Colegiul „Emil Negruțiu”

str. Agriculturii, nr. 27, loc. Turda, jud. Cluj, 401100

tel./fax: 0264312637
e-mail: emilnegrutiu@yahoo.com
www.emilnegrutiu.ro

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE

INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN CLUJ
COLEGIUL „EMIL NEGRUŢIU” TURDA

DOMENIUL DE PREGĂTIRE: PROTECȚIA MEDIULUI

CALIFICAREA PROFESIONALĂ: TEHNICIAN LABORANT PENTRU
PROTECȚIA CALITĂȚII MEDIULUI

EXAMENUL DE CERTIFICARE A CALIFICĂRII

ABSOLVENȚILOR ÎNVĂȚĂMÂNTULUI POSTLICEAL

PROFESOR ÎNDRUMĂTOR:
ANDRONACHE CARMEN DANIELA

ELEV:
MĂRGINEAN I. OVIDIU DANIEL

TURDA
2020
 MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN CLUJ
COLEGIUL „EMIL NEGRUŢIU” TURDA

DOMENIUL DE PREGĂTIRE: PROTECȚIA MEDIULUI

CALIFICAREA PROFESIONALĂ: TEHNICIAN LABORANT PENTRU
PROTECȚIA CALITĂȚII MEDIULUI

TRATAREA APELOR UZATE.CARACTERIZAREA TREPTEI

MECANICE

PROFESOR ÎNDRUMĂTOR:
ANDRONACHE CARMEN DANIELA

ELEV:
MĂRGINEAN I. OVIDIU DANIEL

TURDA
2020
 CUPRINS

ARGUMENT ............................................................................................................................................... 1
CAPITOLUL I. Introducere ...................................................................................................................... 2
CAPITOLUL II. Procesul tehnologic de epurare la Stația de tratare a apelor uzate Cluj-Napoca .. 3
CAPITOLUL III. Treapta biologică ......................................................................................................... 7
CAPITOLUL IV. Concluzii .................................................................................................................... 19
BIBLIOGRAFIE ....................................................................................................................................... 18
ANEXE ....................................................................................................................................................... 18
ARGUMENT

Calitatea apelor este cel mai mult afectată de deversarea de către om de ape uzate. Prin urmare,
principala măsură practică de protecţie a calităţii apelor de suprafaţă este să epurăm apele uzate. In urma
procesului de epurare rezulta namoluri ce trebuiesca tratate pentru a putea fi integrate in natura fara a afecta
mediul inconjurator. Modul de tratare a acestor namoluri face obiectul prezentului atestat.

Primul pas spre epurare este colectarea apelor uzate, care se face prin sisteme de canalizare. ele sunt
mai simple la poluanţi industriali, dar foarte vaste şi complicate în cazul canalizării localităţilor, deoarece
trebuie să preia ape uzate fecaloid-menajere de la un foarte mare număr de surse - toate chiuvetele, WC-urile,
cadele de duş sau baie etc. Se mai adaugă canalele ce preiau apele pluviale. Apele acestea trebuie apoi
conduse la staţia de epurare, de unde apoi de regulă sunt restituite în emisar, de obicei un râu.

Lucrarea de față prezintă statia de epurare din Cluj, in care sunt descrise procesele tehnologice in statia
de epurare si valorificarea namolurilor rezultate, de asemenea, sunt prezentate aspect generale vis-à-vis de
procesul de epurarea apelor uzate si o clasificare a procedeelor de tratare a namolurilor in statiile de epurare.

Caracteristicile namolurilor evidențiază evacuarea în receptorii naturali sau a recirculării, conduce la

reţinerea si formarea unor cantitati importante de nămoluri ce înglobează atât impuritatile conţinute în apele
brute, cât si cele formate în procesele de epurare. Namolurile au diferite caracteristici atat fizico-chimice cat si
biologico-bactereologice. In capitolul dedicat acestei teme se urmareste caracterizarea celor mai importante
proprietati ale namolurilor.

Procedeele de tratare a namolurilor, dezbate procesele de prelucrare a nămolurilor în functie de

provenienţa şi caracteristicile lor, dar şi în funcţie de modul final de evacuare. De asemenea prezinta o
clasificare a proceselor de prelucrare după diferite criterii. In acest capitol se trateaza principalele procedee
prin care trece namolul pana la integrarea in natura: ingrosarea, fermentarea, conditionarea, deshidratarea,
uscarea, incinerarea, valorificarea si evacuarea.

