Nasterea intervenita în timpul casatoriei.

Numele de familie al
copilului

Înregistrarea tardiva a nasterii. Prezumtia de paternitateNasterea intervenita în timpul casatoriei.

Numele de familie al copilului
Prin sentinta civila nr. 3282 din 29 noiembrie 2007 a Judecatoriei Roman a fost admisa cererea
formulata de Primarul com. Sagna, jud. Neamt si s-a dispus înregistrarea tardiva în Registrul de
Stare Civila tinut de Serviciul de Stare Civila din subordinea Primarului mun. Roman a nasterii
minorei L.B.M., fiica din casatorie a pârâtilor L. (actualmente I.) S.E. si L.V., nascuta la 21 august
2004 în mun. Roman, domiciliata în com. Sagna, jud. Neamt.
Prin actiunea introductiva reclamantul a motivat ca mama minorei, respectiv pârâta L.S.E. nu a
declarat nasterea, minora fiind identificata de Autoritatea tutelara din cadrul Primariei com. Sagna.
Prin sentinta civila nr. 320 din 22 februarie 2004 a Judecatoriei Roman, definitiva prin decizia civila
nr. 487/AC/2005 a Tribunalului Neamt s-a dispus desfacerea casatoriei dintre L.S.E. si L.V., sus-
numita revenind la numele I. Reclamantul si-a modificat succesiv actiunea, chemând în judecata pe
pârâtii L.B.M., L.V. si Primarul mun. Roman.
Admitând actiunea, instanta a retinut ca la data de 21 august 2004 în Spitalul mun. Roman a
survenit nasterea minorei B.M., nasterea fiind declarata de mama L. (actualmente I.) S.E. - pârâta în
cauza.
Pârâtii I.S.E. si L.V. s-au casatorit la 28 octombrie 1989, convenind ca numele comun în timpul
casatoriei sa fie cel de L. În cursul anului 2003 pârâta formuleaza actiunea de divort, solutionata de
Judecatoria Roman prin sentinta civila nr. 320 din 23 februarie 2004, prin care se desface casatoria
si se dispune ca pârâta sa-si reia numele anterior, respectiv cel de I. Împotriva solutiei formuleaza
apel pârâtul L.V., dar acesta este suspendat prin încheierea de sedinta din data de 14 mai 2004 a
Tribunalului Neamt - Sectia civila. Prin decizia civila nr. 487/AC din 25 octombrie 2005 a
Tribunalului Neamt se constata perimata judecarea apelului.
Între timp, însa, intervine nasterea minorei la data de 21 august 2004. Cum nasterea a intervenit
înainte de a ramâne definitiva sentinta prin care s-a dispus desfacerea casatoriei, rezulta ca minora
beneficiaza de prezumtia de paternitate, potrivit art. 53 Cod fam. De altfel, nu doar nasterea, ci si
conceperea minorei se plaseaza în timpul casatoriei pârâtilor. În aceste conditii, minora are ca tata
pe sotul mamei, chiar daca în cuprinsul certificatului medical constatator al nascutului viu nr. 1473
din 21 noiembrie 2006 pârâta nu a declarat care este tatal minorei. De asemenea, chiar daca în acest
certificat s-a declarat numele de familie al minorei I., aceasta va purta numele comun al parintilor la
data nasterii sale, respectiv cel de L.
Din cuprinsul raspunsului formulat de Serviciul Public Comunitar Local de Evidenta a
Persoanelor din cadrul Consiliului Local al mun. Roman în urma verificarilor solicitate de instanta a
rezultat ca solicitarea reclamantului este întemeiata. De asemenea, în urma expertizarii medico-
legale a minorei a rezultat ca aceasta poate avea ca data a nasterii ziua de 21 august 2004.
În consecinta, având în vedere ca nasterea minorei a survenit în timpul casatoriei dintre pârâtii
I.S.E. si L.V., iar numele comun al acestora a fost cel de L., instanta a admis cererea formulata de
Primarul com. Sagna si a dispus înregistrarea tardiva a nasterii minorei în Registrul de Stare Civila
al Serviciului din subordinea Primarului mun. Roman
GMB si KM contra Elvetia - Interdicţia copilului de a purta
numele de fată al mamei
Numele copilului. Interdicţia de a purta numele de fată al mamei.
CEDO, secţia II, decizia G. M. B. şi K. M. versus Elveţia, 27 septembrie 2001, 36797/97
Dat fiind faptul că numele unei persoane este un mijloc de identificare personală şi familială, acesta
ţine de exercitarea dreptului său la viaţă privată şi de familie.
Reclamanţii s-au căsătorit în 1989 şi au avut o fiică în 1995. Părinţii au dorit ca fiica lor să poarte
numele mamei, însă serviciile de stare civilă a refuzat, pe motiv că aceasta trebuie să poarte numele
comun al soţilor, în speţă, cel al tatălui. Instanţele sesizate au respins cererea reclamanţilor
considerând că aceştia au ales în mod liber să poarte drept nume comun numele soţului, deşi ar fi
putut să aleagă şi numele soţiei, astfel încât este firesc ca fiica lor să poarte acelaşi nume.
Art. 8. Viaţă privată. Dat fiind faptul că numele unei persoane este un mijloc de identificare
personală şi familială, acesta ţine de exercitarea dreptului său la viaţă privată şi de familie. Pe de
altă parte, statul şi societatea are un interes evident de a reglementa uzul numelui, întrucât utilizarea
acestuia vizează şi numeroase aspecte de drept public, legate de dreptul unei persoane de a intra în
contact cu alte persoane şi instituţii. Refuzul autorităţilor elveţiene de a permite reclamanţilor să dea
un nume de familie anume pentru copilul lor nu constituie neapărat o ingerinţă în dreptul lor la viaţă
privată, ci trebuie privit mai degrabă ca legat de obligaţiile pozitive ale statului. În acest domeniu,
ţinând cont de diversele soluţii care au fost adoptate de statele membre, Curtea admite statelor o
marjă de apreciere destul de extinsă. Din acest punct de vedere, Curtea a constatat că reclamanţii nu
au demonstrat existenţa niciunui inconvenient pentru fiica lor rezultat din obligaţia de a-i da
acesteia numele de familie comun, pe care cei doi soţi şi l-au ales de comun acord. Curtea a
considerat că este în interesul păstrării unităţii familiei utilizarea acestui nume comun şi este în
interesul societăţii în ansamblul său de a proteja coerenţa unui ansamblu de reguli de dreptul
familiei care pun în prim plan binele copilului. În consecinţă, ţinând cont de flexibilitatea dreptului
elveţian cu privire la alegerea numelui comun al unui cuplu căsătorit şi a lipsei vreunui
inconvenient semnificativ rezultat din refuzul statului de a permite utilizarea numelui de fată al
mamei, Curtea a considerat că statul nu şi-a încălcat obligaţiile ce îi revin în virtutea art. 8 din
Convenţie.

