Vocația și motivația copiilor

Am citit numeroase articole despre motivarea copiilor, despre cum să-i determinăm pe
aceștia să facă anumite lucruri care pe termen lung să le aducă diverse beneficii și să-i
conducă spre succes și am realizat că uneori părinții muncesc mai mult decât copiii în
această direcție.  

 
Ei ajung la concluzia că cel mic trebuie să știe sau să facă anumite lucruri pentru a deveni
acel om extraordinar pe care părintele îl visează, precum și că trebuie să nu facă  anumite
lucruri care i-ar încetini sau i-ar limita progresul și dezvoltarea. Adevărul este că uneori
părinții omoară vocația și succesul înainte ca acestea să prindă contur în
personalitatea celui mic. Îi fac un mare deserviciu, fără însă a conștientiza acest lucru.  
 
Am citit și numeroase povești ale unor copii de demult, care nu și-au împlinit visurile
pentru că acestea au fost catalogate drept greșite sau  nerealiste de către părinții lor. Am
și cunoscut o parte dintre acești oameni ce au trăit o viață care nu era a lor și care își
doreau să dea timpul înapoi, să facă lucrurile altfel, să le facă în felul lor.
 

Rolul părinților este acela de a-l ajuta pe copil să-și găsească pasiunile, indiferent care
sunt acelea, chiar dacă ele nu corespund proiecțiilor lor. 
 
Sunt părinți care tânjesc o viață întreagă să devină o anumită persoană, să aibă o
anumită funcție, iar când se naște copilul ei îi pun în spate toată această responsabilitate,
să devină ceea ce ei n-au putut fi. Alții din contră au descoperit rețeta succesului pentru
ei și cred că și copiii lor trebuie să o aplice pentru a se realiza în viață. Toți au intenții
bune, însă rezultatele sunt uneori devastatoare.
 
Din păcate cu toții am trecut prin acest proces de formatare socială, de construcție a
sinelui după regulile celorlalți și cei mai nefericiți dintre noi au ajuns să trăiască o
viață care nu îi face să se simtă împliniți, deși au bifat toate aspectele cu nota 10 +.
 
Dacă te afli printre aceștia, atunci știi foarte bine la ce anume mă refer și cum te simți
când deși ai toate motivele să fii fericit, nu ești și nici măcar nu știi de ce.
 
Multe dintre talentele noastre au fost înăbușite în copilărie și poate am și uitat că le
avem sau că ne plăceau acele lucruri.
Dacă tatăl își bate sau pedepsește copilul pentru că desenează, scrie poezii, dansează,
atunci cel mic sau cea mică va asocia pictura, scrisul poeziilor, dansatul cu pedeapsa și
din teamă nu-și va mai exprima talentul. 
Cu toții avem o combinație unică de talente, de înclinații spre anumite domenii, de
aceea omaneii sunt diferiți. Dacă am deveni toți ingineri, medici și avocați atunci s-ar
irosi foarte multe dintre aceste talente unice.
 
Haideți să nu le limităm potențialul copiilor doar pentru că viziunea noastră nu
corespunde cu a lor.
 
Părinții tăi cum au procedat, te-au susținut sau ți-au dat o rețetă de urmat? Tu cum
procedezi acum cu copilul tău?
 
Ceea ce este important să ne amintim când avem ca responsabilitatea formarea copiilor
este că atunci când o persoană are un talent însemnă că el face acel lucru extrem de
bine, mai bine decât toți ceilalți și că astfel poate crea valoare în viața oamenilor. Și
oamenii întotdeauna plătesc pentru valoare. Dacă în schimb noi transofrmăm un mic
Picasso într-un inginer mediocru, atunci ghiciți ce se va întâmpla. El va intra pe piața
muncii cu abilitățile sale mediocre de inginerie, unde nu va excela niciodată pentru că
nu îi face plăcere munca sa și va primi un salariu mediocru, în același timp fiind în
competiție cu alții care poate sunt mai buni decât el, pentru că au înclinații în această
direcție.
 
Ceea ce este important este să-l îndrumăm pe copil în a se găsi pe sine și nu să îi punem
piedici în drumul lui. Este esențial ca el să exploreze posibilitățile și să-și găsească o
pasiune pentru un anumit domeniu. Nu se știe niciodată când îi va folosi. 
 
Am un prieten care în copilărie era pasionat de desen și a întâmpinat rezistență din
partea familiei, i s-a spus să se concentreze pe materiile importante de la școală și clasica
expresie „cu pictura mori de foame”.  Acum el lucrează ca grafician, a îmbinat talentul său
la desen cu pasiunea pentru calculator și face bani din această meserie, care acum 30 de
ani nici măcar nu exista.
 
Nu se știe niciodată cum îl va ajuta pasiunea sa pe un copil, mai ales în ritmul în care
evoluează tehnologia în prezent.
 
Există două forme de motivație – intrinsecă (interioară) și extrinsecă (din factori
exteriori).
Motivația intrinsecă, cea provenită din plăcerea de a face un anumit lucru este cea mai
puternică formă de motivație. Este important ca cel mic să simtă cel puțin pentru un
aspect din viața sa o astfel de motivație, iar pentru restul să folosim motivația
extrinsecă, să găsim modalități de a-l determina să realizeze anumite lucruri care îi sunt
benefice folisindu-ne și de pasiunea sa.
 
Voi reveni în zilele următoare cu o continuare a acestui articol și cu modurile în care ne
putem motiva copiii și îi putem ajuta să se automotiveze. 
 
Să creștem împreună!

http://adrianamitu.com/vocatia-si-motivatia-copiilor/