Aveti motive de bucurie?

Dar de tristete?

Poporul Istrael: Cadrul istoric –Robie

Motive de tristete

De ce plange robul Domnului?

Plangeri, Capitolul 1

1:1
 Vai! Cum stă părăsită acum, cetatea aceasta atât de plină de popor altă dată! A rămas ca
o văduvă! Ea, care altă dată era mare între neamuri, fruntaşă printre ţări, a ajuns roabă
astăzi!

Cum. Ebr. ’ekah. O exclamaţie deseori folosită pentru a începe o elegie ebraică (Plângeri
2,1; 4,1,2; Isaia 1,21). ’Ekah a fost luat ca titlul al cărţii în biblia ebraică (vezi p. 543).

Capitolul acesta, ca şi cap. 2, 3 şi 4 este un poem acrostih (vezi Vol. III, p. 625). Fiecare
verset începe cu o literă ebraică diferită, aranjată în ordine alfabetică.

Stă părăsită. Ierusalimul, părăsit şi ruinat prezintă un jalnic contrast cu capitala cândva
prosperă, vestită pentru frumuseţea ei arhitecturală şi pentru tăria ei strategică. Acelaşi
simbol, o femeie şezând părăsită şi îndurerată, e folosit într-o medalie a victoriei emisă
de cuceritorul roman Titus, care a cucerit Ierusalimul în anul 70 d.Hr., şi a distrus
Templul. Medalia aceasta prezintă o femeie plângând sub un palmier, sub care este
inscripţia: Judaea capta, „Iudea capturată”.

A rămas ca o văduvă. Ierusalimul este lipsit de poporul său (vezi comentariul la Ieremia
4,25). Cetatea mai este văduvă şi pentru că Domnul nu mai este soţul ei.

Roabă. Ebr. mas, „muncă forţată”, sau „o persoană luată la muncă forţată”. Cuvântul pare să
cuprindă atât ideea de robie, cât şi pe acea de asuprire. Ea a fost folosită în legătură cu
isprăvniceii egipteni (Exod 1,11). 

1:2
 Plânge amarnic noaptea, şi-i curg lacrimi pe obraji. Nici unul din toţi cei ce o iubeau n-o
mângâie; toţi prietenii ei au părăsit-o, şi i s-au făcut vrăjmaşi.

Din toţi cei ce o iubeau. Naţiunile înconjurătoare ale lui Iuda cu care ea făcuse alianţe
defensive împotriva Babilonienilor (vezi Plângeri 1,19; vezi comentariul la Ieremia 4,30).

Nici unul… n-o mângâie. Vaietul acesta revine de repetate ori în cursul plângerii (v. 9, 17,
21). Deşi contextul arată că această expresie se aplică mai ales la lepădarea lui Iuda de către
vecinii ei, ea reflectă şi lepădarea trecătoare de către Dumnezeu.

I s-au făcut vrăjmaşi. Sau „S-au purtat înşelător”. Când Babilonienii au venit către Iuda,
vecinii ei, care o încurajaseră să participe la rebeliunea împotriva Babilonului (vezi
comentariul la Ieremia 27,3), au părăsit-o, şi unii chiar s-au unit în jefuirea ei (2Regi
24,2); Psalmi 137,7; Obadia 10-13). Ideea centrală a acestui verset este aceea că Iuda a
săvârşit un adulter spiritual prin umblarea după alianţe cu vecinii ei păgâni, în loc de a asculta
de Dumnezeu şi de a depinde de El în ce priveşte siguranţa. Când a venit criza, ibovnicii ei s-
au întors împotriva ei, şi ea este acum înţepată de toţi şi o captivă. 

1:3
 Iuda a plecat în pribegie, din pricina apăsării şi muncilor grele. Locuieşte în mijlocul
neamurilor, şi nu găseşte odihnă! Toţi prigonitorii lui l-au ajuns tocmai când îi era mai mare
strâmtorarea.

Locuieşte în mijlocul neamurilor. Sau, „Şade în mijlocul neamurilor”. Paralela dintre

pustiirea Ierusalimului şi singurătatea poporului lui în Exil este întărită prin folosirea aceluiaşi
cuvânt aici ca şi în v. 1; acolo cetatea este singuratică; aici poporul şade printre neamuri.

