Sunteți pe pagina 1din 2

Ce influenta are tatal in educatia copiilor?

Orice psiholog ne spune ca pentru cresterea si dezvoltarea integra a copilului este nevoie de ambii parinti. Lipsa unui dintre ei ii poate afecta grav procesul de formare psihologica si emotionala. De aceea, este obligatoriu nevoie ca cei mici sa fie inconjurati tot timpul de ambii parinti care, normal, ar trebui sa se ocupe in mod egal de educatia lor. Pe langa acestia, este indicat ca in familie sa se afle si bunici sau frati, asta pentru a se forma un intreg menit sa ii dea copilului o stare de siguranta, insa si pentru a il ajuta sa isi desavarseasca propria personalitate si identitate. Este absolut adevarat ca intr-o familie mama duce greul. Poate ca mai exista si exceptii, dar in general mamele sunt cele care asigura educatia corecta si completa a copiilor. Tatii sunt, prin natura lor, persoane pragmatice inclinate mai degraba spre a asigura bunastarea familiei din punct de vedere material. Chiar si daca ar vrea, ei nu ar avea suficient timp fizic sa se ocupe de cresterea celor mici. In putinul timp care le ramane, acestia prefera sa se joace cu ei ori sa ii rasfete peste masura. Dar ce ne facem cu tatii care sunt extrem de autoritari ori invers, cei care isi rasfata copilul mai mult decat trebuie, cei care se baga peste "munca" mamelor stricand tot ceea ce ele s-au chinuit sa cladeasca in lipsa lor? Niciodata nu este indicat ca unul dintre parinti sa stirbeasca autoritatea celuilalt in fata copilului ori, mai grav, sa il vorbeasca si sa ii vorbeasca acestuia urat despre celalalt parinte. Copilul trebuie sa aiba o imagine clara a tabloului familiei, in care parintii, desi sunt diferiti, au drepturi egale, iar el trebuie sa ii respecte pe amandoi. Asadar, nu se cade niciodata sa va certati in fata celor mici, ori sa va jigniti sau sa ii puneti pe ei la mijloc in situatii jenante. Nu trebuie sa le creati impresia ca mama trebuie ascultata mai mult decat tatal pentru ca are mai multa dreptate sau invers. Discutiile in contradictoriu nu se poarta niciodata cand de fata exista un public minor, in plina crestere si formare. Exista tati care tind sa isi rasfete copilul in mod exagerat tocmai pentru a castiga teren in fata lor. Copilul, vazand ca tot timpul exista o persoana care sa ii tina partea, il va vedea pe celalalt ca pe un capcaun si in scurt timp va prinde ura pe el. Asta este o greseala foarte mare a tuturor parintilor, fie ei mame sau tati. Copilul va deveni deci un mic "interesat" care va fi de fiecare data de partea celui care-i va satisface capriciile. De foarte multe ori, acestia nu constientizeaza consecintele faptelor lor care, in timp, pot duce la crearea unui caracter incapatanat si dificil al copilului. Nu spunem ca acestia sunt rau intentionat,i insa uneori poate ca, din "prea multa iubire", ajung sa nu isi mai masoare faptele si, prin urmare, parca trec printr-un soi de orbire din cauza odraslei lor. Pana nu demult, intalneam oameni care se minunau de ceilalti parinti aflati in jurul lor. Acestia aveau intotdeauna un ochi critic indreptat catre copii, dar in mod special catre parinti. Orice gest nechibzuit al micului poznas reprezenta o lipsa de educatie din partea celor mari care erau raspunzatori cu buna crestere a copilului. Cel mic nu era niciodata acuzat in mod direct deoarece "el nu stie", ci mai degraba parintii erau cei vizati pentru ca "ii permit asa ceva si nu il educa cum trebuie". Cu timpul insa, mi-a fost dat sa vad un alt fenomen pe care l-am inteles abia mai tarziu. Tinerii de altadata care in prezent devenisera si ei parinti comiteau aceleasi greseli pentru care mai deunazi ii criticasera pe altii. Parca odata cu aducerea pe lumea o copiilor, li s-a incetosat si mintea. Intr-adevar, din acest punct de vedere, tindem sa credem ca mamele sunt cele mai "devotate" odraslelor lor spijinindu-i in tot ceea ce fac. Si cand spun in tot, ma refer chiar la tot, fie bine, fie rau. Si uite cum, asa, dintr-odata, femeile care mai ieri criticau alte mamici au ajuns ele insele in aceeasi situatie sau poate chiar mai rau. Nicicand copilul lor nu este prea rau, nicicand el nu savarseste fapte deplasate, el are mereu o scuza: este copil. Daca este certat de un alt membru al familiei sau de altcineva, mama sau chiar si tatal, de ce nu, ii va sari imediat in ajutor, lucru care bineinteles pe copil il va incuraja sa faca din nou acelasi gest gresit ca mai inainte.

Copiii isi formeaza unele deprinderi de mici. Chiar daca la doi anisori crezi ca nu stie prea mult, te inseli. Chestiunile elementare, le distinge. Asa cum anticipeaza uneori pericolul, la fel poate gandi si cand i se spune ca nu are voie sau ca nu se poate. Revenind la tati, aflati ca acestia mai gresesc si dintr-un alt punct de vedere. Implicandu-se prea putin in cresterea si educatia copilului, acestia au pretentii deosebite de la el, asta ca sa nu mai spunem ca, de fiecare data cand se intampla un lucru rau, mama este prima care trage ponoasele. Egoisti si individualisti din fire, barbatii se vor spala destul de repede pe maini spunand ca mama si/sau eventual bunica sunt singurele responsabile pentru proasta crestere a copilului. Ei nu inteleg ca, in cresterea si educatia unui copil, se implica ambii parinti si ca o ciocolata ori o iesire in parc nu sunt de ajuns pentru a intelege ceea ce simt uneori copiii. Poate ca tocmai de aici se trage si incercarea acestora de a suplini oarecum lipsa tatalui. Foarte multi copii simt nevoia sa iasa in evidenta tocmai pentru a-si impresiona parintele plecat prea multa vreme de acasa. Ei incearca sa atraga atentia spre nevoile lor afective si nu numai. Un copil are nevoie de ambii parint,i iar acest lucru se refera nu doar la prezenta fizica, ci si la implicarea acestora in cresterea si educatia lui.