Sunteți pe pagina 1din 34

ORACOLUL INGERILOR - COMENZI

Pentru comenzi solicitati informatii la adresa de e-mail oracolul.ingerilor@gmail.com TELEFON: 0721 570361
24.01.2011

Alti Arhangheli

Ariel Specific traditiei cabaliste, Ariel inseamna "leul lui Dumnezeu" si este deseori asociat cu leii. Cand Ariel este langa tine, poti avea viziuni cu lei in jurul tau. Ariel mai este asociat cu vantul. Prezentat in cartile mistice iudaice si in cele cabalistice, Ariel lucreaza cu regele Solomon in a ghida manifestarea, a elibera spiritele si ocupandu-se de Magia Divina. Ariel mai supravegheaza si spiritele naturii asociate cu apa. Ariel se implica in vindecarea si protejarea naturii, inclusiv a animalelor, pestilor si pasarilor. Daca gasiti o pasare ranita sau un alt animal salbatic care trebuie vindecat, il putem apela pe Ariel pentru ajutor. Ariel mai lucreaza si cu Rafael pentru a vindeca animalele care au nevoie. Desi este descris ca facand parte din ierarhiile angelice, uneori este considerat un inger cazut care a fost sub ghidarea severului serafim Abdiel, in timpul razboiului din ceruri. Azrael

Prea tem ut Inger al mortii, atat in traditia islamului si in cea ebraica, numele lui Azrael inseamna cel pe care il ajuta Dumnezeu. Rolul principal al lui Azrael este de a-i ajuta pe oameni sa ajunga in Paradis in momentul mortii fizice. El ii consoleaza pe oameni in momentul trecerii in cealalta lume, asigurandu-se ca nu sufera in timpul mortii si ii ajuta sa se acomodeze cu cealalta lume. Actionand ca un consilier in momentele de suferinta, el invaluie membrii familiei indurerate cu energie vindecatoare si ii ajuta sa faca fata si sa depaseasca cu bine momentul dureros. Azrael are tot atatia ochi si limbi cati locuitori sunt in aceasta lume. De fiecare data cand clipeste, inseamna ca a murit o alta persoana in lume. Azrael mai pastreaza si inregistrarile celor care se nasc si traiesc si sterge numele celor care au murit.

Camael Specific traditiei cabaliste, Camael, al carui nume inseamna "cel care il vede pe Dumnezeu", este unul din cei sapte Arhangheli cu adevarat puternici care au marea onoare de a sta foarte aproape de Dumnezeu. Initial, Zeu al Razboiului in mitologia Druidica, este deseori mentionat ca fiind conducatorul planetei Marte, precum si unul dintre Ingerii guvernatori ai celor sapte planete principale. In traditia cabalistica, este considerat unul dintre cei zece Arhangheli. Conform traditiei iudaice, Camael serveste ca mediator, preluand rugaciunile poporului lui Israel pentru printii Angelici din al saptelea Cer. Haniel

Prezent in traditiile babiloniana si cabalista, numele lui Haniel inseamna "gratia lui Dumnezeu" si este in general considerat ca fiind print sau conducator al ordinului angelic al Virtutilor. Din acest motiv, Haniel este considerat ca fiind unul din cei sapte Arhangheli. Unele texte cabaliste il considera pe Haniel ca fiind cel care l-a escortat pe Enoh in lumea spiritelor, unde a fost transformat in Ingerul Metatron, fiind una dintre cele doua fiinte umane care au devenit Ingeri (fratele sau Ilie fiind cealalta fiinta umana). Haniel ne ajuta sa descoperim secretele pierdute ale remediilor naturale vindecatoare, precum potiuni, pudre si cristale. El ne va ajuta de fiecare data cand trebuie sa vorbim in public si ne ajuta sa ramanem calmi si focalizati. Il mai putem apela pe Haniel sa ne aduca frumusete, armonie si prieteni iubitori in viata.

Jeremiel / Ramiel In textile iudaice vechi, Jeremiel este considerat unul dintre principalii sapte Arhangheli, numele sau insemnand "mila lui Dumnezeu" sau "cel inaltat de Dumnezeu". Se considera ca el l-a ajutat pe Baruch, un autor prolific de texte iudaice apocrife, in primul secol d.Ch., cand si-a scris viziunile profetice. Se mai spune ca l-a luat pe Baruch intr-un tur al diferitelor nivele ale Paradisului. Venirea lui Mesia este una din viziunile lui Jeremiel. Jeremiel este acel Arhanghel care ne trece in revista vietile dupa ce parasim acest plan fizic. El poate face asta pentru noi si cat suntem inca in viata, ajutandu-ne sa ne refacem

viata astfel incat sa ne corectam greselile. Prin aceasta, el este in stare sa ne ajute sa facem modificarile necesare in viata, intarindu-ne si aducandu-ne pe calea dreapta. Jeremiel ne mai ajuta si sa ne dezvoltam clarvederea si sa avem viziuni profetice, ne ajuta sa ne interpretam visele. Metatron

In traditi ile iudaica, cabalista, este unul din cei doi Arhangheli al caror nume nu se termina in "el" si unul din cei doi Arhangheli care au fost fiinte umane inainte de a deveni Ingeri (fratele sau Ilie / Sandalfon fiind celalalt). Numele sau ca fiinta umana a fost Enoh. Semnificatia numelui lui Metatron este neclara, dar unii cred ca inseamna "cel care sta pe tronul de langa tronul Divin", "Ingerul Prezentei" sau ca numele sau este o derivatie a numelui Yahweh, termenul ebraic al numelui sacru nerostit al lui Dumnezeu. Unul din cei mai importanti Ingeri ai traditiei occidentale, el este supremul Inger al mortii, caruia Dumnezeu ii da zilnic ordine cu privire la care suflete trebuie luate din lumea fizica in acea zi. Metatron transmite aceste ordine subordonatilor lui, Gabriel si Sammael. Pe pamant, Enoh a fost profet si scrib. El a fost si carturar la secretelor ceresti, fiindu-i revelata "Cartea Ingerului Raziel", manual despre lucrarile lui Dumnezeu scrisa de Arhanghelul Raziel si revelata lui Adam, Noe, Enoh si Solomon. Ca rezultat, Dumenzeu la escortat pe Enoh direct in al saptelea Cer cel mai inalt nivel pentru a locui si munci. Lui Enoh i s-au dat aripi si a fost transformat intr-un mare Arhanghel pe nume Metatron. Intrucat Metatron a excelat in activitatea sa pe pamant, i s-a oferit o slujba similara in Paradis, ca scrib care inregistreza tot ce se petrece pe pamant si are in grija cronicile Akasice, "Cartea Vietii". El este principalul scrib din Paradis si are in grija toate aceste inregistrari. El ne ajuta sa intelegem perspectiva cereasca si sa invatam sa lucram cu taramurile Angelice. El are un loc special in inima copiilor, in special pentru cei care sunt cu adevarat daruiti. Dupa Exod, Metatron i-a condus pe copii lui Israel prin salbaticie, in siguranta. El continua sa ii instruiasca si astazi, atat pe pamant cat si in Ceruri si ne ajuta sa ajungem in Paradis dupa ce parasim acest plan. Raziel

Specific traditiilor iudaica, cabalista, Raziel lucreaza indeaproape cu Dumnezeu si se cr

ede ca el cunoaste toate secretele Universului si modul sau de functionare. El a scris aceste secrete intr-o carte de simboluri si magie Divina numita "Cartea Ingerului Raziel". Dupa ce Adam si Eva au fost goniti din gradina Edenului, Raziel i-a dat lui Adam o carte pentru a-l ghida in manifestare, prin gratia lui Dumnezeu. Mai tarziu, profetul Enoh a primit cartea inainte de inaltarea si transformarea sa in Arhanghelul Metatron. Noe a primit si el o copie a cartii prin intermediul Arhanghelului Rafael si a folosit-o pentru a-si constru arca si a-i ghida pe pasagerii ei, dupa potop. Raziel ne poate ajuta sa intelegem materialele ezoterice, principiile manifestarii, geometria sacra, fizica cuantica si alte informatii de nivel inalt. Ne poate deschide catre nivele mai inalte ale abilitatilor psihice si ne poate creste abilitatea de a vedea, auzi, cunoaste si simti ghidarea Divina. Precum un vrajitor Divin, Raziel ne mai poate asista in procesele alchimice, de clarvedere si magie divina. Sandalfon

In traditiile iudaica, cabalista, doilea Arhanghel al carui nume nu se termina in "el", Sandalfon este fratele geaman al Arhanghelului Metatron. Cei doi gemeni sunt singurii Arhangheli din Cer care au fost la origine fiinte muritoare. Sandalfon a fost profetul Ilie iar Metatron a fost inteleptul Enoh. Dumnezeu le-a acordat nemurirea ca Arhangheli, ca recompense pentru munca lor pe pamant, permitandu-le sa isi continue munca sacra in Paradis. Inaltarea lui Ilie a aparut cand a fost ridicat la Ceruri intr-un car de foc tras de doi cai de foc, intr-un vartej de vant, eveniment mentionat in al doilea capitol al Cartii Regilor. Rolul principal al lui Sandalfon este de a duce rugaciunile oamenilor in fata lui Dumnezeu pentru a li se raspunde. El se spune ca era atat de inalt incat se inalta intre Pamant si

Cer. Traditia cabalista veche precizeaza ca Sandalfon ii poate ajuta pe viitorii parinti sa determine genul copilului lor nenascut iar multi cred ca este implicat si in domeniul muzical.
Publicat de Oracolul INGERILOR la 1/24/2011 09:18:00 AM 0 comentarii Etichete: arhangheli, ariel, azrael, camael, haniel, jeremiel, metatron, raziel, sandalfon 26.10.2010

