Plângerile 1:1

1. Cum. Ebr. ’ekah. O exclamaţie deseori folosită pentru a începe o elegie ebraică (Plângeri 2,1; 4,1,2;
Isaia 1,21). ’Ekah a fost luat ca titlul al cărţii în biblia ebraică (vezi p. 543).

Capitolul acesta, ca şi cap. 2, 3 şi 4 este un poem acrostih (vezi Vol. III, p. 625). Fiecare verset începe
cu o literă ebraică diferită, aranjată în ordine alfabetică.

Stă părăsită. Ierusalimul, părăsit şi ruinat prezintă un jalnic contrast cu capitala cândva prosperă, vestită
pentru frumuseţea ei arhitecturală şi pentru tăria ei strategică. Acelaşi simbol, o femeie şezând părăsită şi
îndurerată, e folosit într-o medalie a victoriei emisă de cuceritorul roman Titus, care a cucerit Ierusalimul în
anul 70 d.Hr., şi a distrus Templul. Medalia aceasta prezintă o femeie plângând sub un palmier, sub care este
inscripţia: Judaea capta, „Iudea capturată”.

A rămas ca o văduvă. Ierusalimul este lipsit de poporul său (vezi comentariul la Ieremia 4,25). Cetatea
mai este văduvă şi pentru că Domnul nu mai este soţul ei. Comentatorii iudei accentuează cuvântul „ca”: ea
este o văduvă numai temporar, întrucât Domnul a părăsit-o doar pentru „câteva clipe” (Isaia 54,6.7).

Roabă. Ebr. mas, „muncă forţată”, sau „o persoană luată la muncă forţată”. Cuvântul pare să cuprindă
atât ideea de robie, cât şi pe acea de asuprire. Ea a fost folosită în legătură cu isprăvniceii egipteni (Exod
1,11).

Plângerile 1:2
2. Din toţi cei ce o iubeau. Naţiunile înconjurătoare ale lui Iuda cu care ea făcuse alianţe defensive
împotriva Babilonienilor (vezi Plângeri 1,19; vezi comentariul la Ieremia 4,30).

Nici unul… n-o mângâie. Vaietul acesta revine de repetate ori în cursul plângerii (v. 9, 17, 21). Deşi
contextul arată că această expresie se aplică mai ales la lepădarea lui Iuda de către vecinii ei, ea reflectă şi
lepădarea trecătoare de către Dumnezeu.

I s-au făcut vrăjmaşi. Sau „S-au purtat înşelător”. Când Babilonienii au venit către Iuda, vecinii ei, care
o încurajaseră să participe la rebeliunea împotriva Babilonului (vezi comentariul la Ieremia 27,3), au părăsit-o,
şi unii chiar s-au unit în jefuirea ei (2Regi 24,2); Psalmi 137,7; Obadia 10-13). Ideea centrală a acestui verset
este aceea că Iuda a săvârşit un adulter spiritual prin umblarea după alianţe cu vecinii ei păgâni, în loc de a
asculta de Dumnezeu şi de a depinde de El în ce priveşte siguranţa. Când a venit criza, ibovnicii ei s-au întors
împotriva ei, şi ea este acum înţepată de toţi şi o captivă.

Plângerile 1:3
3. Locuieşte în mijlocul neamurilor. Sau, „Şade în mijlocul neamurilor”. Paralela dintre pustiirea
Ierusalimului şi singurătatea poporului lui în Exil este întărită prin folosirea aceluiaşi cuvânt aici ca şi în v. 1;
acolo cetatea este singuratică; aici poporul şade printre neamuri.

Nu găseşte odihnă. O împlinire a textului din Deuteronom 28,65. Ebraicul manoach tradus aici prin
„odihnă” se poate referi la un loc de odihnă (Geneza 8,9; Isaia 34,14), la odihnă pentru suflet (Psalmi 116,7),
sau la siguranţa în cadrul căsătoriei (Rut 3,1). Acest din urmă sens, îndeosebi, pare să fie cel mai potrivit aici;
umblând după siguranţă, Iuda s-a dus după ibovnici nelegiuiţi, care au părăsit-o. Acum în pedeapsa ei nu are
parte de siguranţă conjugală (vezi comentariul la Plângeri 1,1).

Strâmtorare. Sau „nenorocire”, „întristare”.

Plângerile 1:4
4. Drumurile Sionului. Sau, „Căile Sionului”. Ierusalimul se afla la întâlnirea a patru drumuri mari: unul
de la Ierihon de la valea Iordanului, unul de la Iope la Mediterană, unul de la Hebron din miază-zi, şi unul
care mergea pe culmea ţinutului deluros din Samaria spre miază-noapte. Acestea, împreună cu toate
drumurile mai mici care duceau la el din satele din împrejurimi, fuseseră cândva pline de peregrini pe vremea
marilor sărbători anuale. Acum sunt pustii.
 Sărbători. Ieremia fusese fără îndoială de faţă în anul 621 î.Hr. la cea mai mare slujbă de Paşti pe care o
văzuse cândva Ierusalimul (2Regi 23,21-23). Asemenea amintiri fac pustiirea prezentă să pară chiar şi mai
amară.

Porţile lui. Probabil o referire la spaţiul chiar imediat înăuntrul porţilor care servea ca loc public de
adunare pentru negustorie şi tranzacţii guvernamentale (vezi Deuteronom 21,19; Rut 4,1.11; 2Samuel 19,8;
1Regi 22,10; Amos 5,12.15; vezi comentariul la Geneza 19,1; Iosua 8,29). Întregul comerţ zilnic al marii
cetăţi încetase.

Fecioarele. Ebr. bethuloth (vezi comentariul la Isaia 7,14).

Plângerile 1:5
5. Biruitori. Sau „Căpetenii”. O împlinire a celor din Deuteronom 28,44.

Domnul l-a smerit. Profetul recunoaşte că mâna lui Dumnezeu determină starea prezentă a
Ierusalimului. Aceasta este cu totul în armonie cu profeţiile lui Ieremia înainte de captivitate (Ieremia 26,4-6;
32,28-35).

Păcatele. Sau „Încălcările”. Ebr. pesha‘im, „rebeliuni”, „revolte”, sau „fărădelegi”, adică, păcate
săvârşite cu voia (vezi Ieremia 2,8; Plângeri 3,42). Pentru astfel de păcate nu era prevăzut nici un sacrificiu
specific în serviciul sanctuarului. Totuşi, încă era nădejde pentru mântuirea finală; serviciul sanctuarului nu era
absolut lipsit de vreo prevedere pentru astfel de fărădelege, întrucât „fărădelegile” (pesha‘im) erau puse în
lista acelor păcate care erau scoase din sanctuar în Ziua Ispăşirii (Levitic 16,21). Hristos „era străpuns pentru
fărădelegile noastre” (Isaia 53,5).

Plângerile 1:6
6. Fără putere. Probabil o referire la felul în care Zedechia şi curtea lui au fost prinşi de Babilonieni
(Ieremia 39,4.5).

Plângerile 1:7
7. Când a căzut poporul lui. Întrucât expresia aceasta vine imediat după pauza metrică majoră care
marchează mijlocul versetului în Biblia ebraică (vezi p. 544), ea aparţine pe bună dreptate ultimei jumătăţi a
versetului, şi nu primei jumătăţi.

Prăbuşirea. Ebr. mishbathim. Cuvântul acesta apare numai aici în Vechiul Testament, şi prin urmare
sensul lui exact este nesigur. Substantivul mishbath este derivat de la verbul shabath, „a înceta”, „a se odihni”,
de la care este derivat şi substantivul shabbath, „sabat”. De aceea mulţi traducători l-au considerat pe
mishbath ca sinonim cu cuvântul înrudit shabbath. Tradiţia Iudaică de asemenea recunoaşte interpretarea
aceasta (Midrash Rabbah, Lamentations, sec. 34). Traducători recenţi au preferat să meargă mai aproape de
sensul rădăcinii verbului shabbath, şi consideră pe mishbath că înseamnă „încetare”, etc. Mishbath este de
asemenea strâns înrudit cu substantivul shebeth, „nelucrarea [pricinuită de boală]”. Întrucât există dovezi că
înainte de căderea Ierusalimului iudeii nu ţineau Sabatul (Ieremia 17,19-27) nu ar fi motive ca duşmanii să
râdă de el din cauza Sabatului în sine, cât de nepăsarea faţă de el. Referirea de aici poate are în vedere o mai
largă imagine, a batjocurii cu ocazia prăbuşirii şi pustiirii generale a lui Iuda.

Plângerile 1:8
8. Ajuns de scârbă. Literal, „e o excreţie”, sau „a ajuns spurcat”. Expresia de aici implică atât curăţie
ceremonială cât şi morală (2Cronici 29,5; Ezra 9,11). O curăţire de o astfel de întinăciune este făgăduită celor
care o doresc (Zaharia 13,1).

Goliciunea. Era ceva obişnuit pentru biruitori să umilească pe prizonierii lor făcându-i să meargă goi în
exil (vezi Isaia 20,4; 47,2.3; Ieremia 13,22.26; Ezechiel 23,29; Naum 3,5). În 1878 la Balawât în Asiria s-au
descoperit câteva tăblii de bronz pentru uşi descriind cuceririle lui Salmanasar III (859-824 î.Hr.). Sunt
arătate şiruri de captivi; bărbaţii sunt fără de haine, în timp ce femeile sunt constrânse să ţină fustele ridicate în
timp ce merg. Fără îndoială că Ieremia a văzut poporul lui Iuda umilit într-o astfel de manieră şi din
experienţa aceasta el trage o ilustraţie cu privire la felul cum nelegiuirea naţiunii este făcută acum vizibilă
pentru toţi.

