CUPRINS

Capitolul nr.1 .....................................................................................................pg.2

Capitolul nr.2 .....................................................................................................pg.8
Capitolul nr.3 .....................................................................................................pg.11
Capitolul nr.4 .....................................................................................................pg.16
Capitolul nr.5 .....................................................................................................pg.20
Capitolul nr.6 .....................................................................................................pg.24
Capitolul nr.7 .....................................................................................................pg.29
Capitolul nr.8 .....................................................................................................pg.33
Capitolul nr.9 .....................................................................................................pg.37
Capitolul nr.10 ...................................................................................................pg.43
Capitolul nr.11 ...................................................................................................pg.46
Capitolul nr.12 ...................................................................................................pg.50
Capitolul nr.13 ...................................................................................................pg.54
Capitolul nr.14 ...................................................................................................pg.58
Capitolul nr.15 ...................................................................................................pg.61
Capitolul nr.16 ...................................................................................................pg.66
Capitolul nr.17 ...................................................................................................pg.69
Capitolul nr.18 ...................................................................................................pg.72
Capitolul nr.19 ...................................................................................................pg.75
Capitolul nr.20 ...................................................................................................pg.80
Capitolul nr.21 ...................................................................................................pg.84
Capitolul nr.22 ...................................................................................................pg.89
Capitolul nr.23 ...................................................................................................pg.94
Capitolul nr.24 ...................................................................................................pg.97
Capitolul nr.25 ...................................................................................................pg.101
Capitolul nr.26 ...................................................................................................pg.103
Capitolul nr.27 ...................................................................................................pg.106
Capitolul nr.28 ...................................................................................................pg.110
Capitolul nr.29 ...................................................................................................pg.114
Capitolul nr.30 ...................................................................................................pg.118
Capitolul nr.31 ...................................................................................................pg.123
Capitolul nr.32 ...................................................................................................pg.129
Capitolul nr.33 ...................................................................................................pg.132
Capitolul nr.34 ...................................................................................................pg.136
Capitolul nr.35 ...................................................................................................pg.141
Capitolul nr.36 ...................................................................................................pg.144
Capitolul nr.37 ...................................................................................................pg.148
Capitolul nr.38 ...................................................................................................pg.151
Capitolul nr.39 ...................................................................................................pg.157
Capitolul nr.40 ...................................................................................................pg.162
Capitolul nr.41 ...................................................................................................pg.165
Capitolul nr.42 ...................................................................................................pg.169

~1~
Capitolul 1
Prolog

1 În ţara Uţ, trăia odată un om al cărui nume era Iov. Omul acesta era integru şi
drept; el se temea de Dumnezeu şi se ferea de rău.

Uţ. Această aşezare geografică n-a fost în mod categoric identificată. Conform Plângeri 4:28,
"ţara Uţ" din timpul lui Ieremia era fie Edomul, fie "fiica Edomului" locuia departe de patrie într-o
ţară care poate fusese cucerită de Edom. Cea din urmă este probabil corectă,deoarece " ţara lui Uţ"
şi Edomul sunt trecute separat într-o listă lungă de naţiuni care aveau să suporte răzbunarea
dumnezeiască (Ieremia 25:20.21). Totuşi , puţinele date scripturistice cu privire la reşedinţa
tovarăşilor lui Iov, Elifaz, Bildad şi Ţofar (Iov 2:11) par să indice ca ei veneau de undeva din
vecinătatea Edomului. De pildă, Elifaz era un temanit. Edomul şi Temanul sunt enumerate într-un
fel care le leagă strâns una de alta(vezi Ieremia 49:7.20;Ezechiel 25:13;Amos 1:11.12;Obadia 8:9).
Tribul lui Bildad, cuprinzând pe suliţi, descindea probabil din Chetura, concubina lui Avraam
(Genesa 25:2). Buz, căminul celui de-al patrulea prieten al lui Iov, Elihu (Iov 32:2), e de asemenea
legat de Tema, cetatea de obârşie lui Elifaz (vezi Ieremia 25:23).
În ciuda acestor dovezi care indică ţinutul edomit ca aşezare a ţinutului Uţ, alţi factori au condus
pe unii la concluzii diferite. LXX în loc de Uţ traduce Ausites, despre care se spune că a fost un
teritoriu în partea de nord a deşertului Arabiei, între Palestina şi râul Eufrat. Gesenius susţine
această localitate ca fiind Uţ din Iov 1:1. Învecinarea ei cu Caldeea, de unde au venit cetele
jefuitoare care au luat cămilele lui Iov (v. 17) tinde să dea credit acestei teorii. Pe de altă parte, pe
mărturia LXX nu se poate pune totdeauna bază, ca de pildă afirmaţia din apendicele LXX la Iov,
care pretinde că Iov era unul din regii Edomului.
Alte tradiţii, păstrate de arabi, plasează ţinutul Uţ în apropiere de Damasc. De fapt, o aşezare la
64 km sud-vest de Damasc poartă încă numele Deir Eiyub, perpetuând numele lui Iov. Locul
acesta şi amplasarea nord-arabică au fost susţinute, întrucât despre Iov se spune că era omul "cel
mai cu vază din Răsărit" (v. 3). Se admite că termenul acesta se aplică teritoriului aflat la răsărit de
Palestina. Astfel, aşezarea în vecinătatea Edomului nu s-ar potrivi din punct de vedere geografic.
Pe de altă parte, dacă adoptăm poziţia că Moise este autorul cărţii (vezi Introducere), determinarea
lui geografică ar fi fost Egiptul şi Madianul şi nu Palestina.
Nu mai există nimic altceva în carte care să ajute la identificarea Uţului. Fiii şi fiicele lui Iov
locuiau într-un ţinut unde "un vânt mare de dincolo de pustie" i-a lovit (v. 19). Ei trăiau într-un
ţinut cultivat, unde "boii arau şi măgăriţele păşteau lângă ei" (v. 14). Locuinţa lui Iov era într-o
cetate sau în apropiere de ea (cap. 29:7). Tabloul, aşa cum este el, fragmentar, pare să fie acela al
unei zone marginale de ferme şi târguri la limita deşertului. O astfel de amplasare nu ar fi
neobişnuită în multe zone din Răsărit.
Iov. Ebr. 'Iyyob, pe care unii îl considera că vine din rădăcina 'ayab, şi care înseamnă "a fi ostil",
"a se purta ca un vrăjmaş". De aceea, "Iov" ar putea să însemne "cel atacat". Gesenius sugerează
că ideea principală a lui 'ayab ar putea fi aceea de a respira, a sufla, a pufăi, împotriva cuiva, ca o
exprimare a mâniei sau a urii. Totuşi, nu se poate stabili că numele "Iov" derivă de la această
rădăcină. Cu toate acestea, nu e ceva neobişnuit în Scripturi ca numele unui om să descrie
caracteristice lui majore. Numele acestea erau, fără îndoială, date mai târziu în viaţă, aşa cum a
fost numele "Israel" (Genesa 32:28). Numele "Iov" e necunoscut în literatura ebraică, dar apare în
Scripturile de la Amarna din secolul al XIV-lea î.Hr., sub forma Ayyâb. Numele este de asemenea
atestat în documente cuneiforme de la Mari, unde este scris Ayyâbum. "Iov" din Genesa 46:13 nu
e din ebr. 'Iyyob, ci din Yob.
În cimitirul Rock Creek din Washington D.C. există faimoasa statuie a durerii de Augustus
Saint-Gaudens. Este menită să fie întruparea întregii dureri omeneşti. Privind-o, un critic francez a
spus: "Nu cunosc nici o opera atât de profundă în simţăminte, atât de înaltă în arta ei şi executată
cu metode atât de simple şi atât de cuprinzătoare". Biblia are propria sa "întrupare a durerii" în

~2~
persoana lui Iov. Parafrazând pe criticul de artă francez, putem spune că nu există nimic mai
profund în simţăminte sau mai înalt în arta ei ca această carte.
Integru. [Desăvârşit, KJV]. Cuvântul acesta nu dă de înţeles neapărat o lipsă absolută a păcatului.
El înseamnă mai degrabă deplinătate, integritate, sinceritate, dar într-un sens relativ. Omul care
este "desăvârşit" înaintea lui Dumnezeu este cel care a atins gradul de dezvoltare pe care Cerul îl
aşteaptă de la el la un anumit moment. Termenul ebraic tam este echivalent cu grecescul teleios,
care adesea este tradus "desăvârşit" în Noul Testament, dar care e mai bine tradus "deplin crescut"
sau "matur" (vezi 1 Corinteni 14:20, unde teleioi e tradus "oameni mari" în contrast cu "copii"). E
greu de găsit un cuvânt care este potrivit ca traducere a termenului tam. Unii traducători, luându-se
după LXX, au folosit cuvântul "fără prihană". Acesta nu pare suficient pentru a sugera sensul
absolut de deplin şi total prezent în tam.
Drept. [Drept, KJV]. Ebr. yashar, "corect", "echilibrat", "just".
Se temea de Dumnezeu. O expresie biblică obişnuită care denotă credincioşie şi devotament faţă
de Dumnezeu. Aici se urmăreşte punerea în antiteză a lui Iov, care era devotat lui Dumnezeu, cu
cei care erau închinători ai altor dumnezei.
Se ferea. Ideea este aceea a evitării răului, a abaterii de la el, ca de o primejdie. Cele 4 idei
cuprinse în versetul acesta nu sunt simple repetări pentru a impresiona pe cititor că Iov era un om
bun, ci ele se completează reciproc în vederea alcătuirii tabloului complet al unui caracter ieşit din
comun.

2 I s-au născut 7 fii şi 3 fiice.

3 El avea 7000 de oi, 3000 de cămile, 500 de perechi de boi, 500 de măgari şi un
număr mare de slujitori. Era cel mai însemnat om dintre toţi locuitorii Răsăritului.
Avea. [Averea lui era, KJV]. Ebr. miqneh, "vite", din rădăcina qanah, "a strânge avere". În
răsărit, averea se socotea în cea mai mare parte în vite.
Oi. Ebr. so'n, un cuvânt care se referă atât la oi, cât şi la capre. Aceste animale procurau hrana şi
îmbrăcăminte.
Cămile. Acestea înlesneau comerţul cu ţinuturi depărtate.
Măgari. Animale de povară domestice obişnuite.
Număr mare de slujitori. Mulţi slujitori care munceau.

4 Fiii lui obişnuiau să meargă şi să ţină, pe rând, câte un ospăţ în casa fiecăruia în
parte; ei le chemau şi pe cele 3 surori ale lor ca să mănânce şi să bea împreună cu ei.
Ospăţ. Cuvântul ebraic pentru "ospăţ" provine dintr-o rădăcină care înseamnă "a bea", indicând
astfel un prilej de a bea.
Pe rând. [Fiecare la ziua lui, KJV]. Mulţi şi-au închipuit că expresia aceasta s-ar putea referi la
zile de naştere, deducând aceasta din cap. 3:1, unde se spune că Iov "şi-a blestemat ziua în care s-a
născut" ["ziua sa", KJV].Alţii şi-au imaginat că aceşti fii petreceau în fiecare zi şi această descriere
este un semn al bogăţiei lor. Iar alţii au considerat că aici se face aluzie la zile de sărbătoare
obişnuite. Chestiunea nu poate fi tranşată definitiv.

5 Când se termina câte un şir de ospeţe, Iov îi chema şi îi sfinţea. El se trezea

dimineaţa devreme şi aducea arderi-de-tot pentru fiecare dintre ei, zicând: „Poate fiii
mei au păcătuit şi l-au blestemat pe Dumnezeu în inimile lor.” Aşa obişnuia Iov să
facă.

Când se termina câte un şir. Sau "încheiaseră circuitul". Tabloul este acela al unui ciclu de zile,
venind una după alta prin rotaţie.
Sfinţea. Ca preot patriarhal al familiei, el îi "consacra" pe copiii săi. Pare că Iov îi invita pe copiii
săi să vină în casa lui, unde se ţinea un fel de ceremonie religioasă.

~3~
 Fiii mei au păcătuit. Pare că fiii duceau o viaţă de lux, lipsită de griji. Având o sensibilitate
spirituală aparte, Iov identifica primejdiile din calea lor şi implora iertarea divină în favoarea lor.
Lucru destul de ciudat păcatul de care se temea Iov la fii săi era acelaşi păcat pe care, mai târziu,
el însuşi a fost ispitit să-l comită. Ei erau ispitiţi de huzur; el era ispitit de lipsuri.
L-au blestemat. [Au blestemat, KJV]. Ebr. barak, de peste 200 de ori tradus "a binecuvânta". Dar
aici şi în Iov 1:11; 2:5.9; 1 Regi 21:10.13, sensul cerut pare să fie exact opusul. Ca să atribuie lui
barak înţelesuri contrare, mulţi savanţi preferă să privească folosirea aici ca eufemism. Alţii traduc
barak prin înţelesul lui obişnuit "a binecuvânta" şi traduc termenul 'Elohim "dumnezei" în loc de
"Dumnezeu", dând astfel de înţeles că fiii binecuvântau dumnezei falşi. Se pare însă că sensul este
de "a blestema" şi că 'Elohim înseamnă adevăratul Dumnezeu. Cuvinte cu înţeles opus se găsesc şi
în alte limbi vechi, precum egipteana.
Obişnuia Iov să facă. Literal, "toate zilele". Cu toate că era un om bogat şi influent, Iov n-a
îngăduit ca răspunderile sale să-i diminueze grija pentru copiii săi, pe care îi prezenta mereu
înaintea Dumnezeului său.

Prima încercare a lui Iov

6 Într-o zi, fiii a(LXX: îngerii; şi în 2:1) lui Dumnezeu au venit pentru a se înfăţişa
înaintea DOMNULUI. Satan b(Satan înseamnă vrăjmaş sau acuzator. Peste tot, în
Iov, cuvântul este însoţit de articolul hotărât, spre deosebire de 1 Cron. 21:1; peste
tot în carte) a venit şi el în mijlocul lor.

Într-o zi. Tradiţia iudaică sugerează că această "zi" era Anul nou iudaic. Unii traducători creştini
o consideră ziua anuală a judecăţii. Nu e deloc necesar ca ziua aceasta să coincidă cu vreo
sărbătoare omenească. Nu este necesar ca întâlnirile lui Dumnezeu cu fiinţele cereşti să se
potrivească cu socotelile pământeşti. Fără îndoială că expresia lasă de înţeles că adunarea a fost
ţinută la timpul hotărât de Dumnezeu (vezi cap. 2:1).
Fiii lui Dumnezeu. LXX traduce "îngerii lui Dumnezeu". Evident, este vorba despre îngeri (vezi
DA 834; GC 518; 6T456). Îngerii, ca şi oamenii, sunt fiinţe create (Coloseni 1:16) şi, în sensul
acesta, fii ai lui Dumnezeu.
Înaintea Domnului. Locul nu e specificat şi prin urmare nu poate fi cunoscut. Nu pare just ca
scena să fi avut loc chiar în cer, deoarece Satana nu avea voie în acel spaţiu (Apocalipsa 12:7-9;
SR 26, 27). El avea acces relativ în alte lumi (vezi EW 290).
Satan. Ebr. kaśśatan, literal "vrăjmaşul". De aici vine verbul śatan, "a fi vrăjmaş" sau "a se purta
ca un vrăjmaş". Verbul şi substantivul apar împreună în Apocalipsa 3:1, care, literal, spune:
"vrăjmaşul stând la dreapta lui ca să i se împotrivească". Cuvântul din limba engleză "Satan" [rom.
"Satana"] vine direct din ebraică. Satana nu e unul dintre "fiii lui Dumnezeu". El a venit în
mijlocul lor, dar nu făcea parte dintre ei (vezi GC 518).

7 DOMNUL l-a întrebat pe Satan: – De unde vii? Satan i-a răspuns DOMNULUI: – De
la cutreieratul pământului şi de la plimbarea ce am făcut-o pe el.

De la cutreieratul. Ebr. shut, "a merge din loc în loc" sau "a hoinări". De pildă, cuvântul este
folosit pentru a descrie căutarea manei (Numeri 11:8), efectuarea unui recensământ
(2 Samuel 24:2) şi căutarea unui om bun (Ieremia 5:1).
Plimbarea. Compară cu expresia "potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale, ... şi caută pe cine să
înghită" (1 Petru 5:8).

~4~
8 DOMNUL l-a întrebat pe Satan: – L-ai văzut pe robul Meu Iov? Nu mai e nimeni ca
el pe pământ, un om curat la suflet, drept, care se teme de Dumnezeu şi se fereşte de
rău.
9 Atunci Satan I-a răspuns DOMNULUI: – Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu?
Degeaba. Ebr. chinnam, "gratis", "pentru nimic", "fără restricţie", "în zadar". Acelaşi cuvânt este
folosit la cap. 2:3, unde Domnul a spus lui Satana: "tu Mă îndemni să-l pierd fără pricină"; şi din
nou în cap. 9:17, unde Iov se plânge că Dumnezeu i-a înmulţit rănile "fără pricină".
Satana a insinuat că Iov Îl slujea lui Dumnezeu din motive egoiste: pentru câştigul material pe
care Dumnezeu îl îngăduise să sporească ca un stimulent şi o răsplată pentru serviciul său. El a
încercat să tăgăduiască faptul că adevărata religie izvorăşte din iubire şi dintr-o apreciere
conştientă a caracterului lui Dumnezeu, că adevăraţilor închinători le place religia pentru ea însăşi,
nu pentru răsplătire; că ei Îl slujesc pe Dumnezeu pentru că o astfel de slujire este dreaptă în ea
însăşi şi nu numai pentru că cerul este plin de slavă; şi că ei Îl iubesc pe Dumnezeu pentru că este
vrednic de ataşamentul şi încrederea lor şi nu numai pentru că El îi binecuvântează şi le dă
fericire.

10 Nu l-ai împrejmuit Tu pe el, casa lui şi tot ceea ce are cu ocrotirea Ta? Tu ai
binecuvântat lucrul mâinilor lui şi averile lui i s-au înmulţit în ţară.
Casa lui. Satana menţionează 3 lucruri care sunt apărate: Iov însuşi, casa lui şi averile lui.
Nenorocirea a lovit întâi averile lui (v. 15-17), apoi casa lui (v. 18, 19) şi, în final, pe Iov însuşi
(cap. 2;7. 8).
Averile lui[Turmele-trad. Cornilescu;Averea, KJV] Ebr. miqneh. Vezi la v. 3.
S-au înmulţit. [Sporit, KJV] Ebr. paraş, "a răzbi prin", "a exploda". Paraş e folosit în expresia
"teascurile tale vor geme de must" [Vor da pe dinafară, KJV] (Proverbe 3:10). Prosperitatea lui
Iov era uimitoare.

11 Dar ia întinde-Ţi mâna acum şi atinge-te de tot ce are şi vei vedea că Te va

blestema în faţă.
Dar. Ebr. 'ulam. Un adversativ puternic, pentru a scoate în evidenţă contrastul dintre starea
fericită de acum a lui Iov şi presupusa lui atitudine în nenorocire. Textul ebraic poate fi tradus în
mod accentuat: "cu siguranţă te va blestema". Vezi la v. 5 privitor la "blestem" ca traducere a
cuvântului barak.

12 DOMNUL i-a răspuns lui Satan: – Iată, îţi dau pe mână tot ceea ce are, numai
asupra lui să nu-ţi întinzi mâna! Atunci Satan a plecat dinaintea DOMNULUI.
Pe mână. [În puterea ta, KJV]. Dumnezeu a acceptat provocarea. El n-a mai ocrotit averile lui
Iov, îngăduind-i acestuia să demonstreze că el face faţă testului. Domnul dorea să arate că oamenii
îl vor sluji din iubire curată. A fost necesar să dovedească nedreaptă susţinerea sarcastică a lui
Satana. Totuşi prin toată această situaţie, Dumnezeu avea să-şi îndeplinească planurile harului Său
(vezi DA 471).

13 Într-o zi, în timp ce fiii şi fiicele sale mâncau şi beau vin în casa fiului cel mare,
întâiul născut,

Într-o zi. Vezi la v. 6; cf. cap. 2:1. Aceste 3 pasaje, care încep cu aceeaşi formulă legată de timp,
prezintă cadrul a 3 scene succesive. Prima şi a treia dintre ele au avut loc într-un loc necunoscut,
poate în spaţiul ceresc (vezi la v. 6), cea în discuţie acum, pe pământ. Scena începe cu una dintre
petrecerile obişnuite ale copiilor lui Iov, de astă-dată acasă la fratele cel mai mare. Viaţa copiilor
este fericită şi lipsită de griji, a lui Iov, liniştită.
~5~
14 a venit la Iov un mesager care i-a zis: „În timp ce boii tăi erau la plug, iar
măgăriţele păşteau lângă ei,
Erau la plug. Aceasta indică faptul că ziua nu era o sărbătoare generală.

15 nişte sabeeni c(Probabil arabi din Şeba) s-au năpustit asupra lor, i-au luat, iar pe
slujitori i-au trecut prin ascuţişul sabiei. Doar eu am scăpat ca să te înştiinţez.”
Sabeeni. Poate descendenţi ai lui Cuş (Genesa 10:7), sau ai lui Abraam prin Chetura
(Genesa 25:3). Sabeenii au fost identificaţi ca locuind în diferite părţi ale Arabiei. Prin urmare,
amplasarea ţării Uţ (vezi la v. 1) nu poate fi determinată prin localizarea sabeenilor.

16 În timp ce acesta încă vorbea, un altul a venit şi i-a zis: „Focul lui Dumnezeu a
căzut din cer şi a ars oile şi slujitorii, i-a ars de tot. Doar eu am scăpat ca să te
înştiinţez.”
Focul lui Dumnezeu. LXX omite "lui Dumnezeu". Mulţi comentatori consideră că focul acesta a
fost un fulger, dar o asemenea susţinere nu este necesară. Indiferent care a fost agentul care a
produs distrugerea, cei din vechime l-ar fi recunoscut ca venind de la Dumnezeu.
Faptele marii lupte, aşa de evident demonstrate în experienţa prezentă nu erau înţelese, iar
oamenii Îi atribuiau lui Dumnezeu ce adesea era acţiunea vrăjmaşului. Chiar şi când uneltirile
pline de răutate ale lui Satana sunt date pe faţă, întâmplări pe care Dumnezeu doar le îngăduie Îi
sunt adesea atribuite Lui.

17 În timp ce acesta încă vorbea, a venit un altul şi i-a zis: „Nişte caldeeni d(Popor
beduin până în sec. XI-X î.Cr., când se aşează în sudul Mesopotamiei, devenind mai
târziu nucleul Imperiului Babilonian), împărţiţi în 3 cete, au năvălit, ţi-au luat
cămilele, iar pe slujitori i-au trecut prin ascuţişul sabiei. Doar eu am scăpat ca să te
înştiinţez.”
Caldeeni. Ebr. Kaśdim. LXX zice "călăreţii", dar aceasta e probabil interpretativă ca să indice
faptul că traducătorii au considerat că cetele rătăcitoare ale kaśdinilor foloseau cavalerie.
Au năvălit. Sau "au atacat". Astfel de incursiuni au fost întotdeauna la ordinea zilei în Arabia şi
în alte părţi ale Orientului apropiat.

18 În timp ce acesta încă vorbea, a venit un altul şi i-a zis: „Fiii şi fiicele tale
mâncau şi beau vin în casa fratelui lor mai mare, întâiul născut.
19 Dintr-odată un vânt puternic a suflat dinspre pustie, a izbit în cele 4 colţuri ale
casei şi astfel casa s-a prăbuşit peste tineri şi au murit. Doar eu am scăpat ca să te
înştiinţez.”
Dinspre pustie. Expresia pare să descrie un vânt care sufla peste deşert şi a venit cu toată forţa
asupra locuitorilor ţinutului. Prima şi a doua tragedie au fost comise de oameni plecaţi după pradă
- sabeeni şi haldeeni. Tragedia a doua şi a patra au venit ca rezultat al vântului şi al focului - agenţi
care nu sunt sub controlul omului.
Tineri. Ebr. ne'arim, literal, "băieţi", "tineri". Se pot înţelege prin această expresie vârste cuprinse
între perioada copilăriei (Exod 2:6) şi a tinereţii. Ne'arim este tradus "slujitori" în Iov 1:15,16,17.
În v. 19 se referă la fii şi fiice (v. 18) şi pe slujitorii care-i serveau.
Iov n-a avut ocazia să-şi revină în urma nenorocirilor. Violenţa tragediilor era accentuată de
nemiloasa succesiune în timp a evenimentelor. În doar câteva minute toată lumea lui s-a prăbuşit.

~6~
20 Atunci Iov s-a ridicat, şi-a sfâşiat mantia şi şi-a ras capul. A căzut la pământ, s-a
închinat

Şi-a sfâşiat mantia. Gestul obişnuit al durerii (vezi Genesa 37:29.34; 44:13; 1Regi 21:27;
Isaia 15:2; Ieremia 47:5).
S-a închinat. Ebr. shachah, "a se pleca până la pământ", "a se prosterna". Iov ar fi putut să-i
blesteme pe sabeeni şi pe haldeeni. El ar fi putut să blesteme focul şi vântul. Ar fi putut să-L
blesteme pe Dumnezeu care a îngăduit asemenea catastrofe. El însă "s-a închinat". Compară cu
experienţa lui David, care după moartea fiului său "s-a dus în casa Domnului şi s-a închinat"
(2 Samuel 12:20).

21 şi a zis: „Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în pământ
e(Lit.: acolo)! DOMNUL a dat, DOMNUL a luat, fie Numele DOMNULUI
binecuvântat!”

Mă voi întoarce. Limbajul de aici nu trebuie forţat. Este poezie, nu proză. Este doar un fel poetic
de a spune că omul părăseşte lumea acesta tot aşa de gol şi neajutorat, cum a intrat în ea. Iov nu a
vorbit aici în limbajul tehnic al teologiei, metafizicei sau fiziologiei.
Domnul a dat. Afirmaţia aceasta a devenit expresia clasică a resemnării creştine. Chiar de la
căderea în păcat, Satana a defăimat caracterul lui Dumnezeu. Mai rău, el a căutat să facă să pară că
acţiunile rele pe care el le face să fie puse în socoteala lui Dumnezeu (vezi GC 534).
Binecuvântat. Purtarea lui Iov era o tăgăduire impresionantă a insinuării lui Satana (v. 11). La
întrebarea: "Se teme Iov de Dumnezeu fără să aibă în vedere un câştig egoist?", Iov a răspuns:
"Da." Satana a rămas perplex. El văzuse pe mulţi care L-au blestemat pe Dumnezeu în împrejurări
asemănătoare, dar atitudinea lui Iov era inexplicabilă.
Focul s-a dezlănţuit peste parohia unui pastor german, distrugând casa lui şi casa enoriaşilor lui.
Apoi moartea a cerut pe soţia şi pe copii lui. Boala l-a doborât; apoi a fost lovit de orbire. Sub
aceasta avalanşă de suferinţe, el a dictat aceste cuvinte:
"Isuse, cum vrei Tu!
Să fie voia Ta!
Cu drag eu mă încred
Doar in iubirea Ta."

22 În toate acestea Iov n-a păcătuit, n-a aruncat vina asupra lui Dumnezeu.

N-a aruncat vina asupra lui Dumnezeu. [N-a învinuit nebuneşte pe Dumnezeu, KJV]. Expresia în
ebraică este idiomatică. Literal, "n-a pus în seama lui Dumnezeu tiphlah". Tiphlah pare să se
refere la ceea ce nu este în armonie cu caracterul lui Dumnezeu. În reacţia lui la primele nenorociri
abătute asupra lui, Iov n-a spus nimic ce ar fi putut să regrete mai târziu; el nu s-a înjosit
plângându-şi de milă şi jelindu-se, ci şi-a păstrat capul sus când alţi oameni ar fi căzut zdrobiţi sub
povara loviturilor care veneau din toate părţile.

Comentarii Ellen G. White: 6 �;DA 834; GC 518 ;7 �;�;MYP 51; 1T 341; 5T 294;8-12 �;
Ed 155;9.10 �;GC 513;10 �;�;GC 589;12 �;�;3T 311;12-19 �;GC 589;21 �;�;LS 253;
1T 110, 111.

~7~
Capitolul 2
A doua încercare a lui Iov

1 Într-o altă zi, fiii lui Dumnezeu s-au înfăţişat înaintea DOMNULUI. Satan a venit şi
el în mijlocul lor pentru a se înfăţişa înaintea DOMNULUI.
S-au înfăţişat. Vezi la cap. 1:6.

2 DOMNUL l-a întrebat pe Satan: – De unde vii? Satan I-a răspuns: – De la

cutreierarea pământului şi de la plimbarea ce am făcut-o pe el.
Cutreierarea. Vezi la cap. 1:7.

3 DOMNUL i-a zis lui Satan: – L-ai văzut pe robul Meu Iov? Nu mai e nimeni ca el
pe pământ, un om curat la suflet şi drept, care se teme de Dumnezeu şi se fereşte de
rău. Chiar şi acum, el rămâne neclintit în curăţia lui, deşi M-ai stârnit împotriva lui
ca să-l distrug fără motiv.
Drept. [Desăvârşit, KJV]. Vezi la cap. 1:1.7.
Curăţia. [Integritatea, KJV]. Ebr. tummah. Cuvântul acesta provine din aceeaşi rădăcină ca şi
cuvântul tradus "desăvârşit" din versetul acesta şi din cap. 1:1.8. Ideea este aceea de deplin (vezi
cap. 1:1).
Să-l distrug. Literal, "să-l înghit", "să-l copleşesc". LXX în loc de articolul "îl" redă "averile lui".
Fără motiv. Ebr. chinnam. Tradus "degeaba" (vezi cap. 1:9).

4 Atunci Satan I-a răspuns DOMNULUI: – Piele pentru piele a(Posibil un proverb,
folosit în contextul trocului, al schimbului de piei de animale; probabil Satan se
referă aici la faptul că, atâta timp cât Dumnezeu nu s-a atins de Iov însuşi, atitudinea
acestuia nu este deloc lăudabilă, poate este chiar o încercare egoistă de a se proteja
pe sine)! Omul dă tot ce are pentru viaţa sa.
Piele pentru piele. Expresia aceasta a dat naştere la multe discuţii printre comentatori. Expresia,
evident proverbială, poate şi-a avut obârşia în limbajul tocmelii sau al schimbului, vrând să spună
că un om renunţă la un lucru în schimbul altuia sau la o proprietate mai puţin valoroasă pentru a
câştiga alta mai mare. În acelaşi fel el ar fi fost dispus Iov să renunţe la orice, pentru ca viaţa lui,
lucrul cel mai de preţ, să poată fi salvată. Satana caută să demonstreze că Iov nu fusese pus destul
de serios la încercare ca să dea la iveală adevăratul lui caracter. El prezintă teoria că fiecare om are
preţul său. Integritatea lui Iov demonstrase că un om îşi poate pierde averea şi să continue să-I
slujească pe Dumnezeu, dar Satana nu era dispus să admită că un om va rămâne credincios lui
Dumnezeu dacă viaţa îi va fi pusă în pericol. Compară cu Matei 6:25.

5 Ia întinde-Ţi mâna şi atinge-te de carnea lui şi de oasele lui şi vei vedea că Te va

blestema în faţă!
6 DOMNUL i-a răspuns lui Satan: – Iată, ţi-l dau pe mână, numai cruţă-i viaţa!
Cruţă. Ebr. shamar, "a păstra", "a veghea asupra", "a cruţa".
Viaţa. Ebr. neplesh, deseori tradus "suflet", dar aici este sigur vorba de viaţa fizică.

~8~
7 Satan a ieşit din prezenţa DOMNULUI şi l-a umplut pe Iov de bube dureroase din
talpa piciorului până-n creştetul capului.
Bube. Ebr. shechin, dintr-o rădăcină care înseamnă "a fi fierbinte", "a fi inflamat". Cuvântul este
folosit pentru buba rea a plăgilor egiptene (Exod 9:9), erupţiile leprei (Levitic 13:20) şi pentru
boala lui Ezechia (2 Regi 20:7). S-ar putea să nu fie descrisă aceeaşi boală în fiecare caz. Mulţi au
căutat să pună diagnosticul bolii lui Iov din simptomele indicate (Iov 7:4.5.14; 17:1; 19:17-20;
30:17-19.30). Unii au presupus ca bubele lui Iov erau tumorile purulente de piele, cunoscute
astăzi. Alţii au gândit că Iov a fost lovit cu elefantiazis. Boala aceasta îşi trage numele din aspectul
porţiunilor afectate, care sunt acoperite cu o coajă noduroasă şi crăpată, ca pielea de elefant. E
riscant să încerci să diagnostichezi boala unui om care a trăit acum 3500 de ani, când informaţiile
de care dispunem constau doar din câteva observaţii care nu sunt de specialitate, raportate într-o
carte care este poetică în cea mai mare parte a ei. În primul rând, nu se poate admite cu siguranţă
că toate bolile de astăzi sunt identice cu cele de pe vremea lui Iov. În al doilea rând, simptomele
sunt prea vagi pentru a îndreptăţi o concluzie. În al treilea rând, nici măcar nu este sigur că boala
adusă de Satana asupra lui Iov se încadra în schema vreuneia din bolile cunoscute atunci sau
acum. Este suficient să observăm că Iov a suferit foarte mult, fără să căutăm să-i diagnosticăm
boala.

8 Iov a luat un ciob de lut cu care să se scarpine şi s-a aşezat în cenuşă.

Un ciob. Un ciob de oală spartă, evident folosit pentru a mai alina mâncărimea violentă şi poate a
îndepărta puroiul şi coaja erupţiilor.
S-a aşezat în cenuşă. Un simbol obişnuit pentru durere (vezi Isaia 58:5; Ieremia 6:26; Iona 3:6).
La LXX traduce propoziţia aceasta astfel: "a şezut pe o grămadă de gunoi în afara cetăţii", dar
traducerea aceasta poate fi interpretativă.

9 Atunci soţia lui i-a zis: – Încă rămâi neclintit în curăţia ta? Blestemă-L pe
Dumnezeu şi mori!
Soţia lui. Targum-ul îi redă numele, Dina, din care s-a tras concluzia ca Iov era ginerele lui
Iacob. Fireşte, aceasta e doar tradiţie.
Curăţia. [Integritatea, KJV]. Vezi la cap. 2:3.
Blestemă-L pe Dumnezeu. Soţia lui Iov încearcă să-l convingă pe Iov să facă exact ceea ce dorea
Satana. Ea zice de fapt: "Ce bine îţi aduce virtutea? Tot aşa de bine ai putea să blestemi pe
Dumnezeu şi să suporţi consecinţele". LXX dezvoltă cuvântarea soţiei lui Iov: "Şi trecând vreme
multă, zis-a către Iov femeia lui: până când vei răbda, zicând iată că voi aştepta încă puţină vreme
nădejdea mântuirii mele? Că iată a pierit pomenirea ta de pe pământ, feciorii tăi şi fetele tale,
durerile şi chinurile pântecelui meu, cu care în zadar m-am ostenit cu suferinţă; ca vai de ei au
pierit, şi tu însuţi în putreziciunea viermilor şezi, mâind afară sub văzduh, şi eu rătăcesc ca o
slujnică umblând din loc în loc şi din casă în casă, aşteptând până va apune soarele, ca să mă
ostenesc de ostenelile, de trudele şi de durerile mele, care acum mă cuprind, ci zi un cuvânt către
Domnul, şi mori." [Traducerea în limba română e luată din Biblia Sinodală din 1914].
Originea afirmaţiei de mai sus e nesigură. Ea nu se află în nici un manuscris ebraic existent, şi
sunt motive de a pune la îndoială faptul că a existat în manuscrise timpurii ale LXX.

10 El i-a răspuns: – Vorbeşti ca o femeie nebună. Ce?! Să primim de la Dumnezeu

doar binele şi să nu primim şi răul? În toate acestea Iov nu a păcătuit deloc prin
vorbele sale.
Nebună. Ebr. nebalah. Nu debilitate mintală, ci insensibilitate religioasă şi morală.
Primim şi răul. Aici este exprimată din nou resemnarea completă, pe care o găsim şi în
cap.1:21. Întrebarea lui Iov poate fi parafrazată astfel: "Să primim de la Dumnezeu toate lucrurile
bune ca un lucru obişnuit şi apoi să ne plângem când trimite suferinţă?"

~9~
 Cei 3 prieteni ai lui Iov

11 3 prieteni de-ai lui Iov, Elifaz din Teman, Bildad din Şuah şi Ţofar din Naamat,
au auzit de nenorocirea care s-a abătut asupra lui şi s-au înţeles să meargă împreună
la el, pentru a-l mângâia sufleteşte şi a-l îmbărbăta.

Elifaz din Taman. Vezi la cap. 1:1. Unul dintre fiii lui Esau s-a numit Elifaz. El, la rândul său, a
avut un fiu numit Taman (Genesa 36:11). Taman este numele unei aşezări geografice legate de
Edom în Ieremia 49:7; Ezechiel 25:13; Amos 1:11.12; Obadia 2:9. Se pare că nu există informaţii
precise care să precizeze în ce parte a Edomului locuiau temaniţii.
Bildad din Şuah. Unii comentatori l-au pus în legătură pe Bildad cu Şuah, fratele lui Madian
(Genesa 25:2), ai cărui descendenţi se credeau că au trăit undeva în ţinutul edomit. Totuşi,
inscripţiile îndreaptă acum atenţia către Shukhu, în partea de mijloc a Eufratului ca posibil loc de
origine a lui Bildad.
Ţofar din Naamat. Numele Ţofar este de-altminteri necunoscut. A existat un târg cu numele
Naama în părţile de sud-vest ale lui Iuda (Iosua 15:41) de care ar fi putut să aparţină Ţofar.
S-au înţeles. Împrejurările menţionate aici sugerează trecerea unei perioade suficient de lungi de
când îl loviseră nenorocirile pe Iov. Era nevoie de timp ca vestea despre starea lui să ajungă la
aceşti 3 prieteni. Apoi trebuie să mai fi trecut ceva timp până când aceşti 3 bărbaţi au comunicat
între ei şi au ajuns la o concluzie. După aceea, ei au avut de călătorit până în ţara Uţ, acasă la Iov.
Trecerea acestei perioade de timp ne ajută să explicăm schimbarea de atitudine a lui Iov de la
resemnarea calmă din cap. 2:10 la descurajarea profundă din cap. 3. Loviturile iniţiale ale tragediei
se pare că nu au fost atât de dăunătoare pentru moralul lui Iov cum au fost săptămânile de
suferinţă fizică şi zbucium sufletesc constant.
A-l mângâia sufleteşte. Literal, "să clatine capul cu o expresie de milă", "să facă semne de
durere". Uneori tradus "a plânge [pe cineva]" (Iov 42:11; Ieremia 15:5; 16:5 etc.).
A-l îmbărbăta. Ebr. nacham, înrudit cu o rădăcină arabă din aceeaşi familie care înseamnă
"a respira greu".

12 Când şi-au ridicat privirea de departe, abia l-au mai recunoscut. Ei au început să
se tânguie şi să plângă. Şi-au sfâşiat mantiile şi şi-au presărat ţărână pe cap.

Abia l-au mai recunoscut. Iov era atât de desfigurat de boala lui încât nu era de recunoscut.
Prietenii lui nu şi-au putut stăpâni emoţiile când au văzut starea lui. Ei nu numai că au plâns,
reacţia firească a durerii, dar s-au manifestat exterior în spiritul Orientului: şi-au sfâşiat hainele şi
şi-au presărat ţărână sau cenuşă pe cap (vezi Iosua 7:6; 1 Samuel 4:12).

13 S-au aşezat lângă el pe pământ şi au rămas aşa vreme de 7 zile şi 7 nopţi. Aceştia
n-au scos nici un cuvânt, căci vedeau cât de mare îi era durerea.

N-au scos nici un cuvânt. Unii au atras atenţia că la iudei şi la orientali, în general, era o
chestiune de bunăcuviinţă în purtare, dictată de un simţământ nobil şi adevărat, de a nu vorbi unei
persoane cuprinsă de o adâncă suferinţă până când ea nu dădea semn că doreşte să fie mângâiată.
Dacă se aplică şi aici, atunci atâta vreme cât Iov a păstrat tăcerea, prietenii lui s-au abţinut să
vorbească.
[Să-i-trad. Cornilescu]. Aceasta afirmaţie dă de înţeles că ei erau liberi să discute între ei sau cu
slujitori care-i slujeau lui Iov.
Durerea. Literal, "chinul", fizic sau sufletesc. Aici probabil ambele.

Comentarii Ellen G. White: 5-7 �;DA 471; Ed 155;7 �;�;PP 129;7-10 �;AA 575; 3T 311;
4T 525.

~ 10 ~
Capitolul 3
Plângerea lui Iov

1 După toate aceasta, Iov şi-a deschis gura şi a început să blesteme ziua în care s-a
născut.

A început să blesteme ziua. Cuvântul tradus "blestemat" vin de la qalal, un termen comun pentru
blestemare şi nu de la barak, ca în cap. 1:5.11; 2:5.9 (vezi la cap. 1:5). Odată cu trecerea
săptămânilor se pare că Iov trece de la o atitudine de resemnare calmă la una de adâncă disperare.
Compară cu blestemarea de către Ieremia a zilei sale de naştere în cuvinte asemănătoare
(Ieremia 20:14-18).

2 Iov a zis:

[A luat cuvântul-trad. Cornilescu]. Ebr. 'anah, în general tradus "a răspunde". Aici înseamnă
"a răspunde la o ocazie", "a vorbi în vederea împrejurărilor" (vezi Deuteronom 26:5; Isaia 14:10;
Zaharia 3:4). Cu versetul acesta se încheie introducerea în proză a cărţii lui Iov.
Capitolul 3:3-26 prezintă primul poem. Este împărţit în 3 strofe, v, 3-10; 11-19 şi 20-26. În strofa
întâi, Iov blestemă ziua naşterii sale şi noaptea zămislirii sale. În cea de-a doua, el îşi exprimă
dorinţa de a fi murit înainte de naştere. A treia strofă pune întrebarea: Pentru ce-i forţează
Dumnezeu pe oameni să trăiască, atunci când ei ar vrea mai bine să moară? Blestemele lui sunt
solemne, profunde şi sublime. Aceste declaraţii poetice nu se pretează la o analiză tehnică
amănunţită. Iov nu are logică. Mai degrabă, el exprimă simţămintele nestăvilite ale unui suflet
zdrobit.

3 „Să piară ziua în care m-am născut şi noaptea în care s-a zis: «S-a născut un
băiat!»

Să piară ziua[Blestemată să fie ziua-trad. Cornilescu;Să piară ziua, KJV]. Un fel poetic de a
spune: "Doresc să nu mă fi născut". "Ziua" este aici personificată.
Noaptea. "Noaptea" este de asemenea personificată. O variantă mai simplă ar fi "noaptea care a
zis" (vezi RSV).
Un băiat. Ebr. geber, "un bărbat", scoţând în evidenţă că e puternic, altfel decât femeile şi copiii.
Nu este cuvântul obişnuit care indică sexul masculin; acesta ar fi fost zakar. Geber este folosit aici
în mod poetic. După cum vestirea zămislirii este făcută de "noaptea" personificată, tot aşa fiinţa
care a fost zămislită este considerată nu copil, ca în mod normal, ci bărbatul în care avea să se
transforme Iov. LXX face ca noaptea să fie aceea a naşterii lui Iov şi nu a zămislirii lui. Motivul
este probabil acela de a evita dificultatea anunţării sexului copilului în noaptea zămislirii. Totuşi,
folosind imaginaţia poetică, un astfel de lucru este aici atribuită nopţii.

4 Prefacă-se în întuneric ziua aceea! Fie ca Dumnezeu să nu se îngrijească de ea din

ceruri, iar lumina să nu strălucească peste ea!

Întuneric. Este blestemul cel mai impresionant care putea fi rostit asupra unei zile, deoarece
întunericul este opusul zilei.
Ziua aceea. Versetele 4 şi 5 blestemă ziua naşterii, iar versetele 6-10, noaptea zămislirii.
Să nu se îngrijească. Literal, "să nu întrebe de ea". Dumnezeu este Cel care dă zilei lumina. El e
solicitat acum să o treacă cu vederea.
Lumina să nu strălucească. Sublinierea se realizează prin repetare.

~ 11 ~
5 Negura şi bezna a(Sau: umbra morţii) să o cuprindă, norii să o acopere,
întunecimea zilei să o înspăimânte!

Bezna. Ebr. şalmaweth. Unii savanţi schimbă vocala pentru a citi salmuth şi o traduc "întuneric
adânc" (vezi RSV). Şalmuth este privit ca cel mai puternic cuvânt din limba ebraică care exprimă
ideea de întuneric (vezi Iov 10:21.22; 12:22; 16:16; 24:17; 34:22; Isaia 9:2; Ieremia 2:6;
Amos 5:8). Alţi comentatori consideră că nu există suficiente motive pentru îndepărtarea de
punctări vocalice tradiţionale, care sunt susţinute de LXX, şi adoptă traducerea "umbra morţii".
Să o cuprindă. De la ebr. ga'al, "a răscumpăra", "a acţiona ca rudă". Aici, probabil, cu sensul de
"a pretinde". Cuvântul are şi înţelesul de "a păta" sau "a mânji". Ambele semnificaţii dau sens
pasajului, dar primul redă o imagine mai vie. Noaptea, ca ruda cea mai apropiată a zilei, de îndată
ce aceasta soseşte o va pretinde pentru sine. Despre o tratare a lui ga'al în înţelesul acesta, vezi la
Rut 2:20.
Norii. [Un nor, KJV]. Fie ca nori compacţi, groşi strânşi laolaltă să se coboare asupra ei. Acesta
este un fel de a exprima ideea de întuneric pe care poetul caută să o sublinieze.
Întunecimea zilei.Probabil o referire la eclipse, cicloane sau furtuni de nisip care ar întuneca ziua.

6 Întunericul să stăpânească noaptea aceea! Să nu se bucure între zilele din an, să nu

fie numărată între luni!

Întunericul. Ebr. 'ophel, uneori folosit pentru a exprima întunericul din lumea morţii (vezi
cap. 10:22).
Noaptea aceea. Noaptea zămislirii lui Iov (v. 3).
Să nu se bucure[Să piară-trad. Cornilescu;Să nu fie adăugată, KJV]. Literal, "să nu se bucure".
Traducerea "să nu fie adăugată" cere o schimbare a vocalelor în verbul ebraic. O astfel de
schimbare e susţinută de versiunea lui Symmachus a LXX. Totuşi, traducerea literală este perfect
inteligibilă şi nu există motive suficiente pentru renunţarea la ea.
Să nu fie numărată. Iov ar scoate din şirul zilelor noaptea zămislirii lui.

7 Da, noaptea aceea să fie stearpă, să nu se audă nici un strigăt de bucurie în ea!

Stearpă. [Solitară, KJV]. Literal, "stearpă", "tare", "steril". Noaptea aceea să fie lipsită de bine,
aşa cum o stâncă goală e lipsită de verdeaţă.

8 Blestemată să fie de cei ce blestemă zilele b(Sau: marea), de cei ce se pricep să

întărâte Leviatanul c(Monstru mitic marin)!

Blestemată să fie. Acesta este un text foarte dificil. Mulţi comentatori cred că Iov invoca ajutorul
vrăjitorilor, "cei ce blestemă zilele", persoane care pretindeau că sunt capabile să aducă blesteme
asupra anumitor zile. Dacă interpretarea aceasta este corectă, nu urmează de aici că Iov credea în
vrăjitori. El recunoştea pur şi simplu existenţa lor şi, folosind limbajul poetic, dorea să poată fi
îngrămădite asupra nopţii zămislirii sale nu doar relele reale, ci şi cele imaginare. Clarke vede în
"cei ce blestemă zilele" pe cei care detestă ziua, care urăsc lumina zilei, ca adulterii, ucigaşii, hoţii
şi răufăcătorii, pentru ale căror practice este mai potrivită noaptea.
Să întărâte Leviatanul. [Să-şi înalţe bocetul, KJV]. Literal, "leviatanul". Propoziţia ar trebui citită
"care sunt pregătiţi să trezească leviatanul". Aceia care aplică prima parte al versetului la vrăjitori
văd în aceasta o nouă referire la puterea vrăjitorilor de a trezi leviatanul. Mitologia antică avea un
balaur care era vrăjmaşul soarelui şi al lunii şi despre care se credea că are putere asupra
eclipselor. Pare neraţional să se creadă că Iov credea în astfel de puteri. Dacă se referă la
mitologie, el face aceasta doar ca să găsească o imagine poetică expresivă.

~ 12 ~
9 Stelele zorilor ei să fie întunecate, să dorească lumina, dar să nu o primească! Să
nu vadă pleoapele dimineţii,
Stelele zorilor ei. Cuvântul "amurg", "crepuscul" se poate referi la amurgul serii, sau la zorii
dimineţii; aici, este vorba de ultimul.
Pleoapele dimineţii. Literal, "genele zorilor zilei".

10 pentru că n-a închis uşile pântecelui mamei mele şi n-a ascuns necazul de ochii
mei.
Pântecelui mamei mele. Literal, "pântecele meu", adică pântecele care m-a născut. Noaptea este
descrisă aici ca având putere să oprească zămislirea.

11 De ce n-am murit la naştere şi n-am pierit când am ieşit din pântece?

De ce? O întrebare repetată de Iov, precum şi de toţi cei ca el din decursul veacurilor. Dar în
cazul acesta, Iov nu întreabă de ce era făcut să sufere, ci de ce n-a murit din pruncie. El nu caută
atât de mult un răspuns, cât îşi exprimă adânca lui disperare.
Pierit. Literal, "murit" sau "expirat". Expresia "a-şi da sufletul" este o traducere interpretativă
care reflectă teologia traducătorilor cu privire la natura omului. În cele mai multe cazuri, expresia
traduce un cuvânt ebraic sau grecesc care înseamnă simplu "a muri" (vezi Genesa 25:8.17; 49:33;
Marcu 15:37; Fapte 5;5.10). Pe de altă parte, "a-şi da duhul" e o traducere literală a expresiei
greceşti din Matei 27:50.

12 De ce au fost genunchi care să mă primească şi sâni care să mă alăpteze?

Să mă primească. [M-au prevenit, KJV]. Cuvântul folosit în KJV cuprinde înţelesul vechi de "a
anticipa" sau de "a merge înainte" (1 Tesaloniceni 4:15). O traducere mai bună a formei verbului
ebraic folosită aici ar fi "a întâmpina", "a confrunta", "a primi". Iov întreba probabil : "De ce m-a
luat mama în poala ei?"

13 Acum aş fi stat culcat şi liniştit, aş fi dormit şi m-aş fi odihnit

Aş fi dormit[Aş dormi-trad. Cornilescu;Aş fi dormit, KJV]. Iov descrie moartea ca un somn
liniştit şi odihnitor (vezi Psalmi 13:3; Ioan 11:11; 1 Corinteni 15:51; 1 Tesaloniceni 4:14). În
pasajul de faţă el nu aşteaptă cu nerăbdare viaţa de după înviere. El pune în contrast suferinţele lui
prezente cu odihna de care s-ar fi bucurat dacă ar fi fost mort.

14 cu împăraţii şi sfetnicii pământului, care şi-au zidit falnice morminte,

Cu împăraţii. Iov pune în contrast situaţia lui nenorocită cu demnitatea morţii.
Gândul lui a fost bine exprimat de Bryant Thanatopsis a lui:
"Dar în eternul loc de odihnă - al tău
Tu nu eşti fără soţi, şi nici
Nu poţi dori mai mult sălaş. Vei fi
Cu patriarhii lumii de demult,
Cu regi, cu înţelepţi, cu toţi cei buni,
Aleşi, cu marii văzători trecuţi,
Toţi într-un singur, grandios mormânt."
Falnice morminte. [Locuri pustii, KJV]. Concizia face dificilă descoperirea sensului exact al
acestei expresii. Unii văd în expresia aceasta ideea că împăraţii îşi clădesc monumente reclădind
cetăţi ruinate şi pustii (vezi Isaia 61:4; Ezechiel 36:10.33; Maleahi 1:4); alţii cred că termenul este
termen ironic pentru palatele splendide care, indiferent de măreţia lor, ajung, în cele din urmă o
ruină.

~ 13 ~
15 cu prinţii care au avut aur, care şi-au umplut casele cu argint.
16 Sau de ce n-am fost îngropat ca o stârpitură, ca un prunc care niciodată n-a văzut
lumina?
Îngropat ca o stârpitură. Înainte Iov întrebase: "Pentru ce n-am murit la naştere?" (vezi la v. 11).

17 Acolo cei răi nu te mai necăjesc şi acolo cei obosiţi se odihnesc.

Necăjesc. [Acolo nelegiuiţii încetează necăjirea, KJV]. Literal, "bântuirea", "agitaţia". Cuvântul
descrie neodihna, neliniştea, frământarea lăuntrică, care îl caracterizează pe cel nelegiuit. Cuvântul
provine dintr-o rădăcină ebraică ce înseamnă "a fi agitat", "a tremura", "a dârdâi de frig" (vezi
Deuteronom 2:25; Proverbe 29:9; Isaia 5:25). Iov 3:17-19 nu se referă la viaţa viitoare. Descrie
uitarea mormântului. Frământarea, oboseala, robia chinuitoare ale vieţii sunt înghiţite într-un somn
fără vise. Deşi acesta e un gând frumos, creştinul trebuie să vadă dincolo de mormânt învierea şi
nemurirea. Iov exprimă mai târziu această nădejde măreaţă (cap. 14:14.15).

18 Acolo prizonierii se bucură, nu mai aud glasul asupritorului.

Prizonierii. Aici sunt indicaţi cei supuşi la muncă forţată şi care sunt totdeauna sub biciul
"asupritorului". Cuvântul tradus "asupritor" este cel redat "isprăvnicei" din Exod 3:7; 5,6.10.13.14.

19 Şi cel mic şi cel mare sunt acolo, iar sclavii sunt eliberaţi de stăpânii lor.
Cel mic şi cel mare. Egalitatea tuturor oamenilor indiferent de vârstă în faţa morţii este frumos
zugrăvită de Bryant în "Thanatopsis":
"... În lungul şir
De seculi ce se duc, ca muritori
În floarea primăverii tânărul
Maturul om, fecioara, vârstnica,
Copilul fraged, omu-ncărunţit-
Vor fi alăturea de tine puşi
De cei ce la-al lor rând îi vor urma."

20 De ce i se dă lumină celui nenorocit şi viaţă celui cu amărăciune în suflet,

De ce? Expresia aceasta introduce a treia strofă a plângerii lui Iov. El a meditat la pacea şi
liniştea morţii. Acum gândurile i se reîntorc la propria lui nenorocire şi repetă seculara întrebare:
"De ce?" Strofa este tabloul unui om care doreşte cu ardoare moartea, dar e sortit să trăiască.
Experienţa aceasta îşi are corespondentul modern în bolnavul de cancer se stinge încetul cu încetul
în lunile lungi, zadarnice şi agonizate înainte ca moartea să-i aducă eliberarea. Acum, ca şi atunci,
adesea se pune întrebarea: "De ce?"
Lumină. Vezi v. 16. Lumina pare să fie folosită aici ca un simbol al vieţii.
Amărăciune în suflet. Ebr. mare nephesh. Combinaţia acestor cuvinte ebraice este tradusă diferit:
"amărâţi" (Judecători 18:25), "suflet amărât" (1 Samuel 1:10), "nemulţumiţi" (1 Samuel 22:2),
"amărâţi în suflet" (1 Samuel 30:6), "înfuriaţi" (2 Samuel 17:8). Aici, expresia este la plural. Iov
nu se gândeşte doar la sine, ci are în vedere şi alţi suferinzi.

21 celor care tânjesc după moarte, dar care nu mai vine, care o caută mai mult decât
pe o comoară ascunsă,

22 celor care nu mai pot de bucurie şi de veselie când găsesc mormântul,

~ 14 ~
23 omului a cărui cale este ascunsă şi pe care Dumnezeu l-a îngrădit de jur
împrejur?

A cărui cale este ascunsă. [Drumul îi e ascuns, KJV]. Iov se simte înfrânt. Nu ştie încotro să se
îndrepte.
L-a îngrădit. Satana a pretins că Dumnezeu ridicase un gard de ocrotire în jurul lui Iov
(cap. 1:10). Acum Iov pretinde că Dumnezeu a înălţat un gard de suferinţe în jurul lui.

24 Gemetele îmi sunt pâinea, şi suspinele mi se varsă ca apa.

Gemetele îmi sunt pâinea. [Suspinul meu vine înainte ca să mănânc, KJV]. Literal, "înainte de
pâinea mea". Înţelesul e nesigur. Unii traduc expresia, dar pe o bază îndoielnică, "în loc de hrana
mea". Alţii au sugerat următoarele variante: "iau locul hranei mele zilnice", "ca hrană a mea ",
"când încep să mănânc". Unii au presupus că starea de sănătate a lui Iov îi provoca dureri când
mânca; alţii că suspinele lui erau tot atât de prezente ca hrana lui zilnică. Natura poetică a
pasajului face ca explicaţia ultimă să fie mai probabilă.
Suspinele. [Mugetele, KJV]. Sau "gemetele", "suspinele". Aceste expresii ale durerii lui Iov sunt
ca un curent continuu de apă.

25 Lucrul de care mă temeam a venit asupra mea şi lucrul de care îmi era groază a
venit peste mine.

Lucrul de care mă temeam [Lucru de care să mă tem, KJV]. Vrea această afirmaţie să spună că
Iov a nutrit teama de dezastru înainte ca necazul să-l fi lovit? Deducţia aceasta nu e necesară.
Tradus literal, textul zice: "Mă tem de ceva, şi acel ceva vine peste mine; şi de ce mi-era frică, am
parte." Se pare că Iov descrie experienţa sa după ce au început necazurile. Fiecare catastrofă îi
sporeşte teama de alt necaz; şi în fiecare caz, se pare că alt necaz vine.

26 N-am nici pace, nici tihnă, n-am nici odihnă, ci numai nelinişte.”

Nelinişte. Vezi la v. 17.

Nu trebuie să se tragă concluzia că declaraţiile lui Iov din cap. 3 reprezintă o reacţie lăudabilă la
nenorocire. Poemul acesta cuprinde multă nemulţumire şi amărăciune care, în împrejurările
acelea, pot fi iertate, dar nu aprobate.Faptul că Iov se plângea de soarta sa îl face să pară mai uman
decât dacă n-ar fi fost tulburat de nenorocirile lui. Iov a fost măreţ din punct de vedere spiritual nu
pentru că n-a fost niciodată descurajat, ci pentru că treptat a găsit o cale ca să iasă din descurajare.
Dacă dorim să vedem un exemplu desăvârşit de tărie în suferinţă, trebuie să privim la Isus, nu la
Iov. În suferinţă, Iov a blestemat ziua naşterii sale, iar Isus a zis: "Pentru aceasta am venit până la
ceasul acesta" (Ioan 12:27). În lumea aceasta de păcat desăvârşirea caracterului vine numai prin
suferinţă (vezi la Evrei 2:10; 1 Petru 4:13).

Comentarii Ellen G. White:

3�
�
PK 162; 3T 262

~ 15 ~
Capitolul 4
Primul discurs al lui Elifaz din Teman

1 Atunci Elifaz din Teman a luat cuvântul şi i-a zis:

Elifaz. Primul dintre prieteni care îi răspunde lui Iov. Afirmaţiile lui sunt mai adânci decât ale
tovarăşilor lor. Poate că el era cel mai vârstnic dintre toţi. El prezintă cât se poate de limpede
atitudinea care predomina pe vremea lui cu privire la raportul dintre suferinţă şi păcat. Există un
sâmbure de adevăr în cuvântarea lui Elifaz. El dă pe faţă o înţelegere adâncă, dar îi lipsesc
împreuna simţire şi căldură şi greşeşte când evaluează situaţia lui Iov. Elifaz este un exemplu de
felul cum oameni sinceri care nu ajung să înţeleagă pe Dumnezeu şi atitudinea Lui faţă de om pot
să întrebuinţeze greşit adevăruri profunde.

2 „Dacă ar îndrăzni cineva să-ţi vorbească, te vei supăra? Dar cine ar putea să tacă?
Ar îndrăzni cineva să-ţi vorbească[Îndrăzni să-ţi vorbim-trad. Cornilescu].Elifaz îşi începe
cuvântarea cu o întrebare. O astfel de formă este des folosită în Iov (vezi cap. 8:2; 11:2; 15:2;
18:2; 22:2). E greu de a preciza dacă tonul întrebării lui Elifaz este apologetic sau puţin sarcastic.
Supăra. Literal, "plictisi", "enerva". Acelaşi cuvânt este tradus "te tulburi" în v. 5.
Cine ar putea să tacă. [Cine s-ar putea abţine de a vorbi, KJV]. Elifaz observase suferinţa lui Iov
şi ascultase plângerea lui. El simte că nu poate să mai tacă. Evident, el venise pe scenă cu o
filozofie bine precizată cu privire la suferinţă. Acum încearcă să interpreteze starea lui Iov în
lumina acestei filozofii. El pare hotărât ca, cu orice preţ, să-şi apere ideile preconcepute.

3 Iată că tu i-ai învăţat pe mulţi, tu ai întărit mâinile slăbite.

Învăţat. Poate aici într-un sens moral, a învăţa pe alţii să privească suferinţele ca o metodă de
disciplinare.
Mâinile slăbite. Literal, "mâinile care atârnă". Un semn de deznădejde şi descurajare.Elifaz aduce
un omagiu străduinţelor lui Iov în favoarea semenilor săi.

4 Cuvintele tale i-au ridicat pe cei ce se clătinau şi au întărit genunchii care se

îndoiau.
Se clătinau. [Cădeau, KJV]. Sau, "se împiedicau", "se clătinau", "erau gata să cadă".
Genunchii care se îndoiau. [Genunchii slabi, KJV]. Sau, "genunchii care se îndoaie" genunchii
care nu sunt în stare să poarte greutatea unei mari poveri. Iov fusese în stare să fie de ajutor celor
descurajaţi şi suferinzi. Fără îndoială, el îndrumase atenţia acestor oameni spre Dumnezeu, iar
sfatul lui avusese efect asupra lor.

5 Dar acum necazul a venit asupra ta şi eşti descurajat; te atinge şi te laşi copleşit.
Dar acum. Situaţia s-a schimbat. Iov nu mai poate să ia o atitudine obiectivă faţă de suferinţă.
Experienţa personală era chemată să pună la probă teoriile anterioare.
Eşti descurajatat. [Leşini, KJV]. Sau "eşti obosit", "eşti lipsit de răbdare" (vezi la v. 2).
Copleşit. [Eşti tulburat, KJV]. Sau "eşti agitat", "îngrozit", "înspăimântat". Elifaz face o
observaţie importantă. Oamenii care caută să-i ajute pe alţii să-şi poarte suferinţele ar trebui, pe
bună dreptate, să fie o pildă de tărie în încercare. Pe de altă parte, este puţin probabil că Iov a avut
vreodată ocazia să încurajeze o persoană a cărei stare să fi fost tot atât de gravă ca a lui. Elifaz
pare să nu recunoască faptul că în câteva zile Iov suferise mai multe nenorociri decât este chemat
omul obişnuit să îndure o viaţă întreagă. Pentru mintea legalistă a lui Elifaz, necazul e necaz, şi lui
Iov, care pierduse totul, i se cere să înfrunte durerea cu aceeaşi tărie ca cineva care, de pildă, îşi
pierduse unul din copii.

~ 16 ~
6 Nu este oare frica de Dumnezeu încrederea ta, iar curăţia căilor tale nu este ea
nădejdea ta?
Frica ta. Propoziţia se poate traduce: "Nu este frica [de Dumnezeu] încrederea ta?"
Curăţia. Sau "integritatea", "desăvârşirea". Cuvântul ebraic vine din aceeaşi rădăcină ca acela
redat "fără prihană" ["desăvârşit", KJV] din cap. 1:1. Pentru a echilibra versetul, acest al doilea
verset ar trebui să fie tradus: "[Nu e] nădejdea ta desăvârşirea căilor tale?" Elifaz se referă la două
mari virtuţi ale lui Iov: temerea lui de Dumnezeu şi integritatea lui. Nu sunt acestea suficiente în
ceasul încercării?

7 Gândeşte-te, te rog! A pierit vreodată un om nevinovat? Sau au fost vreodată cei

drepţi nimiciţi?
A pierit vreodată un om nevinovat? Versetele 7-11 expun filozofia potrivit căreia suferinţa este
pedeapsa directă pentru un anumit păcat.

8 Aşa cum am văzut eu, cei care ară răutatea şi seamănă necazul, le culeg roadele.
Ară răutatea. Concluzia avută în vedere era inevitabilă, şi anume Iov culegea ceea ce semănase.

9 Suflarea lui Dumnezeu îi nimiceşte, iar izbucnirea mâniei Sale îi mistuie.

Izbucnirea mâniei Sale. [Suflarea nărilor Lui, KJV]. O expresie poetică ce atribuie lui Dumnezeu
caracteristici omeneşti.

10 Urletul leului, răgetul leului fioros încetează şi colţii leilor tineri sunt zdrobiţi.
Leului. Versetele 10 şi 11 descriu 5 categorii de lei care cuprind toate etapele, de la pui până la
animalul bătrân şi slab. Tabloul sugerează dezintegrarea unei cete de lei. Ilustraţia este
semnificativă într-o ţara unde leii sunt numeroşi. În mintea oamenilor leii erau sinonimi cu
violenţa şi distrugerea. Elifaz îndreaptă atenţia către nimicirea tuturor categoriilor de nelegiuiţi,
tineri şi bătrâni, slabi sau tari, la fel cum este împrăştiată o ceată de lei. S-ar putea ca Elifaz să fi
făcut aluzie la familia lui Iov.

11 Leul cel puternic piere din lipsă de pradă, iar puii leoaicei sunt risipiţi.
12 Mi s-a spus un cuvânt pe ascuns, urechea mea a auzit o şoaptă.
Cuvânt [lucru, KJV]. Ebr. dabar, cel mai adesea tradus "cuvânt" şi preferabil şi aici.
Şoaptă. Evrei shemeş, "şoapta". În unul dintre cele mai impresionante pasaje ale cărţii, Elifaz
descrie, aşa cum pretinde el, o revelaţie divină.

13 În mijlocul frământărilor din timpul vedeniilor nopţii, când oamenii sunt cuprinşi
de un somn adânc,
Frământărilor. Literal, "gânduri neliniştitoare", "gânduri tulburate". Întunericul nopţii naşte
atmosfera de frică înspăimântătoare pentru ceea ce urmează.

14 m-au năpădit frica şi cutremurul şi-au început să-mi tremure oasele.

Tremure. Aplicat în mod figurat la oase, în sensul notat mai sus.

Oasele. Deoarece alcătuiesc structura de susţinere a scheletului omenesc, adesea oasele sunt, în
mod figurat, strâns legate de emoţiile sufleteşti (vezi Proverbe 3:8; 12:4; 15:30; 17:22; Iov 30:30;
Psalmi 31:10).

~ 17 ~
15 Un duh a trecut uşor prin faţa mea; atunci părul de pe trup mi s-a zbârlit.
16 S-a oprit, dar nu i-am putut desluşi înfăţişarea. Conturul cuiva era înaintea
ochilor mei, şi am auzit un glas care şoptea:
Nu i-am putut desluşi înfăţişarea [Înfăţişare necunoscută-trad. Cornilescu;Nu I-am putut deosebi
înfăţişarea, KJV]. Nu avem siguranţa că aceasta a fost o revelaţie adevărată. Se pare că Elifaz
credea în autenticitatea ei. Biblia nu sugerează nicăieri că el ar fi avut darul profetic.

17 «Poate omul să fie drept înaintea lui Dumnezeu? Poate el să fie curat înaintea
Făcătorului său? a(LXX; TM: Poate omul să fie mai drept decât Dumnezeu? / Poate
el să fie mai drept decât Făcătorul său?)
Omul. [Omul muritor, KJV]. Evrei 'enosh. Cele două cuvinte din versiunea engleză traduc un
singur cuvânt ebraic. 'Enosh înseamnă simplu "om" sau "omenire". E tradus "om" de 31 de ori,
"oameni" de 7 ori, "un altul" o dată, şi în legătură cu alte substantive, "familiar" o dată şi "străin" o
dată. [KJV]. Numai aici e tradus [KJV] cu adjectivul descriptiv "muritor". Traducerea aceasta este
interpretativă, întrucât adaugă un adjectiv acolo unde originalul nu are nici unul. Interpretarea este
selectivă, deoarece alege unul din multele atribute ale familiei omeneşti, oricare dintre ele fiind la
fel de valabil dacă fi nevoie să se introducă un adjectiv. Lucru acesta însă nu e absolut necesar. De
aceea textul nu vine în sprijinul doctrinei că omul e muritor. Totuşi, dovada clară că omul e
muritor se găseşte în multe texte biblice (1 Timotei 1:17; 6:16 etc.).
E cu putinţă ca traducerea "om muritor" din KJV să ne parvină prin intermediul LXX.În Iov 4:17
versiunea aceasta traduce 'enosh prin brotos, care înseamnă de fapt "om muritor". Totuşi, LXX are
brotos şi în cap. 9:2; 10:4; 15:14; 25:4; 28:4.13; 32:8; 33:12; 36:25, în nici unul dintre cazuri KJV
nu traduce 'enosh prin brotos chiar şi în cartea lui Iov (vezi LXX la cap. 5:17; 7:1.17; 10:5; 14:19;
25:6; 33:26).
Drept. [Mai drept ca Dumnezeu, KJV]. Mulţi traducători redau versetul acesta astfel: "Poate un
om muritor să fie drept înaintea lui Dumnezeu? Poate un om să fie curat înaintea Făcătorului său?"
Ebraica permite oricare din traduceri. Folosirea lui "înaintea" în loc de "decât" pare să întărească
semnificaţia versetului. Nu numai că omul nu este în stare să depăşească în dreptate şi în curăţie
pe Dumnezeu, de fapt el nici nu poate să fie drept şi curat înaintea lui Dumnezeu.

18 Dacă nu se încrede El nici chiar în slujitorii Săi şi găseşte greşeli chiar şi la

îngerii Săi,
Slujitorii. Aici, evident, fiinţe cereşti, deoarece sunt puse în contrast cu membrii neamului
omenesc (v. 19). Nu trebuie să se tragă concluzia că fiinţele acestea sunt păcătoase. În limitele lor,
ele sunt desăvârşite, dar sfinţenia lor este nimic în comparaţie cu desăvârşirea nemărginită a lui
Dumnezeu. Istoria răzvrătirii din cer arată că şi fiinţele cereşti pot fi influenţate de ispită şi sunt
capabile să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu. Compară cu Apocalipsa 12:3.4.

19 cu atât mai mult la cei ce trăiesc în case de lut, ale căror temelii sunt în ţărână şi
care sunt striviţi mai uşor decât o molie.
Cu atât mai mult. Elifaz pune în contrast omul şi fiinţele cereşti şi accentuează slăbiciunea
omului.
Striviţi mai uşor decât o molie [Zdrobiţi înaintea viermelui, KJV]. Poate că sensul este "ca
viermele" sau "mai repede ori mai uşor decât viermele". Unii parafrazează şi zic "ca şi cum ar fi
fost un vierme".

20 De dimineaţa până seara sunt nimiciţi; pier şi sunt daţi uitării pentru totdeauna.

~ 18 ~
21 Nu le este smulsă oare funia cortului lor? Ei mor însă fără să fi dobândit
înţelepciune.»b(Unii traducători încheie citatul după v. 17)

Funia cortului. [meritul lor ... piere, KJV]. Ebr. yether, care înseamnă şi "funie" sau "frânghie".
Verbul tradus "piere" [KJV], ["se taie" trad. Cornilescu] are sensul de bază "a trage în sus sau
afară, şi deci a porni într-o călătorie. De aceea unii traducători redau versetul acesta astfel: "Dacă
funia cortului lor e smulsă împreună cu ei, nu mor ei, şi anume fără înţelepciune?" (RSV). După
traducerea aceasta, yether se referă la funia care ţine cortul.
Descoperirea pe care o descrie Elifaz poate fi într-un cuvânt o sclipire a măreţiei şi bunătăţii lui
Dumnezeu în contrast cu păcătoşenia şi slăbiciunea omului. Dar afirmaţiile lui nu sunt amestecate
cu simpatie, bunătate şi înţelegere. Iov are nevoie să i se spună cum poate să-şi păstreze încrederea
în Dumnezeu în mijlocul suferinţei îngrozitoare. Elifaz îi spune doar ceea ce el ştia deja, că trebuie
să se încreadă în Dumnezeu.

