CUPRINS

Capitolul nr.1 .....................................................................................................pg.2

Capitolul nr.2 .....................................................................................................pg.5
Capitolul nr.3 .....................................................................................................pg.13
Capitolul nr.4 .....................................................................................................pg.22
Capitolul nr.5 .....................................................................................................pg.27
Capitolul nr.6 .....................................................................................................pg.32
Capitolul nr.7 .....................................................................................................pg.37
Capitolul nr.8 .....................................................................................................pg.42
Capitolul nr.9 .....................................................................................................pg.47
Capitolul nr.10 ...................................................................................................pg.55
Capitolul nr.11 ...................................................................................................pg.60
Capitolul nr.12 ...................................................................................................pg.66
Capitolul nr.13 ...................................................................................................pg.74

~1~
Capitolul 1
Rugăciunea lui Neemia

1 Cuvintele lui Neemia, fiul lui Hacalia. În luna Chislev a(Luna a noua în calendarul
babilonian, ce corespunde lunilor noiembrie-decembrie), în al douăzecilea an, în
timp ce mă aflam în citadela Susei,
Cuvintele[Istorisirea-trad. Cornilescu;Cuvintele, KJV]. Ebr. debarim, literal "cuvintele", dar şi în
sensul de "istorisire" sau "memorii" (vezi Ieremia 1,1) şi aşa este folosit aici.
Neemia. Semnificaţia numelui Neemia este "Mângâierea lui Iehova". Cel puţin alţi 2 oameni din
perioada post-exilică au purtat numele acesta (vezi Ezra 2,2; Neemia 3,16; 7,7). Nici unul dintre
aceşti oameni nu poate fi Neemia, paharnicul lui Artaxerxe, deoarece unul a trăit în timpul lui
Zorobabel, cu 100 de ani înainte, iar contemporanul lui Neemia era un fiu al lui Azbuc, "mai
marele peste jumătate din ţinutul Bet-Şurului", în timp ce autorul cărţii era fiul lui Hacalia,
guvernator aul Iudeii.
Luna Chislev. Se vede din afirmaţiile din cap. 2,1 că e vorba de al 20-lea an de domnie al
împăratului Artaxerxe. În ce priveşte identificarea acestui împărat cu Artaxerxes I, vezi Nota
suplimentară 2 la cap. 2. În anul al 20-lea al lui Artaxerxe, luna Chişleu, luna a 9-a (vezi vol. II,
p. 116), a fost între 5 dec. 445 î.Hr. şi 3 ian., 444 î.Hr. (vezi p. 108).
Citadela Susei. [Palatul Şuşan, KJV] Şuşan, cunoscută în rapoartele istorice sub acelaşi nume,
deşi numită Susa de către greci, era vechea capitală a Elamului. Aşezată pe râul Kerkha cam la
161 km nord de extremitatea superioară a Golfului Persic, era una dintre cele câteva capitale ale
perşilor. Alte cetăţi capitale erau Babilon, Ecbatana şi Persepolis. Şuşan era mai ales o capitală de
iarnă, datorită verilor deosebit de caniculare de aici. Unii au luat Şuşanul drept scena unor acţiuni
ale lui Daniel (vezi Daniel 8,2) şi ale evenimentelor descrie în cartea Esterei (vezi Estera 1,2).
Expediţii franceze au făcut săpături la palatul vechi şi în cetate, cu intermitenţe, începând din 1884
(vezi la Estera 1,5).

2 unul din fraţii mei, Hanani, a sosit din Iuda împreună cu câţiva bărbaţi. I-am
întrebat despre iudeii care supravieţuiseră, cei rămaşi după captivitate, şi despre
Ierusalim.
Unul din fraţii mei. Cuvântul tradus "fraţi" este adesea folosit pentru rude mai îndepărtate decât
fraţii de sânge (vezi la 1 Cronici 2,7). Totuşi, se pare că Hanani era cu adevărat fratele lui Neemia,
din referinţa similară la el în cap. 7,2.
I-am întrebat. Sosirea lui Hanani şi a altor iudei din patrie pare să fi fost primul contact pe care
Neemia l-a putut stabili cu exilaţii reîntorşi în Iudea de la începutul ostilităţilor dintre Artaxerxe şi
Megabizos, satrapul provinciei de "Dincolo de Râu", din care Iudea făcea parte (vezi la Ezra 4,10).
În cursul rebeliunii lui Megabizos, se pare că prea puţine veşti demne de încredere îi sosiseră lui
Neemia, cu toate că au fost zvonuri despre un atac samaritean asupra Ierusalimului şi despre
distrugerea de către aceştia a unei părţi din zidul cetăţii, de curând reconstruit. În aceste condiţii,
Neemia trebuie să fi fost foarte nerăbdător să aibă veşti proaspete. Acestea au venit odată cu
sosirea propriului său frate şi a altor iudei cu un raport de la faţa locului al evenimentelor care
avuseseră loc probabil pe durata întreruperii comunicaţiei dintre Persia şi Iudea. Vezi p. 350.

3 Ei mi-au răspuns astfel: „Supravieţuitorii, cei care au rămas după captivitate, sunt
acolo, în provincie, în necaz mare şi ruşine! Zidul Ierusalimului este dărâmat, iar
porţile lui sunt arse.”
Zidul Ierusalimului. Unii comentatori gândesc că observaţiile lui Hanani se referă la distrugerea
cetăţii de către oştile lui Nebucadneţar în 586 î.Hr. Dar acestea n-ar fi putut fi veşti noi pentru

~2~
Neemia, afară de cazul în care se admite că Hanani şi tovarăşii lui au raportat doar că până atunci
nu se făcuse nimic în ce priveşte reclădirea zidului. Având în vedere şocul produs de raportul lui
Hanani (v. 4-11), evenimentele descrise trebuie să fi fost recente. Cuvintele lui Hanani nu
înseamnă în mod necesar că întregul zid fusese distrus, iar toate porţile, distruse prin foc.
Faptul că numai părţi din zid şi unele porţi fuseseră afectate este evident din descrierea anterioară
a clădirii zidului, aflată în Neemia 3. Unele părţi ale zidului au fost numai reparate (cap. 3,4-5), în
timp ce altele au fost "zidite" (cap. 3,2). De asemenea, unele porţi a trebuit să fie zidite în
întregime (cap. 3,1.2), în timp ce altele au avut nevoie numai de reparaţii (cap. 3,6). Faptul că
avusese loc doar o distrugere parţială se poate deduce din numărul de zile (52) în care Neemia a
fost în stare să termine rezidirea întregului zid al cetăţii (cap. 6,15). Într-un timp atât de scurt ar fi
fost total imposibil, chiar în cele mai favorabile condiţii, să se reclădească întregul zid, inclusiv
porţile lui numeroase, dacă s-ar fi aflat în starea în care îl lăsase Nebucadneţar. Reclădirea în ritm
rapid se datora nu numai marelui entuziasm al conducătorilor şi al poporului, dar cu siguranţă şi
lucrările făcute sub Ezra şi alţii, înainte ca samaritenii să fi distrus o parte din el.

4 Când am auzit aceste lucruri, m-am aşezat jos, am plâns şi am bocit câteva zile.
Am postit şi m-am rugat Dumnezeului cerurilor,
M-am aşezat jos, am plâns. Neemia a fost adânc zguduit când a aflat de greutăţile compatrioţilor
săi şi de umilinţa la care fuseseră supuşi. Chiar dacă nu cunoştea decât în parte evenimentele din
Iudea, realitatea pare să fi întrecut cele mai mari temeri ale sale, făcându-l să plângă.
Am postit. În timpul captivităţii, postirea devenise o practică obişnuită printre iudei (vezi
Zaharia 7,37). Fuseseră organizate posturi solemne la aniversările luării Ierusalimului, la arderea
Templului şi la uciderea lui Ghedalia (Zaharia 8,19). Postul avea, de asemenea, un loc important
în devoţiunea personală. Daniel (Daniel 9,3; 19,3), Estera (Estera 4,16), Ezra (Ezra 10,6) şi
Neemia sunt toţi menţionaţi ca unii care au postit (vezi la Ezra 10,6).

5 zicând astfel: „DOAMNE, Dumnezeul cerurilor, Dumnezeule cel Mare şi

Înfricoşător, Cel Care Îşi păstrează legământul şi îndurarea b(Ebr.: hesed, termen
care apare frecvent (de peste 250 ori) în VT, având o varietate de sensuri (îndurare,
bunătate, bunăvoinţă, milă, credincioşie, dragoste statornică). Se referă atât la
relaţiile dintre oameni, cât şi, într-un mod cu totul special, la relaţia dintre YHWH şi
Israel. Cel mai frecvent, se referă la loialitatea părţilor implicate în legământ (în
special loialitatea lui YHWH, care este certă). Termenul, aşa cum o dovedeşte
varietatea de sensuri, cuprinde toate implicaţiile loialităţii lui YHWH faţă de
promisiunile legământului; peste tot în carte. Sau: Îşi păstrează cu loialitate
legământul; sau: Îşi păstrează legământul dragostei) faţă de cei ce Îl iubesc şi-I
păzesc poruncile,
Zicând. Începutul rugăciunii lui Neemia se aseamănă atât de mult cu gândurile şi cuvintele
rugăciunii lui Daniel (Daniel 9,4), încât este posibil ca el să fi avut în faţă cuvintele acestuia. Dacă
aşa stau lucrurile, Neemia cunoştea îndeaproape scrierile lui Daniel şi admira modul de exprimare
şi spiritul acestora. Aici cuvintele lui se deosebesc de cele ale lui Daniel numai prin înlocuirea lui
"Iehova", Yahweh, cu Domnul, 'Adonai, şi adăugarea propriei sale expresii favorite, "Dumnezeul
cerurilor".

6 pleacă-Ţi, Te rog, urechea şi deschide-Ţi ochii, ca să iei aminte la rugăciunea

slujitorului Tău, rugăciune cu care mă înfăţişez înaintea Ta zi şi noapte, rugăciune
cu privire la israeliţi, slujitorii Tăi, mărturisind păcatele israeliţilor,pe care noi le-am
săvârşit faţă de Tine. Atât eu, cât şi familia mea am păcătuit.

~3~
7 Te-am jignit şi nu am păzit poruncile, legile şi hotărârile pe care Tu le-ai poruncit
lui Moise, robul Tău.
Nu am păzit. Rânduielile legii sunt deseori rezumate prin 3 trei termeni folosiţi aici
(Deuteronom 5,31; 6,1; 11,1 etc.).

8 Adu-Ţi aminte de cuvântul pe care i l-ai poruncit lui Moise, robul Tău, când ai zis:
«Dacă veţi fi necredincioşi, vă voi împrăştia printre popoare,
Dacă veţi fi necredincioşi [Când veţi păcătui-trad. Cornilescu;Dacă păcătuiţi, KJV.] Acesta nu
este un citat dintr-un anumit pasaj din Pentateuc, ci o referire la înţelesul general al diferitelor
pasaje, ca de exemplu, Levitic 26,27-45; Deuteronom 30,1-5. Scriitorii biblici se referă de obicei
la scrierile inspirate anterioare în felul acesta, citind ideea şi nu cuvintele exacte (vezi la Ezra 9,11;
Matei 2,23).

9 dar, dacă vă veţi întoarce la Mine, dacă veţi păzi poruncile Mele şi le veţi împlini,
chiar dacă veţi fi alungaţi până la marginea îndepărtată a cerului şi de acolo vă voi
aduna şi vă voi aduce în locul unde am ales să locuiască Numele Meu.»
10 Ei sunt slujitorii Tăi şi poporul Tău, pe care l-ai răscumpărat cu puterea Ta cea
mare şi cu braţul Tău cel puternic.
L-ai răscumpărat. Aceasta se referă probabil la eliberarea din Egipt "cu o mână puternică şi cu un
braţ întins" [KJV] (Deuteronom 9,29; 26,8 etc.) şi, mai recent, la eliberarea din robia babiloniană.

11 Stăpâne, Te rog, pleacă-Ţi urechea la rugăciunea slujitorului Tău şi la rugăciunea

slujitorilor Tăi care-şi găsesc plăcerea în a se teme de Numele Tău. Te rog, dă
izbândă slujitorului Tău astăzi! Fă să capăt trecere înaintea acestui om!” Pe atunci
eram paharnicul împăratului.
Astăzi. Expresia aceasta nu înseamnă probabil mai mult decât "cu prilejul acesta" şi nu ar trebui
să fie impusă ca dovadă că aici Neemia se referă la rugăciunea pe care a rostit-o în ziua discuţiei
lui cu împăratul (vezi cap. 2).
Acestui om. Adică împăratul Artaxerxe, care nu a fost amintit până acum pe nume, cu toate
acestea prezent mereu în mintea petiţionar. Neemia şi-a dat seama că ocara de deasupra
Ierusalimului nu putea fi luată decât prin intervenţie împărătească şi a fost convins că trebuie să
meargă personal la Ierusalim pentru a schimba situaţia ce domnea acolo.
Eram paharnicul împăratului. Literal, "eram paharnic la împăratul", nu unicul paharnic, ci unul
dintre mai mulţi. El aminteşte faptul acesta aici pe de o parte pentru a explica cititorului sensul
"omului acestuia" şi pe de altă parte pentru că slujba acesta a lui îi facilita intrarea la Artaxerxe.
Neemia este unul dintre multele exemple de iudei exilaţi care au ajuns în posturi cu influenţă şi au
lucrat în interesul poporului lor. Întrucât paharnicii aveau contact cu persoane din haremul
împărătesc (vezi cap. 2,6), cei mai mulţi dintre ei erau eunuci. Se prea poate ca şi Neemia să fi fost
eunuc. Unele manuscrise ale LXX redau ebraicul mashqeh, "paharnic", cu eunouchos, "eunuc", şi
nu cu oinochoos, "paharnic".

Comentarii Ellen G. White: 1-11PK 628-630;1.2�;PK 628;4.5.9�;PK 629;11�;PK 628,630.

~4~
Capitolul 2
Neemia, trimis de Artaxerxes la Ierusalim

1 În luna Nisan a(Prima lună în calendarul babilonian, ce corespunde lunilor martie-

aprilie), în al douăzecilea an al domniei împăratului Artaxerxes b(Artaxerxes I
Longimanus (465/464-425 î.Cr.); martie-aprilie 445 î.Cr.), pe când vinul fusese pus
înaintea lui, am luat vin şi l-am servit pe împărat. Nu mai fusesem trist niciodată
înaintea lui.
Luna Nisan. Luna Nisan din al 20-lea an al lui Artaxerxes I a fost între 2 aprilie şi 1 mai 444 î.Hr.
Textul acesta, luat împreună cu cap. 1:1, ne descoperă faptul că Neemia socotea anii de domnie ai
împăratului persan după calendarul civil iudaic, care începea toamna (vezi p. 102, 103; de
asemenea vol. II, p. 110, 116).
Ar putea părea curios că Neemia a aşteptat trei sau patru luni după ce a primit raportul de la
Ierusalim înainte ca să-l abordeze pe împărat cu cererea lui. Această amânare poate să aibă mai
multe cauze. Pe de o parte, este posibil ca împăratul să fi lipsit din capitală. Dar chiar dacă
împăratul ar fi fost acolo, caracterul lui schimbător (vezi nota suplimentară la Ezra 4) poate că l-a
făcut pe Neemia să aştepte un moment potrivit ca să-i supună cererea. În tot acest timp, Neemia a
căutat să-şi ascundă adevăratele lui simţăminte, întrucât trebuia să fie vesel în prezenţa
împăratului.
Împăratul Artaxerxes. Faptul că Artaxerxe, menţionat în cartea lui Neemia, este primul împărat
care a purtat numele acesta şi acelaşi împărat sub care Ezra s-a înapoiat la Ierusalim poate fi
demonstrat prin dovezile din papirusurile iudaice de la Elefantina (vezi nota suplimentară 2 de la
sfârşitul capitolului).

2 Împăratul mi-a zis: – De ce ai faţa aşa tristă? Văd că nu eşti bolnav, deci nu poate
fi decât o întristare a inimii! Atunci mi s-a făcut foarte frică
De ce ai faţa aşa tristă? Această întrebare plină de bunătate, adresată de marele împărat umilului
său servitor, este cea mai bună pretenţie a sa de a fi judecat mai favorabil decât a fost judecat, în
general, de istorici. El e cunoscut în istorie ca un cârmuitor slab, care adesea a adus prejudicii
demnităţii împărăteşti, căzând la învoială cu supuşii răzvrătiţi şi tot atât de uşor dezonorând acea
demnitate, călcându-şi cuvântul faţă de oameni, odată ce-i avea sub control. Cu toate că era un
împărat slab, era uneori bun şi blând. Puţini monarhi ar fi fost suficient de interesaţi de slujitorii
lor personali încât să observe că sunt trişti şi mai puţini ar fi manifestat compătimire. Acolo unde
Xerxe s-ar fi putut să ordone o execuţie imediată, Artaxerxe a simţit compătimire şi a fost dispus
să aline durerea servitorului său.
Foarte frică. Cu toate cuvintele bune şi miloase ale împăratului, Neemia a simţit pericolul. El se
arătase trist înaintea împăratului şi, în plus, era pe punctul de a cere permisiunea să plece de la
curte. Amândouă lucrurile erau contrarii premisei majore a vieţii de la curtea persană, aşa încât a
privi faţa luminoasă a împăratului, în astfel de situaţii, era fericirea cea mai mare. Va fi împăratul
supărat, îi va respinge cererea, îl va concedia din slujba sa şi-l va arunca în închisoare sau îi va
ierta necuviinţa aparentă şi îi va aproba cererea?

3 şi i-am răspuns împăratului: – Să trăiască împăratul pe vecie! Cum să nu am faţa

tristă când cetatea unde se află mormintele strămoşilor mei este în ruine, iar porţile
ei au fost mistuite de foc?
Să trăiască împăratul pe vecie. O formă orientală obişnuită de adresare către un împărat
(1 Regi 1,31; Daniel 2,4; 3,9 etc.).

~5~
 Unde se află mormintele strămoşilor mei. Afirmaţia aceasta lasă să se înţeleagă că familia lui
Neemia trăise în Ierusalim. Ca şi alte naţiuni din antichitate, perşii aveau un respect deosebit
pentru morminte şi dezaprobau violarea lor. Neemia şi-a cântărit cu înţelepciune cuvintele pentru
a câştiga simpatia lui Artaxerxes privind cererea lui legată de cetatea în care fuseseră înhumaţi
strămoşii săi.

4 – Ce-mi ceri? m-a întrebat împăratul. M-am rugat Dumnezeului cerurilor,

M-am rugat. Neemia a fost un om al rugăciunii. În orice primejdie, în orice dificultate şi cu atât
mai mult în orice criză, de pe buzele lui se înălţau rugăciuni (cap. 4,4.9; 5,19; 6,14; 13,14 etc.).
Uneori, ca acum, rugăciunea lui era făcută în tăcere, preţ de o secundă.

5 după care i-am zis împăratului: – Dacă împăratul găseşte de cuviinţă şi dacă
slujitorul tău are trecere înaintea ta, dă-mi drumul să merg în Iuda, la cetatea unde
sunt mormintele strămoşilor mei, ca să o rezidesc.

6 – Cât va dura călătoria ta şi când te vei întoarce? m-a întrebat împăratul, având-o
pe împărăteasă alături. Am hotărât o dată, iar împăratul a fost binevoitor şi mi-a dat
voie să plec. I-am mai zis împăratului:

Împărăteasă. Conform vechilor istorici, femeile jucau adesea un rol însemnat în deciziile luate de
împăraţi. Se spune despre Xerxe că a fost o jucărie în mâna soţiilor lui şi că aventurile amoroase şi
intrigile de harem erau mai interesante pentru el decât politica şi administraţia. Dariu II a fost
complet stăpânit de cruda şi perfida lui soţie, Parysatis, care era în acelaşi timp sora lui şi despre
care se spune că se remarca prin setea de putere.
Cuvântul ebraic shegal e de obicei tradus "împărăteasă", aici şi în Psalmi 45:9, singurele locuri în
care este folosit în VT. Vine de la rădăcina shagal, "a încânta", "a avea relaţii sexuale", şi
înseamnă "concubină", aşa cum LXX l-a tradus corect în Neemia 2,6. Discuţia raportată aici a
avut loc în prezenţa reginei. Neemia a hotărât probabil că era o ocazie favorabilă să-şi expună
cererea sa -poate cu sprijinul hotărât al uneia dintre concubinele lui Artaxerxes, care ar fi fost de
partea lui.
Am hotărât o dată. Nu se spune cât timp a cerut Neemia, dar se pare că nu au fost mai mult de 2
sau 3 ani, suficienţi pentru a efectua călătoria şi a îndeplini lucrarea. Din cap. 5,14 reiese clar că
Neemia a lipsit de la curte 12 ani, probabil mult mai mult decât plănuise la început. Poate că a
primit prelungiri ale concediului său, din timp în timp. Se pare că Neemia nu a cerut permisiunea
de a lipsi 12 ani, deoarece nu i-ar fi fost acordat un timp atât de lung.

7 – Dacă împăratul găseşte de cuviinţă, să mi se dea scrisori către guvernatorii

provinciei de peste râu c(Teritoriul de la vest de Eufrat: Aram, Fenicia şi restul
Canaanului; peste tot în carte), ca să-mi dea voie să trec când voi ajunge în Iuda

Scrisori. Este semnificativ faptul că Neemia nu a cerut scrisori către guvernatorii dintre Susa şi
Siria de nord. El trebuie să fi socotit relativ sigură acea parte a călătoriei sale, neavând nevoie
acolo de protecţie specială. Însă vrăjmaşii lui trăiau în Samaria, Amon şi alte provincii care
înconjurau Iudea şi care aparţineau satrapiei de "Dincolo de Râu". Pentru călătoria sa prin
regiunea aceea el a cerut protecţie specială şi documente împărăteşti care îi autorizau călătoria.
Vezi nota suplimentară 1 de la sfârşitul acestui capitol.

~6~
8 şi o scrisoare către Asaf, păzitorul pădurii împăratului, ca să-mi dea lemne să fac
grinzi pentru porţile citadelei din preajma Templului, pentru zidul cetăţii şi pentru
casa în care voi locui. Împăratul mi-a dat tot ce am cerut, fiindcă mâna cea bună a
Dumnezeului meu era peste mine.
Pădurii. Ebr. pardes, un cuvânt persan împrumutat. În greceşte, cuvântul acesta devine
paradeisos, de la care vine cuvântul "paradis". În limba persană, cuvântul înseamnă un parc
împărătesc şi nu pădure.
Neemia menţionează 3 scopuri pentru care era necesar lemnul: (1) "pentru porţile cetăţii de lângă
casă". "Casa" aceasta este fără îndoială Templul, iar "cetăţuia" este fortăreaţa din colţul de
nord-vest al domeniului Templului. Fortăreaţa pare să fi fost clădită între perioada lui Zorobabel şi
anul 444 î.Hr., anul reîntoarcerii lui Neemia, şi era pe cât se pare predecesoarea fortăreţei Antonia,
construite de Irod, conform cu Iosif Flavius (Antiquities, XV, 11.4). La început a fost numită
Baris, care pare să reflecte ebr. birah, "palat", folosit aici de Neemia; (2) "pentru zidul cetăţii",
îndeosebi pentru porţi; (3) "pentru casa în care voi locui". Neemia avea în minte vechea casă a
familiei, care zăcea acum în ruine, sau o clădire nouă pe care plănuia să o zidească. Se pare să el a
presupus că puterile pentru care le ceruse implicau numirea lui ca guvernator al Iudeii, iar în
această calitate plănuia să zidească o casă corespunzătoare.
Împăratul mi-a dat. Faptul că un asemenea împărat schimbător a aprobat toate cererile lui
Neemia, fără rezerve, putea fi explicat doar ca fiind un rezultat al influenţei divine. Neemia a
recunoscut lucrul acesta şi a dat slavă lui Dumnezeu pentru succesul său (vezi la Ezra 8,18).

9 Am ajuns la guvernatorii provinciei de peste râu şi le-am dat scrisorile

împăratului. Împăratul trimisese împreună cu mine nişte căpetenii de oştire şi nişte
călăreţi.
Am ajuns la guvernatorii. Cu privire la călătoria lui la Ierusalim, Neemia raportează doar că a
făcut vizite diferiţilor guvernatori, pe al căror teritoriu l-a traversat, îndeosebi în satrapia de
"Dincolo de Râu". Făcând astfel, el s-a ciocnit cu vrăjmaşii iudeilor care, de aici înainte, aveau să
fie vrăjmaşii săi de moarte. Fiind în posesia unor împuterniciri împărăteşti şi însoţit de o escortă de
ostaşi persani, el n-a întâmpinat greutăţi sau primejdii pe drum.

10 Când Sanbalat, horonitul, şi Tobia, slujitorul amonit, au auzit aceasta, s-au

tulburat foarte tare pentru faptul că cineva venise să caute binele israeliţilor.
Sanbalat. Anumite observaţii făcute de Neemia (vezi cap. 4,1.2) au fost multă vreme interpretate
de cercetători indicând faptul că Sanbalat era guvernatorul Samariei. Acum, unul dintre
papirusurile elefantine (Cowley, Aramaic Papyri, nr. 30), scris în anul 407 î.Hr., soluţionează
definitiv problema printr-o referire directă la Sanbalat ca "guvernator al Samariei". Lucrul acesta
explică motivul pentru care el era un duşman atât de primejdios al lui Neemia. Fiind mai mult
decât un cetăţean obişnuit şi având o oştire la dispoziţia sa (cap. 4,2), el se afla în postura de a face
mult rău şi era hotărât să zădărnicească planurile lui Neemia.
Horonitul. Neemia nu dezvăluie poziţia oficială a lui Sanbalat şi îl numeşte doar "Horonitul". Nu
este sigur dacă o face din dispreţ. De asemenea nu e sigur dacă această denumire se referă la
Sanbalat ca venind din cetatea moabită Horonaim (Ieremia 48,34), care nu a fost identificată, sau
ca venind din una dintre cele două cetăţi Bet-Horon (Iosua 16,3.5 etc.), astăzi Beit 'Ur el-Foqa şi
Beit 'Ur et-Tahta, cam la 19,2 km nord-vest de Ierusalim în linie dreaptă şi care, pe vremea lui
Neemia, aparţinea Samariei. Unii comentatori sugerează că dispreţul lui Neemia pentru Sanbalat
poate fi explicat cel mai bine dacă acesta din urmă venea din Moab şi nu era, deci, nici măcar
samaritean.
Slujitorul. Ebr. 'ebed, "slujitor", uneori folosit în documentele biblice şi extra-biblice pentru a
indica înalţi slujbaşi guvernamentali (2 Regi 24,10.11; Plângeri 5,8). Prin urmare, se poate ca
Tobia să fi fost un înalt funcţionar în provincia Amon, Transiordania. Mai târziu, familia lui Tobia

~7~
a devenit cunoscută ca una din cele mai influente familii ale Transiordaniei. Unul dintre
descendenţii lui era în posesia unui castel în Amon, pe timpul primilor Ptolemei şi furniza regelui
Egiptului onagaşi (măgari sălbatici), cai şi câini. Ruinele acestui castel de la 'Arâk el-Emir sunt
încă vizibile, la jumătatea distanţei dintre Ierihon şi Aman, iar numele lui Tobia este săpat pe
zidurile exterioare, la intrarea într-o peşteră.
S-au tulburat foarte tare. Când Zorobabel a respins conlucrarea samaritenilor la reclădirea
Templului (Ezra 4,3), s-a născut şi amplificat între ei un spirit de ostilitate, care a persistat până la
distrugerea Ierusalimului de către Titus. Vrăjmăşia aceasta se poate să se fi extins la alte naţiuni
învecinate, ca amoniţii şi arabii (vezi Neemia 2,19; 4,7), îndeosebi în timpul reformei lui Ezra
(Ezra 9,10). Aflând motivele călătoriei lui Neemia şi realizând că acesta venise să sprijine
interesele poporului lui Iuda, probabil că ei i-au explicat cât se poate de clar că aveau legături
influente în Ierusalim (Neemia 13,4-8.28). Aceasta ar explica grija şi discreţia cu care Neemia a
făcut cercetările iniţiale, la sosirea în Ierusalim.

Neemia inspectează zidurile Ierusalimului

11 Când am ajuns la Ierusalim, ne-am odihnit acolo timp de 3 zile.

Trei zile. Compară cu Ezra 8,32. Erau necesare câteva zile de odihnă după o lungă călătorie.

12 Apoi m-am trezit noaptea şi am luat cu mine câţiva oameni, fără să spun nimănui
ce mi-a pus Dumnezeu pe inimă să fac la Ierusalim. Nu am luat cu mine nici un alt
animal, în afară de cel pe care mergeam călare.
M-am trezit noaptea. Până aici, Neemia nu comunicase scopul său nimănui, cu excepţia
împăratului Persiei. El se aştepta la împotrivire şi se hotărâse să-i inducă în eroare pe împotrivitori
cât mai mult timp cu putinţă, ascunzându-le planurile sale exacte. Făcând cercetarea zidului
noaptea, nădăjduia să scape de sub observaţie. De aceea a luat numai câţiva slujitori şi un singur
animal de călătorie. Dorind să vadă cu ochii lor cât de deteriorat era zidul şi ce reparaţii erau
necesare, a căutat să atragă cât mai puţin atenţia.

13 Am ieşit noaptea pe Poarta Văii şi m-am îndreptat înspre Izvorul Balaurului

d(Sau: Şacalului; sau: Şarpelui; sau: Măslinilor) şi înspre Poarta Gunoiului,
uitându-mă cu atenţie la zidurile Ierusalimului, care fuseseră dărâmate, şi la porţile
lui care fuseseră mistuite de foc.
Poarta Văii. Pentru înţelegerea investigaţiei nocturne a lui Neemia (v. 13-15), a diferitelor
porţiuni ale zidului în timpul reconstrucţiei (cap. 3) şi a ceremoniei de sfinţire (cap. 12,27-43), este
cu totul necesară o descriere a caracteristicilor topografice ale Ierusalimului. Pentru aceasta, vezi
nota suplimentară de la cap. 3 şi harta de la p. 406.
Cei care includ dealul vestic în cetatea Ierusalimului de pe timpul lui Neemia, amplasează Poarta
văii în colţul sud-vestic al Ierusalimului, în partea opusă Văii lui Hinom. Cei care limitează cetatea
lui Neemia la cele două dealuri vestice ale Ierusalimului plasează Poarta văii cam la jumătatea
distanţei, în lungul zidului de vest. Una sau alta din porţile acestea fusese fortificată de Ozia cu
două secole mai înainte (2 Cronici 26,9). Cel mai probabil era vorba de ultima poartă, ale cărei
urme au fost descoperite de săpăturile engleze din 1927, poartă care ducea în cetate din Valea
Tiropoeon.
Izvorul Balaurului. Numele "Izvorul balaurului" nu apare nicăieri în altă parte a Bibliei. Izvorul
acesta este, în general, identificat cu En-Rogel (Iosua 15,7 etc.), numit acum Izvorul lui Iov sau
Izvorul lui Neemia, la întâlnirea văilor Hinom şi Chedron. Identificarea aceasta poate să fie
valabilă numai dacă expresia ebraică 'el-pene, tradusă "înainte de" în KJV, are înţelesul de "în
direcţia" ["spre", trd. Cornilescu], lucru care nu este deloc sigur. Totuşi, dacă expresia acesta
înseamnă "(trecând) pe lângă" sau "prin faţa", atunci Izvorul balaurului trebuie să fi secat după

~8~
timpul lui Neemia. Dacă lucrurile stau aşa, el era situat fie în partea vestică a Văii lui Hinom, fie la
mijlocul drumului în Valea Tyropoeon, în funcţie de opinia care este acceptată cu privire la
mărimea Ierusalimului pe vremea lui Neemia.
Poarta Gunoiului. Poarta aceasta era situată la 444,4 m de poarta văii (cap. 3,13). "Poarta
gunoiului" pare să-şi fi primit numele din faptul că gunoiul era scos din cetate pe poarta aceasta şi
dus în Valea lui Hinom.
Uitându-mă cu atenţie la zidurile…dărâmate. Părăsind cetatea prin Poarta văii, Neemia a cercetat
zidul pe dinafară, pentru a-şi da seama de extinderea deteriorării făcute acestei părţi a zidului.
Poate că Neemia a reuşit să inspecteze fără să fi observat porţiunile de zid care închideau partea de
nord a cetăţii, cu ocazia apropierii de Ierusalim şi în cursul vizitelor lui la Templu şi la slujbaşii
care se pare că locuiau în cartierul de nord al cetăţii.

14 Când am vrut să trec prin Poarta Izvorului înspre Iazul Regelui, nu a fost destul
loc pentru animalul pe care călăream.
Poarta Izvorului. Poarta aceasta era situată la colţul de sud-est al cetăţii, faţă în faţă cu En-Rogel,
acum numit izvorul lui Iov sau izvorul lui Neemia.
Iazul Regelui. Numele acesta nu apare nicăieri în altă parte a Bibliei. Nu e cert dacă Neemia se
referă la Iazul Siloamului, care era alimentat de izvorul Siloamului prin tunelul lui Ezechia (vezi la
2 Regi 20,20) sau Iazul lui Solomon, care, după Iosif Flavius (Wars, V. 4. 2) era în partea de jos a
Văii Chedronului. Dacă se are în vedere iazul Siloam, Neemia trebuie să fi reintrat în cetate prin
poarta izvorului şi să fi întâlnit o cantitate neobişnuită de reziduuri în partea de jos a Văii Chedron.

15 Am urcat apoi, trecând prin vale – era tot noapte – şi m-am uitat cu atenţie la zid,
după care am reintrat prin Poarta Văii şi m-am întors.
Vale[Pârâu-trad. Cornilescu]. Probabil Valea Chedron. Mergând călare în lungul văii, Neemia
putea să vadă sus, deasupra lui, zidurile ruinate ale Ierusalimului. Aceasta a avut loc probabil
într-o noapte cu lună plină. Altfel nu ar fi fost în stare să vadă prea mult, deoarece este o distanţă
suficient de mare între zidul de est şi poalele prăpăstioase ale dealului sudic şi albia Văii Chedron,
prin care umbla călare.
M-am întors. Nu se ştie cât de departe a mers Neemia pe Valea Chedron, spre nord. Investigarea
de către a zidului nu a cuprins probabil partea de est a Templului. Poate că el cunoştea deja
pagubele din acea parte în urma vizitelor făcute pe locul Templului. Întorcându-se pe acelaşi
drum, până la poarta văii, Neemia şi însoţitorii săi (vers. 12) au reintrat neobservaţi în cetate.

16 Dregătorii nu ştiau nici unde am mers, nici ce am făcut. Până atunci nu le

spusesem nimic nici iudeilor, nici preoţilor, nici nobililor, nici leviţilor, nici
dregătorilor şi nici celorlalţi slujbaşi.
Dregătorii. La sosirea lui Neemia la Ierusalim, el n-a găsit acolo nici o persoană cu autoritate, ci
doar un număr de persoane numite "dregători" şi "mai mari". Deosebirea între aceste două
categorii nu este clară. Cea dintâi se poate să fi constat din slujbaşi numiţi, iar a doua din capi de
familie.
Slujbaşi. Sau administratori ai cetăţii, necuprinşi între "dregători" şi "mai mari" , sau oameni care
fuseseră angajaţi anterior la reclădirea zidului.

17 Atunci le-am zis: – Vedeţi starea nenorocită în care ne aflăm! Ierusalimul este în
ruine, iar porţile lui sunt mistuite de foc. Haideţi să reconstruim zidul Ierusalimului,
ca să nu mai fim de ruşine!
Atunci le-am zis. Neemia nu a aşteptat mult până să treacă la acţiune. A doua zi după cercetarea
zidurilor, un corp reprezentativ de bătrâni ai satului şi ai cetăţii s-a adunat să asculte raportul lui.
În cuvântarea lui, el le-a reamintit starea nenorocită a lucrurilor existente în naţiune, a relatat

~9~
despre ajutorul dumnezeiesc de care avusese parte în legătura lui cu împăratul şi a arătat care erau
prerogativele sale. Cuvântarea lui a avut efectul scontat şi ca rezultat, hotărârea entuziastă şi
aparent unanimă de "a se scula şi a zidi".

18 Şi le-am povestit cât de bună a fost mâna Dumnezeului meu faţă de mine şi
cuvintele pe care mi le-a spus împăratul. – Haidem să zidim! au zis ei, încurajându-
se pentru această lucrare bună.
19 Când horonitul Sanbalat, Tobia, slujitorul amonit, şi arabul Gheşem au aflat
aceasta, ne-au batjocorit şi ne-au dispreţuit, zicând: – Ce faceţi voi acolo? Vă
răzvrătiţi împotriva împăratului?
Sanbalat. Despre Sanbalat şi Tobia, vezi la v. 10.
Arabul Gheşem. Când a devenit evident faptul că Sanbalat a fost guvernator al Samariei (vezi la
v. 10) şi Tobia probabil guvernator al lui Amon sau cel puţin un conducător influent al acestui
popor, s-a sugerat de asemenea că Gheşem (sau Gaşmu; vezi cap. 6,6) este posibil să fi deţinut o
poziţie asemănătoare în provincia persană a Arabiei. Aceasta din urmă se pare că cuprindea
Edomul, deoarece Edomul nu e niciodată pomenit de Neemia. Presupunerea aceasta este
confirmată de descoperirea recentă de inscripţii făcute de lianiţi, care i-au alungat pe edomiţi în
sec. al V-lea î.Hr, inscripţii în care este menţionat un Gheşem ca domnitor al Dedanului.
Ne-au batjocorit şi ne-au dispreţuit. Sau trimiţând soli, aşa cum a făcut Sanherib (2 Regi 18,17-
35) sau printr-o comunicare oficială scrisă.