7 Arhangheli
Arhangheli Numele tuturor Arhanghelilor se termina cu sufixul "el". "El" inseamna "in Dumnezeu" iar prima parte a numelui indica specialitatea fiecarui Inger in parte. Arhanghelii au capacitatea de a fi in mai multe locuri in acelasi timp. Niciodata nu vei simti ca "problema" nu este suficient de importanta pentru ei sau ca ii deranjezi. Acesta este rostul lor, sa ne ajute sa evoluam. Cei mai populari Arhangheli sunt Mihail, Rafael, Gabriel si Uriel, descrisi si in Biblia Crestina. Arhangheli Iudeo-Crestini Mihail

Cunoscut si ca: Beshter, Mika'il, Sabbathiel Numele lui inseamna "Cine e ca Dumnezeu", "Cel asemenea lui Dumnezeu", "Cel care e precum Divinul" Primul Inger creat de Dumnezeu, Mihail este conducatorul tuturor Arhanghelilor si are ca atribute protectia, curajul, puterea, adevarul si integritatea. Mihail ne protejeaza fizic, emotional si psihic. El supravegheaza activitatea lucratorilor in lumina. Sarcina sa principala este de a scapa pamantul si locuitorii sai de toxinele acumulate datorita fricii. Mihail are o sabie de foc pe care o foloseste pentru a taia corzile eterice si pentru a ne proteja de Satana si de entitatile negative. Cand este prin preajma noastra, putem vedea scantei sau flashuri de lumina albastra sau purpurie. Il putem chema pe Mihail daca suntem atacati psihic sau daca ne simtim descurajati, nemotivati si nu mai avem incredere in noi, nu mai avem curaj, directie, energie, vitalitate, stima si iubire de sine. Mihail ne ajuta sa intelegem care este sensul vietii noastre si este de nepretuit pentru lucratorii in lumina care actioneaza pentru protectia, purificarea spatiului si spiritelor.

Mihail l-a invins pe Ingerul cazut Satan, care a fost in Gradina Edenului, l-a invatat pe Adam sa lucreze pamantul si sa aiba grija de familia sa, a vorbit cu Moise pe Muntele Sinai si, in 1950, a fost canonizat ca Sfantul Mihail, "patronul Politistilor", deoarece ii ajuta pe acestia sa faca fapte eroice si curajoase. Mihail are un talent deosebit in manevrarea dispozitivelor electrice si mecanice, inclusiv computere si automobile. Daca avem o pana de automobil, cel mai bine e sa-l apelam pe Mihail. Mihail ne ajuta sa urmam adevarul fara a face compromisuri, ramanand integri si ne ajuta sa ne descoperim natura adevarata si sa ne fim loiali, noua asa cum suntem cu adevarat. Alteori, Mihail mai poate fi de ajutor si cand avem de realizat sarcini cu termene aproape imposibil de respectat, cand suntem dependenti de ceva rau, daca suferim de vreo boala degenerativa sau terminala sau avem cosmaruri.

Rafael Cunoscut si ca: Labbiel Numele lui inseamna "Puterea Vindecatoare a lui Dumnezeu", "Divinul care vindeca", "Dumnezeu vindeca" Cuvantul ebraic rapha inseamna "doctor" sau "vindecator". Rafael este un vindecator puternic si ajuta in toate formele de vindecare si oameni si animale. El ajuta la refacerea rapida a trupului, mintii si spiritului, daca este apelat, precum in povestea biblica a lui Abraham care a suferit de dureri cand s-a circumcis, adult fiind. Il putem apela pe Rafael si pentru altcineva, dar el nu poate interfera cu liberul arbitru al acelei persoane. Daca acea persoana pentru care il invocam refuza tratamentul spiritual, acesta nu poate fi fortat. Cel mai simpatic si vesel dintre toti Ingerii, Rafael este deseori ilustrat in discutii pline de bucurie si veselie cu fiintele umane. Este foarte simpatic, iubitor, bun si bland si vom sti ca e langa noi cand vom vedea in jurul nostru scantei sau flashuri de lumina verde.

Parte din activitatea de vindecare a lui Rafael implica purificarea spiritelor si a spatiilor. El lucreaza deseori impreuna cu Mihail pentru a exorciza entitatile neincarnate si pentru a alunga energiile inferioare din oameni si locuri. Pe langa vindecare, Rafael este cunoscut si ca "Patronul Calatorilor", datorita ajutorului pe care i l-a oferit lui Tobias in calatoria sa. Il putem invoca pe Rafael cand plecam in calatorie, pentru a avea parte de o calatorie sigura. In plus, el se va asigura sa calatorim in siguranta si ca toate problemele legate de cazare si bagaje sa se rezolve miraculos. Rafael ne mai ajuta si in calatoriile interioare spirituale, ne asista in cautarile noastre catre adevar. Rafael l-a invata pe Tobias cum sa faca un unguent dintr-un peste, cu care a vindecat orbirea tatalui sau. Rafael poate astfel fi invocat pentru a ajuta vindecatori precum doctori, terapeuti si chirurgi. Il mai putem invoca pe Rafael si daca suntem studenti la o facultate medicala, daca cautam scoal / cursurile cele mai potrivite si/sau daca avem nevoie de ajutor la scoala sau daca avem nevoie de timp sau bani pentru scoala. Ne mai ajuta si sa aplicam practicile medicale atunci cand ne-am terminat scoala. Rafael nu doar ca ne ajuta sa ne vindecam de durerile fizice, emotionale si mentale, ci ne vindeca si de ranile din vietile trecute. Alte situatii in care Rafael ne este de ajutor sunt cele in care vrem sa ne gasim animalutele de casa pierdute, vrem sa ne depasim dependentele si lacomiile, vrem sa ne dezvoltam clarvederea, sa aducem unitate in viata noastra, daca simtim ca ne-am pierdut contactul cu spiritualitatea, daca ne-am pierdut partenerul si/sau cand sufletul / trupul nostru nu se simte "intreg". Gabriel

Cunoscut si ca: Abruel, Jibril, Jiburili, Serafili Numele lui inseamna "Puterea lui Dumnezeu"; "Divinul este taria mea"; "Dumnezeu este puterea mea" Singurul Arhanghel ilustrat ca femeie in arta si literatura, Gabriel este cunoscut ca Ingerul "mesager" si este unul dintre cei patru Arhangheli indicati in traditia ebraica, fiind considerat unul din cei doi ingeri cu cel mai inalt rang in traditiile religioase iudeocrestine si islamice. Pe langa Mihail, el este singurul Inger mentionat pe nume in Vechiul Testament. Este un Arhanghel puternic si cei care il apeleaza vor reusi in actiunile care au rezultate benefice.

Gabriel ne poate transmite mesaje asa cum a facut cu Elisabeta si Maria cand le-a vestit nasterea fiilor lor, Ioan Botezatorul si Iisus din Nazaret. Cand vor sa-si intemeieze o familie, Gabriel ii ajuta pe parinti cand vor sa conceapa un copil sau cand vor sa adopte un copil. Il putem contacta pe Gabriel cand avem al treilea ochi inchis si, din acest motiv, viziunea spirituala este blocata, daca vrem sa primim viziuni angelice care sa ne ghideze, daca vrem sa primim profetii, cand avem nevoie sa fim ajutati in interpretarea viselor si viziunilor. Gabriel ajuta pe oricine este implicat in domeniul artistic sau al comunicarii. Ii ghideaza, inspira si motiveaza pe artisti si jurnalisti si ii ajuta sa isi depaseasca temerile si tracul. Gabriel ne mai ajuta sa ne descoperim adevarata menire. Putem sa ii cerem ghidarea lui Gabriel daca ne-am indepartat de calea sufletului, daca vrem sa va intelegem planul si scopul vietii. Poate sa ne ajute chiar si atunci cand nu mai gasim nici o motivatie pentru a trai sau daca suntem in fata unor schimbari si avem nevoie de ajutor, daca ne gandim sa ne schimbam locuinta, sa facem cumparaturi importante sau sa ne schimbam locul de munca. Il invocam pe Gabriel daca avem corpul plin de toxine si trebuie sa il purificam si daca avem ganduri impure sau negative care trebuie eliminate. Gabriel este, de asemenea, foarte de ajutor femeilor care au fost violate sau agresate sexual sau au fost agresate psihic si atunci cand simtim ca am preluat problemele altcuiva.

Uriel Numele lui inseamna "Dumnezeu este lumina", "Lumina lui Dumnezeu", Focul lui Dumnezeu" Uriel este considerat unul din cei mai intelept Arhangheli, datorita inteligentei sale, solutiilor practice pe care le ofera si viziunii sale creatoare, si istetimii sale. Nu iti poti da seama ca ti-a raspuns rugaciunii pana cand nu ai brusc o idee noua geniala. Uriel l-a avertizat pe Noe despre potop, l-a ajutat pe profetul Ezra sa interpreteze previziunile mistice despre Mesia si a revelat Cabala umanitatii. Ajuta, de asemenea, in practica alchimica si capacitatea de a manifesta lucruri si clarifica situatiile si aduce informatii profetice si avertismente. Domeniul de actiune al lui Uriel este magia divina, rezolvarea problemelor, intelegerea spirituala, studiile, alchimia, vremea, modificarile terestre si scrisul. E considerat ca Arhanghelul care ajuta in vremuri de cutremure,

inundatii, incendii, uragane, tornade, dezastre naturale. Il putem invoca pe Uriel pentru a ne avertiza despre asemenea evenimente si pentru a ne vindeca si reface dupa aceea. Din anumite motive, in 145, in timpul Papei Zaharia, un conciliu Roman a ordonat indepartarea a sapte Ingeri din ierarhiile recunoscute de Biserica, printre acestia fiind si Uriel.