Plângerile 1:9
9. Nimeni nu-l mângâie. Vezi comentariul la v. 2.

Vezi-mi ticăloşia. Cetatea însăşi este descrisă ca izbucnind în tânguire şi alăturându-se profetului în
plângerea lui.

Plângerile 1:10
10. A întins mâna. Evident ca să apuce, şi să stăpânească.

Au intrat neamurile. Amoniţii şi moabiţii nu trebuiau nici să intre în adunarea Domnului (Deuteronom
23,3.4); acum ei, cu alţii dintre neamuri, au întinat locurile sfinte (vezi 2Regi 24,2; Psalmi 74,79) de la care
chiar şi un iudeu care nu era preot ar fi fost exclus.

Plângerile 1:11
11. Pâine. Ebr. lechem. Cuvântul acesta, în timp ce era folosit anume pentru pâine, adesea are sensul
general de „hrană” (1Regi 5,11; Psalmi 136,25).

Hrană. Ebr. ’okel, „hrană”, adică, orice este de mâncat.

Să-şi ţină viaţa. Literal, „fă sufletul să revină”, adică „reînviorează viaţa”. „Viaţa” [„Sufletul”, KJV].
Ebr. nephesh, e folosit aici în sensul lui mai fundamental de „viaţă” (vezi comentariul la 1Regi 17,21; Psalmi
16,10).

Uită-te, doamne. Aici din nou Ierusalimul e descris ca vorbind (vezi comentariul la v. 9), şi continuă ca
vorbitor (cu excepţia v. 17) până la finele capitolului.

Plângerile 1:12
12. Priviţi şi vedeţi. Literal, „nu pentru voi”. Aceasta poate fi tradusă ca o întrebare sau ca o afirmaţie:
„Nu e nimic pentru voi”. Talmudul interpretează pasajul ca o avertizare: „Să nu vină asupra voastră?”

Durere. Ebr. mak’ob.

Plângerile 1:13
13. De sus. Adică din cer.

Oase. Aceeaşi expresie este adesea folosită în sensul de „însăşi” (vezi Geneza 7,13 - „în aceeaşi zi”).
Nimicirea e atât de deplină, încât e ca şi cum foc din cer a lovit însăşi inima Ierusalimului (vezi Isaia 31,9)

M-a dat înapoi. Literal, „m-a făcut să mă reîntorc”. Profetul face un puternic joc de cuvinte: el
foloseşte acelaşi cuvânt ebraic (vezi comentariul la v. 11) pentru a descrie împrospătarea vieţii fizice pe care
poporul o căuta zadarnic; acum, aici, în loc ca viaţa lor să fie „făcută să se reîntoarcă”, ei înşişi sunt „făcuţi să
se întoarcă înapoi”, de Dumnezeu, de pe căile păcatului.

Lâncezeală. Literal, „bolnav”. Observaţi cele trei judecăţi: focul, laţul şi boala.

Plângerile 1:14
14. Jugul. Intenţia profetului este de a arăta că Ierusalimul abia acum îşi dă seama că fărădelegile lui
(vezi comentariul la v. 5) sunt cauza directă a pedepsei lui - păcatele lui sunt un jug pe gâtul lui. Dumnezeu
cândva sfărâmase jugul robiei poporului Său (Ieremia 2,20), dar ei la rândul lor sfărâmaseră jugul slujirii către
El (Ieremia 5,5; vezi Psalmi 2,3). Ei acum primesc un alt jug de robie (vezi Ieremia 27,2; 28,14; 30,8).

Plângerile 1:15
15. Mijlocul meu. Bărbaţii cei tari ai lui Iuda nu au pierit pe câmpul de luptă, ci pe când se luptau
defensiv înăuntrul cetăţii sau pe când căutau să fugă din ţară.
 A strâns. Un puternic contrast cu gândul exprimat în versetul 4. Acolo nimeni nu venea la adunările
religioase, dar aici Dumnezeu a adus, în schimb, o mare adunare de vrăjmaşi ai Ierusalimului, împotriva lui.

Teasc. Un simbol al mâniei lui Dumnezeu (Isaia 63,3; Ioel 3,13; Apocalips 14,19; 19,15).

Fecioara. Ierusalimul fusese socotit de necucerit şi inviolabil (Plângeri 4,12; vezi Ieremia 18,13). Un
pasaj paralel la Plângeri 1,15.16 şi astfel o mărturie incidentală cu privire la calitatea de autor al lui Ieremia a
Plângerilor, este Ieremia 14,17.

Plângerile 1:16
16. Învioreze viaţa. Sau „Aline sufletul”. Vezi comentariul la v. 11. În timp ce poporul Ierusalimului în
zadar căuta hrană fizică în timpul asediului final, acum ei îşi dau seama de nevoia lor după o hrană spirituală
superioară.

Plângerile 1:17
17. Sionul. În paranteză profetul izbucneşte în deplângerea cetăţii, accentuând lepădarea ei prin
adăugarea mărturiei lui.

Întinde mâinile rugător. Evident, cu cerere (vezi Exod 9,29; 1Regi 8,38).

Vrăjmaşi. O referire la naţiunile învecinate, care s-au întors împotriva lui Iuda, când el aştepta ajutorul
lor împotriva Babilonienilor (vezi comentariul la v. 2).

De batjocură. Sau „Femei în menstruaţie”. Implicaţia mai cuprinzătoare a simbolului este aceea a unui
lucru lepădat, a ceva respins ca murdar şi urâcios, aşa cum este acum Ierusalimul pentru păcatele lui (vezi
comentariul la v. 8).

Plângerile 1:18
18. Domnul este drept. Un contrast accentuat cu starea abominabilă a Ierusalimului. Aici poemul se
ridică mai presus de plângerea pentru Ierusalim, şi recunoaşte dreptatea lui Dumnezeu în purtările Lui faţă de
cetate. În felul acesta plângerea este rostită nu în atitudinea unei mile de sine, ci pentru a arăta amara
remuşcare care apucă pe cineva care îşi dă seama de vastitatea eşecului său înaintea unui Dumnezeu drept.
Nu poate fi îndoială cu privire la dreptatea lui Dumnezeu. Tot ce face El este drept, deoarece El este
standardul dreptăţii (vezi Iov 38-41; Romani 9,20).

Poruncile lui. Literal, „gura lui”. Expresia „gura” lui Iehova este folosită în sensul unei „exprimări” sau
„porunci”, a lui Iehova, adică toată învăţătura care vine de la El.

Durerea. Vezi comentariul la v. 12.

Plângerile 1:19
19. Prieteni. Sau „Ibovnici”. Vezi comentariul la v. 2 şi 17.

În cetate. Preoţii şi bătrânii n-au murit în apărarea Templului sau în îndeplinirea slujbelor lor, ci în timp
ce umblau după cel mai elementar act al căutării de hrană pentru a-şi păstra viaţa (vezi comentariul la v. 15).

Hrană. Ebr. ’okel, „hrană” (vezi comentariul la v. 11).

Să-şi ţină viaţa. Sau „Aline sufletele”. Vezi comentariul la v. 11.

Plângerile 1:20
20. Lăuntrul meu fierbe. O expresie ebraică caracteristică arătând o emoţie puternică (vezi comentariul
la Ieremia 4,19).

Neascultător. Sau „M-am răzvrătit rău”. Cetatea e descrisă ca prăbuşindu-se deplin şi făcând o deplină
şi abjectă mărturisire a păcatelor ei.

Sabia m-a lăsat fără copii. O recunoaştere a împlinirii cuvintelor din Ieremia 15,7 (vezi Deuteronom
32,25).

Plângerile 1:21
21. Tu ai adus-o. Sau „Tu ai făcut-o”. Vrăjmaşii lui Iuda par să fie deosebit de încântaţi, că propriul ei
Dumnezeu, care în vremurile trecute o eliberase atât de minunat de vrăjmaşii lui, este cel care a îngăduit să
vină nimicirea asupra ei.

Vei aduce… ziua. Literal, „ai adus”. Atât de sigur este profetul că judecăţile lui Dumnezeu vor cădea
în ele din urmă asupra naţiunilor nelegiuite care acum apasă pe Iuda, încât el aşează afirmaţia lui la timpul
perfect ebraic, indicând acţiune terminată. Faptul că Dumnezeu a folosit pe păgâni pentru a pedepsi pe Iuda
nu vrea în nici un caz să lase a se înţelege că acele naţiuni erau nevinovate de păcate chiar şi mai mari (vezi
cap. 5,11). Siguranţa cu care pedeapsa făgăduită a venit asupra lui Iuda, făcea doar mai inevitabilă împlinirea
judecăţilor făgăduite asupra vecinilor lui (vezi Ieremia 25,17-26; Habacuc 1,5-17; 2,1-8; vezi comentariul la
Ieremia 25,12).

Plângerile 1:22
22. Adu… înaintea ta. Adică, la judecată.

Bolnavă. [Leşină, KJV] Literal, „bolnav”, sau „bolnăvicios”.

