Toti parintii isi iubesc copiii, chiar si cei care ii trateaza rau.

Toti parintii vor binele si

fericirea copiilor lor. Deseori insa ei nu stiu de ce anume au nevoie copiii lor pentru a creste
fericiti si in siguranta. Se intampla sa ii oferiti o jucarie, atunci cand ar fi trebuit sa-i oferiti o
ora din timpul dumneavoastra, sau sa il dojeniti cand ar fi trebuit sa-l iertati. In timp,
acumuland experienta, am observat ca acei copii care au beneficiat in familie de sentimentele
de care aveau nevoie ridica mai putine probleme educatorilor lor.
NEVOIA DE AFECTIUNE t6y4623ty38eil
Am folosit intentionat cuvantul „afectiune" si nu cuvantul „dragoste". Am certitudinea ca nici
unuia dintre copiii ai caror parinti au citit acest articol nu le lipseste dragostea. Afectiunea
insa este altceva: ea cuprinde toate acele mici dovezi de dragoste pe care le putem da
copilului, zilnic. Pentru copil nu este suficient sa fie iubit si nici macar sa i se spuna acest
lucru (cu toate ca, evident, si asta este foarte important); el are nevoie sa i se arate lucrul
acesta. A-l face pe copil sa traiasca intre limitele unor reguli foarte stricte, cu pedepse si
sanctiuni, este fara indoiala un mod de a arata interes fata de copil, si chiar un mod de a iubi,
dar oare de asa ceva are nevoie un copil ca sa creasca fericit si vesel?
A arata afectiune copilului inseamna a-i da ce e mai bun din dumneavoastra, din timpul si din
interesul dumneavoastra; inseamna sa-l considerati o fiinta umana, ale carei ganduri, dorinte
si temeri sunt demne de a fi luate in considerare. Inseamna a-i uita greselile, pentru ca acestea
sunt tot atatea lectii, si a-l ghida cu o mana sigura, fara a-l judeca si fara a-l blama. Inseamna
sa va convingeti copilul, in fiecare zi, ca este un copil bun, chiar daca esentialul mesajelor pe
care le primeste arata contrariul: „Esti prea mic pentru...", „Iar ai facui sa cada...", „Nu, nu
poti traversa singur", „inceteaza sa mai faci aste" etc. Inseamna ca nu va supara daca nu se
joaca cu jucariile sale, chiar daca ele au costat mult, daca nu vrea sa mearga la cursul de
ceramica sau daca nu este de acord cu ideea dumneavoastra excelenta. Inseamna ca nu-i
promiteti o poveste pentru a-l face sa taca, pentru a va cufunda in lectura romanului preferat.
Copilasul se simte iubit in masura in care parintii sai isi fac timp pentru el si ii inteleg nevoile,
fara sa fie nevoie ca el sa le exprime; ii place sa-i fie ascultate problemele si sa simta ca are
aliati; ii place sa i se citeasca povesti si sa se joace; Ti place sa fie scuturat si gadilat; sa fie
ajutat sa se imbrace si sa i se dea obiectele care se afla prea sus pentru el. Ii place sa fie ajutat
sa-si gaseasca obiectul favorit si are nevoie sa impartasiti cu el gravitatea pierderii lui.
Numai daca ii veti arata copilului ca il iubiti, prin anumite fapte sau gesturi, si nu numai prin
cuvinte sau alintari, copilul va deveni la randul sau capabil sa daruiasca afectiune celor din
jurul lui.
NEVOIA DE INTELEGERE
Adultii se comporta deseori ca si cum n-ar fi fost niciodata copii sau ca si cum au uitat acest
lucru. De aici apare un mare numar de conflicte si de neintelegeri intre parinti si copiii lor,
conflicte care n-ar trebui sa existe. Deseori, daca parintii s-ar gandi la motivatiile copiilor lor
pentru cutare act care le-a displacut, nu s-ar mai supara, ci ar intelege ca, in conformitate cu
logica sa, copilul crede ca este indreptatit sa se poarte in felul acesta, sau ca s-a comportat
astfel tocmai pentru a le fi pe plac. Asadar, incercarile parintilor de a-i da sfaturi, de a scoate
in evidenta superioritatea punctului lor de vedere, demonstrandu-i ca a gresit, sunt inutile.
