CUPRINS

Capitolul nr.1 .....................................................................................................pg.2

Capitolul nr.2 .....................................................................................................pg.8
Capitolul nr.3 .....................................................................................................pg.14
Capitolul nr.4 .....................................................................................................pg.19
Capitolul nr.5 .....................................................................................................pg.23
Capitolul nr.6 .....................................................................................................pg.26
Capitolul nr.7 .....................................................................................................pg.29
Capitolul nr.8 .....................................................................................................pg.31
Capitolul nr.9 .....................................................................................................pg.35
Capitolul nr.10 ...................................................................................................pg.39

~1~
Capitolul 1
Împrejurările destituirii împărătesei Vaşti

1 Iată ce s-a întâmplat pe vremea lui Ahaşveroş a(Xerxes I (486-465 î.Cr.); peste tot
în Estera), – acel Ahaşveroş care domnea din India până în Cuş b(Regiunea Nilului
Superior; Etiopia şi teritoriile învecinate), peste 127 de provincii c(Unităţi
administrative mai mici decât satrapiile; peste tot în carte) –,
Ahaşveroş. Ebr. 'Achashwerosh, o transliterare a persanului Khshayârshâ. Pe unele tăbliţe
babiloniene, ortografierea este Achshiyarshu. În alfabetul consonantic al papirusurilor elefantine,
numele apare Chshy'rsh şi Chshyrsh. Însemnătatea cuvântului nu este cunoscută. În greceşte,
Khshayârshâ a devenit Xerxe, iar în latină, Assuerus. Numele Xerxe şi Ahasuerus [Ahaşveroş]
sunt deci echivalente, unul venind din persană prin limba greacă şi celălalt, atât prin ebraică, cât şi
prin latină (vezi PK 598).
Acel. [Acesta este, KJV.] Scriitorul cărţii Estera pare să fi cunoscut mai mulţi cârmuitori cu
numele Ahaşveroş. Ahaşveroş din Estera nu trebuie să fie confundat cu Ahaşveroş din Daniel 9:1,
care a trăit cu o jumătate de secol înainte. Cu privire la Ahaşveroş din Ezra 4,6, vezi nota
suplimentară de la Ezra 4.

2 în perioada în care împăratul Ahaşveroş stătea pe scaunul lui de domnie din

citadela Susei.
Scaunul lui de domnie. Monarhul persan îşi avea reşedinţa o parte din an la Ecbatana şi uneori
vizita Persepolis şi Babilon, dar Şuşan (Susa) era la vremea aceasta sediul guvernării (vezi
Daniel 8,2; Estera 9,12).
Citadela Susei. [Şuşan, palatul, KJV.] Şuşan (Susa) era în provincia Elam (vezi Daniel 8,2), cam
la 161 km nord de vechiul ţărm al Golfului Persic şi cu puţin mai mult de 322 km est de Babilon.
Iniţial, capitala Elamului, cu sute de ani înainte de vremea Esterei, cetatea era situată la capătul
răsăritean al văii Tigrului, acolo unde acesta urcă pentru a întâlni dealurile iraniene. În mijlocul
întinselor dărâmături care acoperă o suprafaţă de peste 4.8 km2, se poate vedea ce a rămas din
palatul măreţ în care a avut loc cea mai mare parte din dramatica relatare a cărţii Estera. Palatul
acesta, ridicat pe locul fostei fortăreţe elamite, fusese la origine construit de Dariu Histaspe,
predecesor al lui Xerxe. Pentru o scurtă scurtă descriere a acestuia, vezi la v. 5.6.

3 În al treilea an al domniei sale, Ahaşveroş a dat un ospăţ în cinstea tuturor

demnitarilor şi a slujitorilor săi. Comandanţii oştirii Persiei şi ai Mediei, nobilii şi
conducătorii provinciilor se aflau cu toţii acolo, înaintea împăratului.
Al treilea an. Anul acesta a început la 14 aprilie 483 î.Hr. şi s-a încheiat la 2 aprilie 482 î.Hr.
Poate că "ospăţul" care a ţinut 6 luni, a început în primele zile ale primăverii acelui anului, când
ploile trecuseră şi călătoria ar fi fost mai uşoară şi mai plăcută.
Un ospăţ. Sau "banchet". Cuvântul original însemna "întrecere la băutură". Având în vedere
faptul că Ahaşveroş a părăsit Susa la un an sau 2 după aceea pentru a năvăli în Grecia (vezi
introducerea la Estera),s-a sugerat că domnitorii,guvernatorii şi căpeteniile oştirii au fost convocaţi
din toate părţile împărăţiei pentru a participa la ceea ce se dorea să fie o campanie total strălucită
şi reuşită. Herodot (VII. 8) raportează că Xerxe a convocat un astfel de consiliu. Poate că slujitorii
au fost convocaţi în serii, pe parcursul celor 6 luni, fiecare cu scopul de a discuta cu împăratul
despre răspunderea specială legată de campanie. Aşadar, ar fi aproape imposibil să-i găsim pe toţi
slujbaşii de seamă ai vastului imperiu adunaţi laolaltă decât cu scopul specific al unor discuţii
politice şi militare.
Demnitarilor. Sau "slujbaşilor [numiţi]".

~2~
 Slujitorilor. Adică "curtenilor".
Comandanţii oştirii. Ebr. Chayil, "oastea" (Exod 14,4), "oştirea" (v. 9), "om tare"
(1 Samuel 16,18) etc. Dacă unul dintre obiectivele ospăţului a fost, aşa cum a fost sugerat,
stabilirea planurilor privind campania grecească viitoare, Ahaşveroş i-ar fi chemat cu siguranţă şi
pe căpeteniile oştirii sale.
Persiei şi a Mediei. Ordinea aceasta, inversul celei din Daniel (cap. 5,28; 6,8.12.15; 8,20) apare
de repetate ori în relatările Esterei (cap. 1,3.14.18.19) şi dă de înţeles că raportul aparţine timpului
când Persia înlocuise Media ca partener principal în imperiul dualist (vezi Daniel 7,5; 8,3). În
Estera 10,2 este dată ordinea iniţială, poate din cauză că în "Cronici", împăraţii mezi veneau
primii.
Nobilii[Mai marii-trad. Cornilescu;Nobilii, KJV].De la un cuvânt persan adoptat în limba
ebraică, însemnând "cei dintâi [oameni]".
Conducătorii provinciilor. [Principii provinciilor, KJV.] Adică guvernatorii sau satrapii care erau
în fruntea teritoriilor cucerite. Istoria atestă prezenţa satrapilor la o mare adunare, înainte de
campania dezastruoasă împotriva Greciei.

4 Timp de mai multe zile, mai precis timp de 180 de zile, împăratul le-a arătat
strălucita bogăţie a împărăţiei sale şi nepreţuita glorie a măreţiei sale.
Le-a arătat bogăţia. Lăudăroşia era o caracteristică a lui Xerxe. Etalarea vanitoasă a caracterizat
uriaşa oştire cu care el a invadat Grecia. Bogăţia fabuloasă a Persiei este comentată de scriitorii
contemporani de diferite naţionalităţi. Printre măreţiile palatului persan erau zidurile îmbrăcate în
aur, stâlpii de marmură şi draperiile bogate, un platan de aur şi o viţă de vie de aur. Săpăturile
făcute la Susa (Şuşan) au dovedit că scriitorul cărţii Estera cunoştea bine palatul, obiceiurile şi
rânduielile curţii persane, întrucât descrierile făcute de el concordă până la ultimul detaliu cu
rezultatele cercetării arheologice. Impresionaţi de faptul acesta, cercetătorii afirmă că numai
cineva care cunoştea palatul împărătesc în mod personal, sau care cunoştea pe cineva care-l
cunoscuse, ar fi putut să dea istorisirii cadrul ei exact.
O sută optzeci de zile. Nu e nevoie să se presupună că aceste persoane au fost ospătate pe
parcursul întregii perioade. Ar fi greu de crezut că guvernatorii de provincii şi-au părăsit toţi
teritoriile în acelaşi timp şi au rămas departe pentru o perioadă atât de lungă. Probabil că
Ahaşveroş i-a ospătat pe invitaţi în mod succesiv, pe parcursul celor 6 luni, cât a ţinut "ospăţul".

5 Când zilele acestea s-au încheiat, împăratul a pregătit întregului popor care se afla
în citadela Susei, celor mari şi celor mici deopotrivă, un ospăţ de 7 zile, în curtea
grădinii palatului împărătesc.
Un ospăţ. Poate că scopul lui Ahaşveroş era de a asigura loialitatea supuşilor capitalei sale, pe
timpul îndelungatei sale absenţe datorate plecării în Grecia. Dacă lucrurile au stat aşa, acesta a fost
un gest politic iscusit. Natural, au fost primiţi numai bărbaţi, deoarece împărăteasa Vasti a dat un
banchet separat pentru femei (v. 9).
Curtea grădinii. Ruinele palatului lui Xerxe sunt suficient de bine păstrate pentru a putea realiza
o descriere a unora din părţile lui. Poarta împăratului la care şedea Mardoheu, curtea unde Estera
s-a prezentat neinvitată - acestea şi alte câteva părţi ale palatului au fost identificate.
Palatul ocupa un spaţiu de aproximativ 270 m pe fiecare latură. Poarta principală se afla la sud.
Spre partea de nord-est a palatului propriu-zis se afla spaţioasa apadâna sau sala tronului. La
această imensă clădire, cu latura de 99 m, se ajungea probabil pe scări de dimensiuni gigantice.
Acoperişul plat al părţii centrale era sprijinit pe 36 de coloane zvelte, ornamentate cu capiteluri
sculptate şi aranjate în 6 şiruri de câte 6 coloane fiecare. Partea din faţă a clădirii era probabil
deschisă, în timp ce zidul din spate şi cele laterale erau din cărămidă, având faţa emailată şi cu
figuri. Aurul, argintul şi pietrele preţioase au fost folosite cu risipă la decorarea sălii tronului.
Scriitorii greci povestesc despre un platan de aur şi o viţă de vie de aur, care se aflau în curtea
aceasta. Spre nord-vestul palatului propriu-zis, se crede că era "grădina" sau parcul. Multe din

~3~
întâmplările povestite în cartea Estera au avut loc în interiorul şi în preajma spaţiului numit
apadâna.

6 Covoare de bumbac, colorate în alb şi violet, erau prinse cu funii din in subţire şi
din purpură de nişte verigi de argint, pe stâlpi de marmură. Paturi de aur şi de argint
stăteau pe un paviment de porfir, de marmură, de sidef şi de piatră neagră.

Covoare de bumbac, colorate în alb şi violet[Covoare albe, verzi şi albastre-trad. Cornilescu].

Literal "stambă albă şi [material] violet". Cuvântul tradus "verde" în KJV derivă din cuvântul
sanscrit care înseamnă stambă. Observaţi că cuvântul "covoare" este adăugat. Aceste "covoare"
sau prelate erau probabil făcute din stambă albă sau violetă. Violetul şi albul erau culorile
imperiale.
Funii de in subţire şi din purpură. Era nevoie de "funii" tari ca să susţină prelata, dacă era întinsă,
aşa cum au considerat unii, din sala centrală cu stâlpi peste curtea pavată cu mozaic, un spaţiu de
aproape 18.3 m.
Paviment…de marmură. Stâlpii de la Susa erau din calcar de culoare albastru închis. Cuvântul
ebraic shesh, "marmură", se referă probabil la acest calcar sau alabastru şi nu la ceea ce
considerăm noi astăzi de obicei "marmură".
[Podeală]. Cele 4 cuvinte ebraice traduse [în KJV] prin "roşu", "albastru", "alb" şi "negru" nu
reprezintă culori, ci diferite feluri de pietre şi alte materiale din mozaic. Calcarul albastru închis
este amintit ca fiind folosit atât la pavaj, cât şi la stâlpi.

7 Băuturile se serveau din vase de aur, fiecare vas fiind diferit de celălalt. Vinul
împărătesc se găsea din belşug, mulţumită dărniciei împăratului.

Vase de aur. Grecii victorioşi au găsit un număr considerabil de cupe mari de aur în tabăra
persană din apropiere de Plataea.
Diferit de celălalt. [Deosebite unul de altul, KJV.] Amănuntul acesta trebuie să fi venit de la un
martor ocular sau de la cineva care primise un raport al banchetului de la un astfel de martor
ocular.
Vinul împărătesc. Sau "vin al împărăţiei", din pivniţa împărătească.

8 Băutura era oferită în urma unui decret imperial, fără oprelişti, căci împăratul
ordonase tuturor mai marilor de la palat să facă pe plac fiecărui oaspete.

Pe plac fiecărui[După voia fiecăruia-trad. Cornilescu;După lege, KJV.] S-ar părea că împăratul a
poruncit ca fiecare să bea atât cât dorea şi să nu se ia la întrecere în ce priveşte băutura.

9 Împărăteasa Vaşti a dat şi ea un ospăţ femeilor în palatul imperial al împăratului

Ahaşveroş.

Împărăteasa Vaşti. Singura soţie a lui Xerxe despre care au scris grecii a fost Amestris. Xerxe a
luat-o de soţie înainte de a ajunge pe tron, când a ajuns la vârsta căsătoriei. Herodot şi Ctesias
vorbesc despre cruzimea şi purtările ei dezmăţate. Totuşi nu se poate dovedi că Amestris şi Vasti
au fost una şi aceeaşi persoană. Ca şi Estera (vezi cap. 2,7), împărăteasa s-ar fi putut să fie
cunoscută sub mai multe nume.

~4~
10 În ziua a şaptea, în timp ce inima îi era veselă din pricina vinului, împăratul le-a
poruncit lui Mehuman, lui Bizta, lui Harbona, lui Bigta, lui Abagta, lui Zetar şi lui
Carcas, cei 7 eunuci care slujeau înaintea împăratului Ahaşveroş,
Eunuci[Fameni-trad. Cornilescu]. Literal, "eunuci", singurii care ar fi avut intrare în
apartamentele femeilor. Provenienţa şi însemnătatea numelor acestor eunuci sunt îndoielnice.
Eunucii erau adesea sclavi străini, anume mutilaţi pentru vânzare pe piaţa persană. Perşii
considerau numărul 7 ca fiind sacru.

11 să o aducă înaintea împăratului pe împărăteasa Vaşti, purtând coroana

împărătească, pentru ca popoarele şi demnitarii să-i vadă frumuseţea, căci ea era
frumoasă la înfăţişare.
Să o aducă... pe împărăteasa Vaşti. După ce îşi etalase bogăţia şi slava împărăţiei sale, gândurile
lui Ahaşveroş s-au îndreptat în cele din urmă spre frumoasa lui împărăteasă. Expunerea frumuseţii
ei, gândea el, ar fi fost punctul culminant al tuturor celor etalate.

12 La aflarea poruncii împăratului, trimisă prin eunuci, împărăteasa Vaşti a refuzat

să vină, iar împăratul s-a mâniat foarte tare.
Vaşti a refuzat să vină. Motivul refuzului împărătesei nu e clar. Unii au sugerat că Ahaşveroş
intenţiona o etalare neruşinată a frumuseţii lui Vasti, dar contextul nu oferă nici un indiciu că
aceasta ar fi fost intenţia lui. Targumurile iudaice susţin, totuşi, că motivul refuzului de a se arăta a
fost dorinţa ei de a evita o astfel de expunere. Iosif Flavius atribuie în mod greşit refuzul ei unui
aşa-zis obicei persan, care se presupune că interzicea femeilor căsătorite să stea în societatea
persoanelor străine. Alţi scriitori vechi iudei prezintă tot felul de explicaţii imaginare sau absurde,
nici una neputând fi considerată justificată.
Ordinul lui Ahaşveroş, care preciza ca Vasti să poarte coroana împărătească (v. 11), dă de înţeles
că el o considera nu numai o femeie frumoasă, ci şi prima doamnă a ţării. Faptul că totuşi era
permis ca femeile persane să apară la masa banchetului, unde erau şi străini, reiese din Estera 5,4.
De asemenea, soţiile şi concubinele caldeene participau cu soţii lor la petrecerile udate cu vin din
belşug (Daniel 5,2). Conform Neemia 2,1-6, împărăteasa fiului succesorului lui Ahaşveroş,
Artaxerxs I, îl însoţea pe domnul ei la petreceri cu vin. Mai mulţi scriitori greci confirmă prezenţa
femeilor persane la petreceri. Herodot, un contemporan al lui Ahaşveroş, vorbeşte despre Amestris
(vezi la Estera 1,9) ca participând la petrecerea zilei de naştere a împăratului (IX. 110). Nu există
motiv ca să se considere că obiceiul persan contemporan le ţinea pe femei separat şi că deci nu
s-ar fi cuvenit ca Vasti să se arate când a fost chemată, în ciuda faptului că bărbaţii beau (vezi
cap. 7,7).
Faptul că Vasti a ţinut un banchet pentru femeile din Susa, odată cu acela al lui Ahaşveroş pentru
bărbaţi, lasă se înţeleagă conlucrarea cu politica lui de a promova loialitatea populară faţă de tron.
Nimic din raport nu dă un indiciu al refuzului lui Vasti de a asculta de porunca împăratului.
S-a mâniat foarte tare. Vezi la Genesa 4,5.

