HANDOUT - CONTINGENȚĂ, IRONIE, SOLIDARITATE 1:

CONTINGENȚĂ

CUVINTE-CHEIE: contingență, limbaj, realitate, vocabular, sine, liberal ironist

CONTINGENȚA LIMBAJULUI

➔ Din punctul de vedere al lui Rorty, diversele domenii cu care a interacționat omul în perioada
recentă (știința și filosofia) au creat rupturi în modalitatea de a percepe lumea. Astfel, oamenii de
știință au încercat să găsească o abordare în așa fel încât să inventeze „descrieri ale lumii care sunt
utile scopurilor de a prezice și a controla ce se întâmplă”1, în comparație cu filosofii, care se
împart în două orientări: (1) cei care au „rămas credincioși Luminismului [...] care consideră că
adevărul e mai degrabă creat, decât descoperit” și (2) cei care ajuns la concluzia că științele nu
oferă lecții morale sau confort spiritual, motiv pentru care se alătură „utopistului politic și
artistului inovator”2. Ceea ce este important, ținând cont de această clasificare, este poziția pe care
o abordează Rorty, și anume cea a identificării unui scop pentru fiecare vocabular aferent
orientărilor.
➔ Ceea ce este esențial de reținut este că limbile sunt contingente. Doar descrierile lumii pot fi
adevărate sau false pentru că ele sunt făcute de oameni („limbajele sunt mai degrabă create decât
găsite și că adevărul este o proprietate a entităților lingvistice, a propozițiilor”3). Adevărul sau
falsitatea nu este determinată de o proprietate intrinsecă a lumii descrise, ci de felul în care sunt
descrise lucrurile.
◆ „Atenția [...] acordată mai degrabă vocabularelor în care sunt formulate propozițiile decât
propozițiilor individuale permite să înțelegem, de exemplu, că dacă faptul că vocabularul
lui Newton ne permite să prezicem lumea cu mai mare ușurință decât cel al lui Aristotel,
aceasta nu înseamnă că lumea vorbește limba newtoniană”4.
➔ Rorty face la începutul capitolului o distincție între afirmația că lumea este în afara noastră și că
adevărul este în afara noastră, care are ca scop evidențierea moștenirii „unei epoci în care lumea
era văzută ca fiind creația unei ființe care a avut un limbaj propriu”5:
◆ „A spune că lumea e în afara noastră, că nu e creația noastră, înseamnă a spune, potrivit
simțului comun, că majoritatea lucrurilor din spațiu și timp sunt efecte ale unor cauze ce nu
includ stări ale minții omului”6;
◆ „A spune că adevărul nu e în afara noastră înseamnă pur și simplu că acolo unde nu sunt
propoziții nu este adevăr, că propozițiile sunt elemente ale limbajelor umane și că limbile
umane sunt creații umane”7.

1
Rorty, p. 35
2
Rorty, p. 34
3
Rorty, p. 38
4
Rorty, p. 37
5
Rorty, p. 36
6
Rorty, p. 35
7
Rorty, p. 35-6

1
 ➔ Datorită contingenței limbii și a felului în care se percepe relația individului cu lumea și adevărul,
Rorty subliniază faptul că nu există o natură intrinsecă a lucrurilor care trebuie descoperită.
Această natură intrinsecă „e o reminiscență a ideii că lumea este o creație divină, opera cuiva care
a avut intenție, care a folosit El însuși un limbaj în care a descris propriul Lui proiect”8, care
datorită genezei nu poate fi compatibilă cu orientarea contingenționalistă a lui Rorty.
➔ Plecând de la moștenirea neactualizată descrisă mai sus, Rorty susține de-a lungul capitolului că
toate discuțiile care au legătură cu limba și realitatea ar trebui abandonate și că ar trebui, în
momentul de față (ținând de contingențele prezente), să existe un interes pentru relația dintre
multiplele vocabulare (1) pentru că fiecare are o anumită utilitate și (2) pentru că fiecare aduce un
plus de valoare lucrului pe care îl descrie. Adoptarea acestei metode permite o redescriere a unei
multitudini de lucruri „în moduri noi, până la punctul în care s-a creat un model de comportament
lingvistic pe care generația în formare va fi tentată să-l adopte”9.
➔ Cât despre tendința de a considera limbajul ca un mediu, Rorty consideră că ea nu oferă nici un
progres. Considerarea limbajului ca un mediu al expresiei sau al reprezentării transformă limbajul
într-o piesă de puzzle, în loc să fie considerată ca o unealtă alternativă.
◆ „contrastul dintre modelele puzzle și «unealtă» pentru reprezentarea vocabularelor
alternative reflectă [...] contrastul dintre voința de adevăr și voința de autodepășire”10.

