Cap XI Ecuaţii parabolice

11.1 Problema Cauchy pentru ecuaţia căldurii

Considerăm ecuaţia unidimensională a căldurii:

∂u ∂ 2u
= a2 2
∂t ∂x

ce corespunde cazului fără surse deoarece f ( x, t ) = 0 . Formulăm problema Cauchy în

modul următor: determinaţi funcţia u ( x, t ) care verifică ecuaţia:

∂u ∂ 2u
= a2 2 , t > 0 , −∞ < x < ∞ (1)
∂t ∂x
şi condiţia iniţială:
u t =0 = ϕ ( x ) , −∞ < x < ∞ (2)

Din punct de vedere fizic, problema constă în determinarea temperaturii unei bare
infinite, omogene, la orice moment de timp t > 0 , când se cunoaşte temperatura sa ϕ ( x )
la t = 0 .
Cum variabila spaţială x variază de la −∞ la +∞ , vom supune ecuaţia şi condiţia
iniţială la transformare Fourier în x.
Ipoteze:

1. u ( x, t ) şi ϕ ( x ) sunt suficient de netede şi pentru x → ∞ acestea descresc atât de

repede la zero încât să existe transformatele Fourier:
∞
1
v (ξ , t ) = ∫ u ( x, t ) e
− iξ x
dx (3)
2π −∞
∞
1
ϕ (ξ ) = ∫ ϕ ( x) e
− iξ x
dx (4)
2π −∞

2. Se pot face diferenţieri, a.î.:

1
 1
∞
∂u − iξ x ∂⎛ 1
∞
⎞ dv (ξ , t )
∫−∞ ∂t e dx = ∂t ⎜⎝ 2π ∫ u ( x, t ) e
− iξ x
dx ⎟ = (5)
2π −∞ ⎠ dt

∞
1 ∂ 2u − iξ x
∫−∞ ∂x 2 e dx = ( iξ ) v (ξ , t ) = −ξ v (ξ , t )
2 2
(6)
2π

În relaţia (6) transformata Fourier înlocuieşte diferenţierea cu operaţia de înmulţire.

Transformata Fourier a derivatei funcţiei este egală cu produsul dintre iξ şi transformata
Fourier a funcţiei.
F ⎡⎣ f ( ( x )⎤⎦ = ( iξ ) F ⎡⎣ f ( x ) ⎤⎦ , k = 0,1, 2,… , m
k) k

1 − iξ x
Multiplicăm ambele părţi ale ecuaţiei (1) cu e şi integrăm în raport cu x la −∞ la
2π
+∞ , şi apoi cu (5) şi (6) obţinem:
dv
+ ξ 2a 2v = 0 (7)
dt
Din condiţia iniţială (2) obţinem:
v t = 0 = ϕ (ξ ) (8)

Observăm că, dacă aplicăm problemei (1-2) transformarea Fourier, obţinem problema
Cauchy (7-8) pentru o ecuaţie diferenţială ordinară în care ξ joacă rolul unui parametru.
Soluţia problemei (7-8) se ob-ine separând variabilele:
dv
= −ξ 2 a 2 dt ln v = −ξ 2 a 2t + ln C
v
v
v ( t ) = Ce−ξ a t
2 2
ln = −ξ 2 a 2t
C
Şi cu condiţia iniţială are forma:
v ( ξ , t ) = ϕ ( ξ ) e −ξ
2 2
a t
(9)

Din capitolut 8, Transformări integrale, transformări Fourier, primul exemplu de

transformată Fourier, ştim că:
2
ξ
⎤ = 1 e 4α
−
F ⎡e −α x 2
(10)
⎣ ⎦ 2α

unde F [ f ] este transformata Fourier a lui f ( x ) .

