Sunteți pe pagina 1din 9

Arhanghelul METATRON

,,Cel ce ocupă locul de lângă tronul divin”


Arhanghelul Metatron este unul dintre cei doi Arhangheli, pe lângă
Arhanghelul Sandalfon, care au fost și oameni. Așadar, energia lor ne este
mai familiară pentru că ei înțeleg mai bine prin ceea ce noi trecem având
experiență pe Pământ.
Se spune că Patriarhul Enoh, străbunicul lui Noe, a fost un înger pământean
și pentru toate darurile sale a fost ridicat la ceruri cu tot cu trup și a fost
transformat de Dumnezeu în Arhanghelul Metatron.
Se spune că Enoh a fost inițiat în secretele universului. În timpul viețîi, el a
fost ridicat la ceruri și i s-au prezentat tărâmurile angelice și secretele
universului, apoi a fost trimis pe Pământ să scrie tot ceea ce a văzut și apoi
a fost ridicat la ceruri și transformat definitiv în Arhanghelul Metatron.
Există o serie de cărți atribuite lui Enoh printre care ,,Cartea lui Enoh”,
,,Cărțile Secrete pe care Dumnezeu i le-a revelat lui Enoh” și altele în care
putem regăși experiențele trăite de el în timpul acestor revelații.

Fișa de post

În fișa de post a Arhanghelului Metatron găsim responsabilitatea sa pentru


transmiterea cunoașterii prin intermediul simbolurilor sacre. Spre
deosebire de Arhanghelul Raziel, Metatron este destul de riguros, tehnic,
logic. El ne învață să ne curățăm chakrele, să lucrăm cu simboluri sacre
precum Floarea Viețîi, Cubul lui Metatron. El ne inițiază în tot ceea ce ține
de geometrie sacră.

2021, Curs de Inițiere în Terapia cu Îngeri, de Delia Mureșan deliamuresan.ro


Despre Arhanghelul Metatron
Arhanghelul Sandalfon are un mod de a ne învălui prin iubire, ne împinge
ușor spre asumare și ne arată că și noi contăm, că suntem importanți. Este
o prezență blândă, înțelegătoare și care nici nu știi când te-a îmblânzit.
Pentru că ne domolește, ne conduce spre autenticitate ca apoi noi să
atragem atât răspunsul la rugăciunile noastre cât și oamenii care vin pe
frecvența noastră, care ne văd cu adevărat. Mie mi se pare fascinant cum de
fiecare dată când ne conectăm la el, pentru că o facem fără multe cuvinte
dar cu muzica aleasă de EL, scoate din noi exact ce avem de eliberat și ne
arată cu blândețe ce contează cu adevărat în viața noastră. Trările sunt
intense, pline de revelații și iubire.

O altă sarcină pe care o are Arhanghelul Metatron este de-a ne racorda și


acomoda cu energiile de pe Pământ. Unele vibrațîi pe Pământ au o energie
joasă și el ne ajută să ne racordăm dar să ne luăm doar ceea ce avem nevoie,
fără a ne lasă doborâți de energii negative. Ne ajută să fim ,,pământeni”, dar
conștienți de esența noastră divină. Când îl invocăm pe Arhanghelul
Metatron putem să simțim o energie care ne trage în jos, ne înfige în
energia Pământului, ne aduce în aici și acum. Este o energie grea,
puternică, ca acel ceva care ne scutură pentru a înțelege cât mai clar ce
avem de făcut. Așadar, dacă avem nevoie de împământare, pe lângă
Arhanghelii Mihail și Ariel, putem să îl invocăm și pe Arhanghelul Metatron.
Eu îl invoc pe Arhanghelul Metatron pentru că mă ajută să îmi organizez
ziua, să îmi stabilesc prioritățile și să duc la bun sfârșit ceea ce am de făcut.
Nu prea poți să te împrăștii când îl invoci pe Arhanghelul Metatron pentru
că te pune la treaba și dacă face echipă și cu Arhanghelul Gabriel, rezultatul
poate fi unul miraculos. De asemenea, am experiențe foarte amuzante cu
Arhanghelul Metatron atunci când țin cursuri, el ,,jucându-se” cu playlistul
meu, sau se întâmplă, când spun ceva important și muzica se oprește din
senin sau pornește din senin când vreau să folosesc o anumită melodie dar
nu o găsesc, pentru că nu melodia aceea trebuia să o folosesc… așa că m-
am obișnuit cu “farsele” lui, cum îmi place să le zic, însă el de fapt nu face
altceva decât să mă organizeze.

