TEHNOLOGII AVANSATE DE DEPOLUARE A AERULUI

1. REGLEMENTARI DE MEDIU

1.1. Criterii şi principii care stau la baza reglementărilor de

mediu
Elaborarea legilor în domeniul protecţiei mediului presupune o abordare
multidisciplinară, deoarece aceste legi integrează realizările obţinute din domenii
diverse precum: ştiinţele naturii (botanică, zoologie, anatomie), medicină, ecologie,
chimie şi ştiinţe sociale şi, nu în ultimul rând, ştiinţe inginereşti, cu referire la
mediu.
Legile din domeniul mediului înconjurător se disting prin modalitatea lor de
abordare complexă. Aceste legi reglementează practic toate activităţile umane
semnificative, care, într-un fel sau altul, au o incidenţă asupra mediul înconjurător.
Aceste activităţi sunt privite, atât prin prisma impactului lor negativ asupra
mediului, în scopul eliminării sau cel puţin al micşorării acestui efect, cât şi din
punctul de vedere al dezvoltării activităţilor umane într-un mediu înconjurător
sănătos.
La elaborarea legilor privind mediul înconjurător se iau în consideraţie patru
caracteristici ale utilizării acestuia:
 mediul înconjurător este un sistem dinamic, în cadrul căruia se produc
numeroase interacţiuni, de cele mai multe ori deosebit de complexe; o
modificare substanţială a oricărei componente individuale a sistemului
conduce la modificarea parţială sau chiar globală a întregului sistem;
 prejudicierea mediului înconjurător are în general un caracter latent, astfel încât
pierderile nu sunt direct şi permanent observabile, ci, de multe ori, ele sunt
identificate atunci când este prea târziu pentru a repara pagubele;
 resursele naturale devin din ce în ce mai rare şi, din acest motiv, este necesar să
se aibă în vedere nu numai faptul că resursele neregenerabile trebuie
exploatate în mod raţional, dar şi faptul că anumite resurse regenerabile devin
mai sărace;
 protecţia mediului constituie o modalitate extrem de importantă pentru
menţinerea unui mediu înconjurător sănătos.
Legile privind protecţia mediului constituie cadrul global pentru
componentele individuale ale acestuia. Ele trasează liniile directoare fundamentale

1
 Reglementări de mediu
pentru codificarea legală a mediului şi, totodată, furnizează instrumentele
semnificative utilizate de state pentru a pune în aplicare reglementările adoptate.
Reglementările legale din domeniul protecţiei mediului sunt caracterizate,
indiferent de ţara în care sunt adoptate, de următoarele obiective:
 prevenirea poluării şi degradării mediului, cât şi implementarea
măsurilor adecvate pentru atingerea acestor deziderate;
 protecţia sănătăţii umane;
 dezvoltarea şi amenajarea echilibrată a teritoriului în ansamblu, precum
şi a părţilor sale componente;
 posibila regenerare a resurselor naturale şi valorificarea raţională a
resurselor rare şi neregenerabile, privite prin prisma necesităţilor
prezente şi viitoare ale omenirii;
 prezervarea echilibrului ecologic natural şi a capacităţii de reproducere a
ecosistemelor;
 menţinerea sănătăţii mediului înconjurător.
Unul dintre principiile fundamentale ale protecţiei mediului exprimat în
reglementările legale, este cel de prevenire. Modalitatea de bază prin care se
realizează prevenirea constă în obligaţia solicitantului de a cere aprobarea
guvernului înainte de a desfăşura activităţi care ar putea prejudicia mediul
înconjurător. Autoritatea statală abilitată aprobă desfăşurarea respectivei activităţi
numai dacă solicitantul garantează că va respecta condiţiile preventive impuse şi
specificate în decizia de autorizare. Solicitanţii sunt obligaţi să includă odată cu
cererea de aprobare a activităţii şi un studiu de impact al acesteia asupra mediului.
Studiul trebuie să conţină obligatoriu o analiză a stării prezente a mediului, o
analiză a posibilelor consecinţe ale activităţii propuse asupra mediului, o prezentare
a diverselor variante de realizare, precum şi o listă a măsurilor prin care se poate
realiza prevenirea sau cel puţin micşorarea efectelor dăunătoare ale respectivei
activităţi. Studiul de impact trebuie să fie finalizat prin prezentarea modalităţilor de
compensare pentru posibilele prejudicii aduse calităţii mediului înconjurător.
Totodată, trebuie menţionat faptul că aprobarea acordată pentru desfăşurarea
activităţilor solicitate este de obicei valabilă pe o perioadă limitată de timp.
Un alt principiu semnificativ este cel care are la bază conceptul de mediu
durabil; acest concept a devenit în ultimii ani unul dintre cele mai importante
principii legale referitoare la reglementările din domeniul mediului înconjurător.
Conform acestui principiu, toate procesele de luare a deciziilor, dezvoltarea
economică şi acumularea capitalului trebuie să fie verificate cu atenţie, pentru a fi
consecvente cu exploatarea raţională a resurselor naturale şi pentru a nu produce
efecte dăunătoare asupra mediului.
Principiul poluatorul plăteşte, care se aplică în cadrul tuturor sistemelor