Chamuel Cunoscut si ca: Camael, Camiel , Camiul, Camniel, Cancel, Jahoel, Kemuel, Khamael, Seraphiel, Shemue Numele sau inseamna "Cel care il vede pe Dumnezeu", "Cel care il cauta pe Dumnezeu" Arhanghel al iubirii pure, Chamuel ne poate inalta din profunzimile durerii spre iubirea din inimile noastre. Chamuel ne ajuta sa ne refacem si sa ne imbunatatim relatiile sau sa ne gasim sufletul pereche. El ne ajuta sa punem baze solide relatiilor noastre (si carierelor noastre) pentru a fi de durata, pline de sens si sanatoase. Vom sti ca este alaturi de noi cand vom simti fluturi in stomac si gadilituri in corp. Daca apar probleme in relatii, daca ne agatam de relatie si nu ii permitem partenerului sa se manifeste liber, putem sa il chemam pe Chamuel pentru ghidare si ajutor. Chamuel ne mai poate ajuta si pentru a imbunatati relatia parinte-copil, daca nu suntem in stare sa ne iubim sau sa ii iubim pe altii, daca avem inimile impietrite si pline de emotii negative, daca am pierdut pe cineva apropiat prin moarte sau despartire, daca am trecut printr-un divort, daca inima ne e blocata de depresie, lipsa de speranta si disperare, daca ne simtim singuri si cu inima franta, daca avem nevoie sa fim iubiti, daca suntem prea critici si cinici sau nu apreciem iubire de care avem parte in viata. Chamuel ne mai poate ajuta si in mentinerea pacii, a carierei, a scopului vietii si ca sa gasim lucruri pierdute.

Joph

iel

Cunoscut si ca: Iofiel, Iophiel, Jofiel, Zophiel Numele lui inseamna "Frumusetea lui Dumnezeu" Jophiel a fost Ingerul din Gradina Edenului care mai tarziu i-a vegheat pe fiii lui Noe. Arhanghel al artelor si frumusetii, este patronul artistilor, ii ajuta pe cei care lucreaza in domenii artistice, sa aiba ganduri frumoase, sa vada si sa aprecieze frumusetea care ne inconjoara. Ne ajuta sa aducem frumusetea in casele noastre si la locul de munca. Jophiel este Arhanghelul decoratorilor de interior. El ne ilumineaza cu scanteia creatoare care ne aduce idei si energie pentru a indeplini proiecte artistice. Ne mai ajuta sa vedem frumusetea din toate lucrurile, inclusiv din oameni. Pe langa ajutorul pe care ni-l ofera in domeniu creativitatii, Jophiel ne mai ajuta sa o luam mai usor, pentru a mirosi trandafirii. Putem sa il invocam daca avem nevoie de bucurie si rasete in viata sau daca simtim ca ne-am pierdut lumina vietii. Ne va ajuta, daca avem sufletul adormit, sa il trezim, daca vrem sa capatam o intelegere mai profunda despre cine suntem si cautam legaturi cu Sinele Suprem, astfel incat sa facem primii pasi pe calea spirituala. Vom sti ca Jophiel este la munca atunci cand, cautand raspunsuri la intrebarile vietii noastre si dorind sa ni se reveleze o mai mare intelepciune, brusc vom avea revelatii interioare care vor face dintr-o data totul foarte clar.

Raguel Cunoscut si ca: Akrasiel, Raguil, Rasuil, Rufael, Suryan Numele lui inseamna "Prietenul lui Dumnezeu"

Arhanghelul Dreptatii si Corectitudinii, Raguel ii supravegheaza pe toti ceilalti Arhangheli si Ingeri. El vegheaza asupra lor pentru a fi sigur ca lucreaza impreuna cu totii in armonie si conform Ordinii Divine si Vointei lui Dumnezeu. Il invocam pe Raguel cand avem nevoie sa fim recunoscuti si respectati. El ne ajuta sa aducem argumente cand e cazul, sa cooperam si sa aducem armonie in grupuri si familii. Raguel ii apara pe cei nedreptatiti si ajuta in medierea disputelor. In Apocalipsa Sfantului Ioan, Raguel este considerat ajutorul lui Dumnezeu. In ciuda rangului sau inalt, din anumite motive inexplicable, Raguel a fost eliminat in anul 745 de catre biserica Romano-catolica (impreuna cu alti Ingeri de rang inalt, inclusiv Uriel). In vremea Papei Zaharia, Raguel era considerat demon care "s-a dat drept sfant".
Publicat de Oracolul INGERILOR la 10/26/2010 02:40:00 PM 0 comentarii Etichete: arhangheli, chamuel, gabriel, Ingeri, jophiel, mihail, rafael, raguel, uriel 21.10.2010

Arhaghelul Rafael

Rafael, din termenul ebraic "rapha": a vindeca si "el": Dumnezeu, nseamn "Dumnezeu vindec" sau "Vindectorul Divin." Povestea celor doi Tobias, tat i fiu, este cea mai mare angelofanie din ntreaga Biblie, totul desfurndu-se n jurul manifestrii Arhanghelului Rafael printr-un tnr frumos pe nume Azarias. La sfritul lungii sale misiuni, Arhanghelul i-a revelat identitatea i numele su real, mpreun cu scopul real al misiunii sale: "i acum Dumnezeu m-a trimis, s te vindec pe tine i pe nora ta, Sara. Eu sunt Rafael, unul din cei apte sfini ngeri, care ridic rugciunile sfinilor i le nal naintea slavei Celui Sfnt." [Tobias 12:14-15] n aceast angelofanie, Sfntul Rafael se reveleaz ca fiind un vindector divin nu doar a infirmitilor fizice, orbirea btrnului Tobias, dar i a suferinelor spirituale i manifestrilor diabolice, cum era n cazul Sarei, soia tnrului Tobias. Dac Arhanghelul nu i-ar fi asumat form i personalitate uman, n-ar fi fost posibil pentru el s se poarte att de familiar cu oamenii, timp de cteva sptmni consecutive, datorit temerilor instinctive ale oamenilor cnd sunt n prezena unor fiine celeste. Dac tatl sau fiul sau amndoi ar fi tiut adevrata identitate a sa, de la nceput, misiunea Angelic n-ar mai fi putut fi realizat att de bine cum s-a petrecut. Cu toate acestea, forma asumat i n special numele i paternitatea asumate - "Azarias, fiul marelui Ananias" ar fi fost probabil considerat de unii ca un fel de nelciune sau minciun. Totui, perfecta sacralitate a ngerilor se opune chiar i apariiei pcatului i nelciunii, chiar i n cazul

a ceea ce numim noi minciuni justificate. Pentru a-i realiza misiunea, a fost necesar pentru nger s-i asume o form perceptibil omului, o form i un nume uman. n acest caz, el i-a asumat manifestarea unui Israelit, o tnr rud chiar de-a lui a Tobias. Prin comand divin, Arhanghelul trebuia s acioneze foarte asemntor cu tnrul Israelit, Azarias, al crui nume i-l luase. Aadar, nu a fost o minciun din partea lui cnd i-a luat numele persoanei pe care o reprezenta n form uman. Adevrata sa identitate s-a revelat la sfritul misiunii sale i orice preconcepie se crease n minilor diverselor persoane pe care le ntlnise a fost complet eliminat i acetia au fost recunosctori Arhanghelului nu doar pentru nenumratele sale ajutoare oferite ci i pentru modul su de relaionare cu ei ca fiine umane. Pe lng acestea, Arhanghelul nu a ascuns un nume i o personalitate umane i i-a luat alta n loc. Cnd a luat locul lui Azarias, el s-a manifestat exact aa cum i i spunea, Azarias. Povestea Arhanghelului Rafael i a celor doi Tobias este prea frumoas i instructiv pentru noi pentru a nu o lua n considerare: ne reveleaz modul n care ngerii acioneaz cnd iau form uman. Natura lor Angelic, puterea lor, nelepciunea, sfinenia lor se manifest n diverse incidente, n aceast naraiune ncnttoare. Arhanghelul este reprezentantul lui Dumnezeu, realizeaz planul lui Dumnezeu, acionnd ca un instrument al Providenei Divine i al Buntii Divine. Btrnul, caritabilul i piosul btrn Tobias era orb i zilele i erau numrate. El i d fiului su cteva sfaturi bune i i spune c i-a mprumutat nite bani lui Gabelus din oraul Rages din Media, cu muli nainte, avnd pentru acetia un document semnat de Gabelus. El dorea ca fiul su s se duc s recupereze banii, dar dorea ca nti s gseasc pe cineva care s-l nsoeasc n acea lung cltorie: "Gsete-i un om care s te ntovreasc i i voi plti eu i du-te dup argint pn sunt nc n via!"

n timp ce se petreceau acestea n casa lui Tobias, cerurile ascultau i i pregteau lui

