11.

13 Stabilitatea plăcilor plane

Se consideră placa plană de formă oarecare, încărcată pe perimetru cu un sistem de forţe în echilibru aplicate în
planul suprafeţei mediane (fig.9.1 a). Dacă această încărcare are valori mici, ecuaţiile de echilibru se scriu pe
suprafaţa nedeformată iar tensiunile şi deplasările se calculează după Teoria elasticităţii. Atunci când încărcarea
creşte progresiv, suprafaţa mediană se curbează uşor şi forma de echilibru stabil trece în forma de echilibru
indiferent. Acest fenomen este cunoscut sub denumirea de voalare sau pierdere a stabilităţii plăcii.
Din placa uşor deformată (fig.9.1.b) se detaşează o suprafaţă înfinitezimală dreptunghiulară cu laturile dx şi dy .

Pe feţele cu normala „x” acţionează eforturile secţionale Nx , Nxy şi creşterile acestora și

Exprimând ecuaţiile de echilibru pentru suprafaţa infinitezimală detaşată, rezultă:

- din proiecţia după axa Ox:

sau
(9.88)
Fig. 9.1
- din proiecţia după axa Oy:

sau

(9.89)

- din proiecţia după axa Oz:

Considerând că în planul suprafeţei deformate pe feţele suprafeţei infinitezimale acţionează eforturile
secţionale Nx ,Ny şi creşterile acestora proiectate după direcţia axei Oz conduc la expresia:

Ţinând seama de faptul că deplasările sunt mici, se pot face următoarele aproximaţii:
Astfel, relaţia anterioară se poate scrie sub forma:

Reducând termenii asemenea şi neglijând infiniţii mici de ordin superior d𝒙𝟐 dy şi d𝒚𝟐 dx , rezultă:

(9.90)

Se observă că panta suprafeţei deformate după direcţia y, pentru efortul secţional Nxy , corespunzătoare feţei

din stânga este şi pentru faţa din dreapta În mod similar, pentru efortul secţional Nyx ,

panta suprafeţei deformate după direcţia „x”, este pentru faţa din stânga şi pentru faţa

din dreapta. Astfel proiecţia după axa Oz pentru cele două eforturi secţionale este:
 După reducerea termenilor asemenea şi neglijarea infiniţilor mici de ordin superior d𝒙𝟐 dy şi d𝒚𝟐 dx , se obţine:

(9.91)

Sumând relaţiile (9.90) şi (9.91) şi ţinând seama de faptul că Nxy = Nyx rezultă:

(9.92)

De asemenea ţinând seama de relaţiile (9.88) şi (9.89), relaţia (9.92) devine de forma:

(9.93)
 Dacă placa este încărcată cu o forţă uniform distribuită care acţionează după direcţia normalei la planul
suprafeţei mediane, din proiecţia după axa Oz a încărcării şi a eforturilor secţionale din încovoiere a plăcii (vezi
relaţia 11.26a) se deduce relaţia:
(9.94)

În concluzie, proiecţia după axa Oz a eforturilor secţionale din placa încărcată în planul suprafeţei mediane şi
ortogonal pe planul median conduce la ecuaţia:

(9.95)

Înlocuind derivatele parţiale de ordinul unu a funcţiilor eforturilor secţionale:

𝝏
𝑽𝒙 =‐D ∆𝒘 ⇒
𝝏𝒙

𝝏
𝑽𝒚 =‐D ∆𝒘 ⇒
𝝏𝒚
în ecuaţia (9.95) şi simplificând prin dxdy se obţine ecuaţia diferenţială:

sau

(9.96)

care reprezintă ecuaţia diferenţială a stabilităţii suprafeţei mediane a plăcii încărcată cu forţe uniform distribuite
aplicate normal pe planul median şi forţe aplicate în planul suprafeţei mediane. Atunci când se ţine seama şi de
componentele forţei masice X şi Y după axele sistemului de referinţă cartezian, ecuaţiile diferenţiale de echilibru
(9.88) şi (9.89) au forma:

(9.97)
şi
 (9.98)

în ecuaţia diferenţială a stabilităţii (9.96) se obţine:

(9.99)

care permite determinarea încărcărilor critice de pe conturul plăcii care conduc la pierderea stabilităţii
(voalarea) formei plane de echilibru. Ecuaţia diferenţială (9.99) devine cu coeficienţi constanţi în ipoteza
deformaţiilor mici şi a eforturilor din membrană constante.