1
CAPITOLUL I. Introducere

După ce din apa supusă procesului de epurare, în treapta mecanică au fost extrase impurităţile grosiere,
suspensiile granuloase, suspensiile uşoare, suspensiile decantabile precum şi suspensiile nedecantabile aduse
în stare decantabilă prin procedee fizico-mecanice, efluentul rezultat este supus în treapta biologică unui
tratament biologic prin care se încearcă eliminarea substanţelor organice dizolvate aflate în apa uzată.

În acest scop, în treapta biologică, într-o primă etapă, apa supusă tratamentului este pusă în contact cu
o cultură de microorganisme (dintre care rolul principal îl au bacteriiile aerobe) care utilizează încărcarea
organică ca substrat (proces care are loc într-o multitudine de faze succesive ce poartă denumirea de
fermentare aerobă), rezultând produşi de fermentaţie inerţi din punct biologic (dacă procesul se desfăşoară în
echilibru materia organică fiind transformată până în final în bioxid de carbon şi apă), apoi, într-o a doua
etapă, apa supusă tratamentului este separată de biomasa bacteriană (care a realizat epurarea biologică) prin
separare gravitaţională (proces de decantare).

După modul în care cultura de microorganisme care realizează fermentarea biologică se găseşte în
bazinul de reacţie sub formă de peliculă biologică fixată pe suporţi inerţi sau dispersată în apa supusă
tratamentului, obiectele tehnologice în care are loc epurarea biologică sunt de tip filtre biologice sau
biodiscuri sau de tip bazine aerate cu nămol activ.

Separarea gravitaţională se face în decantoare, care deoarece se găsesc în treapta biologică care este
treaptă secundară, poartă denumirea de decantoare secundare.

Nămolul este produs în contexte tehnice, economice şi sociale diferite, necesitând în fiecare din cazuri
o abordare holistică pentru a se putea pune în balanţă beneficiile, impacturile şi costurile (directe şi indirecte)
ale soluţiilor posibile de eliminare/valorificare şi pentru a se putea institui regimuri eficiente de control şi
management. Nămolurile rezultate din staţiile de epurare orăşeneşti sunt considerate prin definiţie deşeuri
municipale biodegradabile.

Problema nămolului produs în staţiile de epurare este doar o faţetă a problematicii generale de
management a deşeurilor biodegradabile, pentru care există în UE reglementări de reducere eşalonată a
depozitării, cu termene prestabilite.

2
CAPITOLUL II.

Procesul tehnologic de epurare la Stația de tratare a apelor uzate Cluj-Napoca

Staţia de Epurare a oraşului Cluj-Napoca este amplasată pe malul stâng al râului Someşul Mic în aval
de municipiul Cluj-Napoca la distanţa de 1700 m est de podul din strada Colectiviştilor.

Staţia de epurare a fost dimensionată pentru un debit de 2170 l/s.

Apele uzate ajunse în staţia de epurare trec printr-o succesiune de construcţii şi instalaţii în scopul
curăţirii şi în final ajung în râul Someşul Mic care constituie emisarul canalizării municipiului Cluj-Napoca.

Procesul tehnologic cuprinde trei faze principale: epurarea mecanică, epurarea, biologică și epurarea
chimică (Figura 1).

Epurarea mecanică are rolul de reţinere a corpurilor mari, suspensiilor grosiere, a nisipului, grăsimilor şi
suspensiilor decantabile din apa uzată, prin procedee fizico-mecanice.

Epurarea biologică este procesul tehnologic prin care impurităţile organice dizolvate şi suspensiile
coloidale din apele uzate sunt transformate de catre microorganisme biologice în produşi de degradare
inofensivi (bioxid de carbon, apă, alte produse) şi în masă celulară nouă (biomasă).

Epurarea biologică este constituită din faza anaerobă a procesului, în care are loc reducerea azotaţilor
şi azotiţilor, sub actiunea microorganismelor anaerobe şi din faza aerobă a procesului , in care are loc oxidarea
compuşilor organici şi a compusilor cu azot, sub actiunea microorganismelor aerobe. În urma acestui proces
rezultă o suspensie de masa celulară în apa epurată. Masa celulară se separă de apa epurată prin decantare.

