Stadiul Cercetarilor Privind Mecanismul Tolerantei Porumbului La Toxicitatea de Aluminiu Si Aciditate

INTRODUCERE
Având în vedere aria largă de răspândire a porumbului, atât în România, cât şi

în alte ţări, cultivarea acestuia în zona în care factorii de stres ( toxicitatea ionilor de
aluminiu în special, seceta în secundar) produc pierderi însemnate de producţie, se
poate considera că o atribuţie importantă s-ar putea aduce în vederea reducerii
pagubelor prin crearea şi cultivarea de materiale rezistente. În acest sens,
perfecţionările strategice şi metodologice ale procesului de creare a liniilor
consangvinizate şi a hibrizilor de porumb rezistenţi ar putea fi considerate de un mare
interes practic.
De remarcat este faptul că deşi sunt numeroase cercetări care au abordat
problema rezistenţei la factorii de stres ai porumbului, există totuşi relativ puţine
informaţii asupra mecanismelor genetice care controlează procesele fiziologice şi
genetice ce determină reacţiile de toleranţă şi rezistenţă.
Frecvenţa mare a perioadelor de stres în zona solurilor acide (toxicitatea ionilor
de aluminiu, secetă) pune în faţa amelioratorilor problema îmbunătăţirii rezistenţei
genotipurilor. Sunt necesari hibrizi capabili să suporte atât toxicitatea ionilor de
aluminiu în primele faze de vegeteţie, cât şi seceta în diferite faze de vegetaţie şi să-şi
menţină tonusul fiziologic în condiţiile unor factori de mediu nefavorabili.
Activitatea de ameliorare în direcţia rezistenţei la factorii de stres va trebui
orientată spre câteva direcţii importante:
- studiul sistematic al colecţiilor de populaţii, soiuri şi linii
consagvinizate autohtone şi străine pentru depistarea surselor de
rezistenţă genetică;
- crearea de material iniţial care să permită obţinerea de linii
consagnvinizate cu însuşiri valoroase;
- selecţia liniilor consagnvinizate pe baza unor însuşiri proprii
valoroase şi de transmitere a acestor însuşiri în combinaţii
hibride;
1
- experimentarea riguroasă a hibrizilor creaţi şi testarea acestora în
diferite areale;
- perfecţionarea metodelor de examinare şi notare a caracterelor
specifice.
În lucrarea de faţă sunt sintetizate rezultatele experimentale acumulate în
perioada 1998-2002 cu privire la următoarele aspecte:
- verificarea reacţiei fenotipice a genotipurilor (linii consangvinizate şi
hibrizi) în relaţie cu condiţiile pedologice şi desimii;
- obţinerea de informaţii privind mecanismele genetice implicate în
transmiterea ereditară a caracterelor (producţia de boabe, decalaj
înfloritul panicului – apariţia stigmatelor, numărul de ştiuleţi la 100
plante, numărul de boabe pe ştiulete şi masa a 1000 de boabe
(MMB);
- valoarea liniilor consangvinizate (forme parentale) în relaţie cu
capacitatea de transmitere reditară a principalelor caractere şi însuţiri
agro-economice;
- evaluarea genetică a contribuţiei factorilor citoplasmici ai liniilor
consangvinizate pentru exprimarea caracterelor agre-economice;
- evaluarea genetică a rolului interacţiunilor genetice (c.s.c.), precum şi
a celor nuclear-citoplasmice.
Analiza datelor din bibliografia consulattă conduce la concluzia că în legătură
cu aspectele amintite există puţine informaţii, ceea ce determină necesitatea unei
analize genetice care să contribuie la fundamentarea unei strategii mai eficiente pentru
ameliorarea porumbului pe solurile acide-grele, cu un conţinut ridicat de
aluminiu.
2
CAPITOLUL I
STADIUL CERCETĂRILOR PRIVIND MECANISMUL TOLERANŢEI
PORUMBULUI LA TOXICITATEA DE ALUMINIU
ŞI ACIDITATEA SOLULUI.
1.1. Oportunitatea cercetărilor
1.1.1.Caracterizarea fizică şi chimică a solurilor acide.
În România, solurile acide acupă aproximativ 4,7 milioane hectare, având aria
de răspândire în majoritarea regiunilor pedo-climatice, cuprinzând în desfăşurarea lor o
gamă largă de forme de relief, începând cu Câmpia Înaltă, podişuri, platouri,
microdepresiuni şi sfârşind cu versanţii. Aceste soluri prezintă defecte hidrice
pronunţate, fapt ce face ca priodic să fie afectate de exces de umiditate sau secetă.
Fiind soluri umede, reci şi acide, sunt în acelaşi timp şi slab fertile (aproximativ 1,5%
humus, 1,0-1,5 mg/100 g. sol fosfor asimilabil, 7,8 mg/100 g. sol K 2O şi 0,1 % azot)
după care se realizează producţii mici şi nestabile la majoritatea culturilor. Datorită
lipsei de materie organică, aport redus de azot, fosfor, potasiu,
microelemente,conţinitului ridicat de aluminiu mobil, aciditate ridicată, a conţinitului
mare de argilă, cât şi lipsa unui drenaj normal duc la aplicarea de măsuri ameliorative
specifice acestor soluri. Solurile acide, prezintă un orizont arabil de 20-22 cm grosime,
cu textură mijlocie (luto-argintoasă), sub care se găseşte orizontul eluvial, cu o
grosime de 25-30 cm, foarte slab structurat, puternic pseudogleizat, cu conţinut ridicat
de aluminiu şi foarte scăzut în humus. În adâncime, urmează orizontul impermeabil cu
60-65% argilă care împiedică pătrunderea apelor şi a sistemului radicular.
Solurile brun roşcate
Formarea acestora la noi în ţară este stâns legată de vegetaţia lemnoasă însoţită,
însă, şi de vegetaţia erbacee vernală. Materialul rezultat este descompus, în continuare,
3
de microorganisme, remarcându-se activitatea mult mai intensă a bacteriilor faţă de
cea a ciupercilor.
Profilul acestui sol de tipul Ao-AB-Bt-C sau Cca, cu orizonturile bine
diferenţiate între ele şi cu grosimea profilului de peste 2,4 cm.
Structura acestui sol este, în general, mai uşoară în orizontul Ao faţă de
orizontul Bt. Depinde, însă, de roca pe care sau format şi intensitatea proceselor de
migrare.
Structura, în partea superioară a orizontului Ao, este grăunţoasă, iar spre bază
poliedrică angulară medie şi devine în orizontul Bt prismatică, foarte bine conturată.
Datorită conţinutului mai ridicat în argilă al orizontului Bt, acesta prezintă o
compactitate mare şi o permeabilitate mai redusă faţă de orizontul de bioacumulare.
Din aceleaşi cauze, densitatea aparenţă prezinţă valori mici în orizontul Ao, de
1,30-1,35 g/cm3 în orizontul Bt.
Coeficientul de higroscopicitate oscilează între 8,2-11,4%, iar coeficientul de
ofilire între 12,6-17,8%, deci înregistrează valori mari.
Capacitatea de cânp pentreu apă din orizontul Ao este mijlocie oscilând între
20,7-26,1% şi cu o evidenţă tendinţă de scădere în orizontul Bt. Aceeaşi dinamică pe
profilul solului o are şi capacitatea de apă utilă, cu valori de 7-11,5% în orizontul Ao şi
mai scăzute în orizontul Bt.
Conţinutul de humus în solurile brun roşcate cultivate este mijlociu cu valori
cuprinse între 2,8-3,5% şi cu o rezervă de 135-160 t/ha pe adâncimea de 0-40 cm. Sub
păduri, rezerva de humus este mai mare.
Reacţia solului din orizontul Ao este alb acidă, cu valorile pH de 6,2-.6,7.
Solurile brun roscate sunt moderat aprovizionate cu substanţe nutritive având
un conţinut de azot total de 0,11-0,18%, P 2O5 total de 0,09-0,14% şi K2O total de
1,56%. Solurile au o textură mjlocie în orizontul de bioacumulare, o capacitate de apă
utilă plantelor bună, sunt moderat aprovizionate cu substanţe fertlizate şi au un circuit
activ al substanţelor nutritive. Cu toate acestea fertilitatea naturală a solurilor este
mijlocie.
4
Solurile brune argiloiluviale
S-au format în zona pădurilor de foioase, sub care s-a dezvoltat o bogată
vegetaţie de arbuşti formată din crataegus monagyna, carnus mas, etc.
Profilul solului este de tipul Ao-Bt-C sau Cca.
Solul brun argiloiluvial tipic, în general are o textură mijlocie, lutoasă sau
lutoargiloasă în orizontul Ao şi argilolutoasă în orizontul Bt. Indicele de diferenţiere
texturală este mijlociu de 1,2-1,4, deoarece la acest sol migrarea argilei este slabă.
Structura este grăunţoasă sau poliedrică în orizontul ao şi prismatică mare în
orizontul Bt. Pe feţele de separare a elementelor structurale din orizontul Bt se observă
depuneri de pelicule coloidale discontinui.
Valorile pH-ului oscilează cel mai frecvent între 6,0-6,4, dar uneori coboară şi
sub 6,0.
Cantitatea de humus este cuprinsă între 2,6-3,2% cu o rezervă de 120-.160 t/ha
în stratul de 0-50cm.
În ceea ce priveşte conţinutul de elemente nutritive, solul brun argiloiluvial este
mediocru aprovizionat cu azot (0,10-0,15%), slab aprovizionat cu fosfor total (0,07-
0,10) şi bine aprovizionat cu potasiu (18-20 mg/100g. sol).
Acest sol are o fertilitate mijlocie sau uşor mijlocie, fiind bine susţinută şi de o
bună aprovizionare cu apa a culturilor.
Solurile brun roşcate luvice (podzolite)
Aceste soluri se formează sub păduri de stejar (Quercus robur, Quercus cerris)
tei, arţar. Ca urmare, vegetaţia naturală specifică pentru formarea acestor soluri depune
anual materie organică moartă în cantităţi reduse şi săracă în elemente bazice.
Profilul solului este de tipul Ao-El-EB-Bt-C. Au textura pe profil diferenţiată,
fiind lutoasă în orizontul Ao, lutonisipoasă în El şi argilo-lutoasă sau argiloasă în Bt.
Indicele de diferenţiere texturală oscilează între 1,5-1,7.
La acest sol ca urmare a degradării structurii şi a levigării unei părţi din
complexul argilo-humic, se înrăutăţeşte raportul dintre apă şi aer. Ca urmare, drenajul
intern devine imperfect, determinând formarea unor ape periodic stagnante în partea
superioară a orizontului Bt ( apare pseudogleizarea). Vara aceste apa se evaporă, solul
se usucă profund, devine dur şi se lucrează foarte greu.
5
Debazificarea complexului coloidal înaintată, determină o reacţie acidă spre
moderat acodă cu pH-ul 5,0-5,6; cu gradul de saturaţie cu baze (V%) de 55-70% în
deosebi în orizontul El.
Solul brun roşcat luvic are un conţinut scăzut de humus 2-3% în orizontul Ao şi
1-2% în El. Cantitatea acestui humus este inferioară deoarece predomină acizii fulvici,
iar rezerva totală pe adăncimea 0-50cm este redusă (60-110 t/ha). Aceste soluri au o
fertilitate mult inferioară comparativ cu solul brun roşcat tipic.
Solurile brun luvice (podzolite)
S-au format pe un relief foarte diferit: dealuri, podişuri, culmi netede, câmpii
înalte, etc. Pe formele de relief menţionate aceste soluri ocupă terenuri slab drenate şi,
deci, cu un plus de umiditate care parcelează solul, provocând debazificare şi levigării
active a unei însemnate părţi din complexul coloidal. Apa freatică este situată la
adăncimi mari şi nu influenţează formarea profilului de sol.
Solul brun luvic tipic are profilul de tipul Ao-El-E /Bt-Bt-C. Structura în
orizontul Ao este grăunţoasă cu slabă stabilitate; în orizontul El este prăfuită sau
lamelară, iar în Bt este prismatică mare foarte compactă. Regimul aero-hidric este
defectuos, orizonturile superioare sunt relativ uşor străbătute de apa provenită din
precipitaţii, dar se opreşte la partea superioară a orizontului Bt. Ca urmare, aceste
soluri, în sezoanele umede, prezintă exces de umiditate, iar în cele secetoase, datorită
evaporării interne, vor înregistra deficit de umiditate.
Conţinutul de humus este mai scăzut, de 2,0-2,5% şi fiind dominat de acizii
fulvici, va fi de slabă calitate şi uşor solubili. Reacţia solului este acidă, cu pH-ul de
5,0-5,4, iar gradul de saturaţie în baze (V%) de 50-70%.
Solul brun luvic este slab aprovizionat cu substanţe nutritive 0,09-0,12% N total
şi 0,07-0,10% P2O5. De asemenea solul prezintă o slabă activitate microbiologică.
Solurile albice
Formarea solurilor este strâns legată de vegetaţia naturală specifică pădurilor de
fag în amestc cu diferite specii de foioase sau răşinoase.
Profilul acestui sol este Ao-Ea-EB-Bt-C. Aceste soluri au în orozontul Ao o
textură mijlocie până la uşoară, pe când în orizontul Bt este argiloasă sau argilo-
lutoasă, cu indicele de diferenţiere texturală de 2-3 ori şi uneori, chiar mai mare.
6
Structura este grăunţoasă, slab dezvoltată în Ao, astructurată sau ameloră în Ea şi
prismatică mare în orizontul Bt.
Porozitatea totală este mijlocie în Ao şi foarte redusă în Bt din cauza
compactităţii solului, datorită însuşirilor fizice şi hidrofizice nefavorabile şi relaţiile
sol-apă-aer la acest sol sunt foarte defectuase.
Conţinutul de humus este de 1,5-2,0%, humusul fiind dominat de acizii fulvici,
pH-ul este puternic acid cu valori de 4,0-4,5.
Gradul de saturaţie în baze (V%) este foarte scăzut, de 10-40% în orizontul Ao
şi mai scăzut în Ea.
La aceste soluri conţinutul de Al, Fe, Mn, este mult mai mare decăt la solurile
brun luvice, creând condiţii de toxicitate şi de carenţă în fosfor şi în unele
microelemente.
Aprovozionarea cu substanţe nutritive este foarte redusă: azot total 0,06-0,12%;
fosfor 0,04-0,10%.
Acest tip de sol, fiind caracterizat prin însuşiri fizice, hidrofizice şi chimice
nefavorabile şi printr-o slabă activitate microbiologică, are fertilitatea mai redusă sau
foarte redusă comparativ cu alte soluri din clasa argiluvisoluri. Planasolul tipic
prezintă profilul morfologic de tipul Aow-Elw-Btw-C sau Ao-Elw-Btw-BtW.
Plansolurile au caracteristică diferenţierea texturală bruscă de cel mult 7,5 cm,
între orizontul de eluviere (El) şi cel de iluviere (Bt). Textura în orizontul Ao este
lutuoasă; în El este luto-nisipoasă şi argiloasă în Bt. Indicele de diferenţiere texturală
atinge valori mai mari de 2.
Structura în orizontul Ao este grăunţoasă, cu tendinţe de prăfuire, în El este
prăfuită sau lamelară, iar în Bt prismatică mare.
Proprietăţile fizice, fizico-mecanice, hidrofizice şi de aeraţie sunt nefavorabile.
Astfel, porozitatea de aeraţie este relativ bună în orizonturile superioare şi foarte mică
în orizontul Bt. Regimul aerohidric este, de asemenea, nefavorabil, deoarece în
perioadele umede solul prezinta un exces de umiditate, iar pe timp uscat un deficit
foarte accentuat. Apele din precipitaţii băltesc la suprafaţa solului şi apoi se evaporă
uşor.
7
Plansolurile au o reacţie acidă, cu pH-ul de 5,0-5,6; sunt sărace în humus (cca.
2%) şi acesta este dominat de acizi fulvici. Gradul de saturaţie în baze este sub 50%;
sunt soluri slab aprovizionate în elemente nutritive ( azot şi fosfor ), cu activitate
microbiologică redusă.
1.1.2.Răspândirea solurilor acide pe glob
Suprafaţa totală a fondului funciar de pe glob este estimată la aproximativ

