O poveste romaneasca despre globalizare

Sorin Matei
Interval no. 7, 1999
University of Southern California
matei@usc.edu; http://matei.org
O intensa dezbatere de idei pe marginea posibilitatii creerii unei noi ordini sociale si culturale globale este
astazi alimentata de o serie de factori, in special politici si economici. Intre acestia se numara eliberarea tarilor est
europene de totalitarianism, democratizarea (chiar temporara) a lumii a treia, liberalizarea economica mondiala si
explozia retelelor de telecomunicatii. Desi multi accepta globalizarea in termeni generali, putini sint de acord cu
semnificatia ei. In mare, dezbaterea se poarta intre optimisti si pesimisti. Primii vad sosirea noii ordini globale pe
urmele Internetului, ca o noua parousia a Omului Tehnologic. Cei de pe urma vad in globalizare o forma de
Armagedon Rece, in care corporatiile multinationale isi dau arama pe fata, pregatind confruntarea finala cu nevoiasii
lumii.
Problema este insa ca dincolo de retorica se ascund anxietati si sperante reale legate de ceea ce ar putea sa faca (bun
sau rau) globalizarea pentru noi. Din nefericire, diferentele ideologice sint enorme, uneori chiar in sinul fiecareia
dintre cele doua tabere. S-ar parea ca aceasta ocazie de a clarifica, problematiza si profita de pe urma promisiunilor
unei lumii care aspira catre convergenta si care cel putin a pus spectrul anihilarii nucleare deoparte, poate fi ratata in
orice clipa. In acest articol voi arata insa ca un consens intelectual, care pune in centru problemele culturale ale
globalizarii, este posibil. Desi agenda globalizarii este deocamdata modelata de accentele retorice ale stingii, am
putea, cred, accepta diagnozele sale in privinta situatiei culturale contemporane si, pornind de aici, am putea sa
definim impreuna (stinga, dreapta, si mai ales centrul pragmatic, de pe pozitiile caruia ma situez) un vocabular
comun al globalizarii, un set de idei si probleme pe care le recunoastem cu totii ca importante.
Acest proiect se inspira, ca modalitate de operare, din obscurul (din perspectiva dezbaterii internationale a
problemei) exemplu al imprumuturilor intelectuale facute de social-democratia romaneasca de la intelectualii
conservatori romani, la inceputul acestui secol. Dezbaterea intelelectualilor romani de acum un veac, pe marginea
celei mai bune cai de integrare in lumea contemporana lor, a sfirsit cu un conses extrem de profitabil pentru evolutia
societatii romanesti, cel putin pina cind aceasta a fost ravasita de doua razboie mondiale si de cele trei dictaturi care
le-au insotit. Acest conses a fost unul de vocabular si viziune, nu neaparat ideologic sau de scopuri, dar el a ajutat la
stabilizarea dialogului social si intelectual romanesc si a mentinut societatea romaneasca pe un unic curs de integrare
cu lumea, reformist si democratic.
***
Propun, bineinteles, exemplul romanesc doar ca o metafora. Prapastia dintre viziunile globalizarii contemporane si
complexitatea pozitiilor sint infinit mai uriase decit cele dintre taberele dezvoltarii social economice romanesti de
acum un secol.
Cum spuneam, diferentierile in dezbaterea legata de globalizare se fac intre tabara optimista si cea pesimista.
Optimistii cred in "revolutia tehnico-stiintifica" care va duce - printr-un mecanism technologic avind in centrul
telecommunicatiile pe care nu il putem analiza aici - la stabilizarea economica a lumii. Democratia va urma
prosperitatii la scurt timp. Toate acestea vor duce la atenuarea diferentelor sociale si culturale si vor sfirsi, poate, sub
umbrela unui stat global federal. Optimismul este in acelasi timp manifestarea unei credinte intr-un progres linear.
Naivitatea acestor prognosticuri ignora puterea culturii si a nevoii de identificare in modelarea lumii. Identitati
nationale, de grup, de stratificare sociala ori ocupationala, mai nou a grupurilor neo-milenariste de toate soiurile au
sabordat modelul optimist si dau apa la moara pesimistilor.
Ei au argumente, de departe, mai multe si mai interesante (desi nu intodeauna adevarate) referitoare la globalizare.
