Micul secret care ne poartă mai departe

Norel Iacob

Serialul Friends (Prieteni) era evaluat recent în The New York Times ca o producție „enorm de ușor
de privit“1, dar această caracteristică nu face serialul unic și nici nu poate să explice de ce este
popular și astăzi, la mai bine de 15 ani de la difuzarea în premieră a ultimului episod.
Motivul pentru care i se iartă multe pare să aibă mai degrabă de-a face cu transpunerea privitorilor
într-un timp în care nu existau smartphone-uri sau platforme sociale, ci, aparent, mai mult timp de
„pierdut“ cu prietenii.

Serialul este creat în jurul unui miez simplu, în opinia comună a criticilor și a fanilor – este despre
prietenie. O prietenie care, dincolo de profilul persoanelor între care s-a înfiripat și de valorile sau
principiile lor, e resetată constant de scenarist și făcută să dureze indiferent de circumstanțe și
dificultăți. Acesta este „secretul la îndemână“ al cuceririi unui public în căutarea unei promisiuni.

Prietenia, în interiorul familiei și în afara ei, capabilă să fie prin ea însăși un element de stabilitate și
certitudine – poate uneori singurul –, este o promisiune care ne animă pe toți. Cu cât avansăm într-o
epocă a singurătății, a izolării urbane și a conversațiilor transformate în chat online, cu atât mai mult
suntem atrași de lumea paralelă, aproape fantastică, în care prietenii nu te uită și continuă să-ți fie
alături sau să ți se întoarcă alături indiferent de împrejurări și de caracteristicile personale. Această
sămânță rodește speranța că vom găsi oameni care să ne fie mereu în preajmă, care să ne ajute să
învingem mai ușor obstacolele și să ne regăsim zâmbetul și liniștea în zilele anoste sau deprimante.

Tânjim după prietenie cu o forță care, privită de la orice distanță, înduioșează. Indiferent cum ne
construim viața, rămânem sensibili la una dintre cele mai delicate trăiri – nevoia de corespondență
sufletească, de sprijin emoțional, de companie –, nevoia de o prietenie care încasează toate
loviturile, se resimte, dar continuă să-și revină.

Suntem, de fapt, constant în căutarea speranței care să ne dea forța de a crede și de a merge mai
departe. Oricât de realiști, relativiști sau cinici am devenit, cultivăm tainic în noi ceea ce pentru unii
rămâne doar fantezie: prietenia durabilă, după care suntem nostalgici sau la care continuăm să
visăm în timp ce navigăm printre rafalele aspre și reci ale realității.

Notă

1. Wesley Morris, „«Friends» Is Turning 25. Here’s Why We Can’t Stop Watching it“, 5 septembrie
2019, https://www.nytimes.com/2019/09/05/arts/television/friends-tv-show.html.