13 Atunci împăratul a vorbit cu înţelepţii săi, cunoscători ai obiceiurilor vremii, căci

aşa se obişnuia, şi anume ca împăratul să se sfătuiască cu toţi cei ce cunoşteau legea
şi dreptatea.
Înţelepţii. Adică sfetnicii împăratului. Oricât este de furios, Ahaşveroş caută sfat. În prezenţa
întregii sale curţi, ar fi fost nepotrivit pentru el să dea frâu liber pasiunii sale în cuvinte şi
ameninţări violente. În loc să dea o poruncă pripită, el procedează cumpănit la cercetarea
măsurilor care trebuie luate. Se pare că Ahaşveroş se sprijinea temeinic pe consilierii săi (vezi
cap. 3,8-10; 8,1-8; 9,12-14), iar acum solicită părerea "înţelepţilor" săi cu privire la felul cum să
procedeze cu Vasti.

~5~
 Cunoscători ai obiceiurilor vremii. [Cunoşteau vreme, KJV.] Persoane învăţate şi pline de
experienţă care aveau cunoştinţă de precedente şi care ştiau ce se cuvenea să se facă în orice
anume împrejurare.
Aşa se obişnuia. [Felul împăratului, KJV.] Adică metoda lui de a proceda. Orice chestiune care îl
privea pe împărat, el o supunea oamenilor învăţaţi ca aceştia să-şi spună părerea înainte de a lua
decizia sa. Probabil aici scriitorul face referire la o metodă general folosită de monarhia persană, şi
nu numai o practică lui Ahaşveroş.

14 În apropierea lui se aflau Karşena, Şetar, Admata, Tarşiş, Meres, Marsena şi

Memucan, cei 7 demnitari ai Persiei şi ai Mediei, care vedeau faţa împăratului şi
care aveau locul întâi în împărăţie.

Şapte demnitari. [Cei 7 principi, KJV.] Şi Ezra îi atribuie monarhului persan 7 sfetnici speciali
(vezi Ezra 7,14), care ar fi putut fi socotiţi cabinetul împăratului. Herodot observa că erau 7 familii
conducătoare în Persia, ai căror capi aveau privilegii speciale.
Vedea faţa împăratului. Printre privilegiile speciale ale acestor bărbaţi, unul dintre cele mai
preţuite era acela al liberei intrări la monarh la orice vreme.

15 – Cum trebuie pedepsită, după lege, împărăteasa Vaşti, pentru că nu a împlinit

porunca împăratului Ahaşveroş trimisă prin eunuci?

După lege. Împăratul nu dorea să apară răzbunător.În plus,cârmuitorii Persiei erau într-un anumit
sens monarhi îngrădiţi (vezi Estera 1,19; 8,8; cf. Daniel 6,8-16). E ca şi cum împăratul spunea: să
lăsăm sentimentele la o parte şi să vedem doar ce cere legea. Dacă o împărăteasă nu ascultă de
împărat în mod deschis, înaintea curţii, potrivit procedurii legale, ce trebuie să se facă cu ea? În
spatele acestei evidenţieri a legii se afla fala cârmuirii medo-persane că legile medo-persane sunt
de neschimbat.

16 Memucan a răspuns în prezenţa împăratului şi a demnitarilor astfel: – Nu numai

faţă de împărat s-a purtat rău împărăteasa Vaşti, ci şi faţă de toţi demnitarii şi de
toate popoarele din toate provinciile împăratului Ahaşveroş,

Memucan a răspuns. Memucan e purtătorul cuvântului al întregului grup de 7 consilieri speciali.

În răspunsul său, el dă de înţeles că legea persană nu prevede nici o pedeapsă pentru cazul de faţă.
De fapt nu fusese prevăzut un caz de felul acesta. Nu exista precedent.
Nu numai faţă de împărat. În numele celor 7 consilieri, Memucan mută chestiunea de pe planul
unei nemulţumiri personale din partea împăratului la nivelul unei probleme de stat. În acest fel, îl
exonerează pe împărat de dorinţa de răzbunare şi procură o bază din dreptul civil pentru tratarea
cazului.

17 pentru că fapta împărătesei se va răspândi la toate soţiile acestora, astfel că ele

vor începe să-şi dispreţuiască soţii şi să zică: „Împăratul Ahaşveroş i-a zis
împărătesei Vaşti să se înfăţişeze înaintea lui, dar ea nu a venit!”

Să-şi dispreţuiască soţii. Literal "va face să fie dispreţuiţi domnii lor în ochii lor". Memucan lasă
aici să se înţeleagă că Vasti îl dispreţuia pe Ahaşveroş. Nu e clar dacă el se referă la motivul lui
Vasti de a refuza să asculte de porunca împăratului sau doar la fapt în sine.

~6~
18 Când vor fi auzit despre fapta împărătesei, soţiile nobililor Persiei şi ai Mediei
vor vorbi şi ele la fel tuturor demnitarilor împăratului, iar lucrul acesta va da naştere
la mult dispreţ şi neînţelegere.

Soţiile nobililor[Crăiesele-trad. Cornilescu]. Ebr. śaroth, pluralul de la śarah, "prinţesă" (vezi la

Genesa 17,15). "Crăiesele" ar fi vorbit nepoliticos faţă de soţii lor, prinţii. Scriitorul are grijă să se
refere la Persia înainte de Media (vezi la Estera 1,3).
Mult dispreţ şi neînţelegere. Sau "dispreţ şi mânie din plin" (RSV), adică dispreţ din partea
soţiilor şi mânie din partea soţilor.

19 Dacă împăratul găseşte că este bine, să dea un decret imperial, care să fie înscris
în legislaţia medopersană pentru a nu fi încălcat, decret în care să se spună că Vaşti
nu va mai putea intra niciodată în prezenţa împăratului Ahaşveroş, şi că demnitatea
ei de împărăteasă va fi dată, de către împărat, alteia, mai vrednică decât ea.

Un decret imperial. [Poruncă împărătească, KJV.] Literal, "o poruncă a împărăţiei". În

circumstanţe obişnuite, o astfel de chestiune a dispreţului unei soţii favorite ar fi fost rezolvată în
intimitatea haremului, fără a atrage atenţia generală asupra ei. După părerea lui Memucan,
caracterul public al neascultării lui Vasti a făcut necesară rezolvarea ei în mod public.
Să fie înscris. Un edict cu privire la o persoană nu era deloc potrivit să fie adăugat la un cod
naţional de legi, dar decrete de natură temporară erau uneori ataşate codului, se pare cu scopul
explicit de a le imprima forţă, făcându-le neschimbătoare (Daniel 6,8.9).
Nu va mai putea intra niciodată. Vasti urma să fie îndepărtată nu de la palat, ci de la faţa
împăratului. Aceasta, împreună cu pierderea poziţiei ei favorite, ca împărăteasă, urma să aducă
suprema dezonoare. Frumuseţea singură n-a putut s-o salveze (vezi la v. 12).

20 Decretul împăratului va fi auzit în tot imperiul său, cât este el de mare, şi astfel
toate soţiile le vor da cinste soţilor lor, de la cel mai mare până la cel mai mic.

Decretul împăratului. [Decretul împăratului, KJV.] Aici "poruncă" din versetul anterior este
numită "decret" în KJV.
Cât este el de mare. Sau "atât de întinsă cât este" (RSV).

21 Sfatul a fost apreciat de împărat şi de demnitari, iar împăratul a făcut după sfatul
lui Memucan.

Împăratul a făcut. Vasti a fost separată, dar nu divorţată de împărat. Motivele acestui act au fost
vestite în toate provinciile, astfel încât nimeni să nu înţeleagă greşit. Grija lui Ahaşveroş în tratarea
cazului sugerează ideea că Vasti era fiica unui persan de frunte, pe al cărui sprijin împăratul căuta
să-l păstreze, sau poate fiica unui prinţ al unuia dintre popoarele supuse.

22 El a trimis scrisori în toate provinciile supuse împăratului, fiecărei provincii în

scrierea provinciei respective şi fiecărui popor în limba poporului respectiv, vestind
că fiecare bărbat trebuie să fie stăpân în familia lui şi trebuie să vorbească limba
propriului său popor.

A trimis. Pe lângă publicarea decretului, Xerxe a trimis o scrisoare însoţitoare, urmărind să apere
împărăţia de primejdia arătată de Memucan (vezi v. 18).

~7~
Capitolul 2
Împrejurările alegerii unei evreice ca noua împărăteasă

1 După toate acestea, când mânia împăratului Ahaşveroş s-a potolit, el şi-a amintit
de Vaşti, de ceea ce făcuse ea şi de ceea ce se decretase împotriva ei.
După toate acestea. Vasti încetase să fie împărăteasă, dar Ahaşveroş părea să nu se grăbească să
confere alteia demnitatea pe care o avusese aceasta. Haremul lui era cu siguranţă plin cu soţii şi
ţiitoare, dar nici una nu era mai presus decât celelalte. Probabil că Ahaşveroş "s-a gândit la Vasti"
fie când s-a calmat, fie după trecerea unei considerabile perioade de timp. Nu se menţionează cât
de mult a trecut de la îndepărtarea lui Vasti. Aceasta avusese loc în al treilea an al domniei lui
(cap. 1,3), iar Estera a venit la Palat ca răspuns la invitaţiile împărăteşti în al şaselea an (cap. 2:12,
16). În decursul unei considerabile părţi din anii aceştia, Ahaşveroş (Xerxe) fusese departe de
Susa, în nefericita campanie contra grecilor (vezi introducerea la Estera). Având în vedere faptul
că Estera a sosit la palat probabil înainte de reîntoarcerea lui Ahaşveroş (el a părăsit Grecia în
octombrie sau noiembrie 480 î.Hr., iar Estera a venit la palat în ianuarie 479 î.Hr.), e probabil că
strângerea fetelor fecioare a avut loc în timpul absenţei lui.
Şi-a amintit de Vasti. [Şi-a adus aminte de Vasti, KJV.] Poate că Ahaşveroş s-a gândit să o aducă
înapoi pe Vasti şi să o facă din nou împărăteasă. Dacă ar fi procedat astfel, sfetnicii care
propuseseră umilirea ei ar fi fost în primejdie. Dezonorarea lui Vasti fusese fapta lor, iar revenirea
ei la putere ar fi însemnat nimicirea lor, îndepărtarea, dacă nu chiar executarea lor.

2 Slujitorii apropiaţi împăratului i-au sugerat atunci: „Să se caute pentru împărat
fecioare frumoase la înfăţişare.
Fecioare frumoase la înfăţişare. Desigur că propunerea aceasta trebuie să fi fost extrem de
agreabilă pentru un monarh oriental ca Xerxe. În plus, sugestia că el ar fi putut găsi pe cineva mai
frumoasă şi mai plăcută decât Vasti ar fi abătut gândurile lui de la aceasta şi, în felul acesta, ar fi
apărat interesele oamenilor care propuseseră umilirea ei.

3 Împăratul să numească responsabili în fiecare din provinciile împărăţiei ca să

adune toate fecioarele frumoase la înfăţişare în citadela Susei, în harem, sub
supravegherea lui Hegai, eunucul împăratului care supraveghează femeile şi le
asigură lucrurile pentru înfrumuseţare.
Harem. Într-un palat oriental, haremul era totdeauna separat de reşedinţa împăratului şi a altor
bărbaţi, fiind de obicei într-o altă clădire. Casa lor era sub supravegherea unor eunuci numiţi
"şambelani". În palatul lui Xerxe, haremul era situat în partea de nord-est a ariei palatului (vezi la
cap. 1,5).
Eunucul. [Şambelanul, KJV.] Literal, "eunuc", adică unul din eunucii împărăteşti(vezi cap. 1,10),
căruia împăratul îi încredinţase răspunderi speciale.
Care supraveghează femeile. Strict vorbind, Hegai pare să fi fost doar paznicul fetelor fecioare.
Un alt eunuc împărătesc era păzitorul femeilor care fuseseră prezentate împăratului (v. 14).
Lucrurile pentru înfrumuseţare. [Cele pentru purificare, KJV.] "Unsori" sau "cosmetice". Vezi
lista din v. 12. Se poate ca împăraţii persani să se fi socotit semizei şi să fi considerat necesar ca şi
fecioarele să treacă printr-o "purificare" îndelungată, înainte de a fi vrednice să convieţuiască cu
împăratul.

4 Tânăra care va plăcea împăratului, să împărăţească în locul lui Vaşti!” Sfatul

acesta i-a plăcut împăratului şi el a făcut întocmai.

~8~
5 În citadela Susei trăia un evreu pe nume Mardoheu, fiul lui Iair, fiul lui Şimei, fiul
lui Chiş, un bărbat din Beniamin,
Un iudeu. Deodată decorul se schimbă de la curtea Persiei într-un modest cămin iudeu, undeva în
capitală. Pe cât se ştie, nu fuseseră niciodată duşi captivi iudei la Susa, iar iudeii care locuiau
acolo, probabil făceau aceasta după propria lor alegere. Conform tradiţiei iudaice, Mardoheu a fost
angajat într-o activitate comercială înainte ca destinul să-l fi legat de curtea persană.
Mardoheu. Cu privire la posibila identificare a lui Mardoheu cu Marduka dintr-o tăbliţă
cuneiformă, vezi introducerea, p. 458.
Mardoheu a fost un iudeu din seminţia lui Beniamin, sortit să ocupe un loc de cinste în analele
poporului său. Nu e sigur dacă strămoşul lui Mardoheu, "luat din Ierusalim [şi dus la Babilon]
printre robii strămutaţi" (vers. 6) a fost Chiş sau Iair; sintaxa ebraică ar admite pe oricare dintre ei.
Dacă era Chiş, atunci Chiş era bunicul lui Mardoheu. Trei sau 4 generaţii ar cuprinde cei 18 ani
care au trecut. Dacă, pe de altă parte, era Iair, atunci Şimei şi Chiş erau strămoşi dinainte de
captivitate ai lui Mardoheu, a cărui legătură precisă nu e cunoscută. În acest caz din urmă,
genealogia dată aici nu ar reprezenta strămoşii imediaţi, ci pe alţii mai îndepărtaţi, indicaţi pentru a
identifica descendenţa familiei lui. Practica aceasta este în acord cu obiceiul ebraic (vezi la
Matei 1,8.17). În Biblie, termenii "tată" şi "fiu" nu arată totdeauna o legătură imediată, ci uneori
arată numai strămoşii şi descendenţii (vezi vol. I, p. 181 şi la Genesa 37,35). E posibil ca Chiş să fi
fost un strămoş îndepărtat al lui Mardoheu.
Aproape cu 60 de ani înainte de întâmplările povestite în cartea Esterei, Cir decretase ca toţi
iudeii care doreau, puteau să se întoarcă în Palestina, dar părinţii lui Mardoheu aleseseră să rămână
în ţara robiei lor. Acesta pare să fi fost cazul cu marea majoritate a poporului iudeu. (vezi PK 598).
Când verişoara lui Mardoheu, Hadasa (Estera; vezi introducere, p. 457) a rămas orfană, el a
adoptat-o şi a crescut-o ca şi cum ar fi fost propriul său copil.
Unii l-au identificat pe Mardoheu cu Matacas (sau Natacas), despre care istoricul grec Ctesias
vorbeşte ca fiind un ministru influent al lui Xerxe. În timp ce lucra la unele tăbliţe cuneiforme din
Muzeul din Berlin, prof. A. Ungnad a găsit un text care menţionează pe un anume om numit
Marduka (transliterare babiloniană a lui Mardoheu) ca unul dintre înalţii funcţionari de stat din
Susa, în cursul domniei lui Xerxe. Titlul lui, sipîr, denotă un rang şi o influenţă superioare (vezi
introducere, p. 458). Prezenţa unui om cu influenţă, purtând acelaşi nume, trăind în aceeaşi cetate,
în acelaşi timp, este însemnată.

6 care fusese luat în captivitate din Ierusalim, printre exilaţii duşi împreună cu
Ieconia a(Variantă a lui Iehoiachin), regele lui Iuda, de către Nebucadneţar
b[Nebucadneţar (Nabucodonosor, cf. LXX, VUL) (604-561 î.Cr.)], împăratul
Babilonului.
Exilaţii. [Captivitate, KJV.] Au fost 3 robii. Cea dintâi, în 605 î.Hr., când a fost luat Daniel, a
doua în 597 î.Hr., când a fost făcut prizonier Ioiachim, şi a treia, în 586 î.Hr., când a fost luat
Zedechia şi Ierusalimul a fost incendiat. Strămoşii lui Mardoheu fuseseră luaţi şi duşi în Babilon
în a doua luare în robie, cu 118 de ani în urmă.

