Sunteți pe pagina 1din 8

ÎNAPOI

Marcã ºi nume comercial. Conflict

Legea nr. 11/1991, art. 5-6;


Legea nr. 26/1990, art. 6, art. 25 alin. (1),
art. 43 alin. (2)-(3), art. 30;
Legea nr. 84/1998, art. 3 alin. (2) lit. a)-c), art. 5,
art. 35 alin. (1)-(3), art. 38 alin. (1) lit. a),
art. 48 alin. (1) lit. e), art. 83, art. 86;
Convenþia de la Paris pentru Protecþia
Proprietãþii Industriale, art. 1 alin. (2) ºi (8)

Utilizarea de cãtre un întreprinzãtor a unui nume comercial identic sau similar


cu o marcã, aparþinând altuia, poate sã creeze confuzie cu privire la originea bunurilor
sau serviciilor celor doi întreprinzãtori ºi, implicit, un conflict – caracterizat ca fiind între
douã drepturi de proprietate industrialã – pentru rezolvarea cãruia se poate face apel
la justiþie.

Secþia civilã ºi de proprietate intelectualã,


decizia civilã nr. 3828 din 11 mai 2007

Prin cererea înregistratã la data de 23 martie 2005, reclamanta S.C. M. B.V. a


chemat în judecatã pe pârâta S.C. M.T. S.R.L., solicitând instanþei: sã interzicã folosirea
de cãtre pârâtã, în activitatea comercialã a tuturor semnelor identice sau similare cu
marca Metaxa, respectiv aplicarea semnelor pe produse sau ambalaje, oferirea
produselor spre comercializare ori deþinerea lor în acest scop, oferirea sau prestarea
serviciilor sub acest semn, importul sau exportul produselor sub acest semn, utilizarea
semnului pe documente sau pentru publicitate, sub sancþiunea unor daune cominatorii
de 100 Euro pe zi de întârziere; sã dispunã efectuarea înregistrãrii în Registrul
Comerþului a modificãrii firmei pârâtei, în sensul eliminãrii din numele comercial a mãrcii
Metaxa; sã dispunã publicarea hotãrârii de cãtre pârâtã, pe cheltuiala ei, într-un ziar de
mare tiraj.
În motivarea cererii, reclamanta a arãtat cã este titulara mãrcilor Metaxa,
înregistrate internaþional, iar pârâta foloseºte fãrã drept semnul Metaxa în numele sãu
comercial.
Prin folosirea unui semn identic sau similar cu mãrcile Metaxa se aduce atingere
dreptului exclusiv al reclamantei asupra mãrcilor sale.
Folosirea de cãtre pârâtã a mãrcii Metaxa în cadrul numelui sãu comercial a
creat confuzie în mintea publicului ºi chiar imaginea cã cele douã societãþi sunt legate
din punct de vedere juridic.
ÎNAPOI

