Polimiozita

Polimiozita este o boală ce presupune inflamația cronică a mușchiului scheletic.

Cauza exactă nu este cunoscută (boală idiopatică), dar are multe caracteristici ce aparțin
bolilor autoimune.  Termenul de autoimun se referă la faptul că nu mai sunt recunoscute
celulele self, generând astfel o luptă imună împotriva propriilor celule. Este o boală a
adultului, ce apare rar sub vârsta de 20 de ani, cu o incidență de 1,16-19
cazuri/milion/an, cu o frecvență mai mare în rândul femeilor. Polimiozita este una dintre
miopatiile inflamatorii idiopatice cunoscute.  Din aceeași categorie fac parte
dermatomiozita și miozita cu corpi de incluziune.
Cauze
Cauza exactă a Polimiozitei este încă necunoscută până acum, dar afecţiunea
indică multe caracteristici cu afecţiunile autoimune, în care sistemul imunitar atacă în
mod greşit propriile ţesuturi ale corpului.
Chiar dacă există indicatori ai susceptibilității eredităţii care pot fi găsiţi în unii
pacienţi, există o dovadă indirectă de infectare cu un virus care încă trebuie să fie
identificat într-o miozită,  care este o afecţiune musculară corelată cu Polimiozita şi care
este extrem de rezistentă la tratament. Dincolo de afecţiunile asociate, multe alte
afecţiuni şi condiţii pot mima Polimiozita. Acestea includ afecţiunile neuro-musculare,
afecţiunile metabolice, afecţiunile hormonale, condiţiile de calciu şi magneziu şi
afecţiunile infecţioase.

Factori de risc pentru polimiozită:

Unii agenți infecțiosi s-au dovedit a fi triggeri pentru polimiozita, cum ar fi :
 Coxsakievirus B1
 HIV
 HTLV-1
 Hepatita B
 Influenza
 Echovirus
 Adenovirus

Polimiozita poate fi declanșată și de anumite medicamente:

- clorochina                                     
- rifampicina
- colchicina                                         
- statine
- corticosteroizi                 
 - vincristine
- ciclosporină     
- danazol
- heroină 
- penicilina

Semne și simptome:
Caracteristica dominantă în această patologie este slăbiciunea musculară
proximală simetrică însoțită de scăderea anduranței musculare în centuri (scapulară,
pelvină), ce se caracterizează prin dificultatea ridicării mâinilor și a flexiei coapsei pe
abdomen.  Mușchii cefei pot fi și ei afectați, ducând la imposibilitatea menținerii poziției
verticale a capului. Durerea musculară (mialgie) nu este obligatorie. Debutul poate fi
unul acut, însoțit de febră, artralgii (durere articulară), miozită, insidios și lent, în care
progresia este cu atrofie musculară și scădere în greutate.
Afectarea pulmonară deși este una dintre cele mai frecvente manifestări extra-
musculare, este un factor de prognostic negativ. De cele mai multe ori, acuzele
sunt dispneea (efortul de respirație simțit de către pacient) și tusea, ascunzând o boală
pulmonară interstițială ce duce la fibroză pulmonară cu HTP. Hipertensiunea pulmonară 
(HTP) reprezintă creșterea peste valoarea normală a presiunii la nivelul arterelor
pulmonare. Acest lucru se transmite către ventriculul drept:  pereții se lărgesc, sângele
este pompat din ce în ce mai dificil, iar în final apare disfuncția de ventricul drept.
Afectarea sistemului digestiv se caracterizează prin manifestări gastrointestinale
precum disfagie (dificultate în deglutiție), prin afectarea musculaturii esofagiene,
și durere abdominală printr-o vasculită a vaselor tubului digestiv. Cardiovascular,
polimiozita este asociată, foarte rar, cu tulburări de ritm cardiac, blocuri atrioventriculare
de diverse grade, tahiaritmii, insuficiență cardiacă congestivă.
 
Diagnostic:
Diagnosticul bolii este o colaborare între clinică, rezultatele de laborator și
examenul histopatologic. Analizele de sânge relevă creșterea (de până la 10 ori mai mult
decât normalul) enzimei  musculare creatinkinaza (CK), împreună cu creșterea
reactanților de fază acută( VSH, PCR, fibrinogen).  Electromiografia confirmă miopatia,
o caracterizează, identifică locul potrivit pentru biopsie și exclude alte patologii cu
aceeași simptomatologie musculară.  Pentru diagnostic și monitorizare, cât și pentru
identificarea zonei pentru biopsie, se poate utiliza IRM-ul. Confirmarea
histopatologică (biopsie musculară) este cea care pune un diagnostic de certitudine.

Tratament:
Tratamentul de prima linie este Prednisonul (corticosteroid), oral, pentru cel puțin
2-4săptămâni, apoi gradual scăzut până la doza cea mai mică eficientă pentru a limita
efectele secundare. Metilprednisolon se poate folosi în cazuri severe, intravenos. Pentru
tratamentul miozitei, la corticosteroizi se asociază imunosupresive (Azatioprina,
Metotrexat) cu monitorizarea hemogramei și a enzimelor hepatice. Ciclofosfamida este
un agent rezervat cazurilor severe, din cauza efectelor secundare multiple.  Studiile
au dovedit beneficiul administrării de imunoglobuline intravenos, iar dacă terapia
convențională este ineficientă, se poate administra Rituximab.