2
Cu relaţia (10) putem arăta că şi al doilea factor din (9) este o transformată Fourier: Dacă
⎡ 1 − 4 a 2t ⎤
2
x
1 −ξ 2 a 2t ⎡ −α x 2 ⎤
2
identificăm a t = atnci e = F 2α e = F⎢ 2 2 e ⎥
4α ⎣ ⎦ ⎢⎣ 4a t ⎥⎦

⎡ 1 − x2 ⎤
2

−ξ 2 a 2 t
e =F⎢ e 4a t ⎥ (11)
⎢⎣ a 2t ⎥⎦
Într-adevăr,
ξ2
−
⎡ 1 − 2 ⎤ x2
1 1
∞
−
x2 (10)
1 1 4
1

∫e
2 2
− iξ x
F⎢ e 4a t ⎥ = 4 a 2t
e dx = e 4 a 2t
= e −ξ a t

⎢⎣ a 2t ⎥⎦ a 2t 2π −∞ a 2t 1
2
4a 2 t

În partea dreaptă a soluţiei (9) avem produsul dintre transformatele Fourier ale funcţiilor
x2
1 − 4 a 2t
ϕ ( x ) şi e .
a 2t
Folosim acum teorema convoluţiei în acord cu care:

F [ f1 ∗ f 2 ] = 2π F [ f1 ] F [ f 2 ] (12)

Cu această teoremă putem reprezenta soluţia (9) a problemei (7-8) astfel:

⎡ 1 − 4 a 2t ⎤
2
x
1
v (ξ , t ) = ϕ (ξ ) e −ξ 2 a 2t
= F ⎢ϕ ( x ) ∗ e ⎥ (13)
2π ⎢⎣ a 2t ⎥⎦

Partea stângă a ecuaţiei (13) este transformata Fourier a funcţiei necunoscute u ( x, t ) , şi

putem rescrie relaţia precedentă:
⎡ − 2 ⎤
2
x
1 1
F ⎡⎣u ( x, t ) ⎤⎦ = F ⎢ϕ ( x ) ∗ e 4a t
⎥
a 2t 2π ⎢⎣ ⎥⎦
x2
−
Folosind expresia de definiţie pentru convoluţia funcţiilor ϕ ( x ) şi e 4 a 2t
, obţinem:
⎡∞ ( x −λ ) ⎤
2

1 −
F ⎡⎣u ( x, t ) ⎤⎦ = F ⎢ ∫ ϕ ( λ ) e 4a t d λ ⎥
2

2a π t ⎢ −∞ ⎥
⎣ ⎦

3
 ∞ ( x − λ )2
1 −
u ( x, t ) = ∫ ϕ (λ ) e 4 a 2t
dλ , t > 0 (14)
2a π t −∞

Aceasta este soluţia problemei originale (1-2) şi se numeşte integrala Poisson.

( x −λ )
2

1 −
Funcţia G ( x, t ; λ ) =
2
e 4a t din formula Poisson se numeşte soluţie fundamentală
2a π t
pentru ecuaţia căldurii. Văzută ca funcţie de x şi t, G ( x, t ; λ ) verifică ecuaţia ut = a 2u xx .
Soluţia fundamentală are semnificaţie fizică ce rezultă din considerentele următoare.
Presupunem că distribuţia iniţială de temperatură este:

⎧ 1
⎪ , daca x − x0 < ε
ϕ ( x ) = ϕε ( x ) = ⎨ 2ε
⎪0, daca x − x0 > ε
⎩
Cu formula Poisson:
x0 +ε ( x − λ )2
1 1 −
u ( x, t ) = ∫ε e 4 a 2t
dλ
2ε 2a π t x0 −