Nu găseşte odihnă. O împlinire a textului din Deuteronom 28,65. Ebraicul manoach tradus
aici prin „odihnă” se poate referi la un loc de odihnă (Geneza 8,9; Isaia 34,14), la odihnă
pentru suflet (Psalmi 116,7), sau la siguranţa în cadrul căsătoriei (Rut 3,1). Acest din urmă
sens, îndeosebi, pare să fie cel mai potrivit aici; umblând după siguranţă, Iuda s-a dus după
ibovnici nelegiuiţi, care au părăsit-o. Acum în pedeapsa ei nu are parte de siguranţă conjugală
(vezi comentariul la Plângeri 1,1).

Strâmtorare. Sau „nenorocire”, „întristare”. 

1:4
 Drumurile Sionului sunt triste, căci nimeni nu se mai duce la sărbători, toate porţile lui
sunt pustii, preoţii lui oftează; fecioarele lui sunt mâhnite, şi el însuşi este plin de
amărăciune.

Drumurile Sionului. Sau, „Căile Sionului”. Ierusalimul se afla la întâlnirea a patru drumuri
mari: unul de la Ierihon de la valea Iordanului, unul de la Iope la Mediterană, unul de la
Hebron din miază-zi, şi unul care mergea pe culmea ţinutului deluros din Samaria spre miază-
noapte. Acestea, împreună cu toate drumurile mai mici care duceau la el din satele din
împrejurimi, fuseseră cândva pline de peregrini pe vremea marilor sărbători anuale. Acum
sunt pustii.

Sărbători. Ieremia fusese fără îndoială de faţă în anul 621 î.Hr. la cea mai mare slujbă
de Paşti pe care o văzuse cândva Ierusalimul (2Regi 23,21-23). Asemenea amintiri fac
pustiirea prezentă să pară chiar şi mai amară.

Porţile lui. Probabil o referire la spaţiul chiar imediat înăuntrul porţilor care servea ca loc
public de adunare pentru negustorie şi tranzacţii guvernamentale (vezi Deuteronom 21,19;
Rut 4,1.11; 2Samuel 19,8; 1Regi 22,10; Amos 5,12.15; vezi comentariul la Geneza 19,1;
Iosua 8,29). Întregul comerţ zilnic al marii cetăţi încetase.

Fecioarele. Ebr. bethuloth (vezi comentariul la Isaia 7,14). 

1:5
 Asupritorii lui sar biruitori, vrăjmaşii lui sunt mulţumiţi. Căci Domnul l-a smerit, din
pricina mulţimii păcatelor lui; copiii lui au mers în robie înaintea asupritorului.

Biruitori. Sau „Căpetenii”. O împlinire a celor din Deuteronom 28,44.

Domnul l-a smerit. Profetul recunoaşte că mâna lui Dumnezeu determină starea prezentă a
Ierusalimului. Aceasta este cu totul în armonie cu profeţiile lui Ieremia înainte de captivitate
(Ieremia 26,4-6; 32,28-35).

Păcatele. Sau „Încălcările”. Ebr. pesha‘im, „rebeliuni”, „revolte”, sau „fărădelegi”, adică,
păcate săvârşite cu voia (vezi Ieremia 2,8; Plângeri 3,42). Pentru astfel de păcate nu era
prevăzut nici un sacrificiu specific în serviciul sanctuarului. Totuşi, încă era nădejde pentru
mântuirea finală; serviciul sanctuarului nu era absolut lipsit de vreo prevedere pentru astfel de
fărădelege, întrucât „fărădelegile” (pesha‘im) erau puse în lista acelor păcate care erau scoase
din sanctuar în Ziua Ispăşirii (Levitic 16,21). Hristos „era străpuns pentru fărădelegile
noastre” (Isaia 53,5). 

1:6
 S-a dus de la fiica Sionului toată podoaba ei. Căpeteniile ei au ajuns ca nişte cerbi care nu
găsesc păşune, şi merg fără putere înaintea celui ce-i goneşte.

Fără putere. Probabil o referire la felul în care Zedechia şi curtea lui au fost prinşi de
Babilonieni (Ieremia 39,4.5). 

1:7
 În zilele necazului şi ticăloşiei lui, Ierusalimul îşi aduce aminte de toate bunătăţile de care
a avut parte din zilele străbune; când a căzut poporul lui în mâna asupritorului, nimeni nu i-
a venit în ajutor, iar vrăjmaşii se uitau la el şi râdeau de prăbuşirea lui.

Când a căzut poporul lui. Întrucât expresia aceasta vine imediat după pauza metrică majoră
care marchează mijlocul versetului în Biblia ebraică (vezi p. 544), ea aparţine pe bună
dreptate ultimei jumătăţi a versetului, şi nu primei jumătăţi.