CONTINGENȚA INDIVIDUALITĂȚII

Și, o dată ce ai parcurs întinderea minții tale,

Ce stăpânești e clar precum o listă de inventar
Orice alt lucru nu mai trebuie, pentru tine, să fie gândit
ca existând.
Și care e folosul?
Numai că, în timp,
Noi identifică, pe jumătate amprenta oarbă
Ce-o poartă toate manifestările noastre, o putem urmări până la origine.
Dar să mărturisești,
În acea seară verzuie când ne începe moartea,
Ce a fost, cu greu mulțumitor,
De vreme ce se potrivește doar unui om, o dată,
Și acel om e pe moarte.
Philip Larkin

➔ Ce vrea să sublinieze Rorty, mai ales prin intermediul poeziei lui Larkin, este relevanța pe care o
reprezintă pierderea pe care o poate suferi „orice poet - orice creator, oricine speră să creeze ceva
nou”, și anume pierderea trăsăturilor concrete care îl diferențiază de alții, care marchează propria

8
Rorty, p. 59
9
Rorty, p. 42
10
Rorty, p. 47

2
 individualitate („ce a făcut ca eul său să fie diferit de toate celelalte euri”)11. Poemul reușește să
surprindă „forța acestei certe dintre poezie și filosofie, a tensiunii dintre un efort de a realiza
autocreația prin recunoașterea contingenței și un efort de a realiza universalitatea prin
transcenderea contingenței”12.
➔ Rorty spune că filosofii contemporani au adoptat recunoașterea contingenței, asociind-o cu
libertatea, iar „eroul” acestei orientări este poetul puternic (termen împrumutat de la Nietzsche).
Acesta este definit ca cel care îți asumă crearea propriei minți: „înseamnă să-ți creezi propriul
limbaj, mai degrabă decât să-ți lași întinderea minții să fie ordonată prin limbajul pe care alte ființe
umane l-au lăsat în urmă”13. Procesul de descoperire a cauzelor care îl creează pe poet (adică
descoperirea contingențelor) este un proces pe care și-l asumă acest poet puternic, cu mențiunea că
Nietzsche „a respins doar ideea că această urmărire este un proces de descoperire”14, pentru că este
un proces de autocreație.
◆ „A eșua ca poet - și astfel, ca ființă umană - înseamnă, pentru Nietzsche, să accepți
descrierea de sine a altcuiva, să execuți un program pregătit dinainte, să scrii cel mult
variații elegante la poemele scrise înainte. Așadar, singurul mod de a urmări până la sursă
cauzele pentru care ești ceea ce ești ar fi să formulezi o relatare despre cauzele ce te
determină, într-un nou limbaj”15;
◆ „deși poeții puternici sunt, ca și toate celelalte ființe vii, produse cauzale ale forțelor
naturale, ei sunt produsele capabile de a formula relatarea propriei lor produceri, în
cuvintele ce nu au mai fost folosite înainte”16.
➔ Freud este cel care „dez-universalizează simțul moral [...] ne lasă să vedem conștiința morală ca
fiind condiționată istoric, un produs aparținând în aceeași măsură timpului și întâmplării”17. Prin
intermediul metodei sale, se pot îndepărta toate distincțiile tradiționale (superior - inferior, esențial
- accidental, central - periferic), lăsând „un sine care e mai degrabă o țesătură de contingențe”18.
Prin intermediul expunerilor pe care le face, știința, poezia, geniu, psihoza nu mai sunt „produse
ale unor facultăți distincte, ci [...] moduri alternative de adaptare”19.
◆ „Freud ne arată cum ceva ce pare societății inutil, sau ridicol, sau rușinos poate deveni
elementul crucial pentru înțelegerea de sine a individului, pentru propriul său mod de a
urmări până la origine amprenta oarbă pe care o poartă toate manifestările sale”20.
➔ Ideea de progres în cadrul gândirii lui Rorty:
◆ „Pentru a rezuma, progresul poetic, artistic, filosofic, științific sau politic rezultă din
coincidența accidentală a unei obsesii personale [adică a unei fantezii] cu o nevoie
publică”21;
◆ Fantezia și ceea ce este specific fiecărui individ: „Noi numim ceva «fantezie», mai degrabă
decât «poezie», sau «filosofie», atunci când se rotește în jurul metaforelor care nu devin