Cu teorema de medie:
( x −λ )
2
x0 +ε
−
( x − λ )2 −

∫ε e 4 a 2t
d λ = 2ε e 4 a 2t
cu λ ∈ [ x0 − ε , x0 + ε ]
x0 −

( x −λ )
2

1 −
u ( x, t ) =
2
e 4a t

2a π t
Trecând la limită ε → 0 , găsim:
( x − x0 )2
1 −
u ( x, t ) = e 4 a 2t
= G ( x, t ; x0 )
2a π t
Aceasta înseamnă că funcţia G ( x, t ; x0 ) reprezintă distribuţia de temperatură în bară
pentru t > 0 , dacă la t = 0 şi x = x0 a fost un vârf infinit de temperatură (cu ε → 0
funcţia ϕε ( x ) → +∞ ) şi în rest temperatura a fost nulă pe bară. O astfel de distribuţie
iniţială de temperatură poată fi realizată aproximativ astfel: la t = 0 aducem pentru un
moment de timp în punctul x = x0 al barei o flacără îngustă la temperatură excesiv de
mare, adică un puls de temperatură. Această distribuţie iniţială de temperatură este
descrisă de funcţia δ Dirac, notată δ ( x − x0 ) .
Funcţia δ Dirac nu este o funcţie în sens convenţional, şi se defineşte formal cu:

4
 ⎧ 0, daca x ≠ x0
δ ( x − x0 ) = ⎨
⎩ +∞, daca x = x0

Cele mai importante proprietăţi ale funcţiei δ Dirac sunt:

β
(a) ∫ δ ( x − x0 ) dx = 1 pe orice interval (α , β ) care conţine punctul x0.
α

⎪⎧ f ( x0 ) , daca x0 ∈ (α , β )
β
(b) ∫ f ( x ) δ ( x − x0 ) dx = ⎨⎪ pentru orice funcţie continuă f ( x ) .
α ⎩ 0, daca x0 ∉ (α , β )

Astfel, soluţia fundamentală G ( x, t ; x0 ) este o soluţie a ecuaţiei căldurii pentru bara

infinită cu distribuţia iniţială de temperatură ϕ ( x ) = δ ( x − x0 ) . Graficele lui G ( x, t ; x0 )
pentru diverse valori t > 0 sunt redate în figură pentru a = 1 , x0 = 3 . Curbele 1, 2, 3
corespund la momente de timp 0 < t1 < t2 < t3 .

Exemplu: Determinaţi soluţia problemei Cauchy:

∂u ∂ 2u
= , t > 0 , −∞ < x < ∞
∂t ∂x 2
2
u t =0 = e− x /2
, −∞ < x < ∞

Cu formula Poisson (14) pentru ϕ ( x ) = e − x

2
/2
şi a = 1 , obţinem:

∞ λ2 ( x − λ )2
1 − −
u ( x, t ) = ∫e 2
e 4t
dλ , t>0
2 πt −∞

5
 ∞ λ2 ( x − λ )2 ∞ λ 2 x 2 xλ λ 2 ∞ 1⎛ x 2 xλ λ 2 ⎞ ∞ 1 ⎛ 1+ 2 t x 2 xλ ⎞
− − − − + − − ⎜λ2 + − + ⎟ − ⎜ λ2 + − ⎟
2 ⎜⎝ 2 t t 2 t ⎟⎠ 2 ⎜⎝ 2 t 2 t t ⎟⎠
∫e
−∞
2
e 4t
dλ = ∫e
−∞
2 4t 2t 4t
dλ = ∫e
−∞
dλ = ∫e
−∞
dλ

1 1+ 2 t ⎛ 2 x 2 2 xλ ⎞ 1 1+ 2 t ⎛⎜ 2 2 xλ x2 x2 x 2 ⎞⎟
∞ − ⎜λ + − ⎟ ∞ − λ − + − +
2 2 t ⎜⎝ 1+ 2 t 1+ 2 t ⎟⎠ 2 2t ⎜ 1+ 2 t (1+ 2 t ) (1+ 2 t ) 1+ 2 t ⎟
2 2

