FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI, SEMESTRUL I

STĂRI DE CONŞTIINŢĂ

Într-o exprimare mai puţin ştiinţifică, conştiinţa se referă la capacitatea

fiinţelor umane de a conştientiza (de a-şi îndrepta şi focaliza atenţia) senzaţiile,
gândurile şi sentimentele trăite la un moment dat. conştiinţa este înţelegerea
subiectivă atât a mediului înconjurător cât şi a lumii noastre subiective, interne,
neobservata de ceilalţi.
Conştiinţa acoperă câteva dimensiuni sau nivele de conştientizare. De
exemplu, ea variază de la percepţiile pe care le avem atunci când suntem perfect
conştienţi (concentrându-ne asupra realizării unui test) până la nivelul de conştiinţă
minimă pe care îl trăim în timpul somnului. Unii autori consideră astfel că conştiinţa
poate varia de la o stare activă la o stare pasivă. (Feldman, 1997). În stările cele mai
active, oamenii desfăşoară o activitate mentală permanentă în care se concentrează
asupra anumitor gânduri şi ,,absorb” lumea din jurul lor. În stările de luciditate pasivă,
gândurile şi imaginile apar mult mai spontan, visăm cu ochii deschişi sau sărim de la
un gând la altul. În cele mai pasive stări de conştiinţă, cum ar fi somnul, suntem doar
doar la un nivel minim conştienţi de stimulii care ne înconjoară, rămânând totuşi cel
puţin parţial conştienţi la evenimentele din exteriorul corpului (pentru că putem fi
treziţi de stimuli suficient de puternici, cum ar fi alarma unui ceas deşteptător).
Întrucât conştiinţa este un fenomen atât de personal, psihologii au fost uneori
refractari la studiul acesteia. În psihologia contemporană, se consideră că studiul
conştiinţei este unul de mare importanţă, ea fiind abordată prin prisma mai multor
orientări ştiinţifice. De exemplu, biopsihologii pot măsura pattern-urile undelor
cerebrale în anumite condiţii, de la somn până la transa hipnotică. Mai mult, noi
informaţii obţinute despre chimia unor droguri cum ar fi marijuana şi alcoolul au
oferit insight-uri referitoare la modul în care ele produc anumite efecte.
Un alt motiv pentru susţinerea studiului conştiinţei este acceptarea faptului că,
în multe culturi, oamenii caută în mod curent să-şi modifice starea conştiinţei. Aceste
variaţii în stările conştiiţei par a avea câteva caracteristici centrale. Una dintre ele este
o modificare a gândirii, care poate deveni superficială, ilogică sau poate fi pusă în
pericol, într-un fel sau altul. De esemenea, simţul timpului/percepţia timpului poate fi
tulburată şi se poate schimba percepţia asupra lumii şi asupra propriei persoane. Pot
experimenta pierderea auto-controlului şi pot face lucruri pe care altfel nu le-ar fi
făcut niciodată. Pot trăi un sentiment al inefabilului – incapacitatea de a înţelege
raţional o experienţă sau de a o descrie în cuvinte.
În dinamica funcţională a nivelului conştient apar modificări care pot fi
împărţite în modificări normale (fiziologice) şi anormale (patologice).

SOMNUL
Fiecare dintre noi ne petrecem aproximativ o treime din fiecare zi într-o stare
modificată de conştiinţă numită somn. Ca răspuns compensator (reglator) la starea de
veghe orientată şi de conştiinţă focalizată, s-a dezvoltat mecanismul stării de somn,
constituindu-se astfel un ciclu funcţional închis şi echilibrat, care, din punct de vedere
temporar, este structurat pe succesiunea zi-noapte (ciclu circadean).
Unul dintre factorii care guvernează ritmul cicadean este glanda pineală
(epifiza), o glandă endocrină care secretă hormonul melatonină. Secreţia de
melatonină variază, scăzând la lumina zilei şi crescând la întuneric. Somnul devine
din ce în ce mai profund pe măsură ce secreţia de melatonină creşte; pornind de la
această constatare cercetătorii au investigat posibilitatea folosirii melatoninei în
tratamentul insomniei.