7 El îngrijea de Hadasa, adică Estera, fiica unchiului său, căci ea nu avea nici tată,
nici mamă. Tânăra era frumoasă la chip şi plăcută la înfăţişare. După moartea tatălui
şi a mamei acesteia, Mardoheu o înfiase.
Hadasa. Hadasa era numele ebraic original al Esterei (vezi introducere, p. 457). Derivă de la
rădăcina hadas, "mirt" cu terminaţia feminină obişnuită ah.
Estera. Ebr. 'Ester. Acesta s-ar putea să fie un nume persan de împrumut. El se aseamănă foarte
mult cu Stâreh, un nume persan modern, care înseamnă "stea". Numele acesta e transliterat în
greceşte prin Aster sau Esther (LXX). Rădăcina grecească aster apare în cuvinte precum "astru",
"stea" şi "asteroid", care înseamnă "ca o stea". Forma babiloniană a cuvântului era Iştar care a

~9~
devenit 'Ashtoreth (la plural 'Ashtaroth) în ebraică,şi Astarte în greacă. În Babilon, planeta Venus
era zeificată ca Iştar. Alegerea de către Mardoheu a unui nume persan poate să fi fost datorată
dorinţei de a ascunde originea iudaică a Esterei (v. 10).
Frumoasă. Ebr. yephath-to'ar din yaphah, "frumoasă", şi to'ar, "ceva la care se priveşte cu
uimire", "făptură". Expresia poate fi tradusă mai bine "frumoasă la făptură".
Plăcută. Ebr. ţobath mar'eh, literal, "bun la înfăţişare" sau "bun la trăsături".

8 Când s-a auzit de porunca împăratului şi de decretul său, au fost strânse un mare
număr de fete în citadela Susei, sub supravegherea lui Hegai. Estera a fost luată şi ea
la palatul împăratului şi încredinţată lui Hegai, supraveghetorul femeilor.

Decretul[Hotărârea-trad. Cornilescu;Decretul lui, KJV.] Literal, "legea lui". Acelaşi cuvânt apare
în expresia "legea mezilor şi perşilor, care nu se poate schimba" (Daniel 6,8.12).

9 Tânăra i-a plăcut lui Hegai şi a găsit bunăvoinţă înaintea lui, astfel că acesta s-a
grăbit să-i aducă lucrurile pentru înfrumuseţare şi partea ei de hrană. Apoi i-a dat 7
slujnice, alese din palatul împăratului, şi a dus-o împreună cu slujnicele în cea mai
bună încăpere a haremului.

I-a plăcut. Literal, "era bună în ochii lui".

A găsit bunăvoinţă. Expresia aceasta este specifică pentru cartea Esterei. În v. 17, precum şi în
cap. 5:2, e aceeaşi expresie în traducerea Cornilescu.
S-a grăbit să-i aducă. Hegai pare să fi avut o slăbiciune pentru Estera încă de la început.
Cunoscând preferinţa împăratului, se pare că a recunoscut în Estera pe cea care avea să fie aleasă
şi a început de îndată să o trateze ca pe viitoarea împărăteasă.
Lucrurile. Literal, "porţiile ei". Prin aceasta probabil se înţelegea raţia zilnică de hrană.
Alese. Aceasta a fost bunăvoinţa arătată Esterei de către păzitorul femeilor. El a ales pentru
Estera cele mai potrivite fete ca slujnice ale ei.
Cea mai bună încăpere. "Cea mai bună încăpere" din harem nu putea fi alta decât cea rezervată
împărătesei.

10 Estera nu şi-a dezvăluit nici poporul şi nici originea, căci Mardoheu îi poruncise
să nu le dezvăluie.

Nu şi-a dezvăluit. Probabil că împăratul n-ar fi susţinut o reprezentantă a unui neam supus (vezi
v. 20). Ur din Haldea, patria lui Avraam, era la doar 240 km sud-vest de Susa, şi în aspectul ei
exterior, Estera semăna fără îndoială cu mulţi locuitori băştinaşi din regiune.

11 În fiecare zi Mardoheu se plimba prin faţa gardului haremului, ca să afle cum îi

mergea Esterei şi ce se întâmplase cu ea.

Mardoheu se plimba. Contextul lasă să se înţeleagă că Mardoheu era deja unul din slujbaşii
inferiori care şedeau la porţile împăratului pentru a împlini porunca lui. Mardoheu izbutea totuşi să
găsească timp suficient ca să părăsească intrarea principală a palatului pentru a vizita curtea din
faţă a haremului, ca să o poată vedea pe Estera sau cel puţin să poată afla veşti despre ea (vezi la
v. 5)

~ 10 ~
12 Fiecărei tinere îi venea rândul să intre la împăratul Ahaşveroş, după ce timp de
douăsprezece luni împlinea legea cu privire la femei, căci atât durau zilele de
înfrumuseţare: timp de 6 luni – ungeri cu ulei de smirnă, şi timp de încă 6 luni –
ungeri cu balsam şi alte lucruri femeieşti pentru înfrumuseţare.

Ulei de smirnă[Untdelemn de mirt-trad. Cornilescu].Mirtul era foarte mult preţuit de cei din
vechime, atât pentru mireasma lui, cât şi pentru presupusa lui putere de curăţire. În Egipt era
folosit în procesul de îmbălsămare a morţilor (vezi la Genesa 50,2). Evreii îl foloseau ca unul din
principalele ingrediente ale "untdelemnului pentru ungerea sfântă" (Exod 30,23-25). Hainele şi
aşternutul erau parfumate cu el (Psalmi 45,8; Proverbe 7,17). [În româneşte, în ultimele texte este
tradus smirnă.]
Ungeri cu balsam[Miresme de mirozne-trad. Cornilescu]. Cuvântul tradus astfel este redat
"mirosuri" în Cântarea cântărilor 4,16.

13 Când o tânără intra la împărat, i se dădea voie să aducă cu ea în palatul

împăratului ce dorea din harem.

Ce dorea. Unii comentatori sugerează că fiecare fecioară avea privilegiul de a păstra acele
giuvaieruri şi veşminte pe care le alegea să le poarte cu prilejul acela.

14 Seara intra la împărat, iar dimineaţa se întorcea în al doilea harem, cel de care
răspundea Şaaşgaz, eunucul împăratului responsabil cu paza ţiitoarelor, şi nu se mai
întorcea la împărat, decât dacă împăratul o plăcuse şi era chemată pe nume.

Al doilea harem[A doua casă-trad. Cornilescu].Adică haremul în sine, unde locuiau soţiile şi
ţiitoarele permanente ale împăratului.

15 Când a venit rândul Esterei, fiica lui Abihail, unchiul lui Mardoheu, cel care o
înfiase, deci când i-a venit rândul să intre la împărat, ea nu a căutat să ia ceva din
harem, în afară de ceea ce o sfătuise Hegai, eunucul împăratului responsabil cu paza
haremului. Ea fusese bine văzută de toţi supraveghetorii ei.

Unchiul lui Mardoheu. Literal, "unchiul patern" sau "fratele tatălui". Abihail, tatăl Esterei, era
poate un frate al lui Iair (vezi la vers. 5).
În afară de ceea ce o sfătuise Hegai[N-a cerut decât ce a fost rânduit de Hegai-trad. Cornilescu].
Estera a acceptat opinia lui Hagai fără discuţie, în ciuda privilegiului ei de a purta veşmintele şi
giuvaierurile pe care şi le-ar fi ales ea.

16 Estera a fost luată la împăratul Ahaşveroş, în palat, în luna a zecea, adică în luna
Tebet c(Luna a zecea în calendarul babilonian, ce corespunde lunilor decembrie-
ianuarie), în al şaptelea an al domniei sale.

Luna Tebet. Aceasta corespundea cu ultima parte a lunii decembrie şi prima parte a lunii
ianuarie. În anul al şaptelea al lui Ahaşveroş, Tebet a început la 22 decembrie (479 î.Hr.) şi s-a
sfârşit la 19 ianuarie (478 î.Hr.). După ce s-a întors din catastrofala campanie contra grecilor, din
anul precedent, fără îndoială că el era mulţumit să alunge problemele militare din gândurile sale.

~ 11 ~
17 Împăratul a iubit-o pe Estera mai mult decât pe oricare dintre femeile care i-au
fost aduse înainte, i-a arătat mai multă bunăvoinţă decât oricăreia dintre fecioare, i-a
pus coroana împărătească pe cap şi a făcut-o împărăteasă în locul lui Vaşti.
Oricare dintre femeile. Incluzând fără îndoială toate soţiile lui secundare şi toate ţiitoare lui
anterioare, precum şi toate fecioarele care fuseseră la el până atunci.
A făcut-o împărăteasă. Împăratul a fost mulţumit de Estera şi pare că a făcut-o împărăteasă fără a
mai aştepta să vadă vreo altă fecioară.

18 Împăratul a dat apoi un ospăţ mare tuturor demnitarilor şi slujitorilor săi, un ospăţ
în cinstea Esterei. A vestit zi de sărbătoare în provincii şi a dat daruri cu mână largă,
demnă de un împărat.
Ospăţ mare. Un ospăţ de nuntă, adică pentru Estera.
A vestit zi de sărbătoare în provincii. Împăratul a scutit de plătirea obişnuită a tributului în
cinstea încoronării Esterei. Era un obicei regal în Persia de a da împărătesei a cincea parte din
toate impozitele plătite împăratului. Cu aceasta, împărăteasa îşi completa garderoba şi îşi împlinea
alte dorinţe.
Daruri cu mână largă, demnă de un împărat.Literal, "după mâna împăratului", adică "după felul
împărătesc". Obiceiul de a da daruri, atât de obişnuit în Răsărit în toate timpurile, a fost foarte la
modă printre perşi.

Complotul descoperit de Mardoheu

19 Când fecioarele au fost strânse laolaltă pentru a doua oară, Mardoheu stătea la
poarta împăratului.
Fecioarele. Literal, "fecioare", fără articol hotărât. În felul acesta se face aluzie la o a doua
strângere de fecioare. Aceasta a avut loc între ianuarie 478 î.Hr. şi aprilie 474 î.Hr.
Poarta împăratului. Cu alte cuvinte, Mardoheu a devenit - dacă nu era deja (v. 11), un slujitor la
palat sau un slujbaş secundar. Poarta palatului era locul unde se aflau birourile împărăteşti şi unde
se încheiau afaceri (vezi la Genesa 19,1).

20 După porunca lui Mardoheu, Estera nu-şi dezvăluise nici originea, nici poporul.
Estera a făcut întocmai cum îi spusese Mardoheu, ca pe vremea când o educa el.
A făcut. [Estera făcea, KJV.] Respectul profund pentru binefăcătorul ei a făcut-o pe Estera să
preţuiască sfatul lui, chiar şi după ce a ajuns împărăteasă. Faptul acesta vorbeşte în favoarea lui
Mardoheu, ca tată adoptiv, şi a Esterei, ca fiică loială şi ascultătoare. Frumuseţea ei era în primul
rând o frumuseţe de caracter şi de personalitate; frumuseţea exterioară era secundară.
Prea adesea slăbiciunea părintească, pe de o parte, şi stricteţea apăsătoare, pe de altă parte, sădesc
în tineri dorinţa de a fi liberi de interdicţii şi cultivă încăpăţânarea şi infracţiunea. Fericit este
căminul în care autoritatea părintească însoţeşte respectul pentru individualitatea tinerilor, unde
conducerea părintească este exercitată cu scopul de a dezvolta controlul de sine. Ca şi Estera,
asemenea tineri părăsesc căminul cu o personalitate bine echilibrată şi un caracter disciplinat.

21 În zilele acelea, în timp ce Mardoheu stătea la poarta împăratului, Bigtana d(TM:

Bigtan o variantă a lui Bigtana) şi Tereş, 2 dintre eunucii împăratului, păzitori ai
porţii, sau răzvrătit şi au încercat să ridice mâna împotriva împăratului Ahaşveroş.

În zilele acelea. Vezi la v. 19.

Păzitori ai porţii. Bigtan şi Tereş erau se pare fameni care răspundeau de supravegherea intrării în
apartamentele particulare ale împăratului, probabil în apartamentul lui de dormit. Poziţia lor de
~ 12 ~
mare încredere conferea conspiratorilor un avantaj. Istoria raportează că Xerxe şi-a pierdut viaţa
din cauza unei conspiraţii ca aceea descrisă aici.

22 Mardoheu a aflat şi el de această uneltire şi a înştiinţat-o pe împărăteasa Estera.

Estera i-a spus împăratului despre uneltire, în numele lui Mardoheu.

Mardoheu a aflat. Istoricul evreu Iosif Flavius (Antiquities XI. 6, 4) vorbeşte despre un anumit
sclav care i-a trădat pe conspiratori,lui Mardoheu.

23 S-a cercetat despre uneltire şi s-a descoperit că totul era adevărat. Cei 2 au fost
spânzuraţi e(Sau: traşi în ţeapă, modalitate frecventă de execuţie la perşi; peste tot
în carte), iar întâmplarea s-a înscris în Cartea cronicilor, de faţă cu împăratul.

S-a cercetat. Înseamnă că s-a făcut o anchetă.

S-a descoperit că totul era adevărat. Sau "s-a găsit aşa".
Spânzuraţi[…de un lemn-trad. Cornilescu]. Adică traşi în ţeapă, aşa cum erau trataţi de obicei în
Persia trădătorii şi rebelii (vezi la Ezra 6,11).

Comentarii Ellen G. White: 17�

PK 601
19. 21�
5T 450

~ 13 ~
Capitolul 3
Conspiraţia antievreiască

1 După toate acestea, împăratul Ahaşveroş l-a avansat în funcţie pe Haman, fiul lui
Hamedata, agaghitul. Împăratul l-a înălţat şi l-a pus conducător al tuturor
demnitarilor săi.

După toate acestea. Este indicată astfel trecerea unei perioade nedeterminate de timp, poate
destul de lungă. Evenimentele acestui capitol s-au petrecut în anul 474 în. Hr., al 12-lea an al
domniei lui Ahaşveroş (vezi v. 7).
Haman. Întâi a fost prezentat Ahaşveroş (cap. 1), apoi au fost prezentaţi Mardoheu şi Estera
(cap. 2); acum apare pe scenă Haman ca mare vizir sau prim ministru. Conform tradiţiei iudaice,
Haman era un descendent direct al lui Agag, regele amaleciţilor (vezi 1 Samuel 15,8), în a 16-a
generaţie (Targum Sheni, Iosif Flavius, Antiquitie XI. 6. 5).

2 Toţi slujitorii împăratului, care stăteau la poarta acestuia, îngenuncheau şi se

prosternau înaintea lui Haman, căci aşa le poruncise împăratul. Mardoheu însă nu
îngenunchea şi nu se prosterna.

Slujitorii împăratului. Aceştia erau slujitori secundari ai curţii, ca şi Mardoheu.

Plecau genunchiul şi se închinau. Adică se plecau cu faţa la pământ înaintea lui Haman după
moda orientală obişnuită. Actul acesta înseamnă supunere, credincioşie şi ascultare.
Le poruncise. Poate că Haman fusese avansat dintr-o poziţie inferioară. Porunca specială cerea ca
toţi, chiar şi cei care ar fi avut înainte un grad superior lui Haman, să se plece acum la pământ
înaintea lui.
Mardoheu însă nu îngenunchea. Cunoscând că poporul evreu se pleca nu numai înaintea regilor
(1 Samuel 24,8), dar şi înaintea superiorilor, în general, sau a celor pe care ei doreau să-i
cinstească ca atare (Genesa 23,7; 27,29; 33,3 etc.), nu este limpede motivul lui Mardoheu de a
refuza să-şi plece genunchiul înaintea lui Haman. Ştim că Haman era un păgân dintre neamuri; dar
Abraam s-a plecat înaintea unora dintre neamuri (Genesa 23,7). Mardoheu i-a refuzat lui Haman
respectul care aparţine doar lui Dumnezeu (5T 450; vezi PK 600).

3 Slujitorii împăratului, care stăteau la poarta acestuia, i-au zis lui Mardoheu: „De ce
încalci porunca împăratului?”

4 Deoarece i se spunea lucrul acesta în fiecare zi, iar el continua să nu asculte,

slujitorii împăratului l-au înştiinţat pe Haman, ca să vadă dacă atitudinea a(Sau:
cuvintele) lui Mardoheu va fi tolerată, căci acesta le spusese că este iudeu.

I se spunea lucrul acesta în fiecare zi. Încercarea stăruitoare a colegilor lui slujbaşi de a-l face pe
Mardoheu să respecte porunca de a-şi pleca genunchiul înaintea lui Haman lasă să se înţeleagă că
aceştia îl stimau foarte mult. Ei căutau să-i dea ocazia înainte să raporteze problema. Din punctul
lor de vedere era un precedent serios - dacă un decret împărătesc putea să fie astfel dispreţuit, ce se
întâmpla cu altele?
Acesta le spusese. Mardoheu le-a explicat probabil că religia lui făcea cu neputinţă să se închine
unui om. Se pare că rădăcinile lui Mardoheu nu fuseseră suspectate. La înfăţişare şi grai, atât el cât
şi Estera par să fi trecut drept persani.