Nămolul biologic în exces provenit din decantoarele secundare cât si cel primar provenit din
decantoarele primare, înainte de introducere în procesul de fermentare, este trecut prin două concentaratoare
de nămol care au rolul de a reduce umiditatea acestuia de la apox. 99,2% la 98-96. 5%.

Namolul deshidratat de la platformele de deshidratare si de la instalatia de deshidratare mecanica este

transportat cu ajutorul autobasculantelor, la depozitul de deşeuri menajere a oraşului Cluj-Napoca. Prin
fermentarea anaerobă are loc degradarea biologică a substanţelor organice insolubile, sub acţiunea unor
ansamblu de populaţii bacteriene. Acestea in anumite condiţii de mediu , descompun materiile organice
complexe din nămol, prin procese de oxido-reducere biochimică in substanţe minerale şi un amestec de gaze,
numit biogaz, format din: CH4; CO; CO2, H2.

3
 Excesul de biogaz rezultat din fermentarea nămolului este stocat în 2 gazometre cu o capacitate de
1000 m3. Producţia de biogaz se transformă în curent electric cu ajutorul unui motor de tip Diesel.

Figura 1. Schema tehnologică a staţiei de epurare Cluj-Napoca

4
CAPITOLUL III.

Treapta biologică

Epurarea apelor uzate, in vederea evacuarii in receptorii naturali sau a recircularii, conduce la retinerea
si formarea unor cantitati importante de namoluri ce inglobeaza atat impuritatile continute in apele brute, cat
si cele formate in procesele de epurare. Schemele tehnologice aplicate pentru epurarea apelor uzate
industriale si orasenesti, din care rezulta namoluri se pot grupa in doua mari categorii: cele privind epurarea
mecano-chimica si cele privind epurarea mecano – biologica. In fig. 2 si 3 se prezinta principalele surse de
namol in cadrul schemelor de epurare mentionate.

Figura 2. Surse de namol din statia de epurare mecano-biologica

5
 Din punct de vedere fizic, namolurile provenite din epurarea apelor uzate se considera sisteme
coloidale complexe, cu compozitii eterogene, continand particule coloidale ( d < 1 μ ), particule dispersate (d
= 1 – 100 μ ), material in suspensie etc., avand un aspect gelatinos si continand foarte multa apa.

Din punct de vedere tehnologic, namolurile se considera ca faza finala a epurarii apelor, in care sunt
inglobate produse ale activitatii metabolice, materii prime, produse finite ale activitatii industriale.

Figura. 3 Surse de namol din statia de epurare mecano – chimica

Principalele tipuri de namol ce se formeaza in procesele de epurare a apelor uzate sunt:

- namol primar, rezultat din treapta de epurare mecanica;

- namol secundar, rezultat din treapta de epurare biologica;

- namol mixt, rezultat din amestecul de namol primar si dupa decantarea secundara, obtinut prin introducerea
namolului adaugat in exces in treapta mecanica de epurare;

- namol de precipitare, rezultat din epurarea fizico-chimica a apei prin adaugare de agenti de neutralizare,
precipitare, coagulare – floculare.

Dupa stadiul lor de prelucrare in cadrul gospodariei de namol, se pot clasifica:

6
- namol stabilizat (aerob sau anaerob);

- namol deshidratat (natural sau artificial);

- namol igienizat (prin pasteurizare, tratare chimica sau compostare);

- namol fixat, rezultat prin solidificare in scopul imobilizarii compusilor toxici;

- cenusa, rezultata din incinerarea namolului;

Clasificarea namolurilor dupa compozitia conduce la luarea in considerare a doua mari categorii:

 namoluri cu compozitie predominant organica, ce contin peste 50% substante volatile in substanta
uscata si care, de regula, provin din epurarea mecano-biologica;
 namoluri cu compozitie predominant anorganica, ce contin peste 50% din substanta uscata si care de
regula, provin din epurarea fizico-chimica.

3.1 Filtre biologice şi biodiscuri

Filtrele biologice (biofiltrele) sunt obiecte tehnologice ale staţiilor de epurare în care impurităţile
organice din apele uzate sunt eliminate de către o cultură de microorganisme aerobe care se găseşte sub formă
de peliculă biologică fixată pe suprafaţa unui material granular de umplutură inert din punct de vedere
biologic.