În drept a invocat prevederile art. 3 alin. (2) lit. b)-c), art. 35, art. 83, art. 86 din
Legea nr. 84/1998, art. 6, art. 30 din Legea nr. 26/1990.
Prin sentinþa civilã nr. 1118 din 13 octombrie 2005, Tribunalul Bucureºti, secþia
a V-a civilã, a respins acþiunea ca neîntemeiatã.
Pentru a hotãrî astfel, tribunalul a reþinut urmãtoarele:
Reclamanta este titulara mãrcilor Metaxa, înregistrate internaþional, România
fiind þarã desemnatã.
Reclamanta nu a pretins în cuprinsul cererii sale de chemare în judecatã ºi pe
cale de consecinþã, nici nu a probat împrejurarea cã pârâta foloseºte semnul Metaxa
în activitatea sa comercialã, altfel decât prin includerea acestuia în numele sãu
comercial.
Au fost avute în vedere dispoziþiile art. 35 alin. (1) ºi (2), precum ºi cele ale art.
38 din Legea nr. 84/1998, reþinându-se faptul cã titularul mãrcii nu poate sã interzicã
unui terþ sã foloseascã în activitatea sa comercialã marca, urmând a fi avutã în vedere
ºi condiþionarea din alin. (2), în sensul cã folosirea elementelor de la lit. a) ºi b) sã fie
conform practicilor loiale.
Tribunalul a arãtat cã prevederile art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998,
privitoare la denumirea titularului, nu pot fi interpretate decât în spiritul reglementãrii, în
sensul cã acestea se referã la imposibilitatea interzicerii folosirii de cãtre terþ a denumirii
comerciale proprii, iar nu a celei a titularului mãrcii.
Împotriva acestei sentinþe reclamanta a declarat apel.
Prin decizia civilã nr. 1118 din 13 octombrie 2005, Curtea de Apel Bucureºti,
secþia a IX-a civilã ºi pentru cauze privind proprietatea intelectualã, a respins ca
nefondat apelul declarat de reclamantã.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a avut în vedere urmãtoarele
considerente:
Într-adevãr, aºa cum susþine reclamanta, tribunalul a procedat la o interpretare
nesistematicã a prevederilor art. 38 din Legea nr. 84/1998, inaplicabile, de altfel, în
speþã.
Prevederile art. 38 din lege se referã la utilizarea de cãtre terþ a denumirii
comerciale a titularului mãrcii, iar nu a denumirii sale (a terþului), precum ºi la folosirea
(în sensul de menþionare) de cãtre terþ a mãrcii titularului, dacã folosirea (menþionarea)
mãrcii este necesarã pentru a indica destinaþia produsului sau serviciului, în special
pentru accesorii ºi piese detaºabile, iar nu folosirea mãrcii de cãtre terþ pentru a-ºi
marca propriile produse/servicii sub aspectul indicãrii provenienþei.
În speþã, nu se pune însã problema aplicãrii prevederilor art. 38 din Legea nr.
84/1998, ci problema conflictului dintre o marcã ºi o denumire comercialã ºi a cãii prin
care acest conflict poate fi soluþionat.
Dreptul conferit de marcã fiind un drept civil, chiar ºi atunci când titularul acestuia
este un comerciant, sfera acþiunilor în justiþie, ca mijloace procesuale pentru protecþia
mãrcii anterioare, în caz de conflict cu o denumire comercialã ulterioarã, este
determinatã atât de caracterul civil al dreptului la marcã, cât ºi de caracterul comercial
al denumirii.
ÎNAPOI

Acþiunea specialã în contrafacere, formã a acþiunii în angajarea rãspunderii civile


delictuale, aºa cum rezultã din interpretarea sistematicã, a fortiori ºi extensivã a
prevederilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 84/1998, priveºte exclusiv conflictul dintre
marcã ºi un semn distinctiv folosit ca marcã de cãtre un comerciant.
Articolul 35 alin. (2) ºi (3) din Legea nr. 84/1998 se referã la conflictul dintre
marcã ºi un semn pentru produse sau servicii, adicã un semn care ar îndeplini condiþiile
de registrabilitate de fond, prevãzute de art. 3 lit. a) raportat la art. 5 interpretat per a
contrario, din Legea nr. 84/1998, pentru a fi înregistrat ca marcã, prin ipotezã
neînregistrat, însã, ca marcã, folosit ca atare de cãtre un comerciant în activitatea sa
comercialã.
Prevederile art. 35 alin. (3) din Legea nr. 84/1998, invocate implicit de cãtre
reclamantã ca temei al cererii sale, conþin doar o enumerare exemplificativã a mãsurilor
a cãror instituire o poate solicita titularul mãrcii (înregistrate) prin cererea de chemare
în judecatã ce declanºeazã acþiunea în contrafacere.
În cazul conflictului dintre o marcã aparþinând unui comerciant ºi o denumire
comercialã aparþinând unui comerciant concurent, titularul mãrcii nu are deschisã calea
unei acþiuni în contrafacere, ci exclusiv calea acþiunii comerciale în anularea înregistrãrii
firmei.
Acþiunea civilã în interzicerea folosirii firmei comerciale, ca formã a acþiunii în
rãspundere civilã delictualã, prin care titularul mãrcii urmãreºte repararea în naturã a
prejudiciului viitor, dar cert, pune în conflict douã drepturi recunoscute în baza legii,
ambele beneficiind de recunoaºtere (fiind dobândite) întotdeauna (cu excepþia
drepturilor conferite de marca notorie) în cadrul unei proceduri administrative de
înregistrare, reglementatã de lege.
Atât sistemul de protecþie a mãrcii, cât ºi cel de protecþie a firmei comerciale, sunt
sisteme atributive, dreptul asupra acestora fiind dobândit într-o procedurã
administrativã, respectiv acordat de cãtre autoritatea administrativã competentã.
În conflictul declanºat trebuie invocatã ºi doveditã anterioritatea mãrcii,
impunându-se cercetarea legitimitãþii folosirii firmei comerciale.
Valabilitatea înregistrãrii firmei nu poate fi pusã în discuþie ca o chestiune
prejudicialã de fond într-o acþiune în contrafacere, ci exclusiv pe calea acþiunii
comerciale speciale în anularea înregistrãrii firmei comerciale, în baza art. 25 alin. (1)
din Legea nr. 26/1990, republicatã, modificatã ºi completatã, aplicabil a fortiori ºi pentru
ipotezele de înregistrare a firmei cu nerespectarea condiþiilor de fond pentru
registrabilitatea acesteia, faþã de prevederile art. 25 alin. (2) ºi (6) din Norma
metodologicã nr. 773/1998 privind modul de þinere a registrelor comerþului ºi de
efectuare a înregistrãrilor.
În speþã, pârâtul titular al firmei comerciale înregistrate se bucurã, tocmai în
virtutea înregistrãrii, de prezumþia de legitimitate în folosirea acesteia, cât timp aceasta
nu a fost rãsturnatã într-o acþiune în anularea înregistrãrii firmei comerciale, singurul
mijloc procesual prin care prezumþia de legalitate a dobândirii dreptului la firmã poate
fi rãsturnatã, dat fiind caracterul atributiv al sistemului de dobândire a dreptului
respectiv.
ÎNAPOI

