CUPRINS

Capitolul nr.1 .....................................................................................................pg.2

Capitolul nr.2 .....................................................................................................pg.8
Capitolul nr.3 .....................................................................................................pg.14
Capitolul nr.4 .....................................................................................................pg.19

~1~
Capitolul 1
Naomi şi Rut

1 Pe vremea când judecau a(Cu sensul de a conduce, a cârmui.) judecătorii, a fost o

foamete în ţară. Atunci un bărbat din Betleemul lui Iuda a plecat împreună cu soţia
lui şi cu cei 2 fii ai săi să locuiască ca străin în câmpiile Moabului.
Pe vremea când judecau judecătorii. Istorioara care urmează să fie spusă este fixată în timp pe
vremea cuprinsă de cartea Judecătorilor. La încheierea naraţiunii ni se spune că Boaz şi Rut au
devenit străbunicii lui David (cap. 4,13-22).
În Matei 1:5, Rahab este enumerată ca mamă a lui Boaz. Dacă aceasta este Rahab din Ierihon,
evenimentele din cartea lui Rut au avut loc în perioada timpurie a Judecătorilor. Se poate că, după
căderea Ierihonului, Rahab s-a căsătorit cu un izraelit victorios, poate unul dintre iscoadele care
veniseră în căminul ei. Când Rut a însoţit-o pe Naomi la întoarcerea ei la Betleem, Boaz nu mai
era un tânăr, pentru că el a lăudat-o pe Rut pentru că n-a „umblat după tineri, săraci sau bogaţi”
(cap. 3:10). Având în vedere că intrarea în Canaan a avut loc probabil în anul 1405 î.Hr. şi că
Judecătorii au stăpânit asupra lui Israel cam de pe vremea morţii lui Iosua până la înălţarea pe tron
a lui Saul în 1051 î.Hr., este posibil că evenimentele acestei naraţiuni au avut loc cam pe la 1300
î.Hr. (vezi cele despre Matei 1,5).
O foamete. Timp de secole, Palestina fusese expusă la secetă periodică (vezi cele despre
Geneza 12,10; vezi şi Geneza 26,1; 45,5-11). Dumnezeu făgăduise „ploaie la vreme potrivită”;
faptul că lipsea acum înseamnă necredincioşie din partea lui Israel (Levitic 26,3.4; comp. cu
1 Regi 17,1; 18,18). O secetă care a afectat teritoriul lui Iuda nu avea să afecteze neapărat şi
podişul Moabului, de la est de Marea Moartă. Moabul era binecuvântat cu o îmbelşugată
aprovizionare cu apă, un pământ bogat şi vegetaţie semitropicală. Locuitorii lui vorbeau o limbă
înrudită îndeaproape cu aceea a evreilor.
Să locuiască. După cum făcuse şi Avraam (Geneza 12,10), Isaac (Geneza 26,1) şi Iacob
(Geneza 46,1-4), pentru acelaşi motiv, familia lui Elimelec a plecat să locuiască în ţara Moabului.
Moabului. Moabiţii erau descendenţi din Lot, şi astfel înrudiţi cu israeliţii. Pentru originea lor,
vezi cele despre Geneza 19,36.37; pentru relaţiile de mai târziu cu israeliţii, vezi cele despre
Numeri 22,2-4.

2 Bărbatul se numea Elimelek, soţia lui se numea Naomi, iar cei 2 fii ai săi se
numeau Mahlon şi Chilion. Ei erau efratiţi din Betleemul lui Iuda. Când au ajuns în
câmpiile Moabului, s-au stabilit acolo.
Elimelek. Numele acesta, care înseamnă „Dumnezeul meu este împărat”, reflectă evlavie din
partea părinţilor lui Elimelec. El poate să sugereze că, pe vremea naşterii lui Elimelec, unii israeliţi
discutau deja să numească un împărat ca şi neamurile din jurul lor.
Dacă este aşa, părinţii acestui băiat au arătat clar că ei erau de partea acelora care recunoşteau că
Dumnezeu însuşi era singurul împărat de drept al lui Israel.
Naomi. Părinţii tinerei femei care a devenit soţia lui Elimelec au numit-o pe fetiţa lor „plăcerea
mea”. De obicei, părinţii evrei se bucurau în mod deosebit de naşterea unui fiu, dar părinţii acestei
fetiţe şi-au exprimat bucuria din inima lor la naşterea unei fetiţe.
Mahlon. Cu privire la înţelesul acestui nume există unele deosebiri de vederi, cât şi cu privire la
acela al fratelui său. Unul dintre sensurile posibile ale lui Mahlon este „bolnăvicios”. Unii puteau
susţine că moartea lui timpurie confirmă acest înţeles al numelui.
Chilion. Este posibil ca acest nume să însemne „pironind”. Se poate că atât acest băiat, cât şi
fratele lui să nu se fi arătat viguroşi la naştere.
Efratiţi. Efrata era un vechi nume al Betleemului, „casa pâinii” (vezi Geneza 35,19 şi Matei 1,5).

~2~
De aceea, băştinaşii acestui oraş aveau să se numească efratiţi. Aici este adăugat „Iuda” la Betleem
spre a deosebi acest Betleem de cel din Zabulon (Iosua 19,15).

3 Însă Elimelek, soţul lui Naomi, a murit şi ea a rămas astfel singură cu cei 2 fii ai
ei.

4 Aceştia s-au căsătorit cu moabite; numele uneia era Orpa, iar numele celeilalte era
Rut. După ce au locuit acolo aproape 10 ani,

S-au căsătorit cu. Probabil că Mahlon şi Chilion s-au căsătorit după moartea tatălui lor. Aceasta
n-a fost cu totul numai în interesul lor propriu, pentru că soţiile aveau să fie de un folos real şi
pentru Naomi; de asemenea fiii născuţi lor aveau să perpetueze numele tatălui lor decedat.
Orpa. Unii cred că numele Orpa înseamnă „ciuf”; poate că, atunci când fusese copil, avusese pe
frunte o buclă de păr, bătătoare la ochi. Alţii sugerează că Orpa este de la efra, „pui de cerb” sau
„cerboaică”, cu o uşoară transpunere de litere. Rădăcina arabă înrudită înseamnă „bogat
ornamentat cu păr”.
Rut. Cât priveşte înţelesul acestui nume, vezi p. 423. Numele nu mai apare în altă parte a VT.

5 cei 2, adică Mahlon şi Chilion, au murit şi ei, astfel încât femeia a rămas singură,
fără cele două odrasle ale ei şi fără soţul său.

A rămas. Folosit aici de traducători într-un sens arhaic. Noi am spune „deposedată de”. Nu este
nici un motiv a conchide că suferinţa care a venit asupra lui Naomi era o pedeapsă de la
Dumnezeu pentru păcat. Ideea de suferinţă ca pedeapsă era răspândită printre iudei (vezi Ioan 9,2).
Trebuia corectată această falsă părere că Moise a scris ceea ce probabil a fost prima carte scrisă a
VT – cartea lui Iov. Moise însuşi a suferit dezamăgire timp de 40 de ani în Madian înainte ca
Dumnezeu să-l considere pregătit să conducă pe Israel. Tot aşa, suferinţele lui Naomi au pregăti-o
să o conducă pe Rut în Ţara Făgăduinţei – atât la figurat, cât şi la propriu. Caracterele noastre pot
fi pregătite pentru slujire şi cetăţenie în Împărăţia Lui atunci când Dumnezeu îngăduie suferinţa.

6 Ea s-a hotărât apoi să plece din câmpiile Moabului împreună cu cele două nurori
ale ei, pentru că a aflat că DOMNUL i-a cercetat poporul şi i-a dat din nou hrană.

S-a hotărât apoi să plece.Adică s-a pregătit să plece.Naomi s-a sculat din calamitatea care se
abătuse pe neaşteptate asupra ei în ţara Moabului. Curajul de a face aşa a venit când a auzit că
Dumnezeu binecuvântase într-adevăr pe popor dându-le pâine.

7 Naomi a plecat din locul în care locuise, iar cele două nurori ale ei erau cu ea. Au
pornit la drum ca să se întoarcă în ţara lui Iuda.

Au pornit. Fie ca şi despre noi să se spună, cum s-a spus despre Naomi, că ne-am ridicat de unde
suntem şi ne-am întors paşii în direcţia unde doreşte Dumnezeu ca noi să mergem. Să pornim şi
noi la drum pentru Canaanul ceresc. Şi găsindu-ne pe cale, poate că este privilegiul nostru să luăm
pe cineva cu noi care va spune, „Poporul tău va fi poporul meu, şi Dumnezeul tău va fi
Dumnezeul meu” (v. 16).

~3~
8 La un moment dat însă Naomi le-a zis celor două nurori ale ei: – Plecaţi!
Întoarceţi-vă fiecare la casa mamei sale! DOMNUL să se poarte faţă de voi cu
bunătatea b(Ebr.: hesed, termen care apare frecvent (de peste 250 ori) în VT, având
o varietate de sensuri (îndurare, bunătate, bunăvoinţă, milă, credincioşie, dragoste
statornică). Se referă atât la relaţiile dintre oameni, cât şi, într-un mod cu totul
special, la relaţia dintre YHWH şi Israel. Cel mai frecvent, se referă la loialitatea
părţilor implicate în legământ (în special loialitatea lui YHWH, care este certă).
Termenul, aşa cum o dovedeşte varietatea de sensuri, cuprinde toate implicaţiile
loialităţii lui YHWH faţă de promisiunile legământului) cu care şi voi v-aţi purtat
faţă de cei ce au murit şi faţă de mine!
Întoarceţi-vă. Nu trebuie să înţelegem greşit acţiunea lui Naomi. Cele 3 văduve erau deja
„pornite” pe cale (v. 7). Poate că, la sosirea la hotarele Moabului, pe Naomi a impresionat-o
sacrificiul pe care îl făcuseră Orpa şi Rut părăsind patria şi prietenii lor. Ceea ce a îndemnat-o pe
Naomi să insiste ca fiecare din ele să se întoarcă la casa părinţilor ei a fost iubirea neegoistă pentru
nurorile ei. Obiceiul oriental le-a legat de ea, dar ea a refuzat să forţeze pretenţia pentru serviciul
lor. Ea nu voia să le oblige să înceapă o viaţă nouă într-o ţară străină, ci le-a lăsat libere să se
recăsătorească şi să-şi întemeieze propriile cămine. Ele nu trebuiau să-şi consacre viaţa lor spre a
purta de grijă mamei soţilor lor decedaţi, cum de obicei era de aşteptat de la ele. Naomi a fost o
soacră ideală; ea n-a forţat nici măcar pretenţiile ei legitime asupra nurorilor ei, ci le-a lăsat
complet libere să aleagă ele singure. Făcând aşa, Naomi se prezintă ca o pildă pe care toate
soacrele ar face bine să caute s-o ajungă.