Etapele somnului
Mare parte dintre cunoştinţele legate de ceea ce se întâmplă în timpul
somnului sunt oferite de electroencefalogramă, sau EEG, care măsoară activitatea
electrică la nivelul creierului. Atunci când o persoană doarme, creierul acesteia
produce descărcări electrice care formează pattern-uri sistematice, sub formă de undă
care îşi modifică înălţimea (sau amplitudinea) şi viteza (sau frecvenţa). Instrumentele
care măsoară mişcările musculare şi oculare relevă de asemenea activitate fizică.
Oamenii trec prin patru stadii disctincte de somn de-a lungul unei nopţi.
Fiecare dintre aceste patru stadii este asociat cu un pattern unic de unde cerebrale.
Mai mult decât atât, există indicatori biologici specifici ai prezenţei viselor.
Cea mai semnificativă probă asupra activităţii creierului în timpul somnului o
reprezintă însă activitatea bioelectrică a creierului, care poate fi înregistrată cu
electroencefalograma. Cele patru ritmuri ale scoarţei cerebrale (alfa – specific stării de
veghe, de relaxare senzorială şi mintală; beta – caracteristic stărilor de excitaţie,
expresia materială a fenomenelor de conştiinţă; teta şi delta – expresii ale stării de
somn sau ale unor stări patologice cerebrale) reprezintă indicatorii acestei activităţi.
Stadiul I: atunci când oamenii merg la culcare, trec de la o stare în care sunt
relaxaţi, cu ochii închişi la stadiul I de somn, caracterizat prin unde cerebrale din
banda teta, de amplitudine scăzută a căror frecvenţă scade pe măsură ce somnul
devine profund. Traseele iau forma unei linii drepte, fără ritmuri alfa, dar cu
posibilitatea apariţiei din când în când a acestora, care ar putea duce la trezire. Acest
stadiu este de fapt o tranziţie între starea de veghe şi somn. Uneori pot să apară
imagini, ca şi când am vedea fotografii nemişcate. Visarea adevărată nu apare la
intrarea iniţială în acest stadiu.
Stadiul II: este faza somnului de profunzime medie, caracterizat printr-un
pattern mai lent, mult mai regulat de unde. De asemenea, se mai cracaterizează prin
apariţia în salve de scurtă durată a fusurilor de unde şi prin apariţia complexului K (un
accident electric ca răspuns la un stimul senzorial). Este destul de dificil de trezit o
persoană aflată în satdiul II de somn.
Pe măsură ce oamnii trec în stadiul III al somnului, undele cerebrale devin
din ce în ce mai lente, cu un pattern de unde care se înalţă şi coboară.
Acest pattern devine din ce în ce mai lent şi mai regulat pe măsură ce se atinge
stadiul IV, oamenii fiind din ce în ce mai puţin responsivi la stimulările exterioare,
când aproximativ 50% dintre undele cerebrale sunt unde delta. Stadiul IV este cel mai
probabil să apară la începutul nopţii. În prima jumătate a nopţii, somnul nostru este
dominat de stadiile 3 şi 4. Ultima jumătate este caracterizată printr-un somn mult mai
uşor.
Somnul REM
După ce oamenii rămân în stadiile 3 şi 4 aproximativ 30-40 de minute, trec din
nou prin stadiile 3, 2 şi 1, până când, la aproape 90 de minute de la adormire ating
stadiul mişcărilor oculare rapide (rapid eye movement) cunoscut cel mai bine sub
numele de somnul REM.
Pentru că stadiile 1, 2, 3 şi 4 nu sunt caracterizate de asemenea mişcări
oculare, ele mai sunt numite non-REM sau somn NREM. Somnul NREM este
caracterizat prin unde cerebrale lente, respiraţie profundă, puls regulat şi presiune
scăzută a sângelui. După o perioadă iniţială de 10 minute de somn REM, se alunecă
din nou în somn NREM, eventual atingându-se stadiul 4. Fiecare ciclu complet de
somn NREM-REM, durează în medie 90 de minute, ceea ce însemană că trecem prin
4 sau 5 cicluri într-o noapte obişnuită. În mod normal, adulţii petrec 25% din noapte
în somn REM, 5% în stadiul 1, 50% în stadiul 2 şi 20% în stadiile 3 şi 4.
Prima jumătate a somnului de noapte are mai mult somn NREM decât are a
doua jumătate, în timp ce a doua jumătate are relativ mai mult somn Rem decât prima.
În a doua jumătate este posibil să nici nu se atingă stadiile 3 şi 4 de somn.
În somnul REM, cresc pulsul, ritmul respirator şi frecvenţa undelor cerebrale.
De asemenea, apar mişcări ale ochilor ca şi când cei care dorm ar urmări un film de
acţiune. Paradoxal, deşi este prezent acest activism, cei mai importanţi muşchi ai
corpului par a fi paralizaţi, făcând dificilă schimbarea poziţiei în pat. Cel care doarme
este foarte greu de trezit.
Somnul REM este asociat cu apariţia viselor, indiferent dacă oamenii şi le
amintesc sau nu.
Durata somnului variază în funcţie de vârstă (de la 20 de ore în cazul nou-
născutului la 5-6 ore de somn pentru oamenii în vârstă).
Efecte mai mult sau mai puţin asemănătoare apar şi în cazul insomniilor.

