UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
SPECIALIZAREA: DREPT
CENTRUL : SIBIU

DISCIPLINA : Drept Civil (Teoria generala a obligatiilor)

TITLUL TEMEI: Clasificarea obligațiilor civile

COORDONATOR: Prof. dr. Jugastru Calina

STUDENT: NICU ELENA-ALEXANDRA

ANUL: II, sem II.
 Clasificarea obligațiilor civile

1.NOTIUNEA DE OBLIGATIE CIVILA. 

Definitie. Obligatia este raportul de drept civil in care o parte, numita creditor, are
posibilitatea de a pretinde celeilalte parti, numita debitor, sa execute una sau mai multe
prestatii ce pot fi de a da, a face sau a nu face, de regula, sub sanctiunea constrangerii de catre
stat.

Obligatia civila are o latura activa, care priveste dreptul pe care il are creditorul
asupra debitorului - drept de creanta – si o latura pasiva, care priveste datoria sau obligatia ce
incumba debitorului, corelativa dreptului de creanta al creditorului.

2. STRUCTURA OBLIGATIEI

Elementele raportului juridic obligational sunt: subiectele, continutul, obiectul si sanctiunea.

A. Subiectele raportului obligational sunt:

- subiectul activ – creditorul -  titular al dreptului de creanta, si

- subiectul pasiv – debitorul - cel care are obligatia corelativa dreptului de creanta.

Intr-un raport juridic obligational unilateral, specific contractelor unilaterale, o parte

are doar calitatea de creditor, iar cealalta parte doar pe cea de debitor. Un exemplu il
constituie donatia, in cadrul careia donatorul este numai debitor (avand obligatia de a
transmite dreptul de proprietate si de a preda bunul donat), iar donatarul este numai creditor
(avand dreptul de creanta corelativ obligatiei asumate de donator). In raporturile juridice
obligationale complexe, subiectele au dubla calitate de creditor si debitor. Un exemplu il
constituie contractul de vanzare-cumparare, in cadrul caruia vanzatorul este creditor al
prestatiei de plata a pretului si in acelasi timp debitor al prestatiei de transmitere a dreptului
de proprietate si de predare a lucrului vandut, in timp ce cumparatorul este creditor al
prestatiei de transmitere a dreptului de proprietate si de predare a bunului si totodata debitor
al prestatiei de plata a pretului.

B. Continutul raportului de obligatii desemneaza drepturile de

creanta si obligatiile corespunzatoare acestora, pe care le au subiectele. Continutul raportului
obligational poate fi determinat de vointa partilor (in cazul contractelor) sau de lege (in cazul
faptelor licite care constituie izvor de obligatii si a faptelor ilicite cauzatoare de prejudicii).

C. Obiectul raportului juridic de obligatii consta in conduita concreta – actiunea

sau inactiunea – la care este indreptatit subiectul activ si la care este indatorat subiectul pasiv
sau prestatia pe care o poate pretinde creditorul si pe care trebuie sa o execute debitorul.
Aceasta prestatie poate fi aceea de: a da (“dare”), a face (“facere”) sau a nu face (“non
facere”).
Prestatia de a da reprezinta indatorirea debitorului de a constitui sau transmite un
drept real. Astfel, vanzatorul are datoria de a transmite dreptul de proprietate asupra lucrului
vandut.

Prestatia de a face  consta in indatorirea debitorului de a presta o lucrare, un serviciu

sau, generic, orice prestatie pozitiva (alta decat aceea de a da) in favoarea creditorului. Se
incadreaza in aceasta categorie prestatia vanzatorului de a preda lucrul vandut, prestatia de
intretinere rezultata dintr-un contract de intretinere, etc.

Prestatia de a nu face consta in abtinerea debitorului de la a face ceva ce ar fi putut

face daca nu s-ar fi obligat fata de creditor. Un exemplu pentru aceasta categorie il constituie
obligatia de a se abtine de la a instraina un bun o anumita perioada de timp, asumata prin
contract.

D. Sanctiunea obligatiei civile consta in dreptul creditorului de a recurge la forta de

constrangere a statului pentru realizarea dreptului sau de creanta, respectiv pentru aducerea la
indeplinire a obligatiei. Atunci cand acest element al raportului obligational lipseste, avem de
a face cu o obligatie imperfecta sau naturala.

Sanctiunile obligatiilor civile sunt:.

- actiunea in justitie impotriva debitorului, prin care creditorul solicita ca instanta

judecatoreasca sa il oblige pe debitor la executarea prestatiei;
 - daunele interese moratorii care constau in despagubirile stabilite pentru executarea
cu intarziere a obligatiei civile;

- clauza penala, care consta in modalitatea conventionala de a evalua anticipat

daunele-interese;

- executarea silita in natura asupra bunurilor debitorului sau executarea silita prin
echivalent.

