ai eventualului profit obţinut. Firmele mutuale (vezi aici)
din Statele Unite, de exemplu, prezintă aceste caracteristici. Statul
distributist poate încuraja formarea firmelor de acest tip în sectorul
financiar, al asigurărilor etc. Şi poate descuraja demutualizarea lor
(vezi aici), făcând dificilă infiltrarea proprietarilor externi sau
2
“Aspecte ale ideii de recapitalizare”
http://atreiafortaromaniaprofunda.blogspot.com/2010/02/aspecte-ale-
ideii-de-recapitalizare.html
 10

transformarea în alt fel de societăţi comerciale; contractarea de

împrumuturi externe de către ele (prin tratament favorabil în
impozitare); şi achiziţionarea lor de către alte entităţi (vezi aici articolul
lui Will Hutton din „The Guardian“, 29 noiembrie 2009) prin legi
specifice de protecţie, aşa cum se întâmplă, de exemplu, în legislaţia
franceză cu entităţile de interes local sau naţional. Eforturi în această
direcţie există deja în Romania a în domeniul financiar, al asigurărilor,
al cooperaţiei meşteşugăreşti etc.
Pe de altă parte, direcţia în care se mişcă guvernul României
spre a elimina noţiunea de mică întreprindere prin impozitarea
profitului tuturor firmelor, indiferent de mărime, şi, în lipsa profitului,
prin impunerea unui impozit minim (forfetar) este contraproductivă.
Discuţii recente cu mici întreprinzători dintre studenţii de la ASE din
Bucureşti arată că efectul imediat al taxei forfetare este că majoritatea
acestor întreprinderi se închid. Iată un paradox nociv – oameni foarte
capabili, care studiază pentru a deveni experţi în conducerea
afacerilor, care, mai mult, au avut îndrazneala necesară pentru a
dezvolta o mică afacere sunt eliminaţi din procesul economic.
Având finanţare, întreprinzătorul local poate fi încurajat să obţină
informaţiile necesare pentru a crea o asociaţie familială, o
microîntreprindere sau o cooperativă, pentru a administra afacerile sau
a controla producţia în contexte specifice. În agricultură, direcţia poate
fi, de exemplu, spre produsul local, organic, de înaltă calitate. În
tehnologie, întreprinzătorul poate afla cum să dezvolte şi să
beneficieze de pe urma invenţiilor/inovaţiilor sale etc. Să nu uităm ca
Mondragón, cooperativa de mare succes din Spania, a creat şcoli
vocaţionale/profesionale iar universitatea proprie, fondată în 1960, a
fost un factor decisiv pentru mişcarea cooperatistă şi pentru
dezvoltarea localităţii şi zonei Mondragón.”

Ce se poate reprosa distributismului? Multe. Dar in nici un caz,

 11

camere de gazare, gulaguri, utopii economice si sociale, programe de

reeducare, muncitori-sclavi, “gauri” in valoare de trilioane de dolari,
desertificarea planetei si umilirea omului si a chipului lui Dumnezeu.