Se măsoară o baterie de 1.5 V c.c. cu un multimetru digital 3.

Acesta
indică o tensiune continuă de 1.522 V. Exprimați rezultatul măsurării pe
domeniul în care se obține cea mai mică eroare.
 Calculul erorilor

Calculul erorilor la măsurări indirecte:

La măsurări indirecte, mărimea de măsurat (X) se calculează cu o relaţie

de forma:

X  f  A, B, C 

unde A, B, C sunt mărimi direct măsurabile

Cunoscând erorile absolute şi relative asupra lui A, B, C trebuie să deducem
modul cum aceste erori se propagă asupra lui X, deci să calculăm X
X
 Calculul erorilor
A B C
A, B, C ,
,
A B C
X  X  f  A  A, B  B, C  C 

X  f  A  A, B  B, C  C   f ( A, B, C )

f f f 1 2 f
X  A  B  C  A2    
A B C 2! A 2

Considerăm relaţia anterioară dezvoltabilă în serie Taylor (În matematică, o

serie Taylor este o reprezentare a unei funcții ca o sumă infinită de termeni
calculați din valorile derivatelor acelei funcții într-un punct.) şi erorile absolute
asupra lui A, B, C suficient de mici încât de la diferenţialele de la dezvoltarea
Taylor putem trece la diferenţe finite:
Dacă erorile absolute asupra lui A, B, C sunt foarte mici, respectiv măsurările
mărimilor A, B, C se efectuează cu erori minime, atunci în expresia anterioară
putem neglija pătratele acestor erori precum şi produsele lor. Deci:

f f f
X  A  B  C
A B C
 X 1 f 1 f 1 f
 A  B  C
Calculul erorilor X f A f B f C
X f '
f f ' '

 A  B  C
A B C

X f f f
De unde se observă identitatea formală a acestei relaţii cu diferenţiala
logaritmului funcţiei f (d ln f(A, B, C)).
Cum în estimarea erorilor trebuie să găsim rezultatul acoperitor, semnele
erorilor mărimilor determinate direct nefiind cunoscute, calculăm eroarea
relativă maximă asupra lui X ca suma valorilor absolute ale termenilor din
membrul al doilea:
 X  f f f
' ' '

   A
A  B 
B
C C

 X  max f f f
 X  f A f B f C
' ' '

   A 
A
 B   C  B C

 X  max f A f B f C
Pe această bază s-a introdus metoda de calcul a erorilor denumită a
diferenţierii logaritmului funcţiei.
 ETALOANE
Etaloanele sunt dispozitive de referinţă necesare definirii, conservării şi
transmiterii unităţilor de măsură.

După funcţia lor, etaloanele pot fi de definiţie, de conservare şi de transfer.

Etaloanele de definiţie – sunt dispozitive sau instalaţii de laborator care servesc

la definirea unităţilor de măsură fundamentale: m, kg, s, A. Acestea se mai
numesc şi etaloane absolute.

Etaloanele de conservare – sunt dispozitive de înaltă stabilitate ce pot furniza

unitatea de măsură respectivă, însă trebuie să fie calibrate în raport cu primele.
Se numesc şi etaloane relative. Ele servesc şi ca etaloane de transmitere a
unităţilor de măsură.

Etaloane de transfer – permit transferarea unităţilor de măsură între două

domenii sau regimuri de funcţionare cum ar fi, de exemplu, transferul c.a.-c.c.

Cele mai utilizate etaloane sunt cele de conservare – transmitere şi cele de

transfer.
 ETALOANE
Din grupa etaloanelor mai fac parte dispozitivele calibrate reglabile şi aparatele
de măsură de precizie.

Dispozitivele calibrate reglabile (cutii R, L, C, standarde de tensiuni şi

frecvenţe) permit generarea cu precizie a multiplilor şi submultiplilor unităţilor
de măsură şi au o mare importanţă în metrologia curentă de laborator.

Aparatele de măsură etalon sunt aparate mai ales numerice, de precizie, ce

servesc la etalonarea şi verificarea aparatelor de măsură prin comparare
directă, metoda cea mai utilizată în laboratoarele industriale şi de cercetare.
 Etaloane de curent
Etalonul de definiţie Etalonul de curent este realizat pe baza
efectului electrodinamic al curentului electric.
Utilizează balanţa electrodinamică de curent a
lui Thomson. Un braţ al balanţei este acţionat
de o forţă dependentă de valoarea curentului,
iar pe celălalt braţ se pun greutăţi cunoscute
care echilibrează forţa electrodinamică.

B2, B2’ – sunt înfăşurări fixe

B1 - înfăşurare mobilă care
acţionează braţul balenţei
 Etaloane de curent

Toate înfăşurările sunt înseriate şi străbătute de acelaşi curent I. În general

forţa electrodinamică depinde de produsul curenţilor, în cazul nostru F = kI2
unde k este o constantă ce depinde de geometria înfăşurărilor. La echilibrul
balanţei F = G deci kI2 = mg de unde:

mg
I (m şi g sunt cunoscute)
k

Rezultă de aici posibilitatea determinării lui I în funcţie numai de mărimi

mecanice şi constante fizice cunoscute. Lucrând în vid şi la temperatură
constantă cunoscută cu precizie s-a realizat o precizie de 0.0001 % pentru
determinarea unităţii de curent. Instalaţia din figura anterioară este dificil de
realizat, de aceea se găseşte numai în câteva laboratoare din lume.
 Etaloane de curent

Etaloane de conservare
Etalonul electrodinamic – este realizat pe baza mecanismului electrodinamic
cu bobină mobilă rotitoare suspendat pe fir de torsiune de înaltă calitate. Are
precizie redusă.