2021, Curs de Inițiere în Terapia cu Îngeri, de Delia Mureșan deliamuresan.ro


Despre Arhanghelul Metatron
De asemenea, este o idee excelență să îl invocăm pe Arhanghelul Metatron
atunci când vrem să începem ceva de la zero sau trebuie să ne aruncăm în
necunoscut pentru că ne va pregăți terenul și ne va ajuta să fructificăm
oportunități neașteptate. Ne va oferi disciplină, perseverență, recunoaștere
publică, voință pentru împlinirea viselor. Arhanghelul Metatron împreună
cu Arhanghelul Mihail ne pune pe drumul cel bun.
O sarcină minunată pe care o are Arhanghelul Metatron este de a lucra cu
copilașii, majoritatea copiilor care vin acum nu se pot adapta la energia de
pe Pământ, și pot avea comportamente ciudate, ori sunt prea răzvrățiți, ori
se închid în ei și sunt prea sensibili. Arhanghelul Metatron, pe lângă
Arhanghelul Gabriel, ne ajută să putem comunica cu acești copilași și să îi
adaptăm la viața de pe Pământ.
O modalitate prin care Arhanghelul Metatron își face clar simțită apariția
este prin sunete metalice: sonerie, clopoțel, etc. Este ca și cum ți-ar spune:
SUNT AICI. Este imposibil să spunem că nu înțelegem ce ne transmite
Metatron pentru că mesajele lui sunt clare și puternice.
Eu îl percep pe Arhanghelul Metatron ca pe un frate mai mare, frate care
are experiență și mă poate certa, dacă este cazul, mă poate scutura și mă
ajută să duc la îndeplinire ce îmi propun. Arhanghelul Metatron nu este
deloc subtil, este tranșant, clar și se impune, am explicat și mai sus că
dintre toții arhanghelii prezența lui este cea mai puternică și sonoră. Aș mai
putea spune că Arhanghelul Metatron este si arhanghelul antreprenorilor
pentru că îi ajută să se impună fără însă a fi egotici sau doar pe interes.
De asemenea ne ajută pe toți să trecem la următorul nivel, ne anuntă când
“hainele încep să ne fie mici”, când un anumit context nu ni se mai
potrivește, când s-a încheiat perioada de valabilitate în anumite relații,
când un anumit loc nu ni se mai potrivește etc. Așadar ne face conștienți că
putem mai mult, că suntem așteptați și ne aruncă în necunoscut pentru a
crea un nou context care ni se potrivește.

2021, Curs de Inițiere în Terapia cu Îngeri, de Delia Mureșan deliamuresan.ro


Energia Arhanghelului Metatron
Îngerii sunt energie și ei pot lua orice formă, așa că fiecare dintre noi
putem percepe îngerii diferit, ca energie, ca și culoare, ca și intensitate.
Însă în mod frecvent Arhanghelul Metatron apare într-o lumină albastru
închis spre mov sau violet.
Arhanghelii nu au gen, însă au energie preponderent masculină sau
feminină. Arhanghelu Metatron are clar o energie masculină, puternică,
,,sonoră”.

Simbolurile Arhanghelului Metatron

Chakre, floarea viețîi, cubul, carte, figuri geometrice, caleașcă, clopoțel.

2021, Curs de Inițiere în Terapia cu Îngeri, de Delia Mureșan deliamuresan.ro


Conectarea cu Arhanghelul Metatron
“Arhanghele Metatron,
te rog să mă ajuți să-l manifest pe Dumnezeu prin ceea ce sunt,
să mă calauzesti spre a-mi găși drumul propriu, orientându-mi
dorințele, gândurile, faptele către împlinirea menirii personale.
Să identific și să manifest potențialitățile ființei mele, să înțeleg și
să învăț lecțiile vieții și sensul fiecărei experiențe prin care trec.
Te rog să mă ajuți să fiu în locurile potrivite, la timpul potrivit și
să întâlnesc persoanele potrivite împreună cu care să-mi
împlinesc viață. Îți mulțumesc.”
Așa să fie și așa este.
Felicita Tonița – Îngeri și menire

Metatron, Arhanghel al Înălțării,


Îți mulțumesc pentru că ai venit la mine cu energia ta care trece
dincolo de timp și spațiu. În timp ce razele tale roșu aprins
magenta, indigo și cristaline cuprind ființă mea, sufletul meu se
adaptează la aici și acum, eu îmi găsesc misiunea personală în
prezent și permit calauzirii divine să mă ajute să merg înainte.
Chakrele mele se aliniază cu iubirea și eu mă pregaatesc
să creez Cerurile pe Pământ.
Îți mulțumesc Arhanghele Metatron pentru că ajustezi timpul
pentru a mă putea încadra în program. Cer că totul să fie pentru
binele suprem și știu că sincronizarea este întotdeauna divină.
Așa să fie și așa este!
Kyle Gray - Rugăciuni către îngeri

2021, Curs de Inițiere în Terapia cu Îngeri, de Delia Mureșan deliamuresan.ro


Reprezentări ale Arhanghelului Metatron
în viziunea lui Doreen Virtue, "Archangel Oracle Cards"

2021, Curs de Inițiere în Terapia cu Îngeri, de Delia Mureșan deliamuresan.ro


în viziunea lui Kyle Gray,
"Rugăciuni către îngeri"

"Mesaje de la Arhangheli" "Mesaje de la Arhangheli"


Cărți oracol de Delia Mureșan Cărți oracol de Delia Mureșan
2021, Curs de Inițiere în Terapia cu Îngeri, de Delia Mureșan deliamuresan.ro
BIBLIOGRAFIE
Arhangheli și maeștri înălțați – Doreen Virtue
Archangels Oracle Cards – Doreen Virtue
Angel Prayers Oracle Cards – Kyle Gray

ilustratii de
Andreia Martinescu
RESURSE
Atelier cu Arhanghelul Metatron (înregistrare webinar):
https://deliamuresan.ro/produs/inregistrare-webinar-atelier-cu-
arhanghelul-metatron/

Mesaje de la Arhangheli – Cărți oracol de Delia Mureșan:


https://cadouripozitive.ro/produs/mesaje-de-la-arhangheli/

Rugăciuni către îngeri – Kyle Gray – Cărți oracol în limba


română:
https://cadouripozitive.ro/produs/rugaciuni-catre-ingeri-kyle-
gray-carti-oracol-in-romana/

Cărți de tarot cu îngeri, în limba română:


https://cadouripozitive.ro/produs/carti-tarot-ingeri/

2021, Curs de Inițiere în Terapia cu Îngeri, de Delia Mureșan deliamuresan.ro

S-ar putea să vă placă și