Pe scurt, procesul de epurare biologică într-un biofiltru are loc astfel: apa uzată cu conţinut de
impurităţi organice este introdusă pe la partea superioară a biofiltrului, străbate materialul granular la
suprafaţa căruia se dezvoltă pelicula biologică şi părăseşte instalaţia pe la partea inferioară. Ca urmare a
activităţii microorganismelor, pelicula biologică se îngroaşe şi la anumite intervale de timp se desprinde de pe
umplutura (fenomen de năpârlire) şi este antrenată de către efluent. Bucăţile desprinse de peliculă biologică se
îndepărtează din efluent în cadrul unui decantor secundar cu care filtrul biologic lucreză în agregat. De
menţionat că rolul principal în procesul de epurare îl au bacteriile aerobe, dar pe mai lângă acestea, în filtrele
biologice mai trăiesc şi număr mare de alte microorganisme şi organisme cum ar fi: protozoare, viermi,
crustacee, larve de insecte, etc. În general o singură parcurgere a materialului de umplutură nu este suficientă

7
pentru obţinerea unei eficienţe corespunzătoare de epurare a efluentului şi din această cauză în cele mai multe
cazuri efluentul se recirculă după decantare.

Schema de principiu a unei instalaţii de epurare cu biofiltru este prezentată în figura 4.

Figura 4. Schema de principiu a unei instalaţii de epurare bilogică cu biofiltru

3.2 Bazine aerate cu nămol activ

Bazinele aerate cu nămol activ sunt reactoare biologice în care apa uzată supusă tratamentului este
pusă în contact cu cultura de microorganisme (care poartă denumirea generică de nămol activ) care este
dispersată în aceasta, în condiţii de aerare corespunzătoare. În figura 5 este prezentată schema tipică a unei
trepte biologice dotată cu bazine de aerare cu nămol activ care are următoarea funcţionare: influentul de apă
uzată cu încărcare organică (dizolvată sau coloidală), care provine de la treaptă mecanică a staţiei de epurare,
pătrunde în bazinul de aerare cu nămol activ, unde are loc fenomenul de fermentare aerobă în urma căruia apa
este eliberată de impurităţile organice biodegradabile; apoi amestecul de apă epurată biologic şi nămol activ
părăseşte bazinul de aerare cu nămol activ şi este dirijat către decantorul secundar unde apa epurată se separă
gravitaţional de nămolul activ rezultând efluentul clarificat al treptei biologice; o parte din nămolul activ

8
separat în decantorul secundar este recirculată către bazinul de aerare, în scopul menţinerii unei concentraţii
relativ constante de nămol activ, iar cealaltă parte este evacuată ca nămol secundar în exces şi transmisă către
treapta de prelucrare a nămolurilor a staţiei de epurare. De menţionat că în bazinul de aerare cu nămol activ
cultura de microorganisme este menţinută permanent în condiţii de aerare prin asigurarea unui aport
corespunzător de aer sau oxigen. De asemenea trebuie menţionat că o mică parte din nămolul recirculat este
dirijat şi către decantorul din treapta mecanică (decantorul primar) pentru inocularea apei cu microorganisme
înainte de ajungerea acesteia în treapta biologică, în scopul învingereii lagului biologic şi asigurării unui
proces biologic normal încă de la pătrunderea efluentului treptei mecanice în bazinul de aerare cu nămol activ.

Figura 5 Schema tipică a unei trepte biologice dotată cu bazine de aerare cu nămol activ

Pentru ca eficienţa procesului biologic de fermentaţie biologică să fie cât mai mare, în practică au fost
dezvoltate diferite variante ale procesului cu nămol activ, în scopul asigurării unor concentraţii de nămol activ
şi încărcare organică cât mai adecvate în tot volumul bazinului de aerare. În figura 6 sunt prezentate schemele
de principiu ale celor mai reprezentative variante de sisteme de epurare biologică cu nămol activ, şi anume:

9
 Figura 6 Schemele de principiu ale celor mai reprezentative variante de sisteme de epurare biologică cu
nămol activ

I - influent, E - efluent, BA - bazin de aerare, DS - decantor secundar, BR - bazin de regenerare a nămolului

