TEHNOLOGII AVANSATE DE DEPOLUARE A AERULUI

7.SOLUŢII DE REDUCERE A
CONCENTRAŢIEI DE PRAF
7.1. Particule poluante
Praful este o componentă importantă a particulelor solide suspendate în aer,
care de obicei sunt invizibile individual pentru ochiul liber. Totuşi, colectiv,
particulele mici formează deseori o pâclă care limitează vizibilitatea. Într-adevăr, în
multe zile de vară cerul de deasupra oraşelor poluate cu praf are o culoare albă
lăptoasă, în loc de albastră, datorită împrăştierii luminii de către particulele
suspendate in aer.
Trebuie remarcat că, particulele suspendate într-o masă dată de aer nu sunt
nici toate de aceeaşi mărime sau formă şi nici nu au aceeaşi compoziţie chimică.
Cele mai mici particule suspendate au o mărime de aprox. 0.002 m (adică 2 nm);
în comparaţie, lungimea moleculelor gazoase tipice este cuprinsa între 0.0001 şi
0.001 m (0.1 până la 1 nm). Atunci când picăturile mici de apă din atmosferă se
contopesc în particule mai mari decât această valoare, ele corespund picăturilor de
ploaie şi cad din aer atât de repede, încât nu sunt considerate ca fiind suspendate.
Deşi puţine dintre particulele suspendate în aer au forma exact sferică,
convenţia este să se vorbească de toate particulele ca fiind aşa. Într-adevăr
diametrul particulelor este proprietatea lor cea mai importantă. Din punct de vedere
calitativ, particulele individuale sunt clasificate în funcţie de diametrul lor în
grosolane, dacă este mai mare de 2.5 m şi fine dacă este mai mic, [4]. De
exemplu, pentru a acoperi suprafaţa unei mici monede ar fi nevoie de aprox. 100
milioane de particule, cu diametrul de 2.5 m.
În mod intuitiv, se poate crede ca toate particulele trebuie să se depună rapid
pe suprafaţa pământului sub influenţa gravitaţii, însă acest lucru nu este adevărat
pentru particulele mai mici. Conform Legii lui Stoke, viteza cu care particulele cad
pe pământ creşte cu pătratul diametrului lor. Particulele mici cad atât de încet, încât
ele sunt suspendate un timp aproape nedeterminat în aer. Cele foarte mici se
aglomerează, pentru a forma particule mai mari, de obicei tot din categoria celor de
mărime fină. Astfel, particulele fine rămân de obicei în aer timp de zile întregi sau
săptămâni, pe când cele grosolane se depun destul de rapid. Prin urmare, cu cât
aceste particule sunt mai fine, cu atât se împrăştie pe o suprafaţă mai mare,

1
 Soluţii de reducere a concentraţiei de praf
reducând imisia din jurul surselor poluante (centrale electrice, fabrici de ciment,
etc.).
Particulele au în compoziţia lor concentraţii mari de Al, Ca, Si şi O sub formă
de silicaţi de aluminiu, dintre care unii mai conţin şi ionul de calciu.
Conţinutul organic mediu al particulelor fine este în general mai mare decât
cel al particulelor grosolane. De exemplu, arderea incompletă a combustibililor pe
bază de carbon precum cărbunele, păcura, benzina si combustibilul diesel produce
multe particule de funingine, care în principal sunt cristaloizi de carbon. În
consecinţă, una dintre principalele surse de particule atmosferice pe bază de
carbon, atât fine cât şi grosolane, sunt centralele termoelectrice clasice, [17].
Normele de protecţia mediului limitează cantitatea de praf depusă într-un an
la nivelul solului la 200 g/m2.

7.2. Eficienţa instalaţiilor de filtrare

Dacă există un domeniu în care calitatea mediului ambiant sa fie simţitor
ameliorată, atunci acesta este acela care se ocupă cu înlăturarea particulelor
sedimentabile sau a particulelor de praf în suspensie. Această evoluţie favorabilă
se datorează procedeelor industriale bazate pe tehnici de separare mecanice,
electrice, hidraulice şi în strat poros.
Arderea cărbunelui şi în unele cazuri chiar arderea hidrocarburilor reziduale
(păcură cu conţinut ridicat de cenuşă), impurifică gazele de ardere.
În cazul arderii cărbunelui pulverizat, filtrarea este obligatorie la orice
dimensiune a generatorului de abur, deoarece materialul necombustibil din cărbune
(anorganicul) se regăseşte, după cum se observă şi din figura 7.1, în mare parte,
sub formă de cenuşă zburătoare în gazele de ardere.
Din cantitatea Ai de anorganic intrată cu combustibilul, o parte, Ar , este
reţinută în focar, o altă parte, Af , este reţinută în instalaţiile de filtrare, iar Ae este
evacuată pe coş, o dată cu gazele de ardere, conform relaţiilor, [11, 17], de bilanţ
material,
i
A i =A B ; A r =xA i ; A f =β ( 1−x ) A i ; A e=( 1−β ) ( 1−x ) A i. ,
unde: Ai reprezintă cantitatea relativă iniţială de anorganic (cenuşă) din combustibil, B
reprezintă debitul de combustibil al generatorului de abur, x reprezintă cantitatea
relativă (coeficientul) de anorganic reţinută în focar, iar β reprezintă cantitatea relativă
de anorganic reţinută în filtru sau eficienţa filtrului. De menţionat că toate cantităţile Ai,
Ar, Af, Ae au aceleaşi unităţi de măsură ca şi debitul de combustibil, B (în majoritatea
cazurilor kg/s).