2
 Reglementări de mediu
legale, solicită celui care poluează mediul să plătească nu numai taxe sau amenzi,
ci acesta este răspunzător şi obligat să plătească şi compensaţii pentru prejudiciul
adus.
Un alt principiu care stă la baza reglementărilor legale privind mediul
înconjurător este cel al controlului obiectiv exercitat de autorităţile centrale şi
teritoriale statale, care răspund de acest domeniu.

1.2. Evoluţia reglementărilor din domeniul mediului

Reglementările care privesc mediul înconjurător sunt cuprinse în codurile de
legi ale statelor încă din antichitate; de exemplu, în Dreptul Roman, există
reglementări legate de exploatarea şi protecţia apelor; de asemenea, în legile
majorităţii statelor europene şi asiatice antice există reglementări ale vânătorii în
perioadele de reproducere.
O dezvoltare semnificativă a legislaţiei referitoare la protecţia diverselor
componente ale mediului s-a produs cu adevărat în secolul al XIX-lea, odată cu
apariţia primelor reglementări împotriva poluării aerului şi primele măsuri de
igienă. Principalul scop al acestora era de protejare a sănătăţii umane, dar includeau
şi măsuri care aveau menirea de a proteja, direct sau indirect, principalele
componente ale mediului (aerul şi apa). În plus, în anumite ţări europene (în special
în Germania şi Austria), au fost promulgate o serie de legi în domeniul apelor şi
pădurilor. În anumite ţări europene, (Finlanda, Austria) s-au stabilit reglementări
pentru protecţia vieţii sălbatice. Aceste legi erau deosebit de progresiste pentru
epoca în care au apărut, motiv pentru care au rămas în vigoare în forma originală
sau revizuită până în prezent.
Se poate observa că, în timp, în ciuda unei creşteri accelerate a poluării
mediului înconjurător, nu s-a constatat o dezvoltare corespunzătoare a legislaţiei în
domeniul protecţiei componentelor de mediu. Creşterea poluării mediului
înconjurător s-a datorat în special descoperirii şi dezvoltării unor mijloace de
transport care utilizau ca sursă de energie arderea combustibililor fosili, lichizi sau
gazoşi, a expansiunii producţiei industriale şi a unităţilor de producere a energiei,
precum şi tehnologizării şi chimizării agriculturii. Momentul decisiv al dezvoltării
reglementărilor legale, referitoare la componentele individuale ale mediului, se
plasează pe la mijlocul secolului al XX-lea. În această perioadă au fost identificate
primele efecte ale deteriorărilor principalelor componente ale mediului, în special
apa şi aerul.
Un număr de state europene au reacţionat la această ameninţare prin
adoptarea unor acte de protecţie a aerului, apei, naturii şi solului.