Electroencefalograma
Electoencefalograma (EEG) reprezinta inregistrarea semalelor electrice ce
rezulta din activitatea creierului. Transmiterea informatiei in creier se realizeaza prin
semale electrice iar EEG permite inregistrarea acestor semale. Nu se stie cat de mult
din fiecare tip de activitate neuronala (potentiale de actiune, potentiale sinaptice, etc.)
contribuie la realizarea ei. Amplitudinea undelor inregistrate reflecta numarul
neuronilor care functioneaza sincron la un moment dat. In mod normal amplitudinea
undelor este in jur de 100 microV. Electrozii de inregistrare pot fi plasati in anumite
cazuri direct pe cortex, iar in acest caz se inregistreaza o electrocorticograma,
amplitudinea undelor fiind mai mare in jur de 1-2 mV. Scaderea amplitudinii in cazul
EEG se explica prin efectul izolator al cutiei craniene.

Tipuri de unde

O electroencefalograma normala se caraterizeaza prin existenta unui ritm dominant de

aproximativ 10 Hz si o amplitudine medie de 20-100 microV (figura 1).Amplitudinea
reflecta numarul de neuroni care functioneaza sincron si nu gradul de activiate al
fiecarui neuron. Cand creierul este activ (starea de veghe) predomina undele de mica
amplitudine; cand creierul este inactiv (in timpul somnului profund) predomina
undele de amplitudine mare si frecventa mica deoarece neuronii tind sa functioneze
sincron.
Au fost identificate mai multe tipuri de unde (ritmuri) cerebrale:

1. Undele alfa

Sunt oscilatii de amplitudine mica, aproximativ 50 microV si frecventa medie, 8-13

Hz (cicli pe secunda). In mod normal, amplitudinea lor creste si descrete regulat
formand fusuri caraceristice (figura 2). Se presupune ca aceste unde reflecta
activitatea electrica sincrona a neuronilor din cortexul occipital. De cele mai multe ori
undele alfa indica o stare de veghe relaxata. Sub influenta activitatii senzoriale si in
special a excitatiilor luminoase are loc o reactie de oprire a undelor alfa si de crestere
a ponderii undelor beta. Acelasi fenomen se produce si in cazul unei activitati
corticale, a unei stari emotive, etc.

2. Undele beta
Se caracterizeaza printr-o frecventa de 13-30 Hz si o amplitudine de 5-30 microV
(figura 3). Spre deosebire de ritmul alfa, undele beta sunt foarte nergulate si semnifica
o desincronizare a activitatii neuronilor corticali. Undele beta reflecta activitatea
neuronilor din cortexul frontal si parietal anterior.

3.Undele teta

Sunt unde cu o frecventa de 4-8 Hz si o amplitudine maxima de 20 microvolti (figura

4). Desi sunt normale la copii, prezenta lor la adultii in stare de veghe este considerata
anormala.
 4.Undele delta

Aceste unde au cea mai mare amplitudine si o frecventa mica de maximum 4 Hz

(figura 4). Sunt caracteristice fazelor de somn profund sau starilor de anestezie in care
sistemul reticulat activator ascendent este inhibat. Prezenta undelor delta la adulti, in
stare de veghe semnifica existenta unor lezuni cerebrale. Aceste unde pot sa apara in
orice derivatie, neexistand practic zone corticale de maxma incidenta.

1. Undele gama
Au o frecveta mare in jur de 30-100 Hz (figura5). Acestea se inregistreaza pe
electroencefalograma in conditii de activitate corticala superioara, ca de exemplu:
perceptia, rezolvarea unor probleme complicate, teama, constiinta, etc.

