TEATRUL POSTBELIC

„Iona”(1968)
..de Marin Sorescu

Genul dramatic cuprinde operele literare scrise pentru a fi reprezentate pe scena,

ca spectacole dramatice.
Modul de expunere fundamental este dialogul dramatic, ale carei functii sunt :
 Prezentarea actiunii
 Conturarea conflictului dramatic
 Caracterizarea indirecta a personajelor si a relatiilor dintre acestea.

Dupa al II-lea Razboi Mondial, odata cu venirea comunismului la putere,

literatura trece printr-o perioada nefasta. Ea este transformata intr-un instrument
de propaganda politica, rupandu-se legatura cu literatura interebelica. Dupa
„obsedantul deceniu”(Marin Preda), generatia de scriitori aparuti in anii 60 a
constituit o schimbare pozitiva in evolutia literaturii, prin operele lui Marin
Preda, Nichita Stanescu, Marin Sorescu si Ana Blandiana.

In textul modern, se produc inovatii majore cu privire la tematica, decoruri,

compozitie, specii literare, constructia personajelor si modalitati de transmitere a
mesajului.

Dramaturgul Marin Sorescu face parte din perioada anilor 60 si reprezinta unul
dintre scriitorii romani care, in plin regim totalitar, au redat literaturii autonomia
esteticului, eliberand-o de sub dominatia politicului.
Sorescu scrie teatru de inspiratie istorica si mitica, in care mesajul grav se
ascunde sub masti precum ironia, alegoria si parabola.

Piesa ”Iona” apare in 1968, fiind publicata initial in revista „Luceafarul”.

Ulterior, ea este inclusa in trilogia metafizica intitulata „Setea muntelui de sare”,
ce are ca tema setea de absolut a omului. Celelalte piese ale trilogiei sunt
„Paradiserul” si „Matca”.

Scriitorul incadreaza piesa „Iona” in specia TRAGEDIE. Aceasta este o specie

dramatica majora cultivata in antichitatea greco-latina si are ca tema conflictul
grav dintre OM si DESTIN. Eroul tragic, desi sfarseste invins, este totusi un
invingator prin curajul sau de a infrunta destinul.
El poarta „vina tragica”, de care insa, in mod paradoxal, nu este vinovat.

Piesa „Iona” este inspirata dintr-o PARABOLA BIBLICA aflata in Vechiul

Testament. Pescarul Iona, fiul lui Amitai, nu da ascultare poruncii lui Dumnezeu
de a raspandi credinta in pacatoasa cetate Ninive. Dumnezeu il pedepseste pentru
nesupunere, trimitand un monstru marin sa-l inghita. In burta acestuia, Iona
petrece trei zile de cainta si rugaciune, de aceea, este eliberat apoi si indeplineste
porunca divina.

Marin Sorescu modernizeaza aceasta parabola si face din Iona simbolul conditie
umane. Iona este omul in conditia lui umana , in fata vietii si in fata mortii.
Totodata, piesa transmite un mesaj cu privire la singuratatea omului „Am vrut
sa scriu ceva despre un om singur, nemaipomenit de singur.”

Piesa are o COMPOZITIE MODERNA, nefiind organizata in acte, ci in 4

tablouri. Decorul este simbolic, stilizat. De exemplu, cercurile desenate cu creta
reprezinta marea, dar si efemeritatea, superficialitatea si captivitatea. Un alt
simbol scenic este moara de vant. Ea semnifica iluzia, printr-un simbol cultural
preluat din romanul „Don Quijote de Cervantes”

Firul actiunii este sumar si simbolic. Lipsesc indicatiile temporale, carora le

tine loc PREZENTUL GENERIC. Conflictul si intriga lipsesc, iar mesajul se
transmite sub forma alegorica.
Iona, aflat in mijlocul marii, pescuieste intr-un acvariu, ignorand gura uriasa a
unui peste, ce se casca in spatele lui. El va fi inghitit de aceasta creatura si apoi
de o alta, iar altfel se ilustreaza MITUL LABIRINTULUI, in care se rataceste
Iona. Iesirea din labirint reprezinta proba pe care trebuie sa o treaca acest
personaj, cu scopul de a-si recupera sinele si de a-si intelege destinul. Drumul lui
Iona se desfasoara intre NAIVITATEA INITIALA a protagonistului si
LUCIDITATEA sa finala.
Initial, el se preface implinit ca pescar si incearca sa isi pacaleasca destinul si pe
sine, pescuind dintr-un acvariu. Marea este metafora vietii.