20 Eu le-am răspuns astfel: – Dumnezeul cerurilor ne va da izbândă! Noi, slujitorii

Lui, vom începe să rezidim. Cât despre voi, nu aveţi nici moştenire, nici drepturi şi
nici pomenire în Ierusalim.
Eu le-am răspuns. E vrednic de observat faptul că Neemia nu a luat deloc în seamă acuzaţia
gravă adusă acum împotriva lui că ar pune la cale o rebeliune. De asemenea nu face referire la
ordinul împărătesc pe care-l deţinea, ci îi lasă pe vrăjmaşii săi să presupună că lucrează prin
propria sa autoritate. Cu siguranţă că a avut motivele sale de a trimite adversarilor săi răspunsul pe
care l-a trimis.
Dumnezeul cerurilor. Neemia, un om foarte religios, a ştiut cum să depindă de Dumnezeu. În loc
să indice un decret împărătesc, el s-a referit la cea mai înaltă autoritate posibilă ca fiind aceea de la
care venise permisiunea. Compară cu răspunsul lui Zorobabel adresat lui Tatnai: "Noi suntem
slujitorii Dumnezeului cerurilor şi al pământului şi zidim din nou casa" (Ezra 5,11).
Nici drepturi. Tot astfel cum pretenţia samaritenilor de a avea dreptul să se amestece în treburile
iudeilor a fost respinsă, atunci când ei au venit să-şi ofere ajutorul (Ezra 4,2.3), tot astfel acum
când amestecul lor a devenit ostil, el a fost respins cu şi mai multă împotrivire şi indignare. Li s-a
spus că ceea ce se petrecea în Ierusalim nu-i privea şi că ei nu aveau loc nici măcar în amintirea
locuitorilor. Neemia le-a explicat că el dorea să nu mai existe nici un amestec din partea lor şi să-şi
vadă de treburile propriilor lor comunităţi şi să nu-i tulbure pe închinătorii adevăratului
Dumnezeu. Până aici, Neemia evitase opoziţia ascunzându-şi planurile, dar de îndată ce opoziţia
s-a arătat, a înfruntat-o curajos.

NOTE SUPLIMENTARE LA CAPITOLUL 2

Nota 1

Un grup de documente aramaice publicat în 1954 (vezi la p. 80) include unul care poate fi
comparat cu un paşaport oficial. El a fost redactat de Arşam, satrapul Egiptului, care era în Susa
sau în Babilon pe vremea scrierii, în folosul anumitor oameni ai lui care călătoreau spre Egipt cu
treburi oficiale. Acest document este, fără îndoială, asemănător celui pe care l-a primit Neemia de

~ 10 ~
la împărat şi deci ajută la înţelegerea acestuia. Cu toate că documentul nu este datat, el ţine de
timpul lui Neemia, deoarece Arşam, contemporan cu Neemia, a fost satrap al Egiptului timp de
mulţi ani, în cea de-a doua jumătăţi a sec. V î.Hr.
Documentul este adresat unui număr de slujbaşi din fruntea cetăţilor sau provinciilor pe drumul
dintre Persia şi Egipt, cărora li se cerea să furnizeze provizii deţinătorilor acestui permis de
călătorie. În ceea ce priveşte cetăţile respective, nu se cunoaşte decât amplasarea cetăţilor Arbel,
modernul Erbil, din nordul Irakului, şi a Damascului din Siria.
Întrucât documentul acesta ilustrează tipul de autorizaţie pe care Neemia a primit-o de la
Artaxerxe pentru călătoria lui în Iudea, este prezentată mai jos o traducere completă a lui (vezi
G. R. Driver, Aramaic Documents of the Fifth Century B.C. [1954], p. 20):
1. 1. De la Arşam câtre Marduc, slujbaşul care este la A[...]kad, Nabu-dala, slujbaşul care este la
Lair, Zatuhay, slujbaşul care este [la] Arzuhin, Apastabar, slujbaşul care este la Arbel, Hala şi
Matilabaşi (şi) Bagapat, slujbaşul(ii)
2. 2. care sunt la Salam, Pradaparna şi Guzan, slujbaşii care sunt la Damasc. Şi acum, iată cineva
numit Nehtihur, slujbaşul [meu] se duce în Egipt. Daţi-i (ca) provizii din domeniul meu, în
provinciile noastre
3. 3. în fiecare zi două măsuri de făină inferioară (?), două măsuri de vin sau bere şi o oaie, iar
pentru slujitorii săi, 10 oameni
4. 4. o măsură de făină zilnic, pentru fiecare (şi) fân după (numărul) cailor săi, şi daţi provizii
pentru doi cilicieni (şi) un meşteşugar, toţi trei, slujitorii mei care merg cu el în Egipt pentru
fiecare şi
5. 5. orice om, zilnic o măsură de făină; şi daţi-le proviziile acestea, fiecare slujbaş la rândul său,
potrivit cu durata călătoriei sale de la o provincie la alta, până ajunge în Egipt;
6. şi dacă e mai mult ca o zi în (oricare) loc, nu-i daţi mai multe provizii pentru zilele acelea.
Bagasaru are cunoştinţă de ordinul acesta. Duşt este scribul.

Nota 2

Îndoiala cu privire la care Artaxerxe este monarhul din cartea lui Neemia a dispărut aproape
complet de la descoperirea papirusurilor de la Elefantina. Dovada cuprinsă în unele dintre aceste
papirusuri stabileşte efectiv faptul că Neemia a deţinut funcţia de guvernator al Iudeii sub
Artaxerxe I.
După două papirusuri elefantine (Cowley, papirusurile nr. 30 şi 31), Iohanan a fost mare preot la
Ierusalim în anul 410 î. Hr. El este menţionat şi în Neemia 12,22.23 (vezi Ezra 10,6) ca fiu al
marelui preot Eliaşib, care a deţinut slujba pe vremea lui Neemia (Neemia 3,1). Iosif Flavius
(Antiquities, xi, 7.1) susţine totuşi că Iohanan era nepotul lui Eliaşib, care apare să corespundă cu
afirmaţia din Neemia 12,22, şi anume că Ioiada a fost mare preot între Eliaşib şi Iohanan. Totuşi
faptul că Iohanan a fost fiul sau nepotul al lui Eliaşib este irelevant pentru discuţia noastră, întrucât
suntem interesaţi să aflăm dacă, potrivit ambelor surse, Biblia şi Iosif, marele preot Eliaşib din
timpul lui Neemia l-a precedat pe marele preot Iohanan, care deţinea slujba în anul 410 î.Hr.
Aceasta cere ca Neemia să fie plasat în timpul domniei împăratului Artaxerxe I, întrucât Artaxerxe
II nu a început să domnească decât după apariţia acestor documente, care erau contemporane cu
fiul sau nepotul lui Eliaşib.
Dovadă suplimentară vine din menţionarea lui "Delaia şi Şelemia, fiii lui Sanbalat, guvernator al
Samariei" (Cowley, nr. 30, rândul 29). Aceasta arată că Sanbalat, cel mai înverşunat vrăjmaş al lui
Neemia, era încă guvernator al provinciei Samaria în anul 407 î.Hr., când scrisoarea a fost scrisă
(vezi la cap. 2,10). Având în vedere faptul că scrisoarea se adresează fiilor lui Sanbalat, se pare că
acesta era bătrân şi le transferase acestora conducerea. Perioada când Sanbalat hotăra singur
asupra treburilor pare să fi fost de domeniul trecutului. Întrucât lucrarea lui Neemia se plasează cu
siguranţă în perioada în care Sanbalat era prins în mod activ în conducerea treburilor de stat din
Samaria, devine evident faptul că singurul Artaxerxe sub care Neemia ar fi putut deţine funcţia era
Artaxerxe I, care a murit în anul 423 î.Hr.
Doar puţin savanţi din perioada ultimilor ani s-au îndoit că Artaxerxe din Neemia era Artaxerxe I.

~ 11 ~
 Comentarii Ellen G. White:

1-20PK 630-638
2�
�
PK 630, 631
3. 4�
PK 631
4�
�
SC 103; TM 201
5�
�
PK 632
8. 9�
PK 633
10�
�
PK 635
11-16�
PK 636
17�
�
PK 637
18-20�
PK 638
20�
�
PK 640

~ 12 ~
Capitolul 3
Organizarea lucrărilor

1 Marele preot Eliaşib împreună cu rudele sale dintre preoţi au început să rezidească
Poarta Oilor. Au sfinţit-o şi i-au pus porţile; au rezidit până la Turnul celor 100, pe
care l-au sfinţit, şi până la Turnul lui Hananel.

Eliaşib[…s-a sculat-trad. Cornilescu]. E normal să-l găsim pe marele preot Eliaşib dând un
exemplu bun cu ocazia aceasta. Mai târziu, a devenit "rudă" ["aliat"] cu Tobia prin căsătorie
(cap. 13,4) şi a fost vinovat de profanarea templului (cap. 13,5). După şirul de mare preoţi redat în
cap. 12,10.11, pare că Eliaşib era fiul lui Ioiachim şi nepotul lui Iosua, care se întorseseră din
Babilon împreună cu Zorobabel (Ezra 2,2; 3,2).
Se pare că scopul special al capitolului acestuia este să dea cinstea cuvenită celor în măsură s-o
primească - înscrierea în analele istoriei a numelor bărbaţilor care au ieşit cu generozitate în faţă
cu acest prilej important, şi-au sacrificat tihna de dragul datoriei şi, prin aceasta, s-au expus unui
atac vrăjmaş, cu care erau ameninţaţi deja (cap. 4,18-20).
Cu rudele sale. Adică preoţii, în general. Faptul că preoţii au preluat construirea unei porţiuni a
zidului de est, pe lângă lucrarea menţionată aici, reiese din v. 28.
Poarta Oilor. Se pare că poarta era total distrusă. Ea se afla la extremitatea estică a zidului de
nord, care marca aici limitele domeniului Templului (vezi harta de la p. 406). Târgul oilor s-a aflat
probabil în vecinătatea lui şi a dat porţii numelui lui (vezi Ioan 5,2).
L-au sfinţit. Aceasta pare să fi fost o sfinţire preliminară, deosebită de cea descrisă în cap. 12,27-
43. După ce au terminat Poarta oilor şi zidul care se întindea înspre apus până la Turnul lui
Hananeel, preoţii au anticipat sfinţirea generală printr-una specială, numai a lor, în felul acesta
recunoscând caracterul sacru al lucrării, cât devreme cu putinţă.
Turnul. Turnurile lui Meah (ebr. Hamme'ah, literal "100") şi Hananeel se pare că aparţineau
fortăreţei Templului (vezi la cap. 2,8). Întrucât nu este menţionată nici o lucrare de construcţie la
turnuri, se pare că ele au fost intacte.

2 Oamenii din Ierihon au rezidit următoarea parte a zidului, iar Zacur, fiul lui Imri,
pe următoarea.

Oamenii din Ierihon. Porţiunea de zid de lângă Eliaşib a fost reconstruită de către cetăţenii din
Ierihon. Faptul că Ierihonul făcea parte din Iudea restaurată reiese din Ezra 2,34.
Zacur. Secţiunile de zid menţionate par să fi fost de diferite lungimi şi cantitatea de muncă
necesară pentru restaurarea lor pare, de asemenea, să fi variat. De unele secţiuni răspundea
delegaţia unei cetăţi întregi, în timp ce de alte secţiuni răspundea un singur om sau o singură
familie, ca în cazul lui Zacur. El era un levit care, mai târziu, a semnat un legământ special între
popor şi Dumnezeu (vezi cap. 10,12).

3 Urmaşii lui Hasenaa au rezidit Poarta Peştilor; au placat-o cu scânduri şi i-au pus
porţile, încuietorile şi zăvoarele.

Urmaşii lui Hasenaa. Vezi la Ezra 2,35.

Poarta Peştilor. Poarta aceasta era probabil aproape de piaţa de peşte, unde tirienii îşi vindeau
peştele (cap. 13,16). Se pare că era amplasată în mijlocul zidului de nord (vezi şi Neemia 12,39;
2 Cronici 33,14; Ţefania 1,10).
Încuietorile. [Barele, KJV]. Acest cuvânt, tradus corect "bare", apare deseori în Biblie şi indică
barele încrucişate cu ajutorul cărora sunt închise porţile pe dinăuntru.

~ 13 ~
4 Meremot, fiul lui Uria, fiul lui Hakoţ, a restaurat următoarea parte a zidului, iar
Meşulam, fiul lui Berechia, fiul lui Meşezabel, pe următoarea; Ţadok, fiul lui Baana,
a restaurat următoarea parte a zidului.

Meremot. Un membru al uneia dintre familiile preoţeşti care nu au putut să-şi stabilească
identitatea pe timpul lui Zorobabel (vezi Ezra 2,61). El fusese un tovarăş de călătorie al lui Ezra
(Ezra 8,33; cf. Neemia 3,21). Acum el a zidit două porţiuni ale zidului (Neemia 3,21) şi, câteva
luni mai târziu, a semnat legământul (cap. 10,5).
Meşulam. Una dintre căpeteniile care îl însoţiseră pe Ezra cu 13 ani în urmă, la reîntoarcerea lui
din Babilon(Ezra 8,16).El şi-a asumat acum răspunderea de a construi două porţiuni(Neemia 3,30)
şi, mai târziu, a semnat legământul lui Neemia în calitatea de căpetenie de seminţie (cap. 10,20).
Cu toate că era un susţinător loial al lucrării lui Neemia, Neemia se plânge că el îşi dăduse fiica
unui fiu al vrăjmaşului, Tobia (cap. 6,18).

5 Apoi următoarea parte a fost restaurată de oamenii din Tekoa; nobilii lor însă nu
au pus umărul la lucrarea stăpânilor a(Sau: Stăpânului lor, cu referire fie la
DOMNUL, fie la Neemia) lor.

A fost restaurată[Au lucrat-trad. Cornilescu;Au dres, KJV.] Fiind puţini la număr, tecoiţilor li s-a
încredinţat o porţiune de zid care avea nevoie de reparaţie, dar nu de reconstruire completă. Cu
toate acestea, ei par să fi fost atât de plini de zel, încât şi-au luat răspunderea de a repara o a doua
porţiune de zid (v. 25).
Oamenii din Tekoa. Oamenii din Tecoa, o cetate mică la aprox. 8 km sud de Betleem, acum
numit Tequ. De la Tecoa a venit "femeia iscusită" pe care Ioab a trimis-o să-l facă pe David să-l
aducă acasă pe Absalom (2 Samuel 14,2.3). Dimensiunile ei par să fi fost cauza pentru care nu
apare nici pe lista cetăţilor, nici a oraşelor celor care s-au întors cu Zorobabel (Ezra 2,20-35) şi
nici pe lista recensământului din Neemia 11,25-36.
Nobilii. Clasele dominante, 'adirim, literal, "cei înălţaţi", s-au dat înapoi de la lucru, aşa cum boii
îşi trag înapoi grumazul de la jug (vezi Ieremia 27,11.12). Ei s-au ţinut deoparte, lăsând munca pe
seama poporului de rând. Acesta este cel dintâi caz de opoziţie pasivă înregistrat de Neemia. În
cronica lui de mai târziu apar şi alte cazuri.

6 Ioiada, fiul lui Paseah, şi Meşulam, fiul lui Besodia, au restaurat Poarta Veche. Ei
au placat-o cu scânduri şi i-au pus porţile, încuietorile şi zăvoarele.

Poarta Veche. Ebr. sha'ar hayyeshanah,care înseamnă, literal, "poarta vechimii" sau,ca în engleză
[şi română], pur şi simplu"poarta cea veche". Cu toate că expresia ebraică a dat naştere la multe
variante de traduceri, nu e nevoie să se presupună o eroare de text, aşa cum au făcut cei mai mulţi
traducători şi comentatori. Unii comentatori au sugerat că cuvântul pentru "cetate" s-a pierdut şi
redau "poarta cetăţii vechi". Dar sugestia aceasta este la fel de inacceptabilă, întrucât "poarta
veche" era într-o porţiune de zid care cuprindea adăugirea cea mai recentă a cetăţii. LXX traduce
yeshanah, ca nume propriu, Isana. Atunci în ebraică s-ar spune "poarta Ieşana". Se poate ca poarta
aceasta să-şi fi primit numele de la cetatea Ieşana, acum Burj el-Isâneh,la nord-vest de Baal-hazor,
care este cam la 24 km nord de Ierusalim (2 Cronici 13,19). "Poarta cea veche" este de obicei
identificată cu "Poarta unghiului" din 2 Regi 14:13 şi Ieremia 31:38, care era situată în unghiul de
nord-vest al zidului cetăţii.

~ 14 ~
7 Următoarea parte a zidului au restaurat-o ghivonitul Melatia şi meronotitul Iadon,
care erau oameni din Ghivon şi din Miţpa, teritorii aflate sub autoritatea
guvernatorului provinciei de peste râu. b(Sau: Miţpa, teritorii aflate sub autoritatea
guvernatorului provinciei de peste râu)

Ghivonitul. Gabaon este acum ej-Jib, cam la 9,6 km nord-vest de Ierusalim.

Meronotitul. Amplasarea Meronotului este necunoscută. Trebuie să fi fost aproape de Gabaon şi
Miţpa (vezi 1 Cronici 27,30).
Miţpa. Probabil locul cu numele Tell on-Naşbeh, cam la 14,4 km nord de Ierusalim.
Sub autoritatea guvernatorului. Semnificaţia expresiei astfel traduse este incertă. Ea indică fie
regiunea din care veneau ziditorii acestei porţiuni de zid, fie extinderea activităţii lor la zid. După
prima interpretare, oamenii aceştia veneau din Gabaon, Meronot, Miţpa şi de departe, din nord, de
la scaunul guvernatorului provinciei de "Dincolo de Râu", care ar însemna că unii iudei izolaţi au
venit de la reşedinţa satrapului din Damasc sau Alleppo. Potrivit celei de-a doua interpretări,
"scaunul dregătorului" era reşedinţa satrapului, când venea la Ierusalim cu treburi oficiale. Dacă
aşa stau lucrurile, clădirea trebuie să fi fost în imediata vecinătate a zidului.

8 Uziel, fiul lui Harhaia, unul dintre aurari, a restaurat următoarea parte a zidului, iar
Hanania, unul dintre producătorii de miresme, pe următoarea. Au refăcut
Ierusalimul până la Zidul cel Lat.

Aurari[Argintari-trad. Cornilescu]. Lucrătorii iscusiţi, precum argintarii şi farmaciştii, poate nu

au aparţinut ansamblurilor recunoscute de cetate sau familie, ca ceilalţi constructori, şi astfel au
fost înscrişi pe liste separate.
Refăcut. Ebr. 'azab, poate "a pregăti". LXX redă 'azab prin "au lăsat", o expresie alternativă dată
şi în notele KJV. Dar o astfel de traducere a cuvântului, în contextul acesta, ar fi fără sens, deşi
'azab are un sens asemănător acestuia în alte pasaje în care se găseşte. Cei mai mulţi traducători au
presupus că era un termen tehnic, folosit în domeniul construcţiilor. În textele recent descoperite,
de la Ras Şamrah, este folosit des un cuvânt, 'adab, cu înţelesul de "a face", "a pregăti", "a pune".
Întrucât într-o limbă semitică înrudită, litera d poate înlocui ebraica z, cum se întâmplă şi în
aramaică, e foarte probabil că 'azab din toate textele Ras Şamrah este echivalentul lui 'azab din
Neemia 3,8 şi că traducerea KJV este, cel puţin, aproximativ corectă.
Zidul cel Lat. Un detaliu topografic necunoscut al Ierusalimului.

9 Refaia, fiul lui Hur, conducător peste jumătate din ţinutul Ierusalimului, a restaurat
următoarea parte a zidului.

Jumătate din ţinutul Ierusalimului. Cetatea însăşi nu pare să fi fost împărţită în felul acesta;
totuşi, se considera că teritoriul din afara zidului îi aparţinea, aşa cum se sugerează în LXX. Acest
teritoriu înconjurător era probabil împărţit în două părţi şi peste fiecare jumătate era pus câte un
cârmuitor (vezi vers. 12).

10 După aceea, următoarea parte a zidului a restaurat-o Iedaia, fiul lui Harumaf,
chiar în dreptul casei sale, iar Hatuş, fiul lui Haşabnia, pe următoarea.

În dreptul casei sale. Partea de zid reparată de Iedaia se afla în faţa casei sale, care era probabil
lipită sau aproape de zid. El avea, prin urmare, un interes special în refacerea părţii de zid care
urma să-i asigure protecţia. Expresii asemănătoare sau similare se găsesc în v. 23,28-30.

~ 15 ~
11 O altă parte a zidului şi Turnul Cuptoarelor au fost restaurate de Malchia, fiul lui
Harim şi de Haşub, fiul lui Pahat-Moab.
O altă parte. Literal, "a doua parte". Se subînţelege că porţiunile mai lungi erau împărţite între
două cete de lucrători. Dar acum pare ciudat că în nici unul dintre cazurile acestea nu e menţionată
o primă porţiune, fiind amintită doua cea de-a doua (vezi v. 19-21.24.27.30). Totuşi, în două dintre
cele 7 cazuri în care este menţionată o a doua parte,constructorii sunt deja amintiţi ca fiind angajaţi
şi la o altă secţiune de zid. Poate că acest lucru se potriveşte şi în celelalte 5 cazuri, deşi lucrul
acesta nu reiese din raport, aşa cum se prezintă el actualmente.
Turnul Cuptoarelor. El este din nou menţionat în cap. 12:38, şi trebuie să fi fost pe zidul de vest,
deşi poziţia lui exactă nu poate fi determinată.

12 Şalum, fiul lui Haloheş, conducător peste cealaltă jumătate din ţinutul
Ierusalimului, însoţit fiind de fiicele sale, a restaurat următoarea parte.
Fiicele. Cei mai mulţi tâlcuitori preferă traducerea "satele" (vezi cap. 11,25-31, unde cuvântul
ebraic e tradus în felul acesta). Acestea ar fi sate peste care cârmuia Şalum, în calitate de
conducător a jumătate de district. Totuşi, unii comentatori acceptă o interpretare literală,
considerând că fetele lui Şalum l-au ajutat la lucru. Opinia aceasta nu poate fi respinsă pe bază de
motive etice, întrucât în Orient nu e ceva neobişnuit ca femeile să îndeplinească munci grele.

13 Hanun şi locuitorii din Zanoah au restaurat Poarta Văii. Ei au rezidit-o şi i-au pus
porţile, încuietorile şi zăvoarele. Tot ei au mai restaurat şi 1000 de coţi
c(Aproximativ 500 m) de zid, până la Poarta Gunoiului.
Zanoah.Oraşul acesta se află în vecinătatea Bet-Şemeşului, cam la 22,4 km sud-vest de Ierusalim,
în linie dreaptă. Locul acela este numit acum Khirbet Zamu'.
Poarta Văii. Vezi la cap. 2,13.
O mie de coţi. O însemnare topografică importantă, care precizează că distanţa dintre Poarta văii
şi Poarta gunoiului era de 444,4 m. Unii au pus la îndoială faptul că o grupă ar fi putut să repare o
porţiune atât de mare şi, de aceea, au interpretat cuvintele ca o paranteză topografică care redă
distanţa dintre cele două părţi. Dar exprimarea este specifică. Probabil că unele porţiuni ale zidului
au fost mai puţin deteriorate decât altele şi puteau, deci, să fie mai uşor reparate.

14 Malchia, fiul lui Recab, conducătorul ţinutului Bet-Hacherem, a restaurat Poarta

Gunoiului. El a rezidit-o şi i-a pus porţile, încuietorile şi zăvoarele.
Bet-Hacherem. Identificat cu 'Ain Kârim, 7,2 km vest de Ierusalim.
Poarta Gunoiului. Vezi la capitolul 2:13, acolo sunt aceleaşi cuvinte ebraice.

15 Şalum, fiul lui Col-Hoze, conducătorul ţinutului Miţpei, a restaurat Poarta

Izvorului. El a rezidit-o, i-a făcut acoperiş şi i-a pus porţile, încuietorile şi zăvoarele.
A mai restaurat şi zidul Iazului Siloamului d[TM: Şela, o variantă a lui Şiloa
(Siloam)] aflat în apropierea grădinii regelui, până la treptele care coboară din
Cetatea lui David.
Conducătorul ţinutului Miţpa. [Cârmuitorul unei părţi din Miţpa, KJV.] Adică a districtului
Miţpa, care se deosebeşte de oraşul Miţpa (vezi v. 19; vezi la v. 7).
Poarta Izvorului. Vezi la cap. 2,14.
Siloamului[Siloe-trad. Cornilescu]. Scris şi Siloam (Ioan 9,7.11). A mai existat şi un oraş sub
numele de Siloam (Luca 13,4), acum Silwân, pe versanţii sud-vestici ai Muntelui Măslinilor.
Tunelul săpat în stâncă, care încă alimentează iazul Siloam din pârâul din valea Chedron, a fost

~ 16 ~
construit de Ezechia (vezi la 2 Regi 20,20). În conducta aceasta s-a găsit faimoasa inscripţie a
Siloamului (vezi vol. II, p. 87 pentru traducere).
Grădinii regelui. Aceasta se afla în partea de sud a Văii Chedron, unde locuitorii din Silwân au
acum grădinile lor de zarzavat.
Treptele. Întrucât "Cetatea lui David" se afla pe dealul sud-vestic, trebuie să fie vorba de o ecluză
în trepte din partea de sus a cetăţii până în vecinătatea iazului Siloam, în partea sudică şi cea mai
joasă a cetăţii, prevăzută cu zid.

16 După el,Neemia,fiul lui Azbuk,conducător peste jumătate din ţinutul Bet-Ţurului,

a restaurat partea care se întinde până în dreptul mormintelor e(Cu referire, probabil,
la mormântul familiei regale. LXX, câteva mss VUL, Siriacă: mormântului) lui
David, până la iazul artificial şi până la Casa Vitejilor.
Neemia, fiul lui Azbuk. A nu se confunda cu autorul cărţii lui Neemia.
Bet-Ţurului. O cetatea care a ajuns vestită pe timpul Macabeilor şi numită acum Khirbet
et-Tubeqah. Se găseşte cam la 6,4 km sud-vest de Ierusalim,în linie dreaptă.O expediţie americană
a făcut acolo săpături arheologice, în 1931.
Mormintelor lui David. Mormintele acestea, situate în interiorul cetăţii (1 Regi 2,10; 11,43 etc.)
continuau să fie cunoscute pe vremea apostolilor (Fapte 2,29), dar de atunci nu se mai cunoaşte
amplasarea lor exactă.
Iazul artificial[Iazul care fusese zidit-trad. Cornilescu]. Un iaz artificial, altfel necunoscut.
Casa Vitejilor. Amplasare necunoscută. Trebuie să fi fost centrul militar sau armurăria.

17 După el, leviţii, conduşi de Rehum, fiul lui Bani, au restaurat următoarea parte a
zidului; a urmat apoi, pentru ţinutul său, Haşabia, conducător peste jumătate din
ţinutul Cheilei,
Cheilei. Astăzi Khirbet Qîla, la 12,8 km nord-vest de Hebron. Cheila a jucat un rol important în
istoria timpurie a lui David (vezi 1 Samuel 23,1) şi se afla aproape de hotarul filistean.

18 iar după aceea rudele lor împreună cu Binui f(Două mss TM, LXX, Siriacă (vezi
şi v. 24); cele mai multe mss TM: Bavai), fiul lui Henadad, conducător peste
cealaltă jumătate din ţinutul Cheilei.
19 Ezer, fiul lui Iosua, conducătorul Miţpei, a restaurat o altă parte a zidului, cea din
faţa drumului care duce la depozitul de arme, la contrafortul din unghiul zidului.
O altă parte. Vezi la v. 11. Ezer nu e amintit anterior ca reparând vreo porţiune de zid, cu toate că
"oamenii din ... Miţpa" sunt înregistraţi ca atare (v. 7). Se pare că Ezer fie era conducătorul lor, fie
l-a înlocuit pe conducătorul lor iniţial.
Drumului. Expresia introdusă astfel era înţeleasă de orice contemporan al lui Neemia, dar pentru
noi nu e clară. Probabil erau mai multe case ale armelor în Ierusalim (vezi Isaia 22,8). Aceea
numită aici "casa armelor, în unghi [sau în colţ]" era se pare situată la colţul făcut de zidul de est.
Trepte sau o potecă duceau la ea din Valea Chedron.

20 A urmat Baruc, fiul lui Zabai, care a restaurat cu multă râvnă o altă parte a
zidului, adică de la unghi până la poarta casei marelui preot Eliaşib.

Baruc. Baruc are marea cinste de a fi evidenţiat în mod special. El a împlinit repede prima
însărcinare încredinţată, care nu este menţionată pe lista lui Neemia (vezi la v. 11) şi acum a
preluat o altă porţiune.
A restaurat cu multă râvnă. Deşi construcţia propoziţiei în limba ebraică este dificilă şi redarea ei
este oarecum nesigură, traducerea KJV pare să fie cea mai bună.

~ 17 ~
 Poarta casei. Menţionarea "uşii" poate să dea de înţeles că locuinţa lui Eliaşib era prea mare
pentru a servi satisfăcător ca semn definitoriu. Observaţia aceasta relevă faptul că reşedinţa
marelui preot era amplasată la sud de Templu, aproape de zidul de est.

21 A urmat Meremot, fiul lui Uria, fiul lui Hakoţ, care a restaurat o altă parte a
zidului, adică de la poarta casei lui Eliaşib până la capătul casei lui Eliaşib.
Meremot. Prima porţiune a lui este amintită în vers. 4. A doua "parte" nu se poate să fi fost prea
mare, întrucât lungimea ei a fost, pe cât se pare, doar o porţiune din casa marelui preot.

22 După el, preoţii din împrejurimile Ierusalimului au restaurat următoarea parte.

Preoţii. Aceşti bărbaţi, identificaţi mai specific ca oameni "din împrejurimile Ierusalimului" ["din
câmpie" KJV], ebr. kikar, trebuie să fi deţinut proprietăţi în partea inferioară a văii Iordanului.
Kikkar se referă de obicei la regiunea din apropiere de Ierihon.

23 Apoi următoarea parte a fost restaurată de Beniamin şi Haşub, chiar în dreptul

caselor lor, iar Azaria, fiul lui Maaseia, fiul lui Anania, a restaurat zidul de lângă
casa sa.
Azaria. Azaria era preotul care a împărţit cu Ezra misiunea de a citi şi a explica Legea(cap. 10,2).
Mai târziu, a luat parte la sfinţirea zidului (cap. 12,33).

24 După ei, o altă parte a zidului a restaurat-o Binui, fiul lui Henadad, cea din
dreptul casei lui Azaria până la unghi şi până la colţ.
Până la unghi. Nici unghiul şi nici colţul menţionate aici nu pot fi amplasate, dar privind harta
Ierusalimului (vezi p. 406) se poate vedea că zidul de răsărit nu mergea nici pe departe în linie
dreaptă, aşa cum au scos la iveală săpăturile arheologice.

25 Palal, fiul lui Uzai, a restaurat următoarea parte în dreptul unghiului şi a turnului
care iese în afară din palatul de sus al regelui, aproape de curtea temniţei. După el,
Pedaia, fiul lui Paroş,
Turnului[…de sus-trad. Cornilescu;Casei de sus, KJV.] În ebraică nu e sigur dacă cuvântul tradus
"sus" descrie un "turn" sau o "casă". Cei mai mulţi comentatori îl ataşează cuvântului "turn".
"Casa de sus a împăratului" (KJV), din partea de nord a domeniului Templului, probabil că nu e
nimic altceva decât vechiul palat al lui David, care era cândva amplasat în acest cartier al cetăţii,
în timp ce palatul lui Solomon a fost construit pe dealul de nord-est. Palatul lui David, ca şi cel al
lui Solomon (Ieremia 32,2), ar fi putut avea în mod firesc propria lui temniţă.De la temniţa aceasta
a venit numele de "poarta temniţei".

26 şi slujitorii de la Templu, care locuiau în Ofel g(Vezi nota de la 2 Cron. 27:3; şi

în v. 27), au restaurat zidul până în dreptul Porţii Apelor, înspre răsărit şi până la
turnul care iese în afară.

În Ofel[Pe deal-trad.Cornilescu;În Ofel, KJV.] Ofel pare să fi fost numele porţiunii de nord a
dealului estic, adică locul cetăţii lui David, învecinându-se cu limitele sudice ale domeniului
Templului. Aici locuia o mare parte din personalul Templului, chiar şi pe vremea lui Hristos.
Porţii Apelor. Aceasta trebuia să fi fost o poartă în zidul de est, care era deasupra izvorului
Ghihon din Valea Chedron, numită aşa datorită faptului că apa de la izvor era adusă înăuntru prin
această poartă.

~ 18 ~
 Turnul care iese în afară. Acesta s-ar putea să fie turnul ale cărui ruine au fost dezgropate de
arheologii englezi, între anii 1923-1925, sus, deasupra Izvorului fecioarei (Ghihon) din Valea
Chedron.

27 Au urmat oamenii din Tekoa care au restaurat o altă parte a zidului, începând din
dreptul marelui turn care iese în afară şi până la zidul Ofelului.
Oamenii din Tekoa. Vezi la vers. 5.

28 Preoţii au restaurat partea de deasupra a Porţii Cailor, fiecare în dreptul casei

sale.
Porţii Cailor. Plasarea Porţii cailor reiese din 2 Cronici 23:15, comparat cu 2 Regi 11:6, care
arată nu trebuie să fi fost departe de Templu şi de palatul regal, în timp ce o comparaţie între
Neemia 3,27.28 indică faptul că ea se afla în vecinătatea zidului Ofelului şi s-ar putea considera
potrivit să aparţină acestuia. Probabil era amplasat la colţul sud-estic al domeniului Templului, pe
pantele Muntelui Moria.

29 A urmat Ţadok, fiul lui Imer, care a restaurat în dreptul casei lui, după care
Şemaia, fiul lui Şecania, păzitorul Porţii de Răsărit, a restaurat şi el.
Ţadok. Probabil căpetenia grupării preoţeşti a lui Imer (Ezra 2,37).
Şemaia. Şemaia, fiul lui Şecania, păzitorul porţii de răsărit, nu poate fi identificat cu Şemaia din
1 Cronici 3:22, un descendent direct al regelui David.
Porţii de Răsărit. Probabil o poartă a Templului, în zidul de răsărit, identificată de unii ca fiind
Poarta cailor din v. 28. Şemaia este menţionat ca păzitor al porţii de răsărit şi nu ca dregător al ei.
E, deci, posibil ca poarta să fi fost întreagă şi să nu fi avut nevoie de reparaţii. Nu se indică locul
unde a lucrat el. Probabil era unul dintre preoţi (vezi cap. 12,6).

30 Au urmat Hanania, fiul lui Şelemia, şi Hanun, al şaselea fiu al lui Ţalaf, care au
restaurat o altă parte a zidului. După ei a urmat Meşulam, fiul lui Berechia, care a
restaurat în dreptul chiliei lui.
Hanania. Probabil preotul care a luat parte la sfinţirea zidului (cap. 12,41).
Meşulam. Vezi la vs. 4.

31 A urmat Malchia, unul dintre aurari, care a restaurat până în dreptul caselor
slujitorilor de la Templu şi ale negustorilor, până în dreptul Porţii de Control şi până
la odaia de deasupra colţului,
Dintre aurari[argintari-trad. Cornilescu]. Vezi la v. 8.
Caselor slujitorilor. [Locul Netinimilor, KJV.] Întrucât netiniţii [slujitorii] locuiau în Ofel (v. 26),
acest "loc al netiniţilor" trebuie să fi fost o clădire de odăi legate de Templu.
Negustorilor. "Locul" ["casele"] indicat aici pare să nu fi fost locuinţa negustorilor, ci un depozit
de mărfuri, poate pentru mirodeniile sau tămâia necesare în slujba Templului.
Porţii de Control[Mifcad-trad. Cornilescu]. Ebr. miphqad, tradusă şi "înscriere" sau "sumă"
["numărul" sau "numărătoare"] (2 Samuel 24,9; 1 Cronici 21,5) şi "poruncă" (2 Cronici 3,13). Aici
pare să fie numele unui anumit loc din domeniul Templului, ca în Ezechiel 43:21, unde este redat
prin "loc anume". Unii comentatori au sugerat că "poarta Mifcad" era numită aşa pentru că ducea
la locul anume al domeniului Templului, la care se referă Ezechiel. Întrucât chestiunea aceasta n-a
fost încă elucidată, este preferabil să folosim mai departe varianta numelui acestei porţi ca în KJV.
Ea trebuie să fi fost amplasată în partea de nord a zidului estic al Templului şi se poate să fi fost
aproape de actuala "Poartă de Aur" de la Haram esh-Sherîf.

~ 19 ~
32 iar de la odaia de deasupra colţului până la Poarta Oilor au restaurat aurarii şi
negustorii.

Poarta Oilor. Vezi la v. 1. Conturul zidului este complet.