∫e
−∞
dλ = ∫e
−∞
⎝ ⎠
dλ =

1 1+ 2 t ⎛⎜ x2 x 2 ⎞⎟ 1 1+ 2 t ⎛⎜ 2 2 xλ x 2 ⎞⎟ x2 1 1+ 2 t ⎛ x ⎞
2
− − + ∞ − λ − + − ∞
2 2 t ⎜ (1+ 2 t ) 1+ 2 t ⎟
2 2 2t ⎜ 1+ 2 t (1+ 2 t )2 ⎟ 2(1+ 2 t )
− ⎜λ− ⎟
∫e dλ = e ∫e dλ
⎝ ⎠ ⎝ ⎠ 2 2 t ⎝ 1+ 2t ⎠
e
−∞ −∞
Facem schimbarea de variabilă:
1 + 2t ⎛ x ⎞ 1 + 2t
ξ= ⎜λ − ⎟ dξ = dλ
2t ⎝ 1 + 2t ⎠ 2t
Cu care integrala de mai sus devine:
x2 ∞ x2 x2
−
2(1+ 2 t ) 2t 1
− ξ2 −
2(1+ 2 t ) 2t 2 π t − 2(1+ 2t )
=e
1 + 2t
∫e
−∞
2
dξ = e
1 + 2t
2π =
1 + 2t
e

Soluţia u ( x, t ) a problemei date va fi:

x2 x2
2 π t − 2(1+ 2t )
1 1 −
u ( x, t ) = e = e 2(1+ 2t ) , t > 0
2 π t 1 + 2t 1 + 2t

x2
−
1
u ( x, t ) = e 2(1+ 2t ) , t > 0
1 + 2t

6
 11.2 Propagarea căldurii în bara finită

Dacă o bară are lungimea l şi ocupă segmentul 0 ≤ x ≤ l pe axa x, atunci pentru a

formula problema de propagare a căldurii într-o astfel de bară, în plus faţă de ecuaţia:

∂u 2 ∂ u
2
=a + f ( x, t ) (15)
∂t ∂x 2
şi condiţia iniţială:
u t =0 = ϕ ( x ) (16)

este necesar să cunoaştem condiţiile de temperatură la capetele barei x = 0 şi x = l , adică

să specificăm condiţiile la limită. Condiţiile la limită pot fi diferite depinzând de
condiţiile de temperatură la capetele barei. Vom considera cele mai importante trei tipuri
de condiţii la limită.

1. La capetele barei cunoaştem temperaturile:

u ( 0, t ) = μ1 ( t ) , u ( l , t ) = μ2 ( t ) (17)
unde μ1 ( t ) şi μ2 ( t ) sunt funcţii definite pe 0 ≤ t ≤ T intervalul de timp pe care se
studiază procesul.
2. La capetele barei cunoaştem valorile derivatelor:

∂u ∂u
= ν1 (t ) , = ν 2 (t ) (18)
∂x x =0 ∂x x =l

Aceste condiţii apar atunci când cunoaştem fluxul de căldură prin capetele barei.
3. La capetele barei avem următoarele relaţii liniare între funcţie şi derivatele sale:

∂u ∂u
= λ ( u ( 0, t ) − θ ( t ) ) , = −λ ( u ( l , t ) − θ ( t ) ) , (19)
∂x x =0 ∂x x =l

unde, θ ( t ) este o funcţie cunoscută, temperatura mediului, iar λ este coeficientul de

schimb termic.

Metoda Fourier pentru ecuaţia căldurii

Considerăm problema mixtă ce implică ecuaţia căldurii cu primele condiţii la limită.
Determinaţi soluţia u ( x, t ) a ecuaţiei:

7
 ∂u ∂ 2u
= a 2 2 + f ( x, t ) t > 0, 0 < x < l (20)
∂t ∂x
care verifică condiţia iniţială:
u t =0 = ϕ ( x ) , 0≤ x≤l (21)
şi condiţiile la limită:
u ( 0, t ) = μ1 ( t ) , u ( l , t ) = μ2 ( t ) t≥0 (22)

1. Cea mai simplă astfel de problemă este cea cu ecuaţia omogenă:

∂u ∂ 2u
= a2 2 t > 0, 0 < x < l (23)
∂t ∂x
care verifică condiţia iniţială:
u t =0 = ϕ ( x ) , 0≤ x≤l (24)
şi condiţiile la limită omogene:

u ( 0, t ) = 0 , u (l, t ) = 0 t≥0 (25)

