ROMANUL REALIST, OBIECTIV, MODERN, POSTBELIC

„Morometii” (1955 si 1967)

..de Marin Preda

Romanul romanesc, manifestat sporadic(=putin) in a doua jumatate a secolului al

XIX-lea prin creatii pe teme sociale, se impune major in perioada interbelica, in
contextul sincronizarii cu modernismul european.
Romanul este o specie epica majora, structurata in mai multe planuri narative, ce
dezvolta o actiune ampla, sustinuta de personaje numeroasa, oferind o imagine
complexa asupra realitatii. Diegeza romanului este structurata in capitole.
Specia este clasificata dupa criterii diverse precum curentul literar reprezentat,
tema, perspectiva narativa, sau modernitatea procedeelor literare.

Scurta prezentare a literaturii postbelice:

Dupa al II-lea Razboi Mondial, odata cu venirea comunismului la putere,
literatura trece printr-o perioada nefasta. Ea este transformata intr-un instrument
de propaganda politica, rupandu-se legatura cu literatura interebelica. Dupa
„obsedantul deceniu”(Marin Preda), generatia de scriitori aparuti in anii 60 a
constituit o schimbare pozitiva in evolutia literaturii, prin operele lui Marin
Preda, Nichita Stanescu, Marin Sorescu si Ana Blandiana.

Prozatorul Marin Preda cultiva „realismul psihologic”(Eugen Simion).

Scriitorul oglindeste lumea satului romanesc din Campia Dunarii in volumul de
nuvele „Intalnirea din pamanturi” si apoi in capodopera sa, romanul „Morometii”
publicat in doua volume, aparute in anii 1955 si 1967.

Opera lui Preda modernizeaza viziunea literaturii romane asupra satului

romanesc, pe care il infatiseaza in mod realist in procesul ireversibil al degradarii
sub loviturile istoriei. Romanul cultiva atat teme TRADITIONALE precum
familia, timpul, istoria, paternitatea, cat si teme MODERNE precum criza
comunicarii, singuratatea, fericirea, libertatea omului si raportul sau tragic cu
istoria agresiva.
Prozatorul refuza sa dea curs indemnului comunist de a descrie pozitiv satul
romanesc aflat intr-un pretins progres.

Romanul se inspira dintr-un consistent substrat autobiografic, reprezentat de

viata scriitorului insusi. El s-a nascut in satul Silistea Gumesti, locul desfasurarii
actiunii romanului, iar protagonistul Ilie Moromete este inspirat de personalitatea
lui Tudor Calarasu, tatal scriitorului.
Opera se caracterizeaza printr-o constructie narativa moderna. Perspectiva
narativa este obiectiva, naratiunea realizandu-se la persoana a III-a, dar naratorul
nu este intotdeauna omniscient, vocea sa este inlocuita uneori de cea a
personajelor (personajul-reflector precum Moromete si personajul-informator
precum Stefan al lui Parizianu).

INCIPITUL fixeaza CRONOTOPUL si sugereaza TEMA „In Campia Dunarii,

cu cativa ani inaintea celui de-al Doilea Razboi Mondial, se pare ca timpul avea
cu oamenii nesfarsita rabdare. Viata se scurgea aici fara conflicte mari.” Incipitul
sugereaza TEMA MODERNA a raportului tragic dintre taranul roman si istoria
vicleana, care ii intinde acestuia o capcana, dandu-i iluzia unei vieti linistite.
Pentru a intretine aceasta iluzie, ritmul narativ este lent in primul volum, actiunea
debutand la inceputul verii si incheindu-se la sfarsitul acesteia, odata cu fuga din
sat a flacailor lui Ilie Moromete.

Simetria compozitiei este data de relatia dintre incipit si final, deoarece finalul
primului volum face din nou referire la tema timpului viclean „Trei ani mai tarziu
izbucnea cel de-al Doilea Razboi Mondial. Timpul nu mai avea rabdare.”

Primul volum este structurat in trei mari parti care se deschid cu cate o „scena
expozitiva” (Eugen Simion) (=reprezentativa). Acestea sunt scena cinei
taranesti, scena plecarii lui Achim la Bucuresti si scena secerisului.
Discursul narativ este organizat in mai multe planuri, care prezinta destinele
unor familii taranesti din satul Silistea-Gumesti, iar principalul plan narativ
urmareste evolutia familiei lui Ilie Moromete, conform titlului.