2
 Soluţii de reducere a concentraţiei de praf

Cantitatea relativă, x, de anorganic, reţinută în focar, depinde de tipul

instalaţiilor şi în principal de felul combustibilului şi sistemul de ardere din focarul
generatorului de abur, având orientativ valorile prezentate în tabelul 7.1, [14, 19].

Modul de calcul al eficienţei β a oricărei instalaţii de filtrare se prezintă in

figura 7.2, [21].
Acceptarea finală a testului pentru calculul eficienţei impune menţinerea
constantă a raportului D/E şi pentru un număr mai mare de încercări, astfel că la cel
puţin două din trei să se obţină acelaşi rezultat pentru eficienţă.

Fig. 7.1. Bilanţul de praf la instalaţiile din centralele termoelectrice clasice.

Tabel 7.1.
Cantitatea relativă de anorganic reţinută în focar

Sistemul de ardere din focarul generatorului de abur x

Ardere de cărbune granulat pe grătar 0.70÷0.75
Ardere de cărbune pulverizat şi evacuarea uscată a cenuşii 0.20÷0.25
Ardere de cărbune pulverizat în focar cu o singură cameră şi 0.25÷0.40
evacuarea zgurii în stare lichidă
Ardere de cărbune pulverizat în focar cu două camere şi evacuarea 0.50÷0.65
zgurii în stare lichidă

3
 Soluţii de reducere a concentraţiei de praf

Fig. 7.2. Schema de calcul a eficientei unei instalaţii de filtrare.

7.3. Soluţii de reţinere a prafului

Particulele din materie se îndepărtează din aer fie prin filtrarea acestuia, fie
cu ajutorul unor colectoare de praf.
Prin filtrare se îndepărtează numai cantităţile mici de particule din materie,
iar pentru cantităţile mari se utilizează colectoarele de praf.
Principalele elemente pentru stabilirea metodelor şi a echipamentelor de
reţinere sunt: concentraţia de particule, analiza mărimii particulelor, gradul necesar
de îndepărtare a particulelor, temperatura, presiunea şi debitul aerului sau gazului
poluat, caracterizarea fizico-chimică a prafului, cerinţe utilitare, metoda dorită de
îndepărtare a particulelor.
Reţinerea pulberilor sau prafului se realizează cu ajutorul filtrelor, care se
caracterizează prin: debitul de gaze poluate care ies din proces Dg m3/s , domeniul
diametrului particulelor d [μm]; temperatura maximă a gazelor tgmax  OC ; gradul
de reţinere sau eficienţa filtrului , viteza particulelor în filtru wm/s, pierderi de
presiune în filtru p mmH2O , costurile anuale de întreţinere.
Principalele metode de reţinere a prafului sunt:
 mecanice, având la bază forţa de gravitaţie şi inerţie ;
 electrice, având la bază ionizarea particulelor în câmp electric;
 strat poros, utilizând caracteristicile curgerii fluidelor reologice;
 hidraulice, având la bază metode de spălare.

4
 Soluţii de reducere a concentraţiei de praf
Caracteristici de exploatare a soluţiilor de desprăfuire
Deoarece praful a fost unul dintre cei mai vechi poluanţi cunoscuţi, eforturile
tehnico-ştiinţifice au condus la elaborarea unor tehnologii având o eficienţă de
reţinere a particulelor ridicată.
Caracteristicile de exploatare a metodelor de desprăfuire sunt prezentate în
tabelul 7.2, [21, 22]. În cazul procedeelor de desprăfuire având cea mai ridicată
performanţă (precum filtru cu saci, electrofiltre), în atmosferă sunt emise numai
anumite particule, dintre cele mai fine.
Domeniul specific de aplicare, în funcţie de plaja granulometrică a materiilor
solide reţinute, se prezintă în figura 7.3. Totuşi, uneori aceste particule fine pot fi
periculoase, conţinând compuşi toxici, cum ar fi metale grele (mercurul) sau
compuşii lor cu anumiţi poluanţi organici persistenţi (hidrocarburi aromatice
policiclice).
Vehicularea poluanţilor se face în functie de granulometria particulelor.
Aceasta se datorează faptului că, compuşii toxici, aflaţi în stare de vapori în gazele
de ardere la temperatură ridicată, condensează pe particulele fine de praf, deja
prezente. Acest proces este valabil chiar şi în cazul scăderi temperaturii, ca în cazul
sintezei anumitor compusi organici grei, cum ar fi dioxinele si furanurile.
Ideal ar fi, fără îndoială, efectuarea mai multor desprăfuiri în cascadă la nivel
de temperatură descrescătoare, eliminind mai întâi particulele grosiere de praf,
înaintea condensării metalelor grele.
Pentru temperaturi înalte rămân de pus la punct tehnologiile de desprăfuire
prin filtre ceramice, în condiţii economice acceptabile.