Prăbuşirea. Ebr. mishbathim. Cuvântul acesta apare numai aici în Vechiul Testament, şi prin
urmare sensul lui exact este nesigur. Substantivul mishbath este derivat de la verbul shabath,
„a înceta”, „a se odihni”, de la care este derivat şi substantivul shabbath, „sabat”. De aceea
mulţi traducători l-au considerat pe mishbath ca sinonim cu cuvântul înrudit shabbath.
Tradiţia Iudaică de asemenea recunoaşte interpretarea aceasta (Midrash Rabbah,
Lamentations, sec. 34). Traducători recenţi au preferat să meargă mai aproape de sensul
rădăcinii verbului shabbath, şi consideră pe mishbath că înseamnă „încetare”, etc. Mishbath
este de asemenea strâns înrudit cu substantivul shebeth, „nelucrarea [pricinuită de boală]”.
Întrucât există dovezi că înainte de căderea Ierusalimului iudeii nu ţineau Sabatul (Ieremia
17,19-27) nu ar fi motive ca duşmanii să râdă de el din cauza Sabatului în sine, cât de
nepăsarea faţă de el. Referirea de aici poate are în vedere o mai largă imagine, a batjocurii cu
ocazia prăbuşirii şi pustiirii generale a lui Iuda. 

1:8
 Greu de păcătuit Ierusalimul! De aceea a ajuns de scârbă. Toţi cei ce-l preţuiau îl
dispreţuiesc acum, văzându-i goliciunea, şi el însuşi se întoarce în altă parte şi oftează.

Ajuns de scârbă. Literal, „e o excreţie”, sau „a ajuns spurcat”. Expresia de aici implică atât
curăţie ceremonială cât şi morală (2Cronici 29,5; Ezra 9,11). O curăţire de o astfel de
întinăciune este făgăduită celor care o doresc (Zaharia 13,1).

Goliciunea. Era ceva obişnuit pentru biruitori să umilească pe prizonierii lor făcându-i să
meargă goi în exil (vezi Isaia 20,4; 47,2.3; Ieremia 13,22.26; Ezechiel 23,29; Naum 3,5). În
1878 la Balawât în Asiria s-au descoperit câteva tăblii de bronz pentru uşi descriind cuceririle
lui Salmanasar III (859-824 î.Hr.). Sunt arătate şiruri de captivi; bărbaţii sunt fără de haine, în
timp ce femeile sunt constrânse să ţină fustele ridicate în timp ce merg. Fără îndoială că
Ieremia a văzut poporul lui Iuda umilit într-o astfel de manieră şi din experienţa aceasta el
trage o ilustraţie cu privire la felul cum nelegiuirea naţiunii este făcută acum vizibilă pentru
toţi. 
1:9
 Necurăţia sta lipită pe poala hainei lui, şi nu se gândea la sfârşitul său. A căzut greu de
tot. Nimeni nu-l mângâie. Vezi-mi ticăloşia, Doamne, căci iată ce semeţ este vrăjmaşul! 

Nimeni nu-l mângâie. Vezi comentariul la v. 2. Vezi-mi ticăloşia. Cetatea însăşi este descrisă
ca izbucnind în tânguire şi alăturându-se profetului în plângerea lui. 

1:10
 Asupritorul a întins mâna la tot ce avea el mai scump; ba încă a văzut cum, în Locaşul lui
cel sfânt, au intrat neamurile cărora Tu le poruncisei să nu intre în adunarea Ta!

A întins mâna. Evident ca să apuce, şi să stăpânească.

Au intrat neamurile. Amoniţii şi moabiţii nu trebuiau nici să intre în adunarea Domnului

(Deuteronom 23,3.4); acum ei, cu alţii dintre neamuri, au întinat locurile sfinte (vezi 2Regi
24,2; Psalmi 74,79) de la care chiar şi un iudeu care nu era preot ar fi fost exclus. 

1:11
 Tot poporul lui caută pâine suspinând; şi-au dat lucrurile scumpe pe hrană, numai ca să-
şi ţină viaţa. Uită-Te, Doamne, şi priveşte cât de înjosit sunt! Spune ieremia

Pâine. Ebr. lechem. Cuvântul acesta, în timp ce era folosit anume pentru pâine, adesea are
sensul general de „hrană” (1Regi 5,11; Psalmi 136,25). Hrană. Ebr. ’okel, „hrană”, adică,
orice este de mâncat.