13.392 milioane hectare. Din acestea 4,055 milioane hectare are folosinţă agricolă, din
care 1,507 milioane hectare o reprezintă suprafaţa lucrată (arabil, legume, pomi, etc.),
restul fiind ocupată cu păşuni şi fâneţe (Udrescu, 1997).
Din cele 13,392 milioane hectare, solurile acide ocupă o suprafaţă de
aproximativ 4,330 milioane hectare, reprezentând 30% din suprafaţa fondului funciar
al globului pământesc.
Solurile acide sunt răspândite pe întreaga suprafaţă a globului pământesc,
ocupând suprafeţe importante de la Ecuador până în zona boreală (rece).
1.1.3.Răspândirea solurilor acide în România
Solurile acide ocupă o suprafaţă de 6.060 mii hectare (25,5%) din cele 23.750
mii hectare cât are România, ocupând locul al doilea după molişuri (ICPA, 1995).
Din datele ICPA (1995) privind situaţia calităţii solurilor arabile, reiese că
solurile acide deţin ponderea cea mai mare 58,16% din suprafaţa solurilor studiate
agrochimic (tabelul 1).
Dion cele 4.734,521 hectare de soluri cu reacţie acida, 1,619,161 hectare
(19,89%) reprezintă soluri cu reacţie moderat şi puternic acidă.
Solurile acide se găsesc răspândite pe toată suprafaţa astfel:
Solurile brun roşcate au cea mai mare răspândire în Muntenia, în zona centrală
şi vestică şi în Oltenia, ocupând o suprafaţă de 540 mii hectare (2,5% din suprafaţa
8
ţării). Pe suprafeţe mici se găsesc răspândite în Câmpia Piemontului de la nord-est de
Timişoara. Aceste soluri se prezintă sub forma unor fâşii în partea de nord a zonei
cernoziomului argiloiluvial şi cambic, având ca limită, în Oltenia, nord-vest de Turnu-
Severin, nordul Craiovei, Pleniţa şi Segarcea, şi în sud-estul Caracalului. În Muntenia
ocupă cele mai importante suprafeţe cuprinse, în nord, între Găieşti, Târgovişte şi
Câmpina, iar la sud între Drăgăneşti-Vlaşca şi Călugăreni, având cea mai mare
răspândire în jurul Bucureştiului.
Tabelul 1
Situaţia calităţii solurilor arabile cu privire la reacţia pH-ului

(după ICPA, 1995)
Arabil
Specificare
Ha %
Suprafaţa solurilor 9,341,496 100,00
Din care studiată
8,140,827 87,15
agrochimic
Situaţia soldurilor arabile studiate agrochimic cu privire la:
Reacţia ph în suspensie
Puternic acidă 126,302 1,55
Moderat acidă 1,492859 18,34
Slab acidă 3,115,360 38,27
Neutră 692,307 8,5
Slab alcalină 2,593,585 31,86
Moderat-puternic alcalină 120,414 1,48
Solurile brune argiloiluviale, ocupă o suprafaţă de 640 mii hectare (2,7% din
suprafaţa ţării). Cele mai importante suprafeţe le ocupă în Ppodişul Transilvaniei,
Piemonturile Vestice, Piemonturile Getice, Podişul Someşan, Subcapraţi, în partea
centrală a Podişului Bârladului, în Podişul Sucevei şi în Dobrogea de Nord.
9
Solurile brun roşcate luvice (podzolite), ocupă o suprafaţă mult mai mică, de
225 mii hectare (0,9% din suprafaţa ţării). Aceste soluri apar în arealul solurilor brun
roşcate din vestul şi centrul Munteniei, din Oltenia şi Banat, formarea şi evoluţia lor
fiind legată de formele depresionare ale reliefului şi de unii versanţi cu expoziţie
nordică.
Solurile brune luvice se găsesc răspândite pe suprafeţe importante (3,550 mii
hectare, respectiv 15% din suprafaţa ţării) în regiunea dealurilor subcarpatice, în
Podişul Transilvaniei, Podişul Moldovei, Podişul Getic, Piemonturile Getice, Câmpia
Înaltă din vestul şi nord-vestul ţării.
Solurile albice ocupă la noi în ţară o suprafaţă de 1,100 mii hectare, împreună
cu plansolurile. Suprafeţele cele mai răspândite se găsesc în depresiunile din nord-
vestul ţării, Baia-Mare şi Oaş, precum şi în Podişul Târnavelor, Dealurile Silvaniei,
Piemonturile Vestice, Piemontul Getic, Subcarpaţi, etc. Pe suprafeţe mai mici se
găsesc în Podişul Sucevei, Podişul Moldovei şi pe terasele vechi din zonele umede ale
unor râuri mai importante ca: Mureş, Someş, Argeş, Olt, Jiu, etc.
Plansolurile se întâlnesc în acelaşi areal cu luvisolurile albice şi cu solurile
brune luvice. Ocupă suprafeţe mai importante în Piemontul Getic, Piemonturile
Vestice, în depresiunile Baia-Mare şi Oaş, în Podişul Sucevei, în Subcarpaţi, pe
terasele vechi ale Mureşului, Oltului, Someşului, Jiului, etc.
1.1.4.Modalităţi de valorificare a solurilor
Solurile acide sunt sărace în azot şi fosfor, mediu aprovizionate cu potasiu,

sărace în humus. Ele au însuşiri fizice, chimice şi biologice nefavorabile. Fertilitatea
naturală scăzută a solurilor acide se datorează unui complez adsorbtiv nesaturat cu
baze de schimb şi a unor elemente nutritive, pe de o parte, şi a acumulării sub forme
mobile a unor importante cantităţii de substanţe toxice (Al 3+), pe de altă parte. De
asemenea se micşorează conţinutul solului în microelemente până la limita critică
pentru creşterea plantelor. Efectul direct al acestor fenomene este sărăcirea solului în
substanţe nutritive şi creşterea acidităţii peste limitele convenabile de creştere şi
dezvoltare a majorităţii plantelor cultivate (Pintilie şi colab. 1980).
10
Ridicarea fertilităţii solurilor acide necesită un ansamblu de măsuri agrotehnice,
agrochimice şi pedoameliorative.
1.1.4.1.Măsuri agrotehnice
Valorificând în mod diferit condiţiile pedoclimatice specifice fiecărei zone,

plantele de cultură îşi diferenţiază mult şi nivelul producţiilor realizate. În acelaşi timp
influenţa acestora asupra solurilor pe care sunt cultivate duce la sărăcirea sau
îmbogăţirea lor. Acest fapt a constituit în trecut una din principalele cauze ce a condus
la părăsirea pe perioade mai lungi sau mai scurte de timp a unor terenuri cultivate după
care erau din nou reintroduse în circuitul agricol.
Dezvoltarea societăţii omeneşti, creşterea populaţiei şi a cerinţelor de produse
agroalimentare, a impus până la urmă renunţarea la acest sistem de agicultură şi
trecerea la folosirea permanentă a întregii suprafeţe cultivate.
Cercetările efectuate au demonstrat că folosirea raţională a asolamentelor şi a
unor succesiuni optime de culturi cunduc la mari avantaje economice legate de
utilizarea raţională a pământului, a forţei de muncă în agricultură, a îngrăşămintelor,
etc. În acelaşi timp, asolamentele raţionale asigură reducerea consumului de energie şi
îmbogăţesc solul în materie organică şi azot fără eforturi suplimentare.
În ţara noastră, necesitatea înlocuirii monoculturii sau a rotaţiilor scurte cu
asolamente de durată mai lungă, ar trebui să devină o necesitate şi o obligativitate
pentru majoritatea tipurilor de sol şi cu atât mai mult pentru acelea ale căror însuşiri
fizice, chimice şi biologice sunt necorespunzătoare.
Cerinţa asigurării unor asolamente optime este impusă şi de nevoia creării şi
menţinerii unei igiene permanente a solului prin întreruperea ciclurilor biologice ale
dăunătorilor, bolilor şi buruienilor.
Sortimentul mai redus de culturi agricole din zonele solurilor acide (bazat în
special pe grâu şi porumb) a făcut ca multă vreme să se creadă că aici monocultura şi
rotaţiile simple, alături de o chimizare corespunzătoare pot asigura producţii mari şi
sigure. Specificul plantelor de a consuma unilateral şi de la aceeaşi adâncime
elemente nutritive din sol, bolile şi dăunatorii comuni, rezistenţa îndelungată a unor
11
agenţi patogeni, fenomenul de oboseala a solului, etc., au condus, însă, în toate
cazurile la diminuări substanţiale ale producţiilor agricole. De aici şi necesitatea ca şi
în aceste zone să se folosească asolamente şi succesiunile cele mai corespunzătoare de
culturi, care să cuprindă în componenţa lor, în diferite proporţii, şi plantele perene,
bune amelioratoare pentru sol (tabelul 2).
12
Tabelul 2
Variaţiile stabilităţii hidrice a solului brun luvic de la Albota

Sub diferite culturi (după Nicolae, 1978)
% agregate cu diametrul peste

Cultura
3,0 mm 0,25 mm
Porumb 100,0 100,0
Grâu 125,0 104,9
Mazăre 121,2 136,7
Trifoi (2 ani) 209,9 140,7
Graminee + leguminoase (5 ani) 167,8 129,3
Din datele tabelului 2, rezultă că, în comparaţie cu numărul total de agregate

stabile din sol cultura de porumb, la toate celelalte plante au fost înregistrate creşteri
13
importante. Cele mai mari valori sau obţinut la culturi perene, remarcându-se în mod
deosebit cultura de trifoi cu un spor total de peste 200%.
Cele mai importante creşteri ale stabilităţii hidrice s-au înregistrat la agregatele
cu un diametru de peste 3,0 mm, fapt ce explică, în bună măsură, sporurile mari ce se
obţin la porumbul cultivat după plantele amelioratoare, determinările efectuându-se pe
adâncimea de 0-40 cm, adică în zona în care se găseşte, de regulă, cel mai mare volum
al rădăcinilor de porumb pe aceste soluri.
Practicarea monoculturii porumbului în multe zone s-a datorat particularităţilor
biologice ale acestei plante de a se autosuporta perioade mari de timp cultivat pe
aceiaşi suprafaţă.
Monocultura de porumb însă, practicată în zona solurilor acide, duce la tasarea
exagerată a acestora ca urmare a numărului mare de treceri cu tractoarele şi maşinile
agricole pe teren, înrăutăţindu-le şi mai mult relaţiile acestora cu apa şi aerul. Totadată,
cultivarea porumbului mai multi ani după el însuşi conduce la creşterea gradului de
infecţie produs de tăciunele prăfos al inflorescenţelor (Sorosporium halei – Sorghi f.
Zeae), ca şi cel al gărgăriţei frunzelor (Tanzmecus d.), sporind în acelaşi timp numărul
de buruieni: Setaria, Cirsium arvense, Echinochola crus-galli, Convolvulus arvensis,
etc.
Practicarea rotaţiei simple de porumb-grâu, ca urmare a suprafeţelor mari care
le ocupă aceste cereale, deşi superioară monoculturii nu asigură realizarea unor
producţii ridicate. De aceea este abligatoriu ca în zonele solurilor acide să se
generalizeze asolumentele de mai mulţi ani, cu plantele amelioratoare. În astfel de
asolamente, porumbul poate fi cultivat după plante perene, cereale păioase, chiar şi
după el însuşi, conform următoarei scheme:
1. Grâu – trifoi – grâu- porumb – porumb – plante tehnice, leguminoase şi
industriale
2.Grâu – trifoi – porumb – grâu – porumb – plante tehnice, leguminoase şi
industriale
Folosirea primei rotaţii este condiţionată însă de posibilitatea semănării grâului
după trifoi, ca urmere a umidităţii foarte reduse a solului. După această cultură, mai
14
ales în toamnele secetoase, mult mai potrivită este a doua rotaţie, chiar dacă o solă cu
grâu va trebui să se însămânţeze după porumb.
În acest caz porumbul din sola premergătoare grâului sa ve semăna cu hibrizi
timpurii, care recoltându-se mai devreme, să poată asigura executarea în timpul optim
a tuturor lucrărilor necesare semănării grâului.
A doua solă cu porumb va avea ca premergătoare grâul, fapt ce permite
cultivarea unor hibrizi mai tardivi cu condiţia ca aceştia să ajungă la maturitate în zona
respectivă.
Lângă sporurile de recoltă realizate de porumb, atunci când trifoiul este folosit
ca plantă premergătoare, se poate asocia şi îmbogâţirea solului cu materie organică şi
azot, trifoiul devenind de neînlocuit pe aceste soluri.
Edificatoare în acest sens sunt şi îmbunătăţirile evidente aduse însuşirilor fizice
ale acestor soluri, ale căror regimuri hidrice sunt defectuase (tabelul 3).
Din datele prezentate în tabelul 3 reiese că în asolamentul din structura căruia a
făcut parte şi trifoiul, îmbunătăţirea parametrilor prezentaţi a înregistrat cele mai mari
valori fără cheltuieli suplimentare. Astfel, camparativ cu monocultura, în asolamentul
de 6 ani, densitatea aparentă s-a redus cu 13,%, porozitatea totală şi cea de aderaţie au
crescut cu 26,6% şi respectiv 164,8%, în timp ce cantitatea de apă din sol în timpul
perioadelor secetoase a sporit cu 37,1%, iar în perioadele cu exces de umiditate s-a
redus cu 33,7%. Toate aceste modificări sunt de natură să îmbunătăţească condiţiile de
creştere şi dezvoltare a plantelor.
Indiferent de locul sau perioada când s-au executat cercetările, rezultatele au
fost asemănătoare, utilizarea plantelor amelioratoare în rotaţie este o măsură sigură şi
ieftină de păstrare şi sporire a fertilităţii solului, de reducere a atacului de boli,
dăunători şi a gradului de îmburuienare a culturii (Catargiu, 1986; Pop şiDamian,
1987; Ionescu, 1988).
15
Tabelul 3
Influenţa rotaţiei asupra însuşirilor fizice ale solului brun luvic
De la Albota (după Nicolae, 1978)
Densitatea Porozitatea (%) % Umiditate în