NR - nămol recirculat, NE - nămol în exces

- schema epurării cu nămol activ clasică convenţională - care a fost prezentată pe larg anterior;

- schema distribuţiei în etape a influentuluide apă uzată cu încărcare organică - se caracterizează prin
alimentarea cu influent în mai multe puncte de-a lungul bazinului realizându-se o alimentare uniformă a

10
culturii de microorganisme cu substanţă organică de-a lungul bazinului de aerare, ceea ce conduce la anularea
în parte a efectului variaţiei concentraţiei încărcării organice asupra nămolului activ;

- schema distribuţiei în etape atât a influentuluide apă uzată cu încărcare organică cât şi a nămolului
recirculat - realizează o distribuţie uniformă atât a încărcării organice cât şi concentraţiei nămolului activ în
întregul volum al bazinului de aerare; dacă în plus accesul fracţionat al influentului şi nămolului recirculat se
face prin deversare pe la suprafaţa apei, atunci se realizează o aerare suplimentară, cu efecte foarte favorabile
asupra procesului de fermentare aerobă, şi în plus se combate şi efectul de spumare produs de detergenţi sau
alte substanţe tensioactive din apa uzată supusă tratamentului;

- schema epurării în două trepte - constă în trecerea apei uzate prin două perechi succesive de bazine
de aerare şi decantoare secundare, rezultând două calităţii de nămol activ care pot fi mai corespunzător
folosite printr-o distribuţie raţională în cadrul instalaţiei;

- schema epurării cu regenerarea nămoluluil activ - regenerarea nămolului activ separat în decantorul
secundar se face într-un bazin special de regenerare în care nămolul este reţinut un timp mai îndelungat şi
aerat în vederea îmbunătăţirii calităţii, micşorării volumului şi îmbunătăţirea capacităţilor sale de pompare; în
procesul de regenerare a nămolului trebuie să fie adăugată şi hrana corespunzătoare care este supernatant (apă
de nămol) provenit de la instalaţiile de fermentare anaerobă a nămolurilor; prin regenerarea nămolului activ se
asigură eficienţe superioare ale procesului de epurare biologică cu volume de nămol activ semnificativ reduse,
în acelaţi timp evitându-se umflarea nămolului şi mărindu-se decantabilitatea acestuia.

La bazinele de aerare cu nămol activ, oxigenul necesar desfăşurării procesului biologic de fermentare
este preluat din aerul atmosferic (în unele fiind introdus chiar oxigen gazos) care este introdus prin
intermediul sistemelor de aerare.

3.3 Decantoare secundare

Decantoarele secundare sunt obiectele tehnologice din treapta secundară în care apa supusă tratamentului
biologic în bazinele de aerare cu nămol activ sau în filtrele biologice este separată gravitaţional de biomasa de
microorganisme, rezultând efluentul clarificat al treptei biologice. Nămolul activ sedimentat în decantoarele
secundare (denumit şi nămol secundar) este colectat de pe radierele acestora prin intermediul unor sisteme de

11
colectare şi apoi este dirijat ca nămol secundar recirculat către bazinele de aerare sau către decantoarele primare
sau evacuat ca nămol secundar în exces către treapta de prelucrare a nămolurilor.

Constructiv categoriile de decantoarele secundare cel mai frecvent întâlnite în practică sunt decantoarele
secundare orizontale longitudinale (vezi figura 7) şi decantoarele secundare orizontale radiale (vezi figura 8).
Aceste categorii de decantoare secundare sunt similare cu categoriile decantoare primare de acelaşi tip, din punct
de vedere al desfaşurării procesului de lucru şi din punct de vedere constructiv, însă prezintă anumite
particularităţi. De menţonat că la fel cu decantoarele primare similare, decantoarele secundare au dimensiuni
standardizate, sub forma de serii tipodimensionale.

12
 Figura 7 Decantor secundar orizontal longitudinal

Figura 8 Decantor secundar orizontal radial

Particularităţile constructive ale decantoarelor secundare se referă în special la faptul că datorită naturii
nămolului secundar (mult mai lax decât nămolul primar) sistemele tipice de colectare a nămolului pentru
decantoarele secundare sunt sub forma unor sisteme de guri de aspiraţie montate pe poduri rulante în cazul
decantoarelor secundare longitudinale sau pe poduri pivotante în cazul decantoarelor secundare radiale care
aspiră nămolul depus pe radierul decantoarelor în timpul deplasării podurilor.