Un alt element de modernitate este modul de expunere, un monolog dialogat,

caci Iona vorbeste cu sine. Daca initial aceasta dublare poate fi un semn al
instrainarii de sine, in final, Iona isi recupereaza sinele, ajungand sa-l cunoasca.
TEMELE MONOLOGULUI sau sunt inspirate de filosofia existentialista, viata
si moartea, fericirea si nefericirea, libertatea si captivitatea omului, destinul si
idealurile sale.

Iona este singurul personaj propriu-zis, ceea ce trasmite un mesaj cu privire la

singuratatea omului. Cei doi pescari tacuti, care poarta o barna pe umeri sunt
personaje figurante. Indiferenta lor fata de Iona accentueaza singuratatea absoluta
a acestuia. Povara pe care ei o poarta pe umeri reprezinta o aluzie al mitul lui
Sisif. Mitul reprezinta de fapt conditia umana impovaratoare si absurda.

Protagonistul este caracterizat INDIRECT prin fapte si replici. El este o fire

meditativa, reflexiva si un om apasat de singuratate. Limbajul sau este ironic,
comic si colocvial (prozaic, obisnuit), ceea ce ascunde adevaruri grave.
In tabloul al III-lea pare a gasi o solutie pentru a scapa de povara destinului sau.
El ii scrie mamei o scrisoare , cerandu-i sa-l mai nasca o data, caci la nastere
omul primeste un destin, conform mitologiei populare. Scrisoarea este scrisa pe o
bucata de piele rupta din palma. Iona a evoluat, el s-a spiritualizat, de aceea nu
mai simte durerea trupeasca. Isi gaseste apoi propria scisoare si vorbeste despre
sine ca despre un strain, de care face haz, ironizandu-l pentru slabiciunea cu care
se lamenteaza, ceea ce demonstreaza faptul ca Iona evolueaza, devine mai
puternic.

Prin experienta captivitatii, el decopera valoarea si pretul vietii, precum si

tragedia conditiei umane.
Personajul, ilustreaza, pe de alta parte, drama omului captiv in regimul
totalitar. El are iluzia propriei libertati „Pot sa merg unde vreau. Fac ce vreau.
Vorbesc. Sa vedem daca pot sa si tac. Sa-mi tin gura.” Autorul ironizeaza astfel
interzicerea drepturilor omului in regimul comunist.

In final, Iona devine un luptator. El reuseste sa iasa prin propriile puteri din
burta pestelui. Se bucura initial, deoarece crede ca a redevenit liber. Bucuria lui
este insa de scurta durata, deoarece constata ca orizontul, simbol traditional al
libertatii, a devenit un sir de burti de pesti.

Omul este o faptura tragica ce lupta zadarnic pentru libertate. Infatisarea de

sihastru a lui Iona din finalul piesei arata evolutia lui interioara catre
intelepciune.
Iona hotaraste sa isi spintece burta cu un cutit, caci propria sa fiinta este o limita,
o forma de captivitate, pe care el incearca sa o depaseasca.
Astfel, gestul sau nu are sensul negativ al unei renuntari, ci este simbolul
eroismului si dorintei de libertate.
In acest sens, replica sa finala sustine mesajul pozitiv al sinuciderii „Razbim noi
cumva la lumina!”. Alegerea acestui verb semnifica hotararea de a izbandi, iar
persoana I plural demonstreaza regasirea sinelui si totodata rolul de personaj
generic al lui Iona, el reprezentand „omenirea intreaga”. „Lumina” este metafora
fericirii obtinute prin libertate.
Iona ajunge la concluzia ca nu el este cel vinovat pentru destinul sau tragic, ci
„drumul” care l-a dus intr-o directie gresita. Amnezia lui Iona marcheaza criza
personajului, instrainarea de sine, iar reamintirea propriului nume rezolva acest
conflict.

In concluzie, piesa lui Marin Sorescu ilustreaza caracterul inovator al teatrului

modern. Elementele de modernitate care definesc aceasta opera sunt
reinterpretarea unei specii clasice, tragedia, compozitia(doar tablouri, nu acte),
stilizarea decorului, alegoria ca forma de comunicare a mesajului dramatic,
bogatia indicatiilor scenice cu rol de caracterizare indirecta a personajului, temele
existentialiste, reinterpretarea miturilor, monologul dialogat ca mod de expunere,
inexistenta unui conflict clasic, ironia si umorul ca masti ale unor adevaruri
grave, limbajul demitizant (colocvial), precum si dubla interpretare a mesajului
ce face referire la tragedia conditiei umane, dar totodata transmite in subtext, o
satira la adresa regimului comunist.

Eroul lui Marin Sorescu, in comparatie cu personajul biblic, nu isi cunoaste vina
pentru care a devenit captiv si nici nu este eliberat. Totusi, prin evolutia sa eroul
modern demostreaza puterea omului de a da sens prin lupta, absurdului
conditiei umane.