Canciu Cornelia Cristina

Master, Studii de limba și literatura română

Anul I, semestrul al II-lea

Influența Generației ’27 asupra literaturii până astăzi

În anul 1927, în Spania, avea loc o mișcare intelectuală și culturală, care avea să poarte
numele „Generația ’27”, și la care au luat parte intelectuali cu vastă pregătire academică, având
drept scop reînnoirea normelor literare și, într-o oarecare măsură, păstrarea tradiționalului.
Începuturile acestei grupări iau naștere odată cu comemorarea scriitorului Luís de Góngora,
împlinindu-se la acea vreme trei sute de ani de la moartea sa. Aceasta este și perioada în care Spania
ia parte la diferite evenimente ce aveau să influențeze atât cursul istoriei, cât și gândirea societății,
ceea ce a determinat nevoia de schimbare. Pe lângă acestea, cauzele Primului Război Mondial,
războaiele cu țările africane sau ascensiunea regionalistă a provinciilor Cataluniei și Țării Bascilor
au reprezentat motive în plus pentru susținerea unei literaturi lipsite de sentimente. Tinerii
intelectuali și-au manifestat predilecția pentru o poezie umană, a naturii, a religiei, a țării sau a
dragostei.
Încep să fie abordate noi teme în literatură, libertatea poetică prinde contur, dar nu se pierde
tradiționalul. În acest sens, poezia clasică se îmbină cu cea tradițională, împletindu-se într-un
avangardism sau suprarealism asumat.
Urmările acestei perioade culminează cu trei etape fundamentale. Prima etapă se manifestă
odată cu încheierea Primului Război Mondial și începutul Războiului Civil. Se reflectă aici o poezie
lipsită de note sentimentale, retorică sau argumentare, rezultând, deci, o poezie pură.
Începând cu perioada 1927-1936, poezia începe să devină mai umană, îndreptându-se către
suprarealism odată cu cea de-a doua etapă. Deoarece acest moment reprezenta scurta perioadă
tensionată dinaintea războiului, prin poezia acestei perioade s-au expus diferite probleme care
afectau societatea.
Ultima etapă a acestei mișcări a reprezentat dezintegrarea. După gravele consecințe sociale,
politice și economice lăsate în urma Războiului Civil, mulți dintre membrii Generației au fost siliți
să-și părăsească țara, urmând să trăiască în exil. Se scrie, deci, despre durere, abandon și patrie
pierdută.
În ceea ce privește tânăra generație românească, aici se remarcă două mari personalități și
anume Vasile Pîrvan și Nae Ionescu, aceștia susținând introducerea universalismului în istorie și
spiritul național în filosofie. Personalitatea lui Nae Ionescu este analizată cu perspicacitate de unul
dintre marii noștri scriitori, Mircea Eliade, comparându-l pe acesta cu marele Eminescu: „În istoria
culturii româneşti moderne, o singură mare personalitate a avut o influenţă asemănătoare asupra
contemporanilor mai tineri. A fost Mihai Eminescu. În timp ce, însă, Eminescu a creat un curent de
simţire eminesciană prin opera sa scrisă – Nae Ionescu exercită o influenţă socratică, de la om la
om, de la suflet la suflet”1. Dacă Eminescu lasă în urmă o operă proprie, eminesciană, de la care
pleacă mulți alții ulterior, în aceeași măsură Nae Ionescu scrie în manieră originală pentru că pe
marele profesor îl fascina „să fii tu însu-ţi (sic!)”2.
Acest manifest numit „Generația ’27” a reprezentat un adevărat fenomen în lumea
intelectualilor, cu ținte și idealuri bine conturate. Aceste aspecte ideatice se împart în două direcții și
anume: „Itinerar spiritual” – Mircea Eliade și „Manifestul Crinului Alb” – redactat de Sorin Pavel,
Ion Nestor și Petre Marcu-Balș/Pandrea. Ceea ce urmăreau toți membrii generației era o tendință
antijunimistă și apolitică, în opoziție cu tradiția, spre deosebire de generațiile precedente,
sincronizând cultura română cu valorile europene ale vremii.
Tot Mircea Eliade este cel care definește intențiile grupării în articolul „Cum încep
revoluţiile”, și anume: „Cred că una dintre dramele ursite intelectualului român este să asiste la
popularizarea ideilor și idealurilor în care a crezut, pe care le-a experimentat și le-a însușit cu trudă.
S-a vorbit de zece ani încoace de naţionalism, de etnicitate și creaţie autentic românească, de Stat
ţărănesc, de Stat organic, de mistică, de mit popular, de rasă, de ortodoxie, de eroism ca sens al
existenţei – și toate, dar absolut toate aceste formule, care reprezentau un anumit efort spiritual,
anumite experienţe sufletești, au ajuns pe piaţa politică”3.
În memoria perioadei interbelice rămân atât revista, cât și ciclul de conferințe „Criterion”,
memorabile pentru faptul că găzduiau cele mai importante evenimente culturale. La inițiativa lui
Nae Ionescu, tinerii intelectuali se alăturau unor invitați de seamă, alături de care conferențiau
diverse subiecte cum ar fi marea criză economică aflată în plină expansiune la acea vreme, filmele
lui Charlie Chaplin sau probleme care vizau filosofia. Odată cu anul 1932, asociația Criterion
dezbate, din ce în ce mai des, teme cu tentă politică, iar în toamna aceluiași an de dezvoltă teme ce
urmăresc destinul unor personalități remarcabile în epocă și anume Lenin, Mussolini sau Gandhi.
Astfel, modernizarea începe să prindă contur, cultura se dezvoltă din ce în ce mai mult prin
promovarea diferitelor personalități și ideologii politice, iar la acest lucru contribuie cu desăvârșire
personalități remarcabile precum Mircea Eliade, Emil Cioran, Mihail Sebastian, Constantin Noica,
Petre Țuțea, Mircea Vulcănescu, dar și multe alte figuri memorabile, dintre care îi putem aminti pe
1
Mircea Eliade … şi un cuvânt al editorului, în Nae Ionescu, Roza Vânturilor, 1926-1933, culegere îngrijită de Mircea
Eliade, Bucureşti, Ed. Cultura Naţională (1937), pp. 421-444.
2
Ibidem, p. 432.
3
Mircea Eliade, „Cum încep revoluţiile...”, publicat în „Vremea”, nr. 380 din 17 martie 1935, p. 3; reprodus în
vol. Profetism românesc, vol. II, România în eternitate, Editura Roza Vânturilor, București, 1990, p. 71.
Petru Comarnescu, Ernest Bernea, Dan Botta, Petru Manoliu, Dan Petrașincu, George Matei
Cantacuzino, Alexandru Cristian Tell, Mihail Polihroniade, Arșavir Acterian etc. Mulțumită lor,
niște spirite compatibile cu ideologiie și tradițiile autohtone, s-a relevat ideea incompatibilității
dintre România și Europa Occidentală, în ideea că dezvoltarea țării noastre trebuie să se bazeze pe
„realități organice”, și nu pe preluarea surselor economice și sociale din Occident.
Putem spune, deci, că gruparea „Criterion” este punctul central de la care pleacă schimbarea,
ideile și viziunile, iar Petre Comarnescu îl rezumă astfel: „Criterion a început să însemne nu atât
prin valoarea personală a membrilor ei, prin individualităţi, cât mai ales prin metoda nouă de lucru
pe care a instaurat-o: colaborarea, cooperaţia, discutarea problemelor împreună, armonia între
diferitele profesiuni intelectuale”4.
Pe lângă acestea, este discutată profund clasa politică românească, evidențiindu-se, în primul
rând, imoralitatea acesteia. Mircea Eliade scrie despre pierderea fundamentelor astfel: „Lipsa de
omenie a lumii moderne se datorează tocmai faptului că e cîrmuită de sferturi de oameni. Foarte
bine intenţionaţi cîteodată: dar niciodată ca oameni întregi” 5. Concluziile lui nu se opresc aici,
realizând un portret al României acelei perioade semnificative și decisive: „niciodată în istoria
României contemporane n-am atins o treaptă mai josnică, un nivel moral mai degradant. Niciodată
nu s-au atins asemeni culmi de inconştienţă şi de laşitate. Cincisprezece ani de completă
democraţie, de desfrîu şi stare de asediu – au fost de ajuns ca să prefacă pe «cetăţeanul» român într-
un om lipsit de curaj civic, fără iniţiativă, fără elan revoluţionar, sceptic şi resemnat. Autorii morali
şi materiali ai acestui atentat împotriva demnităţii româneşti s-au recrutat, în marea lor majoritate,
dintre afaceriştii, spionii şi demagogii odioasei epoci 1918-1921”6.
Nu doar Eliade realizează o caracterizare atât de dură a propriei națiuni, pentru că Emil
Cioran critică și el latura etică a dimensiunii politice: „cum pot fi oamenii politici în generalitatea
cazurilor atît de corupţi, cu un interes atît de redus pentru treburile cetăţeneşti şi cu atît de mare
slăbiciune pentru ei înşişi”7.
Putem spune, deci, că marii filosofi ai României sunt niște personalități singulare la nivel
național, remarcabile și memorabile, rezonând perfect cu spiritul generațiilor sale, dar și cu spiritul
european, fiind în măsură să schimbe ideologiile învechite ale epocii, guvernată de corupție și
mediocritate. În contextul culturii universale, acești scriitori au avut puterea de a susține eternitatea
neamului, fiind de părere că poporul reflectă și influențează în mare măsură destinul oamenilor,

