Sunteți pe pagina 1din 2

505. Iubirea sau Legea?

(Predică bazată pe Cele Zece Porunci. Subiectul: iubirea şi Legea sunt


inseparabile.)

Introducere
Angajaţii de la uzina Convair din San Diego erau mândri de recordul lor – 176
de zile fără nici un accident de muncă. Dar recordul a dispărut când un angajat a căzut
şi s-a rănit la genunchi. De fapt el a căzut mai întâi peste un semn de avertizare.
Uneori chiar lucrul care ar trebui să ne ajute devine cel care ne face să cădem. Acest
lucru poate fi adevărat pentru Cele Zece Porunci. Nu ne dorim o lege lipsită de iubire,
legalism. Şi atunci schimbăm legea pe iubire fără lege, o adaptare a „fă ce vrei” la
viaţa creştină. Când eram tânăr Cele Zece Porunci erau expuse pe peretele din faţă al
bisericilor noastre, dar crucea nu era permisă. Astăzi avem crucea expusă, dar Legea
nu este permisă.
Doctrina neprihănirii prin credinţă spune că suntem mântuiţi prin relaţie, nu
prin comportament. Este adevărat. Este important. Dar predicile se opresc prea adesea
la jumătatea drumului. Suntem mântuiţi prin relaţia care schimbă comportamentul,
prin iubirea pentru Hristos care ne ajută să-L urmăm şi să ascultăm de El. Despărţim
legea de iubire numai atunci când nu înţelegem una din cele două, căci ele sunt
inseparabile.
Tema: Legea lui Dumnezeu aplică iubirea în viaţă.
De ce Cele Zece Porunci? Care este scopul Legii?
I. Două motive pentru care Dumnezeu ne-a dat Cele Zece Porunci:
A. Ca să ne arate Cine este El. Cele Zece Porunci ni-L prezintă pe
Dumnezeu din zece unghiuri diferite. Toată lumea poate vedea
acest amvon. Dar nimeni dintre noi nu vede totul. Pentru a vedea
întregul amvon ar trebui să-l vedem din faţă, din spate, de sus şi
de jos. Abia atunci am avea o vedere completă. Cele Zece
Porunci reprezintă zece aspecte ale lui Dumnezeu, o dezvăluire a
caracterului Său. Dacă le neglijăm, aceasta ne limitează
cunoştinţele despre cum este El şi atunci ne creem un Dumnezeu
al imaginaţiei noastre, o extensie a propriei noastre personalităţi
şi a preferinţelor noastre.
B. Ca să ne arate ce este iubirea. Cele Zece Porunci definesc
iubirea. Hristos face un rezumat al Legii în Marcu 12:30-31a. Ne
plac mai mult aceste două porunci din Noul Testament decât cele
10 din Vechiul Testament. Ele par mai blânde, mai liberale, mai
îngăduitoare. Cu toţii credem în iubire atâta timp cât putem să
decidem noi ce este ea. Problema noastră cu Cele Zece Porunci
este aceea că ele prezintă iubirea atât de clar şi de practic încât ne
afectează instinctele noastre egoiste.
Adevărata iubire conduce la o schimbare a
comportamentului. Iubirea este adevărată numai în acţiune. Cele
Zece Porunci arată că iubirea nu este doar un sentiment. Cele
Zece Porunci prezintă iubirea în acţiune, definiţia lui Dumnezeu
pentru adevărata iubire.

S-ar putea să vă placă și