Comentariile lui Ellen G. White

1 PK 461

2-5 PK 462

Plângerile 2:1
1. Vai! Ebr. ’ekah (vezi comentariul la cap. 1,1). Capitolul acesta este un poem acrostih de acelaşi tip
ca şi cap. 1 (vezi comentariul la cap. 1:1).

Mânia lui. Referirea la mânia lui Dumnezeu revine în v. 3,6,21,22 şi prezintă tema acestui capitol, şi
anume furia mâniei divine.

Podoaba lui Israel. Sau „slava lui Israel”. Aceasta ar putea fi o referire la Templu (vezi comentariul la
Isaia 60,7; 63,15).

Scaunul picioarelor lui. Adică sanctuarul (Psalmi 99,5; 132,7) cu accent special pe chivot (1Cronici
28,2; vezi comentariul la Ezechiel 43,7).

Plângerile 2:2
2. Domnul. Ca o amplificare a gândului din cap. 1,12-15, profetul aici pune în seama lui Iehova toată
nenorocirea lui Iuda, pe care el o povesteşte în amănunt. Adesea se spune despre Domnul că face ceea ce El
nu împiedică (vezi comentariul la 2Samuel 24,1). Astfel profetul accentuează natura etică a nenorocirii lui
Iuda.

Locuinţele. Ebr. ne’oth, „ţinuturi de păşune”, sau „sălaşuri”. Ne’oth este folosit în repetate ori pentru
sălaşurile păstorilor şi păşunile lor (Psalmi 23,2; 65,13; Ieremia 9,19; 23,10; 25,37; Amos 1,2). Aici cuvântul
se referă evident la locurile nefortificate ale lui Iuda, în contrast cu „fortificaţiile” menţionate îndată după
aceea.

A făcut de ocară împărăţia. Sau „a mânjit împărăţia”. Acesta era poporul pe care Dumnezeu îl menise
să fie „o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt” (Exod 19,6).
Plângerile 2:3
3. Puterea. Literal, „Cornul”. „Cornul” este adesea folosit ca un simbol al tăriei, al slavei şi al mândriei
(vezi Deuteronom 33,17; Iov 16,15; Psalmi 75,4; Ieremia 48,25; Amos 6,13).

A tras înapoi. În timpuri trecute mâna protectoare a lui Dumnezeu fusese folosită pentru apărarea
poporului Său (Exod 6,6; Psalmi 98,1-3). Acum orice restricţie fusese îndepărtată de la inamic (vezi Psalmi
74,11).

Plângerile 2:4
4. Ca un vrăjmaş. Profetul nu putea merge atât de departe, încât să spună, că Domnul era vrăjmaşul lui
Iuda, deoarece El nu era. În timp ce folosea pe vrăjmaşii Iudeilor spre a-i pedepsi, Dumnezeu le părea ca un
vrăjmaş, totuşi, judecăţile Lui erau revărsate pentru ca poporul Lui să se întoarcă la El.

Dreapta. Vezi comentariul la v. 3. Acum dreapta lui Dumnezeu nu numai că încetase de a ocroti pe
poporul lui Iuda, dar este descrisă şi ca fiind activ îndreptată împotriva lor.

Cortul fiicei Sionului. Punctuaţia tradiţională ebraică arată că această expresie aparţine de sfârşitul
versetului.

Plângerile 2:5
5. Palatele. Versetele 5-8 descriu paşii progresivi în distrugerea cetăţii: palatele şi întăriturile, Templul,
altarul şi zidurile. La 4 săptămâni după capturarea Ierusalimului comandantul Babilonian, Nebuzaradan arsese
Templul, palatul regal, locuinţele mai de seamă, şi dărâmase zidurile (Ieremia 52,12-14).

Întăriturile. Literal, „fortificaţiile”. Diferenţa în gen aici probabil este rezultatul considerării palatelor ca
aparţinând Ierusalimului, „fiica lui Iuda”, în timp ce cetăţile întărite (incluzând Ierusalimul însuşi) aparţineau
ţării Israel.

Jale şi suspin. Ebr. ta’aniyyah wa’aniyyah. Aceste cuvinte sinonime, ambele de la verbul ebraic ’anah,
„a jeli”, sunt foarte sugestive poetic (vezi Versiunea Societăţii Iudaice de Publicaţii, „jale şi gemet”). Aceleaşi
cuvinte ebraice sunt folosite şi în Isaia 29,2.

Plângerile 2:6
6. Cortul sfânt. Referirea este aparent la repeziciunea cu care Templul a fost distrus.

Să se uite. Judecăţile lui Dumnezeu asupra lui Iuda – nimicirea Templului şi deportarea populaţiei –
aduseseră ca rezultat întreruperea Sabatului şi a serviciilor de sărbători la Templu (vezi cap. 1:4). Profetul
priveşte la astfel de situaţii aşa cum sunt ele din punctul de vedere al cetăţii ruinate, şi nu vrea să implice ideea
că Dumnezeu intenţionase o încetare a ţinerii Sabatului de către poporul Său (vezi Ieremia 17,27; Ţefania
3,18).

Plângerile 2:7
7. Strigătele. Sau „Zgomotul”. Zgomotul soldaţilor Babilonieni biruitori, în timp ce prădau sanctuarul,
este comparat cu strigătele, cântecele şi dansurile israeliţilor la marile lor adunări anuale (vezi Psalmi 42,4;
74,3-8; Isaia 30,29).

Plângerile 2:8
8. A întins sfoara de măsurat. Expresia aceasta este folosită în Zaharia 1,16 cu privire la reclădirea
Templului. În 2Regi 21,13 şi Isaia 34,11 e folosită ca şi aici, cu privire la judecată şi distrugere. Implicaţia
este că, aşa cum arhitectul construieşte cu precizie, la fel şi Dumnezeu distruge.

Mâna. Vezi comentariul la v. 3,4.

Plângerile 2:9
9. Lege nu mai au. Literal „nu mai e lege”. Aceasta se poate interpreta sau în sensul 1) că legea nu mai
e în vigoare, din cauză că regele şi conducătorii sunt în exil, sau 2) că aceşti conducători sunt exilaţi într-o
ţară, unde legea lui Dumnezeu nu e recunoscută. Oricum, ebr. torah, „lege”, e un cuvânt cu o foarte largă
întrebuinţare, cu sensul fundamental de „învăţătură” (vezi comentariul la Deuteronom 31,9; Proverbe 3,1). În
contextul de faţă nu pare iraţional a înţelege torah de aici ca referindu-se la întregul cadru al sfatului şi
călăuzirii care se depărtase de la Iuda odată cu Exilul conducerii sale, a preoţilor (cărora îndeosebi le fusese
încredinţată învăţarea torei) şi a profeţilor.

Prorocii. Vezi Psalmi 74,9; Ezechiel 7,26. Aceasta este o referire la grupul de bărbaţi care alcătuiau
clasa sau partida profetică din Iuda, şi care fuseseră necredincioşi faţă de chemarea lor (Ieremia 18,18;
28,17). Ea nu cuprinde profeţi credincioşi ca Ieremia, Ezechiel şi Daniel, care au primit cu toţii descoperiri
dumnezeieşti după căderea Ierusalimului (Ieremia 42,4.7; Ezechiel 32,48; Daniel 5-12).

Plângerile 2:10
10. Ţărână… saci. Semne de doliu (Iosua 7,6; 2Samuel 13,19; Neemia 9,1; Iov 2,12).

Plângerile 2:11
11. Măruntaiele. Vezi comentariul la cap. 1,20.

Ficatului. Literal, „organul greu”. Ficatul era socotit de către cei din vechime ca fiind organul cel mai
greu dintre toate organele abdominale. Întrucât viscerele erau considerate a fi sediul emoţiilor, „vărsarea
ficatului” e o figură impresionantă indicând o extremă răzvrătire a emoţiilor.

Plângerile 2:12
12. Către mamele lor. Aici e zugrăvit cel ai jalnic tablou din toate câte le aduce războiul, plânsetele
copiilor care mor în braţele mamelor lor neputincioase.

Pâine şi vin. Reprezentări ale hranei solide şi lichide în general (vezi Deuteronom 11,14).

Îşi dădeau sufletul. Când mureau de foame la pieptul mamelor lor (vezi comentariul la Psalmi 16,10;
1Regi 17,21).

Plângerile 2:13
13. Să te pun alături. Sau „Egal cu tine”. Ideea din versetul acesta este că nu e nimeni altul care să fi
suferit atât de mult ca Ierusalimul şi a cărui experienţă i-ar putea fi înfăţişată spre mângâiere. Pedeapsa lui
este conturată mai viu prin ideea că niciodată mai înainte n-a suferit cineva atât de greu ca el.

Plângerile 2:14
14. Amăgitoare. Implicaţia este că prorocii necredincioşi ai lui Iuda au născocit viziuni pentru a fi pe
placul poporului (vezi Plângeri 2,9; Mica 3,5).

Ţi-au dat pe faţă. Literal, „dezgolit”, sau „dat la iveală” (vezi cap. 4,22).

Prorocii. Literal, „Poveri”. Cuvântul „poveri” este posibil să fie interpretat aici în sensul lui secundar,
„o rostire”, adică „o solie profetică”, care pentru un adevărat profet al lui Dumnezeu era o povară până când
era predată cu credincioşie (vezi comentariul la Isaia 13,1; Ezechiel 12,10).

