Romanul obiectiv, realist Ion

de Liviu Rebreanu
Rebreanu este un scriitor ce uimeşte prin forţa sa de a prezenta viaţa în complexitatea
ei. Temele specifice operei sale sunt: iubirea, războiul, intelectualul, marile conflicte şi tensiuni
din viaţa ţăranului, încadrându-se astfel în tipologia epocii, când se scria despre dragoste, pământ,
moarte,crimă, patriotism. Doua teme predomină însă: viaţa rurală (Ion, Răscola, Răfuiala, Proştii)
şi războiul ( Iţic Ştrul dezertor, Pădurea spânzuraţilor, Catastrofa).

1. Încadrare într-un curent/ specie

Romanul este o specie a genului epic, de mare întindere, cu mai multe personaje principale, cu mai
multe conflicte şi planuri narative. Ion se încadrează în romanul de tip tradiţional: prezintă spaţiul
rural cu obiceiurile vieţii specifice ( nuntă, horă, înmormântare, etc.), realist : proza sa descriind
viaţa satului românesc din sec XX (primele 2 decenii) cu clasele sociale existente (țărani,
intelectuali), cu instituţiile specifice (şcoala, biserica, judecătoria), cu obiceiurile şi tradiţiile
locului (hora, nunta, botezul), etc.
Este și obiectiv pentru că scrierea este la persoana a III-a, naratorul este omniscient, perspectiva
narativă presupune o viziune ,,dindărăt” în care naratorul ştie mai multe decât personajele sale, el
poate fi prezent în orice punct al universului său, vede prin pereţii casei sau prin craniul
personajelor sale. Acest narator heterodiegetic nu este însă deloc implicat în acţiune, nu lasă să se
întrevadă preferinţele sale ci doar prezintă situaţiile fără să judece ( pe când în Moara cu noroc
naratorul se identifica cu vorbele bătrânei).

2. Tema și viziunea despre lume.

Ion surprinde viaţa satului transilvănean de la începutul secolului al XX-lea, cu iubiri pătimaşe,
lăcomie de pământ, tradiţii specifice, conflicte, momente de sărbătoare a satului, instituţii: şcoala,
biserica, judecătoria, personalităţi ale momentului.
Patima pentru pământ este o primă dimensiune ce însuflețește personajul. Se reflectă evident
în scena sărutului pământului de la începutul romanului. Ion devine stăpânul pământurilor lui
Vasile Baciu, după ce reușește să-i seducă acestuia fata. Însă apropierea sa de pământ are o dublă
conotație: împlinirea unei pofte dar și apropierea de moarte, de coborârea în pământ.
Un alt impuls ce vitalizează existența lui Ion este iubirea sa pentru Florica. Deși îi promite de mai
multe ori că o va cere de nevastă, cealaltă obsesie este mai puternică și îl împinge către Ana. După
ce își satisface însă pofta pământului, Ion nu poate ascunde pasiunea sa pentru Florica, nici chiar
la nunta acesteia, în care Ana îi surprinde privindu-se pătimaș și insistent. Acest lucru, asociat cu
lipsa de afecțiune, o împinge să-și pună capăt zilelor.
Viziunea sa despre lume este una realistă. Arta pentru el nu era o copiere a realităţii ci o sinteză a
ei. Componentele care generau creaţia erau două: emoţia, impresie afectivă și materialul
documentar strâns. Impresia afectivă (genesa romanului) care l-a determinat pe Rebreanu să
conceapă Ion a fost surprinderea unei scene în timpul unei partide de vânătoare în care un tânăr
ţăran îşi săruta cu patos pământul. Această scenă i-a rămas întipărită în minte ca o obsesie. A doua
situaţie plină de conotaţii de ordin afectiv a fost o poveste a sorei lui, Lidia, despre o fată bogată
din sat ce rămăsese însărcinată cu un tânăr sărac şi în consecinţă fusese crunt bătută de tatăl său.
Un alt moment a fost discuţia lui cu un tânăr care vorbea despre pământul său aşa pătimaş ca despre
o iubită.

3. Elemente de structură
Incipitul – prezentarea drumului care intră în satul Pripas, cu precizarea
amănunţită a locurilor şi a denumirii lor. Neobişnuita linişte ce caracterizează satul este una
prevestitoare de rău. Primele case din sat dau și primele semne de viaţă.
Structural, romanul este împărţit pe două planuri. Primul surprinde viaţa
satului Pripas cu fixarea locului, descrierea obiceiurilor (scena horei- pagină memorabilă ) avându-
l în centru pe Ion în jurul căruia se ţese firul epic. Celelalte personaje: Vasile Baciu, Ana, George,
Florica, Belciug asistă şi contribuie toate la destinul personajului principal, condus de pofta pentru
pământ şi pasiunea pentru Florica. Al doilea plan prezintă viaţa familiei Herdelea (intelectualii
satului), evoluţia ei.
Subiectul. Romanul prezintă destinul unui fiu de ţărani, Ion al Glanetaşului,
din satul tansilvănean Pripas. Ion, flăcău harnic şi isteţ, suportă umilinţa de a nu fi bine văzut şi de
a nu avea un loc de frunte în ierarhia satului pentru că este sărac. Intriga prezintă planul pus la cale
(împreună cu Titu) de a o seduce pe Ana, fiica lui Vasile Baciu, un ţăran înstărit, pentru a obţine
o zestre remarcabilă. Planul îi izbuteşte şi, fără să o iubească, o ia de nevastă pe Ana, deşi tatăl ei
se împotriveşte. După obţinerea pământului, Ion o supune pe Ana unor violenţe fizice, iar ea,
nemaiputând să îndure viaţa mizerabilă alături de acesta, se sinucide, spânzurându-se. La scurt
timp moare şi copilul lor, Petrişor. În punctul culminant, Ion, satisfăcut în dorinţa de a avea pământ,
se hotărăşte să se întoarcă la Florica, dragostea dintâi, fată frumoasă şi săracă, căsătorită acum cu
George Bulbuc. Este prins însă de acesta care îl omoară din gelozie. Întreaga avere a lui Ion, pentru
care sacrificase totul, trece în posesia bisericii. Al doilea plan îl are în centru pe Herdelea care îşi
construise casa pe un teren al bisericii şi acum, după deteriorarea relaţiilor cu Belciug riscă să
piardă totul. Fata cea mai mare, Laura, deşi este îndrăgostită de Aurel Ungureanu, se mărită cu
George Pintea pentru că acesta nu pretinde părinţilor zestre. Ghighi, sora mai mică, se mărită cu
Zăgreanu, noul învăţător din Pripas. Titu, tânăr boem, cu înclinaţii artistice are şi el un rol
important în viaţa lui Ion şi, fiind confidentul acestuia, este considerat responsabil de unii critici
(vezi Ion Simuţ) de dramele vieţii lui, prin sfaturile denaturate pe care i le dă.
Finalul surprinde satul adunat la biserică și culminează cu prezentarea drumului
care părăseşte satul Pripas, reflectând un roman de tip circular (parabolic).
Tehnica narativă ne dezvăluie un scriitor ce dă dovadă de o încordare extremă în ce priveşte
procesul creaţiei. A scrie înseamnă depunerea unui mare efort. Fraza de început însemna un chin,
o zbatere prelungită la Rebreanu.
Stil şi limbaj. Limbajul este unul propriu prozei realiste, simplu, plin de acurateţe, sobrietate,
precizie în exprimare. Nu se urmăreşte redarea într-un stil frumos ci o exprimare exactă.