~ 14 ~
5 Când Haman a văzut că Mardoheu nu îngenunchea şi nu se prosterna înaintea lui,
s-a umplut de mânie.

Când Haman a văzut. Se pare că lipsa de respect a lui Mardoheu a ajuns în atenţia lui Haman
doar prin "slujitorii împăratului". Atitudinea şi explicaţia lui Mardoheu însemnau că iudeii de
pretutindeni erau împotriva lui Haman. Aparenta sfidare a lui Mardoheu, dată pe faţă cu
îndrăzneală chiar la poarta palatului, nu putea să însemne decât un singur lucru - conspiraţie! Cel
puţin aşa îi plăcea lui Haman să o interpreteze. Şi dacă Mardoheu îşi îndreptăţea purtarea pe un
temei religios, toţi cei care aveau religia aceea trebuiau, deci, să fie şi ei implicaţi.

6 A considerat prea puţin lucru să pună mâna numai pe Mardoheu şi, pentru că-l
înştiinţaseră despre poporul lui Mardoheu, Haman a plănuit nimicirea tuturor
iudeilor, poporul lui Mardoheu, din toată împărăţia lui Ahaşveroş.

A considerat prea puţin. Dacă Haman l-ar fi informat pur şi simplu pe Xerxe ca unul din slujbaşii
mai mici ai curţii îl insulta şi prin aceasta calcă decretul imperial, cu siguranţă Ahaşveroş ar fi
ordonat ca Mardoheu să fie dat morţii. Dar Mardoheu, ca iudeu, îl insulta, şi prin urmare iudeii, ca
naţiune, trebuiau pedepsiţi. Dacă iudeii şi religia lor stăteau în calea mândriei şi siguranţei lui
Haman, şi ei şi ea trebuia să fie sacrificate.
A plănuit nimicirea. Masacrele în masă au fost totdeauna ceva obişnuit în ţările necreştine, unde
se consideră că viaţa omului, în general, are o valoare mică şi unde adesea capriciul unui monarh
absolut hotărăşte dacă oamenii vor trăi sau vor muri. Cu o jumătate de secol înainte de această
întâmplare, cu prilejul urcării pe tron a lui Dariu Histaspe, tatăl lui Xerxe, avusese loc o masacrare
generală a magilor, şi un masacru general al sciţilor avusese loc cu o altă sută de ani înainte.

7 În prima lună, adică în luna Nisan, în anul al doisprezecelea al împăratului

Ahaşveroş, au aruncat „Purul”, adică sorţul, înaintea lui Haman, pentru o zi şi pentru
o lună, şi a căzut pe b(Cf. LXX; TM nu conţine: şi a căzut pe) luna a douăsprezecea,
adică luna Adar c(Luna a douăsprezecea în calendarul babilonian, ce corespunde
lunilor februarie-martie; şi în v.13).

Nisan. La iudei, Abib a fost înlocuit de numele acesta după captivitate.

Al doisprezecelea an. Din 5 aprilie 474 î.Hr. în 21 aprilie 473 î.Hr., potrivit socotirii persane.
Au aruncat “Purul”. Aruncarea superstiţioasă la sorti, ca mijloc de a determina timpuri favorabile
pentru anumite proiecte, era ceva obişnuit în Răsărit încă din timpuri străvechi. Se trăgea sorţi cu
ajutorul zarurilor, al bucăţelelor de lemn, al fâşiilor de pergament, al pietricelelor albe şi negre şi
cu alte mijloace. Iudeii presupuneau ca un har deosebit al Providenţei supravegherea aruncării
sorţilor (Proverbe 16,33) şi socoteau că lucrurile asupra cărora s-a luat hotărâre în felul acesta erau
după voia lui Dumnezeu. Se pare că Haman a tras mai întâi la sorţi pentru a hotărî ziua şi apoi
luna.
Nu se poate descoperi din context dacă Haman a tras sorţi pentru a determina o dată favorabilă
pentru a propune planul uneltit de el împăratului sau pentru executarea decretului de exterminare.
De asemenea, nu e sigur dacă lucrarea aceasta de tragere la sorţi s-a întins pe o perioadă de mai
multe luni sau dacă a fost făcută o singură dată pentru a determina presupusul timp favorabil.
Varianta ebraică a textului ar putea subînţelege prima variantă (vezi p. 460).
Adar. Se pare că şorţul a indicat ziua a treisprezecea a lunii Adar, a douăsprezecea şi cea din
urmă lună din an. Ca şi Nisan, Adar este un nume babilonian. Adar corespunde cu luna martie
(vezi vol. II, p. 108).

~ 15 ~
8 Atunci Haman i-a zis împăratului Ahaşveroş: – Există un anumit popor care a fost
împrăştiat şi împărţit printre popoare, în toate provinciile împărăţiei tale, un popor
ale cărui legi sunt diferite de ale tuturor popoarelor şi nu împlineşte legile
împăratului. Nu se cade ca împăratul să le dea pace!

Un anumit popor. O mare parte dintre exilaţii iudei aleseseră să rămână în ţările unde fuseseră
duşi robi. Iosif Flavius notează că iudeii babilonieni mai înstăriţi nu prea erau înclinaţi să
părăsească patria lor adoptivă. La data aceea, exista o mare colonie de iudei şi la Susa (vezi
cap. 9,12-15).
Legi…diferite. O acuzaţie adevărată, dar un argument slab pentru nimicirea lor, mai ales că perşii
permiteau tuturor supuşilor să-şi păstreze religia, legea şi obiceiurile proprii.
Nu împlineşte. Acuzaţia aceasta nu era adevărată cu privire la legi, în general. O asemenea
situaţie putea să apară doar când un decret împărătesc cerea unui iudeu să-şi încalce principiile
religioase. Dar legile mezilor şi perşilor erau, în general, nepărtinitoare şi drepte, şi fără îndoială
că iudeii ascultau cu promptitudine de ele. Dacă lucrurile ar fi stat altfel, ei nu s-ar fi bucurat de
bunăvoinţa manifestată deseori faţă de ei. Prin profetul Ieremia, Dumnezeu le cerea cu stricteţe ca
oriunde fi fost, să fie cetăţeni paşnici şi supuşi legii (Ieremia 29,7).

9 Dacă împăratul încuviinţează să se scrie atunci un decret prin care ei să fie

nimiciţi, iar eu voi cântări 10000 de talanţi d(Aproximativ 300 t) de argint în
mâinile slujbaşilor ca să fie puşi în visteria împăratului.

Voi cântări. [Voi plăti, KJV]. Chiar şi Ahaşveroş nu putea socoti un lucru mărunt un astfel de act
de genocid, aşa cum urmărea Haman, dar Haman şi-a întărit imediat propunerea cu o mită pe care
şi un împărat nu ar fi privit-o cu nepăsare.
Zece mii de talanţi. Având în vedere talantul babilonian uşor, această sumă ar însemna
aproximativ 343 tone (vezi vol. I, p. 168, 169). Herodot spune că Xerxe (Ahaşveroş) a refuzat
odată să primească o astfel de ofertă din partea unuia dintre supuşii săi. Fără îndoială că recentul
război cu grecii produsese un gol imens în tezaurul împărătesc, dar ar fi prejudiciat poate
demnitatea împăratului să accepte o astfel de mită.

10 Împăratul şi-a scos inelul de pe deget şi i l-a dat lui Haman, fiul lui Hamedata,
agaghitul, asupritorul iudeilor.

Inelul. Literal, "sigilul său particular". Acesta probabil era un inel, deoarece inele sigilii erau
cunoscute perşilor, deşi unii cred că era un cilindru ca acela al tatălui său, Dariu, aflat acum în
Muzeul Britanic. Ajuns în posesia sigilului împărătesc, Haman a avut puterea să dea orice decret
dorea, căci sigilul împărătesc îi dădea autoritate deplină. Cuvântul lui Haman era deci egal cu al
împăratului, care de fapt îi dăduse semnătura în alb să facă ceea ce dorea.

11 Împăratul i-a zis lui Haman: – Poţi să-ţi păstrezi argintul! Iar în privinţa
poporului, fă cu ei ce crezi tu de cuviinţă!

Argintul. Se pare că Ahaşveroş a refuzat mita (vezi la v. 9).

~ 16 ~
12 Scribii împăratului au fost chemaţi în luna întâi, în ziua a treisprezecea, iar ei au
scris tot ce le-a poruncit Haman satrapilor împăratului, guvernatorilor puşi peste
fiecare provincie şi conducătorilor fiecărui popor, fiecărei provincii în scrierea ei şi
fiecărui popor în limba lui. S-a scris în numele împăratului Ahaşveroş şi s-a pus apoi
pecetea cu inelul împăratului.
Scribii împăratului. Herodot spune că "logofeţi" ["scribi", KJV] l-au însoţit pe Xerxe pe tot
parcursul războiului cu grecii. Astfel de persoane trebuiau să fie la dispoziţie şi în palat, gata să
redacteze decrete împărăteşti.
Satrapilor împăratului. [Locotenenţilor, KJV]. Ebr. achashdarpenim, "satrapi", o transliterare
ebraică a persanului khshatřapâvan, din care provine "satrap". Potrivit lui Herodot, pe vremea lui
Dariu I existau 20 de satrapii. Acestea erau mari subîmpărăţii ale imperiului, fiecare compusă din
mai multe provincii.
Guvernatorilor. Adică ai celor 127 de provincii (vezi cap. 1,1). Fiecare satrap avea sub
conducerea sa mai mulţi "dregători".
Conducătorilor. Sau "principilor" , ca în cap. 1,3, etc. Aceştia ar putea fi conducători indigeni sau
căpetenii ale triburilor supuse, care se bucurau de o autonomie considerabilă.

13 Scrisorile au fost trimise, prin curieri, spre toate provinciile împăratului şi aveau
în vedere atât nimicirea, uciderea şi stârpirea tuturor iudeilor, tineri şi bătrâni, copii
şi femei, într-o singură zi, şi anume în ziua a treisprezecea a lunii a douăsprezecea,
adică a lunii Adar, cât şi prădarea bunurilor lor.
Prin curieri. [Prin poşte, KJV]. Sistemul poştal persan a fost vestit în toată lumea antică.
Xenofon atribuie organizarea acestui sistem lui Cir. El îl descria în felul următor:"Grajduri pentru
cai sunt construite pe diferite rute şi la aşa distanţă unul de altul cât poate face un cal într-o zi.
Fiecare este sub conducerea unui şef de poştă, care primeşte scrisorile împreună cu caii şi oamenii
obosiţi şi le trimite mai departe cu cai şi călăreţi odihniţi. Uneori nu există pauză în transmitere
nici chiar noaptea; întrucât un curier de noapte preia lucrul unui curier de zi şi-l duce mai departe.
S-a spus ca aceste poşte întrec zborul pasărilor, lucru care nu e chiar cu totul adevărat; dar sigur
este cel mai rapid mijloc de transmitere de pe pământ."
Nimicirea. Aici autorul cărţii Estera pare să citeze direct din decret. Observaţi limbajul legal
complicat.
Tineri şi bătrâni. În antichitate, uciderea tatălui şi cruţarea copilului era socotită ca ceva
neînţelept. Soţiile şi copiii criminalilor erau daţi morţii împreună cu soţii şi părinţii ca ceva de la
sine înţeles. Chiar şi iudeii procedau uneori aşa (Iosua 7,24.25; 2 Regi 9,26).
Ziua a treisprezecea. LXX, care conţine o aşa-zisă copie a decretului, are "ziua a patrusprezecea",
dar e de acord cu textul ebraic aici făcând din ziua a 14-a ziua propriu-zisă a luptei (cap. 9,1). Ziua
a 14-a şi a 15-a sunt zile respectate acum de iudei (vezi cap. 9,14-21).
La punctul acesta, LXX inserează o copie a ceea ce se vrea a fi o scrisoare scrisă de Artaxerxe,
aşa cum e numit Ahaşveroş în LXX. Cu toate că veracitatea acestei scrisori nu e atestată, ea este
interesantă datorită comparaţia făcută între decretul lui Ahaşveroş împotriva iudeilor şi acela care
va fi dat cândva împotriva poporului lui Dumnezeu (vezi PK 605):"Iar izvodul cărţii este acesta:
Marele împărat Artaxerscu celor de la India până la Etiopia, a o sută douăzeci şi şapte de ţări,
domnilor şi căpeteniilor celor supuşi împărăţiei lui acestea scrie: peste multe neamuri stăpânind şi
toată lumea biruind, am vrut nu cu semeţia măriri să mă înalţ, ci mai vârtos cu linişte şi cu
blândeţe pururea petrecând pre cei supuşi în viaţă cu linişte totdeauna ai aşeza, şi împărăţia am
vrut să o fac pacinică, şi în ea să poată umbla până la margini, şi să înoesc pacea cea dorită tuturor
oamenilor. Am întrebat pe sfetnicii mei, cum s-ar putea duce aceasta la îndeplinire? Cel ce la noi
întrece pe ceilalţi cu înţelepciune şi cu neschimbată bunăvoinţă şi cu adeverită credinţă s-a dovedit
şi al doilea după împărăţia mea cinstit, anume Aman, ne-a spus nouă cum că dintre toate
neamurile din lume este amestecat un neam, împotrivitor tuturor neamurilor, şi poruncile

~ 17 ~
împăraţilor pururea nesocotindu-le, aşa cât împărăţia noastră, care fără de ponos ne nevoim s-o
cârmuim, nu se poate aşeza. Socotind dar acest neam singuratic şi osebit şi celorlalţi oameni
împotrivnici, şi după legi streine petrecând, împotrivindu-se lucrurilor noastre, şi foarte rele răutăţi
săvârşind în cât împărăţiea noastră pace şi statornicie să nu poată avea, am poruncit ca oricare se
vor însemna vouă în cărţile cele scrise de Aman, care este pus mai mare peste lucruri, şi al doilea
al nostru părinte, toţi cu femei şi cu prunci să piară cu toată sămânţa de săbiile vrăjmaşilor fără
nici o milă şi îngăduinţă, în ziua a patrusprezecea a lunii a douăsprezecea Adar anul acesta.
"Ca cei ce şi mai nainte au fost, şi acum sunt vrăjmaşi într-o zi cu sila pogorându-se în iad; de aci
înainte neclătit şi desăvârşit să ni se aşeze lucrurile." [Traducerea română din Biblia, Ediţia
Sfântului Sinod, anul 1914].

14 Câte o copie a documentului a fost dată ca decret în fiecare provincie, anunţând

fiecare popor să fie pregătit în vederea acestei zile.

Copie a documentului[Aceste scrisori-trad. Cornilescu;Copia scrisorii, KJV] RSV redă astfel

v.14: "O copie a documentului trebuia să fie emisă ca un decret în fiecare provincie prin
proclamare ca toate popoarele să fie gata pentru ziua aceea".

15 Curierii au plecat în mare grabă, după porunca împăratului. Decretul a fost dat şi
în citadela Susei. În timp ce împăratul şi Haman s-au aşezat să bea, cei din cetatea
Susa au rămas înmărmuriţi.

Curierii au plecat. În cele mai îndepărtate colţuri ale imperiului se putea ajunge într-o lună sau
cel mult două luni. Aşadar nu era nevoie de grabă. Dar Haman era nerăbdător, temându-se, poate,
ca nu cumva împăratul să-şi schimbe gândul şi să refuze să anunţe decretul.
Citadela Susei. Cei mai mulţi locuitori erau probabil persani şi elamiti, dar se poate să fi fost un
sentiment general răspândit printre cei de alte naţionalităţi că precedentul creat acum era
primejdios. În general, populaţia cetăţii capitale aproba tot ce făcea împăratul. Acum se pare că ea
punea la îndoială înţelepciunea şi dreptatea celor hotărâte de el. E posibil ca totuşi scriitorul să se
refere la iudeii care locuiau în cetatea capitală şi nu la toată populaţia.
S-au aşezat să bea. Introducerea amănuntului acestuia în povestire pare să accentueze cruzimea
inimii împăratului şi a lui Haman. După ce osândiseră la moarte o naţiune întreagă, s-au apucat să
se distreze la un banchet cu vin.