Înşelătoare. Sau „Pricini de alungare”. Sau, „ademeniri”. Cuvântul ebraic de la care acesta este tradus,
apare numai odată în Vechiul Testament, aşa că înţelesul lui rămâne nesigur. Înverşunată învinuire s-a adunat
aici asupra prorocilor mincinoşi, stând ca o avertizare pentru toţi cei care vorbesc din partea lui Dumnezeu
(vezi Ezechiel 12,24; 13,6-9; 22,28). O parte însemnată a răspunderii pentru suferinţa lui Iuda e pusă asupra
acelora care l-au dus în rătăcire în numele Domnului.

Plângerile 2:15
15. Şuieră. Vezi comentariul la Ieremia 18,16.

Dau din cap. De obicei o expresie de batjocură (vezi Matei 27,39; Marcu 15,29).
Plângerile 2:16
16. Toţi. Literele ebraice pe’ şi ‘ayin, cu care încep v. 16,17 respectiv în Biblia ebraică, sunt invers faţă
de ordinea lor alfabetică obişnuită (vezi comentariul la cap. 1,1). Nu s-a găsit nici o explicaţie satisfăcătoare
pentru schimbarea aceasta. Inversarea apare şi în cap. 3,46.49 şi în cap. 4,16.17, şi este astfel caracteristică
pentru autorul Plângerilor.

Deschid gura. Adică, pentru a mânca (vezi Psalmi 22,13).

Scrâşnesc din dinţi. O expresie de ură şi dispreţ (vezi Psalmi 35,16; 37,12).

Plângerile 2:17
17. De multă vreme. Cu multe veacuri mai înainte, Dumnezeu înştiinţase pe Israel cu privire la
nenorocirile care urmau să vină asupra lui, dacă persistă să fie neascultător faţă de El (Levitic 26,14-39;
Deuteronom 28,15-68). O lungă succesiune de proroci repetase aceste avertizări. Acum ele sunt împlinite.

Tăria. Literal, „corn”. Vezi comentariul la v. 3.

Plângerile 2:18
18. Inima lor. Antecedentul, deşi nu e afirmat, este înţeles cât se poate de logic a fi poporul lui Iuda.

Zid. Ca în v. 8, zidul e luat ca reprezentând cetatea Ierusalim.

Ochiul tău. Literal, „Globul ochiului tău”. În general înţeles ca referindu-se la pupila ochiului, sau poate
însuşi globul ochiului.

Plângerile 2:19
19. Scoală-te. Ebr. qum (vezi comentariul la Marcu 5,41). Ideea aici este cu privire la cineva care se
scoală din pat, deoarece cadrul întâmplărilor de aici e noaptea.

Când străjile încep. În vremurile Vechiului Testament se obişnuia la evrei să împartă noaptea în trei
părţi sau „străji”: întâia de la apusul soarelui până la ora zece, straja „de la mijlocul nopţii” (Judecători 7,19)
de la zece până pe la două, şi „straja dimineţii” (Exod 14,24; 1Samuel 11,11) de la două până la răsăritul
soarelui. Aici ideea pare să fie că în tot cursul nopţii – când se întunecă, târziu seara, şi în ceasurile timpurii
ale dimineţii, când oricine este adânc adormit – locuitorii Ierusalimului sunt chemaţi din paturile lor să caute
pe Domnul în situaţia lor disperată.

Varsă. Vezi comentariul la v. 11.

Ridică-ţi mâinile. Pe vremuri era o poziţie obişnuită în timpul rugăciunii (vezi Psalmi 28,2; 63,4;
119,48; 134,2; 1Timotei 2,8).

Colţurile uliţelor. Literal, „Vârful fiecărei uliţe”. Vezi Plângeri 4,1; Isaia 51,20; Naum 3,10. cetăţile din
vechime nu erau în general construite după un plan, uliţele erau de cele mai multe ori puţin mai mult decât
pasaje strâmbe ducând la pieţe libere şi la alte centre de întâlnire publică. „Vârful” sau „capul” străzii evident
se referă la locul unde dădeau într-o piaţă sau la o răscruce.

Plângerile 2:20
20. Uită-te. Versetele 20-22 alcătuiesc rugăciunea pe care Iuda o face Domnului ca răspuns la strigătul
din v. 19.

Priveşte. Ierusalimul nu caută să înveţe pe Dumnezeu cu privire la ceea ce ar trebui să facă El. Într-un
spirit de adevărată rugăciune şi pocăinţă, el cere numai luarea Lui aminte, recunoscând că Tatăl cunoaşte mai
bine decât el care este lucrul cel mai bun pentru el.

Cui. Scenele înspăimântătoare descrise erau aduse nu asupra unei naţiuni păgâne, ci asupra poporului
ales al lui Dumnezeu, căruia îi fuseseră cândva făgăduite cele mai bogate binecuvântări cu condiţia ascultării
din partea lor (vezi Geneza 12,2.3; 15,5; 18,18; 26,3.4; 28,14; Deuteronom 28,1-13; 30,1-10; 33). În felul
acesta, cei care pretind cele mai mari făgăduinţe ale lui Dumnezeu iau asupra lor o răspundere pe măsură de a
îngădui ca dreptatea lui Hristos să le acopere viaţa pentru a nu fi găsiţi nevrednici de binecuvântările pe care
ei le doresc. Disperata suferinţă a lui Israel arată nemăsurata bogăţie a binecuvântărilor pe care naţiunea ar fi
primit-o, dacă ar fi rămas credincioasă lui Iehova.

Să mănânce… rodul. Adică, pe copiii lor (vezi cap. 4,10). Astfel de atrocităţi în vremuri deznădăjduite
erau profetizate în Deuteronom 28,53; Ieremia 19,9. Că lucrurile s-au şi întâmplat în realitate, este atestat de
naraţiunea din 2Regi 6,28.29.

Pruncii dezmierdaţi. Sau „De o şchioapă”. Ebr. tippuchim. Cuvântul acesta este oarecum obscur,
deoarece nu apare nicăieri în Vechiul Testament în altă parte. El a fost tradus în diferite moduri: „de-o
palmă”, „înfăşat”, „legănat pe genunchi”, „îngrijit cu delicateţe”, „deplin format şi sănătos”, etc. Oricare ar fi
înţelesul exact al lui tippuchim, el pare să indice faptul că copiii erau copilaşi drăgălaşi, care ar fi fost mult
îndrăgiţi în timpuri obişnuite.

Plângerile 2:22
22. O zi de sărbătoare. Vezi comentariul la cap. 1,15.

Comentariile lui Ellen G. White

1-4 PK 462

13 PK 463

15 GC 17

Plângerile 3:1
1. Eu sunt. Poemul acesta este un triplu acrostih în Biblia ebraică; adică, fiecare literă a alfabetului
ebraic este litera iniţială a trei versete succesive, în ordine alfabetică (vezi comentariul la cap. 1,1). În ce
priveşte o tratare a poeziei ebraice, vezi Vol. III, p.17-28.

Omul. Două păreri au fost în general prezentate cu privire la identitatea vorbitorului din acest capitol:
1) că este Ieremia, care povesteşte propriile sale necazuri, sau 2) că profetul redă aici un tablou general al
suferinţelor lui Iuda în forma unui recital al experienţei personale. Dacă acest poem prezintă experienţa
personală a lui Ieremia, ea cu siguranţă descrie experienţa întregului popor. Totuşi, mai multe idei duc la
concluzia că acest capitol se referă la experienţa generală a iudeilor cu prilejul căderii regatului lor. Capitolele
1 şi 2 stabilesc un tipar de personificare, a cetăţii şi a naţiunii. Ar părea, că acest plan este urmat aici, întrucât
v. 40-47 trec brusc la persoana întâia, plural, şi cu v. 48 începe o parte la persoana întâia singular.

Nuiaua urgiei Lui. Versetele 1-18 zugrăvesc în termeni generali poetici asprimea judecăţilor lui
Dumnezeu. Termenul „nuia” se foloseşte de repetate ori în Vechiul Testament în sensul unui instrument de
pedeapsă (Iov 21,9; Isaia 10,5). Astfel, aici, conform lui Ieremia, pedepsele lui Dumnezeu sunt corecţii,
manifestări ale grijii Lui iubitoare, date poporului Său pentru ca să se întoarcă la El cu inimă sinceră (Plângeri
3,32.33.39.40).

Plângerile 3:3
3. Numai. Ebr. ’ak (vezi comentariul la Psalmi 62,1).

Întoarce. Ebr. shub, „a se întoarce”; folosit aici idiomatic în sensul unei acţiuni repetate şi astfel
echivalent cu adverbul „iarăşi”. Întoarcerea mâniei Domnului împotriva poporului Său a fost repetată.

Notaţi succesiunea figurilor poetice care urmează ca amplificări ale v. 3, descriind diferitele feluri de
pedepse: v. 4, boală; v. 5, asediu; v. 6, întuneric; v. 7-9, întemniţarea; v. 10,11, o fiară de pradă; v. 12,13, un
vânător.
Plângerile 3:5
5. A făcut zid împotriva mea. Ideea este sau că Dumnezeu a închis pe poporul Său înăuntrul zidurilor,
sau că El a construit unelte de asediu împotriva lor – după cum chiar a făcut Nebucadneţar când a asediat
Ierusalimul.

Otravă. Ebr. ro’sh, „o buruiană amară şi otrăvitoare” (vezi comentariul la Psalmi 69,21). Cuvântul este
însă folosit şi pentru otrava şerpilor (Deuteronom 32,33; Iov 20,16).