Ei sint recrutati in special din partea stinga a spectrului social si intelectual. Cei mai multi sint marxisti. Este
interesant de remarcat insa ca argumentul lor nu este intotdeauna cel traditional, economic sau social, el este
adeseori cultural. Din motive de istorie sociala si intelectuala mult dincolo de orizontul acestui articol, stinga
intelectuala a incorporat in bagajul sau de teorii si explicatii o insemnata parte a arsenalului fenomenologiei,
filosofiei vietii si a neo-kantianismului (in special prin intermediul lui Max Weber, Nietzche si Alfred Schutz, dar si
pe calea mai dosnica a pragmatismului american de gen Mead or Dewey). Indiferent de "firma" (hegemonisti,
structuralisti, deconstructionisti, culturalisti) criticii de stinga ai globalizarii cred ca efectele sale includ
destructurarea sistemului de simboluri care au tinut laolalta ordinea intelecutala si social "post-traditionala" (in
termenii lui Anthony Giddens, din Modernity & self-identity). Aceasta destructurare duce la dezagregarea lumii in
ansamblul ei. Experienta umana vie este fragmentata si "desicata" in procesul de rationalizare a lumii. Solidaritatile
umane sint macerate si recompresate prin colapsarea timpului si a spatiului social, ca sa amintim o alta tema favorita
a lui Giddens. Sensibilitatea umana, astfel golita de continut, este colonizata de forme simulate si narcotizante, dupa
cum sustin post-modernisti ca Baudrillard. Forme de viata si cultura autentice sint inlocuite cu forme prefabricate,
de joasa valoare, transferate prin intermediul bunurilor de consum produse de companii internationale fara conexiuni

1
esentiale cu zonele unde produsele sint consumate. La un alt nivel, poate mai profund, criticii sesiseaza "scaparea"
culturii de sub imperativul social si politic, autonomizarea sa in forme destructive. Acestea creeaza republici
bananiere "ale norilor," unde birocratii suspendate in aer nu integreaza viata sociala locala, ci o conecteaza la o
"lume de dincolo" (occident, utopie, tehnologie). Forme culturale denaturate, fara nici un inteles utilizabil in viata
sociala (kitch) se raspindesc ca furnicile in toate cotloanele lumii.
Aceste diagnostice investigheaza si identifica probleme reale. Saracirea esentiala a lumii, sub impactul produselor
culturale produse in masa este o realitate a vietii democratice, care a promis fiecarei functionare ciorapi de matase,
ca sa il parafrazam pe Schumpeter. Promovarea unui etos hyperindividualist, instrumental si rational, care judeca
totul din punctul de vedere al costurilor si beneficiilor pentru sine, capabil sa se reinventeze in functie de acesta in
orice moment, a creat un tip de personalitate incredibil de nesuferit, ale carui relatii umane au regresat dincoace de
granita socialului. Personalitatea umana este redusa la o "unicitate" inteleasa strict senzorial. Victoria finala a
avangardei, al carei stil a devenit limba demotica a televiziunii (vezi MTV) a transformat arta, cum spune Irving
Kristol, intr-un exercitiu nerusinat de auto-promovare, moartea autorului instaurind dereglarea comodificata a
tuturor simturilor.
Lumea a treia, decervelata de zeci de ani de experimente in modernizare (comuniste, socialiste dar si occidentale) a
pierdut odata cu institutiile culturale traditionale insusi capacitatatea de a intelege diferenta dintre uman si animal.
Hecatomba rwandeza sau cambodgiana (ori afgana, bosnica, somaleza, etc. ) sint imaginile perfecte ale unor
societati care, dupa ce au fost lovite de traznetul colonizarii nu mai reusesc sa isi aduca aminte cine sint. Ordinea
traditionala, o data distrusa, a lasat in urma doar biciul, macheta si Kalashnikovul ca forme de control uman. Statele
criminale ale cartelurilor drogurilor au creat noi forme de solidaritate sociala si culturala cu zei, eroi, morminte si
echipe de fotbal proprii. Ele sint conduse de "oameni mari," care amintesc the fabulos de bogatii cetateni-regi
alexandrini ai imperiului Roman, suportati cit timp platesc tribut cezarilor zilei locali sau internationali. Organizatii
ca mafiile drogului columbiana ori mexicana redefinesc semnificatia ideii de "cetatean al lumii."
Desi, lista ar putea continua, aceste simptome ar fi deajuns ca sa diagnosticheze sindromul cultural al "globalizarii."