Comentarii Ellen G. White: 1-15 PK 600; 5T 450

~ 18 ~
Capitolul 4
Jalea şi răspunsul evreilor

1 Când Mardoheu a auzit tot ce s-a întâmplat, şi-a sfâşiat hainele, s-a îmbrăcat în sac
şi cenuşă, a ieşit în mijlocul cetăţii şi s-a jeluit cu strigăte mari şi amare.
Şi-a sfâşiat hainele. Sfâşierea hainelor era un semn de adâncă întristare, necaz, groază sau
indignare. Scripturile notează multe cazuri în care emoţia s-a manifestat în felul acesta
(Geneza 37,34; 44,13; Iosua 7,6; Judecători 11,35; 2 Samuel 1,11 etc.). Însemnătatea gestului lui
Mardoheu era probabil bine înţeleasă şi de persani, ca şi de iudei.
În sac şi cenuşă. Purtarea unui sac şi presărarea cu cenuşă erau un alt simbol al durerii adânci.
Biblia vorbeşte despre numeroase ocazii când oamenii au purtat asemenea embleme ale întristării
(vezi Genesa 37,34; 1 Regi 20,32; Isaia 37,2; Daniel 9,3; Iona 3,6 etc.). Când a citit decretul,
Mardoheu trebuie să-şi fi dat îndată seama de unde porneşte şi ce motiv îl produsese. Primul lui
impuls ar fi fost, fireşte, acela de a-şi sfâşia hainele şi a se îmbrăca în sac şi cenuşă. Dar palatul nu
era socotit un loc potrivit pentru manifestarea unei dureri personale. De fapt, Mardoheu nu era
singurul cuprins de durere şi consternare. În Susa şi pretutindeni prin provincii, naţiunea sortită
nimicirii se jelea. Se pare că nimeni nu mai nădăjduia că există scăpare de decretul de moarte.

2 S-a dus până în faţa porţii împăratului, deşi nimeni nu avea voie să vină la poarta
împăratului îmbrăcat în haine de sac.
În faţa porţii împăratului. Se pare că Mardoheu nu simţea nici un îndemn să-şi ascundă durerea.
Acum a venit la palat cu scopul clar de a o informa pe Estera cu privire la decret.

3 În fiecare provincie, în fiecare loc unde ajungea decretul cu hotărârea împăratului,

era jale mare printre iudei; era post, plânset şi bocet şi mulţi se culcau în sac şi
cenuşă.
În fiecare provincie. Scriptura lasă să se înţeleagă că pe vremea aceea iudeii erau împrăştiaţi
pretutindeni în toată lumea civilizată.
Mulţi. De fapt, "cei mai mulţi".

4 Când slujnicele şi eunucii au venit la Estera şi au înştiinţat-o despre ce se

întâmplă, împărăteasa s-a tulburat foarte tare. Ea i-a trimis haine lui Mardoheu ca să
se îmbrace şi să-şi dea astfel jos sacul de pe el, dar acesta nu a acceptat.
Slujnicele…la Estera. Pe lângă suita ei de slujnice, o împărăteasă orientală avea la dispoziţie un
grup numeros de eunuci, care aduceau la îndeplinire diverse porunci ale ei şi păstrau legătura cu
lumea din afara palatului. Profund întristată, Estera şi-a manifestat îngrijorarea trimiţând haine
tatălui ei adoptiv pentru a înlocui sacul. Estera urmărea poate să facă posibilă intrarea lui
Mardoheu în palat.
Acesta nu a acceptat. Mardoheu nu purta sac pentru că nu avea haine mai bune. El nu simţea
nevoia să o vadă faţă către faţă pe Estera şi probabil că a socotit că nu e bine să facă lucrul acesta
în circumstanţele de faţă.

5 Estera l-a chemat pe Hatac, unul dintre eunucii împăratului care se aflau în slujba
ei, şi i-a poruncit să afle de la Mardoheu ce înseamnă aceasta şi care este motivul.

Hatac. Împăratul poruncise ca eunucul principal să fie lângă împărăteasă, pe de o parte pentru a o
servi şi pe de altă parte pentru a urmări purtarea ei. Nici un despot nu e lipsit de temeri înrudite cu
gelozia şi bănuiala.

~ 19 ~
6 Hatac s-a dus la Mardoheu în piaţeta cetăţii, care se afla în faţa porţii împăratului.

Hatac s-a dus. Mardoheu a refuzat să intre în palat. Estera nu putea să-l părăsească şi de aceea a
recurs la o procedură tipic orientală, la un intermediar.

7 Mardoheu i-a vorbit despre tot ce i s-a întâmplat şi i-a spus suma exactă de argint
pe care a promis Haman s-o plătească vistieriei împăratului, în schimbul stârpirii
iudeilor.

Suma exactă de argint. Vezi la cap. 3;9. Nu se spune cum a ştiut Mardoheu de suma pe care
Haman se oferise să o plătească lui Xerxe ca recompensă pentru pierderea veniturilor care urma să
rezulte din exterminare iudeilor. Ea nu putea fi stipulată în decret, chiar dacă Ahaşveroş ar fi
acceptat-o, ceea ce este puţin probabil (vezi la cap. 3,11).

8 I-a mai dat şi o copie a decretului scris, aşa cum fusese vestit în Susa în vederea
nimicirii iudeilor, ca să i-l arate Esterei, s-o înştiinţeze şi să-i poruncească să meargă
la împărat, să-i implore mila şi să stăruiască pe lângă el pentru poporul ei.

Să stăruiască pe lângă el. Slujnicele şi eunucii Esterei cunoşteau cu siguranţă interesul ei faţă de
Mardoheu (vezi cap. 2,10-22) şi poate că aflaseră naţionalitatea ei (vezi cap. 3,4). Ca apărare faţă
de refuzul lui de a-şi pleca genunchiul înaintea lui Haman, Mardoheu fusese deja constrâns să-şi
declare naţionalitatea (cap. 3,4). Acum, circumstanţele cer ca Estera să facă la fel (vezi cap. 2,10);
ea trebuie să se ducă la împărat şi să intervină pentru poporul ei. Dar ea nu poate pleda pentru
iudei ca fiind poporul ei fără să nu le împărtăşească soarta, aşa cum era decretat în decretul lui
Haman. Nu exista alternativă. În bine sau în rău şi indiferent de propria ei alegere, soarta ei
personală era inevitabil legată de aceea a poporului ei, iar ambele atârnau de afecţiunea lui
Ahaşveroş faţă de ea. Ea era împărăteasă de mai bine de 4 ani. Totul depindea de mărturia tăcută
dată de viaţa ei în timpul celor 4 ani şi de tactul, răbdarea şi discernământul ei de acum.

9 Hatac a venit şi i-a spus Esterei toate cuvintele lui Mardoheu.

10 Estera i-a zis lui Hatac să-i poruncească lui Mardoheu astfel:

11 „Toţi slujitorii împăratului şi fiecare popor din provinciile împăratului ştiu că

orice bărbat sau orice femeie care intră la împărat, în curtea interioară, fără să fie
chemat, este dat morţii prin lege. Doar dacă împăratul îi întinde sceptrul de aur,
scapă cu viaţă. Nici eu nu am mai fost chemată să merg la împărat de 30 de zile!”

Prin lege. O atare lege nu era cu totul arbitrară. De câte ori presupuşi prieteni sau străini în
aparenţă paşnici s-au apropiat de conducători cu scopul de a-i ucide. Legea aceasta era probabil o
măsură pentru a-l feri pe împărat de rău, de petiţionari supărători şi de amestec în exercitarea
cârmuirii lui despotice.
Nu am mai fost chemată. Pentru moment se părea că împăratul o uitase. S-ar fi putut ca să treacă
săptămâni sau luni până să fie chemată înaintea lui. Urmărind cursul normal al lucrurilor, ea nu se
putea aştepta la o ocazie favorabilă în viitorul apropiat.

12 Când l-au înştiinţat pe Mardoheu despre mesajul Esterei,

~ 20 ~
13 Mardoheu i-a trimis înapoi Esterei următorul răspuns: „Să nu-ţi imaginezi că,
fiind în palat, vei scăpa totuşi cu viaţă, singura dintre toţi iudeii!
Să nu-ţi imaginezi. Poziţia ei favorabilă n-ar fi protejat-o de mânia lui Haman. Identitatea ei
naţională era cunoscută cel puţin câtorva din palat (vezi la v. 8) şi cei care-l informaseră pe Haman
cu privire la Mardoheu era de aşteptat să facă acelaşi lucru cu Estera. Haman nu s-ar fi putut simţi
în siguranţă câtă vreme un singur iudeu ar mai fi fost în viaţă, îndeosebi unul care era atât de
aproape de împărat şi atât de favorizat ca Estera.

14 Dacă vei tăcea acum, mângâierea şi izbăvirea iudeilor va veni din altă parte, iar
tu şi familia tatălui tău veţi pieri. Cine ştie dacă nu pentru o vreme ca aceasta ai
ajuns să ai statut împărătesc?”
Mângâierea. Literal, "o încetare momentană a ceva" sau "scăpare", din aceeaşi rădăcină ca şi
cuvântul "respiraţie", "răsuflare". Mardoheu îşi afirmă încrederea în făgăduinţele milostive ale lui
Dumnezeu şi convingerea că scopurile lui Haman vor fi zădărnicite. El nu ştie cum, dar e convins
că într-un fel sau în altul scăparea va veni.
Familia tatălui tău. Dacă Estera se gândea doar să îşi scape propria viaţă, avea să şi-o piardă (vezi
Matei 10,39). Lipsa dorinţei de a fi gata să moară însemna moarte sigură. Viaţa trebuia să fie
cumpărată cu bunăvoinţa de a fi gata să o piardă. Referirea lui Mardoheu la pieirea familiei Esterei
lasă să se înţeleagă că ea era unicul copil al tatălui ei. Faptul că Mardoheu, vărul Esterei, a devenit
tatăl său adoptiv susţine această implicaţie. Dacă Estera ar fi avut un frate sau o soră mai mare,n-ar
fi fost nevoie ca Mardoheu să o adopteze. Se pare că Mardoheu era singura rudă apropiată şi în
viaţă a Esterei.
Ai ajuns să ai statut împărătesc. Mardoheu a înţeles lucrarea puternică a Providenţei. Poate că
nici un alt reprezentant al împărăţiei Cerului nu a fost confruntat să răspundă provocării atât de
dramatic arătând curaj, loialitate şi jertfire de sine. Dar provocarea cu care ne confruntăm noi
astăzi nu este mai puţin urgentă şi mai puţin reală.
Conştientă că fără încrederea susţinută în Dumnezeu, intervenţia ei se va dovedi zadarnică,ea
avea nevoie de rugăciunile poporului ei. Ceea ce urma să facă ea era în favoarea vieţii lor, ca şi a
ei personale. Niciodată nu au datorat atât de mulţi atât de multe curajului, tactului şi jerfirii de sine
a unei tinere femei.

15 Estera i-a răspuns lui Mardoheu astfel:

16 „Du-te, strânge-i pe toţi iudeii care se găsesc în Susa şi postiţi pentru mine! Nu
mâncaţi şi nu beţi nimic, timp de 3 zile, nici ziua, nici noaptea! Şi eu voi posti
alături de slujnicele mele, iar apoi voi merge la împărat, deşi este împotriva legii, şi,
dacă va fi să pier, voi pieri!”
Postiţi pentru mine. Estera simţea personal nevoia de a şti că poporul ei împărţea cu ea povara
care îi revenea în primul rând ei s-o poarte.
Timp de 3 zile. Unii au admis că Estera nu vorbea despre o abstinenţă totală atât în mâncare, cât
şi în băutură pentru o perioadă de timp atât de lungă. Timpul avut în vedere poate să fi fost numai
din seara zilei întâi până în dimineaţa zilei a treia, o perioadă care nu ar fi depăşit 36 de ore (vezi
cap. 5,1; vol. II, p. 136. 137).
Şi eu. Limpezimea gândirii care venea în urma postului avea să o pregătească să înţeleagă voia
lui Dumnezeu şi să ştie cum să conlucreze în mod inteligent cu ea.
Dacă va fi să pier. Estera vrea să spună: "dacă îmi voi pierde viaţa în această încercare de a salva
poporul meu, o voi pierde bucuroasă;înţeleg că e datoria mea să fac încercarea aceasta;întâmple-se
orice, sunt hotărâtă să fac tot ce pot mai bine".

17 Mardoheu a plecat şi a făcut aşa cum îi poruncise Estera.

~ 21 ~
 Comentarii Ellen G. White:

3�
PP 601
14 �
Ed 263; ML 64; PK 601; 5T 321
16 �
PK 601; 1T 16

~ 22 ~
Capitolul 5
Demersul Esterei pentru izbăvirea evreilor

1 A treia zi împărăteasa Estera s-a îmbrăcat cu hainele împărăteşti şi a venit în

curtea interioară a palatului împăratului, chiar în faţa palatului împăratului.
Împăratul şedea pe tronul imperial, în palatul lui, cu faţa înspre intrarea palatului.
A treia. Adică a treia zi a postului (cap. 4,16). Estera şi slujnicele ei, care poate vor fi fost şi ele
iudaice, nu au mâncat nimic în seara primei zile, nimic în tot cursul zilei de-a doua şi nimic în
dimineaţa zilei de-a treia (vezi cap. 4,16).
S-a îmbrăcat cu hainele împărăteşti. Pe timpul postului, Estera poate a stat în sac şi cenuşă, dar
acum ea le-a schimbat cu splendoarea veşmintelor împărăteşti. Părăsind apartamentele femeilor
din incinta palatului, Estera a trecut prin grădina care înconjura probabil sala împărătească şi a
intrat în curte, chiar în faţa sălii deschise a tronului (vezi la cap. 1,5). Stând drept în faţa tronului,
dar la o oarecare depărtare de el, cu scopul de a atrage atenţia împăratului, Estera a aşteptat
încuviinţarea lui. Ea ştia că, în momentul sosirii ei, el era aşezat pe tronul lui şi fără îndoială o va
vedea.
Cu faţa înspre intrarea palatului. Adică, în faţa intrării sălii. Tronul, care era aşezat cu faţa spre
intrarea principală, era probabil o platformă înălţată. Şezând pe tronul său, împăratul putea deci să
aibă perspectivă asupra intrării şi a curţii de dincolo de ea, prin culoarul de coloane (vezi la
cap. 1,5).

2 Împăratul a văzut-o pe împărăteasa Estera stând în curte. Ea a găsit bunăvoinţă

înaintea lui şi el i-a întins Esterei sceptrul de aur pe care-l ţinea în mână. Estera s-a
apropiat şi a atins vârful sceptrului. Împăratul a întrebat-o:
A atins vârful. Întinderea sceptrului indica bunăvoinţa şi aprobarea împăratului; atingerea
sceptrului însemna recunoaştere bunăvoinţei astfel arătate. Intrând în curtea interioară, Estera
încălcase deja legea (cap. 4,11; cf. cap. 6,4). Ahaşveroş trebuie să fi înţeles că doar un caz de forţă
majoră urgent o făcuse pe Estera să se apropie de tron neinvitată.

3 – Ce este, împărăteasă Estera? Care-ţi este cererea? Chiar dacă ai cere jumătate
din împărăţie, ţi se va da!
Care-ţi este cererea? Acordarea celor cerute înainte ca ele să fi fost exprimate era un gest de
bunăvoinţă practicat de monarhii orientali. Potrivit lui Herodot, exista o zi pe an în care împăratul
era obligat să aprobe orice cerere făcută de un oaspete de la masa sa. Venirea Esterei arăta clar că
ea avea de prezentat o cerere urgentă.
Jumătate din împărăţie. O nouă dovadă a bunăvoinţei împărăteşti (vezi Marcu 6,23).

4 Estera a răspuns: – Dacă împăratul găseşte că este bine, să vină astăzi împreună cu
Haman la ospăţul pe care i l-am pregătit!
Să vină astăzi. O asemenea invitaţie trebuie să fi fost oarecum neobişnuită. De obicei împăratul şi
împărăteasă luau masa separat. Dar ca împărăteasa să invite încă un oaspete bărbat pe lângă
împărat era cât se poate de neobişnuit şi pentru destinatarul invitaţiei părea să fie o înaltă favoare.
Ahaşveroş şi-a adus aminte probabil de refuzul lui Vasti de a lua parte la ospăţul lui. Natura
neobişnuită a invitaţiei Esterei, împreună cu faptul că fusese prezentă în persoană, trebuie să-l fi
uimit şi intrigat pe împărat. Curiozitatea lui de împărat a avut câteva ore la dispoziţie să se
frământe şi să se intensifice.

~ 23 ~
5 Împăratul a zis: – Grăbiţi-l pe Haman să facă după dorinţa Esterei! Împăratul şi
Haman au venit la ospăţul pregătit de Estera.
6 În timp ce petreceau bând vin, împăratul i-a spus Esterei: – Care-ţi este dorinţa? Îţi
va fi împlinită! Oricare-ţi este cererea, chiar şi jumătate din împărăţie de ar fi, ţi se
va face după voie!
Care-ţi este dorinţa? Fireşte că Ahaşveroş a înţeles că nu doar pentru plăcerea de a-i avea la masă
pe el şi pe primul lui ministru îşi primejduise Estera viaţa apropiindu-se nechemată de tronul lui.