Vezi imaginea următoare

NOTĂ SUPLIMENTARĂ LA CAPITOLUL 3

Pentru a înţelege pe deplin relatarea investigaţiei nocturne efectuate de Neemia asupra zidurilor
ruinate (cap. 2,13-15), a construirii zidului (cap. 3) şi a sfinţirii zidului (cap. 12,27-43), este
necesară cunoaşterea topografiei Ierusalimului.
Harta de la p. 406 prezintă câteva dealuri şi văi din Ierusalim sau din imediata vecinătate a
acestuia. Înconjurând Ierusalimul pe la apus, se află valea Hinom, pe care seînalţă dealul apusean
al cetăţii. Mergând de-a lungul dealului apusean pe la nord, valea se îndreaptă spre est pentru a
întâlni Valea Chedron, la izvorul En-Rogel, acum numitFântâna lui Iov sau a lui Neemia (600 m
deasupra nivelului mării). La răsărit de dealul apusean şi între el şi Muntele Moria şi Muntele
Sion, cele două dealuri răsăritene, se află Valea Tyropoeon (a Brânzarilor). Numele acestei văi
menţionate în Biblie este dat de Iosif Flavius. A treia vale principală este Valea Chedron, care
desparte dealurile răsăritene ale cetăţii de Muntele Măslinilor. În mijlocul acestei văi se află
izvorul nesecat Ghihon (625 m), numit Izvorul fecioarei.
Dealul apusean, greşit numit din timpuri medievale Sion, este dealul cel mai înalt al
Ierusalimului (757 m). Dealul Templului, Muntele Moria, este următorul ca înălţime (728 m), în
timp ce dealul de sud-est coboară de la Dealul Templului la 624 m, în partea lui cea mai sudică.
Vechea părere că cetatea lui David era situată pe dealul apusean, reflectată în numele lui
tradiţional de Sion, a fost de multă vreme abandonată. Cercetările arheologicedin ultimii 75 de ani
au arătat lămurit că vechea cetăţuie a iebusiţilor, mai târziu Cetatea lui David sau Sion, era
amplasată pe dealul sud-vestic.
La origini, zidul cetăţii înconjura numai citadela, amplasată pe dealul de sud-est de către primii
colonizatori datorită apropierii ei de cel puţin două izvoare, Ghihon, în Valea Chedron, şi En-
Rogel, la punctul de întâlnire dintre văilor Chedron şi Hinom. Este posibil ca un al treilea izvor
care nu mai curge, "Izvorul balaurului" din Neemia2,13, să fi fost în Valea Tyropoeon sau în
partea apuseană a Văii Hinom.
Solomon a construit Templul pe dealul de nord-est, Moria, iar în spaţiul dintre acesta şi cetatea lui
David şi-a zidit propriul palat. În felul acesta, cetatea avea o formă alungită. Mulţi cercetători au
socotit că dealul apusean a fost inclus în sistemul de apărare al cetăţii, la o dată timpurie, poate în
timpul domniei lui Solomon.
Din 1967 de când s-au făcut săpături arheologice extinse sub conducerea arheologilor erei,
cunoştinţele noastre legate de Ierusalim au crescut considerabil. Doardescoperirea unei secţiuni
din partea de vest a zidului vestic de către prof. N. Avigad, menţionată mai sus, este cu adevărat
potrivită cu studiul nostru prezent. Cele mai multedescoperiri făcute în perioada următoare
războiului de şase zile privesc cetatea irodiană, cetatea cu care Isus a fost atât de familiar în timpul
lucrării Lui de început.
Totuşi, o parte din zidul construit de Neemia a fost identificat de K. Kenyon, în timpul
excavaţiile pe care ea le-a făcut pe panta estică a dealului sud-estic, deasupraIzvorului Ghihon.
Aceasta descoperire arată că, cel puţin în acest punct, zidul lui Neemia n-a urmat cursul zidului
anterior, ci a fost construit mai sus, aproape de creastadealului,şi mai spre vestul zidului pre-exilic.
Dacă s-a procedat l-a fel şi în alte părţi ale cetăţii, dimensiunea Ierusalimului lui Neemia a fost
considerabil mai mică decât a cetăţii anterioare.
Deşi descoperirile lui N. Avigad şi K. Kenyon ne-au oferit informaţii multe şi foarte folositoare,
noi suntem mai mult sau mai puţin în întuneric cu privire la linia urmată de zidurile cetăţii în
timpurile Vechiului Testament, ştiind atât cât ne permit detaliile cunoscute.

~ 20 ~
 Este sigur că cetatea lui David a avut ca limită dealul de sud-est şi că Solomon a extins cetatea
spre nord, incluzând teritoriul care acum este cunoscut sub numele deHaram esh-Sherif. Pe acest
deal de nord, cunoscut şi ca Dealul templului, au fost ridicate structurile Templului şi ale palatului
regal. Nu se ştie încă dacă cetatea s-a întins spre vest în acea vreme şi dacă da, cât anume, deşi
este sigur că după 700 î.Hr. o parte din dealul vestic a fost înglobat între zidurile cetăţii şi că
cetatea Ierusalimului a păstrat această întindere până când a fost distrusă de Nebucadneţar.
Deoarece nu se cunosc dimensiunile cetăţii lui Neemia, harta de la p. 406 prezintă două
posibilităţi, cu două posibile locaţii pentru Dealul principal, Turnul cuptoarelor,Poarta văii şi
Poarta gunoiului. Dacă Neemia a refăcut Ierusalimul, în ansamblu, în dimensiunile lui pre-exilice,
este inclus teritoriul înglobat de zid în est şi indicat pe hartă prin linii întrerupte. Pe de altă parte,
este posibil ca cetatea lui Neemia, cu o populaţie post-exilică mică, să se fi limitat la dimensiunile
Ierusalimului lui Solomon. În acest caz, zidurile lui respectă, aproximativ, ruta indicată de linii
negre groase de pe harta p. 406.
În timpul săpăturilor realizate de prof. N. Avigad în 1970 şi 1971, a fost descoperită o porţiune
curbă de 40 m lungime a zidului cetăţii pre-exilice - marcată pe harta dela p. 406 cu o linie neagră
- care demonstrează că porţiuni din dealul de vest au fost înglobate în cetatea pre-exilică.
Săpăturile au datat această porţiune descoperită de curând ca fiind din jurul anului 700 î.Hr., care -
dacă este corectă - face din împăratul Ezechia constructorul ei (vezi Israel Exloration Quarterly,
22 [1972], 193-195). Faptul că acest împărat al lui Iuda a fost angajat în construirea şi întărirea
fortificaţiilor Ierusalimului este atestat în 2 Cronici 32,5. Totuşi, nu se ştie dacă zidurile lui
Neemia respectă cu exactitate cursul zidului pre-exilic.
Partea de vest a cetăţii, numită Mishneh, este amintită în 2 Împăraţi 22,14 (RSV). Construirea ei
în timpul împăratului Ezechia a dublat probabil dimensiunea cetăţii împrejmuite anterioare.

Comentarii Ellen G. White:

1�
PK 638
5.28�
PK 639
28-30�
5T 342

~ 21 ~
Capitolul 4
Reacţii duşmănoase

1 Când Sanbalat a auzit că reconstruim zidul, s-a mâniat şi s-a supărat foarte tare. I-a
batjocorit pe iudei,
Sanbalat. Vezi la cap. 2,10. Sosirea lui Neemia şi pregătirile pentru rezidirea zidului au constituit
o pricină de tulburare pentru Sanbalat şi aliaţii lui cei răi, dar când lucrarea de clădire propriu-zisă
a început, n-au mai putut să se stăpânească.

2 zicând rudelor sale şi oştirii Samariei: – Ce fac amărâţii aceştia de iudei? Vor
reface ei zidul? Vor aduce ei jertfe? Vor isprăvi ei vreodată? Vor da ei viaţă unor
pietre acoperite de grămezi de moloz şi arse de foc?
Oştirii Samariei. Se pare că că provincia Samaria avea o oştire, iar comandantul şef era Sanbalat.
Având dovezi documentare la îndemână, care arată că Sanbalat era guvernator al Samariei (vezi la
cap. 2,10), nu mai pare ciudat să-l găsim descris drept şef militar.

3 Amonitul Tobia, care era în preajma lui, a zis: – Şi chiar de zidesc, până şi o
vulpe, dacă se va sui pe el, le va putea dărâma zidul lor de piatră!
Tobia. Vezi la cap. 2,10. Ca şi în ocaziile precedente, el pare să fi întâlnit pe Sanbalat pentru a
discuta ce urmau să facă acum, când iudeii începuseră, de fapt, să construiască.

4 „Ascultă-ne, Dumnezeul nostru, căci suntem dispreţuiţi! Fă să cadă jignirile lor

asupra capului lor şi dă-i pradă unei ţări în care să fie captivi!
Ascultă-ne, Dumnezeul nostru. Rugăciunea era pentru Neemia mai degrabă o deprindere decât o
manifestare neaşteptată a unei emoţii puternice (vezi cap. 5,19; 6,9.14; 13,14.22.29.31). Aşa cum,
într-o rugăciune anterioară, el a folosit se pare cuvinte luate din Daniel (vezi la cap. 1,5), el
împrumută acum limbajul lui Ieremia (ultima parte din Neemia 4,4; cf. Ieremia 12,3; 17,18 şi
18,21.22; şi prima parte din Neemia 4,5; cf. Ieremia 18,23).

5 Nu le acoperi vina şi nu le şterge păcatele dinaintea Ta, căci i-au jignit a(Sau:
Ţi-au stârnit mânia înaintea celor ce zidesc!) pe cei ce zidesc!”
6 Am continuat să reconstruim zidul şi l-am ridicat până la jumătate din înălţimea
lui, iar poporul lucra cu inimă.
Până la jumătate din înălţimea lui. Potrivit cu cap. 3, multe cete de lucrători erau ocupate
simultan în diferite puncte ale zidului. Expresia "până la jumătate" trebuie să însemne jumătate din
înălţime, nu din circumferinţă. În plus, se declară că zidul "a fost isprăvit". Doar interpretarea
aceasta este compatibilă cu observaţia următoare, conform căreia "spărturile începeau să se
astupe" (v. 7). Acest progres rapid se datora faptului că "poporul lucra cu inimă".

7 Când Sanbalat, Tobia, arabii, amoniţii şi aşdodiţii au auzit că restaurarea zidurilor

Ierusalimului avansează şi că spărturile începeau să-i fie astupate, s-au mâniat foarte
tare.

Arabii. Trei naţiuni învecinate se aliază acum cu samaritenii împotriva iudeilor. Arabii erau
conduşi de Gheşem (cap. 2,19), iar amoniţii de Tobia (cap. 2,10). Locuitorii cetăţii şi vecinătăţii

~ 22 ~
Asdodului, în regiunea de litoral al Filistiei, au fost probabil încurajaţi de Sanbalat din Samaria să
reînvie vechea lor ură faţă de Iuda.
Restaurarea zidurilor. Propoziţia astfel introdusă spune literal că "a avut loc o vindecare a
zidurilor Ierusalimului". Tabloul este acela de refacere a cărnii pe o rană care se vindecă.

8 S-au aliat cu toţii ca să vină să lupte împotriva Ierusalimului şi să-i facă

stricăciuni.

S-au aliat cu toţii. [Au conspirat toţi, împreună, KJV.] LXX şi Vulgata spun: toţi au fost "adunaţi
împreună". Este evident că aceşti traducătorii au presupus că, având în vedere ce avusese loc deja,
nu era necesar să se creadă că doar acum s-a format o conspiraţie (vezi cap. 2,19.20; 4,1-3).
Potrivit cu LXX, conducătorii opoziţiei au strâns o oştire considerabilă, cu scopul de a ataca
Ierusalimul, aşteptându-se probabil că o desfăşurare de forţe avea să-i înspăimânte pe constructorii
paşnici şi să-i facă să oprească lucrarea.
Să-i. Ebr. lo, literal "lui" sau "i". Afirmaţia este obscură. Dacă se referă la cetatea Ierusalim, ar
trebui să aibă finalul feminin lah, iar dacă se referă la Neemia, ar trebui să spună li, "mie", "mi".
Expresia ar putea fi tradusă: "să mă" (sau să "o", dacă e vorba de cetatea) pună în confuzie".

9 Ne-am rugat Dumnezeului nostru şi am pus o strajă ca să ne apere de ei zi şi

noapte.

Am pus o strajă. Ca orice conducători înţelepţi, Neemia s-a informat cu privire la mişcările
vrăjmaşului. Pentru a fi pregătit în cazul unui atac prin surprindere, el a pus o strajă ziua şi
noaptea, fără îndoială, în avanposturi, la o oarecare depărtare de zidurile cetăţii. Ei erau
credincioşi şi se încredeau în ocrotirea divină, dar aceasta nu-i împiedica să facă tot ce le stătea în
putere. Efortul omenesc trebuie unit cu puterea divină.

10 Însă cei din Iuda ziceau: „Puterea cărăuşilor slăbeşte, iar molozul este mult. Nu
vom putea să reconstruim zidul!”

Cei din Iuda ziceau. Îndatoririle de pază atentă şi munca neîncetată apăsau greu asupra poporului
şi-l descurajau.
Plângerea lor este exprimată sub formă poetică şi poate că a fost o cântare compusă şi cântată de
purtătorii de poveri. În ebraică, constă din 10 cuvinte, două propoziţii de câte două rânduri fiecare.
Ultimele cuvinte ale rândului întâi şi al treilea rimează, şi, la origine, este posibil să fi rimat şi al
doilea cu al patrulea. Următoarea traducere reprezintă o încercare de a reda gândul original, în
formă poetică:
Prea slabă-i puterea cărăuşilor
Şi prea mult e molozul;
Iar noi nu suntem în stare
Să refacem zidul.

11 Totodată duşmanii noştri ziceau: „Nu vor şti şi nu vor vedea nimic până în clipa
când vom ajunge în mijlocul lor! Îi vom ucide şi vom face astfel să înceteze
lucrarea!”

Nu vor şti. Descurajarea a sporit prin vestea venită de la vrăjmaşi că plănuiau să atace cetatea
prin surprindere şi să-i omoare pe lucrători. Faptul că Neemia redă însufleţit ce spuneau iudeii şi
vrăjmaşii lor (v. 10.11) reflectă forţele cu care el, în calitate de conducător, avea să lupte. Cea mai
slabă ezitare din partea lui ar fi dus la oprirea lucrării.

~ 23 ~
12 Iudeii care locuiau în preajma lor au venit de 10 ori şi ne-au înştiinţat despre
toate locurile prin care aceştia urmau să vină împotriva noastră.
Prin care aceştia urmau să vină împotriva noastră. [De unde aveau să se întoarcă la noi, KJV.]
Ebraica acestei propoziţii este neclară. O neînsemnată transpoziţie a literelor unui cuvânt ebraic dă
varianta RSV a întregii afirmaţii: "Din toate părţile unde trăiesc şi se vor urca împotriva noastră".
Aceasta cel puţin dă sens propoziţiei şi este potrivită cu contextul. În felul acesta, sensul versetului
12 pare să fie că mişcările ostentative de trupe ale vrăjmaşului şi veştile despre un atac iminent, pe
care le făceau intenţionat să circule, i-au înspăimântat pe iudeii care trăiau la hotarele Iudeii şi
poate pe unii chiar de pe teritoriul vrăjmaş ca să fugă la Ierusalim spre a fi la adăpost. Ei au adus
raportul alarmant că vrăjmaşii lor erau pe punctul de a ataca din toate părţile; Sanbalat şi
samaritenii din nord, amoniţii din est, arabii de la sud şi filistenii (aşdodienii) din vest (vezi
PK 642). Expresia "de 10 ori" subliniază tonul grav folosit de refugiaţii în raportul şi efectul
devastator pe care acesta l-a avut asupra lucrătorilor. Sanbalat conta pe un război al nervilor, care
să-i facă pe iudei să înceteze activitatea din cauza spaimei.

13 Prin urmare, i-am pus pe unii din popor de-a lungul porţiunii mai joase a zidului,
în locurile libere din spatele lui, aşezându-i, potrivit clanurilor lor, cu săbiile, suliţele
şi arcurile în mâini.
I-am pus…de-a lungul porţiunii mai joase.Prima parte a v. 13 este obscură. Se pare că la punctele
mai vulnerabile de-a lungul zidului, unde atacurile erau mai probabile, Neemia a postat oameni
înarmaţi, în poziţii vizibile, cu speranţa de a anticipa un atac. Gruparea oamenilor pe familii tindea
să imprime în fiecare dintre ei simţământul că luptau pentru propriile lor rude. Este posibil că
vrăjmaşul ocupase deja poziţii opuse părţilor "cele mai de jos" sau mai vulnerabile ale zidului care
creştea repede şi simulase că face pregătiri să atace, atunci când acţiunea promptă a lui Neemia
le-a zădărnicit planul, arătând lămurit că iudeii erau gata să lupte, dacă era necesar.

14 După ce m-am uitat la toate acestea, m-am ridicat şi le-am zis nobililor,
dregătorilor şi celorlalţi din popor astfel: „Nu vă temeţi de ei! Aduceţi-vă aminte de
Stăpânul, Cel Care este mare şi înfricoşător, şi luptaţi pentru rudele voastre, pentru
fiii voştri, pentru fiicele voastre, pentru soţiile voastre şi pentru casele voastre.”
M-am uitat. Pare să fie indicată o ocazie specială, poate într-un moment când aliaţii ostili îşi
uniseră forţele şi înaintau. Acest scurt, dar mişcător apel pare să fi fost făcut în aşteptarea unui atac
iminent. Faptul că nu a urmat nici o ciocnire pare să arate că atunci când vrăjmaşii s-au apropiat şi,
de la o oarecare distanţă, i-au văzut pe iudei aşteptându-i în perfectă ordine şi bine înarmaţi, s-au
retras. Nu e clar dacă intenţionau sau nu să lupte cu adevărat.

15 Când duşmanii noştri au auzit că am fost înştiinţaţi, Dumnezeu le-a zădărnicit

planurile, astfel încât ne-am putut întoarce cu toţii la zid, fiecare la lucrarea lui.
16 Din ziua aceea, jumătate din slujitorii mei lucrau, iar cealaltă jumătate dintre ei
erau înarmaţi cu suliţe, cu scuturi, cu arcuri şi cu platoşe. Conducătorii se aşezaseră
înapoia întregii case a lui Iuda,
Slujitorii mei. [Slujitorii mei, KJV.] Probabil membrii suitei personale a lui Neemia, iudei puşi la
dispoziţia guvernatorului. Lista din cap. 3 dă de înţeles că lucrarea a fost începută de evreii din
Iudea. Dar când situaţia a devenit mai încordată şi mai dificilă, Neemia a trimis pe proprii săi
asistenţi la lucrarea de construcţie şi pe propria sa gardă personală, la postul de pază.
Căpeteniile se aşezaseră înapoia. Probabil fruntaşii. Oamenii aceştia stăteau "înapoia" lucrătorilor
pentru a dirija lucrarea lor şi pentru a-i conduce în apărarea cetăţii, dacă vrăjmaşul ar fi riscat să
atace.

~ 24 ~
17 care reconstruia zidul. Cei ce purtau poverile, cu o mână lucrau, iar cu cealaltă
ţineau arma.
Care reconstruia zidul. Această propoziţie aparţine verstului 16 şi explică despre care membri ai
"întregii case a lui Iuda" era vorba.
Cei ce purtau. Nu o grupă de lucrători diferită de cei care "duceau" poverile, aşa cum se spune
clar în ebraică. Înţelesul este că purtătorii de poveri erau încărcaţi în aşa fel încât să poată să-şi
poarte povara cu o mână, iar mâna cealaltă să fie liberă ca să poarte o armă. În caz de atac, fiecare
om era astfel pregătit, lăsând doar jos povara sa.

18 Fiecare ziditor îşi avea sabia încinsă la brâu în timp ce zidea. Cel ce suna din
trâmbiţă stătea lângă mine.
Fiecare…în timp ce zidea. [Ziditorii, KJV.] Întrucât ziditorii aveau nevoie de ambele mâini
pentru munca lor, ei purtau săbii la cingătoare şi, în acest fel, erau gata să meargă la luptă
împotriva vrăjmaşilor lor, în clipa în care erau înştiinţaţi.
Cel ce suna din trâmbiţă. În scenele asiriene şi egiptene care prezintă scene de război, cei care
cântau de trâmbiţă sunt înfăţişaţi ca trâmbiţaşi, care dădeau semnalul de luptă.

19 Le-am zis nobililor, dregătorilor şi celorlalţi din popor: „Lucrarea este mare şi
întinsă, iar noi suntem împrăştiaţi pe zid, departe unii de ceilalţi.
Împrăştiaţi pe zid. După cum reiese din distribuirea lucrului din cap. 3, constructorii erau
împrăştiaţi pe întregul contur al zidurilor, aşa că, în orice punct, ar fi fost în mod normal o mică
grupă de oameni.

20 În locul în care veţi auzi sunetul trâmbiţei, acolo să vă alăturaţi nouă. Dumnezeul
nostru va lupta pentru noi!”
Dumnezeul nostru va lupta pentru noi. Încrederea lui Neemia în ajutorul divin era contagioasă. El
însuşi a lăsat un exemplu nobil nu numai pentru contemporanii săi, dar şi pentru noi, în lupta
noastră morală cu puterile răului. Putem fi siguri că Dumnezeu va lupta pentru noi când lucrăm
plini de râvnă pentru înaintarea lucrării Sale, când încercăm să biruim pe Satana, păcatul şi
mândria şi când motivaţia noastre este curată, încrederea noastră, puternică, iar armele noastre,
nepătate.

21 Am continuat să facem lucrarea cu jumătate dintre ei înarmaţi cu suliţe, din zorii

zilei până la ivirea stelelor.
Am continuat să facem lucrarea. Un rezumat al v. 16-20.
Până la ivirea stelelor. Construcţia a înaintat din zori şi până la amurg; oamenii lucrând cu sârg
ca să-şi termine lucrarea. Având în vedere faptul că forţele vrăjmaşe stăteau la pândă prin
împrejurimi, rapiditatea era cea mai importantă. Fiecare piatră aşezată sporea siguranţa cetăţii.
Schimburi de noapte nu prea erau posibile în vremurile străvechi, dar se folosea la maximum
fiecare moment al zilei.

22 Tot în perioada aceea am mai zis poporului: „Fiecare om să înnopteze la

Ierusalim împreună cu sluga lui, ca să ne slujească drept strajă noaptea, iar ziua să
poată lucra!”

Să înnopteze la Ierusalim. Mulţi oameni locuiau în afara Ierusalimului şi probabil se obişnuiseră

să se reîntoarcă în satele lor la sfârşitul fiecărei zile. Acum li s-a cerut să rămână în interiorul
cetăţii pentru un plus de ocrotire. Însuşi faptul că erau acolo şi se ştia că sunt acolo avea scopul să

~ 25 ~
prevină un atac. Dacă vrăjmaşul ar fi atacat noaptea, ei să fie disponibili şi în stare să-şi
îndeplinească misiunea de a apăra ce au lucrat.

23 Şi nu ne-am mai dezbrăcat de haine, nici eu, nici rudele mele, nici slujitorii mei
şi nici bărbaţii care stăteau de strajă înapoia mea. Iar când mergeau la apă, fiecare
avea arma la el. b(Sensul frazei în ebraică este nesigur)

Rudele mele. Probabil că este vorba despre fraţi adevăraţi, de sânge. Faptul că Neemia avea fraţi
reiese din cap. 1,2 şi că unul dintre ei, Hanani, îl însoţise la Ierusalim, se observă din cap. 7,2.
Când mergeau la apă, fiecare avea arma la el. [Le scoteau pentru spălat, KJV.] Însemnătatea
expresiei ebraice tradusă astfel este obscur. Literal, ea spune: "fiecare arma a sa apa". Traducerea
KJV este luată din Vulgata, care aici este mai mult o interpretare decât o traducere. LXX omite cu
totul această afirmaţie. RSV spune: "fiecare îşi păstra arma în mână." Unii au modificat ultimul
cuvânt ebraic pentru ca afirmaţia să spună: "la fiecare, arma sa era în dreapta sa." Alţii au încercat
să explice cuvintele ebraice aşa cum sunt, interpretând că pasajul spune: "arma fiecăruia era apa
lui", adică armele erau un înlocuitor pentru apă sau că singura baie a unui om era arma lui. Potrivit
acestei interpretări, pasajul este idiomatic, poate o expresie folosită pentru a descrie rigorile unei
campanii. Conform altor expuneri propuse, lucrătorii nu-şi scoteau îmbrăcămintea "nici ziua, nici
noaptea" sau "fiecare se ducea cu arma sa la apă".

Comentarii Ellen G. White: 1-23PK 641-645;1�;�;3T 574;1.2�;�;PK 641;3�;�;PK 642;

4�;�;3T 574;6�;�;Ed 286;6-8�;�;PK 642;7.8�;�;3T 571;9�;�;PK 659; 3T 572;9.10.12-
18�;PK 643;10.14�;GC 56;17�;�;AA 597;18�;�;GC 56;20�;�;PK 645;20-23�;PK 644.

~ 26 ~
Capitolul 5
Criza socială şi economică

1 Cei din popor şi soţiile lor au avut o mare plângere împotriva fraţilor lor iudei.
Mare plângere.Nu e sigur când au avut loc unele dintre evenimentele descrise în acest capitol.Nu
toate ar fi putut să aibă loc în timpul construirii zidului, întrucât versetul 14 ajunge cu raportul la
sfârşitul celor 12 ani ai lui Neemia ca guvernator. Cel mult doar v. 1-13 pot fi atribuite timpului
construirii zidului. E adevărat că lucrul neplătit la zid plată avea să-i lipsească pe mulţi de
mijloacele obişnuite de întreţinere. Pe de altă parte, lucrarea s-a încheiat într-un timp prea scurt ca
să producă o situaţie economică grea, de tipul celei descrise aici. Nu există nici o indicaţie în
cadrul relatării situaţia grea a fost legată de munca de reconstruire. Motivele de nemulţumire îşi
aveau rădăcinile mult mai adânc şi se amplificaseră pe parcursul unei lungi perioade de timp, dar
s-a ajuns în criză în timpul construirii zidului (vezi PK 646). În v. 14-19, Neemia dă un raport
despre propria sa conduită cât a slujit ca guvernator al Iudeii (vezi 1 Samuel 12,3-5).
Oamenii se plângeau din cauza sărăciei îngrozitoare. Cei care se plângeau erau săracii poporului,
iar cei învinuiţi erau fraţii lor mai înstăriţi (vezi 2 Regi 24,14).

2 Erau unii care spuneau astfel: – Noi, fiii şi fiicele noastre suntem mulţi. Să ni se
dea grâu, ca să avem ce mânca şi să putem trăi!
Mulţi. Cei care aveau familii numeroase erau primii care se plângeau. Copiii lor numeroşi se
dovedeau a fi nu o binecuvântare, aşa cum erau de obicei consideraţi de către orientali, ci o povară
şi o pricină de mare îngrijorare pentru ei.

3 Alţii ziceau: – Ne punem garanţie ogoarele, viile şi casele, ca să avem grâu în

timpul foametei!
Ca să avem grâu. [Ca să putem cumpăra grâu, KJV.] Poate, aşa cum spune LXX, "de aceea
daţi-ne grâu [cereale]", nu că ei doreau un dar, ci o îmbunătăţire a situaţiei economice care îi
adusese într-o stare deplorabilă.
În timpul foametei. [Din cauza foametei, KJV.] Unii cereau ajutor din cauza foametei, acum
trecute, care-i obligase să-şi ipotecheze ogoarele, viile şi casele. Reclamanţii făceau parte deci
dintr-o clasă care cândva avusese proprietăţi considerabile şi care trăiau în afara oraşului. Situaţia
este asemănătoare cu cea descrisă în Iosua 5,8. Strângerea terenurilor agricole în mâna celor
bogaţi nu era o situaţie nouă.

4 Mai erau încă unii care ziceau: – A trebuit să împrumutăm argint, dându-ne
ogoarele şi viile în schimbul birului imperial.
Birului imperial. Ca şi în cazul altor provincii persane, li se cerea iudeilor plata unui tribut anual,
parte în bani şi parte în natură, către tezaurul persan. În anii obişnuiţi, povara aceasta poate că nu
părea grea, dar în anii slabi, apariţia perceptorului prefigura adesea o stare foarte mizerabilă.
Pentru a plăti taxele oamenii se împrumutau, fără să spere că vor scăpa vreodată de datorii.

5 Deşi suntem carne din carnea fraţilor noştri, iar fiii noştri sunt ca şi fiii lor, iată că
suntem pe cale să ne dăm fiii şi fiicele în sclavie. Câteva din fetele noastre au şi fost
luate în sclavie. Suntem fără putere, iar ogoarele şi viile noastre aparţin altora!

Carne din carnea fraţilor noştri. Aceşti săraci erau oameni ca şi fraţii lor mai bogaţi şi aveau tot
atât de mult nevoie de cele necesare vieţii ca şi aceştia. Proprii lor copii erau la fel de scumpi
pentru ei, cum erau şi copiii celor bogaţi pentru părinţii lor.

~ 27 ~
 O categorie de oameni se plângea că aveau familii atât de numeroase încât era imposibil să le
ofere acestora hrana necesară. O alta se plângea că şi-au ipotecat proprietăţile din cauza foametei.
A treia se plângea au trebuit să recurgă la împrumuturi de bani ca să-şi plătească impozitele, iar o
a patra, că încăpuseră pe mâna unor cămătari hrăpăreţi. Oamenii aceştia nu sufereau din cauza
apăsării din partea tiranilor străini, ci din cauza impunerilor exagerate la care supuşi de proprii lor
fraţi.
Câteva dintre fetele noastre. Cu privire la dreptul legal al taţilor de a-şi vinde fiicele, vezi
Exod 21,7. Mulţi dintre exilaţii întorşi scăpaseră din robia babiloniană doar ca să devină robi
fraţilor lor, şi starea aceasta din urmă părea mai insuportabilă decât prima. În Babilon,familiile
rămăseseră unite, dar acum copiii erau luaţi de la părinţii lor pentru a deveni sclavii conaţionalilor
lor iudei.

6 M-am mâniat foarte tare când le-am auzit plângerea şi cuvintele acestea.
M-am mâniat foarte tare. Pare că litera legii nu fusese călcată decât în chestiunea luării de
dobândă (v. 11), de care oamenii nu se plânseseră.
Faptul că bărbaţii puteau să-şi vândă fiicele, reiese din Exod 21,7. Înrobirea bărbaţilor era
limitată la 6 ani (vezi la Exod 2,2), şi dacă anul jubiliar începea mai devreme de sfârşitul celui
de-al şaselea an, ei erau eliberaţi automat (Levitic 25,10; vezi la Deuteronom 15,12). De asemenea
era permis să se "vândă" (arendeze) terenul (Levitic 25,14-16), dar nu să se transfere pentru
totdeauna (v. 10.13). Totuşi, bogaţii călcaseră spiritul legii, dacă nu litera ei. În vremuri grele din
punct de vedere economic era de datoria lor să-i ajute pe fraţii lor mai săraci, nu să-i asuprească
(v. 14.17). Neemia, rudele lui apropriate şi adepţii lui făcuseră lucrul acesta atât cât le stătuse în
putere (Neemia 5,10.15). Bogaţii, însă, scoseseră toate foloasele cu putinţă în dauna concetăţenilor
lor. Este lesne de înţeles că Neemia, un om capabil de simţăminte puternice când era cazul să
apere dreptatea, putea într-adevăr să fie foarte supărat pe acei profitori lipsiţi de conştiinţă şi de
scrupule.

7 După ce m-am gândit, i-am mustrat pe nobili şi pe dregători, spunându-le: – Voi

împrumutaţi cu dobândă pe fraţii voştri?! Am strâns o mare adunare împotriva lor
Împrumutaţi cu dobândă. Aceasta era o încălcare a legii, care interzicea luarea de dobândă de la
evrei, dar îngăduia luarea ei de la străini (Deuteronom 23,19.20; vezi la Exo. 22,25, Levitic 25,35).
Am strâns o mare adunare. [Am făcut o mare adunare împotriva lor, KJV.] Mustrarea lui Neemia
pare să nu fi avut efect. Nobilii nu dădeau semne că aveau să-şi schimbe conduita. De aceea, a fost
constrâns să aducă problema înaintea poporului, nu pentru că acesta deţinea autoritatea legală. El
conta pe faptul că nobilii se vor ruşina sau se vor teme să continue să-i asuprească pe cei săraci,
din moment ce vor fi mustraţi deschis de către conducătorul civil cel mai mare.

8 şi le-am zis: – Noi, după puterile noastre, am răscumpărat pe fraţii noştri iudei,
care fuseseră vânduţi neamurilor! Iar acum voi vă vindeţi fraţii, ca apoi să ne fie daţi
chiar nouă de vânzare? Ei tăceau, neavând ce să răspundă.
Noi, după puterile noastre, am răscumpărat. Acest "noi" se poate referi fie la cei care se
întorseseră mai recent în comparaţie cu cei care veniseră mai demult, fie la Neemia şi rudele lui în
contrast cu asupritorii bogaţi. Probabil că este vorba de aceştia din urmă. Cuvintele lui Neemia dau
de înţeles că el şi oamenii cu acelaşi suflet ca el cumpăraseră iudei ţinuţi în robie de străini şi-i
eliberaseră. Lucrul acesta el îl făcuse atât cât i-au permis mijloacele.

9 – Ce faceţi voi nu este bine, am mai zis eu. N-ar trebui voi să umblaţi în frică de
Dumnezeul nostru, ca să nu fiţi de ruşinea neamurilor vrăjmaşe nouă?

Am mai zis. Neemia simţea, pe bună dreptate, că nu era de-ajuns să reducă la tăcere pe nobili sau
să-i facă să se simtă ruşinaţi. Era necesar să-i facă să-şi schimbe felul de purtare.
~ 28 ~
10 Atât eu, cât şi fraţii şi slujitorii mei le-am împrumutat argint şi grâu. Să le iertăm
datoria aceasta!
Le-am împrumutat. Literal "le împrumutăm". Legea cerea bogaţilor să dea cu împrumut celor
săraci (Deuteronom 15,7-11) fără camătă (vezi la Exod 22,25). Neemia procedase conform
ambelor prevederi şi acum le cerea altora să facă la fel. A da cu împrumut era o virtute, a cere
camătă era un viciu prin care cel bogat profita de pe urma celui sărac (vezi la Neemia 5,11).

11 Daţi-le înapoi astăzi ogoarele, viile, măslinii şi casele, precum şi a suta parte din
argintul, din grâul, din mustul şi din untdelemnul pe care le-aţi cerut de la ei ca
dobândă.
Daţi-le înapoi. După ce denunţase oprimarea şi afirmase principiile în cauză, Neemia a făcut un
puternic apel la acţiune. El a făcut apel la cei care deţineau pământurile fraţilor lor mai săraci ca
garanţie să le înapoieze de îndată proprietarilor lor (vezi PK 650).
A suta parte. Probabil, a suta parte luată ca dobândă, precum centesima romanilor de pe vremea
lui Cicero, ca plată lunară. Unul la sută pe lună nu era o dobândă mare în comparaţie cu cea plătită
de obicei în Orientul antic. În Babilonia şi Asiria, dobânda obişnuită era de 20-25% pentru argint
şi 33,3% pentru cereale. Texte din sec. VII î.Hr. găsite în Gozan (Tell Halâf), Mesopotamia, arată
o dobândă anuală de 50% pentru argint şi 100% pentru cereale, în acea localitate. În Egipt, ea era
de 12-24% în cursul perioadei ptolemeice (ultimele trei secole î.Hr.), singura din care avem
rapoarte de acest fel. Totuşi, săracii din Iudea trebuie să fi gemut sub povara cametei, chiar dacă o
dobândă de 12% pe an, în Iudea, nu poate fi socotită exorbitantă, când e comparată cu dobânda din
alte ţări.

12 – Le vom da înapoi, au răspuns ei, şi nu vom mai cere nimic de la ei! Vom face
întocmai precum ai zis. Atunci am chemat preoţii şi i-am pus să jure înaintea lor că
vor face precum au promis.
Le vom da înapoi. Apelul convingător al lui Neemia, reafirmarea de către el a principiilor legii
mozaice şi propriul lui exemplu valoros au biruit. Nobilii, fiecare în parte şi toţi laolaltă, au căzut
de acord nu numai să dea înapoi dobânda deja luată, să se abţină de la a mai cere dobândă şi să dea
cu împrumut fraţilor lor mai săraci în armonie cu legea, ci să înapoieze terenurile şi casele
confiscate, care trebuie să se fi ridicat la o valoare considerabilă şi pe care, după litera legii, erau
îndreptăţiţi să le păstreze până la anul de veselie (jubiliar).
I-am pus să jure. Vezi la Ezra 10,5. După ce a fost dat consimţământul cerut, Neemia i-a chemat
pe preoţi şi le-a cerut creditorilor să jure că aderă în mod sincer la înţelegerea făcută. Neemia a
cerut participarea preoţilor, pe de o parte cu scopul de a solemnitate jurământului luat, ca fiind
făcut înaintea Domnului şi pe de altă parte pentru a da declaraţiei valabilitate legală în cazul unei
acţiuni judecătoreşti, dacă lucrul acesta s-ar fi dovedit necesar.

13 Mi-am scuturat mantaua şi am zis: – Aşa să scuture Dumnezeu din familia lui şi
din proprietatea lui pe orice om care nu se va ţine de cuvânt! Aşa să fie scuturat şi
lăsat fără nimic! – Amin! a răspuns toată adunarea şi L-au lăudat pe DOMNUL.
Poporul a făcut întocmai cum a promis.
Mi-am scuturat mantaua. [Poala, KJV.] Cuvântul ebraic tradus "poala" reprezintă poala hainei, în
care uneori erau purtate lucruri. Cuvântul este găsit doar aici şi ca "braţe" în Iosua 49,22. Pentru a
scoate în evidenţă caracterul obligatorie al promisiunii, Neemia a îndeplinit un act simbolic.
Acesta a constat în strângerea veşmântului ca şi când ar fi cărat ceva în el şi în scuturarea şi
golirea acestuia, în momentul când a rostit blestemul din v. 13.
La popoarele din vechime, de puţine lucruri se temeau oamenii aşa de mult ca de ajungerea sub
blestem. Blestemele din Deuteronom 28,16-44 aveau ca scop să-i impresioneze pe cei care ar fi

~ 29 ~
fost ispitiţi să încalce legea. Blestemele scrise deasupra intrării în mormintele împăraţilor asirieni
şi perşi aveau scopul să îngrozească şi să alunge pe eventualii jefuitori. Şi contractele erau la
protejate împotriva încălcării. Blestemul lui Neemia este neobişnuit, dar scopul lui este clar.

14 Din ziua în care am fost numit guvernatorul lor în ţara lui Iuda, adică din al
douăzecilea an al domniei împăratului Artaxerxes şi până în al treizeci şi doilea an al
domniei sale a(martie-aprilie 445 î.Cr. – aprilie 433-aprilie 432 î.Cr.), deci timp de
12 ani, nici eu, nici fraţii mei nu am trăit din veniturile de guvernator.
Am fost numit. [Am fost pus, KJV.] Aici, pentru prima dată, Neemia afirmă lămurit că
autorizaţia lui de a se întoarce şi a reconstrui zidul Ierusalimului era însoţită de numirea lui ca
guvernator al provinciei Iudea. E posibil ca numirea să fi avut loc la scurt timp după aceea. Cei 12
ani ai săi ca guvernator nu au început înainte de luna Nisan, în al 20-lea an al lui Artaxerxe
(cap. 2,1), adică nu înainte de 2 aprilie 444 î.Hr. Termenul acesta de slujbă se va încheia în cel
de-al 32-lea de domnie al lui Artaxerxe, care, conform anului calendaristic al lui Neemia (vezi
p. 109) a început probabil la 25 septembrie 433 şi s-a încheiat la 13 octombrie 432 î.Hr. În cursul
acestui an, a fost rechemat la curtea lui Artaxerxe (cap. 13,6) şi probabil că în acea vreme a fost
scris raportul din cap. 5,14-19, v. 1-13 şi alte părţi ale cărţii.
Veniturile de guvernator. [Pâinea dregătorului, KJV.] În cursul activităţii sale, el nu a pretins
veniturile pe care un guvernator era îndreptăţit să le primească de la supuşii săi; el a acoperit
propriile sale cheltuieli. Prin "fraţii" săi Neemia se referă aici la întreaga lui curte, ca şi la propria
sa familie.