Semnificatia clinica a EEG

Undele inregistrate in timpul electroencefalogarmei reflecta modificari cerebrale

normale (induse de varsta, diferiti stimuli) sau patologice. EEG este folosit in mod
curent pentru diagnosticarea si localizarea unor leziuni cerebrale. Deasemenea, este
un test util pentru a diagnostica hemoragii craniene (hematoame), crize de epilepsie,
tumori, infectii, boli degenerative sau metabolice, dereglari ale somnului. In cazul
hemoragiilor localizate intre cortex si cutia craniana, EEG se caracterizeaza printr-o
amplitudine mica a undelor, deoarece hematomul impinge cortxul in jos, marind astfel
distanta dintre sursa de semnale electrice si electrozii de inregistrare.
In cazul crizelor de epilepsie, EEG se caracterizeaza printr-o sincronizare puternica, la
o frecventa de aproximativ 3 Hz pe secunda. Neuronii functioneaza asadar, sincron iar
caile motoare care pleaca din cortex sunt stimulate ritmic in acelasi timp determinand
puternice contractii (convulsii). EEG se foloseste si pentru a diagnostica moartea
cerebrala. Undele cerebrale apar in mod spontan chiar si in sittuatiile de pierdere a
cunostintei sau coma iar absenta lor este considerata o dovada clinica a mortii
cerebrale.

Funcţiile somnului
1. Somnul ca fortifiant sau întăritor al organismului: refacerea
organismului după activitatea din timpul zilei. Această funcţie poate fi demonstrată
prin efectele deprivării de somn. În experimentele în care s-a redus durata somnului
(de la 8 la 5 ore) s-a observat o scădere corespunzătoare a performanţelor pe măsura
trecerii timpului. Cele mai semnificative efecte asociate privării de somn au fost:
oboseală extremă, lipsa atenţiei, iritabilitate, dureri de cap, nivel crescut de deprimare
şi nivel scăzut de energie, prezenţa halucinaţiilor, a iluziilor, scăderea randamentului,
în special în activităţile dificile. (exemplu: în 1964, Randy Gardner, în vârstă de 17
ani a stat treaz 264 de ore pentru a intra în Cartea Recordurilor; la final a prezentat
oboseală, iritabilitate şi tuburări de percepţie, dar şi-a revenit fizic şi mental după 15
ore de somn)
Multiple cercetări au evidenţiat efectele negative ale deprivării de somn şi
efectele restauratoare ale somnului. Într-un asemenea studiu, subiecţii care nu au
dormit 60 de ore au prezentat tulburări de dispoziţie şi dificultăţi în realizarea unor
sarcini cognitive (de ex. operaţii aritmetice).
2. Somnul ca inactivitate adaptativă: nevoia de somn este înrădăcinată în
trecutul nostru evolutiv, somnul având o importantă funcţie adaptativă şi protejându-
ne de pericole.
3. Somnul ca ajutor al memoriei: somnul consolidează memoria de lungă
durată. Atunci când subiecţii învaţă un material nou şi apoi sunt deprivaţi de somn,
mai ales de somnul REM, memorarea materialului este afectată comparativ cu
subiecţii care nu au fost deprivaţi de somn. Memorarea materialelor învăţate în timpul
zilei creşte pe măsură ce creşte durata somnului REM.
Exemplu: într-un studiu, unor subiecţi le-a fost predat codul Morse chiar
înainte de a merge la culcare, trei nopţi la rând. Rezultatele obţinute la testele
administrate după trezire au evidenţiat o corelaţie pozitivă între lungimea somnului
Rem şi performanţă.
Somnul NREM (somnul lent) îndeplineşte mai ales un rol reparator, odihnitor,
fortifiant, restaurator pentru organism şi doar parţial pentru creier, pe când somnul
REM (somnul rapid) are efecte tocmai asupra reînnoirii creierului. De asemenea el
contribuie la formarea memoriei de lungă durată, deoarece oferă condiţiile favorabile
menţinerii şi prelucrării informaţiei câştigate în satre de veghe. El facilitează cu
deosebire memorarea acelui material care dispune de o încărcătură afectivă.

