De ce Shakespeare?

Apartenenţa la identitatea europeană

1564-1616

ISTORIC
Contribuţia românească in domeniul studiilor shakespeariene se rezuma la studii
individuale, alcătuite de nume de prestigiu ale anglisticii româneşti (Leon Leviţchi, Alexandru
Duţu, Dan Duţescu, Dan Grigorescu, Mihai Bogdan),
Nu exista nici o sistematizare a informaţiei compatibilă cu bazele de date europene si
mondiale.

MISIUNE
Integrarea acestor contribuţii valoroase româneşti, atât în domeniul traducerilor, artei
teatrale, interpretărilor critice, cât şi al adaptărilor literare şi muzicale în circuitul european şi
mondial.
In acest fel, pe de o parte cultura română îşi poate promova valorile pe fundalul
cercetării internaţionale, iar pe de altă parte ea îşi poate defini o componentă identitară prin
receptarea lui Shakespeare ca un text fundamental al culturii europene.
Până la finalizarea proiectului Shakespeare în memoria spaţiului cultural românesc, în
România încă nu a fost întocmit un studiu bibliografic si analitic care să sistematizeze
receptarea lui Shakespeare sub toate aspectele ei in spaţiul cultural românesc.

SECOLUL XIX
In secolul al XIX-lea, adoptarea canonului shakespearian in Romania prin traduceri şi
prin reprezentări teatrale (fraţii Ghica, Petre Carp, Haralamb Lecca) era receptată ca o formă
de integrare a României moderne in circuitul valorilor culturale europene.
Generaţia care a intrat în istoria literaturii române sub numele de marii clasici a
considerat că prin elaborarea traducerilor sau a materialelor informative despre Shakespeare
în limba română, prin intermediari francezi sau germani, sau direct din limba engleză, se crea
o cale de integrare a culturii române pe drumul modernităţii şi în memoria culturală
europeană.
Pentru scriitori ca Eminescu sau Caragiale, lecturile shakespeariene, sau chiar
încercări de traducere în cazul lui Eminescu, au fost experienţe estetice fondatoare care au
determinat indirect canonizarea acestei generaţii.
Amprenta stilistică a modelului shakespearian este vizibilă şi în consolidarea
sistemelor generice ale epocii; discuţiile din cadrul cenaclului Junimea pe marginea
traducerilor din opera lui Shakespeare au contribuit fundamental la formarea spiritului critic
în cultura română.

SECOLUL XX

Mai târziu, la începutul secolului al XX-lea şi în perioada interbelică, a continuat seria

traducerilor de prestigiu (Adolph Stern, Henry Marcus, Mihail Dragomirescu, V. Demetrius,
G. Topârceanu, Ion Marin Sadoveanu, Dragoş Protopopescu, Ioan C. Jinga, Petre Grimm,
Gala Galaction) şi a montărilor scenice din piesele shakespeariene, care au contribuit atât la
dezvoltarea limbii române literare şi a formelor de expresie incipiente in teatrul românesc, cât
şi la fundamentarea principiilor artei interpretative româneşti.
SECOLUL XIX
Shakespeare în teatrul românesc

De opera lui Shakespeare pe scenele româneşti se leagă nume ca: Mihail Pascally,
Grigore şi Ion Manolescu, Constantin Nottara, A. Demetriade, Tony Bulandra, C.
Mărculescu, Zaharia Bârsan, G. Calboreanu, G. Vraca.

SECOLUL XX
Shakespeare în perioada comunistă

In perioada comunistă, asimilarea în literatura şi montările teatrale ale operei

shakespeariene au fost folosite de regim pentru a legitima cultural un sistem politic şi pentru a
demonstra deschiderea către valorile europene.
Printre traducătorii din această perioadă îi amintim pe Şt.O. Iosif, Maria Banuş, Vera
Călin, Florian Nicolau, Nina Cassian, Tudor Vianu, Petru Dumitriu, Al. Philippide, Mihnea
Gheorghiu, Ion Vinea, Petre Solomon, Vasile Voiculescu, Ion Barbu, Vladimir Streinu, Ion
Frunzetti, Gheorghe Tomozei, Dan Duţescu, Leon Leviţchi, Dan Grigorescu.
In paralel, exista o formă subversivă a elitei culturale româneşti, prin care aceasta
folosea interpretările shakespeariene de orice fel, mai ales cele teatrale, ca o formă mascată de
a critica regimul politic. Printre regizorii şi actorii care au rămas in memoria culturală a
acestei perioade se numără George Cozorici, Ştefan Iordache, Liviu Ciulei.

REZULTATE CONCRETE
Datele existente în acest domeniu de cercetare al studiilor shakespeariene au fost
sistematizate şi ele sunt rezultatul unui efort colectiv de durată, printr-o abordare a temei din
mai multe perspective: literatura română şi comparată, istoria limbii române literare, teoria
traducerii, istoria formelor culturale (arta dramatică) şi prelucrarea informatica a datelor în
limba română şi engleză.

IMPORTANŢĂ
Analizând traducerile, interpretările critice, receptarea teatrală şi impactul modelului
shakespearian asupra scriitorilor români, această direcţie de cercetare vizează aspecte ale
integrării contribuţiei culturii române in peisajul cultural european şi mondial.

SHAKESPEARE ILUSTRAT
Piesele shakespeariene în artele vizuale:

 John W. Waterhouse. Cleopatra (1888)

 William Blake. Jaques and the Wounded Stag, 1806.
 Walter Howell Deverell. The Mock Marriage of Orlando and Rosalind, 1853.
 James Smetham. Imogen and the Shepherds, c. 1858-68.
Like other painters who have illustrated Act IV, Scene ii, of Cymbeline, Smetham dresses
Imogen as a girl, but she is still disguised as a boy at this point in the play. Striving for a
pastoral feeling and mood in his painting, he also chooses to make Arvigarus and Guiderius
shepherds rather than hunters.
 Philip H. Calderon. The Young Lord Hamlet, 1868
This imaginative scene is based on Hamlet's meditation on the skull of Yorick, old Hamlet's
jester. In the graveyard (V, i) the gravedigger hands the skull of the King's jester to Hamlet,
who says: “Alas, poor Yorick! I knew him, Horatio: a fellow of infinite jest”
 Charles Hunt. The Play Scene in "Hamlet," 1868
An amusing and whimsical version of III, ii of Hamlet – a scene with children playing as
grown-up actors.
 Edward John Poynter. The Ides of March, 1883
 John Martin, Macbeth (1820)
 Johann Zoffany. David Garrick and Mrs. Pritchard in "Macbeth," 1768.