9 Să dea DOMNUL ca fiecare din voi să găsească odihnă în casa viitorului soţ! Apoi
le-a sărutat de rămas bun, dar ele au început să plângă.
Să găsească odihnă. Ceea ce înseamnă „ca să puteţi găsi un cămin” (RSV). Odihna despre care
vorbea Naomi nu era de găsit în căminul mamelor lor, ci în propriul cămin – „fiecare în casa unui
bărbat”. Când iudeii vorbeau despre o femeie care găseşte „odihnă”, ei se refereau la căsătoria lor
(vezi şi Rut 3,1). Cuvintele care urmează ale lui Naomi către nurorile ei explică mai mult intenţia
lui Naomi. Ea nu mai era în situaţia să le procure soţi, aşa cum prevedea legea căsătoriei levitului
(vezi Geneza 38,8–11; Deuteronom 25,5–10; Matei 22,23–26). Cuvântul tradus „odihnă” este
noach, de la verbul care înseamnă „a aşeza jos”, „a rămâne”. Noach este ebraicul pentru Noe.

10 – Venim şi noi cu tine la poporul tău, i-au zis ele.

Venim şi noi. Obiceiul social avea să le oblige pe cele două femei tinere să rămână cu Naomi şi
să facă planurile despre cum avea să dea ea directive. Versetele 11 şi 12 cuprind un obicei în plus,
cel care cere ca un bărbat să se căsătorească cu nevasta fratelui său şi prin aceasta să perpetueze
numele şi familia fratelui (vezi Deuteronom 25,5-10).

11 – Nu, copilele mele, le-a răspuns Naomi, întoarceţi-vă! De ce să veniţi cu mine?

Mai pot eu oare avea fii în pântecele meu, care să fie apoi soţii voştri?
De ce să veniţi? Deşi era de datoria lor să meargă, Naomi a înţeles aici că era datoria lor să
aleagă, şi nu a ei. Ea în mod implicit a renunţat la pretenţiile ei legale faţă de ascultarea lor şi în
mod amabil a lăsat pe seama lor hotărârea. Fără îndoială că aceasta a reprezentat un sacrificiu
enorm din partea ei, pentru că ea era „prea bătrână” ca să se mărite din nou (v. 12) şi, în
desfăşurarea normală a lucrurilor, ea trebuia să se aştepte ca cele două tinere femei să se
îngrijească de ea şi să-i slujească la bătrâneţe ei.

~4~
12 Întoarceţi-vă, copilele mele! Plecaţi! Eu sunt prea bătrână să mai am un soţ.
Chiar dacă aş zice că mai este nădejde pentru mine, chiar dacă aş fi în noaptea
aceasta cu un bărbat şi aş naşte fii,
Întoarceţi-vă. Pentru a treia oară face Naomi apel la Orpa şi la Rut să se întoarcă (vezi v. 8, 11).
Naomi vorbea serios despre problemă. Acest al treilea apel a fost suficient să o convingă pe Orpa
(v. 14), dar Rut a refuzat amabil chiar când a fost făcut şi al patrulea (v. 15).
Sunt prea bătrână. După câte se pare, Naomi a simţit abătându-se asupra ei slăbiciunile bătrâneţii,
şi nu s-a simţit în stare să facă faţă sarcinii întemeierii unui cămin nou şi creşterii de copii. S-ar
părea, de asemenea, că dezamăgirile vieţii s-au năpustit din greu asupra ei (vezi v. 20). Cu toate
acestea, ea se resemnase cu soarta ei; ea era sigură şi încrezătoare că Dumnezeu se va îngriji (vezi
Psalm 37,25).

13 aţi aştepta voi până se vor face mari? Vă veţi păstra voi pentru ei, fără să vă
măritaţi? Nu, copilele mele! Amărăciunea mea este prea mare pentru voi c(În ideea
că Naomi n-ar dori ca nurorile ei să împărtăşească amărăciunea ei; pentru ele ar mai
fi nădejde dacă s-ar întoarce fiecare în familia ei. Sau: mele! Eu sunt mult mai
amărâtă decât voi, în ideea că tinereţea le oferă un avantaj, faţă de Naomi), căci
mâna DOMNULUI s-a întins împotriva mea!

Aţi aştepta? Orpa şi Rut aveau să fie trecute de jumătatea vieţii înainte ca fiii născuţi lui Naomi –
dacă s-ar căsători imediat şi ar naşte fii – să ajungă la maturitate.
Amărăciunea mea. Cu toată tristeţea inimii ei (vezi v. 20), gândurile lui Naomi s-au îndreptat
spre tristeţea celor două nurori ale ei, care sunt, la urma urmei, în aceeaşi situaţie ca şi a ei înşişi.
Naomi se teme că este prea bătrână să mai întemeieze un alt cămin (v. 12), dar ele sunt tinere şi
toată viaţa le stă înainte (vezi Ioel 1,8). Mai ales Rut este numită o na'arah, „o femeie tânără”, nu
numai de către Boaz (cap. 2,5.6), ci şi de către locuitorii cetăţii Betleemului (cap. 4:12). După cât
s-ar părea, ea de abia intrase în anii maturităţii vieţii. Oare să fie distrusă întreaga lor viaţă, raţiona
Naomi, numai pentru a uşura propria ei durere şi pentru a se îngriji de nevoile ei?
Pentru voi (în engl. „for your sakes). Aici este taina frumuseţii de caracter a lui Naomi, a apelului
ei către Rut – gândul ei era întotdeauna la alţii. Deşi Naomi simţea amarnic propriile pierderi
(v. 20), totuşi experienţa nu i-a îndepărtat privirea de la viaţă. Simţul ei de apreciere era încă
echilibrat. În viaţa ei era reflectată asemănarea cu Hristos, care şi-a dat propria viaţă „pentru ei”
(Ioan 17,19). A căuta binele altora este „marele principiu care este legea vieţii universului”
(DA, p. 21). Nu există putere mai mare decât influenţa exercitată de o viaţă neegoistă. „Un creştin
amabil şi politicos este cel mai puternic argument care poate fi adus în favoarea creştinismului”
(GW , p.122).

14 Nurorile au început iarăşi să plângă. Orpa şi-a sărutat soacra de rămas bun şi a
plecat, dar Rut s-a ţinut de ea.

Iarăşi să plângă. Compară cu v. 9. În parte pentru necazul lor reciproc din cauza văduviei lor, în
parte din cauza tensiunii emoţionale pricinuită de hotărârea care trebuia luată acum.
S-a ţinut. Ori „a se lipi” de ea. Rut nu putea suporta să fie despărţită de aceea a cărei frumuseţe
de caracter inspirase sufletului ei idealuri atât de înalte şi care îi dăduse ceva pentru care ea
socotea că se merită să trăieşti – chiar dacă ea nu-şi va mai avea niciodată căminul ei. Fericită este
acea soacră astăzi care atrage mai degrabă decât să le respingă pe nurorile ei. Fiecare soacră poate
studia şi medita cu folos asupra caracterului lui Naomi. Ea este personajul cel mai de seamă a
acestei istorisiri.

~5~
15 – Cumnata ta s-a întors la poporul ei şi la zeii ei! i-a zis Naomi. Du-te şi tu după
cumnata ta!

S-a întors. Deşi, atrasă spre Naomi ca şi Rut, Orpa s-a simţit mai strâns legată de Moab.
Întoarcerea lui Orpa, a făcut ca hotărârea lui Rut să fie mai dificilă, pentru că acum ea stătea
singură.
La zeii ei. Dumnezeul moabiţilor era Chemoş (vezi cele despre Numeri 21,29). Se poate ca Orpa
să fi adoptat vremelnic religia soţului ei, Chilion, (vezi Rut 4,10), dar dacă a fost aşa, acum ea s-a
întors la idolatrie.

16 – Nu stărui să te părăsesc şi să mă întorc de la tine, i-a răspuns Rut. Unde mergi

tu, vreau să merg şi eu, unde locuieşti tu, vreau să locuiesc şi eu; poporul tău va fi şi
poporul meu, iar Dumnezeul tău va fi şi Dumnezeul meu.

Nu stărui. Cuvintele acestea reprezintă răspunsul definitiv al lui Rut la sugestia lui Naomi ca să
urmeze exemplul lui Orpa şi să se întoarcă la poporul ei. Răspunsul lui Rut este ideea de bază a
întregii cărţi. Nu este numai iubirea lui Rut pentru soacra ei ceea ce o face să se ţină de Naomi.
Rut a descoperit că este credinţa lui Naomi ceea ce face din ea o femeia minunată. Rut ia în mod
definitiv hotărârea ei pentru Dumnezeul cel adevărat. „Poporul tău va fi poporul meu şi
Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu.” O declaraţie de iubire şi devoţiune mai sublimă nu poate fi
găsită nicăieri în literatură.
Dumnezeul tău va fi şi Dumnezeul meu. Singura cunoştinţă a lui Rut despre Dumnezeul cel
adevărat era ceea ce putuse ea să vadă reflectat în Naomi şi ceilalţi membri ai familiei lui Naomi.
În felul acesta, Se descoperă pe Sine Dumnezeu oamenilor – printr-o demonstrare a puterii iubirii
Lui care lucrează în viaţa păcătoşilor de rând. Puterea transformatoare a iubirii divine este
argumentul cel mai bun în favoarea adevărului. Fără aceasta, mărturisirea noastră nu este mai bună
decât „o aramă sunătoare sau chimval zângănitor” (1 Corinteni 13,1).

17 Unde vei muri tu, voi muri şi eu şi tot acolo voi fi şi îngropată. DOMNUL să se
poarte cu mine cu toată asprimea d[Formulă tipică de jurământ (Lit.: Aşa să-mi facă
Domnul şi chiar mai mult).] dacă altceva decât moartea mă va despărţi de tine!

Domnul să se poarte cu mine cu toată asprimea. Aici Rut foloseşte numele sacru de Iehova. Ea se
jură şi invocă pedeapsa Dumnezeului israeliţilor dacă ea va lăsa să o despartă altceva decât
moartea de Naomi. Originalul ebraic are articolul hotărât pentru „moarte”. Rut se referă la moartea
care-i ajunge pe toţi.
Rut foloseşte formula ebraică obişnuită pentru jurământ, ceva care apare mereu, mereu în VT. În
1 Samuel 3,17 Eli invocă pedeapsa lui Dumnezeu împotriva lui Samuel dacă el avea să ascundă de
Eli ceva din ceea ce îi arătase Dumnezeu când l-a chemat pe Samuel pe nume. Experienţa aceasta
marchează începutul slujirii ca profet a lui Samuel. Dacă Samuel a scris cartea lui Rut, după cum
cred mai degrabă comentatorii biblici conservatori, atunci această asemănare de limbă devine
deosebit de semnificativă. Ea mai apare şi în 1 Samuel 25,22, unde însuşi David foloseşte formula
aceasta ca jurământ că el îl va nimici pe Nabal şi tot ceea ce aparţine casei lui. David mai foloseşte
formula aceasta în jurământul lui de a-l face pe Amasa căpetenie a oştirii (2 Samuel 19,13). O
parafrazare a ceea ce a spus Rut ar suna cam aşa: „Jur pe Dumnezeul cel adevărat că numai
moartea mă va despărţi de tine.” Rut a trecut încercarea supremă! Ea s-a dovedit a fi mai mult o
iudaică sinceră decât fusese o moabită. Avusese loc o schimbare în timpul asocierii ei cu Naomi,
şi ea ştia că are să se simtă mult mai mulţumită şi mai acasă în ţara străină a lui Israel decât în ţara
binecunoscută a Moabului şi între prietenii ei vechi. Cunoştinţa adevăratului Dumnezeu leagă
inimile oamenilor mai aproape unul de altul decât o fac legăturile de rasă sau de rudenie.