11.13.1 Stabilitatea plăcilor dreptunghiulare comprimate uniform după o direcţie

Se consideră placa dreptunghiulară simplu rezemată pe contur încărcată cu o forţă de compresiune uniform
distribuită, aplicată în planul suprafeţei mediane după direcţia axei Ox (fig.9.2). Eforturile secţionale din placă în
acest caz particular de încărcare, sunt:
(9.100)
astfel, ecuaţia diferenţială de stabilitate a plăcilor (9.84) are forma particulară:

(9.101)

Forţa critică corespunzătoare pierderii stabilităţii plăcii plane Ncr , se determină folosind metoda seriilor
Fourier. Funcţia săgeţii se alege sub forma unei serii trigonometrice simple:

(9.102)

cu coeficienţii variabili, care satisface condiţiile la limită pe laturile simplu rezemate paralele cu axa Oy.
𝝏𝟐 𝒘
 Pentru x = 0 şi x = lx, sunt satisfăcute condiţiile: w = 0 şi Mx = 0 (sau 𝟐 =0 ).
𝝏𝒙
Funcţiile Ym(y) se determină de aşa manieră încât funcţia săgeţii (9.102) să fie soluţie unică a
ecuaţiei diferenţiale de stabilitate (9.101). Înlocuind seria funcţiei săgeţii (9.102) în ecuaţia diferenţială
a stabilităţii se obţine ecuaţia diferenţială omogenă de ordinul patru cu coeficienţii constanţi în Ym(y):
sau

(9.103)

Fig.9.2
 unde , cu ecuaţia caracteristică:
(9.104)

care admite rădăcinile:

(9.105)

Efectuând substituţiile:

expresiile rădăcinilor (9.105) pot fi scrise sub forma:

iar soluţia ecuaţiei diferenţiale de ordinul patru omogenă (9.103) devine:

 Constantele C1 C4 se obţin exprimând condiţiile la limită pe celelalte două laturi simplu rezemate, paralele cu
axa Ox:

Condiţiile la limită exprimate anterior conduc la sistemul de ecuaţii algebrice omogene:

Dacă sistemul de ecuaţii admite soluţia banală w(x,y)= 0 , nu are loc fenomenul de pierdere a stabilităţii plăcii
plane. Pentru ca sistemul de ecuaţii să admită soluţii diferite de soluţia banală este necesar ca determinantul
acestuia să fie nul:
 Această condiţie este îndeplinită numai atunci când:

şi în consecinţă rezultă că:

sau
(9.106)

unde „n” este număr natural întreg.

Ridicând la pătrat membru cu membru relaţia (9.106) :

(9.107)
 şi ţinând seama de substituţia:

relaţia (11.107) devine:

sau

(9.108)

care generează un şir de valori pentru forţa Nx . În relaţia (9.108) „m” reprezintă numărul de semiunde dispuse
după lungimea lx a plăcii iar „n” numărul de semiunde dispuse după lăţimea plăcii „ly ”. Pentru n = 1 şi „m”
minim se obţine cea mai mică valoare a şirului care reprezintă forţa critică sau de voalare a plăcii:

(9.109)

unde expresia:
 (9.110)

reprezintă un minim şi în consecinţă:

Din condiţia:

rezultă că:

adică, numărul de semiunde „m” în direcţia solicitării trebuie să fie egal cu multiplul raportului dintre laturi 𝒍𝒙 ⁄𝒍𝒚 .
Dacă placa este pătrată 𝒍𝒙 =𝒍𝒚 , rezultă că m = 1 şi fmin = 4 . În consecinţă forţa critică minimă pentru acest caz
particular este:
 Limita superioară a domeniului de valori ale raportului 𝒎 𝒍𝒙 ⁄𝒍𝒚 care face minimă expresia (9.94) se stabileşte
din condiţia ca valoarea acesteia să fie aceeaşi pentru „m” şi pentru „m+1”:

sau

Limita inferioară a domeniului rezultă din condiţia ca expresia (9.109) să fie aceeaşi pentru „m” şi „m -1”:
sau

În concluzie, expresia (9.109) are valoare minimă dacă parametrul

Variaţia expresiei (9.109) se poate studia şi pe cale grafică, funcţie de valorile raportului laturilor plăcii 𝒍𝒙 ⁄𝒍𝒚 .
Din analiza reprezentării grafice rezultă că domeniul raportului laturilor plăcii m pentru care expresia (9.109)
are valori minime pentru un număr întreg de semiunde este delimitat de succesiunea de arce hiperbolice.
Pentru şirul de valori întregi pe care le poate lua raportul laturilor 𝒎 𝒍𝒙 ⁄𝒍𝒚 expresia forţei critice este:

