Cărămizi de bază necesare

pentru a cultiva stima de sine

a copilului
Stima de sine, un atribut valoros și care oferă protecție, a fost, din nefericire,
popularizată în moduri care au dezbrăcat-o de acuratețea sa descriptivă. Noțiunile
populare par să sugereze că stima de sine poate fi fabricată din neant. Că dacă îi
spui copilului des că este deștept sau talentat, sau special, cumva asta se va
traduce exact în aceste calități. Stima de sine nu este conferită, este câștigată. Ne ajutăm
copiii să-și cultive o stimă de sine sănătoasă atunci când îi încurajăm să-și
stabilească scopuri relevante, pentru a căror realizare e nevoie de efort și de
perseverență. Scopul unui copil poate fi să înoate o lungime de bazin; al altuia poate
fi să iasă pe locul întâi la concursul regional. Ca părinți, treaba noastră este să ne
ajutăm copiii să-și stabilească scopuri realiste, sigure, dar care să îi și provoace. 
Adevărata stimă de sine, sentimentul  de a fi folositor, se leagă de prea multe
rezultate pozitive ca să poată fi enumerate aici. Copiii cu o stimă de sine ridicată au
mai mulți prieteni, se descurcă mai bine din punct de vedere academic, au o gamă
mai largă de mecanisme de adaptare și sunt mai rezilienți, asta ca să numim doar
câteva dintre avantaje. Numai cuvântul în sine ar trebui să ne alerteze asupra
faptului că stima de sine se cultivă intern. Este rezultatul a două lucruri
– competență  și încredere. Am inclus stima de sine în această secțiune a
mecanismelor de adaptare active pentru că puțini dintre noi au nevoie de încurajări
ca să verifice cum se simt copiii noștri față de ei înșiși, dar ar fi înțelept să începem
să fim mai atenți la ce ar putea face, de fapt, copiii noștri pentru a-și spori
sentimentul stimei de sine. Această schimbare de accent ar trebui să ne ajute să ne
îndepărtăm de excesele asociate stimei de sine și să ne întoarcem la impulsurile
active ale acesteia. 

Importanța competenței personale în viața unui copil

Competența, abilitatea de a face bine ceva, este deseori descrisă ca o „nevoie
inerentă“. Ea este cea care ne permite să ne adaptăm la medii diferite și ne ajută să
determinăm unde anume să ne canalizăm energia. Copiii noștri au impulsul  de a fi
competenți. Ei trec prin aceleași experiențe, repetă aceleași cuvinte, ascultă și
privesc aceleași povești din nou și din nou, până învață să meargă, să vorbească și
să citească. 
Competența se află în genele noastre. Dacă strămoșii tăi n-ar fi fost competenți – n-
ar fi știut cum să găsească eficient mâncare, să construiască adăposturi sau să fie
cu un pas înaintea pericolului –, atunci ar fi fost puțin probabil ca tu să citești aceste
rânduri. Poate că acum, copiii noștri nu trebuie să se mai uite după tigri, dar tot
trebuie să-și dezvolte aptitudini la fel de importante și actualizate, cum sunt gândirea
critică și abilitatea de a colabora, pentru a-și trăi cu succes viețile contemporane. 

Cum ne ajutăm copiii să devină competenți la lucrurile pe care le anticipăm ca fiind

cele mai importante și cum să le respectăm, în același timp, interesele naturale,
capacitățile și aptitudinile? Sperăm să ne vedem copiii cum ajung competenți în
multe domenii, de la spălatul dinților, la cum să fie niște prieteni buni, la șofat. Parte
din motivația de a realiza aceste lucruri va veni din insistența ca ei să-și spele dinții
înainte de culcare sau să ajute un prieten aflat la nevoie, sau să primească mașina
pe mână în anumite condiții. Copiii internalizează valorile și directivele părintești, în
special atunci când acestea sunt însoțite de căldură, sprijin și limite ferme.
Competența devine propria sa recompensă, iar noi putem să stăm liniștiți că atunci
când copiii vor ajunge la facultate, vor continua să se spele pe dinți, chiar și în
absența cicălelilor noastre. 

Variatele forme de competență 

Când ne gândim la competență, în mare parte din timp ne gândim la cea
academică: note bune, școli de elită. Acestea sunt realizări majore, iar copiii care au
o astfel de competență academică merită să fie felicitați pentru munca lor asiduă și
pentru perseverența de care au dat dovadă. Dar am pierdut din vedere faptul că, pe
lângă nivelul cel mai ridicat de realizări academice, copiii pot dezvolta o gamă largă
de competențe adiționale, care îi pot ajuta să devină niște oameni prosperi și care
sunt de folos comunității. 