15 Înainte de mine, cei dintâi guvernatori împovărau poporul, luând de la ei pâine şi

vin, în afară de cei 40 de şecheli b(Aproximativ 0,5 kg) de argint. Chiar şi slujitorii
lor asupreau poporul. Eu însă nu am făcut aşa, din frică de Dumnezeu.
Cei dintâi guvernatori. [Guvernatorii dinainte, KJV.] Dintre aceştia, numai unul, Zorobabel, este
cunoscut. Nu este sigur dacă Ezra a fost numit guvernator sau dacă lucra în calitate de însărcinat
special. Neemia se referă probabil la diferiţii guvernatori care se pare că stăpâniseră peste Iudea în
cursul celor 50 sau 60 de ani dintre Zorobabel şi sosirea lui Ezra.
Împovărau. Cuvintele din original sunt tari şi trebuie să fie redate "asupriseră" poporul sau
"fuseseră grei" pentru el. RSV redă: "puneau poveri grele" asupra poporului.
În afară de. Literal "după". Vulgata spune "zilnic". Cea mai mare parte a comentatorilor adoptă
varianta aceasta şi trag concluzia că cheltuielile curţii lui Neemia erau de 40 de sicli pe zi
(334,8 gr, dacă este vorba de siclul uşor) şi nu că se pretinsese 400 de sicli pe an de la fiecare
persoană.
Slujitorii lor asupreau. Servitorii şi funcţionarii inferiori ai unei curţi orientale se foloseau de
poziţia lor pretinzând sume mari de la cei care veneau să ceară aprobare de la oficialităţi. Lucrurile
acestea se petreceau îndeosebi în antichitate, când eunucii şi alţii din suită erau adesea nişte
despoţi îngrozitori. Haman sub Xerxe, Sejan sub Tiberiu şi Narcis sub Claudiu sunt exemple
clasice ale acestei practici.

16 M-am ocupat de lucrarea de restaurare a acestui zid şi nu mi-am c(Câteva mss

TM, LXX, VUL, Siriacă; Cele mai multe mss TM: ne-am, cu referire, probabil, la
Neemia şi la slujitorii săi) cumpărat ogoare. De altfel toţi slujitorii mei erau adunaţi
acolo pentru lucrare.
M-am ocupat de lucrearea. Nu numai că Neemia s-a abţinut să asuprească poporul. De asemenea
el a trăit pe propria lui cheltuială, şi în plus, el şi slujitorii săi personali (întreţinuţi tot pe propria sa
cheltuială) au lucrat neobosit la zid. Felul în care au acţionat Neemia şi slujitorii săi este arătat în
cap. 4:10, 13,15,17.

~ 30 ~
 Nu mi-am cumpărat ogoare. Neemia vrea să spună fie că nu a luat nici un ogor, în schimbul
vreunei datorii, aşa cum făcuseră nobilii (v. 3.11), fie că nu achiziţionase nici o proprietate în nici
un mod atâta timp cât a fost guvernator. Personal, el n-a fost mai bogat, ci mai sărac, după cei 12
ani de slujbă. Purtarea acestor răspunderi au însemnat pentru el jertfă personală.

17 Mai mult, aveam la masa mea 150 de bărbaţi dintre iudei şi dintre dregători, în
afară de cei care veneau dintre neamurile dimprejur.

Aveam la masa mea. Aceasta nu era totul. Neemia nu numai că-şi suportase propriile cheltuieli,
ci manifestase faţă ospitalitatea care era de aşteptat de la un guvernator şi îi hrănise zilnic pe cei
150 de capi de familie care locuiau în Ierusalim (vezi cap. 11,1). În afară de aceşti oaspeţi
obişnuiţi, Neemia mai hrănise la masa sa pe iudeii care veneau cu treburi la Ierusalim din târgurile
Iudeii şi dintre neamurile învecinate. Fără îndoială că Neemia a avut mijloace materiale
considerabile dacă a putut trăi în Ierusalim, timp de 12 ani, în maniera descrisă aici. Faptul că unii
dintre iudeii care au trăit în Babilonia deveniseră foarte bogaţi e atestat de documentele de afaceri
ale firmei "Fiii Murashu", ieşite la iveală prin săpăturile întreprinse la Nippur (vezi p. 65).

18 În fiecare zi mi se pregătea un bou, 6 oi alese şi păsări, iar la fiecare 10 zile se

aducea vin din belşug, de toate felurile. Cu toate acestea, eu nu am căutat să primesc
plată ca guvernator, căci lucrarea apăsa greu asupra acestui popor.

Păsări. Cu toate că găinile nu sunt niciodată menţionate în VT, existenţa lor în Palestina, pe
vremea aceea, este atestată de sigiliul lui Iaazania, găsit la Tell en-Naşbeh în 1932, pe care apare o
imagine cu un cocoş care se luptă. Cea mai veche referire la găini în Egipt datează de pe timpul lui
Tutmose III din sec. XV, când au fost aduse din Siria în ţara de pe Nil. Se poate ca în expresia
colectivă de "păsări" ar fi fost incluşi porumbeii şi gâştele.
Plată ca guvernator. [Pâinea dregătorului, KJV.] Vezi la v. 14.

19 Adu-Ţi aminte de mine, Dumnezeul meu, spre bine, pentru tot ce am făcut pentru
acest popor!

Adu-Ţi aminte de mine, Dumnezeul meu, spre bine. Neemia încheie cu o rugăciune caracteristică
lui (vezi cap. 6,14; 13,22.31).

Comentarii Ellen G. White:

1-19PK 646-652
1-4�
�
PK 646, 647
5-7�
�
PK 648
8�
�
PK 649
9-13�
PK 650

~ 31 ~
Capitolul 6
Planuri de asasinat politic şi denigrare morală

1 Sanbalat, Tobia, arabul Gheşem şi ceilalţi duşmani ai noştri au fost înştiinţaţi că

am reconstruit zidul şi că nu au mai rămas spărturi în el (pe vremea aceea încă nu
pusesem uşile la porţi).
Sanbalat. Despre cei 3 conducători ai conspiraţiei, vezi la cap. 2,10.19.
Nu pusesem încă. Aceasta ar părea să contrazică cele scrise la cap. 3,1.3.6.13 etc. Dar raportul de
la cap. 3 schiţează întregul proiect de reconstrucţie cu scopul de a arăta cine anume răspundea de
diferitele secţiuni şi nu timpul când s-a încheiat lucrarea. Din punct de vedere cronologic, cap. 4-6
sunt, în general, paralele cu cap.3 şi se referă la evenimente care au avut loc în timpul construirii
zidului. Aşezarea porţilor în balamale era, natural, ultimul lucru ce era de făcut.
Vezi harta următoare.

2 Atunci Sanbalat şi Gheşem mi-au trimis următorul mesaj: „Hai să ne întâlnim

într-unul din satele a(Sau: în Chefirim) din valea Ono!” Aveau însă de gând să-mi
facă rău.
Sanbalat şi Gheşem. Tobia nu e amintit. E posibil ca numai 2 dintre vrăjmaşii lui Neemia să fi
fost dispuşi să meargă atât de departe încât să recurgă la violenţă personală. S-ar putea ca Tobia să
fi avut motive să refuze participarea la complot, întrucât era înrudit cu unii conducători iudei.
Ono. Acum Kefr 'Ana, cam la 11 km sud-est de Iafa. Împreună cu cetăţile Lod (Lida) şi Hadid,
forma un district iudeu total înconjurat de teritorii samaritene şi filistene. Acest district iudeu
fusese ales ca loc de întâlnire propus, ca în felul acesta să-l inducă în eroare pe Neemia, dându-i
un fals sentiment de siguranţă. Ar fi fost uşor pentru ei să-l atace pe drum, în timp ce străbătea
teritoriul samaritean pentru a ajunge la Ono.
Să-mi facă rău. Natura răului intenţionat nu poate fi determinat din cuvântul ebraic foarte general
tradus prin "rău", dar e greu de conceput alt scop decât violenţa personală.

3 Le-am trimis mesageri cu următorul răspuns: „Am o mare lucrare de făcut şi nu

pot să vin. De ce să se oprească lucrul cât timp lipsesc ca să vin la voi?”
Nu pot să vin. Neemia răspunde cordial la invitaţia guvernatorilor colegi, dar răspunsul lui nu le
dă nici un motiv să spere că el va ceva. El nici măcar nu catadicseşte să-şi dezvăluie suspiciunile,
poate chiar siguranţa pe care o are cu privire la planurile lor rele.

4 Au trimis acelaşi mesaj de 4 ori şi le-am răspuns la fel.

5 A cincea oară, Sanbalat mi-a trimis mesajul acesta prin slujitorul său, care ţinea în
mână o scrisoare deschisă.
O scrisoare deschisă. Nu se motivează de ce a trecut Sanbalat de la solii verbale la un document
scris. O solie scrisă ar fi putut să aibă un caracter mai oficial şi deci, se presupune, mai eficace.
Scrisoarea era probabil scrisă pe o foaie de papirus, materialul cel mai obişnuit al timpului, folosit
în Palestina. O astfel de scrisoare era de obicei înfăşurată şi cele două capete ale sulului rulate
către mijlocul lui. Apoi era legată o sfoară în jurul sulului şi era aplicat un sigiliu de lut pe nod, în
aşa fel ca acesta să nu poată fi deschis fără să se rupă pecetea. Pe partea din afară era pusă de
obicei adresa. Trimiterea unei scrisori deschise, prin care se aduceau acuzaţii unui slujbaş al
coroanei persane, nu numai că a încălcat legile bunei cuviinţe, dar era şi extrem de ofensatoare. O
"scrisoare deschisă" îi invita pe toţi să citească conţinutul ei, iar scopul trimiterii ei nesigilate

~ 32 ~
trebuie să fi fost acela de a-i alarma pe iudei şi de a-i aţâţa împotriva lui Neemia. Compară cu
purtarea ambasadorilor lui Sanherib (2 Regi 18,27-36).

6 În ea scria: „Se zvoneşte printre popoare – iar Gheşem b(TM: Gaşmu, o variantă a
lui Gheşem) spune la fel – că tu şi iudeii plănuiţi să vă răzvrătiţi şi de aceea
reconstruieşti zidul. Potrivit aceluiaşi zvon, tu plănuieşti să le fii rege
Gheşem[Gaşmu-trad. Cornilescu]. O altă formă a numelui Gheşem (vezi la cap. 2,17). Sanbalat,
aparent, vrea să spună că presupusele zvonuri despre răzvrătirea pusă la cale de Neemia au circulat
printre popoarele înconjurătoare şi au ajuns acum la cunoştinţa lui Gheşem, iar acesta, la rândul
lui, le transmisese lui Sanbalat. Pozând în prieten, Sanbalat se grăbeşte să-l avertizeze pe Neemia
de grava acuzaţie care i se aduce. În unele privinţe, acuzaţia aceasta este asemănătoare cu raportul
pe care iudeii ameninţau să-l facă lui Cezar cu privire la Pilat (Ioan 19,12.13).

7 şi chiar ai pus profeţi să dea de veste despre tine la Ierusalim şi să zică: «Este un
rege în Iuda!» Vezi că lucrurile acestea vor ajunge la cunoştinţa împăratului, aşa că
vino să ne sfătuim!”
Chiar ai pus profeţi. Sanbalat are puţin respect pentru înalta chemare a unui profet. El găsise
aşa-zişi profeţi gata să conlucreze cu el, contra plată, împotriva lui Neemia (vezi v. 12.14). De
aceea, se pare că el considera că toţi profeţii sunt mercenari, la fel ca ai săi (vezi Amos 7,12). Este
posibil de asemenea ca Sanbalat să fi avut acces la profeţii precum cele ale lui Zaharia, pe care fie
le-a înţeles greşit, fie intenţionat le-a interpretat greşit (vezi Zaharia 1,16; 2,5; 6,11; 9,9.10; 12,9;
14,9 etc.).
Să ne sfătuim. Adresând acuzaţii grave împotriva lui într-o "scrisoare deschisă", care putea fi
citită de oricine, Sanbalat a gândit că Neemia va căuta să scape de orice de bănuială care ar plana
asupra sa fiind de acord cu întâlnirea propusă.

8 Atunci i-am trimis următorul răspuns: „Nu sunt adevărate cuvintele pe care le
spui! Tu ai născocit toate acestea!”
9 Ei toţi vroiau să ne înfricoşeze şi îşi ziceau: „Vor lăsa lucrarea din mâini şi ea nu
se va mai face!” „Întăreşte-mi braţele!”, m-am rugat.
Întăreşte-mi braţele [Acum, Dumnezeule-trad. Cornilescu]. Cuvântul "Dumnezeule" nu e în
ebraică, dar pare să fie corect introdus de traducători. Cuvântul acesta face parte dintr-o rugăciune.

10 M-am dus la Şemaia, fiul lui Delaia, fiul lui Mehetabel, care se închisese în casă,
şi el mi-a zis: – Să ne întâlnim la Casa lui Dumnezeu, în mijlocul Templului, şi să
închidem porţile Templului, căci vor veni să te ucidă! Da, noaptea vor veni să te
ucidă!
Şemaia. Nu se ştie nimic mai mult despre acest profet. Cel puţin 5 alţi oameni cu numele acesta
sunt menţionaţi că au trăit pe vremea lui Ezra şi Neemia, dar nici unul dintre aceştia nu poate fi
identificat cu acest Şemaia, fiul lui Delaia.
Se închisese. Propoziţia aceasta nu poate să spună că Neemia l-a vizitat pe Şemaia la el acasă,
fiindcă acesta din urmă nu putea veni la el, sub motivul că era fie necurat din punct de vedere
ceremonial, fie oprit de mâna Domnului sau altceva. Faptul că o astfel de interpretare este
incorectă reiese din propunerea lui Şemaia către Neemia de a-l întovărăşi la Casa lui Dumnezeu.
Urmează de aici că Şemaia s-a închis în propria sa casă ca să dea de înţeles lui Neemia că îşi
simţea ameninţată viaţa. El a căutat astfel să îl determine pe Neemia să fie de acord cu propunerea
sa ca amândoi să scape de cursele întinse fugind în Templu. E de asemenea posibil că Şemaia a

~ 33 ~
intenţionat ca această autoîntemniţare să fie un act simbolic, menit să întărească presupusa lui
solie de la Dumnezeu (vezi Ezra 4,1-10; 12,3-9 etc.). Ambele păreri sunt posibile.
În mijlocul Templului. [Înăuntrul Templului, KJV.] Deosebindu-se de "Casa lui Dumnezeu",
"Templul" înseamnă sanctuarul şi nu o odaie în vreo clădire din cuprinsul domeniului Templului.
Natural, nici unui laic nu-i era îngăduit să intre în Templu (vezi Exod 29,33), iar Neemia ar fi
produs neplăcere lui Dumnezeu şi preoţilor dacă ar fi urmat sfatul lui. Locul sfânt era despărţit de
veranda Templului lui Solomon prin porţi (1 Regi 6,33.34) şi, fără îndoială, aşa a fost şi în cazul
Templul refăcut. Şemaia a sugerat închiderea acestor porţi pentru mai multă siguranţă.

11 – Un om ca mine să fugă?! i-am răspuns eu. Un om ca mine să intre în Templu,

ca să-şi scape viaţa?! Nu voi intra!

Ca să-şi scape viaţa[Să trăiască-trad. Cornilescu;Să-şi scape viaţa, KJV.] Literal, "să trăiască"
(RSV). Neemia avea în gând probabil porunca din Numeri 18:7, că străinul care se va apropia ,
"va fi omorât". Însuşi faptul că Şemaia propunea o un act contrar voii descoperite a lui Dumnezeu
era o dovadă suficientă că el era un profet mincinos (vezi Geneza 3,1-5; Matei 4,3-10).

12 Mi-am dat seama că nu Dumnezeu îl trimisese, ci rostise profeţia împotriva mea,

fiind tocmit de Tobia şi de Sanbalat.

Mi-am dat seama.Neemia nu cunoştea motivul pentru care Şemaia îl invitase să-i facă o vizită
acasă la el. Totuşi, natura soliei l-a demascat pe Şemaia ca fiind un prooroc mincinos, iar acum
Neemia l-a recunoscut ca un impostor. Compară cu experienţa "proorocului bătrân" din
1 Regi 13,11-19.
Tocmit. [Îl năimiseră, KJV.] Faptul că Tobia este amintit aici înainte de Sanbalat şi nu după el
(cap. 2,10.19; 4,7; 6,1) ar putea da de înţeles că această uneltire specială a fost pusă la cale de
Tobia cu sprijinul lui Sanbalat. În alte vremuri, Sanbalat fusese un duşman mai agresiv.

13 El fusese tocmit pentru ca, înfricoşându-mă, să fac după spusele lui şi să

păcătuiesc. Atunci ei mi-ar fi scos nume rău pentru a mă face de ruşine.

Mi-ar fi scos nume rău. Intrarea şi ascunderea lui Neemia în Locul Sfânt ar fi fost o gravă
profanare a Casei lui Dumnezeu. Aceasta ar fi dat prilejul vrăjmaşilor lui să arunce asupra lui
bănuiala că era un om care preţuia puţin poruncile lui Dumnezeu. În acest fel, reputaţia lui înaintea
oamenilor ar fi fost subminat (vezi la v. 11). Cel mai mic semn de frică din partea lui Neemia în
acest timp critic ar fi fost fatal pentru moralul poporului. Influenţa lui Neemia depindea de
caracterul lui. Un singur pas greşit şi el ar fi fost pierdut, iar lucrarea de care era legată inima lui ar
fi ajuns de râpă.

14 „Dumnezeul meu, adu-Ţi aminte de Tobia şi de Sanbalat, precum şi de aceste

fapte ale lor! Adu-Ţi aminte şi de profetesa Noadia, precum şi de ceilalţi profeţi care
au vrut să mă înfricoşeze!”

Noadia. Această profetesă nu mai este menţionată altundeva. Amintind-o împreună cu alţi profeţi
cărora nu li se dă numele şi cu Şemaia (v. 11-13), Neemia dă de înţeles că incidentul relatat în
vers. 10-13 e doar unul din mai multe de acest fel şi că proorocii mincinoşi erau din nou la lucru în
mijlocul poporului, ca şi în perioada premergătoare robiei, ca să-i facă pe ei şi pe conducătorii lor
să nu asculte de glasul adevăraţilor prooroci. Despre lucrarea proorocilor mincinoşi în perioada
pre-exilică, vezi Isaia 9,15; 28,7; Ieremia 27,9.10; 28,9; 29,24-32; Ezechiel 13,2.17; Mica 3,5-11.

~ 34 ~
 Finalizarea construcţiei zidului

15 Zidul a fost isprăvit în a douăzeci şi cincea zi a lunii Elul c(Luna a şasea în

calendarul babilonian, ce corespunde lunilor august-septembrie), în cincizeci şi două
de zile.

Zidul a fost isprăvit. Cu toate că aici nu e menţionat anul, este vorba în mod clar de anul al 20-lea
al lui Artaxerxe (vezi la cap. 2,1). Aceasta corespunde cu celelalte afirmaţii cronologice ale acestei
cărţi. În Nisan (luna I), Neemia primise permisiunea de la împărat să plece la Ierusalim.
Potrivit cu cele din cap. 5,14 şi 13,6, el a fost guvernator în Ierusalim din anul al 20-lea şi trebuie
să fi pornit spre locul acela imediat după primirea autorizaţiei împărăteşti pentru planurile sale.
Dacă aşa stau lucrurile, el a ajuns la Ierusalim în cursul lunii a patra. După 3 zile, el a cercetat
zidul şi, la scurt timp după aceea, a convocat o adunare publică pentru a prezenta planul său de
rezidire a zidului şi pentru a obţine conlucrarea lor (cap. 2,11-17). Se poate ca toate acestea să fi
avut loc în cursul lunii a patra, aşa că începerea lucrării ar putut avea loc fie înainte de sfârşitul
lunii a patra, fie la începutul lunii a cincea. Nu e clar din cuvintele lui cum a socotit Neemia cele
52 de zile, în cursul cărora zidul a fost supus reconstrucţiei. El ar fi putut să socotească perioada
începând cu ziua de reluare a lucrării până la încheierea ei, incluzând Sabatele săptămânale, aşa
încât zilele lucrătoare să fie numai 44 sau 45, sau ar fi putut să spună că erau 52 de zile lucrătoare.
În felul acesta, perioada de activitate ar cuprinde aproape 60 de zile. În primul caz, începutul
lucrării ar fi căzut în primele zile ale lunii Ab (luna a 5-a), în celălalt caz, în ultima parte a lui
Tamuz (luna a 4-a). După calendarul iudaic folosit de Neemia, 25 Elul în anul al 20-lea al lui
Artaxerxe a fost aproximativ 21 septembrie, 444 î.Hr.
Unii comentatori au susţinut că 52 de zile nu oferă timp suficient pentru a rezidi zidul. Ei au
preferat să accepte cei doi ani şi patru luni daţi de Iosif Flavius (Antiquities, xi. 5. 8) ca o lungime
de timp mai corespunzătoare. Totuşi, nu e necesar să se respingă cifra biblică pentru a o favoriza
pe cea a lui Iosif Flavius, deoarece: (1) lucrarea lui Neemia nu era o lucrare completă de rezidire a
zidului, ci în multe părţi numai lucrări de reparaţie (vezi la cap. 1,3); (2) ea a fost îndeplinită în
mare grabă în faţa atacului care ameninţa; şi (3) terminarea zidului într-un timp atât de scurt a fost
atât de incredibilă pentru vrăjmaşii iudeilor, încât aceştia au considerat-o o minune (cap. 6.16).

16 Toţi duşmanii noştri au auzit de lucrul acesta şi toate neamurile dimprejurul

nostru s-au înfricoşat, s-au smerit foarte mult şi au recunoscut că noi am făcut
lucrarea aceasta cu ajutorul Dumnezeului nostru.

Duşmanii noştri. Sanbalat şi samaritenii, Tobia şi amoniţii, Gheşem şi arabii, şi aşdodiţii (vezi
cap. 7,4) sunt "vrăjmaşii" speciali, despre care se vorbeşte aici. "Popoarele dimprejurul" iudeilor
erau celelalte naţiuni care trăiau în Palestina, Transiordania şi Siria. Chiar şi unele dintre acestea
erau neprietenoase şi nu se bucurau de creşterea puterii şi prosperităţii iudeilor. Ura faţă de iudei,
care se manifesta în anumite cercuri pe vremea lui Xerxe, aşa cum indică anumite evenimente
descrise în cartea Esterei, continua să existe şi acum şi, aşa cum arată istoria, n-a dispărut
niciodată.

17 În acele zile mulţi dintre nobilii lui Iuda îi trimiteau scrisori lui Tobia.

Scrisori. [Multe scrisori, KJV.] Aici se revarsă mai multă lumină asupra încercărilor disperate ale
lui Tobia de a-l răsturna pe Neemia şi de a opri lucrările lui şi asupra lipsei de loialitate din partea
anumitor nobili, deja arătată în cap. 3:5. A existat o corespondenţă susţinută între Tobia şi cei din
fruntea treburilor iudaice pentru a-l înfricoşa pe Neemia (v. 19). O astfel de corespondenţă n-ar fi
putut rămâne necunoscută lui Neemia, deoarece cei mai mulţi îi erau loiali. În plus, este posibil să
nu se fi făcut nici o încercare de a o păstra ascunsă.
~ 35 ~
18 Căci mulţi din Iuda erau legaţi cu el prin jurământ, deoarece era ginerele lui
Şecania, fiul lui Arah, iar fiul său Iehohanan era căsătorit cu fiica lui Meşulam, fiul
lui Berechia.

Mulţi din Iuda. Prin legături de căsătorie cu două familii iudaice, Tobia îi făcuse pe mulţi din
nobilime prieteni ai săi "prin jurământ", persoane care îşi foloseau influenţa pentru realizarea
propriei lui politici.
Şecania. Socrul lui Tobia, Şecania, fiul lui Arah, era un om respectabil din familia lui Arah,
pomenit în Ezra 2:5. Cu toate că numele Şecania era obişnuit în această perioadă a istoriei iudaice,
această persoană pare să nu fie pomenită în cartea lui Neemia. Meşulam, care devenise socrul
fiicei lui Tobia, apare printre cei care participaseră la lucrarea de reconstruire a zidului (cap. 3:4,
30). Conform cap. 13:4, Tobia era înrudit şi cu marele preot Eliaşib, dar e posibil ca această
înrudire să nu se fi făcut decât după primul mandat ca guvernator al lui Neemia. Faptul că Tobia şi
fiul său, Iohanan, aveau nume iudaice veritabile, cu forma abreviată a lui Yahweh ca parte a
numelui fiecăruia, duce la concluzia că ei erau descendenţi ai israeliţilor din regatul de nord, cele
10 seminţii, şi se uniseră de amoniţi (vezi la cap. 2:10).

19 Aceştia vorbeau despre faptele lui bune în prezenţa mea, după care îl înştiinţau ce
spuneam. Iar Tobia îmi trimitea scrisori ca să mă înfricoşeze.

Vorbeau despre faptele lui bune. [Raportau, KJV.] Textul ebraic are un joc de cuvinte cu privire
la numele lui Tobia, care înseamnă "bunătatea lui Yahweh", prin "vorbirea de bine" despre faptele
acestuia înaintea lui Neemia de către prietenii iudei. Sarcasmul este evident. Scopul tuturor
acestora era de a-l face pe Neemia să gândească bine despre Tobia. Strădaniile acestea mergeau,
deci, în aceeaşi direcţie cu cele ale profetului mincinos, Şemaia (v. 10-13), scopul lor fiind de a-l
zăpăci pe Neemia cu sfaturi care păreau să fie prieteneşti.
Scrisori. Probabil asemănătoare în cuprins cu cea a lui Sanbalat (v. 5.6).

Comentarii Ellen G. White: 1-1 9PK 653-660;1-3 �;PK 653;3 �;�;Ev 691; PK 659;1T 123;
3T 38, 570; 5T 616;3-5 �;3T 574;4-8 �;PK 654;10�;�;PK 655;11�;�;PK 656;12�;�;
PK 655;13�;�;PK 656;15-18�;PK 657;19 �;�;PK 658.

~ 36 ~
Capitolul 7
1 După ce s-a reconstruit zidul şi am fixat porţile, au fost puşi în slujbele lor portarii,
cântăreţii şi leviţii.
Portarii. Conform vechii datini, era datoria uşierilor de a veghea asupra Casei lui Dumnezeu şi de
a deschide şi închide porţile curţilor Templului (1 Cronici 9,17-19; 26,12-19).
Cântăreţii. De obicei cântăreţii şi leviţii rânduiţi să-i ajute pe preoţi nu păzeau Templul. În
condiţiile speciale de acum, Neemia a dat acestor două grupe sarcina suplimentară de a face de
pază pe zidurile şi la porţile cetăţii.

2 I-am pus responsabili peste Ierusalim pe fratele meu Hanani şi a(Sau: adică) pe
Hanania, conducătorul citadelei, un om care întrecea pe mulţi în credincioşie şi în
frică de Dumnezeu,
Fratele meu Hanani. Vezi la cap. 1,7. Era potrivit cu practica orientală ca Neemia să-l numească
pe Hanani unul dintre cei 2 primari ai cetăţii Ierusalim. Loialitatea lui faţă de Neemia era sigură.
Refaia şi Şalum răspundeau de districtele îndepărtate şi de suburbiile Ierusalimului (cap. 3,9.12).
Hanania. Numele de Hanania reapare deseori (Ezra 10,28; Neemia 3,8; 10,23; 12,12.41), dar este
greu de spus dacă este vorba de o singură persoană sau de mai multe. Acest Hanania, însă, pare să
fi fost o persoană deosebită de cele pomenite în altă parte. Neemia i-a dat o poziţie de încredere
datorită caracterului său, deoarece "întrecea pe mulţi" ca om credincios şi temător de Dumnezeu.
Conducătorul citadelei.[Cârmuitor al palatului, KJV].Probabil fortăreaţa Templului (vezi la
cap. 2,8).

3 şi le-am zis: „Să nu se deschidă porţile Ierusalimului înainte de miezul zilei! În

timp ce portarii continuă să stea de veghe, porţile să fie închise şi zăvorâte! Să
puneţi de strajă pe locuitorii Ierusalimului, pe fiecare la locul lui de strajă, în dreptul
casei lui.”
Înainte de miezul zilei. [Până nu s-a încins soarele, KJV.] Porţile cetăţilor erau de obicei deschise
la răsăritul soarelui, dar în timpul acestei perioade critice era necesară luarea de măsuri
suplimentare de pază. De aceea porţile nu trebuiau să fie deschise decât dimineaţa târziu, când
toate gărzile erau la postul lor.
Porţile să fie închise. Timpul pentru închiderea porţilor nu e dat. Expresia explicativă "în faţa
voastră" ["în timp ce ei stau", KJV] înseamnă probabil că porţile urmau să fie închise şi zăvorâte
înainte ca gărzile să se retragă.
Să puneţi de strajă. Semnificaţia ultimei părţi a v. 3 este că, în timpul nopţii, când porţile erau
închise, locuitorii Ierusalimului urmau să fie atenţi şi pregătiţi să răspundă unui eventual atac.
Fiecare la locul lui. [Fiecare la straja lui, KJV.] Această expresie vorbeşte despre un anume tip
militar regulat de organizare. Gărzile erau împărţite pe străji, fiind de serviciu un anumit număr de
ore în fiecare zi şi în timpul nopţii.

Lista exilaţilor repatriaţi

4 Cetatea era largă şi încăpătoare, dar poporul din mijlocul ei era puţin, iar casele
încă nu fuseseră rezidite.
Casele încă nu fuseseră rezidite. Aceasta nu vrea să spună că nu existau deloc case, întrucât
cetatea fusese repopulată de 90 de ani. Înseamnă că în raport cu mărimea cetăţii, relativ puţine
case fuseseră reclădite şi că mai era încă mult spaţiu neocupat pe care urma să se zidească case.
Când Neemia a venit la Ierusalim, el a găsit Templul refăcut, dar cea mai mare parte a cetăţii era
încă în ruine. Noul stat era fundamental agricol şi funcţionase fără o capitală reală. Acum cetatea

~ 37 ~
avea ziduri şi era sigură de locuit şi potrivită pentru a fi capitală. Problema care-l preocupa pe
Neemia era să-i facă pe oameni să locuiască în cetate şi să aibă grijă ca aceştia să aibă adăpost.

5 Dumnezeul meu mi-a pus pe inimă să-i adun pe nobili, pe dregători şi pe cei din
popor ca să-i înscriu în genealogii. Am descoperit cartea cu genealogia primilor
veniţi din captivitate, unde am găsit scrise următoarele:
Mi-a pus pe inimă. Privind terenurile neocupate din interiorul zidurilor cetăţii, Neemia s-a gândit
ce ar fi trebuit să facă pentru a îndrepta situaţia. S-a simţit îndemnat să facă un recensământ al
populaţiei, care ar fi oferit informaţii despre populaţia aproximativă a cetăţilor şi satelor. Dar
datele lui s-ar fi putut determina de asemenea care oraşe şi districte puteau mai mult să-şi permită
să contribuie la repopularea Ierusalimului. Un astfel de recensământ, potrivit uzanţei iudaice, se
făcea pe familii (vezi Numeri 1,17-47; 1 Cronici 21,5.6).
Am descoperit cartea. [Am găsit un registru, KJV.] Adică a exilaţilor care veniseră din Babilon
sub conducerea lui Zorobabel şi Iosua (Ezra 2). Neemia a inclus o copie a acestui registru în
memoriile lui, păstrând în felul acesta două copii, una în Ezra 2,1-70 şi cealaltă în Neemia 7,6-73.
Cele două liste sunt aproape identice, prezentând diferenţe minore (vezi la Ezra 2,2). Despre
comentariile privind numele din lista lui Neemia, vezi la numele acestea din Ezra 2,1-70. Aici vor
fi luate în discuţie doar variaţiile mai importante.

6 „Iată care sunt oamenii provinciei care au plecat din captivitatea exilului, cei pe
care îi dusese în captivitate Nebucadneţar b[Nebucadneţar (Nabucodonosor, cf.
LXX, VUL) (604-561 î.Cr.)], împăratul Babilonului, şi care s-au întors la Ierusalim,
în Iuda, fiecare în cetatea sa.
7 (Ei i-au însoţit pe Zerub-Babel, pe Iosua, pe Neemia, pe Azaria, pe Raamia, pe
Nahamani, pe Mardoheu, pe Bilşan, pe Misperet, pe Bigvai, pe Nehum şi pe Baana.)
Aşadar, iată care este numărul acestor oameni din poporul lui Israel:
Nahamani. La cele 11 nume date în Ezra 2:2, aici este adăugat cel al lui Nahamani. Mai sunt
uşoare deosebiri în ortografierea numelor: Azaria în loc de Seraia, Raamia în loc de Reelaia,
Misperet în loc de Miţpar etc. Cei mai mulţi comentatori explică variaţiile admiţând erori de
transcriere. Dar aceste diferenţe pot fi tot atât de bine explicate pe temeiul faptului că o listă a fost
făcută în Babilon, înainte de pornirea caravanei spre Iudea, în timp ce a doua este o copie a unei
liste făcute mai târziu în Palestina.

8 urmaşii lui Paroş – în număr de 2172;

9 urmaşii lui Şefatia – în număr de 372;
10 urmaşii lui Arah – în număr de 652;
11 urmaşii lui Pahat-Moab, dintre urmaşii lui Iosua şi ai lui Ioab,–în număr de 2118;
12 urmaşii lui Elam – în număr de 1254;
13 urmaşii lui Zatu – în număr de 845;
14 urmaşii lui Zacai – în număr de 760;
15 urmaşii lui Binui – în număr de 648;
16 urmaşii lui Bebai – în număr de 628;

~ 38 ~
17 urmaşii lui Azgad – în număr de 2322;
18 urmaşii lui Adonikam – în număr de 667;
19 urmaşii lui Bigvai – în număr de 2067;
20 urmaşii lui Adin – în număr de 655;
21 urmaşii lui Ater, dintre urmaşii lui Ezechia, – în număr de 98;
22 urmaşii lui Haşum – în număr de 328;
23 urmaşii lui Beţai – în număr de 324;
24 urmaşii lui Harif – în număr de 112;
25 urmaşii lui Ghivon – în număr de 95;
Ghivon. Pentru Gabaon, Ezra 2,20 foloseşte Ghibar, un nume de-altfel necunoscut. Ghibar poate
fi o variantă a numelui sau o eroare de scriere. Dar Gabaon este de preferat.

26 oamenii din Betleem şi Netofa – în număr de 188;

27 oamenii din Anatot – în număr de 128;
28 oamenii din Bet-Azmavet – în număr de 42;
29 oamenii din Chiriat-Iearim, din Chefira şi din Beerot – în număr de 743;
30 oamenii din Rama şi din Gheva – în număr de 621;
31 oamenii din Micmas – în număr de 122;
32 oamenii din Betel şi din Ai – în număr de 123;
33 oamenii din celălalt Nebo – în număr de 52;
34 urmaşii celuilalt Elam – în număr de 1254;
35 urmaşii lui Harim – în număr de 320;
36 urmaşii lui Ierihon – în număr de 345;
37 urmaşii lui Lod, ai lui Hadid şi ai lui Ono – în număr de 721;
38 urmaşii lui Senaa – în număr de 3930;
39 preoţii, urmaşi ai lui Iedaia, din familia lui Iosua, – în număr de 973;
40 urmaşii lui Imer – în număr de 1052;
41 urmaşii lui Paşhur – în număr de 1247;
42 urmaşii lui Harim – în număr de 1017;

~ 39 ~
43 leviţii, urmaşi ai lui Iosua şi ai lui Kadmiel, dintre urmaşii lui Hodavia c(Vezi
2:40; TM: Hodeva), – în număr de 74;
Lui Iosua. Textul paralel din Ezra 2,40 pare să ofere o variantă mai bună a textului din
Neemia 7,43 (vezi şi Ezra 3,9). Pasajul de aici ar trebui probabil să spună: "Iosua şi Cadmiel din
fiii lui Hodeva". Acest strămoş al lui Iosua şi Cadmiel apare sub cele 3 forme de Hodavia
(Ezra 2,40) şi Iuda (Ezra 3,9).