11
Rorty, p. 64
12
Rorty, p. 67
13
Rorty, p. 69
14
Rorty, p. 70
15
Rorty, p. 70
16
Rorty, p. 71
17
Rorty, p. 74
18
Rorty, p. 76
19
Rorty, p. 78
20
Rorty, p. 84
21
Rorty, p. 85

3
 populare altor oameni - adică în jurul modurilor de a vorbi sau acționa cărora noi, ceilalți,
nu le putem găsi o utilitate”22.
➔ Prin considerarea redescrierii (adică a voinței de autodepășire) ca pe o unealtă (în loc de
modalitate de a descoperii esența unui lucru - cum a fost piesa de puzzle despre care s-a discutat în
primul capitol), a devenit posibilă considerarea unui nou vocabular „nu ca pe ceva ce trebuie să
înlocuiască toate celelalte vocabulare [...] ci ca pe încă un vocabular, încă un proiect uman, ca
metaforică aleasă de o persoană”23
◆ În această atmosferă, Rorty consideră că Nietzsche, James, Wittgenstein și Heidegger s-au
influențat reciproc: „Toate figurile acestei perioade se pun în lumină unele pe altele. Ele își
alimentează unele altora replicile. Metaforele lor se delectează unele în compania altora”24;
◆ „chiar dacă suntem de acord că limbajele nu sunt medii de reprezentare sau expresie, ele
vor rămâne medii de comunicare, unelte pentru interacțiunea socială, moduri de a te
conecta cu celelalte ființe umane”25, iar aceste medii de comunicare între indivizi sunt cele
care permit schimbul de vocabulare pentru autocreație.
➔ Sfat pentru cei care vor să-și asume procesul de autocreație: „Confruntați cu neomenescu, cu
nonlingvisticul, noi nu mai avem o capacitate de a învinge contingența și suferința prin apropiere
și transformare, ci doar capacitatea de a recunoaște contingența și suferința”26.

CONTINGENȚA UNEI COMUNITĂȚI LIBERALE

➔ Mențiune din introducere: „Această carte încearcă să arate cum vom arăta lucrurile dacă renunțăm
la cerința unei teorii care să unifice publicul și privatul, și ne mulțumim să tratăm cerințele
autocreației și solidarității umane ca fiind în mod egal valide, dar pururi incomensurabile”27.
➔ Scopul capitolului: „voi susține că instituțiile și cultura societății liberale ar fi mai bine servite de
către un vocabular al reflecției morale și politice care evită distincțiile pe care le-am enumerat
[absolutism - relativism, raționalitate - iraționalitate, moralitate - oportunitate], decât de un
vocabular care le păstrează”28 pentru că vocabularul folosit până în acel moment pentru a descrie
instituțiile și cultura a devenit un „impediment în conservarea și progresul societății
democratice”29.
◆ Pe scurt, este nevoie de o înlăturare a metafizicii (în felul în care a putut fi descrisă prin
vocabularul raționalismului iluminist - „cultura unei astfel de societăți ar trebui să țintească
la vindecarea noastră de «nevoia noastră adânc metafizică»”30) pentru a se putea construi
utopia liberală a lui Rorty pentru că vocabularul perioadei este o piedică în evoluția
instituțiilor și culturilor liberale.
➔ Cultura liberală ar trebui să aibă la bază descrieri îmbunătățite, nu principii și fundamente:
◆ „În forma sa ideală, cultura liberalismului ar fi una care a fost, în toate privințele,
22
Rorty, p. 84
23
Rorty, p. 87
24
Rorty, p. 87
25
Rorty, p. 89
26
Rorty, p. 88
27
Rorty, p. 28
28
Rorty, p. 93
29
Rorty, p. 94
30
Rorty, p. 96