3
 Reglementări de mediu
Necesitatea elaborării legislaţiei în domeniul protecţiei componentelor de
mediu s-a intensificat, fiind reclamată de următoarele cauze:
 creşterea gradului de ameninţare asupra mediului, proporţional cu ritmul
creşterii producţiei industriale şi de energie în special, cât şi între creşterea
producţiei agricole şi deteriorarea calităţii apei şi solului;
 creşterea interesului publicului pentru problemele de mediu, ajungându-se la
integrarea reglementărilor într-un sistem complet şi complex, pluridisciplinar,
sub denumirea de „Legislaţia mediului”.
Un impact dominant al legilor mediului este creşterea substanţială a timpului
de demarare pentru planificarea şi construirea de noi unităţi industriale. Orice
companie care planifică o extindere majoră trebuie, încă de la început, să se
concentreze asupra factorilor de mediu. Mai mult ca niciodată, acceptabilitatea
politică şi publică a unui proiect poate fi crucială.

1.3. Evoluţia legislaţiei de mediu în România

Anii ’70 au reprezentat, după cum s-a arătat anterior, un punct de cotitură în
legislaţia de mediu pe plan mondial şi chiar în România, ţară socialistă în acea
perioadă, deoarece au fost adoptate acte juridice care au avut în vedere mediul.
Astfel, în 1973, a fost adoptată pentru prima dată Legea privind protecţia
mediului, îmbunătăţită în 1995. În 1955 a fost elaborat Standardul român pentru
apele de suprafaţă, împreună cu categoriile şi condiţiile tehnice de calitate, standard
revizuit ulterior în 1966 şi 1973. În 1974 a fost elaborată şi adoptată legea apelor,
împreună cu metoda de stabilire a normelor naţionale de protecţie împotriva
principalilor poluanţi ai apei. De asemenea, în 1976 a fost emisă legea referitoare la
conservarea şi dezvoltarea fondului forestier, în 1977 au fost elaborate o serie de
norme departamentale privind protecţia calităţii solului, iar în 1978, legea privind
asigurarea sănătăţii populaţiei.
După decembrie 1989, s-au făcut paşi importanţi în activitatea de protecţie a
mediului în România. Astfel, s-au redus cantităţi importante de poluanţi, în parte, şi
datorită restrângerii activităţii industriale dezvoltată uneori forţat şi aberant în anii
industrializării socialiste.
În plan legislativ s-a desfăşurat şi se desfăşoară un efort susţinut pentru
alinierea legislaţiei de mediu la cea a ţărilor membre ale Uniunii Europene. De
asemenea, este necesară şi armonizarea standardelor şi normativelor privind
concentraţiile de poluanţi şi elaborarea de normative privind emisiile de poluanţi la
surse, similare celor din Uniunea Europeană.
Adecvarea legislaţiei de mediu la cea a Uniunii Europene reprezintă una

4
 Reglementări de mediu
dintre condiţiile esenţiale ce trebuie îndeplinite înainte de aderare.
Similar, trebuie îndeplinite angajamentele luate de ţara noastră în momentul
aderării sau participării la Convenţii şi Programe internaţionale de mediu.

1.4. Definiţii şi noţiuni generale

Conform Legii protecţiei mediului 137/1995, [7], mediu este ansamblul de
condiţii şi elemente naturale ale Pământului, respectiv aerul, apa, solul şi subsolul,
toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi
fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune, cuprinzând elementele enumerate
anterior, inclusiv valorile materiale şi spirituale.
Atmosfera este definită ca masa de aer care înconjoară suprafaţa terestră,
incluzând şi stratul de ozon.
Prin poluant se înţelege orice substanţă solidă, lichidă, sub formă gazoasă ori
de vapori sau formă de energie (radiaţie electromagnetică, ionizantă, termică,
fonică sau vibraţii) care, introdusă în mediu, modifică echilibrul constituenţilor
acestuia şi al organismelor vii şi aduce daune bunurilor materiale.
În general, prin poluare se denumeşte orice concentraţie de poluant în mediu
ce depăşeşte valoarea naturală. Directiva CEE 84/360 din 28/06/1984, [8], valabilă
şi în prezent, defineşte poluarea atmosferică ca introducerea în atmosferă de
către om, direct sau indirect, de substanţe sau energie având acţiune nocivă, de
natură să pună în pericol sănătatea omului, să strice resursele biologice,
ecosistemele, să deterioreze bunurile materiale, valorile de agrement şi alte
utilităţi legitime ale mediului înconjurător.
Convenţia de la Geneva din 13/11/1979, [9], defineşte juridic poluarea
transfrontalieră ca fiind poluarea atmosferică ale cărei surse sunt cuprinse total
sau parţial într-o zonă supusă jurisdicţiei naţionale a unui stat şi care exercită
impact de mediu într-o zonă supusă jurisdicţiei altui stat, la o distanţă astfel încât
nu este în general posibil să se distingă aportul surselor individuale sau în grupe
de surse de emisie.
Prin emisia poluanţilor în aer se înţelege faptul că există locuri de percepere a
emisiilor în atmosferă a gazelor, a particulelor solide sau lichide, corosive, toxice
sau odorante, de natură să compromită sănătatea publică sau calitatea mediului, să
dăuneze zonelor agricole, forestiere sau construcţiilor publice. O astfel de definiţie
este necesară pentru a caracteriza o situaţie de poluare atmosferică, pentru a lua în
consideraţie un număr important de constituenţi ce se prezintă sub formă de gaze,
de aerosoli sau particule.
Dacă concentraţiile de poluanţi, sau numai a unuia, în mediu depăşesc