44 cântăreţii, urmaşi ai lui Asaf, – în număr de 148;

45 portarii, urmaşi ai lui Şalum, ai lui Ater, ai lui Talmon, ai lui Akub, ai lui Hatita
şi ai lui Şobai, – în număr de 138;
46 slujitorii de la Templu, urmaşi ai lui Ţiha, ai lui Hasufa, ai lui Tabaot,
47 ai lui Cheros, ai lui Sia, ai lui Padon,
48 ai lui Lebana, ai lui Hagaba, ai lui Şalmai,
49 ai lui Hanan, ai lui Ghidel, ai lui Gahar,
50 ai lui Reaia, ai lui Reţin, ai lui Nekoda,
51 ai lui Gazam, ai lui Uza, ai lui Paseah,
52 ai lui Besai, Meunim, Nefuşsim,
53 ai lui Bakbuk, ai lui Hakufa, ai lui Harhur,
54 ai lui Baţlit, ai lui Mehida, ai lui Harşa,
55 ai lui Barkos, ai lui Sisera, ai lui Temah,
56 ai lui Neţiah şi ai lui Hatifa;
57 urmaşii slujitorilor lui Solomon, urmaşi ai lui Sotai, ai lui Soferet, ai lui Prida,
58 ai lui Iaala, ai lui Darkon, ai lui Ghidel,
59 ai lui Şefatia, ai lui Hatil, ai lui Pocheret-Haţebaim, ai lui Amon;
60 toţi slujitorii de la Templu şi slujitorii lui Solomon la un loc – în număr de 392.”
61 Iată-i şi pe cei care au plecat din Tel-Melah, din Tel-Harşa, din Cherub, din Adan
d(TM: Adon) şi din Imer, fără să-şi fi putut dovedi familia şi neamul, dacă sunt sau
nu din Israel:
62 urmaşii lui Delaia, ai lui Tobia şi ai lui Nekoda – în număr de 642;
63 dintre preoţi, urmaşii lui Hobaia, ai lui Hakoţ şi ai lui Barzilai (cel care a luat-o
de soţie pe una din fetele ghiladitului Barzilai şi care şi-a luat numele acestuia).
64 Ei şi-au căutat înscrierile lor genealogice, dar nu le-au găsit, astfel că au fost
îndepărtaţi din preoţie ca fiind necuraţi.

~ 40 ~
65 Guvernatorul le-a zis să nu mănânce din lucrurile preasfinte, până când preotul
nu va hotărî lucrul acesta după Urim şi Tumim e(Cuvinte cu origine şi sens nesigur,
însemnând probabil: Lumini şi Desăvârşiri; pietre cu funcţie oraculară, de căutare a
voii lui Dumnezeu, în timp de criză (Numeri 27:21; 1 Samuel 28:6; Ezra 2:63);
LXX le traduce cu Arătarea şi Adevărul; alte indicii nu avem în VT).

66 În total, în toată adunarea erau 42360 de oameni,

67 în afară de slujitorii şi slujitoarele lor – în număr de 7337– şi de cântăreţi şi

cântăreţe – în număr de 245.

68 Aveau 736 de cai, 245 de catâri, f(Câteva mss TM (vezi şi Ezra 2:66); cele mai
multe mss TM nu conţin acest verset)

69 435 de cămile şi 6720 de măgari.

70 Câteva din căpeteniile de familii au dăruit pentru lucrare. Însuşi guvernatorul a

depus în vistierie, următoarele: 1000 de darici g(TM: drahme (ebr.: darkemonim),
ceea ce este puţin probabil, drahma fiind o monedă grecească din argint;
aproximativ 8,5 kg) de aur, 50 de cupe de aur şi 530 de tunici preoţeşti.

Guvernatorul a depus. [Tirşata a dat, KJV.] Dregătorul a dat (vezi la Ezra 2,63). Aceasta e o
informaţie suplimentară faţă de cele din Ezra 2,68.69. În lista anterioară, darul lui Zorobabel nu e
înregistrat separat de cel al celorlalţi capi de familie. Raportul din lista lui Neemia e mai detaliat şi
poate mai exact decât cel dat în cealaltă copie.

71 Câteva din căpeteniile familiilor au depus în vistierie, pentru lucrare: 20000 de

darici h(Aproximativ 170 kg; şi în v. 72) de aur şi 2200 de mine i(Aproximativ 1,3 t)
de argint.

72 Restul poporului a dăruit: 20000 de darici de aur, 2000 de mine j(Aproximativ

1,2 t) de argint şi 67 de tunici preoţeşti.

73 Aşadar, preoţii, leviţii, portarii, cântăreţii, unii oameni din popor, slujitorii de la
Templu şi întreg Israelul s-au aşezat în cetăţile lor. La începutul lunii a şaptea,
israeliţii erau în cetăţile lor.

~ 41 ~
Capitolul 8
Ezra citeşte Legea înaintea poporului

1 Tot poporul s-a strâns ca un singur om în piaţeta din faţa Porţii Apelor. Ei i-au
spus cărturarului a(Lit.: scrib, în sensul de erudit, expert în Lege; peste tot în carte)
Ezra să aducă Cartea Legii lui Moise, pe care DOMNUL o poruncise lui Israel.
Tot poporul s-a strâns. Introducerea relatării din cap. 8 este identică cu cea din Ezra 3
(Neemia 7,73-8,1; cf. Ezra 3,1). Acelaşi lucru, adunarea poporului în apropiere de luna a şaptea,
este descrisă în aceleaşi cuvinte. Dar scopul acestei adunări a poporului era diferit de cel amintit în
Ezra 3. În Ezra, ei s-au adunat pentru a reface altarul arderilor de tot şi cultul jertfelor. Acum ei se
adună cu scopul de a celebra marile sărbători ale lunii a 7-a şi pentru instruire religioasă. Se pare
că poporul nu a fost convocat pentru această adunare, ci era vremea când ei veneau la Templu în
mod obişnuit. Este posibil ca Ezra să fi instituit astfel de adunări, după întoarcerea lui din Babilon,
în urmă cu 13 ani. De aceea devenise o deprindere în Iudea ca poporul să se adune la Ierusalim la
începutul anului civil (vezi vol. II, p. 110) pentru instruire şi pentru celebrarea celor 3 mari
sărbători ale lunii: sărbătoarea trâmbiţelor, Ziua Ispăşirii şi sărbătoarea corturilor (Levitic 23,24-
43; vezi la Exod 23,14; Deuteronom 6,16).
Porţii Apelor. Cu privire la amplasarea Porţii apelor, vezi la cap. 3,26.
I-au spus. E remarcabil că poporul a venit să ceară să fie învăţat. Cu toate că mulţi dintre ei erau
neglijenţi în ţinerea legii, simţeau totuşi dorinţa să o audă citită. Nemulţumiţi de starea prezentă, ei
doreau să progreseze în viaţa lor spirituală şi erau convinşi că auzirea Cuvântului lui Dumnezeu le
va fi de folos.
Cărturarului Ezra. Vezi la Ezra 7,6.
Cartea Legii. Poporul cunoştea Pentateucul la care se face referire aici şi ştia că Ezra îl cunoştea
bine.

2 Preotul Ezra a adus Legea înaintea adunării alcătuite din bărbaţi, femei şi din toţi
cei care erau în stare să o înţeleagă. Era ziua întâi a lunii a şaptea.
Ziua întâi. Ziua de Anul Nou a calendarului civil (vezi vol. II, p. 110). Ziua întâi a lunii a 7-a era
mai specială decât celelalte zile de lună nouă ale anului ca Sărbătoare a trâmbiţelor şi celebrată ca
o sărbătoare mare printr-o adunare solemnă şi prin încetarea lucrului (Levitic 23,23-25;
Numeri 29,1-6).

3 Ezra a citit din Lege în piaţeta dinaintea Porţii Apelor, de la răsăritul soarelui până
la amiază, în prezenţa tuturor bărbaţilor, femeilor şi a celor ce puteau să o înţeleagă.
Tot poporul asculta cu atenţie la citirea Cărţii Legii.
De la răsăritul soarelui până la amiază. Sesiunea de învăţare a durat 5 sau 6 ore. Faptul că ea nu a
constat din lectură neîntreruptă reiese din v. 4-8, care explică că citirea a alternat cu interpretări
explicative ale legii din partea leviţilor.

4 Cărturarul Ezra stătea pe o estradă din lemn construită cu acest prilej. Lângă el, la
dreapta lui, stăteau Matitia, Şema, Anaia, Uria, Hilchia şi Maaseia, iar la stânga lui –
Pedaia, Mişael, Malchia, Haşum, Haşbadana, Zaharia şi Meşulam.
O estradă din lemn. [Un amvon de lemn, KJV.] Compară cu cuvântul "stâlp" din 2 Regi 11,4 şi
23,3 (KJV), unde, totuşi, expresia folosită este 'ammud, "tribună". Aici este folosit cuvântul ebraic
migdal, care, în general, înseamnă "turn". Trebuie să fi fost o platformă înaltă, dacă poate fi folosit
termenul de "turn" pentru a o descrie. Deci, este justificată traducerea "amvon", înţelegând că era
un "amvon" înalt, pentru ca tot poporul să poată vedea şi auzi pe Ezra şi pe cei care îl însoţeau.

~ 42 ~
 Lângă el... stăteau. Şase persoane, probabil preoţi, stăteau la dreapta lui Ezra şi 7 la stânga lui. În
cartea apocrifă 1 Esdras sunt menţionate 7 persoane care stau la dreapta lui, numele Azaria fiind
inserat între Anania şi Urie. Urie este, poate, tatăl lui Meremot din cap. 3,4.21; Maaseia, tatăl lui
Azaria din cap. 3,23; Pedaia, cel amintit în cap. 3,25; Azaria, cel care trebuie introdus, dacă
acceptăm raportul din 1 Esdras, s-ar putea să fie acelaşi cu cel amintit în cap. 3,23; în timp ce
Meşulam apare în cap. 3,4.6 şi un Malchia în cap. 3,11.14.21.

5 Ezra a deschis Cartea în văzul întregului popor, căci era aşezat mai sus decât
poporul. Când a deschis Cartea, tot poporul s-a ridicat în picioare.
Tot poporul s-a ridicat în picioare. În adunări publice, de obicei, iudeii stăteau aşezaţi pentru a
asculta, deşi ocazional rămâneau în picioare şi stăteau în picioare pentru rugăciune. Nu e de
presupus că ei au stat în picioare pe tot parcursul celor 6 ore de citire şi instruire. Tradiţia rabinică
susţine că din zilele lui Moise era un obicei la israeliţi de a sta în picioare în timpul citirii legii.

6 Ezra L-a binecuvântat pe DOMNUL, Dumnezeul cel Mare, şi întreg poporul,

ridicând mâinile, a răspuns: „Amin! Amin!” Apoi s-au plecat şi s-au închinat
DOMNULUI cu faţa la pământ.
Ezra L-a binecuvântat pe Domnul. Este posibil ca binecuvântarea lui Ezra să fi început cu o
propoziţie de mulţumire, ca aceea a lui Daniel (1 Cronici 29,10), şi nu cu un psalm întreg, ca în
1 Cronici 16,8-36.
Ridicând mâinile. Despre obiceiul iudeilor de a ridica mâinile la rugăciune, vezi Psalmi 134,2;
1Timotei 2,8 etc.
Amin! Amin! Repetiţia marchează profunzimea simţămintelor (vezi 2 Regi 11,14; Luca 23,21).
Cu faţa la pământ. Compară cu 2 Cronici 7,3.

7 Iosua, Bani, Şerebia, Iamin, Akub, Şabtai, Hodia, Maaseia, Chelita, Azaria,
Iozabad, Hanan, Pelaia şi leviţii ajutau poporul să înţeleagă Legea, iar poporul stătea
în picioare.
Şi leviţii. Întrucât toţi bărbaţii enumeraţi în versetul acesta sunt leviţi (despre unii dintre ei, vezi
cap. 9,4.5), expresia aceasta fie vrea să spună "şi restul Leviţilor", fie ebraicul we, "şi", trebuie
tradus "chiar" sau "anume".
Poporul stătea[Fiecare stătea-trad. Cornilescu;Poporul stătea, KJV.] Literal, "poporului stând".
Este imposibil ca ei să fi stat în picioare în timpul celor 6 ore de citire şi instruire. Înţelesul este că
poporul a stat pe loc şi nu s-a împrăştiat. Fiecare era adânc interesat şi dornic să primească hrana
spirituală.

8 Ei citeau desluşit din Cartea Legii lui Dumnezeu şi-i arătau înţelesul b(Sau:
traduceau), astfel încât poporul să înţeleagă cele citite.
Desluşit. Ebr. mephorash, "a fi explicat", de la rădăcina parash, "a despărţi", "a specifica" (vezi la
Ezra 4,18). Cu toate că parash apare de câteva ori în VT, semnificaţia lui precisă nu e mereu
sigură. Deşi traducerea "desluşit" sau "lămurit" e posibilă, mulţi cercetători preferă expresia "cu
interpretare" (RSV margine), în felul acesta accentuând ideea de a face însemnătatea clară pentru
minte şi nu doar sunetul clar pentru ureche. Evident că prima o include pe cea de-a doua, deoarece
adunarea trebuia să audă bine, pentru ca apoi să prindă însemnătatea. Alţii sugerează "în secţiuni",
vrând să spună că erau citite şi clarificate porţiuni din lege. Unii au considerat că acest obicei de a
citi un scurt pasaj din Scriptură în evreieşte şi de a-l explica în aramaică a început să se practice
după exil, când aramaica a început să înlocuiască ebraica (vezi Neemia 13,24) ca limbă comună a
poporului (vezi vol. I, p. 29, 30; vezi la Luca 4,16).
Şi-i arătau înţelesul. Aceasta a fost interpretat ca însemnând că leviţii traduceau cuvintele ebraice
în aramaica populară.

~ 43 ~
 Conform v. 5-8, numai leviţii se pare că citeau din cartea legii şi explicau ce citeau. Ezra se pare
că n-a făcut mai mult decât să deschidă cartea (v. 5) şi să prezideze adunarea. Totuşi, v. 2.3
declară că Ezra însuşi a citit poporului adunat. Deci, se pare că v. 4-8 sunt o descriere mai detaliată
a celor relatate în v. 2.3. Se poate ca Ezra să fi fost primul care a citit, pentru ca ulterior, leviţii să i
se alăture la citirea Legii şi la explicarea ei. Unicul semn de întrebare este dacă cei 13 leviţi au
explicat Legea unul după altul sau simultan diferitelor grupe de oameni. Ultima opinie este
probabil corectă.

9 Guvernatorul Neemia, preotul şi cărturarul Ezra, precum şi leviţii care învăţau

poporul au zis întregului popor: „Această zi este sfântă pentru DOMNUL, Dumnezeul
vostru. Nu bociţi şi nu plângeţi!” Căci tot poporul începuse să plângă la auzirea
cuvintelor Legii.

Guvernatorul. [Tirşata, KJV.] Guvernatorul (vezi la Ezra 2,63).

Nu bociţi. Porţiunea citită trebuie să fi impresionat adânc mulţimea adunată. Porţiunile din
Scriptură citite constau din anumite secţiuni din Deuteronom, împreună cu alte părţi din Tora,
selecţionate pentru a convinge poporul de păcatul lor, săvârşit prin călcarea poruncilor Domnului
şi pentru a le reaminti de pedepsele la care se expuneau în felul acesta. Ei au fost atât de tare
mişcaţi, că au bocit şi au plâns. Aceasta i-a determinat pe Neemia, pe Ezra şi pe leviţi să-i
îmbărbăteze şi să-i mângâie.

10 Ei le-au mai zis: „Duceţi-vă şi mâncaţi mâncăruri alese, beţi băuturi dulci şi
trimiteţi câte ceva şi celor ce n-au nimic pregătit, căci este o zi sfântă pentru
Stăpânul nostru. Nu vă mâhniţi, căci bucuria DOMNULUI este tăria voastră!”

Trimiteţi câte ceva. Compară cu Estera 9,19.22. Cât de potrivit e ca cei care au să împartă cu cei
care au puţin sau nu au nimic, mai ales în ocazii de sărbătoare, pentru ca toţi să se bucure laolaltă
(vezi Deuteronom 16,14).
Bucuria Domnului. Este greşită părerea generală că religia iudaică era tristă şi austeră.
Rânduielile ei rituale şi ceremoniale erau într-adevăr detaliate şi cu siguranţă solemne, dar era
multă bucurie în slujbe. Cerinţele rituale religioase includeau jertfe de mulţumire, din care partea
cea mai mare era consumată de cel care o aducea şi de prietenii lui la o masă festivă
(Deuteronom 27,6.7). Ziua Sabatului, aşa cum fusese proiectată iniţial, era departe de a fi un prilej
trist, aşa cum şi-au închipuit-o unii. Dimpotrivă, ea era o zi de delectare, bucurie şi voioşie
spirituală (Isaia 58,14). Dintre celelalte ocazii puse deoparte pentru o respectare religioasă
specială, numai într-una poporul trebuia să-şi "smerească" sufletul (Levitic 23,27). Celelalte erau
sărbători pentru comemorarea bunătăţii lui Dumnezeu şi pentru a-I aduce laudă.

11 Leviţii domoleau poporul, zicându-le: „Linişte, căci aceasta este o zi sfântă! Nu

vă mâhniţi!”

12 Tot poporul s-a dus apoi să mănânce, să bea şi să trimită câte ceva şi altora. Au
făcut aceasta cu mare bucurie, căci înţeleseseră cuvintele care le fuseseră explicate.

~ 44 ~
 Celebrarea Sărbătorii Corturilor

13 A doua zi căpeteniile familiilor întregului popor, preoţii şi leviţii au fost

convocaţi la cărturarul Ezra ca să li se explice cuvintele Legii.

A doua zi. După ce au consacrat prima jumătate a Zilei de Anul Nou - ziua de început a anului
civil - pentru a asculta învăţătura din cartea Legii, iar a doua jumătate, pentru festivităţi vesele, se
pare că poporul s-a întors la casele lor. Totuşi, capii de familii şi de cetăţi s-au adunat, a doua zi,
împreună cu preoţii şi cu alţi lucrători ecleziastici pentru instrucţiuni legate de alte activităţi ale
lunii a şaptea a calendarului ecleziastic (vezi vol. II, p. 109, 110).

14 Au găsit scris în Legea poruncită de DOMNUL prin Moise că israeliţii trebuie să

locuiască în corturi în timpul sărbătorii din luna a şaptea.

Scris în Legea. Legea cu privire la Sărbătoarea corturilor se găseşte în Levitic 23,39-43. În

Deuteronom 16,13.14 i se poruncea poporului să ţină sărbătoarea cu veselie. Obiceiul de a locui în
colibe se bazează pe Levitic 23,43. Este evident că această practică ajunsese să nu mai fie o
obişnuinţă, iniţial în perioada captivităţii şi apoi după reluarea trecătoare a ei sub Zorobabel
(Ezra 3,4).

15 Totodată au înţeles că trebuie să proclame şi să răspândească în toate cetăţile lor

şi în Ierusalim următoarea veste: „Duceţi-vă la munte şi aduceţi ramuri de măslin,
ramuri de măslin sălbatic, ramuri de mirt, ramuri de palmier şi ramuri de alţi copaci
stufoşi, ca să faceţi corturi, după cum este scris.” c(Vezi Lev.23:37-40)

Duceţi-vă la munte. Textul existent pare să dea de înţeles faptul că această afirmaţie şi ceea ce
urmează erau citate din Scriptură, dar aici nu e cazul. Dificultatea aceasta este evitată de LXX care
redă: "şi Ezra a zis" în loc de "zicând" între "Ierusalim" şi "duceţi-vă".
Măslin sălbatic. Ebr. 'eş shemen, literal "pom de ulei", în general redat prin "măslin sălbatic",
prin traducerea textului. Totuşi, e discutabil că măslinul sau măslinul sălbatic, care nu conţine ulei
deloc sau prea puţin, a primit un astfel nume. De aceea, s-a făcut sugestia că se are în vedere un
copac răşinos, poate pinul. Conform 1 Regi 6,23.31.32, lemnul lui era folosit la construcţii, în timp
ce lemnul măslinului sălbatic n-ar fi avut valoare pentru scopul arătat.
Ramuri de palmier. Adică ramuri de curmali.
Copaci stufoşi. Aceeaşi expresie este folosită în Levitic 23:40, dar în ambele cazuri semnificaţia
este nesigură. Poate e vorba de copaci cu frunzişul des. E remarcabil că 2 din copacii porunciţi în
Levitic 23, aici sunt omişi, în timp ce alţi 2 sunt adăugaţi: măslinul şi pinul.

16 Poporul a ieşit, a adunat ramuri şi şi-a făcut corturi, fiecare pe acoperişul casei
lui, în curtea lui sau în curţile Casei lui Dumnezeu, în piaţeta de la Poarta Apelor şi
în piaţeta de la Poarta Efraim.

Acoperişul. Vezi v. 1 şi la cap. 3,26.

Poarta Efraim. Poarta aceasta se afla între Zidul lat şi aşa-numita Poartă veche, conform
cap. 12:38,39, fiind plasată, deci, pe zidul de la apus. Faptul că nu e menţionată în lista din cap. 3
s-ar putea datora fie unei omisiuni în listă, undeva în cap. 3,6-8, fie faptului că această poartă
fusese terminată înainte de sosirea lui Neemia. Dacă n-a fost arsă de vrăjmaşii care atacaseră
cetatea (vezi Neemia 1,3), nu avea nevoie de reparaţii.

~ 45 ~
17 Toată mulţimea întoarsă din captivitate şi-a făcut corturi şi a locuit în ele.
Israeliţii nu mai făcuseră aşa ceva de pe vremea lui Iosua, fiul lui Nun. Şi a fost o
bucurie nespus de mare.

Iosua. Iosua este o contragere a lui Ioşua, redată de obicei Iosua în traducerile moderne
(Exod 17,9 etc.). Forma grecească a acestui nume era Isus (vezi Fapte 7,45; Evrei 4,8; vezi la
Matei 1,1).
Israeliţii nu mai făcuseră aşa ceva. Aceasta nu dă de înţeles că israeliţii nu mai ţinuseră
sărbătoarea de pe vremea lui Iosua, de la năvălirea în Canaan, deoarece, conform Ezra 3:4, cei
care se întorseseră din robie la data aceea, au ţinut-o în anul întâi al întoarcerii lor. O celebrare
asemănătoare mai este menţionată în legătură cu sfinţirea Templului lui Solomon (2 Cronici 7,10;
1 Regi 8,65). Prin urmare, textul vrea să spună că din zilele lui Iosua n-a fost o celebrare generală
a acestei sărbători ca acum (vezi la v. 14).

18 Au citit din Cartea Legii lui Dumnezeu în fiecare zi, din prima zi până în ultima
zi. Au ţinut sărbătoarea timp de 7 zile, iar în ziua a opta au avut o adunare sfântă,
aşa cum era rânduit.

Au citit. [El a citit, KJV.] "El" trebuie să se refere la Ezra, cu toate că el nu a fost menţionat după
v. 13. Citirea sistematică, zi de zi, a legii, poate să dea de înţeles că acesta era un an sabatic şi că
avea loc repetarea poruncită în Deuteronom 31,10-13.
Au ţinut sărbătoarea. Vezi Levitic 23,34; Num. 29,12-34; Deuteronom 16,13.
În ziua a opta. Această ţinere a zilei a opta a fost poruncită în Levitic 23,36 şi Numeri 29,35.
Cum era rânduit. [După obicei, KJV.] E posibil să se facă referire aici la un obicei regulat
împământenit, un indiciu printre altele că sărbătoarea fusese mereu ţinută.

Comentarii Ellen G. White: 1-18DA 216; PK 661-665;2�;�;PK 661;3�;�;PK 662;

4.6�;�;PK 661;7-10�;PK 662;8�;�;COL 335;9.10�;MH 281;10�;�;GC 477;12�;�;
PK 662;13-18�;PK 665;15-17�;MH 282.

~ 46 ~
Capitolul 9
Israeliţii îşi mărturisesc păcatele

1 În a douăzeci şi patra zi a aceleiaşi luni, israeliţii, încinşi cu saci şi având ţărână pe

cap, s-au strâns laolaltă pentru ţinerea unui post.
În a douăzeci şi patra zi. Ziua 24 a lunii a 7-a (Tişri) din al 21-lea an al lui Artaxerxe I a fost
19 octombrie 444 î.Hr. (Potrivit calculului iudaic, anul al 20-lea al lui s-a încheiat odată cu
sfârşitul lunii a 6-a, vezi p. 101-103).
Cu saci. Cu privire la folosirea pânzei de sac cu prilejul doliului, vezi Genesa 37,34;
2 Samuel 3,31; 21,10; 1 Regi 21,27 etc. Presărarea de pământ sau ţărână pe cap era mai puţin
obişnuită (1 Samuel 4,12; 2 Samuel 1,2 şi Iov 2,12).
S-au strâns laolaltă pentru ţinerea unui post. [Erau adunaţi ..., KJV.] Ar părea potrivit ca ocazia
descrisă în cap. 9 şi 10 să fi avut loc în ziua a 10-a a lunii, când s-a ţinut marea zi a ispăşirii
(PK 665), ziua naţională de smerire şi de cercetare de sine. În ziua aceea, după lege, fiecare trebuia
să-şi cerceteze propria inimă; oricine neglija să facă aşa, urma să fie nimicit din Israel
(Levitic 23,27-29). Cu siguranţă, sub Ezra, ţinerea acelei zile nu avea să fie neglijată. Oricare ar fi
fost motivul amânării evenimentul descris aici, autorităţile civile şi ecleziastice au rânduit o zi, în
care nu exista o altă sărbătoare, pentru actul solemn al penitenţei, în care inima poporului se
consacra acum. Ziua aleasă a căzut la două zile de la încheierea vechii Sărbători a corturilor, care a
avut loc în ziua a 22-a a lunii a 7-a.

2 Cei din neamul lui Israel s-au separat de toţi străinii şi, stând în picioare, şi-au
mărturisit păcatele lor şi nelegiuirile strămoşilor lor.
S-au separat. Compară cu cap. 10,28, în care se pare că "străinii" erau păgânii care înconjurau
statul lui Iuda. Actul acesta reprezenta o renunţare de bunăvoie la obiceiurile păgâne şi la
legăturile cu păgânii (cf. 2 Corinteni 6,14).

3 S-au aşezat la locurile lor şi, timp de un sfert din zi, au citit din Cartea Legii
DOMNULUI, Dumnezeul lor. Apoi, într-un alt sfert din zi, şi-au mărturisit păcatele şi
s-au închinat DOMNULUI, Dumnezeul lor.
S-au aşezat. [Am stat, KJV.] Adică au rămas acolo unde erau şi n-au plecat până nu s-a încheiat
lucrarea de mărturisire şi penitenţă. Iudeii îşi mărturiseau păcatele în genunchi (Ezra 9,5) sau cu
faţa la pământ (Ezra 10,1).
Un sfert din zi. Pe vremuri, iudeii împărţeau ziua în 4 părţi, fiecare cu o durată de aproape 3 ore.
O împărţire asemănătoare a nopţii este adesea amintită în NT (Marcu 6,48; 13,35 etc.)

4 Iosua, Bani, Kadmiel, Şebania, Buni, Şerebia, Bani şi Chenani s-au urcat pe
estrada leviţilor şi au strigat cu glas tare către DOMNUL, Dumnezeul lor.
Estrada. [Scările, KJV.] Literal, "urcuşul", prin care probabil se înţelege platforma sau
"amvonul" din Ezra 8,4.
Leviţilor. Repetarea numelor leviţilor în vers. 5 arată că invitaţia de a-L lăuda pe Dumnezeu e
distinctă de strigarea la Dumnezeu cu glas tare, din v. 4. Se pare că leviţii, întâi, au strigat către
Dumnezeu adresându-I mărturisirile şi rugăminţile lor şi, după aceea, au chemat adunarea să I se
închine. În ambele versete sunt date 8 nume de leviţi, iar 5 din ele -Iosua, Bani, Cadmiel, Şebania
şi Şerebia - sunt identice. Faptul că celelalte 3 sunt diferite nu ar trebui să fie explicat ca greşeală
de transcriere sau de redactare. Există o explicaţie mai simplă. Grupa a doua a fost alcătuită, în
parte, din alţi leviţi decât grupa întâi. Dacă ar fi fost aceleaşi în ambele cazuri, n-ar fi fost necesar
ca autorul să repete numele lor atât de curând.

~ 47 ~
5 Leviţii Iosua, Kadmiel, Bani, Haşabnia, Şerebia, Hodia, Şebania şi Petahia au zis:
„Ridicaţi-vă şi binecuvântaţi-L pe DOMNUL, Dumnezeul vostru, Care este din
veşnicie în veşnicie a(Sau Ridicaţi-vă şi binecuvântaţi-L pe DOMNUL, Dumnezeul
vostru, pentru totdeauna!)! Binecuvântat să-Ţi fie Numele cel slăvit, care este mai
presus de orice binecuvântare şi laudă!
Leviţii. Vezi la v. 4.
Numele cel slăvit. Marea onoare cuvenită "Numelui" lui Dumnezeu este popovăduită de autorii
Sfintei Scripturi de la Muntele Sinai (Exod 20,7) până la Insula Patmos (Apocalipsa 15,4), de la
Pentateuc până la cartea Apocalipsei. "Numele cel slăvit" este o expresie care apare de puţine ori
în Biblie, dar exact aceleaşi cuvinte ebraice folosite aici se mai găsesc doar în Psalmi 72,19.

6 Tu eşti DOMNUL şi în afară de Tine nu este un altul! Tu ai făcut cerurile şi cerurile

cerurilor cu toată oştirea lor, pământul cu tot ce este pe el, mările cu tot ce este în
ele; Tu le dai viaţă tuturor, iar oştirea cerurilor Ţi se închină.
Tu eşti Domnul şi în afară de Tine nu este un altul. [Tu eşti singur Domn, KJV.] Compară cu
Psalmi 86,10 şi Isaia 37,16. În ultimul pasaj, aşezarea în propoziţie este aproape identică.
Cerurile cerurilor. Compară cu Deuteronom 10,14; 1 Regi 8,27; Psalmi 148,4. Expresia a fost
explicată ca fiind un termen pentru cerul cel mai înalt (vezi 2 Cronici 12,2) sau pentru univers ca
întreg. Ultima interpretare pare să corespundă mai bine diferitelor pasaje unde apare expresia
aceasta.
Toată oştirea lor. Unii au considerat că aici este vorba despre stele, dar ultima propoziţie a
versetului pare să arate spre îngeri, ca oaste a cerului.
Tu le dai viaţă tuturor. [Tu le păstrezi pe toate, KJV.] Desigur că toţi scriitorii sacri au crezut că
Dumnezeu, Creatorul universului, menţine toate lucrurile create, dar niciunde n-a fost atât de clar
exprimată ca aici (KJV). Psalmistul zice : "Tu sprijineşti pe oameni şi dobitoace" (Psalmi 36,6)
["Tu păstrezi omul şi dobitocul", KJV], dar declaraţia aceasta nu acoperă nici pe departe
amploarea universală din pasajul de faţă. Puterea de menţinere în viaţă nu e mai puţin importantă
ca puterea de a crea.

7 Tu eşti DOMNUL, Dumnezeul Care l-ai ales pe Avram, Care l-ai scos din Ur, din
Caldeea, şi i-ai pus numele Avraam.
Avraam. Vezi la Genesa 17,5.
Din Ur, din Caldeea. Vezi la Genesa 11,31; vezi de asemenea Fapte 7,2-4.

8 Tu i-ai găsit inima credincioasă înaintea Ta şi ai încheiat un legământ cu el,

promiţând că-i vei da ţara canaaniţilor, a hitiţilor, a amoriţilor, a periziţilor, a
iebusiţilor, a ghirgaşiţilor, promiţând că o vei da seminţei b(Termenul ebraic pentru
sămânţă este un singular care se poate referi atât la un singur urmaş, cât şi la toţi
urmaşii de pe linia genealogică a unei persoane (colectiv). Este foarte probabil ca în
cele mai multe cazuri termenul să exprime o ambiguitate intenţionată. În traducerea
de faţă a fost redat fie literal, fie cu urmaş sau urmaşi, în funcţie de contextul literal
şi de cel teologic. Apostolul Pavel (Gal. 3:16) aplică acelaşi termen, sămânţă, lui
Isus Cristos, demonstrând prin exegeza sa că promisiunea făcută lui Avraam îşi
găseşte împlinirea ultimă în Isus Cristos) lui; Ţi-ai împlinit promisiunea, căci Tu eşti
drept.
Ai încheiat un legământ. O aluzie la Genesa 15,18-21; 17,7.8. Pentru o altă menţionare a
popoarelor canaanite, vezi Exod 3.8 ; Deuteronom 7,1.

~ 48 ~
 Drept. Dumnezeu este numit drept deoarece poruncile Sale şi caracterul Său rezonează (vezi
Deuteronom 32,4).

9 Apoi ai văzut suferinţele strămoşilor noştri în Egipt, le-ai auzit strigătele de pe

malul Mării Roşii c(Ebr.: Yam Suf (lit.: Marea Trestiilor sau Marea Algelor – vezi
Iona 2:5, unde acelaşi termen ebraic, suf, are sensul de alge). Denumirea de Marea
Roşie a fost introdusă în traducerile moderne prin LXX şi VUL; în VT însă,
sintagma ebraică denumea actualul Golf Aqaba, la sud de Elat. Chiar şi astăzi
localnicii numesc Golful Aqaba Yam Suf; vezi 1 Regi 9:26).
10 Ai făcut semne şi minuni împotriva lui Faraon, împotriva tuturor slujitorilor săi şi
împotriva întregului popor din ţara sa, căci ai luat cunoştinţă de mândria lor faţă de
strămoşii noştri şi Ţi-ai făcut un Nume, cum se ştie astăzi.
Mândria lor. "Purtarea cu îngâmfare" a egiptenilor este amintită la Exod 18,11.
Ţi-ai făcut un nume. [Ţi-ai făcut un nume, KJV.] Adică a ajuns cunoscut prin semnele şi
minunile pe care le-a săvârşit în Egipt (vezi Exod 9,16; 14,17; 15,14-16 etc.).

11 Ai despărţit marea înaintea lor şi ei au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat; pe

urmăritorii lor însă i-ai aruncat în adâncuri ca pe o piatră în ape adânci.
Ai despărţit marea. Descrierea acestui eveniment se găseşte în Exod 14,21.22.28; 15,19.
Ca pe o piatră. Expresia aceasta şi termenul "fundul apelor" ["ape mari", KJV] sunt luate din
"cântarea lui Moise" (Exod 15,5.10).

12 Apoi i-ai condus printr-un stâlp de nor ziua, şi printr-un stâlp de foc noaptea, ca
să le luminezi calea pe care mergeau.
I-ai condus. Despre călăuzirea pe drumul către Canaan, prin semne supranaturale ale prezenţei
divine, vezi Exod 13,21 şi Numeri 14,14.

13 Te-ai coborât pe muntele Sinai şi le-ai vorbit din ceruri. Le-ai dat reguli drepte,
legi adevărate, orânduiri şi porunci bune.
Pe muntele Sinai.Revelarea lui Dumnezeu pe muntele Sinai şi proclamarea legii descrisă în
Exod 19-20. Compară de asemenea cu Deuteronom 4,36. Despre denumirile diverse ale "legii",
vezi Psalmii 19,9; 119,39; 44,62.63.66.68 etc.

14 Le-ai făcut cunoscut Sabatul Tău cel sfânt şi le-ai dat porunci, orânduiri şi o Lege
prin robul Tău Moise.
Sabatul Tău cel sfânt. Cuvintele alese aici dau de înţeles că Sabatul existase înainte de darea
Legii, lucru care corespunde cu Genesa 2,2.3 şi Exod 16,23. Faptul că Neemia a considerat
porunca Sabatului o poruncă extraordinar de însemnată se vede din faptul că aceasta este unica
poruncă a Decalogului pomenită în mod special. Ea este declarată ca fiind dată israeliţilor de către
Dumnezeu ca o binefacere, întrucât în ziua aceea se împărtăşeau din odihna lui Dumnezeu.

15 Le-ai dat pâine din ceruri, atunci când le era foame, le-ai scos apă din stâncă,
atunci când le era sete şi le-ai spus să vină să ia în stăpânire ţara pe care juraseşi că
le-o vei da.
Pâine din ceruri. [Pâine din cer, KJV.] Mana fusese deja numită "pâine din cer" (Psalmi 105,40)
sau "grâu din cer" (Psalmi 78,24). Acum este numită din nou "pâine din cer", o expresie familiară
pentru creştini, prin folosirea ei în Ioan 6,32.51.58. Despre aprovizionarea cu mană şi apa din

~ 49 ~
stâncă pentru întreţinerea lui Israel în timpul călătoriei lui prin pustie, pe drumul spre Canaan, vezi
Exod 16,4.10-35; 17,6; Numeri 20,8.

16 Însă ei, strămoşii noştri, s-au fălit, au fost încăpăţânaţi şi nu Ţi-au ascultat
poruncile.

Însă ei, strămoşii noştri. [Ei şi părinţii noştri, KJV.] Ebraicul we, "şi" ar trebui să fie redat prin
"chiar" sau "anume". Acest verset face aluzie la diferitele răzvrătiri, dintre care unele sunt
enumerate în versetele următoare.

17 Au refuzat să asculte şi nu şi-au amintit de lucrările Tale minunate, pe care le-ai

înfăptuit printre ei. Au fost încăpăţânaţi şi în răzvrătirea lor şi-au numit o căpetenie,
ca să se întoarcă în sclavia lor. Dar Tu eşti un Dumnezeu iertător, îndurător şi
milostiv, încet la mânie şi plin de dragoste şi de aceea nu i-ai părăsit.

În răzvrătirea lor. În loc de cuvântul ebraic bemiryam, "în răzvrătirea lor", 7 manuscrise ebraice
spun bemişrayim, "în Egipt", cu care şi LXX este de acord. Întregul pasaj spune atunci: "Ei şi-au
numit o căpetenie ca să se reîntoarcă la robia lor, în Egipt." Referirea cu privire la numirea unei
căpetenii se găseşte în Numeri 14,4.
Un Dumnezeu iertător. Literal, "un Dumnezeu al iertărilor". Cuvântul ebraic pentru "iertare" este
rar şi apare doar în Daniel 9,9 şi Psalmi 130,4. Restul versetului este similar cu Ioel 2,13 şi
Iona 4,2.

18 Chiar şi atunci când şi-au făcut un viţel turnat, zicând: «Acesta este Dumnezeul
tău Care te-a scos din Egipt!» şi s-au făcut vinovaţi de multă blasfemie,

Un viţel turnat. Vezi Exod 32,4.

Multă blasfemie. [Mari provocări, KJV.] O mai bună traducere ar fi "mari huliri" ["batjocuri",
trd. Cornil.], aşa cum acelaşi cuvânt este tradus în Ezechiel 35,12 [KJV].

19 Tu, în marea Ta îndurare, nu i-ai părăsit în pustie. Stâlpul de nor n-a încetat să-i
călăuzească ziua pe drum, iar stâlpul de foc n-a încetat să le dea lumină noaptea pe
drumul pe care trebuiau să meargă.