Prognostic:
Polimiozita răspunde în general bine la tratament, deși o slăbiciune musculară
reziduală rămâne în 30% dintre cazuri. Tratamentul în doză mare și pe termen lung  cu
corticosteroizi duce inevitabil la osteoporoză, cu diminuarea semnificativă a calității
vieții. Factorii de prognostic negativ ce prezic o evoluție în pantă descendentă a bolii
sunt:
-vârsta avansată
-boală pulmonară interstițială
-neoplazie asociată
-implicarea cardiacă sau pulmonară
-sex feminine
-tratament instituit tardive

Complicațiile polimiozitei cele mai de temut sunt: insuficiența cardiacă

congestivă, infarct miocardic acut, carcinom (frecvent la nivelul sânului și plămânului),
tromboembolism venos, tromboză venoasă profundă, embolism pulmonar. S-a observat
faptul că cele mai multe complicații apar în primul an după diagnostic.

Recomandare program de recuperare:

Evaluare:
 Evaluarea mobilitatii;
 Evaluarea fortei si rezistentei musculare;
 Evaluarea echilibrului;
 Evaluarea mersului;
 Evaluarea coordonarii;
 Evaluarea prehensiunii;
 Evaluarea capacitatii respiratorii;
 Evaluarea functiei cardiovasculare;
 Evaluarea aliniamentului corpului;
 Evaluarea capacitatii de efort;
 Evaluarea ADL-urilor;

Obiectivele recuperarii:
  Cresterea fortei si rezistentei musculare;
 Imbunatatirea mobilitatii articulare;
 Imbunatatirea echilibrului static si dinamic;
 Imbunatatirea capacitatii de efort;
 Creșterea amplitudinii de mișcare;
 Asigurarea unei bune ventilatii pulmonare;
 Formarea unui reflex de postura corect;
 Cresterea calitatii vietii.

Metode si mijloace:
 Gimnastica medicala;
 Gimnastica respiratorie;
 Terapie ocupationala;
 Exercitii cu greutati;
 Exercitii izometrice;
 Exercitii izotonice;
 Exercitii cu rezistente si aparate;

Program de recuperare recomandat intr-o astfel de patologie :

- Perioada de incalzire:
 Din pozitia asezat, cu talpile pe podea, pacientul deseneaza cu cate un picior un
cerc imaginar, spre interior, apoi spre exterior (2 serii x 10 repetari);
 Din asezat, in fata oglinzii, se executa miscari ale capului si gatului (flexii,
extensii, inclinari laterale, rasuciri) (3 minute);
 Din asezat, in fata oglinzii, pacientul are mainile la ceafa si executa circumductii
ale umerilor inapoi (2 serii x 10 repetari);
 Din asezat se executa cu greutati de 1 kg flexia membrelor superioare alternativ (2
serii x 10 repetari);
 Din asezat, cu greutati de 1 kg se executa de la nivelul pieptului cu membrele
superioare intinse inainte abductia acestora si revenire (2 serii x 10 repetari).
- Perioada propriu-zisa:
 Sezand pe un plan mai ridicat cu gamba in afara sprijinului, se executa
intinderea genunchiului si mentinerea pozitiei avand un sac cu nisip de 1 kg
plasat pe glezna (2 serii x 10 repetari);
 Din decubit dorsal, pacientul avand un baston prins cu ambele maini la nivelul
abdomenului se executa flexia bratelor cu revenire (2 serii x 10 repetari);
  Din sezand departat, varfurile picioarelor fixate sub ultima sipca a scarii fixe,
membrele superioare intinse lateral, se executa rasuciri ample de trunchi spre
stanga si revenire si spre dreapta si revenire (2 serii x 10 repetari);
 Pacientul in decubit dorsal cu genunchii indoiti la 30 de grade cu fixarea
membrelor inferiore pe saltea cu calcaiele, se efectueaza contractii ale coapselor
timp de 5 secunde, apoi se relaxeaza musculatura. Se efectueaza acest exercitiu de
20 de ori.
 Din decubit dorsal, cu genunchii flectati si mainile pe coapse, se executa ridicarea
trunchiului incercandu-se ca mainile sa atinga genunchii (2 serii x 10 repetari);
 Din decubit dorsal se executa alternativ aducerea membrelor inferiore intinse sus
(2 serii x 10 repetari);
 Din decubit dorsal se executa alternativ ducerea calcaiului la genunchiul celuilalt
picior, incercandu-se atingerea solului cu genunchiul (2 serii x 10 repetari);
 Din decubit dorsal se executa activo-pasiv cu ajutorul kinetoterapeutului flexia
coapselor pe bazin alternativ (2 serii x 10 repetari);
 Din decubit dorsal se executa activo-pasiv cu ajutorul kinetoterapeutului flexia
coapselor pe bazin simultan (2 serii x 10 repetari);
 Din decubit ventral se executa alternativ extensia membrelor inferioare (2 serii x
10 repetari;
 Din decubit ventral se executa ridicarea membrului superior drept simultan cu a
membrului inferior stang (si invers) ( 2 serii x 10 repetari);
 Din decubit lateral, pacientul avand un membru superior in abductie, tine banda
elastica de un capat, celalalt capat fiind tinut de catre kinetoterapeut si executa
adductia membrului superior (2 serii x 10 repetari);
- Perioada de revenire:
 Pedalare la bicicleta ergometrica cu dozarea respiratiei timp de 5 minute.
*Toate exercitiile se vor executa cu dozarea respiratiei (inspir pe miscare si expir
pe revenire)

Bibliografie:
https://newsmed.ro/polimiozita/
https://www.humanitas.net/ro/diseases/polimiozita/