Tobi as nsoitorul, un "om credincios". Domnul i-a poruncit Arhanghelului Rafael s se manifeste ca un tnr pe nume Azarias, pentru a-l nsoi pe tnrul Tobias n inutul Medes i s aduc pace i fericirea celor dou familii cu team de Dumnezeu dar foarte nefericite. n timp ce tnrul ieea din cas n cutarea unui nsoitor pentru cltoria sa, ntr-o diminea, Arhanghelul Rafael a aprut acolo ca i cum l-ar fi ateptat, deghizat ca un "frumos tnr brbat." "i s-a dus Tobie s caute omul i s-a ntlnit cu Rafael. Acesta era nger, dar el nu tia. i i-a zis: "Poi s mergi cu mine la Ragheul Mediei? Cunoti tu locurile acelea?"" n foarte scurt timp, Arhanghelul la informat pe tnrul Tobias c tia drumul ctre Gabelus i chiar l cunotea pe acesta, pentru c petrecuse ceva timp n acea zon. El cunotea foarte bine toat ara aceea. Tobias cu greu putea crede o asemenea coinciden fericit. Imediat l-a dus pe noul su prieten i nsoitor s l prezinte tatlui su orb. ngerul care tia scopul misiunii sale, l-a anunat n consecin cu cuvintele sale pe btrnul orb, spunnd: "Fericirea fie cu tine mereu!" Netiind cine este acela care i ureaz fericire, btrnul Tobias a rspuns: "Ce fericire pot s mai triesc eu, n ntuneric, fr lumina ochilor." n acest moment Arhanghelul Rafael devine mai explicit, exprimnd att o promisiune ct i o profeie: "Fii curajos, pentru c este de la Dumnezeu [Dumnezeu vindec era numele lui Rafael]." El nu putea spune mai mult ca s creeze suspiciune i s-i reveleze adevrata identitate. Btrnul Tobias a considerat aceste cuvinte ca ceva de bun augur i nu le-a dat mare atenie auzise asemenea cuvinte deseori n trecut. El era acum preocupat de cltoria fiului su i dorea s fie sigur c viaa singurului su fiu i o parte a averii sale era pe mini bune. Dup ce a auzit c tnrul nsoitor nu era altul dect Azarias, fiul marelui Ananias, a remarcat: "Eti dintr-o mare familie." Btrnul Tobias, precum ruda sa Gabelus, mai trziu n aceast povestire, i exprim credina n protecia i ghidarea ngerilor pzitori. Netiind c un Arhanghel este cel care l nsoete pe fiul su, el spune: "Du-te cu omul acesta i Dumnezeu, Cel care locuiete n ceruri, va ndrepta calea voastr i ngerul Lui va merge mpreun cu voi!" Date fiind aceste circumstane, att el ct i soia sa ar fi fost foarte ngrijorai n timpul lungii absene a fiului lor. Un gnd ns, cu toate acestea, a fost mereu prezent n mintea btrnului Tobias, n aceast perioad de ateptare: "Fiul nostru este n siguran!" Att de lipsit de griji i de plin de bucurie a fost cltoria tnrului Tobias! A cltorit n compania fericit a unui nger! El cunotea att de bine drumul. N-avea nici o ndoial cu privire la cineva sau la ceva din cei sau ce se petrecea pe drum. Era mereu vesel, niciodat obosit sau adormit. Att de blnd i de calm n conversaie i totui plin de respect i de grij. Era profund spiritual i devotat n rugciunile sale, pur n toate cuvintele i aciunile sale. Ct de adevrate i inspirate au fost cuvintele btrnului

Tobias cnd, consolndu-i soia ngrijorat, i-a spus: "Cci un nger bun va merge mpreun cu el, i va avea izbnd la drum i se va ntoarce sntos." Textele sacre remarc faptul c atunci cnd tnrul Tobias i-a nceput cltoria n compania ngerului su, cinele su l-a ghidat tot drumul ctre Rsrit. Tobias era unul din miile de Israelii care triau sub ocuparea Babilonian. Unii dintre ei se stabiliser n provinciile nvecinate, precum Mesopotamia, Asiria i Media. Exact n aceast din urm provincie, Media, tria ruda lui Tobias, Raguel, mpreun cu familia sa. Nu acesta era scopul cltoriei sale spre Rsrit, dar aici vroiau Domnul i ngerii Si ca el s mearg, n timp ce tatl su l trimesese s aduc banii de la Gabelus, din oraul Rages, din munii Ecbatana, n Media. ngerul, deviind cltoria, i-a realizat i mai bine misiunea sa, aducnd neateptat fericire i bucurie n trei familii. Prsindu-i oraul natal, marele ora Ninive, n acea diminea, Tobias i ghidul su au ajuns la rul Tigris chiar nainte s se lase ntunericul. Ei au decis s-i petreac noaptea pe malul rului Tigris. Aici, Arhanghelul Rafael ncepe s-i reveleze cunoaterea i experiena medical. n acelai timp, el a fcut rost de mncare pentru acea sear i pentru tot restul cltoriei.

Obosit de drum ul lung din acea zi, tnrul Tobias s-a dus s i spele picioarele n apa rece, nainte s se culce. Acolo a vzut unui pete monstruos care venea spre el, parc pentru a-l ataca. A fost foarte nspimntat i a nceput s ipe dup ajutor: "Domnule, sare la mine!" Ghidul su Angelic, fr a-i veni n ajutor, i-a spus ce s fac, dndu-i indicaii i inspirndu-i ncredere. La sfritul acestei prime zile, tnrul Tobias nc nu se obinuise cu ghidul su, ntruct i spunea nc Domnule. Mai trziu i va spune frate. Cnd monstruosul pete a fost adus la mal, a fost tiat, prjit i srat. "Spintec petele i ia-i inima, ficatul i fierea i pstreaz-le!", a ordonat ngerul, "pentru c acestea sunt leacuri folositoare." Acestea, fr ndoial, i s-au prut leacuri ciudate tnrului Tobias i a dorit s tie la ce folosesc i cum. n acest moment ncepe el s fie mai ncreztor i mai plin de afeciune fa de ghidul su ceresc: "Te implor, frate Azarias, spune-mi la ce sunt bune aceste remedii, pe care mi-ai spus s le pstrez din pete." ngerul i-a explicat virtuile medicale ale acestor pri din pete. Mai multe detalii practice i sunt oferite la momentul potrivit pentru utilizarea lor. Ficatul petelui era ingredientul material necesar exorcizrii viitoarei soii a lui Tobias de influena demonului care o poseda. Fierea era util n vindecarea orbirii btrnului Tobias. Arhanghelul Rafael fusese trimis de Dumnezeu pentru a vindeca i alina dou suflete ndurerate, btrnul Tobias i fiica cea tnr a lui Raguel, Sara, vduva a apte brbai, toi mori n prima lor noapte dup cstorie.

Pe cnd ce se lsa noaptea, la sfritul unei alte zile a lungii sale cltorii, tnrul Tobias s-a ntors ctre ghidul su punndu-i o simpl ntrebare: "Unde vom poposi cnd

ajungem n ora?" Aici ncepe prima parte a misiunii lui Rafael. El trebuia s-l conving pe tnrul Tobias s se cstoreasc cu Sara, fiica lui Raguel, i n acelai timp s o vindece pe aceasta de influena demoniac i de tulburrile ei. Era o problem foarte delicat, datorit sinistrelor zvonuri despre tnra femeie care ajunseser n Ninive, ca ea fiind cauza morii a celor apte brbai. Tnrul Tobias le cunotea deja i se temea din cauza asta de compania ei. La ntrebarea referitoare la unde vor poposi la sfritul cltoriei, Rafael a propus casa lui Raguel i lui Tobias s o cear n cstorie pe Sara, propria sa verioar. "Am auzit," a rspuns Tobias, "c a fost cstorit cu apte brbai care toi muriser. Mai mult, am auzit c un demon i omorse." Putei s v imaginai c tnrul brbat ar fi cerut-o n cstorie pe aceast femeie? Arhanghelul Rafael l-a convins i, mai mult de att, cstoria lor a fost foarte fericit, binecuvntat cu via lung i sntoas, nct amndoi au trit s-i vad nepoii nepoilor pn la a cincia generaie. Instruciunile despre cstorie care i-au fost date tnrului Tobias de Arhanghelul Rafael au rmas un ideal de perfeciune moral pentru cuplurile cstorie pentru toate timpurile. Rugciunea, controlul i inteniile pure aduc binecuvntri sufletului i ndeprteaz toate influenele demoniace. Tnrul Tobias a ascultat cu atenie sfaturile cerescului su ghid i, mai trziu, a ndeplinit foarte exact instruciunile sale, repetndu-le nti miresei sale: "Suntem copiii sfinilor i nu trebuie s ne comportm precum pgnii care nu au nici un Dumnezeu." n timpul ncnttoarei reuniuni de familie din casa lui Raguel, descris n apte capitole ale crii lui Tobias, a avut loc o lupt nevzut n lumea spiritelor. Tnrul Azarias (Arhanghelul Rafael) a lipsit puin de la adunare pentru a participa la o alt misiune a sa. n timpul acestor cteva minute, Rafael, n numele i cu puterea lui Dumnezeu, "a luat demonul i l-a legat n deertul din partea de sus a Egiptului." Acest demon, Asmodeus, care adusese atta suferin Sarei i familiei sale, era nsui Satana. Odat cu exilarea demonului, fericirea, pacea i toate binecuvntrile s-au revrsat asupra casei lui Raguel. Dup ce i-a mplinit misiunea, tnrul Azarias a revenit la masa de nunt, slvind n acelai timp chipul lui Dumnezeu din ceruri. n urmtoarea diminea, lsndu-l pe Tobias cu mireasa sa fericit, el i-a continuat cltoria, nsoit de patru servitori i dou cmile. L-a gsit pe Gabelus i a luat banii pentru btrnul Tobias iar, la ntoarcere, l-a adus pe Gabelus la masa de nunt a rudei tnrului Tobias. Urma acum ultima parte a misiunii ncredinate lui Rafael, Arhanghelul. Aducnd fericire i bucurie Sarei i familiei ei, era acum momentul s aduc o i mai mare bucurie btrnului Tobias i soiei sale. Ritmul lent al caravanei care nsoea mireasa la Ninive nu era pe placul Arhanghelului care cunotea durerea i ngrijorarea btrnilor prini ai lui Tobias: "Frate Tobias," a

spus Arhanghelul, "tu tii cum l-ai lsat pe tatl tu. Te rog, s mergem noi mai repede i s lsm familia s ne urmeze, mpreun cu soia i cu restul caravanei." Tobias a fost de acord i, lund cu el fierea petelui, el i ngerul au nceput s mearg mai repede dect restul caravanei, fiind urmai de cine. Era acum momentul sa i transmit instruciunile finale pentru utilizarea fierii: "Tobie, tiu c se vor deschide ochii tatlui tu, ca s vad. S ungi ochii lui cu fiere i el va simi usturime, i va freca i va cdea albeaa i te va