Comentarii Ellen G. White: 35T 489

~ 19 ~
Capitolul 5

1 Strigă dacă vrei! Îţi va răspunde cineva? Spre care dintre cei sfinţi te vei întoarce?

Strigă. Cu alte cuvinte: "Dacă te abaţi de la Dumnezeu şi-I aduci învinuiri, ce ajutor mai poţi
cere?"
Sfinţi. Literal, "fiinţe sfinte". Aici probabil este vorba despre îngeri (vezi Daniel 8:13;
Zaharia 14:5), dar nu trebuie presupus că este aprobată invocarea îngerilor. Elifaz nu e o autoritate
în chestiuni religioase.

2 Mânia omoară pe nebun, iar aprinderea ucide pe cel nesăbuit.

Mânia. Sau "supărarea". Elifaz lasă să se înţeleagă că Iov, ca un nebun, îngăduie ca supărarea
să-l nimicească. La acestea Iov răspunde: "O! de ar fi cu putinţă să mi se cântărească durerea
[supărarea]" (cap. 6:2)
Aprinderea. Sau "gelozia", "mânia aprinsă" (Proverbe 14:30; Isaia 42:13).
Nesăbuit. Mai bine, "cel simplu".

3 L-am văzut pe cel nebun prinzând rădăcini şi imediat i-am blestemat locuinţa.

Prinzând rădăcini. Elifaz admite că nelegiuitul poate să "prindă rădăcini" şi să propăşească, dar el
nu crede că o atare propăşire poate fi permanentă.
Am blestemat. Am declarat-o blestemată ştiind că blestemul lui Dumnezeu era asupra ei.

4 Copiii săi sunt departe de a fi în siguranţă, sunt zdrobiţi la poartă şi nu e nimeni

să-i scape.

Zdrobiţi la poartă. Poarta cetăţii era locul unde se întrunea tribunalul. Expresia ar putea fi
echivalentă cu "a fi lipsiţi de drepturile lor la curtea de judecată" (vezi Proverbe 22:22 KJV). Unii
văd în versetul acesta o aluzie la moartea copiilor lui Iov.

5 Cel flămând îi mănâncă secerişul, adunându-l chiar dintre spini, iar cel însetat
râvneşte bogăţia lui.

Spini. Nici chiar gardul de spini din jurul ogorului nu ocroteşte recolta de cetele de jefuitori
flămânzi.
Cel însetat. [Furi, KJV]. Ebr. şammim. Un cuvânt cu sens îndoielnic, probabil "o cursă", "o
capcană". O uşoară modificare a vocalelor ebraice îngăduie traducerea "cei însetaţi". O atare
exprimare ar îmbunătăţi paralelismul cu "flămânzi" din prima parte al acestui verset. Această
traducere este susţinută de Siriacă şi de Vulgata. Vezi vol. I, p. 34, 35.
Râvneşte. Sau "dorite", "poftite".
Bogăţia lui. O referire la marile pagube materiale ale lui Iov.

6 Pentru că nenorocirea nu iese din ţărână şi necazul nu răsare din pământ.

Din ţărână. Vezi cap. 4:8, la care poate că Elifaz face aluzie. Durerea şi necazul, susţine el, nu
cresc ca buruienele din pământ. Pământul trebuie lucrat şi sămânţa cea rea semănată. Omul este
din naştere păcătos, de aceea este firesc ca el să sufere.

~ 20 ~
7 Totuşi omul e născut pentru necaz, după cum scânteia e născută pentru zbor.
Scânteia. Literal, "fiii flăcării". Toţi oamenii păcătuiesc, de aceea e tot atât de firesc ca ei să dea
de necaz, după cum e pentru scânteie să zboare în sus. De ce să se plângă Iov cu atâta amărăciune
de soarta sa, când durerea este soarta comună a întregii omeniri? Elifaz nu-şi dă seama că
precizarea cauzei necazului nu mângâie pe suferind. Inima omului nu e vindecată printr-o
cunoaştere a inevitabilităţii necazului, după cum păcatul nu este iertat prin cunoaşterea
universalităţii păcatului.

8 În ce mă priveşte, eu Îl voi căuta pe Dumnezeu şi lui Dumnezeu Îi voi spune

starea mea.
Căuta pe Dumnezeu. "Eu", zice Elifaz, "dacă aş fi în locul tău, aş înceta să mă văicăresc şi L-aş
căuta pe Dumnezeu. În loc să doresc moartea mi-aş punea încrederea în El." E uşor ca cineva să
spună că el ar întâmpina nenorocirea cu mai mult curaj decât altul. Experienţa practică scoate la
iveală uneori slăbiciuni în cei care sunt cei mai încrezători. Elifaz a fost corect în ceea ce a spus,
dar Iov a evaluat mai târziu oportunitatea celor spuse de el prin cuvintele acestea: "Voi toţi sunteţi
nişte mângâietori supărăcioşi [vrednici de dispreţ, KJV]" (cap. 16:2).

9 El face lucruri mari şi nepătrunse, minuni fără număr.

Lucruri mari. În v. 9-16 Elifaz vorbeşte despre intervenţia lui Dumnezeu în viaţa omului. El nu
este conştient de prezenţa şi lucrările vrăjmaşului, pe umerii căruia trebuie aşezată
responsabilitatea pentru toată suferinţa şi jalea de pe pământ.

10 El dă ploaie pe pământ şi trimite ape pe câmpie.

11 Îi înalţă pe cei smeriţi şi celor în necaz le dă siguranţă.
12 El strică planurile celor vicleni şi astfel mâinile lor nu câştigă.
Strică. [Dezamăgeşte, KJV]. Vezi Psalmi 33:10; Isaia 8:10.

13 El îi prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor, iar planurile celor înşelători sunt
zădărnicite.
Prinde pe cei înţelepţi. Acesta este unicul text din cartea lui Iov care este citat în Noul Testament
(1 Corinteni 3:19). Pavel a tradus probabil textul direct din ebraică sau a folosit vreun manuscris al
LXX care nu mai există. El exprimă un gând asemănător cu acela din LXX, dar foloseşte alte
cuvinte.
Înşelători. Sau "vicleni".
Zădărnicite. Literal, "azvârlite", adică, "aduse la un sfârşit grabnic"(RSV).

14 Ziua sunt în întuneric, iar la amiază bâjbâie ca în timpul nopţii.

15 Îl scapă pe nevoiaş de sabia gurii lor şi din mâna celor puternici.
Nevoiaş. [Cel sărac, KJV]. Textul ebraic spune literal: "Dar el îl mântuieşte pe cel nevoiaş de
sabie, din gura lor şi din mâna celor puternici". Textul nu urmăreşte paralelismul regulat. S-au
sugerat diferite revizuiri pentru a păstra metrul poetic, dar nici una din versiunile acestea nu
adaugă prea mult la înţelegerea pasajului. Dumnezeu este zugrăvit ca un apărător al celui slab
împotriva asupritorului său.

16 Astfel cel sărac are nădejde, iar nedreptăţii i se închide gura.

~ 21 ~
17 Fericit e omul pe care-l mustră Dumnezeu; deci nu dispreţui disciplinarea Celui
Atotputernic a(Ebr.: Şadai; peste tot în Iov).
Fericit. Versetele 17-27 constituie probabil pasajul cel mai important dintre toate afirmaţiile
prietenilor lui Iov; dar este întemeiat pe susţinerea că Iov suferea pedeapsa pentru păcat.
Mustră. [Corectează, KJV]. Sau "mustră". Ideea că mustrarea lui Dumnezeu este o favoare se
găseşte în alte texte (vezi Psalmi 94:12; Proverbe 3:11.12; Evrei 12:5-11).

18 El răneşte, dar tot El leagă rana, El zdrobeşte, dar tot mâna Sa vindecă.
El răneşte. Vezi Deuteronom 32:39; Osea 6:1.

19 Din 6 necazuri te va scăpa şi nici în al şaptelea nu te va atinge nici un rău.

Din 6 necazuri te va scăpa şi nici în al şaptelea. O expresie găsită totodată în poezia ugarită.
Numerele acestea nu trebuie să fie luate în mod literal;6 înseamnă multe -7 înseamnă şi mai mult.
Acesta e un mod practic de a spune că Dumnezeu va elibera din toate necazurile (vezi Amos 1:3-
11 ca un exemplu de numărare asemănătoare).

20 Te va scăpa de la moarte în timp de foamete şi de lovitura sabiei în timp de

război.
21 Vei fi adăpostit de biciul limbii şi nu te vei teme când va veni nenorocirea.
Biciul limbii. Calomnia şi vorbirea de rău.

22 Vei râde înaintea nenorocirii şi a foametei şi nu te vei teme de fiarele pământului.

23 Pentru că vei face legământ cu pietrele câmpului, şi fiarele câmpului vor fi în
pace cu tine.
Legământ. O expresie poetică. Cele însufleţite (fiarele) şi cele neînsufleţite (pietrele) vor fi în
pace cu slujitorul lui Dumnezeu.

24 Îţi vei şti cortul în siguranţă şi când îţi vei căuta lucrurile nu vei găsi nimic lipsă.
Nimic lipsă. [Păcăt, KJV]. Evrei chaţa', care poate să fie tradus şi "a dat greş [calea sau ţinta]"
(vezi Judecători 20:16). Prin urmare propoziţia poate fi tradusă astfel: "Îţi vei cerceta turma şi
nu-ţi va lipsi nimic" (RSV).

25 Vei şti că vei avea mulţi copii, şi urmaşii tăi vor fi ca iarba pământului.
Copii. A fi binecuvântat cu mulţi urmaşi era privit ca un semn al bunăvoinţei divine.

26 Vei intra în mormânt încă în putere, ca un snop de grâu treierat la vremea lui.
În putere. [Vârsta deplină, KJV]. Un alt semn al bunăvoinţei divine. În ciuda stării fizice serioase
a lui Iov, prietenul său îi pune în faţă nădejdea longevităţii.
Ca un snop. Compară cu Milton:
"Aşa-ai putea trăi; şi apoi ca roadă coaptă ai cădea
În poala mamei tale; sau prea uşor
Ai fi cules, nu cu asprime smuls; copt pentru moarte."

~ 22 ~
27 Iată că noi am cercetat aceasta şi aşa este! Ascultă şi ia aminte la aceasta spre
folosul tău!”

Aşa este. Elifaz era convins că observaţiile şi concluziile lui erau corecte şi stăruia de Iov să
primească sfatul său şi să acţioneze potrivit acestuia.

Comentarii Ellen G. White:

3�
FE 348
18 �
�
PK 435

~ 23 ~
Capitolul 6
Răspunsul lui Iov

1 Iov a răspuns:
Iov a răspuns[Iov a luat cuvântul-trad. Cornilescu] Capitolele 6 şi 7 redau răspunsul lui Iov
adresat lui Elifaz. Primul răspuns al său este pentru a-şi justifica amarul plângerii sale. Totuşi,
tonul discursului său se schimbă. În locul disperării agitate şi plină de îndoială a primei cuvântări,
el dă pe faţă un spirit care poate fi caracterizat ca fiind blând, plângător şi oarecum liniştit.

2 „O! dacă mi s-ar putea cântări durerea şi dacă mi-ar fi pusă în cumpănă
nenorocirea!
Durerea. Evreiescul ka'as, literal "supărare" sau "nerăbdare". Ka'as este tradus "mânie" în
cap. 5:2. Elifaz îl criticase pe Iov pentru "supărarea" lui. Iov îşi începe pledoaria de apărare
referindu-se la această acuzaţie.
Pusă în cumpănă. [Să fie cântărită, KJV]. Iov îşi exprimă dorinţa de a se găsi o cumpănă şi
supărarea lui să fie comparată cu nenorocirea lui. Oricât de puternică îi fusese plângerea, el
socotea că aceasta era mică în comparaţie cu necazul care o pricinuise.

3 Ar fi mai grele decât nisipul mării; de aceea mi-au fost atât de nesăbuite cuvintele.
Nisipul mării. O asemănare, în cazul acesta descriind o mare greutate (vezi Proverbe 27:3). Iov
admite o anumită exagerare în limbajul său, dar crede că cuvintele lui pripite sunt îndreptăţite de
teribila lui suferinţă.

4 Căci săgeţile Celui Atotputernic m-au străpuns, iar sufletul meu le bea otrava.
Groaza lui Dumnezeu vine ca o oaste asupra mea.
Săgeţile Celui Atotputernic. O expresie figurată, descriind în general nenorociri (vezi
Deuteronom 32:23; Psalmi 7:13; 38:2; Ezechiel 5:16). Iov Îl indică aici nominal pe Dumnezeu ca
autor al necazului său. Gândul acesta pare să adauge mult la suferinţa lui, deoarece el nu poate să
înţeleagă de ce e nevoie ca Dumnezeu să Se poarte aşa cu el.
Otrava. Era ceva obişnuit în unele ţări ca războinicii să folosească în luptă săgeţi otrăvite (vezi
Psalmi 7:13). În loc de "otrava lor îmi bea sufletul" [KJV], expresia poate fi tradusă "a căror
otravă o bea sufletul meu".
Vine ca o oaste asupra [Bagă fiori în mine-trad. Cornilescu;se aşează în linie de bătaie împotriva
mea, KJV]. Tabloul înfăţişează relele de care are parte Iov ca aşezându-se în linie de bătaie
împotriva lui ca oştirile unui vrăjmaş.

5 Oare rage măgarul sălbatic când are iarbă sau mugeşte boul când are nutreţ?
Când are iarbă. Când măgarii zbiară sau boii mugesc este semn că le lipseşte ceva. Tot astfel,
plângerile lui Iov pornesc din ceea ce el consideră a fi o cauză legitimă.

6 Se mănâncă oare fără sare ceea ce nu are gust? Are vreun gust albuşul de ou?
a(Sensul versului în ebraică este nesigur)

Nu are gust. Sau "lipsit de gust", "insipid", "care nu e dres". Iov consideră plângerile sale ca o
exprimare îndreptăţită a îngreţoşării faţă de alimentele cu care a fost obligat să se hrănească.
Albuşul de ou. Ebr. rir challamuth, al cărui sens e obscur. Rir înseamnă zeamă vâscoasă sau
salivă (vezi 1 Samuel 21:13). Challamuth este luat de unii ca referindu-se la o plantă cu sevă
groasă, vâscoasă numită portulaca. Rabinii consideră challamuth ca referindu-se la gălbenuşul de

~ 24 ~
ou şi, deci, rir partea vâscoasă a oului, şi anume albuşul. Întrucât challamuth apare numai aici, e
dificil să se precizeze semnificaţia lui cu o oarecare măsură de certitudine.

7 Nu mă ating de aşa ceva, căci o aşa mâncare mă îmbolnăveşte.

8 O! de-aş putea avea ceea ce vreau şi dacă Dumnezeu mi-ar împlini dorinţa:

Ceea ce vreau. [Cererea mea, KJV]. Dorinţa de a muri (cap. 3:11-19).

Dorinţa. [Lucru după care tânjesc, KJV]. Literal, "aşteptarea mea" sau "dorinţa mea".

9 de-ar vrea Dumnezeu să mă zdrobească, să-Şi întindă mâna şi să mă nimicească!

Nimicească. [Să mă taie, KJV]. Vezi Isaia 38:12. Ideea pare să fie aceea a tăierii firului vieţii, aşa
cum ţesătorul taie materialul terminat din război.

10 Atunci mi-ar rămâne măcar această mângâiere şi această bucurie în durerea care
nu se mai termină: că n-am încălcat niciodată cuvintele Celui Sfânt.

Mângâiere. E ceva zguduitor în dorinţa înfocată a lui Iov de a muri. Dacă ar fi fost păgân, ar fi
vorbit despre sinucidere. Atitudinea lui faţă de viaţă înlătură o astfel idee. El trebuie să depindă de
Dumnezeu pentru a-i rândui viaţa. El trebuie să se supună lui Dumnezeu, cu toate că crede că
necazurile lui sunt săgeţile lui Dumnezeu, muiate în otravă. Cu toate că doreşte moartea, el nu dă
nici cea mai mică dovadă că vrea să ia lucrurile în mâinile sale.
Această bucurie. [Mă voi înăspri în întristare, KJV]. Înţelesul acestei expresii nu e cert. Cuvântul
tradus aici "înăspri" nu apare în nici o altă parte a Bibliei. LXX îl redă prin "a sări", dar într-un
context cu totul diferit: "Şi să-mi fie mormânt cetatea preste a căreea ziduri săream, nu mă voia
înălţ, că n-am minţit cuvintele cele sfinte ale Dumnezeului meu." [Traducerea română din Biblia
Sinodală, ediţia 1914]
Încălcat. [Ascuns, KJV]. Sau "lepădat". Iov nu se teme de moarte. El are încredere în nevinovăţia
lui. El nu e conştient de nici o respingere a lui Dumnezeu.

11 Ce putere mai am ca să mai sper? Care mi-e sfârşitul ca să mai am răbdare?

Ce putere. [Ce e puterea mea, KJV]. Elifaz prezisese un viitor mai fericit (cap. 5:17-27). Iov
răspunde: "Nu am putere destulă să aştept asemenea binecuvântări făgăduite".
Sfârşitul. Are vreun rost prelungirea acestei vieţi suficient de nenorocite?

12 Am eu puterea pietrei? Este oare de bronz carnea mea?

Pietrei. Pentru ca cineva să rabde suferinţa atât de mult timp ar trebui să aibă un corp de aramă şi
o tărie de piatră.

13 Cu adevărat, nu-mi pot fi de nici un ajutor! Orice sprijin m-a părăsit!

Nu-mi pot fi de nici un ajutor. [Nu e ajutorul meu în mine, KJV]. Mai literal, "nu e adevărat că
nu există nici un ajutor în mine?" Întrebarea este o recunoaştere a simţământului de dezamăgire
totală a lui Iov.

~ 25 ~
14 Cel deznădăjduit are parte de mila prietenului său, altfel şi-ar pierde b(Sensul în
ebraică al acestui vers este nesigur; sau: său, chiar dacă îşi pierde; sau: său, dar voi
v-aţi pierdut) frica de Cel Atotputernic.

Cel deznădăjduit. Ebraica acestui verset este obscură.

Unii văd în ea ideea că prietenii ar trebui să se poarte cu mai multă blândeţe cu cel disperat, chiar
dacă cel aflat în suferinţă ar renunţa la temerea de Cel Atotputernic. Dacă aceasta este
însemnătatea cuvintelor sale, nu trebuie trasă concluzia că Iov recunoaşte astfel apostazia. Ultima
frază trebuie considerată ca ipotetică, şi anume chiar dacă a renunţat la Dumnezeu, prietenii lui nu
ar trebui să-l părăsească.Alţii, din ideile sugerate de Siriacă, Vulgata şi Targumi, dau traducerea
aceasta: "Acela care nu manifestă bunătate faţă de un prieten, părăseşte temerea de
Atotputernicul." (RSV). Ambele traduceri sunt potrivite şi se încadrează în context.

15 Dar fraţii mei sunt înşelători ca un pârâu, ca albia pâraielor care ies din matcă,

Fraţii mei. Iov îi compară pe prietenii săi cu un pârâu care e umflat şi tumultuos iarna, când apele
lui nu sunt atât de necesare, dar care seacă şi dispare în arşiţa verii. Pâraiele acestea, cunoscute sub
numele de wadis, sunt obişnuite în ţările răsăritene. Abundenţa, tăria şi zgomotul acestor pâraie
trecătoare din timpul iernii e comparată cu atitudinea prietenilor lui Iov faţă de el în zilele când îi
mergea bine. Secarea apelor la apropierea verii este asemuită cu eşecul acestor prieteni în timp de
suferinţă.

16 ca torentele tulburi din cauza gheţii, în care stă ascunsă zăpada.

Ca torentele tulburi din cauza gheţii. [Care sunt de culoare întunecată, KJV]. Probabil cu referire
la izvor, când gheaţa şi zăpada care se topesc trimit în vale ape repezi.

17 Când se-ncălzeşte vremea, pâraiele seacă, când e cald, li se usucă albia.

Seacă. Când apa e necesară în arşiţa verii, pârâul dispare.

18 Caravanele se întorc din drum după ele, se cufundă în deşert şi pier.

Drum. [Cărările drumului lor sunt abătute, KJV]. Ebr. 'orchoth, tradus corect "cărări" sau
"drumuri" şi ca atare se referă la abaterea pâraielor prin deşert şi pierderea lor prin nisipuri. O
vocalizare puţin diferită a ebraicei dă traducerea "caravane" (vezi Isaia 21:13, unde cuvântul e
tradus "cete de negustori"). Atunci, vorbirea figurată ar indica aceste caravane care se abat din
drum ca să găsească apă în albiile râurilor şi pentru nu găsesc deloc, pier de sete pe pământuri
aride. Vezi vol. I, p. 44, 45.

19 Caravanele din Tema se uită la ele, călătorii din Şeba speră privindu-le.

Caravanele. [Trupele, KJV]. Ebr. 'orchoth, acelaşi cuvânt care este folosit în v. 18. Dacă ideea de
caravană nu e prezentă în v. 18, ea este precis introdusă aici.
Tema. O oază binecunoscută din Arabia de nord-vest.
Se uită. Tabloul este al unor caravane care se apropie de wadis, nădăjduind cu înfocare să
găsească apă.

~ 26 ~
20 Sunt ruşinaţi însă pentru că s-au încrezut în ele; ajung acolo doar ca să fie
dezamăgiţi.
Ruşinaţi. Literal, "făcuţi de ruşine" (vezi Psalmi 6:10; 22:5; 25:2.3.20). Cuvântul e folosit şi în
sensul de dezamăgire (vezi Isaia 1:29; Ieremia 2:36).

21 Ca ele sunteţi şi voi pentru mine: îmi vedeţi nenorocirea şi vă temeţi.

Pentru mine. [Nimic, KJV]. Aceasta este o traducere a traducerii marginale a Bibliei ebraice.
Textul, aşa cum este, spune "lui", al cărui sens este incert. LXX are "la mine", în contextul
acesta: "dar voi aţi venit la mine fără milă". Iov caută să se asigure că prietenii săi înţeleg
ilustraţia sa. El e dezamăgit când vine la ei pentru mângâiere şi nu găseşte deloc. Ei sunt ca
albiile de râu uscate, pe unde ar fi trebuit să curgă apă înviorătoare.
Nenorocirea. [Prăbuşirea, KJV]. Literal, "groaza". Iov îşi croieşte drum spre motivele
prietenilor săi. Ei veniseră la el cu intenţii bune, având de gând să-l mângâie, dar când i-au văzut
starea, s-au temut să-i arate prea multă prietenie. Ei îl priveau ca pe un obiect al răzbunării
dumnezeieşti şi se temeau ca nu cumva, dacă îi arătau simpatie, să fie loviţi cu pedeapsa.

22 Am zis eu vreodată: «Faceţi-mi un dar!» sau: «Daţi mită pentru mine din bogăţia
voastră!»
Faceţi-mi. Iov nu cere ajutor material de la prietenii săi.

23 sau: «Scăpaţi-mă din mâna vreunui duşman!» sau: «Răscumpăraţi-mă din mâna
vreunui asupritor!»
Scăpaţi-mă. Iov nu cere răzbunare asupra vrăjmaşilor săi sau ca prietenii lui să-i recâştige averea
furată.

24 Învăţaţi-mă şi voi tăcea, arătaţi-mi unde am greşit.

Învăţaţi-mă. Elifaz dăduse de înţeles că Iov păcătuise. Totuşi, nu se făcuseră acuzaţii specifice cu
privire la viaţa lui Iov. E adevărat, prietenii lui găsiseră greşeli în cuvintele lui, dar acestea nu
făceau decât să reflecte disperarea lui. Iov îi provocă pe prietenii lui să prezinte dovezi concrete ca
dovadă că suferinţa lui era o pedeapsă directă pentru păcat.

25 Cât de dureroase sunt cuvintele drepte! Dar mustrările voastre, ce dovedesc?

Cuvintele drepte. Literal, "cuvintele dreptăţii".
Mustrările voastre,ce dovedesc? Literal, "ce mustră mustrările voastre?". Iov susţine că vorbele
care izvorăsc din sinceritate sunt eficace. Dar, întreabă el, ce putere au cuvintele voastre?
Raţionamentele voastre sunt defectuoase, deoarece premisele voastre sunt false.

26 Vreţi să mă mustraţi pentru cuvintele mele şi să luaţi drept vorbe în vânt

cuvintele unui deznădăjduit?
Mustraţi pentru cuvintele mele. [Mustraţi cuvinte, KJV]. Iov spune de fapt: "Vreţi să vă agăţaţi
de cuvintele mele, rostite sub imperiul accesului de mânie, în loc să priviţi la faptul că purtarea
mea e fără greş?"
Vânt. Literal, "pentru vânt". Iov recunoaşte că vorbele lui au fost expresii ale disperării. Aşa cum
se prezintă. textul sugerează că, asemenea vântului, cuvintele lui au fost caracterizate prin zgomot
şi furie şi nu prin încredere şi judecată calmă. Traducerea literală sugerează că vorbele lui erau
intenţionate să fie luate şi duse de vânt, nu să fie luate ca un reproş insistent.

~ 27 ~
27 Voi vă jucaţi chiar şi cu viaţa orfanilor, vă vindeţi chiar şi prietenul!

Vă jucaţi chiar şi cu viaţa. [Copleşiţi, KJV]. Literal, "faceţi să cadă [pe]". Expresia este folosită
pentru "aruncarea de sorţi" şi, probabil, are aici un astfel de sens. Se aruncă sorţi pentru copii
orfani care sunt vânduţi ca robi pentru a se plăti datoriile tatălui decedat. Cuvintele sunt o aspră
acuzare a prietenilor.

28 Dar acum uitaţi-vă la mine, vă rog! Oare vă voi minţi în faţă?

Uitaţi-va la mine. "Priviţi-mă în ochi", zise Iov, "şi judecaţi după înfăţişarea mea dacă spun
adevărul". Inocenţa conştientă a lui Iov se exprimă în provocarea aceasta.

29 Încetaţi, nu fiţi nedrepţi! Încetaţi, e vorba de dreptatea mea c(Sau: dreptatea mea
rămâne)!

Încetaţi. Adică "schimbaţi-vă atitudinea". Aţi presupus pe nedrept că sunt vinovat. Iov îi stârneşte
de prietenii săi să caute alte explicaţii pentru nenorocirea lui. El insistă că o cercetare mai atentă ar
dovedi neprihănirea lui.

30 Este vreo nedreptate pe limba mea? Nu deosebeşte cerul gurii mele ce este rău?

Cerul gurii mele. [Gustul meu, KJV]. Iov se străduieşte să apere temeinicia judecăţilor sale
morale. Sinceritatea lui nu poate fi pusă la îndoială, dar punând prea multă încredere în propriul
său simţ al valorilor, Iov se află pe teren primejdios. Numai Dumnezeu este competent să
aprecieze valoarea morală şi spirituală a omului. Mai târziu, Iov a admis că a rostit ce nu înţelegea
(cap. 42:3).

Comentarii Ellen G. White:

2�
PK 162; 5T 313
4�
�
AA 45; PK 435
8-10 �
PK 163

~ 28 ~
Capitolul 7
1 Oare nu are omul o viaţă plină de trudă a(Vezi Is. 40:2; termenul ebraic se poate
referi şi la greutatea serviciului militar) pe pământ? Oare nu sunt zilele lui ca ale
unui ziler b(Sau: mercenar)?
Oare nu are omul o viaţă plină de trudă pe pământ? [Soarta omului pe pământ este ca a unui
ostaş-trad. Cornilescu;Nu e timp rânduit pentru om pe pământ, KJV]. Literal, "război", "luptă".
Descrierea vieţii făcută de Iov se află într-un contrast impresionant cu tabloul fascinant a lui Elifaz
din cap. 5:17-27. Iov susţine că e tot pe atât de natural şi bine pentru om în situaţia lui să-şi
dorească eliberarea prin moarte, cum e pentru un ostaş să dorească să termine stagiul militar (vezi
Iov 14:14; Isaia 40:2).

2 Ca un sclav care tânjeşte după umbra serii sau ca un lucrător ce îşi aşteaptă plata,
Ca un sclav care tânjeşte după umbra serii. După cum un slujitor aşteaptă cu nerăbdare umbra
serii, când va încheia munca, tot aşa Iov doreşte cu înfocare moartea.

3 aşa am avut şi eu parte de luni de deşertăciune şi nopţi de necaz mi s-au dat.

Am avut şi eu parte. [Făcut să posed, KJV]. Sau "făcut să moştenesc". Iov nu era în stare să
găsească măcar un lucru bun în toate aceste luni. Aceasta nu vrea să spună neapărat că boala lui
este de luni de zile. El poate a privit înainte, la zilele care îi stăteau în faţă.

4 Când mă culc, mă întreb: «Când mă voi trezi?» Dar noaptea e aşa de lungă şi mă
frământ până în zori.
Când mă voi trezi? Oricine a suferit de o boală grea poate să înţeleagă referirea lui Iov la nopţile
lui lungi, care păreau că nu se mai termină, pline de durere şi lipsite de odihnă.

5 Trupul îmi este acoperit de viermi şi de coji pământii; pielea îmi crapă şi
supurează,
Viermi. Viermii se înmulţesc în rănile lui. Erupţiile de pe piele se acoperă cu o crustă. Ulceraţiile
se sparg, şi survine o supuraţie dezgustătoare.

6 zilele mele sunt mai iuţi decât suveica ţesătorului şi se sfârşesc fără nădejde.
Suveica ţesătorului. El nu se referă aici atât de mult la repeziciunea cu care treceau zilele sale cât
la faptul că în curând ele se vor duce.
Fără nădejde. Iov nu împărtăşeşte nădejdea pe care o prezintă Elifaz (cap. 5:17-27). El nu vede
nici o umbră de speranţă, ci numai moartea.

7 Adu-Ţi aminte, Dumnezeule, că viaţa mi-e doar o suflare! Ochii mei nu vor mai
vedea niciodată fericirea.

Adu-ţi aminte. Aici începe un mesaj adresat lui Dumnezeu, care continuă până la sfârşitul
prezentei cuvântări (v. 21). Iov îşi înalţă ochii şi inima către Făcătorul său şi arată motivele pentru
care Dumnezeu ar trebui să pună capăt vieţii servului Său cuprins de disperare.

~ 29 ~
8 Ochiul care mă priveşte nu mă va mai vedea; ochii Tăi mă vor căuta, dar eu nu voi
mai fi.
Ochiul. Observaţi repetarea cuvântului acestuia în v. 7 şi 8. Întâi, Iov vorbeşte despre "ochii
mei", apoi despre "ochiul care mă priveşte", referindu-se la semenii săi, apoi despre "ochiul tău"
cu referire la ochii lui Dumnezeu.
Nu voi mai fi. [Nu mai sunt, KJV]. Literal, "lipsea mea de valoare". Iov vorbeşte despre moarte
(vezi v. 9).

9 Ca norul care se risipeşte şi trece, aşa nu se va mai ridica cel ce se coboară în

Locuinţa Morţilor c(Ebr.: Şeol; peste tot în carte).
Ca norul care se risipeşte. Iov compară moartea cu risipirea unui nor pe cer, când umezeala lui e
absorbită de aerul dimprejur.
Nu se va mai ridica. Afirmaţia aceasta nu reprezintă tăgăduirea învierii. Sensul lui este delimitat
de observaţia din versetul următor. Morţii nu mai învie ca să revină în vechile lor gospodării.
Chiar luate independent, cuvintele ebraice traduse "nu se va mai ridica" nu exprimă o finalitate, ci
doar acţiune incompletă.
Locuinţa Morţilor. [Mormânt, KJV]. Ebr. she'ol. Împărăţia simbolică a morţilor, unde morţii sunt
zugrăviţi că dorm şi se odihnesc laolaltă (vezi cap. 3:13-19).

10 Nu se va mai întoarce niciodată acasă, locul său nu-l va mai cunoaşte.

11 De aceea eu nu voi tăcea, ci, în durerea duhului meu, voi vorbi, în amărăciunea
sufletului meu, mă voi plânge!
Nu voi tăcea. Suferinţa lui Iov este atât de intensă, încât el se simte îndreptăţit să se plângă fără
măsură (vezi Psalmi 55:2; 77:3; 142:2).

12 Sunt eu Marea sau monstrul Tanin d(Iov face referire la mitologia canaanită, în
care personaje mitice ca Leviatan (3:8), Yam (Marea) şi Tanin reprezintă haosul,
răzvrătindu-se împotriva zeului suprem, care reprezintă ordinea, şi trebuind, astfel,
să fie întemniţate), de ai pus o strajă în jurul meu?
Marea. Iov întreabă: Sunt eu asemenea unei mări înfuriate şi zgomotoase ca să trebuiască să-mi
pui stavilă şi hotar?
Monstrul Tanin. Ebr. tannin, "monstru marin" (vezi Genesa 1:21), "balaur" (LXX). Posibil,
crocodil. Iov întreabă: Sunt eu asemenea un monstru primejdios care să fie ţinut sub pază?

13 Când zic: «Patul meu mă va mângâia şi aşternutul îmi va alina plângerea!»,

14 atunci Tu mă înspăimânţi cu visuri şi mă îngrozeşti cu vedenii.
Mă înspăimânţi. Când Iov caută alinare şi odihnă în somn, e îngrozit de visuri. El Îl face pe
Dumnezeu responsabil de această stare.

15 Aşa că aş alege mai bine sugrumarea, mai bine moartea, decât aceste oase.

Sugrumarea. E posibil ca suferinţa lui Iov să fi fost însoţită de o senzaţie de sufocare. În orice
caz, el consideră sugrumarea mai de dorit decât viaţa.
Aceste oase. [Viaţa mea, KJV]. Literal, "oasele mele", o expresie echivalentă probabil cu "un
schelet viu".

~ 30 ~
16 Le dispreţuiesc …! Nu voi trăi în veci! Lasă-mă singur, căci doar o suflare îmi
este viaţa.
Le dispreţuiesc. Ebr. ma'as, "a respinge", "a dispreţui", "a refuza". Probabil "viaţa mea" ["aceste
oase"] ar trebui introdus ca subiect (vezi cap. 9:21, unde ma'as este tradus "dispreţuiesc" şi în text
apare "viaţa mea").
Lasă-mă. Acestea erau cuvinte prea îndrăzneţe ca să fie adresate lui Dumnezeu de către un
muritor, oricine ar fi fost el. Iov e profund deznădăjduit. El crede că Atotputernicul a pus ochii pe
el şi cere ca Dumnezeu să nu Se mai amestece în viaţa lui. Cât de cu totul alte simţăminte ar fi
avut el dacă ar fi putut să privească dincolo de scenă şi să vadă pe Tatăl său ceresc cum priveşte la
el cu milă duioasă şi cu iubire neclintită! Dumnezeu suferea împreună cu servul Său, dar Iov nu
ştia lucrul acesta.
O suflare. Literal, "suflare", "abur", un simbol pentru ceva trecător. Iov socoteşte că viaţa sa nu
are nici o valoare. El nu era în stare să aprecieze cât de mult valora în ochii lui Dumnezeu.

17 Ce este omul ca să-ţi pese atât de mult de el şi să-i dai aşa multă atenţie,
Ce este omul? Psalmistul foloseşte cuvinte asemănătoare ca să înalţe iubirea şi purtarea de grijă a
lui Dumnezeu (Psalmi 8:3-8).În suferinţa sa,Iov transformă grija neobosită a lui Dumnezeu într-un
amestec nedorit al Acestuia în viaţa lui. De fapt, Iov spune lui Dumnezeu: "De ce necăjeşti pe om
punându-l la încercare? Priveşte în altă parte. Dă-mi timp 'să-mi înghit scuipatul'" (Iov 17:19).
Necuviincioase cuvinte! Şi totuşi Dumnezeu nu l-a doborât la pământ pentru declaraţia lui
îndrăzneaţă.

18 să-l cercetezi în fiecare dimineaţă şi să-l încerci în orice clipă?

19 Nu vei înceta oare să te mai uiţi la mine şi să mă laşi astfel singur, măcar până-mi
înghit saliva?
20 Dacă am păcătuit, ce Ţi-am făcut Ţie, Veghetor al oamenilor? De ce m-ai luat
drept ţintă? Am devenit o povară pentru Tine? e(Câteva mss TM, o tradiţie scribală
ebraică antică, LXX; cele mai multe mss TM: Am devenit o povară pentru mine
însumi.)
Am păcătuit. Probabil, nu o mărturisire, ci cu sensul "chiar dacă am păcătuit" sau "admiţând că
am păcătuit".
Veghetor. Sau "păzitor". Aici nu într-un sens bun, ci sensul pare să fie "şi ce dacă am păcătuit -
ce contează pentru Tine, Veghetor al omenirilor?"
Ţintă. [Semn, KJV]. Ebr. miphga', ceva ce trebuie să fie lovit. Unii interpretează cuvântul ca
"ţintă". Alţii văd ideea de "piatră de poticnire" sau "obstacol".
[Tale-trad. Cornilescu;În faţa Ta, KJV]. Literal, "cu privire la Tine", adică Iov se socotea un
obiect care să-L lovească Dumnezeu.
O povară chiar pentru Tine[Povară pentru mine-trad. Cornilescu] LXX spune: "povară pentru
tine". Tradiţia iudaică pretinde că acesta a fost înţelesul original, dar că a fost corectat de cărturari,
deoarece părea lipsit de nereverenţios.

21 De ce nu-mi ierţi păcatul şi nu-mi dai la o parte nelegiuirea? Curând voi fi

zăcând în ţărână, mă vei căuta, dar nu voi mai fi.”
Ierţi. Iov socotea că în scurt timp avea să moară, că va "adormi în ţărână". De aceea pentru ce nu
l-ar ierta Dumnezeu? Ce ar câştiga Dumnezeu dacă-l chinuieşte, când viaţa aproape s-a scurs?
Dacă iertarea nu vine curând, ea va fi inutilă.
Sunt unii care cred că v. 20 şi 21 au fost adresate nu lui Dumnezeu, ci lui Elifaz. Potrivit cu
opinia aceasta, Iov s-a întors de fapt către Elifaz şi i-a zis: "Tu spui că eu trebuie să fi fost păcătos.

~ 31 ~
Ei şi? N-am păcătuit împotriva ta, o, tu, cel care spionezi omenirea! De ce m-ai transformat într-o
ţintă în care să tragi? De ce nu am devenit o povară pentru tine? De ce să nu treci mai bine cu
vederea fărădelegile mele şi păcatul meu cel mare? Poate că mâine voi fi căutat în zadar!" O astfel
de interpretare e posibilă, dar în text nu apare în mod evident o schimbare de persoană.
Cuvântarea lui Iov, raportată în cap. 6 şi 7, expune anumite primejdii: 1) Primejdia accentuării
excesive a zădărniciei vieţii. Oamenii ar trebui să-şi aducă aminte de valoare nepreţuită pe care o
au înaintea lui Dumnezeu. 2) Primejdia exprimării nestăpânite a emoţiei. Când Iov şi-a eliminat
inhibiţiile, s-a plâns cu asprime, a pus întrebări lipsite de respect, a acuzat în mod nesăbuit şi a
cerut manifestând nerăbdare. 3) Tendinţa inimii omeneşti, când e orbită de durere sau frământată
de patimă, să interpreteze greşit purtarea lui Dumnezeu. 4) Certitudinea că în oamenii buni poate
să sălăşluiască mult din firea lor nerenăscută, care nu dă de bănuit că ar mai exista până când apare
ocazia care o scoate la iveală. Nimeni n-ar fi putut să anticipeze explozia pătimaşă a lui Iov.

Comentarii Ellen G. White:

11.15.16 PK 163

~ 32 ~
Capitolul 8
Primul discurs al lui Bildad din Şuah

1 Atunci Bildad din Şuah a luat cuvântul şi a zis:

Bildad. Capitolul cuprinde răspunsul lui Bildad la discursul lui Iov din cap. 6 şi 7. Bildad nu face
referire la expresiile disperate ale lui Iov (cap. 6:1-13), nici la tirada lui împotriva prietenilor lui
(cap. 6:14-30). Dimpotrivă, el se ocupă de critica adusă lui Dumnezeu de către Iov. Acolo unde
Elifaz îşi sprijină argumentul pe o viziune pe care pretinde că o are de la Dumnezeu (cap. 6:13),
Bildad apelează pentru sprijin la înţelepciunea celor din vechime.

2 „Până când vei mai vorbi astfel şi până când vor fi cuvintele tale ca un vânt
năprasnic?
Până când? Fără îndoială că prietenii nădăjduiseră că argumentul lui Elifaz îl va reduce la tăcere
pe Iov. Ei sunt uimiţi că acesta continuă să reverse o furtună tot mai mare de cuvinte.
Un vânt puternic. Iov se referise la propriile sale discursuri numindu-le "vânt" (cap. 6:26), iar
Bildad pare să folosească ilustraţia. În punctul acesta el era de acord cu Iov!

3 Oare va perverti Dumnezeu judecata dreaptă? Va perverti Cel Atotputernic ce e

drept?
Va perverti Dumnezeu judecata dreaptă? [Strică Dumnezeu judecata? KJV]. Bildad încearcă să
apere dreptatea lui Dumnezeu. El e corect în ce priveşte respectul său faţă de dreptatea lui
Dumnezeu, dar e greşit în înţelegerea dreptăţii lui Dumnezeu. El crede că dreptatea aceea cere
anumite pedepse pentru păcate în viaţa aceasta. El pretinde că Iov este obiectul unei atare dreptăţi.

4 Dacă fiii tăi au păcătuit împotriva Lui, El i-a pedepsit pentru păcatul lor.
Fiii tăi. Cea mai grea pierdere a lui Iov a fost aceea a copiilor săi. Bildad a lovit fără milă pe Iov,
prin faptul că a dedus că fiii şi fiicele lui au murit pentru că erau păcătoşi. An după an, Iov adusese
jertfe pentru copii săi (cap. 1:5). Bildad greşea în susţinerea lui. Nenorocirea nu dovedeşte
vinovăţia celor care o îndură (vezi Luca 13:1-5; Ioan 9:2.3).

5 Dacă tu Îl cauţi pe Dumnezeu şi te rogi Celui Atotputernic,

Dacă tu Îl cauţi pe Dumnezeu. Bildad pare să spună: "Fiii tăi sunt morţi din cauza păcatelor lor,
dar tu trăieşti. Dacă Îl vei căuta pe Dumnezeu şi vei trăi drept, s-ar putea ca Dumnezeu să-ţi mai
amelioreze starea."
Pentru a scoate şi mai mult în evidenţă semnificaţia verbului ebraic shachar, care înseamnă "a
căuta cu sârguinţă" sau "a căuta dimineaţa, devreme" (vezi Iov 24:5; Psalmi 63:1; Proverbe 7:15;
8:17; Isaia 26:9; Osea 5:15).

6 dacă eşti curat şi drept, cu siguranţă, El Însuşi te va apăra şi-ţi va da înapoi

locuinţa dreptăţii tale.

Drept. Dumnezeu Îl declarase pe Iov "fără prihană" (cap. 1:8). Bildad a dat pe faţă slăbiciune
omenească când a declarat altfel despre Iov. Insinuările reci şi insensibile ale acestui critic trebuie
să fi pus la grea încercare răbdarea lui Iov.

~ 33 ~
7 Deşi începutul tău a fost neînsemnat, zilele tale de pe urmă vor fi prospere.

Zilele tale de pe urmă. [Sfârşitul tău de la urmă, KJV]. Bildad i se alătură lui Elifaz în prezicerea
privind faptul că Iov va fi din nou prosper dacă se va pocăi. E greu de crezut că vreunul dintre cei
2 "mângâietori" se bazau prea mult în declaraţiile lor privind viitorul lui Iov. S-ar putea ca în
cuvintele lui Bildad să fi existat o maliţiozitate ascunsă: "Dacă ai fi atât de nevinovat pe cât
pretinzi că eşti", pare să zică Bildad, "ai avea încredere în viitorul tău. Dacă nu ai încredere
înseamnă că eşti conştient de vinovăţia ta". Fără să-şi dea seama, Bildad prezice sfârşitul real al
experienţei lui Iov (vezi cap. 42:12).

8 Întreabă generaţiile anterioare şi află ce-au învăţat părinţii lor,

Ce-au învăţat părinţii lor. [Cercetarea părinţilor lor, KJV]. În orice timp, oamenii au apelat la
înţelepciunea strămoşilor lor. Bildad îi îndreaptă atenţia lui Iov asupra tradiţiilor trecutului lor
comun.

9 pentru că noi suntem doar de ieri şi nu ştim nimic, iar zilele noastre pe pământ
sunt doar o umbră.
De ieri. Trebuie să depindem de filosofia trecutului, dă de înţeles Bildad.
Umbră. Vezi Psalmi 102:11; 109:23.

10 Oare nu te vor învăţa şi nu-ţi vor spune şi nu vor scoate ei cuvinte din mintea lor?
Te vor învăţa. Este clar că Bildad îl privea pe Iov ca pe un elev încăpăţânat, dar spera că acesta
va asculta de glasul trecutului. Unii au crezut că Bildad se referea la patriarhii lumii antice, care
trăiseră o viaţă foarte lungă şi avuseseră astfel ocazia să adune multă înţelepciune.

11 Creşte papirusul unde nu este mlaştină? Creşte trestia unde nu este apă?
Papirusul. Ebr. gome', în general luată ca referindu-se la papirus, o trestie înaltă care creştea
cât de două ori înălţimea unui om şi avea în vârf un mănunchi mare de frunze şi de flori. Se
afla din belşug în Egiptul antic şi pe valea Iordanului.
Trestia. Ebr. 'achu, "trestii", "stuf". Plantele acestea consumă o mare cantitate de apă.

12 Pe când este încă verde şi netăiată, se usucă mai repede ca iarba.

Se usucă. Astfel de plante nu au putere de a se susţine singure. Ele depind de umiditate ca să
reziste. Dacă aceasta nu mai există, ele se ofilesc şi mor.

13 Aşa sunt căile celor ce uită pe Dumnezeu; aşa piere nădejdea celui lipsit de
evlavie.
Celor ce uită pe Dumnezeu. Versetul acesta cuprinde aplicaţia parabolei. Când puterea de
susţinere a lui Dumnezeu se îndepărtează de om el piere, ca şi papura cândva verde. Imaginea
ilustrează pedeapsa care crede Bildad că se abate asupra omului care a fost cândva drept şi de
aceea prosper, dar care apoi s-a îndepărtat de Dumnezeu. Era imposibil ca Iov să nu sesizeze
aplicaţia.
Lipsit de evlavie. [Făţarnic, KJV]. Ebr. chaneph. Literal, "om nelegiuit". Cuvântul ebraic nu
sugerează ipocrizia, aşa cum se regăseşte în cuvântul "ipocrit" folosit în englezeşte, ci denotă lipsa
de religiozitate şi păgânismul (vezi Iov 13:16; 15:34; 17:8; 20:5; 27:8; 34:30; 36:13; Psalmi 35;16;
Proverbe 11:9).

~ 34 ~
14 Încrederea lui este ca un fir subţire a(Sensul termenului în ebraică este nesigur) şi
sprijinul lui este ca pânza unui păianjen.
Încrederea lui. Unii presupun că citatul din antici se încheie cu v. 13 şi că v. 14 lansează
comentariile lui Bildad la pasajul la care s-a referit. Alţii continuă citatul până la v. 18, iar alţii
cuprind chiar şi v. 19.
Pânza unui păianjen. Literal, "casă de păianjen". Un simbol al fragilităţii.

15 Se bizuie pe casa lui, dar ea nu este tare, se prinde de ea, dar ea nu ţine.
Pe casa lui. Un tablou al nesiguranţei celui nelegiuit.
Se prinde de ea. Sau "se apucă tare de ea". Imaginea este cea a unui păianjen care încearcă să se
ajute ţinându-se de casa sa. "Casa" îi fusese smulsă lui Iov. Nădejdea îi fusese luată. Astfel, se
pare că Bildad îl punea pe Iov în categoria nelegiuiţilor.

16 El este ca o plantă plină de sevă în lumina soarelui, care îşi întinde ramurile
deasupra grădinii,
Plină de sevă. O nouă ilustraţie, acea a unei plante agăţătoare bogate, pline de sevă şi vitalitate,
distrusă deodată şi părăsită.

17 îşi ţese rădăcinile printre pietre, caută un loc între stânci.

Pietre. [Grămadă, KJV]. Ebr. gal. Aici, probabil o grămadă de pietre (vezi Iona 7:26; 8:29).
Caută un loc între stânci. [Vede locul pietrelor, KJV]. LXX redă: "va trăi în mijlocul pietrelor".
Imaginea este probabil a unei plantei agăţătoare care-şi fixează cârcei, precum iedera, de stânci şi
pare că creşte chiar din mijlocul pietrelor.

18 Dar când e smulsă din locul ei, locul acela îi spune: «Nu te-am văzut niciodată!»
Când e smulsă. [Dacă-l distruge, KJV]. Subiectul pare să fie impersonal: "dacă cineva [sau ceva]
îl distruge". O furtună sau alte împrejurări smulge planta şi o distruge.
[Se leapădă de el-trad. Cornilescu].Locul unde a crescut planta e personificat şi este înfăţişat ca
negând existenţa plantei cândva înfloritoare.

19 Aceasta este bucuria căii ei b(Expresia poate sugera ironia; sau: Aşa i se
veştejeşte viaţa), iar din pământ vor răsări altele. c(Sau: Aceasta este bucuria vieţii
ei,/ că din pământ vor răsări altele)
Bucuria căii ei. O declaraţie ironică. Aşa se sfârşeşte calea cândva veselă a vieţii.
Răsări altele. Planta nu este jelită sau regretată. Nu lasă nici o urmă. Alte plante îi iau curând
locul. Prin parabola cu planta agăţătoare Bildad caută să ilustreze ceea ce s-a petrecut cu Iov.
Pentru un timp i-a mers bine, apoi a venit dezastrul, şi, asemenea unei plante, a fost nimicit.

20 Nu, Dumnezeu nu-l va respinge pe cel curat, nici nu va întări mâinile celor ce fac
rău.

Cel curat. [Omul desăvârşit, KJV]. Bildad a aruncat îndoiala asupra dreptăţii lui Iov (v. 6). Acum
contestă o altă caracteristică de seamă a lui Iov (vezi cap. 1:1.8). El susţine că dacă Iov e fără
prihană, Dumnezeu va revărsa binecuvântări asupra lui.

~ 35 ~
21 El va umple din nou cu râsete gura ta, şi va aşeza strigăte de bucurie pe buzele
tale.

Va umple din nou cu râsete gura ta. Bildad nu concepe cazul lui Iov ca fiind fără speranţă. Ca şi
Elifaz, el prezice o anulare a nenorocirii lui Iov şi o pedepsire a vrăjmaşilor lui. Prietenii par să
aibă o oarecare măsură de încredere în caracterul integru al lui Iov, chiar dacă sunt convinşi că a
săvârşit vreun păcat mare, care a adus nenorocire asupra lui.
O comparaţie între primul discurs al lui Elifaz şi cel al lui Bildad arată că în ambele începutul
este mustrător şi încheiere, împăciuitoare. Ambele îl îndeamnă pe Iov să alerge la Dumnezeu în
pocăinţă şi rugându-se pentru ajutor şi pun în evidenţă făgăduinţa mântuirii. Elifaz şi-a întărit
argumentaţia cu o pretinsă revelaţie divină, în timp ce Bildad a căutat să obţină aceleaşi rezultate
apelând la vechii învăţători ai înţelepciunii.

22 Cei ce te urăsc vor fi acoperiţi de ruşine şi cortul celui rău nu va mai fi.”

~ 36 ~
Capitolul 9
Răspunsul lui Iov

1 Iov a răspuns:
Iov a răspuns[a luat cuvântul şi a zis-trad. Cornilescu]. Capitolele 9 şi 10 vorbesc despre a treia
cuvântare a lui Iov, în care el recunoaşte atotputernicia lui Dumnezeu şi, prin contrast, propria sa
neputinţă. Apoi se lansează într-o nouă plângere plină de tristeţe cu privire la propriile sale
suferinţe

2 „Da, ştiu că aşa e, dar poate un om să fie drept înaintea lui Dumnezeu?
Aşa e. Iov recunoaşte corectitudinea argumentelor lui Bildad.
Poate un om să fie drept? Problema lui Iov nu e dreptatea lui Dumnezeu, pe aceasta el o
recunoaşte. El doreşte să ştie cum el, un om, poate fi drept înaintea lui Dumnezeu. Împrejurările îl
învinovăţesc ca fiind vinovat, în timp ce conştiinţa sa mărturiseşte nevinovăţia sa. Întrebarea lui
Iov a primit răspuns complet doar prin descoperirea planului de mântuire. Prin prevederile
planului acestuia e cu putinţă ca Dumnezeu "să fie neprihănit şi totuşi să socotească neprihănit pe
cel ce crede în Isus" (Romani 3:26).

3 Dacă s-ar certa cineva cu El, din 1000 de întrebări nu I-ar putea răspunde nici
măcar la una.
Din 1000 de întrebări. Omul nu e egal lui Dumnezeu. El nu poate răspunde la întrebările sau la
acuzaţiile Lui.

4 El are o inimă înţeleaptă şi o putere mare. Cine I se poate împotrivi şi să

reuşească?
Şi să reuşească. [Şi a prosperat, KJV]. Ebr. shalam, "a fi deplin, temeinic, sigur". Shalam e
înrudit cu o rădăcină arabă care adaugă ideea de a fi supus.

5 El mută munţii fără ca aceştia să ştie când îi răstoarnă în mânia Sa.

Mută munţii fără ca aceştia să ştie. Fiinţa omenească priveşte munţii ca simboluri ale mărimii
nemăsurate şi ale stabilităţii, totuşi Dumnezeu poate să-i mute şi să-i răstoarne.

6 El scutură pământul din locul său şi face ca stâlpii să-i tremure.

Scutură pământul. Fără îndoială o referire la cutremure (1Regi 19:11; vezi Psalmi 104:32;
Zaharia 14:45; Matei 24:7).
Stâlpii să-i tremure. O descriere poetică a cutremurelor. Nu e necesar să se găsească o explicaţie
literală pentru "stâlpi".

7 El porunceşte soarelui şi nu mai răsare; El acoperă lumina stelelor.

Porunceşte soarelui. Dumnezeu este prezentat ca având putere absolută asupra naturii. Scripturile
menţionează adesea fenomenele naturale ca o desfăşurare a puterii lui Dumnezeu (vezi
Exod 10:21; Ezechiel 32:7; Ioel 2:31; Matei 24:29; Apocalipsa 6:12; 16:10).

~ 37 ~
8 El singur întinde cerurile şi calcă pe valurile mării.
Întinde cerurile. Vezi Psalmi 104:2; Isaia 40:22; Ieremia 10:12. Vorbirea aceasta figurată
preamăreşte atotputernicia lui Dumnezeu, atrăgând atenţia asupra lucrării mâinilor Sale.
Valurile mării. [Valurile mării, KJV]. Literal, "înălţimile mării". Dumnezeu e zugrăvit ca cineva
care are putere să supună semeaţa putere a valurilor.

9 El a făcut Ursul şi Orionul, Pleiadele şi constelaţiile sudului.

Ursul. [Arcturus, KJV]. Ebr. 'ash ('ayish, cap. 38:32). Identificarea nu e absolut sigură. Mulţi
gândesc că e vorba de Urs Mare sau Ursul mare (vezi la cap. 38:32).
Orionul. [Orion, KJV]. Ebr. kesil; literal, "un nebun", cu toate că nu e sigur că numele dat
constelaţiei derivă din aceeaşi rădăcină ca aceea care dă definiţia "nebun". Există un acord general
că kesil aici înseamnă Orion (vezi la cap. 38:31).
Pleiadele. [Pleiade, KJV]. Ebr. kimah. Unii interpretează 'ash ca fiind Pleiade şi fac ca kimah să
se refere la o altă stea strălucitoare, precum Sirius. LXX foloseşte pentru cei 3 termeni ebraici
"Pleiade, Hesperus şi Arcturus" (vezi la cap. 38:31).
Constelaţiile sudului. Probabil constelaţii nenumite ale cerurilor sudice sau poate spaţiile imense
de dincolo de orizontul de sud.

10 El face lucruri mari şi nepătrunse, minuni fără număr.

Lucruri mari. Versetul acesta este aproape cuvânt cu cuvânt ca acela de la cap. 5:9, unde vorbea
Elifaz. Elifaz vede în minunile creaţiunii lui Dumnezeu o expresie a bunătăţii Sale, în timp ce Iov
pare că vede numai puterea lui Dumnezeu. Poate că aceste cuvinte erau folosite în mod obişnuit de
oamenii din vechime.

11 Iată, El trece pe lângă mine şi nu-L pot vedea, trece şi nu-mi dau seama.
Nu-L pot vedea. O linie precisă desparte lumea vizibilă de cea invizibilă; şi linia aceasta e rareori
depăşită. Iov poate reflectează asupra susţinerii lui Elifaz de a fi avut percepţia fizică a vizitei unui
duh (cap. 4.15.16), şi susţine că lucrurile stau altfel cu el - lumea duhurilor trece pe lângă el, şi el
nu primeşte nici o lumină, nici o iluminare, nici o călăuzire supranaturală din partea acesteia.
Trece. Ebr. chalaph, acelaşi cuvânt pe care l-a folosit Elifaz (cap. 4:15) când vorbea despre vizita
duhului.
Nu-mi dau seama. Elifaz a declarat că simţise acut prezenţa duhului (cap. 4.15.16) şi că i-a auzit
glasul (cap. 4:16-21). Iov arată aici că el nu avusese favoarea aceasta.

12 Dacă vrea să ia ceva, cine-L poate opri? Cine-I poate spune: «Ce faci?»
Cine-L poate opri? [Cine-L poate opri? KJV]. Compară cu cap. 11:10 şi 23:13. Când s-au abătut
nenorocirile asupra Iov, răspunsul lui a fost: "Domnul a dat, şi Domnul a luat, - binecuvântat fie
Numele Domnului" (cap. 1:21). Acesta a fost un răspuns al încrederii. Trecerea timpului şi
impactul durerilor necontenite slăbiseră sufletul lui Iov. Încrederea făcuse loc unui sentiment de
neajutorare. În loc să recunoască înţelepciunea şi iubirea lui Dumnezeu, el vede propria sa
slăbiciune. Adesea dezastrul neaşteptat nu zdrobeşte duhul omului cum fac suferinţa monotonă şi
persistentă.

13 Dumnezeu nu-Şi întoarce înapoi mânia; chiar şi oştile lui Rahab a(Monstru mitic
al mării, reprezentând haosul; şi în 27:12) Îi sunt supuse.

Oştile lui Rahab. Ebr. 'ozre rahab, literal, "sprijinitorii lui Rahab." Rahab apare în cap. 26:12,
unde e tradus "furia" ["mândru" KJV] şi în Isaia 51:9, unde este nume propriu [Egiptul, trd.
Cornil.; Rahab, KJV]. Unii cred că Rahab era denumirea veche a unei mari puteri a răului. Dacă
lucrurile stau aşa, Iov pare că spune aici că Dumnezeu supune nu numai oameni, dar şi fiinţe mai

~ 38 ~
tari ca omul, precum Rahab şi sprijinitori lui. Întrucât Rahab înseamnnă "mândrie", ar putea fi un
nume potrivit pentru Lucifer, iar "sprijinitorii", numele fiinţelor care l-au urmat pe Lucifer (vezi
Isaia 14:12-14; Apocalipsa 12:7-9). Iov, însă, prin cuvântările lui, arată că nu cunoştea prea mult
despre marea luptă dintre Dumnezeu şi Satana.

14 Deci cum pot eu să-I răspund, cum pot să-mi caut cuvintele înaintea Lui?
Să-I răspund? Versetele 14-16 sugerează limbajul unei curţi de judecată. Iov recunoştea
incapacitatea sa de a produce o apărare reuşită.

15 Chiar dacă aş fi drept, nu I-aş putea răspunde, nu pot decât să cer îndurare de la
Judecătorul meu.
Chiar dacă aş fi drept. Iov recunoaşte suveranitatea lui Dumnezeu. Chiar dacă e sigur de
nevinovăţia sa, totuşi face apel la îndurare, când se apropie de Judecătorul său.

16 Dacă L-aş chema la judecată şi mi-ar răspunde, n-aş crede că mi-a ascultat
glasul.
L-aş chema. Ebr. qara'. Aici, evident, cu înţelesul de "somaţie în sens legal". Iov zice: Dacă L-aş
provoca pe Dumnezeu la o dezbatere în contradictoriu şi El ar fi aprobat-o şi m-ar fi învăţat să-mi
apăr cauza în faţa Sa, totuşi nu aş putea să cred că într-adevăr asta intenţionează şi că mi-ar fi
îngăduit să stau înaintea Lui şi să-I contest faptele. O astfel de bunăvoinţă din partea lui
Dumnezeu părea de neconceput pentru Iov.

17 El mă zdrobeşte printr-o furtună şi-mi înmulţeşte rănile fără motiv.

Mă zdrobeşte. [Mă zdrobeşte, KJV]. În versetele 17-21 Iov încearcă să-şi imagineze ce s-ar
întâmpla dacă L-ar provoca pe Dumnezeu şi Dumnezeu ar răspunde provocării lui. El Îl
imaginează pe Dumnezeu ca acţionând faţă de el nu ca un judecător, stabilind faptele pe temeiul
legii, ci ca un suveran, stabilindu-le pe temeiul propriei Sale voinţe. Iov pare că pierde din vedere
faptul că suveranitatea supremă nu este incompatibilă cu iubirea şi dreptatea supreme.
Fără motiv. Ebr. chinnam, tradus la fel în cap. 2:3, dar redat "degeaba" în cap. 1:9. Iov Îi atribuie
lui Dumnezeu ceea ce era în mod clar lucrarea şi planul lui Satana (cap. 2:3). Vezi la Psalmi 38:3;
39:9.

18 Nu mă lasă să-mi trag suflarea, ci mă umple de amărăciune.

Nu mă lasă să-mi trag suflarea. [Îmi ia suflarea, KJV]. Judecăţile lui Dumnezeu sunt descrise ca
fiind atât de intense şi grele încât Iov nu poate să-şi tragă suflarea.

19 Dacă e vorba de putere, El e puternic; dacă e vorba de judecată, cine-L b(LXX;

TM: cine mă) poate convoca la judecată?
Puternic. [Atotputernic-trad. Cornilescu;Puternic, KJV]. El nu se îndoieşte deloc de puterea lui
Dumnezeu. El înţelegea mai bine puterea lui Dumnezeu decât bunătatea Sa.
Cine-L poate convoca la judecată?[Cine mă va apăra?-trad. Cornilescu;Cine îmi va fixa un timp?
KJV]. Sau "cine mă va convoca?" LXX spune: "cine va rezista atunci la judecata lui?"

20 Chiar dacă aş fi drept, gura mea mă va condamna; oricât de nevinovat aş fi, El

mă va dovedi vinovat.
Chiar dacă aş fi drept. [Dacă mă justific, KJV]. Propoziţia este adevărată dacă sunt aplicate
corect cuvintele (vezi 1 Corinteni 4:4). Dar Iov se gândea la ele într-o lumină cu totul deosebită. El
stăruia asupra gândului că făptura nu avea nici o şansă când era în opoziţie cu Cârmuitorul
universului.
~ 39 ~
21 Sunt nevinovat, dar nu mai ţin la mine. Îmi dispreţuiesc viaţa.
Nevinovat. [Chiar dacă aş fi desăvârşit, KJV]. Literal, versetul acesta zice: "Sunt desăvârşit; nu
mă cunosc; îmi dispreţuiesc viaţa." Ideea pare să fie că Iov îşi susţinea nevinovăţia, dar nu putea
înţelege nici propria fiinţă, nici împrejurările în care se afla, iar conflictul său era atât de puternic,
încât îşi dispreţuia viaţa.

22 Îmi e tot una, de aceea zic: «El îl nimiceşte şi pe cel nevinovat şi pe cel rău
deopotrivă.»
Îmi e tot una. [E un singur lucru, KJV]. Sau "o singură chestiune". Adică toţi sunt la fel înaintea
lui Dumnezeu. Nu e deosebire între cei drepţi şi cei nelegiuiţi.
Zic. [Am zis-o, KJV]. Iov este pe punctul de a face o afirmaţie îndrăzneaţă.
El îl nimiceşte. Iov e convins că nu se poate deduce nimic sigur cu privire la caracterul unui om
din felul cum se poartă Dumnezeu cu el. Dumnezeu îngăduie ca cei drepţi şi cei nelegiuiţi să fie
măturaţi odată.

23 Şi măcar de ar aduce biciul imediat moartea, … dar El râde de durerea celui

nevinovat.
Biciul. Iov se referă probabil la război, plagă sau molimă. Dacă una din acestea e aruncată asupra
oamenilor, ea ucide fără deosebire. În astfel de cazuri, Dumnezeu nu intervine mereu pentru a-l
salva pe cel drept.
Râde. Sau "îşi bate joc", "ia în râs". O remarcă îndrăzneaţă, lipsită de respect şi înverşunată, pe
care unii au căutat s-o scuze susţinând că e o afirmaţie retorică, dar scuza pare insuficientă. Este,
evident, una dintre afirmaţiile acelea de care Iov s-a căit mai târziu "în ţărână şi cenuşă"
(cap. 42:6).

24 Când o ţară e dată pe mâna celui rău, El acoperă ochii judecătorilor lui. Dacă nu
El, atunci cine?
Dacă nu. Propoziţia poate fi tradusă: "Dacă nu, atunci cine e?" În pasajul acesta Iov lasă să se
vadă poate cea mai adâncă descurajare şi mai întunecată neîncredere care poate fi observată în
oricare din cuvântările lui. El susţine că starea de lucruri stabilită în societatea omenească trebuie
să fie pusă în seama lui Dumnezeu; nu e nimeni altul căruia să i se poată pune în seamă.

25 Zilele mele sunt mai iuţi decât alergătorul; zboară fără să fi văzut fericirea.
Zilele mele sunt mai iuţi. Prin 3 imagini sugestive Iov ilustrează rapiditatea cu care viaţa lui se
apropie de sfârşit.
Alergătorul. Un mesager sau curier care aleargă repede.

26 Trec ca o luntre de papirus pe apă, ca un vultur care se repede asupra prăzii.

O luntre de papirus pe apă. Sau "corăbii de trestie". Corăbii construite pentru a fi uşoare şi
rapide, dar care nu sunt solide.
Vultur. Iov a îndreptat atenţia către ce era cel mai rapid pe pământ, către ce era cel mai rapid pe
apă şi acum îndreaptă atenţia către ce este cel mai rapid în aer. Prin comparaţiile acestea el arată
rapiditatea cu care viaţa lui se apropie de încheiere.

27 Dacă zic: «Îmi voi uita plângerea, îmi voi schimba înfăţişarea şi voi fi voios!»,

Înfăţişarea. Literal, "faţa mea" sau "înfăţişarea mea", adică mina tristă pe care o avea Iov. El
sugerează o încercare de adunare a puterii şi de aflare a fericirii în ciuda suferinţelor sale, dar
consideră zadarnice astfel de încercări.

~ 40 ~
28 atunci mă cuprinde spaima de toate durerile mele, pentru că ştiu că nu mă vei
găsi nevinovat.
Mă cuprinde spaima. Suferinţa lui Iov era sporită de teama că Dumnezeu urma să-l osândească.
Dezamăgirea, îndoiala, teama îl apăsau pe Iov la fel de mult ca şi suferinţa fizică.

29 Dacă tot voi fi condamnat, de ce să mă mai trudesc degeaba?

Condamnat. Literal, "sunt nelegiuit" sau "sunt vinovat". Adică Iov crede că suferinţele sale arată
că aşa e considerat.
De ce să mă mai trudesc? O atitudine defetistă bântuia mintea lui Iov. Ca şi mulţi alţii care
suferă, el zicea în fond: "Ce folos!"

30 Chiar dacă m-aş spăla cu săpun c(Sau: zăpadă) şi mi-aş curăţa mâinile cu leşie,
Săpun. [Apă de zăpadă, KJV]. Simbolizând o curăţire deplină.
Mâinile. Expresia zice literal: "mi-aş face mâinile curate cu leşie [potasă]".

31 Tu tot m-ai cufunda în mocirlă, de s-ar scârbi şi hainele de mine.

În mocirlă. Nu contează, spune Iov, cât de curat şi de nepătat aş căuta să mă fac, Dumnezeu mă
va scufunda din nou în noroi.
Hainele. Hainele lui Iov sunt personificate şi înfăţişate ca demne de scârbă pentru el.

32 Căci El nu este un om ca mine, ca să-I pot răspunde şi să putem merge împreună

la judecată.
El nu este un om. Iov vede că nu există speranţă de a ajunge la o înţelegere cu Dumnezeu, din
cauza prăpastiei dintre ei. Dumnezeu e nemărginit, iar Iov e dureros de conştient de propria sa
viaţă mărginită şi pieritoare.

33 Şi nu se află nici măcar un mijlocitor între noi, care să-şi pună mâinile peste noi
amândoi,
Mijlocitor. Sau "arbitru". În discuţia lui cu Dumnezeu, Iov crede că nu există nimeni care să
poată fi considerat arbitru. Numai într-una din următoarele condiţii, gândeşte el, disputa dintre el
şi Dumnezeu putea să fie mai echitabilă: (1) Dacă Dumnezeu, renunţând de Sine şi la toate
atributele Sale divine, ar deveni om; sau (2) dacă s-ar putea găsi un mijlocitor sau arbitru, care să
decidă în disputa aceasta. Totuşi, gândea Iov, nici una din condiţii nu este posibilă. Evanghelia
asigură împlinirea ambelor condiţii. "EU SUNT este Arbitrul dintre Dumnezeu şi neamul
omenesc, aşezându-Şi mâinile peste amândoi" (DA 25). Nu că noi trebuie să ne închipuim pe Isus
ca rezolvând o dispută dintre om şi Dumnezeu, ci că El este Acela care îi reprezintă pe Dumnezeu
şi pe om, Acela prin care omul poate să-L înţeleagă pe Dumnezeu şi să se apropie de El. Vezi
Evrei 2:17.18.
Să-şi pună mâna. S-a sugerat că aceasta s-ar putea referi la vreo ceremonie străveche în care,
pentru o oarecare cauză, mijlocitorul sau arbitrul îşi aşeza mâinile pe ambele părţi într-o dispută
judecătorească. Ar putea să însemne că arbitrul avea putere de control asupra ambelor părţi, că era
datoria lui să le stabilească anumite limite, să împiedice folosirea de cuvinte nelalocul lor şi să
supravegheze ca argumentarea să fie făcută în mod cinstit de ambele părţi. Fireşte, ilustraţia
aceasta nu putea fi aplicată la Dumnezeu ca fiind una dintre părţi, deşi în concepţia lui Iov
aplicaţia era valabilă.

~ 41 ~
34 ca astfel El să-Şi dea la o parte nuiaua şi să nu mă mai înspăimânte cu groaza
Lui.

Să-şi dea la o parte nuiaua. Iov se umileşte înaintea mustrărilor lui Dumnezeu. El este îngrozit. El
crede că ar putea să se apere, dacă Dumnezeu ar înceta să-i trimită suferinţe.

35 Atunci aş vorbi fără să mă mai tem de El, însă nu aşa mi se întâmplă.

Comentarii Ellen G. White:

2�
GC 254
5�
�
PP 328
9�
�
EW 41

~ 42 ~
Capitolul 10
1 Sunt dezgustat de viaţa mea. De aceea voi da frâu liber plângerii mele, voi vorbi
din amărăciunea sufletului meu.
Voi da frâu liber plângerii mele. Iov face cunoscut că are de gând să vorbească deschis. Cele 3
părţi ale frazei au fost descrise ca "3 suspine spasmodice, asemenea picăturilor mari şi rare de
ploaie dinaintea furtunii."

2 Îi voi spune lui Dumnezeu: «Nu mă condamna! Fă-mă să ştiu de ce te cerţi cu

mine?
Fă-mă să ştiu de ce. Iov pune din nou întrebarea la care nu a primit răspuns: "Pentru ce?" În
versetele care urmează el examinează un şir de presupuneri privind motivul pentru care cumva îl
tratează Dumnezeu astfel. Iov consideră că presupunerile acestea nu sunt în armonie cu natura lui
Dumnezeu. În finalul capitolului Iov tot nu este lămurit ci privire la intenţiile şi scopurile lui
Dumnezeu.