Este insa mult mai greu sa ne ajute sa formulam un tratament. Discursul despre globalizare este minat de caracterul
sectar al analizei de stinga care le propune, deocamdata. Acesta tine, cu tot dinadinsul sa demonstreze ca
deculturarea prin fragmentare, nasterea noilor state paralele, ori innecarea in mediocritate a culturii globale
contemporane se datoreaza exclusiv "capitalismului." Desi, cum am mai spus, capitalismul este aici inteles ca o
ordine globala sociala si culturala (o forma de "hegemonie," a la Gramsci), stinga nu inceteaza sa sustina ca pina la
urma de vina sint mecanismele pietei si ale individualismului economic (niciodata cel expresiv, cultural) care sapa la
radacina culturii contemporane globale. Solutia, liber acceptata ca utopica, si cu atit mai pretuita, nu este alta decit
inlocuirea sistemului global cu unul ale carui criterii centrale nu sint economice, cum se crede ca este cazul cu
prezentul sistem, ci in intregime cultural, ale carui valori vor fi seculare (egalitarism, pacifism, cultivarea eului, etc.).
Este, nimic mai putin, decit un "adevarat socialism cu fata umana." Proiectul socialist, chiar astfel re-definit, este
imposibil. El presupune renuntarea la piata ca mecanism "cibernetic," regulator al activitatii micro-economice. Acest
proiect este o formula care nu a adus decit dezastru in Est, stagnare economica si degradare culturala in Vest. Stinga
moderata, a la Giddens, Tony Blair, Schroeder si Clinton a respins-o deja, chiar daca mai are inca mult de munca
pina va pune ceva in locul ei.
Mai important, valorile seculare ale credintei intr-o umanitate autotelica, caracteristice stingii, contribuie in mod
direct la fragmentarea culturala a lumii. Un rol important il joaca in acest proces idealul individualist
romantic/modern. Pe masura ce acesta devine din ce in ce mai raspindit, mai globalizat, unificind in mod superficial
culturile, el ne face pe toti din ce in ce mai instrainati unii de alti, cum cu luciditate au prezis Durkheim si
Tocqueville. Mai nou, idealul vietii ca o opera de arta, a carei valoare consta in originalitate si "unicitate" (chiar cind
este produsa in masa de variate industrii) este intens propagata de variate sub-culturi de la stinga spectrului cultural,
fiind incorporat in viata de zi cu zi a societatilor "globalizate." Din acest punct de vedere, desi stinga culturala este
adesea pesimista cind vorbeste despre globalizare, acesta este un exercitiu ipocrit. In fapt, urmind calea deschisa de
Foucault, cu cit "sistemul" este mai decazut si mai alienant, cu atit creste placerea de a-l critica. Daca globalizarea s-
ar opri miine, stinga ar regreta-o, fara indoiala, cel mai tare.
Cred insa ca este posibila "cooptarea" temelor fragmentarii si disiparii culturale, deocamdata monopolizate de
stinga, si integrarea lor intr-un dialog generalizat despre globalizare. Cum se poate realiza acest lucru? Propuneam,
cum spuneam, sa ne uitam la modul in care intelectualii unei tari marginale si-au rezolvat (din nefericire, temporar),
propriile dileme legate de integrarea in lumea globala moderna.
***
Pe la mijlocul anilor 70 politologul neo-Marxist (cel putin la acea data) american, specialist in studii romanesti,
Daniel Chirot il descoperea cu uimire pe unul dintre fondatorii miscarii social-democrate romanesti, Alexandru
Dobrogeanu-Gherea. Mai mult, el recunostea in acesta pe unul dintre parintii teoriei dezvoltarii globale a sistemului
capitalist, aflata in mare voga in anii 70 si cunoscuta la acea data ca "teoria dependentei." Autorii marxisti ai acestei
teorii, Immanuel Wallerstein ori Samir Amin, propuneau ca model de intelegere a modernizarii lumii ne-occidentale
idea marxista a incorporarii/exploatarii periferiilor si semi-periferiilor lumii de catre centrul occidental.
2
Chirot, proaspat absolvent al scolii dependentei, descoperea insa numai radacinile materialist-istorice ale analizei lui
Gherea. El ignora, cel putin in prima lui carte, publicata in anul 1976 (Social Change in a Peripheral Society. The
Origins of a Balkan Colony, New York, Academic Press) importanta culturii, a etosului elitelor si a institutiilor
politice in modelarea modernizarii romanesti, pe care punea mare accent Gherea in Neoiobagia. Chirot, obsedat sa
demonstreze ca inapoierea economica a Romaniei moderne nu era istorica ci dictata de sisetmul capitalist mondial,
care avea un anume interes in exploatarea periferiilor lumii, ignora profunzimea intelectuala a analizei lui Gherea.