Bruno Bettelheim scria: „Copilul este nefericit pentru ca a fost contracarat. Superioritatea
judecatii adultului da copilului sentimentul unei infrangeri. Furios sau trist, el nu-si poate
afirma argumentele si nici nu le intelege pe cele ale parintilor lui. Copilul se simte invins si nu
este convins de logica parintilor, ceea ce este o experienta frustranta si pagubitoare. El nu
poate fi neascultator, dar actioneaza impotriva convingerilor sale, ceea ce este foarte dureros."
Pentru a evita lucrul acesta, parintii trebuie sa inteleaga si sa tina cont - atata cat se poate - de
punctele de vedere si de dorintele copilului, oricat de departe ar fi de ale lor. O data ce au
inteles gandurile copilului, vor putea sa-i explice de ce atitudinea aceasta nu este in acord cu
scopul sau. Pentru copil este foarte important sa fie luat in serios, chiar daca nu vede lucrurile
in acelasi mod ca adultii. Idealul parintilor de a imprima aceleasi idei copiilor este irealizabil:
cadrul lor de referinta si experientele lor sunt prea diferite. Adultii trebuie sa stie ca doua
persoane pot avea dreptate in acelasi timp, chiar daca discursurile sunt diferite, in functie de
punctul de vedere in care se plaseaza.
Bruno Bettelheim povesteste exemplul unui baietel pierdut intr-un magazin mare. Mama
spune: „Paul s-a pierdut, dar Paul spune: „Mama m-a pierdut"... De fapt, oare nu ea este cea
care a lasat mana copilului pentru a se interesa de o marfa pe care, in acel moment, o gasea
mai interesanta decat el?
Singura metoda care ne ajuta sa intelegem comportamentul copiilor nostri este aceea de a ne
pune in locul lor. Nu trebuie sa asteptam ca ei sa ne spuna de ce actioneaza asa si nu altfel:
deseori, motivatiile lor sunt inconstiente sau prea complexe si, prin atitudinea noastra
reprobatoare, il impiedicam pe copil sa fie sincer cu noi. Ne putem intreba: „Eu, in locul lui,
la varsta lui, ce-as fi crezut despre acest lucru?", „Daca as fi actionat ca el, din ce motive as
fi facut-o?", „Oare n-am trait si eu, la varsta lui, ceva similar?"
NEVOIA DE RESPECT
A respecta copilul inseamna a-l trata ca pe o persoana adevarata. Imaginea pe care si-o va face
despre el insusi si increderea pe care o va avea in el vor depinde in mare parte de felul in care
l-au apreciat parintii, Oare ii acordam dreptul de a avea opinii, dreptul de a se insela? El isi va
construi imaginea despre propria sa persoana dupa cea pe care i-o transmitem, imagine pe
care o va pastra toata viata.
Respectul pe care il aratam copilului se traduce prin cuvintele si atitudinile noastre. Deseori
acordam mai multa atentie unui prieten decat propriului nostru copil. De fapt, este mai
important in ochii nostri? Cu un prieten tinem mortis sa fim punctuali la intalnire, sa ascultam
fara sa intrerupem, sa nu-l obligam sa termine de mancat totul din farfurie, sa-i vorbim
politicos, sa nu-l tratam ca pe un stupid daca nu este de acord cu noi, sa nu-i interzicem sa
atinga obiectele si sa facem in asa fel incat sa se simta bine la noi.
Deseori, parintii vorbesc copiilor pe un ton nervos, fara ca acestia sa stie exact de ce. Sursa
iritarii poate fi serviciul sau oboseala, dar copilul, fiind veriga slaba a lantului, suporta adesea
consecintele acestei stari de fapt. Atentie: copilul este foarte sensibil la reprosuri. Pentru ca nu
stie sa ia in calcul conditiile, se simte incapabil si nedemn de dragoste.
Parintii nu sunt singurii care fac aceasta greseala. Multi adulti, printre care profesori,
educatori, animatori etc. nu stiu sa le vorbeasca cu respect copiilor. Interdictii dure, ca:
„Interzis sa atingi", „Am spus, taci", „Cine v-a cerut sa faceti asta?" „Asta numesti tu
desen?", „Te porti ca un bebelus"ele, niciodata nu si-ar permite sa le adreseze unor adulti.