~6~
18 Văzând-o hotărâtă să meargă cu ea, Naomi a încetat să-i mai vorbească astfel.

Hotărâtă. Într-adevăr, la Rut se observă o nobilă trăsătură de caracter! Nici îndemnul lui Naomi,
nici pilda lui Orpa n-a putut să schimbe hotărârea lui Rut de a alege soarta lui Naomi şi pe
Dumnezeul lui Naomi.

19 Au plecat amândouă şi au călătorit împreună până au ajuns la Betleem. Când au

intrat în Betleem, toată cetatea s-a pus în mişcare din pricina lor. – Aceasta este
Naomi?! se întrebau femeile.

Au ajuns la Betleem. Nu ştim unde au stat Naomi şi familia ei în Moab, nici dacă ea a intrat în
Moab dinspre nord sau dinspre sud. În orice caz, întoarcerea la Betleem a însemnat o coborâre de
cca. 4500 de picioare (1,372 m) din ţinuturile înalte ale Moabului până la nivelul Mării Moarte, şi
o urcare de cca. 3.750 de picioare (1143,3 m) până la Betleem – într-o călătorie de circa 75 de
mile (120 km). Cât de repede au putut să călătorească Rut şi Naomi, şi cât de multe au putut căra
cu ele, nu ştim. Dar, în acele vremuri, femeile erau obişnuite să călătorească pe jos şi să care
poveri mult mai grele decât ar putea crede că pot să ducă acum femeile din ţările apusene.
Cetatea s-a pus în mişcare. Deşi Naomi lipsise poate vreo 10 ani, ea mai avea încă mulţi prieteni
şi rude în Betleem. La urma urmei, acesta era căminul ei. În vremurile biblice, orice oraş
înconjurat de ziduri era numit „cetate” – chiar dacă el putea să fie foarte mic după standardul
modern (vezi cele despre Iosua 6,1-3).Iosua enumeră 124 de astfel de „cetăţi” (cap. 15,21-62).S-ar
părea că Betleemul avea un zid în jurul lui, pentru că se face amintire despre o poartă unde erau
tranşate treburile cetăţii (Rut 4,1).
Aceasta este Naomi? Întrebarea pusă de locuitorii cetăţii Betleem nu înseamnă neapărat că ei au
avut dificultăţi în a o recunoaşte, cu toate că experienţele prin care trecuse ea poate că au afectat
apreciabil şi înfăţişarea ei. În răspunsul ei, Naomi a vorbit despre amărăciunea (v. 20) întristării ei
(v. 21), mai ales în privinţa faptului că ea a plecat „în belşug” şi s-a întors acasă „cu mâinile
goale” (v. 21). Naomi nu s-a referit atât de mult la averea materială, cât la faptul că s-a întors
singură. De aceea când cei din cetate au întrebat: „Naomi este aceasta”, ei spuneau de fapt:
„Naomi este aceasta care se întoarce singură ca văduvă?” Părea de necrezut să fi murit nu numai,
ci chiar şi ambii ei fii.

20 – Nu mă mai numiţi Naomi e(Naomi înseamnă Plăcută; şi în v. 21.), le-a răspuns

ea, ci numiţi-mă Mara f(Mara înseamnă Amară.), pentru că Cel Atotputernic g(Ebr.:
Şadai; şi în v. 21.) m-a amărât mult.

21 Când am plecat, aveam de toate, dar DOMNUL m-a adus înapoi cu mâinile goale.
De ce să mă mai numiţi Naomi, de vreme ce DOMNUL a mărturisit împotriva mea
h(Sau: m-a făcut să sufăr; LXX: m-a smerit) şi Cel Atotputernic a adus necazul
asupra mea?

22 Aşa s-a întors Naomi din câmpiile Moabului împreună cu moabita Rut, nora ei.
Ele au sosit în Betleem, tocmai când începea seceratul orzului.

Comentarii Ellen G. White: 16 COL, p. 290, 301; PK, p. 19

~7~
Capitolul 2
Rut îl întâlneşte pe Boaz

1 Acolo Naomi avea o rudă din partea soţului ei, un bărbat foarte renumit din clanul
lui Elimelek, al cărui nume era Boaz.

Boaz. Însemnând probabil „iuţime”. O altă derivaţie posibilă este din bo şi ‘az, care înseamnă „în
el (este) tărie”. Acesta a fost numele unuia dintre stâlpii Templului lui Solomon (1 Regi 7,21).
Boaz a fost, după câte se pare, un om bogat şi cu mare influenţă în cetatea Betleem. El putea să fie
fiul lui Rahab din Ierihon (vezi Matei 1,5).

2 Într-o zi, moabita Rut i-a zis lui Naomi: – Dă-mi voie, te rog, să merg pe ogor ca
să strâng spice de pe urma aceluia înaintea căruia voi găsi bunăvoinţă.a(Cf.
Leviticul 19:9; 23:22; Deut. 24:19.) – Du-te, copila mea, i-a răspuns ea.

Dă-mi voie... să merg. Rut aflase despre obiceiul de a se îngriji de cei săraci prin îngăduinţa de a
culege spice în ogoarele celor bogaţi (Levitic 19,9.10; Deuteronom 24,19-22). Deoarece Rut şi
Naomi au venit „la începutul seceratului orzurilor (Rut 1,22), iar Rut a cules spice „până la
sfârşitul seceratului orzurilor” (cap. 2,23), este vădit că Rut a mers la lucru curând după sosirea lor
(vezi despre v. 6). Faptul că Naomi însăşi nu s-a dus să culeagă spice înseamnă fie oboseală din
cauza călătoriei, fie infirmităţile vârstei. Prima încercare a caracterului lui Rut s-a făcut prin
hotărârea de a părăsi patria sa. Acum ea face dovada sincerităţii motivelor ei prin aceea că ia
iniţiativa şi lucrează cu hărnicie îngrijindu-se de nevoile lui Naomi.
Să strâng. Adică, să adune spicele lăsate în urmă de secerători. Dumnezeu hotărâse culegerea de
spice pentru cei săraci, orfani, văduve şi străini, sau ne-izraeliţi (vezi despre Levitic 19,9). În felul
acesta, Rut avea calificare dublă, fiind „săracă” şi „străină” (Levitic 23,22). În felul acesta au fost
luate măsuri pentru aprovizionarea celor săraci cu cele necesare vieţii, şi pentru învăţarea de către
cei cu situaţie mai favorabilă a lecţiilor de neegoism şi împreună-simţire. Ba mai mult, cei
nevoiaşi trebuiau să lucreze pentru ceea ce primeau, şi nu deveneau doar simpli primitori pasivi ai
carităţii. Aceasta întreţinea respectul lor de sine şi încuraja iniţiativa şi hărnicia.
Spice (în engl. „lars of corn”). În mod literal, „grâne” – nu indianul maize (porumb) numit de
obicei „corn” în Statele Unite. Aceasta era vremea seceratului orzului (cap. 1,22; 2,23), care, în
regiunile înalte din Iudeea, venea în timpul lunii mai.

3 Ea s-a dus şi, ajungând pe un ogor, a început să culeagă spicele rămase în urma
secerătorilor. S-a nimerit ca ogorul acela să fie tocmai al lui Boaz, din clanul lui
Elimelek.

S-a nimerit. Sau „s-a întâmplat” (RSV), în mod literal, „s-a întâmplat întâmplarea ei”. Providenţa
a călăuzit-o pe Rut spre ogorul lui Boaz, una dintre rudele apropiate ale soţului ei decedat
(cap. 2,1; 3,2.12.13). Cât de adesea, dacă am şti, împrejurările şi experienţele vieţii, care nouă ni
se par din „întâmplare”, sunt în realitate providenţiale (vezi Psalm 27,13.14; DA, p. 224, 330,
668). Dumnezeu se interesează de noi personal şi individual.
Ogorul. Adică, întreaga regiune cultivată împrejurul Betleemului – toate ogoarele, fie că
aparţineau lui Boaz sau altora din cetate. Cuvântul ebraic astfel tradus este în esenţă mai general
decât cuvântul nostru „ogor”. În cap. 1,1.2.6.22, el este tradus „ţară” (vezi cele despre
Deuteronom 14,22).

~8~
4 Chiar atunci Boaz a sosit din Betleem şi le-a zis secerătorilor: – DOMNUL să fie cu
voi! – DOMNUL să te binecuvânteze, i-au răspuns ei.

Domnul să fie cu voi. Salutul obişnuit al unui iudeu evlavios şi răspunsul la o altă formă
obişnuită de salut. Amândouă reflectă o aplicaţie pioasă a cugetării religioase la situaţia vieţii
zilnice.

5 Apoi l-a întrebat pe slujitorul care supraveghea secerătorii: – A cui este tânăra
aceasta?

A cui este tânăra? După cât se pare, Boaz i-a recunoscut pe ceilalţi culegători de spice, despre
care el a vorbit ca despre „slujnicele mele” (v. 8). Îngăduinţa proprietarului pare să fi fost necesară
pentru culegerea de spice (v. 7). Poate că acei care culegeau într-un anumit ogor, de obicei făceau
aşa la invitaţie. Proprietarul putea astfel să păstreze dreptul de a culege spice pentru acei pe care el
îi considera că merită cel mai mult. Este evident că Boaz, deşi rudă apropiată, încă nu o întâlnise
pe Rut.

6 Slujitorul care supraveghea secerătorii i-a răspuns: – Aceasta este tânăra moabită
care s-a întors cu Naomi din câmpiile Moabului.

Este tânăra moabită. Slujitorul vorbeşte ca şi cum venirea lui Rut era o chestiune îndeobşte
cunoscută. Faptul că Boaz, deşi „rudă” (v. 20), nu o întâlnise încă pe Rut înseamnă că Rut
începuse să culeagă spice curând după sosirea ei în Betleem (vezi despre v. 2).

7 Ea mi-a zis: „Te rog, dă-mi voie să culeg şi să strâng dintre snopi spicele rămase
în urma secerătorilor!” Şi de azi dimineaţă, de când a venit, a stat în picioare până
acum şi nu s-a odihnit decât pentru puţin timp, în adăpost b(Lit.: în casă).