vedea." ntre timp, btrna mam a lui Tobias i atepta fiul, pe deal, scrutnd zilnic, ngrijorat, orizontul. n sfrit, ntr-o zi, cinele lui Tobias, alergnd naintea lor le-a adus vestea fericit, dnd bucuros din coad. Toate aceste elemente umane i pmnteti se combin ntr-o ncnttoare povestire despre ngeri i oameni Totul s-a petrecut aa cum a promis ngerul. Btrnul Tobias a nceput din nou s vad. n acest moment, inima tnrului Tobias s-a umplut de recunotin, iubire i admiraie pentru minunatul su ghid att de mare a fost ajutorul pe care l primise de la el. Fiind martorul vindecrii miraculoase a tatlui su, el nu avea cuvinte s i exprime fericirea: "Ni s-au petrecut multe lucruri bune cu ajutorul lui," i tot spunea el tatlui su. Btrnul Tobias a neles c Dumnezeu fusese acela care realizase aceste minuni prin tnrul Azarias i astfel, plin de respect, l numete om sfnt: "Ce putem s i dm acestui om sfnt?" Dumnezeu nu permite omului s rmn n greeal, deghizndu-i pentru aceasta spiritele care l ajut. Mai devreme sau mai trziu, adevrul despre ele va iei la iveal. Timp de mai multe sptmni la rnd, Arhanghelul Rafael a acionat avnd form i nume umane. Acum c misiunea sa se finalizase cu succes, el i-a pregtit pe cei doi prieteni ai s, tat i fiu, pentru o mare surpriz revelarea sa. n momentul acela, amndoi i-au oferit cu umilin jumtate din tot ce adusese fiul, ca plat pentru ajutorul lui, tnrul "Azarias" rspunzndu-le cu o minunat explicaie despre motivul pentru care Dumnezeu i binecuvntase. El i-a amintit btrnului Tobias tot binele pe care l fcuse la vremea lui, drnicia sa, compasiunea sa, rbdarea sa, milostenia sa i rugciunile sale fierbini. ncepe astfel s li se reveleze gradat pentru a nu-i speria. Enumerarea tuturor faptelor bune i secretele sufletelor lor cunoscute doar de Dumnezeu sunt primul pas al revelaiei. Al doilea pas este declaraia: "Domnul m-a trimis s te vindec i s o aduc pe Sara soie fiului tu, elibernd-o de demon." Al treilea pas final i putea speria i tulbura, deci el ncepe cu a-i asigura n cuvinte blnde: "Pacea fie cu voi. Nu v temei!" n timp ce spunea asta, att tatl ct i fiul au czut cu feele la pmnt pentru c brusc, forma uman a lui Azarias s-a transformat n cea a unui Arhanghel de lumin i frumusee, urmat de revelaia final: "Eu sunt ngerul Rafael, unul din cei apte, care sunt alturi de Domnul... cnd am fost alturi de voi, am fcut-o din voina lui Dumnezeu: slvii-L i aducei-I binecuvntri." Aceasta este singura recompens pe care o accept, fr vreo alta material, bani, vite i haine oferite generos de bunii si prieteni. Cu toate acestea, ei mai puteau avea ndoieli pentru c l vzuser pe nger mncnd i bnd ca orice alt fiin uman i tiau c ngerii nu mnnc i beau precum oamenii. Acestei ndoieli secrete, el le-a rspuns spunndu-le: "S-a prut ntr-adevr c am mncat i but cu voi, dar foloseam mncare i butur invizibil, care nu poate fi vzut de oameni." Acum c

lucrarea sa se ncheiase i ei tiau c Dumnezeu i trimisese ngerul s i binecuvnteze, era momentul s se ntoarc n Paradis: "Este acum momentul s m ntorc la cel care m-a trimis. Binecuvntai-L pe Dumnezeu i vestii-I minunatele lucrri." Apoi,

Arhanghelul i-a reluat form ngerilor.

a invizibil i s-a ntors n lumea

Rafael, Vindectorul Divin, se pare c a acionat i n Ierusalim, n zilele ui Cristos, n balta Bethsaida de lng Poarta Oilor. n cele cinci porticuri care nconjurau balta erau muli oameni bolnavi, ateptnd ca ngerul s acioneze n apa blii, pentru a vindeca imediat pe oricine ntra n ea: "Cci un nger al Domnului se cobora la vreme n scldtoare i tulbura apa i cine intra nti, dup tulburarea apei, se fcea sntos, de orice boal era inut." [Ioan 5:4] Dttorul de sntate, Sfntul Rafael, mai poate fi observat i n vindecrile miraculoase care s-au petrecut pn n zilele noastre, n multe locuri sacre ale lumii cretine.
Publicat de Oracolul INGERILOR la 10/21/2010 09:24:00 AM 0 comentarii Etichete: arhagheli, Ingeri, Oracolul INGERILOR, rafael 19.10.2010

Arhanghelul Gabriel

Numele Gabriel pare a fi compus din cuvintele ebraice : om i : Dumnezeu. nseamn deci sau . Practic, toate misiunile i manifestrile acestui Arhanghel sunt strns corelate cu venirea lui Mesia. Cea mai precis profeie cu privire la timpurile venirii lui Hristos a fost cea a Sfntului Gabriel, prin profetul Daniel. Imediat nainte de venirea lui Hristos, Arhanghelul Gabriel a aprut n templul din Ierusalim, anunndu-i lui Zaharia naterea fiului su, Ioan Boteztorul, precursorul lui Hristos: "i ngerul, rspunznd, i-a zis: Eu sunt Gavriil, cel ce st naintea lui Dumnezeu. i am fost trimis s griesc ctre tine i s-i binevestesc acestea." [Luca 1:19] Cel mai important i de departe cel mai bun mesaj transmis de la nceputul timpurilor de ctre un nger, a fost cel al Arhanghelului Gabriel ctre Fecioara Maria, anunndu-i ncarnarea Cuvntului lui Dumnezeu i naterea lui Hristos, Salvatorul omenirii. Simplitatea i mreia cereasc a acestui mesaj, dup cum ne-a transmis ea singurul

martor al vetii celei bune a lui Gabriel, trebuie neleas bine pentru a aprecia misiunea sublim i delicat a lui Gabriel n lucrarea sa de rscumprare a oamenilor. Este prima dat cnd un prin al paradisului salut un copil pmntean al Domnului, o tnr femeie, cu respectul i consideraia pe care un prin le-ar arta Reginei sale. Manifestarea acestui nger pe pmnt a marcat zorii unui noi ere, nceputul unui nou legmnt, mplinirea promisiunilor lui Dumnezeu, poporului Su: "a fost trimis ngerul Gavriil de la Dumnezeu, ntr-o cetate din Galileea, al crei nume era Nazaret, ctre o fecioar logodit cu un brbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria." Luca [1:26] nelepciunea divin, tactul, abilitatea lui Gabriel sunt clar manifestate n conversaia sa cu Fecioara Maria: "i intrnd ngerul la ea, a zis: Bucur-te, ceea ce eti plin de har, Domnul este cu tine." [Luca 1:28] Gabriel trebuia s copleeasc reacia de surprindere a Mariei datorat att apariiei sale ct i "manierei sale de salut." El trebuia s-i pregteasc mintea pur pentru ideea maternitii i s-i obin consimmntul de a deveni mama Fiului lui Dumnezeu. Gabriel i-a ndeplinit cu succes aceasta sarcin: "Nu te teme, Marie, cci ai aflat har la Dumnezeu." El i spune pe nume pentru a-i inspira ncredere i a-i dovedi afeciune i grij n acele momente. Nemaipomenitul mesaj i este prezentat ca o decizie a lui Dumnezeu, ceva predestinat a se manifesta, prezis de secole de profei i anunat acum ei ca un eveniment iminent, dependent de consimmntul ei: "i iat vei lua n pntece i vei nate fiu i vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare i Fiul Celui Preanalt se va chema i Domnul Dumnezeu i va da Lui tronul lui David, printele Su. i va mpri peste casa lui Iacov n veci i mpria Lui nu va avea sfrit." [Luca 1:30-33] Din aceste cuvinte ale ngerului, Mariei i apare foarte clar c fiul ei va fi promisul Mesia, Fiul lui David. Dar ea nu tia cum s mpace legmntul virginitii sale cu promisa maternitate, de aici i ntrebarea ei: "i a zis Maria ctre nger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu tiu de brbat?" Rspunsul lui Gabriel ne indic faptul c Dumnezeu i respecta legmntul de virginitate i o va face pe ea mam fr ajutorul unui brbat, ntr-un mod unic i miraculos: "Duhul Sfnt Se va pogor peste tine i puterea Celui Preanalt te va umbri; pentru aceea i Sfntul care Se va nate din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema." [Luca 1:34-35] Ca un ultim cuvnt de ncurajarea i, n acelai timp, o foarte plcut informaie, Arhanghelul i spune Mariei despre vara ei mai n vrst care fusese stearp i acum era deja nsrcinat n ase luni. Acest argument final i-a fost oferit ca s neleag "C la Dumnezeu nimic nu este cu neputin." [Luca 1:37] Maria, n continuare plin de o profund umilin, rspunde: "Iat roaba Domnului. Fie mie dup cuvntul tu!" [Luca 1:38] Acest rspuns a reprezentat consimmntul Mariei, ateptat att n cer ct i pe pmnt. Arhanghelul Gabriel a plecat de la Maria pentru a aduce vestea cea bun tuturor ngerilor, despre ncarnarea Cuvntului Divin. Este foarte probabil ca lui Gabriel, Arhanghelul Bunei Vestiri, s i se fi ncredinat Sfnta Familie din Nazaret. El a fost probabil ngerul care a adus "vestea cea bun" pstorilor "care i vegheau la ceas de noapte turmele", n noaptea n care Cristos a fost nscut de Fecioara Maria n Betleem. Observm, cu aceast ocazie, aceeai team i surpriz, ca n cazul Mesajului lui Gabriel ctre Fecioara Maria: "Dar ngerul le-a zis: Nu v temei. Cci, iat, v binevestesc vou bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. C vi s-a nscut azi Mntuitor, Care este Hristos Domnul, n cetatea lui David." Cine putea fi mesagerul unor asemenea veti bune, dac nu cel care le-a promis prin profetul Daniel i a anunat-o pe Maria, Gabriel Arhanghelul? n timp ce transmitea acest mesaj plin de bucurie, Arhanghelului i se altur brusc o mulime de locuitori cereti, cntnd pentru prima dat n aceast vale a plngerii, cntarea Sionului celest. Era normal ca Arhanghelul Eliberrii s intoneze aceast cntare pentru eliberarea oamenilor: "i deodat s-a vzut, mpreun cu ngerul, mulime de oaste cereasc, ludnd pe Dumnezeu i zicnd: Slav