Cum vreti ca niste copii astfel tratati sa se simta demni de respect? Asa cum a remarcat cu
exactitate psihologul L. Pears, multe din atitudinile noastre (sau cele ale societatii), traduc o
lipsa de respect fata de copil:
- Plasarea dulciurilor la inaltimea ochilor copiilor intre casieriile supermagazinelor.
- Punandu-i o intrebare fara sa fiti atent la raspuns.
- Cerandu-i sa faca un puzzle sau sa-si faca patul fara sa va uitati la rezultat.
- Cerandu-i sa mearga la culcare in momentul in care tatal sau se intoarce de la serviciu, ori in
timp ce se uita la desenul animat preferat.
- Atunci cand nu aveti timp sa-l ajutati sa-si aranjeze cuburile, dar puteti sa va petreceti o
jumatate de ora la telefon cu o prietena; sau nu aveti timp sa-l duceti la piscina, dar puteti sa
petreceti trei ore la un meci, impreuna cu prietenii.
- Atunci cand va uitati fugitiv la desenul sau frumos, dar reveniti timp indelungat asupra
faptului ca si-a spart masinuta rosie.
- Promitandu-i ca va plimbati cu el sau ca-i cititi o poveste, dupa care uitati promisiunea
facuta sau nu va tineti de cuvant.
- Delimitandu-i zone precise de joaca si interzicandu-i accesul pe peluza.
- Neavand niciodata timp pentru el...
Nu voi insista. Fiecare va vedea, in propriul sau comportament, sau in cel al societatii, lipsa
de respect care-l raneste pe copil si ii da o imagine negativa asupra lui insusi. Evident ca nu se
pune problema sa-i aprobati comportamentul, dar explicati-i ceea ce vreti intr-un mod pe care-
l poate intelege. In viziunea noastra, propozitia: „De ce ai facut asta?" nu este o cerere
nevinovata de informatii, iar copilul simte acest lucru. Sa acceptam, asadar, pe cat posibil, ca
este diferit de noi si ca nu are decat varsta pe care o are... Sa tratam copilul cu respect. Numai
asa ii va respecta pe ceilalti, la randul sau.

Fiecare om are nevoie de atentia celor din jur: astfel ne simtim apreciati. Copiii insa ar vrea sa
aiba toata atentia parintilor sau a educatorilor si suporta greu sa-i vada ocupati cu altceva sau
cu altcineva. Uneori avem impresia ca, oricata atentie dam unor copii, ei vor cere mai mult. Ei
isi urmeaza parintii dintr-o camera in alta, aproape agatandu-se de hainele lor si producand
uneori o senzatie de sufocare. Ei fac nazbatii, de preferinta cand mama vorbeste la telefon,
intrerup fara incetare conversatiile si sunt mereu „printre picioarele" adultilor, chiar si atunci
cand acestia le cer sa mearga sa se joace in camera lor. Ei repeta fara incetare: „Mama, uite!",
„Mama, pot sa beau suc de portocale?", „Mama, te joci cu mine?", „Mama, ajuta-ma sa
imbrac papusa" ele. Ce semnificatie are acest comportament?
In anumite ocazii, copiii nu primesc de la parintii lor, efectiv, toata atentia de care au nevoie.
Ei au impresia, adeseori indreptatita, ca sunt abandonati daca sunt cuminti, linistiti si se joaca
in camera lor. Si atunci, ei le atrag atentia cum pot, facand nazbatii, prin cereri neintrerupte,
refuzand sa manance fasole sau sa mearga la culcare. Alti copii cer mai multa atentie, pentru
ca nu se simt in siguranta. Din aceasta cauza, ei sunt foarte dependenti de parinti si se simt
pierduti daca acestia nu se ocupa de ei sau pur si simplu nu stau langa ei. Starea respectiva
poate fi trecatoare, poate rezulta dintr-o dificultate specifica, sau poate deveni chiar un obicei.
In fine, exista si cazul copiilor care au fost obisnuiti sa conteze pe altcineva decat pe ei insisi
si sa aiba fara incetare un adult la dispozitia lor: in timp, ei devin mai putin autonomi in
jocurile si in comportamentul lor.