Numai dupã anularea înregistrãrii firmei comerciale, se pune problema conflictului


dintre marcã ºi un semn, apreciat ca distinctiv pentru activitatea comerciantului (pentru
comerciant) sau ca distinctiv pentru produse ºi servicii (sub aspectul indicãrii
provenienþei acestora), folosit ca atare, dar neînregistrat în niciuna dintre cele douã
proceduri. Orice precizãri suplimentare sub acest aspect, cât timp pornesc de la o
ipotezã inexistentã în speþã, exced cadrului procesual.
Aºa cum în mod temeinic a reþinut instanþa de fond, reclamanta nu a invocat ºi
nici nu a dovedit folosirea de cãtre pârâtã a semnului similar mãrcii sale înregistrate ca
semn distinctiv pentru produsele/serviciile identice sau similare prestate, respectiv
folosit de cãtre pârâtã pentru a-ºi marca produsele/serviciile ºi a le distinge astfel sub
aspectul provenienþei, caz în care s-ar fi pus problema existenþei unui conflict în sensul
art. 35 alin. (2) din Legea nr. 84/1998, respectiv problema contrafacerii.
Deºi în petitul cererii de chemare în judecatã, reclamanta solicitã interzicerea
folosirii de cãtre pârâtã a tuturor semnelor identice sau similare cu marca, pentru a
distinge produse/servicii sub aspectul provenienþei, în motivarea cererii se referã la
firma comercialã, înregistratã, a pârâtei, fãrã a invoca vreun aspect legat de modul de
folosire în concret a firmei de cãtre pârâtã.
Or, nu se confundã firma comercialã, semn distinctiv al activitãþii comerciale,
respectiv semn de identificare a comerciantului, cu marca, semn distinctiv pentru
produsele/serviciile comercializate de cãtre acesta, ce disting produsele/serviciile sub
aspectul provenienþei lor.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, republicatã, „firma este numele
sau, dupã caz, denumirea sub care un comerciant îºi exercitã comerþul ºi sub care
semneazã”.
Curtea de Apel a mai arãtat cã folosirea firmei comerciale cu nerespectarea
prevederilor art. 43 alin. (2) ºi (3) din Legea nr. 26/1990, republicatã, modificatã ºi
completatã, nu poate constitui în sine un act de contrafacere a mãrcii identice/similare.
Doar folosirea semnului, identic/similar firmei comerciale, ca semn distinctiv
pentru produsele ºi serviciile comercializate de cãtre titularul emblemei, poate fi în
conflict cu o marcã identicã sau similarã anterioarã, pentru produse/servicii
identice/similare. În acest caz însã, doar dacã modul în care este folositã în concret
firma denotã folosirea acesteia ca semn distinctiv pentru produse/servicii, pentru a le
distinge sub aspectul provenienþei lor, iar nu ca firmã, semn de identificare a
comerciantului, chiar dacã nu se respectã prevederile art. 43 alin. (2) ºi (3) din Legea
nr. 26/1990, republicatã, modificatã ºi completatã.
Or, pentru a declanºa o acþiune în contrafacere sub acest aspect, petitul cererii
ºi motivarea acesteia (motivele de fapt în invocarea acesteia), ar fi trebuit sã fie altele.
Sub aspectul modului de folosire a firmei comerciale, reclamanta nu a invocat
faptul cã, în concret, pârâta ar folosi un semn, identic/similar firmei comerciale, ca semn
distinctiv pentru produsele ºi serviciile pe care le comercializeazã ca titular al emblemei,
semn identic/similar mãrcii sale.
ÎNAPOI