3 Îţi place să mă asupreşti, să dispreţuieşti lucrarea mâinilor Tale, în timp ce faci să

strălucească sfaturile celui rău?
Îţi place? [E bine pentru tine? KJV]. Adică: "Şi se pare bine?" Are Dumnezeu plăcere de
oprimarea creaturilor Sale? Dumnezeu l-a făcut pe om. Pentru ce să dispreţuiască El lucrarea
mâinilor Sale?
Să strălucească. Sau "glorifici". Cum se face, întreabă Iov, că nelegiuiţii par să fie mai bine trataţi
decât cei care iubesc pe Dumnezeu?

4 Ai Tu ochi de carne? Vezi Tu aşa cum văd oamenii?

Ochi de carne. A doua întrebare a lui Iov: "E Dumnezeu mărginit în judecăţile Sale - că împarte
răsplătirile şi pedepsele pe temeiul unei greşite înţelegeri a meritelor oamenilor?" Prietenii săi l-au
judecat greşit; poate că şi Dumnezeu l-a judecat greşit.

5 Sunt zilele Tale ca zilele omului sau anii Tăi ca anii lui,
Ca zilele omului. A treia întrebare a lui Iov: "E viaţa lui Dumnezeu scurtă, şi de aceea este El
mărginit în experienţă şi înţelegere? Aşteaptă Dumnezeu să moară în curând şi de aceea Se aruncă
asupra lui Iov ca şi cum timpul ar fi limitat?"
Ca anii lui. [Ca zilele omului? KJV]. Ebr. kime geber, "ca zilele unui om tare". Expresia paralelă
din clauza precedentă este o traducere a expresiei kime enosh, "ca zilele neamului omenesc".

6 ca să-mi cauţi nedreptatea şi să-mi cercetezi păcatul,

7 deşi Tu ştii că sunt nevinovat şi că nimeni nu mă poate scăpa din mâna Ta?
Ştii. Mai degrabă "cu toate că ştii".
Nimeni nu mă poate scăpa. Două idei răzbat cuvântările lui Iov: prima, simţământul de
nevinovăţie; şi a doua, simţământul de neajutorare. Iov îşi dă seama că întrebările lui (v. 3-6) sunt
atât de clar în dezacord cu caracterul lui Dumnezeu, încât nu le poate da o consideraţie serioasă.
Suferindul frământat ajunge de unde a plecat, confruntat în continuare cu întrebarea usturătoare:
"Pentru ce?"

~ 43 ~
8 Mâinile Tale m-au modelat şi m-au făcut, iar acum te întorci să mă distrugi?
M-au modelat. Cine face un vas frumos doar ca să fie distrus? Cine dăltuieşte o statuie din
marmură numai ca să o sfărâme în bucăţi? Cine zideşte un edificiu frumos doar ca să-l dărâme?
Cine sădeşte o floare rară şi preţioasă doar ca să aibă plăcerea de a o smulge?

9 Adu-Ţi aminte că m-ai modelat ca pe lut! Vrei acum să mă faci din nou ţărână?
Ca pe lut. "Din lut" (LXX). Vezi Iov 33:6; Isaia 29:16; 45:9; Ieremia 18:6; Romani 9:20.21.

10 N-ai făcut Tu să fiu vărsat ca laptele şi închegat ca brânza?

Vărsat. Versetul acesta şi următorul sunt în general considerate ca descriind concepţia şi
dezvoltarea embrionară.

11 M-ai îmbrăcat cu piele şi cu carne şi m-ai împletit cu oase şi cu tendoane.

12 Mi-ai dat viaţă şi mi-ai arătat îndurare a(Ebr.: hesed, termen care apare frecvent
(de peste 250 ori) în VT, având o varietate de sensuri (îndurare, bunătate,
bunăvoinţă, milă, credincioşie, dragoste statornică). Se referă atât la relaţiile dintre
oameni cât şi, într-un mod cu totul special, la relaţia dintre YHWH şi Israel. Cel mai
frecvent, se referă la loialitatea părţilor implicate în legământ (în special loialitatea
lui YHWH, care este certă). Termenul, aşa cum o dovedeşte varietatea de sensuri,
cuprinde toate implicaţiile loialităţii lui YHWH faţă de promisiunile legământului;
peste tot în carte), iar purtarea Ta de grijă mi-a păzit sufletul.
Îndurare. Ebr. chesed. În general tradus "îndurare", adesea "bunătate" sau "bunăvoinţă", rareori
"favoare". Nu există un cuvânt englez care să traducă corespunzător cuvântul chesed. RSV îl redă
"iubire constantă", care se apropie mai mult de sensul originalului, deşi nu izbuteşte să transmită
cititorului de limbă engleză ceea ce transmite chesed celui de limbă ebraică. E dificil de descris
caracterul lui Dumnezeu în limbaj omenesc.
Purtarea Ta de grijă. [Vizitarea, KJV]. Un cuvânt care descrie nu numai vizita, ci şi ceea ce
realizează vizita. Aici "vizitarea" reprezintă atenţia şi grija exercitate faţă de Iov. Iov recunoaşte
puterea de conservare a lui Dumnezeu, de la zămislirea sa şi până la vârsta de bărbat matur, dar
această recunoaştere nu face decât să întărească întrebarea despre motivul pentru care Dumnezeu
se poartă cu el aşa de aspru.

13 Iată totuşi ce ai ascuns în inima Ta şi ce ştiu că aveai de gând:

Iată totuşi ce ai ascuns. [Lucrurile acestea, KJV]. Fie urzelile creării lui Iov, fie nenorocirile pe
care Dumnezeu le-a adus asupra lui Iov. În general se presupune că este vorba de ultimele.
Ştiu acum că aveai de gând. Adică intenţia de a aduce aceasta nenorocire. Expresia aceasta e
considerată de unii ca introducere a versetelor care urmează. Iov zice, dacă interpretarea aceasta
este corectă, că în ciuda grijii pentru el, Dumnezeu a nutrit intenţii rele, care acum se dădeau pe
faţă.

14 ca, dacă păcătuiesc, să mă urmăreşti şi să nu-mi ierţi vina.

Păcătuiesc. Ebr. chaţa, "a nu ajunge la ţintă",nu o răzvrătire voită,care în ebraică este reprezentată
de rădăcina pasha'. Iov se plânge că Dumnezeu e prea aspru cu păcate mărunte.

~ 44 ~
15 Dacă sunt rău, vai de mine! Dacă sunt drept, nu-mi pot înălţa capul, pentru că
sunt plin de ruşine şi înecat în b(Sau: conştient de necazul meu) necaz.
Dacă sunt rău. Sau "lucrez nelegiuit". Rădăcina verbului ebraic din care e tradus verbul arată acte
de violenţă în contrast cu chaţa (v. 14).
Dacă sunt drept. [Dacă sunt drept, KJV]. Iov se plânge că nici în cazul acesta nu-şi poate ridica
capul. El suferă în ciuda dreptăţii sau nevinovăţiei sale şi nu se poate scoate nevinovat.

16 Dacă mă ridic, mă vânezi ca pe un leu şi iarăşi Îţi arăţi marea Ta putere împotriva
mea.
[Dacă îndrăznesc-trad. Cornilescu;Sporeşte, KJV]. Literal, "el este înălţat". Siriaca zice: "Aş fi
înălţat".
Ca pe un leu. [Ca un leu înspăimântător, KJV]. Vezi Isaia 31:4; Ieremia 25:38.
Marea Ta putere. [Te arăţi minunat, KJV]. Dumnezeu loveşte în mod ciudat şi uimitor, zice Iov.

17 Aduci mai mulţi martori împotriva mea, mânia Ta creşte faţă de mine şi mă
loveşti cu o mulţime de necazuri.
Mai mulţi martori. [Reînnoieşti martorii Tăi, KJV]. Fiecare nenorocire nouă mărturiseşte că
Dumnezeu nu are plăcere de Iov.
O mulţime de necazuri. [Schimbări şi război, KJV]. Literal "schimbări şi o oaste". Imaginea este
probabil aceea a oştirilor care îşi înnoiesc forţele ca să-şi păstreze presiunea şi avântul atacurilor.

18 De ce m-ai scos din pântecele mamei mele? O! de aş fi murit înainte să mă vadă

cineva!
M-ai scos. Iov deplânge din nou naşterea sa (vezi cap. 3:1-13).
De aş fi murit. [Dat duhul, KJV]. Literal, "aş fi murit" (vezi la cap. 3:11).

19 Aş fi ca şi cum n-aş fi fost, purtat din pântece drept în mormânt.

20 Oare nu-mi sunt puţine zilele? Opreşte-te şi lasă-mă singur, să pot afla puţină
mângâiere
Opreşte-te. Tânguitor, Iov cere puţină mângâiere înainte de moarte.

21 înainte de a merge în locul de unde nu mai este întoarcere, în ţara întunericului şi

a umbrei morţii,
Întunericului. Ideea întunericului e accentuată în versetul acesta (trd. Cornil.). Sunt folosiţi
diferiţi temeni ebraici. Aici este folosit cuvântul obişnuit pentru întuneric. Este imediat urmat de
cuvântul tradus "umbra morţii", care este un termen poetic pentru lumea celor morţi.

22 în ţara nopţii întunecate, a umbrei adânci c(Sau: a umbrei morţii) şi a dezordinii,

unde chiar şi lumina este precum întunericul!»”
Dezordinii. Nimic nu descrie moartea mai plastic ca întunericul şi haosul. Tot aşa nu există
simboluri mai potrivite pentru viaţă ca lumina şi ordinea.
O sugestie de schiţă omiletică a cap. 10 arată astfel: Versetele 1-7: (1) plânsul cu suspine în auzul
lui Dumnezeu; (2) pledoarie înaintea tronului lui Dumnezeu; (3) apel la inima lui Dumnezeu.
Versetele 8-17: (1) iubirea grijulie a lui Dumnezeu din trecut; (2) tratamentul crud al lui
Dumnezeu din prezent. Versetele 18-22: (1) dispreţuirea unei mari îndurări; (2) cultivarea unui
regret păcătos; (3) prezentarea unei cereri pătimaşe, 4) descrierea unui viitor sumbru.
Comentarii Ellen G. White: 1 Ed 155
~ 45 ~
Capitolul 11
Primul discurs al lui Ţofar din Naamat

1 Atunci Ţofar din Naamat a luat cuvântul şi a zis:

Ţofar. Elifaz luase cuvântul (cap. 4 şi 5). Bildad la fel (cap. 8). Ambii exprimaseră simţăminte
profunde, dar se agăţaseră cu tărie de filozofia că suferinţele lui Iov sunt pe măsura păcatelor lui.
Acum ia cuvântul Ţofar. Cuvântarea lui nu adaugă nimic nou la ideile exprimate de prietenii săi.
El manifestă lipsă de simpatie, de delicateţe şi de bunăcuviinţă, care poate pe cea a prietenilor săi.
Violenta explozie a lui Ţofar e provocată de faptul că Iov nu îşi recunoscuse vinovăţia şi de
acuzaţiile lui împotriva lui Dumnezeu.
Cuvântarea lui Ţofar poate fi împărţită în 3 părţi: (1) exprimarea dorinţei ca Dumnezeu să
răspundă în aşa fel încât să-l convingă pe Iov de vinovăţia lui (v. 2-6); (2) descrierea menită să-l
avertizeze pe Iov de atotştiinţa lui Dumnezeu, prin care El pune în seama fiecărui om păcatele lui
(v. 7-12); (3) accentuarea nevoii pocăinţei ca o condiţie unică de recâştigare a vechii prosperităţi
(v. 13-20).

2 „Să rămână tot acest potop de cuvinte fără răspuns şi toate aceste vorbe multe să
fie o dovadă a dreptăţii?

Potop de cuvinte. Ţofar pare să fie enervat de lungimea cuvântării lui Iov. Orientalii considerau
concizia în vorbire drept o virtute specială. (vezi Proverbe 10:19 şi Eclesiastul 5:2).

3 Crezi că flecăreala ta va închide gura altora şi că-ţi vei bate joc de alţii fără să te
mustre nimeni?

Flecăreala ta. [Minciunile, KJV]. Ebr. baddim, "vorbire deşartă" (vezi Isaia 16:6; Ieremia 48:30;
50:36). Ţofar caracterizează cuvântarea lui Iov ca fiind o vorbire zadarnică şi o batjocură. Iov îşi
afirmase dreptul de a se plânge (Iov 10:1). Ţofar îşi afirmă dreptul de a răspunde unei astfel de
vorbiri.

4 Tu zici: «Învăţătura mea e curată şi sunt fără pată în ochii Tăi!»,

Învăţătura mea. [Doctrina, KJV]. Ebr. leqach, "instrucţiune", "învăţătura". Cuvântul acesta apare
în cartea lui Iov numai aici şi rareori în altă parte. Ţofar face probabil aluzie la afirmaţii precum
declaraţia lui Iov din cap. 10:7. Iov nu folosise exact cuvintele pe care Ţofar i le atribuie, dar Ţofar
prezintă pe scurt susţinerea lui Iov.
Sunt fără pată. Ţofar îl acuză pe Iov că îşi apară atât "doctrina" ["felul său de a vedea"-trd.
Cornil.], cât şi purtarea. Într-un anumit sens, el chiar aşa procedase. Totuşi, el nu susţinuse că nu are
nici un păcat. El susţinuse că nu e atât de păcătos cum îl învinuiau prietenii lui. Versetul acesta
repetă miezul discuţiei dintre Iov şi prietenii săi. Iov a acceptat mărturia conştiinţei sale, pe când
prietenii lui au interpretat greşit mărturia suferinţei lui.

5 dar de-ar vorbi Dumnezeu, de Şi-ar deschide gura împotriva ta

De-ar vorbi Dumnezeu. Iov dorise ca Dumnezeu să vorbească (cap. 6:24). Acum Ţofar repetă
aceeaşi dorinţă; dar el e convins că dacă va face aşa ceva, o va face pentru a-i arată lui Iov greşeala
lui.

~ 46 ~
6 şi de ţi-ar arăta tainele înţelepciunii, – căci adevărata înţelepciune are două feţe, –
ai şti atunci că Dumnezeu ţi-a iertat mai mult decât meriţi.
Are două feţe. [Duble, KJV]. Ebraica din expresia aceasta este neclară. LXX zice de data aceasta:
"Căci va fi dublă faţă de ceea ce e cu tine". Evident ideea este de a scoate în evidenţă caracterul
suprem şi natura insondabilă a înţelepciunii lui Dumnezeu.
Ţi-a iertat mai mult decât meriţi. [Dumnezeu cere de la tine mai puţin, KJV]. Ţofar spune de
fapt: "Dacă măcar ai înţelege înţelepciunea de nepătruns a lui Dumnezeu, ai vedea că Dumnezeu a
făcut ca o parte din nelegiuirea ta să fie uitată. În loc să te trateze, aşa cum te-ai plâns, cu asprime,
El nu te-a lovit nicidecum cu nenorocirile pe care le meriţi." Aceasta este probabil cea mai
exagerată acuzaţie adusă lui Iov până acum.

7 Poţi descoperi tu misterele lui Dumnezeu? Poţi descoperi tu capătul Celui

Atotputernic?
Poţi descoperi. [Poţi găsi prin cercetare pe Dumnezeu? KJV]. Propoziţia spune de fapt: "Poţi tu
să descoperi lucrurile despre Dumnezeu care pot fi cercetate?" Întrebarea transmite ideea măreţiei
incomensurabilă a lui Dumnezeu şi a neputinţei de a-L putea cuprinde cu mintea.

8 Ele sunt cât înălţimile cerurilor – ce poţi face? Ele sunt mai adânci decât Locuinţa
Morţilor – ce poţi şti?
Cât înălţimile cerurilor. Compară cu Efeseni 3:18, unde sunt folosite aceleaşi 4 dimensiuni pentru
a descrie iubirea lui Dumnezeu în Hristos. Întrebările cu care Ţofar punctează aceasta maiestuoasă
descriere a lui Dumnezeu urmăresc să întipărească în mintea lui Iov nimicnicia omului în contrast
cu măreţia lui Dumnezeu.

9 Întinderea lor este mai lungă decât pământul şi mai largă decât marea.
Mai lungă decât pământul. Ilustraţiile erau mult mai impresionante pe vremea lui Iov. Noi am
străbătut oceanul, dar ei nu o făcuseră. Noi am explorat colţurile îndepărtate ale pământului, dar ei
nu o făcuseră. Ei considerau imposibile astfel de acţiuni.

10 Dacă El trece şi întemniţează şi cheamă la judecată, cine-L poate opri?

Dacă El trece. [Dacă opreşte, KJV]. Literal, "trece repede", "apucă".
Întemniţează. [Adună, KJV]. Sau "convoacă o adunare", şi anume pentru judecată. Având în
vedere măreţia lui Dumnezeu, susţine Ţofar, dacă El alege să pornească împotriva unui om, să-l
pună în închisoare şi să-l cheme la judecată, cine se poate amesteca în ceea ce face El? Cu
siguranţă Iov nu avea dreptul să pună sub semnul întrebării purtarea lui Dumnezeu faţă de el!

11 Pentru că El îi cunoaşte pe bărbaţii înşelători, iar când vede răutatea, oare nu va

lua seamă?
Bărbaţii înşelători. [Pe oamenii neînţelepţi, KJV]. Ţofar îi aminteşte lui Iov că Dumnezeu poate
să îi recunoască pe oamenii care sunt nevrednici şi nelegiuiţi.

12 Dar un om nătâng nu poate deveni înţelept, după cum nici măgarul sălbatic nu se
poate naşte om.

Măgarul sălbatic. Versetul acesta este dificil. O altă traducere posibilă este: "un om neînţelept
poate câştiga pricepere, şi mânzul unui măgar sălbatic să ajungă un om." Adică un om dificil,
neîmblânzit şi încăpăţânat, asemenea unui măgar sălbatic, poate totuşi să fie transformat într-un
om adevărat. O altă interpretare este sugerată de traducerea: "Dar un om greoi la minte câştigă
pricepere, când mânzul unui asin sălbatic se naşte om" (RSV). Astfel nu sunt speranţe ca un om
~ 47 ~
neînţelept să primească înţelepciune, aşa cum un măgar sălbatic nu poate naşte un om.
Interpretarea aceasta însă nu pare să asigure trecerea corespunzătoare la a doua subîmpărţire a
capitolului. Ţofar nu consideră cazul lui Iov total lipsit de speranţă.

13 Dacă îţi vei îndrepta inima şi îţi vei ridica mâinile spre El,

Dacă îţi. [Dacă tu, KJV]. "Tu" este accentuat în ebraică.

Îndrepta inima. [Pregăteşte-ţi inima, KJV]. Ţofar îşi începe aici apelul, invitându-l pe Iov să se
pocăiască. Făcând aceasta el foloseşte un argument asemănător cu acela al lui Elifaz (cap. 5:17-
27).
Îţi vei ridica mâinile. Ţofar îl îndeamnă pe Iov să se apropie de Dumnezeu într-o atitudine de
rugăciune.

14 dacă vei înlătura nedreptatea din mâna ta şi nu vei lăsa ca în cortul tău să
locuiască răutatea,

Dacă vei înlătura. [Îndepărtează-o, KJV]. Ţofar face apel la Iov să îndepărteze păcatul, de care e
sigur că e vinovat Iov, ca un pas necesar înainte ca să aibă din nou siguranţă şi fericire.

15 atunci îţi vei putea ridica faţa fără să te ruşinezi, vei fi tare şi nu te vei teme.

Atunci. Când te vei pocăi de păcatele tale, vei găsi încredere şi siguranţă şi nu te vei mai teme.

16 Îţi vei uita necazul şi-ţi vei aminti de ea ca de apele care au trecut.

Ca de apele. Aşa cum un ropot de ploaie sau un râu umflat şi zgomotos, care ameninţa cândva să
înghită totul, trece curând şi este uitat, tot astfel chinul prezent a lui Iov va dispărea şi va deveni
nimic în lumina zilei de mâine.

17 Viaţa ta va fi mai strălucitoare ca amiaza şi întunericul ei va fi ca dimineaţa.

Ca amiaza. Iov descrisese sfârşitul său ca un întuneric total (cap. 10:22). Pentru subliniere, el
folosise câteva cuvinte care descriau umbra şi întunericul. Ţofar răspunde făgăduind un viitor
luminos, ca lumina amiezii şi a dimineţii.

18 Vei fi plin de încredere pentru că va fi nădejde, vei fi păzit şi te vei odihni în

siguranţă.

Plin de încredere. Dorinţa arzătoare de siguranţă, veche de când lumea, se oglindeşte în

promisiunea aceasta.
[Te vei uita-trad. Cornilescu;Vei cerceta adânc, KJV]. Ebr. chaphar, "a cerceta", "a explora".
Propoziţia aceasta poate fi tradusă astfel: "da, vei privi în jurul tău şi îţi te vei odihni în siguranţă".

19 Te vei culca şi nimeni nu te va mai înspăimânta; mulţi vor căuta bunăvoinţa ta.

Vor căuta. Ţofar prevede că Iov va fi din nou un bărbat respectat şi că oamenii vor veni la el să
ceară sfat.

~ 48 ~
20 Dar ochii celor răi vor cădea de oboseală, orice cale de scăpare va fi pierdută
pentru ei şi nădejdea lor e să-şi dea ultima suflare.”

Celor răi. Dacă Ţofar ar fi terminat cu v. 19, Iov ar fi fost mângâiat de cuvântarea lui, care scotea
în evidenţă, de fapt, nădejdea readucerii în graţia lui Dumnezeu şi a reîntoarcerii la fericire. Dar,
ca şi cum ar vrea să evidenţieze părerea nefavorabilă pe care o are despre purtarea şi caracterul lui
Iov, el nu termină folosind cuvinte de încurajare, ci adaugă un pasaj care sună a condamnare.
Nădejdea lor. Propoziţia zice literal: "nădejdea lor, năzuinţa vieţii lor". Nădejdea omului
neprihănit trăieşte până când atinge punctul maxim de împlinire în ceruri. Îl însoţeşte când e
sănătos şi îl sprijină când e bolnav; îl înviorează în singurătate şi e tovarăşul lui în societate; dă
sens vieţii şi îl susţine în moarte. Păcătosul nu are o astfel de speranţă. Pentru el orice aşteptare se
sfârşeşte când se trage cortina morţii.
Elogiul lui Ţofar la adresa lui Dumnezeu e admirabil. Sinceritatea lui e evidentă. Dar el, ca şi
ceilalţi prieteni ai lui Iov, înţelege greşit providenţa divină. El nu e în stare să conceapă suferinţa
decât ca o pedeapsă directă pentru păcat. El face apel la Iov pentru pocăinţă, când ar fi trebuit să-i
transmită iubire şi mângâiere. Cuvântările prietenilor lui Iov au fost comparate cu nişte roţi care se
învârtesc pe aceeaşi osie. Ele se deosebesc în detalii, dar în fond sunt la fel.

Comentarii Ellen G. White:

7�
Ed 169; GC 343; ML 108; MM 95; 5T 301; 8T 285
7.8 �
�
SC 110; 5T 698
7-9 �
�
MH 430; PP 116; 8T 279
8�
�
DA 412
15-20 �
PK 163

~ 49 ~
Capitolul 12
Răspunsul lui Iov

1 Iov a răspuns:
Iov a răspuns. În cuvântarea de faţă, care cuprinde capitolele 12-14, Iov îşi manifestă pentru
prima dată dispreţul faţă de prietenii săi. Totuşi ocărârea apare ca un scop secundar. Scopul său
principal este de a-şi îndreptăţi susţinerile lui anterioare: (1) că întregul curs al evenimentelor de
pe pământ, bune sau rele, trebuie să fie atribuite lui Dumnezeu, şi (2) că suferinţele sale îl
îndreptăţesc să stăruie la Dumnezeu şi să ceară să cunoască de ce este el pedepsit în felul acesta.

2 „Cu siguranţă, voi sunteţi glasul celor mulţi a(Lit: voi sunteţi poporul) şi
înţelepciunea va muri odată cu voi.
Cu siguranţă. [Fără îndoială, KJV]. Ebr. 'omnam, "într-adevăr", "cu adevărat"; din aceeaşi
rădăcină ca şi cuvântul tradus "amin".
Voi sunteţi glasul celor mulţi. Acesta e un limbaj deosebit de usturător. Iov pare să spună: "Voi
sunteţi singurii oameni care mai contează acum, singurii oameni cărora li se datorează atenţia şi
singurii cărora li se îngăduie să vorbească".
Va muri odată cu voi. La moartea lor înţelepciunea va dispărea de pe pământ.

3 Dar ca şi voi am şi eu minte, nu sunt mai prejos decât voi. Cine nu ştie toate aceste
lucruri?
Minte. [Pricepere, KJV]. Literal, "inimă". "Inima" este adesea întrebuinţată pentru a vorbi despre
înţelegere sau minte. Noi folosim cuvântul "inimă" ca sediul al afecţiunilor şi emoţiilor. Dar evreii
considerau inima ca sediu al înţelegerii. Iov dă probabil un răspuns clar şi tăios la atacul lui Ţofar
din cap. 11:12, dacă afirmaţia aceea e interpretată ca însemnând "un om greu la minte va câştiga
pricepere, când mânzul unui asin sălbatic va naşte un om" (vezi la cap. 11:12).
Mai prejos. Iov pretinde că e la fel de priceput să citeze cuvintele celor din vechime; de aceea, în
versetele care urmează, el citează câteva proverbe.
Toate aceste lucruri. [Lucruri ca acestea,KJV]. Iov considera că opiniile prietenilor săi sunt
obişnuite. El spune nu numai că le cunoaşte, dar că ar fi curios dacă cineva nu le-ar cunoaşte.

4 Am ajuns de râsul prietenilor mei, deşi L-am chemat pe Dumnezeu şi mi-a

răspuns. Sunt luat în derâdere, deşi sunt curat şi drept.
L-am chemat Dumnezeu. [Care cheamă pe Dumnezeu, KJV]. Nu e pe deplin clar la cine se aplică
afirmaţia aceasta. Dacă face aluzie la Iov, s-ar referi la trecutul lui; dacă se referă la Ţofar, ar fi un
atac ironic împotriva lui. Iov se plânge de faptul că el, un om cinstit, care Îl cunoaşte pe
Dumnezeu, trebuie fie obiectul batjocoririi.

5 O nenorocire, de care râd cei ce o duc bine, e pregătită pentru cei cărora le alunecă
piciorul.
Nenorocire. Versetul spune literal: "În nenorocire, dispreţ în gândurile celor tihniţi. E arătat celor
care alunecă cu piciorul." Uşor parafrazat versetul poate zice: "Gândurile celui tihnit arată dispreţ
faţă de nenorocire. [Dispreţul] e pregătit [sau e gata] pentru aceia ale căror picioare alunecă".
Ideea e suficient de clară. Iov atrage atenţia la slăbiciunea omenească, care face pe oameni să-l
copleşească pe nefericit cu dispreţ şi să dea încă un brânci celui care se clatină. Cei care adoptă
traducerea "lampă" [ca în KJV], posibilă de altfel, văd ideea că atunci când o torţă arde, se
consideră că e valoroasă; dar atunci când e aproape să se stingă, e socotită inutilă şi este aruncată.
["Acela care e gata să alunece cu picioarele sale este ca o lampă dispreţuită în gândul celui

~ 50 ~
liniştit", KJV]. Tot aşa când îi merge bine, un om este considerat drept o călăuză şi o pildă; dar
când dă de necaz, sfatul lui e lepădat şi el e privit cu dispreţ.

6 Corturile tâlharilor sunt în pace şi cei ce-L mânie pe Dumnezeu sunt în siguranţă,
purtându-şi zeul în mâini b(Sensul versului în ebraică este nesigur).
Corturile tâlharilor sunt în pace. [Corturile jefuitorilor prospera, KJV]. Versetul 5 deplânge
necazurile celui nenorocit. Versetul acesta prezintă prin contrast prosperitatea aparentă a celui
nelegiuit. Iov stăruie zicând că Dumnezeu nu-i tratează pe oamenii din lumea aceasta potrivit cu
adevăratul lor caracter, dar că nelegiuiţii sunt făcuţi să prospere şi drepţii să sufere.
În mâini. Ebraica acestui rând este nesigură. Unii îl traduc ipotetic: "care aduc pe Dumnezeul lor
în mâna lor", ca şi cum propriul lor braţ puternic ar fi singurul lor dumnezeu (vezi RSV).

7 Întreabă animalele şi te vor învăţa, păsările văzduhului îţi vor spune;

Întreabă animalele. Iov pare să arate că până şi în rândul animalelor inferioare, celor violente le
merge bine şi cele nevinovate sunt victime. Dumnezeu nu dă siguranţă celor blânde, domestice şi
nevinovate şi nu pedepseşte pe cele feroce, setoase de sânge şi crude.

8 întreabă pământul şi te va învăţa, peştii mării îţi vor spune.

9 Care dintre toate acestea nu ştiu că mâna DOMNULUI c(Singurul loc, în
discursurile lui Iov şi ale prietenilor săi, în care apare numele YHWH) le-a făcut?
Mâna Domnului. Iov îşi susţine teza despre suveranitatea arbitrară a lui Dumnezeu. El încearcă
să arate că nenorocirea lui nu e dovada concludentă a nelegiuirii sale. Chiar şi natura, afirmă el,
contrazice o astfel de teorie. Termenul Yahweh, Domn, din expresia aceasta apare numai aici, în
porţiunile poetice lui Iov. Titlul generic pentru Fiinţa divină este 'Eloah sau 'el (vezi v. 4.6). Nu
există o explicaţie clară pentru această variaţie interesantă. Un număr de manuscrise au aici 'Eloah.

10 În mâna Sa e viaţa fiecărei creaturi şi suflarea oricărui om.

Viaţa. Ebr. nephesh, "viaţă" (vezi la 1 Regi 17:21).

11 Nu analizează urechea cuvintele, aşa cum gustă cerul gurii mâncarea?

Analizează urechea. Iov pare să facă un apel pentru distincţia între ceea ce este adevăr şi ce este
minciună, între ce este bine şi ce este rău.

12 Nu se găseşte înţelepciunea la cei bătrâni? Viaţa lungă nu aduce ea pricepere?

Viaţa lungă. [Lungimea zilelor, KJV]. Legătura dintre versetul acesta şi afirmaţia precedentă este
că după cum urechea determină valoarea cuvintelor sau vălul palatin determină gustul hranei, tot
aşa cei bătrâni au fost capabili să înţeleagă, în cursul unei vieţi lungi, adevărata valoare a lucrurior.

13 Ale lui Dumnezeu sunt înţelepciunea şi puterea, sfatul şi priceperea sunt ale Lui.

Ale lui Dumnezeu. [La el, KJV]. Versetul 12 a amintit înţelepciunea celor bătrâni. Totuşi
adevărata înţelepciune este de găsit numai la Dumnezeu.
În continuarea acestui capitol, Iov prezintă ilustraţii despre înţelepciunea şi suveranitatea lui
Dumnezeu . Argumentul lui este: Dumnezeu a făcut toate; El le susţine pe toate; El schimbă după
plăcere starea oamenilor; El înalţă pe cine are plăcere; şi când vrea, îl doboară. Acţiunile lui
Dumnezeu sunt în multe privinţe contrare aşteptărilor oamenilor.

~ 51 ~
14 Dacă El dărâmă, nimeni nu poate rezidi. Pe cel închis de El, nimeni nu-l poate
elibera.
Dacă El dărâmă. Iov susţine că nimeni nu poate repara ceea ce dărâmă Dumnezeu. Oamenii pot
să zidească cetăţii şi oraşe, dar Dumnezeu le poate nimici prin foc, molimă sau cutremur. Fără
îndoială că Iov subliniază această fază a înţelegerii pe care o are despre suveranitatea lui
Dumnezeu, pentru că în propriile sale experienţe el se consideră obiectul lucrării distrugătoare a
lui Dumnezeu.
Pe cel închis. Dumnezeu are puterea să-l lipsească pe om de libertatea lui.

15 Dacă El opreşte apele, vine seceta; dacă El le dă drumul, acestea inundă ţara.
Opreşte apele. Seceta şi inundaţiile sunt, după părerea lui Iov, dovezi ale suveranităţii lui
Dumnezeu. Aceste dezastre naturale erau probabil obişnuite pentru locuitorii ţării lui Iov.

16 Ale Lui sunt puterea şi victoria; cel înşelat şi cel ce înşală sunt sub stăpânirea
Lui.
Cel înşelat. Toate categoriile de oamenii sunt sub controlul lui Dumnezeu. Cel care îşi foloseşte
înţelepciunea ca să-i ducă în rătăcire pe alţii şi cel care o foloseşte pentru binele lor sunt în mâinile
lui Dumnezeu şi servesc scopurilor Lui. Dumnezeu aşează hotare, peste care omul nu poate trece.

17 El îi face pe sfetnici să umble goi şi îi face nebuni pe judecători.

Îi face pe sfetnici să umble goi. Sfatul oamenilor mari şi puternici nu are sorţi de izbândă
împotriva lui Dumnezeu. Cuvântul tradus în KJV "prădaţi" literal înseamnă "desculţ" şi deci, "goi"
("despuiaţi"). Ilustraţia este probabil o aluzie la obiceiul de a lua de la prizonierii de război hainele
exterioare (vezi Mica 1:8)
Îi face nebuni pe judecători. Dumnezeu are putere să înfrângă sfaturile oamenilor care par cei
mai competenţi să dea sfat. Iov pune într-un contrast evident înţelepciunea lui Dumnezeu şi
înţelepciunea celor mai mari oameni.

18 El desface cingătorile împăraţilor şi le leagă coapsele cu o frânghie.

Cingătorile împăraţilor. Aceea prin care ei îi leagă pe alţii. Ultima parte a versetului îi descrie pe
împăraţi, care cândva puneau pe alţii în închisoare, şi care acum sunt ei înşişi legaţi şi luaţi
prizonieri. Întreaga serie de observaţii de aici se referă la nenorocirile care se abat asupra
oamenilor.

19 El îi face pe preoţi să umble goi şi îi răstoarnă pe cei puternici.

Preoţi. [Prinţii, KJV]. Ebr. kohanim, literal "preoţi". Chiar şi slujitorii religioşi erau supuşi
nenorocirilor care se abăteau asupra altor oameni.

20 Închide gura sfătuitorilor şi le ia mintea celor bătrâni.

Sfătuitorilor. [Vrednici de încredere, KJV]. Dumnezeu îi lipseşte de elocvenţă şi de capacitate de
a conduce pe cei care şi-au câştigat reputaţia de consilieri.

21 El revarsă dispreţ peste nobili şi îl dezarmează pe cel puternic. d(Lit.: nobili/şi îi

dezleagă brâul celui puternic.)
Dezarmează pe cel puternic. [Slăbeşte puterea, KJV]. Literal, "dezleagă cureaua". Orientalii
purtau veşminte lungi şi largi, care erau strânse în jurul coapselor cu o centură sau curea. Când
lucrau, alergau, sau călătoreau veşmintele lor erau strânse cu cingătoare. A desface cingătoarea
înseamnă a împiedica o astfel de activitate.

~ 52 ~
22 El descoperă adâncimile întunericului şi aduce întunericul adânc la lumină.

Descoperă adâncimile. Întunericul nu e o problemă pentru Dumnezeu. El poate să scoată lumina

chiar şi din întuneric. Textul acesta poate să se refere la: (1) capacitatea lui Dumnezeu de a
descoperi comploturile, intrigile sau conspiraţiile; (2) puterea lui Dumnezeu de a prezice viitorul;
sau (3) capacitatea lui Dumnezeu de a înţelege gândurile cele mai ascunse ale omului (vezi
Matei 10:26).

23 El înalţă neamurile şi tot El le coboară, El le face să crească şi tot El le împrăştie.

Înalţă neamurile. Vezi Daniel 4:17; PK 499, 500.

24 El ia mintea conducătorilor pământului şi-i face să rătăcească printr-o pustietate

fără drum.

Ia mintea. [Ia inima, KJV]. El nimiceşte planurile celor mari şi face de nimic înţelepciunea lor. Ei
ajung ca nişte călători rătăciţi (vezi Psalmi 107:4).

25 Bâjbâie în întuneric fără lumină, se clatină ca nişte oameni beţi.

Bâjbâie în întuneric. Aici se încheie capitolul şi totodată disputa privitoare la cunoaşterea de către
Iov a unor proverbe potrivite şi remarcabile. Iov a demonstrat că era la fel familiarizat ca şi
prietenii săi cu proverbele legate de Dumnezeu şi că nutrea idei la fel de înalte despre controlul şi
cârmuirea Celui Prea Înalt. Prietenii consideră că Dumnezeu îi răsplăteşte pe oameni în viaţa
aceasta potrivit faptelor lor. Iov consideră că Dumnezeu guvernează treburile oamenilor ţinând
cont de alte criterii decât faptele acestora. El crede că viaţa lui fusese mai presus de orice reproş.

Comentarii Ellen G. White:

7.8 �
CG 58; Ed 117
7-9 �
�
8T 327
13 �14; 8T 327
�
Ed 13,�

~ 53 ~
Capitolul 13
1 Ochiul meu a văzut toate aceste lucruri, urechile mele au auzit şi au înţeles.
Ochiul meu a văzut. Versetele 1 şi 2 sunt strâns legate de cap. 12, alcătuind finalul natural al
primei părţi a argumentaţiei lui Iov, că Dumnezeu este suveran în treburile oamenilor.

2 Ce ştiţi voi ştiu şi eu; nu sunt mai prejos decât voi.

3 Dar vreau să vorbesc Celui Atotputernic, vreau să-mi apăr cauza înaintea lui
Dumnezeu!
Să vorbesc Celui Atotputernic. Ţofar exprimase dorinţa ca Dumnezeu să Se arate şi să vorbească
împotriva lui Iov (cap. 11:5). Iov ar saluta bucuros prilejul de a discuta lucrurile cu Dumnezeu.

4 Voi mă amăgiţi cu minciuni, toţi sunteţi nişte doctori de nimic.

Mă amăgiţi cu minciuni. Literal, "modelatori de minciuni".
Doctori de nimic. Ei erau ca nişte medici care se duc să viziteze pe bolnav, dar nu pot face nimic
pentru el.

5 Mai bine aţi fi tăcut! Aşa aţi fi arătat înţelepciune.

Înţelepciune. Vezi Proverbe 17:28. Dacă se socoteşte că Iov este oarecum lipsit de răbdare,
trebuie să se ia în consideraţie faptul că e încolţit de 3 împotrivitori, toţi nerăbdători să-l prindă cu
vreo greşeală şi deloc blânzi în mustrările lor.

6 Ascultaţi-mi apărarea, ascultaţi răspunsul buzelor mele!

7 Vreţi să vorbiţi cu răutate în Numele lui Dumnezeu şi să spuneţi minciuni în
favoarea Lui?
În Numele lui Dumnezeu. Expresia aceasta stă la începutul propoziţiei ebraice, arătând prin
aceasta că trebuie să primească un accent special. "Pentru Dumnezeu veţi susţine voi principii
nedrepte?" Cât de adesea s-au spus şi s-au făcut lucruri nedrepte, aşa-zis pentru a susţine interesele
lui Dumnezeu!
În favoarea. [Pentru El, KJV]. Aşezat, în ebraică, la începutul propoziţiei pentru accentuare, la fel
ca expresia de mai sus, "pentru Dumnezeu".

8 Vreţi să-I ţineţi partea sau să fiţi apărători ai lui Dumnezeu?

Vreţi să-I ţineţi partea? [Veţi accepta persoana Lui?, KJV]. Literal, "să-I înălţaţi feţele", un idiom
ebraic pentru a arăta părtinire. De fapt Iov zice: "Vreţi voi, ţinând parte lui Dumnezeu, să susţineţi
principii nedrepte şi să apăraţi poziţii care de fapt nu stau?" Iov simţea că prietenii lui căutau să-l
ofenseze pe el, în timp ce căutau să-L îndreptăţească pe Dumnezeu. El simţea că ei acţionau numai
din slugărnicie faţă de Dumnezeu. fără înţelegere corespunzătoare a lucrurilor în cauză.
Să fiţi apărători. Vreţi voi, asemenea unui judecător nedrept, să fiţi părtinitori în favoarea uneia
dintre părţile în dispută?

9 Va fi oare bine de voi când vă va cerceta? Îl puteţi oare înşela aşa cum înşală un
om pe un altul?
Vă va cerceta? Veţi fi voi în stare să rezistaţi la cercetarea lui Dumnezeu?
Cum înşală un om? Gândiţi voi să-L înşelaţi pe Dumnezeu, cum aţi înşela pe un om? Dumnezeu
e prea mare şi prea înţelept pentru a fi înşelat prin linguşire sau printr-o paradă de respect.

~ 54 ~
10 Oare nu vă va mustra El, dacă încercaţi să-I ţineţi partea pe ascuns?
Vă va mustra. Prezicerea aceasta s-a împlinit mai târziu (vezi cap. 42:7).
[Părtinindu-l-trad. Cornilescu]. Vezi la v. 8. În nici un caz nu e drept să se manifeste părtinire,
indiferent de persoana în cauză. Trebuie să fie căutat adevărul exact şi judecata la care se ajunge,
potrivit acestuia.

11 Oare nu vă va înspăimânta măreţia Lui? Nu va cădea peste voi groaza Lui?

Vă va înspăimânta. Iov îi avertizează pe prietenii săi cu privire la măreţia lui Dumnezeu. El vede
că ei se expun mâniei divine prin ideile lor greşite.

12 Cugetările voastre sunt proverbe de cenuşă, iar apărarea voastră e una de lut.
Cugetările. [Amintirile, KJV]. Aici maxime, zicale, proverbe concise, reproduse din memorie.
Citatele din înţelepţii de pe vremuri nu valorează mai mult decât cenuşa.
Apărarea. [Trupurile, KJV]. Ebr. gabbim, ceva încovoiat şi prin urmare aplicat pe spinarea unui
om (Psalmi 129:3). Alte sensuri sunt "înălţimi" (Ezechiel 16:24.31.39), "ieşitura [a unui scut]",
tradusă "partea cea mai tare"["cocoaşele", KJV], sau întăriturile făcute rapid din pământ, cum este
probabil aici. Iov pare să ridiculizeze argumentele prietenilor săi, pe care le caracterizează drept
întărituri de lut.

13 Tăceţi! şi vă voi vorbi; apoi fie ce-o fi!

Tăceţi. Aici e sugestia unei încercări de întrerupere. Iov cere privilegiul de a i se îngădui să
continue şi să-şi termine cuvântarea, întâmplă-se ce s-ar întâmpla. În ebraică e accentuat
pronumele "eu" [în româneşte subînţeles], vrând să zică: "şi eu [nu voi] voi vorbi".

14 La ce bun să-mi iau carnea în dinţi şi să-mi pun viaţa în propriile mâini?
Să-mi iau carnea în dinţi. Acesta e un pasaj neclar.
Unii consideră că ilustraţia e luată din practica animalelor de a-şi duce prada în dinţi. O astfel de
poziţie expusă a prăzii provoacă alte animale de a încerca să o apuce, lucru care adesea duce la
luptă şi posibil la pierderea prăzii. După interpretarea aceasta, Iov declară că îşi dă seama că
afirmaţiile lui îl duc pe un teren primejdios, dar el e hotărât să meargă înainte, vină orice ar veni.
Alţii trag atenţia că propoziţia aceasta este cel mai bine explicată prin compararea cu al doilea
rând al versetului, "îmi voi pune viaţa în joc" "şi îmi pun viaţa în mână". Rândul acesta pare să dea
ideea unui risc calculat.
Iar alţii cred că expresia e o reminiscenţă a unei păreri primitive că atunci când un om moare
sufletul lui iese din trup prin gură sau nările lui. Aceasta ar face textul echivalent cu "sunt pe
moarte". Interpretarea aceasta este forţată şi în conflict cu contextul.
Ideea unui risc calculat pare înţelesul cel mai probabil al propoziţiei. Iov recunoaşte că se ceartă
cu Dumnezeu. El îşi dă seama de slăbiciunea sa. Totuşi continuă să afirme că el crede că are
dreptate, indiferent de consecinţe. Versetul oglindeşte îndrăzneala morală a lui Iov.

15 Chiar dacă mă va ucide, tot voi nădăjdui în El. Da, îmi voi apăra căile înaintea
feţei Lui. a(Sau: Poate să mă ucidă, dar nu voi aştepta, / ci îmi voi apăra căile
înaintea feţei Lui; sau: Iată că mă va ucide! Nu mai am nici o nădejde! / Totuşi, îmi
voi apăra căile înaintea feţei Lui)

Chiar dacă mă va ucide,tot voi nădăjdui în El[De mă va ucide: n-am nimic de nădăjduit-trad.
Cornilescu;Chiar dacă mă ucide, mă voi încrede în El, KJV]. E posibil de a traduce ebraica primei
jumătăţi a acestui verset în două feluri: (1) ca aici [în KJV], şi (2) "iată mă va ucide, n-am nici o
nădejde".

~ 55 ~
 Deosebirea stă în felul cum e ortografiat cuvântul ebraic lo' tradus "în el" [KJV]. Lo' înseamnă
aproape invariabil "nu", fiind adverbul ebraic obişnuit al negaţiei. Pentru a obţine traducerea "în
el" ortografierea ar fi în mod normal lo. Totuşi, redarea din KJV este sprijinită de LXX, Vulgata,
Siriaca, şi de Targumi. Fie traducătorii versiunilor vechi aveau înaintea lor în textul ebraic pe lo,
fie ei socoteau pe lo' ca echivalent uneori cu lo. Alte texte unde lo', "nu", este pe cât se pare scris
în loc de lo, "lui", sau echivalentul acestuia, sunt: Exod 21:8; Levitic 11:21; 25:30; 1 Samuel 2:3;
2 Samuel 16:18.
Acceptând formularea din KJV, avem prima treaptă a scării prin care Iov a ieşit din abisul
disperării. "Din adâncurile descurajării şi disperării Iov s-a ridicat la înălţimile încrederii
nestrămutate în îndurarea şi puterea mântuitoare ale lui Dumnezeu. Biruitor, el a declarat: Chiar
dacă mă va ucide, mă voi încrede în El" (PK 163, 164).
Îmi voi apăra căile. Iov repetă hotărârea din v. 13 şi 14 de a-şi apăra cauza.

16 Chiar şi lucrul acesta poate fi spre scăparea mea: ştiu că cei lipsiţi de evlavie nu
pot ajunge înaintea Lui.
Poate fi. [De asemenea va fi, KJV]. LXX zice aici: "Lucrul acesta se va întoarce la mine spre
mântuire".
Lipsiţi de evlavie. [Făţarnic, KJV]. Ebr. chaneph, un om profan, nereligios şi nelegiuit. LXX
traduce propoziţia astfel: "deoarece înşelăciunea nu va avea intrare la el".

17 Ascultaţi-mi cu atenţie cuvintele, luaţi aminte la ceea ce vreau să vă spun!

Ascultaţi-mi. Textul acesta subliniază ceea ce spusese Iov în textele anterioare. El doreşte ca
prietenii săi să-şi dea seama de încrederea lui în Dumnezeu, ca şi de intenţia lui de a da glas
plângerii sale.

18 Mi-am pregătit apărarea; ştiu că am dreptate.

Mi-am pregătit apărarea. Adică: "mi-am pregătit argumentele".
Ştiu că am dreptate. [Ştiu că voi fi îndreptăţit, KJV]. "Declarat drept" sau "îndreptăţit".

19 Cine poate să mă acuze? Dacă va face cineva lucrul acesta, atunci voi tăcea şi voi
muri.
Atunci voi tăcea. [Dacă îmi ţin limba, KJV]. "Trebuie să vorbesc, dacă nu, mor". De când
prietenii lui Iov îl acuzaseră de nelegiuire, el insistase fără încetare asupra privilegiului de a-şi
apăra cauza în faţa lui Dumnezeu. Lucrurile ajunseseră acum într-un punct în care trebuia fie să
vorbească, fie să moară.

20 Dumnezeule, dă-mi doar două lucruri şi nu mă voi ascunde de faţa Ta:

Dă-mi doar două lucruri. [Nu face două lucruri, KJV]. Iov cere două favoruri: (1) despovărarea
de suferinţă cel puţin pentru un timp (v. 21); (2) despovărarea de spaimele mentale şi spirituale
(v. 21). În absenţa durerii fizice sau mentale, Iov simte că nu va fi în stare să pledeze cauza în mod
deplin sau drept.

21 ridică-Ţi mâna de pe mine şi nu mai lăsa groaza Ta să mă înspăimânte.

22 Apoi cheamă-mă şi-Ţi voi răspunde sau lasă-mă să vorbesc şi răspunde-mi Tu.
Lasă-mă să vorbesc. Iov era gata să ia fie partea acuzatului, fie a acuzatorului în procesul său cu
Dumnezeu.

~ 56 ~
23 Cât de multe sunt nelegiuirile şi păcatele mele? Arată-mi fărădelegile şi păcatul
meu!
Cât de multe? Iov nu pretinde că e cu totul desăvârşit, dar susţine că păcatele sale nu sunt pe
măsura suferinţelor sale. El Îi cere lui Dumnezeu să-i enumere păcatele.

24 De ce-Ţi ascunzi faţa şi mă consideri un duşman?

Îţi ascunzi faţa. Poate că a existat o pauză dramatică după v. 23, când Iov a aşteptat răspunsul
lui Dumnezeu privind păcatele lui. Deoarece Dumnezeu nu a răspuns, Iov a exclamat: "Pentru ce
Îţi ascunzi Faţa?" Pe de altă parte se poate ca Iov doar să se fi plâns că Dumnezeu nu aprobă
cererile lui din v. 21.
Mă consideri[Mă iei-trad. Cornilescu]. Adică mă socoteşti.

25 Vrei să înspăimânţi o frunză suflată de vânt şi să urmăreşti un pai uscat?

Să înspăimânţi o frunză. Iov se compară cu două lucruri din cele mai puţin importante şi mai fără
valoare imaginabile. El nu poate înţelege de ce e nevoie ca Dumnezeu să înspăimânte şi să
urmărească pe cineva atât de neînsemnat.

26 Căci scrii lucruri amare împotriva mea şi mă faci să moştenesc păcatele tinereţii
mele.
Scrii lucruri amare împotriva mea [Mă loveşti cu suferinţe amare-trad. Cornilescu;Scrii lucruri
amare împotriva mea, KJV]. Iov se referă la întocmirea unui raport al acuzaţiilor pe care
Dumnezeu le-a adus împotriva lui.
Păcatele tinereţii. Iov consideră suferinţa sa ca rezultat al păcatelor sale din tinereţea sa, întrucât
nu are păcate din perioada maturităţii care să atragă o atât de mare nemulţumire divină.

27 Îmi pui picioarele în butuci, îmi urmăreşti toate căile şi pui hotar paşilor mei.
Butuci. Un mijloc primitiv de pedepsire şi încarcerare.
Îmi urmăreşti. Literal "să urmăreşti".
Pui hotar. Iov n-ar avea libertate de mişcare. Dumnezeu pune hotare activităţii lui. Iov e ca un om
închis şi păzit, lipsit de libertate.

28 În felul acesta trupul mi se destramă ca un lucru putred, ca o haină mâncată de

molii.
Mi se destramă. [Şi el, ca un lucru putred, KJV]. Iov se referă la sine şi la întreaga omenire (vezi
v. 25). Folosirea de către el a persoanei a treia "el" [KJV] cu referire la sine amplifică simţământul
lipsei de importanţă. Versetul acesta e logic legat de v. 14, care dezvoltă ideea slăbiciunii omului.

Comentarii Ellen G. White:

11 �
MH 434
15 �
�
CT 317; Ed 156; ML 328; 6T 157; 7T 275
15.16 �
PK 164

~ 57 ~
Capitolul 14
1 Omul născut din femeie are zile puţine, dar pline de necaz.
Zile puţine. [De puţine zile, KJV]. Literal, "scurt de zile" (vezi Psalmi 90:10; Genesa 47:9).
Pline de necaz. Acest text repetat deseori introduce un pasaj grăitor despre slăbiciunea şi
fragilitatea omului.

2 Răsare ca o floare şi se usucă; fuge ca o umbră şi nu se mai vede.

O floare. Scriitori biblici aseamănă adesea viaţa cu o floare sau cu iarba (vezi Psalmi 37:2;
90:5.6; 103:15; Isaia 40:6; Iacob 1:10.11; 1 Petru 1:24).
"Iată ce-i omul: azi odrăsleşte
Dulci frunze ale nădejdii; mâine-nfloreşte
Şi poartă-ale cinstirii mii cununi;
A treia zi vine-un îngheţ, omorâtor îngheţ,
Şi - când se crede, tihnitul om, mai sigur,
Mărirea lui la culme, - mor rădăcinile,
Şi atunci el cade." - Shakespeare.
O umbră. Nimic nu e mai lipsit de substanţă ca umbra (vezi 1Cronici 29:15; Psalmi 102:11;
144:4; Eclesiastul 6:12).

3 Ai Tu ochii aţintiţi asupra unui astfel de om? Îl a(LXX, VUL, Siriacă; TM: Mă)
chemi Tu la judecată cu Tine?
Ochii aţintiţi. [Îţi deschizi ochiul, KJV]. Adică "cercetezi atent o fiinţă atât de neînsemnată cu
scopul de a o pedepsi?"
Chemi Tu la judecată. Adică să fie chemat la judecată cineva atât de slab înaintea Cuiva atât de
puternic?

4 Cine poate scoate ceva curat din ceva necurat? Nimeni!

Din ceva necurat. Iov îşi recunoaşte greşelile, dar întreabă: "Cum poate cineva să se aştepte ca eu
să fiu fără greşeală? Fac parte dintr-un neam de păcătoşi. Atunci de ce mă urmăreşte Dumnezeu cu
atâta înverşunare?"

5 Zilele omului sunt hotărâte. Tu cunoşti numărul lunilor lui şi i-ai pus hotare pe
care nu le poate trece.
Zilele omului sunt hotărâte. Scopul textului e de a arăta slăbiciunea omului. Viaţa lui e mărginită.
În câţiva ani trece.

6 Aşa că nu te mai uita la el şi lasă-l singur să se bucure ca un lucrător de ziua lui.

Nu te mai uita la el. Iov stăruie pe lângă Dumnezeu să înceteze de a-l mai urmări atât de aproape,
ca să aibă un scurt răgaz să răsufle înainte de a pleca de pe pământ.
Lasă-l singur. Literal, "încetare". Ideea nu este aceea de odihnă, ci ca Dumnezeu să nu-l mai
supună suferinţei. Iov dorea ca Dumnezeu să-l lase în pace (cap. 10:20).
Lucrător. Simbriaşul se bucură cu adevărat de ziua lui atunci când umbrele serii aduc cu ele
odihna pe care o doreşte şi plata pe care a câştigat-o. Tot astfel, Iov îşi doreşte mulţumirea pe care
o va aduce sfârşitul trudei şi al întristării sale.

~ 58 ~
7 Pentru un copac tot mai este nădejde: dacă este tăiat, el va răsări din nou şi lăstarii
lui nu încetează să reapară.
Un copac. Iov văzuse copaci tăiaţi şi-i văzuse cum odrăslesc din nou şi cresc la fel de mult ca
înainte. Dar un om nu are nici nădejdea pe care o are un copac.

8 Deşi rădăcina îi îmbătrâneşte în pământ şi-i piere trunchiul în ţărână,

9 la mireasma apei va înmuguri şi va da ramuri ca o plantă.
Apei. Când cade pe neaşteptate, ploaia trezeşte la viaţă rădăcina aparent moartă, care odrăsleşte
din nou ramuri.

10 Fiinţa umană, însă, când moare, îşi pierde toată vlaga; omul, după ce îşi dă ultima
suflare, nu mai este.
Fiinţa umană. Ebr. geber, "războinic", "om tare".
Îşi dă ultima suflare. Literal, "moare" sau "îşi dă duhul" (vezi la cap. 3:11).
Nu mai este. Iov nu reuşeşte să pătrundă viitorul. Amănuntele unei învieri a corpului n-au fost
clar dezvăluite decât pe timpul lui Hristos (vez1 Ioan 5:28.29; 1 Corinteni 15:12-56;
1 Tesaloniceni 4:13-18; 2 Timotei 1:10).

11 După cum apele pier din mare, iar râul seacă şi se usucă,
Apele pier. Scena se schimbă. Omul nu este ca un copac care ar putea odrăsli din nou, ci ca un
lac sau ca un râu care seacă şi dispare. Efectele morţii par irevocabile, ca şi cerurile
neschimbătoare.

12 tot aşa omul se culcă şi nu se mai ridică, cât vor fi cerurile nu se mai trezeşte, nici
nu se mai scoală din somnul lui.
13 O! de m-ai ascunde în Locuinţa Morţilor, de m-ai acoperi până Îţi trece mânia şi
de mi-ai hotărî o vreme când să-Ţi aminteşti de mine!
Locuinţa Morţilor. [Mormânt, KJV]. Ebr. she'ol. Somnul fără vise al morţii nu era un subiect
înspăimântător pentru Iov. În starea în care se afla, el i-ar fi zis "bun venit". Ea ar fi fost un
adăpost de mânia lui Dumnezeu. Vezi la Proverbe 15:11.
De mi-ai hotărî o vreme. Acesta este momentul crucial al pasajului. Iov exprimă dorinţa ca
dincolo de somnul morţii, într-o vreme când mânia divină va fi trecut, Dumnezeu să-Şi aducă
aminte de el. Mintea omului nu poate fi mulţumită cu gândul desfiinţării inevitabile. Un asemenea
gând duce la concluzia că viaţa e fără rost.

14 Dacă un om moare, va trăi el din nou? În toate zilele trudei mele, aş aştepta să-mi
vină eliberarea.
Va trăi el din nou? [Va mai trăi el din nou? KJV]. Iov pare să-şi încordeze privirea către
orizonturile de dincolo de viaţa aceasta. El nu vedea turnurile acelei cetăţi îndepărtate a vieţii
perpetue atât de clar ca scriitorii Noului Testament, dar vedea îndeajuns ca să-i inspire nădejde.
Toate zilele trudei mele. [Timpul rânduit mie, KJV]. Literal, "războirii mele". Limbajul pare să
fie împrumutat din viaţa unui oştean. Războinicul luptă până când e lăsat la vatră.

15 Atunci mă vei chema şi-Ţi voi răspunde; vei tânji după lucrarea mâinilor Tale.
Mă vei chema. O descriere a învierii. După cum cel ce doarme e chemat să se trezească
dimineaţa, tot aşa Iov are încrederea că într-o zi va fi chemat la o viaţă nouă.

~ 59 ~
 Vei tânji. [Vei avea o dorinţă, KJV]. Sau "ai dori [după]". Iov crede că Dumnezeu nu va uita
lucrarea mâinilor Sale. Acesta e temeiul conform căruia aşteaptă învierea şi nemurirea.

16 Atunci îmi vei număra paşii şi nu-mi vei mai ţine în seamă păcatul;
Vei număra paşii. Iov întrezărise o zi când Dumnezeu Îşi va aduce aminte de el cu îndurare. Dar
viziunea piere şi Iov vede din nou suferinţa sa prezentă şi pe Dumnezeu cercetându-i cu atenţie
viaţa.

17 vei pecetlui fărădelegile mele într-un sac şi-mi vei acoperi nedreptatea.
Pecetlui. Aşa cum un casier îşi numără banii, îi coase într-o pungă şi pune un sigiliu pe ea
indicând suma, tot aşa Dumnezeu ţine socoteală de fiecare păcat al lui Iov.
Unii interpretează v. 16,17 ca o descriere nu a supravegherii lui Dumnezeu, ci a făgăduinţei
Lui de iertare şi traduc versetele acestea în felul următor: "Căci atunci Tu ai număra paşii mei,nu
ai veghea asupra păcatului meu;fărădelegile mele ar fi pecetluite într-o pungă, şi tu ai acoperi
nelegiuirea mea."

18 Dar aşa cum munţii cad şi se surpă, iar stânca e mutată din locul ei
Se surpă. Odată cu versetul acesta începe ultima strofă a cuvântării lui Iov. Iov îşi exprimase
nădejdea - chiar dacă vedea în chip întunecos ca într-o oglindă (vezi 1 Corinteni 13:12). Acum Îl
acuză pe Dumnezeu că îl tratează astfel în viaţa aceasta încât piere orice urmă de nădejde.
Tragediile vieţii sunt asemenea unui munte care cade şi a unei stânci care se prăbuşeşte.

19 şi aşa cum apa sapă în piatră, iar torenţii spală pământul, tot aşa distrugi Tu
nădejdea omului.
Distrugi Tu nădejdea. Aşa cum stâncile care se prăbuşesc şi râurile înfuriate distrug pământul, tot
aşa nenorocirile vieţii, pe care Iov le atribuie lui Dumnezeu, nimicesc nădejdea din om.

20 Îl învingi pentru totdeauna şi el se duce; îi schimbi înfăţişarea şi apoi îl izgoneşti.

Pentru totdeauna. Adică fără încetare. Suferinţa neîncetată aduce în final moartea.

21 Dacă fiii lui sunt onoraţi, el nu ştie, dacă sunt înjosiţi, el nu vede.
Fiii lui. Textul acesta este o dovadă evidentă că Iov considera moartea ca un somn (vezi la
Ioan 11:11).

22 El simte doar durerea trupului său şi suferă doar pentru sine.”

Simte doar durerea. Prin personificare poetică se spune că trupul are dureri în mormânt şi despre
suflet se spune că se întristează. Acesta e un tablou viu al ravagiilor morţii. Pasajul acesta nu
trebuie să fie interpretat ca însemnând că morţii simt ceva. În limbaj poetic adesea se atribuie
inteligenţă, personalitate şi sentimente obiectelor sau concepţiilor lipsite de aceste atribute (vezi
Judecători 9:8-15).

Comentarii Ellen G. White: 2 �;PP 754;4 �;�;DA 172; FE 173; MH 443; SC 20; 8T 306;
10-12 �;GC 550;13 �;�;Ed 155;14 �;�;6T 230;21 �;�;GC 550.

~ 60 ~
Capitolul 15
Al doilea discurs al lui Elifaz din Teman

1 Atunci Elifaz din Teman i-a zis:

Elifaz din Teman […a luat cuvântul-trad. Cornilescu]. Cuvântările din cartea lui Iov se împart în
3 cicluri. Capitolul acesta marchează începutul celui de al doilea ciclu, care continuă până la
capitolul 21. Ordinea în ciclul al doilea este acelaşi ca şi cel dintâi : Elifaz, Bildad, Ţofar vorbesc
pe rând, fiecare urmat de un răspuns din partea lui Iov. Această cuvântare a lui Elifaz este aspră şi
argumentativă în ton. Se subîmparte în 3 secţiuni: (1) o mustrare directă a lui Iov pentru
încumetarea lui (v. 1-6); (2) o reflecţie sarcastică cu privire la el pentru supraaprecierea sa de sine
şi aroganţa sa (v. 7-16); (3) o expunere a felului de purtare a lui Dumnezeu cu omul, întemeiată pe
experienţa înţelepţilor din vechime (v. 17-35).

2 „Oare se cade să răspundă înţeleptul cu învăţături deşarte şi să-şi umple stomacul

cu vântul de răsărit?
Înţeleptul. Fiecare cuvântare a lui Elifaz începe cu o întrebare. La începutul cuvântării anterioare
a lui Iov, Iov pretinde că are înţelepciune. El spunea: "Am şi eu minte ca voi" (cap. 12:3). El
repetă aceeaşi idee în cap. 13:2. Elifaz contestă această înţelepciune cu sarcasm.
Învăţături deşarte. Literal, "înţelepciune vântului". Iov aplicase afirmaţia aceasta propriilor sale
afirmaţii în cap. 6:26.
Vântul de răsărit. Vântul de răsărit era privit ca cel mai rău dintre vânturi. Era un vânt uscat şi
sufla peste pustiu cu efecte devastatoare (vezi Genesa 41:6.23; Ieremia 18:17; Ezechiel 17:10;
19:12; 27:26; Osea 13:15).

3 Să se apere folosind cuvinte nefolositoare sau o vorbire fără de folos?

4 Tu dai la o parte chiar şi frica de Dumnezeu şi împiedici cugetarea înaintea lui
Dumnezeu.
Frica. Adică respectul faţă de Dumnezeu. Iov fusese nu numai îndrăzneţ, dar şi în mod evident
lipsit de respect în atitudinea lui faţă de Dumnezeu (vezi la cap. 9:23). Încrederea din sine îl făcuse
să-L provoace pe Dumnezeu şi să ceară un prilej de a-şi apăra cauza, ca să arate unde nu era drept
Dumnezeu (cap. 13:3.15.22). El exprimase deplina încredere în îndreptăţirea sa (cap. 13:18).
Elifaz interpretează declaraţiile acestea ca înrudite cu blasfemia.
Împiedici cugetarea. [Împiedici rugăciunea, KJV]. Sau "împiedici meditaţia", "opreşti meditaţia
evlavioasă". Elifaz credea că atitudinea lui Iov de nereligioasă avea un efect potrivnic nu numai
asupra propriei sale persoane, ci şi asupra vieţii spirituale a altora.
Dacă Dumnezeu îi trata pe cel drept şi pe cel nelegiuit la fel, unul nu ar fi avut nimic de
nădăjduit, iar celălalt, nimic de temut. Ar fi existat motiv slab de încurajare a rugăciunii către
Dumnezeu. Cum ar fi putut cel drept să nădăjduiască binecuvântarea Lui specială dacă El era
înclinat să-i trateze pe cei buni şi pe cei răi la fel? De ce nu era tot atât de bine să se trăiască în
păcat ca şi să fii sfânt? Cum putea un astfel de Dumnezeu să fie obiectul încrederii sau al
rugăciunii? Elifaz dă pe faţă lipsa de înţelegere a răsplătii şi pedepsei dincolo de viaţa prezentă.
Acestea vor compensa inegalităţile vieţii acesteia.

5 Nedreptatea ta te învaţă ce să spui, iar limba ta e ca a unui om viclean.

Te învaţă ce să spui. Propoziţia ar putea fi tradusă şi "nelegiuirea ta îţi învaţă gura". Ambele
traduceri sunt uşor de apărat din punct de vedere gramatical. Cea din urmă exprimă ideea că
vorbele lui Iov sunt sugerate de păcatele lui.

~ 61 ~
 Viclean. Cuvântul tradus astfel vine din aceeaşi rădăcină ca cel redat "şiret" ["subtil", KJV] din
Genesa 3:1.

6 Gura ta te condamnă, nu a mea, buzele tale mărturisesc împotriva ta.

Te condamnă. Compară cu o acuzaţie asemănătoare adusă lui Isus: "A hulit! Ce nevoie mai avem
de martori? Iată că acum aţi auzit hula lui." (Matei 26:65)

7 Crezi că tu te-ai născut primul între oameni? Ai fost adus pe lume înaintea
dealurilor?
Te-ai născut primul între oameni? Aceasta este prima dintr-o serie de întrebări profund
usturătoare. Elifaz caută să-l câştige pe Iov prin ironie şi zeflemea.

8 Ai fost tu la sfatul lui Dumnezeu? Tu eşti singurul care are înţelepciune?

Ai fost tu la sfatul lui Dumnezeu? [Ai auzit tu secretul lui Dumnezeu? KJV]. Ebr. sod, un
consiliu, un cerc de prieteni care vorbesc pe un ton familiar. Sod e tradus "adunare" în
Ieremia 6:11; 15:17; Ezechiel 13:9 şi "sfat" în Ieremia 23:18.22.
Tu eşti singurul care are înţelepciune?[Ai sorbit din ele înţelepciunea-trad. Cornilescu;Restrângi
înţelepciunea la tine? KJV]. Adică deţii monopolul înţelepciunii? În esenţă, Iov a adus aceeaşi
acuzaţie prietenilor săi în cap. 12:2.

9 Ce ştii tu, şi noi să nu ştim? Ce cunoşti tu, şi noi să nu cunoaştem?

Ce ştii tu? Compară cu gândul din cap. 13:2.

10 Între noi sunt oameni cu părul cărunt, oameni mai bătrâni chiar decât tatăl tău.
Între noi. [Cu noi, KJV]. Adică "cu grupa noastră" sau "de partea noastră". Elifaz doreşte să
imprime în mintea lui Iov ideea că toate capetele cărunte ale timpului său, ca şi bărbaţii bătrâni ai
vremurilor trecute sunt de partea sa şi gândesc ca el. Bildad a folosit un argument asemănător în
cap. 8:8.

11 Sunt prea neînsemnate pentru tine mângâierile lui Dumnezeu sau cuvintele care
ţi-au fost spuse cu blândeţe?
Mângâierile. Probabil perspectivele bunăvoinţei divine pe care prietenii lui Iov i-o prezentaseră
dacă el s-ar fi pocăit (vezi cap. 5:18-27; 8:20-22; 11:13-19).
Cuvintele care ţi-au fost spuse cu blândeţe. [E ceva secret în tine? KJV]. Ebr. dabar la'at, literal,
"un cuvânt blând". Elifaz se referă probabil la propriile sale cuvinte şi la acelea ale prietenilor săi
cu care ei căutau să-l convingă pe Iov de greşeala lui. El crede că Iov ar fi trebuit să fie
impresionat de cuvintele lor "blânde".

12 De ce îţi îndepărtezi inima? Şi ce înseamnă strălucirea ochilor tăi,

Strălucirea[Privire ţintă-trad. Cornilescu;Sticlire, KJV]. Ebr. razam, care apare numai aici. Se
socoteşte că se referă la scânteierea ochilor. Probabil că ochii Iov scăpărau când asculta acuzaţiile
prietenilor săi.

13 de îţi întărâţi duhul împotriva lui Dumnezeu şi laşi să-ţi iasă din gură astfel de
cuvinte?

Astfel de cuvinte Pentru Elifaz şi tovarăşii săi, plângerile lui Iov erau semne ale unui duh
îngâmfat, răzvrătit şi hulitor.

~ 62 ~
14 Ce este omul ca el să poată fi curat sau ce este cel născut din femeie ca să poată
fi drept?
Ce este omul? Aceasta este repetarea unei afirmaţii pe care Elifaz o făcuse în prima cuvântare
(vezi cap. 4:17-19).

15 Dacă Dumnezeu nu se încrede nici în sfinţii Săi, dacă nici chiar cerurile nu sunt
curate în ochii Săi,
Sfinţii. Literal, "cei sfinţi", aici evident îngerii. După Elifaz, chiar şi cerul şi îngerii apar ca
necuraţi în comparaţie cu sfinţenia infinită a lui Dumnezeu.

16 cu atât mai puţin omul care este mârşav şi corupt, care bea nedreptatea ca pe apă.
Mârşav. Omul e zugrăvit ca o făptură stricată, care este tot atât de dornică de nelegiuire, cum este
omul însetat dornic să găsească apa.

17 Ascultă-mă! şi îţi voi face cunoscut, îţi voi arăta ceea ce am văzut,
Ascultă-mă. Elifaz introduce aici, cu o elaborată prefaţă (v. 17-19), fie un citat dintr-o carte, fie o
descriere atentă a lui cu privire la soarta celor nelegiuiţi. Descrierea aceasta se întinde de la v. 20
până la sfârşitul capitolului şi este menită în mod clar să fie aplicată la Iov.

18 ceea ce-au povestit oamenii înţelepţi, care nu au ascuns nimic din ce le-au spus
părinţii lor,
Înţelepţi. Vezi cap. 8:8-10. Din nou se face apel la tradiţia veche.

19 pentru că doar lor le-a fost dată ţara şi nici un străin n-a trecut printre ei.
Nici un străin. La popoarele răsăritene, din cele mai vechi timpuri, se considera că puritatea de
neam era semnul celei mai înalte nobleţe.

20 Cel rău se chinuie în durere în toate zilele sale şi are parte de cruzime în toţi anii
lui.
Cel rău. Versetele 20-35 cuprind un discurs elaborat, încărcat cu ilustraţii şi metafore, în care se
susţine că nelegiuitul nu poate scăpa de nenorocire.
Are parte. [Călătoreşte, KJV]. Iov declarase: "celor ce mânie pe Dumnezeu le merge bine"
(cap. 12,6). Elifaz ocupă poziţia contrară. Ambii bărbaţi par să exagereze în favoarea cauzei lor.
Experienţa dovedeşte că cei nelegiuiţi pot să prospere sau nu, iar cei neprihăniţi pot să sufere sau
nu.

21 Zgomote înspăimântătoare îi umplu urechile; când toate par bine, tâlharii îl atacă.
Zgomote înspăimântătoare. Poate blestemele unei conştiinţe rele.
Când toate par bine. Vezi Psalmi 37:35.36; 73:18-20.