Dă-mi voie. Vezi cele despre v. 5.

S-a odihnit decât pentru puţin timp, în adăpost. Sau „fără să se odihnească nici măcar o clipă”
(RSV). Aceasta este redarea din LXX, Siriacă şi Vulgata. Textul ebraic în forma lui actuală nu
este clar, după cum este vădit din KJV. În ţările orientale fermierii locuiesc în sate sau oraşe, iar
ogoarele pe care le ară sunt în părţile care le înconjoară, adesea la distanţă considerabilă. Ieşind să
culeagă spice, Rut părăsise „cetatea” (v. 2-4), iar seara s-a întors în ea (v. 17, 18), dar nu în timpul
zilei.

8 Boaz i-a zis lui Rut: – Ascultă-mă, fiică! Să nu mergi la cules pe un alt ogor şi să
nu pleci de aici! Rămâi cu slujitoarele mele.

Fiică. Din punctul de vedere al mult înaintaţilor lui ani (cap. 3,10), Boaz a putut în mod cuvenit
să se adreseze lui Rut cu „fiică”.
Rămâi. Boaz a recunoscut gradul de răspundere specială care lega raporturile lui faţă de ea.
Nimeni altul nu i-ar fi acordat ocazia favorabilă de a culege spice cum i-o acordase el. „Slujnicele”
sau culegătoarele de spice ale lui Boaz veneau imediat în urma secerătorilor, culegând ceea ce
pierdeau ei. Culegătorul de spice care îi urma cât mai aproape avea să aibă, natural, cea mai bună
ocazie.

~9~
9 Uită-te unde vor secera pe ogor şi du-te după ele! Voi porunci slujitorilor să nu se
atingă de tine. Iar când ţi-e sete, poţi să mergi la vase şi să bei din ceea ce au scos
slujitorii.
Vor secera. Adică, tinerii, „secerători” (v. 7). Pronumele ebraic este masculin.
După ele (ei). Adică „slujnicele” (v. 8) a căror sarcină era să lege snopii. Aici pronumele este
feminin.
Să nu se atingă de tine. Boaz nu s-a îngrijit numai ca să-i procure lui Rut o ocazie bună de a
culege spice; el s-a îngrijit şi de siguranţa ei personală. Se pare că lucrul acesta era necesar, mai
ales având în vedere faptul că ea era o străină neocrotită. Ba mai mult, spunându-i să se servească
cu apă de băut, el s-a îngrijit şi de confortul ei personal.

10 Atunci ea s-a aruncat cu faţa la pământ şi i-a zis: – Cum de am găsit bunăvoinţă
înaintea ta, ca să mă iei în seamă pe mine, o străină c(Sau: una care nu sunt de
băgat în seamă)?
S-a aruncat cu faţa la pământ. Rut îşi exprimă recunoştinţa faţă de Boaz pentru amabilitatea lui
evidentă faţă de ea. Din partea ei, Rut este surprinsă că Boaz este atât de binevoitor faţă de ea,
„o străină”, adică „din altă ţară”. Ea nu s-a aşteptat la favoruri.

11 – Mi s-a spus despre tot ce ai făcut pentru soacra ta după moartea soţului tău, i-a
răspuns Boaz, cum ai părăsit pe tatăl tău şi pe mama ta şi ţara în care te-ai născut, ca
să vii la un popor pe care nu-l cunoşteai până mai ieri.
Mi s-a spus despre tot. Cu toate că nu întâlnise mai înainte pe Rut, Boaz era pe deplin informat
despre ea.

12 DOMNUL să-ţi răsplătească fapta şi răsplata să-ţi fie deplină din partea
DOMNULUI, Dumnezeul lui Israel, sub aripile Căruia ai venit să te adăposteşti!
Domnul să-ţi răsplătească. Boaz invocă asupra lui Rut binecuvântarea lui Iehova.
Sub aripile Căruia. Metafora aceasta este de la puii cei mici care fug la mama lor spre a fi ocrotiţi
de pericol, furtună sau frig. Metafora aceasta este o expresie favorită la David, descendentul lui
Rut (vezi Psalmi 17,8; 36,7; 63,7), şi este folosită şi de Hristos (vezi Matei 23,37). Boaz vorbeşte
cu multă modestie şi evlavie. El înţelege şi doreşte ca Rut să înţeleagă că Dumnezeul israeliţilor,
pe care ea Îl acceptase ca Dumnezeu al ei, este singurul care-i poate da răsplătirea pe care o
merită.

13 – Să găsesc bunăvoinţă la tine şi pe mai departe, stăpânul meu, i-a răspuns ea,
pentru că vorbele tale m-au mângâiat şi au atins inima slujnicei tale, deşi eu nu sunt
nici măcar ca una dintre slujitoarele tale.
Să găsesc bunăvoinţă la tine şi pe mai departe. Sau „tu eşti foarte binevoitor faţă de mine”
(RSV).

14 La ora mesei Boaz i-a zis lui Rut: – Apropie-te, mănâncă din pâine şi înmoaie-ţi
bucata în zeama cu oţet. Ea s-a aşezat lângă secerători, iar el a servit-o cu boabe
prăjite. Ea a mâncat, s-a săturat şi i-a mai şi rămas.

Oţet. Ebraicul chomeş, de la chameş, „a fi iute”, „a fi acru”. Oţetul era un vin acru sau sos folosit
ca ingredient. Probabil că acesta a fost acelaşi „oţet” ca cel oferit lui Hristos pe cruce(Psalm 69,21;
Matei 27,34).
S-a săturat. Printre toate favorurile neobişnuite care i-au fost acordate, Rut n-a încetat să fie ea
~ 10 ~
însăşi. Ea n-a uitat-o pe soacra ei, ci a economisit o parte şi pentru ea din prânzul cel bun pe care îl
avusese. Aceasta este în perfectă concordanţă cu obiceiul oriental încă actual de a lua o parte din
ceea ce nu s-a mâncat. Dacă noi înşine am sorbit adânc din iubirea lui Hristos, descoperim că
rămâne provizie nemărginită. Este privilegiul nostru să luăm din aceasta şi să ducem la alţii care
pot fi flămânzi şi însetaţi după cunoştinţa adevărului, aşa cum este el în Isus Hristos.
Rămas (engl. „left”). Nu că ea a părăsit ogorul (vezi v. 17), ci că „rămăsese ceva peste” (RSV).

15 Apoi, când ea s-a ridicat să mai culeagă, Boaz le-a poruncit slujitorilor săi astfel:
– Lăsaţi-o să culeagă chiar şi dintre snopi, fără să o umiliţi!

S-a ridicat. Se pare că Rut s-a întors la culesul de spice înainte ca „tinerii” să se întoarcă la
secerişul lor. Ea a lucrat timp mai mult decât ei, iar culegerea de spice nu era o sarcină uşoară.
Fără să o umiliţi. Rut putea să vadă unele spice lăsate în urmă pe care legătorii nu le legaseră în
snopi. Dacă ea avea să le culeagă pe acestea, tinerii nu trebuia s-o împiedice prin nici un cuvânt de
condamnare, ceea ce ar indica faptul că ei au observat acest lucru.
Instrucţiunile lui către echipa de secerători mai face dovada consideraţiei speciale pe care Boaz a
arătat-o în mod deliberat faţă de Rut. Poate că el se gândea deja la dreptul lui Rut de a-i cere s-o ia
de nevastă, şi prin aceasta să păstreze averea şi casa soţului ei decedat. Preţuirea de către Naomi a
purtării lui Boaz înseamnă că ea astfel a înţeles amabilitatea lui neobişnuită faţă de Rut. Era
pregătită calea pentru Naomi de a explica obiceiul iudaic despre căsătoria levirată, datorită căruia
cea mai apropiată rudă a soţului decedat trebuia să se căsătorească cu soţia lui văduvă (vezi cele
despre Deuteronom 25:5).

16 Ba chiar scoateţi-i spice din snopi şi aruncaţi-i-le pe jos, ca să le poată culege şi

nu o dojeniţi!

17 Rut a cules spice de pe ogor până seara, a bătut ce a cules şi i s-a strâns aproape o
efă d(O efă măsura aproximativ 22 l.) de orz.

Până seara. Se pare că Rut a lucrat cu hărnicie toată ziua (vezi v. 7). S-a dovedit că, după masă,
culesul spicelor este o treabă mai uşoară decât în cursul dimineţii. Dar Rut n-a încetat din cauza
aceasta mai devreme să culeagă spice. Ea s-a oprit numai seara să bată ce culesese.
O efă. Echivalent cam cu vreo 20 litri.

18 A luat ceea ce strânsese şi s-a dus în cetate, iar soacra sa a văzut cât culesese. Ea
i-a dat lui Naomi şi ceea ce-i rămăsese după ce se săturase la masă.

19 Atunci soacra ei a întrebat-o: – Unde ai cules astăzi şi unde ai lucrat?

Binecuvântat să fie cel ce te-a luat în seamă! Rut a început să-i povestească soacrei
sale la cine a lucrat şi i-a zis: – Numele bărbatului la care am lucrat astăzi este Boaz.

Binecuvântat să fie. Naomi a fost pe drept impresionată de rezultatele muncii de peste zi.
Cantitatea de cereale a arătat că proprietarul ogorului unde a cules Rut spice fusese neobişnuit de
amabil faţă de ea. Amabilitatea lui a devenit şi mai evidentă când Rut a dat lui Naomi rămăşiţele
mesei de prânz – pe care ea o economisise din hrana pe care Boaz i-o dăduse cu atâta bunăvoinţă
(v. 14). Având în vedere favoarea arătată lui Rut, Naomi a invocat binecuvântarea lui Dumnezeu
asupra generosului binefăcător al lui Rut.
Boaz. Vezi cele despre v. 1.