20 Le-ai dat chiar şi Duhul Tău cel bun ca să-i instruiască. Nu Ţi-ai retras mana de
la gurile lor şi ai continuat să le dai apă ca să-şi potolească setea.

Duhul Tău cel bun. "Duhul cel bun" al lui Dumnezeu este menţionat şi în Psalmi 143:10, şi faptul
că Dumnezeu îi povăţuieşte şi îi învaţă pe oameni, în Psalmi 32,8. Povăţuirea de către Duhul lui
Dumnezeu nu este menţionată în mod clar în nici o altă parte din VT, dar e subînţelesă în
Numeri 11,17.25, unde Dumnezeu i-a înzestrat pe cei 70 de bătrâni cu Duhul proorociei.

21 Timp de 40 de ani i-ai îngrijit în pustie şi nu au dus lipsă de nimic; hainele nu li

s-au învechit, iar picioarele nu li s-au umflat.

Nu au dus lipsă de nimic. Vezi Deuteronom 2,7; 8,4.

~ 50 ~
22 Le-ai dat în mână regate şi popoare, ale căror ţinuturi le-ai împărţit între ei.
Astfel au moştenit ţara lui Sihon, adică ţara regelui din Heşbon d(Cele mai multe
mss TM; un mss TM, LXX: Sihon, regele din Heşbon), şi ţara lui Og, regele
Başanului.

Le-ai împărţit între ei. [Le-ai împărţit în colţuri, KJV.] Ebr. pe'ah, "colţ", poate fi tradus şi
"latură", "margine" sau "hotar". Întrucât regatele lui Og şi Sihon, menţionate aici, erau teritorii de
hotar ale lui Israel, pe'ah ar trebui tradus ca atare.
Şi ţara. Ca în v. 16, we, "şi", ar trebui redat "anume" sau "chiar".

23 Le-ai înmulţit fiii ca stelele cerurilor şi i-ai adus în ţara în care le-ai spus
părinţilor lor să intre ca s-o ia în stăpânire.

Ca stelele cerurilor. O referire la făgăduinţa dată lui Avraam (Genesa 15,5; 22,17). Cu privire la
înmulţirea neobişnuită a copiilor lui Israel în Egipt, vezi Exod 1,7.12.

24 Fiii lor au intrat şi au luat în stăpânire ţara, iar Tu i-ai smerit înaintea lor pe
locuitorii ţării, pe canaaniţi, şi ai dat în mâinile lor pe regii acestora şi popoarele
ţării, ca să le faci pe plac.

Canaaniţi. Uneori, ca în v. 8, despre "canaaniţi" se vorbeşte ca despre o naţiune aparte, alături de

alte triburi. Alteori, însă, termenul este folosit într-un sens mai larg cuprinzător pentru toţi
locuitorilor Canaanului, indiferent din ce trib putea fi. Aici este folosit în acest sens mai larg.

25 Au cucerit cetăţi fortificate, pământuri roditoare, au luat în stăpânire case, tot

felul de bunuri, fântâni deja săpate, vii, măslini şi o mulţime de pomi fructiferi. Au
mâncat, s-au săturat, s-au îngrăşat şi s-au desfătat datorită bunătăţii Tale celei mari.

Cetăţi fortificate. Printre cetăţile întărite cucerite au fost Ierihonul (Iosua 6), Lachişul(cap. 10,32)
şi Haţorul (cap. 11,11), pentru a menţiona numai câteva.
Pământuri roditoare. [Pământ gras, KJV.] Compară cu Numeri 14,7.8; Deuteronom 8,7-9;
2 Regi 18,32. Despre case pline de bunuri, vezi Deuteronom 6,11. Principalii pomi cultivaţi în
Palestina erau măslinul, smochinul, mărul, migdalul, nucul, dudul, sicomorul şi rodiul. Curmalii
creşteau din abundenţă pe valea Iordanului.
S-au îngrăşat. În afară de acest pasaj, expresia mai e folosită doar în Deuteronom 32,15 şi în
Ieremia 5,28. O comparare a acestor texte arată că aceste cuvinte nu sunt niciodată folosite ca
linguşire, ci totdeauna legat de o mustrare (vezi Ieremia 50,11; Ezechiel 34,20). Neemia 9,25 este
o excepţie.

26 Dar apoi s-au arătat neascultători, s-au răzvrătit împotriva Ta, au aruncat înapoia
lor Legea Ta, i-au ucis pe profeţii Tăi, care mărturiseau împotriva lor pentru a-i
întoarce la Tine, şi s-au făcut astfel vinovaţi de multă blasfemie.

Au aruncat înapoia lor Legea ta. Vezi Exod 23,35.

I-au ucis pe profeţii Tăi. Compară cu Matei 23,37 şi Luca 11,47. Zaharia, fiul lui Iehoiada, a fost
omorât de Ioas (2 Cronici 24,22) şi mulţi prooroci au fost ucişi de Izabela (1 Regi 18,4). Tradiţia
iudaică susţine că Isaia, Ieremia şi Ezechiel au fost ucişi de iudei, semeni ai lor, şi că este posibil
ca şi alţii să fi avut aceeaşi soartă.

~ 51 ~
27 Atunci i-ai dat pe mâna duşmanilor lor, care i-au asuprit. Totuşi, în vremea
necazului lor, ei au strigat către Tine, iar Tu i-ai auzit din ceruri. În marea Ta
îndurare le-ai dat izbăvitori care i-au eliberat din mâna duşmanilor lor.
Le-ai dat izbăvitori. Versetul acesta şi v. 28 se referă la timpul judecătorilor. În limba ebraică,
Otniel şi Ehud sunt numiţi "izbăvitori" (Judecători 3,9.15); Şamgar, Ghedeon, Iefta, David şi alţii
au fost şi ei eliberatori de sub jugul străin. Bărbaţii aceştia au fost ridicaţi de Dumnezeu pentru a
izbăvi pe poporul Său, Israel de mâna grea a asupritorilor lor.

28 Când au avut odihnă însă, ei au săvârşit iarăşi ce este rău înaintea Ta. Atunci iar
i-ai lăsat pe mâna vrăjmaşilor lor care i-au stăpânit. Dar ei s-au întors şi au strigat
din nou către Tine, iar Tu i-ai auzit din ceruri şi, în îndurarea Ta, i-ai izbăvit în
numeroase rânduri.
Când au avut odihnă. Vezi Judecători 3,11.30; 5,31; 8,28 etc.

29 I-ai avertizat să se întoarcă la Legea Ta, dar ei s-au îngâmfat, nu au ascultat de

poruncile Tale şi au păcătuit împotriva hotărârilor Tale, deşi omul care le împlineşte
va trăi prin ele. Şi-au întors spatele cu încăpăţânare, au fost îndărătnici şi nu au
ascultat.
Au fost îndărătnici. [Şi-au tras înapoi umărul, KJV.] Figura aceasta de stil este aceea a unui bou
care se fereşte de jug şi se trage înapoi când i se cere să-l poarte. În Osea 4,16 se spune că "Israel
dă din picioare ca o mânzată neîmblânzită" ["se dă înapoi ca o mânzată ce se trage înapoi", KJV]
(vezi şi Zaharia 7,11). Acesta şi v. 30 au aplicare în vremea regilor.

30 I-ai îngăduit aşa mulţi ani, i-ai avertizat prin Duhul Tău, prin profeţii Tăi, dar ei
tot nu au luat aminte, astfel că i-ai dat pe mâna popoarelor străine.
Mulţi ani. Dumnezeu a avut răbdare cu regatul de nord timp de mai mult de două secole,
perioadă în care 20 de regi nelegiuiţi au ocupat tronul lui Israel. A fost la fel de răbdător cu regatul
de sud, căruia i-a îngăduit să dăinuie aproape 350 de ani. Mulţi dintre cei 20 de regi ai lui Iuda
L-au întristat cu idolatria lor şi cu crime excesive.
Profeţii. Compară cu 2 Regi 17:13, unde sunt întrebuinţate aproximativ aceleaşi cuvinte ca în
acest pasaj (vezi şi 2 Cronici 36,15.16).
De pe vremea lui Solomon până la robia babiloniană şi mai departe a existat o succesiune
aproape continuă de profeţi. În afară de cei ale căror scrieri au ajuns până la noi şi ale căror nume
sunt cunoscute tuturor cititorilor Bibliei, au fost şi profeţi precum Ahia Şilonitul, Văzătorul Ido,
profetul Şemaia, Hanani, Iehu, fiul lui Hanani, Ilie, Elisei, Mica, fiul lui Imla, Zaharia, fiul lui
Iehoiada, Hulda şi un număr nenumit de oameni ai lui Dumnezeu, care pot fi şi ei clasificaţi ca
profeţi. Vina poporului iudeu sporise enorm prin faptul că nu ascultaseră de îndemnurile adresate
lor mereu de către solii lui Dumnezeu. De aceea, Dumnezeu i-a dat în mâinile păgânilor. Aceasta a
început cu năvălirea asirienilor, care mai apoi au distrus regatul lui Israel, şi a culminat cu
supunerea lui Iuda de către haldei. Mai de curând, samaritenii şi alte naţiuni înconjurătoare
atacaseră rămăşiţa lui Israel.

31 Cu toate acestea, în marea Ta îndurare, nu i-ai nimicit, nici nu i-ai părăsit, căci
Tu eşti un Dumnezeu milos şi îndurător!

Nu i-ai părăsit. În ciuda acestor judecăţi, Dumnezeu, potrivit făgăduinţei Lui (Ieremia 4,27;
5,10.18; 30,11 etc.), n-a părăsit cu totul pe poporul Său şi nici nu a terminat cu ei de tot. Purtarea
plină de îndurare a lui Dumnezeu faţă de călcătorii Legii avea ca scop să păstreze o rămăşiţă prin
care să poată împlini aceste făgăduinţe.

~ 52 ~
32 Acum, Dumnezeul nostru, Dumnezeule cel Mare, Puternic şi Înfricoşător, Cel
Care-Ţi păstrezi legământul şi îndurarea e(Sau: păstrezi cu loialitate legământul;
sau: păstrezi legământul dragostei), nu privi ca puţin lucru toată suferinţa pe care
am îndurat-o atât noi, cât şi regii noştri, conducătorii noştri, preoţii noştri, profeţii
noştri şi strămoşii noştri, deci tot poporul Tău, de pe vremea împăraţilor Asiriei şi
până acum!
Dumnezeule... Înfricoşător. Un limbaj asemănător apare în Deuteronom 10,17 şi Neemia 1,5.
Pentru cei care refuză îndurarea Lui, Dumnezeu Se manifestă ca Judecător (vezi Apocalipsa 6,14-
17).
Care-Ţi păstrezi legământul. Gândul acesta apare şi în Psalmi 89,28 şi Neemia 1,5.
Împăraţilor Asiriei. Salmanasar III al Asiriei - care nu e pomenit în Biblie - scrie în analele sale
că a biruit pe Ahab şi l-a constrâns pe Iehu să-i plătească tribut şi să îngenuncheze înaintea lui.
Tiglat-Pileser III (numit Pul, în Babilonia) a luat tribut de la Menahem (2 Regi 15,19-20) şi a dus
două seminţii şi jumătate în captivitate (2 Regi 15,29; 1 Cronici 5,26). Un alt treilea împărat
asirian, Salmanasar V, a asediat Samaria (2 Regi 17,5-23) şi foarte probabil a cucerit-o chiar
înainte de moartea sa. Un al patrulea, Sanherib, a luat de la Ezechia toate cetăţile cu ziduri din
Iudea şi l-a obligat să răscumpere Ierusalimul, plătind o sumă mare (2 Regi 18,13-16). Un alt
împărat asirian, Esarhadon sau Asurbanipal, l-a dus pe Manase ca prizonier în Babilon
(2 Cronici 33,11). Aceasta a fost cea din urmă expediţie asiriană în Iuda. Domnul, prin Isaia, l-a
numit pe monarhul asirian "toiagul urgiei Mele" (Isaia 10,5). Despre aceste contacte dintre
împăraţii Asiriei şi evrei, vezi vol. II,p. 159-160.

33 Cu privire la tot ce a venit peste noi, Tu ai fost drept, căci Tu ai lucrat cu

credincioşie, dar noi am făcut ceea ce este rău!
Tu ai fost drept. Compară cu Deuteronom 32,4; Ezra 9,15; Neemia 9,8.

34 Regii, conducătorii, preoţii şi părinţii noştri nu au împlinit Legea Ta; nu au dat

ascultare poruncilor şi înştiinţărilor Tale prin care i-ai prevenit.
Regii…noştri. La enumerarea diferitelor clase ale poporului, profeţii sunt aici omişi, deoarece, ca
martori ai lui Dumnezeu, ei nu sunt socotiţi printre cei ce încălcaseră Legea, deşi avuseseră şi ei
parte de suferinţele care s-au abătut asupra naţiunii.

35 În regatul lor, în mijlocul multor bunătăţi primite de la Tine, în ţara cea întinsă şi
bogată pe care le-o dăduseşi, ei nu Ţi-au slujit şi nu s-au întors de la faptele lor cele
rele.
În regatul lor[Când erau stăpâni-trad. Cornilescu;În regatul lor, KJV.] Aceasta se referă la timpul
când Iuda era un regat independent, nu supus unei puteri străine. Dar chiar şi când erau stăpâni
peste propria lor ţară, iudeii au slujit rareori pe Acela care le dăduse ţara, preferând să slujească
dumnezeilor popoarelor care, mai târziu, i-au subjugat.

36 Şi iată-ne astăzi sclavi în ţara pe care le-ai dat-o strămoşilor noştri, ca să-i
mănânce roadele şi bunătăţile! Iată-ne sclavi chiar în ţara aceasta!
Iată-ne…sclavi. Întrucât Israel a refuza să-I slujească lui Dumnezeu, au fost daţi străinilor ca
sclavi (vezi Ieremia 5,19). Din această cauză, ei era încă sclavi unei puteri străine, perşii, cu toate
că Dumnezeu, în îndurarea Lui, le redase, într-o oarecare măsură, independenţă şi libertate.
Compară cu 2 Cronici 12:8, unde sunt puse în contrast ce înseamnă să-I slujeşti lui Dumnezeu sau
să slujeşti împăraţilor altor ţări.

~ 53 ~
37 Rodul ei îi îmbogăţeşte pe împăraţii pe care i-ai pus stăpâni peste noi din cauza
păcatelor noastre. Ei stăpânesc după bunul lor plac asupra trupurilor noastre şi
asupra vitelor noastre, iar noi ne aflăm într-un mare necaz.”

Rodul ei îi îmbogăţeşte. Adică monarhii persani obţineau venituri mari din Iudea. Suma plătită
de mica provincie a Iudeii nu este cunoscută, dar satrapia de "Dincolo de Râu", din care făcea
parte Iudea, plătea anual 350 de talanţi de argint (Herodot III, 91) sau aproape 10,9 tone, dacă este
vorba de talanţi uşor, la care se adăuga o contribuţie însemnată în natură.
Stăpânesc…asupra trupurilor noastre. Perşii exercitau dreptul de a-i încorpora pe supuşii lor
pentru serviciu militar pentru a lupta pe uscat şi pe apă. Fără îndoială că iudeii luaseră parte la
expediţiile lui Dariu şi ale lui Xerxe împotriva Greciei şi este posibil ca mulţi să fi fost ucişi în
înfrângerile dezastruoase pe care le-au suferit oştirile persane acolo.
Asupra vitelor noastre. Aceasta se referă la faptul că stăpânii străini luau ce le trebuia şi stăpânii
de drept trebuiau să se mulţumească cu ceea ce rămânea. Cu toate că un om avea mari cirezi de
vite, niciodată nu putea şti cât beneficiu ar fi avut de pe urma lor. Probabil că animalele de povară
erau rechiziţionate pentru serviciu militar.
Mare necaz. Întrucât stăpânii îşi însuşeau proprietăţile iudaice după plăcere, beneficiul
pământului şi al cirezilor, strâmtorarea aceasta se referea probabil la starea groaznică de sărăcie.
Expresia aceasta cuprindea în sine şi durerea sufletească pentru un popor iubitor de libertate când
sufereau o robie exasperantă, pe pământul care era al lor prin dar divin. Cu toate acestea, nu se
aude nici un murmur împotriva lui Dumnezeu. Mâna Lui e văzută din plin în toate suferinţele, iar
amărăciunea lor este doar mustrare de conştiinţă.

Poporul încheie o înţelegere

38 Cu privire la toate acestea, noi am încheiat în scris o înţelegere de neclintit, pe

document punându-şi pecetea conducătorii, leviţii şi preoţii.

Pe document punându-şi pecetea. Documentele din antichitate erau de obicei pecetluite. Când
rapoartele erau scrise în cuneiforme, pe tăbliţe de lut moale (vezi vol. I, p. 110, 134, 139), sigilii
cilindrice erau rulate peste lutul moale al tăbliţelor, înainte de coacerea în cuptor. Un document
scris pe papirus (vezi p. 417; vol. I, p. 30, 31) era făcut sul şi împăturit. În jurul lui se trecea o
sfoară şi pe nod era aplicată o bucată de lut, apoi se presa o ştampilă sigiliu pe ea sau se rula un
sigiliu cilindric peste ea. Uneori, fiecare parte contractantă îşi punea sigiliul pe o bucată separată
de lut pentru sigiliu, pe care o ataşa apoi la document, cu ajutorul unei sfori. În acest fel se puteau
pune oricât de multe sigilii.

Comentarii Ellen G. White: 31-38DA 216;1.2�;�;PK 665;5.6�;�;PK 666;6�;�;Ed 130;

PP 115;13�;�;PP 365;19-21�;PP 406;20�;�;AA 53;38�;�;PK 666.

~ 54 ~
Capitolul 10
1 Cei care şi-au pus pecetea au fost: guvernatorul Neemia, fiul lui Hacalia;
Zedechia,
Guvernatorul. [Tirşata, KJV.] [În KJV] Titlul persan pentru "guvernator" (vezi la Ezra 2,63).
Neemia, a cărui influenţă se simţea fără îndoială în spatele lungii cuvântări raportate în capitolul
precedent, s-ar putea să fi fost părintele spiritual al legământului ce urma să se încheie acum. El a
dat un exemplu, fiind cel dintâi la semnarea documentului.
Zedechia. Probabil un înalt slujbaş, nu se ştie nimic mai mult cu privire la el. S-a susţinut că, prin
analogie cu Ezra 4,9.17, el era secretarul guvernatorului.

2 Seraia, Azaria, Ieremia,

Seraia. Cele 21 de nume enumerate după acelea ale lui Neemia şi al secretarului sunt indicate ca
fiind "preoţi" (v. 8). Printre aceştia, casa marelui preot Seraia avea fireşte prioritatea. Din toate
cele 21 de nume, 15 apar în cap. 12,2-7 în calitate de preoţi conducători care au venit cu Iosua şi
Zorobabel din Babilon, iar în cap. 12,12-21 în calitate de căpetenii ale familiilor şi ale cetelor
respective (vezi la Neemia 12; Luca 1,5).

3 Paşhur, Amaria, Malchia,

4 Hatuş, Şebania, Maluh,
5 Harim, Meremot, Obadia,
6 Daniel, Ghinton, Baruc,
7 Meşulam, Abia, Miyamin,
8 Maazia, Bilgai şi Şemaia – aceştia erau preoţi;
9 apoi leviţii Iosua, fiul lui Azania, Binui, dintre urmaşii lui Henadad, Kadmiel
Leviţii. Iosua, Binui şi Cadmiel reprezintă cele 3 familii principale ale leviţilor care s-au întors
împreună cu Zorobabel (vezi Ezra 2,40; 3,9; Neemia 7,43; 9,4.5 etc.). Aici Binui pare să fi înlocuit
pe Cadmiel şi să fi trecut pe locul 2. Din restul de nume, cele ale lui Haşabia şi Şerebia reprezintă
familiile care s-au întors împreună cu Ezra (Ezra 8,18.19). Restul de nume sunt probabil şi acelea
de familii.

10 şi rudele lor: Şebania, Hodia, Chelita, Pelaia, Hanan,

11 Mica, Rehob, Haşabia,
12 Zacur, Şerebia, Şebania,
13 Hodia, Bani şi Beninu;
14 după aceea căpeteniile poporului: Paroş, Pahat-Moab, Elam, Zatu, Bani,
Căpeteniile poporului. De la v. 14 până la Magpiaş din v. 20, numele personale corespund celor
ale familiilor laice care s-au întors cu Zorobabel (Ezra 2,3-30; Neemia 7,8-33); primele 18 sunt
nume personale, dintre care două (v. 17) ar trebui să fie unite printr-o liniuţă, întrucât este clar că
ele reprezintă o familia aparte "Ater din familia lui Ezechia", menţionată în Ezra 2,16 şi
Neemia 7,21.

~ 55 ~
 Ultimele 3 sunt nume de localităţi: Nebai (v. 19), cu Nebo (cap. 7,33); Magpiaş (v. 20), acelaşi
cu Magbiş (Ezra 2,30), şi Anatot. Celelalte (de la Meşulam la Baana, Neemia 10,20-27) sunt nume
fie ale căpeteniilor diferitelor case în care erau împărţite aceste familii, fie ale bătrânilor târgurilor
mai mici din Beniamin şi Iuda. Nu toate familiile enumerate în Ezra 2 apar în această listă poate
datorită faptului că unele că s-au amestecat între ele, deşi nu există dovezi că în acei ani au apărut
familii noi.

15 Buni, Azgad, Bebai,

16 Adonia, Bigvai, Adin,
17 Ater, Ezechia, Azur,
18 Hodia, Haşum, Beţai,
19 Harif, Anatot, Nebai,
20 Magpiaş, Meşulam, Hezir,
21 Meşezabel, Ţadok, Iadua,
22 Pelatia, Hanan, Anaia,
23 Osea, Hanania, Haşub,
24 Haloheş, Pilha, Şobek,
25 Rehum, Haşabna, Maaseia,
26 Ahia, Hanan, Anan,
27 Maluh, Harim şi Baana.
28 Restul poporului, preoţii, leviţii, portarii, cântăreţii, slujitorii de la Templu şi toţi
aceia care se separaseră de popoarele străine de dragul Legii lui Dumnezeu,
împreună cu soţiile lor, cu fiii şi cu fiicele lor şi cu toţi aceia care aveau cunoştinţă şi
pricepere,
Restul poporului. Enumerarea claselor este aceeaşi ca în Ezra 2,70. Întrucât nu lipseşte nici o
clasă a poporului, a existat în mod evident un consimţământ general, poate universal, al naţiunii
faţă de prevederile legământului.
Aceia care se separaseră. Această clasă poate a descins din acei israeliţi care fuseseră lăsaţi în
ţară pe timpul robiei şi care acum se alipeau noii comunităţi (vezi la Ezra 6,21).
Toţi aceia care aveau cunoştinţă. E interesant de notat un lucru: contrar uzanţei orientale, printre
cei au semnat legământul s-au numărat de asemenea femei şi tineri maturi. Tuturor acelora destul
de maturi pentru a înţelege natura legământului li s-a îngăduit să participe la ritualul sacru. Este
puţin probabil să fie vorba doar de clasa cultă, aşa cum au sugerat unii.

29 s-au alăturat rudelor lor, nobilii, şi s-au legat cu jurământ să umble în Legea lui
Dumnezeu, dată prin Moise, robul lui Dumnezeu, să o păzească şi să împlinească
toate poruncile DOMNULUI, Stăpânul nostru, precum şi orânduirile şi decretele Lui.
S-au alăturat. Poporul de rând a oferit sprijinul lui conducătorilor care au fixat sigiliile lor la
document, în felul acesta aprobând şi ratificând ceea ce făcuseră ei.

~ 56 ~
 Jurământ. [Blestem, KJV.] Se poate ca blestemele şi binecuvântările din Deuteronom 27 şi 28 să
fi fost cuprinse în lecturile luate din Lege. Probabil că, de fiecare dată când legământul dintre
Dumnezeu şi poporul Său era întărit, poporul rostea o formulă de jurământ (vezi
Deuteronom 29,12 ; 2 Regi 23,3).
Robul lui Dumnezeu. Titlul acesta îi aparţine, într-un mod unic, lui Moise. Dumnezeu l-a numit
"robul Meu, Moise", care "este credincios în toată casa Mea" (Numeri 12,7) şi, de atunci, acesta a
fost titlul lui special (vezi Iosua 1,2; 8,31.33; 1 Cronici 6,49; 2 Cronici 24,9; Daniel 9,11;
Evrei 3,5).

30 Am promis atunci: „Nu ne vom mai da fetele de soţii celor din popoarele din ţară
şi nu le vom mai lua pe fetele lor de soţii pentru fiii noştri.
Nu ne vom mai da fetele.Se pare că reforma instituită de Ezra (Ezra 9,10) nu se dovedise trainică.

31 Când popoarele ţării vor veni în ziua de Sabat să vândă produse şi felurite
alimente, nu vom mai cumpăra nimic de la ele nici în ziua de Sabat, nici în vreo altă
zi sfântă. În fiecare al şaptelea an vom lăsa ogorul nelucrat şi vom anula orice
datorie.
În ziua de Sabat. Interzicerea comerţului în Sabat, deşi nu e menţionată expres în porunca a patra,
este subînţeleasă acolo şi, cu siguranţă, cuprinsă în instrucţiunile privitoare la acea zi. Amos 8,5
sugerează această interdicţie, la fel şi Isaia 58,13 şi Ieremia 17,19-27. Cea mai veche dovadă
nebiblică cu privire la ţinerea Sabatului săptămânal de către iudei provine din sec. al V-lea î.Hr.,
de la Elefantina din Egipt. Această menţionare a Sabatului se găseşte pe ostraca sau ulcioare, adică
pe cioburi de vase folosite în mod obişnuit ca material ieftin pentru scris.
În vreo altă zi sfântă. [Ziua sfântă, KJV.] Adică "o sărbătoare", care arată că poporul se obliga să
nu facă negoţ nu doar în ziua Sabatului, ci şi în oricare zi de sărbătoare.
În fiecare al şaptelea an vom lăsa ogorul nelucrat. [Să părăsim al şaptelea an, KJV.] O formă
prescurtată [în KJV] a legii cu privire la anul sabatic (Exod 23,10.11), potrivit căreia pământul
trebuia să fie lăsat nelucrat şi nesemănat în cursul acelui an. Legea aceasta fusese deseori neglijată
în cursul vremurilor monarhiei, iar neglijarea ei era unul dintre păcatele pe care robia urmărea să
le pedepsească (2 Cronici 36,21). Se pare că acum, după întoarcere, rânduiala aceasta fusese din
nou trecută cu vederea.
Datorie. Pentru comentarii, vezi la cap. 5,2-13.

32 Am hotărât să împlinim şi porunca de a da o treime dintr-un şechel

a(Aproximativ 4 gr) pe an, pentru slujba de la Templul Dumnezeului nostru,
O treime dintr-un şechel. Nu se spune cine urma să aducă această contribuţie pentru susţinerea
serviciului Templului, dar era un obicei binecunoscut. Plata aceasta era evident o înnoire a
preceptului mozaic (Exod 30,13) ca orice bărbat în vârstă de 20 de ani şi mai mult să dea o
jumătate de siclu ca dar pentru Domnul, un tribut încă cerut pe vremea lui Hristos (Matei 17,24).
Având în vedere sărăcia celei mai mari părţi a comunităţii, taxa aceasta fusese acum redusă la o
treime de siclu pentru fiecare bărbat. Părerea lui Ibn Ezra, marele comentator din Evul Mediu, că o
treime dintr-un siclu urma să fie plătită pe lângă jumătatea de siclu percepută în conformitate cu
Legea, nu e sprijinită de text.
Pentru slujba. Fondul acesta nu era pentru cheltuielile de construcţie sau lucrări de reparaţie la
Templu, ci pentru întreţinerea serviciilor regulate ale Templului. Potrivit cu v. 33, această taxă
urma să fie folosită pentru procurarea pâinii pentru punerea înainte, a darului de mâncare continuu
şi a arderilor de tot continue (Numeri 28,3-8), a jertfelor pentru ziua de Sabat şi pentru luna nouă
(cap. 28,9-15) şi pentru alte sărbători (cap. 28,16 la 29,40).

~ 57 ~
33 pentru pâinea prezentării, pentru darul de mâncare continuu, pentru arderea de tot
continuă, pentru jertfele aduse în zilele de Sabat, de lună nouă şi de sărbători, pentru
darurile sfinte, pentru jertfele aduse ca ispăşire pentru păcatele lui Israel, precum şi
pentru tot ceea ce priveşte lucrarea de la Templul Dumnezeului nostru.
Darurile sfinte. Probabil este vorba de "darurile de legănat" şi "darurile de mulţumire"
(Levitic 23,10.17.19), întrucât erau "închinate Domnului şi să fie ale preotului" (Levitic 23,20).
Mai mult, taxa aceasta era pentru acoperirea cheltuielilor cu jertfele pentru păcat, poruncite în
Numeri 28,15.22.30; 29,5.11.16.19 etc. şi pentru tot ce ar mai fi fost necesar. Introducerea acestei
taxe nu înseamnă neapărat că subvenţiile promise de Artaxerxe, în edictul lui (Ezra 7,20-22)
încetaseră şi că adunarea acum a socotit că e necesar să acopere cheltuielile din propriile lor
resurse. Pe lângă ajutorul acordat de împărat, s-a considerat că era necesar să se acopere cerinţele
sporite ale Templului.

34 Noi, – preoţii, leviţii şi oameni din popor, – potrivit familiilor noastre, am tras la
sorţi în legătură cu lemnele ce trebuie aduse ca dar în fiecare an, la vremuri hotărâte,
la Templul Dumnezeului nostru, ca să fie arse pe altarul DOMNULUI, Dumnezeul
nostru, aşa cum este scris în Lege.
Lemnele. [Jertfa de lemne, KJV.] Legea lui Moise nu făcuse decât să ceară ca pe altar să ardă
necurmat lemne şi ca preotul să pună lemne pe el în fiecare dimineaţă (Levitic 6,12.13). Totuşi nu
s-au dat instrucţiuni cu privire la procurarea lemnelor. Legământul acesta punea în seama adunării
procurarea lemnelor necesare, şi diferitele case erau responsabile în mod succesiv în această
privinţă, în ordinea hotărâtă prin tragerea la sorţi. Potrivit cu Iosif Flavius (Wars II. 17.6), lemnele
necesare pentru un an erau aduse într-o anumită zi, ziua a 14-a a lunii a 5-a, care era ţinută ca o
sărbătoare numită "căratul lemnelor".

35 Am mai hotărât să aducem la Templul DOMNULUI, în fiecare an, primele roade

ale pământului şi primele roade ale tuturor pomilor.
Primele roade. Cu privire la cele ale pământului, vezi Exod 23,19; 34,26; Deuteronom 26,2;
pentru cele ale pomilor roditori, vezi Levitic 19,23.

36 De asemenea, aşa cum este scris în Lege, vom aduce la Templul Dumnezeului
nostru, la preoţii care fac slujba în Templul Dumnezeului nostru, pe întâii născuţi
dintre fiii noştri şi dintre vitele noastre, pe întâii născuţi ai vacilor şi ai oilor noastre.
Întâii născuţi dintre fiii noştri. Aceştia urmau să fie răscumpăraţi conform aprecierii preotului
(Numeri 18,16), cum se făcea şi cu animalele necurate (Numeri 18,15). Întâi născuţii din cirezi şi
turme urmau să fie jertfiţi pe altar (Numeri 18,17).

37 Vom aduce preoţilor, în cămările Templului Dumnezeului nostru, cele dintâi

roade din aluatul nostru, din contribuţiile noastre, din fructe, din must şi din
untdelemn şi le vom da leviţilor zeciuiala din roadele pământurilor noastre. Înşişi
leviţii vor putea să ia zeciuiala în toate cetăţile unde lucrăm.
Cele dintâi roade din aluatul nostru. Vezi Numeri 15,18-21.
Contribuţiile noastre. Literal, "darurile noastre ridicate" (vezi Numeri 15,20; Levitic 23,11.17).
În cămările casei. Depozitele din încăperile ataşate la clădirea Templului (vezi cap. 13.4.5).
Zeciuiala din roadele pământurilor noastre. [Zecimile pământului nostru, KJV.] Se pare că
zecimea fusese neglijată de mulţi. Prin urmarea, preoţii şi leviţii nu puteau să-şi vadă de
îndatoririle lor la Templu şi erau obligaţi să-şi câştige altfel existenţa (vezi cap. 13,10). Acum,
poporul a făgăduit să reia practica. Maleahi, care a profetizat şi el cam pe vremea aceasta, tratează

~ 58 ~
aceeaşi problemă şi reaminteşte oamenilor dezavantajele reţinerii zecimii şi binecuvântările care
însoţesc credincioşia (Maleahi 3,8-12). Despre legea aducerii zecimii într-o economie agricolă,
vezi Levitic 27,30.
În toate cetăţile. Se pare că zecimile agricole nu erau aduse la Ierusalim, ci depozitate pe centre,
acolo unde erau produse, până când erau cerute de leviţi. Nu e clar dacă erau stabilite depozite în
aceste cetăţi pentru scopul acesta, sau dacă este vorba de cetăţi levitice.

38 Preotul, fiul lui Aaron, să-i însoţească pe leviţi când vor lua zeciuiala, iar leviţii
să ducă a zecea parte din zeciuială la Templul Dumnezeului nostru, în cămările
vistieriei.

Preotul. Un preot trebuia să fie de faţă când leviţii luau zecimea, nu atât de mult ca garanţie că ei
şi-ar primi partea, aşa cum au gândit unii comentatori, ci pentru a lua partea preoţilor, zecimea din
zecimea leviţilor (Numeri 18,26). Potrivit versetului acestuia, zecimea trebuia să fie transportată la
Ierusalim pe cheltuiala destinatarilor, şi era numai drept ca preotul să participe la activitatea de
transportare a acesteia acolo. Această rânduială trebuie să fi avut şi scopul de a garanta
manipularea corectă a fondurilor sfinte. Prezenţa reprezentanţilor celor două ordine ecleziastice, la
primirea şi împărţirea zecimii, avea menirea să prevină administrarea greşită a acestor fonduri.

39 Căci israeliţii şi leviţii vor trebui să aducă contribuţiile din cereale, din must şi
din untdelemn în cămările în care se află vasele Lăcaşului, acolo unde slujesc
preoţii, portarii şi cântăreţii. Nu vom mai uita de Templul Dumnezeului nostru!”

Comentarii Ellen G. White: 29-36PK 667;32. 33�;PP 526.

~ 59 ~
Capitolul 11
Noii locuitori ai Ierusalimului

1 Conducătorii poporului s-au stabilit la Ierusalim, iar restul poporului a tras la sorţi
pentru ca unul din 10 să locuiască la Ierusalim, Sfânta Cetate, iar ceilalţi 9 să
locuiască în cetăţi.
S-au stabilit la Ierusalim. [Locuit la Ierusalim, KJV.] Relatarea aceasta este în continuarea celei
de la cap. 7,4 şi dă un raport cu privire la măsurile luate privind aducerea la îndeplinire a hotărârii
lui Neemia de a repopula Ierusalimul. Ierusalimul era deja reşedinţa nobililor sau a căpeteniilor de
seminţie (vezi cap. 2,16; 5,17). Deci, nu se putea aştepta nici o îmbunătăţire a situaţiei din această
direcţie. De aceea, Neemia a găsit necesar să se îndrepte către alte clase ale populaţiei pentru a
obţine noi locuitori pentru capitală.
A tras la sorţi. În vechime, iudeii foloseau deseori sorţii pentru a hotărî în chestiuni în care
judecata omenească părea insuficientă, crezând că "orice hotărâre vine de la Domnul"
(Proverbe 16,33). Se primise aprobare divină pentru alegerea de persoane (Iosua 7,16-18;
1 Samuel 10,19-21), pentru distribuirea pământului (Numeri 26,55.56) şi pentru determinarea
ordinii în care diferitele grupe avea să-şi îndeplinească sarcinile (1 Cronici 24,5; 25,8).
Sfânta Cetate. Denumirea aceasta apare în profeţiile din Isaia 48,2; 52,1; Daniel 9,24; Ioel 3:17;
dar e folosită aici pentru prima dată într-o relatare istorică. Începând din acest moment, a fost
folosită frecvent (vezi Matei 4,5; 27,53; Apocalipsa 11,2 etc.), până când a primit numele arab
ed-Quds, "Locul sfânt". Pe acesta l-a păstrat ca nume oficial până în zilele noastre.

2 Poporul i-a binecuvântat pe toţi bărbaţii care au ales de bunăvoie să locuiască la

Ierusalim.
Au ales de bună voie. [S-au oferit de bună voie, KJV.] Pe lângă cei asupra cărora a căzut sorţul şi
au acceptat că lucrul acesta indică răspunderea lor de a se muta la Ierusalim, au mai fost şi anumiţi
voluntari care s-au mutat cu familiile lor la Ierusalim. Concetăţenii lor au cerut binecuvântare
asupra lor pentru patriotismul lor.

3 Iată care au fost căpeteniile de provincie care s-au stabilit la Ierusalim (în cetăţile
lui Iuda, fiecare om s-a stabilit în cetatea unde îşi avea moştenirea, atât israeliţi, cât
şi preoţi, leviţi, slujitorii de la Templu şi urmaşi ai slujitorilor lui Solomon,
Căpeteniile de provincie. Adică ai provinciei Iudea, ca parte din Imperiul persan. În mintea
scriitorul, căpeteniile ţinutului sunt opusul căpeteniilor iudaice de familie, care locuiau în Babilon
sau în alte părţi ale imperiului.
S-au stabilit la Ierusalim. [Au locuit în Ierusalim, KJV.] Adică un recensământ al "căpeteniilor
ţinutului", care locuiau acolo pe urma transferului.
Israeliţi. O denumire colectivă a membrilor tuturor seminţiilor, cu excepţia leviţilor. Conform
1 Cronici 9:3, este evident că printre cei care se întorseseră se numărau membri ai celor două mari
seminţii ale lui Israel, Manase şi Efraim. Cetăţenii sunt expuşi pe clase, ca în celelalte liste, iar
populaţia laică precede pe slujbaşii Templului.