Tabelul 7.2
Caracteristicile de exploatare a sistemelor de desprăfuire

Metoda de Materiale Avantaje Inconveniente

reţinere
Cameră de Rezistenţa Inadaptarea la particule
decantare materialelor fine(de exemplu mai mici
Sac de praf de 5m pentru ciclu)
Mecanice Separator cu
impact (jaluzele)
Ciclon
Multiciclon
Electrofiltre uscate Scăderea consumului Inadaptarea la variaţii
Electrostatic de energie bruşte ale rezistivităţii
e Electrofiltre umede Eficacitate în filtrare prafului si caracteristicilor
de flux gazos

5
 Soluţii de reducere a concentraţiei de praf
Eficacitate în filtrare Consum mare de energie.
Posibilitatea de Sensibilitatea mediului
Filtru textil de tip captare a anumitor filtrant la temperatura
In strat poros sac poluanţi gazoşi
(totale) Filtru cu nisip Domeniu de aplicare
limitat
Turn de spălare Posibilitatea de Consum mare de
Hidraulice
Scruber de tip şoc tratare a gazelor energie(mai ales cu tubul
(cu pulverizare) fierbinţi Venturi).
Scruber Venturi Posibilitatea de Riscul transportului
Scruber uscat captare a anumitor poluanţilor către apă şi sol.
poluanţi gazoşi

Fig. 7.3. Domeniul specific de aplicare a principalelor tehnici de desprăfuire.

7.4. Filtre mecanice pentru desprăfuire

Cameră de decantare
Filtrele cameră de decantare sunt cele mai vechi tehnologii de desprăfuire,
având forma unei camere secţionate în formă de cruce. Atunci când un curent de
aer pătrunde în cameră printr-un canal de diametru mic, viteza lui se reduce,
determinând depozitarea particolelor datorită gravitaţiei, după cum se observă din
figura 7.4.

6
 Soluţii de reducere a concentraţiei de praf

Fig. 7.4. Schema unei camere de decantare.

Particulele mici sunt colectate mai greu, astfel că eficienţa la acestea se
reduce practic la jumătate.
Eficienţa colectării, β, a unei camere de decantare, bazată pe forţa
gravitaţională, se exprimă în funcţie de viteza terminală a particolelor, de la 40 la
50 microni în diametru aerodinamic.
U∞ Ah
β=
Calculul eficienţei se face cu relaţia: Q , unde U∞ [m/s] este
viteza terminală maximă atinsă de particule în cameră, Ah [m2] suprafaţa orizontală
a camerei de decantare, iar Q [m3/s] este debitul volumetric de gaze poluate.
Eficienţa medie a unor astfel de filtre cameră de decantare este în medie de
60÷70 %, dar se reduce la 40÷45 %, pentru particule sub 5 microni. Pierderile de
presiune sunt de 25÷35 Pa, iar temperatura nu constituie un inconvenient, [18, 23] .
Pentru a îmbunătăţii eficienţa camerei de decantare gravimetrice, trebuie să
se mărească suprafaţa orizontală efectivă sau să se reducă debitul volumetric de
gaze.
Filtrele cameră de decantare se utilizează pentru reţinerea particulelor
grosiere, constituind de regulă prima treaptă de filtrare. Sunt improprii pentru
desprafuirea gazelor de la generatoarele de abur ce ard praf de cărbune.

Separatoare cu impact
Separatoarele cu impact sau cu jaluzele sunt o variantă a separatorilor
gravitaţionali, ce folosesc un element de deviaţie în camera de gravitaţie pentru a
îndepărta particulele din materie, oprindu-le mişcarea în conformitate cu curentul
de aer. Eficienţa separatoarelor cu impact depinde de procentajul de particule care
lovesc obiectul staţionar (de regulă un sistem de jaluzele).
d p V r ρp
β=
Calculul eficienţei se face cu relaţia, [24]: ηD , unde dp [m] este

7
 Soluţii de reducere a concentraţiei de praf
diametrul particulei, V∞ [m/s] este viteza relativă a gazului faţă de elementul
filtrului (jaluzelele), ρp [kg/m3] este densitatea particulelor, η [kg/m.s] vâscozitatea
dinamică a gazului, iar D [m] este diametrul ţintei de impact.
Eficienţa medie a filtrelor separatoare cu impact este în medie de 30÷50 %,
dar se reduce la 20÷25 %, pentru particule sub 5 microni. Pierderile de presiune
sunt foarte reduse, de 5÷10 Pa, iar temperatura nu constituie un inconvenient.

Filtru mecanic de tip ciclon şi multiciclon

La separatorii inerţiali mecanismul de separare este forţa centrifugă, care
depinde de diferenţa dintre densitatea particulei de praf şi a aerului în care este
antrenată, astfel că are loc separarea inerţială a particulelor de praf. Forţele de
frânare ale particulelor sunt în funcţie de diametrul acestora, astfel că aceşti
colectori inerţiali sunt eficienţi pentru particule cu diametrul mai mare de 10 μm şi
foarte ineficienţi pentru particule mai mici de 5 μm.
2
m V
F=k C p
Forţa centrifugă ce acţionează asupra particulelor este R , unde:
mp [kg] – masa particulei; V [m/s] – viteza particulei; R [m] – raza de curbură; kC
-un coeficient de proporţionalitate ce include în el diferenţa dintre masa specifică a
particulelor şi cea a aerului şi mărimea particulelor (granulaţia).
Din relaţia de mai sus rezultă că forţa centrifugă creşte şi o dată cu aceasta se
măreşte eficienţa de separare cu creşterea vitezei aerului sau gazului purtător, cu
creşterea masei şi diametrul particulei şi cu reducerea razei de curbură.
Cel mai comun separator inerţial este ciclonul, realizat sub două forme de
bază, cu admisia tangenţială sau axială, prezentat în figura 7.5.
Particulele centrifugale sunt depuse pe pereţii filtrului şi se adună la partea
inferioară, în timp ce gazele curate părăsesc filtrul printr-un tub central.
Reţinerea particulei are un caracter selectiv; se reţin cu precădere particulele
grele şi cu granulaţie mare.
Modul de realizare al lor este foarte diferit deosebindu-se:
 unităţi cu un singur ciclon cu diametru mare;
 unităţi multiciclon, cu un număr de elemente de dimensiune redusă,
funcţionând în paralel.
Mărimea particulelor colectate de ciclon este dată de ralaţia
9 ηR
D p=
√ πN c V ( ρ p− ρg )
, unde: Dp [m] - diametrul particolei colectate la o
eficienţă de 50 %; η [kg/m.s] vâscozitatea dinamică a gazului, R [m] – raza de

