Scrisoare despre umanism n Repere pe drumul gndirii Omul,

gnditor i rostitor al fiine

Martin Heidegger distinge acceptiile termenului de umanism, afirmand ca

inseamna mai ales grija pentru asigurarea esentei umane. Aceasta esenta a
fost diferit abordata :Aristotel sustine caracteristica socialitatii native, Kant
afirma omul ca scop in sine, iar filosofia politica a sec al XVIII-lea impune idea
omului ca fiinta inzestrata cu drepturi inalienabile. Legatura intima de
esenta, intre limba si fiinta e recunoscuta si de gandirea traditionala,
conform careia cuvantul nu e un mijloc de comunicare, ci forta a spiritului in
sanul realitatii, capabil de infiintare sau desfiintare a lucrurilor, avand rolul de
logos al lucrurilo. Filosoful german accepta ca limba serveste la comunicare,
dar utilitatea sa nu ii acopera esenta si nu o epuizeaza. Relatia indisolubila
dintre fiinta si limba, este sarcina fundamentala. Cugetand asupra esentei
actiunii, filosoful german considera ca rostul gandirii este de a se
abandona fiintei si de a se lasa revendicata de ea pentru a rosti
adevarul . gandirea devine gandire in masura in care gandeste. Orice
umanism este insa definitoriu legat de metafizica, unde omul e definit ca
un animal rational . Intre om si restul fiintelor se naste o prapastie de
netrecut. El nu poate fi consecvent esentei sale decat intr-o stare perpetua
de deschidere. Omul se deschide spre fiinta, iar fiinta il locuieste. Potrivit
fillosofului german, gandirea construieste locul de adapost al
fiintei rostind esenta omului in conformitate cu destinul sau si
conducand-o in domeniul de aparare a nevatamatului . Fiinta se
distribuie pe sine conform destinarii sale. Astfel, rostirea are consistenta si
stabilitate. Acest filosof existentialist german a considerat ca
existenta omului in lume e neautentica, banala, individul nefiind el
insusi, el actioneaza asa cum actioneaza ceilalti.