4 iar la Ierusalim s-au stabilit unii dintre urmaşii lui Iuda şi ai lui Beniamin): dintre
urmaşii lui Iuda – Ataia, fiul lui Uzia, fiul lui Zaharia, fiul lui Amaria, fiul lui
Şefatia, fiul lui Mahalalel, un urmaş al lui Pereţ,
La Ierusalim. Nu vrea să spună că toţi locuitori Ierusalimului erau doar din seminţiile lui Iuda şi
Beniamin; erau mulţi leviţi (v. 10-19), probabil şi manasiţi şi efraimiţi (1 Cronici 9,3), cum şi
Netiniţi (Neemia 11,21), care nu aparţineau nici unei seminţii. Este posibil să fi fost reprezentanţi

~ 60 ~
şi ai altor seminţii. Totuşi, cei din Iuda şi Beniamin pare să fi constituit majoritatea populaţiei şi de
aceea sunt menţionaţi numai ei. O listă paralelă a locuitorilor Ierusalimului se află în 1 Cronici 9,
care s-ar putea să fie fundamentată pe un recensământ oarecum ulterior, întrucât toate numerele
sunt mai mari decât în Neemia 11.
Ataia. În 1 Cronici 9,4 este redat Utai. Strămoşii atribuiţi lui Ataia aici şi în 1 Cronici 9 sunt
diferiţi, cu excepţia lui Pereţ, fiul lui Iuda. Dar fiecare listă este posibil o prescurtare a uneia mult
mai lungi, iar cei 2 scriitori nu au ales, în toate cazurile, aceleaşi nume pentru genealogiile lor.

5 şi Maaseia, fiul lui Baruc, fiul lui Col-Hoze, fiul lui Hazaia, fiul lui Adaia, fiul lui
Ioiarib, fiul lui Zaharia, fiul lui Şela a(Ebr.: fiul şilonitului).
Şela[Şiloni-trad. Cornilescu]. Întrucât pare curios ca un iudeu să fi venit din Şilo, o cetate în
regatul de nord al lui Israel, probabil vocalizarea masoretică a acestui cuvânt este incorectă.
Expresia ar trebui probabil redată cu "fiul unui şelanit", înţelegând un descendent al lui Şela, al
treilea fiu al lui Iuda, tatăl familiei "şelaniţilor"(Numeri 26,20).

6 Toţi urmaşii lui Pereţ, care s-au stabilit la Ierusalim, au fost în număr de 468 de
oameni viteji.
Oameni viteji. Iuda a asigurat 468 de bărbaţi în stare să poarte armele, aproximativ jumătate în
comparaţie cu Beniamin, care a asigurat 928 de bărbaţi (v. 8). Cetăţile lui Iuda care se aflau la sud
de Ierusalim poate că nu au simţit nevoia să aibă o capitală puternică, aşa cum au făcut beniamiţii,
care locuiau într-o zonă cu adevărat primejdioasă, la hotarul cu Samaria.

7 Dintre urmaşii lui Beniamin – Salu, fiul lui Meşulam, fiul lui Ioed, fiul lui Pedaia,
fiul lui Kolaia, fiul lui Maaseia, fiul lui Itiel, fiul lui Ieşaia,
Salu, fiul lui Meşulam. Compară cu 1 Cronici 9,7. Celelalte nume din genealogie se deosebesc
poate pentru acelaşi motiv ca cel notat la v. 4.

8 însoţit de Gabai şi Salai – în total 928 de oameni.

Nouă sute douăzeci şi opt. Recensământul din 1 Cronici 9,9 cuprinde 956 de bărbaţi. Pe cât se
pare, numărul beniamiţilor din Ierusalim crescuse doar puţin între cele două recensăminte. Prin
contrast, Iuda prezintă o creştere a populaţiei sale din Ierusalim de la 468 la 690, în aceeaşi
perioadă de timp. Creşterea poate să se fi datorat faptului că se aşezase în Ierusalim încă o familie
iudaică, aceea a lui Zerah, al cincilea fiu al lui Iuda (1 Cronici 9,6).

9 Ioel, fiul lui Zicri, era comandantul acestora, şi Iuda, fiul lui Hasnua, era al doilea
la conducerea cetăţii b(Sau: conducătorul celui de-al Doilea District).
10 Dintre preoţi – Iedaia, fiul lui Ioiarib, Iachin
Iedaia.Conform cu 1 Cronici 9:10, cele 3 nume date acolo aparţin de 3 familii preoţeşti diferite.
De aceea, se pare că ebraicul ben, "fiul lui", e o eroare de transcriere. Iedaia şi Ioiarib reprezentau
două din familiile preoţeşti principale şi sunt de obicei menţionaţi împreună (1 Cronici 24,7;
Neemia 12,19 etc.). Iachin era o familie preoţească mult mai puţin distinsă, descinzând probabil
din căpetenia celei de-a 21-a cete preoţeşti de pe timpul lui David (1 Cronici 24,17).

11 Seraia, fiul lui Hilchia, fiul lui Meşulam, fiul lui Ţadok, fiul lui Meraiot, fiul lui
Ahitub, supraveghetorul Templului lui Dumnezeu,
Seraia. Numele acesta indică familia marelui preot (cap. 10,2; 12,1.12). Strămoşul avut în vedere
era probabil marele preot luat prizonier de Nebucadneţar (2 Regi 25,18-21).

~ 61 ~
 Fiul lui Hilchia. Aşa cum deseori în Biblie, "fiu" este folosit în loc de "nepot" (vezi Ezra 7,1; vezi
la 1 Cronici 2,7).
Supraveghetorul. Este vorba de marele preot, cu toate că nu este dat numele lui. Pe vremea lui
Neemia, Eliaşib ocupa acest post (vezi cap. 12,10; 13,4), dar aici este dat numai numele familiei
lui strămoşeşti.

12 rudele lor care se ocupau de lucrarea la Templu, în număr de 822, precum şi

Adaia, fiul lui Ieroham, fiul lui Pelalia, fiul lui Amţi, fiul lui Zaharia, fiul lui Paşhur,
fiul lui Malchia,
Rudele lor care se ocupau de lucrarea. Adică preoţii obişnuiţi. Conform v. 12.14, acum locuiau în
Ierusalim 1192 de preoţi. Astfel, din cei 4289 care se întorseseră cu Zorobabel (Ezra 2,36-39) şi
alţii mai târziu cu Ezra (cap. 8,24 etc.) doar unul din 3 sau 4 locuia la Ierusalim. Când s-a făcut
recensământul din 1 Cronici 9, populaţia preoţească a Ierusalimului ajunsese la 1760 (v. 13).

13 şi rudele lui, căpetenii de familii, în număr de 242, Amaşsai, fiul lui Azarel, fiul
lui Ahzai, fiul lui Meşilemot, fiul lui Imer,
14 şi rudele lor c(TM; cele mai multe mss LXX: lui), războinici viteji, în număr de
128, al căror comandant era Zabdiel, fiul lui Haghedolim.
Fiul lui Haghedolim[Ghedolim-trad. Cornilescu;Unul din oamenii mari, KJV.] Ebr. haggedolim.
Acesta ar trebui să fie considerat nume propriu (vezi RSV şi marginea de la KJV).

15 Dintre leviţi – Şemaia, fiul lui Haşub, fiul lui Azrikam, fiul lui Haşabia, fiul lui
Buni,
16 Şabtai şi Iozabad, două dintre căpeteniile leviţilor responsabile cu lucrarea din
afara Templului lui Dumnezeu,
Responsabile cu[Supravegherea, KJV.] Cei 3 leviţi enumeraţi aici purtau răspunderea obligaţiilor
materiale şi a treburilor financiare ale Templului. Ei sunt menţionaţi şi în Neemia 8,7; 12,34.42 ca
Leviţi de seamă (vezi 1 Cronici 26,29).

17 Matania, fiul lui Mica, fiul lui Zabdi, fiul lui Asaf, căpetenia care începea lauda
prin rugăciune, Bakbuchia, al doilea din rudele lui, şi Abda, fiul lui Şamua, fiul lui
Galal, fiul lui Iedutun.
18 Toţi leviţii din Sfânta Cetate erau în număr de 284.
Toţi leviţii. Micul număr de leviţi, 284 în comparaţie cu 1192 de preoţi, este evident aici, ca şi în
Ezra (vezi la Ezra 2,40).

19 Dintre portari – Akub, Talmon şi rudele lor care păzeau porţile, în număr de 172.
Portari. În cea ce priveşte numele lor, vezi Ezra 2,42.

20 Ceilalţi israeliţi, preoţi şi leviţi, s-au aşezat în toate cetăţile lui Iuda, fiecare în
moştenirea lui.
21 Slujitorii de la Templu locuiau în Ofel d(Vezi nota de la 2 Cron. 27:3). Ţiha şi
Ghişpa erau liderii slujitorilor de la Templu.

Slujitorii de la Templu. [Netiniţii, KJV.] Cu privire la netiniţi, vezi la Ezra 2,43.

~ 62 ~
22 Supraveghetorul leviţilor în Ierusalim era Uzi, fiul lui Bani, fiul lui Haşabia, fiul
lui Matania, fiul lui Mica. Aceştia făceau parte dintre urmaşii lui Asaf, cântăreţii. Ei
erau responsabili cu lucrarea de la Templu,
Supraveghetorul[Căpetenia-trad. Cornilescu;Supraveghetorul, KJV.] Acest verset ar trebui tradus
ca o singură propoziţie în loc de două [cum apare în KJV], iar cuvântul "erau" [din KJV] să fie
omis. Uzi era supraveghetorul cântării în Templu. Aşa cum bărbaţii menţionaţi în v. 15.16 aveau
"supravegherea treburilor din afară", tot aşa treburile interne ale Templului erau sub
supravegherea lui Uzi. El a participat şi la sfinţirea zidului (cap. 12,42).

23 căci exista o poruncă a regelui cu privire la cântăreţi, care reglementa activitatea

lor zilnică.
Poruncă a regelui. Nu aceea a lui David, care reglementase cândva serviciile leviţilor
(1 Cronici 25), ci a împăratului persan Artaxerxe I, care se pare că alocase un stipendiu zilnic din
venitul împărătesc pentru întreţinerea leviţilor cântăreţi. Motivul acestei bunăvoinţei speciale
poate să fi fost acela că corul levitic urma "să se roage pentru viaţa împăratului şi a fiilor lui"
(Ezra 6,10) şi că puţinii leviţi cântăreţi care se întorseseră din Babilon trebuie să fie de serviciu în
mod continuu la Templu.

24 Petahia, fiul lui Meşezabel, dintre urmaşii lui Zerah, fiul lui Iuda, era mâna
dreaptă a regelui în ce priveşte toate problemele legate de popor.
Era mâna dreaptă a regelui[dregătorul împăratului-trad. Cornilescu]. Slujba lui Petahia era
asemănătoare cu aceea deţinută de Ezra (vezi la Ezra 7,12). Ca intermediar între curtea persană şi
Iudea, el se poate să fi fost un curier căruia i se încredinţase sarcina de a ţine legătura cu iudeii.

25 Cât despre satele şi câmpiile dimprejurul lor, unii dintre urmaşii lui Iuda s-au
stabilit în Chiriat-Arba şi în satele dimprejurul lui, în Dibon şi în satele dimprejurul
lui, în Iekabţeel şi în satele dimprejurul lui,
Satele. Neemia lasă acum deoparte populaţia cetăţii Ierusalimului pentru a da o listă de oraşe care
se pare că aparţineau provinciei Iudea. Lista aceasta face posibilă o hartă a Iudeii de pe timpul lui
Neemia pe o bază oarecum mai sigură decât ar fi cu putinţă altfel. Totuşi lista, aşa cum este dată
aici, pare să fie incompletă, întrucât nu sunt menţionate câteva de cetăţi enumerate în Ezra 2,20-34
şi Neemia 3, care se ştie că erau populate de iudei, în perioada post-exilică.
Chiriat-Arba. Un nume vechi al Hebronului (Judecători 1,10) şi aparent bazat pe numele
fonatorului lui, Arba, unul dintre Anachimi (Iosua 14,15; 15,13; 21,11). E interesant de notat că
numele mai vechi a fost restaurat după robie.
Dibon. Considerat a fi o variantă ortografică a lui Dimona, enumerată între cetăţile din Negheb,
în Iosua 15,21-26. Dacă aşa stau lucrurile, ar fi fost în vecinătatea Azorului, acum 'Ar'arah, la
7,4 km sud-est de Beer-Şeba. Totuşi, Dibonul în sine nu a fost încă localizat.
Iekabţeel. Acest loc neidentificat pare să fi fost unul şi acelaşi cu Cabzeel, situat în extremitatea
sudică a Iudeii.

26 în Ieşua, în Molada, în Bet-Pelet,

Ieşua. Acum Tell es-Sa'si, la aprox. 13,6 km est-nord-estde Beer-Şeba.
Molada. Poate pe locul numit Tell el-Milh, la aprox. 16 km sud-est de Beer-Şeba.
Bet-Pelet. Probabil aproape de Beer-Şeba, dar încă neidentificată (vezi Iosua 15,27).

~ 63 ~
27 în Haţar-Şual, în Beer-Şeba şi în satele dimprejurul ei,

Haţar-Şual. Un alt loc în apropiere de Beer-Şeba încă neidentificat (Iosua 15,28). Numele
înseamnă "Satul vulpilor".

28 în Ţiklag, în Mecona şi în satele dimprejurul lui,

Ţiklag. Celebru ca fiind cetatea dată lui David de Achiş, regele Gatului (1Samuel 27,6) şi, curând
după aceea, ocupată de amaleciţi (1 Samuel 30,1). A fost probabil pe locul numit acum
Tell el-Khuweilfeh, la aprox. 16 km nord de Beer-Şeba.
Mecona. Un loc necunoscut.

29 în En-Rimon, în Ţora şi în Iarmut,

En-Rimon. Acum Khirbet Umm er-Ramamîn, la aprox. 12,,8 km nord de Beer-Şeba.

Ţora. Posibil acelaşi ca Ţorah, acum Sar'ah, la aprox. 12,8 km vest de Ierusalim.
Iarmut. Acum Khirbet Yarmuk, la aprox. 22,4 km sud de Betleem.

30 în Zanoah, Adulam şi în satele dimprejurul lor, în Lachiş şi în câmpiile

dimprejurul lui, în Azeka şi în satele dimprejurul lui. Şi astfel ei s-au aşezat din
Beer-Şeba până în valea Hinom.

Zanoah. Acum Khirbet Zanu', la 3,2 km nord-est de Iarmut.

Adulam. Acum Tell esh-Sheikh Madhkur, la 16 km nord-vest de Hebron.
Lachiş. Acum Tel led-Duweir, la aprox. 25,6km nord-vest de Hebron, unde au avut loc săpături
arheologice de importanţă majoră în cursul anilor 1932-1938, sub conducerea lui J. L. Starkey
(vezi vol. I, p. 125).
Azeka. Acum Tell es-Zakariyeh, la aprox. 29 km km sud-vest de Ierusalim. Ca şi Adulam şi
Lachiş, a fost una dintre cetăţile întărite de Roboam (2 Cronici 11,9). Azeca şi Lachiş au fost
ultimele cetăţi care au fost cucerite de forţele lui Nebucadneţar înainte de luarea Ierusalimului
(Ieremia 34,7).
Beer-Şeba până la Valea lui Hinom. Pentru scopuri practice, sunt amintite aici regiunile cele mai
sudice şi cele mai nordice ale fostei seminţii a lui Iuda, pe o distanţă de aproape 64 km în linie
dreaptă. Valea lui Hinom se întinde la sud de Ierusalim. Compară cu expresia similară "de la Dan
până la Beer-Şeba." (vezi la Judecători 20,1).

31 Urmaşii lui Beniamin s-au aşezat începând din Gheva, în Micmas, în Aia, în
Betel şi în satele dimprejurul lui,

S-au aşezat începând din Gheva, în Micmas. Literal " de la Gheba [la] Micmaş." Gheba este
acum Jeba', la 11,2 km nord-nord-est de Ierusalim, în timp ce Micmaş, acum Mukhmâs, se află la
3,2 km mai departe, la nord-est de Gheba.
În Aia. Identificat ca et-Tell, la 2,4 km sud-est de Betel, un loc unde s-au întreprins săpături de
către o expediţie franceză între 1933-1935. Nu e sigur dacă Aia (et-Tell) este Ai din Iosua 7 şi 8
(vezi vol. II, p. 42).
Betel. Acum Beitîn, la 17,6 km nord de Ierusalim. Betelul a jucat un rol important în istoria lui
Israel. Acolo a visat Iacov scara care ajungea până la cer (Genesa 28). În toată perioada regatului
lui Israel, Betelul a fost locul unde s-a aşezat unul dintre cele două temple apostate pe care le-a
înfiinţat Ieroboam (1 Regi 12,28.29).

~ 64 ~
32 în Anatot, în Nob, în Anania,

Anatot. O cetate levitică (Iosua 21,18) care a fost cândva locul de baştină al lui Ieremia
(Ieremia 1,2 ; 32,7). Acum e numit Râs el-Kharrubeh şi se află la mai puţin de 4,8 km nord-est de
Ierusalim.
Nob. Cetatea aceasta, vestită pentru masacrarea preoţilor de către Doeg, pe vremea lui Saul
(1Samuel 22,18-19), putea fi văzută de la Ierusalim (Isaia 10,32). A fost ipotetic identificată cu
eţ-Ţur de pe Muntele Măslinilor.
Anania. Acesta pare să fie numele vechi din VT pentru Betania, o cetate mică pe pantele
răsăritene ale Muntelui Măslinilor, care a jucat un rol însemnat în viaţa lui Hristos. Numele lui
modern este el-'Azarîyeh.

33 în Haţor, în Rama, în Ghitaim,

Haţor. Acum Khirbet Hazzur, la aprox. 6,4 km nord-vest de Ierusalim.

Rama. Probabil er-Râm, la 6,4 km nord de Ierusalim.
Ghitaim. O cetate aproape de Lida, încă neidentificat.

34 în Hadid, în Ţeboim, în Nebalat,

Hadid. Acum el-Hadîtheh, la 4,8 km nord-est de Lida.

Ţeboim. O cetate aproape de Hadid, încă neidentificat.
Nebalat. Acum Beit Nabala, la 3,2 km nord de Hadid.

35 în Lod, în Ono şi în valea Haraşim e(Sau: Meşteşugarilor).

Lod. Lida timpurilor NT, numit acum Ludd. Această cetate a ajuns importantă în timpul
Macabeilor (1 Macabei 11,34 etc.). Mai târziu s-a numit Diospolis.
Ono. Menţionat prima dată în 1 Cronici 8:12, împreună cu Lod, ca şi în Ezra 2,33. Acum e numit
Kefr'Ana, la 8 km nord-vest de Lida.
Valea Haraşim.Această vale aparent în vecinătatea lui Ono şi a lui Lod,nu a fost încă identificată.

36 Unii dintre leviţii cetelor lui Iuda s-au aşezat în teritoriul lui Beniamin.

S-au aşezat. Versetul 36 ar trebui să spună: "grupe de leviţi din Iuda s-au unit cu Beniamin"
(RSV). Se pare că anumite grupe de leviţi care, potrivit aranjamentelor anterioare, fuseseră
stabiliţi în Iuda, au fost acum transferate în Beniamin. Recensământul sub Neemia se poate să fi
dat la iveală faptul că un număr disproporţionat de mare de leviţi locuiau în Iuda.

~ 65 ~
Capitolul 12
Preoţii şi leviţii repatriaţi

1 Preoţii şi leviţii care s-au întors împreună cu Zerub-Babel, fiul lui Şealtiel, şi cu
Iosua au fost următorii: Seraia, Ieremia, Ezra,

Preoţii şi Leviţii. Lista prezentată în v. 1-9 este clară în comparaţie cu două liste paralele, aceea a
familiilor preoţeşti al căror sigiliu a fost pus pe legământ (cap. 10,2-8) şi aceea a căpeteniilor
cetelor preoţeşti sub marele preot Ioiachim (cap. 12,12-25). Numărul de nume diferă uşor de la
listă la listă, după cum diferă şi numele şi ordinea în care apar. Faptul că ele sunt nume de familii
este evident din lista a treia.
Printr-o comparaţie a celor două liste din cap. 12 (coloanele 2, 3, 4) se pare că numele căpeteniei
casei lui Miiamin şi atât al casei, cât şi al căpeteniei casei lui Hatuş lipsesc din lista a doua. În alte
privinţe, cele două liste corespund atât ca număr, cât şi ca ordine în care apar. Totuşi o comparaţie
a celor două liste din cap. 12 cu aceea din cap. 10 prezintă mari diferenţe. Dintre cele 22 de nume
date în cap. 12,1-7 (21 de nume în v. 12-21), 15 (14 în vers. 12-21) marcate cu un asterisc (*) apar
şi în cap. 10. Dar Paşhur, Malchia, Obadia, Daniel, Baruc şi Meşulam din cap. 10 lipsesc în
cap. 12. Unii comentatori au căutat să explice deosebirile, presupunând că o parte dintre preoţi au
refuzat să semneze din cauza măsurilor stricte ale lui Ezra şi Neemia. Sugestia aceasta ar fi de
conceput dacă doar 15 capi de familii preoţeşti ar fi semnat în loc de 21. Deci, întrucât alte 6 nume
apar în locul celor 6 lipsă, nu acesta pare să fie motivul. Motivul pentru deosebiri este probabil
distanţa în timp dintre cele două liste. Lista din cap. 12,1-7 datează de pe vremea lui Zorobabel,
aceea din cap. 12,12-21 de pe marelui preot Ioiachim, care probabil a deţinut slujba în ultima parte
a domniei lui Dariu I, în timp ce aceea a cap. 10 datează de pe vremea lui Artaxerxe I.
LISTELE NUMELOR PREOŢEŞTI DIN NEEMIA 10 ŞI 12
Neemia 10,2-8 Pe vremea lui Neemia (c. 444 î.Hr.)
Neemia 12,1-7 Vremea lui Zorobabel (c. 536 î.Hr.)
Neemia 12,12-21 Vremea lui Ioiachim (c. 490 î.Hr.)
Preoţi semnatari ai legământului
Căpetenii ale caselor preoţeşti
Case preoţeşti
Căpetenii ale caselor preoţeşti

2 Amaria, Maluh, Hatuş,

3 Şecania, Rehum, Meremot,

4 Ido, Ghinton a(Multe mss TM, VUL (vezi şi 12:16); cele mai multe mss TM:
Ghintoi), Abia,

5 Miyamin b(O variantă a lui Miniamin), Maadia, Bilga,

6 Şemaia, Ioiarib, Iedaia,

7 Salu, Amok, Hilchia şi Iedaia. Aceştia au fost căpetenii ale preoţilor şi ale rudelor
lor pe vremea lui Iosua.

~ 66 ~
8 Dintre leviţi – Iosua, Binui, Kadmiel, Şerebia, Iuda, Matania, care, împreună cu
rudele sale, era responsabil cu cântările de laudă,
Leviţi. Dintre toţi cei amintiţi aici, numai Matania nu a semnat legământul din cap. 10 (vezi
cap. 10,9-13). Şerebia şi Iosua (fiul lui Cadmiel) sunt din nou amintiţi în calitate de căpetenii ale
grupelor levitice din cap. 12:24. Numele Iuda nu apare în nici o altă listă a leviţilor, în cărţile lui
Ezra şi Neemia, şi poate că stă în locul lui Hoadia (cap. 10,10). Matania este probabil acelaşi cu
Matania din cap. 11:17, care a condus prima grupă corală.

9 precum şi Bakbuchia şi Uni, rudele lor, care îşi împlineau slujbele alături de ei.
Bakbuchia. Celălalt conducător muzical, menţionat în cap. 11,17. Numele nu mai apare în altă
parte, în rapoartele acestui timp.
Alături de. [Faţă în faţă, KJV.] Cele două coruri (vezi cap. 11,17) pare să fi fost aranjate în aşa
fel încât să stea faţă în faţă, atunci când cântau.

10 Lui Iosua i s-a născut Ioiachim, lui Ioiachim i s-a născut Eliaşib, lui Eliaşib i s-a
născut Ioiada,
Iosua. Vezi la Ezra 2,2. Versetele 10.11 prezintă genealogia marilor preoţi din timpul lui
Zorobabel până la vremea redactării cărţii lui Neemia. Genealogia este probabil inserată aici ca un
inel de legătură între listele leviţilor, pentru a explica afirmaţiile cu privire la datele alcătuirii lor,
date indicate de numele marilor preoţi respectivi. Lista din v. 1-9 este de pe vremea lui Iosua,
aceea din v. 12-21, de pe vremea lui Ioiachim.
Ioiachim. Menţionat doar aici şi în v. 12.26. Întrucât el a fost mare preot între Iosua, care trăia
încă pe timpul lui Dariu I (Ezra 5,2), şi Eliaşib, mare preot pe timpul lui Neemia (Neemia 3,1; 13,4
etc.), Ioiachim pare să fi slujit ca mare preot în cursul ultimei părţi a domniei lui Dariu I şi sub
Xerxe, poate până în primii ani ai lui Artaxerxe I.
Eliaşib. Marele preot oficiant de pe timpul lui Neemia (vezi la cap. 3,1).
Ioiada. Mare preot între perioada cât a fost guvernator Neemia şi anul 410 î.Hr., când Iohanan
este atestat ca mare preot (vezi p. 80, 372).

11 lui Ioiada i s-a născut Ionatan, lui Ionatan i s-a născut Iadua.
Ionatan. Sau un alt nume al lui Iohanan (vezi v. 22.23) sau urmarea unei erori a scribului.
Iohanan e confirmat de papirusurile elefantine ca mare preot în 410 î.Hr. (vezi p. 80, 372),
probabil şi în 407 când au fost scrise papirusurile ce conţin numele lui.
Iosif Flavius care vorbeşte de el ca Jannaeus (Ioan), spune că el l-a omorât pe propriul său frate,
Isus (Ieşua sau Ioşua), în Templu, când Ieşua a căutat să-i ia slujba de mare preot, influenţându-i
pe perşi. Aceasta, la rândul lui, a dat prilej lui Bagoas, generalul lui Artaxerxe II (Mnemon) să ia
măsuri aspre împotriva iudeilor (Antiquities, xi, 7, 1). Această informaţie s-ar putea să fie corectă,
deoarece papirusurile elefantine dau numele guvernatorului persan de pe timpul lui Iohanan ca
fiind Bigvai, echivalentul persan al numelui grecesc Bagoas sau Bagoses.
Iadua. Vezi p. 372. Doar dacă această listă omite o generaţie sau două (vezi la vers. 1), Iadua din
timpul lui Alexandru, menţionat de Iosif Flavius (Antiquities XI 8, 4. 5) a fost probabil o altă
persoană, poate un fiu sau un nepot al acestui Iadua.

12 Pe vremea lui Ioiachim, căpeteniile familiilor preoţeşti au fost următoarele:

pentru Seraia – Meraia; pentru Ieremia – Hanania;

Preoţeşti. În ceea ce priveşte vers. 12-21, vezi la vers. 1.

13 pentru Ezra – Meşulam; pentru Amaria – Iehohanan;

~ 67 ~
14 pentru Maluh – Ionatan; pentru Şecania c(Foarte multe mss TM, câteva mss
LXX, Siriacă (vezi şi 12:3); cele mai multe mss TM: Şebania) – Iosif;
15 pentru Harim – Adna; pentru Meremot d(Câteva mss LXX (vezi şi 12:3); TM:
Meraiot) – Helkai;
16 pentru Ido – Zaharia; pentru Ghinton – Meşulam;
17 pentru Abia – Zicri; pentru Miniamin şi Moadia – Piltai;
18 pentru Bilga – Şamua; pentru Şemaia – Iehonatan;
19 pentru Ioiarib – Matnai; pentru Iedaia – Uzi;
20 pentru Salai – Kalai; pentru Amok – Eber;
21 pentru Hilchia – Haşabia; pentru Iedaia – Netanel.
22 Căpeteniile familiilor leviţilor şi ale preoţilor de pe vremea lui Eliaşib, a lui
Ioiada, a lui Iohanan şi a lui Iadua, au fost înscrise în timpul domniei lui Darius
persanul e[Fie Darius II Nothus (423-404 î.Cr.), fie Darius III Codamannus
(336-331 î.Cr.)].
Eliaşib. Despre marii preoţi menţionaţi aici, vezi la vers. 10.11.
Darius persanul. "Domnia lui Dariu" pare să fie punctul terminus al diferitelor liste de slujbaşi
ecleziastici daţi de autorul cărţii. Dariu din acest verset este Dariu II (424/23-405/04 î.Hr.) sau
Dariu III, ultimul monarh persan (336-331 î.Hr.), care a fost învins de Alexandru cel Mare. Cei
mai mulţi comentatori îl identifică pe "Dariu Persanul" cu Dariu III, susţinând că Iadua al lui Iosif
Flavius (Antiquities XI 8. 4, 5) este Iadua din Neemia 12,11.22. Dar este puţin probabil că Iadua al
lui Iosif Flavius trebuie să fie identificat cu Iadua din Neemia 12,11 (vezi p. 372). E mult mai
probabil că "Dariu Persanul" este Dariu II. Faptul că termenul acesta nu este dovadă pentru un
autor târziu al cărţii lui Neemia, aşa cum s-a susţinut uneori, reiese din folosirea aceluiaşi termen
de către Herodot (II, 110, 158).

23 Căpeteniile familiilor urmaşilor lui Levi au fost înscrise în „Cartea cronicilor”

până pe vremea lui Iohanan, fiul lui Eliaşib.
Cartea Cronicilor. Documentul în care a fost cuprinsă iniţial lista leviţilor. Cartea aceasta a fost o
înregistrare zilnică a evenimentelor de importanţă naţională şi o continuare a analelor anterioare
ale regatului.

24 Căpeteniile levitice Haşabia, Şerebia şi Iosua, fiul lui Kadmiel, împreună cu

rudele lor, stând unii în dreptul celorlalţi, erau responsabili să aducă laudă şi
mulţumire Domnului, aşa cum poruncise David, omul lui Dumnezeu.

Căpeteniile levitice. Numele Haşabia, Şerebia, Iosua şi Cadmiel apar deseori ca fiind ale
căpeteniilor ordinelor levitice, primele două în Ezra 8,18.19 şi Neemia 10,11.12; ultimele două în
Ezra 2,40 şi Neemia 10,9; 12,8.
Fiul lui. Ebr. ben. Acesta ar trebui probabil redată Binnuy, Binui din v. 8 (vezi Ezra 8,33;
Neemia 3,24; 10,9). Ezra 2,40 şi 10,9 (cf. Neemia 12,8) par să facă posibil ca Iosua să fie "fiul lui"
Cadmiel.
Stând unii în dreptul celorlalţi. Această expresie este folosită cu privire la străjile de la porţi, în
1 Cronici 26,16. Aici e folosită pentru a descrie poziţia cetelor de cântăreţi la serviciul de

~ 68 ~
închinare, probabil indicând faptul grupele erau aranjate faţă în faţă şi cântau răspunzând una
alteia.
Cum poruncise David. Compară cu 1 Cronici 15,16; 23,5; 25,3.
Omul lui Dumnezeu. Titlul acesta nu e aplicat des la David, dar apare din nou în Neemia 12,36,
precum şi în 2 Cronici 8,14. Cronicile poate au fost scrise de acelaşi autor ca Ezra şi Neemia (vezi
introducerea la Cronici).

25 Matania, Bakbuchia, Obadia, Meşulam, Talmon şi Akub erau paznicii care aveau
în grijă magaziile de la porţi.

Matania, Bakbuchia, Obadia. Matania şi Bacbuchia sunt amintiţi în cap. 11:17, în calitate de
conducători a două coruri. Cu ei era Abda (o variantă de ortografie pentru Obadia). Dificultatea
aparentă a înscrierii lor aici, printre "uşieri", dispare când cele 3 nume sunt considerate ca
aparţinând în mod clar v. 24 (vezi la v. 4).
Meşulam, Talmon şi Akub. Căpeteniile păzitorilor porţilor. Ultimele două nume apar ca atare
atât în Ezra 2:42, cât şi în Neemia 11:19, chiar şi în 1 Cronici 9,17. Potrivit acestora, erau numele
vechi ale păzitorilor leviţi ai porţilor.
Magaziile. [Pragurile, KJV.] Mai precis "tezaurele", ca în KJV „margine” sau "cămări" (RSV).
"Uşierii" reprezentau poliţia Templului şi de aceea păzeau cămările şi tezaurul Templului. Acestea
se poate să fi fost în imediata vecinătate a porţilor, aşa cum consideră unii comentatori.

26 Aceştia au trăit pe vremea lui Ioiachim, fiul lui Iosua, fiul lui Ioţadak, a
guvernatorului Neemia şi a preotului şi cărturarului Ezra.

Au trăit pe vremea. Cu v. 26 se încheie cele două liste din v. 12-21 şi 24.25.

Consacrarea Ierusalimului reconstruit

27 La consacrarea zidurilor Ierusalimului, leviţii au fost chemaţi din toate locurile

unde se aflau, ca să vină la Ierusalim şi să celebreze consacrarea cu bucurie, cu
mulţumire şi cu cântece de chimval, de harfă f(Ebr.: nevel, instrument cu coarde
asemănător lirei, având 12 coarde şi un ton grav) şi de liră.

Consacrarea. Evenimentele raportate în v. 27-43 trebuie să fi avut loc la scurt timp după
terminarea zidului şi nu după mulţi ani, cum sugerează unii. De aceea, documentul acesta, ca şi
altele din Neemia, nu este redat în ordine cronologică.
Aceasta este prima descriere din Biblie a sfinţirii unui zid de cetate. Nu se ştie dacă a avut loc
cândva în Israel o altă ceremonie de felul acesta. Erau sfinţite case (Deuteronom 20,5), cum a fost
şi templul (1 Regi 8; Ezra 6,16). Acelaşi lucruri se poate să se fi făcut şi cu un zid de cetate sau cu
clădiri publice. Când marele preot şi preoţii lui asociaţi au terminat partea lor din zid, ei "au
sfinţit-o" imediat (Neemia 3,1), probabil în cazul unei ceremonii şi, făcând aşa, poate că l-au
inspirat pe Neemia să plănuiască o ceremonie corespunzătoare de sfinţire a întregului zid, la
terminarea lui. Un astfel de act punea întregul zid sub protecţia divină, ca recunoaştere a faptului
că zidurile şi întăriturile sunt nefolositore dacă nu le apără Dumnezeu Însuşi (vezi Zaharia 2,5).
Harfă. [Psalterii, KJV.] Ebr. nebalim, un fel de harpă. Era probabil portabilă şi avea cutia de
rezonanţă în partea de sus, ca harpele zugrăvite în basoreliefuri asiriene (vezi p. 32). Aceasta este
în conformitate cu o explicare a cuvântului nebel, dată de Ieronim. Harpele egiptene erau mai mari
şi aveau cutia de rezonanţă în partea de jos a instrumentului (vezi p. 32).
Liră. Ebr. kinnoroth. Un knnor era mai degrabă o liră decât o harpă.

~ 69 ~
28 S-au adunat cântăreţii din zonele dimprejurul Ierusalimului, cei din satele
netofatiţilor,
Satele netofatiţilo[Satele slujitorilor Templului-trad. Cornilescu;Satele Netophathi, KJV.]
Netofah a fost identificat cu locul numit Khirbet Bedd Faluh, la aprox. 5,6 km sud-est de Betleem.

29 cei din Bet-Ghilgal şi cei din ţinutul Ghevei şi Azmavetului, căci cântăreţii îşi
construiseră aşezări împrejurul Ierusalimului.
Bet-Ghilgal. [Casa lui Ghilgal, KJV.] Ebr. Beth-haggilgal, o cetate, în general, identificată cu
Ghilgalul din Iosua 15:7, cam la mijlocul distanţei dintre Ierihon şi Iordan (vezi la Iosua 15,7).
Din ţinutul Ghevei şi Azmavetului. Vezi la Ezra 2,26.24. Toate cetăţile menţionate în
Neemia 12,28.29 erau situate aproape de Ierusalim, iar cântăreţii care le clădiseră puteau fi
convenabil amplasaţi acolo pentru a participa la slujbele Templului.

30 Preoţii şi leviţii s-au curăţit, după care au curăţit poporul, porţile şi zidul
Ierusalimului.
Curăţit. Vezi Ezra 6,20 cu privire la curăţirea preoţilor şi a leviţilor. Lucrurile neînsufleţite
puteau şi ele să fie întinate (Levitic 14,34-53; Deuteronom 23,14). În cazul în care zidul sau porţile
ar fi fost necurate din punct de vedere ceremonial, se cerea ca şi ele să treacă printr-o curăţire după
Lege, înainte de ceremonia dedicării.

31 I-am pus pe conducătorii lui Iuda să se suie pe zid şi am organizat două coruri
mari. Cel dintâi alai a pornit în partea dreaptă, luând-o pe zid către Poarta
Gunoiului.
Două coruri mari. [Două cete mari, KJV.] Neemia a poruncit ca toţi conducătorii naţiunii, atât
civili, cât şi ecleziastici, să se urce pe zid. Acolo i-a despărţit în două cete, fiecare alcătuită atât din
cler, cât şi din laici. Pe una dintre ele a pus-o sub conducerea lui Ezra (v. 36) şi el a luat
conducerea celeilalte (v. 38).
Punctul de adunare pare să fi fost Poarta văii -între Poarta gunoiului şi Turnul cuptoarelor -
deoarece ceata lui Ezra a mers către Poarta gunoiului, primul reper menţionat, în timp ce grupa lui
Neemia a trecut mai întâi de Turnul cuptoarelor (v. 31.38). Despre amplasarea posibilă a Porţii
văii, vezi la cap. 2,13. Ceata lui Ezra a mers către colţul de sud-est al Ierusalimului şi, după ce a
trecut de Poarta gunoiului şi de Poarta izvorului, a mers înainte pe creasta zidului de răsărit,
trecând de Poarta apei. Ceata lui Neemia a luat-o spre nord şi a depăşit pe rând Turnul cuptoarelor,
Zidul lat, Poarta lui Efraim, Poarta veche, Poarta Paştelui, Turnurile Hananeel şi Mea, Porţile oilor
şi temniţei. Între Poarta Temniţei şi Poarta Apei se pare cele două grupe s-au întâlnit şi de acolo au
intrat în Templu. Despre topografia zidului şi a porţilor, vezi la cap. 2,13-15; 3,1-32, cum şi la
nota suplimentară de la cap. 3.

