Sunteți pe pagina 1din 1

Corala „Vocile Primăverii”

Maestrul Ştefan Andronic a ştiut să găsească „mina de


aur” în arta corală basarabeană, pe care a numit-o atât de
semnificativ: „Vocile Primăverii”. Dintotdeauna şi-a dorit
să facă un lucru pe cât de firesc pe atât de înălţător – un
cor de copii! Ctitorul Ştefan Andronic s-a zidit în altarul
„Vocilor Primăverii”. Cu fiecare repetiţie, cu fiecare
concert, şi-a întregit rostul aflării sale, împreună cu
pianista dna Ludmila Târşu-Bejenaru şi alţi profesori care
l-au susţinut şi îl urmează. Ştefan Andronic ştie să
magnetizeze oamenii de creaţie, să-i apropie de acest
minunat cor. Un loc aparte în repertoriul „Vocilor
Primăverii” îl ocupă creaţiile muzicale instrumentale ale
marilor compozitori clasici, transpuse pentru cor de copii
pe versurile poetului Grigore Vieru. Mărturiseşte Ştefan
Andronic: „Apropierea „Vocilor Primăverii” de versul lui
Grigore Vieru s-a produs prin iubire. Maestrul Grigore
Vieru preţuieşte adevărata artă, fiind un strălucit slujitor
al ei. Cu „Vocile Primăverii” a colaborat fără istov de la
fondarea coralei. Sensibil la muzica de calitate, a fost şi
un rafinat cunoscător al acesteia, Fiecare sunet al muzicii
trecea prin sufletul lui, iar fiecare vers îşi are o anumită
justificare.”

Ormanji Renata

S-ar putea să vă placă și