Socialistul roman punea in lumina rolul relativ independent al institutiilor culturale in constructia societatii
romanesti moderne. Autorul american ignora faptul ca Gherea imprumutase si aplicase schemei Marxiste ideile
miscarii conservator-pozitiviste Junimea.
Intre acestea se numara faimoasa teorie a "formelor fara fond," care fusese dezvoltata de criticul literar si profesorul
Titu Maiorescu pentru clarificarea criteriilor estetice necesare judecarii literaturii moderne romane. Ea pornea de la
premisa ca evaluarea unei opere literare trebuie facuta la doua nivele. In primul rind, trebuie sa fie strict controlata
de normele cele mai exigente ale genului. In al doilea rind, ea trebuie sa redea un autentic sentiment artistic. Acesta,
desi era vazut ca o realitate personala a creatorului, nu poate fi insa judecat rupt de contextul sau social, moral, si
intelectual. Literatura romana contemporana cu Maiorescu parea sa incalce ambele criterii. Prea multe poeme,
balade, nuvele reclamau un loc sub soare doar pentru ca erau primele poeme, balade si nuvele moderne scrise in
limba romana. Pe de alta parte, criticul acuza falsetul sentimental si intelectual care putea fi auzit in aceste creatii
literare. Chiar daca ele pareau corecte din punct de vedere formal, continutul lor ideatic era era adeseori nenatural,
cind nu era pedestru. Cauza, credea Maiorescu, nu mai era insa doar o lipsa de mestesug artistic ci lipsa unei
adevarate educatii sentimentale. Aceasta, nu putea insa sa se rezume la lucruri pe care autorul le citise din carti. Un
poet nu putea fi romantic doar citind poezie romantica germana ori franceza. El devine un poet romantic numai cind
este incercat de sentimente romantice. Ori acestea tin de viata sa fizica si morala. Maiorescu tragea concluzia ca
valoarea operei nu sta doar in simpla ei referinta formala la modelul (occidental) pe care si-l propune sa il adopte,
dar trebuie sa fie judecata din perspectiva adaptarii acestui model la sensibilitatea, tematica si empatia locala.
Aceasta teorie nu era o forma de judecata estetica bazata pe teoria determinarii sociale a literaturii. Era o teorie
genetica, care vedea literatura si formele sale fiind integrate si evoluind intr-un context social si moral viu, pe care
trebuie sa il exprime sensibil. Teoria era apoi extinsa la alte institutii sociale si intelectuale, fiindu-i atasata, din lipsa
unui termen mai bun, eticheta de "conservatoare." Studii mai atente releva insa ca atit in origini cit si in intentii,
teoria fondului fara fond era inspirata de scoala liberala istorica germana si de proiectul evolutionar social, nu mai
putin liberal, al sociologiei spenceriene, cum cu justete remarca Zigu Ornea. Aceasta forma de "conservatorism,"
desi (or tocmai) pentru ca ar fi aprobat instinctiv ideologia de "whig" a lui Edmund Burke, era declarat pentru
progres. Maiorescu vroia insa sa faca o distinctie intre progresismul democrat-radical si reformism. Primul curent il
gasea inspirat de miscarile de la 1848, care pornea de la premisa ca statul, cultura, societatea sint conventii
contractuale, generate de un set de legi "bune" impuse prin revolutie; cel de pe urma era, in opinia sa, o reactie fata
de primul, progresul fiind dirijat in scopul asigurarii unei cit mai bune integrari a noilor institutii sociale si culturale
in tesatura organica a societatii romanesti. In fapt, Maiorescu si colegii sai erau probabil mult mai aproape de
liberalismul profesat de Tocqueville, decit de conservatorismul clasic european. Ca si acesta, ei vedeau limitele
statului in organizarea modernitatii. Degeaba importam institutii occidentale (legi, parlament, judecatori), spunea
Maiorescu, daca lipsesc suportii sociali si mai ales culturali (in intelegerea cea mai larga a termenului de cultura) ai
unei adevarate societati civile.