Plângerile 3:6
6. Mă aşează. În Biblia ebraică versetul acesta este aproape identic cu ultima parte a Psalmului 143,3.
Apariţia lui aici arată familiaritatea lui Ieremia cu psalmii.

Întuneric. Aceasta mărturiseşte în favoarea adevărului că locul de odihnă al morţilor este un loc de
întuneric, şi inactivitate (vezi comentariul la Eclesiastul 9,10; Isaia 38,18).

Plângerile 3:8
8. Să tot strig. Sau, „Când strig”; indicând o acţiune continuă sau repetată.

Nu-mi primeşte. Ideea pare la prima vedere a fi o contrazicere a multelor asigurări că Dumnezeu
ascultă rugăciunea (vezi Psalmi 65,2; 91,15; Ioel 2,32). Trebuie totuşi să se noteze că e o progresie de idei în
acest poem. La punctul acesta Ieremia vorbeşte fie de propria sa atitudine, fie de aceea a poporului său când
priveşte situaţia lui ruinată. Domnul nu a ascultat rugăciunile lor de eliberare. În descurajarea lor pare ca şi
cum El nu-i va asculta niciodată. Dar încă mai e nădejde. Pe măsură ce ideea poemului progresează, este dată
asigurarea că „Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El… Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului”
(Plângeri 3,25.26). Aparent rugăciunile fără răspunsuri sunt adesea numai o punere la încercare pentru a
determina, dacă solicitantul e pregătit să preţuiască şi să folosească în chipul cel mai bun darul cerut.

Plângerile 3:9
9. Mi-a strâmbat cărările. Imaginea este aceea a unor drumuri principale sau şoselele, care sunt zidite,
iar atunci când vorbitorul e constrâns să se abată pe drumuri laterale, le găseşte strâmbe şi dificile.

Plângerile 3:13
13. Rărunchii. Literal, „rinichii mei”, un simbol pentru viscere în general, socotite cândva a fi sediul
emoţiilor (vezi comentariul la cap. 2,11). Săgeţile lui Dumnezeu au lovit chiar în punctele vitale ale naţiunii,
nu numai fizic, dar şi psihologic (vezi v. 14). „Rărunchii” în sensul acesta este o expresie obişnuită la Ieremia
(Ieremia 11,20; 12,2; 17,10; 20,12).

Plângerile 3:14
14. Cântec. O referire la compunerea de cântări triumfătoare şi de derâdere, mai ales vocale, cu privire
la un vrăjmaş biruit (vezi comentariul la Iov 39; Psalmi 69,12).

Plângerile 3:15
15. M-a îmbătat. Literal, „m-a săturat”. Ideea nu este atât de mult aceea a îmbătării, sau lipsei de
sobrietate, ci de a fi supraplin.

Pelin. O buruiană foarte amară, simbol a experienţelor sfâşietoare de inimă ale iudeilor (vezi
comentariul la Proverbe 5,4).

Plângerile 3:16
16. Mi-a sfărâmat dinţii. Simbolul hranei este continuat din v. 15. Nu numai că Iuda urmează să fie
săturat cu băutura cea mai amară, dar şi hrana lui e plină de pietriş. Tradiţia Iudaică din Midraş afirmă că pe
când erau în drum spre exilul din Babilon, iudeii au trebuit să-şi coacă pâinea prin gropi, şi aceasta o făcea să
fie amestecată cu pietriş.

Cenuşă. Un simbol obişnuit al doliului (vezi 2Samuel 13,19; Iov 2,8).

Plângerile 3:17
17. Mi. Literal „Sufletul meu”, o expresie idiomatică pentru „mie” (vezi comentariul la Psalmi 16,10).

Pace. Vezi comentariul la Ieremia 6,14.

Plângerile 3:18
18. Puterea. Ebr. nesach (vezi comentariul la 1Samuel 15,29).

Plângerile 3:19
19. Gândeşte-te. Ebraica poate fi tradusă sau „aducere aminte” sau „adu-ţi aminte”, alegerea depinzând
de legătura acestui verset cu versetele precedente şi următoare.

Pelin. Vezi comentariul la v. 15.

Otravă. Vezi comentariul la v. 5.

Plângerile 3:20
20. Îşi aduce aminte. Când cineva este în bună condiţie mentală, cugetarea stăruitoare la judecăţile
divine îi aduce o smerenie a spiritului.

Plângerile 3:22
22. Bunătăţile. Ebr. chasadim (vezi Nota Adiţională la Psalmi 36). Forma plurală a cuvântului de aici
sugerează manifestările iubirii lui Dumnezeu, care sunt nenumărate în varietate şi niciodată nu dau greş.

Versetele 22-24 alcătuiesc centrul şi culminarea, nu numai a poemului acestuia, ci al tuturor celor cinci
capitole ale Plângerilor. Aici e descoperit sublimul adevăr al adevăratelor intenţii ale Domnului faţă de
poporul Său, lovit de suferinţe. Versetele acestea răspund cu un pozitivism fără echivoc la multele întrebări
negative care se pot naşte din citirea capitolelor cu care se începe şi se sfârşeşte cartea. Aici Iehova e
descoperit ca un Dumnezeu care, deşi pedepseşte, „nu necăjeşte cu plăcere” (v. 33), şi ale cărui îndurări „nu
sunt la capăt” (v. 22).

Plângerile 3:23
23. Se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Bunătăţile lui Dumnezeu – viaţa, sănătatea, hrana, adăpostul,
îmbrăcămintea, afecţiunea şi tovărăşia umană, şi alte nenumărate binecuvântări, sunt înnoite în fiecare zi din
viaţa omului în aşa constanţă, încât cineva le poate lua ca fiind de la sine înţelese, şi să uite că fiecare este un
dar, o manifestare a iubirii statornice a Aceluia, care este Dătătorul fiecărui dar bun şi desăvârşit (vezi Iacov
1,17).

Plângerile 3:25
25. Bun. Versetele 25-27 încep nu numai cu aceeaşi literă ebraică, dar şi cu acelaşi cuvânt, tob, „bun”.
În felul acesta este stabilit tonul acestei părţi a poemului.

Nădăjduieşte. Sau „Aşteaptă”. Aici este cheia încrederii în necaz. Aşteptarea implică credinţă şi
răbdare.

Plângerile 3:26
26. Să aştepţi în tăcere. Din nou se pune accentul pe supunerea curajoasă în faţa căii lui Dumnezeu,
care în cele din urmă este totdeauna cea mai bună (vezi comentariul la Romani 8,28).

Plângerile 3:27
27. Jug. Un simbol al supunerii sau al serviciului (vezi Ieremia 27,8.11.12).

În tinereţea lui. Un om e deosebit de norocos când învaţă lecţia aceasta în tinereţea lui; atunci întreaga
lui viaţă lui următoare este influenţată de o răbdare evlavioasă. Ieremia însuşi fusese chemat în tinereţea lui la
slujba profetică, cu toate greutăţile şi zdrobirile ei de inimă (Ieremia 1,6).
Plângerile 3:28
28. Să stea singur. Vezi cap. 1,1, unde în ebraică aceleaşi cuvinte sunt folosite cu privire la Ierusalim
(vezi şi Ieremia 15,17). Această stare solitară este acum recunoscută ca fiind spre folosul lui Ieremia.

Versetele 28-30 dezvoltă ceea ce înseamnă într-adevăr „să poarte un jug” (v. 27). Ele devin şi mai pline
de forţă când se păstrează proaspăt în memorie ideea că aceasta răbdătoare smerenie este de experimentat în
zilele tinereţii.

A pus. Subiectul, deşi nu e afirmat, trebuie să fie Domnul. Ideea că Dumnezeu e cel care pune
greutatea, este motivul fundamental pentru care este bine să se rabde jugul.

Plângerile 3:29
29. Gura cu ţărână. Sau „în ţărână”. O imagine vie a căderii cuiva cu faţa la pământ în deplină
supunere, o practică obişnuită în vremurile vechi (vezi comentariul la Geneza 17,3). Iehu, regele lui Israel, de
pildă, este astfel înfăţişat pe vestitul Obelisc Negru al lui Salmanasar III, în care este reprezentat aşezat în
mâini şi pe genunchi, cu faţa la pământ înaintea regelui asirian, în timp ce slujitorii lui prezintă tribut (vezi
Vol. II, în faţa p. 49).

Plângerile 3:30
30. Să dea obrazul. Aceasta este o puternică exprimare a Vechiului Testament a întoarcerii celuilalt
obraz, aşa de impresionant învăţată de Isus (Matei 5,39). Purtarea lui David faţă de Şimei a fost o distinsă
exemplificare a acestui principiu (2Samuel 16,11.12).

Plângerile 3:31
31. Căci Domnul. Versetele 31-33 sunt cheia pentru o bună înţelegere a întregii cărţi a Plângerilor. Ele
sunt o descriere a iubirii lui Dumnezeu aflată în spatele şi în fiecare suferinţă pe care El o îngăduie să vină
peste copiii Săi. Domnul nu îngăduie necazuri gratuite, fără legătură cu purtarea omului. Deşi s-ar putea, ca
uneori Dumnezeu să îngăduie suferinţe, este tot aşa de adevărat că omul o aduce asupra sa. Pedeapsa, la
Dumnezeu, este „lucrarea Lui cIudată” (Isaia 28,21). În providenţa atotsupraveghetoare Dumnezeu uneori
„îngăduie să aibă loc rele pentru ca să prevină rele şi mai mari care ar putea să se ivească” (E. G. White în
Review and Herald, 4 febr. 1909).