Adâncimea perioada:
Rotaţia aparentă
(cm)
(g/cm3) Totală aeraţie secetoasă ploioasă
Monocultură 0-25 1,41 42,51 8,40 14,50 39,11

porumb 25-50 1,51 40,28 10,20 21,43 38,00
0-25 1,41 44,67 12,67 16,94 38,00
Grâu-porumb
25-50 1,50 42,61 9,56 21,45 39,05
Mazăre-grâu- 0-25 1,43 46,04 14,04 16,85 37,00
porumb-grâu 25-50 1,43 47,97 9,12 29,80 38,40
Grâu-trifoi- 0-25 1,25 50,65 18,34 24,06 28,69
grău-porumb-
porumb-in 25-50 1,49 48,18 14,02 25,20 27,65
1.1.4.2.Măsuri agrochimice
16
Datorită efectelor negative pe care le are reacţia acidă asupra fertilităţii generale
a solurilor şi nutriţiei plantelor, prin debazificare şi apariţia ionilor mobili de aluminiu,
apare ca necesară corectarea ei la valori optime pentru creşterea şi dezvoltarea
plantelor de cultură (Vintilă şi colab., 1984).
Producţiile mici care se obţin pe solurile acide, în general la toate plantele de
cultură, sunt explicate prin mai multe ipoteze împărţite după modul de considerare a
problemei în două grupe (Viorica Tănase şi colab., 1987):
- un grup de ipoteze consideră absenţa calciului din sol, cauza
principală a manifestării unei toxicităţi ridicate;
- un alt grup presupune aciditatea, ca puternic factor de stres,
acţionează asupra plantelor, fie direct prin concentraţia ridicată a
ionilor de hidrogen, fie indirect prin intermediul ionilor unor metale
grele (Al, Mn şi Mg) cu grad mare de solubilitate şi ca urmare foarte
accesibil plantelor în condiţiile acidităţii pronumţate.
Preluarea elementelor minarale de către plantă este în dependenţă atât cu starea
de asigurare a solului cu aceste elemente, cât şi cu reacţia solului şi condiţiile
climaterice.
În anii cu primăveri grele şi nebulozitate, pe solurile acide, pot apărea plante de
porumb cu dezechilibrare de nutriţie sau apărea vegetaţie care se manifestă prin
colorarea în violaceu a frunzelor sau a plantelor care indică carenţe de fosfor. Daniliuc
şi Reichbuch (1984), Magdalena Marinescu şi colab. (1989), constată prezenţa în
plantele de porumb a unor concentraţii normale de fosfor, în schimb apar acumulări
mari de aluminiu în plante, care induc carenţa de fosfor.
Aceste simptome se datorează atât creşterii acidităţii solului, căt şi a condiţiilor
atmosferice neprielnice pentru mobilizarea fosforului în sol şi pentru desfăşurarea
activităţii enzimelor nitratredustazice, aminazice şi transaminazice.
Pentru a nu apărea astfel de situaţii, este necesară calcarizarea solurilor acide şi
fertilizarea achilibrată cu NPK şi îngrăşăminte organice, evităndu-se fertilizarea
unilaterală cu azot care are efect acidifierea solului şi deci creşterea mobilităţii
aluminiului.
17
Necesită amendamente calcaroase solurile acide, care conţin forme schimbate
de aluminiu la niveluri toxice, şi cele în care formele mobile pot să apară în perioada
de vegetaţie a culturilor, ca urmare a fertilizarii cu îngrăşăminte chimice.
Suprafeţele cu soluri acide, pe care urmează a se aplica amendamente,se
stabilesc prin analize agrochimice, care se efectuează o dată la 3-5 ani.
Formele mobile de aluminiu pot să apară în cantităţi toxice în solurile care au
pH-ul sub 6,0, iar gradul de saturaţie cu baze (V Ah) sub 80% dacă au textură lutoasă
sau luto-nisipoasă şi, respectiv, la pH sub 5,8% şi grad de saturaţie în baze sub 85% în
cazul celor cu textură luto-argiloasă şi argiloasă.
Suprafeţele cu soluri acide care trebuie ameliorate prin calcalizare se împart în
categorii după cum urmează:
I. soluri acide cu pH-ul sub 5,0 şi gradul de saturaţie cu baze sub 50%;
II. soluri acide cu pH-ul cuprins între 5,0 şi 5,6 şi cu gradul de saturaţie cu
baze între 50-70% (soluri luto-nisipoase) şi 75% (soluri argiloase şi luto-
argiloase);
III. soluri acide cu pH-ul între 5,6-5,8 (soluri cu textură luto-argiloasă); între
5,6-6,0 (soluri lutoase şi luto-nisipoase) şi cu gradul de saturaţie cu baze
cuprins între 75-85% şi respectiv, între 70-80%.
Amendamentele exercită o influenţă multilaterală şi de lungă durată asupra
însuşirilor fizice, chimice şi biologice ale solului.
Schimbarea reacţiei solului determină modificări ale mobilităţii elementelor
nutritive. Dacă reacţia devine slab acidă sau neutră, scade conţinutul de Al 3+, Fe2+, şi
Mn2+ forme mobile sub limita la care aveau efect nociv asupra plantelor şi
microorganismelor (tabelul 4).
18
Tabelul 4
Modificarea indicilor acidităţii solului şi a solubilităţii Al, Fe, şi Mn

Sub acţiunea CaCO3 aplicat ca amendament
(după Lixandru şi colab., 1984)
SB AH AS Al
CaCO3 pH Carbon Fe Mn
V% me/100
t/ha H2O organic C% me/100 g. sol ppm ppm
g
0 5,1 0,77 6,0 7,7 0,94 43,8 4,96 41 134
6 6,0 0,78 10,7 5,4 0,69 66,5 2,15 13 107
12 6,2 0,82 15,8 3,5 0,07 81,8 0,18 9 3
19
Bacteriile fixatoare de azot se dezvoltă bine pe această cale rezultănd o creştere
a conţinutului de azot asimilabil, iar cele nitrificatoare găsesc condiţii optime pentru
transformarea formei NH4+ până la azot nitric.
Amendamentele măresc conţinutul formelor accesibile din sol. Din activitatea
microorganismelor ce descompun materia organică rezultă diverşi acizi organici care,
formând compuşi de tip chelat cu Fe2+ şi Al3+ , împiedică retrogradarea fosforului.
Mobilitatea potasiului poate să crească sau să scadă, în funcţie de condiţii. De
regulă, creşte tăria de reţinere a K+ la complexul coloidal şi scade concentraţia acestuia
în soluţia solului. Potrivit legii rapoartelor, după înlocuirea hidrogenului din complexul
adsorbtiv cu calciu, se măreşte raportul concentraţiei active a celor două specii de
cationi (Ca2+ , K+) aflate la camplexul adsorbtiv şi se micşorează acel raport în soluţia
solului, adică se măreşte tăria de reţinere a potasiului. Cu toate acestea, datorită
scăderii concentraţiei ionilor H+ şi Al3+ din soluţia solului, plantele adbsorb mai bine
toate speciile de ioni nutritivi, inclusiv potasiul.
În privinţa potasiului, cu excepţia molibdenului a cărui mobilitate este scăzută
în condiţiile mediului puternic acid şi ridicată în cel neutru sau alcalin, mobilitatea
celorlalte elemente scade în urma aplicării amendamentelor. Concentraţia de Mn 2+ din
soluţia solului scade sub limita de toxicitate pentru plante, iar gradul de saturaţie cu
baze (V%) creşte evident, scăzând totodată şi procentul de aluminiu (tabelul 4).
Alături de calcarizare, fertilitatea cu îngrăşăminte organice în condiţiile
solurilor acide trebuie privită atât prin prisma aportului important de elemente
nutritive, cât şi a efectului de durată asupra îmbunătăţirii însuşirilor fizice, chimice şi
biologice a acestor soluri.
Gunoiul de grajd este principalul îngrăşământ organic care se foloseşte de
regulă pentru toate culturile şi zonele ţării şi care conţine în medie la o tonă : 5-7kg N;
3-4kg P2O5; 6-7kg K2 O, precum şi importante alte cantităţi de CaO, MgO, S, B, Zn,
Mn, Mo, etc.
Indiferent de stadiul fermentării, gunoiul de grajd este un îngrăşământ ce
conţine toate elementele necesare nutritiei plantelor, accesibilitatea lor fiind lentă şi
durând câţiva ani, pe măsura mineralizării compuşilor organici din acesta.
20
Accesibilitatea elementelor nutritive din sol pentru plante depinde de gradul de
mineralizare a substanţei organice, ţinând cont că aceasta se mineralizează în proporţie
de 50% în primul an după aplicarea gunoiului. Potasiul se află sub formă de săruri
anorganice, solubile şi uşor accesibile plantelor indiferent de stadiul de fermentare a
gunoiului. Absenţa ionilor de CI- şi SO42-, cu care este asociat acest element în
îngrăşămintele minerale, conferă întâietate potasiului din gunoiul de grajd.
Accesibilitatea fosforului din gunoi are loc pe masura mineralizării compuşilor
organici sub acţiunea microorganismelor; rezultă anioni ai acidului ortofosforic care
formează în sol săruri accesibile plantelor. Substanţele cu însuşiri chelatice, provenite
din gunoi, frănează fixarea anionilor ortofosforici în compuşi greu accesibili plantelor.
Aşa se explică valorificarea superioară a fosforului din gunoi (20-30% din total) în
primul an după aplicare, comparativ cu îngrăşămintele minerale (5-20%). Se
micşorează totodată, retrogradarea fosfaţilor din îngrăşămintele chimice introduse în
sol.
Accesibilitatea azotului din gunoiul de grajd depinde de mai mulţi factori:
stadiul de descompunere a acestuia, specia de animale de la care provine, tipul de sol
pe care se aplică, condiţiile climatice, anotimpul aplicării pe câmp, etc. Din gunoi,
plantele folosesc mai mult azot în primul an după aplicarea în sol. Coeficientul de
valorificare a azotului din gunoi este 20-25%, în timp ce la îngrăşămintele minerale
acesta ajunge între 30 şi 80%. De aceea, când se folosesc doze moderate sau mari de
gunoi de grajd sunt necesare şi îngrăşăminte chimice cu azot în completare.
La culturile de câmp, o anumită importanţă prezintă condiţiile climatice în
legătură cu calitatea gunoiului utilizat. În regiunile de stepă şi silvostepă este mai
indicat gunoiul bine fermentat, iar în zonele umede cu soluri podzolice sau cu
podzoluri se recomandă gunoi semifermentat sau slab fermentat. Pe solurile argiloase,
care se zvântă greu primăvara, întârziind efectuarea semănăturilor, se recomandă
aplicarea din toamnă a gunoiului de grajd pentru a putea contribui la îmbunătăţirea
însuşirilor fizice ale solului.
Dozele de gunoi variază în funcţie de cultura la care se aplică, de fertilitatea
solului, de climă. În zonele umede, cu soluri podzolice, se folosesc doze mai mari
decât în cele relativ uscate şi cu soluri de tip cernoziom. La aceleaşi doze de gunoi,
21
cele mai mari sporuri de producţie se obţin în zona podzolurilor, deoarece acestea sunt
soluri sărace în materie organică şi substanţe nutritive. În general, eficacitatea dozelor
de gunoi scade din zona podzolurilor către cea a cerniziomurilor.
Mărimea dozelor depinde de particularităţile culturii la care se aplică, de
calitatea gunoiului, de cantităţile disponibile, de însuşirile solului, dozele putând varia
între 1550t/ha.
Deoarece îngrăşămintele organice micşorează efectul negativ al acidităţii asupra
culturilor, se recomandă ca aplicarea amendamentelor să nu se facă în acelaşi an pe
terenul ce urmează să se fertilizeze organic, ci în al doilea sau al treilea an după
acestea. Efectele însumate ale îngrăşămintelor organice şi amendamentelor calcaroase,
aplicate pe suprafeţe diferite, sunt mai mari decât atunci când aceste măsuri se aplică
simultan pe acelaşi teren. Aplicând amendamentele şi îngrăşămintele organice pe sole
diferite se reuşeşte ameliorarea şi creşterea capacităţii de producţie a solului pe
suprafeţe mai mari.
1.1.4.3.Măsuri pedoameliorative
Specificul condiţiilor pedoclimatice din zona solurilor acide impune executarea