22 Nu speră că va scăpa de întuneric; el este însemnat pentru sabie.

Nu speră. Nelegiuitul se teme continuu de o oarecare nenorocire înspăimântătoare. Mintea lui nu

e niciodată liniştită. El trăieşte sub imperiul fricii continue.
Întuneric. Adesea folosit în mod figurat în loc de soartă rea (vezi v. 23.30; cap. 19:8).

~ 63 ~
23 Aleargă încoace şi încolo după pâine, zicând: «Unde e?» a(Sau: Aleargă încoace
şi încolo – hrană pentru vulturi.) Ştie că ziua întunericului e aproape.
Pâine. Probabil un tablou al bogatului opresor, care este chinuit de vedenii de foame.

24 Necazul şi neliniştea îl înspăimântă, se aruncă asupra lui ca un împărat gata de

luptă,
Necazul şi neliniştea. Fără îndoială că Iov a înţeles aplicaţia care se făcea la el.

25 căci a ridicat mâna împotriva lui Dumnezeu şi s-a mândrit înaintea Celui
Atotputernic,
Împotriva lui Dumnezeu. Aici e descrisă atitudinea sfidătoare a celui nelegiuit. Totuşi, nu e
adevărat că a-L ignora pe Dumnezeu este la fel de serios cu a-L sfida?

26 pentru că a alergat cu încăpăţânare împotriva Lui, cu un scut gros şi puternic.

A alergat cu încăpăţânare împotriva Lui. Ilustraţia de aici este luată din felul cum oamenii se
aruncă în luptă. Un atac violent era de obicei însoţit de strigăte pentru a încerca intimidarea
vrăjmaşului.
Un scut gros şi puternic. [Cocoaşele scuturilor lui, KJV]. Proeminenţele convexe ale unui scut,
partea pe care o vede inamicul.

27 Deşi faţa i s-a umflat de grăsime şi i s-au îngrăşat şalele,

Grăsime. Un tablou al vieţii luxoase şi necumpătate a nelegiuitului (vezi Deuteronom 32:15;
Psalmi 73:7; Ieremia 5:28).

28 el va locui în cetăţi distruse şi în case în care nu stă nimeni, în case gata să ajungă
o grămadă de ruine.
Cetăţi distruse. Se face referire probabil fie la cetăţi pe care însuşi omul nelegiuit le-a pustiit în
lăcomia lui, fie locuri aflate sub blestemul lui Dumnezeu şi destinate astfel pustiirii definitive (vezi
Deuteronom 13:16; Iosua 6:26; 1 Regi 16:34). Ultima descrie sfidarea lui Dumnezeu de către cel
nelegiuit.

29 Nu se va mai îmbogăţi, nu-i va mai creşte averea şi averea lui nu va mai împânzi
ţara.
30 Nu va scăpa de întuneric, o flacără îi va usca mlădiţele şi suflarea gurii lui
Dumnezeu îl va îndepărta.
31 Să nu se înşele încrezându-se în deşertăciune, căci deşertăciunea îi va fi răsplata.
Deşertăciune. [Vanitate, KJV]. Privind cu prejudecată, prietenii lui Iov nu puteau vedea decât
zădărnicie în cuvintele lui Iov.

32 Va fi răsplătit înainte de vreme şi mlădiţele lui nu vor înverzi.

Va fi răsplătit. Adică răsplata va fi dată pe deplin până la scadenţă.

~ 64 ~
33 El va fi ca o viţă ai cărei struguri au fost rupţi, ca un măslin ale cărui flori au
căzut.

Măslin. Despre pomul acesta se spune că pierde flori în număr mare. Tot astfel nelegiuitul îşi va
pierde averile.

34 Căci gloata celor lipsiţi de evlavie va ajunge stearpă şi focul va arde corturile
celor ce iubesc mita.

Lipsiţi de evlavie. [Făţarnic, KJV]. O insinuare că Iov e ipocrit şi stricat.

35 Ei zămislesc necazul şi dau naştere la rău, pântecele lor pregăteşte înşelătoria.”

Zămislesc răul. O schimbare a imaginii (vezi Isaia 59:4).

~ 65 ~
Capitolul 16
Răspunsul lui Iov

1 Iov a răspuns:
Iov […a luat cuvântul-trad. Cornilescu]. Tonul răspunsului lui la a doua cuvântare a lui Elifaz
este disperat.

2 „Am auzit multe lucruri ca acestea! Sunteţi cu toţii nişte mângâietori jalnici!
Lucruri ca acestea. [Multe lucruri de acestea, KJV]. Cuvântarea lui Elifaz nu adusese nimic nou,
cu excepţia înverşunării sporite. Iov auzise de repetate ori multe banalităţi despre păcatul universal
al omului şi despre invariabilele legături dintre păcat şi suferinţă. Vezi la Psalmi 38:3; 39:9.
Mângâietori jalnici. Elifaz întrebase: "Puţin lucru sunt mângâierile lui Dumnezeu pentru tine?"
(cap. 15:11). Pare că acesta e răspunsul lui Iov la atacul acesta.

3 Când se vor termina toate aceste vorbe în vânt? Sau ce îţi dă imbold când
răspunzi?
Vorbe în vânt. [Vorbe goale, KJV]. Literal, "vorbe în vânt". Iov îi rugase pe prietenii săi să tacă
(cap. 13:5.13). Afirmaţia lui de acum este un răspuns dat lui Elifaz, care îl acuzase pe Iov că rostea
vorbe în vânt (vezi cap. 15:2.3).
Ce îţi dă imbold când răspunzi[Pentru ce atâta supărare în răspunsurile tale?-trad. Cornilescu;Ce
te mână să răspunzi, KJV]. Literal, "ce te chinuieşte?" adică "ce te supără sau te necăjeşte?"

4 Şi eu aş putea vorbi ca voi, dacă aţi fi în locul meu. Aş ţine cuvântări alese
împotriva voastră şi aş da din cap înaintea voastră.
Şi eu aş putea vorbi ca voi[Ca voi aş vorbi eu?-trad. Cornilescu]Nu e greu să găseşti argumente
ca să-l copleşeşti pe cel aflat în suferinţă. Orişicine poate să vorbească atunci când se bucură de
binecuvântările vieţii. Dacă poziţiile ar fi fost inverse, Iov ar fi putut să osândească şi să
moralizeze la fel de eficient.
Aş ţine cuvântări alese.Adică să pună cuvinte unul peste altul, înşirând maxime şi proverbe
vechi, aşa cum fuseseră atât de porniţi prietenii lui Iov să facă.
Aş da din cap? Un fel ebraic de osândire (vezi Psalmi 22:7; Isaia 37:22; Ieremia 18:16;
Matei 27:39).

5 Dar gura mea v-ar încuraja, iar mângâierea buzelor mele v-ar alina.
V-ar încuraja. "Dacă eu aş fi fost în locul vostru", zice de fapt Iov, "n-aş face ca voi. V-aş
mângâia şi v-aş îmbărbăta."

6 Totuşi dacă vorbesc, nu mi se micşorează durerea, iar dacă tac, aş fi eu alinat?

Dacă vorbesc. Prietenii lui Iov l-ar fi putut mângâia dacă ar fi vrut, dar Iov nu era capabil să
obţină vreo mângâiere nici din cuvintele, nici din tăcerea sa.

7 Dar acum Tu m-ai lăsat fără puteri, mi-ai distrus toată casa,

Mi-ai distrus. [Tu mi-ai pustiit, KJV]. Trecerea bruscă de la persoana a treia la persoana a doua
nu e ceva neobişnuit în ebraică. Notaţi o schimbare în ordine inversă în v. 8,9. Versetul 7
marchează o tranziţie. Iov trece de la plângeri împotriva mângâietorilor săi la o enumerare a
propriilor sale suferinţe. Cea dintâi plângere a lui este despre oboseală (vezi cap. 3:13). Era firesc

~ 66 ~
ca el să dorească odihna. A doua lui plângere era că îşi pierduse copiii şi că prietenii lui nu îi erau
loiali. Oboseala şi simţământul singurătăţii se combină, aducându-i multă suferinţă.

8 m-ai apucat şi toate acestea stau ca mărturie. Slăbiciunea mea se ridică şi mă

învinuieşte.
M-ai apucat. [M-ai umplut de zbârcituri, KJV]. Literal, "m-ai apucat". Versetul tradus prin
expresia aceasta apare numai aici şi în cap. 22:16. Unii gândesc că expresia ebraică de aici se
referă la încruntarea feţei în zbârcituri. Totuşi, alţii gândesc că ar putea însemna "tras în sus" sau
"apăsat", adică prin suferinţe. Iov pare să-L descrie pe Dumnezeu ca trimiţând asupra necazuri
până ce trupul i se zbârceşte şi se sfărâmă. Această stare e interpretată de prietenii săi ca o dovadă
împotriva lui, după teoria lor cu privire la suferinţă.
Slăbiciunea. Slăbirea corpului lui Iov e de asemenea interpretată ca o dovadă a extremei lui
păcătoşenii (vezi Psalmi 109:24).

9 El mă sfâşie şi mă duşmăneşte în mânia Lui, scrâşneşte din dinţi împotriva mea;

potrivnicul meu mă străpunge cu privirea lui.
Mă sfâşie. Tabloul pare să fie acela al unui animal sălbatic care-şi atacă prada. Lui Iov i se pare
că Dumnezeu e vrăjmaşul lui, cu toate că, dacă ar fi fost cunoscută adevărata faţă a lucrurilor,
Satana ar fi fost cel ce trebuia acuzat (vezi Iov 10:16; cf. Osea 13:7).

10 Oamenii deschid gura să mă batjocorească, mă bat peste obraji cu dispreţ şi se

unesc împotriva mea.
Oamenii. Atât Dumnezeu cât şi omul, crede Iov, sunt împotriva lui (vezi Psalmi 22:13; 35:16;
Mica 5:1; Matei 27:30; Luca 22:64; Ioan 18:22).

11 Dumnezeu mă lasă la bunul plac al celui nelegiuit şi mă aruncă în braţele celor

răi.
Mă lasă. [M-a dat, KJV]. Tot ce suferise Iov din partea oamenilor - vorbele goale ale
"mângâietorilor" lui, insultele şi batjocurile oamenilor de rând, părăsirea lui de către mulţi de la
care s-ar fi aşteptat să-l ajute - toate aceste nenorociri Iov le atribuie lui Dumnezeu Însuşi. Făcând
aşa, el săvârşeşte o greşeală obişnuită a oamenilor - aceea de a-L învinui pe Dumnezeu de acele
fapte rele pe care le manifestă natura omenească sub îndemnul lui Satana.

12 Eram în pace, dar El m-a scuturat, m-a prins de ceafă şi m-a zdrobit; m-a luat
drept ţintă.
Ţintă. Iov se consideră o ţintă a săgeţilor lui Dumnezeu (vezi Deuteronom 32:23; Iov 6:4;
Psalmi 7:13; 38:2; Plângeri 3:12).

13 Arcaşii Lui m-au înconjurat. El îmi străpunge rărunchii fără milă şi-mi varsă
fierea pe pământ.
Arcaşii. [Săgetătorii, KJV]. Iov se referă poate la "prietenii" săi.
Rărunchii. Adică rinichii (vezi la cap. 19:27).

14 Mă frânge bucată cu bucată, se năpusteşte asupra mea ca un războinic.

Bucată cu bucată. Imaginea se schimbă, şi Iov pare să fie o fortăreaţă pe care Dumnezeu o
dărâmă prin atacuri repetate, până când ajunge o ruină.

~ 67 ~
15 Mi-am cusut un sac pe piele şi mi-am îngropat fruntea în ţărână.
Mi-am cusut un sac. O altă schimbare în gândire. Iov se îndreaptă spre modul cum a procedat în
greaua lui suferinţă. El s-a îmbrăcat în sac nu pentru un timp, aşa cum fac bocitorii obişnuiţi, ci
permanent, cusându-l strâns pe pielea lui.
Mi-am îngropat fruntea în ţărână. [Mi-am murdărit cornul în ţărână, KJV]. "Cornul" este un
simbol al "mândriei", "demnităţii", "puterii".

16 Faţa îmi este roşie de plâns şi pleoapele îmi sunt acoperite de întuneric,
Roşie. Din rădăcina ebraică chamar, care poate fi aici echivalent cu o rădăcină arabă "a fi roşu";
prin urmare, prima jumătate a versetului ar trebui să fie tradusă: "faţa mea e roşie de plâns".
Întuneric. Înfăţişarea feţei lui Iov prevestea moartea.

17 deşi în mâinile mele nu este răutate şi rugăciunea mea este curată.

Răutate. Iov tăgăduieşte insinuările pe care le face Elifaz împotriva lui (vezi cap. 15:34.35).
Rugăciunea mea este curată. Iov susţine numai corectitudinea acţiunilor sale, dar şi sinceritatea
rugăciunilor sale.

18 Pământule, nu-mi acoperi sângele! Vaietul meu să nu găsească loc de odihnă!

Nu-mi acoperi. Versetele 18-22 constituie o pledoarie înflăcărată în favoarea reabilitării.
Vaietul meu. Iov dorea ca glasul protestului său să nu se stingă neauzit.
Să nu găsească loc de odihnă. [Să n-ai loc, KJV]. Adică loc de odihnă.

19 Chiar acum martorul meu este în cer; apărătorul meu este în înălţimi.
Martorul meu. Versetul acesta prezintă o rază slabă de speranţă în noaptea întunecată a disperării.
Cu toate că Iov e convins că Dumnezeu îl copleşeşte cu dureri, el păstrează cel puţin o oarecare
măsură de încredere în El.
Apărătorul meu. [Raportorul meu, KJV]. Literal, "martorul meu", adică "cineva care dă
mărturie". LXX zice aici "avocatul meu e în înălţime".

20 Mijlocitorul meu este prietenul meu, iar ochii mei varsă lacrimi către Dumnezeu.
Către Dumnezeu. Numai Dumnezeu e adăpostul lui Iov. Oricât de aspru consideră că s-a purtat
Dumnezeu cu el, tot de la El aşteaptă reabilitarea, mângâierea şi împreuna simţire.

21 El mijloceşte pentru un om la Dumnezeu, aşa cum vorbeşte un om în apărarea

prietenului său.
Mijloceşte. [Să pledeze pentru om, KJV]. Se pare că Iov cere ca Dumnezeu să-l declare
nevinovat, să nu-l mai chinuiască şi să arate că este de de partea lui. În v. 19 Iov Îl chemase pe
Dumnezeu ca martor. Versetul 21 pare să fie o cerere ca Dumnezeu să dea mărturie în favoarea lui
Iov.
În apărarea prietenului său. [Pentru semenul său, KJV]. Fără îndoială că Iov fusese martor pentru
un prieten. Pentru ce n-ar face Dumnezeu acelaşi lucru în favoare lui acum, când se găsea situaţia
atât de disperată, având nevoie de ajutorul lui Dumnezeu?

22 Căci numărul anilor mei se apropie de sfârşit şi mă voi duce pe un drum fără
întoarcere.
Mă voi duce. Versetul acesta ar sta mai bine la începutul capitolului următor care se deschide cu
anticiparea propriei morţi.
Comentarii Ellen G. White: 2 �;TM 350; 3T 508;4.5 �;�;3T 508.
~ 68 ~
Capitolul 17

1 Duhul îmi este zdrobit, mi se sting zilele, mormântul mă aşteaptă.

Duhul îmi este zdrobit. [Răsuflarea mea este stricată, KJV]. Literal, "e ruinată", "este bolnavă".
Aceeaşi formă a verbului ebraic apare în Isaia 10,27 şi este tradusă "va crăpa". În loc de "suflarea
mea (ebr ruchi) putem citi "duhul meu".
Capitolul acesta este o continuare a plângerilor lui Iov, care au început în capitolul 16. Din punct
de vedere logic, această împărţire pe capitole ar fi trebuit fie omisă, fie pusă după cap. 16:21.
Sting. Iov crede că este aproape de moarte.
Mormântul. [Morminte, KJV]. LXX şi Vulgata redau cuvântul acesta la singular. Pluralul din
ebraică poate fi explicat privindu-l ca o referire la nişele care erau săpate de obicei în camera
mortuară pentru a primi trupurile moarte.

2 Sunt înconjurat de batjocoritori, ochii mei trebuie să privească la duşmănia lor.

Batjocoritori. Prietenii lui Iov spuseseră că viaţa lui ar putea fi cruţată dacă s-ar fi pocăit de
păcatele lui. Ba ei îi înfăţişau perspectivele unui viitor strălucit. Lui Iov o asemenea perspectivă îi
era atât de străină, încât îi părea o curată batjocură.
Duşmănia lor. [Provocările lor, KJV]. Cuvântul "provocări" provine dintr-o rădăcină care
înseamnă "a fi răzvrătit". Ilustraţia aceasta pare să însemne că Iov nu putea să scape de aceste
batjocuri.

3 Pune-Te zălog pentru mine! Cine ar putea răspunde pentru mine?

Pune-Te. Sau "dă acum un zălog". Termenii folosiţi în versetul acesta sunt judecătoreşti. Iov Îl
cheamă pe Dumnezeu să Se în înfăţişeze la judecată cu el. "Zălogul" se referă la banii pe care
tribunalul îi cere înainte de cercetarea cazului. Întregul pasaj ar fi mai clar dacă am cunoaşte mai
multe cu privire la practicile judecătoreşti antice. Pare că Iov dorea ca Dumnezeu să dea garanţia
ca El să intre la judecată cu Iov de pe poziţii egale.
Zălog. Probabil încă o cerinţă legală, a cărei natură nu e descoperită. S-ar putea referi la o
garanţie că fiecare dintre părţile aflate în proces vor respecta hotărârea judecătorului.
Răspunde pentru mine. [Va da mâinile cu mine? KJV]. O expresie [în KJV] care înseamnă a
ratifica o înţelegere ( vezi Proverbe 6:1; 17:18 ).

4 Pentru că Tu le-ai închis minţile ca să nu înţeleagă, de aceea nu-i vei lăsa să

triumfe.

Închis minţile. [Ascuns inima, KJV]. Iov se referă la prietenii săi. El este sigur că Dumnezeu nu
le va îngădui să câştige.

5 Cel ce-şi trădează prietenii pentru câştig, copiilor aceluia li se vor închide ochii.

Cel ce-şi trădează prietenii. [Cine vorbeşte linguşitor prietenilor săi, KJV]. Expresia aceasta este
socotită de unii ca referindu-se la cei care denunţă pe prietenii lor jefuitorului. Dacă lucrul acesta
este corect, Iov îi compară pe prietenii săi cu aceia care dau hoţilor informaţii cu privire la vecinii
lor, ca aceştia să-i poată prăda.
Copiilor aceluia. Copiii suferă în nenorocirea care îi loveşte pe părinţi.

~ 69 ~
6 El m-a făcut de pomină pentru oameni şi am devenit unul în faţa căruia ceilalţi
scuipă.

De pomină. [De proverb, KJV]. Iov a ajuns de pomină, dar nu în sensul pe care îl anticipase. El a
suportat suferinţa aşa de bine, încât a ajuns cunoscut în ce priveşte răbdarea şi suportarea
necazurilor (vezi Iacob 5,11).
Unul în faţa căruia ceilalţi scuipă. [Daira, KJV]. Ebr. topheth, gestul de a scuipa. Iov spune
literal: "am ajuns scuipat pe faţă ". Traducerea "daira" [în KJV] provine din confundarea lui
topheth cu toph, "daira", "tobă de mână".

7 Ochii mi se-ntunecă de durere şi toate mădularele mele sunt ca o umbră.

Ochii. Vezi Psalmi 6:7; 31:9.

O umbră. Iov e numai un schelet, istovit şi epuizat.

8 Cei drepţi sunt înmărmuriţi când văd aceasta; cel nevinovat se ridică împotriva
celui lipsit de evlavie.

Înmărmuriţi. Cei neprihăniţi se vor uimi că un om neprihănit care a avut reputaţia că este
credincios a putut fi lăsat să sufere atât de îngrozitor.
Se ridică împotriva. Aceiaşi oameni neprihăniţi se vor împotrivi celor nelegiuiţi. Poate că Iov se
referea la prietenii săi. Concluzia nu e clară.

9 Totuşi cei drepţi se ţin de calea lor şi cei cu mâinile curate vor fi şi mai tari.

Se ţin de calea lor. Iov pare să se refere la sine şi să declare că el, un om drept, care avusese atât
de suferit, urma să "rămână tare pe calea lui". În ciuda ispitelor şi nenorocirilor, Iov a avut
convingerea că va fi în stare să reziste. El hotărâse anumite lucruri în inima sa. Nenorocirea putea
să vină peste el, dar nu putea să-i distrugă integritatea (vezi 2Corinteni 4:8.9).

10 Dar voi toţi, întoarceţi-vă, veniţi iarăşi să-mi vorbiţi! Nu voi găsi însă nici un
înţelept între voi.

Întoarceţi-vă. Reîncepeţi-vă atacul. Repetaţi vechile argumente. Repetaţi criticile voastre crude.
Veţi da din nou pe faţă lipsa voastră de înţelepciune.

11 Zilele mi-au trecut, planurile mi s-au risipit şi chiar şi dorinţele inimii mele.

Zilele mi-au trecut. Iov întreabă de fapt: "Ce contează prin ce trec acum?" El simte că toată
speranţa de a se vindeca s-a dus. Frazele lui scurte seamănă cu frânturile spasmodice de cuvinte
ale unuia care este pe moarte.

12 Oamenii aceştia fac din noapte zi şi înaintea întunericului zic: «Lumina e

aproape!»

Oamenii aceştia. Adică prietenii lui Iov. Ei căutaseră să-l convingă că ziua aceea va veni pentru
el dacă se va pocăi (cap. 5:18-26; 8:21.22; 11:15-19). Ei declară în felul lor de purtare ceea ce este
în gândul lor. "Ceasul cel mai întunecos este înaintea zorilor". Iov nu găsise mângâiere în aceste
asigurări. Ele păreau lipsite de aparenţa sincerităţii.

~ 70 ~
13 Dacă mă uit la Locuinţa Morţilor ca la casa mea, dacă îmi fac culcuşul în
întuneric,

Locuinţa Morţilor. Ebr. she'ol. Iov priveşte înainte cu o oarecare anticipare la scăparea de
suferinţă pe care o va aduce mormântul.

14 dacă zic gropii: «Eşti tatăl meu!» şi viermelui: «Mama mea!» sau «Sora mea!»,

Eşti tatăl meu. Un fel extrem de figurat de a descrie moartea. Genul se schimbă de la "tata" la
"mama" şi "soră" pentru a se acorda cu "vierme", care este feminin.

15 unde îmi mai este nădejdea? Mai poate vedea cineva vreo nădejde pentru mine?

Nădejdea. Întrebarea este o dilemă nerezolvată. Prietenii lui îi puseseră înainte nădejdea. Având
în vedere apropierea mormântului, unde este nădejdea aceea?

16 Se va pogorî ea la porţile Locuinţei Morţilor? Vom coborî împreună în ţărână?”

Se va pogorî. Există o neînţelegere cu privire la care este adevăratul subiect al verbului.

Gramatical, se cere un subiect feminin la plural, dar nu e nici unul prezent sau convenabil de
obţinut din context. Unii consideră "porţile", un substantiv masculin, ca fiind subiectul şi traduc
propoziţia astfel: "Se vor pogorî porţile mormântului?" Alţii se întorc la "nădejde", un feminin
singular (v. 15), şi vorbesc despre nădejde ca pogorându-se la porţile lui she’ol.
Cuvântarea lui Iov se termină într-o notă de disperare totală. Mormântul pare să fie unica lui
nădejde.

~ 71 ~
Capitolul 18
Al doilea discurs al lui Bildad din Şuah

1 Atunci Bildad din Şuah i-a zis:

Bildad din Şuah […a luat cuvântul-trad. Cornilescu]. Foarte iritat că Iov tratează sfatul
prietenilor săi cu dispreţ, Bildad nu mai e capabil să-şi ascundă simţămintele. El îl supune pe Iov
unui tratament şi încearcă să-l aducă la supunere prin înspăimântare. El realizează tabloul cel mai
îngrozitor al sfârşitului celui nelegiuit decât oricare dintre cele anterioare. Insinuează că Iov va
vedea lucruri şi mai rele dacă nu-şi schimbă purtarea. Pentru Bildad, Iov a devenit un nelegiuit
(v. 5.21), o întruchipare a răului. Nici o pedeapsă nu e prea aspră pentru unul care perseverează în
păcat.

2 „Când vei înceta să mai vorbeşti? Vino-ţi în fire! şi vom putea vorbi!
Când vei înceta? Bildad îl ceartă pe Iov pentru cuvintele lui multe. În cuvântarea lui anterioară el
făcuse la fel (cap. 8:2). Temeiul pentru folosirea pluralului în versetul acesta şi în cele următoare
nu e clar. Poate Bildad îl priveşte pe Iov ca având susţinători printre privitori, care erau câţiva, sau
se adresează nu numai lui Iov, ci şi celor care credeau asemenea lui.
Vino-ţi în minte. [Observă, KJV]. Adică, ia seamă. Gândeşte puţin în loc să vorbeşti. Apoi, calm
şi fără grabă, vom începe să-ţi răspundem la ceea ce ai avut de spus.

3 De ce suntem priviţi ca nişte vite? De ce suntem proşti în ochii tăi?

Vite[Dobitoci-trad. Cornilescu]. S-ar putea ca Bildad să se refere la ceea ce spusese Iov în
cap. 12:7, că până şi dobitoacele ar putea să dea acestor prieteni informaţii cu privire la
Dumnezeu. Ideea generală pare să fie că Iov nu tratase părerile lor cu respectul care s-ar fi cuvenit
unei astfel de înţelepciuni.
Proşti[Vite-trad. Cornilescu;Ticăloşi, KJV]. Iov nu folosise termenul acesta legat de prietenii săi.
Acuzaţia era o interpretare greşită a faptelor.

4 Pentru tine, care te sfâşii în mânia ta, să fie uitat pământul? Sau să fie mutate
stâncile din locul lor?
Te sfâşii. [Se sfâşie, KJV]. Limba ebraică permite treceri rapide de la persoana a doua la a treia şi
invers. S-ar putea ca în cuvintele acestea să fie o aluzie la cap. 16:9, unde Iov Îl prezenta pe
Dumnezeu ca sfâşiindu-l "în mânia Lui".
Să fie uitat pământul. Să se schimbe cursul lumii pentru a se face voia ta? Iov dorise nişte lucruri
imposibile (vezi cap. 3:3-6). Mustrarea lui Bildad nu e total nedreaptă, dar el nu reuşeşte să ia în
considerare efectele pe care suferinţa lui Iov o avusese asupra gândirii lui.

5 Cu siguranţă,lumina celui rău se va stinge şi flacăra focului său nu va mai străluci.

Se va stinge. Versetul acesta începe o serie de proverbe, arătând că nenorocire vine cu siguranţă
asupra celui nelegiuit. Cuvintele de aici s-ar putea referi la obiceiul ospitalităţii arabe, prin care
focul este păstrat arzând în folosul străinilor şi al oaspeţilor (vezi Proverbe 13:9; 24:20).

6 În cortul lui lumina devine întuneric, se stinge candela deasupra lui.

Candela deasupra lui. Stingerea unei candele este, pentru orientali, o imagine a pustiiri totale.
Lumina arzând în casă şi focul arzând pe vatră sunt simboluri că fericirea proprietarului era încă
neatinsă. Când fericirea aceea e nimicită, lumina se stinge (vezi cap. 21:17).

~ 72 ~
7 Puterea paşilor săi e slăbită. Propriile-i planuri îl trântesc la pământ.
E slăbită. Un mod figurat de a spune că sfera de activitate va fi restrânsă, activităţile lui îngrădite,
iar puterile lui limitate.
Propriile-i planuri îl trântesc la pământ. [Sfatul lui, KJV]. Vezi Iov 5:13; Psalmi 7:14-16; 9:16;
10:2; Osea 10:6.
Unii au văzut în v. 7-13 o aluzie la diferite arte şi metode de vânătoare. În v. 7 câteva persoane se
împrăştie prin pădure şi fugăresc vânatul din faţa lor, îngustând spaţiul de la o bază largă la un
punct strâmt. Versetele 8-10 descriu laţurile, cursele şi gropile pregătite pentru pradă. Versetul 11,
conform aceleiaşi teorii, face aluzie la câinii care latră şi alungă vânatul fără milă. Versetele 12 şi
13 descriu prinderea finală a victimelor. Interpretarea aceasta apare cam fantezistă. Bildad nu avea
probabil în minte decât să îngrămădească cât mai multe ilustraţii care să scoată în evidenţă
inevitabilitatea capturării finale.

8 Picioarele îl împing în laţ şi el umblă deasupra unei capcane.

Laţ. Vezi Psalmi 7:15; 9:15; 35:8; 57.6; Proverbe 26:27. Nelegiuiţii se distrug în timp ce uneltesc
să distrugă pe alţii.

9 O cursă îl prinde de călcâi, o prinzătoare îl ţine tare.

Cursă. Capcană pentru păsări.
Prinzătoare. [Tâlharul, KJV]. Mai bine, "o capcană pentru om", cum erau puse pentru a-i prinde
şi ai reţine pe hoţi.

10 Un laţ în care cade prins este ascuns în pământ, o cursă este pe cărarea lui.
Laţ. Bildad îngrămădeşte orice cuvânt care îi vine în minte şi care descrie arta prinderii în cursă.
O paletă diversă de metode de prindere în cursă este reprezentată pe vechile monumente.

11 Spaime se năpustesc asupra lui din toate părţile şi-l urmăresc la fiecare pas.
12 Puterea lui e slăbită de foame, nenorocirea e pregătită pentru momentul căderii
lui.
Foame. La alte suferinţe ale omului nelegiuit vor fi adăugate chinurile foamei.

13 Ele îi mănâncă părţi din piele; întâiul născut al morţii îi mănâncă mădularele.
Părţi din piele. [Puterea pielii sale, KJV]. Literal, "părţile pielii sale", adică mădularele sau
membrele corpului.
Întâiul născut al morţii. Pare să se facă referire la boli ca fii ai morţii, adică fiii care produc
moartea. În cazul acesta "întâiul născut al morţii" ar fi o boală deosebit de rea. Poate e o referire
directă la Iov şi la suferinţa lui.

14 E smuls din siguranţa cortului său şi e târât spre împăratul spaimelor.

Din siguranţa cortului său. Siguranţa locuinţei este pierdută.
Împăratul spaimelor. Probabil o referire la moarte.

15 În cortul său locuieşte focul a(Sau: Nu-i mai rămâne nimic din cortul său) şi
pucioasă este presărată peste locuinţa lui.
În cortul său locuieşte focul[Nimeni din ai lui nu locuieşte în cortul lui-trad. Cornilescu]. Un
pasaj neclar. Probabil o referire la locuirea străinilor în casa lui.

~ 73 ~
 Pucioasă. E posibilă o referire la nimicirea cetăţilor din câmpie (Genesa 19:24); sau ar putea fi o
aluzie la nimicirea proprietăţii lui Iov de către aşa-numitul "foc al lui Dumnezeu" (Iov 1:16); sau
doar o referire la pucioasă ca un simbol al pustiirii.

16 Jos i se usucă rădăcinile, iar sus i se ofilesc ramurile.

Se usucă. Vezi cap 14:8. O altă ilustraţie a pustiirii depline.

17 Amintirea lui e ştearsă de pe pământ; nu mai are nici un nume pe întinderea ţării.

Amintirea. Lumea nu va simţi nici o pierdere când va pieri cel nelegiuit (vezi Psalmi 34:16;
109:13).
Pe întinderea ţării[Pe uliţă-trad. Cornilescu]. Adică în lumea exterioară.

18 E tras de la lumină în întuneric şi este alungat din lume.

În întuneric. Ceea ce numeşte Iov un adăpost binevenit (vezi cap. 10:21.22; 17:16), unde el s-ar
retrage bucuros, Bildad îl descrie ca un exil, în care Iov va fi alungat din cauza păcatelor lui.

19 El nu mai lasă nici moştenitori, nici urmaşi şi nici vreo altă rămăşiţă acolo unde a
trăit.

Nici moştenitori, nici urmaşi. [Nici fiu, nici nepot, KJV]. Cel nelegiuit va fi un rătăcitor fără
casă, care va locui pe unde va apuca. Nici printre cei ai săi, nici în locuinţa sa vremelnică nu va
lăsa nici un fel de urmaşi. Bildad se referă probabil la uciderea copiilor lui Iov.

20 Oamenii din apus sunt uimiţi de soarta lui; oamenii din răsărit sunt cuprinşi de
groază.

Oamenii din apus[Neamurile care vor veni-trad. Cornilescu;Cei ce vin pe urmă, KJV]. Expresia
aceasta a fost interpretată ca însemnând "urmaşi". Expresia paralelă "neamul de acum" ["cei ce au
mers mai înainte", KJV] vin din ebr. qadam, care ar putea să însemne "a fi în frunte", "a înfrunta",
de unde interpretarea "contemporani". Uni redau cele două expresii "cei de la apus" şi "cei de la
răsărit". Aceasta este o traducere posibilă, dar adjectivele traduse astfel nu sunt folosite nicăieri în
legătură cu locuitorii din ţinuturile acelea.

21 Aşa este locuinţa celui nelegiuit, aşa este locul celui ce nu-L cunoaşte pe
Dumnezeu.”

Aşa este locuinţa[Aceasta este soarta-trad. Cornilescu;Cu siguranţă acestea sunt sălaşurile celui
nelegiuit, KJV]. Bildad nu adaugă nimic neaşteptat şi nou în explozia de acuzaţii din capitolul
acesta. El îşi exprimă cu vehemenţă proaspătă concepţia că nenorocirile lui Iov sunt rezultatul
păcatelor lui. S-ar putea ca furia înnoită a atacului lui Bildad să se datoreze în parte dezamăgirii pe
care el o simţea ca rezultat al faptului că mustrările lui anterioare căzuseră în urechi surde. Poate
că Bildad sfârşise cu logica şi acum se baza pe violenţă ca să completeze lipsa.

Comentarii Ellen G. White: 8 �;AH 72.

~ 74 ~
Capitolul 19
Răspunsul lui Iov

1 Iov a răspuns:
Iov a răspuns[Iov a luat cuvântul…-trad. Cornilescu]. Iov răspunde la a doua cuvântare a lui
Bildad protestând împotriva lipsei de bunătate a prietenilor săi şi repetând din nou vaietele sale.

2 „Până când îmi veţi chinui sufletul şi mă veţi zdrobi cu vorbe?

Chinui sufletul. Iov nu e stoic. Nu e insensibil la atacurile prietenilor săi. Dimpotrivă, cuvintele
lui îl înţeapă, îl torturează, îi rănesc sufletul. Atacul lui Bildad fusese cel mai crud dintre toate.
Răspunsul lui Iov arată cât de profund afectat este el în realitate. Bildad întrebase cât va mai dura
până când Iov va înceta cu vorbirea sa (cap. 18:2). Iov îi replică întrebându-l pe Bildad cât va mai
continua să-l rănească.

3 De 10 ori a(Sau: de multe ori) m-aţi batjocorit. M-aţi ocărât fără ruşine.
De 10 ori. Expresia aceasta este probabil o cifră rotundă (vezi la Genesa 31:7, vezi de asemenea
Genesa 31:41; Numeri 14:22; Neemia 4:12; Daniel 1:20).
M-aţi ocărât fără ruşine [Să vă purtaţi aşa-trad. Cornilescu;Vă faceţi străini, KJV]. Ebr. tahkeru,
care apare doar aici. Sensul nu e sigur. Alte sensuri posibile sunt: "mă nedreptăţiţi", "vă purtaţi
aspru cu mine".

4 Dacă e adevărat că m-am rătăcit, greşeala aceasta este a mea.

M-am rătăcit. Nu neapărat o recunoaştere a vinovăţiei morale, ci a limitelor omeneşti.
E a mea. Probabil că înseamnă "nu fac rău nimănui decât mie însumi".

5 Dacă voi vă înălţaţi deasupra mea şi căutaţi să-mi dovediţi vinovăţia,

Vă înălţaţi deasupra mea? Adică vă numiţi singuri critici sau judecători.
Căutaţi să-mi dovediţi vinovăţia.[Pledaţi împotriva mea, KJV]. Prietenii lui Iov foloseau
nenorocirea lui Iov ca o dovadă împotriva lui.

6 să ştiţi atunci că Dumnezeu mi-a făcut rău şi m-a înconjurat cu laţul Lui.
Dumnezeu mi-a făcut rău. [Dumnezeu m-a doborât, KJV]. Nu numai că Iov era victima greşitei
înţelegeri a prietenilor săi; el credea că era şi victima mâniei lui Dumnezeu. Bildad stăruise mult
asupra curselor, capcanelor şi laţurilor care sunt puse pentru nelegiuit (cap. 18:7-12). Bildad
insinuase că Iov căzuse chiar în cursele pe care el însuşi le întinsese. Iov răspunde că laţul în care
e prins e de la Dumnezeu.

7 Deşi strig: «Sunt nedreptăţit!», nu mi se răspunde; strig tare, dar nu mi se face

dreptate.
Strig. De la început Iov strigase că fusese nedreptăţit (vezi Iov 3:26; 6:29; 9:17.22; 10:3;
Ieremia 20:8; Habacuc 1:2). Până acum, el nu primise un răspuns de la Dumnezeu.

8 El mi-a tăiat calea şi nu mai pot trece, El mi-a învăluit căile în întuneric.
Mi-a tăiat calea. [M-a îngrădit, KJV]. Vezi Iov 3:23; 13:27; Plângeri 3:7.9; Osea 2:6. Aceasta
poate fi imaginea unui călător care merge pe un drum înfundat, aşa că nu mai poate înainta. Iov
simte că i se înfundase calea.
Întuneric. Iov se simte ca un om care nu poate vedea pe unde merge.

~ 75 ~
9 M-a despuiat de slava mea şi mi-a smuls coroana de pe cap.
Slava... coroana. Demnitatea şi onoarea (vezi Proverbe 17,6; Plângeri 5,16; Ezechiel 16,12).

10 Mă sfâşie din toate părţile până pier; îmi smulge nădejdea ca pe un copac.
Mă sfâşie. Iov pare să se asemene cu o cetate ale cărei ziduri sunt atacate din toate părţile şi
dărâmate.
Îmi smulge nădejdea ca pe un copac. Sau, "m-a smuls ca pe un copac". Iov nădăjduia să ducă o
viaţă liniştită şi evlavioasă, înconjurat de rude şi prieteni, până când bătrâneţea avea să vină şi el
avea să se pogoare în mormânt cu demnitate. Nădejdea aceasta fusese smulsă din rădăcini când
nenorocirile au venit peste el.

11 Mânia Lui arde împotriva mea; mă consideră unul dintre duşmanii Săi.
Duşmanii. Iov nu spune că el şi Dumnezeu sunt vrăjmaşi, ci că Dumnezeu îl tratează ca şi cum el
ar fi vrăjmaşul Lui, şi Iov nu poate înţelege de ce.

12 Oştile Lui pornesc în forţă, au ridicat o rampă de asalt în drumul lor către mine,
şi-au aşezat tabăra în jurul cortului meu.
Oştile. Iov se întoarce la asemănarea cu o cetate asediată şi îi prezintă pe asediatorii săi ca făcând
valuri pe pământ pentru ca să-l închidă înăuntru sau movile de pe care să-i distrugă fortificaţiile.

13 Mi-a îndepărtat fraţii de mine, cunoscuţii mei s-au îndepărtat de mine.

Fraţii. Nu e clar dacă Iov se referă la fraţii lui literali (cap. 42:11) sau dacă a folosit termenul
într-un sens figurat pentru a-l aplica prietenilor lui apropiaţi sau celor de acelaşi rang.
Versetul acesta este primul dintr-o serie de expresii care descriu pe prietenii şi pe rudele lui şi
atitudinea lor faţă de el. În cap. 19:13-19 apar următoarele expresii: "fraţii", "prietenii", "rudele",
"cei mai de aproape", "casnicii", "slugile", "robul", "nevasta", "copiii", "aceia în care mă
încredeam", "aceia pe care îi iubeam".

14 Rudele mele m-au părăsit şi prietenii m-au uitat.

Rudele. Literal, "cei apropiaţi". Cuvântul se referă la apropierea prin sânge, prin sentimente sau
prin aşezare.
Prietenii. Compară cu Psalmi 41:9.

15 Sunt un străin pentru oaspeţii şi slujitoarele mele; în ochii lor sunt un necunoscut.
Oaspeţii. Ebr. garim, literal, "sălăşluitorii". Se poate referi la oaspeţi străini, slujitori sau chiriaşi.
Ideea esenţială este că ei nu sunt locuitori permanenţi, deşi pentru un timp sunt de-ai casei.
În ochii lor sunt un necunoscut. [Înaintea lor sunt un străin, KJV]. Adică ei încetează să mă
considere capul familiei.

16 Îmi chem slujitorul, dar el nu-mi răspunde, deşi mă rog de el cu gura mea.

Nu-mi răspunde. Iov fusese obişnuit să fie ascultat de slujitorii săi. Acum ei nu-l mai băgau în
seamă.

~ 76 ~
17 Soţia mea nu poate suferi suflarea mea, fiii mamei mele mă consideră
dezgustător.
Soţia mea. În toată cartea e amintită numai o soţie a lui Iov - un fapt vrednic de observat, întrucât
trăia mai mult ca sigur într-o perioadă în care poligamia era ceva obişnuit.
Nu poate suferi suflarea mea. Probabil respingătoare din cauza bolii.
Fiii mamei mele. Literal, "pântecelui meu", adică pântecele mamei mele (vezi cap. 3:10). Prin fii
Iov se referă evident la fraţii şi surorile lui.

18 Chiar şi copiii mă dispreţuiesc; când mă ridic, îşi bat joc de mine.

Copiii. [Copii tineri, KJV]. Ebr. 'awilim, un cuvânt care însemnă fie "copii tineri", ca aici şi în
cap. 21:11, fie "nelegiuiţi" ca în cap. 16:11. Copiii sunt prezentaţi ca nearătându-i lui Iov respectul
cuvenit vârstei.

19 Toţi prietenii mei apropiaţi mă urăsc, cei pe care-i iubesc s-au întors împotriva
mea.
Prietenii mei apropiaţi. [Prieteni intimi, KJV]. Literal, "toţi bărbaţii sfatului meu".
Cei pe care-i iubesc. Compară cu Psalmi 41,9; 55:12-14; Ieremia 20:10. Înstrăinarea prietenilor
apropiaţi este una dintre cele mai amare experienţe ale vieţii.

20 Nu sunt decât piele şi os; n-am rămas decât cu pielea dinţilor mei.
Decât piele. O descriere unei stări de epuizare totală, rezultat al bolii sale.
Pielea dinţilor. O expresie proverbială care arată că Iov abia scăpase cu viaţă. Boala îl devorase,
slăbindu-l cu totul.

21 Fie-vă milă de mine, prietenii mei, fie-vă milă, pentru că m-a lovit mâna lui
Dumnezeu!
Fie-vă milă. Acesta este unul dintre apelurile cele mai mişcătoare ale cărţii. Iov arătase cât de
părăsit şi de singur era. El îşi descrisese soarta cât se poate de elocvent. Acum îi roagă pe prietenii
săi să aibă milă.

22 De ce mă urmăriţi ca Dumnezeu şi nu vă mulţumiţi cu carnea mea?

Urmăriţi. [Mă persecutaţi, KJV]. Pentru ce mă persecutaţi fără să-mi arătaţi motivul acestei
persecuţii? Pentru ce m-aţi acuzat de crime pe care nu le-am săvârşit?
Nu vă mulţumiţi cu carnea mea? Un idiom oriental care înseamnă: "De ce mă vorbiţi mereu de
rău?" În Daniel 3:8 cuvântul tradus "pârât" ["acuzat", KJV] este, literal, "au mâncat bucăţi din".
Calomniatorul, acuzatorul, e descris ca modul figurat cum se înfruptă din carnea victimei sale.

23 O! aş vrea să-mi fie scrise cuvintele, să fie scrise pe un sul.

Să-mi fie scrise. Aceasta s-ar putea referi la cuvintele următoare. Versetul acesta introduce unul
dintre cele mai importante pasaje din carte.
Să fie scrise. Literal, "săpate în", "înscrise". Traducerea din KJV "tipărite" s-ar putea să dea o
idee greşită, întrucât pe vremea lui Iov tiparul nu era cunoscut.
Sul. Ebr. sepher. Nu neapărat un document mare. Cuvântul acesta e folosit pentru a descrie un
certificat de divorţ (Deuteronom 24:1.3), un act de cumpărare (Ieremia 32:11.12), un registru
general (Genesa 5:1), un cod de legi (Exod 24:7), precum şi unele rapoarte mai mari ca de
exemplu istoria regilor (1 Regi 11:41).

~ 77 ~
24 Să fie săpate cu o daltă de fier şi pe plumb b(Sau: fier şi apoi umplute cu plumb),
săpate-n stâncă pe vecie!
Pe plumb,săpate-n stâncă. Iov doreşte ca raportul lui să fie săpat adânc în stâncă cu o daltă de fier
şi săpătura să fie umplută cu plumb. Practica aceasta se ştie acum că era întrebuinţată în vremurile
străvechi, ca de pildă la inscripţia din Behistun (vezi ilustraţia din faţă p. 81; vezi Vol. I, p. 98,
110).

25 Ştiu că Răscumpărătorul c(Sau: Apărătorul) meu este viu şi că, la sfârşit, se va

ridica pe pământ.
Răscumpărătorul meu. Acesta este unul dintre textele cele mai mult citate din cartea lui Iov. El
reprezintă un pas important în călătoria făcută de Iov de la descurajare şi disperare la încredere şi
nădejde. "Din adâncurile descurajării şi deznădejdii Iov s-a înălţat pe culmile încrederii depline în
îndurarea şi puterea mântuitoare a lui Dumnezeu" (PK 163). Cuvântul ebraic tradus
"răscumpărător", go'el, este redat "răzbunător" (Numeri 35:12.19.21.24.25.27) şi "rudă" sau "rudă
apropiată" - "cu drept de răscumpărare (Rut 2,20; 3,9.12; 4,1.3.6.8.14; vezi la Rut 2,20).
Dumnezeu este deseori numit go'el, în sensul că El apără drepturile oamenilor şi îi răscumpără pe
aceia care au ajuns sub stăpânirea altuia (Isaia 41:14; 43:14; 44:24; 47:4 etc.).
Iov îşi arătase deja dorinţa de a avea un "mijlocitor" ["arbitru", KJV] între el şi Dumnezeu
(cap. 9:32-35). În cap. 16:19 el îşi mărturisise convingerea că "martorul meu este în cer". În v. 21
al aceluiaşi capitol, el doreşte să aibă un avocat pentru a pleda cauza sa înaintea lui Dumnezeu. În
cap. 17:3 el Îl roagă pe Dumnezeu să fie zălog pentru el. După ce Îl recunoscuse pe Dumnezeu ca
"arbitru", martor, avocat, zălog, e perfect logic ca să ajungă la recunoaşterea că Dumnezeu era
Răscumpărător al său. Textul acesta prezintă una dintre revelaţiile lui Dumnezeu în Vechiul
Testament ca Răscumpărător al omului, un adevăr profund care a fost în mod deplin descoperit
oamenilor prin persoana şi misiunea lui Isus Hristos.
La sfârşit. [Ziua de pe urmă, KJV]. Sensul este că oricât de mult avea să sufere Iov, oricât de
prelungite erau nenorocirile lui, el avea cea mai deplină încredere că reabilitarea divină avea să
aibă loc când Dumnezeu "Se va ridica [va sta, KJV] ... pe pământ" şi când Iov avea să-L vadă "pe
Dumnezeu". Aceasta este o licărire limpede a învierii.

26 Chiar după ce pielea mi-a fost nimicită, în trup fiind d(Sau: despărţit de trupul
meu), Îl voi vedea pe Dumnezeu.
În trup fiind,Îl voi vedea. [În trupul meu voi vedea pe Dumnezeu, KJV]. Textul acesta prezintă
câteva dificultăţi de traducere. Ebraica nu are cuvântul pentru "viermi", nici pentru "trup", cum e
redat în KJV. Diferitele versiuni prezintă o interesantă variaţie atât în text, cât şi în notele lor.
Traducerea care se găseşte în nota RV (citată în Ed 156) are o redare destul de literală a textului
ebraic: "Şi după ce pielea mea a fost nimicită, aşa va fi, chiar din carnea mea voi vedea pe
Dumnezeu." În loc de "din carnea mea" unii traduc: "fără carnea mea" sau "departe de carnea
mea".
Deosebirea vine din posibilitatea de a da diferite definiţii prepoziţiei ebraice min tradus diferit,
precum "în" (KJV), "din" (RV), "fără " (RSV). Min are câteva sensuri: (1) "de pe" ["din", KJV],
exprimând mişcarea, ca "de pe munte" ["din munte", KJV] (Exod 19:14); (2) "departe de", cu
ideea separării, "fără cunoştinţa adunării [literal, "din ochii adunării"]; (3) "din", ca "din ape"
(Exod 2:10); (4) o diversitate de alte sensuri, ca "afară", "pe partea lui", "pe", "datorită", "la",
"lângă". Contextul trebuie să decidă cu privire alegerea sensului fiecărei apariţii a prepoziţiei.
În textul aflat în discuţie, indiferent care este traducerea acceptată, există indicaţia unei credinţe
într-o înviere corporală sau cel puţin nu o tăgăduire a ei. Traducerile care întrebuinţează expresia
"în carnea mea" ["în trupul meu"], "din carnea mea" sau "departe de carnea mea" ar fi posibil să
fie privite ca prezentând ideea că Iov aşteaptă să-L vadă pe Dumnezeu în trupul său înviat, nu în
trupul său de acum, o concepţie în general paralelă cu afirmaţia lui Pavel din 1 Corinteni 15:36-50.

~ 78 ~
Dacă aceasta era intenţia afirmaţiei lui Iov, el face observaţia plină de însemnătate că va fi liber
cândva de trupul său mâncat de boală, torturat de chinuri şi că în corpul său nou, slăvit va avea
prilejul să-L vadă pe Dumnezeu (vezi Filipeni 3:21; GC 644, 645).

27 Îl voi vedea de partea mea, Îl voi vedea cu ochii mei, şi nu-mi va mai fi un străin
e(Sau: Îl voi vedea eu însumi, / ochii mei Îl vor vedea, şi nu ai altuia)! Inima îmi
tânjeşte înlăuntrul meu. f(Versetele 25-27: Sau: pe pământ, / chiar dacă pielea îmi
va fi nimicită. / Să-L văd pe Dumnezeu, în trup fiind, / să-L văd de partea mea, / să-l
văd cu ochii mei, să nu-mi mai fie un străin, / de dorul acesta mă mistui înăuntrul
meu.)

Voi vedea. Patriarhul Iov, privind prin credinţă timpul revenirii lui Hristos, a zis: "Îl voi vedea
şi-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea, şi nu ai altora" (COL 421). Iov arată că la înviere îşi
va păstra identitatea personală.
Inima îmi tânjeşte înlăuntrul meu. [Chiar dacă rărunchii mei ar fi mistuiţi înăuntrul meu, KJV].
În textul ebraic nu există "chiar dacă". Propoziţia este separat de ceea ce e înainte. Rărunchii erau
consideraţi ca fiind sediul emoţiilor puternice, iar Iov pare să exprime aici dorul după împlinirea
evenimentelor măreţe despre care vorbise puţin mai înainte.

28 Veţi spune atunci: «De ce îl urmăream?» Şi astfel rădăcina adevărului va fi găsită

în mine g(Cele mai multe mss TM; multe mss TM, LXX, VUL: în el).

Veţi spune. Iov îi ameninţă pe prietenii săi. De fapt, el zice: "Dacă, după cele ce am zis, voi
stăruiţi cu înverşunare împotriva mea şi vă sfătuiţi că e cel mai bine să mă persecutaţi, continuând
să susţineţi că sunt vinovat - temeţi-vă!" Prietenii lui Iov rostiseră judecăţi repetate asupra lui.
Acum, la rândul lui, cu încredere sporită, Iov îi ameninţă cu mânia şi cu pedeapsa divină.

29 Temeţi-vă de sabie, căci mânia aduce pedeapsa sabiei, ca să ştiţi că există o

judecată.”

Comentarii Ellen G. White:

7-21 Ed 156
24 �
�
CH 561; TM 430; 7T 164
25 �
�
MM 33; MYP 410; PK 264
25.26 �
ML 328
25-27 �
Ed 156; GC 299; PK 164; 2T 88
27 �
�
COL 421

~ 79 ~
Capitolul 20
Al doilea discurs al lui Ţofar din Naamat

1 Atunci Ţofar din Naamat i-a zis:

Ţofar din Naamat[…a luat cuvântul-trad. Cornilescu]. Aceasta este a doua cuvântare a lui Ţofar.
Scopul lui este de a arăta că indiferent cât de sus va fi înălţat un nelegiuit, indiferent cât de prosper
ar ajunge, Dumnezeu îl va smeri şi-l va face să sufere. Aplicaţia la Iov este prea evidentă pentru a
fi trecută cu vederea. Capitolul 19 s-a încheiat cu o avertizare de pe buzele lui Iov. Ţofar consideră
un afront faptul că Iov mută asupra prietenilor săi ameninţarea cu pedeapsa, când Ţofar e sigur că
numai Iov este vinovat.

2 „Gândurile mele mă silesc să-ţi răspund, pentru că sunt tare frământat.

Gândurile mele. Gândurile lui Ţofar nu sunt o reflectare calmă sau o meditaţie profundă. El e
agitat. Gândurile lui par să se înghesuie unele pe altele pentru a fi exprimate.
Sunt tare frământat. [Mă grăbesc, KJV]. Ţofar recunoaşte temperamentul său iute şi impetuos.

3 Am auzit o mustrare care mă umple de ruşine şi duhul meu mă face să răspund

prin priceperea mea.

Mustrare. Probabil că Ţofar se referă la ceea ce spusese Iov la sfârşitul cuvântării sale
(cap.19:29). Sau s-ar putea ca el să se refere la mustrarea din cap.19:2. Totodată, el poate că nu a
uitat ce Iov spuse ca răspuns la cuvântarea anterioară a lui Ţofar (cap.12:2). Ţofar zice de fapt:
"M-ai acuzat pe nedrept, şi indignarea mă constrânge să răspund." Versetul acesta dă pe faţă
caracterul lui Ţofar; el este irascibil şi coleric. Aproape că nu mai poate să aştepte ca Iov să-şi
încheie cuvântarea ca apoi să izbucnească cu aprindere.
Prin priceperea mea. [Al înţelegerii mele, KJV]. Nu e ceva neobişnuit ca o persoană colerică să
susţină că vorbeşte din îndemnurile unei înţelepciunii liniştite.

4 Nu ştii că încă din vechime, de când a fost pus omul a(Sau: Adam) pe pământ,

Nu ştii? Întrebarea este sarcastică, ca şi întrebările lui Elifaz (cap.15:7-13). Ţofar spune că toată
istoria îi dă dreptate.

5 veselia celui rău este scurtă şi bucuria celui lipsit de evlavie ţine pentru o clipă?

Scurtă. Versetul acesta explică soluţia lui Ţofar la problema prosperităţii nelegiuiţilor. El admite
că ei ar putea să strige triumfător, dar bucuria lor e de scurtă durată, de o clipă. Parţial, Ţofar are
dreptate; dar argumentul lui este slab prin aceea că nu ajunge să recunoască faptul că un păcătos
poate părea că are succes de-a lungul întregii sale vieţi muritoare (vezi Psalmi 37:35.36; 73:1-17).
Scurtimea triumfului celui nelegiuit este unul dintre punctele principale ale disputei dintre Iov şi
adversarii lui. Elifaz şi Bildad susţinuseră aceeaşi părere ca şi Ţofar (Iov 4:8-11; 5:3-5; 8:11-19;
15:21.29). Iov e convins că lucrurile stau altfel. El îi văzuse pe nelegiuiţi "îmbătrânind şi sporind
în putere" (cap.21:7). El îi văzuse că "îşi petrec zilele în fericire şi se pogoară într-o clipă în
locuinţa morţilor" (cap.21:13). El nu e dispus să admită vorbele goale prietenilor săi. Iov
dovedeşte o mai mare putere de înţelegere decât prieteni săi - o putere de înţelegere produsă de
suferinţa sa.

~ 80 ~
6 Chiar dacă trufia lui se înalţă până la cer şi capul lui atinge norii,
Până la cer. Un alt fel de a descrie culmile izbânzii şi ale influenţei la care cei nelegiuiţi ar putea
ajunge (vezi Psalmi 73:9; Daniel 4:22).

7 va pieri pentru totdeauna, la fel ca murdăria lui; iar cei ce l-au văzut vor întreba:
«Unde este?»
8 Va fugi ca un vis, nu va mai putea fi găsit, va pieri ca o vedenie de noapte.
Ca un vis.O ilustraţie a instabilităţii celor nelegiuiţi.Nimic nu e mai ireal şi mai trecător ca un vis.

9 Ochiul care l-a văzut nu-l va mai vedea; locul său nu se va mai uita la el niciodată.
Ochiul. Ţofar foloseşte cu privire la nelegiuiţi aproape acelaşi limbaj pe care Iov îl folosise cu
privire la sine (Iov 7:8.10; cf. 8:18; Psalmi 103:16).

10 Copiii săi vor căuta bunăvoinţa celui sărac; mâinile lui vor da înapoi bogăţia sa.
Copiii săi vor căuta bunăvoinţa celui sărac[Peste fiii lui vor năvăli cei săraci-trad. Cornilescu;
Copiii lui vor căuta să placă celor săraci, KJV]. Poate în sensul că vor fi cerşetorii cerşetorilor.
Vor da înapoi. Versetul acesta descrie umilirea păcătosului mândru şi prosper, până acolo că
caută bunăvoinţa săracilor şi e constrâns să le dea averea sa.

11 Oasele lui, odată pline de puterea tinereţii, vor şedea cu el în ţărână.

Oasele lui, odată pline de puterea tinereţii. Literal, "oasele lui sunt pline de tinereţea lui", adică
pline de vigoarea tinerească. Pare să nu fie nevoie de introducea cuvintelor "a păcatului" [ca în
KJV]. Fără ele propoziţia următoare poate fi înţeleasă ca spunând că vigoarea tinerească va zace în
ţărână.

12 Deşi răutatea este dulce în gura sa şi el o ascunde sub limbă,

Este dulce. Versul acesta începe o nouă strofă. Nelegiuirea are şi ea partea ei plăcută, dar e
superficială şi trecătoare.

13 deşi nu vrea s-o lase să plece şi o ţine în gură,

Nu vrea[Îl mesteca într-una-trad. Cornilescu;Îl economisea, KJV]. Păcatul e plăcut la gust.
Păcătosul nu renunţă nicidecum la nebunia şi plăcerea lui. El e ca un copil care vrea să facă în aşa
fel încât o acadea să dureze cât mai mult cu putinţă.

14 mâncarea i se va strica în stomac, va fi pentru el ca veninul unui şarpe.

Se va strica. Păcatul înghiţit devine amar şi ajunge ca o otravă de aspidă.

15 El va da afară bogăţiile pe care le-a înghiţit; Dumnezeu le va scoate din pântecele

lui.

Va da afară. Un fel expresiv de a descrie judecata divină despre care Ţofar crede că e pregătită
pentru cei nelegiuiţi.

16 El va suge otravă de şarpe; limba viperei îl va ucide.

~ 81 ~
17 Nu se va mai bucura de pâraie, de râuri de miere şi smântână.

De miere şi de smântănă. [Miere şi unt, KJV]. Compară cu Exod 3:8.17; 13.5; Deuteronom 26:9,
15; Isaia 7:22; Ioel 3:18. Prosperitatea depindea de o rezervă abundentă de apă. "Untul" [KJV] era
probabil lapte covăsit.

18 El va da înapoi, neatins, câştigul său şi nu se va bucura de câştigul negoţului său,

Va da înapoi. Pentru a-i despăgubi pe cei pe care i-a jefuit, nelegiuitul va trebui să le dea bogăţia
pe care a adunat-o în mod cinstit.

19 pentru că l-a asuprit şi l-a lăsat lipsit pe cel sărac şi a luat cu forţa case pe care nu
le-a zidit.

L-a asuprit şi l-a lăsat lipsit pe cel sărac. Acuzaţiile acestea de maltratare a săracilor sunt acum,
pentru întâia dată, puse pe seama lui Iov. Mai târziu sunt aduse în mod deschis de Elifaz (cap.22,5-
9). Iov neagă acuzaţiile acestea (cap.29:11-17).

20 Este nesăţios în lăcomia lui. Comoara sa nu poate însă să-l salveze b(Sau: Obţine
tot ceea ce pofteşte).

Nesăţios. [Nu simte linişte, KJV]. Versul sună literal: "pentru că n-a cunoscut linişte în pântecele
lui", adică lăcomia lui nu era niciodată satisfăcută.
Nu poate însă să-l salveze. El nu va fi în stare să păstreze lucrurile adunate prin lăcomia lui.

21 Nu i-a rămas nimic să mai mănânce, de aceea bunăstarea lui nu va dura.

Nu i-a rămas nimic să mai mănânce [Nimic nu va scăpa de lăcomia lui-trad. Cornilescu;Nu-i
rămâne nimic din carnea lui, KJV]. Ebr. 'okel, "hrană".
Bunăstarea lui nu va dura.[Nimeni nu va căuta bunurile lui, KJV]. LXX zice aici: "De aceea
lucrurile lui bune nu vor propăşi."

22 În mijlocul belşugului va fi în necaz; toată puterea nenorocirii se va năpusti

asupra lui.

În necaz. [La strâmtoare, KJV]. Bogăţia nu-l va scuti de încurcături.

23 Când îşi va fi umplut pântecele, Dumnezeu Îşi va trimite mânia împotriva lui şi îl
va atinge cu o ploaie de lovituri.

Mânia. [Furia mâniei, KJV]. Este evident că Ţofar aplică aceste cuvinte lui Iov. În mijlocul
prosperităţii lui, Iov a fost smerit. Cuvintele lui Ţofar sunt menite să taie adânc. El încearcă să-l
prezinte pe Iov ca pe un păcătos, care suferă furia mâniei lui Dumnezeu.

24 Deşi fuge de o armă de fier, o săgeată de bronz îl va străpunge.

Fuge. [Va fugi, KJV]. Dumnezeu e zugrăvit ca ducând război cu păcătosul, care caută fără succes
să scape.

~ 82 ~
25 El şi-o va smulge din spate; va străluci când va ieşi din fierea lui. Spaimele îl vor
cuprinde.

Va străluci. [Sabia care străluceşte, KJV]. Ebr. baraq, literal "străfulgerare", folosit aici în mod
figurat cu privire la vârful scânteietor de săgeată. Imaginea plastică pare să fie a unui om nelegiuit
care încearcă să scoată o săgeată din trupul său. Spaimele morţii iminente pun stăpânire pe el. Se
subînţelege că Iov este o astfel de persoană.

26 Întunericul deplin e pregătit pentru bogăţiile lui. Un foc neaprins de nimeni le va

mistui şi va distruge ce a rămas în cortul lui.

Întunericul deplin e pregătit pentru bogăţiile lui [Toate nenorocirile sunt păstrate pentru comorile
lui-trad. Cornilescu;Tot întunericul va fi ascuns în locurile lui tainice, KJV]. Propoziţia spune aici
literal: "tot întunericul este păstrat pentru comorile lui". Ideea este probabil că oricărui fel de
nenorocire îi sunt rezervate comorile pe care nelegiuitul le-a strâns şi le-a îngrămădit pentru sine.
Un foc neaprins de nimeni. Acesta era un foc pe care nu l-au aprins mâini omeneşti. S-ar putea ca
Ţofar să facă aluzie la "focul lui Dumnezeu" (cap.1:16) care a ars oile şi slugile lui Iov.

27 Cerurile vor arăta nedreptatea lui şi pământul se va ridica împotriva lui.

Vor arăta nedreptatea.Acesta este răspunsul lui Ţofar la apelul pe care l-a făcut Iov în cap. 16:18,
19 la cer şi la pământ ca să dea mărturie pentru el. Cerul, zice el, în loc să vorbească în favoarea
lui, îi va descoperi fărădelegea. Pământul, în loc să-i ţină partea, se va ridica împotriva lui.

28 Câştigul casei sale se va pierde, va fi dus de ape c(Sau: Un potop va îndepărta

casa lui / un torent venit) în ziua mâniei lui Dumnezeu.

Câştigul. Mânia lui Dumnezeu va face ca toate lucrurile acestea să dispară ca o apă care se
retrage.

29 Aceasta este partea dată de Dumnezeu celui rău, moştenirea pe care i-o hotăreşte
Dumnezeu.”

Aceasta este partea. Concluzia aceasta este asemănătoare cu cea pe care a tras-o Bildad la
sfârşitul vorbirii sale (cap.18:21). Prin această trâmbiţare cu surle şi tunete, Ţofar intenţiona să-i
transmită lui Iov ideea că nu se putea aştepta la altceva decât la suferinţă. Cuvântarea lui
reprezintă atitudinea limitată, legalistă, critică a prietenilor săi în punctul ei de vârf. Nu e posibil
de descris mai uşor şi mai plastic, de cum o face Ţofar, teoria că bogatul păcătos este pedepsit de
Dumnezeu. Pentru Ţofar, Iov e un om nelegiuit, care suferă urmările propriilor sale păcate. El e
vinovat de câştig nedrept, de aceea Dumnezeu îi mistuie averile. Ţofar caută să înăbuşe încrederea
nouă în Dumnezeu pe care o exprimase Iov. Nu se observă nici o urmă de bunătate sau de
simpatie.

~ 83 ~
Capitolul 21
Răspunsul lui Iov

1 Iov a răspuns:
Iov a răspuns. Aici începe al treilea ciclu de cuvântări (cap. 21-31), care cuprind 3 ale lui Iov,
una a lui Elifaz şi una a lui Bildad. Ţofar nu lipseşte din acest ciclu.

2 „Ascultaţi cu atenţie cuvintele mele! Aceasta este mângâierea pe care v-o cer.
Mângâierea. Elifaz rostise propriile sale cuvinte ca mângâiere a lui Dumnezeu (cap. 15,11). Iov
caută aici mângâiere în privilegiul de a fi ascultat. Deseori există mai multă terapie a sufletului
atunci când eşti ascultat decât atunci când ţi se vorbeşte.

3 Lăsaţi-mă să vorbesc, iar atunci când voi termina, vă puteţi bate joc.
Lăsaţi-mă. [Îngăduiţi-mă, KJV]. Adică permiteţi-mi. Există un accent pe "eu" [în rom., suînţeles]
din primul vers. Iov pare să dea de înţeles că opozanţii săi nu îi dau o parte egală ca să vorbească,
o acuzaţie care nu prea poate fi justificată. De la începerea dialogului, Iov a avut mai multe de
spus decât mângâietorii lui.
Vă puteţi bate joc. Această declaraţie ar putea fi adresată expres lui Ţofar, al cărui ultim discurs
l-a îndurerat în mod special şi care, după replica pe care o dă acum Iov, nu a mai avut nimic de
spus.

4 Este plângerea mea adresată unui om? Şi de ce n-aş fi nerăbdător?

Plângerea mea. Iov dă de înţeles că se plânge de ceva care o cauză supranaturală.
N-aş fi nerăbdător. Având în vedere că Dumnezeu este Cel care îl pedepseşte, de ce nu ar trebui
să fie îngrijorat?

5 Priviţi-mă, miraţi-vă şi puneţi-vă mâna la gură!

Miraţi-vă. Iov este pe punctul să susţină că cei nelegiuiţi au o viaţă lungă, liniştită şi prosperă.
Ştiind că această idee revoluţionară va trezi groază şi indignare în ascultătorii săi, el îi pregăteşte
dinainte.

6 Când mă gândesc la acestea mă înspăimânt şi un tremur îmi cuprinde trupul.

Mă înspăimânt. Iov însuşi este înfiorat când se gândeşte ce implicaţii vor avea cele spuse de el.
Este o problemă serioasă să dai glas unei teorii care nu este în armonie cu gândirea
contemporanilor.

7 De ce trăiesc cei răi, de ce ajung la bătrâneţe şi se întăresc în putere?

De ce? Versetele anterioare descoperă că Iov nu pune întrebarea de dragul argumentării. El este
cu adevărat preocupat. El observa succesul şi bunăstarea celor nelegiuiţi. Spre deosebire de
prietenii lui, el este dispus să accepte acest fenomen ciudat. Dar chiar dacă îl acceptă, recunoaşte
că nu se poate împăca cu această idee. Iov nu este singurul care a căutat răspuns la această
întrebare uluitoare.
Ajung la bătrâneţe. Ţofar a susţinut că biruinţa nelegiuiţilor este scurtă (cap. 20,5). Cu o putere
de înţelegere mai mare, Iov vede că succesul celor nelegiuiţi poate continua toată viaţa.

~ 84 ~
8 Îşi văd copiii aşezaţi în jurul lor şi urmaşii cum propăşesc sub ochii lor.
Îşi văd copiii aşezaţi în jurul lor[Sămânţa lor se întăreşte-trad. Cornilescu]. Prietenii lui Iov
susţinuseră că fiii celor nelegiuiţi sunt nimiciţi (cap. 18,19). Iov contestă poziţia aceasta.

9 Casele lor sunt în siguranţă, fără teamă, nici o nuia a lui Dumnezeu nu este asupra
lor.
Fără teamă. Prietenii lui Iov susţinuseră exact contrariul (cap.15:21-24; 20:27.28).

10 Taurii lor sunt întotdeauna prăsitori, vacile lor zămislesc şi niciodată nu leapădă.
11 Îşi lasă copilaşii să se împrăştie ca o turmă şi copiii lor zburdă pe lângă ei.
Copiii lor zburdă. Un tablou a fericirii şi prosperităţii neumbrite de griji.

12 Ei cântă la tamburină şi harfă şi se bucură la sunetul fluierului.

Tamburină[Tobă-trad. Cornilescu].E vorba de dairea.
Harfa, de fapt lira, era un instrument simplu constând dintr-un cadran de lemn de-a curmezişul
căruia erau întinse de la 4 până la 7 coarde.
Cavalul era un simplu fluier din trestie.
Instrumentele acestea par să reprezinte originalul celor 3 tipuri de instrumente muzicale: de
percuţie, cu coarde şi de suflat. Pentru informaţii suplimentare despre instrumentele muzicale, vezi
p. 29-42.

13 Ei îşi trăiesc zilele în bunăstare şi se coboară în Locuinţa Morţilor în pace

a(Termenul ebraic tradus aici cu pace poate fi tradus şi cu: într-o clipă).
În pace[Într-o clipă-trad. Cornilescu]. Nelegiuiţii îşi trăiesc viaţa prosperă şi lipsită de griji şi mor
fără să sufere de boli grele. Nu trebuie să înţelegem că Iov a vrut să spună că aceasta este
totdeauna experienţa celor nelegiuiţi. Dar el observase destul de mult existenţa oamenilor ca să
ştie ca aşa se întâmpla de cele mai multe ori. Tabloul acesta al vieţii se deosebeşte mult de cel al
prietenilor săi, care îşi închipuiau că cei nelegiuiţi suferă fără deosebire chinurile conştiinţei
(cap.15:20), ale lipsei copiilor (cap.18:19) şi ale morţii tragice (20:24).

14 Îi zic lui Dumnezeu: «Pleacă de la noi! Nu vrem să cunoaştem căile Tale.

Pleacă de la noi. Afirmaţiile de aici exprimă teoria necredinţei din toate epocile. Omul mulţumit
de sine nu simte deloc nevoie de Dumnezeu. El nu doreşte să cunoască căile Lui. Nu recunoaşte
autoritatea Celui Atotputernic. Nu îl interesează nimic din ceea nu-i promite un câştig imediat
pentru sine.

15 Cine este Cel Atotputernic ca să-I slujim? Ce câştigăm dacă ne rugăm Lui?»
16 Nu se bucură ei de bunăstarea lor b(Sau: Totuşi, nu sunt stăpâni pe fericirea
lor)? Departe de mine însă sfatul celor răi!