4
 emancipată în raport cu tradiția, secularizată. Ar fi una în care nu a rămas vreo urmă a
divinității, nici în forma unei lumi divinizate, nici a unei sine divinizat. O astfel de cultură
nu ar găsi nici un loc pentru concepția că există forțe neomenești față de care oamenii ar
trebui să fie responsabili. Ea ar abandona sau ar reinterpreta drastic nu doar ideea de
sfințenie, ci și pe acelea de «devotament față de adevăr» și de «împlinire a celor mai
profunde nevoi ale spiritului»”31.
➔ Virtutea principală a membrilor unei comunități liberale este recunoașterea validității relative a
propriilor convingeri și susținerea cu fermitate a acestora.
➔ Acuzații de iraționalitate și relativism moral:
◆ Iraționalitatea apare în momentul în care se intră în contact cu un vocabular care nu poate
fi compatibil: „Aceia care vorbesc vechiul limbaj și nu au nici o dorință de a-l schimba,
aceia ce apreciază ca fiind semnul distinctiv al raționalității sau al moralității să vorbești
tocmai acel limbaj, vor aprecia ca fiind întrutotul irațional apelul la noile metafore [...]
Reciproc, din punctul de vedere al celor ce încearcă să folosească noul limbaj, să
liberalizeze noile metafore, aceia care se cramponează de vechiul limbaj vor fi văzuți ca
iraționali”32
◆ În ceea ce privește relativismul moral, acuzația poate fi considerată o critică în cazul în
care se ține cont de o entitate metafizică superioară, ceea ce nu este cazul pentru Rorty:
● „Punctul meu de vedere [...] este pur și simplu că nu există un mod practicabil de a
reduce la tăcere îndoiala în asemenea chestiuni. Cei ce insistă asupra unor astfel de
întrebări [Cum știi că…?] cer o poziție epistemică pe care nimeni nu pare s-o aibă
vreodată, în legătură cu orice chestiune de importanță morală”33.
➔ „O dată ce realizăm că progresul, pentru comunitate ca și pentru individ, constă în a folosi cuvinte
noi [...] realizăm că un vocabular ce se învârte în în jurul unor noțiuni ca «rațional», «criterii»,
«argument» și «întemeiere» și «absolut» e nepotrivit pentru a descrie relația dintre vechi și nou”34
◆ Să nu uităm că progresul conform definiției din capitolul II, este „coincidența accidentală a
unei obsesii personale [adică a unei fantezii] cu o nevoie publică”35.
◆ „O societate liberală e una care e mulțumită să numească «adevărat» orice se dovedește a fi
rezultatul unor asemenea confruntări”36.
➔ Utopia liberală
◆ „are nevoie mai degrabă de o descriere de sine îmbunătățită, decât de un set de
fundamente. Ideea că se impune să aibă fundamente era un rezultat al scientismului
luminismului [...] o reminiscență a nevoii religioase de a avea proiecte omenești validate de
către o autoritate supraomenească”37;
◆ O politică liberală din această utopie ar avea ca erou al culturii poetul puternic despre care
s-a vorbit în capitolul II pentru că acesta are puterea de autocreație și de recunoaștere a
importanței contingenței. Astfel, el poate privi „justificarea unei societăți liberale doar ca o

31
Rorty, p. 94
32
Rorty, p. 99
33
Rorty, p. 108
34
Rorty, p. 100
35
Rorty, p. 85
36
Rorty, p. 105
37
Rorty, p. 105

5
 chestiune de comparație istorică cu alte tentative de organizare socială”38.
◆ În cadrul utopiei oamenii nu ar discuta despre generalități metafizice restrictive precum
vinele, moralul sau natura umană, ci ar fi capabili să discute în mod liber pe baza unor
termeni proprii, conform virtuții propuse la începutul capitolului.
◆ „este una ale cărei idealuri pot fi îndeplinite mai degrabă prin persuasiune decât prin forță,
mai degrabă prin reformă decât prin revoluție, prin confruntări libere și deschise ale
practicilor prezente”39.
◆ „Cetățenii utopiei liberale ar fi oameni care ar avea un simț al contingenței limbajului în
care făptuiesc deliberarea morală, și, în acest fel, a conștiințelor lor, a comunității lor”40.
● „dacă cerințele unei moralități sunt cerințele unui limbaj și dacă limbajele sunt mai
degrabă contingențe istorice, decât încercări de a prinde forma adevărată a lumii ori
a sinelui, atunci «a-ți susține neclintit convingerile morale» înseamnă a te identifica
pe tine cu o astfel de contingență”41.
➔ NB: ironistul liberal - „liberalii sunt oamenii care consideră cruzimea ca fiind cel mai mare rău
dintre lucrurile pe care le facem”42; „folosesc cuvântul «ironist» pentru a numi pe acea persoană
care recunoaște contingența principalelor sale opinii și dorințe - pe cineva suficient de istoricist și
normalist pentru a fi abandonat ideea că aceste opinii și dorințe centrale trimit la ceva aflat dincolo
de sfera de acțiune a timpului și a întâmplării. Ironiștii liberali sunt oameni care includ printre
aceste dorințe ce nu pot fi întemeiate propria lor speranță că suferința va fi diminuată, că umilirea
unei ființe umane de către o altă ființă umană poate înceta”43.

38
Rorty, p. 107
39
Rorty, p. 117
40
Rorty, p. 118
41
Rorty, p. 116-7
42
Rorty, p. 28
43
Rorty, p. 28