1.

 Neperceputul.
2. A te face invizibil.
Cuvântul Hades (de origina greacă) este egal cu termenul
ebraic Şeol – (Groapa, mormânt). În Bibliile cu traducere nouă
este tradus Locuinţa morţilor (F. Ap. 2: 27; 1 Cor. 15: 24).
Cuvântul „Hades” este menţionat în: Mat 11:23; Luca
10:15; Luca 16:23; Fap. Ap. 2:27, 31; 1 Cor 15:55; Rev.
1:18; Rev. 20:13; Rev. 20:14).
Dr. Henry M. Morris susţine că acesta nu este totuşi iadul
ultim (grecescul „gheena”) la care face referinţă Matei 10:28 cu
sensul de „lacul de foc” (Rev. 20:15).
HADES. În Septuaginta, Hades (gr., Hades) este practic
sinonim cu termenul ebraic Șeol, numele locuinței morților. Prin
urmare cuvântul în sine nu conține o doctrină despre răsplată sau
pedeapsă (vezi, de ex., Fapte 2:27 și Apoc. 20:13). În Matei
16:18 el apare, însă, ca spațiu al opoziției față de Biserică, ceea
ce duce la Matei 11:23 (Luca 10:15) și Luca 16:23 unde Hades
este locul de pedeapsă al celor răi care au murit. Această
evoluție nou-testamentară a cuvântului este extrem de
importantă. În VT se sugerează doar pluralitatea destinului
etern. Însă când Domnul Isus Cristos aduce la lumină viața și
nemurirea (2Tim. 1:10), El revelează atât viața veșnică, cât și
pierzarea veșnică. Nici măcar Hades, care în general este
echivalent cu Șeol, nu se poate eschiva de la această nouă
interpretare. Orice încercare de a elimina din NT doctrina
sumbră – dar enunțată de Cristos – a pedepsei veșnice nu face
decât să ignore această maturare simultană a adevărului.
J. A. MOTYER
Vezi, de asemenea, IAD; ȘEOL.
Bibliografie. L. Morris, Biblical Doctrine of Judgement; J. A.
Motyer, After Death; „Final State”, Basic Christian
Doctrines, ed. C. F. H. Henry.

HADES (DISB)
IAD

HADES (EBD)

that which is out of sight, a Greek word used to denote the

state or place of the dead. All the dead alike go into this place.
To be buried, to go down to the grave, to descend into hades, are
equivalent expressions. In the LXX. this word is the usual
rendering of the Hebrew sheol, the common receptacle of the
departed (Gen. 42:38; Ps. 139:8; Hos. 13:14; Isa. 14:9). This
term is of comparatively rare occurrence in the Greek New
Testament. Our Lord speaks of Capernaum as being "brought
down to hell" (hades), i.e., simply to the lowest debasement,
(Matt. 11:23). It is contemplated as a kind of kingdom which
could never overturn the foundation of Christ's kingdom (16:18),
i.e., Christ's church can never die.
In Luke 16:23 it is most distinctly associated with the doom
and misery of the lost.
In Acts 2:27-31 Peter quotes the LXX. version of Ps. 16:8-11,
plainly for the purpose of proving our Lord's resurrection from
the dead. David was left in the place of the dead, and his body
saw corruption. Not so with Christ. According to ancient
prophecy (Ps. 30:3) he was recalled to life.
HADES (STPH)