unor lucrări deosebite solului, în scopul reţinerii unor cantităţi sporite din apa
precipitaţiilor, precum şi a eliminării excesului de umiditate atunci când aceasta apare.
Existenţa unui conţinut ridicat de argilă în orizonturile superioare, ca şi regimul
pluviometric bogat în perioada rece a anului (150-320 mm precipitaţii), face ca în
condiţii naturale o mare parte din apă să băltească pe suprafeţe plane, iar pe cele
înclinate să se scurgă provocând fenomene de eroziune. Băltirea apei primăvara,
împiedică executarea la timp a lucrărilor de însămânţare a culturilor de primăvară
(porumb, soia, floarea-soarelui, etc) cu influenţe negative asupra producţiilor obţinute.
Scurgerea apei la suprafaţa solului, în zonele colinare, duce la agravarea eroziunii şi la
diminuarea potenţialului productiv al suprafeţelor afectate. În ambele cazuri, rezervele
insuficiente de apă din sol, creează porbleme dificile dezvoltării normale a plantelor,
mai ales în a doua parte a perioadei de vegetaţie a acestora. De aceea, pentru porumb,
22
fenomenul de secetă (destul de frecvent în zonă) este mai păgubitor, decât cel de exces
de umiditate (Nicolae, 1979).
În vederea îmbunătăţirii regimului hidric al solurilor grele se impune executarea
de lucrări care să asigure acumularea unor cantităţi cât mai mari de apă, fără ca prin
acestea să se creeze excese de umiditate. Evacuarea dirijată a surplusului de umiditate
se poate efectua prin lucrări de drenare, atât la suprafaţă cât şi în adâncime.
Pentru a nu se ajunge la rezultate contradictorii şi la agravarea fenomenului
băltirii, afânarea solurilor acide trebuie făcută cu discernământ.
Lucrarea de afânare a solului (cu o periodicitate de 3-4 ani) trebuie executată
întotdeauna în direcţia de scurgere a apelor, deci pe linia de cea mai mare pantă sau
oblic, fără însă a duce la declanşarea proceselor de eroziune.
1.3. Acţiunea aluminiului asupra absorbţiei, transportului şi utilizării

elementelor minerale
1.3.1. Absobţia şi utilizarea fosforului
Deoarece în mod frecvent carenţa de fosfor este simptomul cel mai evident al
excesului de aluminiu în sol, o bună parte din cercetări au fost consacrate studiului
interacţiunii dintre fosfor şi aluminiu.
Întrucât în solurile acide ionii de aluminiu se combină cu cei de fosfor formând
soluri greu solubile, este necesară administrarea unor cantităţi mai mari de
îngrăşăminte fosfatice pentru a asigura dozele de fosfor necesare plantelor şi totodată
pentru a bloca ionii toxici de aluminiu.
Cercetările efectuate pe soluţii nutritive cu diferite plante de cultură, în scopul
evidenţierii aluminiului asupra absorbţiei fosforului au dovedit că paralel cu creşterea
dozelor de aluminiu de la 0 la 6 ppm, scade şi cantitatea de 32P absorbit (Foz şi Brown,
1964).
În solurile acide cu absobţia 32P de către plantele de cultură creşte paralel cu
creşterea cantităţii de îngrăşăminte chimice fosfatice administrate solurilor.
23
Încă din 1918 s-a sugerat (Hartwell şi Pember) că simptomele de carenţă de
fosfor la plantele cultivate pe soluri acide s-ar datora precipitării ionilor fosfaţi de către
aluminiu, formă sub care fosforul devine inaccesibil plantelor.
Toleranţa speciilor la toxicitatea aluminiului este strâns legată de capacitatea de
absobţie şi utilizare a fosforului de către plante, în condiţiile uniu exces de ioni de
aluminiu (Murray şi Foy, 1978; Vickers şi Zac, 1978), astfel încât s-a propus că
toxicitatea aluminiului, datorită acţiunii acestui element de a precipita fosforul din sol
făcândul inaccesibil plantelor, devine o problemă a carenţei de fosfor (Polle şi colab.,
1979).
Dacă această ipoteză este adevărată, înseamnă că speciile sau soiurile tolerante
la concentraţii ridicate de aluminiu în sol sunt tolerate deoarece pot să extragă într-un
fel oarecare fosforul din combinaţiile greu solubile ale acestuia cu aluminiul, fie pe
cale enzimatică – prin exudatele radiculare, fie prin stimularea unor asociaţii
micorizale.
1.3.2.Absorbţia calciului
Mecanismele de absorbţie şi transport ale calcilui sunt, de asemenea, afectate de

prezenţa în solurile acide a ionilor de aluminiu.
Foy şi Brown 81963), Johnson şi Jackson (1964), Clarkson şi Sanderson
(1971), au constatat că pe măsura creşterii concentraţiei de aluminiu în soluţia nutritivă
scade viteza de absobţie şi transport a calciului. La concentraţii constante ale
aluminiului în soluţiile nutritive, creşterea concentraţiei calciului şi a raportului Ca/Al
determină creşterea vitezei de absorbţie a calciului.
Lance şi Pearson (1968) au încercat să explice inhibarea calciului de către ionii
de aluminiu prin acţiunea acestuia de a inhiba transpiraţia şi a încetini în acest fel
transportul pasiv al elementelor minerale către partea aeriană. Cercetările ulterioare au
demonstrat că aluminiul nu are nici o influenţă asupra a bsorbţiei apei de către
rădăcinile plantelor, iar reducerea vitezei de transport a calciului către partea aeriană
este independentă de reducerea transpiraţiei (Clarkson şi Sanderson, 1971).
24
Mecanismele de membrană prin care aluminiul interferează cu absorbţia şi
transportul calciului, s-ar părea că sunt de natură biofizică. Această presupunere se
bazează pe faptul că plasmalema fiind impermeabilă pentru calciu împiedică
pătrunderea acestui element în interiorul celulelor, ionii de aluminiu amplificând
rigiditatea mecanică şi permeabilitatea pasivă a plasmalemei pentru cationi.
1.3.3.Absorbţia potasiului
Datele existente în literatură privitoare la modul în care prezenţa ionului de

aluminiu în mediul nutritiv afectează absobţia, concentraţia şi translocarea potasiului
în plantă arată că dozele mici stimulează procesul absobţiei şi translocării potasiului în
plante. Cercetătorii nu sunt însă de acord asupra valorilorlimitative ale dozelor de
aluminiu, care exercită acţiuni stimulatoare asupra absorbţiei.
Lee (1971), în experienţele efectuate a demonstrat că absorbţia şi concentraţia
potasiului în rădăcină şi translocarea în partea aeriană au fost stimulate la doze
cuprinse între 1 şi 5 ppm aluminiu, dozele mai mari de aluminiu – cuprinse între 5 şi
10 ppm – inhibând absorbţia potasiului de către rădăcini.
McLeod şi Jackson (1967), Andrew şi colab. (1973), au demonstrat că nivelul
absorbţiei şi conţinutului de potasiu în rădăcini şi în partea aeriană au scăzut pe măsura
creşterii concentraţiei aluminiului în soluţia nutritivă chiar începând cu valori de 1 la
10 ppm.
Este posibil ca influenţa ionului de aluminiu asupra absorbţiei potasiului să fie,
de asemenea, o funcţie a gradului de toleranţă la toxicitatea aluminiului a genotipurilor
aşa cum a demonstrat Clark (1977) cu două genotipuri de porumb. La două doze mici
de aluminiu cuprinse între 2,5-5 ppm, genotipul mai tolerant (B 57) a absorbit mai
intens potasiul şi l-a translocat mai rapid în partea aeriană decât genotipul mai sensibil
(Oh 40). Mai mult chiar, dozele de aluminiu au stimulat absorbţia şi translocarea
potasiului la genotipul mai tolerant, astfel încât acesta a absorbit potasiul cu 26-28%
25
mai intens şi l-a translocat cu 13-16% mai rapid când a fost cultivat pe soluţii cu 2,5-5
ppm aluminiu, decât când a fost cultivat pe soluţii nutritive fără aluminiu.
1.4. Efectele ionilor de aluminiu
1.4.1. Efectele prezenţei ionilor de aluminiu în mediul de creştere
Reacţia acidă favorizează trecerea parţială a aluminiului în forme solubile, în

solurile acide ajungându-se uneori la peste 20 mg Al mobil la 100 g sol. Aceasta
înseamnă o cantitate foarte mare, uneori de ordinul sutelor de kg, în stratul arabil.
Concentraţii ridicate de aluminiu în soluţia nutritivă manifestă efecte
dăunătoare asupra rădăcinilor care suferă modificări morfologice, se înnegresc, îşi
micşorează creşterea în lungime şi grosime, apar modificări fundamentale ale
capacităţii de absorbţie şi reţinere a cationilor. În asemenea condiţii Al 3+ provoacă o
desorbţie a ionilor Ca2+ şi Mg2+ şi a altor specii de cationi din stratul pectocelulozic al
perilor radiculari, înrăutăţind nutriţia, absorbţia acestor cationi scăzănd, iar absorbţia
de Al3+ creşte. Se micşorează, de asemenea nutriţia cu fosfor, care precipită sub formă
de fosfaţi de aluminiu la suprafaţa rădăcinii.
Plantele cultivate conţin între 10-200 ppm Al în suprafaţa uscată, valori foarte
ridicate fiind în rădăcină, ridicate în frunze şi scăzute în tulpină. Faptul că se
acumulează mai mult în rădăcină, demonstrează că alunimiul are o mobilitate scăzută
în plante.
Sensibilitatea speciilor de plante la toxicitatea aluminiului diferă.
Speciile calcifuge sunt mai puţin sensibile la toxicitatea aluminiului comparativ
cu cele calcifobe.
În funcţie de sensibilitatea speciilor de plante la toxicitatea aluminiului Avdorin
şi colab. (1976) au făcut următoarea clasificare:
- specii tolerante la concentraţii ridicate de aluminiu: timoftica şi ceaiul;
- specii sensibile: cartoful, porumbul şi lupinul;
- specii cu sensibilitate ridicată: mazărea, fasolea, hrisca, orzul, grâul de
primăvară şi inul;
26
- specii foarte sensibile: trifoiul roşu, sfecla de zahăr, grâul de toamnă şi
lucerna.
Speciile tolerante la concentraţii mari de aluminiu posedă însuşirea de a fixa

acest element în rădăcini, transferul spre partea aeriană fiind scăzut comparativ cu
speciile care au o sensibilitate ridicată. Prezenţa Ca în soluţia nutritivă micşorează de
3-4 ori absorbţia aluminiului în rădăcina plantelor tolerante, comparativ cu cele
netolerante la aluminiu (Guerrier, 1978). Cu cât concentraţia activă a ionilor de Ca 2+,
Mg2+, K+ este mai mare decât aceea a celor de Al 3+, cu atât toxicitatea aluminiului este
mai acăzută şi nutriţia îmbunătăţită.
La acţiunea nocivă a Al3+ solubil se asociează şi Mn2+ solubil. Spre deosebire de
Al3+ care rămâne cea mai mare parte în rădăcini, Mn 2+ se acumulează mai mult în
partea aeriană ceea ce determină tulburări în metabolismul substanţelor proteice şi al
glucidelor. Îngrăşămintele chimice cu azot măresc mobilitatea Mn 2+ , în schimb cele cu
fosfor au ca efect micşorarea toxicităţii Mn2+. Excesul de Mn2+ este la fel de toxic ca şi
cel de Al3+ sensibilitatea plantelor la acest exces variind în funcţie de specie.
La efectele nocive ale excesului de Al 3+ Mn2+ forme solubile în soluţia solului
se mai poate asocia şi cu excesul de Fe2+.
1.4.2. Efectele aluminiului asupra diviziunii celulare, creşterii şi acumulării de

substanţe uscată.
Cercetările anatomice efectuate încă din 1918 de către Hartwell şi Pember au

dovedit că plantele cultivate pe soluţii nutritive cu doze toxice de aluminiu prezinta o
inhibare a creşterii în lungimea rădăcinilor însoţite de o îngroşare a acestora şi de o
creştere a numărului de rădăcini. Cercetările citologice ulterioare (Clarkson, 1965) au
confirmat observaţiile lui Hartwell şi Pember şi au explicat toate aceste modificări ale
sistemului radicular printr-un proces de inhibare de către aluminiu a diviziunilor
celulare şi de alcătuire a unor formaţiuni tisulare nedifirenţiate şi anormale.
S-a constatat prezenţa în zonele miristematice ale rădăcinilor plantelor afectate
de toxicitatea aluminiului a unui mare număr de celule cu 2 nuclei ceea ce indică
27
stoparea diviziunii celulare în tolofază (Murray şi Foy, 1978). Datorită reacţiei
aluminiului cu substanţele pectinice ale membranelor celulelor tinere, are loc inhibarea
creşterii rădăcinilor, fapt care duce la pierderea permanentă a elasticităţii pereţilor
celulari şi împiedică alungirea celulelor. În acest caz aluminiul ar putea interacţiona cu
unele enzime răspunzătoare pentru depunerea polizaharidelor şi respectiv a pectinei pe
pereţii celulari.
La nivelul celular, precipitatea aluminiului are loc fie pe mitocondrii, inhibând
activitatea hexochinazei şi perturbând fosforilarea zaharurilor (Clarkson, 1966), fie la
grupările fosfatice ale acizilor nucleici cu repercusiuni negative asupra diviziunii
celulere (Morimura şi colab., 1978) sau pe lamelele mediane ale membranelor
celulare, blocând grupările carboxilice ale acidului galacturonic (Clarkson, 1967).
32
Samson şi colab. (1965) a constatat că aluminiul blochează încorporarea P în
fracţiunea DNA cu greutatea moleculară mare scăzând rata sintezei DNA (Sirover şi
Loeb, 1976) cât şi activitatea de matriţă a DNA (Matsumoto şi Morimura, 1980).
Matsumoto şi Morimura (1980) arată că aluminiul se leagă de fosfor în DNA şi
sugerează că legarea aluminiului previne separarea dublului helix pentru a servi ca
matriţă pentru sinteza ARN.
Fosforul anihilează acţiunea inhibatoare a aluminiului asupra creşterii
rădăcinilor plantelor de bumbac cultivate pe soluţii nitritive (Foy şi Brown, 1963):
- la concentraţii ridicate de aluminiu (10 ppm) plantele nu cresc, iar rădăcinile nu
se ramifică dacă concentraţiile fosforului sunt mai mice (cuprinse între 0,1-10
ppm), dar se dezvoltă normal şi au sistem radicular bine dezvoltat dacă
concentraţiile fosforului sunt mai mari (peste 20 ppm);
- la concentraţii mai scăzute ale aluminiului (2 ppm) plantele cresc bine, iar
rădăcinile încep să se ramifice chir la concentraţii mai scăzute ale fosforului (5
ppm).
Efectul inhibator al aluminiului asupra creşterii rădăcinii este de asemenea
anihilat de prezenţa ionilor de calciu din sol. Aceştia reduc transportul aluminiului in
vasele conducătoare ale rădăcinii plantelor (Rhue şi Grogan, 1978). Această inhibaţie a
creşterii în lungime a rădăcinilor este însoţită deseori de o reducere a acumulării
diomasei în rădăcini şi chiar în partea aeriană a plantei, reducere ce se accentuează
28
odată cu scăderea pH-ul şi cu creşterea dozelor de aluminiu în soluţiile nutritive şi în
sol (Vickers şi Zak, 1978).
Ca urmare a reducerii cersterii rădăcinii şi acumulării de biomasă, se reduce
volumul de sol explorat de către rădăcini, ceea ce conduce la o înrăutăţire atât a
nutriţiei minerale a plantelor, cât şi a rezistenţei la secetă.
2.1. Condiţiile naturale pedoclimatice