Prin urmare, în speþã nu se pune problema unui conflict între o marcã anterioarã
înregistratã ºi un semn identic/similar neînregistrat ca marcã, dar folosit ca atare de
cãtre comerciantul concurent, pentru produse/servicii identice sau similare, în scopul
indicãrii provenienþei acestora. Semnul opus de cãtre pârâtã este o firmã comercialã,
înregistratã ca atare, folosirea acesteia de cãtre pârâtã fiind una legitimã.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, invocând în drept dispoziþiile art.
304 pct. 7, 8 ºi 9 C.proc.civ.
În motivarea cererii recurenta susþine cã:
Aºa cum prevede Convenþia de la Paris, ratificatã de România prin Decretul nr.
1777/1968, numele comercial, denumirea sau firma fac obiect al dreptului proprietãþii
industriale.
Fãrã sã þinã seama de acest aspect ºi calificând greºit caracterul juridic al
numelui comercial, Curtea de Apel interpreteazã restrictiv noþiunea de „semn” utilizatã
în art. 35 alin. (2) din Legea nr. 84/1998, deºi nu existã vreo dispoziþie legalã care sã
defineascã aceastã noþiune.
În opinia recurentei, prin „semn” trebuie sã se înþeleagã orice simbol/semn care
aduce atingere unei mãrci, inclusiv numele comercial, ceea ce face ca dispoziþiile art.
35 alin. (2) din Legea nr. 84/1998 sã fie aplicabile în speþã.
Dacã, prin absurd, s-ar împãrtãºi punctul de vedere al instanþei de apel, conform
cãruia, în speþã, s-ar putea urma exclusiv calea acþiunii speciale comerciale în anularea
înregistrãrii firmei comerciale, în Legea nr. 26/1990, indicatã de Curte, nu s-ar putea
gãsi un temei juridic pentru admiterea acþiunii.
Articolul 25 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, republicatã, modificatã ºi completatã,
prevede cã orice persoanã fizicã sau juridicã prejudiciatã printr-o înmatriculare ori printr-
o menþiune în Registrul Comerþului are dreptul sã depunã o cerere la acest registru,
numai dacã nu sunt alte cãi legale de atac, iar Registrul Comerþului o înainteazã la
tribunalul competent.
Dar dispoziþiile legii menþionate nu reprezintã o bazã legalã pentru a soluþiona un
potenþial conflict între o marcã ºi un nume comercial, ci cel mult între douã nume
comerciale.
Or, în speþã reclamanta nu invocã dreptul asupra numelui comercial Metaxa, ci
dreptul asupra mãrcii Metaxa.
Cum pârâta îi încalcã dreptul la marcã prin utilizarea numelui comercial, acþiunea
sa întemeiatã pe dispoziþiile art. 35 din Legea nr. 84/1998 este admisibilã.
Recurenta mai invocã faptul cã motivarea hotãrârii instanþei de apel este sumarã
ºi confuzã, ceea ce, în opinia sa, echivaleazã cu o nemotivare, în înþelesul art. 304 pct.
7 C.proc.civ.
De asemenea, aratã cã instanþele nu s-au pronunþat asupra celorlalte capete de
cerere.
Deºi Curtea de Apel reþine cã tribunalul a respins celelalte capete de cerere ca
neîntemeiate, acestea nu au fost analizate.
ÎNAPOI