Folosind metoda Fourier, căutăm soluţiile netriviale ale ecuaţiei (23) care verifică
condiţiile la limită (25), în forma:
u ( x, t ) = T ( t ) ⋅ X ( x ) (26)

Substituim u ( x, t ) cu forma (26) în ecuaţia (23), şi găsim:

T ′ ( t ) X ( x ) = a 2T ( t ) X ′′ ( x )

T ′ (t ) X ′′ ( x )
= = −λ (27)
a T (t )
2
X ( x)
⇒ două ecuaţii diferenţiale ordinare:
T ′ ( t ) + λ a 2T ( t ) = 0 (28)
X ′′ ( x ) + λ X ( x ) = 0 (29)

Pentru a obţine soluţiile netriviale u ( x, t ) de forma (26) cu condiţiile la limită (25) este
necesar să obţinem soluţiile netriviale ale ecuaţiei (29) cu condiţiile:

X ( 0) = 0 X (l ) = 0 (30)
Trebuie să rezolvăm o problemă de valori proprii, adică să găsim λ pentru care problema
(29-30) are soluţii netriviale. S-a arătat la ecuaţia undelor că valorile proprii sunt:

8
 2
⎛ nπ ⎞
λn = ⎜ ⎟ , n = 1, 2,… (31)
⎝ l ⎠
iar funcţiile proprii sunt:
nπ
X n ( x ) = sin x, n = 1, 2,… (32)
l

Pentru λ = λn soluţia generală a ecuaţiei (28) are forma:

2
⎛ nπ a ⎞
−⎜ ⎟ t
Tn ( t ) = an e ⎝ l ⎠
(33)
cu an constante arbitrare. Funcţia:
2
⎛ nπ a ⎞
−⎜ ⎟ t nπ
un ( x, t ) = Tn ( t ) X n ( x ) = an e ⎝ l ⎠
sin x , n = 1, 2,… (34)
l

verifică ecuaţia (23) . Considerăm seria:

2
⎛ nπ a ⎞
∞ −⎜ ⎟ t nπ
u ( x, t ) = ∑ an e ⎝ l ⎠
sin x (35)
n =1 l

Cerem ca această funcţie să verifice condiţia iniţială (24):

∞
nπ
ϕ ( x ) = ∑ an sin x (36)
n =1 l

Această serie este dezvoltarea în serie Fourier a funcţiei ϕ ( x ) pe ( 0,l ) .

nπ
l
2
an = ∫ ϕ ( x ) sin x dx n = 1, 2,… (37)
l 0 l

Exemplu: Determinaţi distribuţia temperaturii într-o bară uniformă cu lungimea π, dacă

temperatura iniţială a barei este u t =0 = sin x , 0 ≤ x ≤ π şi la capetele barei temperatura
este nulă.
Considerăm ecuaţia:
∂u 2 ∂ u
2
=a t > 0, 0 < x <π (38)
∂t ∂x 2
cu condiţia inţială:
u t =0 = sin x , 0≤ x ≤π (39)
şi condiţiile la limită:
u x =0 = 0 , u x =π = 0 , t≥0 (40)

9
Folosind metoda Fourier, căutăm soluţiile netriviale pentru ecuaţia (38), care îndeplinesc
condiţiile la limită (40), în forma:
u ( x, t ) = T ( t ) ⋅ X ( x ) (41)

Substituim u ( x, t ) cu forma (41) în ecuaţia (38), şi separând variabilele găsim:

T ′ (t ) X ′′ ( x )
= = −λ (42)
a T (t )
2
X ( x)

⇒ două ecuaţii diferenţiale ordinare:

T ′ ( t ) + λ a 2T ( t ) = 0 (43)

X ′′ ( x ) + λ X ( x ) = 0 (44)
X ( 0 ) = X (π ) = 0 (45)

