Prof.

Ionasc Rodica
Scoala Gimnaziala “General Grigore Bastan”, Buzau

PUNCTE CARDINALE
Legenda spune că în vremurile cele mai îndepărtate, Soarele, Luna şi Stelele
stăteau împreună în palatul sclipitor al mândrului crai, într-o continuă
sărbătoare. Mesele întinse şi bogate nu se mai strângeau, muzica îngerească
le încânta auzul, se auzeau râsete, glume, se dansa.
Mândra şi întunecata Lună îl iubea în taină pe Soare şi era supărată că
sentimentele nu-i erau împărtăşite de strălucitorul crai.
Observa în schimb plină de invidie că privirile tânărului erau atrase de o
steluţă neînsemnată, gingaşă şi foarte timidă.
Văzând că Soarele nu avea ochi decât pentru această micuţă stea pe nume
Dunărea, Luna s-a gândit să scape de ea.
Într-o zi a luat-o la plimbare sub pretextul că trebuie să-i spună ceva, iar
când au ajuns la marginile împărăţiei, a împins-o peste margini, aruncând-o
spre pământ.
Micuţa steluţă, Dunărea, a căzut într-o pădure deasă şi întunecoasă, în
Munţii Pădurea Neagră. Din locul unde a căzut, a ţâşnit un izvoraş, un firicel
de apă limpede şi cristalină. Dunărea se transformase în apă. A plâns mult şi
s-a necăjit pentru soarta ei, dar mai ales pentru că nu-şi mai putea vedea
măcar iubitul.
Apoi plină de curaj se hotărâ să pornească la drum, să străbată toate
obstacolele pentru a putea ajunge la lumină. Chiar dacă de departe, va vedea
chipul mândrului crai care se va oglindi în apele sale.
Porni deci Dunărea la drum. A durat mult, a întâmpinat greutăţi, dar a ieşit în
sfârşit biruitoare. Învinsese pădurea deasă şi întunecoasă, stâncile ascuţite,
dure.
Acum îl putea vedea şi se mai împăcase cu soarta ei.
În tot acest timp, mândrul crai, acolo în împărăţia lui, era tot mai trist, lipsit
de stralucire.
De zile, de săptămâni o căuta din ochi pe aleasa lui şi n-o afla nicăieri.
În cele din urmă, Soarele le întrebă pe steluţele cele tinere cu care se prindea
în horă Dunărea dacă nu ştiu unde este. Nici una nu-l putea lămuri prea mult,
dar câteva îi spuseră că ultima dată au văzut-o plimbându-se cu întunecata
Lună.
Ştiind-o ambiţioasă şi răzbunătoare, Soarele a chemat-o la el şi nu a lăsat-o
până nu i-a spus tot adevărul.
Soarele s-a supărat foarte tare şi a alungat-o de la palatul lui. I-a spus că nu
mai vrea s-o vadă niciodată, aşa încât atunci când ea va apărea, va pleca el.
Apoi, plin de durere, a privit spre pământ pentru a-şi descoperi iubita.
Când în sfârşit a găsit-o s-a bucurat mult. De atunci din momentul când
răsărea mândru pe bolta cerului şi până la lăsarea nopţii, Soarele îşi trimitea
cu dragoste razele spre apele tot mai puternice ale Dunării, iar tânăra privea
plină de iubire spre mândrul crai.
Tot de atunci, Soarele nu s-a mai întâlnit niciodată cu Luna pe bolta cerului.
Soarele este stăpâtul zilei, în timp ce Luna împreună cu steluţele au rămas
stăpânele nopţii.
Aceasta este legenda care povesteşte despre momentul în care Soarele şi
Luna ,certându-se, s-au despărţit definitiv şi astfel au apărut ziua şi noaptea.
 Punctele cardinale

linia orizontului

orizontul
răsărit,est (E)

Pentru a stabili punctele cardinale, trebuie să cunoaştem câteva repere:

Linia orizontului - este linia imaginară de jur împrejurul nostru unde

ni se pare că se uneşte cerul cu pământul;
Linia orizontului este în continuă mişcare, cu cât ne apropiem de ea cu
atât se îndepărtează de noi;
Orizontul – tot ceea ce cuprindem cu ochii din locul în care ne aflăm
până la linia orizontului

Locul de pe linia orizontului unde răsare soarele se numeşte răsărit sau est.
Se notează cu simbolul E
E
sud
miazăzi ( S)

Locul din dreptul soarelui la amiază se numeşte miazăzi sau sud. Se notează
cu simbolul S
 (E) (S)
apusul sau
vestul (V)

( N)

Locul de pe linia orizontului unde apune soarele se numeşte apus sau vest.
Se scrie prescurtat V

Locul opus soarelui la amiază se numeşte miazănoapte sau nord. Se notează

cu simbolul N

E, V, S şi N sunt punctele cardinale.

Roza vâturilor
Puncte cardinale şi intercardinale
Cel mai utilizat instrument de orientare este busola.
Ce este busola? Un instrument format dintr-o cutiuţă, ce are un cadran, pe
care sunt indicate punctele cardinale, în mijloc fiind montat un ac magnetic,
care, lăsat liber, indică direcţia nord-sud. Cu ajutorul busolei poate fi
asigurată orientarea în teren.

Cum ne orientăm în natură în lipsa busolei?

Dacă reuşim să stabilim un punct geografic pe celelalte le deducem uşor

ştiind că dacă stăm cu faţa spre nord în dreapta este estul iar în stânga vestul.
Nordul se stabileşte în funcţie de:
- muşchiul copacilor sau care acoperă stâncile;
- muşuroaiele de cârtiţă;
- noaptea după Steaua polară şi carul mare;
Sudul se stabileşte după cuiburile, culcuşurile şi vizuinele animalelor care
sunt orientate cu deschiderea spre S;
Estul este indicat de poziţionarea altarelor în bisericile ortodoxe;
- urdinişul este orientat spre sud primăvara
Luna primeşte lumină de la soare.
Umbra se formează cu ajutorul soarelui şi în funcţie de locul unde este
poziţionat.

Umbra este o zonă în care lumina directă, generată de o sursă de lumină, nu

poate ajunge datorită împiedicării transmiterii acesteia prin existenţa unui
obiect opac între sursa de lumină şi zona umbrei. Umbra este o proiecţie bi-
dimensională a obiectului opac interpus, reproducând cu o oarecare precizie
silueta corpului tri-dimensional.
 Sursa naturală de
lumină

Corpul opac aflat în

faţa sursei de lumină

Umbra – silueta bi-dimensională

a unui corp tri-dimensional

Obţinerea umbrei se poate realiza şi cu o sursă de lumină artificială : bec,

lanternă …..
Pe acest principu funcţionează teatrul de figurine -umbre
Modele de figurine realizate prin poziţionarea diversă a mâinii