Se contureaza imaginea MONOGRAFICA a satului, deoarece se prezinta

scene semnifivcative precum jocul calusarilor, muncile campului sau intalnirile
duminicale ale barbatilor in poiana lui Iocan. In viziunea lui Preda, satul nu este
ierarhizat dupa avere, ca in Ardealui lui Rebreanu, ci dupa agerimea mintii. In
poiana lui Iocan, taranii dezbat teme politice intalnite in ziare, Preda propunand
astfel o viziune moderna asupra satului romanesc.

Volumul II se desfasoara intr-un ritm narativ mult mai alert, pentru a sugera
ritmul agresiv al istoriei ce se abate asupra satului romanesc. Volumul II este
structurat in cinci parti.

Modernitatea romanului este sustinuta si prin scenele simbolice, care

contureaza mesajul operei, scena taierii salcamului urias in zorii unei duminici de
vara ce prevesteste declinul lui Moromete si al satului traditional, scena cinei
taranesti evidentiaza conflictele care macina familia eterogena a protagonistului.
Actiunea romanului debuteaza intr-o sambata de vara, odata cu intoarcerea de
la camp a familiei Moromete. Achim, Nila si Paraschiv, fiii lui Moromete din
prima casnicie, inraiti de matusa lor, isi dusmanesc mama vitrega, considerand ca
noua familie a tatalui se foloseste de munca lor. Familia este amenintata de
scandeta datoriilor bancare si a taxei funciare, air mezinul familiei, Niculae,
insista sa isi continue scoala.
Nedorind sa vanda din pamantul familiei, Ilie se iluzioneaza, crezand/sperand ca
statul va sterge din nou datoriile taranesti asa cum se mai intamplase cu ani in
urma. Pe de alta parte, el nu ia in serios nemultumirile celor 3 flacai, dar accepta
in cele din urma ca Achim sa plece la Bucuresti cu turma de oi si asteapta
zadarnic ca acesta sa ii trimita banii fagaduiti. Cand afla de compltul celor trei,
tatal traieste in mod dureros DRAMA PATERNITATII RANITE.
Moromete nu intelege patima feciorilor sai pentru avere, ci chiar considera ca
aceasta e o boala, care ii rapeste omului libertatea de a se bucura de frumusetea
vietii. Desi nu este de acord cu ei si nu se considera vinovat, Moromete se
straduieste sa refaca averea familiei prin comertul cu cereale, dupa fuga celorlalti
doi fii.
Tatal le ofera celor trei intreaga avere a familiei pentru a-i convinge sa se
intoarca in sat, dar acestia refuza, iar Catrina, nevasta sa, il paraseste la batranete,
deoarece de considera tradata. Familia se va reuni partial, abia 10 ani mai tarziu,
la capataiul tatalui mort.

Primul volum a fost numit „Romanul unui destin”(Eugen Simion), pentru ca

prezinta destinul dramatic al lui Ilie Moromete aflat in prim-plan. In schimb,
volumul II prezinta in special destinul satului si se acorda o mai mare atentie
personalitatii in formare a mezinului Niculae.
INCIPITUL celui de-al doilea volum sugereaza in mode retoric faptul ca
schimbarea ia forma degradarii „In bine sau in rau se schimbase Moromete?”.

Satul romanesc trece prin evenimente dramatice precum miscarea legionara, al

Doilea Razboi Mondial si venirea comunistilor la putere(instaurarea regimului
comunist).
RITMUL NARATIV devine ALERT pentru a sugera pierderea linistii
patriarhale si intrarea intr-un timp al crizei.
Satul se umple de necunoscuti oportunisti si mediocri, care vor sa puna mana pe
putere.
Absurditatea REGIMULUI COMUNIST este ironizata de Ilie Moromete in
dialogurile tensionate cu mezinul, care crede la inceput in utopia comunista.
Tatal, condamna schimbari precum guvernarea fara opozitie, interzicerea
comertului liber, a dreptului de proprietate si a liberei exprimari. El avertizeaza
asupra consecintelor grave privind moralitatea taranului roman (noul regim va
degrada moralitatea), caci ii va rapi demnitatea si valorile. Moromete se revolta
totodata impotriva tendintei noului regim de a distruge civilizatia taraneasca si de
a rasturna valorile morale.

In concluzie, romanul lui Marin Preda ilustreaza REALISMUL si

MODERNITATEA intr-o formula narativa orginala , construind un verosimil
univers de viata si un personaj memorabil.

CARACTERIZAREA LUI ILIE MOROMETE

Protagonistul romanului realist postbelic „Morometii” ilustreaza tipul taranului

prezentat in contextul unor evenimente istorice si familiale care ii vor afecta
pentru totdeauna existenta.
Destinul lui Ilie Moromete este reprezentativ pentru soarta taranilor romani, dar
si a satului traditional supus loviturilor istoriei.