CUM PUTETI REDUCE ACESTE CERERI c8e654cs66uld
Primul lucru pe care-l aveti de facut - evident - consta in a-i da suficienta atentie copilului,
chiar si atunci cand nu o cere, indiferent daca este cuminte si dumneavoastra aveti altceva de
facut (mereu aveti altceva de facut). Propuneti-i o partida de domino sau gasiti timp, curatand
legume, sa trancaniti impreuna. Va va fi mult mai usor daca ii spuneti: „Petrec un sfert de ora
cu tine, facem impreuna ce vrei tu, apoi te vei juca singur cat timp rezolv corespondenta."
Fiecare parinte ar trebui sa gaseasca zilnic un moment de atentie adevarata, oricat de scurt ar
fi, pentru fiecare dintre copiii sai - un moment de adevarata disponibilitate, seara, de exemplu,
la culcare, pe care sa-l includa in rutina zilnica. Daca promiteti copilului atentia
dumneavoastra, tineti-va de promisiune. Daca ii spuneti „Sunt al tau peste doua minute", nu
lasati copilul sa astepte mai mult. Daca-i consacrati un sfert de ora, nu va lasati intrerupt de
telefon. Cand sunteti cu copilul, dati-i impresia ca este mai important pentru dumneavoastra
decat orice pe lume si nu ca sunteti grabit sa va debarasati de el, ca sa treceti la altceva. Daca
aveti impresia ca, desi ii acordati suficienta atentie, copilul continua sa ceara mai mult, va
trebui sa recurgeti la o alta tehnica. Daca il ignorati, dupa ce i-ati explicat ca nu sunteti
disponibil, copilul ar trebui sa inteleaga hotararea dumneavoastra. Intre timp, puteti sa va
ocupati de fratele sau de sora sa, chiar daca inainte v-ati petrecut timpul cu el. Fiti clar in ceea
ce ii cereti („Te ajut sa incepi jocul de puzzle. Apoi il continui singur. Ma voi uita cand l-ai
terminat .), apoi nu-i mai raspundeti, pana cand efectiv jocul de puzzle va fi gata.
AJUTATI COPILUL SA DEVINA INDEPENDENT
Atentie! Ne aflam intr-o societate care valorifica in mod excesiv autonomia si independenta
precoce a copilului. Foarte devreme - din ce in ce mai devreme - copilul trebuie sa fie capabil
sa adoarma singur, sa manance singur, sa se imbrace singur, sa se joace singur, sa citeasca
singur etc. Cresa, ca si gradinita, au ca scop crearea autonomiei copilului. Pentru beneficiul
cui? Copilul „care se descurca singur" nu trebuie sa fie copilul de care sa nu ne mai ocupam,
care face absolut totul singur. Timpul pe care nu-l folosim pentru mentinerea igienei copilului
ar trebui sa fie un timp rezervat pentru joaca sau pentru conversatia cu el.
Cu toate acestea, unii copii, care nu se simt in siguranta si carora le lipseste increderea, au
nevoie sa fie ajutati. Ei trebuie sa invete ca nu pot avea „totul, imediat" si ca uneori trebuie sa
astepte pana cand parintii vor avea timp pentru ei. Copiii nesiguri au nevoie de laude, de
aprecieri: este important sa-i felicitati cand au facut bine ceva, mai ales daca acest lucru este
in sensul autonomiei pe care doriti sa o obtineti. In cazul in care copilul v-a lasat sa lucrati,
asa cum i-ati cerut, o jumatate de ora, timp in care el s-a jucat in camera, felicitati-l si
multumiti-i, oferindu-i ce-si doreste mai mult: timp petrecut impreuna.
DACA VA INTRERUPE FARA INCETARE
Copilul intrerupe adultul din conversatiile sau activitatile sale, pentru ca vrea sa i se acorde
atentie imediat. Are ceva de spus sau ceva de aratat, si nu poate concepe faptul ca lucrul
acesta nu este si pentru dumneavoastra la fel de important. Nu are rabdare si, daca asteapta
cateva minute, risca sa uite ceea ce voia sa spuna. Faptul ca va intrerupe des este un semn
bun, insemnand ca, intr-adevar, copilul are ceva de spus, chiar daca acest lucru poate fi
exasperant pentru dumneavoastra sau pentru interlocutor. Totusi, ce-i de facut?