7 Estera i-a răspuns: – Voi spune care este dorinţa şi cererea mea.
8 Acum însă, dacă am găsit bunăvoinţă înaintea împăratului şi dacă împăratul
găseşte că este bine să-mi accepte dorinţa şi să-mi îndeplinească cererea, să vină
împăratul împreună cu Haman şi la ospăţul pe care l-am pregătit mâine. Atunci voi
face aşa cum a zis împăratul.
Dacă împăratul găseşte că este bine. Estera a câştigat mult amânând cu încă o zi expunerea
cererii ei. Poate că mai presus de toate, Ahavaşveroş a fost fără îndoială impresionat că cererea ei
era nu doar o chestiune de viaţă şi de moarte pentru ea personal, subînţeleasă prin apariţia ei
bruscă înaintea lui în dimineaţa acelei zile, ci era un apel premeditat şi cumpănit, nu un impuls
de-o clipă. În plus, amânarea urma să sporească curiozitatea împăratului (vezi la v. 4) şi să-l
pregătească astfel mai bine pentru ceea ce urma să fie un şoc puternic. Iar pentru Estera amânarea
urma să însemne timp în care să se roage şi să cumpănească bine cum să prezinte cererea, timp în
care să-şi găsească calmul înainte de a o exprima. Cu toate că Estera nu ştia încă aceasta,
Providenţa hotărâse amânarea pentru a pregăti mai bine mintea şi inima împăratului (cap. 6,1-11).

Ura lui Haman faţă de Mardoheu

9 În acea zi Haman a ieşit de la ospăţ vesel şi cu inima mulţumită. Dar când Haman
l-a văzut pe Mardoheu la poarta împăratului şi a observat că nu se ridică şi nici nu
tremură înaintea lui, s-a umplut de mânie împotriva acestuia.
Nu se ridică şi nici nu tremură. Sau "nici nu s-a sculat, nici n-a tremurat" (RSV). Osândit la
moarte prin decretul lui Haman, Mardoheu l-a sfidat cu îndrăzneală pe autorul crimei. Prezenţa lui
la poarta împăratului este o dovadă că nu mai era îmbrăcat în sac (cap. 4,2), aşa cum făcuse cu
două zile înainte. Fără îndoială, el aflase de primirea favorabilă a Esterei de către împărat şi credea
că planul ei avea să fie încununat de succes.

10 Haman s-a stăpânit totuşi şi s-a dus acasă. Apoi a trimis după prietenii lui şi după
Zereş, soţia sa.
S-a stăpânit. Cu toate că era grozav de furios pe Mardoheu personal, Haman a considerat că e un
gest mai demn să nu-i acorde atenţie.

11 Haman le-a vorbit despre splendoarea bogăţiilor sale, despre mulţimea fiilor săi
şi despre tot ce făcuse împăratul ca să-l înalţe, punându-l deasupra demnitarilor şi a
slujitorilor împăratului.

Splendoarea bogăţiilor sale. Vezi la cap. 3,9.

Fiilor săi. Conform cap. 9:7-10, Haman avea 10 fii. Perşii şi alţi orientali considerau extrem de
onorabil statul unui tată cu mulţi fii.

~ 24 ~
12 – Mai mult, a continuat apoi Haman, împărăteasa Estera nu a invitat pe nimeni,
alături de împărat, la ospăţul pe care l-a pregătit, decât pe mine, iar mâine m-a
chemat din nou împreună cu împăratul.

13 Toate acestea însă nu au valoare pentru mine câtă vreme îl văd pe iudeul
Mardoheu stând la poarta împăratului.

Nu au valoare. Haman nu învăţase înţelepciunea de a pune plăcerea înaintea durerii, bucuria

înaintea întristării, mulţumirea înaintea necazului. Şi nici nu învăţase să considere supărările şi
încercările vieţii ca binecuvântări mascate. În ciuda aparentei sale stăpâniri de sine şi a faptului că
era prim ministru al puternicului Imperiu persan, caracterul lui era puţin mai bun decât acela al
unui sălbatic. Măreţia pământească nu este dovada măreţiei sau bunătăţii sufletului.

14 Atunci Zereş, soţia lui, şi toţi prietenii săi i-au zis: – Să se pregătească o
spânzurătoare înaltă de 50 de coţi a(Aproximativ 25 m),iar în zori cere-i împăratului
să-l spânzure pe Mardoheu pe ea. Apoi du-te împreună cu împăratul la ospăţ şi fii
vesel! Sfatul i-a plăcut lui Haman şi el a pregătit spânzurătoarea.

Spânzurătoare. Literal, "copac". De obicei, perşii nu îi spânzurau pe oameni, ci îi executau prin

tragere în ţeapă (vezi cap. 2,23).
Înaltă de 50 de coţi. Aproximativ 22,3 m (vezi vol. I, p. 165). Aceasta apare din nou în cap. 7:9,
unde se adaugă că spânzurătoarea fusese înălţată acasă la Haman. Casele persane aveau un "patio",
o curte interioară, aşa cum se obişnuieşte la casele spaniole. Înălţimea spânzurătorii avea probabil
scopul să facă vizibilă în tot oraşul executarea lui Mardoheu.
Cere-i.Prietenii lui Haman au presupus că executarea imediată a unui iudeu va fi permisă în urma
cererii primului ministru.

Comentarii Ellen G. White:

2.5 PK 602

~ 25 ~
Capitolul 6
Reabilitarea providenţială a lui Mardoheu

1 În acea noapte împăratul nu a putut să doarmă. A cerut să-i fie adusă „Cartea
cronicilor”, adică analele, şi i s-a citit împăratului din ea.
Împăratul nu a putut să doarmă. Literal, "somnul împăratului a zburat". Poate că el a căutat să
ghicească cererea Esterei. Odată cândva, ea se grăbise să meargă la Ahaşveroş cu o informaţie
uluitoare (cap. 2,21.22). Nici atunci Estera nu a fost dispusă să aştepte o invitaţie de la împărat;
problema era urgentă. Pe măsură ce orele nopţii treceau, cu siguranţă, curiozitatea şi imaginaţia
împăratului inventau tot felul de comploturi posibile împotriva vieţii lui. Pentru a-şi împrospăta
memoria, împăratul a cerut să se citească cronica. Mai mult decât atât, faptul că Estera îl invitase
şi pe Haman dădea de înţeles că acesta era implicat. Împăratul nu spunea şti dacă acesta era
prieten sau vrăjmaş. Nu este de mirare că împăratul nu a putut dormi.
Analele. În cap. 2,23 şi 10,2 pare să se facă referire la aceeaşi carte, deşi acolo se spune scurt
"cronicile" .
I s-a citit. Poate că împăratul însuşi nu le putea citi. Mai probabil, însă, anumiţi slujitori aveau
sarcina să citească. În zilele acele scrisul şi cititul erau arte extrem de specializate, în care aceia
care-şi consacrau lor viaţa puteau nădăjdui să devină pricepuţi la ele.
Vezi harta următoare.

2 S-a găsit scris ce descoperise Mardoheu cu privire la Bigtana şi Tereş, 2 dintre

eunucii împăratului, responsabili cu paza porţii, care încercaseră să ridice mâna
împotriva împăratului Ahaşveroş.
S-a găsit scris. Vezi cap. 2,21-23.

3 Împăratul a întrebat: – Ce onoare şi ce răsplată i s-au dat lui Mardoheu pentru

această faptă? – Nu i s-a dat nimic, i-au răspuns împăratului cei care îl slujeau.
Ce onoare şi ce răsplată. În oricare ţară, cineva care ar descoperi o conspiraţie împotriva vieţii
împăratului ar fi considerat îndreptăţit să primească o răsplată frumoasă. În Persia, unde
"binefăcătorii împărăteşti" alcătuiau o categorie deosebită şi aveau numele înscrise pe o listă
aparte, era de datoria monarhului să se preocupe ca o astfel de persoană să primească o răsplată
corespunzătoare valorii serviciului lui. Deşi incapabil să-şi aducă aminte care a fost răsplata,
Ahaşveroş pare că a presupus că Mardoheu a primit o oarecare cinste sau mărire. Potrivit cap. 3:1 ,
la scurt timp după conspiraţia aceasta, poate ca urmare a ei, Haman fusese avansat de Ahaşveroş.
S-a sugerat că Haman poate a pus la cale să obţină meritele de a fi adus la lumină conspiraţia.

4 – Cine este în curte? a mai întrebat împăratul. Haman tocmai intrase în curtea
exterioară a palatului împăratului, cu gând să-i ceară împăratului să-l spânzure pe
Mardoheu pe spânzurătoarea pe care i-o pregătise.
Cine este în curte? Probabil că nici nu se luminase de ziuă, dar era lumină suficientă pentru a se
observa o siluetă, dar nu şi identitatea ei. Dimineaţa devreme este perioada obişnuită de rezolvarea
afacerilor la o curte răsăriteană. Nerăbdarea lui Haman de a îndeplini planul său cu privire la
Mardoheu, înainte de a fi sosit ora pentru al doilea ospăţ, l-a împins să vină devreme nădăjduind să
fie primit, dacă va fi posibil, primul în audienţă. Tocmai graba lui excesivă de a obţine nimicirea
lui Mardoheu l-a făcut să fie persoana aleasă de împărat pentru a-i acorda lui Mardoheu cea mai
înaltă onoare. Cât de adesea mândria merge înaintea pieirii şi trufia înaintea căderii
(Proverbe 16,18).

~ 26 ~
5 Slujitorii împăratului i-au răspuns: – Haman este în curte! – Să intre! a spus
împăratul.
Haman este. Chiar dacă erau alţii în curte şi aşteptau o audienţă la împărat, ei s-ar fi dat înapoi
din faţa unui funcţionar de stat superior ca Haman.

6 De îndată ce Haman a intrat, împăratul l-a şi întrebat: – Ce trebuie făcut pentru

omul pe care împăratul doreşte să-l onoreze? Haman şi-a zis atunci în gând: „Pe
cine altul ar dori împăratul să-l onoreze mai mult, dacă nu pe mine?”
Ce trebuie făcut? Literal, "ce să se facă" (vezi cap. 1,15).
Şi-a zis atunci în gând. Literal, "şi-a spus în inima sa".

7 Haman i-a răspuns împăratului: – Omului pe care împăratul doreşte să-l onoreze
8 trebuie să i se aducă mantia imperială cu care se îmbracă împăratul, calul pe care
călăreşte împăratul şi să i se pună pe cap coroana împărătească.
Cu care se îmbracă împăratul. Sau "pe care a purtat-o împăratul". Purtarea unei haine purtate
anterior de împărat, în împrejurări obişnuite, era o încălcare a legii persane care se pedepsea cu
moartea. Ea dădea de înţeles că purtătorul intenţiona să-şi asume autoritatea împărătească. Fireşte
că împăratul putea autoriza o excepţie, ca semn special de bunăvoinţă personală.
Calul pe care călăreşte împăratul. Literal, "calul pe care a călărit împăratul" (RSV; cf.
Geneza 41,43 ; 1 Regi 1,33).

9 Calul şi haina să fie date celui mai nobil dintre demnitarii împăratului, iar el să-l
îmbrace pe omul pe care împăratul doreşte să-l onoreze, să-l plimbe călare pe cal
prin piaţeta cetăţii şi să strige înaintea lui: „Aşa se cuvine să se facă omului pe care
împăratul doreşte să-l onoreze!”
Celui mai nobil dintre demnitarii. Vai de Haman! Deşi s-a gândit că el este beneficiarul cinstei,
descoperă că el este "căpetenia de seamă" rânduită să i-o acorde celui mai mare vrăjmaş al lui.

10 Împăratul i-a zis apoi lui Haman: – Grăbeşte-te de ia mantia şi calul, aşa cum ai
spus, şi fă-i întocmai lui Mardoheu, iudeul care stă la poarta împăratului. Să nu laşi
nimic nefăcut din ce ai zis!
Grăbeşte-te [Îndată-trad. Cornilescu]. Împăratul nu vroia să mai îngăduie o altă amânare într-o
problemă care întârziase deja prea mult.
Mardoheu,iudeul. Naţionalitatea şi ocupaţia lui Mardoheu erau fără îndoială notate în cartea
cronicilor, din care slujitorul citise în noaptea aceea şi din care împăratul aflase lucrurile pe care
acum le afirma. Se poate ca el să fi folosit chiar expresia care apărea în cronică.

11 Haman a luat mantia şi calul, l-a îmbrăcat pe Mardoheu şi l-a plimbat călare pe
cal prin piaţeta cetăţii, strigând înaintea lui: „Aşa se cuvine să se facă omului pe care
împăratul doreşte să-l onoreze!”

Haman a luat. Nu exista motiv pe temeiul căruia Haman să fi putut refuza însărcinarea pe care i-o
dăduse împăratul. Devenind prim ministru el însuşi trebuia să fi citit cronicile ca să constate dacă
nu cumva era vreo lucrare neterminată pe care s-o îndeplinească el. Acum el însuşi trebuia să facă
ceea ce spusese împăratului că trebuie să fie făcut de un prinţ nobil.

~ 27 ~
12 După aceea, Mardoheu s-a întors la poarta împăratului, iar Haman s-a grăbit să
plece acasă, mâhnit şi cu capul acoperit.

S-a întors. Mardoheu s-a întors la starea şi ocupaţia lui anterioară. Împăratul a considerat cinstea
făcută în felul acesta lui Mardoheu ca o răsplată îndestulătoare. Din punct de vedere oriental,
aceasta ar fi avut o valoare mai mult simbolică şi practică decât o răsplată în bani.
Capul acoperit. Un semn de jale (vezi 2 Samuel 15,30).

13 Haman a povestit soţiei sale, Zereş, şi tuturor prietenilor săi tot ce i s-a întâmplat.
Atunci prietenii lui înţelepţi şi soţia sa Zereş i-au zis: „Dacă Mardoheu, înaintea
căruia ai început să cazi, este din neamul iudeilor, nu vei putea face nimic, ci cu
siguranţă vei cădea înaintea lui!”

Prietenii lui înţelepţii. Pare că Haman avea proprii săi sfetnici ghicitori, cabinetul său. Herodot
vorbeşte despre presupuse puteri profetice ale magilor persani.

14 În timp ce vorbeau cu el, au sosit eunucii împăratului şi s-au grăbit să-l trimită pe
Haman la ospăţul pregătit de Estera.

S-au grăbit să-l trimită pe Haman. Eticheta orientală cere unei gazde să trimită o escortă care să-i
însoţească pe oaspeţii invitaţi la un ospăţ sau la o petrecere (vezi Luca 14,17). Unul dintre
scopurile mari ale scriitorului este de a arăta că cel care întinde o cursă semenului său pentru a-l
ucide se află în marea primejdie de a cădea el însuşi în cursa aceea. De multe ori oamenii au parte
chiar de răul pe care au vrut să-l facă altora (vezi Matei 7,2).

Comentarii Ellen G. White:

1.10.11 PK 602

~ 28 ~
Capitolul 7
Dezvăluirea conspiraţiei

1 Astfel, împăratul şi Haman au venit să petreacă împreună cu împărăteasa Estera.

Să petreacă[La ospăţ-trad. Cornilescu]. Literal, "să bea". La petrecerile persane se consuma
relativ puţină hrana solidă. Timpul era petrecut mai ales bând şi mâncând delicatese pe care noi
le-am numi deserturi.

2 În timp ce beau vin, împăratul a întrebat-o pe Estera şi în cea de-a doua zi: –
Care-ţi este dorinţa, împărăteasă Estera? Îţi va fi împlinită! Oricare îţi este cererea,
chiar şi jumătate din împărăţie de ar fi, ţi se va face după voie!
În timp ce beau vin. Literal, "la băutul vinului". Aceasta arată că partea principală a ospăţului
trecuse, în momentul când împăratul a pus din nou întrebarea.
Împăratul a întrebat-o. Pentru a treia oară Ahaşveroş o invită pe Estera să facă cunoscut cererea
ei. De acum el trebuie să fi fost cu adevărat destul de curios ca să afle care ar fi putut fi aceasta.

3 Împărăteasa Estera a răspuns astfel: – Dacă am găsit bunăvoinţă înaintea ta,

împărate, şi dacă împăratul găseşte că este bine, cruţă-mi viaţa! Aceasta este dorinţa
mea. De asemenea, cruţă-mi şi poporul,
Viaţa. Pentru împărat nu contra prea mult că mii dintre supuşii săi urmau să fie ucişi; interesele
lor nu erau grija lui. El fusese mulţumit cu acuzaţiile lui Haman că iudeii încălcau legea. Dar dacă
decretul o atingea pe Estera, aceasta era altceva. Caracterul, loialitatea şi devotamentul ei erau mai
presus de orice bănuială. Ea însemna ceva pentru el. Împărăteasa a tratat chestiunea cu tact şi
îndemânare, introducând subiectul în aşa fel încât să-l impresioneze pe împărat. Viaţa ei era
ameninţată; ea, împărăteasa, era în primejdie de moarte!