In ce priveste obligatiile naturale, se considera ca si acestea beneficiaza de o

sanctiune, constand in aceea ca daca debitorul a executat voluntar prestatia datorata si apoi
cere restituirea acesteia, creditorul se poate apara invocand exceptia prevazuta de art. 1092
alin. 2 din Codul civil, respectiv ca repetitiunea nu mai poate fi admisa.

3. CLASIFICAREA OBLIGATIILOR

Criterii de clasificare

1) Dupa izvorul lor, obligatiile se pot naste din:

- acte juridice

- fapte juridice – acestea pot fi licite sau ilicite

2) Dupa obiectul lor, obligatiile sunt susceptibile de mai multe subclasificari:

a) obligatii de a da, a face sau a nu face

Obligatiile de a da si de a face sunt obligatii pozitive, iar obligatiile de a nu face sunt obligatii
negative.

b) obligatii de rezultat si obligatii de mijloace

Obligatiile de rezultat (sau determinate) sunt acelea in care debitorul are datoria de a

ajunge la un anume rezultat in favoarea creditorului sau, astfel incat simpla neajungere la
rezultatul scontat prezuma o neexecutare culpabila din partea debitorului. Se incadreaza in
aceasta categorie toate obligatiile de a da si de a nu face precum si o parte a obligatiilor de a
face.

Obligatiile de mijloace  (sau de prudenta si diligenta) sunt acelea in care debitorul are
datoria de a depune toate diligentele in vederea obtinerii pentru creditor a rezultatului dorit,
fara a garanta insa ajungerea efectiva la acesta. Simpla neajungere la rezultatul dorit nu atrage
prezumtia neexecutarii culpabile, aceasta ramanand sa fie dovedita de catre creditor. Intra in
aceasta categorie: obligatia de ingrijire a medicului, obligatia avocatului de a-l reprezenta in
proces pe clientul sau si de a-i apara interesele, obligatia profesorului de a pregati un elev
pentru un concurs sau examen etc.

c) obligatiile pecuniare si obligatiile de alta natura

Obligatiile pecuniare, spre deosebire de obligatiile de alta natura, prezinta urmatoarele

particularitati:

 sunt intotdeauna obligatii de rezultat;

 pentru angajarea raspunderii debitorului in cazul executarii cu intarzierii in executarea
obligatiei, creditorul nu este tinut sa dovedeasca existenta si intinderea prejudiciului –
daunele interese moratorii sunt egale cu dobanda legala (daca nu exista clauza
penala);
 pot fi intotdeauna executate silit in natura lor;
 pot fi afectate de impreviziunea monetara in cazul in care sunt executare succesiva
sau afectate de un termen suspensiv mai indelungat.

3. Dupa sanctiunea lor, obligatiile se clasifica in obligatii civile perfecte si obligatii naturale

sau imperfecte.

Sunt obligatii civile perfecte cele care beneficiaza de sanctiunea coercitiei in caz de

neexecutare, concretizata in posibilitatea creditorului de a folosi actiunea in justitie pentru
realizarea dreptului sau de creanta sau in alt mijloc ofensiv de executare.

Obligatiile naturale sunt acelea neinzestrate cu actiune in justitie datorita pierderii

dreptului la actiune in sens material ca urmare a prescriptiei extinctive (obligatii
naturale degenerate) sau care   s-au nascut fara a fi inzestrate cu actiune in justitie (obligatiile
civile avortate). Specific tuturor obligatiilor naturale este faptul ca atunci cand debitorul le
executa voluntar se considera ca a facut o plata valabila, chiar daca nu stia ca aceasta
obligatie nu este insotita de actiune in justitie, si nu mai are dreptul la restituirea prestatiei. De
asemenea, obligatiile naturale, prin recunoasterea facuta de catre debitor, pot fi novate in
obligatii civile perfecte.

4. Dupa cum obligatiile sunt sau nu afectate de modalitati, ele se impart in:
obligatii pure  (neafectate de modalitati) si obligatii afectate de modalitati.

BIBLIOGRAFIE

 Ph. Stoffel-Munck, op. cit., p. 132.

 Ph. Stoffel-Munck, op. cit., p. 132;
 H. Ramparany-Ravololomiarana, Le raissonable en droit des contrats, L.G.D.J.,
Université de Poitiers, Collection de la Faculté de Droit et de Sciences Sociales, 2009,
p. 60 şi urm.; M. FaureAbbad, op. cit., p. 121 şi urm.
 M. Faure-Abbad, op. cit., p. 31 şi p. 118. [5] Ph. Stoffel-Munck, op. cit., p. 133.