~ 11 ~
20 Naomi i-a zis nurorii sale: – Binecuvântat să fie el de DOMNUL, Cel Care e(Din
punct de vedere gramatical referentul poate fi şi Boaz) nu Şi-a părăsit îndurarea
f(Vezi nota de la 1:8) faţă de noi, cei vii, şi faţă de cei ce au murit! Bărbatul acesta
este ruda noastră, i-a mai zis Naomi, dintre cei cu drept de răscumpărare g[Ebr.:
goel (rudă cu drept de răscumpărare). Ruda cu drept de răscumpărare avea obligaţia,
prin Lege, de a-şi proteja rudele aflate în nevoie: (1) de a ridica un urmaş fratelui
său, dacă acesta a murit fără a lăsa urmaşi – primul fiu născut moştenea numele şi
averea fratelui defunct (Deut. 25:5-10); (2) de a răscumpăra pământul pe care o rudă
mai săracă l-a vândut în afara familiei (Lev. 25:25-28); (3) de a răscumpăra o rudă
care s-a vândut ca sclavă, datorită sărăciei (Lev. 25:47-49); (4) de a răzbuna
uciderea unei rude (Num. 35:19-21).] asupra noastră.
Dintre cei cu drept de răscumpărare. Ceea ce Naomi i-a explicat, fără îndoială, lui Rut nu este
doar că Boaz este o rudă, ci că, în calitate de rudă apropiată, el are drept de răscumpărare a
proprietăţii lui Elimelec, vândută probabil pentru datorie (vezi despre Levitic 25:24). Primul gând
al lui Naomi este despre moştenirea familiei. Rut n-a înţeles încă ce cuprinde „dreptul de
răscumpărare” (Rut 4:6) din legea socială iudaică, dar ea s-a grăbit să-i spună lui Naomi cum o
îndemnase Boaz să rămână în ogorul lui în tot timpul secerişului. Naomi aprobă din toată inima
serioasa invitaţie a lui Boaz de a continua să culeagă spice în ogorul lui (vezi cap. 2,22).
Cuvântul tradus „rudă” este din rădăcina ga'al, care înseamnă „a răscumpăra”, „a mântui”,
„a reintra (în drepturi)”, adică, prin reglementarea de îndatoriri evidente. Participiul este go'el, o
„rudă apropiată”. Precedat de articolul definit, el devine haggo'el, “cea mai apropiată rudă”, ca în
cap. 4:1.
Erau mai multe răspunderi principale care, în conformitate cu legea şi obiceiul iudaic, treceau
asupra unei rude apropiate. Era datoria lui să: (1) Răscumpere proprietatea pe care o rudă
apropiată o vânduse unui creditor, sau altcuiva, să răspundă la cererile creditorilor, ca în
Levitic 25,25; Rut 4,4.6; Ieremia 32,7. (2) Să „răscumpere” pe o rudă apropiată care, de nevoie, se
vânduse în robie, ca în Levitic 25,48.49; (3) Să răzbune sângele unei rude apropiate dacă a fost
ucisă de un vrăjmaş, ca în Numeri 35,19, unde go'el este tradus „răzbunător”. (4) Să se
căsătorească cu văduva fără copii a rudei apropiate, ca în Rut 3,13, şi să devină curatorul
proprietăţii în folosul urmaşului din această unire.
Scriitorii biblici au adaptat figura rudei apropiate ca „răscumpărător” şi au aplicat-o la Dumnezeu
ca Răscumpărătorul omului din păcat şi moarte. Iov, de pildă, a spus: „Ştiu că Răscumpărătorul
[go'el] meu este viu” (Iov 19:25) – Cel care îl va răscumpăra din mormânt la înviere. Isaia
foloseşte ga'al şi go'el de 18 cu referire la Dumnezeu ca Răscumpărătorul lui Israel de vrăjmaşii
lor, şi al oamenilor din ghearele păcatului (vezi Isaia 43,1.14; 44,22; 49,7; 54,5.8; 63,16 etc.). Ei
bine, noi ne putem bucura în Hristos, Ruda noastră apropiată, care a acceptat în folosul nostru
răspunderile cuprinse în această legătură. El este Cel care ne-a răscumpărat din puterea păcatului
şi a morţii (Isaia 44,22; Osea 13,14). Numai noi să venim la El, şi El nu va refuza aşa cum a făcut
ruda apropiată a lui Rut (Rut 46). El cu nici un chip nu ne va da afară (Ioan 6,37). Şi venind la El
vom găsi „odihnă” pentru sufletele noastre (Rut 3,1; Matei 11,29).

21 Moabita Rut i-a zis: – El mi-a spus: „Stai aproape de slujitorii mei până vor sfârşi
tot ce au de secerat.”
22 Naomi i-a răspuns nurorii sale Rut: – Este bine, fiica mea, să lucrezi cu slujnicele
lui şi să nu dea alţii peste tine pe un alt ogor.

Să nu dea alţii peste tine. Atâta timp cât a rămas în ogoarele lui Boaz, Rut a fost sub ocrotirea
unui prieten puternic şi vrednic de încredere. Ba mai mult, El a fost generos. În altă parte, printre
străini, ea putea fi molestată.
~ 12 ~
23 Astfel, Rut a stat aproape de slujnicele lui Boaz şi a cules până când s-a încheiat
seceratul orzului şi al grâului. Ea locuia împreună cu soacra ei.

Seceratul. A fost pe vremea seceratului când Rut a primit răsplata ei de la ruda cea mai apropiată,
„răscumpărătorul” ei. Pentru noi, „secerişul este sfârşitul lumii” (Matei 13,39). Atunci,
Răscumpărătorul nostru va veni să ne ia cu El.

Comentarii Ellen G. White: 20 DA, p. 327

~ 13 ~
Capitolul 3
Strategia lui Naomi

1 După o vreme Naomi, soacra ei, i-a zis: – Copila mea, aş vrea să-ţi găsesc un loc
de odihnă, unde să-ţi fie bine.
Odihnă. Sau „cămin” (RSV). Prin cuvântul „odihnă”, Naomi se referă la căsătorie (vezi cele
despre cap. 1,9). Naomi a socotit de datoria ei să facă tot ce putea spre a procura un cămin pentru
nora ei care o urmase atât de credincioasă, şi în consecinţă i-a explicat lui Rut dreptul ei, conform
cu obiceiul iudaic de a-l invita pe Boaz să-şi îndeplinească îndatoririle sale ca rudă apropiată.
Dacă Boaz este de acord să se căsătorească cu ea, Rut nu numai că va avea un cămin al ei, ci va fi
în măsură să perpetueze numele şi să păstreze moştenirea soţului ei decedat.
Există două orânduiri care au ajuns la noi din Eden: (1) Sabatul,un timp de „odihnă”,când într-un
fel special stăruim asupra dovezilor iubirii lui Dumnezeu faţă de noi şi studiem cum putem mai
desăvârşit să exprimăm iubirea noastră faţă de El; şi (2) Căminul, un loc de „odihnă”, unde iubirea
unul faţă de celălalt trebuie să-şi găsească cea mai adevărată şi desăvârşită expresie. Şi unde
locuieşte iubirea, acolo este pace.

2 Oare Boaz, cu ale cărui slujnice ai fost, nu este el rudă cu noi? Iată că la noapte îşi
va vântura orzul în arie.
Va vântura orzul. În Palestina, vânturatul grânelor se făcea, ca şi astăzi, prin aruncarea lor în sus
cu o lopată sau furcă sau dintr-un vas puţin adânc, în aşa fel încât grăunţele să cadă prin greutatea
lor într-un loc, iar pleava să fie luată de vânt. Vânturarea se făcea de obicei în răcoarea serii.
Arie. În secerişul palestinian, procesul de separare a grânelor de paie era făcut în general într-o
arie sub cerul liber (vezi Judecători 6,37). De obicei aceasta era un teren mare, uscat, neted, de
formă circulară cu un diametru de 40 la 50 de picioare. Fie că snopi întregi sau spicele tăiate de
snopi erau împrăştiate pe vatra de pământ şi boii erau conduşi peste vatră să scoată afară boabele
prin călcarea cu picioarele. Uneori era trasă de boi o sanie încărcată cu pietre, în timp ce ei se
roteau în jurul ariei. După vânturare, grânele erau în cele din urmă trecute printr-un ciur spre a le
alege de pietricele şi gunoi. Apoi era înmagazinat, gata pentru măcinat.

3 Tu spală-te, unge-te, puneţi mantia pe tine şi coboară la aria de treierat. Să nu te

faci însă cunoscută lui până nu termină de mâncat şi de băut.
Mantia. Sau „cele mai bune haine” (RSV).
Coboară.Betleem este aproape de creasta lanţului de munţi din Iudeea centrală, pe îngusta pantă
de pe lunga creastă de munte care se desface mai degrabă râpoasă înspre răsărit. Cele mai multe
dintre „ogoarele” Betleemului probabil că se aflau mai jos de oraş, iar Rut avea, în mod literal, să
„coboare” spre a ajunge la ele (vezi cele despre cap. 4,1).

4 Şi când se va duce să se culce, să ţii minte locul unde se va culca. Apoi să te duci
într-acolo, să-i dezveleşti picioarele şi să te culci. După aceea îţi va spune el ce
trebuie să faci.
Să ţii minte locul. Conform cu cap. 2:17, Rut a cules spice până seara şi n-a plecat acasă până ce
n-a treierat şi vânturat ce culesese. Înspre seară, şi oamenii lui Boaz au treierat şi vânturat grânele
pe care le-au adunat în acea zi şi seară după seară grămada de grâu vânturat a crescut în mărime.
După toate probabilităţile, ei mâncau cina împreună şi apoi mergeau acasă, dar cineva trebuia să
rămână toată noaptea să păzească grămada de grâne vânturate împotriva furtului. Naomi ştia că
acum, la sfârşitul secerişului de orz, însuşi Boaz avea să fie de rând. Avea să aibă loc o cină bună

~ 14 ~
obişnuită, şi Boaz avea să petreacă noaptea probabil într-un cort întins alături de ceea ce era acum
o mare grămadă de grâne vânturate. În seara aceea, Rut nu avea să meargă acasă ca de obicei, ci
avea să aştepte liniştită până ce Boaz avea să adoarmă în cort. În întuneric ea nu avea să fie văzută.
Să-i dezveleşti picioarele. Sau „ridică hainele (învelitorile) care sunt pe picioarele lui”, conform
cu LXX şi Vulgata. Probabil că Boaz s-a culcat pe o grămadă de paie, îmbrăcat, dar cu
încălţămintea scoasă, şi cu mantaua lui întinsă peste corp pentru a se acoperi.

5 – Voi face tot ce mi-ai spus! i-a răspuns ea.

6 Rut a coborât la aria de treierat şi a făcut întocmai cum o sfătuise soacra ei.
7 După ce a mâncat şi a băut, Boaz, mulţumit în inima lui, s-a întins să se culce la
marginea unui stog. Atunci ea s-a apropiat încet, i-a dezvelit picioarele şi s-a culcat
acolo.
Mulţumit în inima lui. Un Targum redă: „El (Boaz) a binecuvântat Numele lui Iehova”. Cuvântul
tradus aici „vesel” este folosit adesea spre a exprima fericire şi un fel de bună dispoziţie, dar în
nici un caz nu înseamnă că Boaz a fost beat. Cu un seceriş bogat la îndemână, care urma după ani
de foamete, el putea prea bine să fie recunoscător pentru darurile cerului.

8 Pe la miezul nopţii omul s-a speriat; el s-a aplecat şi iată că o femeie era culcată la
picioarele sale.
S-a speriat. Septuaginta redă cuvântul ca „tulburat”. Nu s-ar fi „tulburat” sau „speriat” (RSV)
oricare alt om cinstit în împrejurări ca acestea?