2.1.1. Condiţiile climatice de experimentare
Perioada de experimentare 200-2002 a fost foarte diferită de la un an la altul sub

aspect climatic.
În anul 2000, primăvara s-a înregistrat un plus de precipitaţii provenite din
sezonul rece de 18,1 mm. Lunile aprilie, mai şi iunie au înregistrat un deficit de
precipitaţii de 170,5 mm pe fondul unor temperaturi medii mai mari cu 2,3-2,9 C faţă
de temperaturile normale. (tabel 1).
În aceste condiţii, chiar dacă semănatul porumbului s-a efectuat în condiţii bune
această diferenţă a afectat foarte grav dezvoltarea porumbului până la fenofaza de
înflorit-maturitate. Ploile survenite în a doua decadă a lunii iulie n-au mai putut
compensa deficitul de precipitaţii anterior, cei mai grav afectaţi fiind hibrizii de
porumb cu perioadă scurtă de vegetaţie. Precipitaţiile deficitare din luna august şi-au
adus şi ele contribuţia nefavorabilă asupra producţiei de boabe, alături de temperaturile
ridicate.
În sezonul rece 2000-2001, precipitaţiile căzute sunt foarte aproape de valorile
normale pentru acest sezon. În luna aprilie s-au înregistrat 88,6 mm, cu un excedent de
35,1 mm, din care aproape jumătate din cantitate a căzut în a treia decadă a lunii, ceea
ce a făcut ca semănatul porumbului să fie executat în prima decadă a lunii mai.
Luna mai, când porumbul a răsărit, a înregistrat deficit de precipitaţii de 59,6
mm, deficit care nu a afectat culturile de porumb datorită rezervei înregistrate în luna
aprilie.
Luna iunie, a fost foarte ploioasă, ceea ce a făcut ca porumbul să se dezvolte în
ritm rapid, iar ploile căzute în prima decadă a lunii iulie au asigurat rezerva de apă
29
pentru perioada de înflorit-fecundat. Deficitul de apă înregistrat în iulie şi august nu au
afectat producţia de boabe, iar luna septembrie s-a încadrat în limitele normale.
Sub aspect termic perioada aprilie-septembrie a avut o evoluţie normală,
excepţie făcând luna august care a înregistrat un plus de 2,2  C.
Anul agricol 2001-2002 a înregistrat în perioada rece un deficit de 116,4 mm,
deficit care şi-a pus amprenta asupra producţiei realizate.
Excedentul de precipitaţii din luna aprilie (20,2 mm) a fost foarte mic,
comparativ cu deficitul înregistrat, deficit ce s-a mărit comparativ cu lunile mai şi
iunie, porumbul ca şi alte culturi agricole a avut foarte mult de suferit. Excedentul de
precipitaţii care s-a înregistrat începând cu luna iulie nu a mai putut redresa situaţia.
Sub aspect termic, lunile care au înregistrat temperaturi identice cu normala, iar
septembrie a fost mai rece în medie cu 1,1 .
În concluzie analizând datele climatice pe cei trei ani de experimentare se
constată că anul 2001 a fost un an favorabil culturii porumbului, iar anii 2000 şi 2002,
foarte nefavorabili acestei specii.
30
Tabelul 1
Datele meteorologice—anul 2000

(staţia meteorologico—SODA PITEŞTI)
Specificare Total IV V VI VII VIII IX Total

XI-1999 IV-IX
III-2002
Nr. zile cu 34 11 6 5 6 3 7
precipitaţii
Decada I 32,4 19,0 0,0 5,1 0,0 5,0 81,3 110,4
Decada II 67,2 0,5 6,1 1,5 98,8 0,0 110,6 117,5
Decada III 103,0 16,0 2,2 14,7 16,8 6,5 19,5 75,7
Total lunar 202,6 35,5 8,3 21,3 115,6 11,5 111,4 303,6
Normala 184,5 53,5 86,5 35,6 82,2 53,2 46,2 417,2
Abaterea + 18,1 33,4 55,2 106,7
- 18,0 78,2 74,3 41,7 113,5
Temperatura
Decada I 9,5 14,7 21,7 26,7 21,9 17,9 197,9
Decada II 14,4 18,6 21,4 19,5 24,8 17,7 116,4
Decada III 14,8 19,4 22,0 23,3 22,3 11,2 113
Media lunară 12,9 17,6 21,7 23,2 23,0 15,6 114
Normala 10,0 15,3 18,8 20,8 20,2 16,2 101,3
Abaterea + 2,9 2,3 2,9 2,4 2,7 13,2
- 0,6 0,6
Tabelul 2

31
XI-1999 IV-IX
III-2002
Nr. zile cu 12 17 12 11 12 13
precipitaţii
Decada I 0,2 9,3 39,5 42,3 14,5 27
Decada II 47 15 103,5 14,2 10,7 17,9
Decada III 41,4 2,6 2,6 14,4 8,2 1,9
Total lunar 183,0 88,6 26,9 145,6 70,9 33,4 46,8 412,2
Normala 184,5 53,5 86,5 95,6 82,2 53,2 45,2 417,2
Abaterea + 35,1 50,0 0,6
- 15 59,9 11,3 19,8 5,0
Temperatura
Decada I 8,7 15,4 16,2 20,8 24,3 17,6
Decada II 7,3 14,1 18 23,8 21,9 16,0
Decada III 10,9 17,1 17,6 21,2 21,0 15,2
Media lunară 9,0 15,5 17,3 21,9 22,4 16,3
Normala 10,0 15,3 18,8 20,8 20,2 16,2
Abaterea + 0,2 1,1 22 0,1
- 10 1,5
Tabelul 3


XI-1999 IV-IX
III-2002
Nr. zile cu 17 7 11 14 12 13 74
32
precipitaţii
Decada I 6,3 0,0 14,5 5,5 87,3 21,5 74
Decada II 7,2 35,1 7,6 77,6 86,1 8,0 135,1
Decada III 60,2 7,7 22,1 56,9 8,7 56,8 201,6
Total lunar 68,1 73,7 42,8 44,2 140,0 156,1 86,3 206,4
Normala 184,5 53,5 86,5 95,6 82,2 53,2 46,2 543,1
Abaterea + 20,2 57,8 102,9 40,1 417,2
- 116,4 43,7 51,4 125,9
Temperatura
Decada I 5,9 15,0 16,7 23,8 21,2 13,5
Decada II 10,2 17,0 21,6 24,3 19,6 13,2
Decada III 11,8 17,8 23,9 21,3 18,7 12,6
Media lunară 9,3 16,6 20,7 23,1 20,2 15,1
Normala 10,0 15,3 18,8 20,8 20,2 16,2
Abaterea + 1,3 1,9 2,3 —
- 0,7 1,1
2.2. Materialul biologic folosit şi descrierea acestuia
În lista oficială a soiurilor (hibrizilor) de plante de cultură din România sunt

înregistraţi anual peste 200 hibrizi autohtoni şi străini. Ţinând cont, că solurile acide se
întind pe suprafeţe foarte mari, de la câmpie la munte, s-au testat un număr de 16
hibrizi de porumb, cu perioada de vegetaţie diferită, care să poată fi cultivaţi în diferite
arealuri.
Hibrizii extratimpurii au fost reprezentaţi de Ciclon (creat de I.C.D.A.
Fundulea), Turada SU 181 (creat de S.C.D.A. Turda), Helaga (creat de Pioneer) şi DK
386 (creat de Monsato-Dekalb).
Grupa hibrizilor semitimpurii a fost reprezentată de Vultur şi Opal (creaţi de
I.C.D.A. fundulea) şi AW 641 (creat de Monsato-Dekalb).
Dintre hibrizii semitardivi, am testat F 876 şi Rapsodia (creaţi la I.C.D.A.
Fundulea) şi DK 527 (creat la Monsato-Dekalb).
2.3. Amplasarea experienţelor în câmp
33
În perioada 2000-2002, cei 16 hibrizi de porumb, au fost experimentaţi după
metoda blocurilor randomizate, în 3 repetiţii. Parcela experimentală a constat din două
rânduri lungi de 8,5 m, distanţa dintre rânduri fiind de 70 cm, iar între plante pe rând în
funcţie de grupa de maturitate astfel:
 pentru hibrizii extratimpurii—20 cm ceea ce corespunde unei densităţi de
71430 plante/ha.
 pentru hibrizii timpurii—24 de cm ceea ce corespunde unei densităţi de 59524
plante/ha
 pentru hibrizii semitimpurii şi semitardivi—26 cm ceea ce corespunde unei
densităţi de 54950 plante/ha
În câmpul experimental în care au fost amplasate experienţeşe s-a folosit o

rotaţie de 2 ani: soia—porumb. Fertilizarea s-a făcut folosind îngrăşăminte complexe
(N20P20K20) în doză de 400 kg/ha+20 kg NS.A./ha provenit din uree.
În perdelele de protecţie s-au folosit hibrizi din aceeaşi grupă de precocitate.
Experimentarea în câmp a durat 3 ani consecutivi (2000, 2001 şi 2002), cu
respectarea strictă a normelor de tehnică experimentală. Influenţele nedorite ale
maşinilor şi golurilor au fost evitate prin eliminarea a câte 2 plante la capetele
rândurilor şi a plantelor de lângă goluri.
2.4. Caracterele analizate şi modul de notare

Studiul reacţiei porumbului pentru toleranţă la ionii de aluminiu şi aciditatea
solului, necesită o apreciere exactă a toleranţei genotipurilor de porumb după
caracterele anatomo-morfologice şi după capacitatea de producţie.
În cei 3 ani de experimentare la materialul studiat s-au considerat importante
pentru aprecierea reacţiei genotipurilor de porumb la aciditatea solului următoarele
caractere şi însuşiri:
 producţia de boabe (kg/ha)
34
 decalajul între înfloritul paniculului şi apariţia stigmatelor ca un caracter de
interes practic în aprecierea toleranţei la secetă, ţinând cont că din cei 3 ani de
experimentare doi au fost nefavorabili (zile)
 înălţimea plantelor (cm)
 inserţia ştiuletelui principal (cm)
 rezistenţa la secetă
 perioada de vegetaţie semănat-maturitate tehnică (zile)
 frecvenţa plantelor uscate prematur (%)
 notă pentru planta verde (9-foarte bun, 1- foarte slab)
 frecvenţa plantelor căzute la recoltare (%)
 frecvenţa plantelor frânte la recoltare (%)
 frecvenţa plantelor sterile (%)
 randamentul de boabe (%)
 umiditatea boabelor la recoltare (%)
35
Capitolul III—Rezultatele experimentale obţinute şi interpretarea lor
Problema toleranţei porumbului la aciditatea solului ocupă un loc important, în

actuala conjuctură a agriculturii, când fertilizarea acestei culturi se face pe suprafeţele
foarte mari cu doze unilaterale de azot.
Toleranţa la aciditatea solului pe tot parcursul perioadei de vegetaţie, dar în
special, în faza de 3-5 frunze, când plantele sunt foarte sensibile, este condiţia
principală pentru ca hibrizii de porumb să realizeze producţii mari şi constante în zona
solurilor din sudul Carpaţilor Meridionali, unde porumbul ocupă importante suprafeţe,
iair condiţiile de aciditate a solului sunt mai accentuate.
III.1. Rezultatele experimentale obţinute în anul 2000

III.1.1.Hibrizii extratimpurii
Producţia de boabe la hibrizii extratimpurii a oscilat între 4807 kg/ha (Ciclon) şi

6036 kg/ha (Natacha), aşa cum sunt în tabelul 4.
Luând ca martor hibridul Turda SU 181, spor de producţie a înregistrat hibridul
Natacha (347 kg/ha), spor de producţie neasigurat statistic. Ceilalţi 2 hibrizi, Ciclon şi
Aral, au avut pierderi de producţie de 882 kg şi respectiv 288 kg, pierderea de
producţie a hibridului Ciclon fiind asigurată statistic (distinct semnificativ).
Fiind hibrizi extratimpurii, perioada de vegetaţie între semănat-înflorit/mătăsit,
este destul de scurtă, în jurul valorii de 73 zile, cu variaţie de la hibrid la hibrid. Cea
mai scurtă perioadă de vegetaţie între semănat-înflorit a avut-o hibrdul Aral (73 zile),
la polul opus situându-se hibrdul Turda SU 181 (79 zile), semănatul efectuându-se pe
data de 25 aprilie 2000 (tabelul 5).
36
Tabelul 4
Producţia de boabe obţinută la hibrizii extratimpurii—2000
Nr. Hibridul Prod. Prod. Diferenţa Semni- Prod. Diferenţa Semni-

crt boabe relativă ficaţia relativă ficaţia
(kg/ha) (%) (%)
1 Turda SU 5689 100 — 94 -347
181 (mt 1)
2 Ciclon 4807 84 -882 oo 80 -1229 ooo
3 Natacha 6036 106 347 100 —