Realismul personajului este sustinut de complexitatea acestuia, de

verosimilitatea constructiei sale si de ilustrarea unui tip uman . De asemenea,
personajul ia nastere prin valorificarea artistica a unui substrat autobiografic, caci
eroul imprumuta personalitatea lui Tudor Calarasu, tatal scriitorului, „un
om pe care n-as putea sa spun daca l-am iubit mai mult sau l-am admirat mai
mult”.

Ilie Moromete este „cel din urma taran”(Nicolae Manolescu), deoarece el

reprezinta vechiul sat romanesc, fiind exponentul acestei lumi crepusculare.
Protagonistul indeplineste o functie literara importanta si prin rolul sau de
personaj-reflector, din perspectiva caruia este construit universul fictional.
Ilie Moromete este un taran intre doua varste, capul unei familii eterogene, pe
cale de a se destrama. Naratorul face observatia ca, la acea varsta, doar mari
bucurii sau nenorociri mai pot schimba firea cuiva. Aceasta observatie
anticipeaza drama protagonistului.

Personajul se construieste literar, prin caracterizare directa de catre narator si alte

personaje, dar si in mod indirect, prin fapte, ganduri, intentii, decizii, replici,
relatia cu alte personaje.
Caracterizarea indirecta prin mers, glas si privire este specifica prozei
comportamentiste. Toate aceste detalii devin repere ale experientelor
interioare parcurse de erou.

Prin acest personaj, Marin Preda modernizeaza tipologia taranului,

individualizand-o in contextul intregii literaturi romane. Moromete nu pretuieste
pamantul ca valoare suprema, ceea ce il deosebeste de eroul lui Rebreanu.
Taranul din Silistea-Gumesti pune pret pe valorile spirituale. El este un spirit
contemplativ, bucuriile sale se nasc din contemplarea senina a spectacolului
vietii. El are darul de a vedea frumusetea lumii dincolo de aparente. De
exemplu, povesteste cu incantare despre locurile si oamenii intalniti atunci cand
calatoreste la munte pentru a vinde cereale. Ascultandu-l, Niculae, mezinul,
insista sa-l insoteasca la urmatorul drum.

In noua lume, care se arata tot mai preocupata de avere, Moromete se

individualizeaza prin faptul ca el condamna lacomia de avere, pe care o
considera un soi de boala. Pentru el, pamantul reprezinta doar garantia libertatii
interioare si siguranta unei vieti linistite.

IN CONTEXTUL SATULUI, Moromete este pretuit pentru spiritul sau

ager. Intalnirile duminicale din Poiana lui Iocan nu incep fara Moromete,
deoarece acesta avea „ciudatul dar de a vedea lucruri care lor le scapau”.
SPIRITUL MOROMETIAN semnifica ironia si puterea mintii de a intelege
rostul si logica lucrurilor. LIBERTATEA cu care se mandreste mereu Moromete,
pana in ultimele clipe ale vietii se refera la dreptul lui de a gandi fara limite si de
a le impartasi celorlalti gandirea sa. Poiana lui Iocan ii ofera prilejul aceste
bucurii. Moromete citeste articole din ziare si comenteaza pe intelesul tuturor
intamplarile care se petrec in lumea larga. Taranul lui Preda are nevoie sa
inteleaga lumea in care traieste. Moromete insusi apreciaza inteligenta si
ironizeaza prostia.

IN CADRUL FAMILIEI, personajul traieste instrainat de nevoile si dorintele

celor din jur, aratandu-se ironic si nepasator. El are iluzia autoritatii paterne
traditionale. De exemplu, in scena cinei familiale, tatal „statea parca deasupra
tuturor”, tratand cu ironie conflictele care macina deja familia. DISIMULAREA
este o trasatura importanta a personajului si face referire la faptul ca Moromete
isi ascunde gandurile fata de cei din jur, de exemplu, in scena plecarii lui Achim
la Bucuresti, el isi ascunde emotia provocata de plecarea fiului, prefacandu-se
ironic, indiferent si preocupat de repararea hamurilor.
Fericirea lui Moromete se risipeste brusc, atunci cand el afla ca cei trei feciori
au complotat impotriva lui. Suferinta „paternitatii ranite” (Eugen Simion) este
atat de mare, incat ii schimba infatisarea in cateva clipe „parca slabise, parca se
ascutise si se subtiase”, iar mersul sau devine „impins ca de un resort”. Vazandu-
l, Catrina, isi da seama ca s-a petrecut o nenorocire mai mare decat neplata
datoriilor.