Nu a fost analizatã nici incidenþa art. 5 ºi 6 din Legea nr. 11/1991 privind
combaterea concurenþei neloiale, din perspectiva faptului cã una dintre funcþiile mãrcii
este identicã celei îndeplinite de numele comercial, ºi anume aceea a diferenþierii
serviciilor prestate de o persoanã juridicã de cele prestate de o alta.
Analizând decizia atacatã, Înalta Curte a constatat cã numai o parte din criticile
formulate de recurentã la adresa acesteia sunt întemeiate.
Astfel, critica circumscrisã motivului de recurs prevãzut de art. 304 pct. 7
C.proc.civ. nu poate fi primitã, deoarece, contrar susþinerilor recurentei, hotãrârea Curþii
de Apel este amplu ºi temeinic motivatã, atât în fapt cât ºi în drept.
De asemenea, nu se poate reþine incidenþa motivului de recurs prevãzut de art.
304 pct. 8 C.proc.civ., deoarece instanþa nu a avut a se pronunþa asupra naturii juridice
sau înþelesului unui act juridic dedus judecãþii, pe care sã-l fi putut denatura.
În ceea ce priveºte aptitudinea numelui comercial de a conferi un drept de
proprietate industrialã, Înalta Curte a constatat cã, într-adevãr, chiar în lipsa unei
prevederi exprese în legislaþia internã, aceastã aptitudine trebuie recunoscutã în temeiul
art. 1 alin. (2) ºi (8) din Convenþia de la Paris pentru protecþia proprietãþii industriale din
20 martie 1883, a cãrei formã revizuitã la Stockholm în 1967 a fost ratificatã de
România prin Decretul nr. 1117/1968, cum corect a susþinut recurenta.
De altfel, Curtea de Apel nu a negat aceastã aptitudine, dupã cum nu a negat
posibilitatea ca între un nume comercial ºi o marcã sã se iveascã un conflict.
Pentru situaþia în care înregistrarea mãrcii aduce atingere unui alt drept de
proprietate industrialã protejat – printre care se numãrã, pentru considerentele arãtate,
ºi dreptul asupra numelui comercial – art. 48 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 84/1998
consacrã soluþia anulãrii înregistrãrii mãrcii.
Nu existã o dispoziþie legalã simetricã pentru ipoteza în care înregistrarea unui
nume comercial aduce atingere unui drept la marcã, ceea ce nu înseamnã însã cã un
atare conflict ar putea rãmâne nesoluþionat, câtã vreme este vorba despre drepturi de
proprietate industrialã deopotrivã protejate legal.
Referitor la calea de urmat pentru rezolvarea unui atare conflict, Curtea de Apel
a arãtat, pe de o parte, cã acesta nu poate fi soluþionat în temeiul art. 35 din Legea nr.
84/1998, iar, pe de altã parte, cã pentru interzicerea utilizãrii numelui comercial care
încalcã dreptul la marcã, partea interesatã trebuie sã obþinã, mai întâi, anularea
înregistrãrii numelui comercial, deoarece pânã la anulare se bucurã de prezumþia de
legitimitate.
Sub primul aspect, constatarea Curþii de Apel este corectã.
Articolul 35 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 se referã la folosirea semnului identic
sau similar mãrcii „pentru produse sau servicii” identice, similare sau, dupã caz, diferite,
iar alin. (2) exemplificã actele de folosire a semnului care pot fi interzise în condiþiile alin.
(1).
Chiar dacã nu se precizeazã expres, din exprimarea utilizatã de legiuitor reiese
cã actele incriminate sunt de folosire a semnului ca marcã, a cãrei funcþie specificã este
aceea de distingere a produselor sau serviciilor unui întreprinzãtor de cele ale altuia, în
ÎNAPOI