9 – Cine eşti tu? a întrebat el. – Sunt eu, Rut, slujnica ta! i-a răspuns ea. Întinde-ţi
marginea mantiei peste slujitoarea ta a(Sau: Ia-o pe servitoarea ta sub aripile tale,
ambele variante exprimând o cerere de răscumpărare şi protecţie prin
căsătorie.),căci tu eşti cel cu drept de răscumpărare!
Marginea mantiei. În mod literal, „aripa”, o expresie folosită de obicei pentru partea de sus liberă
în falduri a hainei. Talmudul iudaic explică acţiunea lui Rut ca o propunere pentru căsătorie (vezi
cele despre Deuteronom 22:30). Arabii au astăzi acelaşi obicei. Cererea lui Rut se poate să-i fi
amintit lui Boaz despre ceea ce-i spusese el de curând: „Domnul să-ţi răsplătească ce ai făcut şi
plata să-ţi fie deplină din partea Domnului, Dumnezeului lui Israel, sub ale cărui aripi ai venit să te
adăposteşti” (cap. 2,12). Rut îl cheamă pe Boaz să împlinească într-un fel personal propria lui
rugăciune ca Dumnezeu să o binecuvânteze. Un bărbat amabil şi credincios, Boaz făgăduieşte să
împlinească cererea lui Rut, în cazul în care ruda cea mai apropiată nu consimte să-şi facă datoria
de rudă.
Cel cu drept de răscumpărare. Rut arată mai clar temeiul cererii ei. Venirea ei la Boaz este şi
justă şi onorabilă.

10 – Binecuvântată să fii de DOMNUL, copila mea, a zis el. Dragostea pe care ai

arătat-o la urmă spune mai mult decât ceea ce ai făcut prima dată, de vreme ce nu ai
umblat după cei tineri, fie ei săraci sau bogaţi.

Binecuvântată să fii. Primele cuvinte ale lui Boaz exprima înalta lui stimă pentru Rut şi favoarea
cu care priveşte cererea ei. Mai mult chiar, el invocă binecuvântarea lui Dumnezeu şi exprimă
dorinţa lui ca propunerea lui Rut să fie adusă la îndeplinire în armonie cu voinţa lui Dumnezeu.
Copila. Formula de adresare a lui Boaz folosită de el când s-au întâlnit de prima dată (cap. 2:8)
probabil întemeiată pe vreo considerabilă diferenţă de vârstă dintre cei 2.
Spune mai mult. Boaz acceptă amabil propunerea lui Rut ca un act de amabilitate faţă de el, în

~ 15 ~
timp ce ceea ce cerea Rut era în realitate un act de amabilitate şi bunăvoinţă faţă de ea şi de soţul
ei decedat. Prin această declaraţie, Boaz a îndepărtat orice fel de piedică pe care o putea presupune
Rut luând iniţiativa propunerii căsătorie. Boaz respinge orice atitudine de silă din partea sa de a
aduce la îndeplinire propunerea.
Prima dată. Adică, faţă de Naomi.
Nu ai umblat după cei tineri. Evident că Boaz de mult nu mai era un tânăr. Înainte ca Boaz să fi
ştiut cine era Rut, la începutul timpului seceratului, el vorbise despre ea ca o na'arah, „fată tânără”
(cap. 2,5.6). Locuitorii din Betleem au folosit acelaşi termen despre ea pe vremea căsătoriei lui
Boaz (cap. 4,12). Faptul că o femeie tânără, de anii ei, avea să se uite la el, un bărbat probabil
înaintat în miezul vieţii, l-a impresionat mult pe Boaz.

11 De aceea, copila mea, nu te teme! Voi face pentru tine tot ce mi-ai spus, deoarece
în toată cetatea se ştie că eşti o femeie cinstită.
Nu te teme. Boaz nu este în situaţia să-i dea lui Rut un răspuns imediat şi hotărât, pentru motivul
pe care el continuă numaidecât să-l explice (v. 12,13). Cu alte cuvinte, trebuie să aibă loc, în mod
inevitabil, o amânare. Boaz nu poate aproba pe loc cererea ei, dar ea nu trebuie să creadă că,
făcând aşa, el se eschivează de la problemă. Aşa că el îi cere: „Nu te teme”. El şi-a exprimat deja
intenţiile sale în legătură cu aceasta şi a făcut-o în mod sincer. Dar spre a evita flecăreala şi poate
critica, Boaz consideră că singura cale potrivită este să aştepte până ce „rudei mai apropiate decât
mine” i se va da ocazia să facă faţă obligaţiei care îi revine în mod logic. Dacă Boaz ar face altfel,
ruda mai apropiată s-ar putea socoti grav păgubită şi putea chiar să pornească o acţiune legală
împotriva lui Boaz. Singura cale sigură şi potrivită era să se urmeze procedura aprobată de lege şi
obicei.
Voi face. În ciuda unei amânări a problemei, Boaz îi face lui Rut o făgăduinţă categorică – o
făgăduinţă limitată numai de alegerea celeilalte rude de a exercita prerogativele sale cu privire la
Rut.
Toată cetatea. Deşi văduvă şi străină, care se aşezase în Betleem numai de câteva săptămâni, Rut
este deja cunoscută şi respectată de toţi. S-ar părea că Elimelec fusese un cetăţean influent şi
respectat al Betleemului şi că locuitorii cetăţii în mod natural s-au interesat de treburile şi averea
acestei familii. Ba mai mult, sosirea unei străine avea să atragă atenţia şi fiecare avea să o observe
cu atenţie în timpul acelor câteva săptămâni de la început. Rut a trecut examenul. Ea a fost
recunoscută ca o „femeie cinstită”. Amintind faptul acesta, Boaz mai exprimă încă odată înalta lui
stimă pentru Rut.

12 Este adevărat că eu am drept de răscumpărare, dar mai există cineva, mai

apropiat decât mine, care are şi el acest drept.
Cineva mai apropiat decât mine. După câte s-ar părea, factorul hotărâtor era gradul de rudenie.
Nu era o oarecare rudă, care putea pretinde dreptul la afecţiunea şi proprietatea lui Rut. Cu cât
ruda era mai aproape, probabil că cu atât mai mare era interesul lui de a ocroti drepturile şi
privilegiile văduvei şi ale soţului ei decedat. Şi invers, el era presupus a fi mai puţin influenţat de
interese egoiste.

13 Deocamdată înnoptează aici, iar mâine dimineaţă voi afla dacă acea persoană va
dori să te răscumpere. Dacă el nu va dori să te răscumpere, viu este DOMNUL că te
voi răscumpăra eu! Deci culcă-te aici până dimineaţă!
Înnoptează. Boaz fixează o limită de timp hotărâtă pentru cererea lui de amânare a împlinirii
cererii lui Rut. Aceasta avea să fie de cel mult câteva ceasuri (v. 11).
Dacă acea persoană va dori să te răscumpere. Vezi cele despre v. 12.
Culcă-te aici până dimineaţa. De fapt, Boaz i-a zis: „Tu ai lămurit obiectul cererii tale, iar eu îl
aprob întru totul; dar să nu-ţi iei riscul de a te întoarce la soacra ta acum în toiul nopţii”.

~ 16 ~
14 Ea a rămas culcată la picioarele lui până spre dimineaţă, trezindu-se mai înainte
ca oamenii să se poată vedea unii pe alţii, deoarece Boaz îi spusese: – Să nu se afle
că a intrat o femeie în arie pe timp de noapte!
Înainte ca oamenii să se poată vedea unii pe alţii. Chiar la prima lumină a zorilor, înainte de
sosirea secerătorilor şi a culegătorilor de spice. Cei puţini, care erau pe aproape, în orice caz nu
puteau să o recunoască pe Rut.
Să nu se afle. Nu numai de dragul proprietăţii, ci şi pentru a asigura planul lui Boaz de a
completa aranjamentele cu ruda apropiată. Dacă el ar fi aflat de cele petrecute în noaptea
precedentă, el putea să refuze să renunţe la drepturile lui pe care le are în primul rând.
O femeie. În mod literal, „femeia”. Probabil influenţat de folosirea articolului hotărât şi
considerând ca improbabil că Boaz dormea în acea noapte singur lângă arie, Talmudul consideră
că porunca trebuie să fi fost adresată vreunuia dintre secerători care a rămas cu el la ogor. Ar fi
fost foarte neplăcut pentru toţi cei în cauză dacă s-ar fi atribuit vreo bănuială legăturii lui cu Rut.

15 De asemenea, Boaz i-a mai zis: – Adu-mi mantia ta şi ţine-o bine! Ea a ţinut-o,
iar el i-a măsurat 6 măsuri de orz. După ce i-a pus povara în spate, Boaz b(Cele mai
multe mss TM; multe mss TM, VUL şi Siriacă: ea) a pornit spre cetate.
Mantia (în engl. „vail”). Mai degrabă „mantaua” („the mantle” – RSV). Cuvântul ebraic tradus
astfel nu însemna o acoperitoare a feţei, ci mai degrabă o haină pe deasupra, constând dintr-o mare
bucată pătrată de haină aruncată peste umărul stâng şi adusă peste sau pe sub braţul drept (vezi
cele despre Deuteronom 22:17).
Şase măsuri. Aceasta ar fi cam 60 de funzi. Rut a legat acestea bine în mantaua sau „vălul” ei, şi
fără îndoială că le-a cărat pe capul ei, sau posibil pe umărul ei. Aceasta probabil că a fost o sarcină
aşa de mare cât putea ea să ducă în mod comod pe calea deluroasă spre cetate (vezi cele despre
v. 3).

16 Când Rut a ajuns la soacra sa, aceasta a întrebat-o: – Cum a fost, copila mea? Rut
i-a istorisit tot ce a făcut omul acela pentru ea.
A întrebat-o. Adică, Naomi a zis.
Cum a fost? (în engl. „cine eşti?”). Aceasta este citirea literală a textului ebraic. Dar este vădit că
Naomi ştia că aceasta este Rut, pentru că adaugă imediat cuvintele „fiica mea”.Socotind întrebarea
lui Naomi ca expresie idiomatică, diferiţi traducători au făcut din ea o întrebare, de pildă privind
succesul misiunii lui Rut. „Ce ai făcut, fiica mea?” (RSV). Contextul pare să justifice o astfel de
traducere, pentru că, în răspuns, Rut îi spune tot ce se-ntâmplase.

17 Apoi a încheiat zicând: – Mi-a mai dat şi aceste 6 măsuri de orz, spunându-mi:
„Să nu te întorci cu mâinile goale la soacra ta.”
Să nu te întorci cu mâinile goale. Boaz ştia prea bine că vizita lui Rut fusese sugerată de către
Naomi, şi darul lui de 6 măsuri de orz a intenţionat o recunoaştere tacită a acestui fapt. Ea vădeşte
o recunoaştere a interesului lui Naomi în această chestiune şi presupune că interesul lui personal
pentru Rut nu-l va face s-o uite pe Naomi.

18 Naomi i-a zis: – Aşteaptă, copila mea, până vei vedea ce întorsătură vor lua
lucrurile, dar îţi spun că omul acesta nu-şi va găsi liniştea până nu va lămuri
lucrurile chiar astăzi.