Moromete se refugiaza in singuratate si incearca sa inteleaga cele petrecute. El

isi face un examen de constiinta, dar ajunge la concluzia ca vinovata este lumea
care i-a imbolnavit pe cei trei de lacomia averii.
Scena se petrece simbolic langa o piatra de hotar, in afara satului, reprezentand
momentul in care viata si firea lui Moromete se schimba pentru totdeauna. El isi
pierde linistea sufleteasca, ceea ce i se pare mai rau decat moartea „Cum sa
traiesti daca nu esti linistit?”.

Existenta solara a lui Moromete se intuneca acum, in ciuda aparentei sale

nepasari. Tatal, incearca zadarnic sa isi readuca feciorii acasa, oferindu-le
intreaga avere. Din acest motiv, nevasta il paraseste, Moromete ramanand
aproape singur la batranete.

Personajul are arta de a amana cu viclenie plata datoriilor pentru ca istoria ii

da iluzia timpului rabdator. Jupuitu reprezinta autoritatile care nu il intimideaza
pe Moromete „bine ca-ti dau si leul ala”.
Dupa venirea comunistilor la putere, Moromete va critica aceasta ideologie cu
luciditate. Moromete este reprezentantul si aparatorul satului traditional. El este
„cel din urma taran”. (N. Manolescu)

Scena de ploi torentiale din volumul II, simbolizeaza AGRESIVITATEA

ISTORIEI, evidentiind in acelasi timp incapatanarea batranului Moromete de a
rezista fara sa renunte la valorile sale morale: demnitatea si independenta. El se
considera cu mandrie un om LIBER, pana in ultimele clipe de viata. Astfel,
personajul lui Preda modernizeaza tipul taranului, prin trasaturi precum
fericirea de a contempla spectacolul vietii, disimularea, inteligenta,
autoiluzionarea, ironia, toate acestea definind SPIRITUL MOROMETIAN.
Personajul lui Marin Preda, Ilie Moromete, pune astfel capat controversei literare
privind capacitatea taranului de a fi personaj modern, apt sa traiasca in mod
verosimil o criza de constiinta.
RELATIA MOROMETE-NICULAE

Romanul „Morometii” prezinta cea mai subtila relatie dintre tata si fiu,
descrisa vreodata in literatura romana.
Personajul Niculae, mezinul familiei, se construieste literar din autobiografia
scriitorului. Fiu de taran, Marin Preda visase si el, in copilarie, la scoala, carti si
la infinitul lumii care se deschidea dincolo de hotarele satului natal. Preocuparile
lui Niculae atrag ironia dusmanoasa a fratilor. Prin acest personaj, scriitorul
demitizeaza copilaria, prezentand-o drept o varsta a experientelor dureroase.

Tatal si fiul apartin aceleiasi lumi, dar in aparenta, ei nu au aceeasi viziune

despre viata. Moromete nu ia in serios dorinta copilului de a merge la scoalasi il
ironizeaza, iar ulterior, relatia dintre tata si fiu se raceste si mai tare, atunci cand
Niculae asista neputincios la plata datoriilor, cu banii economisiti pentru scoala
sa.
Suferinta baiatului se evidentiaza prin detalii fizice, el se asaza pe prispa, fara
vlaga, cu fruntea plecata si cu umerii cazuti. Aceste detalii sugereaza indirect
durerea sufleteasca a copilului.
Ulterior, in ciuda faptului ca a refacut averea familiei, tatal isi mentine punctul de
vedere, motivand ca scoala lui Niculae nu i-ar aduce lui vreun „beneficiu”.

Din punct de vedere literar, tatal reprezinta personajul principal al primului

volum, iar in al doilea volum, rolurile se inverseaza. Niculae devine activist de
partid si apoi inginer, deci apartine acum clasei intelectuale. El crede cu
entuziasm si naivitate in utopia comunista.

Cei doi simbolizeaza varste diferite ale istoriei rurale romanesti, tatal este
„cel din urma taran”, el reprezinta satul traditional, pe cand fiul ilustreaza varsta
moderna, cand se petrece „deruralizarea satului romanesc” (Eugen Simion).

Dialogurile dintre tata si fiu sunt tensionate, deoarece exprima mentalitati

opuse. De fapt, cei doi au in comun credinta intr-o utopie.
Legatura afectiva dintre mezin si parinte se va reface 10 ani mai tarziu, cand
Niculae revine in sat, la inmoramantarea tatalui sau. Niculae isi viseaza parintele
in curtea scaldata de soarele verii, ceea ce simbolizeaza fericirea de altadata a
familiei.
Dincolo de vremurile tulburi si de hotarul mortii, dincolo de incompatibilitatea
generatiilor, legatura de sange isi pastreaza puterea.