32 În urma leviţilor mergeau Hoşaia cu jumătate dintre conducătorii lui Iuda,

Hoşaia. Poate Hosea din cap. 10:23, care a pecetluit legământul.
Jumătate dintre conducătorii. Cealaltă jumătate era cu Neemia (v. 40).

33 Azaria, Ezra, Meşulam,

Azaria, Ezra, Meşulam. "Şi" [KJV] care precede pe Azaria ar trebui să fie tradus "chiar" sau
"anume", şi întregul verset ar suna astfel: "Anume Azaria, care este Ezra, şi Meşulam" (vezi
cap. 10,2.7). Acest Ezra ar trebui să fie deosebit de Ezra, conducătorul cetei, menţionat în
cap. 12,36.

~ 70 ~
34 Iuda, Beniamin, Şemaia şi Ieremia.
Iuda, Beniamin. Pare să fie vorba de anumiţi oameni care aparţineau acestor seminţii.
Şemaia şi Ieremia. Reprezentanţi a încă două familii preoţeşti (vezi cap. 10,2.8; 12,1.6).

35 Mai erau unii dintre preoţi cu trâmbiţele lor, precum şi Zaharia, fiul lui Ionatan,
fiul lui Şemaia, fiul lui Matania, fiul lui Micaia, fiul lui Zacur, fiul lui Asaf,
Cu trâmbiţele. Fiecare procesiune era însoţită de o grupă de preoţi care suna din trâmbiţe (v. 41),
conducătorul cetei lui Ezra fiind Zaharia, un urmaş al lui Asaf. Cu el erau 8 trâmbiţaşi, enumeraţi
în v. 36.

36 însoţit de Şemaia, de Azarel, de Milalai, de Ghilalai, de Maai, de Netanel, de

Iuda şi de Hanani, – rudele lui –, care aveau instrumentele muzicale rânduite de
David, omul lui Dumnezeu. Cărturarul Ezra era în fruntea acestora.
Instrumentele muzicale. Vezi Numeri 12,27; cf. 2 Cronici 29,26; 1 Cronici 15,16; 23,5;Ezra 3,10.
Cărturarul Ezra. Ezra era conducătorul întregii cete. El se întorsese din Babilon cu 13 ani înainte
de Neemia (Ezra 7; Neemia 2,1) şi e amintit şi drept conducător spiritual al poporului în timpul
ceremoniilor din luna a 7-a (Neemia 8,1-15).

37 Când au ajuns la Poarta Izvorului, au mers înainte, urcând pe treptele Cetăţii lui
David, apoi pe ridicătura zidului, pe deasupra palatului lui David, până la Poarta
Apelor, spre răsărit.
Poarta Izvorului. Vezi la cap. 2,14.
Înainte. Potrivit cu ebraica, "treptele" erau "în faţa lor". Când procesiunea a ajuns la Poarta
izvorului, a urcat în Cetatea lui David pe treptele menţionate aici, s-a urcat din nou pe zid şi şi-a
urmat drumul până la Poarta apei (vezi la cap. 3,26), care era deasupra Văii Chedron. Undeva mai
sus de Poarta apei, grupa lui Ezra a întâlnit grupa lui Neemia. Împreună au intrat în curţile
Templului.

38 Al doilea cor a pornit în partea stângă, iar eu împreună cu cealaltă jumătate din
popor am mers după leviţi pe zid. Am continuat pe deasupra Turnului Cuptoarelor,
până la Zidul cel Lat,
Al doilea cor. [A doua ceată, KJV.] Această grupă era condusă de Neemia. Pornind de la Poarta
văii (vezi la v. 31), ceata aceasta a mers întâi spre nord, trecând de Turnul cuptoarelor (vezi la
cap. 3,11) şi de Zidul lat (vezi la cap. 3,8).

39 apoi pe deasupra Porţii lui Efraim, pe deasupra Porţii Vechi, pe deasupra Porţii
Peştilor, a Turnului lui Hananel, a Turnului celor 100, pe deasupra Porţii Oilor şi
ne-am oprit la Poarta Temniţei.
Porţii lui Efraim. Poarta aceasta care trebuie să fi fost amplasată între Zidul lat şi Poarta veche,
nu e menţionată în descrierea construirii zidului din cap. 3. Fie nu a avut nevoie de reparaţii, fie
partea din listă care o menţiona s-a pierdut din text. De la Poarta lui Efraim, procesiunea a
continuat să înainteze pe creasta zidului "pe deasupra" porţilor - Poarta veche (vezi cap. 3,4),
Poarta Paştelui (cap. 3,3), Turnurile lui Hananeel şi Mea şi Poarta oilor (cap. 3,1).
Poarta Temniţei. Ce s-a spus cu privire la Poarta lui Efraim se potriveşte şi la această poartă. Ea
trebuie să fi fost amplasată în partea nordică a zidului de răsărit, la sud de Poarta oilor. Trecând de
poarta aceasta, grupa lui Neemia trebuie să fi intrat în spaţiul Templului, aşa cum arată v. 40,
poate prin Poarta Mifcad (vezi la cap. 3,31).

~ 71 ~
40 Cele două coruri s-au oprit la Templul lui Dumnezeu şi odată cu acestea şi eu,
însoţit de jumătate dintre dregători.

Dregători. [Jumătate din dregători, KJV.] Compară cu v. 32.

41 Preoţii Eliachim, Maaseia, Miniamin, Micaia, Elioenai, Zaharia şi Hanania erau

cu trâmbiţele.

Preoţii. Cei 7 preoţi trâmbiţaşi corespund celor 8 din grupa lui Ezra (vezi la v. 36).

42 Cântăreţii Maaseia, Şemaia, Elazar, Uzi, Iehohanan, Malchia, Elam şi Ezer şi-au
făcut auzite vocile sub conducerea lui Iezrahia.

Maaseia. Rolul lui Maaseia şi al celor 7 bărbaţi amintiţi aici nu este clar.

43 În ziua aceea s-au adus foarte multe jertfe şi s-au bucurat cu toţii, căci Dumnezeu
le dăduse o mare bucurie. Chiar şi femeile, şi copiii se bucurau împreună cu ei, iar
vuietul veseliei din Ierusalim putea fi auzit de departe.

Foarte multe jertfe. De pe vremea lui David se împământenise obiceiul să se aducă multe jertfe la
consacrarea clădirilor importante (1 Regi 8,5; Ezra 6,17; cf. 2 Samuel 6,17; 24,25). Astfel, Neemia
a respectat un obicei stabilit.
Femeile. Femeile iudee nu sunt deseori amintite în Biblie ca luând parte la festivităţi publice. O
altă singură ocazie în care se raportează că femeile au luat parte la o celebrare generală a fost la
Marea Roşie, sub conducerea Mariei (Exod 15,20).
Putea fi auzit de departe. Vezi Ezra 3,13; cf. 1 Regi 1,40; 2 Regi 11,13.

44 În ziua aceea, au fost numiţi nişte bărbaţi responsabili cu odăile care erau
folosite drept cămări pentru darurile de bunăvoie, pentru primele roade şi pentru
zeciuieli, ca să adune în ele, de pe ogoarele cetăţilor, părţile stabilite de Lege pentru
preoţi şi pentru leviţi, căci bucuria celor din Iuda se datora faptului că preoţii şi
leviţii erau la locul lor,

Au fost numiţi nişte bărbaţi. Avându-se în vederea faptul că naţiunea făgăduise să fie
credincioasă în aducerea zecimilor şi darurilor (cap. 10,32-37), s-au luat acum măsuri pentru
administrarea veniturilor aşteptate ale Templului. Întrucât zecimile şi darurile erau aduse în
produse - cereale, vin, untdelemn etc. (vezi cap. 13,5) - a fost nevoie de încăperi spaţioase pentru
depozitare, cu oameni care să aibă răspunderea lor.
Bucuria celor din Iuda. Exista un spirit de armonie între laici şi cler şi fiecare contribuia bucuros.

45 împlinind slujba lui Dumnezeu şi slujba curăţirii. Tot aşa făceau şi cântăreţii, şi
portarii, potrivit cu cele poruncite de David şi de fiul său Solomon.

Cântăreţii. Textul ebraic spune : "Şi ei [Leviţii] au îndeplinit slujba Dumnezeului lor şi slujba
curăţirii, ca şi cântăreţii şi uşierii, după porunca lui David şi a fiului său, Solomon." (RSV). Cu
privire la această poruncă a lui David şi a lui Solomon, compară cu 2 Cronici 8,14.

~ 72 ~
46 Căci odinioară, pe vremea lui David şi a lui Asaf, erau căpetenii care
supravegheau cântăreţii şi cântările de laudă şi de mulţumire pentru DOMNUL.

Pe vremea lui David şi a lui Asaf. Versetul 46 explică expresia "după rânduiala lui David" din
v.45. Serviciul muzical, spune Neemia, împreună cu dispunerea personalului şi a cântărilor
folosite, îşi aveau obârşia în zilele lui David şi a principalului său conducător de cântări, Asaf.

47 Toţi cei din Israel, de pe vremea lui Zerub-Babel şi a lui Neemia, au dat zilnic
părţile cuvenite cântăreţilor şi portarilor. Ei au pus deoparte şi ceea ce era pentru
leviţi, iar leviţii au pus deoparte ceea ce era pentru urmaşii lui Aaron.

Toţi cei din Israel. Israel şi-a împlinit obligaţiile faţă de serviciul Templului în zilele lui
Zorobabel şi a lui Neemia, aducând zecimea şi alte contribuţii datorate, aşa cum era cerut de Lege
(vezi la Neemia 10,32-37 şi Numeri 18,29).

~ 73 ~
Capitolul 13
Ultimele reforme ale lui Neemia

1 În ziua aceea s-a citit în auzul poporului din Cartea lui Moise şi s-a găsit scris în
ea că amonitului şi moabitului le este interzisă pe veci intrarea în adunarea lui
Dumnezeu,
În ziua aceea. Potrivit v. 6, evenimentele din cap. 13 au avut loc în cursul celui de-al doilea
mandat de guvernator al lui Neemia, după o perioadă de lipsă din Iudea.
S-a citit. Nu e clar dacă această citire a Legii era aceea poruncită de Lege, legată de Sărbătoarea
corturilor (Deuteronom 31,10-13; vezi la Neemia 8,1.8.18), sau dacă Neemia a rânduit-o din cauza
circumstanţelor pe care le-a găsit în Iudea, circumstanţe care cereau o grabnică îndreptare.
S-a găsit scris. Cuprinsul acestei porunci aflate în Deuteronom 23,3-5 este redat în întregime,
deşi uşor prescurtat ca formă.

2 deoarece nu i-au întâmpinat pe israeliţi cu pâine şi cu apă, ci l-au tocmit pe

Balaam împotriva lor, ca să-i blesteme. Cu toate acestea, Dumnezeu a schimbat
blestemul în binecuvântare.
Dumnezeu a schimbat blestemul în binecuvântare. Despre Balaam, vezi Numeri 22 la 24. Faptul
că blestemele lui au fost transformate în binecuvântare este confirmat în Numeri 24,10.

3 Când au auzit ce spune Legea, i-au separat de ceilalţi pe toţi cei din Israel cu
descendenţă amestecată.
Descendenţă amestecată. [Mulţimea amestecată, KJV.] Ebr. 'ereb. Cuvântul acesta este folosit în
Exod 12,38 în legătură cu "mulţimea de oameni de tot soiul" ["Mulţimea amestecată", KJV] a
egiptenilor care se alăturaseră Israeliţilor. Aici el este aplicat neiudeilor de diferite naţionalităţi
care locuiau în mijlocul israeliţilor. Este posibil să se fi folosit o procedură asemănătoare cu cea
pusă în aplicare anterior, sub Ezra (Ezra 10,10-19). Întrucât această acţiune este pomenită din nou
în v. 30 şi deoarece s-a aplicat o mustrare aspră privitoare la căsătoriile cu păgâni (v. 25-27), se
pare că n-a fost uşor. Când cineva are de-a face cu preocupările oamenilor pe care aceştia le
consideră strict personale are şansa să stârnească simţăminte neplăcute.

Reforma morală aprofundată

4 Înainte de aceasta, preotul Eliaşib, care era responsabil cu cămările din Templul
lui Dumnezeu şi rudă cu Tobia,
Rudă cu Tobia. [Era aliat cu Tobia, KJV.] Eliaşib era marele preot (vezi cap. 3,1; 12,10.22;
13,28), iar Tobia era vrăjmaşul amonit al lui Neemia, care a căutat să împiedice construirea
zidului, în timpul primului mandat de guvernator al lui Neemia (cap. 2,10.19 etc.). Alianţa aceasta
a fost de obicei interpretată ca fiind o legătură stabilită prin căsătorie.

5 îi pregătise acestuia o încăpere mare, chiar acolo unde se obişnuia mai demult să
se pună darurile de bunăvoie, tămâia, vasele, zeciuiala din grâu, din must şi din
untdelemn care era rânduită leviţilor, cântăreţilor şi portarilor, precum şi contribuţia
pentru preoţi.

O încăpere mare. În calitate de mare preot, Eliaşib avea răspunderea întregului domeniu al
Templului şi, în lipsa lui Neemia, a pus la dispoziţia lui Tobia una din cele mai bune încăperi ale

~ 74 ~
Templului, pe care acesta, evident, a folosit-o ca locuinţă (v. 8). În timpul cârmuirii lui Neemia,
Tobia ţinea legătura cu conducătorii din Ierusalim, dar nu putea să intre în cetate. Acum, când
guvernatorul era plecat, el nu numai că a reuşit să intre în cetate, dar şi, faptic, şi-a aşezat locuinţa
în Templu. O astfel de profanare nu mai este amintită nicăieri, cu atât mai mult cu cât "cămara"
aceea fusese rânduită pentru jertfele şi darurile poporului.

6 Eu nu eram la Ierusalim când se întâmplau toate acestea, căci mă întorsesem la

împărat în al treizeci şi doilea an de domnie al lui Artaxerxes, împăratul Babilonului
a(Împăratul persan purta acest titlu, precum şi pe cel de împărat al Asiriei). După o
vreme i-am cerut împăratului învoire

Când se întâplau toate acestea. [În timpul acesta, KJV.] Literal, "În cursul tuturor acestora", adică
a înţelegerilor dintre Eliaşib şi Tobia.
Al treizeci şi doilea an. Vezi la cap. 5,14.
Împăratul Babilonului. Titlul acesta fusese purtat de Cir, de Cambise, de Dariu I şi de Xerxe, în
cursul primilor ani de domnie. El a fost desfiinţat oficial de cel din urmă, după revolte care au avut
loc în timpul domniei lui. Neemia foloseşte probabil titlul cu care atât de mult timp fusese deprins
să-l numească pe împăratul Persiei.
După o vreme[La sfârşitul anului-trad. Cornilescu;După câteva zile, KJV.] Literal, "la sfârşitul
zilelor", subînţelegându-se un interval determinat de timp (vezi la Genesa 4,3). Părerea anumitor
comentatori, că aceasta înseamnă un an, este nefondată. Rămânerea lui Neemia la curtea Persiei
trebuie să fi durat mai mult de un an, deoarece pare imposibil ca atât de multele ilegalităţi ale
comunităţii iudaice, câte a descoperit Neemia la întoarcere, nu puteau fi săvârşite într-un timp atât
de scurt.
Învoire. Doar din acest pasaj aflăm despre două mandate de guvernator ale lui Neemia. Primul
mandat a fost de 12 ani (cap. 5,14), dar nu este dată nici o indicaţie cu privire la lungimea celui
de-al doilea mandat. Trebuie să se fi sfârşit înainte de 407 î.Hr., când ştim dintr-o scrisoare
elefantină că guvernatorul Iudeii era Bigvai (vezi la cap. 12,11).

7 şi m-am întors la Ierusalim. Am descoperit atunci răul pe care-l făcuse Eliaşib,

pregătindu-i lui Tobia o încăpere în curţile Templului lui Dumnezeu.

În curţile. Cămara pe care Eliaşib o pusese la dispoziţia lui Tobia nu era în clădirea principală a
Templului, ci într-una din clădirile adiacente, în incinta domeniului Templului. Fără îndoială, că
acest amănunt a făcut ca profanarea să fie mai puţin flagrantă, dar departe de a îndreptăţi fapta.

8 M-am supărat foarte tare şi am aruncat afară din încăpere toate lucrurile lui Tobia.

Lucrurile. Se pare că Tobia folosea odaia ca locuinţă când vizita Templul, ocazional.

9 Am dat porunci să se cureţe încăperile şi am pus iarăşi acolo vasele de slujbă ale
Templului lui Dumnezeu, darurile de bunăvoie şi tămâia.

Să se cureţe încăperile. Iniţial, a fost menţionată doar o singură "cămară" ca fiind folosită de
Tobia (vers. 5.7.8), dar în afară de odaia sau sala cea mare din v. 5, au fost folosite şi altele. Aceste
alte "odăi" poate că au fost mai mici, fiind folosite de Tobia pentru membrii casei sale sau ai suitei
sale. Odăile acestea fuseseră profanate prin schimbarea întrebuinţării lor în scopuri lumeşti, şi era
nevoie de o curăţire ceremonială. Aceasta s-ar fi putut face pe diferite căi, dar de obicei se folosea
ritualul simbolic al sângelui sau al apei (vezi Levitic 12; 14,4-32; 17,15.16).

~ 75 ~
10 Am mai aflat că nu s-au mai dat părţile rânduite pentru leviţi, astfel încât leviţii şi
cântăreţii care se ocupau de slujbă s-au întors fiecare la moşia lui.

Am mai aflat. [Am înţeles, KJV.] Ce a văzut Neemia a fost că leviţii erau absenţi şi că serviciul
Templului era neglijat. Când a cercetat mai atent, a înţeles motivul absenţei lor - zecimea nu
fusese dată. Întrucât trăiau din zecime şi din primele roade, iar acestea nu mai fuseseră date, leviţii
au fost nevoiţi să-şi câştige existenţa muncind ogoarele care înconjurau târgurile şi satele unde
locuiau.

11 I-am mustrat pe dregători, zicându-le: „De ce aţi părăsit Templul lui

Dumnezeu?” Apoi i-am adunat pe leviţi şi pe cântăreţi şi i-am pus din nou în
slujbele lor.

I-am mustrat. Deşi vina profanării Templului cădea asupra clasei preoţeşti, aceea a reţinerii
zecimilor era de pus în special pe seama dregătorilor şi a nobililor. În calitate de conducători, se
pare că ei dăduseră un rău exemplu poporului şi erau, în mod special, vrednici de mustrare pentru
circumstanţele deplorabile pe care Neemia le-a găsit la întoarcerea lui la Ierusalim.

12 Toţi cei din Iuda au început iarăşi să-şi aducă în magazii zeciuiala din grâu, din
must şi din untdelemn.

13 I-am numit responsabili peste magazii pe preotul Şelemia, pe scribul Ţadok, pe

levitul Pedaia, iar pe Zacur, fiul lui Matania, l-am pus ca ajutor al lor, căci ei erau
recunoscuţi ca fiind oameni de încredere. Ei urmau să împartă rudelor lor bunurile
din magazii.

I-am numit responsabili. [Am făcut tezaurari, KJV.] Din nou au început să vină zecimile în
tezaurul Templului (v. 12) pentru întreţinerea corpului de lucrători de la Templu. Problema care-l
confrunta pe Neemia era de a asigura o distribuire echitabilă, aşa încât fiecare să primească partea
sa şi nici unul să nu fie neglijat (vezi Fapte 6,1-5).
Şelemia. Cei 4 păstrători ai tezaurului erau: un preot, un levit, un secretar şi un laic de frunte. În
acest fel erau reprezentate principalele clase ale populaţiei. Persoanele menţionate nu pot fi
identificate, cu toate că unele dintre nume mai apar în Neemia. Şelamiţii sunt menţionaţi în
Ezra 10:39,41,Neemia 3:30, dar probabil nici unul dintre ei nu este Şelemia menţionat aici. Pedaia
s-ar putea să fie cel menţionat în cap. 8:4, care a explicat Legea împreună cu Ezra. Hanan era un
nume obişnuit (vezi Neemia 8,7; 10,10.22), dar persoana indicată aici pare să nu mai fie nicăieri
menţionată. Trei bărbaţi cu numele Ţadoc sunt amintiţi în Neemia (cap. 3,4.29; 10,21), dar este
incert dacă vreunul dintre ei poate fi identificat cu acest "cărturar".
Scribul. Ebr. sopher, "scriitor" sau "secretar".

14 „Adu-Ţi aminte de mine, Dumnezeul meu, şi nu-mi uita faptele pe care le-am
făcut pentru Templul lui Dumnezeu şi pentru rânduielile de acolo!”

Adu-ţi aminte de mine. Cereri asemănătoare ale lui Neemia sunt raportate în cap. 5,19; 13,31.
Rânduielile de acolo. [Slujbele, KJV.] Mai degrabă "respectate" sau "slujba" (RSV).

~ 76 ~
15 Tot în zilele acelea am văzut pe unii din Iuda călcând în teasc în ziua de Sabat şi
pe alţii aducând snopi sau încărcând pe măgari burdufuri de vin, struguri, smochine
şi tot felul de poveri, pentru a le aduce la Ierusalim în ziua de Sabat şi i-am mustrat
chiar în ziua în care îşi vindeau mărfurile.
Tot în zilele acelea. O indicaţie de timp nedefinită, ca în cap. 12,44; 13,1. Probabil că îndreaptă
atenţia către o perioadă ulterioară de timp în raport cu evenimentele descrise. Poate că Neemia a
făcut un tur prin ţară ca să observe cum era ţinut Sabatul.
I-am mustrat. [Am mărturisit contra lor, KJV.] Călcarea strugurilor în teasc era prima etapă în
producerea vinului şi, deci, o călcare flagrantă a poruncii a patra. La fel era şi cu aceia care
transportau produse agricole în capitală spre vânzare. Unii comentatori au socotit că transportarea
cerealelor era o necesitate, astfel încât să poată fi în cetate destulă devreme pentru târgul de a doua
zi. Dar legea nu făcea prevederi pentru o atare activitate. Faptul că se făcea negoţ în Sabat este
raportat în v. 16. Ultima parte a v. 15 ar trebui de aceea înţeles ca însemnând că Neemia îi avertiza
în ziua aceea, şi anume în Sabat, când transportau bunurile la Ierusalim şi, de fapt, le şi vindeau.

16 Mai erau şi nişte tirieni care locuiau acolo şi care aduseseră peşte şi tot felul de
mărfuri. Ei le vindeau la Ierusalim celor din Iuda, tot în ziua de Sabat.
Tirieni. Legea nu interzicea străinilor de neam să locuiască în Ierusalim, iar Neemia nu
obiectează că tirienii locuiau în cetate.
Care aduseseră peşte. Peştele a fost întotdeauna un produs alimentar favorit pentru israeliţi
(Levitic 11,9; Numeri 11,5; Deuteronom 14,9; Isaia 19,10; Matei 15,34; Luca 24,42 etc.). Peştele
provenea mai ales din Lacul Galileii şi din Mediterana.

17 I-am mustrat pe nobilii lui Iuda, zicându-le: „Ce înseamnă această faptă rea pe
care o faceţi, pângărind ziua de Sabat?
I-am mustrat. Ca şi în problema zecimilor, şi în cea a Sabatului, se pare că nobilii erau vinovaţi,
fie pentru că nu făcuseră nici o încercare să oprească negoţul acesta, fie pentru că ei înşişi erau
implicaţi în ea.

18 Oare nu aşa au făcut şi strămoşii voştri, de a adus Dumnezeul nostru asupra

noastră şi asupra cetăţii acesteia tot acest necaz? Pângărind Sabatul nu faceţi decât
să aduceţi mai multă mânie împotriva lui Israel!”
Nu aşa au făcut şi strămoşii voştri? Profanarea Sabatului se număra printre păcatele cele mai
puternic mustrate de Ieremia (cap. 17,21-27) şi Ezechiel (cap. 20,13; 22,8.26; 23,38). Potrivit cu
Amos (cap. 8,5), Sabatul fusese ţinut mai mult în literă decât în spirit. Şi Neemia reaminteşte
iudeilor că marile nenorociri din timpul lui Nebucadneţar veniseră ca urmare a călcării poruncii a
patra de către înaintaşii lor, aşa cum prezisese Ieremia (cap. 17,27), o profeţie pe care este posibil
ca Neemia să o fi avut în minte.

19 Apoi am poruncit ca, atunci când umbra cade asupra porţilor Ierusalimului,
înainte de a începe Sabatul, să se închidă porţile. Am mai dat poruncă să nu se
deschidă până după Sabat. Am pus la porţi pe unii dintre slujitorii mei, ca să nu
permită intrarea poverilor în cetate în timpul zilei de Sabat.

Atunci când cade umbra. Ebr. şalal, "a deveni umbros". Încă de la creaţiune, ziua biblică a
început la apusul soarelui (vezi la Genesa 1,5). Sărbătorile speciale erau ţinute "din seara zilei...
până în seara următoare" (Levitic 23,32), Sabatul săptămânal de asemenea (vezi la Marcu 1,32).
Prin urmare, Neemia a instituit regula ca porţile cetăţii să fie închise cu ceva timp înainte de
începutul Sabatului. Procedând astfel, el intenţiona să ocrotească "hotarele" orelor sfinte ale

~ 77 ~
Sabatului lui Dumnezeu. Prin săvârşirea de treburi lumeşti până în ultimele clipe îngăduite este
profanat spiritul Sabatului.
Unii dintre slujitorii mei. Vezi la cap. 4,1; 5,16.
Poverilor.Probabil că le era îngăduit oamenilor să se ducă şi să vină îndeplinind misiuni îngăduite
în Sabat, dar erau puse străji care să împiedice transportul de mărfuri în Sabat.

20 Negustorii şi vânzătorii de tot felul de mărfuri au înnoptat însă în afara

Ierusalimului o dată, chiar de două ori.
Au înnoptat însă în afara Ierusalimului. Sosind în Sabat şi găsind porţile închise, negustorii au
aşteptat afară şi au făcut probabil acolo negoţul pe care altfel l-ar fi făcut în interiorul cetăţii.
Închiderea porţilor avea, deci ca rezultat, doar mutarea negoţului din piaţa din cetate în afara
porţii. Două Sabate s-a procedat astfel. Apoi Neemia a observat practica şi a interzis-o,
ameninţând să-i aresteze pe negustorii care vor fi găsiţi din nou în Sabat, în apropiere de cetate cu
mărfurile lor (v. 21).

21 I-am mustrat zicându-le: „De ce aţi înnoptat lângă zid? Dacă mai faceţi aşa, voi
pune mâna pe voi!” Şi de atunci nu au mai venit în ziua de Sabat.
22 Am poruncit leviţilor care se sfinţiseră să preia sarcina păzirii porţilor, să
sfinţească ziua de Sabat. „Pentru toate acestea, adu-Ţi aminte de mine, Dumnezeul
meu, şi îndură-te de mine, după marea Ta îndurare!”
Să preia sarcina păzirii porţilor. Probabil că doar temporar proprii săi slujitori au păzit porţile
(v. 19) în Sabat, pentru ca sarcina permanentă să le fie încredinţată acelor leviţi pe care Neemia i-a
adus curând înapoi în cetate (v. 11). Sarcina aceasta le fusese încredinţată când fuseseră aşezate
porţile pentru prima dată (cap. 7,1), dar fusese neglijate când leviţii, lipsiţi de suport financiar, nu
şi-au mai îndeplinit obligaţiile în Ierusalim, ca să obţină din pământ cele trebuincioase existenţei.
Deoarece fuseseră angajaţi pentru un timp în activităţi vremelnice, probabil că leviţii s-au curăţit
înainte de a îndeplini din nou îndatoririle sfinte.
Adu-Ţi aminte de mine. Vezi la v. 14,31.

23 Tot pe atunci am mai văzut că unii iudei se căsătoriseră cu femei aşdodite,

amonite şi moabite.
Pe atunci. Compară cu comentariul de la v. 15. Neemia raportează aici ce făcuse în problema
căsătoriilor mixte, aşa cum este spus în v. 1-3. La reîntoarcerea sa în Ierusalim, ochiul său atent a
observat că mulţi iudei căzuseră din nou în acelaşi păcat cu care Ezra se confruntase la sosirea lui
în Ierusalim, în 457 î.Hr. (Ezra 9 şi 10) şi care era în mod special menţionat în legământul încheiat
la scurt timp de la începerea primului său mandat de guvernator (Neemia 9,38; 10,1.30). Câtă
vreme Neemia a rămas în Iudea, probabil că n-a existat nici o încălcare gravă a legământului, dar
de îndată ce el a părăsit Iudea, se pare că din nou au fost aduse soţii de neam străin în familiile
iudeilor.
Femei aşdodite. Nevestele filistene, dintr-un neam întotdeauna ostil lui Israel şi de obârşie dintr-o
cetate care de curând se aliase cu cei mai înverşunaţi vrăjmaşi ai lui Neemia (cap. 4,7).
Amonite şi moabite. Compară cu Ezra 9,1 şi Neemia 13,1.

24 Jumătate din fiii lor vorbeau limba aşdodită şi nu ştiau să vorbească iudaica
b(Sau: ebraică), ci doar limba unui popor sau altul.
Fiii lor. Dacă căsătoriile fuseseră contractate după plecarea lui Neemia şi el a găsit copiii născuţi
din acele legături capabil să vorbească, trebuie să fi lipsit din Ierusalim câţiva ani buni.
Vorbeau limba aşdodită. [Jumătate în limba asdodiană, KJV.] Unii traducători consideră că copiii
vorbeau un jargon jumătate evreiesc, jumătate străin. Pare mai verosimil că "jumătate" se referă la

~ 78 ~
copiii născuţi din aceste femei de neam străin. În felul acesta, în unele familii, jumătate dintre
copii nu vorbeau ebraica corect. În timpul acela, "limba asdodiană" nu era limba filisteană
originală, ci aramaica, acum larg răspândită în tot Imperiul persan. Neemia care, în calitate de
funcţionar persan, nu se împotrivea cunoaşterii acelei limbi, era în schimb indignat descoperind că
unii tineri nu erau în stare să vorbească bine ebraica. Limba moabită şi amonită erau dialecte
strâns înrudite cu ebraica, dar deosebirea nu a fost niciodată perceptibilă, iar Neemia era necăjit că
aceste dialecte străine câştigau teren în Iudea.

25 I-am mustrat, i-am blestemat, i-am pălmuit chiar pe unii dintre bărbaţi şi le-am
smuls părul. I-am pus să jure pe Dumnezeu astfel: „Nu ne vom mărita fiicele cu fiii
popoarelor şi nu ne vom căsători nici fiii, nici chiar noi înşine, cu fiicele lor!”
I-am blestemat. Gravitatea cazurilor şi direcţia primejdioasă pe care o reprezentau l-au marcat
profund pe Neemia şi l-au făcut să treacă la faptele descrise aici.
Smuls părul. Ezra îşi smulsese părul din cap şi din barbă, ca semn al extremei sale îngrijorări
(Ezra 9,3). Smulgerea părului pare să fi fost o formă recunoscută de pedeapsă (Isaia 50,6).
Pierderea bărbii era socotită în sine o mare dezonoare (2 Samuel 10,4).

26 Apoi le-am spus: „Oare nu în felul acesta a păcătuit Solomon, regele lui Israel?
Nu era nici un alt rege ca el între toate neamurile şi era iubit de Dumnezeu.
Dumnezeu îl pusese rege peste tot Israelul, însă cu toate acestea şi pe el l-au atras în
păcat femeile străine.
Oare nu în felul acesta a păcătuit Solomon? Exemplul era mai potrivit decât oricare altul ca să
impresioneze pe iudei. Ceea ce 1 Regi 11,3 numeşte eufemistic "abatere a inimii" Neemia, fără
înconjur şi pe faţă, numeşte "păcat".
Nu era nici un alt rege ca el. Compară cu 1 Regi 3,12.13; 2 Cronici 1,12.
Iubit de Dumnezeu. O aluzie la 2 Samuel 12,24.
Dumnezeu îl pusese rege. Vezi 1 Regi 4,1.

27 Şi acum trebuie să mai auzim şi despre voi că săvârşiţi acest mare rău şi că
păcătuiţi împotriva Dumnezeului nostru, căsătorindu-vă cu femei străine?”
Trebuie să mai auzim. Cu această întrebare, Neemia spune celor vinovaţi că el şi cei care simt la
fel nici nu vor adopta practica pe care aceşti oameni o recomandă şi nici nu le vor permite acestora
să facă aşa. Exemplul lui Solomon era o avertizare suficientă cu privire la rezultatele unei astfel de
purtări.

28 Unul dintre urmaşii lui Ioiada, fiul marelui preot Eliaşib, era ginerele horonitului
Sanbalat. Prin urmare, l-am izgonit de la mine.
Urmaşii lui Ioiada. Vinovatul nu putea fi Iohanan sau Ionatan (cap. 12,10.11), succesorul lui
Ioiada, ci trebuie să fi fost un alt fiu, al cărui nume nu este dat. Eliaşib, marele preot, trebuie să fi
fost bătrân la data aceasta, ca să aibă un nepot suficient de mare să se poată căsători. Faptul că un
membru al familiei de mari preoţi făcuse o asemenea alianţă cu vrăjmaşul lui Neemia era cât se
poate de neplăcut şi umilitor pentru Neemia.
Sanbalat. Vezi la cap. 2,10. Cu privire la legăturile nedemne ale lui Eliaşib cu celălalt vrăjmaş al
lui Neemia, Tobia, vezi cap. 13,4-9.
L-am izgonit de la mine. Aceasta probabil înseamnă că Neemia l-a constrâns pe vinovat să
părăsească ţara şi să devină un exilat. Putem presupune că el a refuzat să-şi repudieze soţia străină
şi a preferat să se refugieze la Sanbalat, în Samaria.

~ 79 ~
29 „Adu-Ţi aminte de ei, Dumnezeul meu, pentru faptul că au întinat preoţia şi
legământul preoţilor şi al leviţilor!”

Au întinat preoţia. Neemia considera o astfel de căsătorie a unui membru al familiei marelui
preot ca o profanare a preoţiei, fiind opus în principiu, aşa cum era, sfinţeniei slujbei preoţeşti
(vezi Levitic 21,7.14).
Legământul preoţilor. [Legământul preoţiei, KJV.] Nu legământul preoţiei veşnice, pe care
Dumnezeu îl acordase lui Fineas (Numeri 25,13), ci legământul pe care Dumnezeu îl încheiase cu
seminţia lui Levi şi cu Aaron şi descendenţii lui (Exod 28,1). Acest legământ le cerea preoţilor să
fie "sfinţi pentru Dumnezeul lor" (Levitic 21,6.8), fiind aleşi de El pentru a fi slujitori ai
sanctuarului Său şi ispravnici ai harului Său.
De alungarea ginerelui lui Sanbalat din Ierusalim poate fi legată construirea templului schismatic
al samaritenilor pe Muntele Garizim. Iosif Flavius (Antiquities XI. 7. 2) relatează că Manase, un
frate al marelui preot Iadua, s-a căsătorit cu Nikaso, o fiică a satrapului Sanbalat, un cutit. Atunci
când, autorităţile iudaice l-au exclus de la preoţie, el a înfiinţat, cu ajutorul socrului său, templul şi
serviciul de închinare de pe Muntele Garizim. Mulţi alţi preoţi i s-au aliat. Însă Iosif Flavius
plasează istoria pe timpul lui Alexandru, cam la 100 de ani după Neemia. E foarte posibil ca
întâmplarea în sine să fie adevărată şi că Iosif Flavius a făcut doar o greşeală în ceea ce priveşte
timpul. Ştim că el îl plasează pe Sanbalat cu 100 de ani prea târziu (vezi p. 373). Faptul că Iosif
Flavius îl numeşte pe conducătorul schismatic un frate al lui Iadua, prin urmare un nepot al lui
Ioiada, în timp ce Biblia îl numeşte un fiu al lui Ioiada, poate fi uşor explicat admiţând fie că Iosif
Flavius a făcut o greşeală, fie că, aşa cum se face atât de des în Biblie, "unul dintre fiii lui Ioiada"
(v. 28) era de fapt "unul dintre nepoţii lui Ioiada".

30 I-am curăţit pe preoţi şi pe leviţi de orice străin şi i-am aşezat la datoriile lor, pe
fiecare în slujba lui.

I-am curăţit. Aceasta se referă la măsurile descrise în v. 1-3 şi 23-29.

I-am aşezat la datoriile lor. Adică a dat însărcinări diferiţilor preoţi şi leviţi (vezi cap. 10,38.39;
12,44-46; 13,13).

31 Am mai făcut rânduială atât cu privire la lemnele aduse ca dar, la vremuri

hotărâte, cât şi cu privire la primele roade. „Adu-Ţi aminte de mine, Dumnezeul
meu, spre bine!”

Lemnele aduse ca dar. Au fost rânduiţi oameni care să supravegheze strângerea lemnelor
(cap. 10,3) şi a celor dintâi roade (cap. 10,35-37).
Adu-Ţi aminte de mine. Neemia îşi încheie cartea cu o expresie caracteristică personalităţii sale
(vezi cap. 5,19; 13,14.22.29). Una dintre caracteristicile principale ale vieţii şi lucrării lui Neemia
a fost comuniunea constantă şi intimă cu Izvorul a toată tăria şi înţelepciunea. Rugăciunile lui erau
secretul succesului lui (vezi cap. 1,4-11; 2,4; 4,4.5.9; 5,19; 6,9.14; 13,14.22.29).

Comentarii Ellen G. White: 1-31PK 669-678;4-7�;�;PK 669;8-13�;PK 670;14�;�;

GC 481;15-19�;PK 671;18�;�;PK 182;19�;�;PK 667;20.21�;PK 672;22-25.27�;PK 673;
28.29�;PK 674.

~ 80 ~