8
 Soluţii de reducere a concentraţiei de praf
curbură a ciclonului; Nc - numărul de vârtejuri (cicloane) ale ciclonului, de obicei
5; V [m/s] - viteza aerului sau gazului la intrare; ρp, ρg [kg/m3] -densitatea
particulelor, respectiv a aerului sau gazului.

Fig. 7.5. Schema unui separator inerţial de tip ciclon.

ρ p D p Re−R i
β= Vk ψ
Eficienţa unui ciclon este η Re , unde în plus Re, Ri [m] –
raza exterioară, respectiv interioară a ciclonului; kψ – factor de formă ce ţine seama
de distribuţia diametrului particulelor.
Se observă că eficienţa sau gradul de reţinere  creşte cu granulaţia Dp şi
densitatea ρp a particulelor solide. În general, la particule cu diametrul peste 10 μm,
eficienţa  este 60÷80 %, dar se reduce la 30÷50 % la particule cu diametrul de 5
μm. Eficienţa se reduce în timp datorită uzurii prin eroziune. Temperatura aerului
sau gazelor desprăfuite poate ajunge la 400 ˚C.
Căderea de presiune în ciclon sau multiciclon este de circa 30÷80 Pa. La
pierderi de sarcină în cicloanele unei baterii de tip multiciclon de peste 80 Pa, apar
curenţi de scurtcircuit care conduc la o scădere pronunţată a eficienţei acestuia. În
aceasta situaţie este mai avantajoasă înlocuirea multiciclonului cu un ciclon
individual sau montarea în amonte de ciclon a unui ventilator, care însă lucrează în
condiţii grele.

9
 Soluţii de reducere a concentraţiei de praf
7.5. Filtre electrostatice
Filtrele electrostatice (denumite curent electrofiltre), realizează separaţia
prafului prin ionizarea gazelor purtătoare a particulelor de cenuşă şi prin urmare,
tensiunea de lucru a acestora este ridicată. Principiul de funcţionare a fost brevetat
la începutul secolului XX de către Fredrick Cottrell, iar la ora actuală sunt
numeroase variantele de realizare practică.
Avantajele comparative ale utilizării filtrelor electrostatice în raport cu alte
aparate colectoare de particule sunt:
 posibilitatea utilizării la temperaturi ridicate ale gazelor purtătoare
(200÷250 ˚C) şi prin urmare, se pot utiliza şi furnale şi generatoare de
abur;
 au o extrem de mică cădere de presiune (10÷15 Pa), astfel încât, costurile
cu energia electrică consumată de ventilatoare este minimă;
 eficienţa colectării este extrem de mare (94÷99,5 %), dacă utilizarea este
adecvată tipului de praf, însă dacă proprietăţile prafului nu sunt bine
cunoscute, această eficienţă scade la 92÷95 %;
 pot acoperi un larg domeniu de mărimi de particule şi concentraţii de praf,
dar cel mai eficiente sunt pentru particule mai mici de 10 microni;
 costurile de întreţinere şi reparare sunt mult mai mici decât pentru oricare
alt tip de sistem de colectare.
Dezavantajele electrofiltrelor, care limitează într-o oarecare măsură folosirea
lor, sunt:
 cost iniţial ridicat;
 necesitatea unui spaţiu de instalare mare;
 nu pot capta particule de praf combustibile, ca de exemplu praful de lemn;
 sunt inadecvate pentru variaţii brutale ale rezistivitaţii prafului şi debitului
de gaze.
Filtrele electrostatice lucrează prin încărcarea prafului cu ioni şi apoi
colectarea particulelor ionizate pe o suprafaţă colectoare, de formă tubulară sau
plată, care este de obicei curăţată prin răzuire.
La tensiune ridicată, peste 30 kV curent continuu, se stabileşte un câmp
electric între bobina electrodului central şi suprafaţa de colectare. Tensiunea este
destul de ridicată pentru un efect corona vizibil între electrod şi suprafaţă, având
ca efect o cascadă de ioni negativi în spaţiul dintre electrodul central şi sprafaţa
din afara tubului.
Ionizarea are loc sub acţiunea unei tensiuni electrice înalte, care depăşeşte
constanta dielectrică a gazelor în vecinătatea electrozilor de ionizare, producând
fenomenul corona.

10
 Soluţii de reducere a concentraţiei de praf
Orice aerosol care intră în acest spaţiu liber este încărcat şi bombardat de
aceşti ioni, astfel că migrează spre suprafaţa colectoare sub efectul atracţiei
electrice şi al bombardării, cum se observă şi din figura 7.6.