Plângerile 3:32
32. Îndurarea. Vezi comentariul la v. 22. Statornicia, felurimea şi numărul binecuvântărilor zilnice
„obişnuite” pe care le primeşte fiecare om, ar trebui să fie dovadă pentru cel care are de suferit necazuri, că
Dumnezeul său „se îndură iarăşi de el”.

Plângerile 3:33
33. Nu necăjeşte cu plăcere. Minunata iubire a lui Dumnezeu pentru copiii Săi străluceşte extraordinar
de frumos prin acest pasaj. Nu e dorinţa sau voia lui Dumnezeu să rănească sau să distrugă nici una din
făpturile Sale. El „doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă” (2Petru 3,9). În dorinţa Lui de a
duce pe oameni la mântuire, Domnul va revărsa o bogată manifestare a îndurărilor Sale. Uneori, când toate
celelalte au dat greş, Domnul, în iubirea Sa pentru om, va îngădui ca suferinţa să vină peste el, pentru a-l
aduce la pocăinţă. Aşa a fost cazul cu naţiunea lui Iuda pe vremea lui Ieremia. „Dumnezeu a amânat multă
vreme judecăţile Lui din cauza dorinţei sale de a nu umili pe poporul Său ales, dar acum El urma să-Şi arate
neplăcerea Sa faţă de ei, ca o ultimă încercare de a-i opri de pe calea lor rea.” (4T 165)

Plângerile 3:34
34. Se calcă în picioare. O referire vie probabil la obiceiul vechilor biruitori de a-şi aşeza picioarele pe
ceafa vrăjmaşilor lor biruiţi.

Astfel, Darius cel Mare este înfăţişat în inscripţia de la Behistun având piciorul său pe trupul
uzurpatorului, Gaumata (vezi Vol. III, p. 70; vezi şi ilustraţia Vol. I, p. 98).

Prinşii de război. Evident, un simbol al întregii omeniri stând înaintea lui Dumnezeu.
Plângerile 3:35
35. Dreptatea omenească. Expresia aceasta pare să redea aceeaşi idee, ca şi termenul „drepturile
omului”. Creând pe om, Dumnezeu l-a înzestrat cu anumite drepturi inalienabile, pe care nu le va retrage.
Având în vedere timpul şi împrejurările în care au fost scrise cuvintele acestea, ele constituie o afirmaţie cât se
poate de remarcabilă a demnităţii individului.

Plângerile 3:36
36. Nedreptăţit. Tabloul este acela al obţinerii pe cale necinstită a unei decizii împotriva unui om, care
a adus în faţa unui judecător o cerere dreaptă.

Plângerile 3:39
39. De ce să se plângă omul cât trăieşte? La versetul acesta comentatorul Iudaic tradiţional, Midraş,
observă laconic: „E de ajuns pentru el că trăieşte” (Midrash Rabbah, Lamentations, sec. 9). Faptul că un om
are viaţă – un dar de la Dumnezeu – e de ajuns pentru a-i aminti că o mână dumnezeiască îl păstrează (vezi
Fapte 17,28). Poetul foloseşte un pic de ironie pentru a-l face să se ruşineze pe cel care este ispitit să se
plângă atunci când e supus încercării: Oare un om care în fiecare clipă îşi trage sufletul prin bunăvoinţa lui
Dumnezeu, va îndrăzni să vorbească împotriva cârmuirii de către Domnul a treburilor universului?

Plângerile 3:40
40. Să luăm seamă la umbletele noastre. Durerile şi necazurile noastre care vin asupra tuturor, sunt
factori care să ne amintească faptul că omul însuşi trebuie să-şi cerceteze inima şi că el trebuie să-şi schimbe
căile sale dacă nu sunt în acord cu căile lui Dumnezeu.

Plângerile 3:41
41. Inimile. Vezi comentariul la cap. 2,19. Ideea de aici este nu că inima trebuie să fie înălţată în mâini,
ci că, pentru ca rugăciunea să aibă efect, nu doar mâinile trebuie să fie înălţată ci şi inima (vezi Luca
18,10-14).

Plângerile 3:42
42. Am… ne-ai. Aceste cuvinte, care sunt accentuate în limba ebraică, scot în evidenţă contrastul
uluitor dintre popor şi Dumnezeul lor. Versetul 42 alcătuieşte o concluzie la argumentul care începe cu v. 37.
Versetele următoare ne întorc la o descriere a pedepselor suferite de către Iuda.

Iertat. Ebr. salach, „a ierta”; totdeauna folosit cu privire la un act al lui Dumnezeu, nu al omului.
Cuvântul adesea pune accent pe rezultatul iertării aşa cum e demonstrat prin scutirea de pedeapsă (Ieremia
36,3; Amos 7,2; vezi comentariul la 2Regi 24,4). Tocmai ideea aceasta pare să fie predominantă aici. Ieremia
nu spune că Dumnezeu nu va ierta lui Iuda păcatele lui, şi nu-l va restatornici, deoarece urmează să o facă
(Ieremia 33,6-8); ci profetul spune hotărât că Domnul nu acuză pe Iuda de pedeapsa care i se cuvine.

Plângerile 3:44
44. Să nu străbată. Vezi comentariul la v. 8. Păcatul lui Iuda era ceea ce stătea ca un zid prin care
rugăciunile lui nu puteau să treacă (vezi Isaia 59,2).

Plângerile 3:45
45. Batjocură. Este vorba de ceea ce este înlăturat prin măturare; deci gunoi sau murdărie.

Plângerile 3:46
46. Toţi. Litera ebraică pe’, cu care încep v. 46-48, şi litera ebraică ‘ayin cu care încep v. 49-51, sunt
inversate faţă de ordinea alfabetică obişnuită (vezi cap. 4,16.17; vezi comentariul la cap. 2,16).

Plângerile 3:47
47. Groază şi groapă. Traducătorul român a încercat să reproducă şi aliteraţia izbitoare din acest
verset.

Plângerile 3:48
48. Îmi curg din ochi. Vezi Psalmi 119,136; Plângeri 1,16; 2,18.
Plângerile 3:49
49. Se topeşte ochiul. Literal, „a se scurge”, „a se revărsa”, sau „a se vărsa afară”. Expresia aici este
puternică şi constituie o paralelă cu v. 48.

Plângerile 3:51
51. Mă doare. Literal „Îmi atinge inima”. Aceasta poate fi înţeleasă: 1) că supărarea fizică pricinuită
ochilor prin plânsul neîncetat agravează emoţiile deja tulburate ale poetului, sau 2) că priveliştile pe care le
vede cu ochii săi aduc durere inimii sale. Cea din urmă corespunde mai bine spiritului cărţii.

Plângerile 3:53
53. Groapă. Sau „Închisoare”. Unii au luat v. 52-57, ca autobiografice, povestind din nou suferinţa lui
Ieremia în închisoarea lui Malchia (Ieremia 38,1-13). Totuşi, nu există vreun raport conform căruia s-ar fi
aruncat cu pietre în Ieremia. Dacă expresiile acestea trebuie să fie luate figurat, ar părea că întregul pasaj de
aici poate fi bine înţeles ca referindu-se la experienţa naţiunii ca un întreg.

Pietre Ebr. ’eben. Deşi singular la formă, cuvântul acesta pare să fie colectiv în ce priveşte sensul,
„pietre”, şi probabil se referă la obiceiul ebraic de a ucide cu pietre. Astfel, trupul lui Absalom a fost pus
într-o groapă şi peste el au fost grămădite pietre (2Samuel 18,17). Dacă cuvântul e luat la singular, înţelesul
poate fi că nu numai nenorocitul deţinut a fost pus într-o groapă, ci şi că o piatră a fost trântită peste gura ei
pentru a preveni orice posibilitate ca el să poată scăpa.

Plângerile 3:54
54. Apele. Un simbol închipuind un mare necaz (vezi comentariul la Psalmi 42,7).

Plângerile 3:56
56. Suspinurile. Sau „răsuflu”. Ebr. rewachah, de la verbul rawach, „a fi uşurat”. Rewachah mai este
folosit numai într-un singur alt loc în Biblie (Exod 8,15), unde se referă la „răsuflul” acordat Egiptului după
plaga broaştelor; egiptenilor li s-a dat un răgaz ca să le vină suflul la loc. În timp ce sensul în acest verset nu
este cu totul clar, sensul pare a fi: „Nu-ţi ascunde urechea la strigătul meu după răsuflu”.

Plângerile 3:57
57. Nu te teme. În ce priveşte comentariul, vezi comentariul la Isaia 41,10.

Plângerile 3:58
58. Ai apărat pricina. Adică pledare în procese. Iehova este avocatul lui Israel (vezi 1Ioan 2,1).

Răscumpărat. Termenul acesta e folosit pentru a descrie acţiunea unei rudenii apropiate pentru
răzbunarea sângelui unui om ucis (Deuteronom 19,6, tradus „răzbunătorul”), pentru răscumpărarea
proprietăţii vândute de o rudenie (Levitic 25,25), sau luarea în căsătorie a unei femei rude rămasă văduvă
(Rut 3,13, tradus prin „te voi răscumpăra”). În felul acesta Iehova este răzbunătorul naţiunii lui Israel (vezi
comentariul la Deuteronom 32,35), răscumpărătorul ei (vezi comentariul la Psalmi 107,2) şi soţul ei cel nou
(vezi comentariul la Isaia 54,4-6).