Valorile proprii ale problemei (44),(45) sunt λn = n 2 , n = 1, 2,… , iar funcţiile proprii sunt
X n ( x ) = sin nx . Pentru λ = λn soluţia generală a ecuaţiei (43) este Tn ( t ) = an e− a n t şi
2 2

astfel:
un ( x, t ) = an e− a n t sin nx
2 2

Vom căuta soluţia problemei (38)-(40) sub forma seriei:

∞
u ( x, t ) = ∑ an e− a n t sin nx
2 2
(45)
n =1

Dacă impunem condiţia iniţială (39), avem:

∞
u ( x, 0 ) = sin x = ∑ an sin nx
n =1

De aici, a1 = 1 , ak = 0 , k = 2,3,... Atunci, soluţia ecuaţiei originale va fi:

u ( x, t ) = e− a t sin x
2

10
 Condiţia iniţială (39) şi soluţii u ( x, t ) pentru 0 < t1 < t2 < t3 şi a = 1 .

2. Problema cu ecuaţie neomogenă

Considerăm problema determinării soluţiei u ( x, t ) a ecuaţiei neomogene:
∂u ∂ 2u
= a 2 2 + f ( x, t ) t > 0, 0 < x < l (46)
∂t ∂x

care verifică condiţia iniţială:

u t =0 = ϕ ( x ) , 0≤ x≤l (47)

şi condiţiile la limită omogene:

u x =0 = 0 , u x =l = 0 , t≥0 (48)

Presupunem că f ( x, t ) este continuă şi are derivată ∂f / ∂x continuă pentru ∀t > 0 şi că

f ( 0, t ) = f ( l , t ) = 0 .

Căutăm soluţia problemei (46), (47) şi (48) în forma:

u ( x, t ) = v ( x , t ) + w ( x , t ) (49)

Unde v ( x, t ) este soluţie a problemei:

∂v ∂ 2v
= a 2 2 + f ( x, t ) (50)
∂t ∂x
v t =0 = 0 (51)
v x =0 = 0 , v x =l = 0 (52)

Şi funcţia w ( x, t ) este soluţie a problemei:

11
 ∂w ∂2w
= a2 2 (53)
∂t ∂x
w t =0 = ϕ ( x ) (54)
w x =0 = 0 , w x =l = 0 (55)

Problema (53), (54) şi (55) coincide cu problema omogenă anterioară, deci cunoaştem
soluţia şi rămâne să determinăm soluţia problemei (50), (51) şi (52) ca o serie:

∞
nπ x
v ( x, t ) = ∑ Tn ( t ) sin (56)
n =1 l
nπ x
de funcţiile proprii sin ale problemei la limită
l
X ′′ ( x ) + λ X ( x ) = 0 (57)
X ( 0) = X (l ) = 0 (58)
Vom substitui v ( x, t ) în ecuaţia (50):

⎛∞
n 2π 2 a 2 ⎞ nπ x
∑ ⎜ Tn ( t ) + l 2 Tn ( t ) ⎟ sin l = f ( x, t )
′ (59)
n =1 ⎝ ⎠
Dezvoltăm funcţia f ( x, t ) într-o serie Fourier de sinusuri:

∞
nπ x
f ( x, t ) = ∑ f n ( t ) sin (60)
n =1 l
unde
l
2 nπτ
fn (t ) = ∫ f (τ , t ) sin dτ (61)
l 0 l
Comparând dezvoltările (59) şi (60) ale funcţiei f ( x, t ) în serii Fourier, obţinem:

n 2π 2 a 2
Tn′ ( t ) + Tn ( t ) = f n ( t ) (62)
l2
Din condiţia iniţială (51) pentru v ( x, t ) avem:

∞
nπ x
v ( x, 0 ) = 0 = ∑ Tn ( 0 ) sin (63)
n =1 l

⇒ Tn ( 0 ) = 0 n = 1, 2,... (64)

Căutăm soluţia ecuaţiei (62) cu condiţia iniţială (64) cu metoda variaţiei de constantă.