Dobrogeanu-Gherea, ceva mai tinar ca Maiorescu, a imprumutat schema acestuia de gindire pentru a explica, la
rindul sau, cum societatea romaneasca mima formele capitalismului economic si social, si cum elitele sale, burheze
numai de fatada, impiedicau dezvoltarea unui stat modern, industrial. Scopul criticii sale, desi era 100% socialist, in
mijloace era foarte aproape de reformismul "conservator." El dorea sa vada Romania eliberata din strinsoarea
birocratiei sociale, neproductive in care elita aristocratica romana se transferase dupa lichidarea monarhiei
traditionale, la 1859. El mai credea ca lasind friie libere dezvoltarii capitaliste, partidul si ideologia socialiste vor
avea numai de cistigat, atit de pe urma cresterii numerice a proletariatului cit si de pe cea a dezvoltarii economice
generale a societatii. "Friiele" erau, bineinteles, nu burghezia, care inca nu exista, ci aristocratia birocratica. In
esenta, el dorea industrializarea masiva a micului regat balcanic, chiar capitalista, pentru ca numai asa clasa pe care
el credea ca o reprezinta, muncitorimea industriala, ar putea avea un cuvint de spus in politica si societatea
romaneasca. Gherea, folosind ideologia colegilor sai "conservatori," punea piatra de temelie a unui dialog romanesc
despre globalizare si modernizare. El refuza atit optiunea narodnicista rusa, un lucru cu atit mai demn de remarcat cu
cit el insusi era un emigrant evreu din Rusia, educat politic in traditia narodnica, cit si utopia bolsevica. Importanta
ideilor lui Gherea, chiar daca nu foarte originale, consta in aceea ca in loc sa propuna o solutie utopica ori
revolutionara, care ar fi produs dezastru in tara sa adoptiva au contribuit la intarirea consesului ideologic romanesc.
Ideile sale au fost o punte de legatura cu celelalte scoli de gindire romanesti, intemeind marea coalitie sociala care a
permis atit unirea romanilor de la 1918, cit si marea reforma agrara contemporana ei.
***

3
Micul nostru exemplu istoric de confluenta intelectuala si conceptuala poate fi atacat ca utopic. Criticii pot, cu buna
dreptate sa indice faptul ca problematica convergenta intelectuala romaneasca nu s-a tradus niciodata intr-una
sociala sau ideologica. Intra-adevar, Romania interbelica nu a fost un rai, unde mieii socialisti se imbratisau cu leii
burghezi. Dar merita, inca o data, accentuat faptul ca intelectualii romani au reusit sa genereze idei si teorii care au
mentinut stabilitatea sociala si culturala romaneasca intr-o perioada foarte framintata, in ciuda a doua crude razboaie
mondiale. Ce a distrus Romania a fost proiectul radical leninist, nu viata romaneasca economica sau sociala
anterioara ei cum sugerau un numar de politologi americani acum doua decade, intre care se numara si Daniel
Chirot.
Similar, dezbaterea despre globalizare trebuie sa descopere care este proiectul social si cultural pozitiv in jurul
caruia sa se injghebe un dialog cultural. Trebuie sa se cada de acord care este vocabularul de idei al noii societati
globale. Care sint temele sale culturale si care sint formele si fortele sale sociale constitutive? Acesta trebuie sa fie,
insa, mai mult decit un exercitiu retoric. Trebuie sa fie un efort de a gasi termeni cheie cu un inteles comun. Personal
as propune - cu titlu provizoriu si demonstrativ - conceptele de: rationalizare, socializare technologica, individualism
expresiv si comunitate morala. Ele sint forme sociale ontologice si normative care pot explica singularitatea epocii
pe care o denumim astazi globala. Ele sint destul de generale dar si de ancorate in morfologia sociala moderna
pentru a permite asezarea unui cap de hotar in aceasta discutie.
Desigur, nimeni nu este obligat sa subscrie la acesti termeni cheie, chiar daca vin de la un cercetator din insorita
Californie, zice-se cea mai globalizata regiune din lume. Dar ele incearca sa faca anumite compromisuri, in special
cu stinga, care nu isi poate dezlipi ochii de la teoriile culturale ale societatii. Intentia mea este, insa, nu lipsita de
propria sa agenda. Daca teoriile culturale, "constructioniste" ale stingii vor sa fie luate in serios, mai ales atunci cind
proclama faptul ca lumea exista numai atita timp cit credem in ea, banuiesc ca este in interesul sustinatorilor lor sa
accepte sa discutam folosind aceiasi termeni, daca nu vrem ca promisiunea unei lumi globalizate sa dispara in focul
razboaielor verbale.