Tulburări legate de somn:

1. Insomnia: este considerată de cei mai mulţi autori o tulburare a
somnului, o incapacitate de a dormi. Alţii, în schimb, cred că insomnia nu trebuie
catalogată imediat ca o tulburare de somn, această denumire fiind dată în cazul
problemelor de adormire, de continuitate a somnului sau pentru somnul nerelaxant.
Insomniile pot fi trecătoare (tranzitorii) sau permanente (cronice).
2. Hipersomnia: prelungirea duratei somnului nocturn peste 7-8 ore,
până la aproximativ 12 ore; episoade diurne de somn cu o durată de aproximativ o oră
care apar aproape zilnic pe o perioadă de minimum o lună, cu somnolenţă diurnă care
determină disconfort psihic şi perturbarea activităţii curente;
3. Somnambulism: interferenţa stării vigile în zonele profunde ale
somnului, în prima treime a somnului nocturn, comportament automat cu menţinerea
abilităţilor motorii, nu răspunde sau răspunde greu la stimuli puternici, cu trezire
spontană urmată de câteva minute cu stare confuzională, cu amnezie totatlă a
episodului. Debutul are loc la vârsta de 5-6 ani, fiind favorizat de distensia vezicii
urinare sau de situaţii psihostresante, ameninţătoare. Rareori debutul poate avea loc la
vârsta adultă, când este determinat de abuzul de substanţă sau de o condiţie
neurologică.
4. Pavor nocturn: trezire brutală şi ţipăt de groază în prima durată a
somnului nocturn, cu o durată de 1-10 minute; anxietate intensă, cu ţipete, exclamaţii,
verbalizări, vociferări etc
5. Narcolepsia: atacuri bruşte şi irezistibile de somn în timpul zilei în
care persoana intră imediat în somn REM pentru câteva secunde sau minute. Datorită
asocierii cu somnul Rem, narcolepsia este însoţită de catalepsie, pierderea tonusului
muscular, care determină victima să cadă. Narcolepsia începe în adolescenţă şi poate
dura toată viaţa. Aproximativ 2/3 dintre cei cu narcolepsie adorm la volan (Aldrich,
1992). Datorită faptului că atacurile narcoleptice sunt determinate de emoţii puternice,
victimele încearcă să menţină o viaţă emoţională ternă, evitând râsul sau plânsul.
Teama menţinerii unei vieţi emoţionale normale, contribuie adesea la apariţia unor
sentimente de depresie, care pot conduce la suicid. Cauza exactă este necunoscută.
 Fundamentele psihologiei
Anul I