Aşteaptă[Fii liniştită-trad. Cornilescu]. Sau „aşteaptă” (RSV). Rut făcuse tot ce a putut; ruda,
Boaz, trebuia să facă toate aranjamentele legale pentru căsătoria lor. Legea nu era atât de
preocupată cu dorinţele personale ale femeii, s-ar părea, cât cu acelea ale rudei apropiate. Tot ceea
~ 17 ~
ce trebuia să facă el era să stabilească drepturile sale spre mulţumirea juriului de cetăţeni pe care
ar putea el să-i adune la poarta cetăţii.
Ce întorsătură vor lua lucrurile.A fi liniştit în rezolvarea unei situaţii importante, niciodată nu
este uşor, mai ales când nu există nici o persoană care poate să influenţeze hotărârea, în afară de a
te ruga pentru ea. Putem presupune că aceasta este ceea ce a făcut Rut (vezi cap. 1,16).

~ 18 ~
Capitolul 4
Boaz se căsătoreşte cu Rut

1 Boaz s-a dus la poarta cetăţii şi s-a aşezat acolo. Tocmai atunci trecea cel ce avea
drept de răscumpărare, cel despre care vorbise Boaz. Boaz i-a zis: – Prietene,
întoarce-te şi aşază-te aici, te rog! Acesta s-a întors şi s-a aşezat.
S-a dus la poarta. După cum s-a observat mai înainte (vezi cele despre cap. 3,3), Betleemul era
aşezat pe o creastă îngustă orientată spre răsărit de lanţul muntos central.
Creasta se desprinde abruptă în pante terasate spre văile adânci, spre nord, răsărit şi apus. Astăzi,
terasele acestea sunt acoperite de şiruri de măslini alternând cu smochini şi viţă de vie. Pentru a
ajunge la poarta cetăţii, Boaz trebuia să părăsească ogorul unde petrecuse peste noapte şi să urce
pantele crestei. Poarta cetăţii, probabil singura deschidere în zid, era locul unde se ţineau şedinţele
de judecată şi unde se tranşau treburile publice (vezi Deut. 21,19–21; comp. cu Psalm 127,5;
Zaharia 8,16). Ieronim notează că judecătorii stăteau la porţi pentru ca cei din provincie să nu fie
obligaţi să intre în cetăţi şi să sufere pagubă. Şezând acolo, ei (Judecătorii) puteau să-i întâlnească
pe orăşeni şi pe provinciali când plecau sau intrau în cetate; şi fiecare om, când termina treaba lui,
se putea retrage de îndată la casa lui.
S-a aşezat acolo. Faptul că Boaz s-a oprit la poartă probabil că a făcut dovada că el căuta o
decizie judiciară. Boaz a purces la adunarea unui juriu al bătrânilor cetăţii, în conformitate cu
legea lui Moise (Deuteronom 16:18).

2 Boaz a adus şi 10 dintre cei din sfatul bătrânilor a[Lit.: bătrânii, şefi de familii şi
de clanuri, recunoscuţi ca autoritate la toate popoarele orientale; rol de judecători în
cadrul comunităţii locale (Deut. 19:12; 21:1-9; 18-21; 22:13-21; 25:5-10) sau lideri
militari (Ios. 8:10). Ca instituţie, Sfatul Bătrânilor (lit. bătrânii) este atestat în
special în perioada monarhiei, cu rol de consiliu (2 Sam. 3:17; 5:3; 17:4;
1 Regi 20:7).] cetăţii, zicându-le: – Aşezaţi-vă aici! Ei s-au aşezat acolo.
A adus şi 10. Probabil numărul cerut pentru alcătuirea unui juriu cetăţenesc pentru cazurile
civile. Se pare că alegerea a făcut-o însuşi Boaz; totuşi, mai întâi el a chemat-o pe ruda apropiată
(v. 1), şi probabil că s-a consultat cu el făcând alegerea. Procedura urmată a fost cea mai
democratică. Cazul era clar, a fost luată o hotărâre fără întârziere pe baza legii mozaice, iar decizia
a fost confirmată şi atestată de o grupă reprezentativă a bărbaţilor conducători recunoscuţi din
Betleem. În felul acesta, cauza legală a fost stabilită fără avocaţi şi fără argumentări legale
prelungite.
Sfatul bătrânilor. Bătrânii cetăţii probabil că erau capii de familie ai diferitelor grupe mai mari. Ei
răspundeau de interesele civile şi religioase ale oamenilor care locuiau acolo. „Bătrânii” nu erau în
mod necesar oameni bătrâni, ci bărbaţi maturi şi cu experienţă.

3 Apoi i-a zis celui cu drept de răscumpărare: – Naomi, care s-a întors din câmpiile
Moabului, a scos la vânzare parcela de pământ care era a rudei noastre, Elimelek.
A scos la vânzare. O astfel de vânzare nu era un transfer definitiv de proprietate, ci un transfer
vremelnic. Naomi şi Rut, deşi neînstare să cultive singure ogorul, puteau astfel să primească un
venit din el. Proprietarul original putea să răscumpere ogorul în orice moment plătind pentru
porţiunea celui decedat preţul vânzării; altfel aceasta le-ar reveni în mod automat în anul jubiliar
(vezi cele despre Levitic 25,23-25).
A rudei noastre. Nu neapărat un frate de sânge. Legătura de rudenie cuprinsă în cuvântul ebraic
astfel tradus este mai flexibilă decât echivalentul lui englezesc. Uneori, chiar şi prietenii sunt

~ 19 ~
numiţi fraţi. Declaraţia lui Boaz, anume că ogorul îi aparţinea lui Elimelec, înseamnă că celor 2 fii,
Mahlon şi Chilion, încă nu li se dăduse moştenirea lor. De aceea, cea care vinde ogorul este
Naomi, iar nu Rut. Cu toate acestea, un copil al lui Rut ar fi moştenit în mod legal ogorul lui
Elimelec, şi de aceea Naomi este gata să transfere titlul de proprietate al soţului ei decedat, rudei
care s-ar căsători cu Rut. Această rudă avea să păstreze ogorul în custodie până ce un copil născut
de Rut avea să devină apt să-l moştenească de drept. Faptul că ogorul trebuia să fie vândut –
arendat, cum am spune astăzi – unei rude apropiate care ar lua-o în căsătorie pe Rut şi să-l păstreze
în custodie prin această unire pentru urmaşii ei, reclamă aplicarea a două prevederi ale codului
civil mozaic. Legile despre transferul ogorului (Levitic 25:23-28) şi căsătoria unei văduve cu o
rudă apropiată (Deuteronom 25:5-10), amândouă aplicate în acest caz, acesta din urmă punându-i
o limită celei dintâi.

4 M-am gândit să te anunţ şi să-ţi spun: „Cumpăr-o acum de faţă cu locuitorii şi de

faţă cu cei din sfatul bătrânilor poporului meu. Dacă vrei deci s-o răscumperi,
răscumpăr-o, dar dacă nu vrei s-o răscumperi, atunci spune-mi, ca să ştiu, căci nu
este nimeni înaintea ta cu drept de răscumpărare, iar după tine urmez eu. – O voi
răscumpăra eu, i-a răspuns acesta.
Să te anunţ. În mod literal, „a descoperi urechea ta” sau „să-ţi spun despre asta” (RSV).
Dacă vrei. Dacă ruda mai apropiată avea să decidă să cumpere proprietatea, era privilegiul ei să
facă astfel. Boaz n-ar fi avut încotro.
După tine urmez eu. După ce a stabilit faptele şi recunoscând drepturile rudei mai apropiate,
Boaz descoperă în mod lămurit interesul lui personal în această chestiune. El exprimă speranţa că
ruda mai apropiată nu va cumpăra proprietatea.
O voi răscumpăra. Înţelegând că aceasta este o bună ocazie de a-şi mări propriile venituri, ruda
mai apropiată nu ezită să cumpere ogorul.

5 – În ziua în care vei cumpăra parcela de la Naomi, i-a mai zis Boaz, va trebui s-o
răscumperi şi pe moabita Rut b(Sau: va trebui să răscumperi şi parcela moabitei
Rut), soţia celui ce a murit, ca să păstrezi numele mortului în cadrul moştenirii lui.
I-a mai zis Boaz. Până aici nu fusese nimic spus cu privire la partea în tranzacţie a lui Rut. Boaz,
după cât s-ar părea, a socotit cel mai bine să facă din proprietate problema principală, considerând,
poate, că astfel avea să poată fi asigurat un răspuns mai favorabil. Dar acum, deoarece ruda mai
apropiată şi-a exprimat intenţia sa de a cumpăra proprietatea, Boaz descoperă faptul că Naomi a
condiţionat vânzarea ogorului cerând ca cumpărătorul să ia în căsătorie pe Rut.
Ordinea în care Boaz a prezentat cele două aspecte ale cazului înseamnă că el a fost mai mult
interesat de Rut decât de ogor. Aceasta ar fi o cale tipic orientală de a trata problema, pentru că
psihologia orientală avea să-l facă pe Boaz să păstreze în umbră aceea ce pentru el era de mai
mare interes, şi să caute să aranjeze o reglementare satisfăcătoare, fără să facă din propriul lui
interes factorul determinant al problemei. Din contră, interesul rudei mai apropiate era concentrat
exclusiv asupra ogorului ca sursă de profit.

6 Atunci cel ce avea drept de răscumpărare i-a răspuns: – Aşa nu-mi permit s-o
răscumpăr, ca nu cumva să-mi pun în primejdie propria moştenire. Răscumpăr-o tu!
Poţi lua tu dreptul meu de răscumpărare, căci eu nu-mi permit s-o răscumpăr.
Să-mi pun în primejdie. Dorinţa vie a rudei apropiate de a cumpăra ogorul când singurul factor în
discuţie părea să fie profitul, şi pierderea imediată a interesului său după ce a aflat de posibilitatea
sacrificiului de sine şi de pierderea financiară, pare să-l arate un om zgârcit, întocmai ca bogatul
nebun din Luca 12,13-21. Ruda mai apropiată nu este dispusă să o ia în căsătorie pe Rut. Este
vădit că el nu avea copii să moştenească averea lui. Dacă el s-ar căsători cu Rut, întâiul născut pe

~ 20 ~
care putea să-l aibă de la ea, ar fi fost socotit copilul soţului decedat al lui Rut. Atunci, amândouă
loturile de pământ, cel pe care putea să-l cumpere de la Naomi, precum şi averea rudei, puteau
trece la copiii lui Rut. Faptul că Rut era o moabită, nu pare să fi influenţat hotărârea lui.
Din partea sa, Boaz poate să fi avut două motive în privinţa dorinţei de a cumpăra lotul de
pământ şi de a se căsători cu Rut. El poate să fi fost un văduv cu unul sau mai mulţi fii mari.
Reiese clar de asemenea că Boaz, în mod sincer, o respecta şi o iubea pe Rut. Pe el nu l-a interesat
faptul că copilul pe care putea să-l aibă de la ea avea să fie socotit drept copilul soţului ei decedat,
şi că proprietatea pe care o cumpăra de la Naomi putea să treacă la copiii ei, şi nu la copiii pe care
el i-ar fi putut avea de la o soţie de mai înainte. Ba mai mult, era clar că Boaz n-a fost afectat de
pagubă. Mama lui poate să fi fost Rahab din Ierihon (vezi cele despre cap. 1,1).