(mt 2)
4 Aral 5401 95 -288 89 -635 oo
DL 5%=415 kg/ha
DL 1%=628 kg/ha
DL 0,1%=1009 kg/ha
37
4
3
2
1
Varianta
Hibridul
Aral
Turda
Ciclon
SU 181
Natacha
înflorit (zile)Perioada seămat-
73
73
78
79
Perioada semănat-mătăsit (zile)
70
71
73
75
8
2
5
4
Decalaj înflorit (zile)
Înălţimea plantei (cm)
176
165
178
158
60
63
50
57
Inserţia ştiuletelui (cm)
5
7
4
6
Rezistenţa la secetă (note)
38
semănat-maturiatePerioada de vegetaţie
123
125
128
129
8
8
Frecvenţa pl. uscate (%)
8
8
15 6
10 7
Notă plantă verde
Frecvenţa pl. căzute (%)
3,5
2,0
4,7
5,3
Frecvenţa pl. frânte (%)
2,4
1,7
3,8
4,3
Frecvenţa pl. sterile (%)

Sinteza rezultatelor obţinute în experienţa cu hibrizi extratimpurii 2000
19,8
17,3
28,6
21,4
Randament în boabe (%)

Tabelul 5
74,8
75,6
72,4
73,4
Umiditate boabe (%)

18,4
19,3
21,9
21,6
Datorită secetei, decalajul între matăsit şi înflorit a fost dstul de mare, variind de
la 2 zile (Helga) la 5 zile (Ciclon). De menţionat că în condiţii normale aceşti hibrizi
au o bună coincidenţă la fenofaza înflorit-maturitate.
Înălţimea plantei, precum şi inserţia ştiuletelui principal, este cu 40-60 cm mai
mică decât în condiţii normale în ceea ce priveşte înălţimea plantelor şi 15-25 cm la
inserţia ştiuletelui principal.
Valoric, înălţimea plantelor a fost cuprinsă între 158 cm (Ciclon) şi 176 cm
(Natacha), aceeaşi ordine păstrându-se şi în ceea ce priveşte inserţia ştiuletelui
principal.
Rezistenţa hibrizilor la secetă a fost foarte diferită, Natacha primind nota 7,
Ciclon şi Aral dovedind o mai slabă rezistenţă la secetă, şi în consecinţă primind nota
4 şi respectiv 5.
Perioada de vegetaţie semănat-maturitate fiziologică s-a calculat pornind de la
data maturităţii fiziologice (atunci când pănuşile s-au îngălbenit la 50% din plante).
Cea mai scurtă perioadă de vegetaţie semănat-maturitate fiziologică a avut hibridul
Aral (123 zile), la polul opus situându-se Turda SU 181 cu 129 zile, hibrizii Ciclon şi
Natacha având valori intermdiare.
Frecvenţa plantelor uscate prematur s-a făcut pentru raportarea numărului de
plante uscate prematur la numărul de plante recoltate din parcelă. Valorile înregistrate
la toţi hibrizii au fost destul de mari, fiind cuprinse între 8% (Natacha şi Aral) şi 15%
Ciclon.
Nota pentru planta verde la maturitate ne ajută la o mai bună apreciere în
folosirea pentru însilozare. Hibrizii care au avut la maturitate planta cât mai verde au
fost Natacha şi Aral, ceilalţi doi hibrizi Turda SU 181 şi Ciclon înregistrând valori
intermediare.
Frecvenţa plantelor căzute la recoltare s-a făcut prin raportarea numărului de
plante căzute la numărul de plante recoltate din parcelă. De remarcat că toţi hibrizii
testaţi au avut o rezistenţă foarte bună, valoarea maximă înregistrată fiind de numai
5,3 %. (Turda SU 181).
39
De asemenea rezistenţa la frângere a tulpinii a fost foarte bună, toţi hibrizii
înregistrând valori mai mici comparativ cu căderea plantelor. Cumulate cele 2
fenomene nu au avut valori pente 10 %, ceea ce dovedeşte rezistenţa foarte bună a
acestor hibrizi la aceste două aspecte.
Datorită fenomenului de protandrie, precum şi a secetei excesive din timpul
fenofazei înflorit-mătăsit, procentul de plante sterile a fost foarte ridicat, ajungând
până la 28,6 % (Ciclon).
Randamentul în boabe (%) a fost foarte mic, din cauza secetei, ştiuleţii
prezentând la recoltare rânduri de boabe lipsă sau vârfuri foarte pronunţate, oscilând
între 78,7 % (Ciclon) şi 75,6 % (Natacha). Umiditatea boabelor la recoltare s-a situat
în limitele normale la această grupă, fiind sub 22 %, hibrizii recoltându-se în timp util
pentru efectuarea lucrărilor de toamnă.
III.1.2.Hibrzii timpurii
Comparativ cu hibrizii extratimpurii, hibrizii timpurii au înregistrat producţii

ceva mai bune (6601 kg/ha), diferenţa de producţie atât faţă de Elan, cât şi faţă de
Helga, fiind asigurată statistic. Hibrizii autohtoni Elan şi Turda 200 Plus au realizat
producţii foarte apropiate, dar inferioare celor obţinute de hibrizii străini (Tabelul 6).
40
Tabelul 6
Producţia de boabe obţinută la hibrizii timpurii—2000

(kg/ha) (%) (%)
1 Elan 6028 100 — 97 -182
(mt 1)
2 Turda 6039 100 -11 97 -171
200 Plus
3 Helga 6210 103 182 100 —
(mt2)
4 DK 386 6601 110 573 oo 106 391 o
DL 5%=311 kg/ha
DL 1%=471kg/ha
DL 0,1%=756 kg/ha
41
4
3
2
1
Varianta
Hibridul
Elan
Helga
Turda
200 Plus
DK 386
74
75
79
77
75
75
80
79
1
0
1
2
179
187
185
181
66
63
61
59
7
6
5
5
42
127
129
130
132
6
7
8
8
12 7
11 6
Notă plantă verde
3,6
4,2
6,3
7,8
2,3
3,7
5,1
5,6
Sinteza rezultatelor obţinute în experienţa cu hibrizi timpurii 2000
13,2
15,4
25,1
27,3

Tabelul 7
78,4
76,9
75,8
74,3
Umiditate boabe (%)

20,7
21,5
22,6
22,3
Perioada semănat-înflorit (tabelul 7) a oscilat între 74 zile (DK 386) şi 79 zile
(Turda 200 Plus), fiind mai scurtă decât perioada semănat-mătăsit în medie cu o zi.
Talia plantelor a fost destul de mică, comparativ cu talia normală, nedepăşind 190 cm,
cu valori cuprinse între 179 cm (Elan) şi 187 cm (DK 386). Inserţia ştiuletelui
principal a avut valori scăzute între 59 cm (Elan) şi 66 cm (DK 386).
DK a avut o mai bună rezistenţă la secetă comparativ cu Elan şi Turda 200 Plus
care au prmit nota 5.
Seceta şi-a pus amprenta şi pe hibrizii timpurii, aceştia având procente diferite
de plante uscate prematur (de la 6 % DK 386 la 12 % Turda 200 Plus).
În ceeea ce priveşte capacitatea plantelor de a rămâne verzi, DK 386 şi Helga
s-au dovedit superiori hibrizilor autohtoni.
Rezistenţa plantelor la cădere a fost bună la toţi hibrizii studiaţi, valori mai
ridicate având Elan şi Turda 200 Plus-7,8 şi respectiv 6,3 %.
Frecvenţa plantelor frânte a fost şi ea scăzută, valorile înregistrate în 2000,
încadrându-se în limitele normale ale fiecărui hibrid.
Frecvenţa plantelor sterile a fost deosebit de mare, ajungând până la 27,3 %
plante sterile (Elan), la polul opus situându-se DK 386 cu 13,2 %.
Randamentul de boabe, a oscilat în limite deosebit de largi, de la hibrid la
hibrid, fiind cuprins între 74,3 % (Elan) şi 74,8% (DK 386).
Umiditatea boabelor la recoltare a avut valori normale grupei de maturitate,
oscilând între 20,7 % (DK 386) şi 22,6 % (Turda 200 Plus).
III.1.3.Hibrizi semitimpurii
Hibrizii semitimpurii, având o perioadă mai lungă de vegetaţie, au trecut mai

uşor peste perioada de secetă, producţia de boabe fiind afectată într-o proporţie mai
mică comparativ cu primele 2 grupe de maturitate.
Producţia de boabe înregistrate la cei 4 hibrizi a fost foarte apropiată, oscilând
în jurul valorii de 6600 kg/ha.
43
Vultur a fost hibrdul care a înregistrat o producţie de 6600 kg/ha, respectiv 6249
kg/ha, diferitele producţii faţă de cei martori (Opal şi Stina) fiind asigurate statistic.
Tabelul 8
Producţia de boabe obţinută la hibrizii semitimpurii—2000

(kg/ha) (%) (%)
1 Vultur 6429 95 -320 o 96 -24 o
2 Opal 6749 100 — 101 78

(mt 1)
3 Stina 6671 99 -78 100 —
(mt 2)
4 AW 641 6648 98 -101 100 -23
DL 5%=234 kg/ha
DL 1%=354 kg/ha
DL 0,1%=570 kg/ha
44
4
3
2
1
Varianta
Hibridul
641
AW
Opal
Stina
Vultur
80
79
82
83
82
82
85
86
2
3
3
3
187
180
184
182
65
63
60
62
7
7
6
5
45
133
135
137
139
6
6
8
9
7
7
6
6
Notă plantă verde
3,2
2,9
5,3
4,6
1,9
2,1
2,4
3,8
13,6
14,9
17,1
18,3
Sinteza rezultatelor obţinute în experienţa cu hibrizi semitimpurii—2000

Tabelul 9
80,0
79,3
77,2
76,3
Umiditate boabe (%)

23,8
24,0
24,9
25,6
Cei trei hibrizi (Opal, Stina şi AW 641) au avut producţii apropiate, diferenţele
de producţie fiind nesemnificative.
Perioada semănat-înflorit (tabelul 9), a fost cuprinsă între 79 zile (Stina) şi 83
zile (Vultur), fiind în general cu 3 zile mai scurtă decât perioada semănat-mătăsit.
Talia plantelor, şi la hibrizii semitimpurii a fost mai mică în anul 2000,
comparativ cu un an normal. Aceasta a înregistrat valori cuprinse între 180 cm (Stina)
şi 187 cm (AW 641).
Inserţia ştiuletelui principal a fost determinată sub valorile normale, oscilând
între 60 cm (Opal) şi 65 cm (AW 641).
O rezistenţă la secetă mai bună au avut hibrizii Stina şi AW 641, care au fost
notate cu nota 7, comparativ Vultur şi Opal.
Perioada de vegetaţie cea mai scurtă a înregistrat-o AW 641 (133 zile), la polul
opus situându-se Vultur (139 zile).
Frecvenţa plantelor uscate prematur a fost mai mică comparativ cu hibrizii
extratimpurii şi timpurii, procentul cel mai mare înregistrând Vultur cu 9%, iar Stina
şi AW 641 au avut cel mai mic procent de plante uscate prematur (6%).
În ceea ce priveşte capacitatea plantelor de a rămâne verzi, hibrizii străini (Stina
şi AW 641) s-au dovedit supeiori celor autohtoni (Opal şi Vultur).
Rezistenţa hibrizilor la cădere şi la frângere a fost foarte bună, cumulate cele
două fenomene nedepăşind pragul de 10 %.
Seceta şi-a pus amprenta şi la hibrizii semitimpurii în ceea ce priveşte
procentul de plante sterile. Cel mai ridicat procent l-a înregistrat Vultur (18,3 %), iar
cel mai scăzut AW 641 (13,6 %).
Randamentul de boabe, a fost şi el afectat, dar într-o proporţie mai mică,
valorile înregistrate fiind peste 76 %, cu un maxim de 80.0 % la AW 641.
Umiditatea boabelor la recoltare, a fost în limitele normale grupei, având un
minim de 23,8 % (AW 641) şi un maxim de 25,6 % (Vultur).
46
III.1.4.Hibrizi semitardivi
Hibrizii semitardivi au înregistrat în timpul anului 2000, cele mai ridicate

producţii, din cele 4 grupe de maturitate, depăşind 7300 kg/ha.
Producţia cea mai scăzută a realizat-o Rapsodia (7320 kg/ha), diferenţa de
producţie faţă de cei 2 martori (F 376 şi Florencia) fiind asigurată statistic numai în
cazul lui F 376.
Cea mai ridicată producţie a realizat-o DK 527 (7744 kg/ha), diferenţa de
producţie fiind asigurată statistic numai faţă de Florencia (tabelul 10).
Tabelul 10
Producţia de boabe obţinută la hibrizii semitardivi—2000

(kg/ha) (%) (%)
1 F 376 7578 100 — 102 145 o
(mt 1)
2 Rapsodia 7320 96 -258 o 98 -1113
3 Florencia 7433 98 -145 100 —

(mt 2)
4 DK 527 7744 102 166 104 311 o
DL 5%=250 kg/ha
DL 1%=378 kg/ha
DL 0,1%=608 kg/ha
47
4
3
2
1
Varianta
Hibridul
dia
Flo-
F 376
rencia
Rapso-
DK 527
83
84
88
86
84
86
91
88
1
2
3
2
197
198
195
193
77
75
70
73
7
7
6
7
48
145
150
152
148
5
6
8
7
7
7
7
6
Notă plantă verde
2,0
2,6
3,9
4,2
1,3
1,9
2,7
3,4
Sinteza rezultatelor obţinute în experienţa cu hibrizi semitardivi—2000
10,3
12,6
16,7
14,3

80,2
79,2
78,6
77,3
Tabelul 11
Umiditate boabe (%)