Există însă şi variante constructive de sisteme de colectare a nămolului din decantoarele secundare prin
raclare similare celor de la decantoarele primare. De exemplu în figura 9 este prezentat un decantor secundar
longitudinal la care colectarea a nămolului se face cu un sistem de racloare fixate pe lanţuri, a cărui construcţie
este în principiu similară cu cea de la decantorul primar longitudinal similar, cu particularitatea construtivă că în
acest caz ramura superioară sistemului de raclare se întoarce prin apă şi nu pe la suprafaţa apei cum este la
decantorul primar la care ramura superioară a sistemului de raclare are rol de colectare, dirijare şi evacuare a
spumei de la suprafaţa apei.

13
 Figura 9 Decantor secundar longitudinal cu sistem de colectare a nămolului cu sistem de racloare fixate pe
lanţuri

3.4 Fermentarea nămolului

Fermentarea nămolului, în vederea unei prelucrări ulterioare sau a depozitării se poate realiza prin
procedee anaerobe sau aerobe - primele fiind cel mai des folosite. În procesul de fermentare, materialul
organic este mineralizat, iar structura coloidală a nămolului se modifică. Nămolul fermentat poate fi mai uşor
deshidratat, cu cheltuieli mai mici decât în cazul nămolului brut.

Prin fermentare anaerobă se intelege procesul de degradare biologică a substantelor organice din
nămoluri, prin activitatea unor populatii bacteriene, care in anumite conditii de mediu (pH, temperatură, etc)
descompun materiilor organice din nămol prin procese de oxido – reducere biochimică in molecule simple de
CH4, CO, CO2 si H2, care formează asa numitul gaz de fermentatie sau biogaz si care are o putere calorică
medie de circa 5.000 kcal/Nm3.

Procesele biochimice si microbiochimice ce stau la baza degradării materiilor organice sunt extrem de

complexe si incă insuficient cunoscute, această situatie datorandu-se necunoasterii complete a modului de

14
degradare (mineralizare) a compusilor organici complecsi si insolubili. Acest proces este numit de unii,
process de conditionare a nămolului, avand in vedere si modificarile structurale. In acelasi timp, prin
fermentare sunt distruse partial si unele bacterii patogene, restul bacteriilor nu se pot distruge decat prin
pasteurizare.

Cinetica fermentării anaerobe se desfăsoară sub influenta a două grupe principale de bacterii care
trăiesc in simbioză in acelasi mediu fizic si chimic respectiv bacterii anaerobe si aerobe, care transformă, prin
hidroliză, substantele organice complexe (hidratii de carbon, proteine, grăsimi) in substante organice mai
simple (acizi organici inferiori, alcooli etc.) cu ajutorul enzimelor extracelulare. In continuare aceste substante
sunt sursa de hrană pentru moleculele mai simple, care cu ajutorul enzimelor intracelulare sunt transformate in
compusi simpli si inofensivi mediului: metan, dioxid de carbon etc.

Rezultă că fermentarea anaerobă este un proces complex care se desfăsoară in două faze:

 faza de lichefiere;
 faza de gazeificare.
In prima parte a stadiului nemetanogen (hidroliza), ceculele mai mari ale biopolimerilor, ce formează
substanta organică din nămol, sunt transformate (lichefiate) in unităti mai mici, permeabile membranelor
celulelor microorganismelor. In a doua parte a acestui stadiu de fermentare (acidogeneză), moleculele mici
solubile obtinute in faza de hidroliza sunt transformate prin mecanisme variate dependente de structura
compusului si de microorganismul implicat, in acizi grasi volatili - AGV (acetic, lactic, propionic etc),
compusi neutri (etanol), gaze (CO2 si H2S, amoniac) si apă. Microorganismele care concură la faza
acidogeneză au un timp de generare foarte scurt in comparatie cu cele specifice fazei metanogene.

In subfaza de acetogeneză are loc, sub actiunea bacteriilor acetogene, transformarea AGV in acid
acetic, hidrogen molecular si dioxid de carbon.