Nu se bucură ei de bunăstarea lor?[În stăpânirea fericirii-trad. Cornilescu;Binele lor în mâna lor,

KJV]. Unii redau această propoziţie ca o întrebare: "Nu e binele lor în mâna lor?"
Sfatul. Expresia poate fi tradusă: "Fie sfatul celor nelegiuiţi departe de mine". Satana îl acuzase
pe Iov că-I slujeşte lui Dumnezeu de dragul unei răsplătiri trecătoare. Iov a dovedit că această
acuzaţie era falsă, agăţându-se de Dumnezeu chiar dacă nu putea înţelege căile Lui. Acum merge
mai departe şi refuză întovărăşirea cu cei nelegiuiţi, deşi recunoaşte că lor le merge mai bine şi lui
nu.

~ 85 ~
17 De câte ori li se stinge candela celor răi şi vine nenorocirea peste cei ca ei? Le dă
Dumnezeu dureri în mânia Lui?
De câte ori. Bildad spusese: "Da, lumina celui rău se va stinge" (18:5). Iov întreabă acum: de câte
ori se întâmplă lucrul acesta în realitate?
Le dă Dumnezeu dureri. Propoziţia acesta ar trebui să apară ca o întrebare paralelă cu primele
două propoziţii ale versetului. Ideea ar fi atunci: "Cât de des împarte Dumnezeu dureri în mânia
Lui?"

18 Sunt ei ca paiul înaintea vântului şi ca pleava luată de furtună? c(Versetele 17-

18: Sau: De câte ori nu li se stinge candela celor răi! / De câte ori nu vine
nenorocirea peste ei! / De câte ori nu le dă Dumnezeu dureri, în mânia Sa! / Ei sunt
ca paiul înaintea vântului / şi ca pleava luată de furtună.)
Paiul. Acest verset ar trebui probabil să facă parte din seria de întrebări începută în versetul
anterior şi să zică: "Cât de adesea sunt ei ca paiul?"

19 Voi ziceţi: «Dumnezeu păstrează pedeapsa pentru copiii lor!» Însă el, cel
nelegiuit, ar trebui pedepsit, ca astfel să-şi dea seama!
Pentru copiii lor[Pentru fiii Săi-trad. Cornilescu]. Iov pare să presupună că împotrivitorii lui ar
putea aduce obiecţia următoare la argumentele lui: "Dumnezeu, ziceţi voi, pedepseşte pe nelegiuit
pedepsind pe copiii Săi".
Cel nelegiuit,ar trebui pedepsit. [El îl răsplăteşte şi el va şti, KJV]. Această parte a versetului pare
să fie replica lui Iov: "să le răsplătească, ca să ştie." (RSV). Iov doreşte ca păcătoşii în persoană şi
nu copii lor să simtă apăsarea propriilor fapte nelegiuite.

20 Ochii lui să vadă nimicirea lui şi el să bea din mânia Celui Atotputernic.
Ochii lui să vadă[El ar trebui să-şi vadă-trad. Cornilescu;Ochii lui vor vedea, KJV]. Versetul
acesta continuă ideea din versetul anterior şi ar trebui să zică : "Să vadă ochii lor proprii". Iov
observase că sunt păcătoşi care mor prosperi şi aparent realizaţi, dar el doreşte ca lucrurile să nu
stea astfel. El e înclinat să dorească ca prietenii lui să aibă dreptate în stăruinţa lor că nelegiuirea e
răsplătită în viaţa aceasta, dar experienţa îl învăţase că ei nu înţelegeau corect.
Mânia. "Să bea" (Deuteronom 32:33; Isaia 51:17.22; Ieremia 25:15; Apocalipsa 14:8).

21 Căci ce-i pasă lui de familia pe care o lasă în urmă, când numărul lunilor lui au
ajuns la capăt?
Familia. Prietenii lui Iov par să fi susţinut ideea că fiii celor nelegiuiţi urmau să fie pedepsiţi
(vezi v. 19). Iov răspunde că nelegiuiţii ar trebui să sufere pentru propriile lor păcate, deoarece, de
fapt, cât le pasă nelegiuiţilor ce se întâmplă familiilor lor după ce mor? Vezi Ezechiel 18:1-23.

22 Îl va învăţa cineva pe Dumnezeu cunoştinţa, pe El, Cel Care judecă pe cei

înălţaţi?
Îl va învăţa cineva pe Dumnezeu cunoştinţa? Iov atrage atenţia asupra neputinţei de a pătrunde
căile lui Dumnezeu şi recunoaşte că este inutil ca omul să încerce să pătrundă adâncurile căilor lui
Dumnezeu sau să-I schimbe căile. Acesta este un sentiment profund.

23 Un om moare în plină putere, în deplină siguranţă şi fără greutăţi,

Un om moare. Iov accentuează din nou faptul clar că nu există o regulă vrednică de încredere
prin care să se explice suferinţa sau lipsa ei.

~ 86 ~
24 cu trupul d(Sensul termenului în ebraică este nesigur) plin de grăsime şi cu
măduva mustind în oasele lui.

Trupul. [Piepturile, KJV]. Ebr. 'aţinim, doar aici în Vechiul Testament. Sensul e nesigur. În
ebraica modernă, 'aţan înseamnă "a pune în", ca de pildă măslinele într-un vas. De aici, unii derivă
înţelesul de "găleţi" (vezi note KJV). LXX traduce cu "lăuntrul", Siriaca cu "laturile", adică
"flancurile". RSV traduce: "trupul lui plin de grăsime". Indiferent care ar fi traducerea corectă,
ilustraţia denotă o prosperitate evidentă.

25 Iar un altul moare cu amărăciune în suflet, fără să fi gustat niciodată fericirea.

Cu amărăciune. În contrast cu prosperitatea unora, alţii mor în amărăciune după o viaţă de chin.
Iov nu încearcă să explice această anomalie a vieţii.

26 Totuşi amândoi stau în ţărână şi viermii îi acoperă.

Amândoi. [La fel, KJV]. În moarte condiţia lor este identică (vezi la cap. 3:20).

27 Ştiu bine ce gândiţi, planurile prin care vreţi să-mi faceţi rău.

Planurile. [Născociri pe care greşit le puneţi pe seama mea, KJV]. Iov îşi dă seama că prietenii
săi cred că el este foarte păcătos. El ştie că nu se bucură de înţelegerea lor.

28 Voi ziceţi: «Unde este casa celui mare? Unde este cortul locuinţei celor răi?»

Casa. Prietenii lui Iov susţinuseră că păcătosul şi casa lui vor fi nimiciţi (8:15.22; 15:34;
18:15.21). Ei erau neclintiţi în teoria lor. Concluziile lor erau întemeiate din cauza punctului lor de
vedere, deoarece ei judecau că oricine întâmpina un necaz trebuia să fie un nelegiuit.

29 Nu i-aţi întrebat pe cei ce călătoresc şi n-aţi luat voi aminte la mărturia lor,

Pe cei ce călătoresc. Iov le cere prietenilor săi să întrebe pe călătorii care au observat viaţa multor
oameni din multe ţări şi să vadă dacă ei sunt sau nu de acord cu el. Iov era sigur că observaţia unor
astfel de oameni va dovedi că mulţi oameni buni suferă şi mulţi nelegiuiţi propăşesc.

30 potrivit căreia cel rău e cruţat în ziua nenorocirii şi scăpat în ziua mâniei? e(Sau:
cum cel rău e oprit pentru ziua nenorocirii / şi înfăţişat în ziua mâniei?)

Cel rău este cruţat. [Este păstrat, KJV]. Ebr. yechaśek de la chařac, "a reţine" (vezi Genesa 20:6;
22:12.16) [KJV], ["a reţine", "a cruţa", trd. Cornil.]. Cuvântul este uneori tradus "a cruţa" (vezi
2 Regi 5:20; Psalm 78:50). Propoziţia pare să însemne că nelegiuiţii sunt scutiţi de necazuri în
această viaţă în vederea judecăţii viitoare, când îşi vor primi pedeapsa. Observaţia aceasta este în
armonie cu afirmaţia lui Petru (2 Petru 2:9).
Scăpat în ziua mâniei. [Vor fi aduşi afară la ziua mâniei, KJV]. Unii traduc aceasta: "în ziua
nimicirii". Ei traduc "la ziua mâniei": "în ziua mâniei". Aceasta se face cu o oarecare forţare a
înţelesului prepoziţiei ebraice le, care înseamnă de fapt "la" sau "pentru". Schimbarea e făcută în
efortul de a aduce afirmaţiile acestui verset în armonie cu contextul, deoarece se consideră că Iov
continuă să sublinieze faptul că nelegiuiţii scapă de necaz.

~ 87 ~
31 Cine îl mustră în faţă pentru purtarea lui? Cine îl răsplăteşte pentru ce a făcut?

Cine îl mustră? Câtă vreme nelegiuitul e în putere, nimeni nu îndrăzneşte să-l osândească pe faţă
sau să-l pedepsească pentru nelegiuirea lui.

32 Când e dus în groapă, i se pune o strajă la mormânt.

Când e dus. [Totuşi va fi dus, KJV]. Cuvântul tradus "dus" înseamnă "a conduce", "a purta" ca
într-o procesiune. Ideea pare să fie că nelegiuitul moare în onoare şi este condus în procesiune la
mormântul său.

33 Bulgării din vale îi sunt dulci; toţi oamenii merg după el şi o mulţime fără număr
merge înaintea lui. f(Sau: toţi oamenii îi vor urma / şi o mare mulţime a mers
înaintea lui. Varianta din text se poate referi la un cortegiu funerar, pe când cea de
la notă se poate referi la realitatea universală a morţii)

Sunt dulci. [Îi vor fi dulci, KJV]. Un mod de exprimare care nu trebuie înţeles că susţine starea
conştientă în moarte (vezi Psalm 146:4).
O mulţime. De la crima lui Cain porţile mormântului s-au deschis şi s-au închis într-un ritm
nesfârşit. Au fost doar două excepţii, Enoh şi Ilie. Femeia cu coasa - moartea - va continua să-şi ia
partea până când, în final, moartea va fi "înghiţită de biruinţă" (1 Corinteni 15:54).

34 Deci cum mă veţi mângâia voi cu vorbe deşarte? Ce mai rămâne din răspunsurile
voastre decât minciună?”

Deşarte. Teoria voastră e greşită, spune Iov prietenilor săi. Ideea voastră despre răsplătirea divină
în viaţa aceasta nu e susţinută de realităţile experienţei omeneşti. Nu există mângâiere în ceea ce
spuneţi voi, deoarece voi nu rostiţi adevărul.
Acest capitol ar putea fi intitulat biruinţa lui Iov asupra împotrivitorilor săi. El nu e atât de
irascibil ca la început. Afirmaţiile lui sunt mai puţin personale şi mai profunde. Cuvântarea aceasta
se deosebeşte prin seriozitate, încredere şi respect.

~ 88 ~
Capitolul 22
Al treilea discurs al lui Elifaz din Teman

1 Atunci Elifaz din Teman i-a zis:

Elifaz. Partea distinctivă a acestei a treia cuvântare a lui Elifaz este că el îl acuză pe Iov de
anumite păcate specifice faţă de semenii lui. Deşi Elifaz este cel mai blând dintre prietenii lui, în
discursul acesta pare să fie disperat în efortul lui de a-şi apăra poziţia. El îşi încheie cuvântarea,
aşa cum a încheiat-o şi pe prima, cu un apel către Iov de a-şi schimba purtarea pentru ca să fie
eliberat de suferinţele sale.

2 „Poate un om să-i fie de folos lui Dumnezeu? Chiar cel mai înţelept Îi poate sluji
la ceva?

Să-i fie de folos[Să aducă vreun folos-trad. Cornilescu;Să fie de folos, KJV]. Acest verset
cuprinde prima dintre cele 4 întrebări care, luate împreună, au fost privite ca un silogism. Potrivit
unei astfel de scheme, primele două întrebări (v. 2.3) constituie premiza majoră; întrebarea a treia
(v. 4), premiza minoră, iar întrebarea a patra (v. 5), concluzia. În v. 2, Elifaz admite că un om
înţelept poate să-şi promoveze propriile interese, dar tăgăduieşte faptul că vreun om ar putea aduce
un serviciu lui Dumnezeu. El trage concluzia că Iov Îl consideră pe Dumnezeu ca fiindu-i dator, o
concluzie pe care o crede neîndreptăţită.

3 Ce bucurie are Cel Atotputernic dacă trăieşti drept? Ce câştigă El dacă sunt curate
căile tale?

Ce bucurie are Cel Atotputernic?[Are Cel Atotputernic vreun folos?-trad. Cornilescu;E vreo
plăcere pentru Atotputernicul? KJV]. Elifaz face ca Dumnezeu să apară total impersonal. El
afirmă că dreptatea sau desăvârşirea omului nu aduce nici plăcere, nici folos lui Dumnezeu. El
pare că încearcă să arate că motivele care Îl îndeamnă pe Dumnezeu nu sunt nici egoiste, nici
arbitrare. Totuşi, străduindu-se să susţină teoria sa, Elifaz nu reuşeşte să facă dreptate caracterului
lui Dumnezeu. Psalmistul a avut o concepţie mai corectă despre Dumnezeu (Psalm 147:11; 149:4).

4 Pentru evlavia ta te mustră El şi intră la judecată cu tine?

Pentru evlavia ta? [Din frică de tine?, KJV]. Pasajului acestuia i s-au dat două interpretări
diferite: (1) Elifaz îl întreabă pe Iov dacă gândeşte că lui Dumnezeu îi e frică de el; (2) Elifaz
întreabă: "Pentru temerea ta de El te mustră Dumnezeu?" Următoarea întrebare implică un răspuns
negativ: "Sigur că nu! Dacă te mustră, aceasta trebuie să fie pentru că nu te temi de El. Faptul că
eşti mustrat e dovada clară a vinovăţiei tale". "Frică" este folosit în înţelesul de evlavie: "Fără
îndoială Dumnezeu nu trimite suferinţă asupra unui om pentru că este evlavios!"
Judecată. Iov exprimase de nenumărate ori dorinţa de a aduce cazul său direct la Dumnezeu (vezi
13:3). Elifaz consideră absurdă o astfel de idee.

5 Nu e mare răutatea ta? Nu sunt fără sfârşit nedreptăţile tale?

Nu e mare răutatea ta? Aceasta e începutul lui Elifaz la o enumerare a ceea ce consideră el a fi
păcatele lui Iov.

~ 89 ~
6 N-ai luat tu garanţii de la fraţii tăi fără temei? Ai despuiat oameni de
îmbrăcămintea lor.
Luat…garanţii. Un "zălog" este ce dă debitorul unui creditor ca garanţie. Păcatul pus aici în
seama lui Iov era că el ceruse astfel de garanţii fără motive îndreptăţite: adică în cazul în care nu
exista nici o datorie, în cazul în care datoria era plătită sau când garanţia era mult prea mare faţă
de valoarea datoriei (vezi Neemia 5:2-11). După codul levitic, îmbrăcămintea luată ca zălog
trebuia să fie dată înapoi la apusul soarelui (Exod 22:26,27). De asemenea, era interzisă luarea ca
zălog a pietrele de râşniţă (Deuteronom 24:6). Obţinerea de profituri necinstite de la sărac a fost
un păcat obişnuit al omenirii în toate timpurile.
Păcatele de care-l acuză Elifaz pe Iov sunt cele care sunt adesea săvârşite de oamenii bogaţi şi
influenţi. Cele mai multe dintre verbele din v. 6-9 sunt la un timp care sugerează ideea frecvenţei,
arătând că Elifaz prezenta păcatele acestea ca o practică obişnuită în viaţa lui Iov. Unica dovadă pe
care el o avea că Iov săvârşise aceste păcate era realitatea suferinţei lui. Nenorocirea groaznică,
după filozofia lui Elifaz, indica păcate groaznice.

7 N-ai dat apă celui însetat şi n-ai vrut să dai pâine celui flămând,
Apă. A da apă celui însetat era privit în Orient ca una dintre celea mai elementare îndatoriri ale
omului faţă de semenul său (Proverbe 25:21). Isaia îi lăuda pe locuitorii Temei (cei din neamul lui
Elifaz) pentru că "au dus apă celor ce le era sete, au aprovizionat cu pâinea lor pe fugari"
(Isaia 21:14; KJV).

8 deşi erai un om puternic şi ţara era a ta, erai un om onorat; trăiai în ea.
Puternic. Literal, "om cu braţ". "Braţul" în Scriptură este un simbol al puterii (Psalm 10:15;
89:13; 98:1; Ezechiel 30:21). Unii iau versetul acesta ca o referire intenţionată la Iov. Dacă aceasta
a fost intenţia, Elifaz a vrut să spună că Iov îi alungase pe săraci şi le ocupase pământul cu forţa.
Alţii cred că oamenii "tari" şi "cu vază" s-ar putea referi la prietenii şi angajaţii lui Iov.

9 Tu ai trimis pe văduve cu mâinile goale şi ai zdrobit puterea celor orfani.

Ai trimis pe văduve[Dădeai afară pe văduve-trad. Cornilescu] Oprimarea acestor categorii de
oameni este considerată în Scripturi un delict îngrozitor (Deuteronom 27:19; Ieremia 7:6; 22:3).
Iov nu putea să lase o astfel de acuzaţie să treacă fără să o tăgăduiască (vezi replica lui în 29:13;
31:21.22).

10 De aceea eşti înconjurat de curse şi eşti cuprins brusc de spaimă.

De aceea. Elifaz nu se foloseşte deloc de faptul că Iov interpretase greşit afirmaţiile lui. El trage
propriile sale concluzii specifice. Nenorocirile lui Iov, subliniază Elifaz, sunt rezultatul direct al
purtării urâte cu cei slabi şi nevoiaşi.
Curse. Compară cu ameninţarea lui Bildad din cap. 18:8-10 şi cu propria recunoaştere a lui Iov
din 19:6.
Brusc de spaimă. Vezi 7:14; 13:21.

11 De aceea e atât de întuneric, că nu poţi vedea şi te acoperă un şuvoi de ape.

Întuneric. Un simbol al confuziei şi al nenorocirii (vezi 19:8; 23:17).
Ape. Un simbol biblic obişnuit pentru nenorociri (vezi Iov 27:20; Psalm 42:7; 69:1.2; 124:4.5;
Isaia 43:2; Plângeri 3:54).
Versetele 10 şi 11 sunt un pasaj de trecere de la acuzaţia din partea precedentă la avertizarea care
urmează.

~ 90 ~
12 Nu este Dumnezeu în înălţimile cerului? Priveşte cât de măreţe sunt cele mai
înalte stele!
În înălţimile cerului. Elifaz atrage atenţia la transcendenţa şi atotputernicia lui Dumnezeu.
Aceasta este doar o repetare a argumentului des amintit al prietenilor lui Iov. Ei au pus un accent
puternic asupra suveranităţii lui Dumnezeu. Până la un anumit punct, multe din afirmaţiile lor au
fost corecte, dar ulterior, Însuşi Dumnezeul pe care ei Îl descriseseră în cuvinte atât de înălţătoare
i-a mustrat cu privire la ceea ce ei au spus (42:7). Afirmarea lucrurilor abstracte nu e suficientă.
Este absolut necesară aplicarea corectă a acestor fapte. În cap. 21, Iov şi-a sprijinit cauza pe fapte
ce puteau fi observate şi care erau de netăgăduit. În loc să răspundă la aceste realităţi, Elifaz îi
reproşează lui Iov că neagă providenţa divină, şi caută să pună în umbră ceea ce face Dumnezeu în
realitate, atrăgând atenţia asupra a ceea ce e capabil El să facă.
Mulţi, începând din vremea lui Elifaz, au căzut într-o greşeală asemănătoare. Ceea ce Dumnezeu
alege să facă este mult mai important decât ceea ce este capabil să facă teoretic vorbind. Iov caută
să-L înţeleagă pe Dumnezeu, în timp ce Elifaz caută doar să-L apere. Ca rezultat final, cel care
caută să clarifice tainele metodelor Sale Îl apără pe Dumnezeu şi nu cel se mulţumeşte cu simple
enunţuri de supunere. Fără îndoială că mintea omenească nu poate pătrunde toate căile lui
Dumnezeu, dar ceea ce poate fi înţeles cu privire la El ar trebui să fie cercetat cu sârguinţă.
E doar drept şi potrivit să ne folosim energiile cele mai alese pentru a înţelege ceea ce a găsit
Dumnezeu de bine să descopere cu privire la felul Lui de purtare cu făpturile Sale. Faptul că a
găsit potrivit să pună la îndemână anumite informaţii este o dovadă că El intenţionează ca acestea
să fie cunoscute. Omul porneşte pe un drum plin de primejdii când se încumetă să înţeleagă ceea
ce Dumnezeu n-a găsit de cuviinţă să descopere. Aici mulţi au greşit drumul şi sufletul lor a
naufragiat. De aceea, să fim mulţumiţi cu ceea ce Dumnezeu a considerat de cuviinţă să
descopere, dar să fim sârguincioşi în eforturile noastre de a înţelege ceea ce mintea noastră
mărginită poate să înţeleagă.

13 Totuşi tu zici: «Ce ştie Dumnezeu? Poate El judeca prin întunericul adânc?
Întunericul adânc. În v. 13.14, Elifaz pune cuvinte în contul lui Iov. El n-ar pricepe cum putea
Iov să-şi susţină părerile fără să tăgăduiască faptul că Dumnezeu cunoaşte stările de lucruri de pe
pământ (vezi Psalm 10:11; 73:11; 94:7; Isaia 29:15; Ezechiel 8:12). Iov e acuzat că crede că
Dumnezeu n-ar putea să vadă prin întunericul de nori care-L înconjoară (vezi Psalm 18:11; 97:2).

14 Nori groşi Îl înfăşoară şi astfel nu ne vede, atunci când El umblă pe bolta

cerului.»
Umblă pe bolta cerului. [Merge în circuitul cerului, KJV]. Ebr. chug, "cerc", ca în Isaia 40:22.

15 Te vei ţine de calea veche pe care au urmat-o cei răi?

Te vei ţine de calea veche? [Ai marcat tu calea cea veche?, KJV]. Literal, "vrei să umbli pe calea
cea veche?" Elifaz presupune că Iov intenţionează să-şi lege soarta de cei a căror nelegiuire
prosperă a descris-o în capitolul precedent (v. 7-15). Unii cred că e o referire la antediluvieni
(22:16).

16 Ei au fost smulşi înainte de vreme; temelia le-a fost spălată de un şuvoi de apă.
Şuvoi de apă. Elifaz accentuează nesiguranţa celui nelegiuit.

17 Ei I-au zis lui Dumnezeu: «Pleacă de la noi! Ce ne poate face Cel Atotputernic?»
Pleacă de la noi. Iov pusese această vorbă în seama nelegiuitului care prosperă (21:14.15).
Ne. [Le, KJV]. LXX şi Siriaca traduc aici, "nouă" transformând astfel propoziţia într-o nouă
dovadă de aroganţă.

~ 91 ~
18 Totuşi El le-a umplut casele de bunătăţi. Dar departe de mine sfatul celor răi!
Le-a umplut casele. Poate că expresia se doreşte a fi ironică: "Vrei să zici că El le-a umplut
casele cu bunătăţi?" Sau poate că Elifaz încearcă să exprime ceea ce lui i se pare a fi contrastul
dintre pedeapsa imediată ce se abate asupra celor nelegiuiţi şi perioada lungă de prosperitate care o
precedă şi care le dă aparenţa că vor fi scutiţi de pedeapsă. În cap. 21, Iov scoate în evidenţă
prosperitatea celui nelegiuit. Elifaz scoate în evidenţă nimicirea lor sigură.
Sfatul. Ultimul rând din versetul 18 face să răsune din nou, asemenea unui ecou, afirmaţia lui Iov
din 21:16. Iov folosise expresia aceasta după ce îi descrisese pe păcătoşii care înfloresc. După ce a
descris la fel pe cei nelegiuiţi, în rândul cărora se pare că-l plasează şi pe Iov, Elifaz repetă
expresia printr-o afirmare a evlaviei sale.

19 Cei drepţi văd căderea lor şi se bucură şi cel nevinovat râde de ei, zicând:
Se bucură. Cei drepţi sunt descrişi ca bucurându-se de nimicirea nelegiuiţilor. Dacă aceasta e o
reacţie corespunzătoare, de ce nu se bucură prietenii lui Iov că Dumnezeu alege să pedepsească pe
cineva atât de păcătos, aşa cum presupuneau ei că este Iov?
Există un sens îndreptăţit în care oamenii buni se pot bucura de pedepsirea nelegiuiţilor. Ei nu se
bucură că păcatul a fost comis. De asemenea, nu se bucură de incidentul nenorocit a pedepsirii. Ei
se bucură de faptul că răul este stârpit şi că în cele din urmă binele va învinge.

20 «Duşmanii noştri sunt nimiciţi, focul le mistuie bogăţia!»

Duşmanii. [Bogăţia noastră, KJV]. Ebr. qimanu, literal "ridicarea noastră". Unii traduc
"potrivnicii noştri". Ei consideră versetul o afirmaţie a celor "fără prihană" din versetul precedent
şi-i fac să declare: "Sigur aceia care s-au ridicat împotriva noastră sunt nimiciţi". Traducerea
"bogăţia" adoptă LXX.
Focul. Un alt simbol al nimiciri nelegiuiţilor.

21 Supune-te Lui şi fă pace cu El şi aşa vei avea parte de bine.

Supune-te.[Fă cunoştinţă, KJV]. Versetul acesta este începutul apelului lui Elifaz adresat lui Iov
de a-şi îndrepta căile. Elifaz ia ca de la sine înţeles faptul că Iov e păcătos, care nu este deloc
împăcat cu Dumnezeu. Apelul este foarte frumos, dar e greşit aplicat.
Pace. Vezi Romani 5:1.
Bine. [Binele, KJV]. O analiză a "fericirii" "binelui", care vine din comuniunea cu Dumnezeu
arată că înseamnă următoarele: (1) iertarea de păcat; (2) asigurarea mântuirii; (3) pacea conştiinţei;
(4) biruinţa asupra păcatului; (5) sprijin la necaz; (6) bucuria slujirii; (7) cetăţenia în împărăţia
slavei.

22 Primeşte învăţătura din gura Sa, aşterne-ţi în inimă cuvintele Lui.

Învăţătura. [Legea. KJV]. Ebr. torah. Aceasta este singura apariţie a acestui cuvânt în cartea lui
Iov. Torah înseamnă în general "învăţătură". Ca parte a experienţei locuirii cu Dumnezeu este
primirea învăţăturii lui şi preţuirea cuvintelor Lui.

23 Dacă te întorci la Cel Atotputernic, vei fi repus în drepturi; dacă izgoneşti

răutatea departe de cortul tău,

Repus. Aceasta pare să fie o făgăduinţă de zidire şi aşezare din nou, condiţionate de reîntoarcerea
la Dumnezeu. Unii adoptă modul exprimare al LXX şi traduc prima parte a frazei: "Dacă te vei
întoarce şi te vei smeri înaintea Domnului".
Cortul tău. Compară cu cap. 11:4, unde Ţofar a sugerat că în corturile lui Iov existau câştiguri
obţinute pe nedrept.

~ 92 ~
24 dacă vei arunca aurul în ţărână şi aurul de Ofir în albia pâraielor,
Dacă vei arunca aurul în ţărână. [Atunci vei grămădi aur ca ţărâna, KJV]. Fie o descriere a
binecuvântărilor de care Elifaz credea că va fi urmată pocăinţa lui Iov, fie că aurul era mai puţin
important - ca ceva ce putea fi aruncat în ţărână - în comparaţie cu Cel Atotputernic.

25 dacă Cel Atotputernic va fi aurul tău şi argintul tău cel mai preţios,
Aurul tău. [Apărarea ta. KJV]. Ebr. beşer, cuvântul tradus "aur" în v, 24. Cuvântul mai înseamnă
"fortăreaţă", dar întrucât este atât de strâns legat cu gândul precedent, e mai natural să fie tradus
"aur". Afirmaţia ar suna atunci: "Cel Atotputernic să fie aurul tău şi argintul tău preţios". Compară
cu răspunsul lui Iov din capitolul 31:24-25.

26 atunci te vei bucura în Cel Atotputernic şi-ţi vei ridica faţa spre Dumnezeu.
Te vei bucura. În loc să se plângă de Dumnezeu o astfel de comuniune va aduce fericire şi
încredere. Compară cu plângerile lui Iov cu privire la Dumnezeu din cap.7:17-20; 9:17.34; 10:15-
17; 13:21; 14:6-13.

27 Te vei ruga Lui şi El te va auzi şi tu îţi vei ţine jurămintele.

Te va auzi. Iov simte că între el şi Dumnezeu e o prăpastie ciudată. În vremurile trecute, el se
ruga şi Dumnezeu îl asculta. Acum Dumnezeu pare să fie foarte departe. Elifaz făgăduieşte că
vechea legătură strânsă va fi refăcută dacă Iov se pocăieşte.

28 Ce vei hotărî se va împlini, lumina va străluci pe căile tale.

29 Când oamenii sunt smeriţi Tu spui: «Să fie ridicaţi!» El va izbăvi pe cel cu
privirea plecată.
Smeriţi. Vezi Matei 23:12.

30 El va elibera chiar şi pe cei vinovaţi; ei vor scăpa datorită curăţiei mâinilor tale.”
El va elibera chiar şi pe cei vinovaţi.[El va izbăvi insula celui inocent, KJV]. Ebr. 'i, înseamnă
uneori "insulă". Este şi o particulă negativă. Dând lui 'i funcţia negativă, rezultă traducerea: "El
izbăveşte pe neinocent". Înţelesul pare să fie că Dumnezeu va izbăvi la cererea lui Iov chiar şi pe
cel vinovat.
LXX preferă un înţeles cu totul diferit: "El va elibera pe cel inocent". Potrivit cu aceasta, Elifaz
afirma simplu una din făgăduinţele fundamentale, şi anume că Dumnezeu dă prosperitate celui
drept.

Comentarii Ellen G. White:

12 �
MH 434
21 �
�
AA 126; Ed 14; MB 188; ML 336; 5T 742
21.22 �
ML 28
25-29 �
MH 410

~ 93 ~
Capitolul 23
Răspunsul lui Iov

1 Iov a răspuns:
Iov […a luat cuvântul-trad. Cornilescu]. Acesta răspunde lui Elifaz printr-o cuvântare care ocupă
două capitole (23 şi 24) de patruzeci şi două de versete. Spre deosibire de răspunsurile anterioare
ale lui Iov, cuvântarea aceasta este sub formă de monolog, fără o adresare directă la prietenii săi.
El începe prin justificarea impetuozităţii plângerilor sale. În cap. 24 repetă argumentele anterioare,
susţinând că nelegiuiţii se bucură de prosperitate. El încheie provocându-i pe potrivnicii săi să
dovedească ce nu era adevărat în ceea ce spusese el.

2 „Şi azi plângerea mea este amară! În ciuda geamătului a(Sau: în geamătul) meu,
mâna Lui mă apasă greu b(LXX, Siriacă; TM: Mâna care m-apasă e grea).
Amară. [Îndârjită, KJV]. Literal, "răzvrătită". "Îndârjită" este traducerea versiunilor Siriaca,
Vulgata şi a Targumilor. Iov nu-şi cere iertare pentru plângerile sale. El recunoaşte că, în ciuda
tuturor celor spuse de împotrivitorii săi cu privire la dreptul lui de a se plânge, el continuă să se
plângă tot atât de îndârjit ca mai înainte.
În ciuda geamătului meu, mâna Lui mă apasă greu[Suferinţa îmi înăbuşe suspinele-traducerea
Cornilescu;Lovitura mea e mai grea decât gemetele mele, KJV]. Literal, "mâna". Expresia poate fi
tradusă "mâna mea este [apasă] grea asupra gemetelor mele", însemnând că Iov încearcă să-şi
oprească gemetele care nu reflectă în mod corespunzător nenorocirile lui. LXX redă propoziţia:
"Mâna Lui a fost făcută grea asupra gemetelor mele".

3 O! de-aş şti unde să-L găsesc, de m-aş putea apropia de locuinţa Lui!
Locuinţa Lui[Până la scaunul Lui de domnie-trad. Cornilescu]. Adică la locuinţa Lui. Iov e
chinuit de simţământul depărtării şi inaccesibilităţii lui Dumnezeu. El e stăpânit de gândul că
trebuie să-L găsească cumva pe Dumnezeu. Repetă dorinţa de a-şi prezenta cauza direct înaintea
lui Dumnezeu.

4 Mi-aş aduce cauza înaintea Lui, mi-aş umple gura cu dovezi.

5 Aş afla ce mi-ar răspunde şi aş înţelege ce mi-ar spune.
Ce mi-ar răspunde. Iov e sătul de raţionamente omeneşti. El este nerăbdător să cunoască poziţia
lui Dumnezeu.

6 Mi se va opune oare cu marea Sa putere c(Sau: Mi Se va opune oare printr-un

reprezentant?)? Nu! El va asculta când Îi vorbesc.
Mi se va opune oare cu marea Sa putere? Iov manifestă încredere în dreptatea divină.

7 Un om drept îşi poate aduce cauza înaintea Lui şi voi fi eliberat pentru totdeauna
de Judecătorul meu.

Un om drept [Cel drept, KJV]. Conştiinţa lui Iov dă mărturie despre integritatea şi neprihănirea
lui. El simte că dacă va putea capta atenţia lui Dumnezeu va fi reabilitat odată pentru totdeauna.
Plângerea lui de bază din v. 1-7 e că nu ştie cum să găsească drumul spre Dumnezeu. El se pare că
simte că Dumnezeu va fi bun cu el, numai de ar putea ajunge în prezenţa Lui.

~ 94 ~
8 Dacă m-aş duce spre răsărit, El nu e acolo, dacă aş merge spre apus, nu-L voi găsi.
Dacă m-aş duce spre răsărit. [Merg înainte, KJV]. Aici începe o nouă strofă. V. 8.9 descriu în
mod plastic căutarea inutilă a lui Dumnezeu de către Iov. Acesta merge spre toate punctele
cardinale în căutarea lui Dumnezeu, dar în zadar. Geografii orientali se orientau privind estul şi nu
nordul, aşa cum procedăm noi. Vestul era în spatele lor. Sudul era în dreapta şi nordul în stânga.

9 Când El lucrează în nord, nu-L zăresc, când se întoarce spre sud, nu-L pot vedea.
10 Dar El ştie calea pe care o urmez; când mă va încerca voi ieşi ca aurul.
Voi ieşi. Acesta este unul dintre versetele cele mai importante ale cărţii. Cu toate că Iov pare că
nu poate să-L găsească pe Dumnezeu, el crede că Acesta cunoaşte căile lui şi că urmăreşte un scop
prin modul cum proceda cu el. Iov începe să înţeleagă că este pus la încercare. El nu cunoaşte încă
provocarea lui Satana legată de el. Una din etapele procesului prin care Iov s-a ridicat de la
disperare la credinţă a fost recunoaşterea că nu este pedepsit sau tratat în mod nedrept, ci mai
degrabă că este pus la probă pentru ca să iasă din cuptor asemenea aurului curat.

11 Piciorul meu a urmat îndeaproape paşii Săi, m-am ţinut de calea Sa, fără să mă
abat de pe ea.
12 Nu m-am îndepărtat de porunca buzelor Sale. Am adunat cuvintele gurii Sale mai
mult decât hrana mea zilnică.
Am adunat cuvintele gurii Sale mai mult decât hrana mea zilnică [Mi-am plecat voia la cuvintele
gurii Tale-trad. Cornilescu;Am preţuit cuvintele gurii sale mai mul decât hrana mea necesară,
KJV]. Ebr. chuqqi, literal, "partea mea rânduită". S-ar putea să fie hrană (vezi Genesa 47:22, unde
choq e tradus "porţie") [în KJV] sau orice altceva rânduit, precis. Choq este tradus adesea
"rânduieli" (Exod 15:25.26; 18:16 etc.) [în KJV] şi uneori "lege" (Genesa 47:26; 1 Cronici 16:17;
Psalm 94:20; 105:10) [în KJV]. De aceea, unii interpretează expresia "mai mult decât [sau mai
presus de] propria mea lege" ca însemnând că el preferă voia lui Dumnezeu şi nu propriile sale
înclinaţii. Alţii adoptă exprimarea LXX, "în sânul meu". Asiaticii poartă în sân tot ce e preţios sau
valoros; dacă aceasta este ilustraţia intenţionată, Iov vrea să spună că cuvintele gurii lui Dumnezeu
sunt pentru el cea mai scumpă comoară.

13 Dar El rămâne Acelaşi; cine I se poate împotrivi? El face ce-I doreşte sufletul.
El rămâne Acelaşi. Vezi Iacov 1:17. Iov a înţeles lămurit suveranitatea lui Dumnezeu.

14 El va împlini ce a hotărât pentru mine şi va mai face multe altele.

Ce a hotărât pentru mine. [Ce mi-este rânduit, KJV]. Ebr. chuqqi, literal, "partea mea prescrisă"
[KJV]. Compară cu folosire acestui cuvânt în v. 12. Faptul că traducerea din v. 14 cere în mod atât
de clar sensul de "rânduit" şi nu "sân" pare să îndreptăţească faptul ca aceeaşi traducere să fie
adoptată în ambele versete (vezi la v. 12).

15 De aceea mă înspăimânt înaintea Lui; sunt îngrozit când mă gândesc la toate

acestea.

Mă înspăimânt. Frica lui Iov era pricinuită de suferinţa sa şi de viitorul lui nesigur. Unul dintre
marile scopuri ale mesajului lui Dumnezeu adresat lui Iov (cap. 38-41) era acela de a împrăştia
frică şi nesiguranţă. Dumnezeu nu-i lasă pe copiii Lui sub povara fricii.

~ 95 ~
16 Dumnezeu mi-a înfricoşat inima, Cel Atotputernic m-a înspăimântat.

Mi-a înfricoşat inima[Mi-a tăiat inima-trad. Cornilescu;Îmi înmoaie inima, KJV]. Sau "nu vă
înspăimântaţi" (vezi Deuteronom 20:3).

17 Totuşi nu sunt redus la tăcere de întuneric, de întunericul gros care-mi acoperă

faţa.

Întuneric. Ceea ce îl zdrobea pe Iov nu era atât de mult suferinţa cât gândul că Dumnezeu, pe
care-L iubise şi slujise, făcuse ca suferinţa să vină asupra lui. El recunoaşte întunericul care-l
împresoară şi se întreabă de ce Dumnezeu nu l-a nimicit înainte de nenorocirea sa sau de ce nu o ia
de la el. Iov îşi continuă plângerile în cap. 24.

Comentarii Ellen G. White:

3-10 Ed 156
10 �
�
CH 300; EV 632; TM 355; 1T 83; 7T 210,274

~ 96 ~
Capitolul 24
1 De ce nu hotărăşte Cel Atotputernic vremuri pentru judecată? De ce aşteaptă în
zadar astfel de zile cei ce Îl cunosc?
Vremuri pentru judecată? [vremurile nu sunt ascunse, KJV]. Prima propoziţie al acestui verset
poate fi tradusă astfel: "Pentru ce nu sunt tezaurizate timpurile de către Cel Atotputernic?"
"Timpurile" acestea par să se refere la ocaziile speciale, când Dumnezeu Însuşi Se descoperă în
acţiune, îndreptăţind pe cei drepţi şi judecând pe păcătoşi. Iov, în nedumerirea lui, nu izbuteşte să
vadă dovada unor astfel de timpuri de răsplătire din partea lui Dumnezeu.
De ce aşteaptă în zadar…cei ce Îl cunosc. Adică, "de ce aceia care-L cunosc nu văd zilele Lui?",
care se referă fireşte la zilele de răsplătire.

2 Oamenii mută pietrele de hotar, pasc turme pe care le-au furat.

Pietrele de hotar. [Semnele de hotar, KJV]. Iov începe o expunere a ceea ce i se pare lui o dovadă
că Dumnezeu nici nu răsplăteşte pe cei drepţi şi nici nu pedepseşte pe cei nelegiuiţi.
Despre hotare, vezi Deuteronom 19:14; 27:17; Proverbe 22:28; 23:10; Osea 5:10. Acolo unde
proprietăţile învecinate nu erau despărţite prin garduri de un fel oarecare, aşa cum este în general
în Orient, singurul mod de a face deosebire între terenul unuia şi al altuia era prin semnele de
hotar, care erau de obicei pietre joase aşezate din loc în loc pe linia de hotar. Un mod uşor de jaf
era acela de a muta aceste semne împingându-le înapoi pe terenul vecinului.
Turme pe care le-au furat. Ei fură turmele altora şi le duc la păşune împreună cu ale lor.

3 Iau măgarul orfanului, iau ca zălog boul văduvei.

Orfanului. Vezi 1 Samuel 12:3. Privitor la tendinţa firească a oamenilor egoişti de a nu manifesta
bunătate faţă de orfani şi văduve şi privitor la reglementările care urmăresc să învingă tendinţa
aceasta, vezi Exod 22:22; Deuteronom 24:17; 27,19; Psalm 94:6; Isaia 1:23; 10:2; Ieremia 5:28;
Zaharia 7:10. Măgarul orfanului şi boii de jug ai văduvei sunt printre cele mai valoroase bunuri ale
acestor nefericiţi.

4 Îmbrâncesc de pe cale pe cei în nevoie şi silesc pe toţi săracii din ţară să se

ascundă.
Îmbrâncesc de pe cale. Cei nelegiuiţi îi forţează pe săraci să se dea din drum când trec ei şi să
aştepte până trec. Sau afirmaţia poate însemna că cei nelegiuiţi fac drumurile atât de primejdioase
prin violenţa lor, încât îi forţează pe cei săraci şi nevoiaşi să caute drumuri lăturalnice pentru a fi
în siguranţă. Ca să se protejeze, săracii aceştia se aruncă claie peste grămadă în orice loc de
adăpost pe care-l găsesc (vezi cap. 30:6).

5 Asemenea măgarilor sălbatici din deşert, aşa ies cei săraci la lucru ca să caute
hrană, iar pustia le oferă hrană pentru copiii lor.
Asemenea măgarilor sălbatici din deşert. Aici poate se face referire la bandele de jefuitori care
bântuie pustiul asemenea unei turme de măgari sălbatici sau la oamenii oprimaţi şi nevoiaşi
alungaţi din societate şi constrânşi să ducă o viaţă de existenţă nesigură, asemenea măgarilor
sălbatici din pustie.
Să caute hrană. [După pradă, KJV]. Adică hrană pentru copiii lor. Preocuparea lui Iov pentru
soarta oamenilor de rând oglindeşte caracterul său drept.

~ 97 ~
6 Ei îşi adună nutreţul de pe câmp a(Sensul în ebraică al acestui vers este nesigur;
posibil: Ei trebuie să culeagă ceea ce pot dintr-un ogor care nu este al lor) şi culeg
struguri în via celui rău.
Culeg struguri. Textul poate avea două interpretări: (1) "Ei" se referă la jefuitorii care prăduiesc
recoltele ca să-şi obţină hrana; (2) "Ei" se referă la săracii exploataţi care "culeg via celui
nelegiuit" (RSV).

7 Îşi petrec noaptea goi, lipsiţi de îmbrăcăminte şi fără învelitoare împotriva

frigului.
8 Sunt pătrunşi de ploaia munţilor şi se ghemuiesc lângă stânci pentru adăpost.
Sunt pătrunşi de ploaia. O descriere plastică a pribegilor lipsiţi de casă, care caută un adăpost în
vreme de furtună.

9 Orfanul este smuls de la sân, iar copilul săracului este luat drept zălog.
Orfanul este smuls. Aceasta este o referire la obiceiul incorect de a lua pe copii în robie pentru
acoperirea datoriei tatălui lor (vezi Neemia 5:5; cf. 2 Regi 4:7).
Luat drept zălog. Vezi la cap. 22:6

10 Neavând haine, umblă goi; strâng snopi, dar sunt flămânzi.

Strâng snopi. Imaginea unui om flămând care cară snopi de grâu, dar căruia nu i se îngăduie să-şi
astâmpere foamea din ele, ca o descriere sugestivă a împilării din orice epocă. Totuşi, se pare că
Dumnezeu nu intervine pentru a-i pedepsi pe cei care sunt răspunzători de astfel de cruzimi, ci mai
degrabă îi lasă să-şi urmeze drumul rău fără oprelişte sau judecată.

11 Zdrobesc măsline între pietre b(Sensul termenului în ebraică este nesigur; sau: pe
dealurile cu livezi (terasate); sau: între ziduri), calcă struguri, dar suferă de sete.
Zdrobesc măsline între pietre[Fac untdelemn-trad. Cornilescu]. Aceiaşi nefericiţi sunt
întrebuinţaţi pe moşiile exploatatorilor lor pentru a face untdelemn din măsline şi vin din struguri.
Ei sunt chinuiţi neîncetat de sete, dar nu li se îngăduie să-şi astâmpere setea cu produsele care sunt
chiar lângă ei.

12 Din cetate se aud gemete de moarte şi sufletele celor răniţi strigă după ajutor …
Totuşi Dumnezeu nu condamnă pe nimeni c(Sensul termenului în ebraică este
nesigur; posibil: nu ia seama la rugăciunile lor).
Din cetate. [Din cetăţi, KJV]. Nu numai din pustiuri şi de pe moşii, dar şi din cetăţi se aud
vaietele celor împilaţi. Iov urmărea să arate, în opoziţie cu doctrina greşită a prietenilor săi, că
Dumnezeu nu pedepseşte în grabă orice faptă rea şi nu răsplăteşte la fel orice faptă bună.
Nedreptatea rămâne adesea multă vreme nepedepsită şi virtutea, nerăsplătită; de aceea, caracterul
unui om nu trebuie să fie judecat potrivit bunăstării sau stării lui nenorocite. În aceasta consta
greşeala fundamentală a teoriei aşa-zişilor prieteni ai lui Iov şi de fapt a tuturor iudeilor ca naţiune.

13 Sunt alţii care se răscoală împotriva luminii, care nu cunosc căile ei şi nu rămân
pe cărările ei.
Se răscoală împotriva luminii. Versetul acesta constituie începutul unei noi secţiuni, care se
întinde între v. 13-17 şi se ocupă de ucigaşi, adulteri şi hoţi. Acestui fel de nelegiuire îi merge bine
la adăpostul întunericului. Adepţii ei "sunt duşmani ai luminii". Aici nu este vorba doar de lumina
zilei, ci şi de lumina raţiunii, a conştiinţei şi a legii. Ei nu ţin seama de nici o restricţie morală.

~ 98 ~
14 Ucigaşul se scoală în amurgul zilei şi omoară pe cel sărac şi nevoiaş, iar noaptea
fură.
15 Ochii celui adulter pândeşte amurgul; el îşi zice: «Nimeni nu mă va vedea!» şi îşi
acoperă faţa.
Celui adulter. [Adulterului, KJV]. Şi el aşteaptă întunericul ca să vină să-şi caute prada. El se
maschează în taină ca să nu poată fi recunoscut (vezi Proverbe 7:8.9).

16 Noaptea sparg case, iar în timpul zilei stau închişi. Ei nu cunosc lumina.
Sparg case. În vremurile străvechi, tâlhăria lua adesea forma aceasta. Ferestrele erau puţine şi
aşezate la înălţime pe ziduri. Uşile erau puternic fixate în piroane şi bare, dar zidurile, fiind din lut,
bolovani sau cărămizi nearse, erau slabe şi putea fi uşor dărâmate. Compară cu Ezechiel 12:5.12.
Ziua stau închişi. [Pe care şi le-au însemnat ziua, KJV]. Propoziţia zice literal, "ziua ei se închid",
adică stau ascunşi. Criminalii aceştia urăsc lumina şi au plăcere de întuneric.

17 Pentru toţi aceştia dimineaţa este o beznă adâncă d(Sau: ca umbra morţii), sunt
prieteni cu spaimele întunecimilor e(Sau: umbrei morţii).
Beznă adâncă[Umbra morţii-trad. Cornilescu]. Sau "întuneric dens". Când este partea cea mai
întunecată a nopţii, oamenii aceştia pornesc la lucru. Apropierea nopţii este pentru ei ce este
pentru alţii ivirea zorilor. Versetul acesta încheie secţiunea care începe cu v. 13, care subliniază
felul cum călcătorii poruncii a şasea, a şaptea şi a opta iubesc întunericul şi urăsc lumina.

18 Ei sunt iuţi ca spuma apelor, partea lor de pământ este blestemată. Nimeni nu
trece pe drumul spre viile lor.
Sunt iuţi ca spuma apelor [Alunecă uşor pe faţa apelor-trad. Cornilescu;El e repede ca apele,
KJV]. Această expresie expresivă poate sugera imaginea unei bărci uşoare, a unei epave plutitoare
sau a oricărui obiect uşor care alunecă fără zgomot pe faţa apelor. Mişcările lipsite de zgomot şi
rapide ale unui hoţ sunt comparate cu acestea. Sau s-ar putea să fie ideea că nelegiuiţii vor fi duşi
departe ca epavele aflate pe un râu repede.
Partea lor. Adică felul lor de viaţă, felul lor de a-şi procura cele trebuincioase pentru hrană merită
să fie blestemate.
Drumul spre viile lor[Drumul celor vii-trad. Cornilescu;Viile, KJV]. Viile lor nu vor rodi. Ei au
trăit din jaf şi nu merită mijloace de trai din teascurile lor pentru vin.

19 Aşa cum seceta şi căldura sorb apele zăpezii, tot aşa înghite Locuinţa Morţilor pe
cei ce-au păcătuit.
Seceta şi căldura. Sensul pare să fie că, după cum căldura verii face ca zăpada să dispară, tot aşa
mormântul înghite pe cei nelegiuiţi.

20 Pântecele mamei îi uită şi viermele îi găseşte gustoşi. Nimeni nu-şi mai aduce
aminte de ei. Astfel răutatea e zdrobită ca un copac.
Îi uită. A fi uitat chiar şi de propria sa mamă, a fi hrană pentru viermi, a fi doborât ca un copac,
sunt idei convenţional acceptate ale sorţii celui nelegiuit. În versetele care preced secţiunea aceasta
(v. 18-20) şi în versetele următoare, Iov observă că realitatea vieţii nu se conformează tiparului
acesta.

~ 99 ~
21 Ei pradă femeia fără copii şi nu fac nici un bine văduvei.

Fără copii. În această secţiune nouă, Iov se reîntoarce la descrierea asupririi celor slabi.
Sterilitatea era considerată una din cele mai mari nefericiri posibile (1 Samuel 1:5-8). Asuprirea
unei femei care era stearpă indica cea mai deplină cruzime. Femeia stearpă era în mod deosebit o
victimă neajutorată a oprimării, deoarece ea nu avea un fiu care să-i apere drepturile. Sterilitatea ei
era de obicei considerată o urmare a păcatului şi a dizgraţiei divine.

22 Totuşi, prin puterea Sa, El îi dă la o parte pe cei măreţi; când Dumnezeu Se ridică
împotriva lor, ei nu mai au speranţă de viaţă. f(Sensul în ebraică al celor două
versuri este nesigur)

Măreţi. [Puternici, KJV]. Mulţi consideră că pronumele "el" [Dumnezeu, trd. Cornil.] se referă la
asupritor. Se susţine că textul descoperă că nelegiuiţii nu numai că îi asupresc pe cei slabi, dar şi
că ei fac viaţa neplăcută pentru cei tari. Alţii consideră că "el" se referă la Dumnezeu: "Dumnezeu
prelungeşte viaţa celor tari". Dacă acesta este interpretarea corectă, ea e o nouă plângere a lui Iov
cu privire la nepedepsirea celor nelegiuiţi de către Dumnezeu.

23 El le dă siguranţă şi sunt sprijiniţi; ochii Lui sunt asupra căilor lor.

Siguranţă şi sunt sprijiniţi. Dumnezeu le dă celor nelegiuiţi siguranţă. Aceasta este convingerea
lui Iov, bazată pe propria lui observaţie.

24 Sunt înălţaţi pentru puţină vreme, dar apoi trec. Cad şi sunt adunaţi ca toţi
ceilalţi, sunt tăiaţi ca spicele de grâu.

Sunt înălţaţi. Aceasta este concluzia cu privire la purtarea lui Dumnezeu cu cei nelegiuiţi.
Prietenii lui afirmă că ei sunt pedepsiţi pentru păcatele lor în viaţa acesta şi că delictele lor grozave
vor fi curând urmate de nenorociri mari. Lucrul acesta este însă negat de Iov, care spune că de fapt
ei sunt privilegiaţi. Totuşi el ştie că va veni timpul când aceştia vor fi răsplătiţi după faptele lor
rele. El susţine, totuşi, că moartea lor s-ar putea să fie liniştită şi uşoară, fără să fie însoţită de o
dovadă extraordinară a dizgraţiei divine.

25 Dacă nu este aşa, cine poate dovedi că mint şi cine-mi poate nimici vorbele?”

Poate dovedi că mint. Iov îi provoacă pe prietenii lui să dovedească neadevărul susţinerii lui. El e
convins că are de partea sa experienţa omenească, pe care prietenii lui nu o pot tăgădui.

~ 100 ~
Capitolul 25
Al treilea discurs al lui Bildad din Şuah

1 Atunci Bildad din Şuah i-a zis:

Bildad. Cu acest scurt răspuns al lui Bildad se încheie ceea ce au avut de spus prietenii lui Iov,
deoarece Ţofar nu încearcă să răspundă. Cuvântarea pare să fie efortul elaborat al unuia care
consideră că trebuie să spună ceva, dar care nu ştie cum să facă faţă şirului de argumente
prezentate de Iov. Departe de a accepta provocarea lui Iov şi luptându-se cu problema prosperităţii
celor nelegiuiţi, Bildad evită cu totul subiectul şi se limitează să atingă pe scurt două subiecte
vechi şi discutate - puterea lui Dumnezeu şi păcătoşia universală a oamenilor. Asupra nici unui din
aceste puncte el nu aduce vreo lumină nouă. El repetă în cea mai mare parte ceea ce spusese Elifaz
în cuvântările anterioare (vezi 4:17; 15:14).

2 „Domnia şi veneraţia sunt ale Lui! El face pace în înălţimile cerului Său.
Domnia. [Stăpânirea, KJV]. Iov recunoscuse pe deplin suveranitatea lui Dumnezeu (23:13).
Totuşi, Bildad putea să facă cu uşurinţă astfel de observaţii, deoarece nu trecea printr-o experienţă
asemănătoare cu cea a lui Iov. Acesta trecea printr-o probă personală a încrederii sale în
Dumnezeu. Bildad nu trecea prin aşa ceva.
El face pace. Aceasta pare să atragă atenţia că Dumnezeu este Cel care păstrează armonia în
locurile cereşti.

3 Cine-I poate număra oştirile? Peste cine nu răsare lumina Sa?

Oştirile. Interpretarea cea mai clară a acestui termen e că se referă la fiinţe supranaturale (vezi
2 Regi 6:16.17; Psalm 68:17; Daniel 7:10; Matei 26:53; Evrei 12:22). Asemenea armatelor, oştile
acestea împlinesc poruncile lui Dumnezeu.
Răsare lumina. Vezi Evrei 4:13.

4 Cum poate fi un om drept înaintea lui Dumnezeu? Cum poate fi curat cel născut
din femeie?
Cum poate fi un om drept?[Cum poate deci să fie omul îndreptăţit înaintea lui Dumnezeu?-KJV].
Nici Bildad, nici prietenii lui, nici Iov nu puteau răspunde la această întrebare. Doar în era
Evangheliei oamenii au primit clarificarea completă a principiului îndreptăţirii prin credinţă (vezi
Romani 3:23-25; Coloseni 1:25-27).

5 Dacă nici luna nu e strălucitoare şi nici stelele nu sunt curate înaintea Sa,
Nu e strălucitoare. Bildad susţine că atât luna cât şi stelele sunt nedesăvârşite în comparaţie cu
Dumnezeu, Creatorul lor. Aşa stând lucrurile, cât de smerit ar trebui să fie omul! Ceea ce nu ştia
Bildad este că omul, în ciuda slăbiciunii lui, este mult mai preţios înaintea lui Dumnezeu decât
lucrările neînsufleţite ale creaţiunii Sale.

6 cu atât mai puţin un om, care nu e decât o larvă şi fiul omului, care nu e decât un
vierme.”

Care nu este decât o larvă.Vezi cap. 7:5.Cuvintele acestea au ca scop să-l smerească pe Iov şi să-l
convingă de nimicnicia lui. Iov avea nevoie să fie încurajat şi nu să i se aducă aminte de
slăbiciunea lui. Astfel sfârşesc prietenii lui apărarea tradiţiei - vorbind despre viermi. În fervoarea
lor de a apăra o teorie, ei n-au reuşit nici un pic să înţeleagă nici pe Dumnezeu, nici pe prietenul
lor suferind.

~ 101 ~
Comentarii Ellen G. White:

3�
MH 434
6�
�
AA 572

~ 102 ~
Capitolul 26
Răspunsul lui Iov

1 Iov a răspuns:
Iov. Acum începe lungul discurs al lui Iov care se sfârşeşte cu capitolul 31. În cuvântarea aceasta,
după ce trece rapid peste ultima cuvântare a lui Bildad, începe să explice punctele sale de vedere.
În primul rând, vorbeşte despre puterea şi maiestatea lui Dumnezeu (26:5-14). Apoi se ocupă de
chestiuni care privesc propria sa integritate şi felul de purtare al lui Dumnezeu cu oamenii. Pe
prima el continuă o susţine. Cu privire la cea de a doua el admite că în final vine răsplata asupra
celor nelegiuiţi (cap. 27). În capitolul 28, după ce aduce un omagiu meritat inteligenţei şi
ingeniozităţii omului cu privire la preocupările pământeşti, declară că lumea spirituală şi
principiile guvernării divine sunt insondabile pentru el şi că unica lui înţelepciune e o purtare
bună. În cele din urmă, se întoarce la propriul lui caz şi, după ce a face o descriere a propriei sale
vieţi anterioare prospere (cap. 29) pusă în contrast cu viaţa lui prezentă nenorocită (cap. 30),
încheie cu mărturisirea propriei sale integrităţi în toate datoriile şi obligaţiile diverse ale vieţii
(cap. 31).

2 „Ce bine l-ai ajutat tu pe cel fără putere! Ce bine ai sprijinit tu braţul fără tărie!
Cel fără putere. [ai ajutat Tu?, KJV]. Versetele 2-4 cuprind o serie de întrebări menite să scoată
la iveală logica fragilă a cuvântării lui Bildad. Aceasta este cea mai lungă cuvântare susţinută de
Iov în faţa unei persoane. Iov se adresa de obicei tuturor la persoana a doua plural. Bildad nu-i
spusese nimic care să nu fi ştiut Iov. Ce lucru bun se realiza dacă îi amintea că era un vierme şi cu
totul necurat?

3 Ce sfaturi bune ai dat tu celui lipsit de înţelepciune! Ce multă înţelegere i-ai arătat!
Sfaturi. Probabil un comentariu ironic la gândul scurtei cuvântări a lui Bildad. Dacă Iov trebuia
să admită lipsă de înţelepciune, ce făcuse Bildad ca să umple golul acela?
Multă înţelegere. [Lucrul aşa cum este, KJV]. Sau "înţelepciune sănătoasă", "sfat sănătos".

4 Cui i se datorează aceste cuvinte? A cui suflare a ieşit din tine?

A cui suflare? Care este izvorul autorităţii tale? Cu siguranţă nu există nici o dovadă de inspiraţie
divină. Elifaz te-a inspirat (vezi cap. 4:17-19)?

5 Cei din tărâmul umbrelor tremură, cei de sub ape şi locuitorii lor.
Tărâmul umbrelor. [lucruri moarte, KJV]. Ebr. repha'im, un termen aplicat (1) unui neam
străvechi de uriaşi (Genesa 14:5; 15:20; Deuteronom 3:11; Iosua 17:15); (2) unei văi din exteriorul
Ierusalimului (Iosua 15:8; 18:16; 2 Samuel 5:18.22; 23:13; 1 Cronici 11:15; 14:9; Isaia 17:5); şi
(3) morţilor (Psalm 88:10; Proverbe 2:18; 9:18; 21:16; Isaia 14:9; 26:14.19).
Provenienţa cuvântului e nesigură şi cum ar putea acest cuvânt să se refere în acelaşi timp la un
neam de oameni şi la morţi nu se ştie cu exactitate. Poate că repha'im care denumeşte un neam de
oameni este derivat dintr-o altă rădăcină decât repha'im care denumeşte morţi. Unii au combinat
cele două idei observând că repha'im ca neam de oameni dispăruse şi era fără autoritate. Falnicii
lui reprezentanţi zăceau întinşi în she'ol. Amintirea despre ei ajunsese vagă şi obscură. Drept
pentru care deveniseră un simbol potrivit al celor morţi.Alţii derivă înţelesul de "morţi" din
rădăcina raphah, care înseamnă "a se cufunda", "a relaxa". Morţii sunt socotiţi cufundaţi şi fără
putere.
Faptul că repha'im era un neam de uriaşi e subînţeles în Deuteronom 2:11.20; 3:11.13. Ideea de
statură e derivată probabil nu dintr-un rădăcină inerentă din cuvântul însuşi, ci din context.

~ 103 ~
Contextul lui Iov 26:5 pare să dea de înţeles că este vorba de morţi. Bildad scosese în evidenţă
suveranitatea lui Dumnezeu în ceruri. Iov adaugă că puterea lui Dumnezeu se extinde asupra celor
ce locuiesc în she'ol (vezi v. 6).
Tremură. [Se formează, KJV]. Literal, "sunt făcute să tremure", din rădăcina chil, "a tremura",
"să se clatine". În formă simbolică morţii sunt prezentaţi ca fiind conştienţi (vezi Isaia 14:9.10),
deşi în fapt nu sunt (Psalm 146:4; Eclesiastul 9:5.6).

6 Locuinţa Morţilor este goală înaintea lui Dumnezeu, iar Locul Nimicirii a(Ebr.:
Abadon) nu este acoperit.
Locuinţa Morţilor. [Iadul, KJV]. Ebr. she'ol, un loc simbolic unde toţi morţii sunt descrişi ca
adunaţi laolaltă (vezi Isaia 14:9.10).
Locul Nimicirii. [Nimicirea, KJV]. Ebr. 'abaddon. Un titlu care e paralel cu she'ol şi care
reprezintă un loc al ruinei şi nimicirii. Cuvântul acesta apare numai de 6 ori în Vechiul Testament
(Iov 26:6; 28:22; 31:12; Psalm 88:11; Proverbe 15:11; 27:20; cf. Apocalipsa 9:11).

7 El întinde nordul asupra golului şi atârnă pământul pe nimic.

Nordul. Iov se întoarce de la puterea lui Dumnezeu manifestată în moarte şi nimicire la puterea
Lui manifestată în creaţiune. Cerurile de miazănoapte cuprindeau constelaţiile mai însemnate
menţionate în cartea lui Iov. În textul acesta, Iov recunoaşte că aceste corpuri cereşti sunt susţinute
de puterea divină (vezi Iov 9:8; Psalm 104:2; Isaia 40:22; 44:24; Zaharia 12:1)
Cuvântul tradus "întinde" este deseori folosit cu privire la întinderea unui cort (Genesa 12:8;
26:25; 33:19; 35:21; Judecători 4:11). Cerul e conceput ca fiind întins ca un cort, numai că nu are
stâlpi de susţinere, ca un cort.
Golului. Ebr. tohu, cuvântul tradus "pustiu" ["fără formă", KJV] în Genesa 1:2. În loc să
vizualizeze pământul ca sprijinindu-se pe stâlpi, aşa cum făceau unii din vechime, Iov se închina
unui Dumnezeu a cărui putere o concepea că susţine pământul.

8 El leagă apele în nori groşi, iar norii nu se rup de greutatea lor.

Leagă apele. Metafora este luată probabil de la burdufurile de apă, atât de binecunoscute în
Orient, în special în Arabia, burdufuri în care era depozitată. Aceste burdufuri puteau să se
"spargă" datorită greutăţii lichidului. Totuşi, norii puteau să ducă mari cantităţi de apă fără să se
întâmple astfel de incidente (vezi Iov 38:37; Proverbe 30:4).

9 El acoperă faţa tronului Său, întinzându-Şi norii peste el.

Acoperă. Adică El acoperă tronul Lui cu nori. Semnificaţia acestei afirmaţii poate fi aceea că
Dumnezeu Se ascunde de simţurile fizice ale omului. Dumnezeu găseşte de bine să menţină
legătura Lui cu omul la nivel spiritual şi nu la nivelul simţurilor. Deşi s-ar putea ca norii să
ascundă tronul Lui ochii oamenilor vedere (vezi 1 Regi 8:12; Psalm 18:11; 97:2), tronul Lui există
şi va fi cândva văzut de cei răscumpăraţi (Apocalipsa 22:1-4).
Traducerea "lună" în loc de "scaun de domnie" (vezi RSV) cere o schimbare în punctării
cuvântului ebraic kisseh pentru a-l face să fie citit keseh. Punctările vocalice a fost introduse doar
în jurul secolul al VII-lea d.Hr, şi prin urmare nu au fost folosite în documentele originale. Dar, de
regulă, ortografia tradiţională este acceptată, afară de cazul că contextul arată gramatical sau
altcumva că e nevoie de o schimbare. Aici contextul pare să se opună unei asemenea schimbări.

10 El a însemnat o boltă deasupra apelor, la marginea dintre lumină şi întuneric.

A însemnat o boltă. Propoziţia întreagă zice literal: "hotărârea unui cerc pe faţa pământului".
Siriaca şi Targumii zic: "El a tras un cerc pe faţa apelor". Se pare că se face referire la forma
orizontului, care apare ca un cerc, trasat cu un compas.

~ 104 ~
 Lumină şi întuneric. [Zi şi noapte, KJV]. Versul sună literal: "până la capătul [hotarului dintre,
KJV] lumină şi întuneric", adică la orizont.
"Opri aprinse roţi, şi-n mâna Sa
luă compasul auriu, gătit
Prin plan dumnezeiesc, spre-a circumscrie
Măreţul univers şi tot ce e creat;
În centru puse un picior şi îl
Roti pe celălalt prin vastităţi,
Zicând ‚Până aici să te întinzi,
Acesta-ţi fie cercul drept: O, lume!'"
-Milton, Paradise Lost, cartea a VII

11 Stâlpii cerului se clatină şi se înspăimântă la mustrarea Sa.

Stâlpii. Aceasta pare să fie silueta munţilor la orizont pe care se socotea că se sprijină cerul.

12 Prin puterea Lui a potolit marea şi prin priceperea Lui l-a zdrobit pe Rahab
b(Monstru mitic al mării, reprezentând haosul, în Is. 30:7 simbolizând Egiptul).
A potolit. [Împarte, KJV]. Ebr. raga', "a tulbura", precum şi "a fi liniştit". Raga' ilustrează cum
anumite cuvinte pot exprima idei opuse. Când sunt folosite astfel de cuvinte, contextul trebuie să
hotărască alegerea sensului. În cazul de faţă fiecare sens dă un înţeles bun. Prin ambele definiţii
textul descoperă domnia lui Dumnezeu asupra mării.
Rahab. [Mândria, KJV]. Ebr. rahab (vezi la cap. 9:13).

13 Suflarea Lui înseninează cerul, mâna Lui străpunge şarpele fugar c(Probabil cu
referire la Leviatan; vezi 3:8 şi Is. 27:1).
Suflarea. [duhul , KJV]. Ebr. ruach, care poate fi redat şi "vânt" ca în 90 de cazuri din Vechiul
Testament. Contextul trebuie să determine alegerea sensului . La o suflare de la Dumnezeu, adică
printr-un vânt, cerurile încărcate de nori şi de furtună, se înseninează în cele din urmă. Atât furtuna
cât şi liniştea sunt arătate că vin de la Dumnezeu.
Şarpele fugar. [Şarpele sucit, KJV]. Literal, "şarpele fugar". Se poate ca Iov să fi avut în minte
războiul din cer, când Satana, "şarpele cel vechi", a fost izgonit din cer (Apocalipsa 12:7-9; cf.
Romani 16:20).

14 Acestea sunt doar marginile căilor Sale şi numai o adiere uşoară auzim de la El.
Dar cine poate înţelege tunetul puterii Sale?”
Marginile. [Părţi, KJV]. Ebr. qeşoth, "capete", "margini". Iov se străduieşte să descrie pe
Dumnezeu ca marele Creator şi Susţinător al universului. Metoda lui fusese aceea de a ilustra
puterea lui Dumnezeu prin referiri la fenomenele naturale. Dar după ce a făcut tot ce a putut mai
bine, exclamă: "Şi acestea sunt doar marginile căilor Sale". Iov nu fusese în stare să descrie decât
marginile puterii lui Dumnezeu.
Adiere uşoară. [O atât de mică parte, KJV]. Literal, "şoapta unui cuvânt". Ceea ce cunoaştem
despre Dumnezeu e doar o şoaptă slabă.
Tunetul. În contrast cu şoapta, Iov compară adevărata putere a lui Dumnezeu cu tunetul. El vrea
să spună că a enumerat doar o mică parte din marile lucrări ale lui Dumnezeu. El n-ar fi putut
alege un limbaj mai nobil pentru a exprima profundele sale simţăminte cu privire la felul în care
slava divină depăşeşte cunoştinţa umană.

Comentarii Ellen G. White: 6 �;Ed 132;7-14 �;Ed 131; 8T 282;10 �;�;AA 572; SL 53.

~ 105 ~
Capitolul 27
1 Iov şi-a continuat discursul şi a zis:

Iov. Capitolul acesta poate fi împărţit în 3 părţi distincte. În prima parte (v. 1-6), Iov îşi susţine
integritatea şi hotărârea de a rămâne credincios până la capăt. În cea de-a doua (v. 7-12), el îi
acuză pe duşmanii lui. În cea de-a treia (v. 13-23), se reîntoarce la felul cum tratează Dumnezeu
pe cei nelegiuiţi şi recunoaşte pedepsirea şi nimicirea lor finală. Cuvântarea aceasta are forma unei
serii de proverbe pe care le citează, unul după altul.
[Pilde-trad. Cornilescu;Parabole, KJV]. Ebr. mashal, folosit pentru a descrie (1) o zicală
(1 Samuel 10:12; Ezechiel 18:2.3); (2) un proverb [de pomină, trd. Cornil.] (Deuteronom 28:37;
1 Regi 9:7); (3) un discurs profetic, metaforic (Numeri 23:7.18; Isaia 14:4; Mica 2:4); (4) o pildă
(Ezechiel 17:2; 20:49); 5) un poem (Numeri 21:27-30); (6) scurte enunţuri de înţelepciune etică
(1 Regi 4:32; Proverbe 10:1). Termenul acesta sugerează o nouă direcţie în cuvintele lui Iov.
Exprimarea polemică şi emoţională face loc cuvintelor bine gândite şi raţionale. Observaţi
repetarea termenului în Iov 29:1.

2 „Viu este Dumnezeu, Care nu-mi dă dreptate, Cel Atotputernic, Care mi-a amărât
sufletul,

Viu este Dumnezeu. Acesta este unicul loc unde Iov recurge la un jurământ. În împrejurările
solemne în care se afla, când face ultimul apel către prietenii săi, Iov socoteşte de bine să-şi
înceapă observaţiile cu un apel la Dumnezeu ca martor al lui (vezi Judecători 8:19; Rut 3:13;
1 Samuel 14:39; 2 Samuel 4:9; 12:5; 1 Regi 2:24; 2 Regi 5:20; 2 Cronici 18:13; Ieremia 38:16).
De aşa natură este încrederea lui Iov în propria lui sinceritate, încât se simte liber să apeleze la
Dumnezeul care se părea că îl tratase ca şi cum ar fi fost vinovat.

3 că atâta vreme cât am suflare, cât am suflarea lui Dumnezeu în nările mele,

Suflare. [Răsuflarea, KJV]. Ebr. neshamah, din rădăcina nasham, "a gâfâi".
Suflarea. [duhul, KJV]. Ebr. ruach. Un cuvânt sinonim uneori cu neshamah, dar având şi alte
sensuri, ca de pildă "vânt" (vezi la cap. 26:13) şi principiul însufleţitor al vieţii (vezi la
Eclesiastul 3:19).

4 buzele mele nu vor rosti vreo nedreptate şi limba mea nu va spune nimic înşelător.

Înşelător. [Nelegiuire, KJV]. Prietenii lui Iov căutaseră să obţină de la el o mărturisire a

vinovăţiei. Iov nu numai că stă tare conştient de integritatea lui, dar face şi un legământ clar cu
privire la loialitatea lui viitoare. Fără să ţină seama de presiune sau de tradiţie, Iov e hotărât să fie
cinstit.