VISUL
Cel mai dramatic aspect al somnului este visul, o secvenţă de imagini vizuale
ca o poveste, care se asociază de obicei cu emoţii puternice. Acţiuni care ar fi
imposibile în viaţa reală par a fi perfect normale în vis.
Deşi apare pe fondul somnului, visul, ca stare de conştiinţă modificată este
mult ca complex decât acesta. Complexitatea visului se reflectă direct în întrebările pe
care abordarea lui le-a ridicat în faţa cercetătorilor: care este conţinutul visului? Ce
funcţii îndeplineşte el? cum poate fi studiat în mod obiectiv? Cum au fost explicate
visele? Pot fi controlate visele?
1. Natura şi conţinutul visului
Aproape dintotdeuna oamenii au fost intrigaţi de vise; precizări referitoare la
conţinutul viselor au fost descoperite pe o serie de tăbliţe de lut babiloniene datând
din 5000 înainte de Hristos. Aşa cum precizează cercetările realizate în domeniu,
mare parte din visele pe care o persoană le are până la 70 de ani (aproximativ 150
000, vezi Feldman) cuprind în mod obişnuit evenimente cotidiene, din viaţa de zi cu
zi, implicând persoane şi locuri familiare. Unele studii arată că aproximativ jumătate
din visele noastre conţine material despre evenimentele zilei precedente. De
asemenea, se pare că sexul persoanelor din visele noastre este influenţat de sexul celui
care visează (în visele femeilor apar şi bărbaţi şi femei în mod egal, în timp ce în
visele bărbaţilor apar în aproximativ 65% mai degrabă bărbaţi).
Această precizare pare a fi totuşi diferită în funcţie de cultură.
Cel mai dramatic aspect al somnului este visul, o secvenţă de imagini vizuale
ca o poveste, care se asociază de obicei cu emoţii puternice. Acţiuni care ar fi
imposibile în viaţa reală par a fi perfect normale în vis.
Deşi apare pe fondul somnului, visul, ca stare de conştiinţă modificată este
mult ca complex decât acesta. Complexitatea visului se reflectă direct în întrebările pe
care abordarea lui le-a ridicat în faţa cercetătorilor: care este conţinutul visului? Ce
funcţii îndeplineşte el? cum poate fi studiat în mod obiectiv? Cum au fost explicate
visele? Pot fi controlate visele?
Uneori visele pot avea un conţinut terifiant. Aceste coşmaruri tind să apară
atunci când traversăm o perioadă stresantă din punct de vedere emoţional.
Rezultatele unei cercetări
Deşi Sigmund Freud este faimos pentru analiza asupra viselor (ca parte
importantă a psihanalizei, începând cu Interpretarea viselor în 1900), el nu a fost
primul care a studiat formal visele. Un articol publicat de către cercetătoarea Mary
Calkins descria un studiu centrat pe cercetarea viselor realizat împreună cu colegul
său Edmund Sanford. Deşi nu este de dată recentă, studiul merită menţionat. Freud
însuşi l-a menţionat în cartea sa iar rezultatele sunt încă actuale.
Calkins şi-a înregistrat visele timp de 55 de nopţi iar Sanford timp de 46 de
nopţi. Ei au folosit ceasul deşteptător pentru a-i trezi la perioade diferite de-a lungul
nopţii pentru a nota orice vis pe care l-au avut.
Concluzii:
 Noi visăm în fiecare noapte. Există posibilitatea de a nu ne aminti
visele, dar este cert că visăm.
 Avem în jur de patru vise pe noapte. Psihologia modernă demonstrează
faptul că există patru sau cinci perioade REM de-a lungul unei nopţi.
  Este mai mare probabilitatea să visăm în partea a doua a nopţii, pe
măsură ce perioadele succesive REM cresc în lungime.
 Marea majoritate a viselor sunt destul de realiste şi se referă la
evenimente recente de viaţă. Noi nu ne dăm seama întotdeauna de
caracterul lor realist pentru că avem tendinţa de a ne aminti mai
degrabă visele dramatice.
 Visele pot încorpora stimuli externi.
 Putem gândi în timpul viselor şi, până la un punct, chiar ne putem
controla visele – adică suntem conştienţi că visăm şi chiar putem
influenţa conţinutul visului (vise lucide).
 Visele pot avea un conţinut deghizat, simbolic. Ele pot folosi simboluri
pentru a exprima adevărata semnificaţie.
 În vise pot apărea situaţii complexe. Asemenea vise nu durează doar
câteva secunde ci se pot întinde pe o perioadă mai lungă de timp.
Funcţiile visului
Mulţi cercetătători consideră că una dintre funcţiile viselor se referă la faptul
că visele servesc drept modalitate de îndeplinire a dorinţelor.
De asemenea, visele asigură comunicarea dintre conştient şi inconştient şi, mai
mult, reunesc memoria infantilă cu experienţa de viaţă şi moştenirea arhaică.
Alţi autori consideră că visele ajută la restabilirea echilibrului psihologic şi pot
avea funcţie premonitorie (semnalizează pericolele viitoare).
Se pare că visul îndeplineşte o importantă funcţie adaptativă sau vital
integrativă, la om existând chiar nevoia de a visa.
Metode obiective de studiere a visului
Indicatorii obiectivi pe baza cărora se poate studia visul sunt:
a. Înregistrarea miţcărilor corpului;
b. Înregistrarea mişcărilor ochilor în timpul somnului, mişcările
rapide fiind un indiciu obiectiv al prezenţei visului;
c. Înregistrarea ritmurilor electrice ale creierului (EEG –
electroencefalograma).
Visul nu apare imediat după starea de veghe, caracterizată prin unde alfa, când
nu există mişcări oculare rapide, ci în timpul fazelor de somn superficial din timpul
nopţii. Visele sunt astfel caracteristice fazelor de somn superficial şi nu celor de somn
profund. Practic, visele apar în aşa-numitele faze ale somnului paradoxal cracterizate
printr-o asociaţi de semne contradictorii: pe de o parte, există o serie de semne ce
evocă somnul lent-uşor (mişcări ale ochilor, respiraţie neregulată, EEG caracteristic
stării de veghe), pe de altă parte, semne ale somnului profund (subiectul este paralizat
şi greu de trezit). Dacă este trezit în timpul acestei faze de somn paradoxal, subiectul
povesteşte, în 80% din cazuri, un vis, amintirea acestuia fiind vivace şi deseori în
culori. Fiecare episod al somnului paradoxal durează în medie de la 10 la 20 de
minute. La sfârşitul acestei faze subiectul fie se trezeşte repede, fie trece la primul sau
al doilea stadiu, înainte de a începe un nou ciclu.
Visul se reproduce astfel la fiecare 100 de minute, reprezentând 20% din
timpul somnului.