Plângerile 3:63
63. Când se scoală. Adică, întregul curs al vieţii lor (vezi Psalmi 139,2).

Cântecul. Vezi comentariul la v. 14.

Plângerile 3:64
64. Răsplăteşte. Literal, „tu vei face să se întoarcă”. Pare cea mai bună viziune aceea de a interpreta v.
64-66 ca o prevestire a pedepsei pe care Iehova o va aduce asupra acelora care au pustiit pe Iuda, şi nu ca o
rugăciune pentru răzbunare (vezi Vol. III, p. 624), aşa cum ar părea la prima vedere.

Plângerile 3:66
66. Urmăreşte-i şi şterge-i. În evreieşte literal "vei prigoni şi distruge".
Comentariile lui Ellen G. White

14 PK 420

18 PK 421

22 PK 325,341,461

22,23 ML 327; 5T 315

22-26 PK 421

26 7T 243

27 MYP 368

33 CH 375; GW 239; MB 10

37 PP 360

40 PK 461

45 9T 236

Plângerile 4:1
1. Cum. Ebr. ’ekah (pentru comentariu vezi comentariul la cap. 1,1). Ca şi capitolele 1, 2, 3, cap. 4
este şi el un acrostih. Totuşi structura lui metrică diferă de primele trei poeme, prin aceea că fiecare verset e
compus din două accente majore în loc de trei. Pentru o discuţie detaliată a structurii poeziei ebraice vezi Vol.
III, p. 17-28.

Aurul. Simbolurile de aur, aur curat, pietre par să se aplice atât la Templu, care fusese împodobit cu
aur, cât şi poporul însuşi, aşa cum reiese că este sugerat în v. 2.

Toate colţurile uliţelor. În ce priveşte comentariul vezi comentariul la cap. 2,19.

Plângerile 4:2
2. Preţuiţi. Literal, „cântărit”, sau „plătit”. Referirea este la cântărirea de metal preţios ca plată pentru o
cumpărătură (Geneza 23,16), o practică obişnuită înainte de folosirea monedelor turnate sau presate.
Cântărirea de aur, şi nu de argint, la o tranzacţie era o indicaţie a marii valori a cumpărăturii. Pentru exemple
de o astfel de practică vezi Ezra 8,25.26.33; Iov 28,15; Zaharia 11,12.

Priviţi. Ebr. chashab, „a socoti”, „a privi”, sau „a evalua”. Cuvântul acesta, ca şi cel tradus „preţuiţi”
[„comparabil”], este de asemenea un termen comercial folosit pentru a înregistra o tranzacţie (vezi 2Regi
22,7).

Vase de pământ. Vasele de pământ erau uneltele cele mai obişnuite şi cele mai ieftine din vremurile de
demult. Multe mii de fragmente de olărie găsite de arheologi în ruinele de demult mărturisesc despre folosirea
foarte obişnuită a materialelor de olărie. Ideea din versetul acesta este că fiii Sionului, a căror valoare putea fi
măsurată numai în aur, fuseseră trecuţi în registrele contabile ale inamicilor lor ca aproape fără de valoare. Un
comentariu într-adevăr trist al stării smerite la cere Iuda scăzuse în zilele profetului Ieremia.

Plângerile 4:3
3. Şacali. Ebr. tannin, „un monstru marin”, „un şarpe”, etc. (vezi comentariul la Deuteronom 32,33;
Iov 7,12). Totuşi, două manuscrise au ebraicul tannim, „şacali” (vezi comentariul la Psalmi 44,19). Faptul că
verbele traduse „îşi pleacă ţâţa”, şi „dau să sugă” ca şi pronumele „lor” sunt la plural în ebraică, arată că
subiectul este „şacali”. Redarea „şacali” corespunde mai bine contextului decât a face „monştri marini”.

Struţii. Pentru comentarii vezi comentariul la Iov 39,13-17.

Plângerile 4:5
5. Grămadă de gunoi. Literal, „gropi de cenuşă”. Cuvântul acesta pare să semnifice un loc unde de
obicei se aruncă gunoiul. A şedea sau a zăcea acolo era un semn de deplină degradare (vezi 1Samuel 2,8).
Cetăţeanul Ierusalimului era acum o mare grămadă de cenuşă.

Plângerile 4:6
6. Să fi pus cineva mâna. Sensul exact al cuvântului ebraic tradus astfel aici nu este sigur. Sensul pare
să fie, totuşi, că mâini omeneşti n-au fost puse pe Sodoma; distrugerea ei era cu totul de sus. Întrucât păcatul
Ierusalimului e mai mare decât al Sodomei, cât de grozavă trebuie să fie pedeapsa lui!

Plângerile 4:7
7. Voivozii. Ebr. nezirim, „cei consacraţi”, cei despărţiţi, sau „cei de rang înalt” (vezi comentariul la
Numeri 6,2). Substantivul acesta e derivat de la verbul ebraic nazar, „a jura” sau „a separa”, şi astfel se referă
la cineva care este separat, sau pus deoparte. Ca termen tehnic, el era folosit pentru Nazireu (vezi Numeri 6;
Amos 2,11.12; comp. Judecători 13,5.7; 16,17). El este de asemenea folosit într-un sens mai general cu
privire la Iosif ca „deosebit” de fraţii săi (Geneza 49,26; Deuteronom 33,16). Sensul din urmă pare să
corespundă mai bine aici.

Zăpadă. Cu toate că astfel de simboluri implică o curăţenie morală în Vechiul Testament (vezi Isaia
1,18), aici ele poate se referă numai la impunătoarea înfăţişare exterioară pe care o prezentaseră cândva
conducătorii lui Iuda.

Mărgeanul. Sau „Rubine”. Ebr. peninim, însemnând „nestemate de coral”.

Faţa. Sau „Lustrul”. Înfăţişarea lor era ca şi cum ar fi fost chipuri frumos lucrate din piatră
strălucitoare.

Plângerile 4:8
8. Cunoscuţi. Adică, ei nu erau recunoscuţi din cauza faptului că înfăţişarea lor fusese atât de hidos
schimbată.

Ca lemnul. Sau „Ca un toiag”. Simbolizând uscăciunea şi întărirea.

Plângerile 4:10
10. Cu toată mila. Femei, care fuseseră cândva mame pline de milă şi iubitoare, în necazul
nemaipomenit al asedierii, şi-au mâncat proprii lor copii (vezi comentariul la cap. 2,20).

Plângerile 4:12
12. N-ar fi crezut. Din cauza atât a poziţiei lui strategice cât şi a forţei fortificaţiilor lui, Ierusalimul era
considerat ca de necucerit. Ideea inviolabilităţii lui trebuie să fi crescut şi mai mult în mintea păgânilor datorită
nimicirii supranaturale a oştirii asiriene când Sanherib a asediat cetatea (2Regi 19,35). Toate acestea au dat
naştere la un fals simţ de securitate printre locuitorii nelegiuiţi din Ierusalim.

Plângerile 4:13
13. Nelegiuiri. Conducătorii religioşi ai lui Iuda erau nelegiuiţi atât în inimă, cât şi în acţiune (vezi
comentariul la Isaia 3,12).

Au vărsat… sângele. Faptul că preoţii şi profeţii mincinoşi îndeosebi ceruseră cu tărie viaţa lui Ieremia
(Ieremia 26,7-24) ar indica faptul că ei purtau o mare măsură de răspundere pentru moartea altor oameni
drepţi (vezi Ieremia 6,13-15; 23,11-15).

Plângerile 4:14
 14. Rătăceau. Sau „Umblau în neştire”, „umblau buimaci”. Poate acestea se referă la starea confuză a
acestor conducători care erau cândva foarte onoraţi, iar acum sunt evitaţi şi repudiaţi de toţi (vezi
Deuteronom 28,29).

Plângerile 4:15
15. Li se strigă. Sau „Ei strigau”. Antecedentul lui „ei” trebuie să fie înţeles aici ca poporul. „Li” se
referă la profeţii şi preoţii ucigaşi.

Necurat. Acesta era strigătul leprosului (Levitic 13,45).

Se spunea. Adică, unii dintre păgâni spuneau între ei.

Plângerile 4:16
16. Mânia. Literal, „faţa”. Vezi Levitic 17,10; Psalmi 34,16; Ieremia 16,17.18. Din nou literele ebraice
pe’ şi ‘ayim sunt într-o ordine inversată (vezi comentariul la cap. 2,16; 3,46).

Împrăştiat. Risipit.

Faţa. Literal, „feţe”. Versetul acesta conţine un interesant joc de cuvinte în ebraică. Nelegiuiţii au fost
risipiţi de la faţa lui Iehova, deoarece ei, la rândul lor n-au arătat nici un fel de respect pentru faţa preoţilor.

Plângerile 4:18
18. Uliţele. Adică pieţele deschise ale cetăţii (vezi comentariul la cap. 2,19). În cursul asediului era
primejdios să intri în aceste locuri deschise, întrucât un om era expus la proiectile aruncate din turnurile de
asediu ridicate imediat în afara zidurilor cetăţii (vezi comentariul la Ieremia 32,24).

Plângerile 4:19
19. Munţii. Teritoriul redus al regatului lui Iuda în ultimii ani ai istoriei lui consta din puţin altceva în
afară de munţi şi pustie.