Sa explicati foarte clar copilului cand si cum va poate intrerupe, cerandu-va sa fiti atent, si
mai ales cand nu poate sa o faca. Nu-l lasati sa creada ca nu va intereseaza ce are sa va spuna
ci, pur si simplu, ca nu este momentul cel bun, ca nu sunteti disponibil acum, dar veti fi in
cateva secunde sau peste cateva minute, dupa caz.
Copilul va fi impresionat daca faceti un semn cu mana aratandu-i ca i-ati auzit cererea, dar ca
nu puteti sa-i raspundeti pentru moment, ca sunteti pe punctul sa vorbiti cu cineva sau ca aveti
ceva de terminat. Daca spuneti: „Sunt a ta intr-o secunda", sau „Sosesc in doua minute", nu
lasati sa treaca o jumatate de ora ca sa-l ascultati. Timpul de rabdare pe care i-l impuneti
trebuie sa fie scurt la inceput, daca vreti sa fie respectat: veti putea sa prelungiti timpul de
asteptare, progresiv, spunandu-i: „Voi fi al tau cand acul mare al pendule! va fi sus; va fi ora
cinci fix." Apoi dati-i toata atentia dumneavoastra: daca a asteptat cuminte, a meritat-o din
plin. Multumiti-i.
Exista un mod corect de a atrage atentia, pe care copilul poate incepe sa-l invete, chiar daca
nu trebuie sa va asteptati sa-l aplice sistematic decat dupa cativa ani. De exemplu, sa inceapa
fraza cu: „Scuza-ma", apoi sa astepte sa-i raspundeti (daca nu puteti raspunde imediat, faceti-i
un semn - conventie secreta - ca sa-si dea seama ca a fost vazut sau auzit); sau, daca vi se
adreseaza in timp ce sunteti la telefon, vorbiti in soapta, nu cu voce tare.
In fine, nu uitati ca este greu si frustrant pentru copil sa astepte sa terminati de palavragit, ca
sa va poata vorbi. Atunci, nu cereti prea mult de la el. Ajutati-va copilul sa aiba rabdare,
gasindu-i ceva de facut, tot timpul; daca aveti in permanenta hartie si creion langa telefon, el
va putea desena in timp ce va terminati conversatia; de asemenea, ii puteti da ceva de baut sau
de mancat etc. In cazul in care copilul intrerupe conversatiile atunci cand este la masa cu
adultii, fiti atent sa aiba si el un moment in care sa poata vorbi: are multe de spus si nu stie,
pur si simplu, cand sa le spuna. Cand mai multi „oameni mari" vorbesc impreuna, este uneori
foarte greu, atunci cand esti debutant in limbaj, sa iei cuvantul. Intrebandu-l: „Si tu, ce crezi
despre lucrul acesta?", veti evita situatiile in care copilul intrerupe lumea ca sa poate spune ce
crede despre acel lucru.
Aceste intrebari sunt importante - copilul are ceva de comunicat si va repeta pana cand va fi
auzit. Ca sa capete incredere in sine, are nevoie sa-si simta parintii intelegatori si deschisi la
ceea ce are de spus. „inteleg, te aud, dar nu pot sa-ti raspund acum, pentru ca sunt ocupat;
imediat vom face lucrul acesta impreuna"ele. sunt raspunsuri pe care copilul le accepta,
pentru ca se simte important. In caz contrar, va gasi alte mijloace de a-si obliga parintii sa se
intereseze de el. Refuzand sa manance, ca s-o tina pe mama langa el. Strecurandu-se in patul
parintilor la ora trei dimineata, sau imbolnavindu-se usor, repetat, el va obtine ceea ce doreste:
atentia parintilor. Si atunci, nu este mai bine sa ciuliti urechea si sa-i daruiti din timpul
dumneavoastra? Conteaza cantitatea, dupa cum am vazut, dar calitatea atentiei acordate este
hotaratoare...

Copilul care se balbaie

Dificultatile de limbaj
Cine este copilul de trei ani ?