ntru cei de sus lui Dumnezeu i pe pmnt pace, ntre oameni bunvoire!"[Luca 2:1014] nsrcinrile lui Gabriel fa de Mesia nu se ncheiau odat cu momentul naterii sale. Gabriel a fost probabil ngerul care "i-a aprut n vis lui Iosif," nti la Betleem, cnd l-a avertizat spunndu-i: "Scoal-te, ia Pruncul i pe mama Lui i fugi n Egipt i stai acolo pn ce-i voi spune, fiindc Irod are s caute Pruncul ca s-L ucid." [Matei 2:13] Dup moartea lui Irod, ngerul i-a aprut din nou lui Iosif n Egipt pentru a-i spune s duc mama i copilul napoi n ara lui Israel. Gabriel care este "puterea lui Dumnezeu" este probabil ngerul menionat de Sfntul Luca, n povestirea sa despre agonia lui Cristos n grdin Ghetsimani: " Iar un nger din cer s-a artat Lui i-L ntrea." [Luca 22.43] Era, la fel, normal ca ngerul care a fost martorul agoniei Salvatorului lumii i care i-a anunat sosirea att n Vechiul ct i n Noul Testament, s fie de asemenea primul care s anune lumii Renvierea Sa, triumful su asupra pcatului i morii, n dimineaa Patelui: "i iat s-a fcut cutremur mare, c ngerul Domnului, cobornd din cer i venind, a prvlit piatra i edea deasupra ei." [Matei 28:2] Este foarte probabil c la Arhanghelul Gabriel face referire Sfntul Paul cnd vorbete de a doua venire a lui Hristos, la sfritul lumii, cnd lupta Sfntului Mihail se va sfri i cnd toate cile de atac ale Sfntului Rafael nu mai sunt necesare. Se pare c dintre cei trei Arhangheli cunoscui, Sfntul Gabriel este cel care cu o voce puternic va chema la via i la judecat morii: "Cci aceasta v spunem, dup cuvntul Domnului, c noi cei vii, care vom fi rmas pn la venirea Domnului, nu vom lua nainte celor adormii, Pentru c nsui Domnul, ntru porunc, la glasul arhanghelului i ntru trmbia lui Dumnezeu, Se va pogor din cer, i cei mori ntru Hristos vor nvia nti." [I Tesalonicieni 4:15-16] Vocea Arhanghelului i trmbia lui Dumnezeu par a fi acelai lucru, cu scopul de a transmite comanda divin morilor pentru a reveni la via, prin puterea Atotputernicului Dumnezeu. Renvierea "celor mori ntru Hristos" este recolta, fructele Eliberrii. Gabriel, care l-a ajutat pe om n timpul lungii sale viei pe pmnt, l-a pregtit pentru Eliberarea adus de Mesia, pare a fi primul dintre ngeri care au fost trimii s adune aceast recolt din cele patru coluri ale pmntului.
Publicat de Oracolul INGERILOR la 10/19/2010 09:04:00 AM 0 comentarii 14.10.2010

CEI TREI ARHANGHELI

Scripturile sfinte au revelat numele doar pentru trei ngeri, toi aparinnd ierarhiei Arhanghelilor. Numele lor ne sunt bine cunoscute i anume: Mihail, Gabriel, Rafael. Textul antic apocrif al Vechiului Testament mai conine i alte de Arhangheli fa de cele trei menionate mai sus. Precum sursele n sine, aceste alte nume nu sunt adevrate. Nume precum Uriel, Raguel, Sariel i Jeremiel nu exist n lucrrile canonice ale Sfintei Scripturi, ci n Cartea apocrif a lui Enoh, a patra carte a lui i n literatura rabinic. Biserica nu accept nume ale unor ngeri care nu sunt precizate n lucrrile canonice ale Bibliei. Toate aceste nume care au fost preluate din scrierile apocrife au fost respinse n perioada Papei Zaharia, n 745. Este posibil s se fi fcut abuzuri serioase n aceast direcie pentru c o msur similar a fost luat cu ocazia sinodului de la Aix-la-Chapelle, n 789.

ARHANGHELUL MIHAIL Numele lui este un strigt de lupt, att scut ct i arm n lupt i un trofeu etern de victorie. Popularitatea acestui nume n Vechiul Testament provine din faptul c nu mai puin de zece persoane care poart numele de Mihail sunt menionate n crile sacre, precum: "Sthur, fiul lui Mihail." Un nume similar este i n limba Accadian cu sens identic cu cel al lui Mihail echivalentul Accadian este Ca nume al unuia dintre marii Arhangheli, cuvntul Mihail apare pentru prima dat n cartea profetului Daniel, unde el este numit: "Mihail, una din cpeteniile cele mai de seama" [Daniel 10:13] i din nou: "La acea dat se ridica Mihail, marele voievod, care st pentru copiii poporului tu" [Daniel 12:1].

Denumirea de "Arhanghel" este dat doar de Sfntului Mihail, chiar dac tradiia sacr i liturghia Bisericii atribuie acelai titlu i Sfntului Gabriel i Sfntului Rafael: "Dar Mihail Arhanghelul, cnd se mpotrivea diavolului, certndu-se cu el pentru trupul lui Moise, n-a ndrznit s aduc judecat de hul, ci a zis: "S te certe pe tine Domnul!" [Iuda 1:9]. n ciuda unei astfel de mrturii explicite a Scripturii, puini scriitori susin c Sfntul Mihail, datorit poziiei sale nalte ntre ngeri, trebuie s aparin unei ierarhii mai mari, probabil a Serafimilor, mai degrab dect Arhanghelilor. Noi nu credem c aceast prere poate fi susinut. Poziia nalt a Sfntului Mihail poate fi explicat aceea c, dei aparine unui ordin relativ inferior prin natura sa, zelul su remarcabil n slvirea lui Dumnezeu i mntuirea tovarilor si ngeri, n momentul rebeliunii lui Satana, i-a adus atta glorie i putere, nct ar fi putut s egaleze i chiar s depeasc n har, spirite celeste care aparin unei ierarhii mai nalte. Dac ne amintim, ngerii erau ntr-o perioad de prob n care fiecare primea ceea ce merita dup faptele sale. Mare varietate de merite explic, n plus fa de alte elemente naturale, marea diferen ntre slava lor i puterea lor. Printele Joseph Husslein subliniaz faptul c Biserica l numete pe Sfntul Mihail "Prinul gazdelor cereti" , adugnd suplimentar: "Faptul c trei ngeri despre care tocmai am menionat sunt numii Arhangheli nu implic mai mult dect c acestora le-au fost ncredinate misiuni extraordinare. Mihail este singurul cruia Scripturile i acord acest titlu, dar exist motive ntemeiate pentru a susine prere c el poate fi cel mai mare chiar dintre toi ngerii." Sfntul Mihail este ntr-adevr un prin al gazdelor cereti, iar acest lucru este clar susinut de puterea acordat lui de ctre Dumnezeu i nu neaprat de superioritatea naturii sale. Credem c o putere de acest gen nu ar fi fost conferit Serafimilor i Heruvimilor care sunt tronuri vii ale lui Dumnezeu, ci mai degrab celor care aparin ordinului spiritelor slujitoare, precum ntietorilor, Arhanghelilor i ngerilor, care "trimise ca s slujeasc, pentru cei ce vor fi motenitorii mntuirii." [Evrei 1:14] Conform lui Gustav F. Oehler, "acest nume: Mihail - Cine este ca Dumnezeu? al prinului ngerilor, nu presupune doar o confirmare umil din partea ngerilor, ci este mai degrab o afirmaie real cu privire la nger ca atare. Numele exprim astfel capacitatea de a fi irezistibil pe care Dumnezeu i-a acordat pentru a-I ndeplini poruncile." Sfntul Mihail a fost mereu un nger lupttor, care s-a luptat nti cu Satana i cu demonii si nc de la nceput, apoi, n timp, cu toi inamicii Poporului lui Dumnezeu. El este "cel mai mare prin, care st alturi de fiii acelui popor." Din vechime, ca i astzi, Sfntul Mihail este cel mai mare aprtor al Bisericii lui Hristos pe pmnt. De-acum celebra problem, "ngerul Domnului", , care a tras atenia crturarilor care studiau Sfnta Scriptur zeci de ani, poate fi probabil rezolvat recunoaterea faptului c acest nger misterios al Domnului (care, n diverse cri ale Vechiului Testament este reprezentat ca acionnd n numele lui Dumnezeu nsui i fiind adesea slvit ca i cum ar fi Dumnezeu) este nimeni altul dect Sfntul Arhanghel Mihail, reprezentantul lui Dumnezeu pentru poporul Su. Cuvintele profetului Daniel par a insinua aceasta: "Nimeni nu m ajut mpotriva acestora, afar de voievodul vostru Mihail." [Daniel 10:21] " n vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tu." [Daniel 12:1] Un reprezentant poate vorbi i aciona n numele i cu autoritatea de conductor suprem cu care a fost investit cel pe care l reprezint. Aceasta pare a fi poziia Sfntului Mihail fa de copiii lui Israel. El a fost att Prinul ceresc care-l reprezent pe Regele Cerului i este protectorul ceresc al poporului lui Dumnezeu, att mpotriva dumanilor umani i diabolici. Sfntul Mihail, care a aprat i protejat copiii lui Dumnezeu n lumea spiritelor, i va extinde aceeai protecie i asupra copiilor umani ai lui Dumnezeu, aici pe pmnt. nconjurai i ameninai de naiuni ostile pgne, asupra crora Satana i-a extins tirania, Sfntul Mihail nu putea rmne indiferent la aceast nou form de seducie i