5
 Reglementări de mediu
pragurile de alertă prevăzute în reglementările privind evaluarea poluării mediului,
atunci există o poluare potenţial semnificativă. Pragurile de alertă avertizează
autorităţile competente asupra existenţei, într-o anumită situaţie, a unei poluări
potenţiale în aer, apă sau sol.
Poluarea semnificativă apare atunci când concentraţiile de poluanţi, sau
numai a unui poluant, în mediu depăşesc pragurile de intervenţie prevăzute în
reglementările privind evaluarea poluării mediului. Pragurile de intervenţie sunt
pragurile de poluare la care autorităţile competente apreciază oportunitatea şi
solicită, dacă este necesar, executarea studiilor de evaluare a riscului.
Riscul este probabilitatea apariţiei unui efect negativ într-o perioadă de timp
specificată. Există o gamă largă de metodologii diferite, pentru evaluarea riscului,
atât calitative, cât şi cantitative.
Prin risc ecologic potenţial se înţelege probabilitatea producerii unor efecte
negative asupra mediului, care pot fi prevenite pe baza unui studiu de evaluare.
Prin impact de mediu se înţelege:
a) modificarea negativă considerabilă a caracteristicilor fizice, chimice sau
structurale ale componentelor mediului natural;
b) diminuarea diversităţii biologice;
c) modificarea negativă considerabilă a productivităţii ecosistemelor naturale
şi antropizate;
d) deteriorarea echilibrului ecologic, reducerea considerabilă a calităţii vieţii
sau deteriorarea structurii antropizate, cauzată în principal de poluarea
apelor, a aerului şi a solului;
e) supraexploatarea resurselor naturale, gestionarea, folosirea sau
planificarea teritorială necorespunzătoare a acestora, ce poate apărea în
prezent sau să aibă o probabilitate ridicată de manifestare în viitor.

1.5. Ingineria mediului – o nouă profesie

Ingineria mediului este o profesie relativ nouă, dar cu o lungă istorie.
Titlul descriptiv de “inginerie a mediului” nu a fost folosit până în anul 1960,
când programe academice din inginerie şi-au extins domeniile.
Profesia îşi trage rădăcinile din mai multe discipline, inclusiv ingineria civilă,
sănătate publică, ecologie, chimie şi meteorologie. Din fiecare, ingineria mediului
îşi extrage sferele de cunoştiinţe, competenţe şi profesionalism.
Din etică, ingineria mediului extrage conceptul de “mai binele tuturor”.
Inginerii de mediu sunt angajaţi în prezent în aproape toate industriile şi în
companii, în domeniul lucrărilor publice şi management al acestora. Specialiştii din
acest domeniu se ocupă cu calitatea aerului, calitatea apei şi managementul
acesteia, calitatea solului, managementul resurselor naturale ale pădurilor etc.

6
 Reglementări de mediu
Ingineria controlului poluării este o altă direcţie care solicită specialişti de mediu.
Inginerii de mediu au o istorie mândră şi un viitor luminos.
Este o carieră care poate să fie competitivă, plăcută şi cu satisfacţii personale.