4 căci atât eu, cât şi poporul meu am fost vânduţi, ca să fim nimiciţi, ucişi şi stârpiţi.
Dacă am fi fost vânduţi ca sclavi şi ca sclave, aş fi tăcut, căci un astfel de necaz nu
ar fi meritat atenţia împăratului a(Sau: tăcut, dar vrăjmaşul n-ar putea să
înlocuiască pierderea făcută împăratului.).
Am fost vânduţi. Nu e clar dacă Ahaşveroş primise mita oferită de Haman (vezi la cap. 3:9,11;
4:7) sau dacă Estera vorbeşte aici într-un limbaj figurat.
Să fim nimiciţi. Cele 3 expresii sinonime, din care acesta este primul, sunt citate chiar din decret
(cap. 3,13).
[Dar-trad. Cornilescu;Deşi, KJV]. E o oarecare deosebire de opinie cu privire la adevăratul
înţeles al afirmaţiei care se introduce în felul acesta. S-ar putea ca Estera să vrea să spună că banii
pe care îi dăduse Haman nu puteau egala pierderea pe care o va suferi împăratul prin moartea
supuşilor săi iudei. Sau s-ar putea ca Estera să spună: "Suferinţa noastră nu trebuie să fie
comparată cu paguba împăratului" (RSV), înţelegându-se că executarea decretului urma să aducă
o mai mare pagubă împăratului decât chiar înşişi iudeilor sau că suferinţa lor era o chestiune mai
puţin însemnată decât orice primejdie care ar putea ameninţa tronul prin ei. Ceea ce le va face lor
rău îi va face şi împăratului.

5 Atunci împăratul Ahaşveroş a întrebat-o pe împărăteasa Estera: – Cine şi unde este

acela care a plănuit să facă aşa ceva?

~ 29 ~
6 – Asupritorul şi duşmanul este Haman, nelegiuitul acesta, a răspuns Estera. Atunci
Haman a rămas îngrozit în faţa împăratului şi a împărătesei.

Asupritorul şi duşmanul. De cuvântul "vrăjmaşul" folosit de ea la început (v.4), Estera leagă

acum un cuvânt şi mai tare, "apăsătorul" sau "duşmanul".

7 Plin de mânie, împăratul şi-a lăsat paharul de vin şi a ieşit în grădina palatului.
Haman însă a rămas să mijlocească pentru viaţa sa înaintea împărătesei Estera, căci
înţelesese că pierzarea lui era pe cale să fie hotărâtă de către împărat.

Grădina palatului. Vezi la cap. 1,5.

Pierzarea lui era pe cale să fie hotărâtă. Haman şi-a dat seama din atitudinea împăratului că
prezicerea înţelepţilor săi, "vei cădea" (cap. 6,13), era în curs de împlinire. Dându-şi seama de
influenţa Esterei asupra împăratului, a implorat-o să mijlocească pentru el.

8 Când s-a întors împăratul din grădina palatului în sala ospăţului, a văzut că Haman
se aruncase pe patul pe care şedea Estera. Împăratul a zis atunci: – Cum?! Vrei să o
mai şi constrângi pe împărăteasă chiar în palat, de faţă cu mine? De îndată ce
împăratul a spus aceste cuvinte, i-au şi acoperit faţa lui Haman.

S-a întors împăratul. La întoarcerea lui, Ahaşveroş fie interpretează greşit poziţia lui Haman ca
un atac plănuit împotriva împărătesei, fie în mânia lui pretinde că o interpretează aşa.
Acoperit faţa lui Haman. Aceasta înseamnă că Haman urma să moară. Scriitori greci şi romani
confirmă obiceiul acesta.

9 Harbona, unul dintre eunucii care îi slujeau împăratului, a zis: – Mai mult, iată şi
spânzurătoarea înaltă de 50 de coţi b(Aproximativ 25 m), pe care a făcut-o Haman
pentru Mardoheu, cel ce a vorbit spre binele împăratului, în curtea casei lui Haman.
– Spânzuraţi-l pe ea! a zis împăratul.

Harbona. Vezi cap. 1,10. Poate că Harbona era unul dintre şambelanii împăratului trimişi mai
devreme să-l invite pe Haman la ospăţ (vezi cap. 6,14). Dacă lucrurile stau aşa, acesta văzuse
personal spânzurătoarea (vezi cap. 5,14).
A vorbit spre binele împăratului. Sau "al cărui cuvânt a salvat viaţa împăratului" (RSV). Aceasta
este o referire la descoperirea de către Mardoheu a conspiraţiei împotriva împăratului (cap. 2,21-
23).
În curtea casei lui Haman. Faptul acesta scoate în evidenţă cruzimea lui Haman. Nici un alt
mijloc mai potrivit nu putea fi găsit pentru executarea criminalului. Pedeapsa se potrivea cu crima
în mod perfect (vezi Psalmi 4,13-16; 9,15 ).

10 Ei l-au spânzurat pe Haman pe spânzurătoarea ridicată chiar de el pentru

Mardoheu, iar mânia împăratului s-a potolit.

Comentarii Ellen G. White: 5-10 PK 602

~ 30 ~
Capitolul 8
Remedierea crizei

1 În acea zi împăratul Ahaşveroş i-a dat împărătesei Estera proprietatea lui Haman,
duşmanul iudeilor, iar Mardoheu a ajuns înaintea împăratului, căci Estera îi spusese
că erau rude.
Proprietatea lui Haman. Când un criminal era executat, întreaga lui avuţie trecea în proprietatea
împăratului, care dispunea de ea după plăcere. I-a plăcut lui Ahaşveroş ca să-i atribuie Esterei
toate proprietăţile lui Haman, care pare să fi fost un om foarte bogat (vezi la cap. 3,9).
Duşmanul iudeilor. Aşa cum e caracterizat Haman de aici înainte (vezi cap. 9,10.24).
A ajuns înaintea împăratului. Mardoheu a fost numit în funcţia pe care o avusese Haman. El a
fost numit mare vizir sau prim ministru, un înalt funcţionar de stat care îl slujea personal pe
împărat şi era în continuă legătură cu el.
Estera îi spusese. Se pare că ea nu făcuse aceasta înainte de a se ivi cazul de forţă majoră. Nu mai
era nevoie să se ascundă, acum când Mardoheu fusese recunoscut ca un "binefăcător al
împăratului" (vezi cap. 2,21-23; 6,3-11) şi din moment ce Estera fusese constrânsă să declare că
este iudeică pentru a-şi salva poporul.

2 Împăratul şi-a scos de pe deget inelul cu sigiliul imperial, pe care-l luase înapoi de
la Haman, şi i l-a dat lui Mardoheu. Iar Estera l-a pus pe Mardoheu stăpân peste
proprietatea lui Haman.
Şi-a scos…inelul. Natural, inelul fusese luat de la Haman şi înapoiat lui Ahaşveroş. Inelul acesta
era un simbol al autorităţii împărăteşti şi purta pe el sigilul împărătesc (vezi cap. 3,10).
L-a pus pe Mardoheu. Proprietăţile lui Haman trecuseră în proprietatea coroanei şi încredinţate
spre administrare Esterei (vezi la v. 1). Ea nu avea libertatea să înstrăineze ceea ce primise în
folosinţă de la împărat şi ceea ce deţinea în virtutea poziţiei ei de împărăteasă. Astfel, Estera,nu i-a
făcut lui Mardoheu un dar din casa ei, ci l-a aşezat peste ea. Având în vedere toate scopurile
practice, acesta era echivalent cu un dar. În felul acesta i s-a pus la îndemână o reşedinţă
corespunzătoare cu noua lui demnitate de prim ministru.

3 Apoi Estera s-a dus din nou înaintea împăratului şi i-a vorbit. A căzut la picioarele
lui, a plâns şi a implorat mila lui, pentru a opri răul adus de agaghitul Haman şi
planul acestuia cu privire la iudei.
A căzut la picioarele lui. Un gest de supunere deplină, nu de adorare, obişnuit în ţările orientale
(vezi cap. 3,2-5).
A plâns. [L-a rugat cu lacrimi, KJV]. Estera era încă stăpânită de emoţie; ea a apelat la împărat
bazându-se pe sentimentele lui faţă de ea.
Pentru a opri răul adus. Sau "să facă fără efect răul complotat" .Cu toate că Mardoheu era în
posesia sigilului împărătesc, nu îndrăznea să îl folosească pentru a emite un nou decret care să-l
contramandeze pe cel emis de însuşi împăratul.

4 Împăratul i-a întins Esterei sceptrul de aur. Estera s-a ridicat şi a stat înaintea
împăratului.

I-a întins…sceptrul de aur. Probabil că împăratul a întins de data aceasta sceptrul său nu numai
ca un semn de bunăvoinţă faţă de Estera şi de dispoziţie de a-i acorda o audienţă. El voia să indice
dispoziţia ca Estera să facă aşa cum dorea ca să îndrepte prin aceasta răul făcut de decretul lui
Haman.

~ 31 ~
5 Ea a zis atunci: – Dacă împăratul găseşte că este bine şi dacă am găsit bunăvoinţă
înaintea lui, dacă sfatul acesta i se pare potrivit împăratului, iar eu sunt plăcută
înaintea lui, să fie scris să se anuleze scrisorile gândite de Haman, fiul lui Hamedata,
agaghitul, pe care le-a scris ca să-i stârpească pe iudeii din toate provinciile
împăratului.
Dacă împăratul găseşte că este bine. Prin cererea ei, Estera pune laolaltă un apel la simţul de
dreptate al împăratului cu un apel şi mai eficient la simţămintele lui faţă de ea. El nu avea să
refuze cererea ei.
Să se anuleze[Să se întoarcă-trad. Cornilescu]. Sau "să revoce" .

6 Cum aş putea să văd eu nenorocirea care va veni peste poporul meu şi cum aş
putea să văd nimicirea neamului meu?
Cum aş putea să văd eu? Estera îşi întemeiază încă cererea pe consideraţii personale, în felul
acesta descoperind legătura care unea interesele ei cu cele ale poporului ei.

7 Împăratul Ahaşveroş i-a zis atunci împărătesei Estera şi iudeului Mardoheu: – Iată,
i-am dat Esterei proprietatea lui Haman, iar el a fost spânzurat pe spânzurătoare,
deoarece ridicase mâna împotriva iudeilor.
Împăratul Ahaşveroş i-a zis. Ahaşveroş propune o soluţie, după ce întâi le reaminteşte Esterei şi
lui Mardoheu dovada atitudinii lui favorabile faţă de iudei.

8 Scrieţi-le acum iudeilor după placul vostru, în numele împăratului, şi pecetluiţi cu

inelul împăratului, căci o scrisoare care a fost scrisă în numele împăratului şi
pecetluită cu inelul împăratului nu poate fi anulată.
Scrieţi-le acum. Adică, pe lângă şi peste ceea ce fusese scris de Haman (vezi cap. 3,12).
Iudeilor. Mai exact, "cu privire la iudei". Noul decret urma să fie adresat iudeilor şi nu perşilor,
aşa cum fusese cel al lui Haman.

9 Scribii împăratului au fost chemaţi atunci, în luna a-3-a,adică în luna Sivan a(Luna
a treia în calendarul babilonian ce corespunde lunilor mai-iunie), în a-23-a zi, şi s-a
scris fiecare poruncă a lui Mardoheu atât pentru iudei, cât şi pentru satrapi, pentru
guvernatori şi pentru conducătorii celor 127 de provincii care se întindeau din India
până în Cuş b(Regiunea Nilului Superior; Etiopia şi teritoriile învecinate). S-a scris
fiecărei provincii în scrierea ei şi fiecărui popor în limba lui, iar iudeilor – în
scrierea şi limba lor.
Scribii împăratului. [Scribii împăratului, KJV]. Din respect pentru obiceiul persan legal potrivit
căruia un decret împărătesc nu putea fi schimbat, Mardoheu a conceput un mijloc reuşit de a
contracara efectele decretului lui Haman, fără ca acesta să fie revocat. Decretul rezultant a fost
făcut cunoscut în fiecare limbă, copii fiind făcute de stenografii împărăteşti (vezi cap. 3,12).
Luna a treia. Nu e sigur dacă aceasta era în anul al douăsprezecelea sau al treisprezecelea al lui
Ahaşveroş (p. 460; vezi la cap. 3,7; cf. v. 12). În primul caz, data ar fi 25 iunie 474 î.Hr. În cazul
al doilea, ar fi 12 iulie 473 î.Hr. În orice caz, era la două luni şi 10 zile după proclamarea
decretului lui Haman şi cu 8 luni şi 19 sau 20 de zile înainte ca el să intre în aplicare.
Acesta este cel mai lung verset din Biblie, cuprinzând 43 de cuvinte ebraice sau 192 de litere
ebraice.

~ 32 ~
10 El a scris în numele împăratului Ahaşveroş, a pecetluit cu inelul împăratului şi a
trimis scrisorile prin curieri călare, călărind armăsari crescuţi în herghelia imperială.

Au scris în numele împăratului Ahaşveroş. Compară cu cap. 3,12-15.

Armăsari crescuţi în herghelia imperială [Cai şi catâri născuţi din iepe-trad. Cornilescu;Catâri,
cămile şi dromadere tinere, KJV]. Cuvintele ebraice traduse în felul acesta sunt neclare, iar
semnificaţia lor, nesigură. Scriitori Talmudului îşi mărturisesc ignoranţa cu privire la semnificaţie,
iar LXX nu face nici o încercare de traducere. În fiecare caz de folosire a lui în Vechiul
Testament, cuvântul tradus aici "catâri" vrea să spună "armăsari împărăteşti", probabil cai de rasă
superioară. În Mica 1,13 referinţa ebraică la caii de trăsură e tradusă "cai iuţi", iar în 1 Regi 4:28,
"fugari". Cuvântul tradus "cămile" (KJV) apare numai aici (în Estera 8,10) şi în v. 14 şi nu e unul
obişnuit pentru "cămile". El este mai degrabă un cuvânt persan de împrumut, forma de plural a
unui adjectiv care înseamnă "împărăteşti", şi aici stă în apoziţie cu "catâri". Aceste cuvinte la un
loc înseamnă probabil "armăsari împărăteşti". Cuvântul tradus "dromadere" (KJV) are de
asemenea un înţeles nesigur. După unii, el ar putea să însemne "herghelie împărătească" sau poate
"pur-sânge". Traducând ultima parte a v. 10, RSV se apropie de înţelesul cuvintelor originale după
sugestiile date aici: "curieri călări călărind pe cai iuţi care erau folosiţi în slujba împăratului,
crescuţi în herghelia împărătească".

11 Potrivit acestui decret, împăratul dădea iudeilor din fiecare cetate dreptul de a se
aduna şi de a-şi apăra vieţile, de a nimici, de a ucide şi de a stârpi orice oştire, popor
sau provincie care s-ar ridica împotriva lor, a copiilor şi a femeilor lor, ca să le prade
averile.

A se aduna. Efortul comun al iudeilor avea să-i transforme într-o forţă formidabilă. S-a spus
uneori că iudeii au fost atacatori pe 13 Adar, dar nu există dovezi în acest sens. Decretul le
îngăduia iudeilor doar să se apere.
A nimici. Compară cu decretul lui Haman (cap. 3,13). Decretul lui Mardoheu dădea drepturi
egale iudeilor, acordându-le prilejul să se apere.
Să le prade averile.Decretul anterior le dăduse aceeaşi permisiune vrăjmaşilor iudeilor(cap. 3,13).

12 Lucrul acesta trebuia să aibă loc în toate provinciile împăratului Ahaşveroş,într-o

singură zi, şi anume în ziua a treisprezecea a lunii a douăsprezecea, adică a lunii
Adar.

13 O copie a scrisorii era dată ca lege în fiecare provincie, făcându-se cunoscut

tuturor popoarelor că iudeii sunt gata ca în acea zi să se răzbune împotriva
duşmanilor lor.

Scrisorii. Versetul 13 este practic identic cu cap. 3:14, care vorbeşte despre decretul lui Haman.

14 Curierii, călare pe armăsarii împăratului, au plecat în mare grabă, după porunca

împăratului. Decretul a fost dat şi în citadela Susei.

Armăsarii[Pe cai şi pe catâri-trad. Cornilescu;Catâri şi cămile, KJV]. Vezi la v. 10. Versetul

acesta repetă cele din cap. 3:15, cu o mică adăugire. Ştafetele care duceau decretul lui Mardoheu
urmau să meargă "în toată graba" mai repede decât cele care duceau decretul lui Haman, poate de
teamă ca nu cumva, în unele cazuri, vrăjmaşii iudeilor să se folosească de prevederile decretului
lui Haman înainte de termenul stipulat.

~ 33 ~
15 Mardoheu a ieşit din prezenţa împăratului, purtând o mantie imperială
alb-albăstruie, o coroană mare de aur şi o robă de in subţire şi de purpură. Cei din
cetatea Susa strigau de bucurie.