7 Pe vremuri, în Israel, pentru a întări toate rânduielile privitoare la răscumpărare şi

la schimbarea dreptului de răscumpărare, unul îşi scotea sandala şi i-o dădea
celuilalt. Aceasta slujea drept mărturie în Israel.
Pe vremuri. Vezi cele despre v. 8.
Pentru a întări. În mod literal, „pentru a confirma orice tranzacţie”. Procedura observată în acest
verset este în armonie cu legea din Deuteronom 25,7-9, care o priveşte pe o femeie care nu găseşte
nici o rudenie a soţului ei decedat care să fie dispus să îndeplinească îndatorirea de rudă. Drept
urmare, ea ia iniţiativa împotriva rudei care refuză propunerea ei. El confirmă refuzul lui
îngăduindu-i femeii să-i scoată încălţămintea. După comentatorii iudei, totuşi, femeia scuipă pe
pământ în faţa lui, ceea ce ar fi îngăduit de interpretarea iudaică.
Dar, în cazul lui Boaz, situaţia era diferită. Rut îi ceruse s-o ia în căsătorie şi el era dispus să facă
aceasta. Cererea către ruda mai apropiată nu era făcută de către femeia al cărei soţ murise. În mod
vădit că Boaz îi acorda celeilalte rude ocazia de a o lua în căsătorie pe Rut, dacă ea (ruda) dorea
acest lucru, o prerogativă care era a lui prin lege.
Drept mărturie. Adică, dovadă acceptabilă în mod legal.

8 Deci cel ce avea drept de răscumpărare i-a zis lui Boaz: – Cumpăr-o tu! Apoi şi-a
scos sandala.
Şi-a scos sandala. Din context este clar că ruda mai apropiată a fost aceea care şi-a scos
încălţămintea şi a dat-o lui Boaz, confirmând prin aceasta transferul dreptului său de răscumpărare
către Boaz. Autorul (cărţii) lui Rut nu explică neapărat o ceremonie care nu era înţeleasă de către
cititorii lui, cum socotesc unii comentatori. El notează simplu că, în acest caz, partea dispreţuitoare
a ceremoniei a fost omisă.

9 Atunci Boaz le-a zis celor din sfatul bătrânilor şi întregului popor: – Astăzi sunteţi
martori că am cumpărat din mâna lui Naomi tot ce a aparţinut lui Elimelek, lui
Chilion şi lui Mahlon.
Sunteţi martori. Boaz ia ca martori juriul cetăţenesc şi pe toţi ceilalţi care se aflau în faţa actului
de transfer simbolizat prin ceremonia încălţămintei. După cum ruda mai apropiată avea dreptul
privitor de a o lua în căsătorie pe Rut şi de a-i administra averea, tot aşa el avea şi dreptul de a
refuza să facă aceasta (Deuteronom 25:7-9).

10 De asemenea, pe moabita Rut, văduva lui Mahlon, am cumpărat-o de soţie, ca să

păstrez numele mortului în cadrul moştenirii lui, astfel încât să nu se şteargă numele
acestuia dintre rudele lui şi din cetatea sa. Sunteţi martori astăzi!

Am cumpărat-o. Punctul legal al chestiunii era cumpărarea averii lui Naomi, dar în acest caz
special era cuprins mai mult decât numai ogorul (vezi v. 5, 6). Ba mai mult, Boaz era interesat mai
mult de Rut decât de ogor (vezi despre v. 5), fapt pe care acum el îl lămureşte. Era necesar ca el să
~ 21 ~
cumpere ogorul pentru ca să o facă pe Rut soţia sa. Ruda apropiată nu se arătase dispus s-o ia pe
Rut pentru ca să ajungă în posesia ogorului, dar Boaz era dispus să ia ogorul, dacă era necesar,
pentru ca să câştige mâna ei.
Ca să păstrez. Adică, să perpetueze linia lui de familie (Deuteronom 25:6).
În cadrul moştenirii lui. Partea de ogor a familiei era considerată dreptul sacru şi inalienabil al
proprietarului original şi al urmaşilor lui. Acesta niciodată nu putea fi vândut pe veci. Pentru ca o
bucată de pământ să fie – într-un sens – orfan, era ca şi cum ar fi un om fără moştenitor. Păstrarea
numelui de familie şi a moştenirii a devenit un factor vital în păstrarea structurii sociale a naţiunii
(vezi Numeri 36,1-9 şi cele despre Matei 1,1)

11 Tot poporul care era la poartă şi cei din sfatul bătrânilor i-au răspuns: – Suntem
martori! Să o facă DOMNUL pe femeia care intră în casa ta ca pe Rahela şi ca pe Lea
care, împreună, au zidit casa lui Israel! Să-ţi sporească puterea în Efrata şi să-ţi faci
un nume în Betleem!
Suntem martori. Adunarea de la poartă n-a mustrat ruda mai apropiată. Ei n-au avut cuvânt de
dezaprobare pentru el, totuşi, pentru Boaz, ei au avut cuvinte de felicitare şi binecuvântare.
Ca pe Rahela şi ca pe Lea. Vezi Geneza 29:31 la 30:24.

12 Fie familia ta, prin urmaşul c(Lit.: sămânţa; termenul ebraic pentru sămânţă este
un singular care se poate referi atât la un singur urmaş, cât şi la toţi urmaşii de pe
linia genealogică a unei persoane (colectiv). Este foarte probabil ca în cele mai
multe cazuri termenul să exprime o ambiguitate intenţionată. În traducerea de faţă a
fost redat fie literal, fie cu urmaş sau urmaşi, în funcţie de contextul literal şi de cel
teologic) pe care ţi-l va da DOMNUL din această tânără, ca familia lui Pereţ care i s-a
născut lui Iuda din Tamar.
Familia lui Pereţ. Vezi Geneza 38:12-29. Declaraţia aceasta pregăteşte calea pentru genealogia
din versetele 18-22, care, de aceea, s-ar părea să nu fie o adăugire editorială mai târzie, ci o parte
integrală a întâmplării în forma ei originală.

Linia genealogică a lui David

13 Boaz a luat-o pe Rut şi ea a devenit soţia lui. El a intrat la ea d(Eufemism ebraic

cu sensul de a avea relaţii sexuale) şi DOMNUL a dat rod pântecului ei, astfel că
aceasta a născut un fiu.
Domnul a dat. Poporul ebraic recunoştea faptul că orice viaţă vine de la Dumnezeu şi că tot de la
El vine „orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit” (Iacov 1,17; comp. cu Ioan 3,27). El este Cel ce
„v-a trimis ploi din cer, şi timpuri roditoare” (Fapte 14,17; vezi şi Deuteronom 11,14) şi „putere să
le câştigi” (Deuteronom 8,17.18). Să-L recunoaştem totdeauna pe Dumnezeu ca pe Cel de la care
se revarsă toate binecuvântările noastre şi către care trebuie să se înalţe recunoştinţa noastră.

14 Femeile i-au zis lui Naomi: „Binecuvântat să fie DOMNUL, Cel Ce nu te-a lăsat
astăzi fără un răscumpărător. Fie ca numele lui să fie vestit în Israel!
Femeile. După câte s-ar părea, o grupă de prietene apropiate prezente la ceremonia tăierii
împrejur, când avea să i se dea copilului nume (vezi Luca 1,58.59).
Răscumpărător. Sau un „răscumpărător” (vezi cele despre cap. 2:20).
Ca numele lui. Adică, numele fiului.

~ 22 ~
15 El îţi va reînviora sufletul şi va fi sprijinul bătrâneţii tale, căci l-a născut nora ta
care te iubeşte şi care preţuieşte pentru tine mai mult decât 7 fii.”

Îţi va reînviora sufletul. Naşterea unui fiu din Rut o asigura pe Naomi că linia familiei ei nu se va
stinge, cum se părea să fie cazul când au murit atât soţul, cât şi ambii ei fii.

16 Naomi a luat copilul, l-a strâns la piept şi i-a fost acestuia ca o mamă.

17 Vecinele i-au pus numele Obed, spunând: „I s-a născut un fiu lui Naomi!” El a
fost tatăl lui Işai, tatăl lui David.

Obed. Numele copilului lui Rut înseamnă „slugă”, adică al lui Dumnezeu. Aceasta este o formă
prescurtată a lui Obadia, care înseamnă „slujitorul (sau închinătorul) lui Iehova”.
Tatăl lui David. Prin aceste cuvinte, autorul ajunge la punctul culminant al istorisirii lui şi
justifică nararea ei de către el. Ele arată împlinirea binecuvântării rostite asupra lui Rut de către
poporul din Betleem (vezi v. 11.12.15). Numele rudeniei care credea că această căsătorie cu o
moabită convertită avea să prejudicieze moştenirea lui este dat uitării; dar din Boaz vine David,
strămoşul şi simbolul lui Hristos. Obed a fost fiul lui Naomi prin iubirea lui Rut.
Dacă naţiunea iudaică ar fi apreciat învăţătura din cartea lui Rut – că Dumnezeu nu se uită la
persoane – atitudinea lor faţă de neamuri ar fi fost mult diferită de aceea care a fost. Ei ar fi căutat
un Mesia a cărui misiune era să mântuiască de păcat pe toţi oamenii, fie evreu sau păgân, şi nu
numai un Mesia iudeu spre a salva naţiunea iudaică din robia Romei. În cartea lui Rut este o
învăţătură şi pentru noi. Dacă vom practica iubirea şi simpatia faţă de semenii noştri, mulţi dintre
ei ne vor spune cum a spus Rut către soacra sa, „Poporul tău va fi poporul meu, şi Dumnezeul tău
va fi Dumnezeul meu”. Iar noi le putem răspunde la rândul nostru cum a făcut Boaz faţă de Rut,
„Domnul să-ţi răsplătească ce ai făcut, şi plata să-ţi fie deplină din partea Domnului, Dumnezeului
lui Israel, sub ale cărui aripi ai venit să te adăposteşti”.

18 Aceştia sunt descendenţii lui Pereţ: din Pereţ s-a născut Heţron,

19 din Heţron s-a născut Ram, din Ram s-a născut Aminadab,

20 din Aminadab s-a născut Nahşon, din Nahşon s-a născut Salmon e(Câteva mss
TM, câteva mss LXX şi VUL (vezi şi v. 21 şi textul LXX al 1 Cron. 2:11); cele mai
multe mss TM: Salma),

21 din Salmon s-a născut Boaz, din Boaz s-a născut Obed,

22 din Obed s-a născut Işai, iar din Işai s-a născut David.

~ 23 ~