Fig. 7.6. Schema de principiu a unui electrofiltru.

Când particulele ajung pe suprafaţa colectoare, îşi pierd sarcina electrică şi
aderă la aceasta datorită forţei de atracţie, unde vor rămâne fixate până la
întreruperea curentului şi îndepărtarea fizică prin răzuire, curăţare sau vibraţii.
În general, distanţa b dintre electrozii de ionizare şi cei de depunere este de
0.3÷0.4 m, viteza de migrare a particulelor de cenuşă w pe electrozii de depunere
este de 8÷12 cm/s, iar viteza v a gazelor în electrofiltru este de 1.5÷2.5 m/s.
După forma electrozilor, filtrele electrostatice sunt tubulare sau cu plăci. La
filtrele tubulare electrodul de depunere este un tub cilindric sau hexagonal, iar
electrodul de ionizare o sârmă întinsă în lungul axei tubului. Aceste tuburi au
diametrul de 150÷300 mm şi o lungime de 3000÷4000 mm. Electrozii de ionizare
sunt confecţionaţi din sârmă de oţel cu diametrul de 1.5÷2 mm. Uneori sârma este
prevăzută cu ţepi sau muchii pentru a mări posibilitatea de străpungere locală a
câmpului.
Filtrele cu plăci, prezentate în figura 7.7, sunt de fapt nişte condensatori plani
alcătuiţi dintr-o serie de plăci paralele, ce constituie de fapt electrozii de depunere,
iar între plăci sunt situaţi electrozii de ionizare, sub forma unor sârme la jumătatea
drumului dintre două plăci.
Electrozii de ionizare sunt izolaţi de pământ, fiind legaţi la polaritatea (-), iar
plăcile sunt legate la pământ, formând polaritatea (+). Tensiunea aplicată este, în
general, de ordinul U = 60-100 kV c. c. Legarea electrozilor de ionizare la (-) este
justificată de faptul că ionii negativi din aer au o mobilitate de 1.37 ori mai mare
decât cei pozitivi şi astfel, efectul corona este mai intens.
Circulaţia gazului este orizontală pentru plăci. Electrozii de ionizare se
construiesc cu diametrul de 12 mm, eventual cu muchii şi vârfuri, pentru a produce

11
 Soluţii de reducere a concentraţiei de praf
o descărcare cât mai intensă.
Particulele de cenuşă din gaze se încarcă cu sarcini electrice şi, datorită
forţelor electrostatice, se deplasează cu viteza w spre electrozii de depunere. Viteza
de mişcare a particulelor, w, în câmpul electrostatic depinde atât de caracteristicile
mecanice şi electrice ale purtătorilor, cât şi de intensitatea câmpului electric.

Fig. 7.7. Schema unui electrofiltru cu plăci.

Gradul de reţinere a prafului (desprăfuire), sau eficienţa β a electrofiltrului, se
poate calcula cu una dintre relaţiile de mai jos:
τm
lw
Ce −
τ − x
β=1− =1−e s =1−e bv
Ci
g g
unde:
Ce, Ci
[ mN3
sau
kg ] - concentraţia la ieşirea din electrofiltru, respectiv la
w
τm= [ s ]
intrarea în acesta; b - timp de migrare a particulelor spre electrozii de
v
τ s= [ s ]
depunere; l - timp de staţionare a particulelor în electrofiltru; w [m/s] -
viteza de depunere sau migrare a particulelor spre electrozii de depunere, depinzând şi
de caracteristicile acestora; b [m] - distanţa dintre electrozi; v [m/s] – viteza curentului
de gaze, conţinând particule, prin electrofiltru; l [m] - lungimea electrofiltrului; x –
factor de corecţie experimental, având valori de 0.85÷0.9.
Relaţia de mai sus, care se utilizează şi pentru dimensionare, are un grad

12
 Soluţii de reducere a concentraţiei de praf
mare de aproximare, deoarece face următoarele ipoteze simplificatoare:
 viteza de migrare w este constantă în lungul electrofiltrului, când în
realitate aceasta depinde de temperatura gazelor (creşte cu aceasta);
 câmpul de viteze al circulaţiei gazelor este uniform, adică v = const.;
 geometria electrofiltrului este perfectă (b = const.);
 concentraţia de praf este uniformă şi se menţine constantă în toată
secţiunea transversală a canalului, neexistând antrenări de praf pe electrozi.
În realitate, imperfecţiunile geometrice, cât şi depunerea exagerată pe
electrozi, modifică câmpul electric, tensiunea efectivă de ionizare şi, împreună cu
neuniformitatea curgerii, constituie cauze ale reducerii eficienţei electrofiltrului
zeE m
Viteza de depunere se poate calcula cu relaţia:
w=
[]
3 πη d p s
unde: z - număr mediu de purtători de sarcină pe particulă; e [C] - sarcina electronului;
E V/m - intensitatea câmpului electric aplicat; η [kg/m.s] vâscozitatea dinamică a
gazului; dp m- diametrul particulei de praf. De menţionat că, pentru lignit w =
0.095÷0.1 m /s, iar pentru huilă de Valea Jiului w = 0.12÷0.14 m/s.
Această viteză de depunere este teoretică, dar în realitate se abate de la
valoarea teoretică, cum se vede şi din figura 7.8.

Fig. 7.8. Variaţia vitezei de depunere cu diametrul particulei.