25,7
25,9
27,3
26,2
Perioada de vegetaţie semănat-înflorit (tabelul 11) a fost cuprisă între 83 zile
(DK 527) şi 88 zile (Rapsodia), fiind mai scurtă cu 1-3 zile comparativ cu perioada
semănat-înflorit.
Talia plantelor s-a situat în limitele acceptate, fiind foarte apropiată de la hibrid
la hibrid, diferenţa între limita inferioară ( F 386) şi cea superioară (Florencia) fiind de
numai 5 cm.
Inserţia ştiuletelui principal a avut limite foarte strânse ale variaţiei, diferenţa
dintre minim (Rapsodia) şi maxim (DK 527) fiind tot de 5 cm.
Rezistenţa la secetă a hibrizilor semitardivi a fost destul de bună, 3 din cei 4
hibrizi, primind nota 7 (Rapsodia a primit nota 6).
Perioada de vegetaţie a celor patru hibrizi semitardivi a fost cuprinsă între 145
zile DK 527 şi 152 zile (Rapsodia).
Frecvenţa plantelor uscate prematur a avut limite destul de largi, de la 5 % (DK
527) la 8 % (Rapsodia), dar mai mici decât grupele mai timpurii.
Notele care s-au acordat pentru plantele verzi la maturitate au fost destul de
bune (7 la ultimii trei hibrizi), numai F 376 fiind notat cu 6 deoarece acest hibrid este
cel mai vechi omologat dintre cei 4, în obiectivele de ameliorare din acea perioadă
„planta verde” avea o pondere mai mică.
Frecvenţa plantelor căzute şi frânte, cumulate este foarte mică, toţi hibrizii
dovedind însuşiri apreciate la aceste fenomene.
Procentul de plante sterile, deşi mai mic decât la celelalte grupe este totuşi
ridicat, el oscilând între 10,3 % (DK 527) şi 16,7 % (Rapsodia).
Randamentul de boabe a fost cuprins între 77,3 % (F 376) şi 80,2 % (DK 527),
iar umiditatea boabelor la recoltare între 25,7 % (DK 527) şi 27,3 % (Rapsodia).
49
III.2. Rezultatele experimentale obţinute în 2001
III.2.1.Hibrizi extratimpurii
Producţiile de boabe din 2001 au fost apropiate de potenţialul biologic al tuturor

hibrizilor experimentaţi.
Producţia de boabe cea mai ridicată a realizat-o Natacha (9510 kg/ha), diferenţa
de producţie faţă de Turda SU 181 (238 kg) fiind nesemnificativă.
La polul opus s-a situat Ciclon (8702 kg/ha) pierderea de producţie atât faţă de
Turda SU 181 (mt 1) cât şi faţă de Natacha (mt 2), fiind foarte semnificativă
(tabelul 12).
Tabelul 12

(kg/ha) (%) (%)
1 Turda SU 9272 100 — 94 -238 o
181 (mt 1)
2 Ciclon 8702 94 -570 ooo 80 -808 ooo
3 Natacha 9510 101 238 * 100 —

(mt 2)
4 Aral 9339 102 67 89 -171
DL 5%=186 kg/ha
DL 1%=282 kg/ha
DL 0,1%=453 kg/ha
50
4
3
2
1
Varianta
Hibridul
Aral
Turda
Ciclon
SU 181
Natacha
73
74
76
78
73
74
78
79
8
0
2
1
210
220
218
205
75
73
69
71
9
9
7
8
51
125
128
131
132
1
2
3
4
9
9
7
7
Notă plantă verde
3,9
4,5
7,3
6,4
3,1
17,3
28,6
21,4
1,3
0,0
2,9
4,5

81,9
82,4
80,9
80,3
Tabelul 13
Umiditate boabe (%)

19,3
18,4
21,3
20,5
Perioada de vegetaţie semănat-înflorit a fost cuprinsă între 73 zile (Aral) şi 78
zile (Turda SU 181) fiind sensibil egală cu perioada semănat-matăsit. Hibrizii Natacha
şi Aral chiar au înregistrat o coincidenţă în fenofaza înflorit-mătăsit.
Înălţimea plantelor s-a situat la valori de peste 200 cm cu un minim de 205 cm
(Ciclon) şi un maxim de 220 cm (Aral), aceeaşi ierarhie păstrându-se şi în cazul
inserţiei ştiuleţilor.
Ţinând cont că anul 2001, a fost totuşi un an favorabil culturii porumbului,
notările pentu rezistenţa la secetă şi frecvenţa plantelor uscate prematur, au avut valori
maxime, respectiv minime acest termen menţinându-se pregnant în 2001.
Notările pentru planta verde, au evidenţiat pe Natacha şi Aral care au fost
notate cu nota 9.
Procentul de plante căzute şi frânte cumulate este ceva mai mare ca în anul
2000, maximul înregistrând Turda SU 181 cu 12,3 %.
Frecvenţa plantelor sterile a fost mică, în limitele normale, ea oscilând între 0,0
% (Natacha) şi 4,5 % (Turda SU 181).
Randamentul de boabe a înregistrat valori de peste 80%, Natacha având cel mai
ridicat randament de boabe.
Umiditatea boabelor la recoltare s-a situat în limitele normale, oscilând între
18,4 % (Natacha) şi 21,3 % (Ciclon).
III.2.2.Hibrizii timpurii
DK 386 în anul 2001, a obţinut cea mai ridicată producţie din grupa hibrizilor
timpurii (10137 kg/ha), dar diferenţa de producţie nu a fost asigurată statistic decât faţă
de Elan (mt 1) care a înregistrat cea mai scăzută producţie (9838 kg/ha). Perioada de
vegetaţie semănat-înflorit a fost cuprinsă între 75 zile (DK 386) şi 80 zile (Turda 200
Plus), fiind foarte apropiată de perioada semănat-mătăsit. Hibrizii Helga şi DK 386
realizând chiar coincidnţă de fenofază. Talia plantelor a fost cu mult superioară celei
înregistrate în anul 2000, ajungând la un maxim de 225 cm (DK 386), aceleaşi valori
având şi inserţia ştiuletelui prncipal.
52
Tabelul 14

(kg/ha) (%) (%)
1 Elan 9638 100 — 98 -225
(mt 1)
2 Turda 9785 101 147 99 -78
200 Plus
3 Helga 9863 102 225 100 —
(mt 2)
4 DK 386 10137 105 499 * 103 274
DL 5%=383 kg/ha
DL 1%=579kg/ha
DL 0,1%=930kg/ha
53
4
3
2
1
Varianta
Hibridul
Elan
Helga
Turda
200 Plus
DK 386
75
77
80
78
75
77
82
79
0
0
2
12 220
225
223
219
75
78
74
73
8
8
7
7
54
129
131
134
133
1
7
3
5
9
8
7
7
Notă plantă verde
1,9
2,4
5,8
6,3
1,3
1,7
4,3
5,2
1,9
2,6
7,8
9,6
81,9
81,4
80,9
80,6
Tabelul 15
Umiditate boabe (%)

239
22,1
22,5
24,6
Perioada de vegetaţie s-a situat între 129 zile (DK 386) şi 134 zile (Turda 200
Plus), apropiată de valorile înregistrate în anul 2000.
Notările pentru planta verde au evidenţiat hibrizii Natacha şi DK 386, care au
primit nota 8, respectiv nota 9.
Frecvenţa plantelor căzute şi frânte a fost mai ridicată la Elan (11,3 %), hibrizii
autohtoni (Turda 200 Plus şi Elan) cu valori mult mai ridicate (7,8 şi respectiv 9,6 %).
Randamentul de boabe a fost bun la toţi hibrizii depăşind valoarea de 80 %.
Umiditatea boabelor la recoltare a fost cuprinsă între 22,1 % (DK 386) şi
24,6 % (Turda 200 Plus).
Stina (mt 2) în anul 2001, a realizat cea mai ridicată producţie (10951 kg/ha)
din cadrul grupei, sporul de producţie înregistrat faţă de Opal (mt 1) (10435 kg/ha)
fiind asigurat statistic. Vultur, cu cei 9790 kg/ha,a realizat cea mai mică producţie,
diferenţele de producţie atât faţă de Opal (mt 1) cât şi faţă de Stina, fiind asigurate
statistic (tabelul 16).
Perioada de vegetaţie semănat-înflorit (tabelul 17), fiind apropiată de perioada
semănat-mătăsit. Hibrizii Stina ţi AW 641 au realizat chiar coincidenţe la această
fenofază, vultur şi Opal, având un decalaj numai de o zi.
Talia plantelor s-a situat în jurul valorii de 230 cm cu un minim de 228 cm
(Vultur) şi un maxim de 241 cm (Stina), aceeaşi ierarhie păstrându-se şi la inserţia
ştiuletelui.
Rezistenţa la secetă a fost foarte bună, la Stina şi AW 641 care au primit nota 9,
procentul de plante uscate prematur fiind de 2 %. La hibrizii autohtoni rezistenţa la
55
secetă a fost notată cu 7 (Vultur) şi 8 (Opal), procentul d eplante uscate prematur fiind
mai mare, de 3-4 %.
Tabelul 16

(kg/ha) (%) (%)
1 Vultur 9790 94 -645 oo 89 -1161 ooo
2 Opal 10435 100 — 95 -516 o

(mt 1)
3 Stina 10951 105 516 * 100 —
(mt 2)
4 AW 641 10075 97 -360 92 -876 oo
DL 5%=391 kg/ha
DL 1%=593 kg/ha
DL 0,1%=953 kg/ha
56
4
3
2
1
Varianta
Hibridul
641
AW
Opal
Stina
Vultur
80
78
81
82
80
78
82
83
0
0
1
1
239
241
235
228
82
84
79
76
9
9
8
7
57
3
138
137
139
141
1
2
4
3
9
8
7
7
Notă plantă verde
2,2
2,8
4,7
5,3
1,5
1,8
2,4
2,4
4,3
5,4
7,6
6,9
82,9
83,1
82,5
81,6
Tabelul 17
Umiditate boabe (%)

24,1
24,3
24,8
25,9
Perioada de vegetaţie a fost cuprinsă între 137 zile (Stina) şi 141 zile (Vultur).
Rezistenţa la cădere şi frângere a acestor hibrizi a fost bună, cumulat, nici unul
dintre hibrizii experimentaţi nedepăşind pragul de 10 %.
Procentul de plante sterile, a fost în limite normale, variind între 4,3 %
(AW 641) şi 7,6 % (Opal).
Randamentul de boabe la toţi hibrizii a oscilat în jurul valorii de 82 %, ştiuleţii
fiind foarte bine acoperiţi cu boabe.
Uiditatea boabelor la recoltare a avut valori minime de 24,1 % (AW 641) şi cea
maximă de 25,9 % (Vultur).
III.2.4.Hibrizii semitardivi
Producţia de boabe la această grupă de maturitate a fost foarte bună, trei din cei
patru hibrizi depăşind valoarea de 11000 kg/ha. F 376 (mt 1) a realizat o producţie de
11590 kg/ha (tabelul 18), depăşind pe Florencia (mt 2) cu 476 kg/ga, spor distinct
semnificativ.
Rapsodia a înregistrat cea mai mică producţie (10836 kg/ha), diferenţa de
producţie faţă de cei doi martori fiind asigurată statistic.
Perioada de vegetaţie semănat-înflorit (tabelul 19) a fost cuprinsă între 84 zile
(DK 527) şi 89 zile (Rapsodia), mai scurtă cu 1-3 zile decât perioada semănat-mătăsit.
Înălţimea plantelor s-a situat în jurul valorii de 240 cm, cu un minim de 235 cm
(F 376) şi un maxim de 247 cm (DK 527), aceeaşi situaţie întâlnindu-se şi al inserţia
ştiuletelui principal.
Rezistenţa la secetă a acestei grupe de hibrizi a fost foarte bună, notându-se cu
notele 8 şi 9, iar procentul de plante uscate prematur a fost deosebit de mic, maximul
realizând F 376 (3 %).
Perioada de vegetaţie a fost mai lungă comparativ cu anul 2000, cel mai
timpuriu fiind DK 527 (148 zile), iar cel mai tardiv Rapsodia (157 zile).
58
Notările pentru plantă verde, au fost foarte bune, doi din cei 4 hibrizi având nota
9 (Florencia şi DK 527).
Tabelul 18

(kg/ha) (%) (%)
1 F 376 11590 100 — 104 476 **
(mt 1)
2 Rapsodia 10836 93 -754 ooo 987 -278 o
3 Florencia 11114 96 -476 oo 100 —

(mt 2)
4 DK 527 11719 101 129 1045 605 ***
DL 5%=207 kg/ha
DL 1%=313 kg/ha
DL 0,1%=503 kg/ha
59
4
3
2
1
Varianta
Hibridul
dia
Flo-
F 376
rencia
Rapso-
DK 527
84
85
89
87
84
85
91
88
0
0
2
1
247
243
240
235
90
88
86
83
9
9
8
8
60
148
151
157
153
1
1
3
9
9
28 8
7
Notă plantă verde
1,2
1,7
2,9
3,6
1,0
1,9
2,5
2,3
2,1
2,4
6,8
3,9
82,9
82,3
80,8
81,5
Tabelul 19
Umiditate boabe (%)
25,3
26,3
27,7
26,5
Procentul de plante căzute şi frânte a fost mic, evidenţiindu-se DK 527 cu doar
3,1 %.
Frecvenţa de plante sterile a fost de asemenea redusă, ceva mai ridicată la
Rapsodia cu 6,8 %.
Randamentul de boabe a fost bun, în medie 81 %, atingând un mximum la DK
527 (82,9%).
Umiditatea boabelor a fost specifică grupei, cu valori cuprinse între 25,3 % (DK
527) şi 27,1 % (Rapsodia).
III.3. Rezultate experimentale obţinute în anul 2002

III.3.1.Hibrizi extratimpurii
Producţiile de boabe în anul 2002 an deosebit de secetos, a fost mult mai mică
decât producţia anului 2000.
La această categorie de hibrizi, producţia cea mai ridicată, a realizat-o Natacha
(4522 kg/ha), sporul de producţie realizat, comparativ cu Turda SU 181 (mt 1) (4045
kg/ha) fiind distinct semnificativ (tabelul 20).
Producţia cea mai scăzută a realizat-o Ciclon (38765 kg/ha) pierderea de
producţie comparativ cu Natacha (mt 2) de 646 kg/ha fiind foarte bine asigurată
statistic.
Perioada de vegetaţie semănat-înflorit a fost de maxim 76 zile (Turda SU 181)
şi minim 69 zile (Aral), fiind la hibrizii autohtoni cu 4 zile mai scurtă, decât perioada
semănat-mătăsit.
Talia plantelor a fost deosebit de mică, numai Natacha depăşind 170 cm, la fel
ca şi inserţia ştiuletelui principal.
Rezistenţa plantelor la secetă a fost scăzută (în medie nota 5), iar frecvenţa
plantelor uscate prematur deosebit de mare, ajungând la 23 % (Ciclon).
Perioada de vegetaţie a fost cea mai scurtă dintre cei trei trei ani de
experimentare, fiind cuprinsă între 119 zile (Natacha) şi 123 zile (Turda SU 181).
61
Procentul de plante căzute şi frânte; cel mai ridicat este la Turda SU 181
(12,1 %), comparativ cu numai 4,5 % (Aral).
Tabelul 20