Să-şi ţină viaţa. Literal, „fă sufletul să revină”, adică „reînviorează viaţa”. „Viaţa” [„Sufletul”,
KJV]. Ebr. nephesh, e folosit aici în sensul lui mai fundamental de „viaţă” (vezi comentariul
la 1Regi 17,21; Psalmi 16,10).

Uită-te, doamne. Aici din nou Ierusalimul e descris ca vorbind (vezi comentariul la v. 9), şi
continuă ca vorbitor (cu excepţia v. 17) până la finele capitolului. 

1:12
 O! voi, care treceţi pe lângă mine, priviţi şi vedeţi dacă este vreo durere ca durerea mea,
ca durerea cu care m-a lovit Domnul în ziua mâniei Lui aprinse!

Priviţi şi vedeţi. Literal, „nu pentru voi”. Aceasta poate fi tradusă ca o întrebare sau ca o
afirmaţie: „Nu e nimic pentru voi”. Talmudul interpretează pasajul ca o avertizare: „Să nu
vină asupra voastră?”

Durere. Ebr. mak’ob. 

1:13
 Mi-a azvârlit de sus în oase un foc care le arde; mi-a întins un laţ sub picioare, şi m-a dat
înapoi. M-a lovit cu pustiire şi o lâncezeală de toate zilele!

De sus. Adică din cer.

Oase. Aceeaşi expresie este adesea folosită în sensul de „însăşi” (vezi Geneza 7,13 - „în
aceeaşi zi”). Nimicirea e atât de deplină, încât e ca şi cum foc din cer a lovit însăşi inima
Ierusalimului (vezi Isaia 31,9)

M-a dat înapoi. Literal, „m-a făcut să mă reîntorc”. Profetul face un puternic joc de cuvinte:
el foloseşte acelaşi cuvânt ebraic (vezi comentariul la v. 11) pentru a descrie împrospătarea
vieţii fizice pe care poporul o căuta zadarnic; acum, aici, în loc ca viaţa lor să fie „făcută să se
reîntoarcă”, ei înşişi sunt „făcuţi să se întoarcă înapoi”, de Dumnezeu, de pe căile păcatului.

Lâncezeală. Literal, „bolnav”. Observaţi cele trei judecăţi: focul, laţul şi boala. 

1:14
 Mâna Lui a legat jugul nelegiuirilor mele, care stau împletite şi legate de gâtul meu. Mi-a
frânt puterea. Domnul m-a dat în mâinile acelora, cărora nu pot să le stau împotrivă.

Jugul. Intenţia profetului este de a arăta că Ierusalimul abia acum îşi dă seama că fărădelegile
lui (vezi comentariul la v. 5) sunt cauza directă a pedepsei lui - păcatele lui sunt un jug pe
gâtul lui. Dumnezeu cândva sfărâmase jugul robiei poporului Său (Ieremia 2,20), dar ei la
rândul lor sfărâmaseră jugul slujirii către El (Ieremia 5,5; vezi Psalmi 2,3). Ei acum primesc
un alt jug de robie (vezi Ieremia 27,2; 28,14; 30,8). 

1:15
 Domnul a trântit la pământ pe toţi vitejii din mijlocul meu; a strâns o oştire împotriva
mea, ca să-mi prăpădească tineretul; ca în teasc a călcat Domnul pe fecioara, fiica lui Iuda.

Mijlocul meu. Bărbaţii cei tari ai lui Iuda nu au pierit pe câmpul de luptă, ci pe când se luptau
defensiv înăuntrul cetăţii sau pe când căutau să fugă din ţară.

A strâns. Un puternic contrast cu gândul exprimat în versetul 4. Acolo nimeni nu venea la

adunările religioase, dar aici Dumnezeu a adus, în schimb, o mare adunare de vrăjmaşi ai
Ierusalimului, împotriva lui.

Teasc. Un simbol al mâniei lui Dumnezeu (Isaia 63,3; Ioel 3,13; Apocalips 14,19; 19,15).

Fecioara. Ierusalimul fusese socotit de necucerit şi inviolabil (Plângeri 4,12; vezi Ieremia
18,13). Un pasaj paralel la Plângeri 1,15.16 şi astfel o mărturie incidentală cu privire la
calitatea de autor al lui Ieremia a Plângerilor, este Ieremia 14,17. 
1:16
 De aceea plâng, îmi varsă lacrimi ochii, căci s-a depărtat de la mine Cel ce trebuia să
mă mângâie, Cel ce trebuia să-mi învioreze viaţa; fiii mei sunt zdrobiţi, căci vrăjmaşul a
biruit. 

.