5 Departe de mine gândul să vă dau dreptate; îmi voi apăra integritatea până îmi voi
da suflarea!

Să vă dau dreptate. Prietenii lui Iov susţinuseră cu hotărâre vinovăţia lui. Într-un limbaj hotărât,
Iov refuză să admită corectitudinea poziţiei lor. Unii oameni, constrânşi fiind, admit că au făcut de
care nu sunt vinovaţi. Iov refuză cu încăpăţânare să facă lucrul acesta.

~ 106 ~
6 Îmi voi susţine neclintit dreptatea, inima nu mă va mustra pentru nici una din
zilele mele.
Susţine. Cineva ar putea să piardă averea, familia, prietenii, sănătatea şi totuşi să aibă un izvor
nesecat de mângâiere - o conştiinţă curată (vezi Fapte 23:1; 24:16; 1 Corinteni 4:3.4;
2 Timotei 1:3; 1 Ioan 3:21).

7 Fie ca duşmanul meu să fie ca cel rău şi împotrivitorul meu ca cel nedrept.
Duşmanul. Versetul acesta, cu imprecaţiile asupra duşmanilor lui Iov, constituie începutul celei
de a doua părţi a capitolului.

8 Ce nădejde mai are cel lipsit de evlavie când Dumnezeu îi taie firul vieţii, când
Dumnezeu îi ia viaţa?
Lipsit de evlavie. [Făţarnic, KJV]. Sau "celui necredincios". Vezi Marcu 8:36.37. Afirmaţia
aceasta concordă cu cele spuse de Bildad la cap 8:13 şi de Ţofar la cap. 20:5.

9 Îi va auzi Dumnezeu strigătul când va veni necazul asupra lui?

Necazul. Făţărnicia conştientă şi impietatea continuă îl separă pe om de Dumnezeu, adesea
făcând imposibil răspunsul la cererile lui de ajutor. Prietenii lui Iov făcuseră afirmaţii
asemănătoare, aplicându-le la Iov.

10 Se va desfăta el în Cel Atotputernic? Va chema el pe Dumnezeu în orice vreme?

Va chema el…în orice vreme? Păcătosul se roagă numai cu ocazii speciale. El nu cultivă
deprinderea de a se ruga. El îngăduie treburilor sale zilnice să ocupe timpul său de rugăciune,
neglijează închinarea tainică pentru cel mai mic pretext şi curând o părăseşte de tot.

11 Vă voi învăţa despre puterea lui Dumnezeu! Nu vă voi ascunde căile Celui
Atotputernic.
Vă voi învăţa. Vezi la v. 13.

12 Voi înşivă aţi văzut toate acestea. De ce atunci toată vorbirea aceasta fără rost?
Voi. Iov nu intenţionează să spună prietenilor lui că nu au avut prilejul de a cunoaşte.

13 Aceasta este partea dată de Dumnezeu celui rău şi moştenirea dată de Cel
Atotputernic celui asupritor.
Partea[Soarta-trad. Cornilescu;Partea, KJV]. Versetele 13-23 prezintă tratarea unei probleme
total diferit de poziţia anterioară a lui Iov privitoare la pedepsirea nelegiuiţilor în viaţa aceasta
(vezi 9:22-24; 21; 24).
S-au făcut diferite încercări pentru a explica aparenta schimbare de teoriei presupunându-se:
(1) că acest pasaj este de fapt o cuvântare ţinută de Ţofar. Teoria aceasta este imposibil de
susţinut, deoarece pentru a o susţine trebuie să presupunem omiterea a două versete, unul între
v. 10 şi 11, introducându-l pe Ţofar ca vorbitor, şi unul la începutul capitolului 28,
reintroducându-l pe Iov. Se cere totodată schimbarea tuturor pronumelor din v. 11 şi 12 de la
persoana a doua plural la cea de-a doua singular, întrucât s-ar considera că Ţofar adresa cuvintele
acestea lui Iov.
(2) că Iov se străduieşte să retracteze afirmaţiile anterioare rostite cam pripit în focul controversei
şi nu prea bine gândite. Opinia aceasta are de partea ei faptul că îl păstrează pe Iov ca orator, dar
are împotriva ei pe acela că îl face pe Iov să-i înveţe pe prietenii săi ceea ce ei deja credeau şi ceea

~ 107 ~
ce afirmaseră de repetate ori (vezi v. 12). În plus îl face să le impute prietenilor săi nesăbuinţa de a
nu cunoaşte ceea ce ei încercaseră să-i recomandă atât de stăruitor (vezi v. 13).
(3) că Iov repetă argumentul pe care el îl anticipează că prietenii săi îl vor folosi ca răspuns la
cuvântarea lui prezentă. Totuşi nu există nimic care să indice o astfel de intenţie şi nu e nici o
replică la argument, aşa cum ar fi de aşteptat, dacă Iov ar fi atras atenţia asupra unui argument
anticipat.
(4) că Iov vorbeşte despre judecata finală. Ideea aceasta este înlăturată printr-o analiză atentă a
nenorocirilor, care descoperă că toate urmează să vină în viaţa aceasta prezentă. Moartea de care
se vorbeşte este moartea întâi, nu a doua.
(5) că Iov întoarce aici armele lor împotriva prietenilor lor şi invocă asupra lor nenorocirile despre
care ei declaraseră că sunt partea celor nelegiuiţi. Acest punct de vedere pare să se integreze în
succesiunea de idei. Iov îşi reafirmase nevinovăţia (v. 1-6). Implicit, prietenii lui sunt acuzaţi,
deoarece aduc mărturie mincinoasă împotriva cuiva. Iov îi ameninţă cu aceleaşi grozăvii cu care
încearcaseră ei să-l intimideze. Le reproşează că au înţeles greu că au vorbiseră chiar împotriva lor
înşişi. Ideea aceasta, ca şi celelalte, este ipotetică, dar pare să ceară minimum de ajustări pentru a o
face să se încadreze în tabloul general.

14 Dacă i se înmulţesc copiii, soarta lor este sabia şi urmaşii lui nu vor avea
niciodată mâncare de ajuns.

Copiii. Iov îşi pierduse fiii, lucru care pentru prietenii lui era un indiciu al păcătoşeniei lui. Iov
însuşi susţinuse că copiii celui nelegiuit prosperă (28:8.11).

15 Ciuma îi va îngropa urmaşii, iar văduvele acestora nu-i vor jeli.

Urmaşii. Supravieţuitorii vor fi nimiciţi de ciumă, vor fi îngropaţi şi uitaţi (vezi Levitic 26:25;
2 Samuel 24:13; Ieremia 14:12; 15:2).

16 Deşi el adună argintul precum adună ţărâna şi hainele precum grămezile de lut,

17 lucrurile pe care el le strânge le va îmbrăca cel drept, iar cel nevinovat va împărţi
argintul lui.

18 Casa zidită de el este ca cea a unei molii, ca o colibă făcută de un străjer.

Molii. Un simbol al fragilităţii, stricăciunii şi slăbiciunii.

Colibă. Aceasta se referă la colibe sau la adăposturi din crengi, făcute în vii sau livezi ca locuinţe
temporare (vezi Isaia 1:8; Plângeri 2:6). Ele erau locuinţele cele mai slabe şi perisabile. Nelegiuiţii
nu au stabilitate, constanţă şi siguranţă.

19 Când se culcă e bogat, dar nu va mai fi aşa; când îşi deschide ochii toate s-au
dus.

Bogat. Expresia poate fi redată, "el se culcă bogat".

Nu va mai fi aşa[Moare despuiat-trad. Cornilescu;Nu va fi adunat, KJV]. LXX redă: "nu va
adăuga", adică experienţa nu va fi repetată.
Toate s-au dus. [El nu este, KJV]. Sau, "ea nu e". Fie omul se scoală şi se trezeşte ruinat sau în
mâinile ucigaşilor, fie se trezeşte pentru a vedea că averea lui a dispărut.

~ 108 ~
20 Spaimele îl cuprind ca un şuvoi; o vijelie îl smulge în timpul nopţii.

Spaimele. Compară cu Iov 18:14; 20:25; Psalm 18:4.

21 Vântul de răsărit îl ia şi îl duce, îl smulge din locul său ca o furtună.

Vântul de răsărit. Compară cu Iov 1:19; 9:17; 15:2; 38:24; Isaia 27:8; Ezechiel 27:26. Venind din
deşertul arabic, vântul de răsărit aducea arşiţă şi secetă, aşa cum cel de apus aducea ploaia.

22 Vuieşte asupra lui fără milă când el fuge grăbit de puterea lui.

[Dumnezeu-trad. Cornilescu]. Cuvântul acesta este adăugat. E logic să considerăm furtuna ca

fiind în continuare subiectul. "Ea [furtuna] se va arunca asupra lui şi nu va cruţa."

23 Îi bate din palme în derâdere şi-l goneşte cu glas şuierător.

Bate din palme. E tot neclar dacă subiectul propoziţiei este în continuare "vântul de răsărit",
"Dumnezeu" sau "oamenii". În orice caz, omul nelegiuit este victima batjocurii.

Comentarii Ellen G. White:

5�
AA 575; 3T 311; 4T 525

~ 109 ~
Capitolul 28
1 Cu siguranţă, argintul are o mină din care este scos, iar aurul are un loc unde este
curăţit.
Argintul are o mină. [Este un filon de argint, KJV]. Capitolul acesta este unul dintre cele mai
vechi şi mai alese lucrări de istorie naturală din lume. El este totodată unul dintre cele mai mari
poeme ale literaturii. Capitolul acesta nu e un argument, ci o meditaţie. Intenţia lui pare să fie
aceea de a arăta că omul trebuie să accepte providenţa divină, chiar dacă este posibil să n-o
înţeleagă. Iov arată că omul a făcut descoperiri surprinzătoare cu privire la natură, dar adevărata
cunoaştere se găseşte doar în temerea de Domnul.
Săparea de mine de argint şi de aur e menţionată ca un exemplu de iscusinţă a omului. În Vechiul
Testament mineritul mai este pomenit doar în Deuteronom 8:9, unde Canaanul e descris ca o ţară
cu fier şi aramă. Diodorus descrie astfel cum se făcea mineritul în vechime: Se sapă puţuri care
înaintează adânc în munte pe urma filoanele de cuarţ. Focul este folosit pentru a face piatra să se
sfărâme, apoi aceasta este cărată afară de oameni care poartă candele. Cuarţul este fărâmiţat, făcut
pulbere şi spălat până când rămâne aurul (vezi Erman, Life in Ancient Egypt, p. 463). Cartea lui
Iov descoperă că, până şi în acele vremuri îndepărtate, metodele acestea de lucru erau cunoscute
(vezi Genesa 2:11.12; 4:22).

2 Fierul este luat din pământ şi arama este scoasă din minereu.
Fierul. Acesta este menţionat aici ca o ilustraţie a iscusinţei şi priceperii omului (vezi la
Genesa 4:22; cf. Numeri 35:16; Deuteronom 27:5).
Arama. [Alama, KJV]. Aici e vorba de cupru sau bronz (vezi Genesa 4:22; Exod 25:3; 26:11).
Pomenirea "pietrei" din care se topeşte arată că metalul era extras din minereu. Aceasta e dovada
că se are în vedere arama. Alama e de fapt un aliaj de cupru şi zinc şi deci un compus. Aliajul
acesta a ajuns să fie folosit pe scară largă doar recent. Bronzul, un aliaj de cupru şi cositor, e mult
mai vechi. Ori de câte ori e menţionată "alama" [KJV] în Vechiul Testament se are în vedere fie
cuprul, fie bronzul.

3 Omul pune capăt întunericului şi caută până în locurile cele mai adânci după
minereurile ascunse în cel mai negru întuneric.
Capăt întunericului. Se pare că se face în continuare referire la operaţiunile de minerit, iar ideea
este că oamenii sapă în locuri întunecoase. Ei aduc lumină - fie lumină artificială, fie lumina zilei -
în locuri care n-au văzut niciodată mai înainte lumina.
Cel mai negru întuneric. Vezi cap. la 3:5

4 El sapă un puţ departe de locuinţa oamenilor, în locuri necălcate de piciorul

omului; el stă atârnat şi se clatină, departe de oameni.
Sapă un puţ. [Potopul izbucneşte, KJV]. Sensul acestui verset nu e clar. Iov pare să vorbească tot
de operaţiunile de minerit. Neclaritatea poate să vină dintr-o aluzie la practicile cunoscute pe
atunci, dar necunoscute acum. Poate fi descrierea unui proces de scufundare a unui tunel într-o
mină. Cuvântul redat "potop" (KJV) este folosit şi pentru a se referi la un râu, la un izvor.

5 Pământul din care vine hrana e răscolit pe dedesupt ca de foc.

Vine hrana[Iese pâinea-trad. Cornilescu]. Expresia aceasta este foarte neclară. Unii au presupus
că se face referire la o anumită substanţă combustibilă asemănătoare cărbunelui, care era extrasă
din pământ în unele locuri din Arabia. Dacă lucrul acesta e adevărat, ideea ar fi că acelaşi pământ
care produce pâine, când e răsturnat, produce combustibil pentru foc. Alţii consideră că Iov

~ 110 ~
vorbeşte despre pietrele preţioase amintite în versetele următoare, despre care s-ar putea spune că
strălucesc ca jăratecul de cărbuni.

6 Safirul a(Sau: lapis lazuli) iese din pietrele lui şi colbul lui are pulbere de aur.
Safirul. Mineralul acesta era o piatră semi-preţioasă, probabil ce e cunoscut azi sub numele de
lapis lazuli (vezi Exod 28:18).

7 Nici o pasăre de pradă nu ştie acea cărare ascunsă, nici ochiul şoimului n-a
văzut-o.
Nici o pasăre…nu ştie acea cărare ascunsă. Cel care caută pietre şi metale preţioase umblă pe o
potecă pe care nu o vede nici măcar o pasăre cu privirea ageră.

8 Nici fiarele cele mai mândre n-au călcat pe ea, leul n-a trecut niciodată pe acolo.
Leul. Leul care se aventurează în locurile cele mai primejdioase în urmărirea prăzii nu a îndrăznit
să meargă acolo unde s-a dus omul în căutare de pietre preţioase şi de aur.

9 Omul pune mâna pe stânca de cremene şi răstoarnă munţii din rădăcini.

Răstoarnă. Continuă să fie în discuţie mineritul. Ideea este că nimic, oricât de dificil, nici chiar
tăierea rocii celei mai dure, nu-l împiedică pe miner să-şi facă munca.

10 El sapă şanţuri în stâncă şi ochii lui îi văd toate bogăţiile.

Sapă. [Taie, KJV]. În minerit omul sapă canale cu scopul de a îndepărta apa care se adună în
mine.

11 El caută b(LXX, Aquila, VUL; TM: stăvileşte) izvoarele râurilor şi aduce la

lumină lucruri ascunse.
Caută[Opreşte-trad. Cornilescu;Leagă, KJV]. Aceasta s-ar putea referi la crearea de diguri,
stăvilare şi terasamente pentru a dirigui apa în procesele mineritului.
Lucruri ascunse. Comorile ascunse, aurul şi gemele, care sunt îngropate adânc în pământ.
Ilustraţia a fost admirabil aleasă. Obiectivul lui Iov era de a arăta că adevărata înţelepciune nu se
găseşte prin ştiinţă omenească sau printr-o simplă investigaţie. De aceea, el alege un caz în care
omul şi-a demonstrat cel mai bine iscusinţă şi înţelepciunea şi în care a pătruns cel mai mult în
întuneric. El şi-a săpat puţul printre roci, a închis izvoarele care izbucneau şi a descoperit comori
care stăteau îngropate de generaţii. Dar toate acestea nu l-au făcut în stare să priceapă lucrările
conducerii lui Dumnezeu.

12 Dar unde poate fi găsită înţelepciunea? Unde locuieşte priceperea?

Înţelepciunea. Acum Iov trece la aplicarea ilustraţiei sale. Obiectivul lui este de a arăta că
înţelepciunea nu se găseşte în cea mai profundă ştiinţă sau în cele mai mari realizări ale oamenilor.

13 Omul nu-i cunoaşte locuinţa c(Sau: valoarea); ea nu poate fi găsită pe pământul

celor vii.

Locuinţa.Ebr. 'erek, propriu-zis,"evaluare". LXX redă hodos, "cale", care e traducerea ebr. derek.
Ambele variante au sens.
Pământul. Omul trebuie să caute o obârşie mai înaltă a înţelepciunii. Adevărata înţelepciune vine
prin descoperire divină.

~ 111 ~
14 Adâncul zice: «Nu este în mine!», iar marea zice: «Nu este la mine!»
Adâncul. Ebr. tehom, "adânc", "mare", "abis" (vezi la Genesa 1:2); uneori folosit pentru ape
subterane (Genesa 7:11; Deuteronom 8:7). Ideea este că vastele adâncimi pot fi cercetate, dar
adevărata înţelepciune nu va fi găsită acolo.

15 Ea nu se dă în schimbul aurului ales, nici preţul ei nu poate fi cântărit în argint.

Aurului. Aurul este amintit de 5 ori în v. 15-19. Sunt folosite 4 cuvinte ebraice diferite, pentru a
spori forţa imaginii, arătând că nu există nici aur, de nici un fel, cu care să se poată compara
înţelepciunea.

16 Ea nu poate fi cumpărată cu aur de Ofir şi nici cu onix preţios sau cu safir.

Auru de Ofir. Cuvântul folosit aici pentru "aur" e deosebit de cuvântul folosit pentru aur în
versetul anterior. Aurul din Ofir era deosebit de apreciat. Cu privire la locul unde se afla Ofirul,
vezi 1 Regi 9:28.
Onix... safir. Probabil pietre semipreţioase sau pietrele care poartă astăzi numele acestea.

17 Nici aurul, nici diamantul nu se pot compara cu ea, nici nu poate fi schimbată pe
bijuterii de aur.
Aurul. Vezi la v. 15.
Diamantul. [Cristalul, KJV]. Cuvântul ebraic tradus astfel nu apare nicăieri în altă parte a Bibliei.
S-a considerat că înseamnă "sticlă" şi aici s-ar putea referi la vreo formă de cristal de rocă.

18 Coralul şi cristalul nu merită a fi amintite, preţul înţelepciunii este dincolo de al

mărgăritarelor.
Coralul[Mărgeanul-trad. Cornilescu]. Ebr. Ra'moth. Piatra sau o substanţă preţioasă la care se
face referire aici nu e sigură. Aplicarea cuvântului la mărgean [coral] nu este o interpretare
rabinică.
Cristalul. [Perlele, KJV]. Cuvântul acesta se prea poate să însemne "cristal".
Mărgăritarelor. [Rubinele, KJV]. Identificarea exactă a pietrei nu este cunoscută (vezi
Proverbe 3:15; 8:11; 20:15; 31:10; Plângeri 4:7).

19 Topazul de Cuş d(Regiunea Nilului Superior; Etiopia şi teritoriile învecinate) nu

se poate compara cu ea, ea nu poate fi cumpărată cu aur curat.
20 De unde vine atunci înţelepciunea? Unde locuieşte priceperea?
De unde? Având în vedere că înţelepciunea nu poate fi scoasă din mină şi nu poate fi cumpărată,
unde poate fi aflată? Întrebarea aceasta, pusă în v. 12, este repetată pentru subliniere. Aceasta este
întrebarea fundamentală căreia i se acordă atenţie în acest capitol.

21 Ea este ascunsă de ochii tuturor celor vii, ascunsă chiar şi de păsările cerului.

Este ascunsă. Nici locuitorii pământului şi nici ai cerului nu cunosc răspunsul la această
întrebare. Termenul "celor vii" s-ar putea ca, în mod figurat, să se refere la regnul animal, astfel
făcând o echilibrare în text între fiare şi păsări.

~ 112 ~
22 Locul Nimicirii e(Ebr.: Abadon) şi Moartea zic: «Am auzit doar vorbindu-se
despre ea.»
Locul Nimicirii. [Nimicirea, KJV]. Ebr. 'abaddon (vezi la cap. 26:6). Iov vorbise despre
descoperirile ştiinţei, dar în nici una din ele nu a fost găsită adevărata înţelepciune. Ea n-a fost
găsită în tunelul pe care omul l-a săpat în pământ. Ea nu poate fi cumpărată cu argint, cu aur sau
cu pietre preţioase. Nici păsările, nici fiarele nu o cunosc. Acum se fac cercetări pe tărâmurile
Distrugerii şi ale Morţii. Prin personificare, acestea sunt prezentate ca dând un răspuns vag şi
nesatisfăcător: "noi am auzit vorbindu-se de ea."

23 Dumnezeu cunoaşte calea spre ea şi doar El ştie unde locuieşte,

Dumnezeu cunoaşte. Omul a extins cercetările ştiinţei cu mult dincolo de limitele cunoştinţei
atinse pe vremea lui Iov. El a săpat în tainiţele atomului. Cu toate acestea, afirmaţia lui Iov este la
fel de valabilă şi astăzi ca şi atunci când a fost rostită. Adevărata înţelepciune vine numai prin
descoperire divină.

24 pentru că El se uită până la marginile pământului, vede tot ce se întâmplă sub

ceruri.
El se uită. [El priveşte, KJV]. Un tablou al omniprezenţei şi atotştiinţei lui Dumnezeu. Viziunea
lui Dumnezeu nu e limitată sau distorsionată. El vede ceea ce omul nu poate să vadă.

25 Când i-a dat vântului puterea şi a hotărât mărimea apelor,

Vântului... apelor. Aceste elemente aflate cel mai puţin sub controlul omului sunt sub controlul
lui Dumnezeu. Acela care cântăreşte vânturile şi măsoară apele este o Sursă de înţelepciune
vrednică de încredere pentru omenire.

26 când a dat o lege pentru ploaie şi o cărare pentru trăsnet,

Lege pentru ploaie.Acela care conduce aceste elemente este îndreptăţit să le descopere oamenilor
adevărul şi poate descoperi principiile pe temeiul cărora este administrată guvernarea Lui.

27 atunci s-a uitat la înţelepciune şi a lăudat-o; a aşezat-o şi a încercat-o.

S-a uitat. Versetul acesta cuprinde o impresionantă suită de verbe care descoperă legătura lui
Dumnezeu cu înţelepciunea. El o înţelege şi o descoperă. Înţelepciunea n-are altă sursă (vezi
Proverbe 8:22-30). Înţelepciunea nu e rezultatul întâmplării. Ea e însumată în Dumnezeu, întrucât
El este Cauza primară.

28 Apoi i-a zis omului: «Frica de Domnul – acesta este înţelepciune şi depărtarea de
rău este pricepere.»”
[Iată-trad. Cornilescu]. Acum Iov arată ascultătorilor săi concluzia spre care se canalizează
întregul capitol. Ce este înţelepciunea? Răspunsul e dat - "frica de Domnul". Adevărata
recunoaştere a lui Dumnezeu şi supunerea faţă de El sunt factorii importanţi. Umilinţa, temerea,
respectul, adorarea, credinţa acestea sunt aspecte ale înţelepciunii care depăşesc cunoştinţa
omenească. Ce este priceperea? Răspunsul e la fel de clar - "Depărtarea de rău". Priceperea
[înţelegerea] este mai mult decât intelectuală - ea este etică. Ea cere un standard de vieţuire.
Reverenţa şi corectitudinea - acestea sunt cele două cerinţe ale lui Dumnezeu. Mica (cap. 6:8)
vorbeşte despre aceste două trăsături de caracter ca fiind dreptatea şi mila faţă de om şi umblarea
smerită cu Dumnezeu. Compară cu Matei 22:36-40.
Comentarii Ellen G. White: 10 �;PK 265;12-28 �;MH 430; 8T 280;14-18 �;COL 107;15, 16
�;5T 544;15-18 �;Ed 18;16 �;�;CT 132;28 �;�;DA 89; PP 222.

~ 113 ~
Capitolul 29

1 Iov şi-a continuat discursul şi a mai zis:

Şi-a continuat discursul[A luat din nou cuvântul în pilde-trad. Cornilescu] De la profunda lui
meditare asupra naturii adevăratei înţelepciuni şi contrastul dintre realizările omului şi ştiinţa
nemărginită a lui Dumnezeu, Iov se îndreaptă spre un alt contrast pe care el îl urmăreşte în două
capitole (cap. 29 şi 30). Discursul acesta prezintă contrastul dintre ceea ce fusese şi ceea ce este
Iov - dintre condiţia lui în vreme de prosperitate şi aceea la care fusese adus prin suferinţă.
Descrierea vieţii lui de dinainte din cap. 29 răspunde eficient la acuzaţiile prietenilor săi cu privire
la caracterul şi la purtarea lui.

2 „O! de-aş mai fi ca în lunile trecute, ca în zilele când mă păzea Dumnezeu!

Lunile trecute. Nimeni nu a dorit vreodată mai mult decât Iov "zilele bune de altădată". Puţini
oameni au suferit o mai mare răsturnare de situaţii sau nu au avut motive mai puternice să
nutrească amintirea vremurilor trecute.
Mă păzea. Sau "veghea asupra mea". În expresia aceasta se poate vedea nu numai un dor după
binecuvântările materiale din trecut, dar şi o izolare de purtarea de grijă a lui Dumnezeu care
odinioară îi părea atât de aproape. Strigătul lui Iov este ca al unui copil rămas orfan.

3 Când candela Lui lumina peste capul meu şi prin lumina Lui umblam în întuneric!

Candela. Compară cu Iov 18:6; 21:17; Psalm 18:28. Dumnezeu fusese o lumină pentru Iov.
Deodată lumina aceea se stinsese lăsându-l să bâjbâie prin întuneric. Dar el îşi mai aminteşte
lumina, o doreşte şi nădăjduieşte împotriva oricărei nădejdii că va putea să o găsească din nou.
Compară cu Proverbe 20:27.

4 Când eram în zilele puterii mele, când prietenia lui Dumnezeu era peste cortul
meu,

În zilele puterii mele. [În zilele tinereţii mele, KJV]. Literal, "în zilele toamnei mele". Iov se
gândeşte probabil la zilele maturităţii la care ajunsese atunci când nenorocirile lui s-au abătut
asupra lui.
Era. [taina, KJV]. Ebr. sod, "sfat" sau "consiliu", de unde vine ideea unei prietenii intime. LXX
redă astfel propoziţia aceasta: "Când Dumnezeu Se îngrijea de casa mea." Iov pare că zugrăveşte
pe Dumnezeu ca pe un prieten care vine la cortul lui şi bucuria pe care o are în prezenţa lui
Dumnezeu şi prin participarea la planurile divine. Acum părea că Dumnezeu îl uitase. El nu mai
înţelege căile lui Dumnezeu, iar Dumnezeu l-a lăsat să sufere singur fără să-i explice de ce a venit
asupra lui o astfel de suferinţă.

5 când Cel Atotputernic era încă cu mine şi copiii mei erau în jurul meu,

Era încă cu mine. Iov, din cauza suferinţelor sale, ajunsese să considere că Cel Atotputernic nu
mai era cu el (vezi 6:4; 7:19; 9:17; 10:16).
Copiii. Cele două experienţe care îl chinuiau mai mult pe Iov sunt puse alături în versetul acesta -
aparenta retragere a prieteniei lui Dumnezeu şi pierderea copiilor săi. Cea mai mare fericire are în
ea posibilitatea celei mai mari întristări. Cele mai mari binecuvântări, când dispar, lasă cel mai
mare gol.

~ 114 ~
6 când mi se scăldau paşii în smântână, iar stânca turna lângă mine pâraie de
untdelemn.
Smântână. [Unt, KJV]. Untul şi untdelemnul erau simboluri ale prosperităţii la orientali. Iov
descrie viaţa sa de dinainte ca o vreme când untul şi laptele erau tot atât de obişnuite ca apa şi
când terenul pietros pe care creşteau măslinii revărsau râuri de untdelemn.
Untdelemnul era folosit pentru hrană, pentru iluminat, pentru ungerea trupului şi în scopuri
medicinale (Deuteronom 32:13.14) şi era un produs preţuit şi valoros.

7 Când mergeam la poarta cetăţii, când îmi pregăteam scaunul în piaţă,

La poarta. Iov aminteşte 3 surse primare ale fericirii lui anterioare: (1) comuniunea cu
Dumnezeu, (2) tovărăşia copiilor săi şi (3) respectul semenilor săi. Cea mai mare atenţie e dată, în
acest capitol, celei din urmă experienţe. Poarta era locul unde se împărţea dreptatea şi se rezolvau
treburile publice. Aici se adunau mulţimile şi aduceau respect lui Iov ca unui conducător al lor
(Neemia 8:1.3.16).
Scaunul. Se aducea un scaun şi se pregătea locul unde urmau să stea judecătorii pentru a audia
cazurile şi pentru a da sentinţa.

8 cei tineri mă vedeau şi se trăgeau înapoi şi cei bătrâni se ridicau şi rămâneau în

picioare,
Cei tineri. Întreaga scenă este o ilustraţie frumoasă a manierelor orientale şi a respectului arătat
unui bărbat cu personalitate şi distincţie. Tinerii se retrăgeau discret, iar vârstnicii se ridicau în
picioare cu adânc respect. Omagiul adus nu era atât de mult pentru vârstă, cât pentru demnitate.

9 conducătorii se opreau din vorbit şi-şi puneau mâna la gură,

Conducătorii. Mai marii aceştia nu îndrăzneau niciodată să susţină o părere deosebită de a lui
Iov, atât de mult respectau ei înţelepciunea şi caracterul lui (cf. 21:5).

10 glasul căpeteniilor amuţea şi li se lipea limba de cerul gurii.

11 Oricine mă auzea mă vorbea de bine şi oricine mă vedea era de partea mea,
Oricine[Urechea-trad. Cornilescu]. O personificare a "celor care mă auzeau", cum este ochiul
pentru "cei care mă vedeau". Versetul acesta vorbeşte atât despre mai mari şi căpetenii, cât şi
despre popor. Oamenii de rând salutau pe Iov ca pe un apărător şi un protector, iar el obţinea
satisfacţia care vine de pe urma iubirii sincere a poporului.

12 pentru că scăpam pe săracul care cerea ajutor şi pe orfanul care nu avea sprijin.
Scăpam. Versetul acesta descoperă sufletul lui Iov în contrast cu acuzaţiile prietenilor lui (vezi
22:5-10). Printre principiile etice cel mai des subliniate din Vechiul Testament se numără
dreptatea pentru săraci şi mila pentru cei neajutoraţi (vezi Psalm 72:12-14; Proverbe 21:13;
24:11.12; Isaia 1:17).

13 Omul care murea mă binecuvânta; făceam inima văduvei să cânte de bucurie.

Care murea. [celui gata să piară, KJV]. Se face referire la omul care era învinuit pe nedrept şi era
în primejdia să fie executat sau la omul care era aproape mort din cauza sărăciei şi lipsei. Nu
există recunoştinţă mai entuziastă şi mai sinceră decât a unei persoane către binefăcătorul ei care a
scăpat-o de la o moarte sigură.
Inima văduvei. Iov a trăit într-o vreme când supravieţuirea claselor neajutorate, precum văduvele
şi orfanii, depindea de mărinimia persoanelor pline de înţelegere. Nu existau "organizaţii de

~ 115 ~
binefacere", aşa cum există azi în unele ţări, pentru a face faţă nevoilor oamenilor. Oameni precum
Iov aduceau multă fericire celor pe care îi ajutau.

14 Mă îmbrăcam cu dreptatea precum cu o haină, judecata dreaptă îmi era robă şi

turban;
Mă îmbrăcam. Dreptatea şi neprihănirea se regăseau atât de mult în Iov, încât ele deveniseră
caracteristici distinctive, prin care oamenii îl recunoşteau (Isaia 61:10; cf Psalm 109:18.19).

15 eram ochi pentru cel orb şi picior pentru cel olog;

Cel orb. În vremurile străvechi, înainte de apariţia ştiinţei medicale moderne, orbii erau
numeroşi. Adesea îşi mai prelungeau viaţa cerşind. Iov nu îi uitase pe aceşti oropsiţi ai soartei.
Acest exemplu arată că darurile lui nu erau doar o bucăţică de pâine. Se pare că el făcea tot
posibilul pentru a le împlini nevoile. O astfel de binefacere l-ar îndreptăţi să spună că el era "ochi"
pentru orb şi "picior" pentru şchiop.

16 eram tată pentru cel în nevoie şi cercetam cauza celui străin.

Cel în nevoie. Vezi v. 12. Darurile lui Iov erau pe măsura milei lui.
Cauza celui străin. Mai bine "pricina aceluia pe care nu-l cunoşteam". Construcţia este similară
cu aceea tradusă "celui ce nu cunoaşte" (18:21). Iov era gata să depună eforturi în favoarea
străinilor, să urmărească să li se facă dreptate.

17 Zdrobeam colţii celui nedrept şi smulgeam prada din dinţii lui.

Zdrobeam colţii[Rupeam falca-trad. Cornilescu]. Metafora e luată din incidentele vânătoreşti. Iov
îl compară pe nelegiuit cu o fiară sălbatică care are victima neputincioasă sub stăpânirea lui. El se
descrie ca pe unul care salvează asemenea victime prin ruperea fălcii fiarei de pradă.

18 Îmi ziceam: «Voi muri în cuibul meu şi zilele mele vor fi multe ca nisipul.
Cuibul. O metaforă pentru "locuinţă" sau "cămin".
Ca nisipul. O comparaţie pentru viaţa lungă.

19 Rădăcinile mele vor ajunge la apă şi roua va sta toată noaptea pe ramurile mele;
Rădăcinile mele. Iov se compară în starea lui prosperă de dinainte cu un pom care creşte pe
malurile unui râu, hrănit de apa care ajunge la rădăcinile lui şi de roua de pe frunzele şi crengile
lui (vezi Genesa 27:39; Psalm 1:3; 133:3; Ieremia 17:8).

20 gloria mea va fi mereu proaspătă, iar în mână voi avea întotdeauna un arc nou.»
Arc. Un simbol al forţei (Genesa 49:24). Iov nu era istovit; el devenea tot mai viguros, tot mai
puternic.

21 Toţi mă ascultau şi aşteptau, tăceau aşteptând sfatul meu.

Sfatul. În v. 7, Iov vorbise de slujba lui de judecător. Acum se referă la poziţia pe care o ocupase
printre concetăţenii săi ca bărbat de stat şi consilier.

22 După ce vorbeam, nu mai vorbea nimeni, şi cuvântul meu cădea peste ei ca

picăturile de ploaie.

~ 116 ~
23 Ei mă aşteptau cum se aşteaptă ploaia, îşi deschideau gura ca după ploaia târzie
a(Sau: ploaie primăveratică, sezonul ploios în Canaan începând în octombrie şi
sfârşindu-se în aprilie).

Ploaia. A compara sfatul lui Iov cu ploaia însemna a-i da cea mai mare valoare. "Ploaia târzie" se
referă la ploile de primăvară, care contribuiau la coacerea recoltei (vezi vol II, p. 108,109; cf.
Deuteronom 11:14; Ieremia 3:3; 5:24; Ioel 2:23; Osea 6:3).

24 Când îşi pierdeau încrederea, le zâmbeam, şi seninătatea feţei mele le era scumpă
b(Sensul în ebraică al acestui vers este nesigur; sau: şi nu puteau izgoni seninătatea
(lumina) de pe faţa mea).

Le zâmbeam. [Dacă râdeam la ei, ei nu credeau, KJV]. Vechii comentatori iudei au considerat că
textul acesta vrea să spună că oamenii respectau atât de mult valoarea lui Iov, încât nu credeau că
este posibil ca el să râdă cu ei într-un mod familiar. O explicaţie mai plauzibilă este că Iov îl
înviora pe cel deznădăjduit cu zâmbetul său.
Feţei mele. Iov era capabil să-i ajute prin zâmbetul lui pe cei descurajaţi şi descumpăniţi, iar
descurajarea altora nu-i putea întuneca faţa. El avea destule resurse spirituale pentru a rămâne
fericit şi netulburat, cu toate că cei din jurul lui erau abătuţi.

25 Le alegeam calea şi le eram conducător, locuiam ca un rege în mijlocul cetelor

sale, eram ca unul care îi mângâie pe cei ce se jelesc.

Conducător. Versetul acesta pare să-l prezinte pe Iov în viaţa lui civică, administrativă şi casnică.
Ca magistrat, el alegea modalitatea, aplana neînţelegerile şi trona ca un împărat peste o armată,
păstrând ordinea şi disciplina. Ca om, se străduia să aline durerile semenilor lui şi să-i mângâie.
Pentru ce căuta Iov cu atâta sârg să se apere? Îi fusese pusă în seamă o enormă povară de
vinovăţie şi făţărnicie. Acuzaţiile acestea nu puteau fi lăsate să treacă fără să fie combătute.
Această relatare a fericirii de dinainte a lui Iov a fost menită să scoată în evidenţă prin contrast
mărimea chinului său.

Comentarii Ellen G. White: 4-16 �;Ed 142;11-16 �;�;7T 238;12-16 �;�;MB 40;15 �;
ML 243; T 521, 530;15-17 �;�;3T 518;16 �;ML 244; 4T 513; 5T 151;21-25 �;�;Ed 142.

~ 117 ~
Capitolul 30
1 Dar acum ei mă batjocoresc, ei, cei mai tineri decât mine, pe ai căror părinţi nu
i-am considerat vrednici să-i pun printre câinii turmei mele.
Dar acum.Acesta este unul dintre cele mai emoţionante capitole din carte. Iov zugrăveşte în el
contrastul dintre starea lui prezentă şi cea trecută.
Cei mai tineri. Se pare că prin locurile unde trăia Iov existau nişte oameni ticăloşi şi decăzuţi,
consideraţi hoţi de către vecinii lui, care vedeau în nenorocirile lui Iov un prilej de a-şi bate joc de
un membru al unei grupe superioare. Oamenii aceştia erau atât de josnici şi de stricaţi încât erau
evaluaţi ca fiind mai prejos decât câinii de la stână. Orientalii nu puteau folosi un limbaj care să
exprime mai bine dispreţul faţă de cineva decât numindu-l câine (vezi Deuteronom 23:18;
1 Samuel 17:43; 24:14; 2 Samuel 3:8; 9:6; 16:9; 2 Regi 8:13.)

2 Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mâinilor lor, de vreme ce rămăseseră fără

vigoare?
Mi-ar fi folosit. Iov pare să-i descrie pe cei care fuseseră aduşi prin înjosire şi sărăcie în postura
de a nu avea nici o valoare pentru un angajator. Acum, el însuşi, care cândva fusese onorat de mai
mari şi de conducători (cap. 29:9-10) a fost adus în postura în care oamenii din clasele cele mai
înjosite ale societăţii să nu-i arate nici un respect.

3 Epuizaţi de sărăcie şi de foame, cutreierau pustia a(Sau: rodeau rădăcini uscate),

noaptea, prin locuri părăsite şi pustii,
Sărăcie şi foame. Pentru ca să scoată în evidenţă propria sa soartă, Iov intră în amănunte pentru
ca să arate ticăloşia acestor oameni care îşi bat joc de el.
Cutreierau. Aceasta reprezintă traducerea LXX. Cuvântul ebraic tradus astfel apare doar de două
ori, aici şi în v. 17, unde forma participială este redată "roade" ["tendoane", KJV]. Mai corectă ar
fi traducerea "rozător" care de asemenea pare să fie înţelesul lui de aici. Aceşti oameni erau de
fapt, "rozătoare ale pustiului". Ei erau aduşi în postura să roadă rădăcinile şi arbuşti aflaţi în deşert.

4 smulgeau nalbă dintre arbuşti, mâncau chiar şi b(Sau: se încălzeau cu) rădăcini de
verigel.
Nalbă[Ierburile sălbatice-trad. Cornilescu]. Cuvântul tradus astfel se consideră în general că
descrie o plantă care are frunze mici, dese, cu gust acrişor. Acesta era comestibilă, dar nu era de
dorit ca hrană.
Rădăcini de verigel[Rădăcina de bucsău-trad. Cornilescu;Rădăcini de ienupăr, KJV]. Cuvântul
tradus bucsau ["ienupăr", KJV] apare doar aici în 1 Regi 19:4.5 şi în Psalm 120:4 [KJV]. Nu
putem fi siguri că e vorba de ienupăr. Probabil se are în vedere o plantă de mătură care creşte pe
valea Iordanului şi în Arabia. Nu trebuie confundată că ienupărul de azi.
Beduinii îşi aşează tabăra acolo unde creşte această plată pentru a fi feriţi de vânt şi de soare. Era
folosită ca hrană doar de cei care ajungeau foarte săraci. Acesta este "ienupărul" sub care a căutat
odihnă Ilie când fugea de răzbunarea Izabelei.

5 Erau izgoniţi din mijlocul oamenilor, striga lumea după ei ca după nişte hoţi.

Izgoniţi. Triburile nomade devin, aproape fără deosebire, triburi de jefuitori. Lipsite de sursele
obişnuite de întreţinere, recurgeau la jaf şi tâlhării. Era exasperant pentru Iov să ajungă obiectul
batjocurii unor haimanale ca acestea.

~ 118 ~
6 Ei locuiau în văi uscate, între stânci şi-n gropile pământului.

Văi. Asia apuseană este plină de ţinuturi stâncoase, brăzdate de prăpăstii şi crăpături, peşteri şi
scobituri. Ţinutul din jurul Petrei este probabil cea mai remarcabilă dintre aceste regiuni, dar mai
sunt multe altele care seamănă mult cu el. Cuvântul redat "stânci" în KJV poate fi tradus
"îngrozitoare" [ca în trd. Cornil.] cu sensul că aceşti nomazi locuiau prin cele mai îngrozitoare
prăpăstii din munţi, locuri aspre şi izolate, locuite doar de fiare sălbatice.

7 Urlau printre tufişuri, se îngrămădeau în mărăcini.

Urlau. Glasurile acestor rătăcitori erau ca strigătele măgarilor sălbatici.

Se îngrămădeau. Oamenii aceştia de cea mai joasă speţă prin felul lor de vieţuire, şi cu toate
acestea Iov ajunsese atât de jos încât devenise obiectul batjocurii lor. Faptul că el manifestă
înţelegere faţă de aceşti oameni este arătat de descrierea pe care o face, pe cât se pare, aceluiaşi
grup în capitolul 24:4-8. El nu-i dispreţuieşte, dar e descumpănit şi jignit de faptul că a ajuns mai
înjosit decât ei.

8 Fii ai nebunilor şi ai celor fără nume, ei au fost izgoniţi din ţară.

Fără nume[Fiinţe mârşave-trad. Cornilescu]. Literal, "oameni fără nume". Toată descrierea arată
către o întoarcere la o viaţă precum animalele. Ei nu aveau moştenire de familie, nu cunoşteau nici
unul din lucrurile mai bune ale vieţii, cu toate acestea erau gata să-şi bată joc de un om care
avusese cândva toate acestea.

9 Dar acum ei cântă, râzând de mine; am devenit de pomină printre ei.

Cântă,râzând de mine. Oamenii decăzuţi se distrează inventând cântece obscene despre aceia pe
care îi dispreţuiesc. Iov era victima unor asemenea înjosiri (vezi Iov 17:6; Psalm 69:12;
Plângeri 3:14).

10 Mă urăsc, se îndepărtează de mine, nu se sfiesc să mă scuipe în faţă.

Mă urăsc. E greu pentru Iov să-şi imagineze că înşişi oamenii care, în general, erau urâţi de
semeni îl urau pe el. Oamenii de cea mai joasă speţă se socoteau acum mult mai presus de el.
Să mă scuipe în faţă. Expresia ebraică poate să însemne fie a scuipa în faţă pe cineva, fie a scuipa
în faţa cuiva. Primul pare să fie modul cel mai natural de a traduce expresia ebraică.

11 Pentru că El mi-a slăbit coarda arcului c(Sau: mi-a desfăcut coarda cortului) şi
m-a smerit, ei nu mai au frâu faţă de mine.

Pentru că El mi-a slăbit coarda arcului[Nu se mai sfiesc-trad. Cornilescu;Pentru că mi-a slăbit
coarda, KJV]. Comparaţia pare să fie aceea a unui arc. Aplicaţia nu e clară în totalitate. S-ar putea
ca Iov să spună că Dumnezeu i-a slăbit coarda arcului său, adică i-a luat vigoarea. El e acum
victima celor mai slabi vrăjmaşi ai săi, care se aruncă asupra lui cu ferocitate fără frâu. Ei nu ţin
cont de nici o restricţie ce vine din respectul pentru rangul lui şi poziţia lui în societate şi din
valoarea lui morală şi-l insultă în tot felul.

~ 119 ~
12 La dreapta mea se ridică o gloată d(Sensul termenului în ebraică este nesigur).Ei
întind curse picioarelor mele şi ridică o rampă de asalt în drumul lor devastator către
mine.
O gloată. [Tineri, KJV]. Ebr. pirchach. Substantivul acesta nu mai apare în Vechiul Testament,
dar rădăcina de la care derivă este obişnuită şi înseamnă "a înmuguri", "a odrăsli", "a răsări". De
aceea, pirchach a fost tradus "pui" sau "progenitură" şi a fost aplicat gloatei deja descrise.
Întind. Iov pare să zică: "ei se aruncă asupra mea şi mă împing de pe cărare. Pe vremuri bătrânii
şi oamenii onorabili se ridicau şi stăteau în picioare înaintea mea, iar tinerii se trăgeau înapoi; dar
acum ticăloşii mă împing cu coatele şi mă dau la o parte. Mă lovesc cu picioarele, calcă peste
mine, mă înghesuie."

13 Îmi nimicesc cărările, îmi măresc necazul şi nimeni nu-i opreşte e(Sau: necazul, /
spunând: „Nimeni nu-l ajută!”).
Nimicesc cărările. Adică îmi nimicesc toate planurile. Prietenii de dinainte ai lui Iov nu s-au
dovedit a fi prieteni în ceasul încercării lui. Dimpotrivă, au fost o dezamăgire pentru el. Au făcut
ca povara suferinţei lui să fie şi mai mare prin lipsa lor de înţelegere. În loc să-i îngreuieze viaţa, ei
ar fi trebuit să facă exact contrariul. Ei au fost prieteni de vremuri bune, iar acum când furtunile
vieţii se abăteau asupra sufletului lui, nu-i aduceau nici o încurajare. "Prietenul la nevoie se
cunoaşte."
[În ajutor-trad. Cornilescu;Ei nu au ajutor, KJV]. Aceasta ar putea să spună că oamenii aceştia
sunt atât de dispreţuiţi şi de decăzuţi, încât nimeni nu le vine în ajutor.

14 Ajung la mine ca printr-o spărtură largă. Se rostogolesc printre dărâmături.

Spărtură. Aceasta s-ar putea referi la o spărtură făcută de un duşman în zidurile unei cetăţi. Când
un asemenea zid este afectat, armata duşmană se revarsă înăuntru (vezi Isaia 30:13).

15 Spaimele mă copleşesc, demnitatea mi-e smulsă ca de vânt, siguranţa mea se

risipeşte ca un nor.
Spaimele. Nenorocirile lui, duşmanii lui şi până şi prietenii lui conspiră pentru a umple sufletul
lui Iov de groază. Contrastul viu dintre trecutul plin de slavă şi prezentul întunecat tinde să
sporească groaza.
Demnitatea. [Sufletul, KJV]. Ebr. nedibah, "caracterul nobil", "nobleţea".
Ca de vânt. Comparaţia aceasta descoperă cât de nemiloasă era urmărirea. E greu să găseşti în
pustiu un adăpost împotriva vântului.
Siguranţa. Ebr. yeshu'ah, "mântuire", "scăpare", aici probabil "prosperitate". Împrăştierea unui
nor sub acţiunea vântului este un simbol potrivit pentru dispariţia prosperităţii şi bunăstării
anterioare a lui Iov.

16 Sufletul mi-e vărsat din mine, m-au cuprins zilele suferinţei.

Sufletul mi-e vărsat. [Mi se varsă sufletul, KJV]. Iov pare să fi trecut printr-o descompunere a
vieţii sale ce cu greu poate fi exprimată în cuvinte. Nenorocirile l-au afectat. El fusese greu rănit şi
încă nu e vindecat. El e zdrobit, lovit şi prăpădit.

17 Noaptea îmi străpunge oasele, iar durerile care mă rod n-au odihnă.

Oasele. Adesea prezentate în Scriptură ca fiind sediul unor dureri mari (vezi Psalm 6:2; 22:14;
31:10; 38:3; 42:10; Proverbe 14:30).
Mă rod. Literal, "rozătoare" (vezi la v. 3). Ziua şi noaptea Iov suferea pustiirile unor dureri
neîncetate.

~ 120 ~
18 Cu o mare putere Dumnezeu îmi smulge haina, mă strânge ca gulerul de la
tunică.
Îmi smulge haina[Haina îşi pierde faţa-trad. Cornilescu]. Interpretarea obişnuită a acestui pasaj
este că, din cauza naturii bolii lui, haina lui Iov îşi stricase faţa şi era murdară. Ar putea de
asemenea să însemne că în loc de a fi îmbrăcat cu un veşmânt obişnuit ca până aici, acum e
îmbrăcat cu un veşmânt de bube scârboase un veşmânt chinuitor, care se lipeşte de el la fel de
strâns ca şi gulerul tunicii sale.

19 El m-a aruncat în noroi şi-am ajuns ca ţărâna şi cenuşa.

20 Strig către Tine, dar Tu nu răspunzi; stau în picioare, dar Tu stai şi te uiţi la mine
f(Sau: dar nu-Ţi pasă de mine).
21 Ai devenit crud cu mine, mă loveşti cu tăria mâinii Tale,
Crud[Fără milă-trad. Cornilescu;Crud, KJV]. Afirmaţia aceasta trebuie înţeleasă ca reflectând
punctul de vedere al lui Iov sub presiunea suferinţei lui şi nu adevăratul caracter al lui Dumnezeu.

22 mă ridici deasupra vântului şi mă arunci în furia furtunii.

Deasupra vântului. Iov pare să zică: "sunt ca paiele luate de furtună şi purtate încoace şi încolo,
până când dispar."

23 Ştiu că mă duci la moarte, în locul hotărât pentru toţi cei vii.

La moarte. Acesta e limbajul disperării. Iov se clatină între nădejde şi deznădejde.

24 Nimeni nu întinde mâna unui om deznădăjduit, când strigă după ajutor în necazul
său.
Nu întinde mâna.[Nu-şi va întinde mâinile spre mormânt?, KJV]. LXX oferă un sens cu totul
diferit: "Oh, de aş putea să mă ţin cu mâinile, sau cel puţin să rog pe altul să facă aceasta pentru
mine."

25 N-am plâns eu pentru cel ce a avut zile grele? N-a fost întristat sufletul meu
pentru cel sărac?
N-am plâns eu? Din nou Iov face un apel pe temeiul vieţii lui de dinainte. El se simte îndreptăţit
să strige după ajutor, deoarece fusese totdeauna plin de compătimire faţă de alţii.

26 Dar când aşteptam binele, a venit răul şi când aşteptam lumina, a venit
întunericul.
Când aşteptam. [Când aşteptam, KJV]. Iov nu poate să înţeleagă de ce, atunci când fusese atât de
plin de compătimire cu alţii, să fie forţat să se lupte cu răul şi cu întunericul.

27 Măruntaiele îmi fierb fără încetare, zile de suferinţă vin peste mine.

Vin. Adică, m-au confruntat.

28 Umblu înnegrit, dar nu de soare. Mă ridic în adunare şi strig după ajutor.

~ 121 ~
29 Am ajuns frate cu şacalii şi tovarăş cu struţii.

Şacalii. [Balaurii, KJV]. Ebr. tannim, care este cuvântul şi pentru şacali sau lupi (vezi
Psalm 44:19; Isaia 13:22; 34:13; 35:7; 43:20; Ieremia 9:11; 10:22; 51:37; Mica 1:8; Maleahi 1:3).
Iov compară plângerile sale cu urletele animalelor sălbatice.

30 Pielea mi se înnegreşte şi cade, şi oasele îmi ard de febră.

Pielea mi se înnegreşte. Din simptomele acestea, precum şi din altele, unii au încercat să pună
diagnosticul bolii lui Iov (vezi la cap. 2:7).

31 Lira îmi este instrument de jale, iar fluierul meu scoate sunete de plâns.

Instrument de jale. Ceea ce înainte scotea sunete vesele, acum scoate melodii de jale şi plângere.
Aici este un contrast evident între experienţa trecută a lui Iov şi cea prezentă.

~ 122 ~
Capitolul 31

1 Am încheiat un legământ cu ochii mei, să nu-mi aţintesc privirea asupra unei

fecioare.

Am încheiat un legământ. Capitolul acesta reprezintă concluzia lungii cuvântări a lui Iov. În
cap. 29, Iov vorbise despre viaţa lui publică onorată şi despre onoare care-i era acordată odinioară.
În capitolul acestea el schiţează principiile care i-au călăuzit purtarea particulară. Principiile
acestea pot fi prezentate pe scurt după cum urmează: (1) castitate (v. 1-4); (2) seriozitate şi
sinceritate (v. 5.6); (3) cinste şi curăţie (v. 7.8); (4) loialitate faţă de legământul căsătoriei (v. 9-
12); (5) loialitate faţă de slujitorii săi (v. 13-15); (6) milă faţă de cei neajutoraţi (v. 16-23);
(7) lipsa lăcomiei şi idolatriei (v. 24-28); (8) bunătate faţă de duşmanii (v. 29-30); ospitalitate
(v. 31-32); (10) lipsa păcatelor ascunse (v. 33-37); (11) cinste în probleme privind proprietatea
(v. 38-40). Capitolul acesta oferă un rezumat amănunţit şi neobişnuit privind etica lui Iov. Este
neîntrecut ca exemplu de idealism nobil.
Aţintesc privirea asupra unei fecioare. [De ce să gândesc la o fecioară? KJV]. Literal, "să
gândesc la o fecioară". Compară cu Matei 5:27-28. Iov înţelegea că simpla evitare a actului
concret al adulterului nu era suficientă. Pentru a atinge standardul lui Dumnezeu, atât gândul, cât
şi fapta trebuie să fie curate. Iov a făcut faţă problemei făcând o înţelegere cu sine însuşi că nu va
îngădui minţii sale să răspundă la ademenirile poftei. În limbajul figurat al textului, un legământ
era încheiat între conştiinţă şi ochi - o înţelegere care impune ochilor obligaţia clară de a nu privi
ce ar putea naşte gânduri necurate.

2 Dar ce parte am de la Dumnezeu de sus şi moştenire de la Cel Atotputernic din

înălţimi?

Ce parte?[Ce soartă-trad. Cornilescu;Ce parte? KJV]. Sensul pare să fie: Dacă m-aş fi dedat
gândurilor necurate, ce parte sau moştenire aş fi putut aştepta de la Dumnezeu? Iov considera
drept o încumetare din partea unui om să cultive gânduri murdare şi să aştepte aprobarea şi
bunăvoinţa lui Dumnezeu. El avea o conştiinţă etică mult avansată faţă de aceea a majorităţii
contemporanilor lui şi de fapt a oamenilor din toate epocile istoriei omenirii

3 Oare necazul nu este pentru cel nedrept şi dezastrul pentru cei ce săvârşesc
fărădelegea?

4 Oare nu vede El căile mele şi nu numără El toţi paşii mei?

Nu vede El căile mele? [Nu vede El căile mele, KJV]. Iov recunoaşte că ochiul lui Dumnezeu
este atoatevăzător. El găseşte încredere în faptul că Dumnezeu ştie curăţia lui şi e încurajat să
continue să meargă pe cărările dreptăţii de gândul răspunderii sale faţă de Dumnezeu (vezi
Iov 34:21; Psalm 139:3; Proverbe 5:21; 15:3).

5 Dacă am umblat în minciună şi paşii mei s-au grăbit să înşele,

Minciună.[Vanitatea, KJV]. Prietenii lui Iov îl acuză de repetate ori de făţărnicie (vezi cap. 4:7-9;
8:6; 11:4.6.11-14; 15:30-35; 20:5-29). Acuzaţia aceasta este uşor de adus şi greu de combătut. El
consideră că e necesar să vorbească în favoarea propriei sale integrităţi şi e dispus să-L cheme pe
Dumnezeu ca martor al acestei integrităţi. El ştie că viaţa sa este lipsită de minciună sau făţărnicie
şi nu se teme de vreo demascare ce ar putea fi făcută fie de Dumnezeu, fie de om.

~ 123 ~
6 atunci să mă cântărească Dumnezeu într-o cumpănă dreaptă şi-mi va cunoaşte
curăţia!
Cântărească. Iov e dispus ca Dumnezeu să-i cântărească motivele. El nu are nimic de ascuns.

7 Dacă paşii mi s-au abătut de pe cale, dacă inima mi-a urmat ochii şi dacă mi s-au
pângărit mâinile,
Dacă inima mi-a urmat ochii. Limbajul acesta descrie lupta dintre simţuri (ochii) şi gândurile
(inima). Iov susţine că nu a îngăduit simţurilor sale să-l stăpânească.
Mi s-au pângărit mâinile. Imaginea binecunoscută a mâinilor curate. Iov nu trebuie înţeles ca
pretinzând că n-a existat nici o pată pe mâinile sale, dar tăgăduieşte în mod hotărât că vreo pată
"s-ar fi lipit" de mâinile lui.

8 atunci alţii să mănânce ce am semănat şi roadele mele să fie smulse din rădăcini.
Alţii să mănânce[Altul să secere-trad. Cornilescu;Altul să mănânce, KJV]. Iov enumeră
blestemele pe care e gata să le accepte dacă n-a fost cinstit în lucrurile amintite în v. 7. Dacă Iov
n-a fost onest în relaţiile cu ceilalţi să fie lipsit de roadele propriilor sale osteneli (vezi
Levitic 26:16; Deuteronom 28:33.51; Iov 5:5).
Roadele. Ebr. şe'eşa'ay, fie odraslele oamenilor, fie roadele pământului. În ce priveşte
întrebuinţarea din urmă, vezi Isaia 34:1; 42:5. Pentru ca şe'eşa'ay să se refere aici la roade, cele
două părţi ale textului sunt făcute să meargă împreună.

9 Dacă mi-a fost atrasă inima de vreo femeie şi dacă am pândit la uşa vecinului meu,
De vreo femeie. În v. 9-12, Iov e prezentat ca fiind fără pată în legăturile sale cu femeile. El
vorbeşte aici de femeile căsătorite în contrast cu fecioarele (v. 1). LXX redă: "soţia altui bărbat".
Ademenirile poftei sunt bine descrise în expresia "dacă mi-a fost amăgită inima".
Pândit. Adică a urmări când vecinul său este plecat de acasă.

10 atunci soţia mea să macine pentru altul şi alţii să se culce cu ea.

Soţia mea să macine. Situaţia unei sclave care macină grâul era privită ca cea mai înjositoare
muncă domestică (vezi Exod 11:5; Judecători 16:21; Isaia 47:2).
Alţii să se culce cu ea. [Să se plece alţii peste ea, KJV]. Unii consideră că se face referire aici la
felul cum erau tratate sclavele, care ajungeau ţiitoare.

11 Aceasta ar fi fost o nelegiuire, ar fi fost un păcat ce ar fi trebuit judecat.

Aceasta ar fi fost o nelegiuire. Vezi Levitic 20:10; Deuteronom 22:22.

12 Ar fi fost un foc ce ar fi mistuit până la Nimicire, ce mi-ar fi ars până la rădăcină

tot secerişul.
Un foc. Practicarea acestui păcat tinde să distrugă tot ce e bun în om. Acesta este devastator prin
efectele lui.
Mi-ar fi ars până la rădăcină tot secerişul[Mi-ar fi prăpădit toată bogăţia-trad. Cornilescu].I-ar fi
consumat bogăţia, fie ducând la cheltuieli fără rost şi la risipă, fie prin atragerea judecăţilor lui
Dumnezeu. Experienţa omenească descoperă cum imoralitatea duce adesea la sărăcie (vezi
Luca 15:11-32).

~ 124 ~
13 Dacă n-am făcut dreptate sclavului sau sclavei mele, atunci când s-au plâns
împotriva mea,
Sclavului sau sclavei mele. Elifaz îl acuzaese pe Iov de duritate şi cruzime în legăturile cu cei
slabi (cap. 22:5-9). Iov combate această acuzaţie arătând atitudinea lui faţă de slugi. Înaintea legii,
sclavii aveau doar câteva drepturi, totuşi Iov era dispus să asculte plângerile servilor săi şi să ţină
cont de necazurile lor.

14 ce voi face când se va ridica Dumnezeu? Ce voi răspunde când va cerceta El?
Când se va ridica Dumnezeu. Iov crede că i se va cere să dea socoteală înaintea lui Dumnezeu de
felul cum îşi tratează servii. Dacă i-ar fi tratat rău, el ar fi aşteptat cu groază mânia divină.

15 Cel Ce m-a făcut pe mine în pântece, nu i-a făcut şi pe ei? Oare nu Acelaşi ne-a
întocmit în pântecele mamelor noastre?
Nu Acelaşi ne-a întocmit? Acest verset descoperă o minunată înţelegere a egalităţii fiinţelor
omeneşti înaintea lui Dumnezeu (vezi Fapte 17:26). Iov era cu mult înaintea modului de gândire
contemporan lui prin faptul că recunoştea atitudinea dreaptă a unui stăpân faţă de un sclav. Faptul
că Dumnezeu e Creatorul tuturor oamenilor - atât al stăpânului cât şi al sclavului -este una dintre
marile revelaţii ale Scripturii.

16 Dacă n-am dat celui sărac ce-mi cerea sau dacă am făcut să se mâhnească ochii
văduvei,
N-am dat celui sărac. Versetele 16-23 afirmă atitudinea binevoitoare a lui Iov faţă de cei
neajutoraţi. Elifaz îl acuzase pe Iov că-i tratase rău pe săraci (cap. 22:6.7). Iov a combătut acuzaţia
aceasta (cap. 29:12-16). În versetele care se află în atenţia noastră acum, el repetă această negare.
Văduvei. Vezi Iov 22:9; cf. Iov 13; vezi şi Exod 22:22; Deuteronom 14:29; 16:11.14; 24:19;
26:12.13; Psalm 146:9; Proverbe 15:25; Isaia 1:17; Ieremia 7:6; Maleahi 3:5; 1 Timotei 5:16;
Iacov 1:27. "Am făcut să se topească de plâns ochii" se referă la dorinţa neîmplinită, adică văduva
e împiedicată să obţină ce a aşteptat.

17 dacă mi-am mâncat pâinea de unul singur, iar cel orfan nu a mâncat din ea, –
Singur. La arabi este un obicei puternic înrădăcinat ca oaspeţilor să li se dea întotdeauna
întâietate, indiferent cât de săracă ar fi familia. "Am mâncat singur pâine" înseamnă probabil a
încălca legile ospitalităţii, precum şi a fi neatent la nevoile celor nefericiţi.
Orfan. Această ultimă propoziţie arată că Iov se referea îndeosebi la cei orfani. Împărţirea cu
aceşti nefericiţi era considerată una dintre însuşirile de bază ale vieţi (vezi Exod 22:22;
Deuteronom 10:18; Psalm 68:5; Isaia 1:17; Ieremia 22:3; Ezechiel 22:7; Zaharia 7:10). Elifaz îl
învinuise în special pe Iov de oprimarea orfanului (cap. 22:9), iar Iov combătuse această acuzaţie
(cap. 29:12).

18 eu care, din tinereţe, l-am crescut ca un tată şi de când m-am născut am călăuzit
pe văduvă, –

L-am crescut... am călăuzit pe văduvă. [El... ea, KJV]. Aceste două persoane [în KJV] par să se
refere la "orfan" şi la "văduvă". Ideea este că Iov fusese totdeauna tată pentru orfani şi călăuză
pentru văduve.
De când m-am născut. [Din pântecele mamei, KJV]. Expresie hiperbolică, care arată că Iov nu-şi
aduce aminte când nu a dat atenţie nevoilor celor nevoiaşi.

~ 125 ~
19 dacă am văzut pe cel nenorocit lipsit de haine sau pe cel nevoiaş fără
îmbrăcăminte,
Lipsit de haine. Iov a luat-o înaintea Tabitei (Fapte 9:36-42) cu multe sute de ani (vezi Isaia 58:7;
Ezechiel 18:7.16; Matei 25:36).

20 iar inima lui nu m-a binecuvântat atunci când l-am încălzit cu lâna oilor mele,
Inima lui. [Mădularele lui, KJV ]. O personificare prin care partea corpului care fusese îmbrăcată
prin binefacerea lui Iov se presupune că exprimă aprecierea faţă de binefăcător (vezi cap. 29:11,
13)

21 dacă mi-am ridicat mâna împotriva orfanului pentru că aveam sprijinul celor de
la poarta cetăţii,
Mi-am ridicat mâna. Iov tăgăduieşte că a tras foloase de pe urma orfanului, chiar când era
judecător şi avea suficientă putere pentru a proceda astfel. Întotdeauna au fost unii care l-ar fi
"ajutat" pe Iov să comită delicte, dar chiar dacă avea putere, prieteni şi susţinători influenţi, el a
refuzat să îi folosească în dauna celor săraci.

22 atunci să-mi cadă umărul de la locul lui şi să-mi fie smulsă mâna din încheietură.
Să-mi fie smulsă mâna. Versetul acesta numeşte blestemul pe care Iov este dispus să-l accepte
dacă se poate dovedi că a tras foloase de pe urma celor săraci. Să cadă pedeapsa mai ales asupra
acelor părţi ale corpului care fie că au făcut răul, fie au refuzat să facă binele. Limbajul tare pe
care îl foloseşte Iov scoate la iveală faptul că el crede în nevinovăţia sa şi că urăşte relele la care se
referă.

23 Dar pentru că m-am temut de nenorocirile lui Dumnezeu şi îmi era frică de
măreţia Sa, n-am putut face astfel de lucruri.
Nenorocirile lui Dumnezeu. Iov declară teama şi respectul lui faţă de Dumnezeu, pe care le
prezintă ca motive pentru care nu putea fi vinovat de faptele crude de care era învinuit.

24 Dacă mi-am pus încrederea în aur sau am zis aurului curat: «Tu îmi dai
încredere!»
Încrederea în aur. Iov fusese bogat, dar el nu făcuse din aur nădejdea şi încrederea lui. Încrederea
lui fusese în Dumnezeu.

25 sau dacă m-am bucurat de marea mea avere şi de bogăţia pe care mâinile mele au
adunat-o,
Marea mea avere. Vezi cap. 1:3; 20:15; 22:4.

26 dacă am privit soarele în strălucirea sa sau luna mişcându-se în splendoarea ei

Am privit soarele. O referire specifică la idolatrie.
Cultul soarelui era răspândit în Răsărit şi în Egipt încă de la o dată timpurie. Cultul lunii venea de
obicei imediat după cel al soarelui. Se pare că era o înclinaţie naturală a oamenilor de a se închina
la ceea ce oferă lumină (vezi Deuteronom 4:19; 2 Regi 23:5; Ezechiel 8:16).

27 şi mi s-a amăgit în taină inima, dacă mâna mea le-a dat sărutări,
Mi s-a amăgit în taină inima. Păcatul inimii apare primul. Exista ceva seducător legat de cultul
corpurilor cereşti, de ritualurile lui, care făcea un apel puternic la inima firească.

~ 126 ~
 Mâna mea le-a dat sărutări [Sărutări, ducându-mi mâna la gură-trad. Cornilescu;Gura mea a
sărutat mâna mea, KJV]. Era un gest obişnuit acela de a săruta idolii (1 Regi 19:18; Osea 13:2).
Corpurile cereşti erau atât de departe încât închinătorii nu puteau ajunge la ele, de aceea îşi
exprimau adorarea sărutând mâna. Iov vrea să spună că niciodată n-a participat la asemenea
idolatrie.

28 aceasta ar fi fost o nelegiuire de judecat, pentru că aş fi fost necredincios Celui

Preaînalt.

29 Dacă m-am bucurat de nenorocirea celui ce mă ura sau dacă mi-a părut bine când
a venit necazul peste el,

Bucurat. Sentimentele exprimate de Iov au anticipat învăţăturile Predicii de pe munte. Mulţi, din
vremurile străvechi şi chiar de azi, s-au simţit îndreptăţiţi să se bucure de căderea unui vrăjmaş.
Iov avea o înţelegere spirituală mai profundă şi prinsese o rază din învăţătura iubirii faţă de
duşmani (vezi Matei 5:44).

30 dacă mi-am lăsat gura să păcătuiască cerând blestem peste vieţile lor,

31 dacă oamenii din cortul meu n-au zis niciodată: «Cine nu s-a săturat din carnea
lui?»,

Cortul meu. Ideea pare să fie că Iov solicită pe oricine să-şi amintească vreo împrejurare în care
generozitatea sau ospitalitatea lui ar fi putut fi pusă sub semnul întrebării.

32 – străinul însă n-a rămas în drum peste noapte şi uşa mea a fost întotdeauna
deschisă călătorului, –

În drum. [Pe uliţă, KJV]. Iov îşi apără în continuare reputaţia privind ospitalitatea. El trăise
potrivit cu cerinţele ospitalităţii orientale, aducându-şi aminte de străin, precum şi de membrii
propriei sale gospodării. Vezi Genesa 18:2-8.

33 dacă mi-am ascuns păcatele cum fac oamenii a(Sau: cum a făcut Adam),
zăvorându-mi nedreptatea în inimă

Cum fac oamenii. [Ca Adam, KJV]. Ebr. 'adam, poate să însemne neamul omenesc, la fel de bine
ca şi numele de Adam.

34 pentru că m-aş fi temut de mulţime, iar dispreţul clanurilor m-ar fi înspăimântat,

tăcând şi neîndrăznind să ies afară …

M-aş fi temut. Iov pare să se străduiască să explice că nu renunţa să facă binele de teama de alţii.
"Am fost eu vreodată împiedicat să fac binele de glasul mulţimii? Când familii sau triburi făceau
presiuni să fac răul, am fost eu biruit de stăruinţa lor? Am rămas eu ascuns sau retras când ar fi
trebuit să mă scol şi să apăr o cauză dreaptă?" Conştiinţa lui Iov este curată când îşi aminteşte de
purtarea sa cinstită faţă de oameni.

~ 127 ~
35 Oh! De-aş găsi pe cineva să mă asculte! (Iată, îmi semnez acum apărarea! Să-mi
răspundă Cel Atotputernic! Să Îşi scrie plângerea Cel Ce mă acuză.
Îmi semnez. [Dorinţa mea, KJV]. Ebr. tawi. Literal, "semnul meu". Taw este cuvântul tradus
"semn" în Ezechiel 9:4. Mulţi susţin că expresia "iată dorinţa mea [taw]" [KJV] se referă la
aplicarea plină de încărcătură emoţională a iscăliturii sale pe apelul din acest verset.
Să Îşi scrie plângerea. [să fi scris o carte, KJV]. Sau "document", aici o acuzaţie. Iov pare că încă
bâjbâie în căutarea unei clarificări a problemei între el şi Dumnezeu.

36 O voi pune pe umăr, o voi purta ca pe o coroană.

Pe umăr. Iov e atât de sigur de nevinovăţia lui, încât, dacă ar fi să primească acuzaţia divină cu
privire la el, în formă scrisă, nu ar ezita să o poarte pe umărul sau pe capul său. Aceasta este o
afirmare puternică a faptului că e nevinovat.

37 Îi voi da socoteală de toţi paşii mei, mă voi apropia de El ca un prinţ.)

Îi voi da socoteală. Iov nu avea nimic de ascuns faţă de Dumnezeu. El era dispus să divulge
fiecare act al vieţii sale. El va răspunde la acuzaţia lui Dumnezeu în fiecare detaliu. Poate să stea
înaintea Lui nu ca osândit, ci ca domn.

38 Dacă pământul meu a strigat împotriva mea şi dacă brazdele lui au plâns
împreună,
Pământul meu a strigat. Iov îşi încheie argumentaţia susţinându-şi onestitatea în chestiuni de
proprietate. Iov face apel chiar la pământul pe care-l lucrase ca să-l îndreptăţească. El se îndoieşte
că pământul are vreo plângere împotriva lui.

39 dacă i-am mâncat roada fără să plătesc sau dacă i-am dat la moarte pe proprietarii
lui,
Fără să plătesc. Iov este sigur că unul dintre păcatele obişnuite ale marilor proprietari de pământ
nu-l priveşte. Ţofar îl acuzase de jaf şi oprimare (cap. 20:12-19), şi Elifaz la fel (cap. 22:5-9). Iov
combate aceste acuzaţii cu hotărâre.