Factorii care influenţează viteza de depunere, diminuând-o, sunt: 1)

încărcarea suprafeţei de depunere; 2) intensitatea curentului; 3) secţiunea de trecere
prin electrofiltru; 4) suprafaţa totală; 5) conţinutul de sulf din particule; 6)
concentraţia prafului; 7) conţinutul de carbon nears (funingine); 8) suprafaţa

13
 Soluţii de reducere a concentraţiei de praf
granulelor de cenuşă.
Dacă la factorii ce influenţează viteza de depunere şi implicit, eficienta
filtrării,  adăugăm şi corecta respectare a geometriei canalelor şi a concentraţiei
ramelor cu electrozi de ionizare, putem concluziona că buna funcţionare a
filtrelor electrostatice nu reprezintă o problemă de concepţie şi de nivel tehnic, ci
o problemă de execuţie, montaj şi exploatare.
Electrofiltrele sunt alcătuite din mai multe zone de lucru, alimentate electric
independent, pentru mărirea fiabilităţii şi a siguranţei în funcţionare. Lungimea
unei zone este 4.5÷5 m.
În practica centralelor electrice, în funcţie de eficienţa  necesară a filtrului
şi dependent de felul combustibilului, se folosesc 2÷3 zone pentru huilă, 3÷4 zone
pentru lignit şi 5÷6 zone pentru şisturi bituminoase sau conţinut ridicat de
anorganic. Schema unui E.F. cu trei zone este prezentată în figura 7.9, [24]. Atunci
când se realizează punerea în funcţiune a dispozitivelor de scuturare (ciocănele ce
bat în electrozi), se vor scutura atât electrozii de depunere cât şi ramele de ionizare
(operaţie cunoscută în practică ca bătaia la ţambale).

Fig. 7.9. Schema unui electrofiltru cu trei zone.

14
 Soluţii de reducere a concentraţiei de praf
Pentru a evita antrenarea cenuşii pe durata scuturării, electrozii de depunere
pot avea forma literei C, crescând astfel zona de stagnare (partea haşurată) şi
împiedicând antrenarea cenuşii, cum se observă din figura 7.10.
Electrozii de ionizare sunt prevăzuţi cu vârfurile orientate spre interiorul
literei C, dirijând preferenţial cenuşa către aceste zone. Tensiunea aplicată este de
60-100 kV c.c. , cu posibilitatea unui reglaj continuu, pentru a menţine curentul de
ionizare constant. Dacă curentul de ionizare creşte foarte mult, se poate ajunge la
străpungerea izolatorilor şi, prin urmare, la scurtcircuit şi distrugerea
electrofiltrului. Dacă cantitatea de praf este foarte mare, în electrofiltru pot apare
fenomene de ecranare electrică, ceea ce micşorează eficienţa . Din acest motiv, în
unele instalaţii cu conţinut mare de praf în gaze (ca exemplu, la instalaţiile care ard
praful de lignit), se instalează în serie un filtru mecanic şi un electrofiltru.

Fig. 7.10. Forma electrozilor de ionizare.

Dimensiunile electrofiltrului sunt considerabile, după cum se observă din
figura 7.11, unde este prezentat un electrofiltru instalat într-o fabrică de ciment.

Fig. 7.11. Electrofiltru dintr-o fabrică de ciment.

15
 Soluţii de reducere a concentraţiei de praf
La filtrele electrostatice umede are loc o stropire cu apă a amestecului impur
de aer sau gaze, conţinând praf. Acest sistem este utilizat mai puţin pentru reţinerea
particulelor solide de praf şi mai mult pentru reţinerea combinată a prafului şi altor
substanţe gazoase nocive.

7.6. Filtre totale sau în strat poros

Fac parte tot din categoria filtrelor mecanice uscate. Mai poartă denumirea de
filtre totale sau în strat poros. Dacă se deschide uşa unui mecanism de saci
colectori se va observa de ce filtrele poartă acest nume. În interior se găseşte un
număr de saci din pânză, care sunt susţinuţi doar de scurgerea de gaze, care trece
fie din interior spre exterior, fie din exterior în interior, prin filtrele izolante.
Atunci când granulele de praf se aşează pe filtre, se măreşte rezistenţa şi eficienţa
filtrului care îndepărtează particulele din aer. Când sunt acoperite în întregime,
operaţia de filtrare este împiedicată.
Filtrele totale acoperă un domeniu foarte larg, atât în ceea ce priveşte spectrul
granulometric cât şi temperatura de lucru, fiind cel mai eficient sistem de
îndepărtare a particulelor uscate. Eficienţa lor medie este foarte ridicată (  = 99,9
%), în timp ce eficienţa la particulele sub 5 m este apropiată de 100 %.
Din categoria filtrelor totale sau în strat poros cele mai des utilizate sunt:
 filtrele textile de tip sac din ţesături textile;
 filtrele cu pat filtrant, din fibre îngrămădite sau umplutură de nisip.
Funcţionarea filtrele textile de tip sac din ţesături textile este limitată de
temperatură în jurul valorilor de 100-250OC (dependentă de natura materialului), în
schimb rezistenţa gazodinamică este foarte mare ajungând la 200÷250 Pa. La
aceste filtre vitezele sunt mai mici ca la filtrele de tip ciclon sau multiciclon, [27].
Ele îşi găsesc întrebuinţarea la filtrarea debitelor mici de aer sau de gaze reci,
precum aerul din traseul transportului de cărbune sau cenuşă, gazele ventilate în
instalaţiile nucleare sau aerul folosit în transportul pneumatic.
Particulele separate sunt, în general, mai mici decât porii ţesăturii, explicabil
prin aceea că, la această categorie de filtre, pe lângă procesul de cernere (sitare),
apare fenomenul de difuziune a particulelor la suprafaţa fibrelor. Această difuziune
se accentuează pe măsură ce diametrul particulelor de praf este mai mic (sub 5 μm)
şi conduce la îmbâcsirea filtrului şi la necesitatea înlocuirii ţesăturii.
Filtrarea nu o face izolaţia, ci pânza care acoperă filtrele sau umplutura din
interior, de forma unui fagure sau strat poros. Se poate considera că pânza este un
caz particular al fagurelui sau statului poros. În general, rezistenţa fagurelui se