(kg/ha) (%) (%)
1 Turda SU 4045 100 — 89 -447 ooo
181 (mt 1)
2 Ciclon 3876 96 -169 86 -646 ooo
3 Natacha 4522 112 447 ** 100 —

(mt 2)
4 Aral 4330 107 285 * 96 -192
DL 5%=254 kg/ha
DL 1%=384 kg/ha
DL 0,1%=618 kg/ha
62
4
3
2
1
Varianta
Hibridul
Aral
Turda
Ciclon
SU 181
Natacha
69
70
73
76
70
72
77
80
1
2
4
4
164
168
174
157
59
61
50
54
5
6
4
5
63
120
119
120
123
14 8
12 7
23 4
19 5
Notă plantă verde
2,9
3,8
6,1
5,9
1,7
2,1
5,3
6,2

14,3
10,8
28,3
30,3
72,3
76,8
71,5
72,4
Tabelul 21
Umiditate boabe (%)

18,7
19,5
21,5
20,4
Frecvenţa plantelor sterile a fost foarte ridicată atingând valoarea maximă la
Turda SU cu 30,3 %.
Randamentul de boabe a fost drastic redus, valoarea minimă înregistrând Ciclon
cu 71,5 %, iar cea maximă Natacha cu 76,8 %.
Umiditatea boabelor la recoltare s-a situat în jurul valorii de 20 %, cu un minim
de 18,7 % (Aral) şi un maxim de 21,5 % (Ciclon).
III.3.2.Hibrizi timpurii
Hibrizii de porumb din această grupă în anul 2001 au obţinut producţii sensibil
egale. DK 386 se evidenţiază totuşi cu cele 4693 kg/ha reuşind să depăşească cei doi
martori (Elan şi Helga) cu sporuri de producţie asigurate statistic (tabelul 22).
Perioada de vegetaţie, semănat-înflorit (tabel 23) a acestor hibrizi s-a situat în
jurul valorii de 75 zile, cu un minim de 73 zile (DK 386) şi un maxim de 78 zile
(Turda 200 Plus).
La hibrizii autohtoni această perioadă a fost mai scurtă cu 4 zile comparativ cu
perioada semănat-mătăsit, şi datorită secetei excesive.
Talia plantelor s-a ridicat în jurul valorii de 170 cm, valori superioare
înregistrând Helga şi DK 386, la fel ca şi la inserţia ştiuletelui.
Rezistenţa la secetă a fost notată cu note mici, comparativ cu anul 2001, DK
386 prezentând o mai bună rezistenţă la secetă, corelat şi cu un procent destul de
scăzut de plante uscate prematur (10 %).
Perioada de vegetaţie a fost sensibil egală, între cel mai timpuriu hibrid (Helga)
şi cel mai tardiv (Turda 200 Plus) neînregistrându-se decât trei zile.
Nota pentru planta verde a fost mică, plantele dând semne de uscare prematur
din cauza secetei.
Procentul de plante căzute şi frânte a fost mai ridicat la hibrizii autohtoni,
comparativ cu cei străini.
Seceta a avut un impact puternic asupra procentului de plante sterile, acesta
fiind deosebit de ridicat la hibrizii autohtoni (în jur de 27 %), faţă de cei străini (12 %).
64
Tabelul 22

(kg/ha) (%) (%)
1 Elan 4207 100 — 95 -202
(mt 1)
2 Turda 4376 104 169 99 -33
200 Plus
3 Helga 4409 105 202 100 —
(mt2)
4 DK 386 4693 112 486 ** 106 284 *
DL 5%=273 kg/ha
DL 1%=413 kg/ha
DL 0,1%=664 kg/ha
65
4
3
2
1
Varianta
Hibridul
Elan
Helga
Turda
200 Plus
DK 386
73
75
78
76
75
77
82
80
2
2
4
4
70
165
179
177
57
54
52
50
7
6
5
4
66
126
125
128
126
9
10 6
6
21 5
18 5
Notă plantă verde
2,8
3,2
5,4
5,9
3,3
2,9
4,3
6,1
12,6
11,7
26,5
28,6
76,0
75,6
78,6
74,1
Tabelul 23
Umiditate boabe (%)

21,9
21,6
23,8
22,6
Randamentul de boabe a fost şi el afectat, fiind destul de mic comparativ cu
anul 2001.
Umiditatea boabelor la recoltare s-a situat în jurul valorii de 22 %, cu mici
diferenţe de la hibrid la hibrid.
Producţia de boabe cea mai ridicată a înregistrat-o Stina (5860 kg/ha), sporul de
producţie care sunt asigurate statistic.
Perioada de vegetaţie semănat-înflorit, la această grupă s-a situat în jurul valorii
de 80 de zile, fiind cu 1-4 zile mai scurtă decât perioada semănat-mătăsit.
Decalajul cel mai mare l-a avut Vultur cu 4 zile.
Talia plantelor a fost deosebit de mică, situându-se în jurul valorii de 180 cm, la
fel ca şi inserţia ştiuletelui (63 cm).
Rezistenţa la secetă s-a notat cu 5 la hibrizii autohtoni (Vultur şi Opal) şi cu 6 la
cei străini (Stina şi AW 641), reliefându-se şi procentul de plante uscate prematur 14-
15 la hibrizii şi 12 % la hibrizii străini.
Perioada de vegetaţie a fost cea mai scurtă din cei trei ani de testare, nedepăşind
139 zile (Opal).
Nota pentru planta verde a fost în corelaţie cu nota pentru rezistenţa la secetă, în
jurul valorii de 5.
Frecvenţa plantelor sterile a fost foarte ridicată, atingând un maxim de 19,9 %
la AW 641.
Randamentul de boabe, a fost şi el foarte afectat, oscilând în jurul valorii de 75
%, cu valoarea maximă de 77,3 % (Stina).
Umiditatea boabelor la recoltare s-a situat în limita anilor 2000 şi 2001, adică în
jurul valorii de 24,5 %.
67
Tabelul 24

(kg/ha) (%) (%)
1 Vultur 5250 97 -152 96 -610 ooo
2 Opal 5412 100 — 101 -448 oo

(mt 1)
3 Stina 5860 108 448 ** 100 —
(mt 2)
4 AW 641 5131 95 -281 o 100 -729 ooo
DL 5%=248 kg/ha
DL 1%=376kg/ha
DL 0,1%=605 kg/ha
68
4
3
2
1
Varianta
Hibridul
641
AW
Opal
Stina
Vultur
81
80
82
81
82
82
85
85
1
2
3
4
180
182
179
177
67
65
63
60
6
6
5
5
69
133
135
139
137
11 5
13 6
Notă plantă verde
6,8
7,9
14 5 10,8
15 5 12,4
2,9
3,6
4,8
4,3
19,9
13,2
15,4
17,3
74,8
77,3
75,6
74,2
Tabelul 25
Umiditate boabe (%)

24,5
24,6
24,2
25,3
III.3.4.Hibrizii semitardivi
DK 527 cu cele 6939 kg/ha a depăşit în anul 2002, atât pe F 376 (mt 1) cât şi pe
Florencia (mt 2), cu sporuri de producţie asigurate statistic. Cei doi martori F 376 şi
Florencia au înregistrat minusuri de producţie, care au fost asigurate statistic numai
faţă de F 376.
Perioada de vegetaţie semănat-înflorit (tabelul 27) la această grupă a oscilat
între 83 zile (DK 527) şi 87 zile (Rapsodia), fiind cu 1-3 zile mai scurtă decât perioada
semănat-mătăsit.
Talia plantelor s-a situat în jurul valorii de 187 cm, iar inserţia ştiuletelui
principal în jurul valorii de 78 cm.
Perioada de vegetaţie semănat-maturitate, ca şi la celelalte grupe, în anul 2002 a
fost scurtă în medie de 145 zile, cu un minim de 143 zile (DK 527) şi un maxim de
148 zile (Rapsodia).
Hibrizii străini au fost notaţi, în ceea ce priveşte planta verde, cu nota 7,
comparativ cu notele 5 şi 6 obţinute de hibrizii autohtoni.
Procentul de plante căzute şi frânte la toţi hibrizii din această grupă, a fost mic,
sub 7 %.
Frecvenţa plantelor sterile în anul 2002 a fost destul de ridicată, atingând
valoarea de 16,3 % (Rapsodia).
La fel ca şi în cazul celorlalte grupe, randamentul de boabe a fost scăzut, în
medie de 77 %.
Umiditatea boabelor la recoltare a avut valori comparabile cu anii precedenţi,
situându-se în jurul valorii de 26,5 %.
70
Tabelul 26

(kg/ha) (%) (%)
1 F 376 6553 100 — 103 201
(mt 1)
2 Rapsodia 6133 94 -420 o 97 219
3 Florencia 6352 97 -201 100 —

(mt 2)
4 DK 527 6939 106 386 * 109 587 **
DL 5%=325 kg/ha
DL 1%=492 kg/ha
DL 0,1%=791 kg/ha
71
4
3
2
1
Varianta
Hibridul
dia
Flo-
F 376
rencia
Rapso-
DK 527
82
83
87
85
83
84
90
87
1
1
3
2
189
190
187
185
80
81
77
77
7
6
5
6
72
143
146
148
144
5
7
8
7
7
10 5
6
Notă plantă verde
2,0
2,6
4,5
3,8 Frecvenţa pl. frânte (%)
1,0
1,5
1,8
2,5
11,4
12,8
16,3
14,9
78,2
77,6
77,1
76,3
Tabelul 27
Umiditate boabe (%)

26,0
26,3
27,3
28,9

Stadiul Cercetarilor Privind Mecanismul Tolerantei Porumbului La Toxicitatea de Aluminiu Si Aciditate

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Stadiul Cercetarilor Privind Mecanismul Tolerantei Porumbului La Toxicitatea de Aluminiu Si Aciditate

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

INTRODUCERE

Având în vedere aria largă de răspândire a porumbului, atât în România, cât şi

1.1. Oportunitatea cercetărilor

1.1.1.Caracterizarea fizică şi chimică a solurilor acide.

1.1.2.Răspândirea solurilor acide pe glob

Suprafaţa totală a fondului funciar de pe glob este estimată la aproximativ

1.1.3.Răspândirea solurilor acide în România

Situaţia calităţii solurilor arabile cu privire la reacţia pH-ului

1.1.4.Modalităţi de valorificare a solurilor

Solurile acide sunt sărace în azot şi fosfor, mediu aprovizionate cu potasiu,

Valorificând în mod diferit condiţiile pedoclimatice specifice fiecărei zone,

Variaţiile stabilităţii hidrice a solului brun luvic de la Albota

% agregate cu diametrul peste

Din datele tabelului 2, rezultă că, în comparaţie cu numărul total de agregate

Densitatea Porozitatea (%) % Umiditate în

Monocultură 0-25 1,41 42,51 8,40 14,50 39,11

Modificarea indicilor acidităţii solului şi a solubilităţii Al, Fe, şi Mn

Specificul condiţiilor pedoclimatice din zona solurilor acide impune executarea

1.3. Acţiunea aluminiului asupra absorbţiei, transportului şi utilizării

1.3.1. Absobţia şi utilizarea fosforului

Mecanismele de absorbţie şi transport ale calcilui sunt, de asemenea, afectate de

Datele existente în literatură privitoare la modul în care prezenţa ionului de

1.4. Efectele ionilor de aluminiu

1.4.1. Efectele prezenţei ionilor de aluminiu în mediul de creştere

Reacţia acidă favorizează trecerea parţială a aluminiului în forme solubile, în

Speciile tolerante la concentraţii mari de aluminiu posedă însuşirea de a fixa

1.4.2. Efectele aluminiului asupra diviziunii celulare, creşterii şi acumulării de

Cercetările anatomice efectuate încă din 1918 de către Hartwell şi Pember au

2.1. Condiţiile naturale pedoclimatice

Perioada de experimentare 200-2002 a fost foarte diferită de la un an la altul sub

Datele meteorologice—anul 2000

Specificare Total IV V VI VII VIII IX Total

Datele meteorologice—anul 2001

Datele meteorologice—anul 2002

Specificare Total IV V VI VII VIII IX Total

2.2. Materialul biologic folosit şi descrierea acestuia

În lista oficială a soiurilor (hibrizilor) de plante de cultură din România sunt

2.3. Amplasarea experienţelor în câmp

În câmpul experimental în care au fost amplasate experienţeşe s-a folosit o

2.4. Caracterele analizate şi modul de notare

Problema toleranţei porumbului la aciditatea solului ocupă un loc important, în

III.1. Rezultatele experimentale obţinute în anul 2000

Producţia de boabe la hibrizii extratimpurii a oscilat între 4807 kg/ha (Ciclon) şi

Producţia de boabe obţinută la hibrizii extratimpurii—2000

Nr. Hibridul Prod. Prod. Diferenţa Semni- Prod. Diferenţa Semni-

3 Natacha 6036 106 347 100 —

Înălţimea plantei (cm)

Frecvenţa pl. sterile (%)

Randament în boabe (%)

Umiditate boabe (%)

Comparativ cu hibrizii extratimpurii, hibrizii timpurii au înregistrat producţii

Producţia de boabe obţinută la hibrizii timpurii—2000

Nr. Hibridul Prod. Prod. Diferenţa Semni- Prod. Diferenţa Semni-

Înălţimea plantei (cm)

Frecvenţa pl. sterile (%)

Randament în boabe (%)

Umiditate boabe (%)

Hibrizii semitimpurii, având o perioadă mai lungă de vegetaţie, au trecut mai

Producţia de boabe obţinută la hibrizii semitimpurii—2000

Nr. Hibridul Prod. Prod. Diferenţa Semni- Prod. Diferenţa Semni-

2 Opal 6749 100 — 101 78

Înălţimea plantei (cm)

Frecvenţa pl. frânte (%)

Frecvenţa pl. sterile (%)