40 atunci să crească pe el spini în loc de grâu şi neghină în loc de orz!” Cuvintele lui
Iov au luat sfârşit.
Să crească pe el spini. Dacă sunt necinstit, spune el, să crească spini şi buruieni în loc de grâu.
Cuvintele lui Iov. Astfel se încheie argumentaţia patriarhului în favoarea sa. El îşi apără
integritatea până la ultimul cuvânt. El se clatină între nădejde şi deznădejde. Atitudinea lui faţă de
Dumnezeu este a unuia care are încrederea rănită şi care caută să fie vindecat. S-au făcut paşi către
o soluţie, dar iţele încurcate nu sunt descâlcite până când Însuşi Dumnezeu nu Se descoperă
(cap. 38:1).

Comentarii Ellen G. White:

24.28 MH 210 32 �
�
DA 500; Ed 142

~ 128 ~
Capitolul 32

1 Aceşti 3 oameni au încetat să-i mai răspundă lui Iov, pentru că el se considera
drept.

Au încetat să-i mai răspundă. În ciuda magnificei apărări a lui Iov, prietenii lui au renunţat să mai
argumenteze, considerându-l om încăpăţânat, mulţumit de sine. Ei nu putuseră să răspundă
argumentelor lui, dar nici nu îndrăzneau să-şi primejduiască tradiţiile. Iov i-ar fi putut mulţumi
numai printr-o deplorabilă mărturisire a păcatului. El nu putea face lucrul acesta el în mod onest,
de aceea discuţia dintre Iov, Elifaz, Bildad şi Ţofar s-a sfârşit prin retragerea acestora din urmă.

2 Atunci Elihu, fiul lui Barachel din Buz, din familia lui Ram, s-a aprins de mânie.
El s-a mâniat pentru că acesta se îndreptăţea pe sine înaintea lui Dumnezeu.

Elihu. Informaţiile cu privire la el sunt limitate. El nu apare nici înainte, nici după cuvântarea sa.
Cu toate acestea se dau mai multe amănunte cu privire la înaintaşii săi decât cu privire la oricare
altă persoană menţionată în carte. Elihu este un nume oarecum obişnuit, care înseamnă "El este
Dumnezeul [meu]" (vezi 1 Samuel 1:1; 1 Cronici 12:20; 26:7; 27:18). "Baracheel", numele tatălui
său, înseamnă "Dumnezeu binecuvântează". "Din Buz" îl identifică pe Elihu ca trăgându-se din
familia lui Nahor, fratele lui Avraam (Genesa 22:20.21; cf. Genesa 11:29). Ram a fost identificat
de unii ca fiind strămoşul lui David, amintit în Rut 4:19 şi în Matei 1:3.4, sub numele de Aram.
Alţii presupun că era din familia lui Nahor, menţionată în Genesa 22:21.
Se îndreptăţea pe sine. [Se îndreptăţea, KJV]. Motivul cuvântării lungi a lui Elihu este acela de
a-L apăra pe Dumnezeu. El are puţin de spus cu privire la trecutul lui Iov. El e un filosof, care are
intenţia de a apăra o temă, iar teza lui este: "Are un om dreptul să se plângă de Dumnezeu?"

3 S-a aprins de mânie şi pe cei 3 prieteni ai lui Iov pentru că aceştia nu mai găseau
nimic de răspuns şi totuşi îl condamnau pe Iov. a(TM; o tradiţie scribală ebraică
antică: lui Iov şi, astfel, Îl condamnau pe Dumnezeu.)

Nu mai găseau nimic de răspuns. Argumentele prezentate de Elifaz, Bildad şi Ţofar nu erau
corespunzătoare, aşa cum vedea lucrurile Elihu. El porneşte să stabilească o filozofie
corespunzătoare ca să rezolve problema încurcată care fusese pusă de viaţa lui Iov şi suferinţele
lui. Elihu osândeşte tot atât de mult pe Iov ca şi prietenii săi, dar pentru alte motive.

4 Elihu aşteptase să-i vorbească lui Iov la urmă, pentru că aceştia erau mai în vârstă
decât el.

5 Dar, văzând că cei 3 oameni nu mai au nimic de zis, s-a mâniat.

6 Elihu, fiul lui Barachel din Buz, i-a zis: „Eu sunt tânăr, iar voi sunteţi în vârstă; de
aceea m-am temut şi n-am îndrăznit să vă spun ce ştiu.

7 Mi-am zis: «Să vorbească bătrâneţea, anii cei mulţi să ne înveţe înţelepciunea!»

Mi-am zis. Elihu trecuse printr-o luptă. El dorise să vorbească, dar judecata sănătoasă şi tradiţia îi
spuneau să lase pe cei mai vârstnici să fie promotorii înţelepciunii.

~ 129 ~
8 Dar există un duh b(Sau: Duhul; şi în v. 18) în om, suflarea Celui Atotputernic,
care-i dă pricepere.

Un duh. Elihu arată aici de ce se încumetă să vorbească, cu toate că era cel mai tânăr din grup. El
a tras concluzia că puterea de înţelegere vine nu odată cu vârsta, ci de la Duhul lui Dumnezeu.
Întrucât înţelepciunea este un dar de la Dumnezeu, tinereţea o poate avea tot atât de bine ca şi
maturitatea.

9 Nu vârsta te face înţelept, nu bătrâneţea te face să înţelegi ce e drept.

Nu vârsta. [Oamenii mari, KJV]. Sau "cei mulţi". LXX, Siriaca şi Vulgata sprijină varianta "cei
vârstnici".

10 De aceea zic: «Ascultaţi-mă, îmi voi spune şi eu părerea!»

De aceea. Având în vedere faptul că înţelepciunea este un dar de la Dumnezeu şi nu e limitată la

vârstă sau poziţie socială, Elihu îndrăzneşte să-şi expună părerea.

11 Am aşteptat în timp ce vorbeaţi, am ascultat cuvintele voastre înţelepte în timp ce

căutaţi ce să îi spuneţi.

Am aşteptat. Versetul acesta arată că Elihu ascultase cu grijă tot ce avuseseră de spus prietenii lui
Iov.

12 V-am ascultat cu atenţie, dar nici unul din voi n-a dovedit că Iov a greşit, nici
unul nu a răspuns cuvintelor lui.

Dovedit. [Convins, KJV]. Sau "condamnat". Elihu vrea să spună nu numai că Iov nu era convins,
ci şi că argumentele lui Iov rezolvate de către oponenţii lui.

13 Să nu spuneţi: «Am dat peste înţelepciune c(Sau: Este prea înţelept pentru noi);
să-l confrunte Dumnezeu, nu un om.»

Să-l confrunte Dumnezeu. Nu e clar dacă propoziţia aceasta este o exprimare a gândului lui Elihu
sau o parte a afirmaţiei exprimată de prietenii lui Iov. Potrivit celei de a doua variante, Elihu îi
avertizează pe prietenii lui împotriva faptului că au invocat scuza că n-au putut să-l convingă pe
Iov spunând că numai Dumnezeu poate răspunde argumentelor lui Iov. Conform primei variante,
sensul este că doar Dumnezeu îl poate smeri pe Iov. Oamenii înţelepţi nu fuseseră în stare să
combată argumentele lui Iov. Tradiţia şi preceptele lor fuseseră inutile. Urma ca Dumnezeu să
intervină şi să facă ceea ce ei nu izbutiseră să facă.

14 El nu şi-a îndreptat cuvintele împotriva mea şi nu-i voi răspunde folosind

cuvântările voastre.

Împotriva mea. [Împotriva mea, KJV]. Elihu poate să trateze argumentele mai obiectiv, deoarece
cuvintele aspre ale lui Iov nu-i fuseseră adresate. El fusese doar spectator, observator.
Nu-i voi răspunde folosind cuvântările voastre.[Nu cu vorbirile voastre, KJV]. Elihu se gândeşte
să abordeze problema diferit. Cei 3 prieteni au repetat în mare măsură părerile unii altora. Elihu
făgăduieşte să contribuie la discuţie cu ceva nou.
~ 130 ~
15 Sunt uimiţi, nu mai au nimic de spus, au rămas fără cuvinte.
Sunt uimiţi. [Sunt uimiţi, KJV]. S-ar putea ca în afirmaţia aceasta Elihu să se adreseze lui Iov sau
să folosească persoana a treia numai pentru a părea mai puţin lipsit de respect. În orice caz, el pare
că se referă la cei 3 prieteni. Se pare că îi mustră din cauza incapacităţii lor de a face faţă
argumentelor lui Iov.

16 Să aştept pentru că ei nu mai vorbesc, pentru că stau acolo fără să răspundă?

Să aştept. Aceasta poate fi tradus totodată "şi trebuie să aştept?" Nerăbdarea tânărului Elihu se dă
pe faţă, împunându-i pe cei mai vârstnici din cauza tăcerii lor şi prin manifestarea unui avânt
crescând în prezentarea propriilor sale puncte de vedere.

17 Voi răspunde şi eu şi îmi voi spune părerea.

Voi răspunde. Hotărârea e luată. Elihu nu mai aşteaptă. A răbdat tăcerea prietenilor cât a putut
mai mult.

18 Sunt plin de cuvinte, duhul din mine nu-mi dă pace;

Cuvinte. Compară cu afirmaţia lui Ţofar din cap. 20:2.3. Prietenii lui Iov nu mai aveau nici un
cuvânt de spus. Elihu, dimpotrivă, era "plin" de cuvinte.
Duhul din mine. Literal, "spiritul pântecelui meu".

19 înăuntrul meu este ca un vin care n-are pe unde să iasă, ca nişte burdufuri noi,
gata să plesnească.
Ca un vin. Vinul în timpul fermentării, dacă e pus în burdufuri vechi, umflă containerul, în
general făcut din piele, până la punctul exploziei (vezi Matei 9:17), o ilustraţie potrivită pentru
râvna de a vorbi, care umplea sufletul lui Elihu.

20 Voi vorbi ca să găsesc uşurare. Îmi voi deschide gura şi voi răspunde.
Să găsesc uşurare. Presiunea lăuntrică crescuse în timpul cuvântărilor lungi ale prietenilor. Se
ajunsese la punctul maxim.

21 Nu voi fi părtinitor, nu voi linguşi pe nimeni.

Nu voi fi părtinitor. Elihu doreşte, sincer, să fie cinstit. El neagă orice preferinţă personală. Nu
vrea să fie influenţat de vârstă, rang sau prietenie personală. Cu siguranţă că teoria lui va displăcea
unora dintre ascultători, de aceea el simte că e nevoie să facă această afirmaţie cu privire la
obiectivitatea sa.
Nu voi linguşi. [Nu voi da titluri linguşitoare, KJV]. E binecunoscută practica orientală de a da
titluri lungi şi extravagante. Linguşirea este osândită de Iov (cap. 17:5), de psalmist (Psalm 12:2.3;
78:36) şi de Solomon (Proverbe 2:16; 7:21; 28:23).

22 Nici nu ştiu să linguşesc; Făcătorul meu m-ar lua într-o clipă.

Făcătorul meu. Elihu crede că Dumnezeu ar putea să-l oprească dacă s-ar deda la linguşiri. El
este credincios promisiunii lui şi în tot lungul lui discurs nu poate fi acuzat de nesinceritate.

~ 131 ~
Capitolul 33
1 Aşadar, Iov, ascultă cuvintele mele, ia aminte la tot ce-ţi voi spune!
Aşadar,Iov. Discursul din acest capitol este adresat lui Iov. Scopul principal al acestui capitol
este de a-l convinge pe Iov că a greşit în ce priveşte părerile lui despre suferinţă. Prietenii lui Iov
consideră suferinţa ca o pedeapsă. Iov nu era de acord; el părea să considere suferinţa doar ca o
expresie a suveranităţii divine. Elihu crede că nici Iov şi nici prietenii lui n-au răspunsul corect. El
crede că adevăratul scop al suferinţei este de a curăţa, de a întări, de a îmbunătăţi, de a înălţa, de a
dezvolta şi de a salva.

2 Sunt gata să-mi deschid gura; cuvintele îmi sunt pe vârful limbii.
3 Cuvintele mele vin dintr-o inimă dreaptă şi buzele mele spun sincer ceea ce ştiu.
4 Duhul lui Dumnezeu m-a făcut; Suflarea Celui Atotputernic îmi dă viaţă.
Duhul lui Dumnezeu. Energia divină îl crease şi îl însufleţise (vezi Genesa 2:7).

5 Răspunde-mi, dacă poţi, pregăteşte-te şi confruntă-mă!

Răspunde-mi. Elihu făgăduieşte că această controversă dintre el şi Iov va fi condusă pe căi
cinstite. El promite să nu încerce să-l copleşească pe Iov cu ocări. Îi recunoaşte lui Iov dreptul la
replică şi de a nu fi de acord cu el.

6 Înaintea lui Dumnezeu şi eu sunt ca tine, şi eu am fost făcut din lut.

Înaintea lui Dumnezeu. [În locul lui Dumnezeu, KJV]. Elihu nu pretinde că este superior sau
special. El se retrage pe planul 2 în timp ce încearcă să pună bazele mesajului său.

7 Nu-ţi fie teamă de mine, nu voi apăsa greu asupra ta.

Teamă de mine[Frica de mine-trad. Cornilescu].Elihu îndeamnă pe Iov să nu se înfricoşeze de el.
Nu voi apăsa greu[Greutatea mea-trad. Cornilescu;Mâna mea nu va fi grea, KJV]. Elihu nu
intenţionează să-şi susţină argumentul prin constrângere.

8 Tu ai vorbit în auzul meu – am auzit sunetul cuvintelor tale.

Tu ai vorbit. Elihu reaminteşte lui Iov declaraţii care el pretinde că acesta le-ar fi făcut. Planul lui
pare să fie de a-l convinge pe Iov pe temeiul propriilor lui afirmaţii.

9 Tu zici: «Sunt curat, fără greşeală; sunt curat, nu este nelegiuire în mine,
Sunt curat. Aceasta este o exagerare. Iov nu a pretins niciodată că este absolut desăvârşit (vezi
cap. 7:20.21;9:28; 13:26; 14:4.17). E adevărat că el îşi susţinuse nevinovăţia în ce priveşte
acuzaţia de nelegiuiri grave pe care prietenii lui i-o aduceau, dar el nu mersese atât de departe
încât să spună că nu are nici un păcat.

10 dar Dumnezeu caută să-mi stea împotrivă, mă consideră duşmanul Lui.

Duşmanul Lui. Vezi cap. 16:9; 19:11.

11 Îmi pune picioarele-n butuci şi îmi urmăreşte toate căile.»

În butuci. Vezi cap. 13:27.

~ 132 ~
12 Îţi spun că aici n-ai dreptate, pentru că Dumnezeu este mai mare decât omul.
Dumnezeu este mai mare. În v. 8-11, Elihu prezintă pe scurt argumentaţia lui Iov. Acum el
combate poziţia lui Iov. Cea dintâi afirmaţie a lui ca replică este "Dumnezeu este mai mare decât
omul". Măreţia nu constituie un drept, şi este un mod inconsistent acela de a-L justifica pe
Dumnezeu susţinând că El este atotputernic şi de aceea poate face ce-I place.

13 De ce te cerţi cu El pentru că nu răspunde la nici unul din cuvintele Sale? a(Sau:

pentru că nu răspunde la întrebările omului?)
De ce te cerţi? Elihu subliniază faptul că e inutil ca cineva să se certe cu Dumnezeu. Acesta face
cum crede mai bine şi n-are de ce să explice motivele acţiunilor Sale. Dumnezeu e asemenea unui
tată, care poate vedea raţiuni pentru acţiunile sale pe care el consideră că nu e înţelept să le
descopere copilului lui.

14 Căci Dumnezeu vorbeşte când într-un fel, când în altul, dar omul nu ia seama.
Într-un fel. Dumnezeu are nu numai un singur fel de a vorbi omului, dar omul nu recunoaşte
totdeauna glasul lui Dumnezeu. Iov cerea un răspuns de la Dumnezeu (cap. 10:2; 13:22; 23:5).
Elihu susţine că Dumnezeu vorbeşte lui Iov în diferite moduri, pe care le explică în versetele
următoare.

15 Într-un vis, într-o vedenie de noapte, când oamenii sunt cuprinşi de un somn
adânc, când ei dorm în paturile lor,
Într-un vis. [Într-un vis, KJV]. Vezi Genesa 20:3-7; 31:11.24; 41:1-7.25; Numeri 12:6;
1 Regi 3:5; Daniel 2:1.29; 4:5-18; Matei 1:20; 2:13.19.

16 atunci El le deschide urechile şi îi înştiinţează prin învăţăturile Lui,

Îi înştiinţează prin învăţăturile. O traducere presupusă. Unii, probabil pe temeiul LXX, care
spune aici: "El îi sperie cu astfel de vedenii îngrozitoare", schimbă poziţia accentului în ebraică
pentru a obţine efectiv această idee(vezi vol. I, p. 34).

17 ca să-l întoarcă pe om de la faptele lui şi să-l ferească de mândrie,

Să-l întoarcă pe om. Versetul acesta descoperă scopul învăţăturilor menţionate în versetul
anterior. Dumnezeu caută să-l abată pe om de la săvârşirea de rele şi să-l vindece de mândrie.

18 să-i cruţe sufletul de groapă b(Sau: de mormânt; şi în vs. 22, 24, 28, 30) şi viaţa
de loviturile sabiei c(Sau: şi viaţa ca să nu treacă Râul, cu referire la un râu mitic
care ar despărţi lumea celor vii de lumea celor morţi).
Să-i cruţe. Versetul acesta descoperă şi mai mult scopul avertizărilor divine. Prin ele, Dumnezeu
poate să-l salveze pe om de la nimicire.

19 El este mustrat pe un pat al durerii, cu o luptă neîncetată în oase,

Durerii. Elihu se apropie din ce în ce mai mult de problema lui Iov. El îşi exprimă propria părere
cu privire la lucrarea durerii; el Îl concepe pe Dumnezeu ca fiind bun şi iubitor când aplică
suferinţa, nu ca pe o pedeapsă, ci ca pe o metodă de disciplină. Pare să fie o anumită progresie în
discursul lui Elihu. Întâi, menţionează visurile, apoi avertizările, apoi durerile. Ideea că durerile
sunt un mod de disciplinare nu era cu totul nouă. Elifaz făcuse aluzie la ea în cap. 5:17. Totuşi,
Elihu lărgeşte şi dezvoltă ideea, lucru pe care Elifaz nu-l făcuse. Cu privire la disciplina aplicată
prin durere, vezi Psalm 119:67.71.75.

~ 133 ~
20 aşa că i se face greaţă de pâine şi chiar şi de cele mai alese bucate.
Greaţă de pâine. Aici se face aluzie la seriozitatea suferinţei. Suferinţa lui Iov îl dusese în situaţia
în care lucrurile care în mod obişnuit ar fi adus plăcere, precum delicatesele, îşi pierduseră
farmecul.

21 Carnea i se prăpădeşte şi piere şi oasele lui, care erau cândva ascunse, se pot
vedea.
I se prăpădeşte. Versetul acesta continuă să descrie suferinţa în termeni pe înţelesul lui Iov.

22 Sufletul i se apropie de groapă şi viaţa sa de cei ce aduc moartea.

Groapă. [Mormânt, KJV]. Ebr. shachath, cuvânt tradus "groapă" în v. 18 ["puţ" în KJV]. Iov îşi
exprimă de repetate ori credinţa că moartea este aproape.
Cei ce aduc moartea. [Nimicirii, KJV]. Literal, "cei care dau la moarte". Probabil o aluzie
figurată la fiinţe supranaturale, însărcinate să execute judecata (vezi 2 Samuel 24:16.17). Sau
expresia ar putea să se refere la durerile şi bolile care păreau să pună capăt vieţii.

23 Dar dacă se găseşte un înger pentru el, un mijlocitor, unul dintr-o mie, care să-l
înştiinţeze pe om ce este drept,
Înger. [Sol, KJV]. Ebr. mal'ak "înger" sau "sol". Pasajul acestea (v. 23.24) poate fi considerat
mesianic. Limbajul descrie lucrarea Lui şi aşa este folosit (vezi Ed. 115; cf. PP 366).
Ce este drept. [Dreptatea lui, KJV]. Adică pe ce cale trebuie să meargă (vezi Ioan 16,8).

24 care să fie bun cu el şi să zică: «Cruţă-l, ca să nu se coboare în groapă; am găsit

un preţ de răscumpărare pentru el!»,
Preţ de răscumpărare. Ebr. kopher, de la care derivă verbul kaphar, tradus în general "a face
ispăşire".

25 atunci carnea lui devine fragedă ca cea din copilărie; el se întoarce la zilele
tinereţii sale.
Fragedă. Faptul acesta poate fi considerat o continuare a cuvintelor "îngerului", începute în v. 24:
"Carnea lui să se facă" etc. (RSV). După ce mustrarea şi-a făcut lucrarea, urmează refacerea
sănătăţii. Carnea refăcută, mai fragedă decât a unui copil, stă în contrast cu suferinţa lui Iov (vezi
2 Regi 5:14).

26 Se roagă lui Dumnezeu şi El îi arată bunăvoinţă; el vede faţa Lui strigând de

bucurie, este adus din nou în starea sa cea dreaptă.
Se roagă. Elihu se străduieşte să alcătuiască un tablou încurajator al rezultatelor disciplinei
suferinţei. Comuniunea cu Dumnezeu, bucuria, dreptatea vin după experienţa durerii şi a
întristării.

27 Apoi cântă înaintea oamenilor şi zice: «Am păcătuit şi am pervertit ce era drept,
dar n-am primit ce meritam,

Cântă. [Priveşte, KJV]. Ebr. yashor, pe care unii îl privesc drept o formă poetică a lui yashir, "el
va cânta", iar alţii ca provenind din shur, "a privi", "a se uita". În cazul acesta pasajul ar descrie
bucuria sufletului refăcut şi iertat.

~ 134 ~
28 ci El mi-a răscumpărat sufletul de la groapă, iar viaţa mea va vedea lumina.»

Sufletul. Versetul e o continuare a cântării de laudă a omului.

29 Dumnezeu face toate aceste lucruri omului, de două, de 3 ori,

De două,de 3 ori. [De repetate ori, KJV]. Literal, "de două ori, de 3 ori". Elihu susţine că
Dumnezeu aduce adesea suferinţă după care să urmeze o eliberare glorioasă. Concluzia lui este că
suferinţele lui Iov sunt disciplinare şi că ele pot la fel să lucreze spre binele lui Iov.

30 pentru a-i aduce înapoi sufletul din groapă, ca să fie luminat cu lumina vieţii.

31 Ia aminte, Iov, şi ascultă-mă! Taci şi voi vorbi!

Taci. Poate că, în acest moment, Iov a intenţionat să rupă tăcerea şi să-i răspundă lui Elihu.
Nevrând să fie întrerupt, Elihu pune stavilă cuvintelor lui Iov. Apoi, dorind să fie politicos, dar şi
să-şi prezinte argumentaţia, a făcut concesiunea din versetul următor.

32 Dacă ai ceva de zis, răspunde-mi! Vorbeşte, pentru că vreau să-ţi dau dreptate.

Să-ţi dau dreptate. Elihu pare să aibă o dorinţă sinceră ca Iov să fie declarat drept.

33 Dacă nu, ascultă-mă! Taci şi te voi învăţa înţelepciunea!”

Comentarii Ellen G. White:

24�
Ed 115

~ 135 ~
Capitolul 34
1 Elihu a continuat:
2 „Ascultaţi cuvintele mele, înţelepţilor, ascultaţi-mă, voi cei ce aveţi cunoştinţă!
Înţelepţilor. În punctul acesta, Elihu se întoarce de la Iov spre cei cărora îi numeşte "înţelepţi"
sau "oameni pricepuţi" (v. 10). Grupa aceasta poate să cuprindă pe mai mulţi decât pe cei 3
prieteni. Probabil că un număr considerabil de oameni suspuşi se adunaseră ca să audă discuţia.

3 Căci urechea analizează cuvintele, aşa cum cerul gurii gustă mâncarea.
Analizează cuvintele. Compară cu cap. 12:11. Elihu încearcă să apeleze la discernământul
spiritual al ascultătorilor lui. El doreşte ca ei să compare poziţia lui cu aceea a lui Iov şi
intenţionează ca ei să-şi dea seama de ceea ce i se pare lui a fi superioritatea punctului său de
vedere.

4 Să alegem ce este drept; să învăţăm împreună ce este bine.

Să alegem. Versetul acesta este un apel al lui Elihu de a descoperi adevărul din mijlocul părerilor
şi sentimentelor în conflict care fuseseră prezentate.

5 Căci Iov a zis: «Sunt nevinovat, însă Dumnezeu nu-mi dă dreptate.

Iov a zis. Versetele 5-9 recapitulează acuzaţiile lui Iov împotriva lui Dumnezeu. Elihu afirmă că
Iov Îl acuzase pe Dumnezeu că îl face să sufere, cu toate că el era drept. Acesta era într-adevăr
baza problemei lui Iov. El nu putea să pună în acord nenorocirile sale cu simţământul că trăise fără
prihană.

6 Deşi sunt drept, sunt considerat mincinos. Deşi sunt fără vină, săgeţile Lui mă
rănesc şi nu mă mai vindec.»
Sunt considerat mincinos. În acest verset, Elihu continuă să-l citeze pe Iov zicând "În ciuda vieţii
mele drepte, sunt socotit drept un mincinos când mă apăr. Sufăr pedeapsa ca un făcător de rele,
deşi n-am nici o vină."
Săgeţile. Literal, "săgeata". O metaforă pentru rana făcută de săgeata lui Dumnezeu. Acesta
făcuse o rană mortală, dar Iov nu cunoaşte că ar fi călcat legea.

7 Este vreun alt om ca Iov, care să bea batjocura ca pe apă,

Este vreun alt om? Elihu găseşte cu greu cuvinte care să exprime cât de mult detestă el lipsa de
evlavie a lui Iov. După aprecierea lui Elihu, Iov se complăcea în ireverenţă şi reproş, tot aşa cum
un om ar bea apă (vezi cap. 15:16).

8 care să umble cu cei ce fac răul şi să se însoţească cu nelegiuiţii?

Nelegiuiţi. Versetul acest continuă exprimarea groazei lui pentru lipsa de respect şi reflectă
atitudinea lui Elihu şi nu acţiunile lui Iov. Filozofia lui Elihu cu privire la disciplinarea divină
arată că Iov trebuia să fie un păcătos. În privinţa acesta, ideile lui nu se deosebeau de ale celor 3
prieteni. Potrivit cu interpretarea aceasta, indiferent că nenorocirile lui Iov erau disciplinare sau
pedepsire, Iov trebuia să fi făcut ceva pentru a o merita.

~ 136 ~
9 Căci el a zis: «Nu e de nici un folos omului să-şi găsească desfătarea în
Dumnezeu.»
El a zis. Vezi cap. 9:22. Dezgustul lui Elihu faţă de Iov atinge punctul culminant în acest verset.
E de neconceput pentru Elihu ca un om să creadă că favoarea divină vine automat după o slujire
credincioasă. De fapt, citatul acesta nu prezintă exact poziţia lui Iov. Iov nu a mers niciodată atât
de departe încât să afirme că nu exista nici o răsplătire pentru facerea binelui. El susţinuse că cei
drepţi nu sunt totdeauna fericiţi şi cei nelegiuiţi nu-şi primesc totdeauna plata pe dată. Dar
cuvintele lui Elihu, ca multe afirmaţii de felul acesta, nu ţin cont de adevărata atitudine a lui Iov
(vezi 17:9; 21:9; 28:28).

10 De aceea voi, oameni pricepuţi, ascultaţi-mă! Departe de Dumnezeu fărădelegea

şi de Cel Atotputernic nedreptatea!
Ascultaţi-mă. Elihu a spus cum concepea el poziţia lui Iov. Acum solicită atenţia ascultătorilor
lui şi declară solemn că Dumnezeu este drept. Afirmaţia lui Elihu cu privire la Dumnezeu este
adevărată, dar exprimarea unei astfel de afirmaţii nu rezolvă problema în cauză. În loc să vină în
întâmpinarea detaliilor cazului şi să caute să împace evenimentele cu dreptatea lui Dumnezeu,
Elihu rezolvă întreaga problemă făcând din ea o chestiune de suveranitate divină, care nu
contribuie la adevărata soluţionare a problemei.

11 El răsplăteşte omului după faptele lui şi dă fiecăruia după purtarea lui.

După purtarea lui. Afirmaţia aceasta este adevărată (vezi Romani. 2:6-10; 2 Corinteni 5:10;
Apocalipsa 22:12). Ea se aplică la întreaga conduită a omului şi la felul cum se poartă Dumnezeu
cu el. Poate că nu pare adevărată, când viaţa este cercetată parţial şi nu în întregime. Pentru acest
motiv, nu se pot trage concluzii cu privire la caracterul unui om printr-o observare a nenorocirilor
lui.

12 Dumnezeu nu poate săvârşi fărădelegea, Cel Atotputernic nu poate perverti

dreptatea.
Dumnezeu nu poate săvârşi fărădelegea. Vezi v. 10.

13 Cine I-a încredinţat pământul? Cine I-a supus întreaga lume?

I-a încredinţat. Întrebarea se pune pentru a accentua faptul că nimeni nu I-a dat lui Dumnezeu
puterea şi autoritatea. El este Creatorul şi Izvorul puterii.

14 Dacă ar fi vrut să-Şi retragă duhul a(Sau: Duhul) şi suflarea,

Să-şi retragă. Retragerea suflării de viaţă pe care Dumnezeu a dat-o omului la creaţiune (vezi
Genesa 2:7).

15 toată omenirea ar pieri şi omul s-ar întoarce în ţărână.

Toată omenirea[Tot ce este carne-trad. Cornilescu].Elihu prezintă puterea suverană a lui
Dumnezeu. Dacă El ar voi, ar putea nimici pe om într-o clipă. Nimeni nu poate tăgădui dreptul lui
Dumnezeu de a face aşa. Omul nu are nici un drept asupra vieţii. Fiind un astfel de suveran,
Dumnezeu Îşi rezervă dreptul de a trimite suferinţe asupra creaturilor Lui, dacă crede că e bine.

16 Dacă ai pricepere, ascultă-mă, ia aminte la ce îţi voi spune!

Ascultă-mă. Versetele 1-15 au fost adresate spectatorilor (v. 2). Acum el adresează direct lui Iov.

~ 137 ~
17 Poate stăpâni cel ce urăşte dreptatea? Îl vei condamna tu pe Cel Drept şi
Puternic,
Cel ce urăşte dreptatea. Elihu pare să se refere la guvernarea universului. Dumnezeu este
cârmuitorul suprem şi e de neconceput ca El să urască binele şi să iubească răul.

18 Care zice împăraţilor: «Ticăloşilor!», Care zice prinţilor: «Răilor!»,

Împăraţi. Elihu se inspiră din regalitatea pământească. Supuşii unui rege îi arată respect şi nu îl
numesc "nelegiuit" (ebr. beliyya'al, adesea tradus "Belial", înseamnă, literal, "un netrebnic") sau
"necredincios".

19 Care nu părtineşte pe domnitori, nici nu face deosebire între bogat şi sărac,

pentru că toţi sunt lucrarea mâinilor Sale?
Nu părtineşte pe domnitori. A căuta la faţa cuiva înseamnă a-l trata cu o bunăvoinţă specială
datorită rangului, bogăţiei sau altor considerente (vezi Levitic 19:15; Deuteronom 1:17; 16:19;
2 Cronici 19:7; Fapte 10:34; Romani 2:11; Galateni 2:6; Efeseni 6:9; Coloseni 3:25; Iacov 2:1.9).

20 Ei îşi pierd viaţa într-o clipă, la miezul nopţii; poporul se clatină şi piere. Cel
puternic piere fără amestecul vreunei mâini.
La miezul nopţii. Textul atrage atenţia asupra iminenţei catastrofei. Boala, cutremurul de pământ,
inundaţia, silnicia, focul, accidentul, toţi ucigaşii aceştia pândesc pe aproape. Ei lovesc atunci când
sunt mai puţin aşteptaţi - "la miezul nopţii" – şi îşi iau partea cuvenită atât dintre bogaţi, cât şi
dintre săraci.
Fără amestecul vreunei mâini. Literal, "fără de mână", adică fără mâini omeneşti (vezi
Daniel 8:25).

21 Ochii Săi cunosc căile oamenilor; El le vede fiecare pas.

Pas. Elihu adoptă un nou argument. El face apel la atotştiinţa lui Dumnezeu ca o garanţie că El
va lucra drept. Dumnezeu cunoaşte capacitatea, dispoziţia, împrejurările şi ispitele fiecărui om. El
nu va face greşeala de a impune unui om o suferinţă necuvenită.

22 Nu există loc întunecos sau întuneric adânc unde să se ascundă cei ce fac răul.
Loc întunecos. Atotştiinţa lui Dumnezeu e nu numai o protecţie pentru cei drepţi, ci şi o sursă de
groază pentru cei nelegiuiţi (vezi Psalm 139:11; Evrei 4:13).

23 Căci nu de om depinde vremea în care să vină la judecată înaintea lui Dumnezeu.

b(Sau: Dumnezeu nu are nevoie să cerceteze un om prea mult / ca să-l aducă la
judecată înaintea Lui)
[Să privească-trad. Cornilescu;Nu va pune asupra, KJV]. Textul acesta este tradus în moduri
diferite. Înţelesul clar al KJV este că Dumnezeu nu va impune omului mai mult decât merită
vinovăţia lui. O altă traducere posibilă este: "Căci El n-are nevoie să privească pe un om multă
vreme ca să-l aducă la judecată înaintea lui Dumnezeu." De nevoie, tribunalele omeneşti trebuie să
facă cercetări lungi şi răbdătoare, dar chiar şi aşa greşesc adesea. Dumnezeu nu cunoaşte o astfel
de nevoie. O altă interpretare: "Căci El n-a rânduit un timp pentru nici un om ca să vină la judecată
înaintea lui Dumnezeu" (RSV), adaugă cuvântul mo'ed, "timp", lucru care, totuşi, nu este necesar,
întrucât expresia ebraică, aşa cum e, oferă un înţeles clar.

~ 138 ~
24 Îi scutură pe cei puternici fără cercetare şi-i pune pe alţii în locul lor.
Fără cercetare. [În mare număr, KJV]. Sau "fără cercetare". Nu e nevoie ca Dumnezeu să facă
cercetare obositor de lungă a vieţii celor nelegiuiţi. El îi cântăreşte imediat, le cunoaşte purtarea şi
poate să ia de îndată măsuri contra lor (vezi Psalm 75:7; Daniel 2:21).

25 Pentru că le cunoaşte faptele, îi răstoarnă noaptea şi sunt zdrobiţi;

26 îi loveşte pentru răutatea lor înaintea ochilor tuturor,
Înaintea ochilor tuturor. Dumnezeu îi pedepseşte pe cei nelegiuiţi pe faţă, în văzul semenilor lor.

27 pentru că nu L-au mai urmat şi nu le-a mai păsat de nici una din căile Lui.
28 Ei au făcut ca strigătul celui sărac să ajungă înaintea Lui, aşa că El a auzit
strigătul celui în necaz.
Strigătul celui sărac. Elihu îi consideră pe cei nelegiuiţi ca fiind asupritori. Iov şi prietenii lui
făcuseră schimb de învinuiri şi tăgăduiri cu privire la aceste punct (vezi cap. 22:5-10; 29:12).

29 Când tace, cine-L poate condamna? Când Îşi ascunde faţa, cine-L poate vedea?
La fel se poartă fie cu un neam, fie cu un om.
Cine-L poate condamna? Elihu accentuează atotputernicia divină. Nimeni nu se poate împotrivi
lui Dumnezeu, nici om, nici popor. Fie că binecuvântează, fie că blestemă, acţiunile Lui sunt
eficiente şi incontestabile (vezi Psalm 104:29; Romani 8:31-34).

30 Aşa că cel lipsit de evlavie nu va domni, ca să nu fie o cursă pentru popor.

31 I-a spus cineva vreodată lui Dumnezeu: «Am răbdat pedeapsa, dar nu voi mai
păcătui.»?
I-a spus cineva vreodată? [E bine să fi zis, KJV]. Versetul acesta aduce cu sine dezvoltarea unei
noi idei. Scopul pare să fie acela de a-i inspira lui Iov o atitudine de smerenie. Reacţia ideală la
suferinţă, aşa cum e concepută de Elihu, e rezumată în 4 declaraţii ale persoanei în cauză (vezi
31:2). Elihu doreşte ca Iov să facă aceste declaraţii şi nu să apere persoana şi integritatea sa.
Sentimentele sugerate de Elihu sunt nobile şi în acord cu concepţia lui despre suferinţă ca
disciplină. Totuşi el nu înţelege adevăratul motiv al suferinţei lui Iov.

32 Învaţă-mă ceea ce nu văd! Dacă am făcut nedreptate, nu voi mai face!»

33 Ar trebui El să îndrepte ceea ce a făcut pentru că tu protestezi? Tu trebuie să
hotărăşti, nu eu! Deci spune ceea ce ştii!
Pentru că tu protestezi[După părerea ta-trad. Cornilescu] S-au sugerat următoarele cu privire la
semnificaţia acestui pasaj: "Să se aştepte Dumnezeu să răsplătească potrivit dorinţelor tale? Va
face Dumnezeu ceea ce crezi tu că este drept? Acesta e o chestiune care te priveşte pe tine, nu pe
mine; totuşi, trebuie să te hotărăşti şi să-ţi exprimi părerile". Scopul versetului pare să fie acela de
a face un apel la Iov de a lua o hotărâre. Judecând după cele spuse înainte de Elihu, decizia la care
ţine este ca Iov să-şi mărturisească păcatele, să recunoască faptul că Dumnezeu e drept în
judecăţile Lui şi să accepte suferinţa ca pe o disciplină. Până aici Iov refuzase să-şi compromită
conştiinţa printr-o astfel de mărturisire.

~ 139 ~
34 Oamenii pricepuţi vorbesc ca mine, iar omul înţelept care mă aude, spune şi el:

Oamenii pricepuţi. Versetul acesta pare să fie o introducere la un citat din v. 35. Textul poate fi
tradus: "Oamenii cu pricepere îmi vor spune da, fiecare om care mă ascultă va zice."

35 «Iov vorbeşte fără să cunoască, cuvintele lui sunt lipsite de chibzuinţă.»

Fără să cunoască. [Fără cunoaştere, KJV]. Elihu caută să-l umilească pe Iov amintindu-i cum îl
văd oamenii înţelepţi. A fi rău privit de oamenii cu vază este extrem de descurajator.

36 Să fie încercat mai departe, pentru că vorbeşte ca un om rău.

Pentru că vorbeşte ca un om rău. Pe temeiul a două manuscrise ebraice, propoziţia aceasta poate
fi tradusă: "Datorită răspunsurilor ca cele ale oamenilor nelegiuiţi." Elihu crede că Iov merită să
fie supus suferinţei în continuare pentru a fi curăţat de ideile lui nelegiuite, aşa cum consideră
Elihu. Declaraţia e aspră şi se încadrează bine în tiparul de expresii al celor 3 prieteni.

37 El adaugă răzvrătire la păcatul său, bate din palme între noi şi îşi înmulţeşte
cuvintele împotriva lui Dumnezeu.”

Bate din palme. Un indiciu de indignare, de derâdere sau de batjocură (vezi Numeri 24:10;
Iov 27:23).

Comentarii Ellen G. White:

21 �
CH 341; 3T 417
22 �
�
Ed 144

~ 140 ~
Capitolul 35
1 Elihu a mai zis:
Elihu […a luat din nou cuvântul-trad. Cornilescu]. Vezi la cap. 32:2

2 „Crezi că lucrul acesta este drept? Tu zici: «Sunt drept înaintea lui Dumnezeu.»
Sunt drept înaintea lui Dumnezeu. [Dreptatea mea este mai multă decât a lui Dumnezeu, KJV].
Iov nu ridicase astfel de pretenţii. El pusese la îndoială dreptatea lui Dumnezeu (cap. 9:22-24;
10:3;12:6), dar acuzaţia lui Elihu, aşa cum e redată aici, conţine un factor care depăşeşte tot ce a
intenţionat Iov în cuvântările lui.

3 Însă mai spui: «Ce folos am a(Sau: ai) şi ce câştig dacă nu păcătuiesc?»
Ce folos am. Elihu neagă aici dreptul lui Iov de a susţine că un om drept poate să sufere la fel ca
un păcătos. Un asemenea punct de vedere e la fel de supărător pentru el ca şi pentru cei 3 prieteni.
Totuşi, el trage concluzii nejustificate din afirmaţiile lui Iov. Acesta n-a susţinut că cei drepţi n-au,
până în final, un avantaj în plus faţă de cei păcătoşi. Lucrul asupra căruia a insistat mult a fost că
metodele Providenţei cu lumea aceasta nu erau totdeauna în acord cu caracterul oamenilor.

4 Îţi voi răspunde ţie şi prietenilor tăi.

Voi răspunde. Răspunsul lui Elihu dezvoltă argumentul lui Elifaz din cap. 22:2,3.
Prietenilor. [Tovarăşilor, KJV]. Ebr. re'im, tradus "prieteni" în cap, 2:11; 19:21; 42:7. Sunt scoşi
în evidenţă cei 3 prieteni ai lui Iov.

5 Uită-te la ceruri şi vezi; priveşte cât sunt de sus norii faţă de tine!
Uită-te la ceruri. Obiectivul afirmaţiei lui Elihu este acela de a arăta că Dumnezeu este aşa de
mare, încât nu poate fi afectat de purtarea oamenilor. Măreţia lui Dumnezeu este ilustrată prin
înălţimea şi grandoarea cerurilor şi a norilor.

6 Dacă ai păcătuit, ce rău Îi faci Lui? Dacă ai greşit de multe ori, ce-I faci Lui?
Lui. Argumentul este că Dumnezeul care a creat cerurile nu este influenţat sau constrâns într-un
fel oarecare de păcatul omului. Nu au de suferit nici persoana, nici demnitatea Lui.

7 Dacă eşti drept, ce-I dai Lui? Ce primeşte El din mâna Ta?
Ce-I dai Lui? Dimpotrivă, Elihu susţine că dreptatea omului nu poate aduce vreun folos lui
Dumnezeu şi nici nu-L face pe Dumnezeu în vreun fel obligat faţă de om.

8 Răutatea ta nu dăunează decât semenului tău şi dreptatea ta nu e de folos decât

fiilor oamenilor.
Nu dăunează decât semenului tău. Potrivit cu raţionamentul lui Elihu, rezultatele nelegiuirii sau
dreptăţii sunt simţite nu de Dumnezeu, ci de om. Dumnezeu este atât de departe de efectele
păcatului sau ale neprihănirii, încât nu are de ce să se abată de la o dreptate strictă. Aşadar, acolo
unde ar trebui să existe răsplată, va fi, iar unde ar trebui să existe pedeapsă, va fi. Prin urmare,
merită să fii drept. Dumnezeu e prea sus pentru a modifica lucrările cauzei şi ale efectului, care,
după aprecierea lui Elihu, cer răsplată pentru cel drept şi pedeapsă pentru făcătorul de rele. Cu alte
cuvinte, nelegiuirea sau dreptatea unui om îl afectează numai pe el, nu şi pe Dumnezeu. Teoria lui
Elihu în această privinţă nu izbuteşte să vadă strânsa legătură dintre Dumnezeu şi făpturile Sale.
Elihu vede transcendenţa lui Dumnezeu, dar nu e în stare să vadă cât de aproape este El de

~ 141 ~
făpturile Sale. Evanghelia prezintă în învăţătura ei un Dumnezeu care este afectat de ceea ce fac
făpturile Lui şi care Se ocupă de ele în mod personal (Evrei. 4:15).

9 Oamenii strigă din cauza asupririlor grele; ei cer izbăvire de sub mâna celui
puternic,

Asupririlor grele. Elihu se confruntă cu faptul real al asupririi. El nu putea tăgădui faptul că
mulţimile strigau din pricina tratamentului la care erau supuşi de cei mai puternici decât ei. Unde
îşi găsea loc acest fapt în cadrul filozofiei sale? Pentru ce aceşti oameni apăsaţi nu erau eliberaţi?

10 dar nimeni nu zice: «Unde este Dumnezeu, Făcătorul meu, Care ne dă cântări de
veselie noaptea,

Nimeni nu zice. Motivul de sfadă al lui Elihu este că cei apăsaţi continuă să sufere din cauză că
se plâng în necazurile lor, dar nu-L cheamă pe Dumnezeu în mod corespunzător. Dacă ei s-ar
apropia în felul acesta de Dumnezeu, El le-ar da "cântări de veselie noaptea" sau fericire în ceasul
trist şi întunecat al necazului (vezi Psalm 30:5; 77:6; 90:14; 143:8). Partea slabă a acestei susţineri
este că presupune că cei care continuă să sufere nu cheamă pe Dumnezeu aşa cum trebuie.

11 Care ne învaţă prin b(Sau: ne învaţă mai mult decât pe) animalele pământului şi
ne face înţelepţi prin c(Sau: ne face mai înţelepţi decât) păsările cerului?»

Prin animalele pământului. Fiarele şi păsările strigă din instinct când trec prin durere şi suferinţă,
dar ele nu ştiu cum să facă o cerere Creatorului lor. Dumnezeu l-a învăţat pe om să facă mai mult
decât să se plângă. El trebuie să aducă durerea sa la Dumnezeu într-un spirit de credinţă, evlavie,
smerenie şi resemnare. După Elihu, dacă Dumnezeu nu răspunde unui astfel de apel, trebuie să
lipsească adevăratul spirit.

12 El nu răspunde când oamenii strigă, din cauza mândriei celor răi.

Nu răspunde. Elihu spune că Dumnezeu nu răspunde oamenilor răi pentru că ei cer cu mândrie,
nu cu smerenie. Ei pretind eliberarea de suferinţă ca pe un drept. Ei se apropie de Dumnezeu din
motive egoiste.
Strigă. Evident, Elihu are ochiul îndreptat spre Iov. Dumnezeu răspunde la strigăt sincer. Lucrul
acesta este adevărat, dar rezultă de aici că se răspunde la toate strigătele sincere imediat sau aşa
cum vrem noi? Aceasta este o simplificare exagerată a suferinţei. Ea arată cum o poziţie aparent
logică poate să fie extrem de înşelătoare.

13 Într-adevăr Dumnezeu nu ascultă strigătul lor în van; Cel Atotputernic nu-i dă

atenţie.

14 Cu atât mai mult deci când zici că nu-L vezi, că pricina ta este înaintea Lui şi că
trebuie să aştepţi,

Cu atât mai mult deci. Propoziţia aceasta ar trebui probabil să fie tradusă astfel: "Cu atât mai
puţin când zici că nu-L poţi vedea". Adică dacă Dumnezeu nu ascultă un strigăt deşert, cu cât mai
puţin va asculta El un strigăt al cuiva care zice că nu-L poate vedea pe Dumnezeu. Elihu pare să se
refere la afirmaţii descurajatoare făcute de Iov, ca de pildă în cap. 9:11; 13:24; 23:3.8.9; 30:20;
33:10.

~ 142 ~
15 că mânia Sa nu pedepseşte niciodată şi că nu-I pasă prea mult de nelegiuire
d(Sensul termenului în ebraică este nesigur).

Că. Prima parte a acestui verset poate fi tradusă literal: "şi acum, pentru că el n-a cercetat mânia
lui [a lui Iov]." Ideea poate fi că Dumnezeu n-a trimis suferinţe noi din cauza cuvintelor arogante
ale lui Iov. În felul acesta Iov era încurajat să-şi continue plângerile.

16 Prin urmare, Iov îşi deschide gura degeaba şi spune o mulţime de vorbe fără
cunoştinţă.”

Degeaba. Elihu trage concluzia că Iov nu are o cauză dreaptă pentru care să se plângă. El dă de
înţeles că Iov nu suferise atât de mult cât merită - că de fapt el nu ştie despre ce vorbeşte. Fără
îndoială că o astfel de cuvântare n-avea cum să aducă vreo mângâiere!

~ 143 ~
Capitolul 36
1 Elihu a continuat:
Elihu a continuat. Capitolele 36 şi 37 alcătuiesc un singur discurs. Ele constituie un apel final
către Iov să fie resemnat şi răbdător înaintea lui Dumnezeu.

2 „Mai rabdă-mă puţin şi-ţi voi arăta că mai sunt lucruri de spus în favoarea lui
Dumnezeu.
În favoarea lui Dumnezeu. Motivul lui declarat de a-şi continua cuvântarea este că mai sunt
multe lucruri pe care se simte constrâns să le rostească în apărarea lui Dumnezeu. Elihu crede că e
apărătorul Lui, în cazul Dumnezeu versus Iov.

3 Îmi voi aduce cunoştinţa de departe şi voi arăta dreptatea Făcătorului meu.
De departe. Elihu nu are de gând să repete argumente vechi. El doreşte să aducă ceea ce cunoaşte
din domeniul lucrurilor care au scăpat atenţiei lor. Din vastul domeniu al istoriei şi al naturii, Elihu
intenţionează să scoată argumente pentru a apăra dreptatea lui Dumnezeu (vezi cap. 8:8).

4 Fiţi siguri că vorbele mele nu sunt mincinoase; unul desăvârşit în cunoaştere este
cu voi.
Este cu voi. Cuvintele acestea sună cam arogant, dar probabil Elihu nu intenţionează să fie aşa.
Iov îi acuzase pe prietenii săi că foloseau argumente netemeinice în apărarea lui Dumnezeu (vezi
cap. 13:7.8). Elihu făgăduieşte aici că vorbele lui vor fi sincere. El îşi va întemeia afirmaţiile pe
ceea ce consideră că sunt cunoştinţe desăvârşite şi nu pe prejudecată.

5 Dumnezeu este puternic, dar nu dispreţuieşte pe nimeni; este puternic, ferm în

scopurile Sale.
Este puternic. Versetul acesta introduce tema cuvântării lui Elihu, puterea şi priceperea lui
Dumnezeu.

6 Nu-l ţine în viaţă pe cel rău, dar îi face dreptate celui în suferinţă.
Nu-l ţine. Elihu susţine în esenţă aceeaşi teorie ca şi cei trei prieteni ai lui Iov. El crede că
purtarea lui Dumnezeu faţă de om în viaţa aceasta e determinată de caracterul omului. Iov
observase că oamenii nelegiuiţi par să fie feriţi de nenorocire (cap. 21:7).

7 Nu-Şi ia ochii de la cei drepţi, ci îi aşază pe tron împreună cu împăraţii şi îi înalţă

pentru totdeauna.
Nu-Şi ia. Elihu declară că deşi cei drepţi sunt supuşi suferinţei, ei nu sunt părăsiţi. Dumnezeu Îşi
ţine privirea îndreptată asupra lor, că sunt fie pe scaune de domnie, fie în închisoare (v. 8). Iov
sugerase că Dumnezeu îl părăsise (cap. 29:2). Elihu nu este de acord însă (Psalm 34:15). El crede
cu tărie în înălţarea celor drepţi.

8 Dacă oamenii sunt legaţi în lanţuri şi ţinuţi în legăturile suferinţei,

În lanţuri. Vezi Genesa 39:20; Ieremia 40:1; Daniel 3:21; Matei 14:3; Fapte 12:1-6; 16:24;
24:27.

~ 144 ~
9 El le spune ce-au făcut – că s-au mândrit şi au păcătuit.
Le spune. Elihu susţine că suferinţa vine peste cei drepţi cu scopul de a le descoperi slăbiciunile
din caracterul lor şi natura vinovăţiei lor.

10 El le deschide urechile spre a se îndrepta şi le porunceşte să se întoarcă de la

nedreptate.
Le deschide urechile. [Le deschide urechea, KJV]. Elihu pretinde că Dumnezeu îi face pe oameni
să fie dispuşi să înveţe şi să asculte îngăduind să fie loviţi cu suferinţă. Aşa, zice el, a fost cu Iov.
Le porunceşte. [Le porunceşte, KJV]. Suferinţele de la Dumnezeu sunt porunci de tipul "du-te şi
să nu mai păcătuieşti". Elihu dezvoltă aici teoria lui cu privire la suferinţă ca metodă disciplinară
şi nu penală. În loc să privească la Iov aşa cum au făcut-o ceilalţi prieteni ai lui, ca la un păcătos
pe care Dumnezeu Se răzbună, el îl priveşte ca pe o persoană care e mustrată din iubire pentru
greşelile ei.

11 Dacă Îl ascultă şi-L slujesc, îşi vor sfârşi zilele în fericire şi anii lor în mulţumire
sufletească.
Dacă Îl ascultă. Elihu subliniază făgăduinţa că prosperitatea şi plăcerea vor veni în viaţa aceasta,
dacă cei mustraţi răspund aşa cum trebuie (vezi Iov 33:23-28; Ieremia 7:23; 26:13). Reîntoarcerea
prosperităţii în viaţa lui Iov, susţine el, va avea loc doar dacă el se pocăieşte de păcatele sale şi
ascultă de Dumnezeu. Iov se află sub disciplină. Dar cei drepţi trebuie să se aştepte la necazuri şi
persecuţii (vezi Ioan 16:33; Fapte 14:22; 2 Timotei 3:12; Evrei 12:1-11; 1 Petru 4:12.13).

12 Dar dacă ei nu ascultă, vor pieri de sabie a[Sau: vor trece râul (vezi nota de la
33:18)] şi vor muri fără cunoştinţă.
Nu ascultă. Versetul acesta prezintă alternativa v. 11. Nu asculta şi vei muri, aceasta e ideea.
Există elemente adevărate în teoria lui Elihu.

13 Cei nelegiuiţi nutresc mânie; nu strigă după ajutor nici chiar atunci când El îi
leagă.
14 Ei mor în tinereţe, sfârşesc printre cei ce se prostituează b(Termenul se referă la
bărbaţii care practicau prostituţia sacră în temple).
Mor în tinereţe. Elihu vede un sfârşit grabnic pentru cei nelegiuiţi. Vârsta înaintată era respectată
foarte mult la cei din vechime şi a muri în tinereţe era considerat o mare tragedie.
Prostituează. [Necuraţi, KJV]. Ebr. qedeshim, "desfrânaţi de Templu". Acelaşi cuvânt ebraic
apare în Deuteronom 23:18; 1 Regi 14:24; 15:12; 22:46; 2 Regi 23:7. Ideea pare să fie că cei
nelegiuiţi urmează să aibă parte de soarta celor mai părăsiţi şi mai ticăloşi oameni. Declaraţiile lor
religioase nu le vor servi ca ocrotire în faţa pedepsei.

15 Dar pe cei suferinzi El îi scapă prin suferinţa lor şi le deschide urechea prin
asuprire.
Prin suferinţa lor. Ideea pare să fie că Dumnezeu foloseşte suferinţa ca pe un mijloc de eliberare
pentru cei drept (vezi Psalm 119:67.71).
Le deschide urechea. [Le deschide urechile, KJV]. Urechile care erau surde la glasul lui
Dumnezeu ajung sensibile în urma necazului.

~ 145 ~
16 Tot aşa te-ar fi scos şi pe tine din necaz, la un loc larg, departe de strâmtorare şi
ar fi pus pe masa ta bucate alese.
Te-ar fi scos. [Te-ar fi scos, KJV]. Elihu îi spune lui Iov că şi el ar fi fost eliberat şi repus în
drepturi dacă ar fi acceptat suferinţele cu o dispoziţie corespunzătoare şi ar fi tras învăţăturile
dorite.

17 Dar tu te-ai umplut cu judecata celui rău; judecata şi dreptatea te cuprind.

Judecata şi dreptatea te cuprind. După Elihu, Iov nu răspunsese aşa cum ar fi trebuit la disciplina
aplicată de Dumnezeu, întrucât veniseră asupra lui judecăţile lui Dumnezeu, păstrate pentru cei
nelegiuiţi.

18 Fii atent ca nimeni să nu te amăgească prin bogăţii c(Sensul termenului în

ebraică este nesigur; sau: să nu te instige la batjocură) şi nu lăsa ca un dar bogat să
te abată de pe cale!
[Supărarea-trad. Cornilescu]. Elihu pare să zică: "Iov, pentru că eşti mâniat, ia seama ca nu
cumva să suferi pedeapsa lui Dumnezeu pentru mânia ta. Într-un astfel de caz, nu ar mai fi cale de
scăpare pentru tine".

19 Te-ar putea feri de necaz bogăţia sau toate eforturile pe care le faci?
Bogăţia[Strigătele-trad. Cornilescu;Bogăţiile, KJV]. Cuvântul ebraic shua' este luat de unii ca
referindu-se la bogăţii [ca în, KJV]; de alţii, la strigăte după ajutor. Ambele idei sunt posibile.

20 Nu tânji după noapte, ca să smulgi popoarele din locul lor d(Sau: căci atunci sunt
smulse popoarele din locul lor). e(Versetele 18-20: Sensul în ebraică al acestor
versete este nesigur)
Nu tânji. [Nu dori, KJV]. O aluzie la dorinţa repetată a lui Iov de a fi lovit de îndată şi pus în
mormânt (vezi cap. 6:9; 7:15; 14:13). Elihu susţine că această dorinţă este greşită.

21 Ai grijă! Nu te întoarce spre nedreptate; căci se pare că ai ales-o mai degrabă pe

aceasta decât suferinţa.
Nu te întoarce spre nedreptate. Elihu îl acuză pe Iov că alege să dea frâu liber plângerii în loc să
suporte încercările cu resemnare.

22 Iată, Dumnezeu este înălţat în puterea Sa; care învăţător este ca El?
Dumnezeu este înălţat în puterea Sa. Aceasta propoziţie a fost numit punctul esenţial al întregului
discurs al lui Elihu. El se străduieşte să dezvolte ideea despre Dumnezeu ca mare învăţător (vezi
cap. 33:14.16; 35:11; 36:10). Se presupune că acţiunile Lui sunt considerate învăţături, care, dacă
sunt luate în serios, vor aduce ca rezultat bunăstarea, dar dacă sunt lepădate vor aduce nenorocirea.

23 Cine I-a rânduit căile sau cine-I poate spune: «Ai greşit!»

Cine I-a rânduit căile? [Cine I-a impus căile Sale? KJV]. Deşi Dumnezeu este un Învăţător
desăvârşit; sunt unii care caută să-L înveţe, să-I dicteze drumul pe care ar trebui să-l urmeze şi să
îmbunătăţească şi să îndrepte universul Lui. Elihu vrea să spună că ceva din acest spirit a apărut în
plângerile lui Iov (vezi cap. 9:22-24; 10:3; 12:20-25; 16:11-17). Iov ajunsese întrun punct
periculos, aproape să-L acuze pe Dumnezeu de nedreptate. El îi dăduse pretext lui Elihu să-i aducă
o astfel de acuzaţie.

~ 146 ~
24 Nu uita să-I preamăreşti lucrarea pe care oamenii au lăudat-o în cântare.
Să-I preamăreşti lucrarea. În loc să-L învinuiască pe Dumnezeu, Iov ar fi trebuit să-L laude, aşa
cum alţii cântă laudele Lui.

25 Toţi oamenii au văzut-o; fiecare priveşte la ea de departe.

26 Ce mare este Dumnezeu, dincolo de înţelegerea noastră! Numărul anilor Lui nu
poate fi pătruns.
Ce mare este Dumnezeu. În aceste verset, sunt puse în antiteză măreţia lui Dumnezeu şi
slăbiciunea omului.

27 El ia picăturile din apă şi preface ceaţa în ploaie, f(Sau: El ia vaporii din apă / şi
îi transformă în ploaie)
În ploaie. Elihu face apel la natură în apărarea măreţiei lui Dumnezeu. El descrie fenomenele
evaporării şi distilării care fac posibilă ploaia.

28 pe care norii o lasă să cadă şi care picură din plin peste oameni.
29 Cine poate înţelege ruperea norilor, tunetele cortului său?
Tunetele. Elihu introduce descrierea unei furtuni cu tunete.

30 El Îşi răspândeşte fulgerul în jurul Lui şi acoperă adâncurile mării.

Fulgerul[Lumină-trad. Cornilescu]. Probabil aici o referire la fulger.

31 În acest fel judecă g(Sau: hrăneşte) El popoarele; El le dă hrană din belşug.

În acest fel. Probabil, antecedentul este "nori". Prin norii Săi se spune că Dumnezeu realizează
două efecte contrarii. Pe de o parte, El aduce pedeapsa asupra popoarelor, distrugândule recoltele,
producând un prăpăd mare, lovind şi omorând cu trăsnete. Pe de altă parte, El dă hrană din belşug
făcând posibilă vegetaţia prin ploile pe care le aduc norii.

32 Îşi umple mâinile cu un fulger şi-i porunceşte unde să lovească.

Porunceşte. [porunceşte, KJV]. Se pare că Dumnezeu ia fulgerul în mâinile Sale şi-l îndreaptă
acolo unde-I place. Expresia: "să nu lumineze prin norul care se interpune", este traducerea
prepoziţiei ebraice be, "prin" sau "cu" şi a unui singur cuvânt maphgia', "cotropitor". Unii schimbă
punctuaţia masoretică pentru a citi miphga', "semn".

33 Tunetul său Îi vesteşte sosirea, iar furtuna anunţă mânia Sa aprinsă. h(Sensul
versetului în ebraică este nesigur; sau: Tunetul Său vesteşte apropierea furtunii; /
până şi turmele îi simt apropierea)
Tunetul[Bubuitul-trad. Cornilescu].Zgomotul unui tunet.
[Şi turmele-trad. Cornilescu]. O traducere literală a textului masoretic este "şi vitele cu privirea
spre ceea ce se ridică [sau acela care se ridică]". KJV este o traducere fidelă a expresiei ebraice,
aşa cum este redată aici, interpretând expresia "ceea ce se ridică" ca fiind aburul, evident din
context, dar înţelesul e obscur. Unii, printr-o schimbare a punctărilor masoretice, au obţinut o
traducere foarte diferită, de pildă, "care este gelos cu mânie împotriva nelegiuirii". Asemenea
redări variate sunt, bineînţeles, pur ipotetice.

Comentarii Ellen G. White: 18 �;3T 549.

~ 147 ~
Capitolul 37
1 În faţa acestor lucruri, inima îmi tremură şi saltă din locul ei.
În faţa acestor lucruri, inima îmi tremură. Nu există o divizare naturală între cap. 36 şi 37. Elihu
continuă ilustraţia cu o furtună însoţită de tunete ca mijloc pentru a descrie puterea lui Dumnezeu.
El zice că inima lui tremură când aude tunetul şi vede fulgerul scânteind pe cer.

2 Ascultaţi! Ascultaţi tunetul glasului Său şi bubuitul care iese din gura Sa!
Tunetul glasului Său. [Zgomotul vocii Sale, KJV]. Elihu foloseşte o metaforă. El nu vrea să
spună că de fapt tunetul este glasul lui Dumnezeu (vezi Psalm 77:18; 104:7).

3 Îşi desfăşoară fulgerul sub cerul întreg şi-l trimite până la marginile pământului.
4 Apoi se aude vuietul glasului Său; El tună cu glasul Său măreţ. Când I se aude
glasul, El nu opreşte fulgerele.
5 Vocea lui Dumnezeu tună într-un mod deosebit; El face fapte măreţe, dincolo de
înţelegerea noastră.
Fapte măreţe. Cu versetul acesta se sfârşeşte parabola cu furtuna însoţită de tunete. În această
descriere plastică, Elihu încearcă să-L copleşească pe Iov cu simţământul maiestăţii şi puterii lui
Dumnezeu.

6 El spune zăpezii: «Cazi pe pământ!» şi ploii: «Fii o ploaie puternică!»

7 El îl opreşte pe orice om din lucrul lui, pentru ca toţi oamenii să recunoască
lucrarea Lui a(Sau: să recunoască că sunt lucrarea Lui).
Opreşte. Aceasta s-ar putea referi la încetarea muncii în aer liber pe timp de iarnă datorită
zăpezii, gheţii şi ploilor puternice. Această întrerupere în activitatea omului oferă prilej de
meditaţie şi în felul acesta încurajează o cunoaştere mai profundă a lui Dumnezeu.

8 Atunci animalele se duc la adăpostul lor şi rămân în vizuinile lor.

Se duc la adăpostul lor. Versetul acesta tinde să confirme interpretarea v. 7. Fiarele hibernează în
timpul iernii. Şi aceasta este o dovadă de înţelepciune din partea lui Dumnezeu. El a luat măsuri ca
animalele să fie ocrotite de frig şi să fie în stare să trăiască cu cantităţi mai mici de hrană în
sezonul când aceasta se împuţinează.

9 Vijelia iese din odaia sa şi frigul din vânturile cele năprasnice.

Odaia[De la miazăzi-trad. Cornilescu]. Literal, "din cămară", adică din magazia unde se spune că
Dumnezeu păstrează furtunile (vezi Iov 38:22; Psalm 135:7).
Cele năprasnice[De la miazănoapte-trad. Cornilescu]. Literal, "de la cei care împrăştie". Acestea
par să fie vânturile violente care alungă norii şi aduc o atmosferă senină, îngheţată. Elihu
subliniază că toate acestea sunt sub controlul lui Dumnezeu şi că aceste fenomene naturale
dovedesc măreţia Lui.

10 Suflarea lui Dumnezeu face gheaţa şi îngheaţă apele mari.

Îngheaţă. [E îndreptată, KJV]. Literal, "constrânge", adică solidă prin îngheţ (vezi Psalm 147:16-
18).

~ 148 ~
11 El încarcă norii grei cu umezeală; împrăştie norii cu fulgerul Său.
Încarcă. Literal, "împovărează". Adică El încarcă norul cu apă. Ploaia este una din principalele
necesităţi ale ţărilor orientale. Dumnezeu e Cel care dă norii încărcaţi de umezeală care oferă apă
pământului însetat.
Fulgerul Său[Scânteietori-trad. Cornilescu]. Literal, "norul luminii Sale". Poate ca şi cum
fulgerele luminoase erau depozitate într-un nor. Sau expresia poate să însemne "norii în care se
odihneşte lumina Sa".

12 Ei se mişcă după călăuzirea Lui şi fac tot ceea ce le porunceşte pe faţa întregului
pământ.
Ei. [Lui, KJV]. "Norii" constituie antecedentul evident.
Călăuzirea. [Sfaturile, KJV]. Ebr. tackbuloth, "călăuzire", "direcţie". Dumnezeu călăuzeşte norii
şi fulgerele, purtându-i şi învârtindu-i, îndreptându-i potrivit voii Sale.

13 El aduce norii ca să-i pedepsească pe oameni sau să ude pământul Său şi să-Şi
arate îndurarea b(Vezi nota de la 10:12).
14 Iov, ia aminte la aceasta! Stai şi cugetă la minunile lui Dumnezeu!
15 Ştii tu cum conduce Dumnezeu norii şi cum face să strălucească fulgerul Său?
Conduce Dumnezeu. Elihu îl întreabă pe Iov dacă ştie cum dă Dumnezeu ordinele Sale şi cum
aranjează cursul şi succesiunea evenimentelor naturii.

16 Ştii tu cum plutesc norii? Înţelegi tu minunile Celui Desăvârşit în cunoştinţă?

Plutesc. Fenomenul norilor suspendaţi în cer, împovăraţi de ploaie, totuşi nesprijiniţi, provoacă
uimirea lui Elihu (vezi cap. 26:8).
Cunoştinţă. Fenomenele naturale indică ştiinţă nelimitată a lui Dumnezeu. Concluzia este că Iov
n-ar trebui să-L critice pe Dumnezeu care-Şi desfăşoară atotştiinţa prin intermediul acestor lucrări
minunate.

17 Ştii tu de ce ţi se încălzesc hainele, când pământul se odihneşte de vântul dinspre

sud?
18 Poţi tu să întinzi cerurile ca El, tari ca o oglindă turnată?
19 «Învaţă-ne ce trebuie să-I spunem! Din pricina întunericului nu ştim să c(Sau:
Suntem prea neştiutori / ignoranţi ca să) ne apărăm cauza.»
Învaţă-ne. [Învaţă-ne, KJV]. Aceasta sună a ironie. Elihu îi spune lui Iov: dacă eşti atât de
deştept, învaţă-ne cum să ne apropiem de un asemenea Dumnezeu mare, deoarece noi suntem în
întuneric.

20 Cine Îi va spune că vreau să-I vorbesc? Va vrea cineva să-I vorbească ca să fie
înghiţit?

Va vrea cineva să-I vorbească ca să fie înghiţit [Care este omul care-şi doreşte pierderea?- trad.
Cornilescu;Dacă un om vorbeşte, cu siguranţă va fi înghiţit, KJV]. Iov îşi exprimase dorinţa ca
Dumnezeu să-l asculte şi să-i răspundă. Intenţionând să mustre această încumetare şi totuşi
sfiindu-se să o facă în mod, Elihu se aşează în locul lui Iov şi întreabă: ar fi potrivit ca eu să cer să
vorbesc cu Dumnezeu? Dacă nu, nu poate fi potrivit nici ca Iov să facă aşa.

~ 149 ~
21 Nimeni nu poate privi cum străluceşte soarele în ceruri, după ce vântul le-a
înseninat.

Străluceşte soarele. [Lumina strălucitoare, KJV]. Probabil soarele. Oamenii nu pot privi soarele
strălucitor. Cu cât mai puţin ar fi ei în stare să stea faţă în faţă cu Dumnezeu.

22 El vine din nord într-o splendoare de aur; împrejurul lui Dumnezeu este o
măreţie înfricoşătoare.

Splendoare de aur[Aurora-trad. Cornilescu;Vremea frumoasă, KJV]. Ebr. zakab, literal "aur".

23 Cel Atotputernic este dincolo de înţelegerea noastră. Este măreţ în putere, în

judecată şi în dreptate. El nu va asupri.

24 De aceea oamenii se tem de El; da, toţi cei cu inima înţeleaptă se vor teme de El
d(Sensul în ebraică al acestui vers este nesigur; sau: de El, / iar El îi nesocoteşte pe
cei cu inima înţeleaptă, expresia cei cu inima înţeleaptă fiind înţeleasă în sens
peiorativ).”

Se tem de El. Elihu îşi încheie cuvântarea cu un atac final îndreptat spre Iov, în sensul că
Dumnezeu nu-i respectă pe oamenii încrezuţi.
Cei cu inima înţeleaptă. Adică încrezuţi. De fapt, ce afirmă Elihu ca principiu e adevărat. E
neînţelept din partea unui om să pună pe picior de egalitate înţelepciunea lui măruntă cu aceea a
lui Dumnezeu. Eroarea lui Elihu stă în încercarea de a aplica principiul la Iov. Necazul cu Elihu şi
ceilalţi protagonişti era că se încumetau să-l judece pe Iov.

Comentarii Ellen G. White:

5-24 MH 434
14-16 �
ML 112
16 �
�
GC 46; Ed 15, 21; MM 7; PP 50

~ 150 ~
Capitolul 38
DOMNUL vorbeşte

1 DOMNUL i-a răspuns lui Iov din mijlocul furtunii:

Domnul. Răspunsul lui Dumnezeu adresat lui Iov ocupă 4 capitole (38-41), întrerupte de o scurtă
mărturisire a lui Iov (40:3-5). Capitolele 38 şi 39 sunt strâns legate şi alcătuiesc un apel către Iov,
având în vedere că Iov nu cunoaşte cum a creat Dumnezeu lumea. Dumnezeu caută să lărgească
concepţia lui Iov cu privire la Divinitate,crearea lumii (38:4-7); marea (v. 8-11); zorile zilei (v. 12-
15); alte fenomene pământeşti precum tainele mării, lumina şi întunericul, zăpada, grindina,
revărsările de apă, ploaia, fulgerul, tunetul, gheaţa, roua, bruma (v. 16-30), stelele şi norii (v. 31-
38), lumea animală (38:39-39:30).
I-a răspuns lui Iov. Dumnezeu nu-l reabilitează pe Iov imediat. Scopul Lui divin nu este de a
rezolva o dispută, ci de a Se revela. Tot astfel nu explică lui Iov scopul suferinţei lui. O clară
înţelegere a lui Dumnezeu este superioară în importanţă în comparaţie cu desfăşurarea tuturor
motivelor providenţei divine. Dumnezeu nu explică de ce nelegiuitul prosperă şi cel drept suferă.
El nu spune nimic cu privire la lumea viitoare sau la compensarea viitoare a inegalităţilor
prezente. Dumnezeu doar Se descoperă - bunătatea, puterea, înţelepciunea -şi intenţionează ca
această revelaţie să dea răspuns problemelor lui Iov.
Răspunsul lui Dumnezeu face pe Iov să cunoască nu numai fapte, ci pe Dumnezeu Însuşi.
Abordarea aceasta a fost atât de eficientă încât răspunsul lui Iov a fost: "acum ochiul meu Te-a
văzut" (cap. 42:5). Când Iov L-a văzut pe Dumnezeu, nedumeririle lui au dispărut. Numai
Dumnezeu putea să ofere acest gen de soluţie pentru problemele sale. Există o profunzime în ce
priveşte felul lui Dumnezeu de a răspunde întrebărilor lui Iov care provoacă gândurile cele mai
serioase.

