Sunteți pe pagina 1din 1

Dafinul, „un copac în plină glorie‟

Când mi-am cumpărat un dafin mic, am avut sentimental ciudat că, odată cu el, mi-am adus în casă și o
legendă. Ori de câte ori îl privesc, rătăcesc printre mituri și gândul mă poartă spre nimfa Dafne, fiica
fluviului Peneu, din Thesalia.
Îmi imaginez cum, în disperarea ei de a se ascunde de Apollo care este îndrăgostit de frumusețea nimfei,
Dafne își imploră tatăl să-i schimbe înfățișarea. Rugămintea i se îndeplinește și trupul i se acoperă cu o
scoarță de copac, brațele-i devin ramuri, picioarele se-nfing în pământ ca niște rădăcini, iar părul se
transformă în frunze ce-i încoronează capul. Chiar și așa, Apollo o îndrăgește și spune: „Dacă nu poţi să-mi
fii soţie, fii cel puţin arborele meu. Frunzele tale să încununeze fruntea mea şi lira mea şi tolba mea de
săgeţi.’’
Un arbore veșnic verde, dafinul mai este cunoscut sub numele de laur, simbolul înţelepciunii. Originile lui se
află în Asia Mică şi zona Mediteranei, unde poate atinge înălțimi de peste 18 m. Odinioară, cu frunzele
dafinului se încununau eroii, poeții sau oratorii.
Frunzele ‒ binecunoscute pentru aroma lor puternică inconfundabilă, ‒ sunt ovale, cu marginile ușor
ondulate, de culoare verde închis.
Înflorește în perioada martie – mai, având florile de culoare alb-gălnuie, așezate în ciorchine.
Fructele sunt alungite și au culoare violet, iar la maturitate devin negre.

Îngrijire
Se dezvoltă foarte bine în locurile însorite sau cu umbra parțială. Lumina insuficientă stagnează dezvoltarea
optimă a dafinului.
Se replantează la 3-4 ani, iar în fiecare primăvară, este bine să se înlocuiască pământul de la suprafața
ghiveciului cu un substrat proaspăt.
Pe perioada verii se udă abundant, însă iarna foarte rar, doar cât să nu se usuce pământul.
Este o plantă iubitoare de căldură, temperature ideală fiind de 27-30˚C. Nu rezistă la îngheț.
Pentru a forma o coroană frumoasă, rotunda, se pot tăia vârfurile când ajunge la înălțimea de 1,5 m, și astfel
se încurajează dezvoltarea ramurilor mici.
Frunzele cele mai bune sunt cele culese în luna august (de preferat cele de 2 ani). Dacă sunt uscate ‒ departe
de razele soarelui, încet ‒ își vor păstra aroma puternică.
Folosite ca și condiment în arta culinară, frunzele de dafin conţin importante minerale şi vitamin, dar şi
uleiuri volatile.
„Dafin. Un copac în plină glorie.‟ – David Boia
„Pentru artist, cunună de laur. Pentru bucătar, foi de dafin.‟ – Valeriu Butulescu

S-ar putea să vă placă și