Etalonul după legea lui Ohm – constă în determinarea amperului prin

intermediul căderii de tensiune (U) pe o rezistenţă etalon (R0), măsurată cu
ajutorul unui voltmetru numeric (VN) de înaltă precizie.
I
R0

VN

Soluţia prezintă avantajul că este mult mai simplă şi mai expeditivă decât cea a
balanţei de curent, iar precizia este aproape la fel de bună (1 ppm). Este
singurul etalon de curent utilizat ca etalon primar, secundar sau de lucru în
metrologia actuală.
 Etaloane cu diode Zener
În raport cu etaloanele Weston (etaloane de tensiune realizate pe baza unor compuşi
chimici), etaloanele Zener sunt mai robuste, mai portabile, pot debita curenţi mult mai mari
(mA) şi pot da mai multe tensiuni (1,01890 V şi 8 V, de exemplu), însă au o precizie mai
redusă, iar tensiunea furnizată este afectată şi de un anumit nivel de zgomot. Sunt utilizate
ca etaloane de lucru şi mai ales ca referinţă internă în voltmetrele numerice.

Uz
A IA U
B IB

Figura 1. Caracteristica curent – tensiune a diodei Zener

Diodele Zener, datorită caracteristicii lor curent-tensiune care prezintă o porţiune (A-B
ca în figura) cu rezistenţă dinamică relativ mică (cuprinsă între 2 şi 20 Ω ) şi pentru
UZ 
care tensiunea constantă indiferent de mărimea curentului (dacă acesta este
cuprins între valorile IA şi IB) se utilizează ca etaloane de tensiune şi ca elemente cu
 UZ
U refreferinţă
tensiune de
în circuitele stabilizatoarelor parametrice de tensiune. Aceste utilizări ale diodelor
Zener se mai datorează şi proprietăţilor lor de stabilitate a tensiunii

U Z U Z  10 5  I   I A , I B 

U Z U Z
şi unor coeficienţi de temperatură foarte buni 100  0,1 %/0C.
T

Diodele stabilizatoare se construiesc cu o tensiune de străpungere relativ mică

, U  4,...,60 V.
Z

Etalonul de tensiune (în c.c.) cu diode Zener, de tip stabilizator parametric, se

realizează după mai multe scheme:
- schema cu un singur etaj (fig. 2a)
- schema cu două etaje (fig. 2b )
- scheme în punte (fig. 3)
 1 R 2 1 R1 R2 2
+ + + +
Iz
D'1
U1 D U2 U1 D2 U2
D''1
- - - -
1
'
2'
1
'
2'
a b
Figura 2

Schema cu un singur etaj, indicată în figura 2a are o singură diodă Zener D conectată,
în sens invers faţă de tensiunea continuă de alimentare U1, printr-un rezistor R care
asigură funcţionarea diodei în zona A-B a caracteristicii sale curent-tensiune. Tensiunea
de ieşire U2 este tensiunea etalon, stabilizată în timp, faţă de temperatură şi indiferent
de curentul de sarcină I ( cu condiţia ca Iz să fie cuprins între limitele IA şi IB).
Tensiunea stabilizată (etalon) este:
U U
2 Z
 1 1
+ +
R1 R2 R1 R2
2 2
+ +
U1 U2 U1 U2
- -
D 2' 2'
Uz rz R3 Uz1 D1 Uz2 D2
- -
1
'
1'
a b
1
+
R1 Uz2 D2
2
+
U1 U2
-
2'
Uz1 D1 R2
-
1'
c

Figura 3
Schema cu două etaje (fig.2b ) este un cuadripol format din două stabilizatoare în
cascadă. Primul etaj, care este atacat cu tensiunea de alimentare, aplicată la bornele de
intrare 1 (+), 1’(-), cu două diode Zener, D1 şi D1 alimentate prin rezistorul R1,
' ''

asigură o primă stabilizare a tensiunii; ea este preluată, prin rezistorul R2, de al doilea
etaj, cu dioda D2. La bornele de ieşire 2 (+) şi 2’(-) se obţine tensiunea stabilizată –
etalon
•
U U 2 Z2

U1 • punte cu o singură diodă D (fig.3a)

U 2  U Z  R3
R2  R3

U U
2 Z1
U Z2
• punte cu două diode D1 şi D2 (fig.3b)
•
• punte cu două diode D1 şi D2 (fig.3c)

U  U  R I  R I  U
2 Z1 2 Z2 1 Z1 Z2

U U RI R I
U  Z1 Z2
 1 Z1 2 Z2

2 2
2
Stabilizatoarele parametrice cu diode Zener folosite ca sursă de referinţă pentru tensiune
sunt prevăzute şi cu elemente pentru compensarea variaţiei tensiunii Zener cu
temperatura, fie prin diode conectate în sens direct în serie cu dioda Zener, fie cu ajutorul
unor termistori. Se fabrică şi diode Zener compensate termic (utilizate direct în scheme ca
diode de referinţă) care au coeficienţii de temperatură
 U Z 
 / T 100
 UZ 
foarte mici: 10-3 %/0C şi chiar 10-4 %/0C.