Situaţia legală a copilului. Stabilirea numelui copilului din

căsătorie, ai cărui părinţi nu au un nume de familie comun.
SPETA NR. 3Situatia legala a copilului. Stabilirea numelui copilului din casatorie, ai carui parinti
nu au un nume de familie comun.Copilul nascut în timpul procesului de divort are statutul unui
copil din casatorie, asa încât în privinta numelui ce trebuie sa îl poarte sunt aplicabile dispozitiile
art. 62 din Codul familiei si nu dispozitiile art. 64 Cod familiei, care se aplica în situatia stabilirii
numelui unui copil din afara casatoriei. Daca parintii minorului nu au avut un nume de familie
comun, potrivit dispozitiilor art. 62 al. 2 Cod familie, copilul va lua numele de familie al unuia
dintre ei ori numele lor reunite. În acest caz numele copilului se va stabili prin învoiala parintilor si
se va declara odata cu nasterea copilului, la serviciul de stare civila. În lipsa unei asemenea învoieli,
autoritatea tutelara de la domiciliul copilului va hotarî, ascultând pe parinti, daca copilul va purta
numele unuia dintre ei sau numele lor reunite.Sectia civila-Decizia civila nr. 43/A/01 februarie
2007, irevocabila prin nerecurare.Prin sentinta civila nr. 7249/2006 pronuntata de Judecatoria
Petrosani s-a admis actiunea introdusa de reclamantul S.M. împotriva pârâtei G.M. si s-a încuviintat
ca minorul G.C.F. sa poarte în viitor numele reclamantului.În considerentele sentintei s-a retinut s-a
retinut ca partile au fost casatorite si din relatiile lor s-a nascut minorul G.C.F. la data de 15 martie
2005, al carui tata este reclamantul; ca în conformitate cu dispozitiile art. 64 al. 2 din Codul
familiei, instanta poate încuviinta ca minorul sa poarte numele parintelui fata de care i-a fost
ulterior stabilita filiatia, respectiv numele reclamantului.Împotriva sentintei a declarat apel pârâta
GM, solicitând a se respinge actiunea.În motivarea apelului s-a sustinut ca dispozitiile art. 64 alin. 2
din Codul familiei nu sunt incidente în cauza, întrucât minorul este nascut în timpul casatoriei si are
statutul unui copil a carui filiatie a fost stabilita în afara casatoriei; ca partile s-au înteles ca minorul
sa poarte numele mamei, aspect ce rezulta din declaratia scrisa a reclamantului, astfel ca în cauza se
aplica dispozitiile art. 62 al. 2 Cod familiei.Apelul pârâtei s-a considerat fondat pentru urmatoarele
considerente:
Minorul partilor, GCF, s.a nascut la data de 15 martie 2005 si are statutul unui copil din
casatorie, fiind irelevant sub aspectul numelui minorului faptul ca parintii lui au divortat la 10
martie 2005 (data pronuntarii sentintei de catre prima instanta).Dat fiind ca acesta este conceput si
nascut în timpul casatoriei (sentinta de divort nefiind definitiva la data nasterii lui) în privinta
numelui pe care el trebuie sa îl poarte sunt aplicabile dispozitiile art. 62 al. 2 din Codul
familiei.Astfel, cum fostii soti si respectiv parintii minorului nu au avut un nume de familie comun
în timpul casatoriei, potrivit disp. art. 62 al. 2 din Codul familiei, copilul lor putea lua numele de
familie al unuia din parinti sau numele lor reunite, aspect ce se stabileste prin învoiala parintilor si
declaratia data la starea civila.În lipsa unei învoieli, textul de lege precizeaza ca numele va fi decis
de autoritatea tutelara.În speta, între soti a existat învoiala ca minorul lor sa poarte numele de
familie al mamei, existând la dosar declaratia data în acest sens de reclamant la starea civila.Prin
urmare, reclamantul ca tata al minorului care a consimtit odata la stabilirea numelui de familie al
acestuia, nu mai are nici un temei legal ca ulterior sa solicite schimbarea numelui
minorului.Temeiul juridic retinut de prima instanta pentru admiterea actiunii este strain cauzei, art.
64 al. 2 Cod familie aplicându-se doar în situatia stabilirii numelui unui copil din afara casatoriei,
ceea ce nu este cazul minorului G.C.F.Asa fiind, s-a admis ca fondat apelul pârâtei si s-a schimbat
sentinta în sensul respingerii actiunii.