16
 Soluţii de reducere a concentraţiei de praf
măreşte proporţional cu timpul şi nu depinde de curentul de aer, decât la începutul
utilizării filtrului.
Pierderea de presiune în fagure (statul poros) este proporţională cu
concentraţia de praf, cu timpul şi pătratul vitezei superficiale a aerului sau gazului.
Viteza superficială este definită ca raportul dintre debitul volumetric de aer sau
gaze şi suprafaţa de filtrare.
Cunoscând pierderea de presiune iniţială prin filtru curat, se poate calcula
timpul după care este necesară curăţirea, pentru ca pierderea de presiune prin filtru
să se menţină sub o limită maximă impusă.
Experimental s-a constatat că eficienţa separării creşte cu reducerea
diametrului fibrei, concomitent cu reducerea pierderilor de presiune.
O alternativa a sistemului de filtrare cu ţesături, aplicabilă pentru temperaturi
ridicate, o constituie filtrele cu pat filtrant din fibre îngrămădite sau umplutură
de nisip, având schema prezentată în figura 7.12, [28].

Fig. 7.12. Filtru cu pat filtrant.

Ca material filtrant, pentru reţinerea prafului, se utilizează straturi de
materiale granulare sau poroase, constituite din pietriş foarte fin şi granule de
şamotă. Aceste straturi schimbă direcţia şi viteza scurgerii de gaz, permiţând prin
inerţie particulei să mişte alte particule.

17
 Soluţii de reducere a concentraţiei de praf
Dezavantajul folosirii acestui tip de filtre constă în faptul că praful va
acoperi straturile. De aceea, se cere o întreţinere deosebită, pentru a împiedica acest
lucru şi, în acest scop, se montează un ventilator pe coloana de absorbţie şi se
asigură etanşeitatea dispozitivului de colectare şi evacuare, pentru evitarea
curenţilor turbionari în conul fitrului.
Mecanismele de îndepărtare a particulelor de praf sunt:
 aşezarea particulelor pe straturile de material filtrant;
 interceptarea directă a cantităţilor rămase de particule de praf şi
îndreptarea lor de către curenţi de aer, către straturile de material filtrant;
 difuzia materialului, deoarece aerul îşi măreşte sau îşi scade viteza atunci
când goleşte straturile de material filtrant, care sunt relativ curate în
comparaţie cu particulele din materie.
Aceste filtre cu pat filtrant sunt sensibile la modificarea debitului volumetric
de aer sau gaze poluate.

7.7. Filtre hidraulice umede

La acest tip de filtre reţinerea particulelor se bazează pe spălarea aerului sau
gazului încărcat cu particule de praf cu un curent de fluid, cel mai adesea apă, într-
o instalaţie de tip scuber, prin două mecanisme distincte, prezentate în figura 7.13.

Fig. 7.13. Mecanismele de reţinere a prafului în scruber.

Primul mecanism constă în umezirea particulei cu lichidul din scruber,
pulverizat printr-un difuzor în bule mai mici. Particula de praf este reţinută atunci

18
 Soluţii de reducere a concentraţiei de praf
când aceasta traversează linia de demarcaţie a interfeţei lichid-gaz. Apare necesară
o mişcare relativă a particulei la interfaţa lichid-gaz. În zona de pulverizare a
picaturilor, această pulverizare influenţează ciocnirea particulei de praf de cele de
lichid. În bula de lichid, forţele inerţiale şi turbulente intensifică acest contact.
Eficienţa reţinerii particulelor de praf creşte cu numarul de picături şi mişcarea
relativă a acestora. În scruber, mişcarea picăturii măreşte aria activă pentru
transferul de masă şi creşte şansa de umidificare a particulelor. Pentru o bulă,
mişcarea ei înseamnă nu doar mărirea suprafeţei de schimb disponibilă, ci şi
scurtarea traseului pâna la interfaţa unde poate fi umezită. După acest mecanism
sunt construite turnurile de spălare.
Al doilea mecanism important în colectorii umezi (scuberi) este reţinerea
particulelor de praf umede pe suprafaţa colectoare, urmată de curăţarea suprafeţei.
Suprafaţa colectoare poate fi sub formă de pat (strat) sau simplu, o suprafaţă
umedă.
Scruberele industriale utilizează cele două mecanisme esenţiale expuse mai
sus, concomitent cu reducerea pierderilor de apă. O astfel de schemă este
prezentată în figura 7.14. În acest caz, filtrul umed este constituit dintr-un tub
aerodinamic conectat la un bazin şi apoi o zonă ascendentă în care se plasează un
separator de picături cu şicane. Pentru reducerea consumului de apă, iniţial se face
stropirea cu apă brută recirculată din bazinul colector, iar, în final, se reţin
picăturile de apă din aerul sau gazul curat, în separatoare cu şicane. Praful reţinut
este evacuat în stare umedă sub formă de şlam.

