Activitate 2.4.a.

Sinteză pentru activități metodice

 

Metodele de invatare reprezinta instrumente esentiale ale predarii-invatarii, fiind o

dovada a  maiestriei cadrului didactic in ceea ce priveste organizarea si conducerea
activitatii educative. Asociate unor strategii didactice bine gandite, metodele contribuie
la dezvoltarea gandirii si stimularea creativitatii si interesului pentru invatare, insa acest
lucru nu se poate realiza fara o buna cunoastere a elevilor.

Succesul invatarii este asigurat de imbinarea metodelor traditionale cu cele moderne, cu

accent pe cele din urma, datorita caracterului lor interactiv, care permite elevilor sa se
implice in propria invatare, sa isi manifeste spontaneitatea, creativitatea, initiativa, intr-un
cuvant le dezvolta acestora competentele-cheie.
 

Rolul profesorului este acela de a indruma elevii spre cunoastere, de a crea oportunitati
optime de invatare pentru fiecare elev, de a alege metodele cele mai eficiente, care sa
duca la dezvoltarea capacitatii de comunicare, gandire critica, relationare si cooperare,
manifestarea unei atiudini positive si implicare in propria invatare, dar si responsabilitate.

Invatarea progreseaza numai daca achizitiile anterioare sunt valorificate prin transferul
lor in contexte noi, cu implicarea elevilor.

In concluzie, succesul demersului didactic depinde in mare masura de imbinarea corecta

a metodelor si adaptarea acestora particularitatilor grupului de elevi.

Activitate 2.4. a
 
Procesul de predare- învățare presupune implicarea elevilor în propria învățare prin
metode activ-participative. Elevii înțeleg și învață mai ușor dacă sunt în centrul acțiunii.
Actul educațional nu se mai rezumă ca în trecut la expunerea unor noțiuni și la
memorarea si redarea acestora, ci presupune o colaborare strânsă între elevi și profesor
în vederea dobândirii competențelor.

Competențele trebuie să fie atinse prin metode și activități adaptate în funcție de nivelul
clasei, de capacitățile intelectuale, cognitive ale elevilor, pentru ca aceștia să devină
capabili să opereze cu noile noțiuni și să le asimileze, nu doar să le memoreze.

Metodele tradiționale sunt centrate pe profesor și presupun o comunicare

unidirecțională, iar metodele moderne, centrate pe elev și nevoile acestuia, presupun o
comunicare multidirecționlă (profesor- elev, elev- profesor, elev-elev).
În varianta tradițională, metodele au ca scop transmiterea de cunoștințe, pe când
metodele moderne pun accent pe dezvoltarea gândirii, dobândirea de deprinderi și
competențe, încurajează creativitatea.

În ceea ce privește evaluarea, în trecut aceasta însemna reproducerea noțiunilor predate,

iar acum, este vorba despre o evaluare formativă care presupune verificarea
competențelor dobândite, ce poate și cum poate face elevul, cum aplică în situații
concrete ceea ce a învățat.

În concluzie, prin folosirea la clasă a metodelor adecvate, elevii își pot forma

competențele, pot căpăta anumite abilităţi și pot deveni capabili să opereze cu noile
cunoştinţe asimilate.