Nu prea există neînțelegeri cu privire la aptitudinile esențiale pentru ca odraslele

noastre să se descurce eficient în lume: creativitate, gândire critică și abilitatea de a
colabora. Uneori, aceste trăsături se întâlnesc la oamenii extrem de talentați
academic, dar la fel de des pot fi găsite la elevul „mediu“ de la școlile de stat
(verifică topul Fortune 500  ca să vezi cât de mulți CEO din această țară au fost
educați în astfel de instituții). Teama mea este că, pe măsură ce ne limităm
competențele pe care le prețuim și încercăm să integrăm majoritatea adolescenților
în intervale de cinci sau zece procente, facem următoarele două lucruri. În primul
rând, stresăm în mod inutil un grup de elevi talentați academic și, în al doilea rând,
marginalizăm talentele unui grup încă și mai mare de elevi. Și ei trebuie să
beneficieze de pe urma factorilor protectori pe care le aduc după sine competența și
încrederea. 

Cum rămâne cu copiii care nu sunt niște elevi străluciți, dar care sunt interesați de
oameni, artă sau de lucruri practice? Și aceștia trebuie să fie încurajați să-și urmeze
pasiunile. Sunt repetenți care ajung să aibă extrem de mult succes în afaceri, copii
creativi cu note mediocre, care ajung să ne binecuvânteze cu arta lor și tot felul de
drege-tot care sunt bucuroși să lucreze ca mecanici. Sunt la fel de multe moduri prin
care să fii competent în lumea asta, câți sunt și copii. Fiecare dintre ei trebuie hrănit
sufletește și fiecare ar trebui să simtă că aptitudinile, darurile și interesele sale
contează. Atunci când vom lăsa ușa deschisă și vom primi cu bucurie toate
competențele care există în copiii noștri, abia atunci vom vedea că mult mai mulți
dintre ei vor fi binecuvântați cu o stimă de sine reală. 

LUCRURI PE CARE SĂ LE FACI ca părinte pentru a dezvolta

competența și stima de sine a copilului: 
• Încurajează-ți copilul să lucreze în afara zonei sale de confort. Dacă citește repede
cărțile de clasa a patra, dă-i câteva cărți de clasa a cincea. Oferă-i un dicționar și fii
disponibil pentru clarificări, acolo unde e nevoie. 

•  Modul prin care poți îmbunătăți o abilitate este provocarea – nu repetarea la

nesfârșit a aceluiași lucru la care te pricepi. Stima de sine este o funcție a
competenței crescute. Copiii par să evolueze atunci când li se dau sarcini pe care le
pot duce la bun sfârșit cu succes măcar în jumătate din timp. 
•  Fă-ți copilul să știe că ai încredere în abilitățile sale și că restricțiile tind să fie
autoimpuse. Asta nu înseamnă că nu poate excela la absolut orice, dar multe lucruri
pe care le realizează în viață depind de ceea ce crede el că poate realiza.
Încrederea vine din acumularea constantă a aptitudinilor, iar aceasta vine din interes
și practică. Interesul are singur grijă de el, de obicei; exercițiul necesită, de cele mai
multe ori, încurajarea și supravegherea noastră. 

•  Ajută-ți copilul să-și „spargă“ scopurile în scopuri mai mici. Copiii pot fi ușor
descurajați de eșecurile timpurii dacă scopurile sunt nerealiste. Dacă scopul fiicei
tale este să învețe să joace fotbal, începe cu elementele de bază. Caută un
videoclip despre cum să înveți să joci fotbal și priviți-l împreună. Invit-o să meargă în
parc și îndrum-o spre activități fizice; alergatul sau sprintul sunt un început bun. Las-
o să exerseze pur și simplu aruncatul mingii pe iarbă. Asigură-te că observi micile
îmbunătățiri ale aptitudinilor copilului tău. 

Descoperă în Parenting pentru succes și LUCRURI PE CARE SĂ NU LE FACI dacă

vrei să dezvolți o stimă de sine sănătoasă pentru copilul tău.

Sursa: https://www.paginadepsihologie.ro/caramizi-de-baza-necesare-pentru-a-
cultiva-stima-de-sine-a-copilului/