rebeliune manifestat de arhi-inamicul su fa de copiii oamenilor. Atta timp ct Satana insist n atacurile sale, campionul ceresc, Prinul gazdelor cereti va continua si distrug planurile cu strvechiul strigt de rzboi: "Cine este ca Dumnezeu?" n Vechiul Testament, prin urmare, Sfntul Mihail este nger prin excelen, ngerul Domnului, ngerul Pzitor naional al israeliilor. Uneori, mai ales n cartea Exodului, acest "nger al Domnului" este numit pur i simplu, Domnul. De exemplu, n acest pasaj, "Iar Domnul mergea naintea lor: ziua n stlp de nor, artndu-le calea, iar noaptea n stlp de foc, luminndu-le, ca s poat merge i ziua i noaptea." [Exodul 13:21] El, care este numit "Domnul" n acest pasaj, este menionat din nou cu aceeai denumire de "nger al lui Dumnezeu", n urmtorul pasaj:" Atunci s-a ridicat ngerul Domnului, care mergea naintea taberei fiilor lui Israel, i s-a mutat n urma lor; i s-a ridicat stlpul cel de nor dinaintea lor i a stat n urma lor. Astfel a trecut el i a stat ntre tabra Egiptenilor i tabra fiilor lui Israel; i era negur i ntuneric pentru unii, iar pentru ceilali lumin, noaptea, i toat noaptea nu s-au apropiat unii de alii." [Exodul 14:19] Aceast manevr militar foarte inteligent indic strategia Prinului gazdelor cereti. Ca nger Pzitor naional al israeliilor i reprezentant special al lui Dumnezeu pentru poporul Su, Sfntul Mihail este prezentat cu cuvinte care dezvluie marea iubire divin i solicitudine a Domnului, mpreun cu atribuiile omului fa de ngerii Pzitori, n general: "Iat Eu trimit naintea ta pe ngerul Meu, ca s te pzeasc n cale i s te duc la pmntul acela pe care l-am pregtit pentru tine. Ia aminte la tine nsui; s-l asculi i s nu-i fi necredincios, c nu te va ierta, pentru c numele Meu este n el. De vei asculta cu luare aminte glasul su i vei face toate cte i poruncesc i de vei pzi legmntul Meu, mi vei fi popor ales dintre toate neamurile, c al Meu este tot pmntul, iar voi mi vei fi preoie mprteasc i neam sfnt. Spune cuvintele acestea fiilor lui Israel: De vei asculta cu luare aminte glasul ngerului Meu i vei mplini toate cte v voi spune, voi fi vrjma vrjmailor ti i potrivnicilor ti le voi fi potrivnic. "[Exodul 23:20-22] Alte opinii care susin c expresia "ngerul Domnului" nu reprezint cu adevrat un nger sau Sfntul Mihail, ci Cuvntul lui Dumnezeu (Logosul), Dumnezeu nsui, este considerat n prezent ca o simpl conjunctur i o opinie destul de nvechit. Mai multe apariii ale Arhanghelului Mihail au fost raportate n decursul secolelor cretine. Una dintre cele mai remarcabile apariii dintre toate este cea care este comemorat universal de Biseric pe 8 mai. Sfntul Arhanghel Mihail a aprut pe Muntele Gargano, n Apulia, sudul Italiei, n zilele Papei Ghelasie (492-496). n peter n care a aprut a fost ridicat un altar i a devenit obiectiv de pelerinaj pentru credincioi, n secolele urmtoare. O alt srbtoare n cinstea Sfntului Arhanghel Mihail, pe 29 septembrie, cunoscut anterior ca , este aniversarea Sfinirii fostei bazilici Sfntul Mihail i a tuturor ngerilor pe Calea Salarian din Roma. O apariie, similar cu cea de pe Muntele Gargano, a fost celebrat n marele sanctuar numit , lng Constantinopol, dup cum ne spune istoricul Sozomenus, care a scris despre mijlocul secolului al cincilea, un secol de mare devoiune fa de Sfinii ngeri, n general, i fa de Sfntul Mihail, n special. n liturghie, Sfntul Mihail este considerat ca fiind ngerul care conduce sufletele credincioilor plecai la cer: "Scoate-i din gura leului, ca s nu i devoreze iadul, pentru ca ei s nu cad n ntuneric; las-l pe Mihail, sfnt purttor de stindard, s i aduc n lumina sfnt." Sfntul Mihail este invocat ntr-un mod special n rugciunile recitate la altar, dup Liturghie: "Sfinte Arhanghel Mihail, protejeaz-ne n btlie etc." Aceast rugciune special este o form general condensat de exorcizare mpotriva lui Satan i a tuturor spiritelor rele, indicat de Papa Leon al XIII-lea.

Att timp ct copiii lui Dumnezeu sunt expui atacurile lui Satana n aceast lume, strigtul de lupt al Sfntului Mihail: "Cine este ca Dumnezeu?" va continua s sperie i s distrug toate forele rului iar intervenia sa puternic n lupta, n numele copiilor lui Dumnezeu, nu va nceta niciodat.
Publicat de Oracolul INGERILOR la 10/14/2010 09:39:00 AM 0 comentarii Etichete: arhangheli, mihail, Oracolul INGERILOR 23.09.2010

Despre Arhangheli ...


Incepem acum un ciclu de articole despre Arhangheli. Dionisie Areopagitul, cea mai mare autoritate in domeniul angelologiei crestine, a scris mai multe carti legate de lumea ingerilor precum: "Ierarhia celesta", "Ierarhia ecleziastica", "Numele divine" si "Epistola" - lucrari care s-au bucurat de aprecierea si admiratia figurilor ilustre ale bisericii. In "Ierarhia celesta", sunt foarte multe referiri la "beatificele ierarhii angelice prin care Tatal Ceresc a manifestat plin de generozitate lumina Sa si cu ajutorul carora noi putem sa ne elevam fiinta pana la splendoarea Sa absoluta". Ierarhiile ceresti, ne mai spune Dionisie Areopagitul, participa la guvernarea intregii creatii si sunt mult mai apropiate de Principiul Divin, reflectand intr-o proportie mult mai mare vointa divina decat se produce aceasta in cazul oamenilor. Intr-adevar "iluminarile Principiului Divin se implinesc mai intai in ei si apoi prin ei ni se transmit noua, oamenilor, revelatiile superioare". Ierarhiile ceresti sunt noua ca numar, fiind la randul lor subimpartite in trei ordine majore, numite si triade: prima, care se afla cel mai aproape de Dumnezeu cuprinde Serafimii, Heruvimii si Tronurile, cei "cu multi ochi si multe aripi". Al doilea ordin este format din Domnii, Virtuti (sau Puteri) si Stapaniri, iar cel de-al treilea ordin este format din Intaietori, Arhangheli si Ingeri. "Sfantul ordin al Arhanghelilor, prin pozitia sa centrala in ierarhie este legata in mod egal atat de sfintii Intaietori cat si de Ingeri." Arhanghelii "primesc pe scara ierarhica lumina Principiului Divin prin intermediul ordinelor primare si le transmit plini de bunatate Ingerilor, care la randul lor ni le manifesta noua, ca raspuns la sfintele atitudini ale celor care devin iluminati de Divin." Arhanghelii, fiind conducatorii tuturor ingerilor, creati ca cei mai de seama ierarhi in regatul angelic, sunt fiinte maiestuoase care intruchipeaza atribute divine si sunt in serviciul omenirii pe pamant. Ei lucreaza neincetat sa invinga raul si sa ajute la progresul binelui. Arhanghelii au existat cu milioane de ani inaintea noastra si sunt primii nostri invatatori pe calea spirituala. Sunt considerati si creatori divini, cu ajutorul carora Dumnezeu isi realizeaza planurile. Toti Arhanghelii sunt si vindecatori, maestri chirurgi pentru a vindeca sufletele si cele patru corpuri ale noastre eteric, mental, emotional si fizic. Arhanghelii, timp de milioane de ani nu au facut decat sa afirme realitatea lui Dumnezeu si sa-si dezvolte lumina spirituala in fiinta lor. Apoi, alaturi de noi, ne ajuta san e purificam, transmitandune si noua lumina pe care deja au cultivat-o in ei. Folosind energie pe care ei ne-o transmit, putem progresa in viata noastra de zi cu zi si pe calea spirituala.

Definitia unui Arhanghel Inainte sa incepem, trebuie sa definim ce inseamna cuvantul "Arhanghel". Sunt considerati conducatorii tuturor ingerilor, sapte dintre ei fiind indicati in Cartea Apocalipsei. Doar patru dintre ei sunt indicati in Biblie. Vom prezenta in continuare informatii care nu apartin doar religiei crestine ci si altora care cred in atotputernicia Sa. In toate, ingerii sunt mesagerii lui Dumnezeu si intermediaza relatia omului cu El.