Dificultatile alimentare
Preconceptia
Sarcina
Nasterea
Copilul sugar - bebelusul
Copilasul 1 - 2 ani
Copilasul 2 - 3 ani
Copilul 3 - 6 ani
Copilul 6 - 11 ani
Adolescenta

Fiecare parinte doreste ca micutul sa manance de toate si in cantitate rezonabila. Multe mame
sunt nelinistite si se simt vinovate daca au impresia ca micutul lor nu mananca ce trebuie, sau
nu mananca suficient. In mod obisnuit, parintii se plang ca micutul mananca putin sau prost;
de aceste cazuri ne vom ocupa in articolul de fata, fara a-i uita, in final, si pe cei care mananca
prea mult.
Intre trei si patru ani, problemele refuzului alimentar tind sa se atenueze, in afara de doua
situatii: daca s-a instalat deja de multa vreme si daca un motiv afectiv particular ii tulbura
echilibrul, iar el isi va exprima astfel dificultatile. Mai mult, daca parintii reactioneaza intr-
adevar dur in fata unui refuz repetat, problema se va instala pentru un timp indelungat.
o1f535ou94oik
Copilului nu-i prea place sa manance, nu prea are pofta de mancare, alege din farfurie, ar
manca zilnic piure si jambon, sau refuza astazi ce ii placea ieri? Nu va grabiti sa spuneti ca
sunt capricii. Admiteti, mai intai, ca are o pofta de mancare variabila de la o zi la alta sau de la
o luna la alta. De asemenea, gusturile lui variaza, ceea ce este normal. Pediatrul v-a spus cu
siguranta ca nu trebuie sa va faceti nici o grija de ordin medical, atata vreme cat curba de
crestere a copilului este normala. Daca faceti un bilant corect a tot ceea ce mananca, la fiecare
ora a zilei, intr-o saptamana, veti constata ca a ingurgitat cantitatea de hrana necesara
dezvoltarii sale. Cu toate acestea, nu sunteti linistit: vi se pare ca nu mananca destul...
Intr-un anumit sens, aveti dreptate. Problemele alimentare sunt greu de rezolvat. Inca de la
nastere, a manca sau a nu manca este mijlocul pe care-l are bebelusul - mai eficace decat
oricare altul - de a-si exprima acordul sau dezacordul, buna sau proasta dispozitie, dorinta de a
raspunde sau nu cererilor adultului. A manca nu inseamna pentru el numai a se hrani - este un
mod de comunicare afectiva. Lucrul acesta ramane valabil multi ani de acum incolo.
Refuzand sa se hraneasca asa cum i se cere, copilul, in mod inconstient, spune ceva ce nu
poate fi exprimat prin cuvinte.
DE CE ESTE COPILUL „DIFICIL" LA MASA?
■  Nu-i este cu adevarat foame astazi. Nu e grav. Poate ca este contrariat, bosumflat sau
frustrat ca a fost intrerupt de la joaca. Poate ca a rontait ceva dimineata si i-a pierit pofta de
mancare. Nu are importanta - va manca mai bine seara. Daca insistati peste masura si va
aratati nelinistea, ceea ce nu era decat o stare trecatoare va deveni un mod obisnuit de
abordare a meselor.
■  Nu-i place ce-i serviti la masa. Sigur ca si dumneavoastra aveti gusturi si anumite
preferinte personale. Copilul invata sa cunoasca hrana, isi testeaza cerul gurii, isi schimba
parerea, revine la preferinte abandonate. Daca nu vreti sa apara conflicte interminabile, tineti
cont de gusturile sale la pregatirea meselor. Nu sunt sigura ca „a manca de toate" este
indispensabil la trei ani. Este de ajuns sa manance echilibrat. Cat despre „a gusta din toate",
este vorba mai intai de o problema de educatie, asupra careia fiecare parinte, dupa felul in
care a fost crescut, va face propria sa alegere. Anumite studii au aratat ca unii copii sunt mai
sensibili la anumite gusturi decat altii (lucru ce ramane valabil si la varsta adulta): acestia vor
fi mai „dificili" decat ceilalti, dar au mai multe sanse sa devina, mai tarziu, niste fini
gastronomi!