timp ce numele comercial identificã întreaga activitate a unei societãþi comerciale, fãrã
a se face în mod necesar referire la bunurile sau serviciile care intrã în obiectul sãu de
activitate.
Cu toate acestea, utilizarea de cãtre un întreprinzãtor a unui nume comercial
identic sau similar cu o marcã aparþinând altuia, poate sã creeze confuzie cu privire la
originea bunurilor sau serviciilor celor doi întreprinzãtori ºi, implicit, un conflict –
caracterizat ca fiind între douã drepturi de proprietate industrialã – pentru rezolvarea
cãruia sã se facã apel la justiþie, dupã cum corect a reþinut Curtea de Apel.
În ceea ce priveºte calea de urmat, nu poate fi primit punctul de vedere al Curþii
de Apel, conform cãruia, atunci când numele comercial este înregistrat la Registrul
Comerþului, titularul mãrcii este obligat sã cearã mai întâi anularea înregistrãrii în baza
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 26/1990.
O analizã a legalitãþii înregistrãrii numelui comercial întemeiatã exclusiv pe
dispoziþiile legii comerciale menþionate s-ar limita la verificarea condiþiilor de
registrabilitate strict prevãzute de respectiva lege.
În ceea ce priveºte condiþia disponibilitãþii – singura care ar putea fi luatã în
discuþie într-un litigiu ca cel de faþã – aceasta nu ar putea fi verificatã decât din
perspectiva art. 38 al Legii nr. 26/1990, care prevede cã orice firmã nouã – în sensul de
nume sau denumire sub care un comerciant îºi exercitã comerþul ºi semneazã – trebuie
sã se deosebeascã de cele existente.
Prin urmare, la verificarea disponibilitãþii firmei – termen sinonim în doctrinã cu
acela de „nume comercial” – Registrul Comerþului verificã existenþa unora identice sau
asemãnãtoare, ºi nicidecum existenþa unor alte drepturi de proprietate industrialã pe
care o atare înregistrare le-ar putea încãlca.
Aceasta înseamnã cã, în speþã, calea indicatã de Curtea de Apel nu ar fi aptã sã
asigure reclamantei valorificarea dreptului pretins.
În ceea ce priveºte calea aleasã de reclamantã, Înalta Curte a constatat cã, fãrã
a solicita anularea înregistrãrii numelui comercial al pârâtei, reclamanta a înþeles sã
solicite, prin cel de-al doilea capãt de cerere formulat, modificarea în Registrul
Comerþului a firmei METAXAS TEN R.R.L., în sensul eliminãrii din acest nume a
cuvântului Metaxas, care aduce atingere mãrcii Metaxa aparþinând reclamantei.
Or, câtã vreme reclamanta considerã cã scopul urmãrit de ea prin intentarea
acþiunii poate fi atins prin obligarea pârâtei la modificarea numelui comercial, nu i se
poate pretinde de cãtre instanþã sã solicite anularea în întregime a înregistrãrii acestuia.
Înalta Curte a constatat cã, pentru considerente parþial diferite, nici tribunalul ºi
nici Curtea de Apel nu au analizat pe fond existenþa conflictului între mãrcile înregistrate
de reclamantã ºi numele comercial înregistrat de pârâtã ºi nu au verificat dacã
înregistrarea numelui comercial al pârâtei aduce atingere dreptului la marcã al
reclamantei.
Înalta Curte nu poate proceda în primã ºi în ultimã instanþã la evaluarea
probatoriului, inclusiv a înscrisurilor depuse la dosar în recurs, ºi la stabilirea situaþiei
de fapt, deoarece, potrivit art. 314 C.proc.civ., Înalta Curte de Casaþie ºi Justiþie
ÎNAPOI

hotãrãºte asupra fondului în toate cazurile în care caseazã hotãrârea atacatã numai în
scopul aplicãrii corecte a legii la împrejurãri de fapt ce au fost deplin stabilite.
În ce priveºte susþinerea cã instanþele nu au analizat litigiul din perspectiva art.
5 ºi 6 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenþei neloiale, Înalta Curte a
constatat cã nu acesta a fost temeiul juridic al cererii reclamantei, aºa încât aceastã
criticã s-a vãdit a fi nefondatã.
Pentru celelalte considerente anterior expuse, în baza art. 304 pct. 9, art. 314 ºi
art. 297 alin. (1) C.proc.civ., Înalta Curte a admis recursul, a casat decizia, a admis
apelul ºi a trimis cauza spre rejudecare la acelaºi tribunal.