Arhanghelul Mihail Mihail este probabil cel mai cunoscut Arhanghel dintre toti. Se spune despre el ca este luptatorul lui Dumnezeu si este deseori ilustrat purtand o sabie scoasa din teaca. Se spune ca atunci cand lumea va fi in pericol din nou, Mihail va reveni. In Biblie, se spune ca Mihail a fost Arhanghelul care i-a anuntat Fecioarei Maria apropiata moarte. Conform scripturilor iudaice, Mihail este cel mai aproape de Domnul, deoarece numele sau inseamna "cel ca Dumnezeu". Fiind primul dintre Arhangheli, i s-a oferit gradul de conducator al tuturor fenomenelor naturale, precum ploaia, vantul, focul, zapada, tunetul, fulgerul si grindina. Se spune despre el ca este protectorul si aparatorul paradisului si Sfantul Patron al politistilor. In Cartea Apocalipsei se spune ca Mihail i-a condus pe Ingeri impotriva dragonului, in batalia finala. Sunt referinte despre 8 Arhangheli principali. Lucifer a fost si el Arhanghel, dar el a fost izgonit din Paradis.

Arhanghelul Uriel Numele Uriel are patru semnificatii: "Focul lui Dumnezeu, Flacara lui Dumnezeu, Lumina lui Dumnezeu sau Soarele lui Dumnezeu". Se spune despre Uriel ca ar fi conducatorul celei de-a treia ierarhii de Ingeri. Altii il identifica pe Uriel ca unul dintre cei sapte Arhangheli care stau in fata Tronului lui Dumnezeu.

Arhanghelul Rafael Numele acestui Arhanghel inseamna "Dumnezeu a invins". Se spune ca este Ingerul care asista si ajuta vindecarea de boala. Rafael este unul din cei patru Arhangheli mentionati in Biblie. Rafael apare intai deghizat in forma umana, in tovarasia lui Tobias, spunandu-si "Azarias, fiul marelui Ananias." Influenta protectoare a acestui Arhanghel este prezentata in multe feluri, inclusiv prin faptul ca a incatusat Demonul in desert, in partea de sus a Egiptului.

Arhanghelul Remiel Remeil, care inseamna "Tunetul lui Dumnezeu", este un Grogori sau veghetor. Este deseori confundat cu Azazel, deoarece i se mai spune si Rameel (care suna foarte asemanator cu Remiel, Ramiel). Exista anumite marturii care spun ca Remiel este unul dintre cei sapte Arhanghel din Cartea Apocalipsei, in timp ce altii spun ca Remiel este un Inger cazut, deoarece a refuzat sa primeasca in grija Iadul. Se mai spune despre el ca este Ingerul indrumator. Arhanghelul Lucifer

Sunt o multime de informatii despre Lucifer, fie in Biblie, fie in alte religii. Lucifer a fos

t de mult Arhanghel. Lucifer, care inseamna, in latina, "Cel ce aduce Lumina, Cel ce poarta Lumina". Lucifer este acum cunoscut in lume ca Satana sau Diavolul. Satana inseamna "Adversarul". Lucifer se spune ca a fost izgonit din Paradis datorita "mandriei sale pacatoase", considerand ca era egalul lui Dumnezeu si pentru ca s-a revoltat impotriva Lui. Se presupune ca cel mai rau lucru pe care Satana il face este sa ne tenteze sa gandim ca noi suntem Dumnezeu. Se spune ca Lucifer este primul Inger care a pacatuit. Unii spun ca Lucifer nu s-a opus lui Dumnezeu ci lui Mihail, conducatorul Arhanghelilor. Se spune ca Lucifer a fost creat de Dumnezeu in a sasea zi a creatiei. Teoria originala spune ca Lucifer este Arhanghelul care s-a revoltat impotriva lui Dumnezeu si a condus revolta impotriva Lui. Lucifer era gelos pe iubirea pe care Dumnezeu o manifesta fata de Adam. Unii carturari chiar cred ca Iadul este localizat in Paradis. Se crede ca Lucifer s-a aliat cu o treime din Ingeri, in incercarea lui de a-l izgoni pe Dumnezeu si pe ingerii sai credinciosi si a prelua conducerea Regatului Divin. Lucifer si Ingerii sai s-au luptat cu Arhanghelul Mihail si cu Ingerii sai si au fost infranti si izgoniti pe pamant.

Arhanghelu

l Gabriel

Numele Arhanghelului Gabriel provine din expresia iudaica "Omul lui Dumnezeu". Gabriel si Mihail sunt Arhanghelii cei mai proeminenti din Biblie. Numele sau este mentionat de doua ori in doua viziuni ale Profetului Daniel. In acestea, ii prezinta lui Daniel, viitorul despre Israel.

Arhanghelul Raguel

Numele Raguel se spune ca inseamna "Prietenul lui Dumnezeu". Unii spun ca rolul sau este de a-i supraveghea pe ceilalti Arhangheli si Ingeri pentru a se asigura ca toti actioneaza in armonie si ordine, conform Vointei Divine. Mai este considerat si "Ingerul Relatiilor".

Arhanghelul Zerachiel Zerachiel este unul dintre principalii Arhangheli care conduc sufletul la judecata de apoi. Este un Inger al vindecarii. Se mai spune ca este Ingerul principal Soarelui, Printul conducator al Ingerilor care ii vegheaza pe Muritori si Ingerul copiilor, in particular al copiilor ai caror parinti au pacatuit. Se spune ca domneste asupra Pamantului. (va urma)
Publicat de Oracolul INGERILOR la 9/23/2010 11:24:00 AM 0 comentarii Etichete: arhagheli, gabriel, Ingeri, lucifer, mihail, rafael, raguel, remiel, uriel, zerachiel

Postri mai vechi Pagina de pornire Abonai-v la: Postri (Atom)

MultiMedia

Codus de

Categorii

Oracolul INGERILOR (11) Ingeri (6) Saptamana Ingerilor 2009 (4) Multimedia (3) arhangheli (3) ingerii in arta (3) mihail (3) rafael (3) Aparitii Media (2) Despre Ingeri (2) OFERTE promotionalE (2) arhagheli (2) gabriel (2) misterele ingerilor (2) raguel (2) uriel (2) Articole (1) Bill Jeralds (1) Cititorii raspund (1) Comenzi (1) Comuniune cu Ingeri (1) Evenimente (1) Ingerul Nordului (1) MultumiM (1) Presa (1) Responsabilitate Sociala (1) Slater (1) ariel (1) azrael (1) camael (1) chamuel (1) haniel (1) ingerii in biblie (1) ingerii in sculptura (1) jeremiel (1) jophiel (1) lisa walsh (1) lucifer (1) metatron (1)

mituri (1) raziel (1) remiel (1) sandalfon (1) viziuni (1) zerachiel (1)

Arhiv blog

2011 (1)
o

ianuarie (1)

Alti Arhangheli

2010 (17)
o

octombrie (4)

7 Arhangheli Arhaghelul Rafael Arhanghelul Gabriel CEI TREI ARHANGHELI Despre Arhangheli ... Despre Ingeri ... Donald Pass - Viziunea care transforma Lisa Walsh si Ingerii de Portelan Ingerul Libertatii din IRAN Ingerul Nordului Comunicarea cu ingerii Artistul Ingerilor - Bill Jeralds In aceste zile ale Saptamanii Patimilor, ingerii ... Ingerii - Mituri si realitati Inger pe fundalul unei fotografii Un sondaj in SUA despre Ingeri Modaliti practice de contactare a entitilor an...

o o

septembrie (1)

iulie (2)

o o o

iunie (1)

mai (1) aprilie (4)

o o o

martie (1)

februarie (1) ianuarie (2)

2009 (5)
o

octombrie (4)

Simpozionul cultural-artistic "SPTMNA NGERILOR... Prietenii cat 9 IERARHII oferta promotionala in Sa... Oradea, 26 octombrie - 1 noiembrie 2009 Timioara organizeaz:Sptmna ngerilor in perio... ORACOLUL INGERILOR sustine CASA PENTRU 8 COPII, sa...

ianuarie (1)

2008 (14)
o

decembrie (2)

Cititorii despre ORACOLUL INGERILOR Oracolul INGERILOR in revista Body Mind and Spirit... PRIETENII CAT 9 IERARHII-oferta promotionala de CR... Multumim partenerilor care ne-au ajutat Cum ne ajuta ingerii Cum faceti o comanda de carte Comuniunea dintre fiinta umana si ingeri se face c... Prietenii cat 9 Ierarhii (oferta promotionala) Oracolul INGERILOR videoclip de prezentare Saptamana Ingerilor un eveniment deosebit in Bucur... Ce este Oracolul INGERILOR ? Oracolul INGERILOR videoclip de prezentare Oracolul INGERILOR: film de prezentare Oracolul INGERILOR - Ambika Wauters

noiembrie (4)

octombrie (8)

Oracolul INGERILOR

Oracolul INGERILOR ORACOLUL NGERILOR este un dar unic al trmurilor angelice. V ofer ndrumare i v mbuntesc progresul ca fiine spirituale ce suntei. Lucrnd cu ngerii ne vom dezvolta intuiia i discernmntul. Prin intermediul ORACOLULUI, drumul vostru n lumea ngerilor va fi unul uor de parcurs. Avnd ncredere c propria natur interioar ni se va dezvlui, ne va fi mai uor s meditm cu aceti ngeri.

Vizualizai profilul meu complet

Persoane interesate

Vizitatori

Statistici

Ce apreciati mai mult la Oracolul INGERILOR ?

S-ar putea să vă placă și