In aceasta categorie pot fi introduse refuzurile selective: refuzul sistematic de a manca
legumele fibroase, carnea, laptele sau cruditatile etc. La aceasta varsta, numerosi copii nu
mananca bucuros decat ceea ce este sub forma de piure sau alimente moi, refuzand tot ce este
dur si crocant. Lucrul acesta este obisnuit; nu e un motiv de ingrijorare. Bineinteles ca, daca
nu-i place „nimic", nu putem vorbi despre un refuz selectiv!
■  Vrea sa va atraga atentia. Refuzand sa manance, va enerveaza, si astfel reuseste sa va
tina captiv langa el pentru un timp (uneori mai mult, daca asteptati sa-si termine mancarea din
farfurie ca sa strangeti masa). Refuzul de a manca ascunde deseori nevoia de dialog, de
apropiere. Copilul recupereaza astfel timpul si atentia de care se crede frustrat. Sunteti cumva
niste parinti foarte activi, sau sunteti ocupati cu un copil mai mic, caruia trebuie sa-i dati
biberonul sau sa manance cu lingura? Daca lucrul pe care copilul incearca sa vi-l spuna,
refuzand sa manance, este de ordin afectiv, el va insista din ce in ce mai mult, pana cand i-ati
inteles mesajul si ii veti raspunde. De exemplu, daca vrea sa va spuna ca, de cand s-a nascut
fratele lui mai mic, il neglijati si ca se simte parasit, este mai important sa linistiti copilul
asupra acestui lucru si sa-i dedicati mai mult timp, decat sa insistati sa-si termine fasolea din
farfurie.
CE-I DE FACUT?
Din ceea ce ati citit pana aici, puteti deduce faptul ca acest tip de dificultati alimentare nu se
trateaza frontal, ci indirect, tratand cauza lor. Altfel spus: ocupati-va mai mult de copil in
afara meselor si mai putin de ceea ce mananca efectiv. Lucrurile se vor aranja de la sine.
■  Suprimati „gustarile" si rontaiala intre mese, daca doriti sa-i fie foame copilului la ora
mesei. Daca nu, gasiti „gustari" sanatoase si socotiti-le in ratia sa zilnica (fructe proaspete,
fructe uscate sau mai degraba bucati de branza, decat biscuiti si dulciuri). In schimb, lasati-l
sa participe la pregatirea meselor; ii va face placere sa amestece salata, sa puna bucatele de
legume in cratita, sa framante aluatul sau sa aranjeze cruditatile pe platou. Copilul refuza
rareori sa manance ceea ce a preparat el insusi si aduce foarte mandru pe masa familiei
preparatele sale.
■  Aveti grija ca mesele sa fie un moment relaxant si agreabil. incercati sa vorbiti despre
orice, in afara de mancare. Daca doriti sa guste din toate cate putin aplicati regula: „Cand
spui ca nu vrei sa mananci, primesti putin." Serviti-i mereu portii mici: este mai incurajator sa
incepi sa mananci atunci cand ai sansa sa si poti termina de mancat. Respectati-i gusturile pe
cat posibil, fara ca acest lucru sa afecteze considerabil alegerea alimentelor pentru restul
familiei. Daca mancati impreuna, luati-i farfuria in acelasi timp cu a celorlalti, daca nu, dupa
vreun sfert de ora, fara sa comentati daca lasa mancare in farfurie. De indata ce este capabil,
invatati-l sa se serveasca singur si stimulati-l sa o faca. In curand, va sti sa dozeze mai bine
cantitatea in functie de dorinta lui.
■  Toate aceste sfaturi legate de momentul mesei se rezuma in final la unul singur: nu mai
dati atata atentie, cel putin aparent, la ceea ce mananca - nici o aluzie, nici un indemn,
nici o observatie, nici o dojana, nici o felicitare, nimic. Serviti-I normal si luati-i farfuria la
sfarsitul mesei, fara sa comentati. Dati-i un surplus de atentie - timp dedicat numai lui, in
cursul zilei. Procedati asa timp de trei saptamani: viata lui nu va fi in nici un caz in pericol;
putem paria ca de acum incolo lucrurile se vor aranja, chiar si numai pentru ca nu vor mai
exista conflicte...