2 „Cine este cel ce-Mi întunecă sfatul, prin cuvântări lipsite de cunoştinţă?

Cine este? Nu e clar dacă Dumnezeu Se referă la Iov sau la Elihu.

În favoarea interpretării că afirmaţia se referă la Elihu sunt următoarele considerente: 1) pare
nepotrivit ca Dumnezeu să spună cu această ocazie că Iov întunecase sfatul prin "cuvântări fără
pricepere" , pentru ca apoi în cap. 42:7 să spună că prietenii nu vorbiseră aşa de drept "cum a
vorbit robul Meu Iov"; (2) Elihu vorbise chiar înainte ca Dumnezeu să intervină şi nu ar fi
nepotrivit ca Dumnezeu să desfiinţeze argumentele lui, împreună cu ale celorlalţi prieteni, înainte
de a se adresa lui Iov.
În favoarea interpretării că afirmaţia se referă la Iov sunt următoarele considerente:(1) cuvântarea
este adresată lui Iov (vezi cap. 38:1; 40:1.6; 42:7); (2) Iov pare să aplice comentariul la sine
(cap. 42:3).

3 Încinge-ţi mijlocul ca un bărbat, ca Eu să te întreb şi tu să Mă înveţi.

Încinge-ţi mijlocul. Dumnezeu Se adresează acum lui Iov. Acesta dorise să-L întrebe pe
Dumnezeu, dar Dumnezeu ia iniţiativa şi-l anunţă că e pe punctul de a fi întrebat (vezi cap. 9:32-
35; 13:3.18-22; 23:4-7; 31:35). "A încinge mijlocul" este o expresie care face aluzie la moda
veche de îmbrăcare. Veşmântul larg şi lung care era purtat de obicei era strâns printr-o cingătoare,
când cel în cauză alerga, muncea sau era angajat în luptă. Ideea de aici este: "întăreşte-te cât mai
bine şi pregăteşte-te."

~ 151 ~
4 Unde erai când am aşezat temeliile pământului? Spune-mi, dacă ai pricepere!
Am aşezat temeliile pământului. [Am pus temeliile, KJV]. Imaginea pământului cu temelii este
deseori folosită (vezi Psalm 102:25; 104:5; Proverbe 8:29; Isaia 48:13; 51:13.16; Zaharia 12:1;
Evrei 1:10).
Spune-mi. Expresiile acestea au efectul de a-i demonstra lui Iov cât de limitate sunt de fapt
cunoştinţele lui Iov.

5 Cine i-a hotărât măsurile? Ştii? Cine a întins sfoara de măsurat peste el?
Ştii? Sau "căci tu ştii". Scopul afirmaţiei este evident de a-l ajuta pe Iov să-şi modifice gândirea.
A întins sfoara. O imagine luată de la construirea unei clădiri. Un Arhitect divin a întocmit planul
pământului.

6 Pe ce îi sunt sprijinite temeliile şi cine i-a pus piatra din capul unghiului,
Sprijinite. Literal "adâncite". O imagine care se referă la afundarea sau aşezarea unei pietre de
temelie, până când devine sigură. Dumnezeu îl întreabă pe Iov pe ce se sprijină lumea. Ilustraţia
nu trebuie să fie forţată pentru a fi socotită o realitate literală.

7 atunci când stelele dimineţii cântau împreună şi toţi fiii lui Dumnezeu a(TM;
LXX: îngerii) strigau de bucurie?
Stelele dimineţii. Aici aparent sinonim cu "fiii lui Dumnezeu". Cu privire la identitatea "fiilor lui
Dumnezeu", vezi la cap. 1:6.
Strigau de bucurie. De 3 ori se spune despre îngeri că "strigau de veselie": la creaţiune, la
răscumpărare şi la crearea din nou a pământului (vezi 6T 456; PP 65; 8T 42).

8 Cine a închis marea cu porţi, când a ţâşnit din pântece,

Marea. De la pământ Dumnezeu mută atenţia lui Iov la mare ca a doua mare minune a creaţiunii
(vezi Genesa 1:9.10; Exod 20:11; Psalm 104:24.25).
A ţâşnit. Dumnezeu compară crearea mării cu naşterea unui prunc. Versetul subliniază două
dovezi ale puterii lui Dumnezeu - întâi, crearea mării, şi al doilea, limitarea mării între malurile ei.

9 când i-am făcut îmbrăcăminte din nori şi am înfăşat-o în întuneric gros,

Nori. Marea-prunc, nou-născută, e prezentată ca înveşmântată cu un nor şi înfăşată într-un
întuneric dens.

10 când i-am pus hotare, zăvoare şi porţi,

Hotare. LXX spune aici: "I-am pus hotare".

11 când i-am zis: «Până aici să vii, să nu treci mai departe, aici să se oprească
mândria valurilor tale!»?
Până aici. Forma poetică frumoasă a acestor rânduri conţine un apel special pentru aceia care
iubesc marea.

12 Ai poruncit tu vreodată dimineţii sau ai arătat zorilor locul lor,

Dimineţii. De la mare Dumnezeu trece la răsăritul soarelui. Ivirea zorilor este un miracol care se
repetă fără încetare, iar Iov e întrebat dacă exercită vreun control asupra acestui fenomen.

~ 152 ~
13 ca să prindă pământul de margini şi să-i scuture pe cei răi de pe el?
Să-i scuture pe cei răi de pe el. Ideea pare să fie că zorile apucă pământul şi îi scutură pe
nelegiuiţi de pe el. Imaginea aceasta plastică se referă la faptul că nelegiuiţii urăsc lumina (vezi
cap. 24:16.17). Când se ivesc zorile, ei dispar.

14 Pământul ia forma lutului sub o pecete; înfăţisarea lui este ca cea a unei haine.
Ia forma lutului. Aşa cum o pecete transformă o bucată de lut mată şi fără formă într-o suprafaţă
imprimată, tot aşa ivirea zorilor schimbă pământul dintr-o masă neclară într-un obiect care are
formă şi culoare.
Ca cea a unei haine. Răsăritul soarelui face pământul să ia formă şi culoare ca modelul bogat
brodat al unui veşmânt. Dealurile, pomii, florile, casele şi câmpiile iau contur şi se arată frumoase,
în timp ce în cursul nopţii pământul părea pustiu şi neinteresant.

15 Lumina este luată de la cei răi şi braţul lor cel ridicat este zdrobit.
Lumina este luată. Lumina zilei nu aduce nici o bucurie celor nelegiuiţi. Întunericul interior îi
face să caute scăpare de lumina de afară. Prinderea şi pedepsirea vin peste ei când se iveşte lumina
zilei.
Braţul lor cel ridicat. Braţul ridicat pentru a săvârşi vreo faptă de răutate este "zdrobit" la ivirea
luminii. Activitatea nelegiuită este împiedicată.

16 Ai fost tu la izvoarele mării sau te-ai plimbat b(Sau: ai cercetat) tu prin

adâncurile ei?
Izvoarele mării. Iov e întrebat dacă a fost acolo unde îşi are marea izvorul.
Adâncurile. Peşterile neexplorate de pe fundul mării sunt necunoscute şi neexplorate de Iov.

17 Ţi-au fost arătate porţile morţii sau ai văzut tu porţile umbrei morţii c(Sau:
întunericului)?
Porţile morţii. Vezi Psalm 107:18; cf. Isaia 38:10; Apocalipsa 20:14.

18 Pricepi tu cât de larg este pământul? Vorbeşte dacă ştii toate aceste lucruri.
Cât de larg este pământul. Lumea lui Iov era mică. Probabil că el călătorise numai pe o rază de
câţiva kilometri. Când Dumnezeu l-a întrebat dacă a cuprins întinderea pământului, gândul trebuie
să fi fost copleşitor pentru el.

19 Unde este calea către locuinţa luminii şi unde este locuinţa întunericului?
Locaşul luminii. Iov este provocat să explice fenomenul luminii şi al întunericului.

20 Poţi să le duci tu la hotarul lor şi cunoşti tu căile către casa lor?

Căile către casa lor. Lumina şi întunericul sunt personificate şi concepute ca sălăşluind în
locuinţe. Când vine noaptea, lumina se reîntoarce la locuinţa ei, iar noaptea iese. Dimineaţa
întunericul se duce la culcuşul lui şi lumina păşeşte afară.

21 Cu siguranţă, ar trebui să ştii, căci doar erai deja născut! Şi numărul zilelor tale
este mare!
Cu siguranţă, ar trebui să ştii. [Ştii? KJV]. LXX leagă versetul acesta cu cel precedent în felul
următor: "Dacă M-ai putea duce la hotarele lor cele mai îndepărtate şi dacă ai cunoaşte cărările
lor; ştiu atunci că tu erai născut pe timpul acela şi numărul anilor tăi este mare." Ebraica v. 21 este

~ 153 ~
ambiguă şi poate fi tradusă fie ca o întrebare, fie ca o propoziţie afirmativă, după cum urmează:
"Tu ştii, fiindcă erai născut pe atunci, şi numărul zilelor tale este mare." Întrucât propoziţia
afirmativă reprezintă o formă de ironie atât de accentuată, e preferabil să se reţină forma
interogativă sau să se adopte ideea sugerată de LXX. Compară cu întrebarea ironică a lui Elifaz
(cap. 15:7)

22 Ai intrat tu în cămările zăpezii sau ai văzut tu cămările grindinei,

Zăpezii. Asemenea fenomene naturale precum zăpada şi grindina au fost taine pentru om timp de
secole, dar ele nu au fost taine pentru Dumnezeu.

23 pe care Eu le-am păstrat pentru vreme de necaz, pentru ziua de luptă şi de război?
Păstrat. Grindina e socotită în Biblie ca o unealtă a judecăţii divine (vezi Exod 9:18-29;
Iosua 10:11; Psalm 18:12.13; 78:47.48; 105:32; Isaia 30:30; Ezechiel 13:11.13; Apocalipsa 11:19;
16:21).

24 Unde este calea către locul de unde iese fulgerul d[Ebr.: de unde se împarte
(distribuie) lumina]? De unde este împrăştiat vântul de răsărit pe pământ?
Unde este calea? Multe din întrebările lui Dumnezeu merg înapoi până la problema de bază a
originilor. Problema filosofică a lui Iov era că el nu înţelegea sursa necazului său.

25 Cine deschide o cale pentru ploaie şi o cărare pentru trăsnet,

O cale pentru ploaie. Sau "a tăiat un canal". Canalele care preluau surplusul ploilor violente nu
fuseseră croite de om şi de animalele lui de povară.
Cărare pentru trăsnet. Nimeni nu poate să deseneze traseul fulgerului.

26 ca să ude pământul nelocuit, deşertul în care nu trăieşte nimeni,

În care nu trăieşte nimeni. Providenţa lui Dumnezeu nu se opreşte la satisfacerea nevoilor
oamenilor, ci are o grijă duioasă şi pentru viaţa animalelor.

27 ca să adape pământul pustiit şi să facă să încolţească iarba?

28 Are ploaia tată? Sau cine dă naştere picăturilor de rouă?
29 Din care pântece iese gheaţa şi cine naşte bruma cerului
30 când apele se fac tari ca piatra şi când îngheaţă faţa adâncului?
31 Poţi tu lega lanţul Pleiadelor e(Sau: stălucitoarele Pleiade) sau poţi să dezlegi
frânghiile Orionului?
Poţi? Dumnezeu îndreaptă atenţia lui Iov de la minunile create ale pământului la splendorile
cerului. Atrăgând atenţia asupra diferitelor constelaţii strălucitoare, cunoscute, Dumnezeu îl
întreabă dacă se consideră în stare să le conducă pe căile lor prin cer.
Pleiadelor[Găinuşei-trad. Cornilescu;Pleiadelor, KJV]. Ebr. kimah, poate o denumire a
Pleiadelor, de la rădăcina arabă kum, care înseamnă "grup" sau "cireadă". În Amos 5:8, kimah e
tradus "cloşca cu pui" ["7 stele" KJV] şi este menţionat din nou împreună cu Orionul, o constelaţie
învecinată pe cerul de iarnă.
Din vremurile cele mai vechi oamenii au privit Pleiadele ca un grup de stele din constelaţia
Taurus, cea mai frumoasă şi mai fascinantă manifestare cerească. Tennyson le descria ca un roi de
licurici prinşi într-o plasă de argint. Chiar prin telescoape mici, frumuseţea scânteietoare a acestui

~ 154 ~
grup impresionează pe observator transmiţându-i acelaşi simţământ de temere şi de uimire care
cuprinde pe cel care admiră vastele prăpăstii ale Marelui Canion al râului Colorado.
Cuvântul tradus "legăturile"[lanţul-N.T.R.] ["influenţe plăcute"], Ebr. ma'adannoth, pare să
însemne "legături" sau "ferecături". Traducerea RSV "lanţuri" ar sugera mai bine ideea din
original. Poate ma'adannoth se referă la forţele gravitaţiei care ţin laolaltă pe membrii grupului în
zborul lor prin spaţiu. E cunoscut că aceste stele alcătuiesc un grup fizic strâns legat şi care merg
pe căi paralele. Unii au sugerat că ma'adannoth se referă la nebulozitatea văzută clar în care sunt
cufundate Pleiadele. Acest material nebulos iluminat de stele cufundate în ea, ca şi cum ar fi gazul
într-un tub de neon, e văzut clar chiar şi cu un telescop de putere mică, iar pe o placă fotografică
Pleiadele se văd ca un obiect de o frumuseţe neegalată în cer. Totuşi, oricât de mişcătoare este
această explicaţie, trebuie să se ţină minte că Iov nu putea să vadă nebuloasa. Este deci mai
probabil că Dumnezeu îi îndreaptă atenţia lui Iov spre ceva ce putea să vadă şi că ma'adannoth se
referă la "legăturile" gravitaţiei, care ţin pe membrii acestui distins grup laolaltă în călătoria lor
prin spaţiu.
Orionului. Identificarea este considerată certă. Dar ce se înţelege prin "legăturile" sau
"frânghiile" Orionului nu este clar. Unii au sugerat că cuvântul tradus prin frânghii sau legături
reprezintă cele 3 stele cunoscute popular sub numele de "cingătoarea" Orionului. Deşi în aparenţă
apropiate unele de altele pe cer, aceste stele nu fac parte din acelaşi grup, precum Pleiadele. De
fapt, ele călătoresc în direcţii diferite cu mare viteză. Această sugestie ar fi în armonie cu
contrastul evident al textului între "înnodarea" Pleiadelor şi "dezlegarea" Orionului.

32 Poţi face să răsară constelaţiile f(Ebr.: Mazarot; termenul se poate referi atât la
constelaţii (probabil cele 12 constelaţii ale zodiacului) cât şi la stele sau planete;
sensul este nesigur) la vremea lor sau poţi să călăuzeşti Ursul cu puii săi?

Constelaţiile[Semnele zodiacului-trad. Cornilescu;Mazzaroth, KJV]. Neştiind ce înseamnă acest

cuvânt, traducătorii nu au făcut altceva decât să-l translitereze [în limba engleză]. Notele oferă
traducerea "cele douăsprezece semne [ale zodiacului]". Aceste douăsprezece "semne" sau
constelaţii - Aries (Berbecul), Taurus (Taurul), Gemini (Gemenii), Cancer (Racul), Leo (Leul),
Virga (Fecioara), Libra (Cumpăna), Scorpio (Scorpion), Sagittarius (Săgetătorul), Capricornus
(Capricornul), Aquarius (Vărsătorul) şi Pisces (Peştii) - încing ecuatorul ceresc şi în felul acesta
marchează drumul pe care apare Soarele în circuitul lui în cursul unui an. Deoarece mazzaroth
derivă dintr-o rădăcină care înseamnă "a luci" sau "a fi strălucitor", Lange îl traduce "stelele
strălucitoare".
Ursul. [Arcturus, KJV]. În general, se consideră că se referă la Ursa Mare, Ursul Mare şi nu la
Arcturus, cu toate că nici una din identificări nu este clară.
Dacă e vorba aici de Arcturus, "puii ei" ar fi cele 7 stele ale Scufundătorului Mare, care
alcătuiesc parte din constelaţia învecinată Ursei Mari. Cuvântul Arcturus provine din două cuvinte
greceşti: arctos, "urs" şi ouros, "strajă". Fiind cea mai strălucitoare din constelaţia Boötes,
Arcturus e uneori înfăţişat ca un vânător sau "alungător de urs", care ţinând câinii săi de vânătoare
(constelaţia învecinată Canes Venatici) de curea pare că vine după Ursul Mare de jur împrejurul
cerurilor nordice. Aceia care susţin traducerea "Arcturus" atrag atenţia asupra "mişcare proprie"
remarcabil de mare a acestei stele, adică asupra mişcării ei aparentă în raport cu stelele învecinate
ca făcând-o potrivită cuvintelor din Iov 38:32. Dacă, pe de altă parte, referirea este la constelaţia
Ursei Mari, "puii ei" ar fi diferitele stele ale acelei grupe. S-a arătat că stelele care alcătuiesc
Scufundătorul Mare, deşi apar relativ aproape unele de altele pe cer, de fapt nu sunt membre ale
unui grup adevărat, ci aleargă separat în diferite direcţii cu viteze uluitoare.

33 Cunoşti tu legile cerului? Poţi hotărî stăpânirea Lui g(Sau: lor) asupra
pământului?

~ 155 ~
34 Poţi să-ţi înalţi glasul până la nori şi să te acoperi cu un şuvoi de apă?

35 Poţi tu trimite fulgere ca astfel ele să plece? Îţi spun ele: «Iată-ne»!

36 Cine a pus înţelepciunea în locuri lăuntrice şi a dat pricepere minţii h(Sau: Cine a
oferit înţelepciune ibisului / şi cine a dat pricepere cocoşului?)?

În. [În părţile lăuntrice, KJV]. Textul acesta este pe deplin clar aşa cum sună el, dar dificultatea
de a explica schimbarea bruscă de la fenomenele cereşti din v. 34,35 la om şi din nou la nori în
v. 37 a făcut pe mulţi să încerce descoperirea altor sensuri ale cuvintelor ebraice traduse "părţile
lăuntrice" şi "inimă". RSV le redă "nori" şi "ceţuri". Definiţiile acestea sunt doar ipotetice.

37 Cine are înţelepciune să numere norii? Cine poate vărsa burdufurile cerurilor,

Norii. Norii, ca şi nisipul de pe ţărmul mării, nu se pot număra.

Vărsa burdufurile. Literal, "să facă burdufurile să zacă", adică să fie lovite în aşa fel încât
conţinutul să se reverse.

38 pentru ca praful să se facă noroi şi bulgării de pământ să se lipească laolaltă?

Să se facă noroi. [Devine tare, KJV]. Acest verset completează gândul din imaginea anterioară.
Când pământul e uscat şi crăpat, cine poate convinge norii să toarne apă peste el?

39 Poţi tu vâna prada pentru leoaică sau poţi să potoleşti pofta leilor tineri,

Leoaică. [Leu, KJV]. Tabloul se schimbă din nou. Din punct de vedere logic, cap. 39 este o
tratare a regnului animal, ar trebui să înceapă la punctul acesta. Dumnezeu îl întreabă pe Iov dacă
ar putea, în cazul în care i s-ar încredinţa răspunderea, să hrănească o familie de lei. Instincte
sădite de Dumnezeu conduc animalele să facă ceea ce ar fi greu sau cu neputinţă să realizeze
omul.

40 când stau ghemuiţi în viziunile lor sau când stau la pândă în culcuşul lor?

41 Cine pregăteşte corbului hrana, când puii lui strigă către Dumnezeu şi rătăcesc
din lipsă de hrană?

Comentarii Ellen G. White: 1 �;PK 164;2 �;�;MH 442; 1T 330;3 �;3T 509;4-27 �;
Ed 159;4 �;�;EW 217; GC 455;6.7 �;�;GC 455; ML 140;7 �;�;DA 281; 796; Ed 22, 161;
EW 217; FE 375; GC 511; MB 78; ML 348; MM 215; PK 732; PP 47, 65; TM 136; 6T 349, 456;
8T 42, 197;11 �;�;AA 572; ML 336; MM 143; PP 97, 694; SL 53, 55; 4T 287;22.23 �;PP 509;
31 �;�;EW 41;31.32 �;Ed 160; GC 14;41 �;�;LS 230.

~ 156 ~
Capitolul 39

1 Ştii tu când nasc caprele de munte? Vezi tu când zămislesc cerboaicele?

Ştii tu? Dumnezeu continuă să-i prezinte lui Iov descrierea divină a minunilor creaţiunii animale
care începe în cap. 38:9. Expresii precum "ştii tu" scot în evidenţă neştiinţa lui Iov în contrast cu
înţelepciunea lui Dumnezeu. Omul nu e nici măcar în stare să priceapă lucrurile pe care
Dumnezeu poate să le creeze.
Caprele de munte. Acestea erau animale foarte sălbatice şi locuiau prin locuri retrase şi
stâncoase. Firea lor îi punea pe oameni în imposibilitatea de a ajunge să le cunoască obiceiurile.
Cu toate acestea, Dumnezeu, Creatorul, cunoştea orice amănunt cu privire la ele.
Cerboaicele. Compară cu Psalm 29:9. Termenul s-ar putea referi fie la femela speciei ţapilor
sălbatici, aplicaţia făcând astfel rândul al doilea al textului o repetiţie a celui dintâi, fie la
cerboaică.

2 Numeri tu lunile în care sunt însărcinate, ştii tu vremea când trebuie să nască?

Numeri tu lunile. Perioada de gestaţie a animalelor de felul caprei sălbatice era probabil
necunoscută omului, întrucât astfel de animale nu puteau fi nici domesticite, nici observate cu
atenţie. Fiecare naştere, chiar dacă este vorba de un animal sălbatic, este o dovadă a puterii
dătătoare de viaţă a Creatorului.

3 Ele se pleacă şi-şi fată puii şi durerile lor se sfârşesc.

4 Puii lor se întăresc şi cresc în sălbăticie; se duc şi nu se mai întorc la ele.

Puii. Dependenţa de propriile lor puteri a puilor animalelor sălbatice e remarcabilă. "Prind vlagă"
înseamnă că sunt sănătoşi şi puternici (vezi Daniel 1:10).
Cresc în sălbăticie. Pe terenuri deschise, aceste animale tinere cresc şi curând îşi părăsesc
mamele. Aceste fenomene remarcabile nu depind în nici un caz de înţelepciunea sau planul
omului. În schimb, ele revelează uimitorul plan al unui Dumnezeu inteligent şi iubitor.

5 Cine a lăsat liber măgarul sălbatic? Cine i-a desfăcut legăturile?

Măgarul sălbatic. Vezi la cap. 11:12. Despre animalul acesta se spune că se deosebeşte în curaj,
energie, agilitate şi înfăţişare de animalul domestic cu acelaşi nume. În sălbăticiune, el este cu
totul în afara sferei de influenţă a omului. Oricine studiază obiceiurile unei astfel de făpturi nu
poate să nu se uimească de ştiinţa creatoare care poartă răspunderea unei astfel de frumuseţi,
agilităţi şi dependenţe de propriile forţe. Aceasta pare să fie învăţătura pe care Dumnezeu încearcă
să i-o dea lui Iov.

6 I-am dat pustia drept casă, ţinutul sărat a(Sau: ţinutul fără vegetaţie) drept
locuinţă.

Ţinutul sărat. Ebr. melechah, literal, "sărătură", "goliciune", aici referindu-se la câmpiile
sărăturoase. Melechah este tradus "pământ sărat" în Ieremia 17:6. Dumnezeu a creat măgarul
sălbatic ca să locuiască confortabil în pustiuri arse de soare, lipsite de copaci, unde omul şi
animalele lui domesticite nu ar putea supravieţui.

~ 157 ~
7 Râde de zarva din cetate; nu aude glasul celui ce mână.
Glasul celui ce mână. Măgarul domesticit e condus de om, dar poruncile celui care mână nu
înseamnă nimic pentru măgarul sălbatic, fiul pustiului lipsit de copaci. El nu se lasă supus în
libertatea lui fără margini.

8 Străbate munţii pentru păşune şi caută tot ce este verde.

Păşune. [Păşunea, KJV]. Munţii stâncoşi sunt locul de unde-şi procură hrana măgarul sălbatic. El
supravieţuieşte acolo unde multe alte animale ar muri de foame. Cine îi dă animalului acestuia
sălbatic capacităţile sale neobişnuite? Nu omul, ci Dumnezeu.

9 Vrea bivolul sălbatic să te slujească? Stă el noaptea la ieslea ta?

Bivolul sălbatic. [Unicornul, KJV]. Ebr. rem, în altă parte re'em, apare de 9 ori în Vechiul
Testament. Din diferite descrieri ale acestui animal, se crede că reprezintă bivolul sălbatic (vezi
Numeri 23:22; 24:8; Deuteronom 33:17; Psalm 22:21; 29:6; 92:10).
Taurul sălbatic aflat adesea pe monumente asiriene era cunoscut sub numele de rimu. Animalul
acesta era probabil asemănător cu acela pe care Cezar l-a găsit în Galia şi pe care l-a descris în
felul următor: "Aceşti uri sunt puţin mai mici decât elefanţii în mărime, dar prin natura, culoarea şi
forma lor sunt tauri. Mare este tăria lor şi mare le este iuţeala. Şi nu cruţă nici om, nici fiară odată
ce l-a văzut... Chiar când sunt tineri, ei nu pot fi obişnuiţi cu omul şi făcuţi docili. Mărimea şi
forma coarnelor lor sunt foarte deosebite de cele ale boilor noştri" (De bello Gallico VI. 28). Se
crede în general că deosebirea dintre bivolul sălbatic şi bivolul domestic din v. 9-12 este
comparabilă cu deosebirea dintre măgarul sălbatic şi măgarul domestic din v. 5-8.
Să te slujească. [Să-ţi servească, KJV]. Boul domestic trage la plug, dar boul sălbatic nu ar putea
fi folosit în astfel de scopuri.
La ieslea ta. Boul sălbatic n-ar putea fi ţinut într-un mediu domestic. Natura lui era deosebită.
Cine l-a înzestrat cu caracteristici atât de deosebite, chiar dacă în exterior semănă cu fratele lui
domestic? Răspunsul este - Dumnezeu.

10 Îl poţi lega cu funii ca să tragă la brazdă, va grăpa el bulgării din văi pentru tine?
11 Te încrezi tu în el pentru că puterea lui este mare, vei lăsa în seama lui lucrul tău
cel greu?
Te încrezi tu în el? În bivolul sălbatic nu te poţi încrede. Tăria lui nu poate fi ţinută sub control
pentru a servi scopurilor omului. Deosebirile din natură sunt aşezate de Dumnezeu şi rezistă
tuturor încercările de schimbare.

12 Crezi tu că se va reîntoarce şi că-ţi va strânge el grâul în aria ta?

Reîntoarce[Căratul rodurilor tale-trad. Cornilescu]. Încrederea pe care o inspiră boul domestic
este proverbială. Iov ştie bine că boul sălbatic este cu totul deosebit în privinţa aceasta. Poate Iov
să explice motivele acestei diferenţe? O asemenea ştiinţă depăşeşte puterea lui de pricepere.

13 Aripile struţului bat cu bucurie, deşi nu se compară cu aripile şi penele berzei.

Struţului. [Păuni, KJV]. Ebraica versetului acestuia este greu de tradus. În general se crede că se
referă la struţ şi nu la păun. Struţul era obişnuit în ţara lui Iov.
Din varianta alternativă dată în notă [KJV] la propoziţia a doua, "penele berzei şi struţului", unii
au tras concluzia că Dumnezeu pune în antiteză barza şi struţul, aşa cum pune în antiteză măgarul
sălbatic şi pe cel domestic, boul domestic şi cel sălbatic. Barza este o pasăre care poate să zboare
uşor şi graţios. Struţul are aripi mari care se mişcă în timp ce pasărea aleargă, dar aripile acestea
nu pot să ridice de pe pământ făptura greoaie. De asemenea, există o deosebire remarcabilă în ce

~ 158 ~
priveşte obiceiurile celor două păsări. Barza e bună cu puii ei, dar femela struţ pare să nu aibă
deloc grijă de puii ei. Caracteristica aceasta este dezvoltată în versetele următoare ale capitolului.
Ideea pare să fie că Dumnezeu, în providenţa Sa, a înzestrat diferite făpturi cu diferite
caracteristici. Aceste variaţii nu pot fi explicate sau controlate de om.
Alte încercări de traducere pentru al doilea rând, extrem de obscur, sunt: "dar sunt ele aripile şi
penele iubirii?"(RSV), şi "dar sunt aripile şi penele lui blânde?" (RV).

14 El îşi lasă ouăle în pământ, le lasă să se încălzească în nisip,

Îşi lasă ouăle în pământ. Femela struţ îşi depune ouăle în nisip şi se spune că îşi părăseşte ouăle
în nisip ca să fie încălzite de soare. Femelele unui grup folosesc un singur cuib, una dintre ele
stând o parte zilei cu oile, în timp ce celelalte sunt în căutarea hranei. Masculii clocesc ouăle în
timpul nopţii.

15 uitând că piciorul cuiva le poate sparge şi că un animal sălbatic le poate călca în

picioare.
Uitând. Femela hoinăreşte fără să fie îngrijorată cu privire la ouăle ei. Mai târziu toate femelele
fug împreună cu tot grupul. Aceasta ar putea arăta indiferenţa lor pentru puii ei.

16 Se poartă aspru cu puii lui, ca şi cum n-ar fi ai lui, nu-i pasă că truda lui poate fi
în zadar,
Aspru. Femela struţ pare să fie lipsită de inteligenţă suficientă pentru a arăta grijă faţă de puii ei
(vezi Plângeri 4:3).
În zadar. Chiar dacă ouăle sunt sparte şi nu mai are pui, continuă să nu se îngrijoreze.

17 pentru că Dumnezeu nu i-a dat înţelepciune, nici nu i-a făcut parte de pricepere.
Nu i-a dat. Creând făptura aceasta, se pare că Dumnezeu a văzut de bine să înzestreze pe struţ cu
o inteligenţă mărginită. El nu prezintă motivele pentru care a făcut aşa şi astfel de motive omul nu
le cuprinde cu mintea. E o zicală arabă: "Prost ca struţul".
Dumnezeu vorbeşte aici despre Sine la persoana a treia probabil pentru subliniere.

18 Când se ridică şi fuge, râde de cal şi de călăreţul lui.

Râde de cal. În ciuda prostiei şi a lipsei ei de grijă pentru puii ei, femela struţ a fost înzestrată de
Dumnezeu cu o remarcabilă capacitate de deplasare rapidă pe pământ. E binecunoscut că pasărea
acesta poate să depăşească cel mai rapid cal.

19 Îi dai tu calului putere? Îi îmbraci tu gâtul cu o coamă?

Calului. Versetele 19-25 descriu calul de război.
Citatul următor din Virgil se aseamănă cu această descriere plastică:
"Soarbe nesăţios al luptei zvon,
Saltă ca zvăpăiat la al ei ton;
Flăcări din nări ţâşnesc ca râu aprins,
Zboară strălucitor pe câmpu-ntins.
Fâlfâie înfoiat, păru-comat
Falnic împodobind gâtu-ncordat.
Duduie, greu călcat pământul dur
Sub tropotul turbat, jur împrejur."

~ 159 ~
20 Îl faci tu să sară ca o lăcustă şi să răspândească groază cu nechezatul lui măreţ?
Nechezatul. [Tunetul, KJV]Ebr. ra'mah, al cărui înţeles nu este sigur. Unii au luat cuvântul ca
însemnând nechezatul calului. Ra'mah e forma feminină a cuvântului tradus "tunet" în v. 25, dar e
puţin probabil ca forma feminină să aibă acelaşi înţeles ca cea masculină. Tabloul este acela al
agitaţiei şi nerăbdării calului de război când, cu gâtul întins şi încordat, se aruncă în luptă.

21 Mândru de puterea lui, el scurmă valea şi se aruncă asupra celor înarmaţi.

Scurmă. Tabloul unui cal care scurmă, nerăbdător să alerge în luptă.
Înarmaţi. Literal, "echipament", "arme", "armură".

22 Râde în faţa fricii, nu se teme de nimic; nu se dă înapoi dinaintea sabiei.

Râde în faţa fricii. Călăreţul lui poate să fie înfricoşat, dar el nu. Sabia nu-l îngrozeşte.

23 Tolba cu săgeţi zăngăne pe el, lancea şi suliţa strălucesc.

24 Fierbe de aprindere, mănâncă pământul, n-are astâmpăr când sună trâmbiţa.
Mănâncă pământul. Un mod însufleţit de a descrie repeziciunea cu care un cal agitat străbate faţa
pământului.

25 La sunetul trâmbiţei el nechează. De departe adulmecă bătălia, tunetul

comandanţilor şi strigătul de luptă.
Nechează[Înainte!-trad. Cornilescu;Ha, ha, KJV]. Probabil o descriere a sforăitului sau
nechezatului calului; sau poate o descriere figurată a calului ca reacţie la sunetul trâmbiţei de
război.
Tunetul. Compară cu Isaia 5:28-30.
Lange a descris astfel calul arab: "Deşi blând ca un miel şi neavând nevoie de altă îndrumare
decât frâul, când iapa arabă vede suliţa mişcătoare a călăreţului ei, ochii ei scânteie de foc, nările
ei roşii ca sângele se deschid larg, gâtul ei se arcuieşte nobil, iar coada şi coama i se ridică şi se
răsfiră în vânt".

26 Prin înţelepciunea ta zboară şoimul şi îşi întinde aripile spre sud?

Şoimul. De la calul care atacă Dumnezeu îi îndreaptă atenţia lui Iov spre uliul migrator. A sădit
Iov instinctul care determină pasărea să caute un climat mai cald în timpul iernii? Din nou e
confruntat cu un exemplu de înţelepciune de nepătruns a lui Dumnezeu.

27 La porunca ta se înalţă vulturul şi îşi face cuibul pe înălţimi?

Pe înălţimi. Vulturul a fost totdeauna vestit pentru marile înălţimi la care zboară. A învăţat Iov
păsările acestea să caute vârfurile cele mai înalte de stânci pentru a-şi face cuibul acolo?

28 El are casa pe stâncă, acolo îşi are locuinţa, pe vârful stâncilor şi pe întărituri.
Pe stâncă. Nici un loc nu e prea accidentat sau inaccesibil pentru a fi cuibul unui vultur.

29 De acolo caută prada, ochii lui o văd din depărtări.

De acolo. Vulturii sunt vestiţi pentru acuitatea lor foarte mare, simt de la o distanţă incredibilă
prezenţa prăzii lor şi se aruncă în zbor din cuiburile lor din înălţime pentru a-şi înşfăca victima.
Cine le-a dat aceste instincte minunate, mai presus de tot ce ştie omul?

~ 160 ~
30 Puii lui îi beau sângele; unde sunt stârvuri, acolo e şi el.”

Acolo e. Vezi Matei 24:28; Luca 17:37.

Fenomenele menţionate ilustrează puterea şi bunătatea lui Dumnezeu. Tot ce a descoperit omul
cu privire la natură începând cu vremea lui Iov tinde doar să confirme aceeaşi putere şi bunătate.

Comentarii Ellen G. White:

26 �
ML 105

~ 161 ~
Capitolul 40
1 DOMNUL i-a mai zis lui Iov:
[A vorbit-trad. Cornilescu;A răspuns, KJV]. Versetele 1-5 ale acestui capitol marchează un scurt
interludiu în discursul lui Dumnezeu către Iov. Pare că Dumnezeu îi dă lui Iov un prilej să
capituleze total în punctul acesta.

2 „Cel ce se ceartă cu Cel Atotputernic Îi va da Lui învăţătură? Acela care Îl mustră

pe Dumnezeu trebuie să-I răspundă!”
Cel ce se ceartă. Întrebarea lui Dumnezeu către Iov se învârteşte în jurul a 4 verbe: "vorbeşti
împotrivă" "înveţi" [KJV], "mustri", "ai răspuns de dat". Iov auzise întrebările răscolitoare din
cap. 38 şi 39. Acum i se pune lui întrebarea. Poate el, căutătorul de greşeli, care vorbeşte
împotrivă, să înveţe pe Dumnezeul a toată natura? Răspunsul pe care-l va da Iov este previzibil
datorită revelaţiilor din cele două capitole precedente. Iov este provocat pe un ton critic să-şi apere
străduinţele de a-L învăţa pe Dumnezeu. Satana prezisese că Iov Îl va blestema pe Dumnezeu. El
nu făcuse lucrul acesta. Dar greşise încercând să spună lui Dumnezeu ce să facă.
De asemenea Iov se arătase foarte dornic să discute cazul său cu Dumnezeu. El părea să creadă
cumva că Dumnezeu nu prea înţelege. Acum, după ce Dumnezeu îi dăduse o nouă descoperire a
înţelepciunii Sale, Iov e întrebat dacă se mai crede calificat să fie acuzatorul într-un proces
împotriva lui Dumnezeu.

3 Atunci Iov I-a răspuns DOMNULUI:

Iov I-a răspuns. Iov anticipase o ocazie ca aceasta - o ocazie în care să înfăţişeze cazul său direct
lui Dumnezeu. Aceasta este ocazia lui mult aşteptată. Ce va face cu ea?

4 „Iată, eu sunt neînsemnat! Ce-aş putea să-Ţi răspund? Îmi pun mâna la gură.
Sunt neînsemnat.[Ticălos, KJV]. În loc să spună: "Sunt nevinovat", aşa cum avusese de gând să
spună el, răspunde: "sunt un ticălos". Revelaţia lui Dumnezeu schimbase întreaga atitudine faţă de
sine şi faţă de Dumnezeu. O convingere similară îi cuprinde pe toţi oamenii care ajung să-L
evalueze corect pe Dumnezeu.
Ce-aş putea să-Ţi răspund? Acel Iov care era atât de nerăbdător să prezinte cazul său lui
Dumnezeu, n-are nici un răspuns.
Mâna. Compară cu 21:5; 29:9.

5 Am vorbit o dată şi nu voi răspunde; de două ori, dar nu voi mai zice nimic.”
Nu voi răspunde. În acest verset Iov recunoaşte zădărnicia argumentelor sale.

6 DOMNUL i-a vorbit lui Iov din mijlocul furtunii astfel:

Domnul i-a vorbit. Pare că Iov avea nevoie de un plus de învăţătură. De la furtună se întoarce la
glasul divin. Dacă scopul lui Dumnezeu ar fi fost să-l facă de ruşine pe Iov, El n-ar fi avut nevoie
să mai spună ceva. Iov recunoscuse deja cât este de mic şi făgăduise să nu mai spună nimic. Dar
scopul principal al lui Dumnezeu nu era de a pune în încurcătură pe Iov, ci de a-l aduce în situaţia
să trăiască o nouă experienţă.

7 „Încinge-ţi mijlocul ca un bărbat, ca Eu să te întreb şi tu să Mă înveţi.

Încinge-ţi mijlocul. Vezi la cap. 38:3.

~ 162 ~
8 Vei nesocoti oare dreptatea Mea? Mă vei condamna pentru a te îndreptăţi tu?
Vei nesocoti oare dreptatea Mea? [...judecata Mea, KJV]. Vrei să susţii că nu am fost drept sau
cinstit? Vrei să condamni purtarea Mea ca să te îndreptăţeşti pe tine? Iov ajunsese primejdios de
aproape de acest moment.

9 Ai tu un braţ ca al lui Dumnezeu şi poate tuna glasul tău ca al Lui?

Un braţ ca al lui Dumnezeu. Vezi Deuteronom 5:15; 7:19; Psalm 89:13; Isaia 51:9. Dumnezeu îi
aminteşte lui Iov că nu e înţelept să osândească pe Dumnezeu, deoarece este atât de slab în
comparaţie cu Dumnezeu. Iov nu poate nici să acţioneze, nici să vorbească într-un mod
comparabil cu acela al lui Dumnezeu.

10 Împodobeşte-te cu splendoare şi onoare, îmbracă-te cu frumuseţe şi slavă.

Splendoare. Versetul acesta numeşte 4 atribute ale lui Dumnezeu: măreţia, mărimea, strălucirea
şi slava (vezi Psalm 93:1; 104:1.2). Iov e provocat să se îmbrace cu aceste însuşiri, deoarece
numai atunci ar fi la egalitate cu Dumnezeu, aşa încât să fie în stare să discute cu El în termeni
comparabili.

11 Varsă-ţi şuvoiul mâniei tale, uită-te la toţi cei mândri şi umileşte-i.

Umileşte-i. Iov e provocat să vadă ce poate face cu privire la călcarea de lege şi la călcătorii de
lege.

12 Uită-te la toţi cei mândri şi doboară-i, zdrobeşte-i pe cei răi acolo unde stau,
13 ascunde-i pe toţi împreună în ţărână, îngroapă-le faţa în întuneric.
Îngroapă-le faţa. Aceasta s-ar putea referi la un vechi obicei legat de cei morţi. Se ştie că la
conservarea mumiilor, întregul corp era învelit, inclusiv faţa.

14 Şi Eu voi recunoaşte atunci că mâna ta dreaptă te poate salva.

Mâna ta dreaptă te poate salva. [te poate mântui, KJV]. Când Iov va putea prelua însuşirile lui
Dumnezeu, când va doborî pe cei mândri şi pe cei nelegiuiţi, când va putea să bage în mormânt pe
făcătorii de rele, atunci Dumnezeu va recunoaşte că el e în stare să se ajute pe sine.

15 Uită-te la behemot a(Femininul plural de la substantivul ebraic pentru animal;

pluralul indică aici mai degrabă dimensiunea neobişnuit de mare a acestui animal),
căruia i-am dat viaţă ca şi ţie; mănâncă iarbă ca un bou.
Behemot[Hipopotamul-trad. Cornilescu;Behemot, KJV]. Numele acesta [în KJV] este o
transliterare a cuvântului ebraic. Este forma de plural a cuvântului ebraic behemah, tradus "vite"
(Genesa 1:24.25 etc) sau dobitoace (Genesa 8:20; 36:6 etc). Pare că aici e folosit ca un plural de
întărire, cu referire la un mamut. Cei mai mulţi autori consideră că termenul se referă la
hipopotam. Totuşi, alţii îl aplică la (1) elefant; (2) anumite specii dispărute; (3) o reprezentare
emblematică.
Ca şi ţie. Dumnezeu era Creatorul atât al acestei vietăţi, cât şi al lui Iov.
Mănâncă iarbă. Animalul la care se face referire sub numele de behemah era probabil ierbivor.

16 Tăria lui stă în şalele lui şi puterea în muşchii pântecelui său.

~ 163 ~
17 Îşi îndoaie coada ca un cedru; tendoanele coapselor sale sunt întreţesute,

Ca un cedru. Codiţa elefantului nu corespunde cu descrierea aceasta. Coada hipopotamului e

groasă, scurtă şi musculoasă.

18 oasele îi sunt ţevi de bronz, mădularele lui sunt ca nişte drugi de fier.

19 El este cel mai mare între lucrările lui Dumnezeu. Cel Ce l-a făcut l-a înzestrat cu
o sabie. b(Sau: Cel Ce l-a făcut se apropie de el cu sabia)

Cel mai mare. [Principală, KJV]. Ebr. re'shith. Cuvântul poate să însemne prima ca vârstă sau în
rang. Aici se aplică probabil ultima.
L-a înzestrat cu o sabie. [sabia să se apropie de el, KJV]. Propoziţia aceasta se poate traduce:
"Cel ce l-a făcut, l-a înzestrat cu sabia lui". "Sabie", "suliţă" pot fi luate ca referindu-se la dinţii
ascuţiţi ai hipopotamului, despre care se spune că sunt foarte eficienţi atât la mâncare, cât şi în
apărare. Traducerea KJV dă ideea că numai acela care a făcut pe behemot poate să-l omoare.

20 Căci munţii îi dau hrană acolo unde se joacă animalele sălbatice. c(Sau: şi toate
animalele sălbatice care se joacă acolo)

Munţii. Dealurile de pe cele două maluri ale râului - dacă behemotul este hipopotamul (vezi la
v. 15). Altfel, tabloul ar fi acela al unei fiare care cutreieră munţii (vezi Psalm 104:14).

21 Se culcă sub lotus, între trestii şi în mlaştină.

Lotus. [Copaci umbroşi, KJV]. Ebr. şe'elim, considerat a fi un fel de lotus. Behemotul pare că era
un animal de apă.

22 Lotusul îl acoperă şi-i ţine umbră, sălciile râului îl înconjoară.

Sălciile. Aceasta e încă o descriere a vieţii acvatice.

23 Dacă râul creşte, el nu se teme, stă linişit chiar dacă Iordanul se năpusteşte asupra
gurii lui.

Râul creşte. [Iată, el bea un râu, KJV]. LXX traduce aici: "Dacă ar fi o inundaţie, el n-ar
observa-o". Tabloul este al unui animal atât de obişnuit cu apa încât nu e tulburat de inundaţii sau
de râuri repezi.
Iordanul. Folosit aici probabil cu sensul de râu mare.

24 Crezi că-l poţi prinde lovindu-l în ochi sau îi poţi străpunge nasul într-o cursă?

În ochi. Această primă parte poate fi tradusă: "El îl ia în ochii săi [adică în vederea sa]."

~ 164 ~
Capitolul 41
1 Poţi tu prinde leviatanul a[Tradus de obicei cu crocodil; Vechiul Testament
foloseşte termenul atât cu referire la mitologia canaanită(3:8), cât şi în sens literal
(c. 41)] cu undiţa sau îi poţi lega limba cu o funie?
Leviatanul. O transliterare a ebr. liwyatan. Liwyatan e tradus şi "bocetul lor" (vezi la cap. 3:8;
Psalm 74:14; 104:26; Isaia 27:1) [în KJV]. Făptura aceasta e descrisă ca fiind sălbatică, crudă şi de
neîmblânzit, având o gură mare şi înarmată cu un formidabil şir de dinţi. Trupul e acoperit cu solzi
aşezaţi aproape unul de altul, ca o armură. Nu se poate stabili dacă Iov descrie crocodilul, aşa cum
gândesc mulţi comentatori, sau vreun monstru care nu mai există.
Cu o funie. Animalele sălbatice erau adesea mânate cu o funie legată de gura lor, aşa cum
descoperă unele sculpturi asiriene. Dumnezeu întreabă dacă marele leviatan poate fi prins cu o
undiţă sau mânat cu o frânghie legată de falca de jos. Întrebarea aceasta, la fel ca altele anterioare,
accentuează neputinţa omului în comparaţie cu puterea creatoare a lui Dumnezeu.

2 Poţi să-i treci o funie prin nări sau să-i străpungi falca cu un cârlig?
Funie[Papura-trad. Cornilescu].Literal, "trestie", fie folosită ca frânghie, fie o frânghie împletită
din fibre de trestie.
Cârlig. [Ghimpe, KJV]. Aceasta pare să se refere la un cârlig sau inel, aşa cum erau folosite
pentru a ţine peşti captivi în apă sau pentru a aduce prizonieri de rang înalt înaintea monarhilor
care-i prinseseră (vezi 2 Regi 19:28; 2 Cronici 33:11 ["în ghimpi" (KJV) ar trebui probabil să fie
redat "cu cârlige"]; Amos 4:2).

3 Îţi va face el multe rugăminţi, îţi va vorbi el cu glas dulce?

Multe rugăminţi. Şi-ar fi putut cineva imagina pe puternicul leviatan cerşind milă de la Iov!

4 Va încheia un legământ cu tine, ca să te slujească întotdeauna?

Încheia un legământ. Cu ironie, Dumnezeu întreabă dacă Iov poate face pe leviatan robul lui
(vezi Exod 21:6; Deuteronom 15:17).

5 Te vei juca tu cu el precum cu o pasăre sau îi vei pune lesă ca să-l ai pentru fetele
tale?
Te vei juca tu cu el? Vechi inscripţii descoperă că egiptenilor şi altor popoare vechi le plăceau
animalele de companie. Câini, antilope, leoparzi, maimuţe şi păsări de diferite soiuri erau toate
domesticite. Un crocodil domesticit ar fi un animal de companie cât se poate de extraordinar!
"Fetele" ar fi cu siguranţă împotriva unei astfel de idei! Se foloseşte sarcasmul pentru a accentua
în ce privinţă leviatanul era superior omului.

6 Fac negustorii comerţ cu el? Este împărţit el între comercianţi?

Negustorii[Pescarii-trad. Cornilescu].Literal, "tovarăşii". Cuvântul se poate referi la o grupă de
oameni legaţi laolaltă pentru vreun scop oarecare, de prietenie sau de negoţ.
Comerţ. [Praznic, KJV]. Ebr. karah. Acest cuvânt are 3 sensuri fundamentale: "a săpa", "a face
negoţ", "a face o petrecere". Aici, "a face negoţ" pare să fie definiţia cea mai potrivită, mai ales
dacă "tovarăşii" arată o asociere de pescari.
Între comercianţi. Crocodilul n-a fost niciodată folosit ca articol de comerţ.

~ 165 ~
7 Îi vei acoperi pielea cu harpoane sau capul cu căngi?
Acoperi pielea. Versetul acesta face aluzie la pielea groasă, aproape impenetrabilă a animalului.
Harpoanele şi suliţele puteau fi folosite pentru a prinde hipopotamul, dar crocodilul era bine
protejat împotriva unor astfel de metode de atac.

8 Dacă vei pune mâna pe el, îţi vei aduce aminte de luptă şi nu o vei mai face a doua
oară!
Nu o vei mai face a doua oară [Nu-ţi va mai veni gust să-l loveşti-trad. Cornilescu].Numai
gândul luptei cu el îl împiedică pe om să meargă mai departe.

9 Orice speranţă de a-l prinde e o înşelătorie. Numai când îl vezi, eşti deja îngrozit!
Speranţă. Pe cât se pare, aşteptarea sau nădejdea de a prinde sau ucide monstrul. Chiar numai
apariţia leviatanului ar fi înfricoşat pe om. Tăria leviatanului era net superioară celei a omului
încât fiara era lăsată să doarmă netulburată pe plajele de nisip de pe malurile râurilor.

10 Nimeni nu are curajul să-l întărâte. Cine atunci Mi s-ar putea împotrivi?
Cine atunci Mi s-ar putea împotrivi? Versetul acesta conţine ideea urmărită în întreaga
argumentaţie. Un animal pe care îl făcuse Dumnezeu este atât de formidabil încât omul nu
îndrăzneşte "să-l întărâte". Atunci cum îndrăzneşte un om să se certe cu Creatorul? Aici este fără
îndoială urmărită ideea mustrării lui Iov pentru dorinţa insuficient cântărită de a discuta cu
Dumnezeu.
După Targum şi un număr de manuscrise ebraice, ultimul rând al acestui verset spune: "Atunci
cine e în stare să stea înaintea lui?" Totuşi, LXX şi alte versiuni vechi susţin toate redarea "Mi".

11 Cine Mi-a dat vreodată ceva, ca Eu să trebuiască să-i dau înapoi? Totul de sub
ceruri Îmi aparţine.
Să trebuiască să-i dau înapoi.Ideea din text pare a fi: "Cine M-a făcut să-i fiu obligat să-i plătesc
înapoi?" Argumentul este următorul: dacă omul nu poate stăpâni creaturi precum leviatanul, cum
se poate aştepta să forţeze mâna Creatorului pentru favoruri speciale? Aluzia pare să fie la cererile
repetate ale lui Iov de a fi primit de Dumnezeu în audienţă (cap. 9:34.35; 13:3.22; 23:3-7).
Dumnezeu rezistă oricărei provocări de a Se justifica. El nu e îndatorat faţă de nici una dintre
făpturile Lui.
Îmi aparţine. Dumnezeu reaminteşte lui Iov că El este stăpânul Universului.

12 Nu voi înceta să vorbesc despre mădularele lui, despre puterea lui cea mare sau
despre minunata lui întocmire.
Mădularele lui. Dumnezeu Se întoarce la o descriere mai amplă şi mai amănunţită a leviatanului.

13 Cine-i poate scoate haina? Cine poate pătrunde între fălcile lui b(Sau: dincolo de
armura lui)?
Scoate. Literal, "descoperi".
Haina. Sau "învelişul lui exterior". Aceasta pare să se refere la învelişul lui de solzi.
Fălcile. [dublul lui frâu, KJV]. Sensul acestei imagini nu este clar. Unii consideră că propoziţia
înseamnă: "Cine ar îndrăzni să încerce să-i pună un frâu ca de cal?" Alţii cred că "dublul frâu" se
referă la şirul lui dublu de dinţi şi că Dumnezeu întreabă dacă cineva ar îndrăzni să se apropie de
şirul acestor dinţi. Alţii adoptă o variantă bazată pe LXX, care zice: "Cine poate pătrunde sub
platoşa lui?"

~ 166 ~
14 Cine ar îndrăzni să deschidă poarta gurii sale? Dinţii ce o înconjoară sunt de
temut.
Cine ar îndrăzni să deschidă?Dacă leviatanul hotărăşte să-şi ţină gura închisă, cine ar avea curajul
sau puterea să o deschidă?

15 Spatele lui e făcut din şiruri de scuturi c(Sau: Mândria lui sunt şirurile de
scuturi), legate strâns împreună;
Scuturi. [Solzii, KJV]. Literal, "scuturile". Solzii sunt prezentaţi ca tot atâtea scuturi.

16 fiecare e aşa apropiat de celălalt, încât nici aerul nu poate trece printre ele.
17 Sunt unite unele cu altele, se ţin împreună şi nu pot fi despărţite.
18 Strănuturile lui fac să strălucească lumina, ochii lui sunt ca pleoapele zorilor.
Strănuturile. Când crocodilului, întors spre soare cu fălcile deschise, îi vine să strănute, apa care
iese din gura lui scânteiază în soare.
Ochii. Ochii mici ai crocodilului au o scânteiere ca de pisică, lucru care a fost observat de mulţi.

19 Din gura lui ies torţe aprinse; el scapără scântei de foc.

Torţe aprinse[Flăcări-trad. Cornilescu;Lămpi aprinse, KJV]. Limbajul acestui verset este extrem
de figurat. Pare să descrie impresia monstrului asupra minţii observatorului. Răsuflarea sforăitoare
şi bălăcirea fiarei în lumina scânteietoare a soarelui sugerează ideea de flăcări şi scântei.

20 Din nările lui iese fum, ca dintr-un vas care fierbe pe un foc de uscături.
Fum. Versetul acesta şi v. 21 continuă tabloul figurat al v. 19.

21 Suflarea lui aprinde cărbunii şi gura lui aruncă flăcări.

22 În grumaz îi stă puterea şi înaintea lui merge groaza.
Grumaz. După cum tăria "behemotului" [hipopotamului] stă în mădularele lui (cap. 40:16), la fel
tăria leviatanului stă în grumazul lui.
Merge groaza. [întristarea e preschimbară, KJV. Propoziţia acesta spune, literal: "şi înaintea lui
joacă groaza". Ideea este că totul tremură înaintea lui. Oriunde se duce produce groază. Oamenii o
iau la fugă cuprinşi de panică.

23 Straturile cărnii sale se ţin împreună, sunt ca turnate pe el, de neclintit.

Straturile cărnii. Literal, "căderile cărnii sale", probabil acele părţi care atârnă, ca de exemplu sub
bărbie.

24 Pieptul îi este tare ca piatra, tare ca piatra de moară de dedesupt.

Tare ca piatra. Probabil se referă la atitudinea leviatanului.

25 Când el se ridică, cei puternici tremură; groaza lui îi pune pe fugă.

Groaza lui îi pune pe fugă. [ei se curăţă, KJV]. Mai bine, "ei sunt alături".

~ 167 ~
26 Deşi sabia îl atinge, nu îi face nimic, la fel nici suliţa, săgeata sau lancea.

Deşi sabia îl atinge, nu îi face nimic. Nici o armă cunoscută de Iov nu era eficientă împotriva
acestui animal.

27 Pentru el fierul e ca paiul şi bronzul ca lemnul putred.

Fierul. Fierul şi bronzul erau metalele cele mai practice pentru uneltele de război cunoscute lui
Iov, dar ele erau ca paiele sau ca lemnul putred când era folosit contra leviatanului.

28 Săgeata nu-l pune pe fugă, pietrele aruncate cu praştia sunt ca pleava,

Săgeata. Leviatanul nu se sperie de invenţiile fragile ale omului.

29 buzduganul e pentru el ca un pai; râde la şuieratul suliţei.

30 Dedesubtul lui arată ca un strat de cioburi ascuţite; lasă în noroi o urmă ca o

grapă trasă.

Strat de cioburi ascuţite[Ţepi ascuţiţi-trad. Cornilescu;Pietre ascuţite, KJV]. Literal, "cioburi

ascuţite". Înţelesul este că părţile de dedesubt ale animalului erau acoperite cu solzi ca nişte
cioburi de oale sparte.
Grapă. Urmele lăsate pe ţărmul lutos unde stă întins animalul.

31 Face adâncul să fiarbă ca un cazan, face marea să clocotească ca un vas cu

untdelemn.

Fiarbă ca un cazan. Aceasta descrie cum arată apa când leviatanul se bălăceşte în ea.
Vas cu untdelemn. Aceasta s-ar putea referi la o mireasmă specială, asemănătoare cu aceea de
mosc, care se spune că e caracteristică crocodilului.

32 Lasă o urmă luminoasă după el, de parcă adâncul ar avea plete albe.

Plete albe. Spuma albă de pe urma animalului face apa să pară că a îmbătrânit şi că a albit.

33 Nu este nimic pe pământ ca el, este făcut să fie fără frică.

34 Priveşte cu dispreţ tot ce este înălţat, este împărat peste tot ce este mândru.”

Împărat. Oricât de mândre ar putea fi alte dobitoace, ele trebuie să se supună lui.

~ 168 ~
Capitolul 42
Răspunsul lui Iov

1 Atunci Iov I-a răspuns DOMNULUI:

Iov I-a răspuns. Iov a urcat continuu pe lunga scară de la deznădejde la credinţă. El a avut parte
de o descoperire a lui Dumnezeu aşa cum puţini oameni au avut. Dumnezeu i-a vorbit în parabole
luate din natură. Iov a ascultat glasul Aceluia pe care acum Îl cunoaşte, Îl iubeşte şi în care Se
încrede. E rândul lui Iov să vorbească. Ce spune el e raportat în v. 2-6.

2 „Ştiu că Tu poţi face orice lucru şi că nimic nu poate împiedica planurile Tale.
Tu poţi. Iov recunoaşte atotputernicia lui Dumnezeu.
Nu poate împiedica. [Nu poate fi ascuns, KJV]. Iov recunoaşte atotştiinţa lui Dumnezeu (vezi
Psalm 44:21; 139:2).

3 Tu ai întrebat: «Cine este cel ce-Mi întunecă sfatul vorbind fără să cunoască?»
Într-adevăr am spus lucruri pe care nu le-am înţeles, lucruri prea minunate pentru
mine, pe care nu le-am cunoscut.
Cine este cel. Întrebarea aceasta repetă prin cuvinte aproape identice pe cea pusă de Dumnezeu în
cap. 38:2. Dacă întrebarea aceasta se referea la Elihu sau la Iov nu poate fi stabilit cu exactitate
(vezi la cap. 38:2). Iov o aplică acum la sine. La început recunoaşte limitele ştiinţei sale.
Concluziile lui erau bazate pe ignoranţă, prin urmare, chiar dacă ar fi fost sincer, era greşit.
Pe care nu le-am cunoscut. [Pe care nu le ştiam, KJV]. Cât de necorespunzătoare şi parţială apar
cunoştinţele când lumina unui adevăr mai mare se revarsă asupra lor! Când Iov îşi prezenta
plângerile, argumentaţia lui i se părea imbatabilă. El credea că atitudinea lui era suficient de
justificată. Dar când a ajuns să înţeleagă mai bine pe Dumnezeu, argumentaţia lui anterioară şi-a
pierdut forţa de convingere. Argumentaţia omenească s-a dovedit atât de des greşită. Idei care
astăzi par un semn de mare înţelepciune, pot ajunge mâine o pură absurditate.
Bunăvoinţa lui Iov de a-şi recunoaşte ignoranţa este vrednică de laudă. El nu încearcă să se scuze
sau să-şi apere poziţia. E tot atât de cinstit în mărturisire, cum fusese în argumentare. Această
trăsătură este o parte din integritatea pe care raportul o pune în seama lui Iov de la început (1:1).

4 Tu ai zis: «Ascultă şi voi vorbi! Te voi întreba şi Mă vei învăţa.»

Voi vorbi. Aşa cum în v. 3 Iov se referea la întrebarea din cap. 38:2, tot aşa acum repetă
întrebarea din cap. 38:3. El e gata să răspundă la provocarea lui Dumnezeu. El e pregătit să
vorbească. El ştie, în cele din urmă, ce doreşte să spună.

5 Urechea mea a auzit despre Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut.
Dar acum. Iov admite că ceea ce ştiuse el înainte despre Dumnezeu era întemeiat doar pe lucruri
auzite. Acum el ajunsese direct la sursă. Cea mai importantă învăţătură din cartea lui Iov se află în
versetul acesta. În afirmaţia aceasta Iov dă pe faţă trecerea de la o experienţă religioasă influenţată
de tradiţie la una bazată pe legătura personală cu Dumnezeu. Potrivit cu tradiţia în care fusese
crescut, se presupunea că nu trebuia să sufere. Din tinereţea lui, Iov auzise că Dumnezeu scapă pe
cei drepţi de orice rău în această viaţă. Dar când a trebuit să treacă prin suferinţe a fost pus în
încurcătură, deoarece aceasta era contrar cu ceea ce auzise despre Dumnezeu. Confuzia lui a fost
sporită de atitudinea prietenilor lui. Acum Iov L-a văzut pe Dumnezeu. El ştie că Dumnezeu are
putere şi îndurare fără margini şi mai ştie că, deşi s-ar putea să sufere, este copil al lui Dumnezeu.
Dumnezeu nu făcuse nici o încercare de a explica de ce suferă, dar Iov e convins că, indiferent
care ar fi fost cauza, nu trebuia să aibă nici o teamă.

~ 169 ~
 Experienţa prin care a trecut l-a învăţat pe Iov importanţa credinţei. Faptul că L-a văzut pe
Dumnezeu l-a făcut în stare să se predea voinţei divine. Predarea fiinţei sale lui Dumnezeu nu mai
e afectată acum de împrejurările în care se găseşte. El nu mai aşteaptă binecuvântări trecătoare ca
dovadă a bunăvoinţei Cerului. Legătura lui cu Dumnezeu este acum pe o temelie mai tare, mai
sigură decât înainte. Iov a găsit o soluţie la problemele sale când a descoperit că Dumnezeu nu era
limitat de tradiţiile pe care oamenii le ţesuseră cu privire la El. Această înţelegere mai largă pe
care Iov o dă pe faţă când zice: "Ochiul meu Te-a văzut", ["Ochiul meu Te vede", KJV] este
înrudită cu experienţa credinţei, care este accentuată atât de puternic pretutindeni în Scripturi,
îndeosebi în Evanghelia după Ioan şi în epistolele lui Pavel către Romani şi către Galateni
(Ioan 1:12-17; Romani 8:1-8; Galateni 4:3-7).

6 De aceea mă dispreţuiesc şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.”

Pocăiesc. Probabil că Iov era încă pe grămada de cenuşă pe care se aşezase de când îl lovise
boala prima dată (cap. 2:8). Prietenii lui îl îndemnaseră să se pocăiască, dar invitaţia lor era bazată
pe susţinerea că el săvârşise păcate de care nu era vinovat. Pocăinţa lui de mai târziu a fost pentru
greşita lui atitudine faţă de Dumnezeu.
Compară pocăinţa lui Iov cu aceea a lui Petru (Luca 5:8) şi a lui Isaia (Isaia 6:5). În fiecare caz
manifestarea lui Dumnezeu a realizat ceea ce argumentaţia întemeiată pe tradiţie omenească nu
putea să realizeze.

Epilog

7 După ce DOMNUL i-a spus aceste cuvinte lui Iov, DOMNUL i-a zis lui Elifaz din
Teman: „Mânia Mea s-a aprins împotriva ta şi împotriva celor 2 prieteni ai tăi, căci
nu aţi vorbit drept despre Mine ca robul Meu Iov.
Mânia Mea s-a aprins.[E aprinsă, KJV]. În versetul acesta începe parte de încheiere în proză a
cărţii. Dumnezeu Îşi îndreaptă atenţia spre cei 3 prieteni ai lui Iov, adresându-se lui Elifaz, care se
pare că era conducătorul grupului. Dumnezeu îl mustrase pe Iov pentru lipsa de înţelegere, dar
manifestă mânie pentru prieteni din cauza incapacităţii lor de a spune ceea ce era "drept". Aceasta
ridică problema interesantă a deosebirii dintre greşelile lui Iov şi greşelile prietenilor lui. O analiză
atentă relevă faptul că Iov greşise din cauza suferinţei, apăsării, descurajării şi disperării. El a fost
victima unei situaţii care-l supăra şi pe care n-o putea înţelege. Afirmaţiile lui au fost uneori
îndrăzneţe, uneori aproape hulitoare. Totuşi, tot timpul a păstrat o încredere fundamentală în
Dumnezeu. Prietenii nu sufereau ca Iov. Cuvintele lor greşite erau expresia unei filosofii false. Ei
au îngăduit tradiţiei să pună în umbră compătimirea. Ei credeau că sunt îndreptăţiţi să fie duri,
deoarece concepţia lor despre Dumnezeu părea să ceară o astfel de atitudine. Elifaz şi prietenii săi
au mulţi corespondenţi în vremurile moderne - oameni buni, da, dar cu idei greşite pe care se simt
obligaţi de conştiinţă să le apere. Iov a făcut greşeli, dar, în comparaţie cu prietenii lui, a vorbit ce
era "drept". Strigătele lui disperate, vrednice de milă erau mai plăcute lui Dumnezeu decât logica
rece a prietenilor lui.

8 De aceea, ia acum 7 viţei şi 7 berbeci, duceţi-vă la robul Meu Iov şi aduceţi o

ardere de tot pentru voi; robul Meu Iov să se roage pentru voi şi Eu voi primi
rugăciunea lui şi nu vă voi face după nebunia voastră. Căci nu aţi vorbit drept despre
Mine ca robul Meu Iov.”
Să se roage pentru voi. Un exemplu de rugăciune de mijlocire (vezi Iacov 5:16; 1 Ioan 5:16).
Dumnezeu găseşte uneori de bine să ofere iertarea şi binecuvântările Lui ca răspuns la rugăciunea
de mijlocire. În cazul acesta semnificaţia acestei rugăciuni este sporită de faptul că Iov se roagă
pentru aceia care nu-l trataseră cinstit şi amabil.

~ 170 ~
 Nebunia. Aşa caracterizează Dumnezeu cuvântările prietenilor. Cât de nebuneşti apar în ochii lui
Dumnezeu tradiţiile şi teoriile favorite ale omului! Cât de surprinşi trebuie să fi fost Elifaz şi
tovarăşii săi având în vedere că dăduseră atât de multă importanţă apărării lui Dumnezeu! Oamenii
trebuie să înveţe că Îl apără cel mai bine pe Dumnezeu înfăţişându-L aşa cum este, un Dumnezeu
al iubirii şi al îndurării.

9 Astfel Elifaz din Teman, Bildad din Şuah şi Ţofar din Naamat au făcut ceea ce
le-a zis DOMNUL. Şi DOMNUL a primit rugăciunea lui Iov.
A primit rugăciunea lui Iov. [A primit pe Iov, KJV]. Omul pe care încercaseră să-l corecteze a
devenit mijlocitorul lor pentru mântuire şi pocăinţă. Ar fi fost interesant de ştiut dacă aceşti 3
bărbaţi şi-au revizuit filosofia de viaţă în armonie cu ceea ce încercase Dumnezeu să-i înveţe.

10 După ce s-a rugat Iov pentru prietenii săi, DOMNUL i-a redat bunăstarea; i-a dat
de două ori mai mult decât a avut înainte.
I-a redat bunăstarea. [A răsturnat captivitatea, KJV]. Noul Testament învaţă că iertarea lui
Dumnezeu este acordată în măsura în care oamenii iartă unii altora (Matei 6:12.14.15; 18:32-35).
Principiul acesta pare să fi fost anticipat în experienţa lui Iov. Atunci când el se roagă pentru
prietenii săi se schimbă şi sorţii lui. Aceasta nu trebuie să fie interpretată ca însemnând că
rugăciunea de mijlocire, oricât de sinceră ar fi, va garanta prosperitatea materială. Cartea lui Iov,
ca întreg, contestă această susţinere. Experienţa aceasta indică în mod hotărât aprobarea lui
Dumnezeu faţă de omul care se roagă pentru aceia care s-au purtat dispreţuitor cu el.

11 Toţi fraţii şi surorile sale şi oricine l-a cunoscut înainte au venit şi au mâncat cu
el în casa sa. I-au arătat compasiune şi l-au mângâiat sufleteşte pentru tot necazul pe
care l-a adus DOMNUL asupra lui. Fiecare i-a dat câte un chesita şi un inel de aur.
Fraţii. Rudele lui Iov îl uitaseră, îl părăsiseră şi se ridicaseră împotriva lui (cap. 19:13.14.19).
Acum când soarta lui s-a schimbat, ei vin să-l ajute să sărbătorească. Ei nu păreau dispuşi să-şi
manifeste simpatia până n-au avut dovada că lucrurile se rezolvă cu bine. Prin această trăsătură de
caracter ei reflectă un defect omenesc obişnuit.
Chesita. [O monedă de bani, KJV]. Ebr. qeśiţah, care apare doar aici, în Genesa 33:19 şi
Iosua 24:32. Qeśiţah era probabil o măsură de greutate. Aici este o dovadă cu privire la vechimea
cărţii.
Inel [Cercel, KJV]. Ebr. nezem, folosit pentru tot felul de verigi ca şi pentru cercei (vezi
Genesa 24:47; 35:4; Judecători 8:24.25; Proverbe 11:22; 25:12; Isaia 3:21; Osea 2:13).

12 DOMNUL a binecuvântat zilele din urmă ale lui Iov mai mult decât începutul său.
El a avut 14000 de oi, 6000 de cămile, 1000 de boi şi 1000 de măgari.
Mai mult. [Domnul a binecuvântat, KJV]. Toţi cei 3 prieteni preziseseră că dacă Iov se va pocăi,
va fi binecuvântat (cap. 5:18-26; 8:20.21; 11:13-19). Prezicerile lor s-au adeverit, dar pocăinţa lui
Iov era de o natură deosebită de cea pe care şi-o închipuiseră ei. Şi e sigur că nu anticipaseră că ei
înşişi trebuiau să se pocăiască de părerile şi purtarea lor greşită.

13 A avut 7 fii şi 3 fiice.

14 Celei dintâi i-a pus numele Iemima, celei de-a doua Cheţia şi celei de-a treia
Cheren-Hapuch.

15 În toată ţara nu erau femei atât de frumoase ca fetele lui Iov, şi tatăl lor le-a dat o
moştenire împreună cu fraţii lor.

~ 171 ~
16 Iov a mai trăit după aceea 140 de ani. El a văzut pe fiii săi şi pe fiii fiilor săi până
la a patra generaţie.

17 Iov a murit înaintat în vârstă şi sătul de zile.

Iov a murit. Omul care era atât de sigur că în faţă îi stătea mormântul a continuat să trăiască încă
aproape un secol şi jumătate! Viaţa care părea că pălise a început să înflorească din nou cu şi mai
mare strălucire. Binecuvântările care păreau că pieriseră pentru totdeauna au revenit, mai
minunate ca înainte. Şi-a recăpătat proprietăţile, familia, prietenii, reputaţia. Dar mai mare decât
toate aceste binecuvântări a fost amintirea unei experienţe prin care a ajuns faţă în faţă cu
Dumnezeu şi a cules învăţături mai preţioase decât averile pământeşti. În providenţa Sa,
Dumnezeu a găsi de bine să le împărtăşească omenirii întregi. De aceea, cartea lui Iov a fost
păstrată ca una din marile moşteniri spirituale ale unui trecut îndepărtat. Este privilegiul nostru
astăzi să scoatem din experienţa lui Iov învăţături de încredere deplină în Dumnezeu.

Comentarii Ellen G. White:

6�
GC 471; 3T 509
10-12 �
Ed 156

~ 172 ~