Hidrogenul ce apare in procesul de metanogeneză nu este detectabil decat foarte rar, deoarece el este
rapid si preferential oxidat de bacteriile metanogene cu reducere a gazului CO2 la CH4 si apă. Dacă H2 nu este
oxidat pe această cale, atunci se va acumula un amestec de produsi intermediari care pot inhiba

descompunerea si utilizarea substratului prin modificarea pH-ului.

In cazul fermentării aerobe, microorganismele care catabolizează aceste transformări, vor consuma in
intregime energia continută in substanta organică si o vor transforma in căldură, precum si in energia necesară

15
inmultirii microorganismelor. Energia termică nu poate fi utilizată tehnic decat in cazuri cu totul particulare si
aceasta duce la cresterea entropiei lichidului prelucrat. De asemenea, biomasa in exces va trebui prelucrată si
reintrodusă in circuitul natural.

La inceput procesului, viteza de fermentare si de producere a biogazului este mică dar apoi creste,
pentru ca la sfarsitul procesului să descrească din nou, atunci cand productia de gaz se apropie de valoarea
limită.

Durata minimă care trebuie avută in vedere este de 12 zile. Forma acestei curbe este asemănătoare cu
cea a dezvoltării bacteriilor care participă la proces. In cazul experimentărilor efectuate in conditii dinamice
(cu alimentare continuă) se poate evita timpul de pornire (de amorsare a procesului) prin folosirea de nămol
inoculat cu bacterii metanogene sau prin amestecul nămolului proaspăt cu cel fermentat, adică prin
recircularea nămolului din instalatia de producere a biogazului.

Figura 10 Digestoarele de fermentare ale namolului activ la stația de epurare Cluj

16
CAPITOLUL IV.

Concluzii

Procesul de epurarea apelor uzate, conduce la retinerea si formarea unor cantităti importante de
nămoluri ce inglobează substante poluante si substante inerte.

Procedeele de tratare a nămolurilor sunt foarte diverse si ca urmare nu se pot stabili retete si tehnologii
universal valabile, ci pentru fiecare statie de epurare trebuie studiate caracteristicilor nămolurilor supuse
prelucrării.

La baza tuturor procedeelor de tratare a nămolurilor stau două procese tehnologice distincte si anume
stabilizarea nămolurilor prin fermentare si deshidratarea nămolurilor. Intre aceste două procedee principale
pot să apară diverse variante sau combinatii de procedee a căror aplicare se face diferentiat in functie de
conditiile locale, cantitatea si calitatea nămolurilor, existenta unor terenuri pentru amplasarea instalatiilor si
platformelor de uscare si depozitare, sau destinatia nămolurilor etc.

Clasificarea procedeelor de tratarea nămolurilor se poate face după mai multe criterii si anume:

 criteriul reducerii umiditătii;

 criteriul diminuării componentei organice;
 criteriul costurilor de prelucrare.

Nămolurile proaspete din statiile de epurare urbane, sunt prelucrate in prealabil prin fermentare
anaerobă (obtinandu-se biogaz), după care urmează procesele de deshidratare naturală sau artificială si in final
valorificarea lui in agricultură, ca fertilizator, dar numai dacă corespunde din punct de vedere bacteriologic.
Prin fermentare anaerobă are loc si o mineralizare a substantelor organice, care devin inofensive fară de mediu
si se obtine biogaz de fermentatie. In cazul statiilor de epurare de mici dimensiuni, pentru reducerea costurilor
investitionale, se recomandă utilizarea fermentării aerobe.

17
BIBLIOGRAFIE

1. Blitz Emanuel, “Epurarea apelor uzate menajere şi orăşeneşti”, Editura Tehnică, 1966.

2. Cârțînă Daniela, “Poluarea apelor”, Editura Sitech, Craiova, 2005.

3. Florea Julieta, Robescu D., Hidrodinamica instalaţiilor de transport hidropneumatic şi de depoluare a

apei şi aerului - Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982.

4. Rojanschi V., Ognean Th., Cartea operatorului din staţii de epurare a apelor uzate - Editura Tehnică,
Bucureşti, 1997.

5. Stoicescu Andrei, Tratarea și eliminarea nămolurilor provenite de la stațiile de epurare, Ecoterra, Nr.
28, 2011.

18
ANEXA Nr. 1

ANEXA
Nr. 2

Schiţa
fluxului
nămolului
prin staţia
de epurare

19
20
21
22
23
24
25