Merișorul 

(Vaccinium vitis idaea - L.) este o plantă medicinală din

familia Ericaceae. Denumire populară: merișor de munte; afin, afin roșu, bujor,
cimișir, coacăz, coacăz de munte, poranici, smirdar,[1] saschiu, brebenoc,
[2]
 cununiță, pervincă.[3]

Cuprins

 1Descriere
 2Răspândire
 3Utilizare
 4Note
 5Legături externe

Descriere[modificare | modificare sursă]
Merișorul este un arbust tufos, înalt de 10–40 cm. Tulpina este cilindrică și
ramificiată. Frunzele sunt alterne, eliptice, pieloase, cu marginile răsfrânte și
puncte negre pe spate. Florile sunt campanulate, de culoare alb-roz, în raceme
terminale cu două-șase flori.

Răspândire[modificare | modificare sursă]
Crește la altitudine mare, în pajiști alpine sau luminișuri, mai rar în locurile
umbrite (molidișuri). Merișorul crește pe soluri schelete, acide puternic, având
cerințe mici față de sol. Rezistă și la uscăciune. În România, merișorul crește în
zonele înalte ale Munților Carpați, mai ales cele din Transilvania.

Utilizare[modificare | modificare sursă]
Fructele acestui arbust se folosesc consumate ca atare sau uscate, confiate,
conservate în diferite moduri. Se folosesc de asemenea și frunzele (Folium Vitis
idaea). Se taie ramurile care se pun la uscat, apoi se scutură frunzele prin
batere. Substanțe active: arbutină, hidrochinonă, tanin, flavonoizi. Preparatul din
frunze este diuretic energetic, litontriptic (dizolvă calculii urinari, numiți popular
pietre la rinichi), antidiareic, puternic antiseptic al căilor urinare. Este recomandat
pentru afecțiuni renale (mai ales litiaze), infecții urinare, cistite, la reumatism,
gută, diaree. Se administrează sub formă de decocție simplă (5-10 minute cu 1
1/2 lingurițe la cană), 2 căni pe zi, la care se adaugă un vârf de cuțit
de bicarbonat de sodiu. Intră în formula unor ceaiuri diuretice.