Mantie imperială. Despre monarhul persan se spune că ar fi purtat o robă de purpură şi pe

dedesubt o tunică de purpură cu dungi albe. De obicei hainele de onoare pe care le dăruia erau de
alte culori, dar dintr-o singură nuanţă. Aceea dată lui Mardoheu pare să fi fost ca aceea a
împăratului.
O robă. Probabil "o manta" (RSV). Există o oarecare îndoială în ceea ce priveşte ce însemnătatea
termenul tradus aci "mantie". Unii dintre cei mai valoroşi cercetători consideră că se face referire
la un veşmânt extern de lung, în falduri.
Cei din cetatea Susa strigau de bucurie. Adică în contrast cu deznădejdea pricinuită de primul
decret (vezi cap. 3,15). Aceasta s-ar putea să indice faptul că perşii, în general, au simpatizat cu
iudeii. Este posibil ca şi altor minorităţi naţionale să nu le fi făcut plăcere primul decret, creând un
precedent care ar fi putut să însemne propria piere cândva, în viitor.

16 Pentru iudei nu era decât fericire şi bucurie, veselie şi onoare.

17 În fiecare provincie şi în fiecare cetate, oriunde ajungea decretul împăratului, era

bucurie şi veselie printre iudei, erau ospeţe şi zile de sărbătoare. Şi mulţi oameni din
popoarele ţării s-au făcut iudei, căci îi apucase groaza de iudei.

S-au făcut iudei. Adică au cerut şi li s-a acordat statutul de prozeliţi iudei. Compară cu atitudinea
unora dintre egipteni faţă de iudei, atunci când aceştia au părăsit Egiptul (vezi Exod 12,38).

Comentarii Ellen G. White: 10-17 PK 602

~ 34 ~
Capitolul 9
Ziua de jale transformată în zi de triumf

1 În luna a douăsprezecea, adică în luna Adar, în ziua a treisprezecea a lunii, când

avea să se ducă la îndeplinire porunca şi decretul împăratului, chiar în ziua în care
duşmanii iudeilor se aşteptau să pună stăpânire peste ei, situaţia s-a schimbat, astfel
că iudeii au pus stăpânire peste cei ce îi urau.
Să pună stăpânire. [Să aibă putere, KJV]. Sau "stăpânire", ca în Daniel 6,24.

2 Iudeii s-au adunat în cetăţile lor, în toate provinciile împăratului Ahaşveroş, ca să

pună mâna pe cei ce căutau să le facă rău. Nimeni nu le-a putut sta împotrivă, căci
groaza de iudei cuprinsese toate popoarele.
Adunat. În armonie cu prima prevedere a edictului.
În cetăţile lor. Adică oriunde erau iudei.
Căutau să le facă rău. Este scos în evidenţă caracterul defensiv al acţiunii iudeilor. Numai
împotriva acelora care erau cunoscuţi ca vrăjmaşi ai lor au ridicat ei mâna.

3 Toţi conducătorii provinciilor, satrapii, guvernatorii şi slujbaşii împăratului îi

sprijineau pe iudei, căci îi apucase groaza de Mardoheu,
Conducătorii. Sau "prinţii". Căpeteniile oştirii [locotenenţi, KJV] erau satrapii (vezi la cap. 3,12),
fiecare răspunzând de mai multe provincii. "Dregătorii" ["deputaţii", KJV] erau "guvernatori" de
provincii.
Slujbaşii împăratului. Literal, "aceia care îndeplineau treburile care reveneau împăratului".
Îi sprijineau pe iudei. Adică i-au "ajutat" sau "susţinut" pe iudei poate prin ajutor moral şi prin
forţă armată.
[Le-o insufla-trad. Cornilescu;Cădea asupra lor, KJV]. Mai bine, "căzuse asupra lor". Poziţia lui
Mardoheu ajunsese să fie cunoscută.

4 fiindcă Mardoheu era renumit la palatul împăratului şi-i mergea faima prin toate
provinciile, deoarece el era un bărbat a cărui influenţă creştea tot mai mult.
5 Iudeii au lovit cu tăişul sabiei pe toţi duşmanii lor; i-au înjunghiat, i-au nimicit şi
au făcut celor ce-i urau tot ce au vrut.
6 În citadela Susei iudeii au ucis şi au nimicit 500 de oameni, printre care se
numărau şi
În citadela Susei. [În palatul Susan, KJV]. Aceasta s-ar putea referi fie la cetatea de sus, unde era
situat palatul, fie la vecinătatea palatului, dacă nu la incinta lui. Dealul palatului acoperea peste
40,4 hectare, din care palatul ocupa aproape 8,1 hectare. Pe dealul acesta sunt rămăşiţele
locuinţelor ca şi ale palatului însuşi. Zona era probabil dens populată.

7 Parşandata, Dalfon, Aspata,

8 Porata, Adalia, Aridata,

9 Parmaşta, Arisai, Aridai şi Vaizata.

~ 35 ~
10 I-au ucis şi pe cei 10 fii ai lui Haman, fiul lui Hamedata, duşmanul iudeilor, dar
nu s-au atins de averile lor.
Cei 10 fii ai lui Haman. E interesant de notat că numele celor 10 fii ai lui Haman sunt persane.
Averile. Iudeii au căutat să arate clar că nu erau motivaţi de o dorinţă de a pune mâna pe averile
vrăjmaşilor lor.

11 În ziua aceea, numărul celor ucişi în citadela Susei a ajuns la cunoştinţa

împăratului.
Numărul celor. În războaiele din antichitate se obişnuia ca numărul celor ucişi să fie raportat cu
grijă. S-ar părea că s-a făcut, cu ocazia aceasta, doar un calcul sumar; totuşi, împăratul a luat
măsuri ca să fie informat.

12 Împăratul i-a zis împărătesei Estera: – În citadela Susei iudeii au ucis şi au

nimicit 500 de oameni şi pe cei 10 fii ai lui Haman. Ce vor fi făcut în celelalte
provincii? Dacă mai ai vreo dorinţă, ţi se va împlini. Dacă mai ai vreo cerere, ţi se
va răspunde.
Ce vor fi făcut? Nu o întrebare, ci o exclamaţie, ca şi cum împăratul ar fi zis: "Ce au făcut atunci
în restul provinciilor împăratului!" Cât de mulţi au fost omorâţi în alte părţi, dacă 500 au fost ucişi
numai în Susa!

13 – Dacă împăratul găseşte că este bine, a zis Estera, să se dea voie iudeilor din
Susa să facă şi mâine după decretul de astăzi şi să-i spânzure pe lemn pe cei 10 fii ai
lui Haman.
Să se dea voie. Nu e limpede de ce anume cere Estera încă o zi. Totuşi nu se poate ca ea să fi
făcut cererea aceasta fără să nu fi întrebat întâi pe Mardoheu, care avea posibilitatea să ştie cum
stăteau lucrurile. Ca prim ministru peste întreaga naţiune, Mardoheu ştia probabil că mulţi
duşmani de-ai poporului său erau încă în viaţă şi se temea că ei vor dori să se răzbune. Nu există
nimic care să sugereze că era mânat de un duh orb de răzbunare.

14 – Aşa să se facă, a răspuns împăratul, să se dea un decret la Susa prin care să li se

dea voie iudeilor să-i spânzure pe cei 10 fii ai lui Haman.
15 Iudeii s-au strâns în Susa şi, în ziua a patrusprezecea a lunii Adar, au ucis în Susa
încă 300 de oameni. De averile lor însă nu s-au atins.
Iudeii. Mai bine, "astfel iudeii".

16 Restul iudeilor din provinciile împăratului s-au strâns şi ei ca să-şi apere vieţile şi
şi-au dobândit odihna, scăpând de duşmanii lor. Au ucis 75000 dintre cei ce îi urau,
dar de averile lor nu s-au atins.
Să-şi apere vieţile. Aşa cum era prevăzut în edict (vezi cap. 8,11).
Şaptezeci şi cinci de mii. LXX spune 15.000. Termenul ebraic poate fi tradus probabil "1075".
Numărul cel mai mic este mai probabil. Vezi p. 122, 123.

17 Aşa s-a întâmplat în ziua a treisprezecea a lunii Adar, iar în a patrusprezecea zi

s-au odihnit şi au făcut din ea o zi de ospăţ şi de bucurie.

~ 36 ~
 Celebrarea Purimului

18 Iudeii din Susa s-au strâns şi în ziua a treisprezecea a lunii, şi în ziua a

patrusprezecea a lunii, iar în ziua a cincisprezecea s-au odihnit şi au făcut din ea o zi
de ospăţ şi de bucurie.
19 De aceea iudeii de la sate au făcut din ziua a patrusprezecea a lunii Adar o zi de
bucurie şi de ospăţ, o zi de sărbătoare în care prietenii îşi trimit unii altora daruri.
Iudeii de la sate. Versetul acesta ar putea mai bine să fie redat: "Iudeii din ţară, care locuiau în
oraşele de ţară".

20 Mardoheu a scris aceste lucruri şi a trimis scrisori tuturor iudeilor din provinciile
împăratului Ahaşveroş, celor de aproape şi celor de departe,
Mardoheu a scris. Ar părea că Mardoheu a scris întâi iudeilor din provincie, sugerându-le ţinerea
pe viitor a două zile de Purim în loc de una, un obicei pe care îl observaseră la început. El le-a
explicat motivul pentru care se sugerau două zile, fără să se dea de prima dată un ordin precis.
Găsind că propunerea lui era bine primită (v. 23-27), el a trimis o a doua scrisoare impunând
"stăruitor" (literal, "cu toată puterea") ţinerea a două zile (v. 29).

21 ca să-i îndemne să sărbătorească în fiecare an ziua a patrusprezecea a lunii Adar

şi ziua a cincisprezecea a aceleiaşi luni,
22 ca zile în care iudeii au scăpat de duşmanii lor şi ca lună în care întristarea lor s-a
transformat în bucurie, iar bocetul lor – în fericire. I-a îndemnat să facă din ele zile
de ospăţ şi de bucurie şi să trimită daruri de mâncare prietenilor şi daruri celor
săraci.
Întristarea lor s-a transformat în bucurie. Acesta a fost semnul distinctiv al zilelor de Purim, ideea
dominantă, în faţa căreia toate celelalte au fost secundare şi subordonate: întristarea prefăcută în
bucurie. Caracteristica aceasta face din celebrarea zilelor de Purim una deosebită.

23 Iudeii au acceptat ceea ce începuseră deja să facă şi au făcut întocmai cum le

scrisese Mardoheu.
24 Căci Haman, fiul lui Hamedata, agaghitul, duşmanul tuturor iudeilor, plănuise
stârpirea iudeilor, aruncând „Purul”, adică sorţul, pentru ca aceştia să fie zdrobiţi şi
nimiciţi,
25 însă împăratul a prins de veste a(Sau: când Estera s-a înfăţişat înaintea
împăratului) şi a poruncit în scris să se întoarcă asupra capului lui Haman planul cel
rău pe care acesta l-a pus la cale împotriva iudeilor şi să fie spânzurat pe lemn atât
el, cât şi fiii acestuia.
26 De aceea au numit aceste zile „Purim”, după cuvântul Pur. Astfel, din pricina
tuturor celor scrise în acea scrisoare şi din pricina a ceea ce au văzut şi a ceea ce li
s-a întâmplat,
Purim. Iudeii au luat cuvântul persan pur, "sorţ" şi i-au dat un plural ebraic. Se poate ca şi ei să fi
ales să folosească pluralul cuvântului, pentru că Haman a aruncat sorţi de câteva ori (cap. 3,7) sau
pentru că iudeii celebrau sărbătoarea în două zile succesive.

~ 37 ~
 Au văzut. Argumentele lui Mardoheu fuseseră confirmate de propria lor experienţă, de amintirea
celor "ce li se întâmplaseră".

27 iudeii au hotărât atât pentru ei, cât şi pentru urmaşii lor, dar şi pentru toţi cei care
li se vor mai adăuga, să nu înceteze să sărbătorească aceste două zile, în fiecare an,
după cum spunea scrisoarea, la vremea hotărâtă.
28 Zilele acestea trebuiau amintite şi sărbătorite în fiecare generaţie, de către fiecare
clan în parte, în fiecare provincie şi în fiecare cetate. Zilele de Purim nu trebuiau să
fie desfiinţate niciodată din mijlocul iudeilor, iar amintirea lor nu trebuia să înceteze
printre urmaşii lor.
Zilele de Purim. Adoptarea generală a sărbătorii Purim de către naţiunea iudaică este un fapt
curios. Ioiachim, marele preot al vremii aceleia, a acordat sărbătorii aprobarea sa chiar de la
început şi a încorporat-o în calendarul ecleziastic, altfel nu avea cum să devină generală. Ea
trebuie să fi devenit o sărbătoare obligatorie prin poruncă bisericească şi nu civilă. Iudeii timpului
au hotărât ca ţinerea ei să fie permanentă. Chiar şi azi sărbătoarea aceasta este ţinută de iudeii de
pretutindeni.

29 Împărăteasa Estera, fiica lui Abihail, şi iudeul Mardoheu au scris cu toată

autoritatea, ca să întărească această a doua scrisoare cu privire la Purim.
Cu toată autoritatea[Stăruitor-trad. Cornilescu;Cu toată autoritatea, KJV]. Literal, "cu toată
puterea".
Au scris... a doua. Prima scrisoare era cea amintită în v. 20-26. O a doua scrisoare este trimisă
acum " ca să întărească" ţinerea sărbătorii. Ea a fost trimisă nu ca un decret sau în numele
împăratului, ci ca o scrisoare în numele Esterei şi a lui Mardoheu.

30 Mardoheu a trimis scrisori tuturor iudeilor din cele 127 de provincii imperiale ale
lui Ahaşveroş. Ele conţineau cuvinte de pace şi de încredere,
Au trimis scrisori. [El a trimis scrisorile, KJV]. Literal, "el a trimis scrisori" sau, poate, "scrisori
au fost trimise". Acestea erau scrisori neoficiale, în care erau transmise salutări de "pace şi de
credincioşie" (vezi v. 31).

31 pentru a întări sărbătorirea acestor zile de Purim la vremea hotărâtă, aşa cum
ceruse iudeul Mardoheu şi împărăteasa Estera şi totodată aşa cum ei înşişi îşi
rânduiseră, pentru ei şi pentru urmaşii lor, reglementări cu privire la post şi la bocet.
32 Porunca Esterei a întărit aceste reglementări cu ocazia Purimului şi a fost scrisă
într-o carte.
Porunca Esterei. [Decretul Esterei, KJV]. De preferat, "o poruncă a Esterei". Pare să se aibă în
vedere un alt document, adăugat la scrisoarea comună a Esterei şi a lui Mardoheu.
Carte. Poate cartea canonică a Esterei.

Comentarii Ellen G. White: 1.2.16 PK 602.

~ 38 ~
Capitolul 10
Epilog

1 Împăratul Ahaşveroş a rânduit un tribut asupra ţării şi asupra ostroavelor mării.

Un tribut asupra ţării. Dariu Histaspe a fost cel dintâi monarh persan care a impus biruri
universale, dar Xerxe (Ahaşveroş) s-a distins ca fiind un mare strângător de biruri (vezi
Daniel 11,2). Birul urma să fie modificat din timp în timp. Xerxe avea mare nevoie să adune biruri
după reîntoarcerea lui din campania dezastruoasă contra Greciei.
Ostroavelor. Sau "ţările de coastă", în cazul acesta provinciile maritime de la Marea Mediterană
şi Marea Egee. Acestea au fost ocupate pentru un timp lung de garnizoane persane, chiar şi după
înfrângerea din Grecia şi au fost avute în vedere cu ocazia oricărei strângeri de taxe făcute de
Xerxe. Se poate ca el să fi pus un impozit aspru asupra Insulelor Egee, deşi nu era în stare să-l
strângă.

2 Toate faptele privitoare la puterea şi isprăvile lui, precum şi amănunte despre

măreţia lui Mardoheu, cel promovat de împărat, nu sunt scrise oare în „Cartea
cronicilor împăraţilor Mediei şi Persiei”?

Împăraţilor Mediei şi Persiei. E impresionant faptul că autorul cărţii Estera recunoaşte legătura
intimă dintre cele două împărăţii iraniene. O carte, observă el, conţine raportul ambelor. Aici
Media este aşezată înaintea Persiei din motive cronologice, deoarece istoria Mediei este mai veche
decât cea a Persiei şi prin urmare ei i se acordă o importanţă mai mare în prima parte a "cărţii
Cronicilor".

3 Iudeul Mardoheu era al doilea în rang după împăratul Ahaşveroş şi era renumit
printre iudei, fiind preţuit de mulţimea fraţilor săi, pentru că a căutat binele
poporului său şi a vorbit pentru pacea întregului său neam.

Al doilea în rang după împăratul Ahaşveroş. Ca mare vizir sau prim ministru.
Renumit[Cu vază-trad. Cornilescu]. Sau "cu popularitate" (RSV).
Pacea[Fericirea-trad. Cornilescu]. Adică "binele" iudeilor.
Întregului său neam. Aici, probabil, toţi iudeii.

Comentarii Ellen G. White: 3 �

PK 602

~ 39 ~