Plângerile 4:20
20. Suflarea vieţii noastre. Sau „Suflare nărilor noastre”. Unii găsesc aici referire la regele Zedechia.
Alţii au fost nemulţumiţi de faptul că Ieremia ar fi putut să confere atâta onoare memoriei unui rege pe care în
altă parte tot el l-a învinuit atât de necruţător. Totuşi, profetul nu vorbeşte de Zedechia ca om, ci despre rege
ca „unsul Domnului”, omul numit pe cale divină drept căpetenia naţiunii (vezi 1Samuel 24,5.6; 26,9.11;
2Samuel 1,14.16).

Vom trăi. Se poate ca aderenţii lui Zedechia să fi nutrit nădejdea deşartă că, scăpând din cetatea
blestemată, ar fi putut păstra un fel de independenţă în Pustia lui Iuda, sau în Transiordania (vezi comentariul
la Ieremia 39,4.5).

Plângerile 4:21
21. Fiica edomului. Edomiţii erau descendenţi ai lui Esau (Geneza 36,8.19). Animozitatea care cândva
existase între Iacov şi Esau, a fost perpetuată de descendenţii lor (Numeri 20,14-21; Deuteronom 2,4.5).
Când oştirile Babiloniene au invadat Iuda, Edomiţii s-au alăturat lui Iuda şi au profitat de prădarea ţării (vezi
Ezechiel 25,12-14; 35,5; Obadia 11-14). Ideea din acest verset este ironică: „Bucură-te de câştigul tău
nedrept de acum, căci nu va ţine mult!”

Ţara Uţ. Ţara aceasta era patria lui Iov (vezi comentariul la Iov 1,1), şi este de asemenea amintită în
legătură cu diferiţi alţi vecini ai lui Iuda în Ieremia 25,20.

Plângerile 4:22
22. Pedeapsa. Vezi comentariul la v. 6.

Cercetează. În scopul pedepsirii (vezi comentariul la Psalmi 8,4; 59,5).

 Dă pe faţă. Vezi cap. 2,14

Comentariile lui Ellen G. White

1 EW 227; PP 720; TM 86; 5T 240,534

10 GC 32

Plângerile 5:1
1. Adu-ţi aminte. Acest poem final din cartea Plângerilor este o rugăciune pentru refacere. Stările pe
care el le zugrăveşte, sunt aparent acelea din Iuda şi din poporul lui în perioada de după căderea
Ierusalimului. Poemul acesta formează un contrast cu poemele din cap. 1,4 din diferite feluri: el nu este un
acrostih, deşi are hotărât 22 de versete, acelaşi număr ca literele alfabetului ebraic; şi nu este scris în metrul
caracteristic al plângerii ebraice (vezi p. 544). Cu toate acestea, capitolul acesta are remarcabile calităţi
poetice. Fiecare verset constă din ouă părţi, care sunt paralele, repetiţia fiind o inovaţie bine cunoscută a
poeziei ebraice (vezi Vol. III, p. 23-28).

Poetul a dat de asemenea o neobişnuit de mare atenţie la sunet, fapt care este remarcabil, întrucât rima
şi asonanţa nu sunt în general caracteristice pentru poezia ebraică.

Plângerile 5:2
2. Străin. Vezi comentariul la cap. 1,10.

Plângerile 5:3
3. Văduve. Vezi comentariul la cap. 1,1. Aici e de înţeles atât văduvia figurată cât şi cea literală,
întrucât mulţi bărbaţi au murit în lupte, în timp ce fără îndoială mulţi dintre ceilalţi au fost luaţi în captivitate,
dar soţiile şi copiii lor fuseseră lăsaţi înapoi.

Plângerile 5:4
4. Apa. Chiar şi cele mai obişnuite necesităţi ale vieţii acum puteau fi căpătate numai pe bani.

Plângerile 5:5
5. Prigonitorii ne urmăresc cu îndârjire. Literal, expresia aceasta spune: „pe grumazii noştri ne
fugăresc”. Înţelesul ar putea fi că ei erau urmăriţi cu aprindere. Unii consideră că ar fi mai de dorit sensul cu
referire la cruzimea sclaviei, la care erau supuşi cu forţă: „suntem mânaţi de grumazii noştri”. În inscripţiile
egiptene prizonierii sunt arătaţi legaţi laolaltă de gât.

Plângerile 5:6
6. Am întins mâna. Adică, „ne-am supus la” (vezi Ezra 10,19; Ieremia 50,15; Ezechiel 17,18).

Egipt. Şi Iuda fusese anterior sub dominaţia egipteană în cursul primei părţi a domniei lui Ioiachim
(vezi p. 347).

Asiria. Vezi comentariul la Ezra 6,22.

Plângerile 5:7
7. Părinţii noştri. Vezi 2Regi 21,11-15; 23,26.27.

Plângerile 5:8
8. Robii. Sau „Slujitorii”. În întrebuinţarea din Vechiul Testament, termenul acesta, când era aplicat la
slujbaşi ai cârmuirii, nu arăta neapărat o poziţie de mai mică însemnătate în viaţă, ci putea să se refere inclusiv
la slujbaşi de rang înalt (vezi comentariul la Neemia 2,10).

Plângerile 5:9
9. Sabia în pustie. Această expresie unică probabil se referă la prădătorii deşertului, care jefuiau pe
oameni când îşi căutau hrană în ţara lor goală şi lipsită de apărare.
Plângerile 5:10
10. Ne arde pielea ca un cuptor. Sau „Pielea noastră era neagră ca un cuptor”. Literal, „se încingea”. O
imagine vie reprezentând febra care era produsă de foametea teribilă a asediului final al Ierusalimului (vezi
cap. 2,20; 4,10).

Plângerile 5:12
12. Spânzuraţi de mâinile lor. O metodă obişnuită de tortură în toate timpurile.

Plângerile 5:13
13. Cădeau sub poveri. Copilaşii erau forţaţi să poarte poveri excesiv de grele de lemne. Măcinarea
cerealelor şi căratul lemnelor erau socotite ca sarcini ale slugilor (vezi Judecători 16,21; vezi comentariul la
Iosua 9,21).

Plângerile 5:14
14. Poartă. Vezi comentariul la Geneza 19,1; Iosua 8,29; Plângeri 1,4.

Plângerile 5:15
15. Jocurile. Jocurile erau considerate de evrei ca o deosebită exprimare a bucuriei şi a laudei (Psalmi
30,11; 149,3; 150,4; Ieremia 31,4.13; vezi comentariul la 2Samuel 6,14).

Plângerile 5:16
16. Cunună. Căderea suveranităţii naţionale devine simbolică pentru tot ceea ce Iuda pierduse o dată
cu ea.

Plângerile 5:17
17. Întunecat. Fie literal, din cauza plânsului peste măsură de mare, fie în sens figurat, din cauza
scenelor înspăimântătoare, pe care ei le vedeau (vezi comentariul la cap. 3,51).

Plângerile 5:18
18. Muntele Sionului. Adică, Ierusalimul (vezi comentariul la Psalmi 48,1.2). Muntele Sionului era
îndeosebi considerat ca locaş al lui Iehova (vezi Psalmi 74,2; 76,2), dar acum prezenţa Domnului se
depărtase.

Şacalii. Ebr. shu‘alim. Folosit şi cu privire la vulpi (vezi comentariul la Judecători 15,4). Prezenţa
vulpilor, şi îndeosebi a şacalilor, scoate în evidenţă pustietate şi sălbăticimea locului care cândva fusese inima
cetăţii celei mari. Evident cadrul acestui poem reflectă o stare la ceva vreme după nimicirea cetăţii.

Plângerile 5:19
19. Împărăţeşti. Indiferent ce s-ar putea întâmpla omului, Dumnezeu este de-a pururi deasupra omului,
deoarece făgăduinţele Lui sunt sigure.

Pe vecie. Ebr. le‘olam (vezi comentariul la Exod 12,14; 21,6; 2Regi 5,27).

Plângerile 5:20
20. Pe vecie. Ebr. lanesach (vezi comentariul la 1Samuel 15,29).

Plângerile 5:21
21. Întoarce-ne. Literal, „adu-ne înapoi”, „fă să ne întoarcem”, de unde „refă-ne”. Aceasta este totuşi
mult mai mult decât o rugăciune de scăpare din robie. Ieremia de repetate ori a folosit acelaşi fel de vorbire şi
pentru restaurarea pământească, şi pentru cea spirituală (Ieremia 3,1.12; 31,16-21). Aici este scos în evidenţă
aptul că numai Dumnezeu poate să repună în favoarea divină pe păcătosul pierdut, numai El poate să acorde
harul, care face cu putinţă ca un păcătos să se pocăiască, să se „întoarcă” la El (vezi Fapte 5,31; Romani 2,4).

Plângerile 5:22
22. Lepădat de tot? Vorbirea ebraică poate fi tradusă aici şi ca o întrebare plângătoare: „Dar ne-ai
lepădat Tu de tot?” Iehova nu l-a lepădat de tot pe Iuda. Făgăduinţele de restaurare pe care însuşi Ieremia
le-a proclamat sunt în mare număr (Ieremia 16,13-15; 27,21.22; 30,5-24; 33,7-9; Plângeri 3,22.31.32).

Comentariile lui Ellen G. White

1-3,7,8,17,19-21 PK 463