19
 Soluţii de reducere a concentraţiei de praf

Fig. 7.14. Filtru umed combinat.

Din cauza pulverizării apei, temperatura la ieşire se reduce, ajungând la circa
60 °C, pentru o temperatură la intrare de circa 140 °C. Temperatura la ieşire redusă
măreşte pericolul de apariţie al punctului de rouă acidă şi înrăutăţeşte dispersia
gazelor. Pentru evitarea acestor neajunsuri este necesară ridicarea temperaturii
gazelor până la circa 90 °C, încălzirea acestora făcându-se cu căldură din exterior
sau recuperativ, prin montarea unui schimbător de căldură care încălzeşte gazele
curate pe seama căldurii gazelor brute.
Viteza gazelor este 4÷6 m/s, căderea de presiune de circa 150 Pa, iar eficienţa
foarte bună (95÷99,5 %).
Acest filtru este eficient şi la reducerea SO 2 din gaze, scop în care se
introduce în bazinul de apă fie CaCO3, Ca(OH)2 sau MgCO3. Prin reacţie cu SO2 se
formează CaSO4 sau MgSO4 (sulfaţi).

Un sistem relativ recent, care a început să aibă o largă utilizare, este scruberul
de tip Venturi, prezentat în figura 7.15, care lucrează cu viteze mari ale lichidului
şi ale gazului sau aerului poluat, rezultând o presiune transversală foarte mare a
vaporilor.
Scuberul uscat este ultima aplicaţie a filtrării hidraulice, filtrarea realizându-
se într-un pat de pietriş. Unele unităţi folosesc plăci electrostatice transversale sau

20
 Soluţii de reducere a concentraţiei de praf
pat de nisip, pentru reţinerea particulelor. Eficienţa filtrării este acceptabilă, de
circa 90÷95 %.

21
 Soluţii de reducere a concentraţiei de praf
Fig. 7.15. Scruberul de tip Venturii.

7.8. Comparaţie între sistemele de desprăfuire

La alegerea sistemului de desprăfuire influenţează dimensiunea particulelor
ce trebuie reţinute, temperatura agentului purtător, dimensiunile aparatului,
pierderea de presiune în aparat şi costurile anuale de întretinere. Orientativ, în
tabelul 7.3, se prezintă o comparaţie a acestor sisteme, [27]. Trebuie precizat că
valorile tabelate nu sunt absolute, deoarece există o mare varietate de tipuri şi
fabricanţi, astfel că pentru alegerea unei soluţii concrete sunt necesare cataloagele
furnizorului.
Tabel 7.3.
Comparaţia sistemelor de reţinere a particulelor
Tipul de Dimensiune Eficienţa T Pierdere Spaţiul de Cost
colector particule reţinerii maximă presiune amplasare anual
[µm] particulelo admisă [Pa] necesar $/m3 an]
r [° C]
Filtru sac din 0.1÷1.0 Slabă 80 10 Mare 14.0
bumbac 1.0÷10.0 Bună 80 10 Mare 14.0
10.0÷50.0 Excelentă 120 10 Mare 14.0
Filtru sac din 0.1÷1.0 Slabă 120 12 Mare 17.0
fibre sintetice 1.0÷10.0 Bună 120 12 Mare 17.0
10.0÷50.0 Excelentă 80 12 Mare 17.0
Filtru sac din 0.1÷1.0 Slabă 290 10 Mare 21.0
fibre de sticlă 1.0÷10.0 Bună 290 10 Mare 21.0
10.0÷50.0 Bună 290 10 Mare 21.0
Filtru sac din 0.1÷1.0 Slabă 260 20 Mare 23.0
teflon 1.0÷10.0 Bună 260 20 Mare 23.0
10.0÷50.0 Excelentă 260 20 Mare 23.0
Filtru 0.1÷1.0 Excelentă 400 1 Mare 21.0
electrostatic 1.0÷50.0 Bună 400 1 Mare 21.0
Filtru ciclon 0.1÷10.0 f. slabă 400 5 Mare 7.0
standard 10.0÷50.0 Bună 400 5 Mare 7.0
Filtru ciclon 0.1÷1.0 f. slabă 400 12 Moderată 11.0
perfecţionat 1.0÷10.0 Slabă 400 12 Moderată 11.0
10.0÷50.0 Bună 400 12 Moderată 11.0
Turn de 0.1÷1.0 Slabă 540 5 Mare 25.0
spălare 1.0÷50.0 Bună 540 5 Mare 25.0
Filtru umed 0.1÷1.0 Slabă 540 10 Moderată 23.0
combinat 1.0÷50.0 Bună 540 10 Moderată 23.0
Scruber 0.1÷1.0 Bună 540 90 Redusă 56.0
Venturi 1.0÷50.0 Excelentă 540 90 Redusă 56.0
Filtru sac din 0.1÷1.0 Slabă 500 10 Mare 21.0
teflon 1.0÷50.0 Bună 500 10 Mare 21.0

22
 Soluţii de reducere a concentraţiei de praf
De menţionat că, eficienţa de filtrare se reduce în timp, pe măsură ce
elementele de filtrare se încarcă cu praf, astfel încât sunt necesare opriri pentru
curăţarea filtrelor.

23