12
Rezolvăm ecuaţia omogenă asociată:
n 2π 2 a 2
Tn′ ( t ) + Tn ( t ) = 0 (65)
l2
dTn n 2π 2 a 2
=− Tn ( t )
dt l2
dTn n 2π 2 a 2
=− dt
Tn l2

2
⎛ nπ a ⎞
−⎜ ⎟ t
Tn ( t ) = Ce ⎝ l ⎠ (66)
2
⎛ nπ a ⎞
−⎜ ⎟ t
Tn ( t ) = C ( t ) e⎝ l ⎠ (67)

2 2 2
⎛ nπ a ⎞ ⎛ nπ a ⎞ ⎛ nπ a ⎞
dC ( t ) −⎜ ⎟ t −⎜ ⎟ t ⎛ ⎛ nπ a ⎞2 ⎞ ⎛ nπ a ⎞2 −⎜ ⎟ t
e ⎝ l ⎠
+ C (t ) e ⎝ l ⎠
⎜ −⎜ ⎟ ⎟+⎜ ⎟ C (t ) e ⎝ l ⎠
= fn (t )
dt ⎜ ⎝ l ⎠ ⎟ ⎝ l ⎠
⎝ ⎠
2
⎛ nπ a ⎞
dC ( t ) −⎜ ⎟ t
e ⎝ l ⎠
= fn (t )
dt
2
⎛ nπ a ⎞
⎜ ⎟ t
dC ( t ) = f n ( t ) e ⎝ l ⎠
dt
2
t ⎛ nπ a ⎞
⎜ ⎟τ
C ( t ) = C + ∫ f n (τ ) e⎝ l ⎠ dτ (68)
0
2 2 2
⎛ nπ a ⎞ ⎛ nπ a ⎞ t ⎛ nπ a ⎞
−⎜ ⎟ t −⎜ ⎟ t ⎜ ⎟τ
Tn ( t ) = Ce ⎝ l ⎠
+e ⎝ l ⎠
∫ f n (τ ) e ⎝ l ⎠
dτ (69)
0
Tn ( 0 ) = 0 ⇒ C = 0
2
⎛ nπ a ⎞
⎟ ( t −τ )
t −⎜
Tn ( t ) = ∫ f n (τ ) e ⎝ l ⎠ dτ (70)
0
Inlocuim această expresie în (56)
⎛t ⎞
2
⎛ nπ a ⎞
∞ −⎜ ⎟ ( t −τ ) nπ x
⎜
v ( x, t ) = ∑ ∫ f n (τ ) e ⎝ l ⎠
dτ ⎟ sin (71)
⎜
n =1 0
⎟ l
⎝ ⎠
Funcţia
u ( x, t ) = v ( x , t ) + w ( x , t )
Va fi soluţie pentru problema (46),(47) şi (48).

3. Problema cu condiţii la limită neomogene.

Considerăm problema determinării soluţiei u ( x, t ) a ecuaţiei neomogene:

13
 ∂u ∂ 2u
= a 2 2 + f ( x, t ) t > 0, 0 < x < l (72)
∂t ∂x

care verifică condiţia iniţială:

u t =0 = ϕ ( x ) , 0≤ x≤l (73)

şi condiţiile la limită neomogene:

u x =0 = μ1 ( t ) , u x =l = μ 2 ( t ) , t≥0 (74)

Nu putem aplica direct metoda Fourier datorită condiţiilor neomogene. Introducem o

nouă funcţie necunoscută:
u ( x, t ) = v ( x , t ) + ω ( x , t ) (75)
unde
x
ω ( x, t ) = μ1 ( t ) + ⎡⎣ μ2 ( t ) − μ1 ( t ) ⎤⎦ (76)
l
Soluţia problemei rezultă din soluţia problemei (46),(47) şi (48) de la punctual 2 pentru
funcţia v ( x, t ) .

(6)

14