Fig.9.3
Variația coeficientului k funcție de raportul 𝒍𝒙 ⁄𝒍𝒚 este o familie de hiperbole care se intersectează în punctele
limită ale intervalului
şi aşa mai departe. În concluzie, relaţia care determină forţa critică generală a unei plăci este de forma (9.108).
În cazul plăcilor lungi cu 𝒍𝒙 ⁄𝒍𝒚 𝟓, pierderea stabilităţii se produce prin formarea unor semiunde cu
lungimea aproximativ egală cu lăţimea plăcii ly şi în consecinţă forţa critică nu depinde de mărimea lungimii plăcii
lx . Suprafaţa deformată a plăcii în urma voalării se intersectează cu planul suprafeţei mediane după liniile nodale.
Distanţa dintre două linii nodale succesive se numeşte semiundă de voalare şi se notează cu 𝝀 . În cazul plăcilor
lungi semiunda de voalare are lungimea aproximativ egală cu lăţimea plăcii: 𝝀 ≅ 𝒍𝒚 . În consecinţă, placa îşi pierde
stabilitatea prin formarea după direcţia longitudinală a unei succesiuni de semiunde cu lungimea şi lăţimea
aproximativ egală cu lăţimea plăcii.

Fig.9.4
Astfel liniile nodale divizează suprafaţa deformată a plăcii lungi în plăci pătrate cu latura ly . Atunci când raportul
𝒍𝒙 ⁄𝒍𝒚 𝟏, placa voalează pe ambele direcţii după o singură semiundă, forţa critică fiind egală cu

Atunci când raportul 𝒍𝒙 ⁄𝒍𝒚 ⇾ ∞, expresia forţei critice este

iar placa voalează după o suprafaţă cilindrică cu generatoarea paralelă cu latura lungă ly -forma particulară.

Rezultatele obţinute sunt în domeniul elastic de comportare a plăcilor când tensiunea critică:

(9.111)
Atunci când relaţia (9.111) este satisfăcută la limită se deduce expresia raportului 𝒍𝒚 ⁄𝒉:

(9.112)

care are acelaşi rol cu svelteţea barei drepte exprimate prin coeficientul 𝝀 . Pentru o placă confecţionată din oţel
OL 37 care are modulul de elasticitate longitudinal E = 2,1 𝟏𝟎𝟔 daN/𝒄𝒎𝟐 , coeficientul lui Poisson 𝛎= 0,3,
tensiunea limită în domeniul elastic 𝝈𝒆 = 2000 daN/𝒄𝒎𝟐 şi coeficientul f = 4 din relaţia (9.112) rezultă că raportul
dintre lăţimea şi grosimea plăcii trebuie să îndeplinească condiţia (𝒍𝒚 ⁄𝒉) 𝟔𝟐. Dacă (𝒍𝒚 ⁄𝒉) 𝟔𝟐, pierderea
stabilităţii plăcii se produce în domeniul plastic. În domeniul deplasărilor mici când se neglijează deformaţiile din
planul median funcţia deplasării verticale w(x,y) rămâne nedefinită deoarece în timpul voalării sunt posibile o
infinitate de forme deformate pentru placă. Funcţie de raportul laturilor plăcii 𝒎 𝒍𝒙 ⁄𝒍𝒚 şi numărul
semiundelor de voalare pentru placa cu laturile simplu rezemate pe contur, valorile coeficientului „f” sunt date în
tabelul 11.1.
9.13.2 Stabilitatea plăcilor dreptunghiulare comprimate uniform după două direcţii

Se consideră placa dreptunghiulară simplu rezemată pe contur cu dimensiunile laturilor „lx ” paralele cu
direcţia „x” respectiv „ly ” paralele cu direcţia „y”. Pe conturul plăcii paralele cu normala Ox acţionează forţele
uniform distribuite cu intensitatea Nx şi pe laturile cu normala Oy forţele uniform distribuite de compresiune de
intensitate Ny (fig.9.4).

Fig.9.5

Alegând funcţia deplasării sub forma unei serii trigonometrice duble de forma:
care satisface condiţiile de contur:

Din ecuaţia diferenţială a stabilităţii plăcilor plane (9.96) în cazul particular când p(x,y) = 0 şi Nxy = Nyx =0:

introducând funcţia săgeţii, se obţine relaţia:

 (9.113)

Considerând Ny =𝜼 Nx din relaţia (9.113) se obţine expresia forţei critice:

unde în care „m” şi „n” reprezintă numărul de semiunde de voalare a plăcii după

direcţia axei Ox, respectiv Oy. Valoarea minimă a coeficientului f se obţine atunci când n= m=1:

Pentru cazul particular al plăcii care are un contur pătrat (lx= ly ) solicitată la compresiune uniformă după cele
două direcţii (Nx = Ny = N şi 𝜼 1), coeficientul fmin = 2 şi expresia forţei critice devine:
care reprezintă jumătate din valoarea forţei critice pentru placa pătrată solicitată la compresiune după o singură
direcţie.