LA GRADINITA NU MANANCA NIMIC...
Unii parinti, ai caror copii mananca bine acasa, sunt anuntati ca la gradinita ei nu mananca
nimic. Comportamentul acesta este mult mai frecvent la copiii care nu sunt obisnuiti cu o
colectivitate inainte de intrarea la gradinita. Mai intai, trebuie sa intelegem ca gusturile se
formeaza inca din copilarie, in functie de obiceiurile alimentare ale fiecarei familii. Copilul
care a mancat mereu acasa este obisnuit cu un anumit fel de preparare si de prezentare a
mancarii, cu anumite alimente, pe care cu siguranta nu le gaseste la cantina gradinitei.
Refuzul de a manca la gradinita poate de asemenea sa nu aiba nimic de-a face cu mancarea
servita ci sa fie legat de alte dificultati; de aceea, evitati pe cat posibil: o cantina prea
zgomotoasa (foarte frecvent), supraveghetoare incordate sau severe, o relatie dificila cu
educatoarea, un loc prost ales la masa (departe de un prieten), un refuz general, legat de
gradinita etc.
In cazul acesta trebuie, pentru ca lucrurile sa se rezolve, sa intelegem ce exprima copilul.
Poate ca, pur si simplu, masa servita fara dragoste, fara o pregatire vizibila, fara valoare
afectiva, intr-un loc neprimitor, inca nu a capatat un sens pentru el...
OBEZITATEA
Pentru unii parinti, dificultatile alimentare ale copilului lor se prezinta altfel: copilul lor pare
mereu ca moare de foame. El poate manca la orice ora din zi si se arunca asupra alimentelor
cu voracitate, ca si cum n-ar fi mancat nimic de cateva zile. Parintii trebuie sa ascunda cutiile
de biscuiti si sa incuie dulapurile, ca sa nu fie golite.
In general, lucrul acesta nu-i nelinisteste pe parinti, care pot fi chiar mandri de pofta de
mancare a copilului lor. Un astfel de comportament nu este semnalat decat atunci cand se
concretizeaza printr-un exces de greutate important, care-l alerteaza pe medic. Puteti incepe sa
vorbiti de obezitate atunci cand aveti de-a face cu un exces de greutate de 20% in raport cu
greutatea normala pentru inaltimea copilului. Cu cat diferenta este mai mare, cu atat riscurile
sunt mai mari. Parintii unui copil obez trebuie sa consulte fara intarziere un specialist, din mai
multe motive:
■  Cu cat problema este tratata mai devreme, cu atat are sanse mai mari de rezolvare.
■  Dezechilibrele privind greutatea se accentueaza deseori intre zece si treisprezece ani; este
mai bine deci sa abordati, ba chiar sa rezolvati problema inainte.
■  Daca va intereseaza doar efectele obezitatii, adica daca vizati, printr-o schimbare de regim,
o simpla scadere in greutate, ceea ce evident este posibil, rareori rezolvati problema pe termen
indelungat: daca nu va ocupati de cauza, kilogramele pierdute vor reveni rapid.
Un specialist va fi capabil sa evalueze semnificatia atitudinii pe care o are copilul fata de
mancare. Cel mai des, copilul cauta sa compenseze prin alimente ceva care ii lipseste pe plan
afectiv sau relational. El isi satisface astfel fizic un vid psihologic. Redresand cauza,
intelegand ce exprima copilul, parintii vor putea sa-si modifice comportamentul si sa-si
asigure copilul de dragostea ce i-o poarta. In alte situatii, copilul cauta sa faca placere unei
mame, ea insasi foarte concentrata asupra mancarii: „determinismul familial" este foarte
important. Copilul provenind dintr-o familie de obezi sau de mari mancaciosi are considerabil
mai multe sanse de a deveni, la randul sau, obez. In cazul acesta, intreaga familie trebuie sa
consulte un specialist si sa-si schimbe modul de a se hrani.

Problemele alimentare se pot rezolva prin valoarea exemplului personal, solutie adeseori
mentionata in materie de educatie. Parintii care mananca rezonabil si cu placere, avand
o alimentatie variata si echilibrata, in mod evident au cele mai mari sanse ca si copiii lor
sa manance echilibrat...