4
Petru Comarnescu, S-a încheiat un ciclu, în „Credinţa”, nr. 11, 14 decembrie 1933, apud Mircea Handoca, Mircea
Eliade, pagini regăsite, Editura Lider, București, 2008.
5
Mircea Eliade, Profetism românesc, p. 36.
6
Ibidem, p. 132.
7
Emil Cioran, Schimbarea la faţă a României, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1999.
deoarece „fiecare neam ce-şi deschide calea în istorie luptă pentru o idee a lui şi pentru o formulă de
salvare, pe care o crede universală şi definitivă”8.

Bibliografie:

Cioran, Emil, „Schimbarea la faţă a României”, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1999;

Comarnescu, Petru, „S-a încheiat un ciclu”, în „Credinţa”, nr. 11, 14 decembrie 1933, apud Mircea
Handoca, Mircea Eliade, pagini regăsite, Editura Lider, București, 2008;

Eliade, Mircea, „Cum încep revoluţiile...”, publicat în „Vremea”, nr. 380 din 17 martie 1935;
reprodus în vol. „Profetism românesc”, vol. II, România în eternitate, Editura Roza Vânturilor,
București, 1990;

Eliade, Mircea, „Profetism românesc”, Editura Roza Vânturilor, București, 1990;

Eliade, Mircea, … şi un cuvânt al editorului, în Nae Ionescu, Roza Vânturilor, 1926-1933, culegere
îngrijită de Mircea Eliade, Bucureşti, Ed. Cultura Naţională (1937).

8
Emil Cioran, Schimbarea la faţă a României, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1990, p. 9.