v. Locuinţa morţilor – LOCUINŢA MORŢILOR, HADES,

GHEENĂ – În ebr. che’ol, în gr. Hads (Ps. 16:10; F.A. 2:27).
Etimologia celor două cuvinte este incertă, che’ol putând
însemna nesăţios (Pv. 27:20;Pv. 30:15-16). Hads vrea să
spună invizibil.
Evreii numeau Şeol locul unde se duceau toţi morţii lor, fericiţi
şi nenorociţi (Ecl. 9:3, 10). Când murea un patriarh, se spunea că
acesta era „adăugat la poporul său” (Gen. 25:8). Samuel le-a
declarat lui Saul şi fiilor săi că a doua zi ei aveau să fie unde se
afla el însuşi (1Sam. 28:19). David, jelindu-şi fiul, spune că în
curând se va duce la el (ISam. 12:23). Murind, regele „a
adormit cu părinţii lui” (I Împ. 2:10). Evreii vorbeau
despre pogorârea în Locuinţa morţilor ca şi cum locul acesta s-
ar fi aflat nu departe de mormânt unde erau depuse trupurile
morţilor (Num. 16:30-33, Ez. 31:17; Am. 9:2; cf. Ef. 4:9).
Din perspectiva V.T., Locuinţa morţilor era considerată locul
uitării şi al odihnei, mai ales pentru cel credincios (Iov 3:13-19).
Sub influenţa mentalităţii pământeşti, caracterizată prin
dezamăgire, Eclesiastul afirmă că totul se întoarce în ţărână, atât
animalele cât şi oamenii (3:19-21); morţii nu mai ştiu nimic, nu
mai au nimic, nu mai fac nicio lucrare şi nu vor mai avea
niciodată parte de ceea ce se face sub soare (5:14). Totuşi, alte
pasaje ale V.T. merg mai departe, afirmând că sufletele îşi
continuă existenţa în Locuinţa morţilor (cf. Samuel,I Sam 28:15;
Moise şi Ilie, Mt. 17:3). Dumnezeu îi spune lui Moise: „Eu sunt
Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov” căci, pentru El, toţi sunt
vii (Mt. 22:31-32;Lc. 20:38). Şi cei răi îşi păstrează
personalitatea în lumea de dincolo (Is. 14:9-10;Ez. 32:21-31).
Şeolul este ca o carte deschisă înaintea ochilor Domnului, nimic
nu se poate sustrage privirii Lui (Iov 26:6;Pv. 15:11) şi însăşi
prezenţa Sa se face simţită de ai Sai în Locuinţa morţilor (Ps.
139:8). Credincioşii Vechiului Legământ erau ferm convinşi, de
asemenea, de slava viitoare şi de învierea trupurilor lor (Iov
19:25-27;Ps. 16:8-11;Ps. 17:15; Ps. 49:15-17;Ps. 73:23-26;Dan.
12:2-3). Răpirea la cer a lui Enoh şi Ilie (Gen. 5:24;II Împ. 2:11)
vine să întărească o asemenea certitudine.
În perioada premergătoare naşterii lui Cristos, evreii ajunseseră
să distingă în Locuinţa morţilor două despărţituri: una rezervată
celor nelegiuiţi, care intrau într-un loc de chin chiar din clipa
plecării lor de pe pământ; a doua, rezervată morţilor fericiţi şi
numită paradisul sau sânul lui Avraam Domnul Isus a folosit El
însuşi aceste expresii şi a făcut precizări remarcabile cu privire
la Locuinţa morţilor (Lc. 16:19-31). Chiar din momentul plecării
sale de pe pământul acesta, credinciosul se bucură de mângâiere
şi odihnă. Acesta este raiul promis tâlharului de pe cruce care s-
a pocăit chiar în ziua morţii sale (Lc. 23:43). Cât despre cel
nelegiuit, păstrându-şi facultăţile şi memoria, acesta suferă într-
un loc de chin, nemaiavând nici cea mai mică speranţă de
scăpare. Acest loc de suferinţă este pentru cel rău ca un fel de
arest preventiv: într-adevăr, el aşteaptă acolo a doua înviere,
judecata de apoi şi întemniţarea pentru totdeauna care va fi
infernul etern (v. Pedeapsa veşnică).
O mare schimbare s-a produs prin coborârea lui Cristos în
Locuinţa morţilor fericiţi. Potrivit profeţiei, Domnul Isus nu a
fost abandonat acolo (Ps. 16:8-11), căci era cu neputinţă ca El să
fie reţinut de legăturile morţii (F.A. 2:24). Ieşind din mormânt,
El „S-a suit sus, a luat robi (a luat robia roabă, vers.
Cornilescu; a făcut mulţi robi, vers. Niţulescu; a robit gloată de
robi, vers. V. Radu şi Gala Galaction. N. Ed.) şi a dat daruri
oamenilor” (Ef. 4:8-10). Comentatorii cred că Domnul Isus, cu
prilejul proslăvirii Sale, i-a eliberat din Şeol pe morţii
credincioşi, ducându-i cu El în cer. Cert este faptul că de acum
încolo toţi cei care mor în credinţă, în loc să coboare în Locuinţa
morţilor, se duc direct lângă Domnul lor. Pavel preferă să plece
din lumea aceasta, ca să fie împreună cu Cristos (Fil. 1:21-24),
iar nouă ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta ca să
fim acasă la Domnul (II Cor. 5:6-8). Astfel, moartea nu mai este
moarte, ci un câştig pentru noi (Ioan 11:25).
Locuinţa morţilor, având un caracter provizoriu, îşi va înceta
existenţa în momentul judecăţii de apoi, fiind aruncată „în iazul
de foc”. Împreună cu cei ce se aflau în ea, ea va fi deversată în
iadul veşnic care îşi va începe atunci existenţa (Apostolul 20:13-
14).
Gheenă îşi trage numele de la expr. ebr. ge-hinnom = valea lui
Hinom (Mt. 5:22, 29, 30;Mt. 10:28;Mt. 18:9; Mt. 23:15, 33;Mc.
9:47;Lc. 12:5;Iac. 3:6). În locul respectiv, aflat în imediata
vecinătate a Ierusalimului, s-au ars trupuri de copii în cinstea lui
Molok. Din pricina nelegiuirilor şi grozăviilor comise acolo (Ier.
32:35), a profanării sale de către regele Iosia (II Împ. 23:10),
poate şi datorită faptului că era locul unde se ardeau murdăriile
cetăţii, valea lui Hinom a devenit un simbol al păcatului şi al
suferinţei. Astfel că numele său a sfârşit prin a indica un loc de
pedeapsă şi chin veşnic (Mt. 18:8-9;Mc. 9:43). Aşadar,
cuv. gheenă este mai apropiat de infernul definitiv decât de
Locuinţa morţilor provizorie descrisă mai sus. Scenele oribile
văzute în valea aceasta au oferit imagini care reprezintă gheena
din lumea cealaltă (Mt. 5:22; cf. 13:42;Mc. 9:48).