Voinţa copilului - criteriu de încredinţare a acestuia unuia

dintre părinţi

Dispoziţiile art.42 respectiv ale art.97 şi următoarele din Codul familiei nu stabilesc în concret
criteriile pentru încredinţarea copiilor minori unuia sau altuia dintre părinţi. Primordial este
interesul superior al minorului consacrat atât de art.42 din codul familiei cât şi de Legea
nr.272/2004.
În speţă, prin sentinţa civilă nr.1491 din 20 mai 2005 a Judecătoriei Rădăuţi s-a admis acţiunea
reclamantei M.A. împotriva pârâtului M.M., s-a declarat desfăcută căsătoria părţilor din culpă
comună, s-a încuviinţat ca reclamanta să revină la numele anterior căsătoriei, iar minorii M.A. şi
M.C. au fost încredinţaţi reclamantei spre creştere şi educare, pârâtul fiind obligat să plătească în
favoarea minorilor pensie de întreţinere.
Apelul declarat de pârât vizând capătul de cerere privind încredinţarea minorilor a fost respins
prin decizia civilă nr.512 din 2 mai 2006 a Tribunalului Suceava.
Prin decizia civilă nr.141 din 5 iulie 2006 a Curţii de Apel Suceava s-a admis recursul pârâtului,
s-a modificat în totalitate decizia şi s-a admis apelul pârâtului schimbându-se sentinţa în parte în
sensul că minorii au fost încredinţaţi spre creştere şi educare pârâtului, reclamanta fiind obligată la
plata pensiei de întreţinere.
S-a reţinut că minorii au vârsta de 15 respectiv 17 ani şi că aceştia nu reclamă neapărat prezenţa
mamei care oricum este plecată în străinătate. Menţinerea măsurii încredinţării minorilor
reclamantei ar constitui oricum o soluţie formală care nu s-ar putea executa, aceştia fiind de mai
mult timp în îngrijirea tatălui.
Posibilităţile materiale ale părinţilor nu constituie criteriul determinant pentru aprecierea
interesului lor şi trebuie analizat în contextul celorlalte criterii respectiv vârsta copiilor, gradul de
ataşament faţă de părinţi şi posibilităţile concrete ale fiecărui părinte de a se ocupa de copil.
Audiaţi în instanţă, minorii şi-au exprimat dorinţa de a rămâne cu tatăl lor, fiind un argument al
afecţiunii pe care o poartă acestuia.
Chiar dacă voinţa minorului nu poate constitui criteriul esenţial pentru încredinţarea lui,
analizat în contextul celorlalte criterii şi prin prisma vârstei minorului poate avea o influenţă majoră
pentru încredinţarea sa.
De altfel şi art.24 din Legea nr.272/2004 consacră dreptul copilului de a fi ascultat în orice
procedură judiciară sau administrativă care îl priveşte, ascultarea copilului care a împlinit 10 ani
fiind obligatorie, tocmai pentru protejarea intereselor lui.
(decizia civilă nr.141 din 5 iulie 2006)