Sunteți pe pagina 1din 1

Un fragment din gheţarul Planpincieux, situat pe versantul estic al piscului

Grandes Jorasses, în partea italiană a masivului Mont Blanc, riscă să se


prăbuşească peste Parcul Grandes Jorasses și peste localitatea Courmayeur, din
regiunea Valle d’ Aosta.

Dacă s-ar prăbuși, cei 500.000 de metri cubi de gheață ar ajunge în două


minute pe drumul principal din zonă. De aceea, autoritățile au ordonat
evacuarea a circa 30 de case aflate în centrul „zonei roşii”, în care se află
aproximativ 65 de persoane (15 rezidenţi şi peste 50 de turişti).

„Vom găsi soluții pentru rezidenți. Turiștii trebuie să caute singuri alte
variante”, a declarat Stefano Miserocchi, primarul din Courmayeur,
potrivit The Guardian, care citează agenția italiană de știri Ansa.

De asemenea, circulaţia pe mai multe drumuri aflate la o altitudine mai joasă,


care duc în comună, a fost sistată.

Ghețarul Planpincieux este monitorizat îndeaproape din 2013, pentru a


determina cu ce viteză se topește gheața. Anul trecut, în septembrie, a mai avut
loc o evacuare asemănătoare după ce 250.000 de metri cubi de gheață erau în
pericol să se prăbușească. Iar în august 2018, o furtună puternică a mișcat de pe
versant cantități mari de gheață amestecată cu pământ care au măturat de pe
șosea o mașină în care era un cuplu în vârstă.

S-ar putea să vă placă și