HG Gadamer - Limba ca şi mediu al experientei hermeneutice (rezumat)

Gadamer vorbeşte despre comprehensiune, ca obiectiv al oricărei metode, voinţe sau

cunoaştere. Astfel, se poate defini ceea ce înseamnă limba, tradiţia în care suntem, simţtul
religios şi estetic, care ne oferă o delimitare a relaţiei noastre uniii cu alţii.
Despre limbă, Gadamer afirmă că limba „nu este un instrumentar, o unealtă pe care noi o
folosim, ci elemental în care trăim și pe care nu îl putem transforma în obiect care ar înceta să ne
înconjoare.
De asemenea, în lucrarea sa, acesta afirmă că „limba este mediul universal în cadrul
căruia se împlineşte înţelegerea“, fiind „expresia, dar şi temeiul, faptului că omul se găseşte într-
o lume“.
Limba este medium-ul prin care se propagă orice creaţie spiritual, cât şi orice expresie
lingvistică care are o anumită virtualitate.
Orice expresie, text sunt supuse interpretării.
„Mişcarea istorică constă în faptul că ea nu este niciodată legată de un singur punct de
referinţă şi, ca urmare, nu poate avea niciodată un orizont cu adevărat închis….Orizontul
trecutului, din care trăieşte orice fiinţă umană şi care există sub forma tradiţiei, este întotdeauna
în mişcare“.
Existentul uman sau Dasein-ul este cel de Wirkungsgeschichte: conştiinţa de a fi expus
istoriei şi acţiunii sale.
Legat de ştiinţele spiritului, Gadamer nu este voinţa de dominare a obiectului, căci „orice
pas în privinţa înţelegerii este un pas făcut împreună cu celălalt“.
„Cel care încearcă să înţeleagă ceva anume nu se va rezuma la propriile sale pre-
înţelesuri întâmplătoare, ignorând semnificaţia reală a unui text…O persoană care încearcă să
înţeleagă un text este dispusă mai întâi să-l asculte. Din acest motiv, conştiinţa hermeneutică
trebuie să fie sensibilă, încă de la început, faţă de alteritatea textului.“
Scriptualitatea este idealitatea abstractă a limbii.
Pentru a putea exprima opinia unui text potrivit conținutului său obiectiv, trebuie să o
traducem pe aceasta în limba noastră.